Sunteți pe pagina 1din 2

1.

Ghetarii montani:
- Ghetarii alpini (de vale) - In vatra bazinului de receptie, in care se acumuleaza
masa principala de gheata se formeaza circul glaciar. Un astfel de ghetar creeaza
forme de eroziune (circ, vale, praguri etc.) dar si de acumulare (morene cu pozitie
diferita rezultate din depunerea materialelor transportate) etc.
-Ghetarii de circ sunt ghetari cu dimensiuni mici. Aici factorul topografic impiedica
realizarea unei acumulari bogate de gheata. Ca urmare, ghetarii nu-si pot dezvolta
decat un circ glaciar care se termina frecvent prin praguri abrupte de mai multe zeci
sau sute de metri, de unde si numele de ghetari suspendati. Au fost studiati in
Muntii Pirinei fapt care a condus la acordarea apelativului de pirenieni.
- Ghetarii de tip himalayan intalniti in Muntii Himalaya fiind cel mai extins tip din
grupa ghetarilor de munte. Are mai intai caracteristicile ghetarului alpin. Au limbi de
gheata cu lungimi de zeci de kilometri care coboara cu mult sub limita zapezilor
vesnice.
- Ghetarii de tip kilimandjaro (in stea) s-au dezvoltat in craterele unor vulcani
stinsi situate la altitudini superioare limitei zapezilor vesnice. In faza maxima de
dezvoltare, gheata acumulata in crater poate deborda pe versantii exteriori ai
conului creand limbi scurte . Sint in Kenya si Tanzania.
- Ghetarii de piemont (alaschian) sunt intalniti in muntii din lungul litoralului
peninsulei Alaska. Au elementele ghetarilor de vale, specificul lor fiind insa dat de
forma finala de acumulare a ghetii care este amestecata cu blocuri si bolovani pe
campia litorala.
- Ghetarii micsti de platou si vale (norvegian) au doua sectoare semnificative, unul
de acumulare a ghetii pe mici platouri reprezentand portiuni dintr-o peneplena
veche (caledoniana) inaltata la peste 1500 m (formeaza minicalote de gheata) si
mai multe limbi de gheata scurte care se desprind din acestea coborand pe vai. In
prezent, exista in nordul Norvegiei, Arhipelagul Spitzbergen, dar in pleistocen au
avut o dezvoltare larga si in Scotia, Tara Galilor, reprezentand o imbinare intre
ghetarii de calota si cei de vale.
2. Ghetarii de calota sunt cei mai extinsi acoperind suprafete continentale
foarte mari sub forma unor platose de gheata cu grosimi de la cateva sute de metri
la peste 4000 m. Se disting cateva tipuri:

Ghetarul antarctic este cel mai mare de pe Glob, ocupa 97,6% din
suprafata continentului (13.650.000 km), are un volum de gheata de
aproape 30 milioane km cubi si o grosime in sectorul Polului Sud de 4776 m.
Reprezinta o imensa cupola bombata in sectorul central. Relieful subglaciar
este format din platouri, depresiuni, creste rotunjite etc. Masa de gheata a
calotei este dominata local de unele varfuri sau creste montane numite
nunatakuri (cu o suprafata de 330.000 km) care sunt concentrate in
regiunile periferice. Pe acestia apar ghetari locali de circ si de vale (limba
ajunge la lungimi de mai multe sute de kilometri si latimi de cateva zeci de
metri).

-Ghetarul Groenlandez o masa de gheata care acopera circa 83% din Groenlanda,
adica peste 1,8 mil. km, avand grosimi de cateva sute de metri la periferie si circa
3000 m in sectorul central. Din calota si din ghetarii montani se desprind limbi de
gheata care se deplaseaza cu viteza mare (de la cateva sute la cateva mii de metri
pe an), spre tarmul Groenlandei, generand iceberg-uri.
-Ghetarul islandez este caracteristic insulelor cu activitate vulcanica (ex. Islanda)
si care sunt situate la latitudini polare. Conditiile climatice favorizeaza dezvoltarea
unei calote glaciare care acopera o buna parte din insula; din ea radiaza limbi de
gheata pe vai.