REGIUNILE EUROPEI

1. Unitati structurale majore: caledonice, hercinice si alpine

Unitatea de platformă – este o unitate structurală ce constituie o arie rigidă cu două
componente structurale: soclul (cristalin), reprezentând baza unui sistem muntos vechi ce a fost
erodat până la peneplenă, încât este alcătuit din roci magmatice şi metamorfice şi suprastructura
sedimentară subţire, rezultată din transgresiuni repetate; relieful este de câmpie sau podişuri
joase, uşor vălurite.
Scut – unitate structurală constituită din roci vechi cutate, care apar la zi).
Avanfosă – depresiune tectonică ce apare în ultimele stadii ale evoluţiei unui orogen,
între un edificiu montan şi un podiş; aceasta va fi umplută de sedimente care pot fi cutate,
rezultând dealuri sau podişuri.

Structurile precambriene: Scutul Baltic (Fenoscandia), Scutul Ucrainean, Sarmaţia (Platforma

Rusă)
-Scutul Baltic – cuprinde: Suedia, Finlanda, Peninsula Kola, Karelia. Regiunea a apărut în
intervale succesive, fiecare cu o anumită caracteristică. Aceste intervale sunt marcate de cutări
norvegosaamide, svecofenide (½ nordică a Suediei, ½ sudică a Finlandei), marealbide (zona de
la Marea Albă), gotide (sudul Norvegiei, sudul Suediei), karelide (estul Finlandei).

-Scutul Ucrainean: cuprinde Podişul Volhino – Podolic (Ucraina).

-Sarmaţia (Platforma Rusă) se suprapune Câmpiei Ruse cuprinsă între Scutul Baltic, cutările
hercinice (varisce) ale M. Ural şi unitatea alpină din sud. Fundamentul - alcătuit dintr-o serie de
bombări (anteclize) şi depresiuni (sineclize). Anteclizele sunt: Bielorusă (Belarus), Voronejului
(Podişul Central Rus), Volga – Ural (Podişul Volgăi şi Munţii Ural), iar sineclizele: Moscovei,
Pripet (Belarus), Doneţ (Ucraina), Pericaspică, Peciorei. Tot în cadrul Platformei Ruse mai este
cuprinsă şi Peninsula Iutlanda. Platforma Rusă o întâlnim în fundamentul: Câmpiei Est-
Europene, Câmpiei Poloniei.
-Platforma Eria: cuprinde Insulele Hebride şi NV Scoţiei.

Structuri caledonice (cutări caledonice): aparţin cutărilor caledonice, ce au avut loc în paleozoic
inferior (cambrian, orovician, silurian, devonian). Acestea sunt: Scoţia, Munţii Pennini (Anglia),
Irlanda (Câmpia Irlandei, Munţii Wicklow, Munţii Donegal), Alpii Scandinaviei, Ţara Galilor.
Fundament caledonic se afla in nordul Bazinului Londrei, sudul Danemarcei, nord – vestul
Germaniei (regiunea de câmpie), fundamentul Olandei, Belgiei în cea mai mare parte.
Structuri hercinice:
-Insulele Britanice: Ţara Galilor, Irlanda (M. Kerry, M. Antrim), Sudul Bazinului Londrei
(avantfosă hercinică).
-Peninsula Iberică: Spania (Meseta Spaniolă, Munţii Iberici, Culmile Galiciei, Munţii Cantabrici,
Câmpia Aragonului), Portugalia (în totalitate).
-Franţa (Masivul Central Francez, Masivul Armorican, Bazinul Parisului, Munţii Vosgi, Podişul
Ardeni, Podişul Lorenei).
-Germania: M. Pădurea Neagră, Masivul Şistos Rhenan, Podişul Turingiei, M. Jura Suabă, M.
Jura Franconiană, Munţii Pădurea Turingiei.
-Cehia: Patrulaterul Boemiei – Munţii Metaliferi, Munţii Sudeţi, Colinele Ceho – Morave,
Munţii Pădurea Cehiei, M. Šumava, Depresiunea Elbei.
-Podişul Lublin, Malopolsk, Colinele Timan, Munţii Pirin, Rila
-Turcia (Masivul Istrangea, Podişul Anatoliei!! Partea asiatică)
-Grecia (Masivul Olimp, Peninsula Calcidică - Macedonia şi Tracia Grecească);
-Ucraina (Podişul Doneţ – avanfosă hercinică)
-Câmpia Germaniei de Nord (NE), Câmpia Poloniei (partea de vest), Câmpia Sileziei (Polonia) –
fundament hercinic acoperit cu o cuvertură sedimentară

Structuri alpine:
-Spania: Cordiliera Betică, Munţii Cataloniei
-Munţii Pirinei, Munţii Alpi, Alpii Albaniei, Epir, Pind, Planinele, M. Caucaz, M. Apennini
-Munţii Carpaţi: Tatra Mare, Tatra Mică, Fatra Mare, Fatra Mică, Carpaţii Albi, Carpaţii Mici,
Metaliferii Slovaciei, Carpaţii Păduroşi
-Croaţia: Culmile Kapela, Velebit
-Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru: Masivul Durmitor, Munţii Dinarici
-Bulgaria: Munţii Balcani, Sredna Gora
-Câmpia Andaluziei, Bazinul Acvitaniei, Prealpii, Subcarpaţii, Câmpia Kubanului, Câmpia
Terekului, Câmpia Padului - avanfose alpine.

2. Glaciatiunea europeana de calota

Localizare
Calota glaciară maximă a cuprins aproape întregul Arhipelag Britanic, Peninsula
Scandinavia, Pen. Iutlanda, Câmpia Germano-Poloneză, mai mult de jumătate din Câmpia Rusă
şi jumătate din Munţii Ural. Limita sudică a calotei glaciare trecea pe la sud de Londra, sud de
Berlin, ajungea în apropiere de Kiev, pe la sud de Moscova, la vest de Voronej şi Kazan.

Formele de relief rezultate

-Blocurile eratice: mase de roci care s-au desprins din nunatak-uri peste masa de gheaţă;
deplasarea gheţii a dus la transportarea blocurilor către regiunile aflate la periferia calotei, iar
după topirea gheţarului ele au rămas aici. Din Feno-Scandia blocurile de granit, spre exemplu, au
ajuns până în Cp. Germano-Poloneză. Bloc eratic: blocurile de granit de Rapakiwi din Karelia şi
Finlanda au fost transportate de masa de gheaţă până în St. Petersburg şi Estonia

nunatak-uri
-Drumlin: formă de acumulare elipsoidală, asimetrică, creată de gheţarii de calotă în sensul de
curgere. Dimensiunile variază între 200 - 1000 m lungime, 100 - 200 m lăţime, 5 - 40 m înălţime.
Intre drumlinuri pot exista înşeori, lacuri, zone mlăştinoase.
-Kames – coline cu formă rotunjită alcătuite din depozite stratificate (nisipuri şi argile). Aceste
materiale au fost acumulate în cuvete lacustre aflate pe gheaţă la marginea calotei şi în care
debuşau şuvoaie inglaciare; după topirea gheţii, ele s-au depus luând forma de coline sau movile.
Sunt mai izolate unele de altele. Relief fluvio-glaciar sub formă frecvent de movilă sau treaptă,
lângă versanţi.
-Esker: reprezintă o aglomerare de pietre sub formă de dig şerpuit, provenit din existenţa unui
curs de apă inglaciar, orientarea corespunde sensului deplasării gheţarilor. Mase de pietriş şi
nisip aduse din morenele de fund de către apele subglaciare şi acumulate la marginea calotei pe
măsura retragerii ei. Sedimetele prinse în masa de gheaţă sunt preluate de cursul de apă inglaciar
şi depuse ulterior.
-Zolii: la topirea calotei glaciare, sub morene au rămas prinse blocuri de gheaţă. Prin topirea lor
ulterioară, morena s-a prăbuşit, formând bazine (lacuri ceainic/ibric). Sunt situate la exteriorul
morenelor termianle, în cadrul câmpiilor glaciare.
-Sandur (sandre) – câmpie piemontană formată din aluviuni glaciare (materiale erodate de
gheţari), preluate ulterior de apele rezultate în urma topirii gheţarilor şi depuse sub forma unei
vaste câmpii.
-Pradolinele/urstromtaler: culoarele largi, paralele pe zeci şi sute de km, situate între şirurile de
morene frontale (terminale). Sunt prezente în câmpiile Germaniei, Poloniei şi în Podişul
Lacurilor din Finlanda. Reţeaua de râuri postglaciare le urmăreşte pe distanţe mari.
-Morene : depozit de materiale aluvionare, transportat de ghețari în alunecarea lor sau depusă de
ghețari dispăruți, în locul de topire a gheții.
-Roci mutonate (spinari de berbec) : proeminențe formate din roci mai dure
3. Diversitatea tipurilor de tarmuri Europene
Tarmuri inalte

►Ţărmul cu riass/aber:
-Se caracterizează prin prezenţa golfurilor înguste şi ramificate (rezultate prin adâncirea unor văi
în masive vechi, reînălţate, invadate apoi de mare), axate pe cursurile inferioare ale râurilor. Între
ele rămân promontorii mult mai late, care reprezintă vechi interfluvii.
-Este specific masivelor muntoase vechi (hercinice) sau podişurilor uşor înălţate, alcătuite din
roci rezistente la eroziune.
-O condiţie importantă - prezenţa mareelor.
-La flux, cursul inferior al râurilor se transformă în golfuri înguste, încadrate de versanţi cu pante
mari.
-La reflux, se transformă în „pâraie” cu apă puţină, în faţa ţărmului apărând plaje, iar pe râuri
lunci mlăştinoase, prin care meandrează pâraie.
-Localizare: Galicia (Spania), Ţara Galilor, Pen. Bretagne (Franţa), în Franţa de SE şi Insula
Corsica – golfuleţe de tip riass tăiate în calcare – calanques =cotlon mic de mare.
-Calanque: mic golf, un intrând adânc în uscat; o vale îngustă, cu maluri abrupte, tăiată, de
obicei, în calcare. Masivul Calanque – cu ţărm accidentat, peisaj sălbatic. Se întinde între
Marsilia şi Cassis, pe o lungime de 40 km.

►Ţărmul cu fiorduri:
-Este specific regiunilor litorale înalte, care au fost afectate de gheţarii pleistoceni.
-În urma ridicării nivelului oceanului, sectorul inferior al văilor glaciare a fost invadat de apele
acestuia.
-Ţărmul este înalt, crestat, iar golfurile se găsesc în lungul celor mai importante văi glaciare.
-Versaţii golfurilor au pante mari.
-Adâncimea fiordurilor este, uneori, foarte mare, depăşind în medie 200-300 m, ajungând chiar
până în jur de ±1000 m.
-Fiordurile pot înainta în mare până la 1200 m adâncime.
-în afara fjord-ului propriu-zis, litoralul este format dintr-o întinsă platformă continentală –
strandflat, pe care se găsesc insule, formând aşa numitul Skjærgården (Grădina cu pietre),
abruptul continental este numit egga (ex. în Norvegia).
-Localizare: Norvegia, Islanda, Irlanda şi Scoţia (se numesc firths sau fiorduri perechi şi sunt
axate pe linii de fractură).
-Sognefjord – cel mai mare fjord din Norvegia. Diferenţa de nivel maximă este de 1.308 m, între
nivelul mării şi altitudinea maximă atinsă, iar altitudinea medie a falezelor, de-o parte şi alta a
întregului fiord, se apropie de 1.000 de metri. Lăţimea medie a braţului principal al Sognefjord
este de aproximativ 5 km, dar braţele secundare sunt mult mai înguste. Sognefjord este o creaţie
a proceselor de eroziune glaciară exercitată de gheţarii cuaternari care, cu mii de ani în urmă, au
acoperit Alpii Scandinaviei. În timpul erelor de încălzire a climei, gheţarii au început să coboare
spre mare pe văile râurilor deja existente sau creându-şi singuri văi de scurgere pe care le-au
adâncit. La gura de varsare în mare, acest fiord este relativ puţin adânc ca urmare a existenţei
unui prag format din morenele depuse de gheţari.
►Ţărmul de tip dalmatic
-Se întâlneşte pe litoralul estic al Mării Adriatice.
-A rezultat prin invadarea de către apele mării a unei regiuni formate din şiruri paralele de culmi
(axate pe anticlinale), ce alternează cu văi şi depresiuni (dezvoltate pe sinclinale).
-Ca urmare, culmile au devenit insule, iar în lungul văilor şi depresiunilor s-au dezvoltat golfuri
şi canale.
-Prezenţa calcarelor, cu o reţea hidrografică slab organizată şi cu debit solid redus, favorizează
păstrarea caracterelor iniţiale ale ţărmurilor, spre deosebire de coasta albaneză (formată din fliş),
la care sedimentele au colmatat canalele, dezvoltându-se astfel o câmpie litorală.
Tarmuri joase
►Ţărmul cu lido (cordoane litorale): este un ţărm dezvoltat pe o platformă litorală extinsă,
situată la adâncimi reduse şi pe care se dezvoltă insule. Pe această platformă curenţii litorali au
creat cordoane litorale (de regulă, nelegate de ţărm, întrerupte!), din mâl şi/sau nisip; separă o
lagună de restul mării. Este întâlnit atât în regiunile cu tendinţă de emersiune, cât şi în cele de
submersiune, unde aportul fluviatil este abundent (NV Mării Adriatice, vestul Câmpiei
Languedoc). Acest tip de ţărm este frecvent la mările lipsite de maree sau unde aceasta are
amplitudine redusă.
Caracteristici: prezenţa insulelor în cadrul lagunei, este un cordon de nisip, cu dune, foarte lung
şi îngust, poate închide lagune, alteori leagă insule mici, dar din loc în loc cordonul-lido poate fi
întrerupt prin mai multe portiţe (sectoare de comunicare a lagunei cu marea).

►Ţărmul cu tombolo: cordon de nisip ce face legătura între o insulă şi ţărm. Acest tip de ţărm
mai este cunoscut şi sub denumirea de săgeţi sau istmuri. Exemple: Cadiz, Insula Giens,
Peloponez, Laconia, Ins. Shetland, Dorset, Devon.

►Ţărmul cu watt: Este reprezentat prin mlaştini şi bancuri de aluviuni (de regulă mâluri şi
nisipuri), invadate de vegetaţie hidrofilă. Se formează la mările cu platforme litorale extinse şi de
mică adâncime, unde fluxul şi refluxul se manifestă cu intensitate, iar râurile aduc aluviuni în
cantităţi mari. În urma barării canalelor şi consolidării cordoanelor, suprafeţele ce erau periodic
inundate devin emerse (exondate), putând fi luate în cultură. Este cazul Mării Nordului între
gurile de vărsare ale Rhinului şi Elbei din Olanda, Danemarca până în NV Germaniei. Se
remarcă prezenţa bancurilor de nisip, a cordoanelor litorale şi a insulelor; În timpul refluxului,
uscatul se extinde prin exondarea parţială a suprafeţelor dintre insule. Insulele Frisice – din punct
de vedere genetic sunt dune de nisip înecate, separarte de continent în urma mişcărilor recente de
scufundare a uscatului. Între insule şi litoralul continentului se află o zonă acoperită de ape în
timpul fluxului şi uscată în timpul refluxului numită watt, de unde şi denumirea ţărmului de aici.
Litoralul este acoperit de dune şi este protejat de diguri în spatele cărora se află o zonă situată
sub nivelul mării, plană şi fertilă numită marschen sau polder.
►Ţărmul cu skjärs: este numit şi ţărm de tip finlandez datorită frecvenţei mari pe coastele
Finlandei, este un ţărm cu forme glaciare.
-Se suprapune regiunilor joase ce au fost acoperite în pleistocen de masa de gheaţă a calotei
glaciare nordice;
-Ulterior, s-a dezvoltat un relief de acumulare morenic;
-Prin inundare de către apele mării, iar apoi prin exondare treptată, în urma mişcărilor izostatice
pozitive, a rezultat o morfologie litorală aparte, cu aspecte diferite în funcţie de tipul de forme
glaciare predominante.
-Morenele frontale paralele au închis lagunele
Drumlin-urile (de formă elipsoidală) au format insule şi peninsule;
-Esker-urile (îngrămădiri de pietre sub formă de dig şerpuit) evidenţiază diverse proeminenţe.
-Ex. în jurul Golfului Botnic (Suedia şi Finlanda), nordul Poloniei, Germaniei şi Danemarcei.
-Caracteristicile principale sunt date de numărul mare de insule, peninsule şi golfuri foarte
neregulate.
În sudul M. Baltic, ţărmul cu skjärs prezintă un grad avansat de evoluţie: promontoriile
sunt secţionate, evidenţiind faleze şi suprafeţe de abraziune marină, iar golfurile sunt aproape
închise, urmele glaciare încep sa fie şterse, astfel încât se tinde spre o regularizare a lor.
Ţărmurile câmpiilor din jurul bazinului polar arctic se remarcă printr-o evoluţie aparte, impusă
de regimul de revărsări puternice din perioada dezgheţurilor.

4. Clima Europei
Cine influenteaza clima Europei: latitudinea, icebergurile, Oceanul Atlantic, masele de
aer prediminat vestice, altitudinea, marile interioare, arii de maxima si minima.
Circulatia maselor de aer deasupra Europei
Formatiuni barice
►Anticiclonul Azoric
-Reprezintă un nucleu secundar de presiune ridicată, format în partea E a anticiclonului
Atlantatic, fiind centrat peste Ins. Azore
-origine dinamică, caracter permanent deasupra Oc. Atlantic între 20 şi 40°lat. N. Centru de
maximă presiune, presiunea atmosferică în cadrul său este constantă.
►Anticiclonul Ruso-Siberian (anticiclon termic continental)
-Se formează iarna din cauza temperaturilor scăzute din Câmpia E-Europeană
►Anticiclonul Scandinav (centru de maximă presiune)
-Se formează vara, determină scăderi accentuate de temperatură în Europa Centrală şi Europa
Nordică, din cauza advecţiei de aer polar
►Ciclonul Islandez
-centru de minimă presiune
-se află situat deasupra N Oc. Atlantic, fiind alimentat de frontul rece polar
-este activ mai ales în timpul iernii
-este situat în sudul Islandei
►Ciclonii mediteraneeni
-Se formează în bazinul central al M. Mediterane, pe frontul creat prin pătrunderea aerului polar
peste vestul şi centrul Europei, la contactul cu aerul tropical; au frecvenţă mare iarna
►Ciclonul Arab se manifestă mai ales în SE Europei

Vanturile locale
►Tramontan – este un vânt rece, uscat ce bate dinspre N-NV în regiunea mediteraneană
-Este întâlnit în tot spaţiul mediteranean al Europei
-Se axează pe culoarele de vale cuprinse între nordul M. Pirinei şi sudul Masivului Central
Francez (Spania-Franţa)
-În Spania bate în Catalonia şi în Serra de Tramontana – Ins. Majorca
-În Franţa bate în Câmpia Languedoc-Roussillon şi în Provence, francezii susţin despre acest
vânt că este cel ce bate spre Golful Lyon
-În Italia mai este cunoscut şi sub denumirea Garigliano (bate dinspre Alpi)
-Slovenia – cunoscut drept vânt din Nord (Alpi)
-Croaţia - cunoscut drept vânt din Nord (Alpi); aici bate şi Bora;

►Mistral – este cantonat pe culoarul Rhônului (bate între estul Masivului Central Francez şi
vestul M. Alpi); vânt rece, uscat, accentuează ariditatea şi compromite recoltele (spre ex. cele de
citrice).

►Crivat: bate din spre Siberia si Campia Est-europeana. Vara este uscat si cald, iarna este rece si
produce viscole.

►Austru: sufla din spre marea Mediterana si este un vant cald si foarte uscat, aducator de seceta,
fapt pentru care in popor se mai numeste si “saracila”. In timpul iernii, austrul este un vant rece,
aducator de geruri mari si uscate.

►Bora: bate in Alpii Dinarici, pe teritoriul Croatiei in mod special. Este un vant gravitational,
rece si uscat, ce lasa ‚insulele’ de pe tarmurile Croatiei fara vegetatie.

►Siricco: bate din spre continentul African si afecteaza partea sudica a Europei. Este un vant
fierbinte si foarte uscat.

Temperaturi medii multianuale

Temperatura medie a aerului:

- polar și subpolar: 0° C
- temperat continental boreal: 0° ... 5° C
- temperat continental: 5° ... 10° C
- temperat continental excesiv: 5° ... 10° C
- temperat de tranziție: 10° C
- temperat oceanic: 10° ... 15° C
- mediteranean: 15° ... 20°

Precipitatii medii multianuale

- polar și subpolar: sub 500 mm
- temperat continental boreal: 400 - 600 mm
- temperat continental: 500 - 700 mm 
- temperat continental excesiv: sub 400 mm
- temperat de tranziție: 500 - 1000 mm
- temperat oceanic: 800 - 1500 mm
- mediteranean: 500 - 1000 mm

Regional:
-250 mm/an (N Câmpiei Pericaspice)
-500 - 1000 mm/an în cea mai mare parte a Europei
-Cca. 3000 mm/an în Alpii Scandinaviei, Munţii Dinarici, V. Scoţiei
-Ploi ciclonale în toate anotimpurile
-Ploi orografice
-Cantitatea de precipitaţii se reduce pe măsura îndepărtării de ocean

5. Diferentieri biopedoclimatice

►TUNDRA
În zona de tundră cresc o serie de plante grupate în asociaţii vegetale - asociaţii de tundră.
1. tundra cu arbuşti: salcie pitică (Salix nana), mesteacăn pitic (Betula nana), ienupăr pitic
(Juniperus communis),. adaptate la condiţii eoliene prin micşorarea înălţimii tulpinii (nanism).
2. tundra cu subarbuşti: afin (Vaccinium myrtillus), merişor (Vaccinium vitis idaea); cresc alături
cu plante ierboase.
3. tundra cu plante mezofile: graminee de tundră ce cresc pe terenuri puţin mai umede, cu o
oarecare insolaţie; rogoz (Carex).
4. tundra cu muşchi şi licheni: ocupă cele mai întinse suprafeţe, are în componenţă diverse sp.
Ex. lichenul renului (Cladonia rangiferina), Pedicularis (plantă perenă).
-sub aceste tipuri de tundră se întâlnesc soluri poligonale de tundră (permafrost), soluri turbo-
gleice, mlăştinoase, turbării.

► STEPA
specifică Europei de Est, reg. din N. Mării Negre şi N. Mării Caspice
-Câmpia Bărăganului, Podişul Dobrogei Centrale şi de Sud;
-Podişul Volhino-Podolic (Ucraina);
-Câmpia Est-Europeană partea sudică;
-Câmpia Panonică - unii autori o includ la silvostepă, alţii la stepă (pajiştile stepizate au caracter
secundar, fiind rezultate în urma defrişărilor, stepa panonică – PUSTA)
-Pen. Iberică – partea central-estică – iarba alfa (Stipa tenacissima).
-Plante xerofile şi subarbuşti: colilia (Stipa capillata), păiuşul (Festuca sulcata), laptele cucului
(Euphorbia cyparissias), piciorul cocoşului (Ranunculus polyanthemos), laleaua pestriţă
(Fritillaria imperialis), bujorul de stepă (Paeonia sp.), pelinul (Artemisia austriaca), porumbarul
(Prunus spinosa).
-Vegetaţia semi-deşerturilor (stepa semi-deşertică) din regiunea Mării Caspice. Pe nisipurile
mobile şi semifixate cresc plante de sărătură (halofile) şi de nisip (arenacee) ca: sărăriţă
(Salicornia herbacea), varza de mare (Crambe maritima), Aristida, Anabasis.

►STEPA IBERICA
-Spania şi Portugalia deţin 6% din totalul stepelor europene
-Prezintă asemănări floristice importante cu stepa din Maghreb (75% din plantele din Maghreb
sunt prezente şi în Pen. Iberică)
-Stepa spaniolă prezintă un grad redus de degradare comparativ cu stepa din nordul Africii,
supusă unei intense presiuni umane, desţelenită pentru cultivare
-Localizare: stepa mediteraneană, alcătuită predominant din iarba alfa, este întâlnită în vestul
Bazinului Mediteranei, Pen. Iberică-Maghreb (N. Africii), se extinde în cele mai uscate zone ale
Peninsulei Iberice (în special sud-est și est, valea Ebro, Andaluzia, Madrid şi Castilla-La
Mancha, ins. Baleare) și Maghreb (în zonele muntoase - Atlas).
-Iarba alfa (Stipa tenacissima), cunoscută în Spania sub numele de esparto sau atocha, face parte
din familia gramineelor (Poaceae); este o plantă perenă ce atinge până la 1 m în înălţime
(Maestre et al., 2007)
-Aceasta crește în condiții foarte aride, pe soluri sărace, calcaroase, prăfoase, de la nivelul mării
până la altitudini de peste 2000 m (Djebaili, 1988; Costa, 1973; Barber et al., 1997).
-Este întâlnită preponderent în regiunile în care cantitatea de pp. este sub 600 mm (între 200-400
mm pp /an)
-Când se extinde pe suprafeţe mari, formează aşa numitele espartales.
-Formaţiunile de tip esparto constituie una dintre comunităţile vegetale cele mai caracteristice
zonelor semi-aride din bazinul mediteranean occidental
-Aceste ecosisteme au fost gestionate de mii de ani de om, astfel că o parte din espartales-urile
actuale provin din plantații; reprezintă un sistem puternic antropizat.
-În interiorul Pen. Iberice, espartales-urile s-ar fi instalt, după unii autori, după degradarea
pădurilor de Q ilex, Pinus halepensis şi a tufişurilor mediteraneene de matorral
-Alţi autori consideră că acestea sunt formaţiuni vegetale dominante în SE Pen. Iberice de
milenii
-Aceste ecosisteme au fost strâns legate de activităţile umane, omul a folosit fibra vegetală
pentru pasta de hârtie, funii, pantofi, coşuri, saci, rogojini (împletituri).
-Recoltarea fibrelor vegetale s-a realizat până în a doua jumătate a sec. XX, însă utilizarea a fost
puternică în sec. XIX, în prezent rămâne importantă doar în nordul Africii

►STEPA COUSSOUL
-Câmpia Crau este paleodelta râului Durance, situată aproape de Camarque, în departamentul
Bouches-du-Rhône;
-Câmpia Crau s-a format în cuaternar, prin aportul de aluviuni depuse în vechea deltă a râului
Durance.
-Un afluent al fluviului Rhône a reuşit, prin eroziune regresivă, să capteze cursul lui Durance,
ulterior el a devenit afluent direct al Rhônului, vărsându-se în acesta la sud de Avignon.
-Captarea a fost posibilă şi ca urmare a mişcărilor tectonice din cuaternar. Delta rămasă fară
aport de apă şi aluviuni s-a uscat.
-Este o regiune cu o vegetaţie stepică adaptată condiţiilor de ariditate, utilizată ca şi păşune
-Stepa este formată dintr-o vegetaţie unică numită coussoul (Molinier şi Tallon, 1950), astăzi
fragmentată şi redusă formând Crau-ul uscat, ultimul habitat de tip stepic din Europa Occidentală
-Partea de nord a Crau a fost irigată și cultivată încă din secolul XVI prin canalul Craponne
(alimentat cu apă din Durance), aceasta formează Crau-ul umed, care oferă un fân de calitate
superioară (fânul de Crau etichetat, cosit în lunile mai, iulie şi septembrie).
-În a doua jumătate a secolului XX, numeroase culturi intensive au fost extinse aici (livezi și
legume), reducând și mai mult coussoul-ul în suprafață
-Valoarea ecologică şi de patrimoniu a Coussoul a fost luată în considerare încă din anii 1970.
Habitatul este acum integrat în reţeaua Natura 2000 - Rezervaţia Naturală Crau Coussouls a fost
creată în anul 2001
-Climatul este tipic mediteranean (400-600 mm precipitaţii/an; TMA: 15-16°C; 24-25°C în
sezonul estival)
-mistralul, un vânt rece şi uscat, accentuează ariditatea, dar are un rol benefic asupra fânului de
Crau (contribuie la uscarea rapidă a ierbii cosite)
-Stepa din sud este alcătuită din: cimbru (Thymus vulgaris), lavandă (Lavandula latifolia);
graminee: Andryala integrifolia, Aegilops ovata, Avena barbata, Bromus rubens, Dactylis
hispanica, andropogon (Dichantium ischaemum), Euphorbia cyparissias, Picridium vulgare,
Vulpia, etc
-Galeţii aluviali sunt vizibili în Crau. În timpul zilei galeţii acumulează căldura, iar noaptea o
cedează, astfel temperatura medie este mai ridicată decât în alte părţi ale Crau.
-Galeţii care s-au acumulat în cadrul deltei au o grosime considerabilă. Aceştia sunt de origine
calcaroasă, de vârstă J şi Cr., provin din sectorul subalpin. Au fost cimentaţi, astfel a rezultat o
crustă.
-În această acumulare, câmpia posedă o pânză freatică importantă utilizată în a iriga fânul de
Crau

►ŞIBLEACUL
-Şibleac – tufiş verde vara, submediteraneean, se dezvoltă pe soluri variate, dar în special pe cele
calcaroase.
-Şibleacul – întâlnit în regiunea submeditetaneeană, este constituit din arbuşti verzi numai în
timpul verii.
-Aceste tufărişuri s-au dezvoltat pe locul pădurilor de foioase distruse;
-Formaţiunea depăşeşte limitele Pen. Balcanice, întâlnindu-se în fosta Iugoslavie, în România
(Banat, Oltenia, Dobrogea), Crimeea şi Caucaz.
România: Şibleac cu cărpiniţă (Carpinus orientalis) în NV Olteniei, unde mai întâlnim şi hăţiş cu
liliac şi scumpie. Şibleac cu scumpie (Oltenia), Şibleac cu liliac (Oltenia), Şibleac cu cărpiniţă,
mojdrean, scumpie şi iasomie - silvostepa dobrogeană, Şibleac cu păliur (Paliurus spina)
(Dobrogea).
Crimeea, Caucaz: Şibleac cu stejar pufos, cărpiniţă, scumpie şi păliur (Crimeea), Şibleac cu
păliur (M. Caucaz).
-Boscheti: Paliurus spina, Scumpie (Cotinus coggygria), Mojdrean (Fraxinus ornus), Liliac
(Syringa vulgaris)
►PADURI SCLEROFILE
-Pădurile sclerofile mediteraneene (durisilvae, xerofile) – formaţie vegetală primară, al cărei
areal în prezent este foarte fragmentat
-Păduri sclerofile: sclerofil – plantă cu frunze dure, cu cuticulă groasă, adaptate la secetă

1. Păduri semperviriscente (conifere şi foioase)

-Arborii semperviriscenţi tipici ai pădurii mediteraneene (foioase şi conifere): Stejarul veşnic
verde sau stejarul de stâncă (Quercus ilex), Stejarul de plută (Quercus suber), Stejarul de Kermes
(Q. coccifera), Pinul de Alep (Pinus halpensis), Pinul maritim (Pinus pinaster), Pinus laricio,
Abies pinsapo.
-Din pădurea semperviriscentă/veşnic verde au mai rămas doar porţiuni izolate, majoritatea au
fost foarte mult modificate de om.
-Pădurile sunt alcătuite din stejar de plută (Quercus suber) şi gorun (Quercus petraea) - ex. un
astfel de peisaj natural se păstrează în Parcul Naţional Monfragüe – Extremadura (Spania);

2. Păduri caducifoliate – frunze caduce (căzătoare), dominante fiind speciile de quercinee.

Arborii şi arbuştii prezintă ghimpi şi spini, nu toţi îşi pierd frunzele în timpul iernii şi sunt
adaptaţi condiţiilor de uscăciune şi evaporare intensă.
-Întâlniţi în zonele de tranziţie spre climatul temperat.
-Specii: Cer (Quercus cerris), Stejar pufos (Q. Pubescens), Q. lusitanica (întâlnit în vestul
Franţei), stejarul macedonian (Quercus trojana) întâlnit în Balcani, castanul, platanul.

►MAQUIS
-Maquis (Franţa), iar în Corsica – ocupă 20% din supraf. insulei;
-Maquia sau maqui (Spania – ex. poalele M. Montserrat);
-Macchia mediterranea (în Italia)
-Ins. Sardinia, sudul Portugaliei, Grecia (N) - asociaţii vegetale dense, tufărişuri, hăţişuri (mai
mult sau mai puţin compacte), compuse din arbuşti dezvoltaţi pe soluri silicioase (acide);
-Această asociaţie este răspândită pe tot ţărmul nordic al Mediteranei (denumire corsicană), urcă
până la 400 m altit., cuprinde tufărişuri semperviriscente:
-Exemple: Stejar de stâncă sau veşnic verde (Q. ilex), Măslinul sălbatic (Olea europaea, Olea
laperrini), Fistic (Pistacia vera), Roşcov (Ceratonia siliqua), Palmier pitic (Chamaerops humilis),
Stejar de Kermes (Q. coccifera), salvie (Salvia pratense), ienupăr (Juniperus sp.), mirt (Mirthus
communis), leandru (Nerium oleander), lavandă (Lavandula sp.), rosmarin (Rosmarinus
officinalis).
-Arborele capsuna: Distribuție: aproape toată zona mediteraneană, absent în regiunile cele mai
aride, de asemenea, se extinde pe coasta Atlanticului până în sud-vestul Franţei. Habitat: în
cadrul maquis-ului și al pădurii veșnic verzi mediteraneene, în cea mai mare parte pe soluri
silicioase sau nisipoase, se dezvoltă până la alt. de 1.200-1.500 m.
►GARIGGA
-Garrigue: tufărişuri scunde, alternând cu ochiuri de pajişti mai mult sau mai puţin degradate,
dezvolate pe roci calcaroase.
-sunt răspândite în sudul Franţei, dar mai ales în regiunile estice ale Europei mediteraneene, apar
şi sub alte denumiri (ex frigana - Grecia)
-asociaţii discontinui;
-Specii componente: Stejarul de Kermes/Cârmâz (Q. coccifera), Rosmarin (Rosmarinus
officinalis), Cimbru (Thymus sp.), Specii de ienupăr (Juniperus sp.), Levănţică (Lavandula sp.),
Arborele de Mastic (Pistacia lentiscus), Palmier pitic (Chamerops humilis) – apare pe ţărmul
mării în sudul Spaniei.
-Pentru a recolta răşina curată, proprietarul arborelui mătură în jurul trunchiului şi presară praf de
var, pentru ca lacrima de răşină să nu se amestece cu impurităţi.  Răşina arborelui de Mastic –
utilizată în preparea dulciurilor rahat, înghețată, guma de mestecat, lichiorului de mastic, ouzo,
pastei de dinți, șamponului, parfumurilor, etc.

►FRIGANA
-Reprezintă versiunea estică a tufişurilor de tip garriga. Cuprinde tufărişuri ţepoase, cu frunze
persistente.
-Răspândită în estul bazinului mediteranean, în Grecia peninsulară, ins. Creta.
-Formează asociaţii de arbuşti spinoşi: Dobriţa spinoasă (Genista acanthoclada), Sorbestreaua
spinoasă (Poterium spinosum), Dafin (Laurus nobilis), Leandru (Nerium oleander), Măslin (Olea
laperrini), stejar verde (Q. ilex), stejar de Cârmâz (Q. coccifera), Q. Calliprinos, şi păşuni uscate
la partea superioară a versanţilor.
-În Nord, în Grecia, întâlnim asociaţii vegetale de tip maquis (Pen. Calcidică). Acestea preferă
zonele mai umede din nord, cu arbuşti semperviriscenţi: Stejar de Kermes (Q. Coccifera),
Mielărea sau arbusier (Arbutus unedo), Măslin (Olea sp.), Stejar verde (Q ilex), Lemnul osului
(Cistus sp.), Erica arborea
-In sud, in Grecia, se extind suprafeţe foarte mari pe care se dezvoltă tufişurile de tip frigana.
Acestea sunt asociate cu zonele mai uscate, cu arbuşti verzi doar vara: Sarcopoterium spinosum,
Lemnul osului (Cistus sp.), Cimbru (Thymus capitatus).

►TOMILARES
-Tomillares: alcătuite din cimbru (Thymus sp.), mentă (Mentha sp.), salvie (Salvia sp.), rosmarin
(Rosmarinus sp.), levănţică (Lavandula sp.).
-Sunt specifice regiunilor mediteraneene mai uscate;
-Tomilarele şi-au primit denumirea după numele popular al cimbrului, Tomillares = cimbru
-In cadrul tomilarelor abundă plantele aromatice.
-Apar sub forma păşunilor mediteraneene stâncoase.
-Cuprind şi tufărişuri ţepoase, cu frunze persistente.
-Perioada de înflorire a tomilarelor este sfârșitul primăverii și începutul verii.
-În iulie, în regiunea mediteraneană se impune sezonul uscat de vară, care continuă până când
reapar ploile de toamnă.
-În cadrul tomilarelor apar şi arbuşti spinoşi precum: Genista scorpius, Juniperus sp., Rosa sp.
-În Portugalia (partea central-nordică), această asociaţie vegetală secundară se numeşte
mato/matos sau matagal.
-Se compune din arbuşti (Ericaceae - Erica arborea, Fabaceae).
-Matagal – păducel (Crataegus monogyna), porumbar (Prunus spinosa), soc (Sambucus nigra).

►PALMITO
-Distribuţie: Portugalia, Spania, Franţa, Italia.
-Tradiţional, frunzele sunt utilizate în a confecţiona coşuri, covoare, mături etc.
-Chamerops humilis (singurul palmier european), de obicei formează tufe

6. Hidrografia si lacurile Europei

Regimul de scurgere al raurilor

►Tipul nordic:
-Râuri cu debite bogate, alimentate din lacuri, mlaştini, topirea zăpezii: Peciora, Mezen, Dvina
de Nord, Neva.
►Tipul atlantic:
-Râurile prezintă văi largi cu terase, sunt alimentate cu apa provenită din precipitaţii; se
caracterizează printr-un regim relativ uniform, dar cu un debit mai ridicat iarna, când
alimentarea este mai bogată; Sena, Loire, Garonne, Meuse, Tamisa.
►Tipul mediteranean:
-Regimul de scurgere este influenţat de climatul cu două anotimpuri;
-Debitele maxime se înregistrează iarna, datorită ploilor bogate;
-Râurile sunt scurte, prezintă praguri, din acest motiv sunt mai puţin importante pentru navigaţie;
-Vara pot seca complet (fiumare - Italia); ex. Arno şi Tibru (cel mai frecvent). Pe cursurile
inferioare seacă: Ebru, Segura, Vardar, Mariţa, etc.
►Tipul central-european:
-Izvorăsc din zone muntoase, aspect ce determină şi debite bogate (alimentare din topirea zăpezii
şi ploile de primăvară).
-Se constată un minim la sfârşitul verii, când evaporaţia este mai ridicată, dar acest inconvenient,
de multe ori, este compensat de apele provenite din lacuri şi mlaştini
-Accentuarea gradului de continentalism se oglindeşte în regimul de scurgere.
-Ex. Elba, Weser, Odra, Vistula.
►Tipul est-european:
-Prezintă debite reduse, impuse de predominarea climatului temperat-continetal excesiv; vara
debitul este scăzut din cauza secetei, iarna este redus din cauza îngheţului persistent; vara râurile
seacă, iar iarna îngheaţă; alimentarea se face din topirea zăpezii primăvara, apa este reţinută în
lacurile de acumulare; ex. Prut, Nistru, Nipru, Don, Volga.

►Tipul alpin:
-In regimul de scurgere un rol important îl deţin relieful de munţi înalţi şi prezenţa gheţarilor;
-Râurile au debite bogate vara, determinate de topirea gheţurilor şi debite scăzute iarna, din
cauza îngheţului; cursurile superioare ale Rinului şi Rhônului, afluenţii Dunării din M. Alpi:
Iller, Lech, Inn, Enns, Mür.

Lacurile glaciare - formate ca urmare a glaciaţiunii de calotă:

Norvegia:
-Lacuri glaciare situate în în circurile glaciare şi în lungul văilor glaciare (de eroziune);
-Adâncimile mari, care se întâlnesc frecvet la aceste lacuri, se datoresc acţiunii puternice de
subsăpare a gheţarilor care au mulat văile preexistente sub greutatea enormă a calotei glaciare.
Adâncimea maximă se găseşte în partea din amonte, acolo unde gheţarul cobora de pe panta
muntoasă şi unde presiunea era cea mai mare (Gâştescu, 1969, p. 272).
-exista lacuri de circ: Flakavatn, si vale glaciară cu baraj morenaic: Lilvatn, Mjøsa.

Suedia:
-După topirea întregii calote glaciare, teritoriul Pen. Scandinave s-a ridicat cu 150-200 m
deasupra nivelului mării actuale în regiunile joase, depresionare;
-Depresiunile glaciare s-au umplut cu apă formând lacurile actuale (Gâştecu, 1969, p. 270).
-Exemple: L. Mälaren, L. Vättern, L. Vänern. Toate au origini tectono-glaciare.
-L. Mälaren: În interiorul său se găsesc peste 1000 insule. Lacul este un fost golf al M. Baltice,
prin care corăbiile pătrundeau adânc în interiorul Peninsulei Scandinave. Ridicările lente (30
cm/secol) suferite de scutul Baltic, după topirea calotei glaciare, au făcut ca pătrunderea navelor
în lac să fie din ce în ce mai dificilă, din cauza atingerii stâncilor de pe fundul lacului (Gâştescu,
1969).

Finlanda:
‘’Ţara celor o mie de lacuri’’ (în realitate sunt peste 55.000 de lacuri);
-Lacurile sunt situate în depresiuni de baraj morenaic (neregularităţile morenelor de fund) şi în
culoare tectonice modelate intens de gheţari.
-Caracteristică este legătura dintre aceste lacuri prin canale naturale (Gâştescu, 1969, p.267) şi
existenţa a numeroase esker-uri (harju – adevărate diguri naturale) care sunt folosite pentru căile
de comunicaţie.
-L. Saimaa, L. Päijänne, L. Inari.

Rusia:
-Lacurile Ladoga şi Onega (tectono-glaciare) din regiunea Karelia.
-L. Imandra (Pen. Kola - tectono-glaciar).

Marea Britanie:
-Scoţia: Loch Lomond, Loch Ness
-Lacurile din Scoţia se numesc loch
-Districtul Lacurilor din Marea Britanie (M. Cumbrieni – 978 m) – format prin eroziune glaciară
asociată cu factori tectonici
-Lacurile sunt denumite cu sufixul –water: Ullswater, Derventwater.
-Lacuri formate între valurile morenaice

Regiunea lacurilor Mazuriene

-Lacuri formate intre valurile morenaice.
-Este situată în NE Poloniei, în regiunea cuprinsă între Vistula şi Narew (SE, S, V), Niemen (E,
NE, N) şi ţărmul M. Baltice.
-Aici există 2700 lacuri.
-Depresiunile dintre valurile morenaice se numesc pradoline.
-Lacurile s-au format aici ca urmare a topirii calotei glaciare şi a retragerii ei spre nord, din cauza
schimbării climei.
-Peisajul dominant este cel al lacurilor şi pădurilor de conifere.

Lacuri glaciare formate ca urmare a ghetarilor montani:

-Geneva (Léman), Constanţa (Boden, Bodensee), Zürich – lacuri de vale glaciară.
-Elveţia: L. Neuchâtel – tectono-glaciar, Lacul celor Patru Cantoane – glaciar
-L. Maggiore (Italia, Elveţia), Garda (Italia) şi Como (Italia) numite şi lacuri de margine sau
subalpine, s-au format prin eroziune glaciară şi baraj morenaic
-Italia: L. Iseo
-La granița dintre Elveția și Italia: L. Lugano

Lacuri tectonice:
-L. Balaton din Cp. Panonică; L. Ohrid şi L. Prespa din Pen. Balcanică

Lacurile carstice:
-Lacurile Plitvice, Cascada Krka (carstice) - Croaţia; cascada Kravice
-Lacurile din Alpii Dinarici sunt tectono-carstice (Ohrid, Prespa);
-Lacurile carstice temporare (turloughs) din Cp. Irlandei
-Lacurile din Alpii Elveţiei;
-Lacurile de polii: Popova (B.-Herţegovina); în Pen. Istria, Peloponez, Zătonul din Pod.
Mehedinţi; lacurile din Carpaţi (L. Vărăşoaia – M. Bihor; Iezerul Ighiel – M. Trascău)
-Lacurile din M. Apenini – Lacul de dolină Trasimeno (tectono-carstic), situat la obârşia
fluviului Tibru (Perugia); Shkodër (Scutari) – Pen. Balcanică (Muntenegru-Albania)
Modul de formare-explicatie
●Lacurile plitvice:
-Roci predominante: dolomite, calcare - vârstă Triasic, Cretacic; tufuri calcaroase – pleistocene.
-Apa combinată cu dioxidul de carbon din roci formează acidul carbonic, care dizolvă calcarul şi
dolomitul atunci când intră în contact cu ele. Ulterior, apa râului pierde dioxidul de carbon în
zonele turbulente (ex. cascade, praguri) pe care le traversează, cauzând precipitarea și apoi
depunerea calcarului.
-Pragurile de travertin (tuf calcaros) - se formează prin depunerea bicarbonatului de calciu.
Travertinul se depune continuu, procesul este lent (1 cm/an). Procesul de depunere este cu atât
mai lent, cu cât temperatura apei este mai mică. Datorită acestui proces de depunere a
travertinului, peisajul se modifică continuu în timp, dar foarte lent.
-În cadrul Lacurilor Plitvice: 16 lacuri ce se succed în cascadă, separate de praguri de travertin;
-Primele douăsprezece lacuri sunt numite Lacurile superioare, iar ultimele patru sunt numite
Lacurile inferioare.
-Sectorul înalt, situat în sud, este format predominat pe dolomite, iar sectorul jos, situat în nord,
este dezvoltat predominant pe calcare. Acest lucru explică şi predominarea lacurilor mari în
sectorul nordic şi a celor mici în sectorul sudic. Dolomitul este o rocă mai puţin permeabilă,
comparativ cu calcarul, o rocă cu o permeabilitate mult mai mare.
-Vegetaţia influenţează procesul de depunere al travertinului. Barierele reprezentate de vegetaţie
favorizează depunerea calcitului, prin încetinirea scurgerii apei.
-Formarea barierelor de travertin care separă lacurile între ele, capturând inclusiv vegetaţia.
-Plantele joacă un rol important în modelarea peisajului lacurilor. Astfel, plantele (muşchi, alge,
plante acvatice) preiau CO2 din apă pentru procesul de fotosinteză şi eliberează oxigen. Plantele
contribuie indirect la formarea travertinului. Concentraţiile excesive de compuşi organici au
efecte negative asupra precipitării mineralelor.

●Ohrid si Prespa
-Cele două lacuri sunt legate între ele printr-un sistem carstic. Apa din L. Prespa circulă subteran
spre L. Ohrid. L. Ohrid este situat cu 160 m mai jos decât L. Prespa.
-Lacul Ohrid (Macedonia-Albania) este vestit pentru perlele de Ohrid.
-Lacul Prespa este format la sfârşitul neogenului pe aliniamente de falie.

7. Arii protejate
►Parcul Natural El Torcal de Antequera

-Situat în Andaluzia (provincia Malaga – Spania).

-Suprafaţă: 20 kmp.
-Este parcul cu unul dintre cele mai impresionante peisaje carstice din Europa.
-Calcarele (oolitice) şi breciile calcaroase sunt de vârstă jurasică, dispuse în structură tabulară.
-Prezintă fracturi, fisuri (diaclaze) pe direcţii NV-SE, NE-SV, ce au contribuit la dizolvarea
blocurilor de calcar.
-Principalii agenţi modelatori sunt: vântul, îngheţul şi dezgheţul (gelifracţia) şi apa meteorică.
-Fracturarea rocilor s-a produs sub acţiunea dezagregării, apei acumulate în roci, asociată cu
disoluţia în mod diferit a tipurilor de roci, sub efectul acid al dioxidului de carbon atmosferic
conţinut în apa de ploaie; toate acestea au modelat o serie de forme bizare în stânci.
-Stratele de roci se caracterizează prin orizontalitate, lucru rar întâlnit în munţii calcaroşi din
Andaluzia.
-Această orizontalitate este accentuată prin eroziune, diferitele tipuri de roci calcaroase
alternează, iar porozitatea şi capacitatea de absorbţie a apei diferă.
-Gelifracţia (dezagregarea) a sculpat forme singulare.
-Disoluţia în suprafaţă a rocilor calcaroase a dus la formarea lapiezurilor, uvalelor, dolinelor, etc.
-Flora: crini, sp. de orhidee, bujor de munte.
-Zăpada, alături de apa de ploaie, dizolvă rocile calcaroase şi generează un peisaj carstic.
Procesul de dizolvare este controlat de principalele sisteme de falie care afectează masivul.
-Compoziţia diferită a stratelor de calcar – o condiţie distinctă în ceea ce priveşte acţiunea
agenţilor erozivi; unele strate au rezistenţă mai mare la eroziune, altele mai redusă
-În timp, diferenţele se accentuează, generând forme bizare: turnuri, arce, platouri, chei, pălării,
lacuri, etc.

►Parcul Naţional Coto Doñana – Spania

-Este una dintre cele mai importante zone umede din Europa;
-Reprezintă un sit major pentru păsările migratoare;
-Cunoscut pentru varietatea de păsări: rezidenţi permanenţi, vizitatori de iarnă din Europa
Nordică şi Centrală, vizitatori de vară din Africa (specii de gâşte şi colonii colorate de păsări
Flamingo);
-Una dintre cele mai importante colonii din lume de vulturi imperiali (specie periclitată);
-Linx-ul iberic (Lynx pardinus);
-Cuprinde diferite tipuri de ecosisteme: marismas (mlaştini - delta interioară), mattoral, corrales,
păduri de pin şi plaje cu dune mobile de coastă.
-Prezenţa tufişurilor mediteraneene (ex. lavandă, cimbru, rozmarin) - mattoral;
-Stejari de plută denumiţi ‘’las pajareras’’ – excelente locuri pentru cuibărit;
-Iarna are loc inundarea ‘’las marismas’’, în urma ploilor de toamnă ce readuc la viaţă mlaştinile.
Este sezonul ideal pentru vizite.
-Vara se înregistrează temperaturi de peste 40° C, mlaştinile seacă, se remarcă prezenţa
nămolului, bancurilor de nisip şi a insulelor (importante pentru reproducerea păsărilor).
-P.N. Coto Doñana este situat la gura de vărsare a râului Guadalquivir (SV Spaniei), în
Andaluzia provincia Huelva.

►Piramidele de argilă de la Ritten/Renon (ravene) MONUMENT AL NATURII

-Piramidele de pământ de la Ritten sunt situate în provincia Tirolul de Sud, pe versanţii muntelui
Ritten, valea râului Isarco, în apropiere de Bolzano.
-Sunt grevate în materialele morenaice ce au rămas pe versanţi (resturi de rocă, de la bolovani
uriaşi la pietrişuri bine rulate) la finalul ultimei epoci glaciare, asupra cărora a acţionat ulterior
eroziunea exercitată de către agenţii modelatori externi (precipitaţii solide şi lichide).
-Piramidele au aspect de coloane crestate, sunt late la bază şi se îngustează spre vârf. Unele sunt
scurte, îndesate, altele sunt zvelte şi pot depăşi 40 m.
-Indiferent de înălţime, multe dintre ele au deasupra o pălărie de piatră (roci dure – porfire,
granite, gnaise).
-Pilaştrii au culori diferite – de la roşu, ocru până la violet.
-Nu sunt statice, ci într-o continuă evoluţie, odată ce un pilastru şi-a pierdut pălăria, se
dezintegrează foarte rapid.
-În vreme ce clima distruge coloanele, ploile sculptează altele (prin procesul de ravenare).
-Local, piramidele coafate sunt cunoscute sub denumirea de LAHNTUME.
-Evoluţia unui pilastru: Bolovanii prinşi în materialul morenaic rămas aici după topirea gheţarilor
explică modul de formare al piramidelor coafate de la Ritten. Apa de ploaie creează ravene, orice
bolovan mai mare pe care îl întâlneşte în cale joacă rol de umbrelă, protejând materialul
sedimentar de dedesubt în faţa forţei distructive a ploii. În vreme ce restul materialului
sedimentar este preluat de apă, bolovanul/piatra şi materialele de sub ea (argile, nisipuri,
pietrişuri) rămân în picioare. În cele din urmă, piatra cade şi pilastrul se sfărâmă imediat ca efect
al ploii. Procesul de formare a noi pilaştri continuă până la epuizarea materialului.

-Pălărie de ploaie – un pilastru încrustat cu pietre ţine în echilibru o stâncă ce o apără de ploaie şi
îi împiedică distrugerea.

8. Definitii

-Aletsch: ghetar in Alpii Austriei.

-Calanques: mic golf, un intrând adânc în uscat cu o vale îngustă, cu maluri abrupte, tăiată, de
obicei, în calcare.
-Drumlin: formă de acumulare elipsoidală, asimetrică, creată de gheţarii de calotă în sensul de
curgere. Dimensiunile variază între 200 - 1000 m lungime, 100 - 200 m lăţime, 5 - 40 m înălţime.
Intre drumlinuri pot exista înşeori, lacuri, zone mlăştinoase.
-Eria: Platforma Eria – cuprinde Insulele Hebride şi NV Scoţiei.
-Esker: reprezintă o aglomerare de pietre sub formă de dig şerpuit, provenit din existenţa unui
curs de apă inglaciar, orientarea corespunde sensului deplasării gheţarilor. Mase de pietriş şi
nisip aduse din morenele de fund de către apele subglaciare şi acumulate la marginea calotei pe
măsura retragerii ei.
-Jostedal: ghetar din Norvegia.
-Kames: coline cu formă rotunjită alcătuite din depozite stratificate (nisipuri şi argile). Aceste
materiale au fost acumulate în cuvete lacustre aflate pe gheaţă la marginea calotei şi în care
debuşau şuvoaie inglaciare; după topirea gheţii, ele s-au depus luând forma de coline sau movile.
-Saimaa: lac glaciar in Finlanda. Lacurile glaciare se formeaza in depresiuni si in culoare
tectonice modelate de ghtari.
-Salpauselka: morene frontale care se prezintă sub forma a doua şiruri importante, distanţate la
20-25 km.
-Sandur: câmpie piemontană formată din aluviuni glaciare (materiale erodate de gheţari),
preluate ulterior de apele rezultate în urma topirii gheţarilor şi depuse sub forma unei vaste
câmpii.
-Sarmatia: Sarmaţia (Platforma Rusă) se suprapune Câmpiei Ruse cuprinsă între Scutul Baltic,
cutările hercinice (varisce) ale M. Ural şi unitatea alpină din sud. Fundamentul - alcătuit dintr-o
serie de bombări (anteclize) şi depresiuni (sineclize).
-Widde: Retragerea calotei glaciare a generat platouri glaciare numite widde.
-Wurm: faza glaciara ce a dat nastere pe de o parte ghetarilor de calota, si pe alta parte celor
montani
-Tafoni: scobituri în masa rocilor, de tipul granitelor şi gresiilor silicioase, ce apar ca urmare a
coroziunii determinate de alternarea sezoanelor calde şi secetoase cu cele umede).

-Piana: golfuleţe situate pe coasta vestică a Insulei Corsica.

-Strandflat: întinsă platformă continentală. Strandflat este o formă terestră tipică a coastei
norvegiene constând dintr-o suprafață de eroziune flattish pe coastă și în apropierea coastei de
mare.

-Skjaergarden: întinsă platformă continentală, pe care se găsesc insule, formând aşa numitul
Skjærgården (Gradina cu pietre).
-Campiile Flegreene: Câmpiile Flegreene (‘’Câmpiile care ard’’) constituie o zonă vulcanică
situată în regiunea Campania. Caldeiră situată la vest de Napoli: activitate hidrotermală, emanaţii
de gaze: solfatare.
-Dehesa: Din pădurea semperviriscentă/veşnic verde au mai rămas doar porţiuni izolate,
majoritatea au fost foarte mult modificate de om. Pentru acest habitat exploatat de om în
Peninsula Iberică se utilizează termenul – DEHESA
-Garriga: tufărişuri scunde, alternând cu ochiuri de pajişti mai mult sau mai puţin degradate,
dezvolate pe roci calcaroase.
-Gironde: estuar in Franta.
-Harju: diguri naturale
-Hrastlac: tufiş verde vara, submediteraneean, se dezvoltă pe soluri variate, dar în special pe cele
calcaroase, in bulgaria. Este sibleacul din limba romana dar se numeste hrastlac in bg.
-Lande: formaţiuni vegetale caracteristice Europei Occidentale şi Centrale. Constituie o asociaţie
vegetală cu o înfăţişare originală, fiind alcătuită din arbuşti şi subarbuşti semperviriscenţi.
-Lido: termen italian folosit pentru cordoane de nisip. Este un ţărm dezvoltat pe o platformă
litorală extinsă, situată la adâncimi reduse şi pe care se dezvoltă insule. Pe această platformă
curenţii litorali au creat cordoane litorale din mâl şi/sau nisip; separă o lagună de restul mării.
-Lipari: Insulele Lipari – ex. Ins. Stromboli, Ins. Vulcano, Vezuviu.
-Magot: singura maimuta din Europa care traieste in Gibraltar.
-Mascaret: efectul fluxului marin de pătrundere pe fluviu, producând valuri puternice.
-Palmito: asociatie arbustiva mediteraneana intalnita in Spania
-Pusta: Este un biom de pășune. Se suprapune Câmpiei Alföld, în jurul râului Tisa, precum și în
partea de vest a Ungariei şi în Burgenland din Austria. Puszta maghiară este o enclavă a stepei
eurasiatice, un avanpost izolat de marea"stepă rusă".
-Quercus suber: arbore cu inaltimi de sub 7 m, ce face parte din stratul arborescent si face parte
din padurile sclerofile.
-Santorini: Insula Santorini (denumirea italiană).
-Sogne: fiord este un golf marin îngust, sinuos şi intrat adânc în uscat, cu maluri abrupte şi înalte.
Sognefiord este cel mai mare fiord in Norvegia, situat in sud-vestul statului.
-Thira: denumirea insulei Santorini, denumirea grecească – vulcanică.
-Tombolo: cordon de nisip ce face legătura între o insulă şi ţărm. Acest tip de ţărm mai este
cunoscut şi sub denumirea de săgeţi sau istmuri.
-Urstromtal: culoarele largi, paralele pe zeci şi sute de km, situate între şirurile de morene
frontale.
-Watt: intre insule şi litoralul continentului se află o zonă acoperită de ape în timpul fluxului şi
uscată în timpul refluxului numită watt, de unde şi denumirea ţărmului de aici.