Articolul 471.

Bunurile domeniului public şi bunurile

domeniului privat
(1) Bunurile care aparţin statului sau unităţilor administrativ-teritoriale fac parte din
domeniul privat dacă, prin lege sau în modul stabilit de lege, nu sînt trecute în
domeniul public.
(2) Din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale fac parte
bunurile determinate de lege, precum şi bunurile care, prin natura lor, sînt de uz sau
de interes public. Interesul public implică afectarea bunului la un serviciu public sau
la orice activitate care satisface nevoile colectivităţii fără a presupune accesul
nemijlocit al acesteia la utilizarea bunului conform destinaţiei menţionate.
(3) Bogăţiile de orice natură ale subsolului, spaţiul aerian, apele şi pădurile folosite în
interes public, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental,
căile de comunicaţie, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al
proprietăţii publice.
(4) Bunurile domeniului public sînt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile.
Dreptul de proprietate asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz şi nu poate fi
dobîndit de terţi prin uzucapiune.

▮ II. Atribuirea la un domeniu sau altul

1. Prezumția de atribuire la domeniul privat

2. Reglementarea instituie prezumția de atribuire a unui bun aflat în proprietatea statului

sau unității administrativ-teritoriale la domeniul lor privat, astfel încât lor li se aplică
regimul comun al proprietății instituit de dreptul privat.  Rolul prezumției este de a oferi un
mecanism procedural — în caz de dubiu, atât autoritățile publice cât și particularii care
interacționează cu autoritățile publice privitor la acel bun trebuie să îl trateze ca bun din
domeniul privat.

3. Atribuirea la domeniul public este o excepție și necesită indicii exprese: fie un text de
lege expres privitor la bunul concret ori la o categorie de bunuri; fie bunuri care după natura
lor sunt de uz public sau de interes public.  Indiciile trebuie să fie suficient de clare pentru a
putea răsturna prezumția legală de atribuire la domeniul privat.

Un caz recent din jurisprudența CtEDO unde s-a constatat că această prezumție nu a fost
răsturnată suficient este cauza Arzamazova vs. Moldova (hotărârea CtEDO din 4 august
2020, cererea nr. 38639/14), în care un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil a fost
declarat nul de către instanțele de judecată naționale pe motiv că obiectul contractului era
un bun al domeniului public al autorității publice locale și, prin urmare, bunul era inalienabil,
iar contractul contravenea unei norme imperative de drept.  CtEDO a reținut că probele
administrate nu erau suficiente pentru a răsturna prezumția de atribuire la domeniul privat și
a determina că bunul în litigiu făcea parte din domeniul public al autorității, mai ales că
contractul fuseseră aprobat de către consiliul local, care și are competența de schimbare a
domeniului unui bun, de la domeniul public la domeniul privat.  Într-adevăr, aprobarea unui
contract translativ este un indiciu implicit, dar concludent, privind intenția autorității de a
schimba domenialitatea bunului respectiv. În consecință, Moldova a fost ținută să plătească
despăgubiri reclamantului în mărime de 167.000 euro pentru încălcarea dreptului garantat
de art. 1 Protocol adițional al CEDO.

▮ III. Legislația specială

1. Proprietatea statului

4. Legea nr. 121 din 4 mai 2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice,
cuprinde norme mai detaliate privitor la bunurile domeniului public și, uneori, le extinde,
comparativ cu cele din Codul civil.

Articolul 10. Regimul juridic al bunurilor proprietate publică

(1) Bunurile domeniului public fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Circuitul civil al
acestor bunuri este interzis, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
(2) Bunurile domeniului public sînt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, în particular:
a) nu pot fi înstrăinate, nici prin privatizare sau depunere în capitalul social al unei persoane
juridice;
b) nu se pot constitui obiect al gajului sau al unei alte garanţii reale;
c) nu pot fi supuse urmăririi silite, nici chiar în cazul insolvabilităţii persoanei juridice care le
gestionează;
d) dreptul de proprietate asupra lor nu se stinge prin neuz;
e) nu pot fi dobîndite de persoane fizice sau juridice prin uzucapiune.
(3) Bunurile domeniului public pot fi gestionate de autorităţile administraţiei publice centrale
şi locale, de instituţiile publice, de întreprinderile de stat/municipale şi, în cazurile prevăzute
expres de lege, de societăţile comerciale.
(4) Bunurile domeniului public pot fi folosite numai la destinaţie şi nu pot fi transmise în
comodat persoanelor fizice sau persoanelor juridice cu capital privat.
(5) Asupra bunurilor domeniului public se poate constitui servitute numai în cazurile în care
această grevare este compatibilă cu uzul sau cu interesul public căruia bunurile îi sînt
destinate.
(6) Actele juridice privind înstrăinarea sau dobîndirea, în folosul persoanelor fizice sau al
persoanelor juridice cu capital privat, a bunurilor domeniului public, inclusiv prin privatizare,
precum şi actele juridice privind darea acestor bunuri în comodat persoanelor indicate sînt
lovite de nulitate absolută.
(7) Bunurile domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale pot circula
liber, cu excepţia unor categorii de bunuri al căror circuit civil este limitat expres prin lege.
(8) Nu se permite înstrăinarea cu titlu gratuit sau darea în comodat persoanelor fizice sau
persoanelor juridice cu capital privat a bunurilor domeniului privat al statului sau al unităţii
administrativ-teritoriale, cu excepţia cazurilor în care aceste bunuri:
a) se înstrăinează cu titlu gratuit persoanelor fizice pentru lichidarea consecinţelor
calamităţilor naturale;
b) se înstrăinează cu titlu gratuit în procesul privatizării, conform art.43 alin.(3);
c) reprezintă terenuri care se atribuie persoanelor fizice pentru construcţia de case
individuale, în conformitate cu legea;
d) reprezintă bunuri destinate creării parcului industrial conform prevederilor Legii cu privire
la parcurile industriale.
e) reprezintă bunuri destinate exercitării independente a profesiunii de medic în una dintre
formele de organizare a activității profesionale prevăzute de Legea ocrotirii sănătății nr.
411/1995, în conformitate cu interesul public și în limita posibilităților.
(9) Nu se permite constituirea uzufructului asupra bunurilor proprietate de stat, precum şi
asupra bunurilor societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat.

Articolul 101. Inventarierea şi delimitarea bunurilor proprietate publică

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale efectuează inventarierea bunurilor
proprietate publică şi, în baza listelor de inventariere, asigură delimitarea acestora atît după
apartenenţă (de stat/locală), cît şi pe domenii (public/privat), în modul şi în termenele
stabilite de Guvern.
Listele bunurilor imobile aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ
teritoriale se întocmesc în baza actelor de inventariere.
Listele bunurilor imobile proprietate publică a statului, coordonate cu autorităţile
administraţiei publice locale de ambele niveluri pe al căror teritoriu administrativ sînt
amplasate aceste imobile şi aprobate prin hotărîre de Guvern, servesc temei pentru
înregistrarea primară a bunurilor respective în registrul bunurilor imobile.
Listele bunurilor imobile proprietate publică a unităţilor administrativ- teritoriale administrate
de autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi, coordonate cu autorităţile
administraţiei publice locale de nivelul al doilea şi cu autorităţile administraţiei publice
centrale interesate şi aprobate prin decizii ale consiliilor respective de nivelul întîi, servesc
temei pentru înregistrarea primară a bunurilor respective în registrul bunurilor imobile.
Listele bunurilor imobile proprietate publică a unităţilor administrativ- teritoriale administrate
de autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea, coordonate cu autorităţile
administraţiei publice locale de nivelul întîi şi cu autorităţile administraţiei publice centrale
interesate şi aprobate prin decizii ale consiliilor respective de nivelul al doilea, servesc temei
pentru înregistrarea primară a bunurilor respective în registrul bunurilor imobile.
Delimitarea bunurilor imobile proprietate publică se finalizează cu înregistrarea drepturilor şi
a domeniilor în registrul bunurilor imobile.
Delimitarea terenurilor proprietate publică a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale se
realizează în modul stabilit de Legea privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor.

Articolul 11. Înregistrarea şi evidenţa bunurilor domeniului public

(1) La înregistrarea de stat a bunurilor imobile şi a altor bunuri proprietate publică în
cadastrul bunurilor imobile sau în alt registru de stat, se indică domeniul proprietăţii publice
la care se raportă bunul înregistrat.
(2) În evidenţa contabilă a persoanelor juridice în a căror gestiune se află bunuri ale
domeniului public, evidenţa contabilă a acestor bunuri se ţine distinct, potrivit normelor
aprobate de Ministerul Finanţelor.
(3) Inventarierea bunurilor domeniului public se efectuează, în modul şi în termenele
stabilite de Guvern, de către persoanele juridice care le gestionează.
(4) Inventarul bunurilor domeniului public se generalizează de autorităţile publice şi se
transmite organului abilitat.

5. În domeniul administrării proprietăţii publice, de competenţa Guvernului sînt adoptarea

hotărîrilor privind atribuirea bunurilor proprietate de stat domeniului public sau domeniului
privat al statului, privind trecerea acestora dintr-un domeniu în altul sau în proprietatea
unităţilor administrativ-teritoriale (art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 121/2007).  În privința
imobilelor care aparțin statului (dar nu și autorităților publice locale), Guvernul a aprobat
Lista terenurilor din domeniul privat și din domeniul public, delimitate după apartenență
(Hotărârea Guvernului nr. 161 din 7 martie 2019).

2. Proprietatea unităților administrativ teritoriale (sate, comune, orașe, municipii etc.)

6. În cazul bunurilor al căror proprietar este o unitate administrativ-teritoriale (sat, comună,

oraș, municipiu etc. – în continuare „UAT”),  Legea privind administraţia publică locală nr.
436-XVI din 28 decembrie 2006 dispune că consiliul local are competența de a decide
transferarea bunurilor din domeniul privat al UAT în domeniul public de interes local al
acesteia și invers (art. 75 alin. (4)).

7. Legea nr. 463/2006 mai pune cerința licitației publice pentru contractele de locațiune și

de vânzare a bunurilor domeniului privat al UAT. Suplimentar, pentru vânzare, se cere ca
prețul de start al licitației să se bazeze pe un raport de evaluare nu mai vechi de 2 ani:

Articolul 77. […]

(2) Actele juridice de administrare și de dispoziție privind bunurile proprietate publică a

unității administrativ-teritoriale se încheie cu persoanele fizice și persoanele juridice de
drept privat prin licitație publică, organizată în condițiile legii, cu excepția cazurilor stabilite
expres prin lege.

(3) Pentru încheierea actelor juridice de dispoziție privind bunurile proprietate publică a
unității administrativ-teritoriale cu persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat
este necesară întocmirea raportului de evaluare, de către evaluator, cu cel mult 2 ani pînă
la data desfășurării licitației, cu excepția cazurilor stabilite expres prin lege.

Definiția legală a actelor juridice de administrare și de dispoziție se cuprinde în art. 311 din

Codul civil.