Anatomie - Curs V III, Artrologie

ARTROLOGIA (Syndesmologia)

Generalităţi

Artrologia sau syndesmologia (to syndesmos = ligament şi to logos = ştiinţă) - este partea
anatomiei care are ca obiect studiul articulaţiilor.
Articulaţiile (Articulationes) - sunt constituite din totalitatea elementelor prin care oasele se unesc
între ele.

CLASIFICAREA ARTICULAŢIILOR
• Factorul cel mai important ce determină caracteristicile şi structura unei articulaţii este funcţia ei,
adică mişcarea pe care o permite.
• Luându-se în consideraţie, în primul rând, acest factor, la care se mai adaugă formaţiunile de
legătură şi modul de dezvoltare, articulaţiile au fost împărţite în 3 grupe:
I. Articulaţii fibroase ;
II. Articulaţii cartilaginoase ;
III. Articulaţii sinoviale.

I. ARTICULAŢIILE FIBROASE (Articulationes fibrosae)

Sunt articulaţii în care oasele sunt strâns unite între ele prin ţesut fibros dens (membrane sau
ligamente).
Aceste articulaţii nu permit mişcări, sau chiar dacă acestea există sunt foarte reduse.
Distingem 3 varietăţi de articulaţii fibroase:
1. Sindesmozele (Syndesmoses) - sunt articulaţii în care suprafeţele osoase articulare sunt unite prin
ţesut fibros.
2. Suturile (Suturae) - sunt articulaţii pe care le întâlnim numai la oasele craniului.
Se subdivid în:
a) Sutura dinţată (Sutura serrată) - când marginile oaselor se angrenează ca dinţii unui ferăstrău, de
exemplu sutura coronară, sutura sagitală;
b) Sutura scuamoasă (Sutura squamosa) - în care marginile oaselor sunt tăiate oblic şi se suprapun ca
solzii de peşte, de aceea se mai numeşte şi sutură solzoasă; de exemplu sutura parieto-temporală;
c) Sutura plană (Sutura plana) - la care suprafeţele alăturate sunt netede; de exemplu sutura
intemazală sau cea etmoido-lacrimală;
d) Schindileza (Schindylesis) - în care un os prezintă un şanţ iar celălalt o creastă; de exemplu creasta
inferioară a corpului sfenoidului şi şanţul de pe marginea superioară a vomerului.
3. Gomfoza sau articulaţia dento-alveoloră (Gomphosis, Articulatio dento-alveolaris) - uneşte rădăcina
dintelui cu alveola dentară;

II. ARTICULAŢIILE CARTILAGINOASE (Articulationes cartilagineae)

La aceste articulaţii, legătura dintre oase se face prin cartilaj hialin sau prin fibrocartilaj; pericondrul se
continuă nemijlocit cu periostul. Se disting 2 varietăţi în acest grup :
1. Sincondrozele (Synchondroses) - sunt articulaţii în care suprafeţele articulare sunt unite prin cartilaj
hialin foarte aderent la ele. De ex. - articulaţia dintre prima coastă şi stern.
2. Simfizele (Symphyses) - la care ţesutul de legătură este fibrocartilajul El are, de obicei, formă de
disc. De ex. - articulaţiile dintre corpurile vertebrale sau dintre oasele pubiene.

III. ARTICULAŢIILE SINOVIALE (Articulationes synoviales)

Acestea sunt articulaţii complexe, la nivelul cărora se produc mişcări multiple şi variate.
> Elementele componente ale unei articulaţii sinoviale :
1) Suprafeţele articulare ;
2) Cartilajul articular;
3) Formaţiunile de asigurare a concordantei articulare unele articulaţii (ca: fibrocartilajele de
mărire,discuri, meniscuri);
4) Mijloace de unire (de exemplu - capsula articulară, ligamentele).

1. Suprafeţele articulare - Acestea pot fi: sferice, eliptice, cilindrice şi plane.

• Cunoaşterea formei suprafeţelor articulare este foarte importantă pentru înţelegerea biomecanicii
articulare.
• In general, aceste suprafeţe, încadrabile geometric, se pot reduce la 2 forme principale: plană şi curbă.

2. Cartilajul articular (Cartilago «Oculari*, - numit şi cartilaj de incrustate, acşperă suprafeţe

articulare ale oaselor.
• Este un cartilaj hialin de culoare albă-strălucitoare, cu reflexe albăstrui.
• El prezintă 2 feţe: una aderentă de suprafaţa articulară a osului şi alta liberă ce corespunde cavităţii
articulare.
• Marginea lui se continuă cu periostul. La nivelul acestei margini se termină şi membrana sinovială.
• întinderea acestui cartilaj este proporţională cu întinderea mişcărilor articulare.
• Grosimea lui este variabilă (1-12 mm) fiind în raport cu presiunea ce se exercită pe suprafeţele
articulare.

3. Formaţiuni ce asigură concordanta dintre suprafeţele articulare:

a) Labrul articular (Labrum articulare) - cadrul articular, sau fibrocartilajul de mărire.
• Acest gen de formaţiune se întâlneşte în cazul unor articulaţii sinoviale (de exemplu, articulaţia
umărului, articulaţia şoldului).
• El măreşte cavitatea articulară şi prin aceasta face posibilă o mai bună concordanţă între o suprafaţă
articulară sferică - cap articular - şi o cavitate articulară mai puţin adâncă.
• Uneori labrul constituie în acelaşi timp şi un mijloc de unire.
b) Fibrocartilaje intra-articulare : discurile şi meniscurile.
• Sunt formaţiuni anatomice ce se găsesc între suprafeţele articulare şi au, de asemenea, rolul să asigure
o cât mai bună concordanţă a acestora. Ele diferă mult ca formă şi dimensiuni.
• Uneori ocupă toată articulaţia, formând un disc (Discus articularis), alteori partea centrală a discului
lipseşte şi suprafeţele articulare vin direct în contact la acest nivel.
• Există şi fibrocartilaje de forma unei semilune, denumite meniscuri (Meniscus articularis).
• Fibrocartilajele intra-articulare aderă de una din suprafeţele articulare, de obicei de cea mai mobilă, şi
o însoţesc în toate mişcările. Aşa de exemplu, la articulaţia genunchiului ele aderă de tibie.

4. Mijloacele de unire: capsula şi ligamentele .

a) Capsula articulară (Capsula articularis) - este o formaţiune constituită din 2 straturi:
• unul extern - fibros (Membrana fibrosa sau Stratum fibrosum)
• altul intern - membrana sinovială (Membrana synovialis sau Stratum synoviale).
Stratul fibros are o formă comparabilă cu cea a unui manşon ce se inseră prin cele 2 extremităţi ale sale
la periferia cartilajelor articulare. El reprezintă o continuare a periostului oaselor.
b) Ligamenţele articulare (Ligamenta) - sunt benzi fibroase care se inseră pe oasele ce se articulează
între ele, contribuind la menţinerea contactului dintre suprafeţele articulare.
K-------
Se deosebesc:
1) Ligamente capsulare (Ligamenta capsularia) - situate în grosimea capsulei (de ex. ligamentele
colaterale ale articulaţiilor degetelor m âinii);
2) Ligamente extracapsulare (Ligamenta extracapsularid) - situate la exteriorul capsulei (de ex.
ligamentul colateral al articulaţiei genunchiului);
3) Ligamentele intracapsulare (Ligamenta intracapsularia) - situate în interiorul cavităţii capsulei
(de ex. ligamenteli încrucişate ale articulaţiei genunchiului).
Membrana sinovială - constituie stratul profund al capsulei articulare.
• Se prezintă ca o foiţă subţire, netedă şi lucioasă, care aderă intim la suprafaţa interioară a
stratului fibros al capsulei articulare .
• Ea secretă un lichid gălbui, vâscos, unsuros, numit sinovie (Synovia), cu rol important în
biomecanica articulară.

CLASIFICAREA ARTICULAŢIILOR SINOVIALE

Se face ţinând seama de: - numărul oaselor ce le compun ;
- forma suprafeţelor articulare ;
- numărul axelor articulare.

A. După numărul oaselor ce intră în alcătuirea lor - se deosebesc :

1) Articulaţii simple (Articulatio simplex) - formate doar prin unirea a 2 oase,
2) Articulaţii compuse (Articulatio composita) - cele formate prin unirea mai multor oase.

B. După forma suprafeţelor articulare - se deosebesc 7 grupe de articulaţii sinoviale :

1) Articulaţiile plane (.Articulatio plana) - au suprafeţe articulare plane;
- permit numai mişcări de alunecare.
Exemple: articulaţiile dintre oasele carpului sau ale tarsului.
2) Ginglimul (Ginglymus) sau articulaţia trohleană.
• Suprafeţele articulare sunt formate la unul din oase de un scripete sau trohlee, iar la osul opus
de o creastă ce corespunde şanţului scripetelui, şi 2 povârnişuri laterale care corespund părţilor
laterale ale scripetelui.
• Ele permit mişcări de flexie - extensie; au şi mişcări foarte reduse de lateralitate.
Exemple: articulaţia humero- ulnară, articulaţiile interfalangiene.
t
3) Articulaţiile trohoide (Articulatio trochoidea) - au suprafeţele formate dintr-un cilindru osos
conţinut într- un inel osteoflbros.
• Posedă doar mişcări de rotaţie - cilindrul osos se răsuceşte în jurul axului său în interiorul
inelului osteoflbros.
Exemple: articulaţiile radioulnare proximală şi distală, atlanto-axoidiană mediană.
4) Articulaţiile bicondiliene (Articulatio bicondylaris) - La acestea se observă pe un os 2
suprafeţe articulare rotunjite (segmente de cilindru plin), care sunt primite în 2 depresiuni
corespunzătoare ale celuilalt os.
• Deoarece această varietate de articulaţii prezintă 2 perechi de suprafeţe articulare, ale căror axe sunt
paralele între ele, mişcările pe care le vor permite se vor petrece într-un singur plan.
• In mod secundar sunt posibile şi mişcări limitate în alte planuri.
Exemplu: articulaţia genunchiului.
5) Articulaţia în şa (Articulatio sellaris) - sau prin îmbucătură reciprocă;
• Are suprafeţele articulare opozite concave într-un sens si convexe în celalalt sens, astfel că pentru
concavitatea uneia corespunde convexitatea celeilalte.
• Posedă mişcări de flexie-extensie, abducţie- adducţie şi circumducţie.
De exemplu, articulaţia cârpo- metacarpiană a policelui (trapezo-metacarpiană).
6) Articulaţii elipsoidale (Articulatio ellipsoided) sau articulaţii condiliene (Articulatio
condylaris).
• Cele 2 suprafeţe articulare sunt astfel conformate: una este de forma unui segment de elipsoid mai
mult sau mai puţin alungit, iar cealaltă de forma unei depresiuni corespunzătoare, puţin adâncită.
• Au mişcări de flexie-extensie, abducţie-adducţie şi circumducţie.
Exemple: articulaţia radiocarpiană, articulaţia metacarpofalangiană.
7) Articulaţiile sferoidale sau cotilice (Articulatio spheroidea sau cotylicd).
• în nomenclatura franceză şi română simt denumite enartroze.
• Au suprafeţele opozite formate dintr-un cap (segment de sferă) ce pătrunde într- o cavitate în formă
de cupă.
• Prezintă o mare mobilitate permiţând: flexia-extensia, abducţia şi adducţia, circumducţia şi rotaţia.
Exemple: articulaţiile umărului şi şoldului.

C. După numărul axelor - în jurul cărora se execută mişcările în diferitele articulaţii, deosebim:
 1. Articulaţii uniaxiale - Acestea permit mişcări opuse, într-un singur plan, ca: flexiunea-
extensiunea (de exemplu, ginglimul), rotaţia “(de exemplu, trohoidele).
înrudite cu ele sunt articulaţiile bicondiliene ale căror mişcări principale se efectuează în jurul unui
singur ax.
2. Articulaţii cu 2 axe (biaxiale) - perpendiculare unul pe altul: exemple, articulaţiile elipsoidale
şi articulaţiile în şa.
3. Articulaţii cu 3 axe (triaxiale) - care permit mişcări în toate planurile spaţiului.
De exemplu, articulaţiile sferoidale.
Lanţul articular - în mod obişnuit, mişcările corpului nostru nu se execută prin intermediul unei
singure articulaţii, ci prin participarea unui şir de articulaţii, care împreună formează un lanţ articular.
Numai astfel se înţelege cum este posibil să ducem, pe de o parte, degetele mâinii în toate direcţiile
spaţiului şi, pe de altă parte, să ne putem atinge aproape toate părţile corpului.
Prin intermediul lanţului articular se pot executa mişcări variate şi în acelaşi timp, datorită acestui
ansamblu articular, se poate asigura amortizarea loviturilor.
ARTICULAŢIILE MEMBRULUI SUPERIOR
(Articulationes membri superioris)

Sunt reprezentate de: A. Articulaţiile centurii pectorale ;

B. Articulaţiile membrului superior liber ;
C. Articulaţiile mâinii.

A. ARTICULAŢIILE CENTURII PECTORALE

(Articulationes ciuguli pectoralis)
Sunt reprezentate de: I. Articulaţia steno-claviculară,
II. Articulaţia acromio-claviculară.

I. ARTICULAŢIA STERNO - CLAVICULARĂ (Articulatio sterno-clavicularis)

> Suprafeţele articulare - acoperite cu cartilaj fibros sunt:

a) Incizura claviculară de pe manubriul stemal,
b) Faţa articulară sternală a claviculei.
• Datorită formei şi dimensiunii inegale a celor 2 feţe articulare, între ele se interpune un disc
articular (Discus articularis), fîbrocartilaginos, biconcav.
> Capsula articulară - este strânsă şi se inseră pe marginile feţelor articulare puse in contact.
> Ligamentele :
1) Ligamentul sterno-clavicular anterior şi posterior (Ligamentum sternoclaviculare anterius et
posterius) - pe faţa anterioară şi posterioară a articulaţiei, între extremitatea sternală a claviculei şi
manubriul stemal;
2) Ligamentul costo-clavicular (Ligamentum cosloclaviculare) - între prima coastă şi impresiunea
ce-i poartă numele, de pe faţa inferioară a claviculei;
3) Ligamentul interclavicular (Ligamentum interclaviculare) - situat pe jartea superioară a
articulaţiei şi incizura jugulară a sternului, unind extremităţile stemale ale celor 2 clavicule.
> Biomecanica :
Morfologic nu este o articulaţie tipică (fiind o articulaţie intermediară între cea plană şi cea in şa);
funcţional se comportă ca o enartroză cu următoarele mişcări:
1) Ridicarea (50°) si coborârea (5°) claviculei - în jurul unei axe sagitale care trece prin extremitatea
stemala a claviculei;
2) Proiecţia înainte si înapoi a claviculei (30° - 30°) - se face in jurul unui axe verticale, care trece de
asemenea prin extremitatea stemala a osului;
3) Circumductia claviculei - rezultă din succesiunea mişcărilor precedente; clavicula descrie un con a
cărui bază se află la extremitatea stemală a osului.

II. ARTICULAŢIA ACROMIO-CLAVICULARĂ (Articulalio acromio-clavicularis)

r- Suprafeţele articulare - acoperite cu cartilaj fibros (mai rar hialin) sunt formate din:
a) Faţa articulară acromială a claviculei,
b) Faţa articulară claviculară de pe acromion.
In o treime din cazuri, între cele 2 feţe articulare se interpune un disc articular fibrocartilaginos
(Discus articularis).
^ Capsula articulară - strânsă, se inseră pe marginile suprafeţelor articulare puse în contact.
> Ligamentele:
1) Ligamentul acromio-clavicular (Ligamentum acromio-claviculare) situat pe faţa superioară a
articulaţiei, între acromion şi claviculă;
2) Ligamentul coraco-clavicular (Ligamentum coraco-claviculare) - întins între procesul coracoid şi
faţa inferioară a extremităţii acromiale a claviculei; este format din 2 părţi şi anume :
a) Ligamentul trapezoid (Ligamentum trapezoideum) - aşezat, antero - lateral şi inserat pe
linia trapezoidă;
b) Ligamentul conoid (Ligamentum conoideum), aflat postero - medial şi fixat pe tuberculul
conoid al claviculei.
> Biomecanica :
Articulaţie plană, acţionează simultan cu articulaţia stemoclaviculară şi contribuie la efectuarea
mişcărilor centurii pectorale reprezentate prin mişcări ale umărului şi mişcări ale scapulei.
a) Umărul - datorită mişcărilor claviculei şi alunecării scapulei pe peretele toracic, execută mişcări de
proiecţie înainte şi înapoi şi mişcări de circumducţie .
b) Scapula - suspendată de articulaţia acromioclaviculară, este prinsă prin muşchi la peretele toracic şi
execută mişcări de alunecare medială, laterală, în sus şi în jos .
❖ O mişcare caracteristică a scapulei este cea de basculare a unghiului inferior .
• în mişcarea de basculă axilară - unghiul inferior se deplasează înainte, îndepărtându-se de coloana
vertebrală, concomitent unghiul lateral proiectându-se în sus.
• în mişcarea de basculă spinală - deplasările se petrec in sens invers.
Aceste mişcări servesc pentru amplificarea mişcărilor braţului.

B. ARTICULAŢIILE MEMBRULUI SUPERIOR LIBER

(.Articulationes membri superioris liberi)
Sunt reprezentate de: I. Articulaţia umărului;
II. Articulaţia cotului;
III. Articulaţiile radio-ulnare ;
IV. Articulaţia radio-carpiană.

I. ARTICULAŢIA UMĂRULUI (Articulatio humeri, Articulatio glenohumeralis)

> Suprafeţele articulare - acoperite cu cartilaj hialin , sunt:

a) Capul hum eral;
b) Cavitatea glenoidală a scapulei care cuprinde o treime din suprafaţa articulară a capului
humerusului.
Stabilirea unei concordanţe mai bune între feţele articulare se realizează printr-o formaţiune
fibrocartila- ginoasă, inelară, situată la periferia cavităţii glenoidale, numită cadru glenoidal (Labrum
glenoidale) .
> Capsula articulară :
• De forma unui manşon, este laxă, permiţând o îndepărtare de 2 cm a suprafeţelor articulare în
contact.
• Se inseră pe de o parte, pe circumferinţa cavităţii glenoidale (colul anatomic al scapulei şi cadrul
glenoidal), iar pe de alta, pe colul anatomic al humerusului, coboară infero-medial până la colul
chirurgical al acestuia, realizând un repliu sinovial (Frenula capsulae).
• Este formată din fibre longitudinale, superficiale şi circulare, profunde, şi are câteva mici orificii,
prin care ies în spaţiul periarticular prelungiri ale sinovialei.
• Mantaua musculară pericapsulară trimite fascicule ce se inseră pe capsulă şi prin contracţia lor
împiedică prinderea acesteia între suprafeţele articulare în timpul mişcărilor.
 > Ligamentele :
1) Ligamentele gleno-humerale (Ligamenta gleno-humeralia) - pot fi considerate îngroşări ale
capsulei, situate pe faţa anterioară a articulaţiei având aceleaşi inserţii ca şi aceasta;
2) Ligamentul cora-cohumeral (Ligamentum coraco-humerale) - situat deasupra articulaţiei se
întinde de la procesul coracoid la tuberculul mare al humerusului.
3) Ligamentul coraco-acromial (Ligamentum coraco-acromiale) - ligament propriu al scapulei,
contribuie la întărirea articulaţid umărului; situat între acromion şi procesul coracoid, formează o
boltă fibroasă (Fomix humeri) deasupra articulaţiei.
> Sinoviala - căptuşeşte faţa internă a capsulei şi dă naştere următoarelor formaţiuni:
a) Teaca sinovială a tendonului capului lung al muşchiului biceps brahial(Vagina tendinis
intertubercularis) - înveleşte tendonul, când acesta traversează articulaţia şi şanţul intertubercular ;
b) Bursele asociate articulaţiei - sunt prelungiri ale sinovialei, situate dedesubtul tendoanelor
peri articulare;
• în raport cu situaţia lor se numesc:
1) Bursa subscapulară (Bursa subtendinea musculi subscapularis),
2) Bursa muşchiului coracobrahial (Bursa musculi coracobrachialis),
3) Bursa subtendinoasă a muşchiului infraspinos (Bursa subtendinea musculfinfraspinati),
4) Bursa subacromială (Bursa subacromialis),
5) Bursa subdeltoidiană (Bursa subdelloidea).
Inflamaţia lor provoacă dureri ale umărului şi limitarea mişcărilor braţului (periartrita
scapulohumerală).
> Biomecanica :
Este cea mai mobilă enartroză a corpului; în ea braţul execută următoarele mişcări:
1) Flexia - sau proiecţia înainte a braţului (90°- 100°), în jurul unei axe transversale care trece prin
centrul, capului humerusuli;
2) Extensia - sau proiecţia înapoi a braţului ( retroflexia) - mai redusă (35°), în jurul aceleiaşi axe
transversale ;
3) Abductia - sau îndepărtarea braţului de trunchi, până la orizontală(90°); dincolo de aceasta,
mişcarea este împiedicată de lovirea tuberculului mare de ligamentul coracoacromial şi de acromion;
4) Adductia - sau apropierea braţului de trunchi se face până ce acesta atinge corpul; dus în faţa
trunchiului, articulaţia permite o mărire a adducţiei braţului cu 10° (încrucişarea braţelor);
Abducţia şi adducţia se execută în jurul unei axe sagitale ;
5) Rotaţia internă (80°) - se execută în jurul unei axe verticaje, care uneşte centrul capului cu capitulul
humeral;
6) Rotaţia externă (50° - 60°) - se efectuează de-a lungul aceleiaşi axe verticale ;
7) Circumductia - se realizează prin succesiunea mişcărilor precedente, braţul descriind un con al
cărui vârf priveşte spre cavitatea glenoidală.
❖ Mişcările centurii pectorale amplifică mişcările braţului astfel încât acestea pot atinge
următoarele amplitudini:
• Flexia şi abducţia pot fi continuate până la ridicarea braţului la verticală (elevaţia);
• Extensia (retroflexia) creşte până la 50°;
• Rotaţia internă şi externă ating 90° - 90°.