„Omul Renasterii”

-Eugenio Garin-

Renasterea este apreciata de catre cercetatori ca fiind o adevarata aurora in

istorie ,caracterizata prin adevarate explozii spirituale ,materiale si
efervescenta culturala.Delimitarea in timp a Renasterii prezinta anumite
controverse ,dar in linii mari se poate vorbi despre acest fenomen din a doua
jumatate a secolului al XIV-lea pana in prima jumatate a secolului al XVI-
lea.
Ea reprezinta,in fapt,un fenomen cultural global si,mai mult,chiar un
moment de rascruce in evolutia lumii europene in ansamblul sau.
Renasterea a aparut in Italia si s-a raspandit in Europa
Occidentala.Elementele de modernitate atribuite cel mai frecvent Renasterii
sunt:
-afirmarea individului,a personalitatii autonome spre deosebire de Evul
Mediu ,care cultiva „formele de solidaritate colectiva”(comunitati
senioriale ,solidaritati de rudenie ,legaturi de vasalitate);
-o noua viziune asupra timpului ,”o noua constiinta a valorii timpului –
practic timpul in mai mica masura din perspectiva caracterului sau distructiv
(viziune dominanta in Evul Mediu) si mai mult ca sursa a schimbarii in bine
la care omul poate contribui;
-cultul vietii active (opus contemplativismului dominant in epoca precedenta
)care rezulta dintr-o noua tabla de valori sociale si morale ,din optica omului
de afaceri ,dar care se regaseste in toate domeniile de activitate ,inclusiv in
legatura dintre arta si tehnica.

In aceasta carte,intitulata „Omul Renasterii”,sunt prezentate o serie de

tipologii sociale renascentiste .Am gasit o serie de informatii foarte
interesante despre cardinal ,principe ,filosof ,bancher ,femeia renasterii
,calatori ,indigeni ,condotier.
Se subliniaza faptul ca acest fenomen al Renasterii nu reprezinta numai
revenirea la modelele Antichitatii greco-latine ,nu numai o renastere ,o
reafirmare a lumii valorilor antice ,clasice,grecesti si romane.Este prezentata
o versiune imbunatatita a afirmarii omului,a valorilor umane ,”in domenii
multiple:de la arte la viata civila”.
Jacob Burckhardt spunea astfel:”civilizatia Renasterii este cea dintai care
descopera si pune in lumina figura omului in integritatea si bogatia ei”.
Renasterea propriu-zisa ocupa ceva mai mult de doua secole si este mai
scurta in comparatie cu Evul Mediu.

Un loc important il ocupa omul Renasterii,adica „o serie de figuri care,in

activitatile lor specifice ,reprezinta toate ,in mod asemanator ,niste
caracteristici noi”.
Acum ,artistul nu se va mai ocupa doar de creatiile sale ,ci se va implica in
treburile cetatii:”Umanistul ,notarul ,juristul ,care devin autoritati ,si care
,prin scrierile lor ,influenteaza viata politica ,arhitectul ,care trateaza cu
principele pentru construirea „fizica” a cetatii”.
Jacob Burckhardt este unul din parintii conceptului de „om al
Renasterii”.El a dezvoltat si doua teorii in ceea ce priveste aceasta
tema:prima vorbeste despre o glorificare a omului ,despre plasarea acestuia
in centrul universului,iar a doua prezinta o filosofie despre om ,despre
formarea si educarea acestuia .
Astfel ,in urma acestui proces de modelare a societii,atat in ateliere,cat si in
scolile umanistilor ,rezulta o serie de „figuri originale ,uneori exceptionale”.
Totusi ,ceva ramane ,si anume posibilitatea oamenilor de a degenera ,de a
se transforma in ceva urat:din modele pot deveni niste simple si banale
masti,”personaje de farsa”(„nuvela lui Grasso tamplarul”-„umanistul
transformat intr-un pedant
nesuferit , cealalta fata a barbatului ce devine obiect al satirelor si
comediilor”).
Noile orizonturi spirituale si liberalizarea moralei din acea perioada au creat
acest „homo universalis renascentista”,acest „om al Renasterii”.
Burckhardt observa faptul ca „atentia filosofica asupra omului in general se
concretizeaza in istoriile oamenilor si ,in primul rand ,in propriile lor
amintiri ,in memoria propriilor fapte pamantesti”.
Apar biografiile si autobiografiile ce consemneaza tot felul de
amintiri ,”pana si o declaratie de venit”(de exemplu Antonio di Balducio –
„bolnav de trup si de picioare’’sau sramanul dulgher florentin –acestia sunt
doar doi dintre cei ce si-au povestit viata sau diferite intamplari in astfel de
lucrari ,ce ajungeau sa fie citite cu sufletul la gura).
Agnes Heller a scris in tratatul „Omul Renasterii” ca perioada Renasterii a
fost „vremea marilor autobiografii”.Se forma un om nou ,modern intr-o
societate ce se forma o data cu el.

Putem vorbi aici despre o filosofie ce are ca si subiect omul ,si o istorie a
oamenilor.Se observa o crestere importanta a rolului pe care anumiti oameni
il au in societatea in care sunt incadrati
(cancelarii,secretarii,oratorii,ambasadorii).
Apar o serie de viziuni despre diferiti oameni ai societatii.De exemplu
,despre mercenarii spanioli la jefuirea Prato-ului,un cronicar
spunea:”salbaticii barbari si necredinciosi ….sunt mutrele hidoase
care,pentru multa vreme,vor popula desenele si stampele ,adesea ele insele
oribil mutilate…”(Erasmus i-a prezentat in multe din scrierile sale ca pe
niste „personaje constante ale unei Europe devastate de razboaie”).
„Oamenii Renasterii” nu erau toti la fel.Erau unii precum acesti soldati
,femei ce nu erau numai mame devotate (Alessandra Macinghi Strozzi-
„daruita trup si suflet propriilor odrasle „),ci si prostituate (Tullia D’Aragona
),fiica de prostituata.
Se vorbeste despre niste figuri prestabilite ,tipice pentru o anume
epoca.Despre statuile condotierilor din pietele publice (ridicate de Donatello
sau Verrochio),tratatele despre principe,cardinal,curtezan .Se subliniaza
importanta unor figuri ce au ocupat un rol puternic in acea epoca :artistul
,filosoful,cardinalul,condotierul,curtezanul ,bancherul,astrologul.
Daca in Evul Mediu ,umanistii erau reprezentati de „medievalii auctores
octo”(„le explicau copiilor cu mare pompa si cu glose prolixe ,versuletele
moralizante ale lui Ioannes din Garlandia”),in Renastere ,”umanisti”si-au
spus si „dascalii marunti de scoala ,ce predau gramatica si retorica”.
Eugenio Garin aduce aminte de faptul ca Renasterea „a fost mereu (si
continua sa fie)terenul unor vii conflicte interpretative ,atat in ce priveste
originile ,limitele cronologice ,continuturile si caracteristicile sale ,cat si in
ce priveste insusi continutul termenului”.
„Omul Renasterii” este caracterizat prin intelegere ascutita,deschisa oricarei
idei,simt deosebit al frumosului ,dorinta de afirmare si renume
,individualism cu posibilitati de dezvoltare multilaterala ,adversar al
dogmelor si ideilor preconcepute.In aspiratia sa spre universalitate ,inlatura
orice bariera care-i sta in cale,se arata curajos in proiectele sale si plin de
forta in actiune.Este prieten si cunoscator al artelor ,colinda fara dificultate
filosofia si literatura ,inlocuieste legile morale cu cele estetice .
„Omul Renasterii” este ,in primul rand ,un umanist cu larg spirit de toleranta
.
In contrast cu aceasta ,nu dispar fanaticii,partizanii unei singure idei ,care
vad in fiecare reprezentant al unei pareri contrare ,nu un adversar de idei ,ci
un dusman personal ce trebuie anihilat.
Totusi,Renasterea a starnit o serie de controverse intre cei care aduceau
multumiri Renasterii (D’Alembert spunea in „Enciclopedia” din 1751 ca
Renasterea italiana a daruit umanitatii „stiintele”),si cei care vorbesc despre
„asa-zisa Renastere italiana”,contestandu-i atat existenta ,cat si valoarea .

Se face o trecere de la „trasarea unor figuri tipice la exemplele vii oferite de

istorie.”
Ideile Renasterii nu pot fi insa inabusite ,ele fiind aparate de oameni curajosi
ca Erasmus din Rotterdam ,Francis Bacon,Rene Descartes ,Baruch
Spinoza ,care isi propun ca obiectiv fundamental transmiterea unui mesaj
eliberator si purtator de bucuria pe care o da cunoasterea.

Bibliografie:

1)Eugenio Garin-„Omul Renasterii”,Editura Polirom

2)Hob Robert-„Renasterea in Italia”,Editura All
3)Ovidiu Dramba –„Istoria Culturii si Civilizatiei”,volumul 3,Editura Stiintifica

Niculae Gianina
Anul I,Comunicare si
relatii publice,grupa 3