Ghetarii

1. Introducere:
Ghetarul, in esenta, este un corp natural, provenit din precipitatiile sub forma de zapada, prin acumulare,
tasare si recristalizare. Se intalnesc atat in regiunile polare alcatuind cele doua calote glaciare, cat si pe
inaltimile mari ale muntilor indiferent de latitudine. Se pot modifica in functie de modul de actiune al
presiune fara sa se rupa sau sa plesneasca, putand trece in stare lichida chiar si la temperaturi mai mici de 0
C. In trecerea treptata de la zapada la gheata, se impune ca presiunea si temperatura sa actioneze impreuna.
Zapada de la suprafata este supusa este supusa actiunii temperaturii, iar cea din adanc, actiunii presiunii; prin
topirea paturii superficiale se infiltreaza in paturile inferioare si ingheata, indepartand astfel o parte din aer si
formandu-se, zapada de firn, cu timpul acesta devenind tot mai compacta pana la stadiul de gheata solida. Un
alt caracter specific al ghetii este acela ca rezista destul de putin la tensiune, fapt care explica aparitia
crevaselor.
Cele 2 zone ale unui ghetar zona de acumulare ( zona magazin ) si zona de ablatiune zona de
evacuare a ghetii, sunt inegale ca masa si energie si nu sunt insa de asa natura incat sa se traga o limita
precisa intre ele. Zona de acumulare ramane acoperita de zapada sau de firn proaspat in toate anotimpurile,
limita sa inferioara fiind granita in altitudine a zapezilor persistente. Zona de ablatiune se afla in intregime
sub limita zapezilor persistente, dar la sfarsitul verii, zapada dispare complet. Ablatiunea este un fenomen
complex, ce implica 2 elemente de importanta inegala: topirea si evaporatia.
In procesul de topire intervin in mod evident 3 elemete: radiatia solara directa, condensarea si topirea
cauzata de catre apele de scurgere pe gheata. In partile umbrite de creste, ablatiunea este influentata mai mult
de temperatura aerului decat de radiata solara. In acest fel se explica cum unele parti ale ghetarului rasar cu
cate 5-6 m peste nivelul general. Vantul are un mare rol in transferul caloriilor prin convectie, apoi in
acumularea zapezii pe unii ghetari, fenomen remarcat indeosebi in Antarctida sau in regiunile vecine Polului
Nord. Perioadele de acumulare si ablatiune difera cu altitudinea si cu expunerea versantilor unui masiv
oarecare. Urmarite in altitudine, se constata ca perioada de acumulare este din ce in ce mai lunga, iar cea de
ablatiune se scurteaza progresiv si apoi dispare; cu scaderea altitudinii creste ablatiunea.
Colosii de gheata se misca
S-a crezut multa vreme ca ghetarii stau pe loc, aparenta lor nemiscare fiind mascata de covorul de
zapada. Se vorbea totusi de lipsa de fixitate inainte ca oamenii de stiinta sa fi studiat acest fenomen. S-a
observat ca lungimea unui ghetar nu este stabila, schimbandu-se de la an la an, inaintand prin fruntea sa sau
retragandu-se.
La prima vedere, ghetarul pare ca este impins la vale din cauza greutatii zapezilor acumulate in cadrul
bazinului de alimentare. Miscarea lui in esenta este un proces complex, asemanandu-se cu curgerea inceata a
unei materii vascoase. Mecanismul curgerii ghetarului se leaga de principalele proprietati ale ghetii:
plasticitatea, proprietatea ghetii de a lua forma scobiturii in care apare si se dezvolta, reinghetarea, insusirea
ghetii de a se ingemana in cazul in care apar crapaturi.

Clasificarea ghetarilor
Ghetarii pot fi studiati in functie de starea fizica a ghetii, dinamica aparatului glaciar si morfologia,
adica gradul de independenta fata de relieful care il sustine. Se deosebesc 3 categorii de ghetari:
I. Ghetarii din regiunile polare, a caror masa pastreaza totdeauna in zona de alimentare, chiar si in miezul
verii o temperatura de sub 0 C. In aceasta zona, ablatiunea este extrem de slaba. Transformarea zapezii in

firn se efectueaza foarte incet datorita lipsei topirii superficiale a zapezii. Suprafata acestor ghetari este
acoperita permanent de o manta groasa de firn.
II. Ghetarii din regiunile temperate; numai in cursul iernii suprafata ghetarului se raceste sub 0 C, pe o mica
grosime. Acest tip de ghetar este caracterizat printr-o insemnata ablatiune in cursul verii chiar in zona de
alimentare. Acest fapt antreneaza o bogata circulaie a apei lichide in masa ghetii si activizeaza recristalizarea
zapezii si a firnului in timpul ierni. In acest tip de ghetar, apa intraglaciara comanda dinamica ghetarului si
actiunea sa geomorfologica.
III. Ghetari din regiunile intermediare; in cazul acestui tip de ghetar temperaturile sunt joase in adancime insa
la suprafata incalzirea din timpul verii este suficienta pentru a inlesni o topire a zapezii. In acest caz, firnul
persista la suprafata intreaga vara pe o grosme de 10-20 mm. In mod obijnuit, ei se afla in regiuni bine
alimentate cu precipitatii solide.
2. Antarctida
Antarctida reprezina singurul contintent acoperit apropae in intregime de gheata, cu exceptia unei
suprefete de uscat foarte reduse (2500kmp) care reprezinta numai 0,02% din intinderea lui totala. Continentul
nu are granite precise si bine stabilite; a.i. unii cercetatori socotesc drept granita limita zonei de gheturi
plutitoare,altii considera izoterma de +10 C a lunii ianuarie.
Formarea calotei glaciare antarctice a inceput la sfarsitul pliocenului, odata cu racirea generala a
globului si cu formarea calotelor din nordul Americii si Asiei.
In zona litorala, pe sute de kilometri gheata se scufunda direct in mare sub forma unui invelis si in
trepte, insotita de crapaturi adanci. In corpul ghetii se intalneste un relief termostatic, reprezentat prin goluri
si grote originale, produse prin topirea ghetii. In afara de calota, in Antarctida exista si ghetari de vale sau
montani cu dimensiuni mari care se scurg pe niste rauri glaciare spre ocean.
O alta caracteristica a calotei sudice, in zona periferica, este prezenta asa-numitor oaze antarctice
suprafete neacoperite de gheata, cu intinderi de cateva sute de kmp- si inconjurate in toate parti de gheata. In
cuprinsul acestor oaze nu exista zapada in timpul verii, apar chiar si lacuri rezultate din topirea zapezilor
din jur. Temperatura aerului deasupra lor este pozitiva, iar imediat pe sol scade simtitor. Descoperirea oazelor
antarctice nu este importanta numai pentru clima sa mai blanda, ci si pentru faptul ca inlesneste cercetarea
rocilor aparute la suprafata si in special a structurii geologice ascunsa sub intinsa calota de gheata. Oazele
aflate in regiunile de la tarm alcatuiesc adevarate gradini botanice si zoologice ale Antarctidei, in spatiul lor
dezvoltandu-se numeroase specii de muschi, licheni si chiar o specie de graminee, iar in timpul verii diferite
specii de pasari isi construiesc aici cuiburile si isi cresc puii.
Zona calotei de gheata sau platoul antarctic nu trebuie inteleasa ca un fel de cupola de gheata a
carei altitudine creste spre polul sud, cu o suprafata neteda lipsita de neregularitati. De fapt ea reprezinta o
uriasa calota care se desfasoara peste cuprinsul intregului continent antarctic, a carei suprafata oglindeste,
desigur cu mult atenuat, neregularitatile fundamentului stancos, ale patului framantat, pe care se sprijina
uriasul invelis de gheata.
Din depozitul central de gheata se desprind catre regiunile marginase numeroase iceberguri.
Deplasarea in general este foarte inceata, in legatura directa cu temperatura scazuta si cu precipitatiile reduse
ale intregii regiuni.
In privinta ablatiunii se deosebesc doua tipuri care ataca gheata formata in fiacare an: ablatiunea
continentala sub toate formele si ablatiunea marina ( calota glaciara sau ghetarii ajungand la mare dau
nastere icebergurilor care sunt apoi purtati si erodati de catre valuri). In limitele continentului antarctic,
topirea ghetii in cursul verii se leaga de o serie de cauze. In primul rand trebuie sa subliniem faptul ca aici
radiatia solara este una din cele mai puternice din lume. Ca urmare a temperaturilor foarte joase ale ghetii, o
mica parte a acestor calorii este folosita efectiv pentru topirea zapezii.

In prezent masa glaciara a Antarctidei se reduce treptat datorita cantitatii extrem de mici a
precipitatiilor si marii transparente a atmosferei din partea centrala, care constituie zona de alimentare a
intregii calote. Cercetarile glaciologice mai noi au stabilit precis o descrestere a intensitatii glaciatiei
continentale si o reducere a suprafetei ei pe margine. In viitor, cu cat se vor cunoaste mai bine legile glaciatiei
Antarctidei, cu atat se vor lamuri mai clar modul de formare si dinamica ei, precum si mai multe alte
probleme legate de glaciatia pleistocena sudica.
3. Arctica
Oceanul Inghetat este acoperit de o masa de gheata, care in sezonul rece capata extensiune, in afara de
inaintare si retragerile seculare, de aceea nu se poate spune care ii sunt limitele. Retragerea ghetii este
determinata de contactul cu Atlanticul, de curentii calzi. Prin Stramtoarea Bering si Marea Groenlandei
pleaca spre sud icebergurile actice care au provocat nenumarate catastrofe in apele Atlanticului; si calota
glaciara inainteaza foarte incet pe suprafata oceanului.
I. Ghetarii din Arctica Uscata
In regiunea arida, pe paralela de 80 latitudine nordica, linia firnului se situeaza catre 1000 m,
corespunzand izotermei anuale de -21 si a lunii cea mai calda de -1. Aici se intalneste un tip specific de
ghetar, precipitatiile fiind mai mici de 150 mm. Gheata este furnizata prin excesul acumularii din zona inalta.
Nici un ghetar nu se poate forma sub izoterma de 0 pentru luna iulie, cu zapada asa de putina , numai
frigurile extreme permit existenta unor astfel de ghetari.
II. Ghetarii din Arctica relativ umeda se gasesc in pe coasta vestica a Groenlandei si sunt independenti de
platoul de gheata groenlandez. Linia firnului este situata intre 400 si 1000 m altitudine, in medie la 800 m.
III. Insulele Spitzbergen sunt acoperite cu gheata in proportie de 4/5. Ghetarii vestici se intind pe 20.000
kmp, iar cei din partea de nord-est pe 11.425 kmp. Formele glaciatiunii din cuprinsul acestui arhipelag sunt
felurite si contin tipuri foarte variate, date fiid conditiile glaciare aparte de la un loc la altul. Partea vestica
cuprinde ghetari polisintetici si ghetari de vale alpini, activi. Limita zapezilor permanente este situata la 350
m, iar precipitatiile sunt destul de abundente, coastele aflandu-se sub influenta apelor calde transportate de
Curentul Golfului. Teritoriul de Nord-Est este acoperit de gheata in proportie de 80% si cuprinde doua mari
calote de gheata.
Temperatura medie anuala se situeaza aproape de -11C, iar precipitatiile in jur de 400- 500 mm.
IV. Ghetarii din Groenlanda; ocupa o suprafata de cca. 1.686.400 kmp, de 8 ori mai putin decat calota
antarctica. Miscarea este determinata de presiunea creata de gheata continentala din partea centrala.
Platoul de gheata groenlandez cuprinde doua bolti imense: bolta de nord cu o foarte larga desfasurare
si bolta de sud mai restransa. Ambele trec peste altitudinea de 3000 m si sunt drenate de adevarate fluvii de
gheata, acestea fiind principalele furnizoare de iceberguri din Groenlanda.
Pana la o departare de 100 km de linia coastei se intalnesc intinderi destul de mari acoperite cu un
praf transportat de vant din fasia libera neacoperita de ghetari, praf care absoarbe razele solare si face gheata
sa se topeasca chiar si cand temperatura aerului este sub 0C, producand gauri care ajung pana la 60 cm.
Desi Groenlanda pare un tot unitar, monoton, prezinta mai multe aspecte variate. Partea cea mai
spectaculoasa a acestui camp de gheata care coboara spre margini este abrupta si se termina spre mare ca un
zid. Sunt forme fara nici o stabilitate, ele se schimba dupa cum le incalzeste soarele.
4. Efecte ale incalzirii globale asupra ghetarilor
Topirea Arctica
Cu doua veri n urma, s-a observat topirea integrala a Polului Nord pentru prima data n istoria
cunoscuta. Atit navele civile cit si cele militare au putut naviga direct prin Polul Nord. Aceasta zona nu a avut

dect o pojghita de gheata de grosime de 4 m. Greenpeace a anuntat n urma cu citiva ani ca platoul de gheata
s-a restras cu 460 de km ntr-un interval cuprins intre o iarna si o vara polara, dar nimeni nu a dat atentie
acestui lucru.
Iar astazi, suntem martorii unor incendii n Alaska, ce au consumat peste 1 milion de acri de padure.
Incendiul se produce intr-o zona n care intotdeauna ar fi trebuit sa fie ploaie si zapada - si asa dupa cum veti
intelege din acest articol, incendiul este direct legat de topirea calotelor si perturbarea Gulf Stream-ului.
Pentagonul a oferit publicitatii o fotografie prin satelit a Polului Nord din anul 1970 si una din 2003,
care dezvaluie ca peste 40% din calota polara nordica s-a topit n numai 33 de ani. Ceea ce e mai rau, este ca
viteza de topire creste intr-o rata extrem de abrupta. Pentagonul a dovedit ca toate afirmatiile oficiale ale
guvernelor diferitelor tari cum ca calotele nu se topesc sunt de fapt minciuni. Iar aceste minciuni sunt mai
daunatoare dect cea mai mare amenintare pe care ar putea-o avea terorismul asupra SUA.
Topirea Antarctica
In zona Polului Sud, cu numai citiva ani n urma ghetarul Larsen A s-a spart n bucati, ceea ce a
surprins pe cei mai multi oameni de stiinta. La acea vreme ni se spunea de catre personalul stiintific calificat
ca evenimentul este studiat si ca nu e mare scofala, deoarece ghetarul era conectat printr-o portiune relativ
subtire cu Polul Sud de cteva zeci de mii de ani, asa ca era normal sa se rupa. Aceiasi oameni de stiinta au
mai adaugat faptul ca ghetarul Larsen B, din spatele lui Larsen A, n nici un caz nu se va topi si nici nu se va
rupe si ca acesta era bine ancorat n masa de gheata a Arcticii.
Cu toate acestea, anul trecut (2003) Larsen B se sparge n bucati si se raspndeste n ocean. Aceiasi
oameni de stiinta au venit atunci sa dea alte explicatii, cum cade fapt ghetarul s-a topit intr-o perioada de 6
luni din cauza dimensiunilor sale uriase (cam cit suprafata unui judet din Romania) dar si de aceasta data
explicatiile lor, sau mai bine zis speculatiile au dat gres.
Fotografiile succesive luate prin satelit au aratat ca acest ghetar s-a topit n 35 de zile si mai mult dect
atit, a facut sa creasca nivelul intregului ocean planetar cu 2 cm. Dupa ce ambele sectiuni polare Larsen A si
B au disparut n ocean, constatam cu stupoare ca este expus topirii si uriasul numit Ross, si ca singura piesa
care ar fi putut preveni ruperea n bucati a acestui colos era (culmea) Larsen B!
Dupa toate sursele Ross se afla ntr-un proces de farimitare chiar n momentul n care cititi aceste
rinduri. Daca acest colos se va rupe si va aluneca n ocean, va elibera atit de multa apa, incit nivelul oceanic
planetar ar putea creste cu 20 de picioare. Iar asta, dragi cititori, ar putea schimba lumea, ar putea scufunda
multe insule si orase aflate n apropierea tarmurilor. Probabil ca vom avea nevoie de un astfel de eveniment
pentru ca umanitatea sa se trezeasca la realitate in legatura cu pericolul numit Incalzirea Globala.

Incursiune in trecut 1300 I.C

Pentru a intelege mai bine ce anume se intimpla n nordul Oceanului Atlantic, Pentagonul a studiat
istoria fenomenelor natuale, incercand sa afle cind s-a mai oprit Gulf Stream-ul si care au fost consecintele
acestei opriri asupra climei, precum si cit timp a durat acest eveniment. S-a aflat ca, de cteva sute de ori s-a
oprit sau s-a incetinit extrem de mult curgerea Gulf Stream-ului n ultimii 100 de milioane de ani, dar n
ultimii 10.000 de ani ai istoriei umane acest lucru s-a intimplat numai de 2 ori.
De fapt, cea mai recenta schimbare a fost n anul 1300 i.C., cind curentul doar si-a incetinit curgerea
rezultind o perioada de 550 de ani care se numeste era glaciara usoara. Pentagonul a constatat insa ca n
acea perioada a erei glaciare usoare coasta de est a SUA a devenit extrem de rece iar Anglia avea clima din
Siberia de azi, n timp ce coasta de vest a SUA si zona centrala au avut o clima atit de uscata, incit padurile
au ars n totalitate (exact cum se intimpla acum, in momentul n care dvs cititi aceste rinduri) - iata consecinta
doar a incetinirii curentului Gulf Stream.
Si deja acest curent a ajuns la 1/3 din viteza sa normala de convectie termosalina ncepind cu 1990.
Puteti usor observa ca n ultimii 10-14 ani clima Europei s-a schimbat dramatic.
Un studiu recent legat de indienii Anasazi este edificator. In secolul 14, Anasazii au disparut complet
din Canionul Chaco din New Mexico si nu se stie daca au apucat sa ajunga prin alte locuri, deoarece nu
exista nici un fel de urme. Dar daca ne intoarcem la anul 1300 n care a nceput sa incetineasca Gulf Streamul, ei bine, aflam ca Chaco Canyon a stat 47 de ani continuu fara nici o picatura de ploaie! Da, ati citit bine,

47 de ani, fara nici o picatura de apa, ceea ce inseamna ca nimeni nu poate supravietui n asemenea conditii.
Arheologii care au prezentat acest studiu nu au stiut ce a provocat aceasta seceta, dar din informatiile
Pentagonului rezulta clar ca a fost vorba de o mica incetinire a Gulf Stream-ului. Pentagonul este de parere
ca toate aceste lucruri se repeta n Canada, Europa si SUA deja.
In urma cu 8200 de ani
Cu toate acestea, lucrurile sunt cu mult mai proaste, adica Pentagonul crede ca Gulf Stream-ul nu
numai ca si va continua incetinirea, dar chiar se va opri.
Ultima perioada n care aceasta s-a intamplat a fost n urma cu 8200 de ani. Conform cercetarilor
efectuate, acum 8200 de ani defectarea Gulf Stream-ul a lasat Nordul Europei sub o gheata de 800 de metri
grosime, iar New York-ul si Anglia au avut cea mai aspra clima posibila din Siberia de azi!
Mai mult dect atit, aceasta mica glaciatiune a durat cam 100 de ani, asa ca intelegeti de ce
Pentagonul este ingrijorat. Conform spuselor lui Andrew Marshall, ca si Sir David King, el este de parere ca
problema Gulf Stream-ului este mai mare pentru securitatea nationala dect tot terorismul mondial.
Alt lucru care urmeaza sa se intimple, este evacuarea tarilor care vor fi sub gheata precum Finlanda,
Suedia, Danemarca, Olanda, ceea ce va cauza imigrari n masa - o amenintare la securitatea nationala a
oricarei alte tari.