CUPRINS:

TEMA I - Caracterizarea generală a dreptului civil român

1. Noţiunea dreptului civil

2. Rolul dreptului civil

3. Principiile dreptului civil

4. Delimitarea dreptului civil.

5. Teme de reflecție.

Timp recomandat : 2-3 ore.

Obiectivele unității de învățare:

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:

- Înțelegeti definiția dreptului civil

- Specificul ramurii dreptului civil în raport de alte ramuri de drept

1.NOȚIUNEA DREPTULUI CIVIL

1.1. Terminologie.
Noțiunea de drept civil desemnează mai multe categorii juridice:
➢ parte a dreptului intern (norma agendi), adică ramura dreptului civil; în cadrul acestui curs ne
interesează, într-o primă etapă, tocmai noțiunea de drept civil – ramură de drept.

➢ dreptul subiectiv civil (facultas agendi), adică posibilitatea sau prerogativa individuală recunoscută și
garantată de normele dreptului civil, în virtutea căreia titularul dreptului se bucură de un avantaj material
sau moral și, în caz de nevoie, poate face apel la forța coercitivă a statului pentru valorificarea și realizarea
 lui silită.
Noțiunea de drept subiectiv civil este utilizată și în legătură (de opoziție) cu noțiunile:

i) de drept obiectiv - este dreptul, indiferent de izvorul său, care reglementează, în mod abstract, conduita
subiectelor de drept
ii) drept pozitiv (civil) - este parte a genului dreptul obiectiv, anume cel edictat sau sancționat de către
puterea publică, fiind, astfel, opus așa-numitului drept natural (ius naturale, ius naturæ), decurgând din
natura lucrurilor (categorie controversată azi).
➢ știința și tehnica dreptului civil;

1.2. Definiția reținută pentru dreptul civil – ramura de drept.

Dreptul civil este acea parte a dreptului intern care reglementează, în mod autonom, supletiv și egal,
raporturile patrimoniale și nepatrimoniale dintre orice persoane fizice sau persoane juridice, ținând
seama, când este cazul, și de condiția, starea, calitatea sau statutul acestora.
Definirea ramurii dreptului civil are în vedere în principal identificarea obiectului său de
reglementare - raporturile patrimoniale și nepatrimoniale dintre orice persoane fizice sau persoane
juridice, în calitatea lor de subiecte de drept civil.

1.3. Caractere ale dreptului civil – ramură de drept :

➢ parte a sistemului dreptului intern;

➢ reglementează general raporturi patrimoniale (evaluabile în bani) și din raporturi nepatrimoniale

(neevaluabile în bani) – deci dreptul civil are vocație1 să se aplice tuturor raporturilor, pentru că
clasificarea patrimonial/nepatrimonial este summa divisio.
➢ dintre orice persoane fizice sau persoane juridice

➢ autonom, deoarece dreptul civil este, în principiu, un drept complet, nesubordonat altui drept;

➢ supletiv, deoarece dreptul civil este un ”drept al libertăți”. El respectă autonomia privată (personală)
a persoanelor fizice și juridice, acționează, în principiu, numai subsidiar, dacă subiectele nu au hotărât
ele, valabil, altfel; Atenție! există și norme imperative, de la care destinatarii nu se pot abate în
conduita lor, dar ele sunt atipice dreptului civil.

➢ egal, deoarece,
(i) pe de-o parte, subiectele de drept civil se bucură, în principiu, de același tratament juridic, indiferent
de calitatea sau categoria acestora (egalitatea juridică formală);
(ii) pe de alta, în caz de inegalitate biologică, psihică sau economică (după criterii obiective),
subiectele se pot bucura de un tratament juridic special, destinat să restabilească egalitatea juridică
substanțială.

➢ pluralist, deoarece ține seama și de calități speciale ale persoanelor, anume:

(i) condiția – cetățean român, străin, apatrid;
.
 (ii) starea –minor, alienat minat etc.;
(iii) calitatea – profesionist- consumator, salariat-angajator etc.;
(iv) statutul – căsătorit/ă (persoană defavorizată de soartă, ce se impune a fi protejată); persoane juridice de
drept privat sau de drept public etc.

1.4. Obiectul dreptului civil.

a) Obiectul dreptului civil - răspunde la întrebarea - ce relații sociale reglementează dreptul civil?
Relația socială este o legătură între două sau mai multe subiecte de drept (oameni sau persoane jurdice),
nu între bunuri și persoane
. Nu orice relații sociale sunt însă reglementate de lege! Dacă însă sunt reglementate, ele devin
raporturi juridice.
Exemplu : Tanța și Costel sunt prieteni. Bravo lor, este doar o relație socială! Dacă însă Tanța și
Costel se căsătoreasc, această relație socială este reglementată (art. și urm. C. civ.). Casă de piatră !
Ei vor avea unul față de celălalt obligații juridice.

b) Reglementarea noțiunii de obiect al dreptului civil. Art. 2 C. civ. dispune că „Dispozițiile

prezentului cod reglementează raporturile patrimoniale și nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte
de drept civil”.

Raporturile patrimoniale sunt cele evaluabile pecuniar, în conținutul lor intrând:

- drepturile reale -drepturi care conferă prerogative nemijlocite asupra unui bun, precum dreptul de
proprietate, dreptul de uzufruct, de servitute etc.
- drepturile de creanță (obligaționale) – care conferă prerogative asupra prestației unei persoane
Exemplu: Costel își asumă obligația să sape grădina Tanței.

Raporturile nepatrimoniale sunt cele neevaluabile în bani, determinate după cum urmează :
➢ raporturile care privesc existenţa şi integritatea subiectelor de drept civil, e.g. viaţa, sănătatea,
demnitatea (onoarea și reputația) etc.
Exemplu: Orice persoană are dreptul de a pretinde tuturor celorlalte subiecte de drept să nu aaducă
atingeri dreptului său la viață.
➢ raporturile generate de creaţia intelectuală- dr. la paternitatea operei.
Exemplu: Dl. Acuarelă Auraș a pictat celebra pânză ”Gogoașa,gemul și smântâna”. El poate
pretinde celorlalți să fie recunosc ca autor, chiar dacă tabloul a fost vândut unui colecționar.
➢ raporturile de identificare, e.g.: numele, domiciliul .și re.ședința etc.
c) Materii care intră în compunerea obiectului de reglementare dreptului civil, așa cum sunt ele
reflectate în organizarea Codului civil sunt:
➢ ”organizarea” calității de subiect de drept a persoanelor fizice și juridice,
➢ relațiile de familie,
➢ relațiile de proprietate și cu privire la celelalte drepturi reale,
➢ relațiile născute din moștenire și liberalități,
➢ obligațiile civile,
➢ drepturile de creație intelectuală;
➢ prescripția extinctivă și decăderea.
1.5. Conținutul dreptului civil.
Dreptul civil este un drept complex, neomogen, alcătuit din norme de drept general și de drept special,
pe de-o parte (a), și norme de drept ordinar și de drept excepțional, pe de altă parte (b).

a) Dreptul civil general – dreptul civil special.

Dreptul civil general cuprinde totalitatea normelor civile aplicabile oricăror persoane, bunuri sau
raporturi civile patrimoniale ori nepatrimoniale.

Exemplu: art. 1166 și urm. Cod civil are vocație să se aplice tuturor contractelor civile : vânzări,
donații, schimburi, locațiuni, mandate etc.

Dreptul civil special cuprinde totalitatea normelor civile aplicabile anumitor persoane, bunuri sau
raporturi patrimoniale ori nepatrimoniale.

Exemplu: reglementarea contractului de vânzare (art. 1650 și urm. Cod civil) cuprinde unele
dispoziții diferite de cele generale – art. 1166 și urm.

b) Dreptul civil ordinar - dreptul civil extraordinar (excepțional);

Dreptul civil ordinar este acel drept civil (general și special!) aplicabil în raporturile obișnuite dintre
persoanele fizice și persoanele juridice;

Exemplu: reglementarea contractului în general cât și a a contractului de vânzare fac parte din
dreptul civil ordinar.

Dreptul civil extraordinar (excepțional) este dreptul civil exorbitant, derogator de la principiile
fundamentale ale dreptului civil, în considerarea unor circumstanțe excepționale (de regulă
considerente de protecție a unor valori sau persoane) – e.g. relațiile:
- de familie,
-de muncă,
- dintre profesioniști și consumatori etc.

Exemplu: reglementarea contractului de vânzare (altfel apartinand dreptului ordinar), online,

dintre cumpărătotul consumator și vânzătorul profesionist este una extraordinară, în considerarea
părților sale specifice, cu scopul protejării părții sale mai slabe- consumatorul .

2. Rolul dreptului civil

În sistemul dreptului românesc, dreptul civil are un rol deosebit de important, întrucât, prin normele
sale, contribuie la ocrotirea valorilor (drepturilor subiective) patrimoniale şi personale nepatrimoniale ale
persoanelor fizice şi juridice. De asemenea, dreptul civil reprezintă o garanție a formării unei conștiințe
juridice corecte, precum şi a respectării şi întăririi moralei.
 A) ROLUL DE DREPT COMUN AL DREPTULUI CIVIL.

Un aspect foarte important al rolului pe care îl ocupă dreptul civil în sistemul dreptului românesc
constă în poziţia sau funcţia dreptului civil de a fi drept comun faţă de alte ramuri de drept. El are
funcția unui drept de aplicație generală (ius generale), față de generalitatea sferelor subiectelor și obiectului său
de reglementare;
Aceasta înseamnă că, ori de câte ori o altă ramură de drept învecinată nu conţine norme juridice
proprii care să reglementeze un anumit aspect al unui raport juridic sau când normele sale ar fi
insuficiente, se va recurge la norma corespunzătoare din dreptul civil. Tehnica de aplicare poate diferi de
la caz la caz:
-direct (de obicei prin trimitere directă la Codul civil);

-indirect, prin analogie, sau ”în măsura în care este compatibil cu specificul acelei ramuri”.

Potrivit art. 2 din Noul Cod Civil (NCC), aprobat prin Legea nr. 287/2009, cu modificările şi
completările ulterioare, Codul civil este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul
comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispozițiilor sale.

Prin consacrarea teoriei moniste, Codul civil nu se rezumă la raporturile dintre neprofesiniști
(necomercianți), ci se va aplica şi relaţiilor dintre profesionişti, precum şi între aceştia şi celelalte
subiecte de drept (art. 3 NCC). Astfel, legiuitorul a înlăturat sistemul anterior, pretins dihotomic, în care
coexistau un Cod civil și un Cod comercial.

Funcția de drept comun implică și:

- un rol interpretativ – dreptul civil ajută la interpretarea normelor particulare sau derogatorii; - un

rol supletiv sau un rol complementar, în raport de dreptul special sau excepțional;

B) Aplicarea alternativă a dreptului civil român

- de regulă, în materia raporturilor de drept internațional privat legea aplicabilă este lăsată la
alegerea părților (lex voluntatis).

- această particularitate este pregnantă mai ales în materia raporturilor contractuale. C) C)

Aplicarea exclusivă a dreptului civil român

- aplicarea legii străine încalcă ordinea publică de drept internațional privat român în măsura în care
ar conduce la un rezultat incompatibil cu principiile fundamentale ale dreptului român, ori ale
dreptului Uniunii Europene și cu drepturile și libertățile fundamentale ale omului [art. 2.564 NCC
alin. (2)]; în acest caz aplicarea legii române este obligatorie, iar nu alternativă.

- Vz. ex: potrivit art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune
 de bunuri proprietate publică, contractul de concesiune – contract administrativ (contract de iure
singulari) – „se încheie în conformitate cu legea română, indiferent de naționalitatea sau de
cetățenia concesionarului

3. PRINCIPIILE DREPTULUI CIVIL

Orice sistem de drept este guvernat de anumite principii fundamentale, adică de idei călăuzitoare
(reguli de bază), comune tuturor ramurilor de drept. În acelaşi timp, fiecare ramură de drept cuprinde
reguli de bază pentru întreaga legislaţie din domeniul respectiv, precum şi reguli de bază ce se aplică
uneia sau mai multor instituții ale ramurii de drept respective.

Şi în dreptul civil îşi găsesc aplicare trei categorii de principii, anume: principiile fundamentale ale
dreptului român; principiile generale ale dreptului civil român; principii ale uneia sau mai multor instituții
de drept civil.

A. Principiile fundamentale ale dreptului român sunt idei de bază ce se regăsesc în întreaga legislaţie
a României, fiind consacrate de legea fundamentală, precum şi de alte legi mai importante. Ele
sunt aplicabile tuturor ramurilor de drept, deci şi dreptului civil.

B. Principiile generale ale dreptului civil sunt idei călăuzitoare pentru întreaga legislaţie civilă,
vizând deci toate instituţiile dreptului civil, chiar dacă nu îşi manifestă prezenţa cu aceeaşi
intensitate. Aceste principii au o vocaţie generală, pentru întreaga ramură de drept civil. Vom
include în această categorie: principiul proprietăţii; principiile demnității, libertății, principiul
egalităţii în faţa legii civile; principiul îmbinării intereselor personale cu interesele generale;
principiul garantării şi ocrotirii drepturilor subiective civile.

C. Principiile instituţiilor dreptului civil sunt idei de bază care se aplică fie numai într-o instituţie,
fie în două sau mai multe instituţii ale dreptului civil, având deci o vocaţie mai redusă decât
principiile generale ale dreptului civil. Spre exemplu, principiul libertăţii contractuale (art. 1169
NCC), principiul consensualismului (art. 1174 NCC), care priveşte forma actului juridic civil;
principiul chemării la moştenire a rudelor în ordinea claselor de moştenitori legali, principiul
proprietăţii, principiul ocrotirii bunei-credinţe este întâlnit în mai multe materii ale dreptului civil
(drepturile reale, răspunderea civilă ș.a.) etc.

Principiile, ca idei călăuzitoare, pot fi:

(i) consacrate ca atare de lege – ex. principiul protecției proprietății;
(ii) deduse din ansamblul reglementării, de obicei prin inducție; în acest caz ele au un rol de a
completa cadrul izvoarelor civile – dacă nu există altă nor aplicabilă, principiile pot furniza o
soluție.

Funcțiile principiilor (cele mai importante):

 (i) funcția interpretativă; fiind idei de bază, călăuzitoare, verificate ca fiind dezirabile,
principiile pot fi derogate, dar abaterile de la ele trebuie să fie clare;
(ii) funcția completatoare; principiile sunt izvoare de drept subsidiare – art. 1 alin. 1 și 2 .Cod
civil.

4. DELIMITAREA DREPTULUI CIVIL DE ALTE RAMURI DE DREPT

Necesitatea delimitării dreptului civil de alte ramuri de drept decurge din nevoia de a ști ce reguli și
principii aplicăm unui raport juridic, cele ale dreptului civil sau cele ale altei ramuri de drept.

A. Care sunt criterii de delimitare?

a) Obiectul reglementării – este materia juridică, respectiv relațiile sociale care fac obiectul
acțiunii unor norme juridice; pentru dreptul civil ele sunt cele văzute mai sus.

b. Metoda de reglementare este „modalitatea de influenţare” a raporturilor sociale de către

societate, prin stat, care edictează normele de drept.
Specifică şi generală, pentru dreptul civil, este metoda egalităţii juridice a părţilor; Astfel, două
persoane fizice pot încheia sau nu un contract de vânzare, după cum vor aceasta.

În cazul altor ramuri de drept premisa reglementării este aceea că una dintre părți are o poziție
supraordonată – ea este cea care ”dictează” și cealaltă parte trebuie să se ”supună”. Spre exemplu, în
materia dreptului fiscal, organul fiscal impune, în condițiile legii, iar debitorul fiscal trebuie să se supună,
plătind. Reciproca nu este de conceput... Sau, organul ierarhic superior stabilește în sarcina organului
ierarhic inferior conduita care va trebui adoptată, dincolo de voința organului ierarhic inferior, care este
dator să asculte.

c. Calitatea subiectelor raporturilor juridice - normele drept civil nu pretind o calitate specială a
subiectelor, alta decât cea de persoană fizică/juridică;

Normele altor ramuri de drept presupun subiecte calificate printr-o anumită calitate: un organ al
puterii executive, Statul etc.

d. Caracterul normelor juridice

În unele ramuri de drept sunt specifice, preponderente normele dispozitive (permisive ori supletive),
care nu impun destinatarilor o conduită obligatorie, iar în altele, normele onerative (imperative ori
prohibitive) - care impun destinatarilor o conduită obligatorie.

Dreptul civil, fiind dominat de principiul libertății, este caracterizat de norme dispozitive. e.

Specificul sancțiunilor juridice

Pentru dreptul civil este specifică restabilirea dreptului subiectiv civil încălcat – constând fie în repararea
prejudiciului cauzat, în natură sau prin echivalent, fie în încetarea acţiunii de vătămare a dreptului (spre
exemplu dreptul personal nepatrimonial la propria imagine). Ex.: studentul care sparge geamul facultății,
trebuie să plătească contravaloarea lui și prețul serviciului de montare etc.

Alate ramuri de drept au ca specific al sancțiunii pedeapsa, care pune accentul pe funcția punitivă, menită
să genereze un efect disuasiv. Ex.: privarea de libertate în dreptul penal sau amenda în dreptul
administrativ - contravențional.

f. Principiile juridice : principiile demnității, libertății, proprietăţii, îmbinării intereselor personale cu

cele generale sau garantării și ocrotirii drepturilor subiective sunt specifice dreptului civil.

Dacă raportul juridic este o aplicație a unuia dintre aceste principii, atunci suntem în prezența unui
indiciu că norma este una de drept civil.
B. Care este corelația dintre criterii?

În analiză, de regulă, nu este suficientă analiza unui singur criteriu, izolat, ci utilizarea lor împreună.

Unele criterii sunt doar orientative, altele pot exclude calificarea raportului ca fiind unul de drept civil.

În fine, de cele mai multe ori, delimitarea se va face prin aceea că unele raporturi juridice, prin specificul
lor, fac obiectul de reglementare al altei ramuri de drept, reglementare care va înlătura de la aplicare
regulile dreptului comun.

5. TEME DE REFLECȚIE ȘI EXERCIȚII DE VERIFICARE.

1. Care este rolul dreptului civil?

2. Ce criterii utilizăm pentru a stabili dacă o anumită normă aparține dreptului civil sau altei
ramuri de drept?

3. Sunt specifice dreptului civil:

a) normele prohibitive;

b) normele supletive;

c) sancțiunile constând în pedepse.

4. Dreptul civil reglementează:

a) orice raporturi patrimoniale, dar numai între persoane fizice;

b) doar raporturi patrimoniale;

 c) raporturi patrimoniale sau nepatrimoniale, între persoane fizice și/sau juridice.
Legendă:

Idee ancoră

Concluzie

Atenție (se) pică la examene

Nu cădeți în capcană!

Dați zoom
(mergeti la trimitere și cititi, pentru amanunte)
Atenție: