N-am mai trecut de mult prin sat si-mi spune

Un om ce de pe-acasa a venit
Cum c-a-nflorit la noi malinul
Si c-ai albit, mamuca, ai albit.

Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnava.

Eu nu stiu cum să cred atatea vesti,
Când din scrisori eu vad precum matale
Din zi în zi mereu intineresti.
Mama de Nicolae Labiș

Simplu, sincer și, în același timp, cu o puternică încărcătură emoțională, Labiș

transmite în spațiul atât de restrâns a celor două catrene, profundul sentiment de dor și
grijă ce guvernează relația mamă-fiu atunci când drumurile acestora se despart.
Limbajul este unul firesc, natural, iar trimiterile la elemente caracteristice copilăriei
contribuie decisiv la accentuarea stării emoționale a eului. Spațiul casei părintești este
ilustrat mai mult sau mai puțin metaforic în construcțiile prin sat, pe-acasă, la noi.
Caracteristică este și imaginea mălinului. Floare a primăverii, în cele mai multe cazuri
mov, ea contrastează cu albul bătrâneții - Si c-ai albit, mămucă, ai albit.

Mimând trecerea timpului în forma lui fluvială, fără contenire, autorul construiește o
repetiție în ultimul vers. Mai mult decât atât, intercalează adresarea mămucă, ca o
primă formă de menționare a destinatarului acestei adresări lirice, după titlu.

Prin acesta din urmă, el creează un nivel de așteptare și înainte de a a-l revela complet,
clădește deasupra acelui vocativ mămucă durerea întreagă a unei despărțiri atât de
îndelungate, despărțire pe care timpul nemilos o face din ce în mai greu de suportat.

Cel de-al doilea catren reia motivul zvonului sau chiar a veștii aduse din sat: Alt om
mi-a spus. Pe lângă dorul perpetuu exprimat în prima strofă, aici se revelă o grijă, o
îndoială și, în același timp, o neputință: Eu nu știu cum să cred atâtea vesti . În strânsă
concordanță cu motivul veștii de la săteni, care ajunge pe cale orală, se află și motivul
scrisorii. În definitiv, ambele sunt menite să informeze, să comunice o stare de fapt și
ambele, fie că ne referim la tendința sătenilor de exagerare, fie la cea a mamelor de
disimulare, sunt pasibile la a fi modifica adevărul și realitate în lipsa contactului direct
dintre sursă și receptor final.

Dar mama este mamă și atunci când copilul ei are propriile aripi și propriile orizonturi.
Drept urmare, ea continuă să-l protejeze și de la depărtare. Și de data aceasta îl
protejează de neliniștea și supărarea față de propria îmbătrânire. Prin scrisori ea îi
transmite imaginea unei mame care Din zi în zi mereu intineresti , tocmai pentru ca el
să rămână în noul spațiu care-l definește și să-și continue viața lipsit de grija mamei
sale.

În definitiv, valoroasă în această poezie e reciprocitatea ce derivă din comportamentul

celor doi. O mamă protectoare este căutată de un fiu care își face griji, relația lor
împlinindu-se într-un ciclu complet al binelui celuilalt înaintea binelui propriu.