Regimul juridic general al bunurilor din domeniul public și

domeniul privat al statului și al unităților administrativ teritoriale

Regimul juridic general al bunurilor din domeniul public

Bunurile care fac parte din domeniul privat al statului sau al unităţilor
administrativ-teritoriale se află în circuitul civil şi se supun regulilor prevăzute de
Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, dacă prin lege nu se
prevede altfel.

Art. 8. -
(1) Trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-
teritoriale în domeniul public al acestora, potrivit art. 7 lit. e), se face, după caz, prin
hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al
Municipiului Bucureşti ori a consiliului local.
(2) Hotărârea de trecere a bunurilor poate fi atacată, în condiţiile legii, la instanţa de
contencios administrativ competentă în a cărei rază teritorială se află bunul.
(3) Trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul societăţilor comerciale,
la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar, se poate face
numai cu plată şi cu acordul adunării generale a acţionarilor societăţii comerciale
respective. În lipsa acordului menţionat, bunurile societăţii comerciale respective pot
fi trecute în domeniul public numai prin procedura exproprierii pentru cauză de
utilitate publică şi după o justă şi prealabilă despăgubire.

Art. 9. -
(1) Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei
unităţi administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului judeţean, respectiv a
Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, după caz, prin
hotărâre a Guvernului.
(2) Trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale în
domeniul public al statului se face, la cererea Guvernului, prin hotărâre a consiliului
judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului
local.

Art. 10. -
(1) Dreptul de proprietate publică încetează, dacă bunul a pierit ori a fost trecut în
domeniul privat.
(2) Trecerea din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a
Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului
Bucureşti sau a consiliului local, dacă prin Constituţie sau prin lege nu se dispune
altfel.
(3) Hotărârea de trecere a bunului în domeniul privat poate fi atacată în condiţiile
art. 8 alin. (2).

Art. 11. -
(1) Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile,
după cum urmează:
a) nu pot fi înstrăinate; ele pot fi date numai în administrare, concesionate sau
închiriate, în condiţiile legii;
b) nu pot fi supuse executării silite şi asupra lor nu se pot constitui garanţii reale;
c) nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul
posesiei de bună-credinţă asupra bunurilor mobile.
(2) Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic
al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută.

Art. 12. -
(1) Bunurile din domeniul public pot fi date, după caz, în administrarea regiilor
autonome, a prefecturilor, a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, a
altor instituţii publice de interes naţional, judeţean sau local.
(2) Darea în administrare se realizează, după caz, prin hotărâre a Guvernului sau a
consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a
consiliului local.
(3) Titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul şi să
dispună de acesta, în condiţiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare.
Dreptul de administrare va putea fi revocat numai dacă titularul său nu-şi exercită
drepturile şi nu-şi execută obligaţiile născute din actul de transmitere.
(4) În litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanţă titularul acestui drept
va sta în nume propriu. În litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra
bunului, titularul dreptului de administrare are obligaţia să arate instanţei cine este
titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă.
Titularul dreptului de administrare răspunde, în condiţiile legii, pentru prejudiciile
cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestei obligaţii. De asemenea, neîndeplinirea
acestei obligaţii poate atrage revocarea dreptului de administrare.
(5) În litigiile prevăzute la alin. (4), statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor,
iar unităţile administrativ-teritoriale, de către consiliile judeţene, de Consiliul General
al Municipiului Bucureşti sau de consiliile locale, care dau mandat scris, în fiecare caz,
preşedintelui consiliului judeţean sau primarului. Acesta poate desemna un alt
funcţionar de stat sau un avocat care să-l reprezinte în faţa instanţei.
(6) Dispoziţiile alin. (4) şi (5) sunt aplicabile şi în litigiile privitoare la dreptul de
concesiune, închiriere sau la dreptul de proprietate asupra bunurilor concesionate
sau închiriate.

Art. 13. -
(1) Servituţile asupra bunurilor din domeniul public sunt valabile numai în măsura în
care aceste servituţi sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt
destinate bunurile afectate.
(2) Servituţile valabil constituite anterior intrării bunului în domeniul public se menţin
în condiţiile prevăzute la alin. (1).

Art. 14. -
(1) Închirierea bunurilor proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-
teritoriale se aprobă, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, a
Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, iar contractul de
închiriere va cuprinde clauze de natură să asigure exploatarea bunului închiriat,
potrivit specificului acestuia.
(2) Contractul de închiriere se poate încheia, după caz, cu orice persoană fizică sau
juridică, română sau străină, de către titularul dreptului de proprietate sau de
administrare.

Art. 15. -
Concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică se face prin licitaţie
publică, în condiţiile legii.

Art. 16. -
(1) Sumele încasate din închirierea sau din concesionarea bunurilor proprietate
publică se fac, după caz, venit la bugetul de stat sau la bugetele locale.
(2) În cazul în care contractul de închiriere se încheie de către titularul dreptului de
administrare, acesta are dreptul să încaseze din chirie o cotă-parte între 20-50%,
stabilită, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, a Consiliului
General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local prin care s-a aprobat
închirierea.

Art. 17. -
Statul şi unităţile administrativ-teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor, în
folosinţă gratuită, pe termen limitat, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care
desfăşoară activitate de binefacere sau de utilitate publică, ori serviciilor publice.
 3.1. Definiţie: Dreptul de proprietate publică este dreptul de proprietate
care aparţine exclusiv statului şi unităţilor administrativ- teritoriale asupra
bunurilor care fac parte din domeniul public şi ale cărei prerogative se
exercită în regim de drept public, acesta fiind inalienabil, imprescriptibil şi
insesizabil.
3.2. Caracterele juridice ale dreptului de
proprietate publică rezultă din însăşi definiţia dată, iar normativ se desprind
din textul art. 135 (5) din Constituţie, art. 11 din Legea nr. 213/1998, art. 82 din
Legea nr. 69/1991, republicată, şi art. 5 din Legea nr. 18/1991, republicat ă.

Textul constituţional, preluat apoi de legile

citate, prevede că: ”Bunurile proprietate publică sunt inalienabile”. Potrivit
art. 11 din Legea nr. 213/1998, ”Bunurile din domeniul public sunt
inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile ”.
Prevederea constituţională este preluată în conţinutul art. 11 din Legea nr.
213/1998, legea organică în materie, care prevede în alin. 1 c ă: ”Bunurile din
domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile”. După
enunţarea caracterelor juridice ale proprietăţii publice sunt definite fiecare
dintre ele.

Domeniul public este reflectarea materială a dreptului de proprietate publică,

care cuprinde totalitatea bunurilor apte sau afectate să fac ă obiectul
proprietăţii publice.

3.2.1. Dreptul de proprietate publică este inalienabil. Caracterul inalienabil

constă în aceea că bunurile care fac obiectul proprietăţii publice sunt scoase
din circuitul civi1 general, adică nu pot fi înstrăinate pe cale voluntar ă prin
acte juridice inter vivos sau mortis causa şi nici prin procedura de
expropriere. Interdicţia de înstrăinare priveşte şi imposibilitatea constituirii
dezmembrămintelor dreptului de proprietate: uzufructul, uzul, abita ţia,
servituţile propriu-zise şi superficia. Aceste bunuri pot fi însă afectate de
servituţi naturale şi legale care nu sunt servituţi propriu-zis veritabile, ci
limitări normale ale dreptului de proprietate. Limita anumitor servituţi trebuie
înţeleasă că ea poate să meargă până acolo încât să creeze o incompatibilitate
cu afectaţiunea, uzul sau interesu1 public, analizată ca o chestiune de fapt
concretă. Actele de înstrăinare cu privire la bunurile care fac obiectu1
proprietăţii publice sunt lovite de nulitate absolută, pentru că sunt în afară de
comerţ şi exceptate circuitului civil. Bunurile mobile şi imobile din
proprietatea publică sunt afectate fie uzului public, fie interesului public, şi
ele trebuie să-şi păstreze destinaţia şi scopul afectaţiunii. Ele sunt posibile în
măsura în care nu există nicidecum însuşirea unei alienări (ex. servitute prin
fapta omului, aceea de trecere) pentru că nu poate fi vorba de o excep ţie, ci
de existenţa concomitentă atât a principiului inalienabilităţii cât şi a unui
dezmembrământ fără semnificaţie asupra acestui caracter.

Tot ca o concretizare a textului constituţiona1 art. 135(5), în art. 11 lit. a din

Legea nr. 213/1998 se prevede că bunurile proprietate public ă: ”nu pot fi date
numai în administrare, concesionate sau închiriate, în condiţiile legii”. În
context mai este de reţinut că nu pot fi constituite garanţii prin gajarea sau
ipotecarea acestor bunuri.

Inalienabilitatea proprietăţii publice duce în principiu la interdic ţia dobândirii

lor de către particulari prin oricare dintre modurile prevăzute de lege. În
practică s-a decis că pentru terenurile aparţinând proprietăţii publice nu se pot
emite certificate de atestare a dreptului de proprietate societ ăţilor comerciale
cu capital de stat, în temeiul H.G. nr. 834/1991, iar asupra terenurilor agricole
nu se poate constitui sau reconstitui dreptu1 de proprietate dup ă procedura
Legii nr. 18/1991, republicată. În fine, conform art. 112 din Legea nr. 54/1998,
terenurile nu pot face obiectul schimbului.3

Problema se pune în aceiaşi termeni şi în aplicarea Legii nr. 112/1995 privind

măsurile reparatorii pentru foştii proprietari şi moştenitorii lor care au pierdut
abuziv dreptul de proprietate în perioada anilor 1945-1989, precum şi pentru
imobilele preluate de stat şi afectate domeniului public conform art. 16 din
Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv de
stat. 4

Dacă afectaţiunea dată bunului preluat de stat nu mai subzistă sau dac ă
revendicarea a fost solicitată pe calea dreptului comun, apreciem c ă, prin
excepţie strict si limitativ interpretată, prin retrocedare către vechiul
proprietar se derogă de la caracterul inalienabil.

Tot astfel, art. 45 şi 46 din Legea nr. 18/1991 dispun ca persoanele fizice sau
moştenitorii lor pe de o parte, şi foştii composesori sau moştenitorii lor, pot
solicita terenurile cu vegetaţie forestieră, pădurile, cuprinse în perimetre
silvice prin acte normative speciale.

3.2.2. Dreptul de proprietate publică este

imprescriptibil. Imprescriptibilitatea este consecinţa inalienabilităţii bunurilor,
adică a împrejurării că sunt scoase din circuitul civil. Caracterul
imprescriptibil constă în aceea că dreptu1 de proprietate public ă este
imprescriptibil extinctiv, cât şi achizitiv.

Imprescriptibilitatea sub aspect extinctiv face admisibilă oricând promovarea

unei acţiuni în revendicare, indiferent dacă este vorba despre bunuri imobile
sau mobile. Aşadar, dreptul la acţiune nu se stinge în timp, chiar dac ă nu a
fost exercitat de autoritatea titulară a dreptului de proprietate public ă asupra
bunului respectiv. Revendicarea este posibilă chiar şi în cazul adjudec ării,
pentru care art. 561 C.pr.civ. prevede un termen de 5 ani sau al avulsiunii
terenurilor, caz pentru care art. 498 C.civ. prevede că revendicarea se face în
termen de 1 an.

Imprescriptibilitatea sub aspect achizitiv permite titularului dreptului de

proprietate publică asupra unui bun să se opună cu succes, să paralizeze,
invocând excepţia caracterului imprescriptibil, în faţa oricărei acţiuni înaintate
de altă persoană fizică sau juridică de drept privat, pentru constatarea
uzucapiunii, în cazul imobilelor, şi prin posesia de bună credinţă, în cazul
mobilelor.

Această concluzie se desprinde din prevederile art. 1844 Cod civil: ”Nu se
poate prescrie domeniul lucrurilor care, prin natura lor proprie sau printr-o
declaraţie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afar ă
din comerţ ”. Conform art. 11 alin. 1 lit.c din Legea nr. 213/1998, bunurile
imobile nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune, iar
bunurile mobile prin posesia de bună credintă. În privinţa fructelor percepute
de posesorul de bună credinţă al bunului, considerăm că le păstrează, chiar
dacă ulterior bunu1 reintră în domeniul public.

3.2.3. Dreptul de proprietate publică este

insesizabil. Tot datorită caracterului puternic a1 inalienabilitaţii proprietăţii
publice, bunurile care formează obiectul acesteia sunt şi insesizabile, adic ă
nu pot fi urmărite de creditori pentru realizarea creanţelor lor. Insesizibilitatea
funcţionează şi în ipoteza că bunul se află la un alt deţinător decât titularul, în
cadrul exercitării unui drept de administrare, concesionare sau închiriere.

În conţinutul caracterului insesizabil intră şi interdicţia constituirii de garan ţii

asupra bunurilor din domeniul public.

Legea nr. 18/1991, republicată, în art. 5 face o enumerare a terenurilor care

fac parte din domeniul public, iar în privinţa regimului juridic al celor incluse
în acest act normativ, face referire la caracterele pe care le prezint ă,
confirmând o dată în plus tăria lor constituţională, respectiv: ”terenurile care
fac parte din domeniul public sunt scoase din circuit civil, dac ă prin lege nu
se prevede altfel; dreptul de proprietate asupra lor este imprescriptibil ”.

4. Subiectele dreptului de proprietate publică. Actele normative care

reglementează dreptul de proprietate publică, prevăd şi care sunt
titularii săi în mod limitativ. În afara acestora, de regulă entităţi sau
autorităţi publice, nici o altă persoană fizică sau juridică nu poate să fie
titular al dreptului de proprietate publică.

În acest sens, art. 135 alin. 3 din Constituţie statuează că: ”proprietatea
publică aparţine statului şi unităţilor administrativ- teritoriale”. Tot astfel, art.
1 din Legea nr. 213/1998 dispune că dreptul de proprietate public ă apar ţine
statului sau unitătilor administrativ- teritoriale. Cu referire la terenurile
proprietate publică, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicat ă, dispune
că: ”domeniul public poate fi de interes naţional, caz în care proprietatea
asupra sa, în regim de drept public, aparţine statului, sau de interes local, caz
în care proprietatea, de asemenea în regim de drept public, aparţine oraşelor,
comunelor, municipiilor sau judeţelor”.
Din aceste texte legale rezultă că titulari ai dreptului de proprietate public ă
sunt: a) statul, asupra bunurilor din domeniul public de interes naţional şi, b)
unităţile administrativ-teritoriale – comuna, oraşul, municipiul, judeţul –
definite astfel ca având personalitate juridică de art. 2 şi 4 din Legea nr.
69/1991, pentru bunurile din domeniu1 public de interes 1ocal, apar ţinând
unităţilor administrativ-teritoriale ca persoane juridice de drept public sunt
titulare ale acestui drept de proprietate. Ele exercită în condi ţiile art. 2 din
Legea nr. 213/1998, ”posesia, fo1osinţa şi dispoziţia asupra bunurilor care
alcătuiesc domeniul public în limitele şi în condiţiile legii.” Aşadar exercitarea
prerogativelor de către titulari nu este discreţionară, potenţarea caracterelor
juridice specifice nu este posibilă decât în conformitate cu interesu1 general
al acestei forme a dreptului de proprietate şi al regimului juridic pe care îl
oferă.

În acest context, este de subliniat că nici un alt subiect de drept public sau
de drept privat nu poate să fie titular a1 dreptului de proprietate asupra
bunurilor din domeniul public. Aceste persoane juridice, dobândesc, tot în
cadrul oferit de lege, un drept de administrare sau de concesionare asupra
bunurilor din domeniul public, care sunt altceva decât dreptul real de
proprietate. Ele sunt simple modalităţi de exercitare ale acestui drept, care nu
pot fi confundate cu exercitarea atributelor dreptului de proprietate public ă.

In doctrina interbelica,domeniul a fost definit ca"totalitate a bunurilor mobile si imobile

apartinand statului,judetului sau comunei,intrebuintate pentru satisfacerea interesului
general".Se distingeau doua categorii de domenii:domeniul public si domeniul,primul fiind
supus regimului de drept public,iar al doilea reglementarilor dreptului privat.
Potrivit art.1 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al
acesteia,dreptul de proprietate publica apartine stuatului sau unitatilor
administrativteritoriale,asupra bunurilor care,potrivit legii sau prin natura lor,sunt de uz sau
de interes public.
Proprietatea publica este alcatuita din:
-bunurile prevazute de art.136 alin.(3) din Contitutie;
-bunurile stabilite in mod expres in anexa Legii nr.213/1998;
-orice alte bunuri care,potrivit legii sau prin natura lor,sunt de uz sau de interes public si
sunt dobandite de stat sau de unitatile administrativ-teritoriale prin modurile prevazute de
lege[art.3 alin.(1) din Legea nr.213/1998].
Stabilirea bunurilor care apartin domeniului public si privat se face fie in mod expres de
lege,fie de catre autoritatile administrative,pe baza anumitor criterii stabilite de lege. In
art.136 alin.(4),Constitutia prevede ca bunurile proprietate publica sunt inalienabile.In
conditiile legii organice,ele pot fi date in administrarea regiilor autonome ori a intitutiilor
publice sau pot fi concesionate ori inchiriate. _____________________
A se vedea P.Negulescu,Tratat de drept administrativ,vol.I,Insitutul de arte
grafice,Dd.Marvan,Bucuresti,p.103. M.Of. nr.448 din 24 noiembrie 1998.
Legea nr.213/1998 face distinctie intre domeniul public al statului si cel al unitatilor
administrativ-teritoriale,precizand bunurile din care este alcatuit fiecare.
Domeniul public al judetelor este alcatuit din bunurile prevazute la pct. II. din anexa Legii
nr.213/1998 si din alte bunuri de uz sau de interes public judetean,declarate ca atare prin
hotarare a consiliului judetean,daca nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes
public national.Domeniul public al comunelor,al oraselor si al municipiilor este alcatuit din
bunurile prevazute la pct. III din anexa Legii nr.213/1998 si din alte bunuri de uz sau de
interes public local,declarate ca atare prin hotarare a consiliului local,daca nu sunt declarate
prin lege bunuri de uz sau de interes public national ori judetean. Prin bunuri de interes
public se inteleg bunurile care au menirea de a fi folosite in cadrul unei activitati care
intereseaza pe toti membrii societatii,desi nu pot fi folosite de orice persoana,spre exemplu:
terenurile pe care sunt amplasate scoli,biblioteci,teatre,muzee,etc.

CAPITOLUL
IFormele proprietății
Constituţia României din 1991, revizuită în 2003, reglementează proprietatea ca instituţie
fundamentală,având două forme: publică şi privată.
Proprietatea publică este dreptul de proprietate ce aparţine statului sau unei unităţi
administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declaraţia legii, sunt
de uzori de interes public, cu condiţia să fie dobândite prin unul dintre modurile prevăzute
de lege.
Obiectul proprietăţii privateîl constituie toate bunurile de uz sau de interes privataparţinând
persoanelor fizice, persoanelor juridice de drept privat sau de drept public, inclusiv bunurile
care alcătuiesc domeniul privat al statului şi al unităţilor administrativ-
teritoriale.Proprietatea privată este inviolavilă, în condițiile legiio rganice. Bunurile obiect al
proprietăţii private, indiferent de titular, sunt şi rămân în circuitul civil, dacă prin lege nu se
dispune altfel. Ele pot fi înstrăinate, pot face obiectul unei urmăriri silite şi pot fi dobândite
prin orice mod prevăzutde lege
CAPITOLUL II – Proprietatea publică
Obiectul proprietății publice
Prin dispoziţiileArt. 136din Constituția României se înțelege că proprietatea publicăaparţine
statului sau unităţiloradministrativ-teritoriale,fiind garantată și ocrotită prin lege.Bunurile
proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii, ele pot fi date în administrareregiilor
autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionateori închiriate, ori date în
folosinţăgratuită instituţiilor de utilitate publică.
Același articol ne precizează bunurile cefac obiectul exclusival proprietății publice, șianume
“bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele ce potențial energeticvalor
ificabil, de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zoneieconomice
și ale platouluo continentasl, precum și alte bunuri stabilite prin lege organică”.Conform
Constituției României, Art. 859 “Celelalte bunuri care aparţin statului ori unităţilor
administrativ-teritoriale fac parte, după caz, din domeniul public sau din domeniul privat
alacestora, însă numai dacă au fost, la rândul lor, dobândite prin unul dintre modurile
prevăzute delege.”
Clasificarea bunurilor estefăcută după diverse criterii, fiecare dintre ele prezentând
oanumită importanţă teoretică sau practică. Determinarea bunurilor ce fac parte din
proprietatea publică are la bază două criterii: unul juridico-formal, care priveşte declararea
lor, ca atare, prinnormă juridică (de nivel constituţional, legal sau prin hotărârea consiliului
judeţean ori local) şiunul care priveşte afectaţiunea lor uzului sau interesului public
(naţional, judeţean sau local, dupăcaz), dar tot prin norma juridică.
a) După gradul de interes pe care îl realizează, distingem:
– proprietatea publică de interes naţional;
– proprietatea publică de interes comunal sau orăşenesc;
– proprietatea publică de interes judeţean
Clasificarea după acest criteriu prezintă importanţă nu numai sub aspectul precizării locului
pe care un anumit bun îl ocupă în sfera proprietăţii publice şi, implicit, a regulilor care
definescregimul lui juridic, ci şi al autorităţii publice care competenţa de a-l administra.
b) După titularul dreptului de proprietate asupra bunului, avem:
– proprietatea publică a statului (titularul dreptului de proprietate fiind statul);
– proprietatea publică a judeţelor (titularul dreptului fiind judeţul, reprezentat de consiliul
judeţean);
– proprietatea publică a comunei, oraşului sau municipiului (titularul dreptului
fiindcomuna, oraşul sau muncipiul, reprezentat de consiliul local al comunei sau al
oraşului).Titularul dreptului de proprietateexercită posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra
bunurilor proprietăţii publice, în limitele şi în condiţiile stabilite prin lege.
c) După modul în care sunt determinate bunurile, distingem:
– bunuri proprietate publică prevăzute de Constituţie;
– bunuri proprietate publică prevăzute de legi;
– bunuri proprietatea publică nominalizate, în condiţiile legii, prin hotărâri ale consiliilor
locale sau judeţean
d) După modul în care sunt create bunurile, deosebim:
– bunuri proprietatea publică produse în mod natural;
– bunuri proprietatea publică create prin acţiunea omului.
e) După natura bunurilor, avem:
– bunuri proprietate publică de natură terestră;
– bunuri proprietate publică de natură maritimă şi fluvială;
– bunuri proprietate publică de natură aeriană;
– bunuri proprietate publică cu destinaţie culturală;
– bunuri proprietate publică cu destinaţie specială.
f) După natura juridică a bunurilor:
– bunuri imobile ale proprietăţii publice;
– bunuri mobile ale proprietăţii publice.

Domeniul public si domeniul privat al statutului şi unităţilor administrativ-teritoriale

Bunurile care aparţin statului ori unităţilor administrativ-teritoriale fac parte, după caz, din
domeniul public sau din domeniul privat al statutului şi unităţilor administrativ-teritoriale.
- Domeniul public alstatului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 136 alin. (3),
desprecare am amintit mai sus.
-Domeniul public al județului este alcătuit din bunurile prevăzute în Anexa nr. 3 din Codul
administrative (drumuri județene, terenuri și clădiri în care își desfășoară activitatea consiliul
județean, instituții publice de interes județean, rețele de alimentare cu apă, terenurile pe
care seaflă zonele de arement,etc), precum și din alte bunuri de uz sau de interes public
județean, declarateca atare prin hotărâre a consiliului județean, dacă nu sunt declarate prin
lege ca fiind bunuri de uzsau de interes public național.
-Domeniul public al comunei, al orașului sau al municipiului este alcătuit din bunurile
prevăzute în Anexa nr. 4 din Codul administrative (drumuri comunale, vicinale și străzile,
piețele publice, parcurile publice, zone de agreement, lacurile și plajele care nu sunt
declarate de interes public national sau județean, locuințele sociale,etc), precum și din alte
bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local,
dacă nu sunt declarate prin lege cafiind bunuri de uz sau de interes public național ori
județean
Conform art. 354 din Codul administrative, domeniul privat al statului sau
alunitățiloradministrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor și care
nu fac parte dindomeniul public. Asupra acestor bunuri, statul sau unitățile administrativ-
teritoriale au drept de proprietate privată.

CAPITOLUL III
Regimul juridic general al proprietăţii publice
Dreptul de proprietate publică se dobândește:
a) pe cale naturală;
b) prin achiziții publice efectuate în condițiile legii;
c) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică;
d) prin acte de donație sau legate acceptate de Guvern, de consiliul județean sau de
consiliullocal, după caz, dacă bunul în cauză intră în domeniul public;
e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-
teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică (prin hotărâre
aGuvernului, a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București
ori aconsiliului local, hotărâre ce poate fi atacată, în condițiile legii, la instanța de
contenciosadministrativ competentă în a cărei rază teritorială se află bunul.)
f) prin alte moduri prevăzute de lege.
De asemena se pot face treceri a unor bunurilor din domeniul public al statului în domeniul
public al unei unități administrativ-teritoriale lacererea consiliului județean, respectiv
aConsiliului General al Municipiului București sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre
aGuvernului, și invers, din domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale în
domeniul public al statului la cererea Guvernului, prin hotărâre a consiliului județean.
Dreptul de proprietate publică poate înceta dacă bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul
privat, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean, respectiv a Consiliului General
alMunicipiului București sau a consiliului local, dacă prin Constituție sau prin lege nu se
dispunealtfel
.Bunurile proprietate publică sunt guvernate de 3principii:
1. inalienabilitate;
2. insesizabilitate;
3. imprescriptibilitate
Caracterul inalienabil al acestor bunuri înseamnă că nu pot fi înstrăinate prin nici un felde
acte, încălcarea acestui regim având drept consecinţă nulitatea absolută a actelor juridice
încauză şi, în al doilea rând, imposibilitatea de constituire asupra domeniului public
anumitor drepturi civile reale (de exemplu, ipoteca) în favoarea particularilor, precum şi
imposibilitateaacestora de a intenta acţiuni posesorii asupra titularilor acestui domeniu.
În condiţiile legii, bunurile proprietate publică pot fi date în administrare sau în folosinţăşi
pot fi concesionate ori închiriate. Drepturile reale corespunzătoare proprietăţii publice sunt:
A. Dreptul de administrare -se constituie prin hotărâre a Guvernului, a consiliului
judeţeansau, după caz, a consiliului local. Aceste autorităţi controlează modul de exercitare
a dreptului deadministrare. Titularul dreptului de administrare poate folosi şi dispune de
bunul dat înadministrare în condiţiile stabilite de lege şi, dacă este cazul, de actul de
constituire.
Dreptul de administrare încetează odată cu încetarea dreptului de proprietate publică sau
prin actul de revocareemis, în condiţiile legii, dacă interesul public o impune, de organul
care l-aconstituit. Apărarea în justiţie a dreptului de administrare revine titularului dreptului.
B. Dreptul de concesiune - bunurile care sunt prevăzute prin lege sau care prin natura lor
pot fi exploatate în vederea culegerii de fructe naturale, civile sau industriale și producte pot
faceobiectul concesiunii.
Bunurile proprietate publică pot fi concesionate de către stat sau de către
unitățileadministrativ-teritoriale în baza unui contract de concesiunede bunuri proprietate
publică, contract încheiat în formă scrisă prin care o autoritate publică, denumită
concedent, transmite, pe o perioadă determinată, unei persoane, denumite concesionar,
care acționează pe riscul și răspunderea sa,dreptul și obligația de exploatare a unui bun
proprietate publică, în schimbul unei redevențe.Sumele încasate din închirierea sau din
concesionarea bunurilor proprietate publică se fac, dupăcaz, venit la bugetul de stat sau la
bugetele locale.
În calitatea de concedent, statul, judetul, sau unitățile administrative-teritoriale pot
fireprezentate de:
-statul-de ministere sau alte organe de specialitate ale administrației publice centrale.
-județul-de către președintele consiliului județean.
-comuna, orașul sau municipiul -de către primarul comunei, al orașului sau al
municipiului,respectiv de către primarul general al municipiului București.
Concesionarul are dreptul şi, în acelaşi timp, obligaţia de exploatare a bunului, în
schimbulunei redevenţe şi pentru o durată determinată, cu respectarea condiţiilor
prevăzute de lege şi acontractului de concesiune. Calitatea de concesionar o poate avea
orice persoană fizică sau persoană juridică.
Contractul de concesiune de bunuri proprietate publică se încheie în conformitate cu
legearomână, indiferent de naționalitatea sau de cetățenia concesionarului, pentru o durată
care nu va putea depăși 49 de ani, începând de la data semnării lui.
Concesionarul poate efectua orice acte materiale sau juridice necesare pentru a
asiguraexploatarea bunului. Cu toate acestea, sub sancţiunea nulităţii absolute,
concesionarul nu poateînstrăina şi nici greva bunul dat în concesiune sau, după caz, bunurile
destinate ori rezultate dinrealizarea concesiunii şi care trebuie, potrivit legii sau actului
constitutiv, să fie predateconcedentului la încetarea, din orice motive, a concesiunii.
Fructele, precum şi, în limitele prevăzute de lege şi în actul de constituire, productele
bunului concesionat revin concesionarului.
În toate cazurile, exercitarea dreptului de concesiune este supusă controlului din
parteaconcedentului, în condiţiile legii şi ale contractului de concesiune. Apărarea în justiţie
a dreptuluide concesiune revine concesionarului.
C.Statul și unitățile administrativ-teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor,
înfolosințăgratuită, pe termen limitat, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care
desfășoară activitate de binefacere sau de utilitate publică, oriserviciilor publice.
Dreptul de folosinţă cu titlu gratuit încetează odată cu încetarea dreptului de proprietate
publică sau prin actul de revocare emis, în condiţiile legii, dacă interesul public o impune,
deorganul care l-a constituit. Apărarea în justiţie a dreptului de folosinţă cu titlu gratuit
revinetitularului dreptului.
2) Bunurile din domeniul public suntinsesizabile, adică ele nu pot fi supuse procedurii
deexecutare silită de către creditori, lichidarea datoriilor statului şi ale
unităţiloradministrativteritoriale făcându-se în baza unor norme speciale, derogatorii de la
dreptul comun.Toate bunurile care sunt, potrivit legii, inalienabile sunt şi insesizabile.
3) Bunurile din domeniul public sunt şiimprescriptibile, atât din punct de vedere extinctivcât
şi achizitiv. Aceasta înseamnă că proprietatea asupra acestor bunuri nu se stinge prin
neuz(prescripţia extinctivă) şi nu poate fi dobândită de terţi , prin posesia de bună-credinţă
asupra bunurilor mobile sau, după caz, prin uzucapiune (prescripţia achizitivă).
Inalienabilitatea, insesizabilitatea şi imprescriptibilitatea sunt trăsături generale şi comune
pentru toate bunurile proprietate publică. În afara acestor trăsături însă, unor categorii de
bunuri proprietate publică le sunt aplicabile şi unele reguli, constituind regimul juridic
special al acestora.
Din acest punct de vedere vom deosebi:
a) regimul juridic al proprietăţii publice terestre (al fondului funciar, al drumurilor,
alfrontierei de stat, al resurselor minerale şi al resurselor de petroliere);
b) regimul juridic al proprietăţii publice acvatice;
c) regimul juridic al proprietăţii publice aeriene
d) regimul juridic al patrimoniului cultural naţional
Dreptul de proprietate publică se stinge dacă bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul
privat, dacă a încetat uzul sau interesul public, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
Obligaţia apărării în justiţie a proprietăţii publice revine titularului. Titularii
drepturilorcorespunzătoare pro prietăţii publice sunt obligaţi să îl informeze pe proprietar
cu privire la oricetulburare adusă dreptului de proprietate publică și să îl introducă în proces
pe titularul dreptului de proprietate publică, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură
civilă.
Bibliografie
I. Cursuri universitare
1. GRIGORE, Mihai, Suport de curs Drept administrativ I , 2019
II. Acte normative
1.Constituția României (adoptată în 21 noiembrie 1991, revizuită prin adoptarea Legiide
revizuire a Constituției la 29octombrie 2003)
2.Codul Civil (republicat în M. Of. nr. 505/12 iulie 2011, intrat în vigoare la 1 octombrie2011)
3.Codul Administrativ(republicat in M. Of. nr. 555/05.07.2019)4.
Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia
(publicată în M. Of. nr.448/24.11.1998)
III. Surse Internet
https://lege5.ro/
http://www.gov.ro
DOMENIUL PUBLIC SI DOMENIUL PRIVAT AL STATULUI
Conceptul de domeniu
Conceptul de domeniu isi are originea in latinesculdominium, care inseamnastapanire,
proprietate.
In stiinta dreptului administrativ, geneza teoriei domeniale este conferita dedoctrina si
jurisprudenta.
Categoria de domeniu – in special cea de domeniu public – are o istorieindelungata, ea
primind de-a lungul timpului diverse interpretari stiintifice.
Din vremuri stravechi s-a simtit nevoia ca anumite bunuri, datorita naturii lor saudin alte
ratiuni, sa fie destinate, prin reglementari speciale, uzului sau folosintei colective.
Epoca moderna a adus in discutie conceptul de serviciu public, iar pentru prestarea acestuia
s-a relevat din nou necesitatea existentei unei categorii speciale de bunuri – bunurile
publice.
S-a conturat astfel teoria potrivit careia colectivitatile publice organizate juridic –statale sau
locale – pot detine, ca si particularii, bunuri – mobile si imobile, corporale siincorporale – pe
care le utilizeaza in procesul de asigurare a intereselor generale. Acestea sunt bunuri publice
care apartin unei personae morale (juridice) de drept public.
Regimul juridic aplicabil acestor bunuri cuprinde reguli specifice de forma si defond care
privesc gestionarea, administrarea sau instrainarea lor. Unele dintre bunuriapartin
proprietatii private, altele proprietatii publice.
Distinctia dintre domenii
Conceptul unei distinctii intre bunurile persoanelor publice, in functie deapartenenta
acestora la domeniul public sau privat, este relativ recent, aparand la jumatatea secolului al
XIX-lea.
Proprietatea publică este dreptul de proprietate ce aparţine statului sau unei unităţi
administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declaraţia legii, sunt
de uzori de interes public, cu condiţia să fie dobândite prin unul dintre modurile prevăzute
de lege.
Obiectul proprietăţii privateîl constituie toate bunurile de uz sau de interes privataparţinând
persoanelor fizice, persoanelor juridice de drept privat sau de drept public, inclusiv bunurile
care alcătuiesc domeniul privat al statului şi al unităţilor administrativ-
teritoriale.Proprietatea privată este inviolavilă, în condițiile legiio rganice. Bunurile obiect al
proprietăţii private, indiferent de titular, sunt şi rămân în circuitul civil, dacă prin lege nu se
dispune altfel. Ele pot fi înstrăinate, pot face obiectul unei urmăriri silite şi pot fi dobândite
prin orice mod prevăzutde lege
Fata de cele aratate se ridica problema de a sti criteriul in raport cu care sestabileste ca un
bun apartine domeniului public sau celui privat.
S-au propus criterii diferite:
a) Natura bunurilor.
Unele bunuri, prin natura lor, nu pot apartine particularilor,de exemplu, drumurile. Ar
rezulta ca toate bunurile care sunt susceptibile de proprietate particulara apartin
domeniului privat. Acest criteriu poate rezulta din articolul 476 C.civ.,care in partea sa finala
prevede ca apartin domeniului public toate partile din pamantulRomaniei care nu sunt
proprietate particulara. De asemenea, art.4 alin.1 si art.5 alin.1 dinLegea nr.18/1991 privind
fondul funciar prevad ca bunurile, prin natura lor, sunt dedomeniul public sau de domeniul
privat.In legatura cu acest criteriu, se poate observa ca anumite bunuri care fac parte
dindomeniul public sunt susceptibile prin natura lor sa fie proprietate privata. In acest
sens,art.478 alin.2 C.civ. prevede ca bunurile la care se refera (portile, zidurile fortaretelor)
numai fac parte din domeniul public daca li se schimba destinatia initiala. In aceeasi situatie
pot fi si alte bunuri.
b) Afectarea bunului.
Bunul afectat serviciului public apartine domeniului public. Se considera ca acest criteriu
este prea larg, ceea ce ar insemna ca multe bunuri ar face parte din domeniul public, de
indata ce ele ar fi destinate unui serviciu public.
c)Afectarea bunului la uzul direct al publicului, deci nu afectat unui serviciu public sau de
utilitate publica. Acest criteriu restrange domeniul public.
Legea nr.18/1991 privind fondul funciar, art.4, alin. ultim, prevede ca terenurile din
domeniul public sunt afectate unei utilitati publice.
Domeniul public poate fi deinteres local (judetean, comunal, orasenesc, municipal). Art.4 - 6
din Legea nr.18/1991determina domeniul public si privat
Pe de alta parte, Constitutia (art.136, pct. 1) prevede ca proprietatea este pblica si privata.
Proprietatea publica apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale (art.136, pct.2).
Rezulta ca proprietatea privata este aceea care nu este publica.Art.136, pct.3 din Constitutie
arata bunurile care apartin domeniului public.
Deci,nu se confunda cu art.5 din Legea18/1991, care arata terenurile din domeniul public,
cele doua texte avand sfere diferite.In concluzie, domeniul public cuprinde:
a) bunuri care sunt afectate utilitatii publice (art.4 alin, ultim, Legea nr. 18/1991 siLegea
nr.215/2001 cu modificarile si competarile ulterioare)
b) bunuri care prin antura lor apartin domeniului public (art.5 alin.1, partea finala,Legea
nr.215/2001 cu modificarile si completarile ulterioare).
 DOMENIUL PUBLIC

Dreptul de proprietate publica

Prabusirea regimului comunist, realizata in decebrie 1989, a creat premisele

reorganizarii regimului juridic al proprietatii in Romania, prin recunoasterea caracterului
preeminent al proprietatii private, dar si prin reglementarea proprietatii publice, cu un regim
juridic exceptional.
Singurii titulari ai dreptului de proprietate publica sunt statul si unitatile administrativ-
teritoriale. Aceste subiecte de drept isi datoreaza pozitia privilegiata faptului ca, desi sunt si
persoane juridice, subiecte de drept privat, sunt in primul rand subiecte de drept public,
purtatoare ale atributiilor de autoritate si exponente ale intereselor generale, obstesti.
Prima referire facuta la proprietatea publica in legislatia recenta este continuta de art.4
din Legea fondului funciar nr.18/1991, act normativ care, prin art.5, alin.(2), i-a conturat si
regulile de baza ale regimului juridic: “Terenurile care fac parte din domeniul public sunt
inalienabile, insesizabile si imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse in circuitul civil decat
daca, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public.”
Odata cu intrarea in vigoare a Constitutiei Romaniei din 1991, dreptului de proprietate
publica i-au fost consacrate prevederile art. 135 alin. (2) si (3), care au devenit fundamentul
existentei sale. Dupa revizuirea legii fundamentale, realizata in anul 2003 si republicarea sa,
prevederile la care ne referim fac obiectul art. 136 alin. (1) si alin.(2).

Potrivit art.136 alin.(1), “proprietatea este publica sau privata”, iar conform alin.(2) al
aceleiasi dispozitii constitutionale, in noua sa redactare, “proprietatea publica este garantata si
ocrotita prin lege si apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale.

Modurile de dobandire a dreptului de proprietate publica

Exista mai multe moduri de dobandire a dreptului de proprietate publica, prevazute de lege:

a) pe cale naturala. Este cazul resurselor minerale, petrolului, gazelor, in general, bogatiile
de orice natura ale subsolului, in stare de zacamant, resursele naturale ale zonei economice si ale
platoului continental, impreuna cu platoul continental, spatiul aerian, asupra carora exista dreptul
de proprietate publica, fara sa se incheie vreun act juridic sau sa se savarseasca vreun fapt juridic
pentru a le crea sau dobandi.

b) prin achizitii publice efectuate in conditiile legii. In acest sens, exista dispozitii legale care
reglementeaza conditiile, procedura si efectele achizitiilor publice.

c) prin expropriere pentru cauza de utilitate publica. Prin expropriere se intelege trecerea
fortata in proprietatea publica, prin hotarare judecatoreasca, a unor imobile aflate inproprietate
privata, cu o justa si prealabila despagubire, in temeiul unei cauze de utilitate publica.

d) prin acte de donatie sau legate acceptate de Guvern, de consiliul judetean sau de consiliul
local, dupa caz, daca bunul in cauza intra in domeniul public.

e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-
teritoriale in domeniul public al acestora, pentru cauza de utilitate publica

f) prin alte moduri prevazute de lege

 Incetarea dreptului de proprietate publica

Potrivit dispozitiilor art.10 alin.1 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publica si
regimul juridic al acesteia, dreptul de proprietate publica inceteaza in doua ipostaze:

- bunul a pierit in materialitatea sa;

- bunul afost trecut in domeniul privat.

Cu privire la ca de-a doua ipoteza, legea identifica si instrumentul juridic de drept public care
trebuie utilizat, dupa cum urmeaza: “Trecerea din domeniul public in domeniul privat se face, dupa
caz, prin hotararea Guvernului, a consiliului judetean, respectiv a Consiliului General al Municipiului
Bucuresti sau a consiliului local, daca prin Constitutie sau prin lege nu se dispune altfel.”[art.10
alin.2].

O alta modalitate de incetare a dreptului de proprietate publica, in afara celor enuntate

anterior este cea reglementata de art. 35-37 din Legea nr.33/1954 privind exproprierea pentru cauza
de utilitate publica, care prevede dreptul propritarului expropriat de a cere si obtine retrocedarea
imobilului expropriat daca nu a fost utilizat in ermen de un an pentru realizarea scopului exproprierii
si nu s-a facut o noua declarare a utilitatii sale publice. Tot astfel, in situatia in care lucrarile pentru
acre s-a dispus exproprierea nu au fost incepute si realizate, expropriatorul poate instraina imobilul
epropriat, fostul proprietar avand un drept de preemptiune la cumparare.

Titularii si sfera bunurilor care alcatuiesc domeniul public

Bunurile aflate in proprietatea publica alcatuiesc domeniul public al statului sau al

colectivitatilor administrativ-teritoriale. Celelalte bunuri apartinand acelorasi titulari alcatuiesc
proprietatea privata a acestora, alcatuind domeniul privat al statului sau al colectivitatilor locale.

De remarcat faptul ca notiunile de proprietate publica si domeniu public nu se substituie una

alteia: proprietatea publica reprezinta o institutie juridica, pe cand domeniul public este un
ansamblu de bunuri care fac obiectul proprietatii publice.

Titularii (subiectele) dreptului de proprietate publica sunt strict si complet determinati de

norma constitutionala – art.136 alin.2: “Proprietatea publica este garantata si ocrotita prin lege si
apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale.”

Clasificarea bunurilor domeniului public

Bunurile domeniului public au facut obiectul clasificarii dupa numeroase criterii. Dintre
autorii contemporani, o clasificare complexa, potrivit doctrinei si legislatiei actuale, realizeaza
Antonie Iorgovan, dupa cum urmeaza:

I. Din punct de vedere al interesului pe care il prezinta:

a) bunuri ale domeniului public de interes national (domeniul public national)

b) bunuri ale domeniului public de interes judetean (domeniul public judetean)

c) bunuri ale domeniului public de interes comunal (domeniul public comunal)

II. Din punct de vedere al modului de determinare:

a) bunuri ale domeniului public nominalizate de legi;

 b) bunuri ale domeniului public nominalizate de autoritatile administratiei publice, in baza
criteriilor stabilite de Constitutie si legi.

III.Din punct de vedere al naturii juridice a dreptului statului (autoritatii publice):

a) bunuri ale domeniului public ce apartin statului sau unitatilor administrativ-teritoriale;

b) bunuri ale domeniului public ce apartin proprietatii private, dar afectate de dreptul de
paza si protectie al statului (drept de politie).

IV. Din punct de vedere al modului de constituire:

a) bunuri apartinand domeniului public natural;

b) bunuri apartinand domeniului public artificial.
V. Din punct de vedere al modului de utilizare de catre public:

a) bunuri utilizate direct;

b) bunuri utilizate indirect, prin intermediul unui serviciu public.

VI. Din punct de vedere al serviciului public organizat:

a) bunuri care sunt puse in valoare prin serviciul public;

b) bunuri care mijlocesc realizarea unui serviciu public.
VII. Din punct de vedere al naturii bunurilor:

a) bunuri ale domeniului public terestru

b) bunuri ale domeniului public maritim
c) bunuri ale domeniului public fluvial
d) bunuri ale domeniului public aerian
e) bunuri ale domeniului public cultural
f) bunuri ale domeniului public militar.

Regimul juridic al bunurilor din domeniul public

Bunurile apartinand domeniului public sunt:

a) inalienabile: bunurile nu pot fi instrainate; ele pot fi date numai in administrare,

concesionate sau inchiriate, in coditiile legii;

b) insesizabile: bunurile nu pot fi supuse executarii silite si asupra lor nu se constituie

garantii reale;

c) imprescriptibile: bunurile nu pot fi dobandite de alte persoane prin uzucapiune sau prin
efectul posesiei de buna credinta asupra bunurilor mobile.

Actele juridice incheiate cu nesocotirea dispozitiilor legale privind regimul juridic al bunurilor
din domeniul public sunt lovite de nulitate absoluta.
 DOMENIUL PRIVAT

O a doua componenta a domeniului administrativ, alaturi de domeniul public, este domeniul

privat, care cuprinde bunuri supuse normelor dreptului comun, daca prin lege nu se prevede altfel.

Potrivit art.1845 C.civ.: “Statul, stabilimentele publice si comunale, in ceea ce priveste

domeniul lor privat, sunt supuse la aceleasi prescriptii ca particularii si, ca si acestia, le pot opune.”

In temeiul art.4 din Legea nr.213/1998, “domeniul privat al statului sau al unitatilor
administrativ-teritoriale este alcatuit din bunuri aflate in proprietatea lor si care nu fac parte din
domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unitatile administrativ-teritoriale au drept de
proprietate privata.”

Constituirea domeniului privat

In principiu, toate aspectele privind domeniul privat sunt reglementate de dreptul comun,
titularii sai, respectiv statul si unitatile administrativ-teritoriale, actionand ca persoane juridice de
drept civil. Consecinta este aceea ca pentru constituirea domeniului privat pot fi folosite toate
mijloacele juridice de drept civil cunoscute.

In acelasi timp insa, statul si unitatile administrativ-teritoriale nu inceteaza sa fie subiecte de

drept public, imprejurare care isi pune amprenta si asupra modului de constituire a domeniului privat.
Astfel, axista si mijloace specifice de constituire a domeniului privat, inaccesibile altor subiecte de
drept.

Intra in categoria mijloacelor de drept civil vanzarea-cumpararea, volunatara sau silita,

schimbul, donatia, legatul, construirea unor edificii, accesiunea, uzucapiunea.

Sunt considerate modalitati specifice, in sensul ca nu pot fi folosite de particulari,

urmatoarele: dobandirea, in conditiile legii, a bunurilor fara stapan sau abandonate sau ratacite;
dobandirea mostenirilor vacante; dezafectarea dependintelor domeniului public; exercitarea dreptului
de preemptiune recunoscut statului de lege in anumite situatii.

Regimul juridic al domeniului privat

Refritor la bunurile din domeniul privat, sub imperiul Codului Civil,s-a spus ca acestea “nu
sunt afectate uzului public. Ele nu se deosebesc de bunurile particularilor decat prin aceea ca
proprietarul lor este statul,judetul sau comuna in loc de a fi o persoana particulara”, asa ca si regimul
lor juridic trebuie sa fie cel de drept comun.

Ca regula generala, regimul juridic al bunurilor din domeniul privat este cel de drept comun.
La aceasta concluzie conduc mai multe dispozitii legale. Astfel, potrivit art.1845 C.civ., statul si unitatile
administrativ-teritoriale, “in ceea ce priveste domeniul lor privat, sunt supuse la aceleasi prescriptii ca
particularii si,ca si acestia, le pot opune”; art.6 teza a II-a din Legea nr.18/1991 este in sensul ca
domeniul privat este supus dispozitiilor de drept comun, daca prin lege nu se prevede altfel; prin art.4 ,
partea finala, din Legea nr.213/1998 se arata expres ca asupra bunurilor din domeniul lor privat statul
si uniatile administrativ-teritoriale au un drept de proprietate privata, pentru ca art. 5 alin.2 sa prevada
ca regimul juridic al acestor bunuri este cel de drept comun daca legea nu dispune altfel; conform
art.123 alin.3 din Legea nr.215/2001 bunurile ce fac parte din domeniul privat al unitatilor
administrativ-teritoriale sunt supuse dispozitiilor de drept comun, daca pri lege nu se prevede altfel.

In sfarsit, Constitutia, prin art.44 alin.2, prevede: ”Proprietatea privata este ocrotita si
garantata in mod egal de lege, indiferent e titular.”

Ca urmare, bunurile care formeaza obiectul domeniului privat vor putea face obiectul a
diverse acte juridice, vor putea fi instrainate sau uzucapate, asupra lor se vor putea constitui
dezmembraminte ale dreptului de proprietate, iar proprieatatea bunurilor mobile va putea fi
dobandita prin posesie de buna-credinta.

Dat fiind faptul ca bunurile din domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-
teritoriale sunt supuse regimului juridic de drept comun, nu este exclusa posibilitatea ca ele sa fie
urmarite de creditori pentru realizarea creantelor lor, daca prin lege nu se dispune altfel cu privire la
anumite categorii de asemenea bunuri.

Repetatele referiri la posibilitatea ca legea sa dispuna altfel, adica sa instituie unele reguli
derogatorii de la dreptul comun, sunt expresia necesitatii de a se tine seama de caracteristica statului
si a unitatilor administrativ-teritoriale de a fi atat persoane juridice civile, cat si subiecte de drept
public. Ca urmare, elemente de drept public vor putea altera, intr-o oarecare masura, regimul juridic
de drept comun al bunurilor care formeaza obiectul domeniului privat. Asemenea situatii constituie
insa exceptii, asa ca vor trebui reglementate expres de lege.

O asemenea derogare de la dreptul comun este reglementata de art.8 alin.1 din Legea
nr.213/1998, care dispune: “Trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unitatilor
administrativ-teritoriale in domeniul public al acestora, potrivit art.7 lit.e), se face, dupa caz, prin
hotarare a Guvernului,a consiliului judetean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucuresti
ori a consiliului local”. De vreme ce art.7 lit.e) din acelasi act normativ prevede ca aceasta masura se
adopta “pentru cauza de utilitate publica”, fara ca ea sa aiba semnificatia unei exproprieri, faptul ca ne
aflam in prezenta unei derogari de la dreptul comun este evident.

Regulile speciale consacrate acceptarii donatiilor si legatelor de catre stat si unitatile

administrativ-teritoriale, obligatia ca vanzarea si inchirierea bunurilor din domeniul privat sa se faca
prin licitatie publica, organizata in conditiile legii [art.125 alin.2 din Legea nr.215/2001], constituie si
ele asemenea derogari.

In sfarsit, concesionarea bunurilor din domeniul privat si constituirea drepturilor reale de

folosinta asupra unora dintre ele sunt moduri de exercitare a dreptului de proprietate privata numai
atunci cand este vorba despre bunuri care fac parte din domeniul privat.

Bibliografie

Chelaru, Eugen – Administrarea domeniului public si a domeniului privat, Editura All Beck, Bucuresti,
2005

Balan, Emil – Dreptul administrativ al bunurilor, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2007

Filipescu, Ion, Filipescu, Andrei – Drept civil: dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Editura
Universul juridic, Bucuresti, 2006

Marian, Nicolae – Tratat de publicitate imobiliara, vol.II, Editura Universul juridic, Bucuresti, 2006

Jugastru, Calina – Unitatile administrativ-teritoriale: domeniul public, domeniul privat, Editura

Argonaut, Cluj-Napoca, 2001

Constitutia Romaniei, adoptata in 1991, modificata si republicata in 2003

Legea nr.213/1998

Legea nr.215/2001