Personalități multilateral dezvoltate din

perioada Renașterii
 Umanismul
• Umanismul reprezintă viziunea antropocentrică, prin care
omul este consacrat în condiţia de valoare supremă, iar
scopul său este desăvârşirea spirituală şi realizarea fericirii în
viaţa practică.
• Interesul pentru om ca individ se leagă de apariţia noilor forţe
economice şi sociale, burghezia, care impune treptat o
viziune laică şi pragmatică despre om. Ea are interes pentru
cunoaşterea naturii, pentru cunoştinţe verificate şi aplicabile
practic, care să schimbe realităţile şi modul de viaţă al
oamenilor.
• Are loc o schimbare a mentalităţilor şi concepţiei asupra
lumii, cu accent pe viaţa practică, pe munca productivă, pe
competenţă şi acţiune.
 Trăsăturile umanismului
• promovarea conceptului – om universal;
• apărarea ideii de progres al civilizației umane, în
condițiile libertății;
• dezvoltarea nelimitată a posibilităților omului;
• respectul demnității umane;
• încrederea acordată rațiunii;
• armonia dintre om și natură;
• admirația față de literatura antichității greco-latine;
• anticlericalismul etc.
 
Grigore Ureche
• Unul dintre cei mai mari cărturari
români din prima jumătate a secolului
XVII 
• Ajuns la maturitate, Grigore Ureche a
devenit o personalitate cu o rară
cultură umanitară, cu un vast orizont
cărturăresc pentru timpul său,
cunoscând în afară de limba maternă,
limbile latină, poloneză, slavă veche.
• 1627 Grigore Ureche devine al treilea
logofăt, pomenindu-se astfel în
anturajul apropiat al domnilor
Moldovei. Ajunge apoi în cele mai
înalte dregătorii de stat, între care şi
în cea de mare vornic al Ţării de Jos
pe timpul domniei lui Vasile Lupu (cu
începere din 1643), funcţie pe care o
deţine până la sfârşitul vieţii.
 „Letopisețul Țării Moldovei” (1359 - 1594)
• Grigore Ureche a lăsat posterităţii o singură,
dar deosebit de valoroasă operă istoriografică:
• Cronica cuprinde perioada de la întemeierea
Statului Moldovenesc în 1359 până la domnia
lui Aron vodă (1594), când se întrerupe brusc,
probabil din cauza morţii cărturarului
• Din nefericire, letopiseţul lui Grigore Ureche
nu s-a păstrat în original, ajungând până la noi
prin câteva copii mai târzii, care au fost destul
de mult refăcute prin diferite adaosuri
• A folosit pe larg nu numai izvoare interne
moldoveneşti, ci şi străine, în special cele ale
istoricilor polonezi şi transilvăneni
•  Autorul îţi începe cronica cu o
"Predislovie...", în care arată importanţa
cunoştinţelor despre trecut, a istoriei ca
domeniu de cunoaştere (ştiinţă), despre
originea romanică (latină) a poporului român
şi a limbii sale, despre unitatea şi rădăcinile
comune ale tuturor românilor.
„Letopisețul...”
• Locul central în cronică îl ocupă fără
dubii epoca glorioasă a lui 
Ştefan cel Mare, lupta eroică a
poporului împotriva cotropitorilor
străini şi mai ales împotriva celor
otomani.
• „Fost-au acestu Ștefan vodă om nu
mare de statu, mânios și de grabu
vărsătoriu de sânge nevinovat; de
multe ori la ospéțe omorâea fără
județu. Amintrilea era om întreg la
fire, neleneșu, și lucrul său îl știia a-l
acoperi și unde nu gândiiai, acolo îl
aflai. La lucruri de războaie meșter,
unde era nevoie însuși se vârâia, ca
văzându-l ai săi să nu să
indărăpteaze și pentru acéia, raru
războiu de nu biruia. Și unde-l biruia
alții, nu pierdea nădéjdea, că știindu-
 Miron Costin
• Mare reprezentant al culturii româneşti din
secolul XVII.
• Îşi face studiile la colegiul iezuit din oraşul Bar.
• Devine un om de o aleasă cultură, un adevărat
politolog, posedând în aceeaşi măsură limbile
română, polonă, ucraineană, slavă veche şi
latină
• Îndeplinind multe funcţii pe lângă domnii
moldoveni, M. Costin a fost martor şi în acelaşi
timp participant la multe evenimente din istoria
Ţării Moldovei, pe care în mare parte le-a
reflectat în cronica sa.
• Ca participant la asediul Vienei (în tabăra
otomană) a fost făcut prizonier de către regele
Poloniei Ian Sobieţki
• După ce i s-a permis repatrierea, M. Costin nu a
mai reuşit să capete încrederea domnului 
Constantin Cantemir, tatăl lui 
Dimitrie Cantemir, care printr-o învinuire
neîntemeiată l-a condamnat la moarte în 1691.
„Letopisețul Țării Moldovei” (1594 – 1661)
• Intenţia lui Miron Costin era aceea de a scrie un
letopiseţ întreg al Moldovei, „de la descălecatul ei
cel dintâi, care le au fost de Traían împăratul”,
însă „cumplitele vremi” nu i-au îngăduit să-şi
împlinească proiectul. 
• Letopisețul s-a păstrat în 49 de copii, între care trei
variante în alte limbi (latină, greacă, franceză).
• Sursele de informare sunt orale — povestirile
boierilor bătrâni, care au participat la evenimente;
Miron Costin s-a folosit pe larg de o serie de lucrări
ale istoricilor transilvăneni și polonezi
• M. Costin comentează, prin maxime şi cugetări,
viaţa din Moldova
• Letopisețul aduce în atenția cititorului o vreme
foarte zbuciumată, cu rapide schimbări de domni
• Opera are în ultima parte un caracter memorialistic
 „De neamul moldovenilor”
Predoslovia enumeră scopurile lucrării:
Opera propriu-zisă este alcătuită din șapte
a) afirmarea etnogenezei pentru „lăcuitorii
țării noastre, Moldovei și Țării Muntenești și capitole:
românii din țările ungurești, care toți un I. Prezentarea geografică și etnografică à
neam și odată descălecați sîntu”; Italiei;
b) conștientizarea valorii documentului scris, II. Formarea Imperiului Roman;
care rămâne mărturie peste veacuri: „Lăsat-
au puternicul Dumnezeu iscusită oglindă
III. Înfățișarea Daciei;
minții omenești, scrisoarea…”. Românii IV. Cucerirea și colonizarea Daciei de
trebuie să-și cunoască istoria, „toate alte către Traian;
țări știindu începuturile sale”; V. Mărturii arheologice despre originea
c) dezmințirea ocărilor aduse de unii copiști ai poporului român;
cronicii lui Ureche, care afirmaseră că
moldovenii sunt urmașii tâlharilor de la VI. Mărturii filologice și etnografice;
Roma exilați în Dacia; VII. Încercarea de a completa răstimpul
d) refacerea istoriei Moldovei de la primul dintre colonizarea Daciei și
descălecat, completând astfel cronica lui întemeierea Moldovei.
Ureche;
e) elogiul scriiturii și al lecturii: „… căci nu este
alta și mai frumoasă și mai cu folos în toată
viața omului zăbavă decît cetitul cărților”.
Ion Neculce
• Poate fi considerat primul
prozator între istoricii
(cronicarii) moldoveni şi primul,
cel mai înzestrat, istoric între
scriitorii moldoveni până în a
doua jumătate a secolului XIX
• Opera lui îi domină pe
predecesori prin talentul nativ de
scriitor înzestrat, prin facultatea
de observator atent la toate câte
s-au întâmplat de le-a văzut, le-a
trăit, prin documentare directă -
a fost martorul şi participantul
multor din cele scrise.
 „Letopisețul Țării Moldovei” (1661 -1743)
• În Predoslovie, el promite să fie
obiectiv, adevărul făgăduit fiind
adevărul privirii sale asupra
istoriei.
• Accentul cade pe propriile
informaţii: „singur dintru a sa
ştiinţă cât s-au tâmplat de au fost
în viaţa sa“.
• Miezul istorisirii lui Ion Neculce
îl formează domnia lui Dimitrie
Cantemir
• „O samă de cuvinte” cuprinde
42 de legende, „audzite din om
în om“, „de oameni vechi şi
bătrâni“, așezate separat la
începutul cronicii
Neagoe Basarab
• Nu este opera personală a lui Neagoe Basarab, acesta
doar a redactat-o; lucrarea a fost scrisă de un călugăr,
care l-a cunoscut foarte bine pe Neagoe Basarab până
la cele mai intime gânduri;
• A fost compusă în slavonă, apoi tradusă în română;
• Izvoare de inspirație:
 lucrări cu același caracter din literatura bizantină
 Biblia
 cărți populare ca „Alexandria”, „Viața sfântului
Constantin” etc.
 scrieri mistico-ascetice
• Este un manual de educație morală și politică menit
să servească viitorului domn;
• În conținutul lucrării apar:
 exemple de conducători desăvârșiți (David, Solomon,
Constantin), dar și de cei nevrednici;
 învățături religioase (conceptul de frică și dragoste
către Dumnezeu);
 învățături politice (cinstirea boierilor, numirea în
funcții, trimiterea și primirea solilor etc.);
 finalul lucrării reprezintă cuvântul autorului către
urmași și o rugăciune în ceasul morții
 Dimitrie Cantemir
• Încă în patrie, până la plecarea sa în calitate de ostatic
la Poarta Otomană, Dimitrie căpătase cunoştinţe
temeinice. În afară de instrucţia obişnuită, care era
dată pe atunci copiilor de boieri (citire, scriere şi
socotit, unele cunoştinţe elementare de religie
creştin-ortodoxă), el mai studiase limbile slavă,
greacă şi latină, teologia ş.a.
• La alt nivel, superior, Dimitrie îşi continuă studiile la
Constantinopol, atât la Înalta şcoală a Patriarhiei
din acest oraş, cât şi la diverşi profesori particulari de
formaţie culturală europeană şi orientală.
• În acest mediu tânărul Dimitrie a studiat filozofia,
logica, teologia, geografia, istoria, muzica,
medicina, folclorul, limbile occidentale şi orientale
(turca, persana, araba), desenul şi arhitectura.
• Mai mult ca atât, unele din concluziile sale pe care
le-a tras de pe urma studierii religiei musulmane,
istoriei Imperiului Otoman, a încercat să le pună la
temelia activităţii sale practice ca domn al Ţării
Moldovei în anii 1710-1711.
„Descrierea Moldovei”
• Lucrarea a fost scrisă în latină (1714-1716), când trăia
în Rusia, la cererea Academiei din Berlin. Opera
cuprinde 3 părți:
 În prima parte autorul descrie așezarea geografică a
Moldovei, munții, apele, câmpiile, flora, fauna,
târgurile și capitalele țării de-a lungul timpului. D.
Cantemir elaborează și prima hartă a Moldovei.
 În partea a II-a se prezintă organizarea politică și
administrativă a țării. Autorul face referiri detaliate la
forma de stat, alegerea sau scoaterea din domnie,
obiceiurile legate de înscăunarea sau mazilirea
domnilor etc.
 În ultima parte a lucrării există informații despre graiul
moldovenilor, despre slovele folosite, care la început
au fost latinești, apoi înlocuite cu cele slavonești.
• „Descrierea Moldovei” este importantă prin
documentarea vastă în domeniul geografic și politic,
dar și prin observațiile etnografice și folclorice, D.
Cantemir fiind primul nostru cărturar care a cuprins în
sfera cercetărilor sale etnografia și folclorul.
 Nicolaus Olahus
• Om politic de origine română care a activat în 
Regatul Ungariei, ocupând demnitatea de arhiepiscop de 
Esztergom și primat al Bisericii Catolice din Ungaria,
regent al Ungariei și apoi guvernator al țării
• În calitate de umanist și cărturar a întreținut o vastă
corespondență cu intelectualii epocii, câștigând simpatia
și recunoașterea lui Erasmus din Rotterdam.
• Se presupune că Nicolae Olahus a învăţat limba tatălui
său, româna, în timp ce copilărea la Sibiu, şi rudimente
de limba latină. La Oradea a învăţat limba latină,
elocinţa, poezia, muzica, astronomia şi religia. La vârsta
de 17 ani a intrat paj la curtea regelui Ludovic al II-lea al
Ungariei (1506-1526). A învăţat astfel manierele vremii,
iar după doi ani ajunge secretarul episcopului din Pécs.
• Nicolaus Olahus a avut un mare rol în reformare şi
ridicarea la un nivel superior a învăţământului din
Ungaria. În 1554 a reorganizat şcoala pentru studii
catolice de la Tyrnavia. A avut grijă să înfiinţeze şi o
tipografie, în care se tipăreau cărţile necesare studiului.
În această şcoală, pe lângă studii bisericeşti, învăţăceii
studiau şi opere laice, ale clasicilor latini.
Erasmus din Rotterdam
• A fost un teolog și erudit olandez, unul din cei mai
însemnați umaniști din perioada Renașterii
• După ce a devenit preot în anul 1492, lucrează ca
secretar al episcopului din Cambrai, care îl trimite
la Paris, unde începe studiul teologiei și filozofiei 
scolastice
• Obține dispensa de viață în mănăstire,
consacrându-se studiului limbii și filozofiei
grecești clasice
• Începând din anul 1499, întreprinde numeroase
călătorii în Franța, Anglia, Italia și Elveția unde
intră în contact cu cele mai importante centre și
personalități culturale ale timpului, ține lecții și
conferințe, are posibilitatea să studieze vechi
manuscrise
• Lupta lui Erasmus împotriva ignoranței,
superstițiilor și structurilor autoritare tradiționale a
fost caracterizată prin convingerile sale umaniste,
în special prin credința în necesitatea libertății
spirituale. 
 William Shakespeare
• Dramaturg și poet englez, considerat cel mai mare
scriitor al literaturii de limba engleză și supranumit
„Poetul din Avon” sau „Lebăda de pe Avon”.
• Din vasta sa operă s-au păstrat aproape 38 de piese
de teatru, 154 de sonete, 2 lungi poeme narative,
precum și alte multe poezii traduse în aproape
fiecare limbă vorbită.
• Comediile lui Shakespeare, în număr de
cincisprezece, sunt o adevărată izbucnire optimistă
a dragostei de viaţă, un adevărat imn închinat
tinereţii, iubirii şi frumosului.
• Marile tragedii shakespeariene au izvorât dintr-un
sentiment de grea dezamăgire, când dramaturgul
vede limpede că noua societate pornise să dărâme
edificiul nedreptei lumi feudale, pentru a o înlocui
cu o lume mai nedreaptă, clădită pe cultul banului,
pe egoismul perfid şi feroce.
•  Nu alegerea temelor este unică la el, ci mai
degrabă felul în care a descris complexitatea
naturii umane în răutatea și în nevoie, în aroganță
și în veselie, în decădere, pasiune și frica de
moarte.
„Renașterea aduce o nouă viziune asupra omului
înțeles ca puternică individualitate, ca univers
întreg, ca forță creatoare.” (Jacob Burckhardt)