Sunteți pe pagina 1din 3

Relieful glaciar – montan și de calotă

Ghețarii, ca factor modelator al suprafeței terestre, își imprimă și astăzi, ca și în trecutul geologic,
amprenta în trăsăturile și formele reliefului din regiunile reci ale Globului.

Ghețarii situați în zonele marilor latitudini, ajungând până la nivelul bazinelor oceanice și marine,
constituie în ansamblul lor ghețarii de calotă sau continentali. Masele de gheață cantonate pe vârfurile
munților înalți formează ghețarii montani. Cele două calote de gheață polare, ale Groenlandei și
Antarticii, însumează 97% din volumul gheții de pe Glob. Rezultă că numai 3% din această masă revine
ghețarilor montani.

Specificul și dinamica ghețarilor montani

Ghețarii montani apar în general pe suprafețe restrânse, ajungând până în regiunile ecuatoriale, unde
stau instalați pe cele mai semețe vârfuri; sunt izolați în părțile superioare ale diferitelor masive muntoase
și ocupă cuvetele suspendate, obârșiile unor bazine hidrografice ori platouri înalte și vălurite. Acolo unde
temperatura medie anuală este sub 0 ºC, există posibilitatea formării ghețarilor; aceasta este limita
zăpezilor persistente.

Limita zăpezilor persistente prezintă variații de la ecuator spre poli. În regiunile ecuatoriale această limita
se află la cca 5.000 m, iar în zonele temperate ea coboară la 3.000 m. Dar limita atinge valorile
altimetrice cele mai înalte nu în zona ecuatorială, ci în regiunile subtropicale, deoarece aici predomina
mișcările descendente ale aerului, care se află departe de starea de saturație cu vapori de apă. La
oscilarea limitei contribuie și alți factori, ca de exemplu gradul de izolare către interiorul continentului.
Astfel în partea de est a Tibetului și în Anzii Americii de Sud limita zăpezilor persistente se ridica la 6.300-
6.500 m.

Cât privește expunerea versanților în raport cu curenții de aer umed, acest fapt apare bine ilustrat în
Himalaya. Versantul lor sudic, condensând umiditatea musonului oceanic de vară, prezintă limita zăpezii
persistente la înălțimea de cca 4.900 m, în timp ce pe versantul nordic, orientat către zona pustiurilor
interioare ale Asiei, limita se află la aprox. 5.600 m. Mișcarea și extinderea ghețarilor montani se află în
strânsă dependență cu raporturile care se stabilesc, datorită condițiilor climatice, între procesul de
acumulare și deci de creștere a masei de gheață și cel de topire sau ablație, care determină echilibrul
glaciar.

În funcție de modul în care se realizează sau nu acest echilibru, un ghețar crește sau descrește în
dimensiuni, înaintează sau se retrage. Din acest punct de vedere un ghețar se poate diviza în două mari
sectoare, unul de acumulare, situat în partea dinspre amonte și altul de ablație, care se află spre aval.
Limita inferioară a sectorului de acumulare coincide cu limita zăpezilor persistente, fiind oarecum stabilă,
în timp ce limita superioară a sectorului de ablație poate oscila mai sus sau mai jos, în funcție de
condițiile locale.

Există trei cauze principale care condiționează topirea ghețarilor montani: radiațiile solare directe,
căldura cauzată prin convecția aerului și șiroirea pe masa de gheață. Orice ghețar montan, se află în
condițiile unui schimb continuu de materie: reducerea lui datorită topirii, pe de o parte și înmagazinarea
de noi cantități de precipitații solide, pe de altă parte. Sub acest aspect, la nivelul limitei zăpezilor
persistente se tinde la un echilibru mobil între acumulare și topire.

Deasupra limitei zăpezilor persistente, volumul acumulării crește, datorită măririi cantității de precipitații
solide și a temperaturilor coborâte; crescând volumul, ghețarul se deplasează pe pantă. În acest fel, o
parte din masa gheții pătrunde sub limita zăpezilor persistente, având forma unei limbi. Aici topirea
precumpănește față de acumulare. Capătul dinainte al limbii ghețarului se termină mai mult sau mai
puțin abrupt, sub forma unei frunți.

Alături de acțiunea de transport și acumulare, comune și ghețarilor de calotă, eroziunea (exarație)


reprezintă un proces deosebit de important pentru modelarea reliefului de către ghețarii din regiunile de
munte. Intensitatea eroziunii crește o dată cu grosimea masei de gheață și cu micșorarea pantelor.
Procesul de eroziune glaciară este intensificat de contribuția materialelor morenice (blocuri uriașe,
bolovani, pietrișuri de diferite dimensiuni), care se află incorporate pe marginile și la fundul ghețarului.
Prin intermediul acestora, ghețarul scrijelează pereții și patul văii. Această eroziune brută este dublată de
un proces de șlefuire, determinat de gheață curată sau amestecată cu particule fine de rocă, având o
granulometrie asemănătoare nisipului și care constituie „făina de ghețar”.

Ghețarul desfășoară o puternice eroziune laterala, cât și o eroziune în sens longitudinal. Roca versanților,
afectată de îngheț, prezintă fisuri mari, care înlesnesc ghețarului să smulgă mai ușor blocuri de rocă;
eroziunea laterală lărgește mult profilul transversal al văilor glaciare.

Eroziunea în profil longitudinal, se deosebește de aceea a apelor curgătoare prin faptul că gheață
acționează mai slab acolo unde panta este mai mare. Când panta este mai mică, sau când ghețarul
întâlnește contrapante și praguri, forța lui de eroziune devine maximă. Masa de gheață, ajungând
deasupra pragului se fisurează și se fragmentează în blocuri, care se vor suda între ele mai jos pe pantă
și, apăsând puternic, intensifică eroziunea. În acest fel, pragurile din cadrul văilor glaciare sunt mai puțin
supuse eroziunii. Acest mod de a eroda, al ghețarului, în excavațiile din fața contrapantelor se numește
subsăpare și creează profile longitudinale în trepte, compuse din praguri și bazinete sau excavații de
subsăpare.

Eroziunea glaciară are o intensitate diferențiata în funcție de sectoarele sau părțile componente ale
ghețarului. Eroziunea cea mai puternică se manifestă în cadrul văilor, unde masele de gheață curg,
presează, smulg și târăsc cantități mari de rocă. În perimetrul circurilor, eroziunea este mai redusă, ea
exercitându-se nu atât prin deplasarea gheții, cât mai ales datorită imensei presiuni cauzata de grosimea
foarte mare.

S-ar putea să vă placă și