Renașterea și umanismul

Renașterea și umanismul sunt două mișcări culturale importante care au

avut loc în Europa în perioada medievală și care au influențat semnificativ
dezvoltarea ulterioară a artei, științei, filozofiei și societății în general. Aceste
mișcări au reprezentat o schimbare semnificativă față de mentalitatea medievală,
care era dominată de gândirea religioasă și dogmatică.

Renașterea a fost o mișcare culturală și intelectuală care a avut loc în Europa

între secolele XIV și XVI. Ea a marcat o reînviere a interesului pentru cultura și
valorile clasice ale Greciei și Romei antice. Renașterea a fost caracterizată de
redescoperirea și studiul textelor clasice, de promovarea gândirii critice și de
dezvoltarea cunoașterii în domeniile științei, artei și literaturii. Oamenii Renașterii
erau preocupați de umanitatea și potențialul uman și încurajau dezvoltarea
individuală și exprimarea liberă a ideilor.

Renașterea a fost rezultatul unei combinații de factori care au interacționat în

Europa în acea perioadă. Unul dintre acești factori a fost creșterea comerțului.
Explorarea noilor rute maritime, precum cea spre Asia, a deschis calea pentru o
expansiune considerabilă a schimburilor comerciale. Orașele europene au devenit
centre de afaceri și de inovație, atrăgând o clasă înstărită de comercianți și
bancheri, cunoscuți sub numele de burghezie. Această burghezie a susținut
financiar mișcarea artistică și culturală a Renașterii, contribuind la promovarea
artelor și a ideilor noi.

Pe lângă creșterea comerțului, Renașterea a fost marcată și de urbanizare.

Orașele europene s-au dezvoltat rapid, devenind centre de schimb de idei și
interacțiuni culturale. Oamenii din diverse domenii, cum ar fi arta, știința și
filosofia, au avut oportunitatea de a colabora și de a împărtăși idei, ducând la
inovații și descoperiri remarcabile.

Un alt factor important în contextul Renașterii a fost redescoperirea

scrierilor antice. Textele clasice grecești și romane au fost studiate și traduse,
aducând la lumină idei și concepte care au influențat profund gândirea Renașterii.

1
Lucrările lui Aristotel, Platon, Ciceron și alții au reprezentat surse de inspirație
pentru oamenii vremii, alimentând curiozitatea intelectuală și îndemnând la
cercetare și explorare.

Progresele în domeniul științei și tehnologiei au fost, de asemenea, un factor

esențial în contextul Renașterii. Gânditori precum Nicolae Copernic, Galileo
Galilei și Johannes Kepler au adus noi teorii și descoperiri în domeniul astronomiei
și fizicii. Teoria heliocentrică a lui Copernic și observațiile lui Galilei cu telescopul
au pus la îndoială convingerile tradiționale și au marcat începutul unei ere de
progres științific. Invenții precum tiparul și busola magnetică au revoluționat
comunicarea și navigația, deschizând noi căi de cunoaștere și de explorare a lumii.

Renașterea a avut un impact profund asupra societății europene în multiple

domenii. Această mișcare culturală a deschis calea pentru o nouă perspectivă
asupra lumii și pentru o dorință intensă de explorare și cunoaștere. Renașterea a
promovat ideea că omul este capabil de realizări extraordinare și a subliniat
importanța educației și a dezvoltării personale.

În domeniul artelor vizuale, Renașterea a adus o schimbare semnificativă în

stilul și tehnicile artistice. Artiștii au pus un accent deosebit pe perspectivă,
anatomie și studiul luminii și umbrei pentru a crea iluzia de adâncime și realism în
picturi. Lucrările lui Leonardo da Vinci, Michelangelo și Rafael au reprezentat
puncte culminante ale geniului artistic și au
influențat profund dezvoltarea artei ulterioare.

Renașterea a avut, de asemenea, un impact major

în domeniul literaturii și al scrierii. Scriitori precum
Dante Alighieri, William Shakespeare și Miguel de
Cervantes au creat opere de referință care au marcat
literatura ulterioară. Renașterea a adus și o schimbare
în limbajul literar, recurgând la utilizarea limbilor
naționale în locul latinei.

De asemenea, Renașterea a fost asociată cu

Reforma Protestantă, care a avut un impact profund
asupra religiei și vieții politice europene. Critica
adusă abuzurilor Bisericii Catolice și reafirmarea

2
principiului autorității scripturale au condus la schimbări fundamentale în structura
religioasă și socială.

Umanismul a avut rădăcini adânci în redescoperirea și studierea scrierilor

antice grecești și romane. Umaniștii au fost fascinați de ideile și valorile exprimate
în aceste texte și au considerat că ele reprezintă o sursă de inspirație pentru
dezvoltarea umanității. Ei au revendicat o abordare umană a lumii și au promovat
studiul și cunoașterea pentru a atinge potențialul uman.

Umanismul a pus accentul pe importanța educației și a dezvoltării personale.

Umaniștii au considerat că o educație amplă, care include studiul literaturii,
istoriei, retoricii și filozofiei, este esențială pentru formarea unui individ complet și
pentru dezvoltarea potențialului său. Ei au susținut că omul trebuie să-și dezvolte
atât capacitățile intelectuale, cât și cele morale și estetice pentru a atinge virtutea și
înțelepciunea.

Umanismul a promovat și ideea că omul trebuie să trăiască o viață

echilibrată între virtute, educație și plăcere. Umaniștii au susținut că viața nu
trebuie trăită numai în ascetism sau în căutarea pură a plăcerii, ci că ar trebui să se
urmărească un echilibru între aceste aspecte. Prin urmare, ei au promovat ideea că
omul trebuie să-și trăiască viața în mod activ, să își dezvolte potențialul, să se
bucure de frumusețea artei și să contribuie la binele comun.

Umanismul a avut un impact semnificativ asupra societății în perioada

Renașterii. Prin promovarea valorii și potențialului uman, umaniștii au contribuit la
schimbarea mentalității medievale în care omul era considerat în principal un
simplu subiect al divinității. Ei au subliniat autonomia și capacitatea omului de a-și
controla propriul destin și de a contribui la progresul societății.

Umanismul a avut, de asemenea, un impact puternic în domeniul educației.

Umaniștii au promovat o educație umanistă care să formeze oameni bine educați și
cu un spirit critic dezvoltat. Ei au pus accentul pe studiul limbilor clasice și a
retoricii, considerând că acestea sunt fundamentale pentru dezvoltarea gândirii și
comunicării eficiente.

Pe plan artistic, umaniștii au influențat evoluția stilului și conținutului în

artă. Ei au promovat portretizarea detaliată a figurii umane și au susținut

3
importanța realismului și perspectivelor
în pictură și sculptură. Lucrările artistice
ale lui Leonardo da Vinci și
Michelangelo reflectă preocupările
umaniștilor în ceea ce privește
reprezentarea frumuseții și a potențialului
uman.

Un aspect central al artei Renașterii

a fost explorarea perspectivei. Artiștii au
început să utilizeze metode de
reprezentare spațială care să ofere o iluzie
de adâncime și tridimensionalitate pe o
suprafață bidimensională. Prin utilizarea
perspectivei liniare și a punctului de fugă,
ei au reușit să creeze imagini care să redea spațiul tridimensional în mod realist.
Acestă abordare a adus un sentiment de profunzime și realism în lucrările lor.

Leonardo da Vinci a fost unul dintre artiștii care a explorat în mod extensiv
perspectivele și iluziile optice. Lucrările sale precum "Cina cea de Taină" și "Mona
Lisa" ilustrează perfect abilitatea sa de a crea spații profunde și complexe. Prin
utilizarea tehnicii sfumato (estomparea treptată a marginilor), el a reușit să creeze o
atmosferă misterioasă și o profunzime înfățișării personajelor sale.

În perioada Renașterii, studiul anatomiei umane a devenit o preocupare

majoră pentru artiști. Ei au început să discearnă corpul uman într-un mod mai
detaliat și precis, în încercarea de a-l reda în mod realist în lucrările lor. Astfel, ei
au început să descompună corpul în părți componente și să studieze structura și
funcționarea fiecărei părți în parte.

Michelangelo, unul dintre cei mai faimoși artiști ai Renașterii, a fost renumit
pentru abilitatea sa de a reda corpul uman într-un mod dramatic și expresiv.
Lucrări precum "David" și frescele de la Capela Sixtină reflectă profunda lui
înțelegere a anatomiei umane. Prin detaliile anatomice precise și prin accentuarea
mușchilor și tendoanelor, el a reușit să redea o forță și o vitalitate remarcabile în
sculpturile și picturile sale.

4
 Un alt aspect important al Renașterii în arta vizuală a fost studiul luminii și
umbrei. Artiștii au căutat să capteze lumina naturală și să o utilizeze pentru a crea
efecte de adâncime și relief în lucrările lor. Această abordare a contribuit la
realismul și dramaticitatea compozițiilor lor.

Rafael, unul dintre cei mai influenți artiști ai perioadei, a utilizat cu măiestrie
lumina și umbra în picturile sale. Lucrări precum "Școala din Atena" evidențiază
abilitatea lui de a reda detaliile fine și texturile prin utilizarea inteligentă a luminii
și umbrei. Aceasta a adăugat profunzime și realism compozițiilor sale și a
contribuit la impactul emoțional al acestora.

Artele vizuale au cunoscut o schimbare semnificativă în perioada Renașterii.

Artiștii au pus un accent deosebit pe perspectivă, anatomie și studiul luminii și
umbrei pentru a crea iluzia de adâncime și realism în lucrările lor. Exemple
notabile ale acestei perioade includ lucrările lui Leonardo da Vinci, Michelangelo
și Rafael, care au ilustrat măiestria și inovația artisticii Renașterii. Prin utilizarea
acestor tehnici și prin angajamentul lor față de detaliu și realism, artiștii Renașterii
au reușit să creeze opere care continuă să inspire și să impresioneze și în zilele
noastre.

Una dintre cele mai notabile schimbări în gândirea științifică a Renașterii a

fost revoluția copernicană, inițiată de Nicolaus Copernic și dezvoltată de Johannes
Kepler și Galileo Galilei. Copernic a propus teoria heliocentrică, conform căreia
Pământul și celelalte planete se învârt în jurul Soarelui. Această teorie a contestat
concepția geocentrică preponderent acceptată, care plasa Pământul în centrul
universului.

Contribuțiile lui Kepler și Galilei au consolidat această schimbare de

paradigmă. Kepler a formulat legi precise privind mișcarea planetelor, ceea ce a
confirmat și mai mult teoria heliocentrică. Galilei, prin observațiile sale și prin
utilizarea telescopului, a demonstrat că Soarele este centrul sistemului solar și că
există mai multe luni care orbitează în jurul planetelor.

Aceste descoperiri au avut un

impact profund asupra viziunii
asupra universului și a locului
omului în el. Ele au subminat

5
concepțiile medievale și religioase, care acordau o importanță deosebită
Pământului și plasau omul în centrul creației. Renașterea a adus o schimbare
radicală în percepția asupra cosmosului și a contribuit la formarea unei viziuni
științifice moderne.

Un alt aspect important al Renașterii în domeniul științei a fost dezvoltarea

metodei științifice și accentul pus pe experiment. Oamenii de știință ai vremii au
început să observe și să experimenteze în mod sistematic, în căutarea unor
explicații raționale și verificabile pentru fenomenele naturale.

Galilei a fost un susținător important al metodei științifice și a utilizat

experimentul pentru a-și valida teoriile. Prin folosirea telescopului, a efectuat
observații detaliate asupra lunii, planetelor și a altor fenomene astronomice. Acesta
a demonstrat importanța observației empirice și a experimentului în dobândirea
cunoașterii științifice.

Renașterea a fost o perioadă în care s-au creat opere de referință care au

rezistat testului timpului și au influențat literatura ulterioară. Dante Alighieri, unul
dintre cei mai importanți poeți ai Renașterii, a scris "Divina Comedie", o operă
epică considerată una dintre cele mai importante capodopere ale literaturii
occidentale. Lucrarea lui Dante explorează iadul, purgatoriul și paradisul, oferind o
perspectivă complexă asupra condiției umane și a moralității.

William Shakespeare, cunoscut ca unul dintre cei mai mari dramaturgi din
istorie, a creat opere de o varietate și profunzime remarcabile. Piese precum
"Hamlet", "Romeo și Julieta" și "Macbeth" explorează teme umane universale,
cum ar fi iubirea, moartea, puterea și destinul. Stilul său vibrant și personajele
complexe au transformat teatrul și au influențat dramaturgia pentru generații
întregi.

Miguel de Cervantes, prin romanul său "Don Quijote", a creat un personaj

iconic și a subminat convențiile literare ale vremii. Această operă este o satiră
profundă asupra romanului de cavalerie, explorând teme precum iluzia și realitatea,
puterea poveștilor și natura umană. "Don Quijote" este considerată una dintre cele
mai importante lucrări de literatură universală.

6
 Un aspect semnificativ al Renașterii în literatură a fost schimbarea în
utilizarea limbajului literar. În perioada Renașterii, literatura s-a îndepărtat treptat
de limba latină și a început să se exprime în limba națională. Acest lucru a facilitat
accesibilitatea și răspândirea lucrărilor literare în rândul maselor.

Un exemplu notabil în acest sens este opera lui Dante Alighieri, "Divina
Comedie", care a fost scrisă în italiană și nu în limba latină, ca majoritatea operele
anterioare. Alegerea limbii naționale a permis o mai mare apropiere între scriitori
și publicul lor, ceea ce a contribuit la popularizarea și influența lor.

Una dintre principalele critici aduse Bisericii Catolice în timpul Renașterii a

fost corupția și abuzurile din cadrul acesteia. Vânzarea indulgențelor, practica
simoniei și influența politică excesivă exercitată de Vatican au fost câteva aspecte
care au stârnit nemulțumirea multor creștini. Aceste critici au devenit tot mai
intense odată cu răspândirea ideilor umaniste și accesul la texte religioase în limba
comună.

Martin Luther, un călugăr german și profesor de teologie, a devenit figura

centrală a Reformei Protestante. În 1517, el a făcut celebrele sale "95 de teze" prin
care critica vânzarea indulgențelor și alte practici considerate eretice și corupte.
Luther a pledat pentru o reformă profundă a Bisericii, insistând pe importanța
credinței personale și a harului divin în salvarea sufletului, în detrimentul dogmelor
și ritualelor formale.

Reforma lui Luther a avut un impact semnificativ, determinând o diviziune

în cadrul creștinismului european. Alți reformatori, cum ar fi John Calvin și Ulrich
Zwingli, au dezvoltat propriile lor viziuni teologice și practici religioase,
contribuind astfel la diversificarea mișcării reformate. Aceste schimbări radicale în
credință și practică au avut consecințe politice și culturale semnificative.

Reforma Protestantă a adus o schimbare profundă în viața politică și

culturală a Europei. Divizarea creștinismului a dus la conflicte violente și războaie
religioase în diferite regiuni, cum ar fi Războiul de Treizeci de Ani, care a devastat
Europa în secolul al XVII-lea. În același timp, Reforma a avut și consecințe
pozitive.

7
 Ideile reformatorilor au promovat alfabetizarea și accesul la Biblie în limba
comună, contribuind la extinderea învățământului și educației în rândul populației.
Reforma a accentuat importanța libertății individuale de conștiință și de
interpretare a Scripturii, creând o bază pentru dezvoltarea gândirii critice și a
spiritului de cercetare.

De asemenea, Reforma a avut un impact asupra structurii politice,

contribuind la dezvoltarea statelor naționale și la separarea puterii religioase de cea
seculară. Biserica Catolică a reacționat prin mișcarea Contrareformației, care a
avut scopul de a reforma și revitaliza Biserica Catolică în rândul credincioșilor săi.

Umanismul a fost o filozofie și o mișcare intelectuală asociată cu

Renașterea. Umanismul a pus accentul pe studiul și aprecierea naturii umane și a
potențialului ei de realizare. Umaniștii au promovat educația umanistă, care
implica studiul limbilor clasice, literaturii, retoricii și filozofiei. Ei considerau că
educația umanistă îi poate ajuta pe oameni să devină mai buni, mai înțelepți și mai
liberi. Umanismul a pus în centrul atenției omul și a susținut importanța culturii,
artei și literaturii în dezvoltarea și îmbunătățirea societății.

Umaniștii au fost preocupați de valorile și potențialul uman și au căutat să

dezvolte cunoașterea și abilitățile intelectuale într-un mod echilibrat între virtute,
educație și plăcere. Ei au pus accent pe cultivarea virtuților morale și intelectuale și
au promovat educația ca mijloc de dezvoltare a potențialului uman. Umanismul a
respins ideile medievale de a te concentra exclusiv pe viața religioasă și de a
neglija lumea aceasta, susținând că omul trebuie să se implice activ în lumea
înconjurătoare și să contribuie la îmbunătățirea societății.

Umaniștii au fost pasionați de studiul limbilor clasice, cum ar fi latina și

greaca, considerându-le cheia înțelegerii tradițiilor și valorilor antice. Ei au căutat
să recupereze și să traducă texte clasice importante, precum operele lui Cicero,
Seneca sau Platon, pentru a le face accesibile și pentru a promova un dialog cu
gânditorii din trecut. Umanismul a avut un impact semnificativ asupra sistemului
de educație, promovând o educație liberală care să includă studiul umanității,
literaturii, istoriei și filozofiei. În acest fel, umaniștii au încurajat dezvoltarea unei
mentalități critice și au pus bazele pentru educația umanistă modernă.

8
 Umanismul a promovat o cercetare critică și o analiză riguroasă a textelor
antice, în contrast cu interpretarea dogmatică și tradițională din Evul Mediu.
Umaniștii au încurajat gândirea independentă, folosind rațiunea și evidențele
empirice ca metode de a căuta adevărul și de a avansa cunoașterea. Ei au susținut
dezvoltarea științei și a gândirii raționale, contribuind la schimbarea perspectivei
asupra lumii și la îmbunătățirea metodologiilor științifice. Umanismul a jucat un
rol important în pregătirea terenului pentru progresul intelectual care a urmat în
perioada Renașterii.

Renașterea și umanismul au adus schimbări semnificative în gândirea și în

viața oamenilor europeni. Aceste mișcări au contribuit la creșterea cunoașterii și la
dezvoltarea științei, au încurajat inovația artistică și au promovat valorile
individuale și libertatea de exprimare. Ele au marcat și tranziția de la evul mediu la
epoca modernă și au avut un impact profund asupra evoluției ulterioare a societății
și a culturii europene.

9
 Reprezentanti ai aceste perioade:
Leonardo di ser Piero da Vinci: cunoscut sub numele de Leonardo da Vinci, a
fost un marcant reprezentant al Renașterii din perioada de apogeu a acesteia. Spirit
universalist: pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist,
geolog, cartograf, botanist și scriitor. Leonardo da Vinci este considerat adesea cel
mai de seamă geniu din întreaga istorie a omenirii.

Viziunea lui Leonardo asupra lumii se bizuie pe logică. Ca arhetip al omului

renascentist, este unul din inovatorii picturii și unul din cei mai mari pictori din
istorie. Mona Lisa (numele este de fapt Monna Lisa sau La Gioconda), portretul
Lisei Gherardini, soția lui Francesco del Giocondo, aflat în colecția Muzeului
Luvru începând cu 1797, este considerat ca cel mai cunoscut portret realizat
vreodată.

Nu mai puțin celebră este fresca intitulată

„Cina cea de taină”, din refectoriul mânăstirii
dominicane Santa Maria delle Grazie din
Milano. „Omul Vitruvian” , un desen din 1490,
însoțit de comentarii asupra operei arhitectului
Vitruvius, imagine iconică, este un simbol al
Renașterii. Cele câteva lucrări de pictură
rămase în urma sa, împreună cu desenele și
caietele sale de note științifice constituie o contribuție de o inestimabilă valoare
pentru cultura umană, pentru artă și știință, rivalizând doar cu opera altui mare
contemporan al său, Michelangelo Buonarotti. Spirit universalist și inventator
înnăscut, Leonardo da Vinci a conceput mașini de zburat, un tanc, submarine, o
mașină de socotit și multe altele. Puține din invențiile sale au putut fi puse în
practică în cursul vieții sale. Mici invenții, precum o mașină automată de bobinat și
o mașină de încercat rezistența la întindere a firelor, au fost puse în aplicare încă de
atunci. A făcut de asemenea mari descoperiri în domeniul anatomiei, ingineriei
civile, opticii și hidrodinamicii, pe care, deși nu le-a publicat, au fost aplicate
ulterior, influențând în mod categoric progresul științific. Artist orgolios, conștient
de talentul său, într-o proverbială rivalitate cu marele său contemporan
Michelangelo Buonarotti, se afirmă că ar fi notat în caietele sale, cu un an înaintea
morții, Io continuerò... („voi dăinui...”) Această afirmație, devenită o adevărată
10
legendă urbană, nu se regăsește însă în notele sale. De altfel, singurele notițe
păstrate din anul 1518 sunt câteva socoteli domestice, care par să fi fost scrise de
către unul din servitorii săi.

William Shakespeare : a fost un dramaturg și

poet englez, considerat cel mai mare scriitor al
literaturii de limba engleză și supranumit „Poetul
din Avon” sau „Lebăda de pe Avon” . Din vasta
sa operă - parte realizată în colaborare - s-au
păstrat aproape 38 de piese de teatru, 154 de
sonete, 2 lungi poeme narative, precum și alte
multe poezii traduse în aproape fiecare
Shakespeare a scris majoritatea lucrărilor sale
cunoscute între 1589 și 1613. Piesele lui de
început au fost în special comedii și drame istorice
de maxim de rafinament și artă, până la sfârșitul
secolului al XVI-lea. După aceea, înainte de aproximativ 1608, a scris în special
tragedii, incluzând cunoscutele Hamlet, Regele Lear și Macbeth, considerate unele
dintre cele mai strălucite lucrări în limba engleză. În ultima parte a vieții a scris
tragicomedii, de asemenea știute ca aventuri romantice, și a colaborat cu alți
dramaturgi. limbă vorbită. Multe dintre piesele sale de teatru au fost publicate chiar
în timpul vieții sale, în ediții de diverse calități și precizii. În 1623, doi dintre
colegii săi de teatru au publicat The First Folio, o ediție adunată din lucrările sale
dramatice care le include pe toate, în afară de două din piesele de teatru
recunoscute ulterior ca fiind ale lui Shakespeare.

Shakespeare a fost un poet și dramaturg respectat la vremea lui, dar reputația lui nu
a crescut la înălțimile sale actuale înainte de secolul al XIX-lea. Ideile romantice,
în particular, întâmpină genialitatea lui Shakespeare, iar victorienii s-au închinat lui
Shakespeare cu o stimă pe care George Bernard Shaw a numit-o „idolatrizarea lui
Shakespeare”. În secolul XX, munca lui a fost în repetate rânduri recunoscută și
redescoperită de noile abordări ale artei spectacolului de teatru. Piesele sale de
teatru rămân cât se poate de populare și astăzi, fiind permanent studiate, jucate și
reinterpretate în diverse contexte culturale și politice în întreaga lume.

11
Michelangelo Buonarroti : a fost, alături de Leonardo da Vinci, cel mai important
artist în perioada de vârf a Renașterii Italiene. Geniul său universal este deopotrivă
oglindit de pictură, desen, sculptură și arhitectură. A scris și poezii, în special în
genul sonetului și madrigalului.

Michelangelo va locui la familia Medicilor între anii 1489-1492. În această

perioadă realizează Lupta centaurilor și Madona della Scala. După moartea lui
Lorenzo Magnificul, părăsește palatul și se întoarce la casa părintească. Florența
traversează în acea vreme o perioadă tulbure, Michelangelo pleacă pentru un an la
Veneția, după ce s-a oprit pentru un timp în Bologna, unde are ocazia să admire
operele lui Jacopo della Quercia și realizeaza trei sculpturi pentru catedrala San
Petronio. Se întoarce la Florența în 1495, o dată cu restabilirea păcii, și - în timp ce
Savonarola condamna în predicile sale luxul și imoralitatea - Michelangelo
realizeaza sculptura „Il bambino”. În anul 1496, se duce pentru prima dată la
Roma, unde primește câteva comenzi de sculptură din partea cardinalului Riario și
a bancherului Jacopo Galli printre care si Bachus beat. Sculptează pentru bazilica
Sfântul Petru celebra Pietà, a cărei frumusețe îi va face pe contemporanii artistului
să-i recunoască geniul. În anul 1501, revenind la Florența, realizează statuia lui
David, precum și alte opere de sculptură și pictură, printre care Tondo Doni și
Tondo Pitti, care trezesc admirația concetățenilor săi.

În anul 1505 papa Iuliu al II1-lea l-a chemat la Roma, dându-i comanda realizării
unui monumental mausoleu, în care arhitectura să se îmbine, după maniera clasică,
cu sculptura. Stă opt luni la Carrara pentru a alege cele mai bune blocuri de
marmură. La acest proiect va lucra, cu întreruperi, timp de patru decenii,
desăvârșindu-l abia în anul 1545. Tot papa Iuliu al II-lea l-a însărcinat în 1508 cu
pictura boltei Capelei Sixtine din Palatul Vatican, proiect gigantic la care
Michelangelo va lucra timp de patru ani.

În anii următori Michelangelo s-a dedicat realizării decorațiilor pentru fațada

bisericii San Lorenzo din Florența, rămase însă în stare de proiect, și construirii
unei sacristii cu mormântul ducelui Lorenzo de Urbino. Cunoscut deja sub numele
de Il Divino, începe în anul 1521 lucrările la cavoul familiei de Medici. Între timp
Florența devine din nou republică, însă va fi curând asediată de detașamentele
papale și imperiale. Michelangelo primește funcția de inspector al fortificațiilor.
Florența capitulează în anul 1530 și de Medici revin la putere. Papa Clement al

12
VII-lea, care a făcut parte din această familie, îi trece artistului cu vederea
participarea activă la apărarea orașului asediat. Michelangelo revine la lucrările
desfășurate în biserica San Lorenzo și la finisarea cavourilor familiei de Medici,
lucrări care îl vor absorbi vreme de câțiva ani.

În anul 1534 papa Clement al VII-lea l-a adus din nou la Roma, unde Michelangelo
va rămâne până la sfârșitul vieții. Papa îl însărcinează cu pictarea peretelui altarului
din Capela Sixtină cu tema Judecății de Apoi. Când, la 31 octombrie 1541, Papa
Paul al II-lea, urmașul papei Clement, a dezvelit pictura, toți cei prezenți au rămas
uimiți în fața tabloului apocaliptic cu peste trei sute de personaje, dominat de
figura lui Isus-Judecătorul Suprem. Nu au lipsit nici vocile de dezaprobare a celor
care au fost revoltați de goliciunea personajelor, considerând opera ca pe o
blasfemie.

În anul 1549 a fost numit de papă „arhitect-șef și constructor al bazilivaca l Petru”,

pentru a continua construirea catedralei, începută de Bramante. Până la sfârșitul
vieții se ocupă mai mult de arhitectură: termină construcția palatului Farnese,
execută planurile pentru sistematizarea pieții Capitoliului și pentru cupola Bazilicii
Sfântul Petru. Ultimele sale sculpturi tratează din nou tema Pietà (pentru Domul
din Florența și altele). Michelangelo Buonarroti moare la Roma la 18 februarie
1564, la vârsta de 89 de ani. Conform dorinței artistului, corpul său va fi dus la
Florența, unde va fi depus într-o criptă a bisericii Santa Croce.

13