Realismul

,, Principiul realismului înseamnă negarea idealului" (Gustave Courbet)

Curentul realist a luat naștere într-o perioadă de intens zbucium pentru Franța.
După ce țara s-a confruntat cu o revoluție sângeroasă și cu războaiele
napoleoniene care au secătuit-o de resurse și puteri, au urmat alte momente, ce
aveau să perturbe și mai mult, destinul Franței: Restaurația și revoluțiile burgheze
din 1830, 1848. Ulterior, efectele acestor evenimente își vor pune puternic
amprenta și asupra conștiinței artistice.

În ceea ce privește realismul, acest curent artistic ( literar și estetic) a apărut

pentru prima dată în Franța, într-o epocă în care, romantismul încerca să ajungă la
apogeu, ca o reacție împotriva acestuia și a valorilor pe care le promova. Curentul
realist apare pe fundalul schimbărilor care se produc în societate : ascensiunea
clasei burgheze, efectele revoluției industriale ( apariția clasei muncitorești),
descoperirile din domeniul fizicii, biologiei, chimiei ( de care se arătau interesați
scriitorii francezi), sursele de inspirație sunt transferate spre domeniul social,
introducerea în filosofie a pozitivismului ( promovat de Auguste Comte),
schimbările care apar în modul de a picta ( folosirea luminii în diferite moduri,
experimentul fotografic și tendința pictorilor de a imita cât mai bine realitatea.

Referitor la originea termenului ,,realism, aceasta se regăsește în filosofia și

scolastica medievală , unde conform lui Marian Popa, ,, se reiau principiile
platoniciene cu privire la existența ideilor sub forma universaliilor, care au o
existență obiectivă, reală și preced existența lucrurilor concrete...pentru filosofie,
realismul este o doctrină care conferă obiectivitate lumii exterioare, indiferent de
existența unei conștiințe care să o realizeze ca atare". Termenul va ajunge și în
domeniul literaturii, din cel al plasticii, însă trebuie precizat faptul că, realismul a
existat sub forma unei tendințe și înainte de a se oficializa ca atare în literatură
( spre exemplu în opera ,,Satiricon", sec. I e.n. a lui Petroniu, sau în ,,Măgarul de
aur din Apuleius" din secolul III e.n. ).

Jules Champfleury va fi cel care va încerca să demonstreze că nu există o

definiție unitară și completă a realismului, ci după cum afirmă și Marian Popa
,,definiții formulate de-a lungul timpului, pe măsură ce caracterisiticile sale vor fi
conturate și îmbogățite". Astfel, însuși Champfleury susține că realismul
reprezintă ,,ceea ce clasicii numesc pictura naturii", care ,,necesită o condiție", și
anume, sinceritatea. Pentru scriitorul Ernest Feydeau, realismul ,,este sistemul
care constă în a picta Natura sau Umanitatea, atât cât ea se vede", iar scriitorul
Goki afirmă că realismul ,, este o reflecție adevărată a realității, o reprezentare ce
smulge din haosul întâmplărilor din viață, relațiile dintre oameni și caracterele
cele mai semnificative, cele mai des repetate; adună trăsăturile și faptele din
caractere și evenimente care se întâlnesc cel mai frecvent și creează din ele
tablouri de viață, tipuri de oameni".

Realismul în pictură
Printre principalele trăsături estetice ale curentului realist, se numără:
încercarea de a face ,, artă vie, de a traduce moravurile, ideile, aspectul epocii",
după cum afirmă însuși Gustave Courbet, observație orientată spre spațiul
exterior, detalii precise, reprezentarea omului ca oglindire a mediului său social,
trezesc atenție acele subiecte care sunt vizibile, tangibile, interes pentru
surprinderea raportului dintre om și mediu, dintre individ și societate, iar
realitatea executată de om devine predominantă față de cea cosmică și naturală.

Cel care are meritul de a fi teoretizat acest curent artisitc și cel căruia îi revine
rolul de întemeietor este Gustave Coubert, artistul avându-și originile, într-o
familie ce aparținea micii burghezii, din satul Ornans, la poalele Masivului Jura.
Gustave Coubert (1819-1877) s-a remarcat ca pictor al scenelor sociale, devenind
mai apoi, fondatorul școlii realiste franceze. Ceea ce a reușit să atragă atenția în
epocă, a fost reprezentat de subiectele tablourilor sale ( inspirate din viața de zi
cu zi, a țăranilor și familiei sale din Ornans), care nu erau acceptate de către
Academie. Crezul său, conform căruia, pictorul trebuie să reprezinte în creațiile
sale realitatea și tot ceea ce este vizibil, a stat la baza refuzului de a picta scene
inspirate din mitologie, după cum mărturisește însuși Courbet : ,, Cum aş putea
picta îngeri, când nu am văzut nici unul, niciodată?". Prin urmare, lucrările sale cu
tematică socială, nu vor fi primite la Expoziția Universală din 1855.

Gustave Courbet are meritul de a fi inaugurat în epocă, o nouă modalitate de

interpretare și de analiză a operelor de artă, întrucât, acesta reușește să
demonstreze, că adevărata valoare a unei lucrări, nu se regăsește în subiectul
reprezentat, ci în îndemânarea și priceperea artistului. Acest lucru face ca operele
cu subiect social, dar și cele care surprind latura umilă a umanității, să fie
apreciate ulterior și să câștige tot mai mulți adepți, în rândul iubitorilor de artă.

Printre cele mai reprezentative opere ale lui Gustave Courbet se numără:
,,Cioplitorii de piatră", ,,Întâlnirea", ,,O înmormântare la Ornans".

Gustave Courbet- Les casseurs de pierres, 1849

Gustave Courbet- Bonjour, Monsieur Courbet!, 1854
 Gustave Courbet- Un enterrement à Ornans, 1849-1850

Alți reprezentanți ai curentului realist în pictură sunt cei care își desăvârșesc
activitatea la principalele școli de pictură realistă ( ce funcționează la Barbizon și
Fontainebleau): Jean François Millet, Théodore Rousseau și Jules Dupré.

Jean François Millet, născut într-o familie de țărani din Gruchy, a fost un
reprezentant de seamă al realismului francez, cunoscut pentru operele sale :
,,Culegătoarele de spice", Lecția de tricotat".
Jean François Millet-Les glaneuses, 1857
 Jean François Millet-The Knitting Lesson, 1857-1858

Théodore Rousseau, născut la Paris, ca fiu al unui croitor, caută teme de

inspirație în realitatea din împrejurimile Parisului. Printre operele sale se
remarcă : ,,Piață în Normandia" și ,,Peisaj cu plugari".
Théodore Rousseau-Market Place in Normandy, 1830
 Théodore Rousseau-Landscape with a Plowman, 1860-1862

Jules Dupré, născut la 5 aprilie 1811 la Nantes, a fost unul dintre membrii șefi ai
școlii de pictori din Barbizon, un exponent al laturii dramatice și tragice a naturii.
Printre cele mai reprezentative opere se numără: ,,Moara de vânt și ,,Stejarul
bătrân.
Jules Dupré- The windmill, 1850
 Jules Dupré-The Old Oak-1870

Din Franța, influențele curentului realist s-au râspândit în țări din întreaga
Europă și s-au adaptat în funcție de particularismele locale.

Spre exemplu, în Belgia se remarcă activitatea pictorului Henri de Braekeleer

(1840-1888), care în lucrările sale, creează peisaje care par a fi vii, iar omul un
simplu element decorativ, mediul din jurul lui prinzând viață, chiar și fără
intervenția omului. Picturi reprezentative sunt: ,,Omul în scaun" și ,,Partida de
cărți".
Henri de Braekeleer-The Man on the Chair, 1875
 Henri de Braekeleer-Game of Cards, 1887

Olandezul J.B.Jongkind (1819-1891) impresionat de mişcarea din natură,

reuşeşte să surprindă în mod fericit fluctuaţiile luminii, jocul vaporilor de apă,
norii cu forme schimbătoare şi vântul care agită frunzele sau pânzele corăbiilor.
Este considerat un precursor al iluminismului. Se remarcă opere precum: ,,Sena și
Notre-Dame în Paris".
 J.B.Jongkind-The Seine and Notre-Dame in Paris, 1864

În ceea ce privește spațiul german, un reprezentant de seamă al realismului a

fost Adolf Menzel ( 1815-1905), cel mai de seamă artist al epocii sale. Creațiile
sale surprind scene legate de serbări și banchete de la curtea imperială, folosindu-
se de efectul unei lumini care pornește din mai multe surse. Adolf Menzel este
cunoscut prin operele sale, precum : ,, Frederic cel Mare cântând la flaut la
Sanssouci" și ,,Dormitorul artistului".
Adolf Menzel- Frederick the Great Playing the Flute at Sanssouci, 1852
 Adolf Menzel- The Bedroom of the Artist, 1847

În Rusia, se remarcă activitatea pictorului Ilia Repin, care a oglindit în lucările

sale, viața contemporanilor săi ( țărani, aristocrați, intelectuali), dovedindu-se în
același timp, și un talentat portretist. Printre operele sale se numără: ,,Ivan cel
Groaznic și fiul său", ,, Petrecere".
Ilia Repin- Ivan cel Groaznic și fiul său, 1881

Ilia Repin-Petrecere, 1883

 În Anglia, curentul realist s-a dezvoltat pe fondul a două particularisme locale.
Pe de-o parte, este vorba despre efectele revoluției industriale, care se vor
reflecta și în conștiința artistică, întrucât artiștii vor surprinde scene din viața
muncitorilor și realitatea din jurul acestora. Pe de altă parte, se remarcă pictorii
ce adoptă o expresie artistică numită prerafaelism ( în stilul artei italiene
anterioară lui Rafael). Subiectele de inspirație ale acestor artiști își au originea în
Evanghelie, Biblie, Evul Mediu și Antichitate ( dar o antichitate purificată), cu
scopul de a surprinde realitatea nobilă a acelor vremuri. Un exemplu în acest sens
este lucrarea lui Dante Gabriel Rossetti, ,,Buna Vestire, în care Fecioara Maria
apare înspăimântată, în timp ce arhanghelul Gavril este redat cu acurateță
realistă".
 Dante Gabriel Rossetti- Ecce Ancilla Domini, 1850

Realismul în literatură
În domeniul literar, teoreticianul curentului realist este considerat a fi Jules
Husson, cunoscut drept Jules Champleury, cel care, după cum am afirmat mai sus,
nu va emite definiții ale realismului, ci se va strădui să demonstreze că nu poate fi
elaborată o definiție unitară și completă, tocmai datorită multiplelor sale
trăsături, interpretate într-o manieră persoanală, de fiecare artist și scriitor în
parte. Așadar, curentul își va primi amprenta teoretică, prin Manifestul lui Jules
Champfleury din 1857, prin care realismul este considerat curentul demn de acea
epocă, iar în ceea ce-l privește pe scriitor, acesta avea la dispoziție două direcții de
manifestare artistică : zugrăvirea sinelui sau a societății și a diverselor sale
interacțiuni.

Realismul literar însumă următoarele caracteristici : ,,gustul descrierii

exterioare" ( Marin Popa) , reflectarea fidelă a realității, apelul la tehnica
detaliului semnificativ, perspectiva narativă este obiectivă, iar autorul este
omniscient și omniprezent, are ca scop adevărul, cunoașterea, înțelegerea lumii,
surprinde raportul dintre individ și societate, observația și analizarea atentă a
realității, stil lipsit de ornamentații, ,,personaj tipic în situații tipice (personajul e
strâns legat de mediul din care provine), construcție echilibrată, veridicitate, stil
sobru și impersonal.

În lucrarea sa, dedicată realismului, Marin Popa susține că una dintre

particularitățile acestui curent este spațiul spre care se îndreaptă observația, și
anume, spațiul exterior ( însumând tot ceea ce este vizibil și observabil) și spațiul
interior uman. Totodată, acesta atrage atenția că trebuie făcută o distincție între
observația realistă și imaginația realistă ( la care se ajunge prin intermediul
apelului la memorie, invenție sau imaginație. Chiar și scriitorul Honoré de Balzac
face distincție între adevărul naturii, care fiind atât de banal uneori, trebuie
ajustat cu ajutorul adevărului literar ( adevărul reconstituit prin mijloacele
imaginației). Se observă astfel, că în domeniul literaturii, realismul este într-un
pericol permanent de a fi contaminat cu germenii invenției și ai imaginației, care îl
transformă într-un realism deformat, care nu mai reflectă fidel realitatea.

Cel mai important reprezentant al realismului este Honoré de Balzac. În prefaţa

la „Comedia umană”, Balzac spune: „Inventariind viciile şi virtuţile, adunând
diferite aspecte sentimentale, zugrăvind caracterele, alegând evenimentele
principale ale societăţii, alcătuind tipuri din unirea la un loc a trăsăturilor mai
multor caractere omogene, poate voi ajunge să scriu istoria omisă de atâţi istorici,
adică istoria moravurilor.” Prin ,,Comedia umană", Balzac introduce în literatură
forma modernă a mimes-ului, a esteticii reprezentării, istoria societății și a
omului, trăsături hotărâtoare ale romanului de tip realist, specia literară specifică
a acestui curent ,, vehiculul ideal", după cum îl definește Marin Popa.

Un alt reprezentant de seamă al realismului în literatură a fost Gustave Flaubert.

Pentru acesta, arta realistă se apropie mai mult de știință, iar țelul artistului
trebuie să fie acela de a produce o operă de artă perfectă. Drept dovadă stau
chiar mărturiile scriitorului : ,,Este lamentabil a te cânta pe tine însuţi. Aceasta îţi
reuşeşte o dată, într-un ţipăt, dar oricât lirism ar poseda Byron, de exemplu,
Shakespeare îl striveşte cu impersonalitatea lui supraomenească… Artistul trebuie
să procedeze în aşa fel încât să facă posteritatea să creadă că nu a trăit
niciodată". De asemenea, acesta își îndreaptă interesul și spre structura
romanului, care trebuie să-și îmbine armonios părțile, pentru ca trecerea de la un
capitol la altul, de la o parte la alta să aibă coerență. Cea mai cunoscută operă a
lui Gustave Flaubert este romanul ,,Doamna Bovary".

În Franța, lista scriitorilor realiști este completată de Stendhal ( pe numele său

adevărat Henri-Marie Beyle), născut într-o familie burgheză la Grenoble și
participant la războaiele ce au urmat Revoluției Franceze . Realismul său specific
provine din dorința de a crea un roman-oglindă, simplă reflexie a realității sociale
și politice a epocii dure pe care o traversa. Printre romanele sale se numără:
,,Roșu și negru", ,,Mânăstirea din Parma".

În spațiul englez, curentul realist se regăsește în operele scriitorilor Charles

Dickens ( ,,Marile speranțe", care urmărește destinul orfanului Pip, nepot al unui
fierar, care vine la Londra cu visul de a deveni gentleman), William Thackeray
( ,,Bâlciul deșertăciunilor"), George Eliot ( ,,Middlemarch", unde prezintă povestea
unor străini în Anglia din ajunul Reformei din 1832), Surorile Brontë ( ,,Jane Eyre"
și ,, La răscruce de vânturi").

În Rusia, se remarcă scriitori precum : Nikolai V. Gogol ( ,,Suflete moarte"), Fiodor

M.Dostoievski ( ,,Crimă și pedeapsă", ,,Frații Karamazov") Lev N. Tolstoi ( ,,Război
și pace") , Anton P.Cehov (,,Dramă la vânătoare").

În ceea ce privește spațiul norvegian, cel mai reprezentativ scriitor al realismului

este Henrik Ibsen cu piesa ,, O casă de păpuși", iar în România, Liviu Rebreanu cu
romanul ,,Ion", Ioan Slavici, cu nuvela ,,Moara cu noroc".

Concluzie
Prin urmare, realismul a fost un curent artistic, manifestat atât în domeniul
estetic, cât și în cel literar, care a reușit să domine cea de-a doua jumătate a
secolului al XIX-lea din punct de vedere cultural. Apariția curentului realist a fost
strâns legată de schimbările care se produceau în Franța, de evenimentele care
tulburau țara pe plan intern, de afirmarea și ascensiunea unor noi clase sociale, de
inovațiile din domeniul științei și de transformările din acela al filosofiei. Pe acest
fond, lua naștere un nou curent artistic, total opus romantismului, și care
promova reflectarea fidelă a realității, interesul pentru raportul dintre om și
mediu, dintre individ și societate, dar și o observație orientată spre mediul
exterior, spre ceea ce este vizibil și tangibil.

Bibliografie
1. Oprescu, George, Manual de istoria artei. Realismul, impresionismul, Ed.
 Meridiane, București, 1986

2. Popa, Marin (coord.), Realismul, vol I, Ed.Tineretului, București, 1969

3. Farcaș, Oana, Influențele realismului în pictura contemporană (rezumatul

tezei de doctorat), Cluj, 2010

4. N.Laura, Realismul în literatură

https://www.academia.edu/31383377/Realismul_in_Literatura

5. Sinefta, Vasile, O istorie didactică a literaturii române, Editura Napoca

Nova, Cluj-Napoca, 2015

6. Artworks and artists of realism,

https://www.theartstory.org/movement/realism/artworks/

7. A Movement in a Moment: Realism,

https://uk.phaidon.com/agenda/art/articles/2015/june/10/a-movement-
in-a-moment-realism/

8. Sursele imaginilor : https://www.wikimedia.org/