Cele 7 minuni ale lumii - numărând cele mai mărețe și vestite lucrări de artă și

de arhitectură din lumea mediteraneană antică – constituie unul dintre cele mai
vechi exemple în care cifra șapte capătă o valoare specială. Cea dintâi relatare
despre cele șapte minuni, păstrată în întregime, îi este atribuită scriitorului
Antipatros din Sidon (sec. II î.Hr.). Cartea sa nu este însă nici un studiu
științific, nici un studiu de artă, ci mai degrabă un ghid de călătorie. Formula
atât de cunoscută în ziua de astăzi nu a reprezentat nicidecum vreun consens
între specialiști, ci pur și simplu o expresie literară aleasă de poetul grec care
scria despre locurile frumoase pe care le-a vizitat, Lista sa se pare că se bazează
pe ghidurile populare printre călătorii eleni, unde siguranța călătoriilor era
oarecum asigurată. În călătoriile sale Antipatros a urmat căile comerciale
cunoscute atunci
Numai una dintre minuni a descoperit-o in Grecia continentală: Statuia lui
Zeus sculptată de Fidias la Olimpia. Din Asia Mică a ales templul Zeiței
Artemis de la Efes și mormântul regelui Mausol de la Halicarnas; de pe insula
Rodos, Colosul, o statuie a fiului Soarelui a fiului soarelui; din Africa, Piramida
lui Cheops de la Giseh și din interiorul continentului asiatic, Grădinile
suspendate ale Semiramidei împreuna cu Zidurile de apărare ale Babilonului.,
care ulterior au fost înlocuite cu Farul din Alexandria, lista lui Antipatros fiind
valabilă și astăzi.
Antipatros a inclus pe lista sa doar ‚‚minuni’’ care încă mai puteau fi vizitate.
Turnul Babel, de exemplu, fără îndoială una dintre marile lucrări de arhitectură
ale epocii, era deja o ruină în vremea lui, prin urmare nu mai constituia un punct
de atracție pentru ,,turiștii’’vremii.
Interesul pentru Antichitate s-a stins de altfel curând, odată cu creștinarea
Occidentului. Cu excepția Piramidei lui Cheops, din minuniile lumii mai
rămăseseră doar câteva vestigii, și ele au fost date uitării. În lipsa învățaților
arabi, astăzi nu am mai fi știut nimic despre ele. Aceștia au fost cei care au
descoperit și studiat scrierile anticilor, le-au tradus și au salvat astfel
informațiile despre lucrările mărețe ale Antichității.
De-abia la sfârșitul sec.XV, în epoca Renașterii, Europa a reînceput să se
intereseze de Antichitate. Pe baza vechilor izvoare, arhitectul austriac Fischer
von Erlach (1656-1723) a descris în a sa ,,Schiță de arhitectură istorică’’ cele
șapte minuni ale lumii, readucându-le astfel în conștiința europenilor. A mai
durat însă 200 de ani până ce au fost readuse la suprafață mărturiile material ale
Antichității. Acum însă putem vorbi despre redescoperirea celor șapte minuni.