Perioada interbelică desemnează intervalul de 21 de ani între cele două războaie mondiale

(1918-1939).
A fost o perioadă zbuciumată în care, în ciuda păcii aparente, conflictele erau în stare latentă.
Acum se concretizează cele trei ideologii care au schimbat fața lumii: fascismul, nazismul în
special și comunismul. Aceste trei ideologii câștigă tot mai mult teren pe fondul unei apatii
generale din partea democrațiilor europene.
Anii de după război au fost deosebit de grei pentru fostele Puteri Centrale, care pierduseră
războiul, în special pentru Austro-Ungaria care se va destrăma și pentru Germania care va suferi
din cauza obligației de a plăti daune de război. Rata șomajului va crește, inflația va atinge cote
nebănuite, violența stradală va instaura o stare de asediu.
Pentru celelalte state situația nu va fi cu mult mai bună, toate fiind nevoite să se reclădească
după război. Statele Unite vor accepta un val de imigranți, Anii '20 vor fi dominați de luptele între
bandele de gangsteri, din cauza prohibiției. De asemenea, epoca interbelică a fost una de
emancipare culturală, marcându-se o schimbare a moravurilor și a modei. Este epoca jazz-ului și
a romanțelor. Acum se dezvoltă arta cinematografică, teatrul de stradă și radioul, care vor juca
un important rol propagandistic în Germania nazistă.
Interbelic este un adjectiv cu sensul general care are loc între două războaie sau dintre două
războaie. [1]( inter-între, bellum-război)
În vorbirea curentă, termenul s-a specializat spre a desemna perioada cuprinsă între Primul
Război Mondial și Al Doilea Război Mondial.

Omenirea a asistat la începutul secolului XX la inovații, invenții și descoperiri ce au produs

modificări la nivelul vieții cotidiene. În Europa occidentală, care era centrul politic, economic și
cultural, trecea printr-o perioada de stabilitate, abundență, în care burghezia domină societatea,
economia și politica, o perioada denumită La Belle Époque.

Totalitarismul este un regim politic în care puterea aparține, în totalitate, unei persoane sau

unui grup de persoane. Spre deosebire de sistemul politic de tip monarhie
absolută sau dictatură, în regimurile totalitare distanța între stat și societate este, practic, anulată,
în sensul că puterea întrupată de stat, prin partidul unic, pătrunde până și în viața particulară a
fiecărui cetățean. Ideologia totalitaristă este opusă conceptului de societate deschisă.
În istoria recentă, comunismul, nazismul și fascismul au fost regimuri totalitare. Comunismul, de
extremă stângă, se baza pe ideea socială de egalitarism: toți trebuiau să fie „egali”. De extremă
dreapta este nazismul care, în expansiune teritorială, susținea că fiecare națiune trebuie să se
formeze dintr-o rasă pură, ariană, numai din oameni ce aparțin aceleiași rase – un factor ce a
stat la baza Holocaustului. În aceeași ideologie se susține că fiecare rasă are la bază puterea
militară.
Raymond Aron a definit totalitarismul astfel:
1. Fenomenul totalitar intervine la un regim care îi acordă unui partid monopolul activității politice.
2. Partidul care are monopolul este animat de, sau înarmat cu, o ideologie căreia îi conferă o
autoritate absolută și care, pe cale de consecință, devine adevărul oficial al Statului.
3. Pentru a răspândi acest adevăr oficial, Statul își rezervă, la rândul său, un dublu monopol:
monopolul mijloacelor de forță, și monopolul mijloacelor de convingere. Toate mijloacele
de comunicare - radioul, televiziunea, presa - sunt dirijate și comandate de Stat și de
reprezentanții acestuia.
4. Cea mai mare parte a activităților economice și profesionale sunt supuse Statului și devin, într-
un fel, o parte a Statului însuși. Și, cum Statul este inseparabil de ideologia sa, majoritatea
activităților economice și profesionale "poartă culoarea" adevărului oficial.
5. Toate fiind activități de Stat, și orice activitate fiind supusă ideologiei, o greșeală comisă într-o
activitate economică sau profesională devine, în același timp, o greșeală ideologică. De unde, pe
linia de sosire, se constată o politizare și o transfigurare ideologică a tuturor greșelilor pe care
este posibil să le facă indivizii și, în concluzie, o teroare în același timp polițistă și ideologică. (...)
Fenomenul este perfect atunci când toate aceste elemente sunt reunite și îndeplinite în
întregime.