Formele de relief denotațional (a denuda = a goli) sunt reprezentate în peisajul

geomorfologic actual al României prin suprafețele de nivelare existente în regiunile carpatice,

subcarpatice și în cele de podiş.
Suprafețele de nivelare sunt rezultatul unor îndelungate și intense procese de eroziune,
în urma cărora denivelările (asperitățile reliefului) au fost înlăturate, ajungându-se la
suprafețe relativ netede sau ușor ondulate, care, în timpul formării lor, reprezentau adevărate
câmpii de eroziune (sau trepte extinse de eroziune).
Cum le recunoaștem pe teren ?
În spațiul carpatic, suprafețele de nivelare (eroziune) sunt puse în evidentă prin
prezenta unor fragmente de platouri sau interfluvii aproape orizontale sau ușor înclinate.
Cele mai vechi reliefuri de denudație se păstrează în regiunile carpatice, respectiv în
masivele cristalino-mezozoice;
→PEDIPLENA CARPATICĂ este cel mai vechi relief carpatic, modelarea ei a
început imediat după definitivarea structurală a masivelor cristalino-Mz . Relieful de
pediplenă este un relief relict, reprezentând cel mai vechi relief ce intră în alcătuirea
Carpaţilor;
- Pediplena se păstrează pe cele mai înalte culmi ale Carpaţilor (în zona cristalino-
Mz.);
- Altitudinile diferite la care se află această suprafaţă de nivelare în Carpaţi pun în
evidenţă înălţările diferenţiate.
PEDIPLENA CARPATICĂ
(SUPRAFAŢA CULMILOR ÎNALTE CARPATICE)
-În C. Meridionali are cea mai uniformă și cea mai extinsă dezvoltare;
- numită Platforma BORĂSCU (după Muntele Borăscu - Masivul Godeanu);
-Caracterul de pediplenă al acestei suprafețe de nivelare apare foarte clar evidențiat în
M. Făgăraş (pe flancurile N şi S se păstrează culmile bine nivelate ale acesteia, separate în
partea centrală de creste şi vârfuri reziduale);
-Este situată la altitudini cuprinse între 1900-2000 m;

În M. Banat, aceasta a fost identificată tot de E. Martonne;

- M. Semenic - Peneplena Semenicului, situată la 1200-1400 m;
- Almăjului - Suprafaţa Almăjului, situată la 800-1100 m;

În C. Orientali: se întâlnește în masivele cristalino-Mz.;

 - M. Rodna – Suprafața Nedeilor 1800-2000 m
- M. Maramureş (apare sporadic);

În M. Apuseni – este cunoscută sub numele de Suprafața Fărcaş-Cârligata (după

numele unui sat şi a unui vârf din M. Bihor);
- M. Bihor (1100-1600 m);
- În V Apusenilor apare la altitudini de 1000-1100 m (după Gh. Pop);
→Vârsta pediplenei carpatice – PALEOGENĂ

2. SUPRAFAŢA CULMILOR MEDII CARPATICE

S-a numit aşa ca urmare a poziţiei intermediare:
deasupra – Pediplena carpatică;
dedesubt – Suprafaţa carpatică de bordură (periferia Carpaţilor);
-Suprafaţa culmilor medii carpatice s-a format în detrimentul pediplenei carpatice;
-Este prima suprafaţă de nivelare care se extinde şi în aria flişului în Carpații Orientali;
În C. Meridionali: Râu-Şes (alt. 1400-1700 m);

În C. Orientali: apare ca a doua suprafață de eroziune în zona cristalino-Mz., dar ca primă

suprafață de eroziune în unitatea flișului, unde ocupă cele mai înalte culmi ale acestuia
(Platforma Bătrâna sau Cerbu (M. Rodnei) – Plaiurile I, II ... în restul Orientalilor;

M. Banat: Cârja-Tomnacica (700-1000 m – M. Semenic); 550-800 în M. Almăj;

M. Apuseni: Măguri-Mărişel (Platforma Ţara Moţilor) (800-1200 m în centru; 700-800 în

culmile periferice);

S-a format în condițiile unui climat mediteranean (vara – uscat; iarna - umed)
alternarea sezoanelor a favorizat dezagregarea pe versanţi şi nivelarea masivelor muntoase
dinspre exteriorul spre interirul acestora (glacisuri-pedimente);
Modelarea ei a început imediat după mişcările savice (sf. Paleogen-început Miocen) şi până
la mişcările r(h)odanice (începutul Pliocenului), în condiţii de linişte tectonică;
De la nivelul culmilor periferice, aceasta se prelungeşte sub forma unor culmi secundare de
vale în lungul văilor, apărând ca un nivel de vale situat sub Pediplena Carpatică;
Vârsta – MIOCENĂ;
Mişcările r(h)odanice au înălţat unitatea carpatică cu cele două suprafeţe care se formaseră;
adâncirea râurilor a fost din nou impulsionată şi s-au creat condiţii pentru formarea celei de-a
treia suprafeţe de nivelare din Carpaţi;
 SUPRAFAŢA CARPATICĂ DE BORDURĂ

Nivelul culmilor de la periferia Carpaţilor, culmi prin care Carpaţii domină regiunile
pericarpatice şi intracarpatice;
În timpul formării acestei suprafeţe au avut loc nivelări de vale, rămase acum sub forma unor
culmi secundare de-o parte şi alta a văilor;
Vârsta – PLIOCENĂ
Modelarea: în condiţiile unui climat subtropical (mediteranean);

Este singura suprafaţă care păstrează în componenţa ei şi resturi ale unor suprafeţe de
abraziune (prezenţa bazinelor marine – Transilvan, Panonic, Getic);

În Meridionali apare la 1000 – 1100 m (Platforma Gornoviţa);

Este prezentă în toate celelalte masive carpatice, constituind culmile periferice ale acestora,
pătrunde şi în interiorul văilor sub forma unor culmi secundare bine nivelate; ex. Suprafaţa
Mestecăniş (M. Rodnei) pentru Orientali (1000-1200 m); Suprafaţa Feneş-Deva pt. Apuseni
(600 m); Platforma Caraşului sau Teregova pentru M. Banatului (600-900 m);

În C. de Curbură, la periferia lor, are o alt. de 950 m, iar în lungul văii Buzăului (în
interiorul munţilor) ajunge la 1400-1450 m; acest fapt pune în evidenţă înălţarea mai
puternică a axului central al C. de Curbură;
A. Norton – a dovedit caracterul antecedent al văii Buzăului (munţii se înălţau în timp ce
Buzăul se adâncea).