Ghetarul, in esenta, este un corp natural, provenit din precipitatiile sub forma de zapada, prin

acumulare, tasare si recristalizare. Se intalnesc atat in regiunile polare alcatuind cele doua calote
glaciare, cat si pe inaltimile mari ale muntilor indiferent de latitudine. Se pot modifica in functie de
modul de actiune al presiune fara sa se rupa sau sa plesneasca, putand trece in stare lichida chiar si
la temperaturi mai mici de 0° C. In trecerea treptata de la zapada la gheata, se impune ca presiunea
si temperatura sa actioneze impreuna. Zapada de la suprafata este supusa este supusa actiunii
temperaturii, iar cea din adanc, actiunii presiunii; prin topirea paturii superficiale se infiltreaza in
paturile inferioare si ingheata, indepartand astfel o parte din aer si formandu-se, zapada de firn, cu
timpul acesta devenind tot mai compacta pana la stadiul de gheata solida. Un alt caracter specific al
ghetii este acela ca rezista destul de putin la tensiune, fapt care explica aparitia crevaselor.

Cele 2 zone ale unui ghetar – zona de acumulare ( zona magazin ) si zona de ablatiune – zona de
evacuare a ghetii, sunt inegale ca masa si energie si nu sunt insa de asa natura incat sa se traga o
limita precisa intre ele. Zona de acumulare ramane acoperita de zapada sau de firn proaspat in toate
anotimpurile, limita sa inferioara fiind granita in altitudine a zapezilor persistente. Zona de ablatiune
se afla in intregime sub limita zapezilor persistente, dar la sfarsitul verii, zapada dispare complet.
Ablatiunea este un fenomen complex, ce implica 2 elemente de importanta inegala: topirea si
evaporatia.

In procesul de topire intervin in mod evident 3 elemete: radiatia solara directa, condensarea si
topirea cauzata de catre apele de scurgere pe gheata. In partile umbrite de creste, ablatiunea este
influentata mai mult de temperatura aerului decat de radiata solara. In acest fel se explica cum unele
parti ale ghetarului rasar cu cate 5-6 m peste nivelul general. Vantul are un mare rol in transferul
caloriilor prin convectie, apoi in acumularea zapezii pe unii ghetari, fenomen remarcat indeosebi in
Antarctida sau in regiunile vecine Polului Nord. Perioadele de acumulare si ablatiune difera cu
altitudinea si cu expunerea versantilor unui masiv oarecare. Urmarite in altitudine, se constata ca
perioada de acumulare este din ce in ce mai lunga, iar cea de ablatiune se scurteaza progresiv si
apoi dispare; cu scaderea altitudinii creste ablatiunea.

Colosii de gheata se misca

S-a crezut multa vreme ca ghetarii stau pe loc, aparenta lor nemiscare fiind mascata de covorul de
zapada. Se vorbea totusi de lipsa de fixitate inainte ca oamenii de stiinta sa fi studiat acest fenomen.
S-a observat ca lungimea unui ghetar nu este stabila, schimbandu-se de la an la an, inaintand prin
fruntea sa sau retragandu-se.
La prima vedere, ghetarul pare ca este impins la vale din cauza greutatii zapezilor acumulate in
cadrul bazinului de alimentare. Miscarea lui in esenta este un proces complex, asemanandu-se cu
curgerea inceata a unei materii vascoase. Mecanismul curgerii ghetarului se leaga de principalele
proprietati ale ghetii: plasticitatea, proprietatea ghetii de a lua forma scobiturii in care apare si se
dezvolta, reinghetarea, insusirea ghetii de a se ingemana in cazul in care apar crapaturi.

Clasificarea ghetarilor

Ghetarii pot fi studiati in functie de starea fizica a ghetii, dinamica aparatului glaciar si morfologia,
adica gradul de independenta fata de relieful care il sustine. Se deosebesc 3 categorii de ghetari:

I. Ghetarii din regiunile polare, a caror masa pastreaza totdeauna in zona de alimentare, chiar si in
miezul verii o temperatura de sub 0° C. In aceasta zona, ablatiunea este extrem de slaba.
Transformarea zapezii in firn se efectueaza foarte incet datorita lipsei topirii superficiale a zapezii.
Suprafata acestor ghetari este acoperita permanent de o manta groasa de firn.

II. Ghetarii din regiunile temperate; numai in cursul iernii suprafata ghetarului se raceste sub 0° C, pe
o mica grosime. Acest tip de ghetar este caracterizat printr-o insemnata ablatiune in cursul verii chiar
in zona de alimentare. Acest fapt antreneaza o bogata circulaie a apei lichide in masa ghetii si
activizeaza recristalizarea zapezii si a firnului in timpul ierni. In acest tip de ghetar, apa intraglaciara
comanda dinamica ghetarului si actiunea sa geomorfologica.

III. Ghetari din regiunile intermediare; in cazul acestui tip de ghetar temperaturile sunt joase in
adancime insa la suprafata incalzirea din timpul verii este suficienta pentru a inlesni o topire a
zapezii. In acest caz, firnul persista la suprafata intreaga vara pe o grosme de 10-20 mm. In mod
obijnuit, ei se afla in regiuni bine alimentate cu precipitatii solide.