Regimuri politice in Europa interbelica

În ceea ce privește perioada interbelică, în Europa nu există un

regim politic unitar, ci dacă privim acest aspect observăm o anumită
diversitate.
Europa Occidentală este predominant îndreptată înspre
afirmarea unui regim democratic constituțional, în timp ce
în Europa Centrală și de Est se afirmă un regim de tip autoritar.
De altfel, în unele state, nemulțumite de hotărârile Conferinței de
Pace de la Paris (1919-1920) se va promova o politică revizionistă; pe
acest fond popular vor avea acces spre puterea politică o serie de partide
care au o ideologie extremistă. Cu timpul, aceste partide după ce
acaparează puterea politică vor pune bazele unor regimuri politice
totalitare.

State democratice
În statele învingătoare în Primul Război Mondial se consolidează
democrațiile parlamentare. În Anglia principalele partide politice care-și
vor disputa puterea sunt: Partidul Liberal, Partidul Conservator și Partidul
Laburist. Franța este guvernată de o serie de coaliții eterogene, observându-
se o stabilitate politică în timpul guvernărilor lui Raymond Poincaré.

State totalitare
În perioada interbelică, sistemul democratic de organizare politică a
cunoscut o criză de mari proporţii, ilustrată de renaşterea unor vechi forme
de autoritarism, precum şi de apariţia totalitarismului. Forma tradiţională
de guvernare antidemocratică în istoria europeană
era autoritarismul conservator. Participarea populară la astfel de
guvernări era interzisă sau limitată drastic la aliaţi naturali, precum
aristocraţii, înalţii funcţionari sau înalţii ierarhi ai Bisericii. Liberalii,
democraţii şi socialiştii erau persecutaţi ca radicali, fiind adesea întemniţaţi
sau exilaţi.
Nu toate statele sunt caracterizate de calm și prosperitate, atât din
punct de vedere politic, cât și economic. Spre exemplu, Spania cunoaște o
perioadă de instabilitate, regele Alfonso al XIII-lea cedând monarhia în
mâinile lui Primo de Rivera. După înlăturarea acestuia, urmează o perioadă
de criză politică ce va transforma Spania în republică. În anul 1936 alegerile
sunt câștigate de Frontul Popular, lucru ce va duce țara într-un război civil
ce a durat până în anul 1939, atunci când generalul Francisco Franco
preia de facto puterea în Spania.
Probleme sunt identificate și în Italia unde se sesizează o instabilitate
guvernamentală, dar și în Germania, un stat federal după 1918 condus de
președinte și cancelar.
Instabilitatea politică și economică duc la instaurarea treptată a
unui regim totalitar. Conciliatorismul democrațiilor occidentale a
contribuit la ascensiunea extremelor politice care au inaugurat acest tip de
regim. El presupune următoarele:

 controlul complet asupra societății

 respingerea oricărei forme de liberalism
 societate complet mobilizată
 stat condus de un partid unic, având un conducător suprem

Oferta totalitară cuprindea apelul la ordine, credinţă, disciplină,

solidaritate naţională şi socială, restaurarea vechii legalităţi. Ea s-a
prezentat sub forma comunismului, fascismului si a national-
socialismului