Proprietatea privată şi dreptul de proprietate privată

Existenţa proprietăţii private alături de proprietatea publică este recunoscută în cuprinsul art.136
al.1 din Constituţie, despre care al.6 al aceluiaşi articol mai spune că este inviolabilă. O
recunoaştere similară poate să fie întâlnită şi în cazul legiuitorului ordinar, în art.552 din Codul
civil fiind făcută menţiunea că proprietate este publică şi privată.
Principala deosebirea a celor două forme de proprietate constă în aceea că bunurile ce fac
obiectul proprietăţii private se află în circuitul civil, astfel că pot să circule liber, în sensul că pot
să fie transmise, respectiv dobândite de alţi subiecţi prin acte juridice, pe când bunurile care se
găsesc în proprietatea publică sunt scoase din acest circuit.
Regimul juridic dreptului de proprietate privată
• Dreptul de proprietate privată au un regim juridic caracterizat prin alienabilitate,
prescriptibilitate şi sesizabilitate.
• a). Caracterul alienabil al dreptului de proprietate privată
• Deoarece bunurile care fac obiectul său se află în circuitul civil, dreptul de proprietate
privată poate să fie transmis de titular altor persoane, cu condiţia respectării
dispoziţiilor legale care impun îndeplinirea anumitor formalităţi menite să confere
eficienţă juridică transmiterii, cum ar fi nevoia ca transmiterea proprietăţii asupra
terenurilor să se facă doar prin act autentic.
• b). Caracterul prescriptibil al dreptului de proprietate privată
• Deşi dreptul de proprietate privată nu se stinge prin neuz în relaţia proprietar - bun,
deci prin fapta proprie, se poate pierde în relaţia proprietar - terţă persoană, deci ca
efect al exercitării unor acte de stăpânire asupra bunului.
• În cazul bunurilor imobile, acestea pot să fie dobândite achizitiv prin acte de posesie
exercitate o anumită perioadă de timp în condiţiile cerute de lege, stare de fapt care are
drept consecinţă posibilitatea de a paraliza acţiunea în revendicare imobiliară pe care o
promovează proprietarul.
• În cazul bunurilor mobile dobândirea se face prin posesie de bună-credinţă, ocrotită
printr-o prezumţie de proprietate, existând posibilitatea de a paraliza acţiunea în
revendicare mobiliară, pe care adevăratul proprietar poate să o exercite doar într-un
interval de timp de 3 ani împotriva celui care cu bună-credinţă a dobândit un bun ce a fost
pierdut ori furat.
• c). Caracterul sesizabil al dreptului de proprietate privată
• Bunurile ce fac obiectul dreptului de proprietate privată pot să fie urmărite de creditorii
proprietarului pentru realizarea creanţelor pe care le au împotriva acestuia. Pe de altă
parte, asupra acestor bunuri proprietarul poate să constituie garanţii reale, cum ar fi
un drept de ipotecă sau de gaj.
• Garanţiile constituţionale pentru dreptul de proprietate privată
 • Garanţiile dreptului de proprietate privată potrivit Constituţiei sunt următoarele:
• - dreptul de proprietate şi creanţele asupra statului sunt garantate (art.44 al.1);
• - proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular
- persoane fizice, persoane juridice sau Statul Român - (art.44 al.2);
• - proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice (art.136 al.5);
• - nimeni nu poate să fie expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, cu
dreaptă şi prealabilă despăgubire (art.44 al.3);
• - naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor
bunuri proprietate privată pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de
altă natură discriminatorie pentru titulari sunt interzise (art.44 al.4);
• - pentru lucrări de interes general autoritatea publică poate să folosească subsolul
oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele
aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile
autorităţii (art.44 al.5);
• - despăgubirile datorate pentru cazurile de expropriere sau de folosire a subsolului
oricărei proprietăţi imobiliare pentru lucrări de interes general de către autoritatea publică
se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau în caz de divergentă prin justiţie
(art.44 al.6);
• - averea dobândită în mod licit nu poate să fie confiscată, caracterul licit al
dobândirii prezumându-se întotdeauna, iar bunurile destinate, folosite sau rezultate din
infracţiuni ori contravenţii pot să fie confiscate, însă numai în condiţiile prevăzute de lege
(art.44 al.8 şi 9);
• - dreptul la moştenire este garantat (art.46 al.2).
1.4 Definiţii
Legiuitorul român în cuprinsul art.555 al.1 din Codul civil defineşte proprietatea privată
în felul următor: „Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi şi
dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege”.
Pornind de la acest text de lege, în literatura de specialitate dreptul de proprietate privată a fost
definit ca fiind: „dreptul ce poate aparţine oricărui subiect de drept, asupra oricărui bun,cu
excepţia celor ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice, care-i conferă titularului
posibilitatea exercitării posesiei, folosinţei şi dispoziţiei, în putere proprie şi în interes propriu, în
limitele determinate de lege[1] sau, într-un înţeles asemănător, „dreptul real principal care
conferă titularului său atributele de posesie, folosinţă şi dispoziţie (ius possidendi, ius utendi, ius
fruendi şi ius abutendi) asupra bunului apropiat în formă privată, atribute care pot fi exercitate
în mod absolut, exclusiv şi perpetuu, cu respectarea limitelor materiale şi a limitelor juridice.
• Obiectul dreptului de proprietate privată
 • Poate să facă obiectul dreptului de proprietate privată orice fel de bun mobil sau imobil
care nu face obiectul dreptului de proprietate publică, deci care se află în circuitul
civil.
• Cum enumerarea bunurilor care fac obiectul dreptului de proprietate privată ar fi aproape
imposibilă şi totodată inutilă, stabilirea regimului juridic al unui bun determinat se face
apelând la metoda excluderii, respectiv verificând dacă bunul nu se înscrie într-o
categorie ce face obiectul exclusiv al proprietăţii publice potrivit art.136 al.3 din
Constituţie.
• Cadrul general pentru obiectul dreptului de proprietate privată este oferit de art.553 al.1
şi art.559 al.1 din Codul civil.
• Potrivit art.553 al.1 din Codul civil fac obiectul proprietăţii private toate bunurile de uz
sau de interes privat ce aparţin persoanelor fizice, persoanelor juridice de drept
privat sau de drept public, la care se adaugă şi bunurile ce alcătuiesc domeniul privat
al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale.
• Art.559 al.1 din Codul civil indică întinderea dreptului în cazul terenurilor, dispunând că
proprietatea se întinde şi asupra subsolului şi a spaţiului de deasupra terenului.
• Subiectele dreptului de proprietate privată
• Dreptul de proprietate privată poate să aibă ca subiecte: persoanele fizice, persoanele
juridice de drept privat, alte subiecte colective de drept, statul şi unităţile administrativ
teritoriale.
• 3.1 Persoanele fizice
• Calitatea persoanelor fizice de a fi subiecte ale dreptului de proprietate privată presupune
reţinerea următoarelor reguli.
• a). Orice persoană fizică poate să fie subiect al dreptului de proprietate privată
deoarece are capacitate civilă, respectiv are aptitudinea de a dobândi drepturi
patrimoniale, printre care şi dreptul de proprietate privată.
În privinţa persoanelor fizice străine, indiferent dacă au domiciliul în străinătate sau sunt
rezidente în România, potrivit art.44 al.2 din Constituţie pot să dobândească dreptul de
proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la
Uniunea Europeană sau din tratatele internaţionale la care România este parte, pe bază de
reciprocitate, precum şi (de această dată în mod necondiţionat) prin moştenire legală.
• Legiuitorul constituţional mai precizează că modul de dobândire a terenurilor de către
cetăţenii străini se va stabili prin lege organică, în prezent Legea nr.312/2005 privind
dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi
apatrizi, precum şi de către persoanele juridice străine.
• Deoarece Constituţia şi Legea nr.312/2005 reglementează doar modul de dobândire al
terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, este de înţeles că aceste categorii de
 persoane pot să dobândească în mod liber construcţii în România, precum şi
dezmembrăminte ale dreptului de proprietate privată.
• De asemenea, văzând ultima teză a art.44 al.2 din Constituţie putem reţinem că cetăţenii
străini şi apatrizii pot să dobândească în mod liber terenuri prin moştenire legală.
• b). Persoanele fizice pot să dobândească dreptul de proprietate privată asupra
oricăror bunuri mobile sau imobile, bunuri mobile corporale sau incorporale.
De la această regulă există însă o excepţie, persoanele fizice nu pot să dobândească dreptul de
proprietate privată asupra unor bunuri care sunt scoase din circuitul civil, este cazul bunurilor ce
fac obiectul proprietăţii publice.
3.2 Persoanele juridice de drept privat şi alte subiecte colective de drept
• Persoanele juridice de drept privat şi alte subiecte colective de drept pot să fie subiecte ale
dreptului de proprietate privată, fiindu-le aplicabil acelaşi regim juridic ca în cazul
persoanelor fizice, cu două precizări.
• Prima precizare. Persoanele juridice de drept privat nu pot să dobândească bunuri
care fac parte din domeniul public, chiar dacă sunt de utilitate publică, deoarece acestea
sunt inalienabile.
• Aceste persoane pot să exercite asupra unor astfel de bunuri doar drepturi reale
constituite pe temeiul dreptului de proprietate publică, acestea fiind cazurile în care
statul sau unităţile administrativ-teritoriale au constituit în favoarea lor drepturi de
administrare, de concesiune, de închiriere sau le-au încredinţat bunuri spre folosinţă
gratuită.
• A doua precizare. Codul civil recunoaşte prin intermediul art.206 al.1 o capacitate
deplină de folosinţă în cazul persoanelor juridice, precizând că acestea pot avea orice
fel de drepturi şi obligaţii civile, în afara celor care prin natura lor sau potrivit legii
nu pot să aparţină decât persoanelor fizice.
• Cu toate acestea, în cuprinsul art.206 al.2 din Codul civil legiuitorul instituie o
restrângere a acestei capacităţi civile pentru persoanele juridice fără scop lucrativ,
cunoscută drept principiul specializării capacităţii de folosinţă, în sensul că acestea nu
pot să aibă decât acele drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea
scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut.
• 8. Persoanele juridice străine
• Legislaţia civilă actuală nu interzice persoanelor juridice străine dreptul de a dobândi
în proprietate bunuri mobile sau clădiri în România, existând restricţii doar în ceea
ce priveşte terenurile.
• În legătură cu terenurile, Legea nr.312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate
privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către
 persoanele juridice străine recunoaşte un număr de trei regimuri juridice distincte
pentru persoanele juridice străine.
• Primul regim priveşte persoanele juridice nerezidente, constituite în conformitate cu
legislaţia unui stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic
European, care pot să dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor pentru
sedii secundare în România după trecerea a 5 ani de la data aderării la Uniunea
Europeană (art.4).
• Al doilea regim are în vedere persoanele juridice constituite în conformitate cu
legislaţia unui stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic
European, care pot să dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole,
pădurilor şi terenurilor forestiere în România după trecerea a 7 ani de la data aderării la
Uniunea Europeană (art.5 al.1).
• Ultimul regim este rezervat persoanelor juridice din terţe state (statele care nu sunt
membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European), care pot să
dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor în condiţiile reglementate în
tratatele internaţionale pe care România le-a încheiat, pe bază de reciprocitate şi fără
ca să se beneficieze la dobândire de condiţii mai favorabile decât cele aplicabile
persoanelor juridice constituite în conformitate cu legislaţia unui stat membru al Uniunii
Europene sau al Spaţiului Economic European (art.6).
• 3.3 Statul şi unităţile administrativ-teritoriale
• Statul şi unităţile administrativ-teritoriale au calitatea de titulare ale dreptului de
proprietate supra bunurilor care fac obiectul domeniului privat.
• Existenţa dreptului de proprietate privată pentru stat şi unităţile administrativ-teritoriale
nu este reglementată în mod expres în Constituţie, dar este consacrată într-o serie de legi
speciale.
• Obiectul dreptului de proprietate privată al statului şi al unităţilor administrativ
teritoriale
• Precizare: legislaţia civilă în vigoare foloseşte termenii de domeniu public şi domeniu
privat, care trebuie să fie înţeleşi ca totalitate a bunurilor ce fac obiectul dreptului de
proprietate publică şi privată al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale.
• De cele mai multe ori legiuitorul nu indică care sunt categoriile de bunuri care pot să
facă parte din domeniul privat şi din domeniul public, dar oferă criterii de stabilire.
• Astfel, Codul civil în cuprinsul art.553 al.1 apelează la criteriul uzului şi interesului
privat, dispunând că sunt obiect al proprietăţii private toate bunurile de uz sau de interes
privat ce aparţin persoanelor fizice, persoanelor juridice de drept privat sau de drept
public, inclusiv bunurile care alcătuiesc domeniul privat al statului şi al unităţilor
administrativ-teritoriale.
 • Alteori, cum este cazul Legii nr.213/1998 şi Legii nr.215/2001 este folosit criteriul
excluderii, în art.4 din primul act normativ şi în art.121 al.1 din cel de al doilea act
normativ legiuitorul indicând doar că domeniul privat al statului sau al unităţilor
administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri care se află în proprietatea lor, care nu fac
parte din domeniul public.
• Modurile de formare a domeniului privat
• Fiind subiecte de drept civil, statul şi unităţile administrativ-teritoriale pot să dobândească
bunuri în proprietate privată prin intermediul oricăror moduri de dobândire de drept
comun, dar şi prin moduri de dobândire specifice.
• Modurile de dobândire de drept comun sunt: vânzarea-cumpărarea, schimbul, donaţia,
testamentul, prescripţia achizitivă, accesiunea ş.a.
• Modurile specifice de dobândire a dreptului de proprietate privată:
• - moştenirile vacante, constate ca atare prin certificat de vacanţă succesorală, care potrivit
art.553 al.2 şi 3 şi art.1138 din Codul civil intră în domeniul privat al comunei, oraşului
sau municipiului dacă sunt situate în România, iar dacă se află în străinătate în proprietate
privată a statului;
- renunţarea la dreptul de proprietate în cazul imobilelor;
- dezafectarea unui teren din domeniul public potrivit art.6 din Legea fondului funciar nr.18/1991;
- exercitarea unui drept de preemţiune de către statul român, cum ar fi cel prevăzut de art.36 din
Legea nr.182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, pentru bunurile
culturale mobile aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, clasate în
tezaur, care pot să facă obiectul unei vânzări publice numai în condiţiile în care statul roman, prin
Ministerul Culturii, a putut să îşi exercite dreptul de preempţiune.
Regimul juridic al dreptului de proprietate aplicabil domeniului privat
• - Cu putere de principiu, în cuprinsul ultimului aliniat al art.553, Codul civil prevede că
bunurile ce fac obiectul proprietăţii private, indiferent de titular, sunt şi rămân în circuitul
civil, dacă prin lege nu se dispune altfel, astfel că pot să fie înstrăinate, pot să facă
obiectul unei urmăriri silite şi pot să fie dobândite prin orice mod prevăzut de lege.
• - Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, prevede în art.121 al.2-4 că pentru
acceptarea donaţiilor şi legatelor cu sarcini este necesară aprobarea consiliului local sau
consiliului judeţean, cu votul majorităţii consilierilor locali sau judeţeni, iar pentru
schimbul de imobile este necesar un raport de evaluare care trebuie însuşit de consiliul
local.
• - Acelaşi act normativ, în art.123 şi 124, recunoaşte consiliilor locale şi judeţene
competenţa de a hotărî ca bunurile din domeniului privat de interes local sau judeţean să
fie date în administrarea regiilor autonome şi instituţiilor publice, să fie concesionate ori
închiriate, să fie vândute sau cumpărate. Pentru cazurile în care se doreşte vânzarea,
 concesionarea sau închirierea de bunuri legiuitorul impune condiţia organizării de licitaţii
publice.
• Cerinţa organizării de licitaţii publice nu este cerută în cazurile în care consiliile locale
sau judeţene hotărăsc vânzarea unor terenuri care se află în proprietatea privată a
unităţilor administrativ-teritoriale pe care sunt ridicate construcţii, când pentru
constructorii de bună-credinţă este recunoscut un drept de preempţiune la cumpărarea
terenului aferent, pe care pot să îl exercite în termen de 15 zile de la primirea notificării
preţul de vânzare, stabilit pe baza unui raport de evaluare ce a fost aprobat de consiliul
local sau judeţean (art.123din Legea nr.215/2001 ).
• - Consiliile locale şi consiliile judeţene pot să hotărască darea în folosinţă gratuită pe
termen limitat a bunurilor mobile şi imobile proprietate privată către persoanele juridice
fără scop lucrativ, care desfăşoară activităţi de utilitate publică (art.124 din Legea
nr.215/2001).
• - În privinţa bunurilor care fac parte din domeniul privat al statului, chiar dacă nu există
reglementări detaliate privind regimul lor juridic, dispoziţia cu caracter de principiu pe
care o conţine art.553 al.4 din Codul civil, în sensul că indiferent de titular bunurile ce fac
obiectul proprietăţii private „sunt şi rămân în circuitul civil”, impune concluzia că şi
acestea pot să fie înstrăinate, dobândite prin modalităţile prevăzute de lege, asupra lor se
pot constitui dezmembrăminte ale dreptului de proprietate şi pot să fie urmărite silit.
• - Legea fondului funciar nr.18/1991, în cuprinsul art.6, prevede că regimul juridic al
terenurilor care se află în domeniului privat al statului şi al unităţilor administrativ-
teritoriale este cel de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel.