Lunca

Este o albie creată prin meandrale.

Meandrele sunt deplasări ale albiei minore, spre dreapta sau spre stânga, sub
formă de bucle mai mult sau mai puțin regulate. Deci, meandrele nu sunt forme de
acumulare, ci din contra, de eroziune (laterală cu precădere) și de transport. În zonele
unde domină acumularea, râul nu meandreaza, ci duce la despletiri. Deci nu orice cot
al râului constituie un meandru. Ele se întâlnesc de obicei grupate, dar pot fi și izolate.
Cele mai tipice se dezvoltă în sectoarele cu profil de echilibru. Numele provine de la
râul Meandras din Turcia.
Prin albie se înțelege suprafața ocupată permanent sau temporar de apa unui
organism fluviatil, în cadrul căreia se exercită procese de eroziune, transport și
acumulare. Albia propriu-zisă, cunoscută și sub numele de albie minoră, reprezintă
partea ocupată de apa răului în timpul nivelelor medii și de etiaj.
Râul ajuns la un profil de echilibru se adâncește foarte încet sau deloc,
eroziunea laterală devenind preponderentă. Deplasarea orizontală a albiei, formarea
de meandre, lărgirea și deplasarea lor duc la calibrarea patului de meandre, respectiv
la formarea unei albii majore. Albia majora este înțeleasă mai mult ca o noțiune
hidrologică și anume aceea porțiune a văii care este afectată de apa curgătoare numai
la viituri; i se mai spune și zona sau câmpia inundabilă, iar în românește există și
termenul de luncă. Ultima noțiune este mai complexă, cuprinzând și porțiuni
neinundabile care se găsesc, ca poziție în albia majoră. Astfel de microforme
neinundabile sunt: popinele sau gradiștele (martori din terase sau din interfluviu),
conurile de dejecție și trenele (glacisuri). Lunca este deci o albie mai complexă, care
apare în timpul profilului de echilibru ca o materializare a acestuia.
Structura luncii rezultă din însăși geneza ei. În fundament se află rocile în loc,
retezate aproximativ la același nivel. Urmează un strat de aluviuni, heterogen din
punct de vedere petrografic și granulometric. În partea superioară, albia majoră este
acoperită de un strat de argilă aluvială.
Aceasta este depusă de apele de inundație și provine mai ales din spălarea
solului; de aceea malul rezultat este în general foarte fertil. Afară de stratul de argilă
aluvială se mai pot întâlni, la marginea albiei majore și materiale coluviale, venite de
pe versant, precum și conuri de dejecție, formate de afluenții laterali.
 Aspectul luncii în profil longitudinal este în funcție de marile unități
morfologice pe care le străbate râul precum și de rocile traversate. De regulă, lunca se
lărgește din amonte spre aval, datorită creșterii volumului de apă și datorită rocii care
este mai friabilă în această parte. Pe parcurs ea poate prezenta lărgiri și îngustări
locale, ce merg până la dispariția sa. O mare influență, în dezvoltarea albiei majore o
au nivelele de bază provizorii, adică: pragurile, cascadele și alte rupturi de pantă ale
profilului longitudinal, precum și cheile. Acestea impun formarea în amonte sau în
aval de ele, a unei zone inundabile mai largi. În chei, cascade și praguri, lunca dispare
de cele mai multe ori. În schimb, în unele depresiuni intramontane, peste zonele
subsidente și peste câmpiile din apropierea nivelului de bază ea se poate dezvolta mult
în lățime, devenind ceea ce se numește o câmpie aluvială.
În profil transversal, lunca este ușor bombată lângă albia minoră. La inundații,
apele care au ieșit peste maluri își pierd viteza în mod brusc și sunt nevoite să depună.
Cele mai intense aluvionări se fac imediat în apropierea malurilor, care în felul acesta
se înalță. Când panta de curgere este mică și aluviunile sunt în cantitate mare, atunci
aluvionarea malurilor este așa de intensă încât ele capătă aspect de diguri naturale.
Totodată se colmatează puternic și fundul albiei minore, ajungându-se ca râul să curgă
pe un pat situat la un nivel superior câmpiei din jur. În această situație, din timp în
timp, digurile sunt rupte și râul capătă altă albie, mai joasă. La astfel de momente se
produc inundații păgubitoare.
În interiorul luncii se află și alte ridicături, create de vechile meandrări și diguri,
având forma unor bombări alungite, despărțite de adâncituri mlăștinoase (albii
părăsite). Aceste bombări și mai ales digurile împiedică vărsarea directă a afluenților
în râul principal. Ca urmare, aceștia își croiesc drum pe marginea luncii, respectiv pe
zona cea mai joasă a sa. Afluenții merg astfel o distanță oarecare, prin lunca râului
principal, pe direcție paralelă cu acesta (cursuri paralele). Asemenea exemple pot fi
date la Siret (Sirețelul), la Buzău, la Olt, la Vedea. Alteori abaterea afluentului, în
momentul când pătrunde în lunca colectorului, poate fi pricinuită de depunerea unui
con de dejecție. Conurile din luncă sunt mult mai aplatizate decât cele ale torentelor
deoarece au fost depuse în întregime sub apă.
Importanța luncilor. Luncile au caracter regulator pentru scurgerea apelor în
timpul viiturilor. Totodată, ele sunt foarte fertile, din cauza stratului de aluviuni fine
ce le acoperă și din cauza micii adâncimi a pânzei freatice. Culturile practicate aici
dau producții importante chiar pe timp de secetă.
 Viiturile neprevăzute pot provoca pagube atât pentru culturi cât și pentru
diferite construcții (șosele, căi ferate, locuințe, poduri). De aceea se pune problema
amenajării luncilor în vederea frânării acțiunilor distructive ale inundațiilor.
Amenajările se fac de obicei prin îndiguiri.
Exemple de lunci:
E

Lunca Bradului,Munții Calimani

Lunca Dunarii

Lunca Mureșului,Arad

BBibliografie:

TEXT-https://ro.wikipedia.org/wiki/Relief_creat_de_apele_curgătoare#Lunca

POZE-https://de.wikipedia.org/wiki/Naturpark_Marosch-Auen
-http://www.calatorsauturist.ro/locuri/project-100-lunca-dunarii/
-bistritanews.ro/index.php?mod=article&cat=21&article=12379&comment=12379