www.referat.

ro

‚ Ce este Oceanul?

Pamantul este o planeta a apei. Oceanul, o masa enorma de apa sarata, acopera
mai mult de trei sferturi din suprafata Pamantului. Desi unele oceane au primit denumiri
distincte, de exemplu, Oceanul Atlantic sau Oceanul Pacific, de fapt ele fac parte dintr-un
intreg constituit de apa. Oceanul are lumea lui proprie, cu munti, vai, vulcani si o
multime de vietuitoare, de la animale minuscule la animale uriase.

Iata cateva lucruri despre ocean:

-oceanul a luat nastere in urma cu 4 miliarde si jumatate de ani.

-apa oceanului depoziteaza CALDURA pentru a impiedica racirea excesiva a
planetei.
-majoritatea OXIGENULUI pe care il respiram este produs de plantele din ocean.

Privit din inaltime, de la cateva mii de kilometrii departare, Pamantul ni se

infatiseaza ca un imens glob de culoare albastra, patat, ici si colo, de verdele-cafeniu al
continentelor, de albul-cenusiu al norilor, dispusi in vartejuri uriase, ori asezati in benzi
stralucitoare si acoperit in jurul polilor de albul imaculat al calotelor de gheata.
Si la fel cum Marte a fost botezata ,, planeta rosie”, iar Venus ,,planeta
furtunilor”, oare ce denumire mai fireasca ar putea capata Terra decat ,,planeta albastra”,
datorita enormei intinderi a Oceanului Planetar, ce acopera aproximativ 71% din
suprafata Pamantului, lasand uscatului doar un procent de 29%.
Oricat ar parea de ciudat, ne intrebam de ce oare planeta noastra se numeste
Pamant si nu Apa, cand numai Oceanul Pacific are o suprafata cu mult mai mare decat a
tuturor continentelor luate impreuna. Desigur, poate si datorita faptului ca oceanul
reprezinta – la prima vedere – o ambianta destul de ostila omului, ceea ce explica
interesul major al locuitorilor Terrei pentru uscat, unde fiinta umana a gasit mediul de
viata adecvat.
Cunoasterea mai aprofundata a oceanului devine posibila abia in secolul nostru
cand impetuoasa dezvoltare a stiintei si tehncii, care a permis omului folosirea energiei
nucleare, construirea unor aparate pentru zbor in spatiul cosmic a dat si mijloace de
cercetare mai temeinica a lumii adancurilor. Cea mai mare parte a invatatilor din
antichitate aveau o viziune gresita asupra oceanului. Homer considera ca Pamantul este
un disc in jurul careia curge fluviul Okeanos. Eratostene care sustinea ca doua treimi din
suprafata Pamantului sunt ocupate de mari si oceane, cifra foarte apropriata de realitate
( 70,8% ). Tot din acele vremuri ne-au ramas si informatiile lui Herodot asupra tarmurilor
Marii Negre si gurilor Dunarii.
In perioada marilor descoperiri geografice ( secolele XV- XVI ), cunoasterea
Pamantului si a Oceanului Planetar progreseaza rapid. Vestitii navigatori Columb, Vasco
da Gama, Magellan imping tot mai departe limitele cunoasterii oceanului. Cu toate ca
imaginea despre contorul bazinelor oceanice se imbunatateste, adancurile acestora raman
la fel de necunoscute ca in antichitate. Abia in secolul al XVIII-lea capitanul Philipps
reuseste sa lanseze o sonda pana la adancimea de 4000 de picioare ( 1 picior = 0,3m),
atingand fundul oceanului, aduce la lumina zilei un esantion de namol.
 Conceptul modern de Ocean Planetar este recent si reflecta opiniile actuale ale
oamenilor de stiinta din domeniile stiintelor pamantului si ale vietii privind divizarea
suprasistemului terestru in subsisteme de diferite ranguri. Abordarea holista, globala,
releva locul principal pe Terra, ca si rolul acestuia in conditionarea mediului la toate
nivelurile sale de organizare.
Conform definitiei lansate de Biroul Hidrografic International in anul 1952,
Oceanul Planetar reprezinta totalitatea oceanelor, marilor mediterane si marilor marginale
de pe Terra. Suprafata totala a Oceanului Planetar este de 360.000.000 km 2 ceea ce
reprezinta 71% din suprafata Terrei, de unde si denumirea de Planeta Ocean sau Planeta
Albastra. Volumul de apa continut de Oceanul Planetar este de 1.370.000.000 km 3 ,
reprezentand 98% din intreaga cantitate de apa a hidrosferei.

Oceanul Pacific

Suprafata: 179.710.000 km 2
Adancimea medie: 4028 m
Adancimea maxima: 11.516 m ( ,,groapa” Cook din Fosa Filipinelor )
Volumul apelor: 723.710.000 km 3

Spre deosebire de Oceanul Atlantic care era foarte puţin cunoscut până la
călătoriile lui Cristofor Columb, Oceanul Pacific a fost străbătut de băştinaşi cu mult
înainte de sosirea europenilor.
Oceanul Pacific, cu toată denumirea sa de ocean „liniştit”, cuprinde zone de foarte
mare instabilitate. Numele de Pacific a fost dat de primul european ce a ajuns aici,
navigatorul portughez, Ferdinand Magellan în 1520 în prima călătorie din jurul lumii.
Astfel în cea mai mare parte a sa, este o imensă placă tectonică ( placa Pacifică ),
compusă din mai multe fragmente aflate în deplasare. Ţărmurile sale sunt presărate cu
numeroşi vulcani stinşi sau activi ce alcătuiesc „Cercul de Foc” cât şi numeroase insule .
De fapt Oc. Pacific este oceanul erupţiilor vulcanice, al seismelor, al insulelor coraligene
şi invaziilor mării.
Oceanul Pacific acopera aproape jumatate ( 49,5 % ) din intreaga suprafata a
invelisului de apa al globului, avand o forma aproape circulara, ceea ce a facut pe unii
oameni de stiinta din veacul trecut sa presupuna ca din aceasta parte a Terrei s-ar fi
desprins Luna, ipoteza care a fost insa infirmata.
Oceanul Pacific este marginit spre vest de tarmurile Asiei si Australiei, spre sud
de Antarctida, spre est de cele doua Americi, in timp ce limita Nordica o formeaza
coastele nord-estice ale Asiei si cele nord-vestice ale Americii de Nord printre care
comunica ( prin stramtoarea Bering ) cu Oceanul Arctic. Inconjurat de o
veritabila ,, centura de foc”, formata din cei peste 350 de vulcani in activitate
( 62% din numarul vulcanilor activi de pe glob ) ce bordeaza aproape pe de-a intregul
tarmurile sale, adesea zguduite de puternice miscari seismice, Oceanul Pacific este
marginit si de cele mai adanci fose abisale din tot cuprinsul Oceanului Planetar. Apele
sale, adesea linistite, sunt bantuite din cand in cand de violente furtuni datorate
cicloanelor tropicale, aceste manifestari cumplite ale naturii, ce iau nastere la zona de
contact dintre atmosfera si ocean si se deplaseaza de-a lungul a sute si chiar mii de
kilometri, cu viteze de 80 -100 km/h. ,,Trecerea” cicloanelor tropicale, insotite de
puternice intensificari ale vantului, adesea de peste 250 km/h si de caderea unor uriase
cantitati de precipitatii ce pot depasi 1000 l/m 2 in 24h se soldeaza cu numeroase pierderi
de vieti omenesti si cu imense pagube materiale, consecintele fiind, deci, cu nimic mai
prejos decat ale cutremurilor de pamant.
El Nino este curentul rece care atinge coastele de nord ale Americii de Sud si face
ca apele sa fie bogate in pesti. Dar, uneori, de la sfarsitul lui decembrie pana in lunile
martie sau aprilie, se produce o incalzire, iar in aceasta perioada nu se mai pescuieste atat
de mult: pescarii au numit acest fenomen El Nino ( Copilul Isus). In anumiti ani, El Nino
este mult mai intens si dureaza mai mult. Este legat de schimbarile suferite de alizee
( vanturile dominante) deasupra Pacificului si de curentii de aer cald de suprafata ce
antreneaza o dereglare a climatului in tot Pacificul de Sud si chiar mai departe.
”. Cele mai mari insule din regiunea vestică formează arhipelaguri vulcanice ce s-au
ridicat din marginea răsăriteană a plăcii Euroasiatice. Cele mai importante sunt Japonia,
Taiwan, Filipinele, Indonezia, Noua Guinee şi Noua Zeelandă. Insulele oceanice, numite
şi Oceania, s-au format pe locurile vulcanilor subacvatici. Oceanul Pacific conţine mai
mult de 30.000 de astfel de insule, dar suprafaţa lor totală se ridică la doar 0,25% din cea
a oceanului propriu-zis. În unele zone, în special în Pacificul de Sud, uscatul se formează
pe părţile mai ridicate ale recifului de corali. Partea estică a oceanului este mai săracă în
insule, cele mai importante fiind: Insulele Galápagos, Insulele Aleutine şi Insulele
Hawaii.
Curenţii de suprafaţă în Pacificul de Nord pot fi împărţiţi în două mari circuite. În
nord Circuitul Subarctic cuprinde Curentul Alaskăi şi Curentul Subarctic. Partea
principală a Pacificului de Nord este dominată de circuitul Nord-Central. El cuprinde
Curentul Pacificului de Nord, Curentul Californiei, rece şi încet, şi Curentul Japoniei,
cald şi rapid. În apropierea Ecuatorului Contracurentul Ecuatorial desparte cele două părţi
ale marelui ocean. Pacificul de Sud este dominat de Circuitul Sud-Central. El cuprinde
Curentul Pacificului de Sud, Curentul Mentor şi Curentul rece al Perului.
Majoritatea vieţii animale şi vegetale ale Pacificului este concentrată pe margini.
Coastele Perului şi Chile-lui se găsesc din abundenţă scrumbii, ce asigură o mare parte
din consumul mondial de peşte. Pe baza pescăruşilor ce se hrănesc cu scrumbii s-au pus
bazele unei profitabile industrii de îngrăşăminte naturale. Pacificul de Nord-Vest,
incluzând Marea Japoniei şi Marea Okhotsk, este încă una dintre principalele zone de
pescuit de pe glob. Recifurile de corali bogate în viaţă marină ating apogeul în Marea
Barieră de Corali, care are o lungime de 2.010 km de-a lungul coastei de nord-est a
Australiei. Tonul este o altă resursă importantă a Pacificului, flotele mai multor ţări
căutând bancurile ce pot uneori traversa întreg oceanul. Resursele minerale ale
Pacificului au început şi ele să fie exploatate. Platformele Continentale din largul
Californiei, Alaskăi, Chinei şi Indoneziei conţin petrol, ce este exploatat în prezent.
Explorarea fundului oceanului a dezvăluit importante resurse de mangan şi fier, sub
forma unor noduli ce uneori conţin şi alte minerale cum ar fi cupru, cobalt şi nichel. În
prezent se cercetează posibilitatea începerii unor operaţiuni miniere de exploatare a
acestor depozite.
Topografia fundului Oceanului Pacific prezinta deosebiri esntiale comparative cu
celelalte oceane, prin aria foarte extinsa a foselor abisale, deosebit de adangi si de active
seismic, ce inconjoara laturile externe ale oceanului, dar si prin absenta unei dorsale
mediane propriu-zise. Exista insa si in Pacific o dorsala- deosebit de fracturata- care
strabate, de la sud-vest catre nord-est, partea sudica si rasariteana a oceanului, inaintand
din sudul Australiei pana in zona golfului Alaska, numita Dorsala est-pacifica. Din
aceasta dorsala se desprinde catre sud-est o ramura secundara, care se uneste prin sudul
Tarii Focului, o dorsala medio-atlantica, inchinzand astfel circuitul imensei creste
suboceanice. Spre deosebire de celelalte dorsale, creasta est-pacifica este lipsita de un rift
central si rar depaseste altitudinea de 2500-3000m. Zonele sale de fractura din apropierea
tarmurilor Mexicului si Statelor Unite se extind mult catre est, apropiindu-se de
continent.
O alta caracteristica a zonelor abisale ale Pacificului o constituie prezenta
numerosilor munti submarine de tip guyot. Cercetatorul American H. W. Menard, care a
studiat foarte amanuntit topografia fundului acestui ocean, a descoperit nu mai putin de
1400 asemenea forme de relief, submarin, majoritatea lor avand partea superioara
aplatizata, datorita eroziunii puternice a valurilor, in timpul perioadei cat au ramas la
suprafata apelor. De asemenea, numerosi munti se afla si acum foarte aproape de
suprafata, fiind acoperiti cu recife de corali, ce au dat nastere insulelor coraligene, atat de
specifice Oceanului Pacific.
Campiile abisale au o raspandire mai restransa fata de cele din oceanele Atlantic
si Indian, pe de o parte datorita curentilor de turbiditate, care au un aport mai redus, iar pe
de alta parte din cauza debitului mai mic in sedimente al fluviilor ce se varsa in Pacific.
In schimb, un loc important il ocupa in topogtafia fundului oceanic dealurile
abisale, element specific Oceanului Pacific, avand de regula inaltimi ce nu depasesc
1000m si un diametru inferior in jur de 6-8 km. Dealurile abisale reprezinta aproape 50%
din suprafata fundului oceanului, constituind inca o disputa stiintifica intre oceanologi,
care le considera fie de provenienta vulcanica, fie datorate depunerilor sedimentare.
Adâncimile cele mai mari, sunt aproape de ţărmuri, adesea la baza lanţurilor
muntoase. Ele se găsesc la est şi sud de insulele Mariane şi la est de insulele Filipine.
Adâncimea medie a oceanului este de 4 028 m.
Printre marile adâncimi ale Oceanului Pacific se numără:

Atacama 7 634 m situată la baza Anzilor.

Groapa Guatemala 6 488 m
Groapa Kurilelor 8 576 m
Groapa Japoniei 10 553 m
Groapa Marianelor 11 034 m
Groapa Filipinelor 10 789 m
Groapa Tonga 10 882 m
 Un mediu foarte populat : recifele de corali constituie refugiul ideal pentru miile
de specii de animale. Ofera unghere, grote si ascunzatori si totodata sunt locuri bogate in
plankton. Printre corali si pesti se gasesc de asemenea si stele-de-mare, bureti, anemone-
de-mare.

Pestele fluture isi vara botul sau ascutit in

gaurile din recifurile de corali, pentru a scoate hrana de acolo. Corpul plat al pestelui
fluture este foarte potrivit pentru a inota prin locurile inguste din recifurile de corali.

Planta sau animal? Aparent infrunzitul dragon de

mare, o ruda a calutului de mare, arata ca niste alge care plutesc in apele Pacificului.
,,Frunzele lui sunt de fapt portiuni de piele.

Pestele papagal are un cioc foarte eficient in razuirea

coralilor cu care se hraneste.
 Pestii clovn se ascund intre tentaculele intepatoare
ale anemonelor-de-mare, intrucat corpul lor este imun la veninul acestora.

Murena se ascunde, ca si alti pesti prin

gaurile recifului.

Acanthaster, o temuta stea-de-mare ce distruge

coralii.
 Baracuda este un pradator cu dinti foarte ascutiti
si taiosi.

Pestele chirurg are o coada ascutita ca un brici.

Stiai ca…?

…splendizii corali pot capata aspectul unor plante sau animale, atunci cand cresc?
…balenele pot canta? Balenele cu cocoasa mai ales, sunt recunoscute pentru superbele
lor cantece. Ele repeta fraze muzicale ore si chiar zile intregi. Aceste mamifere marine
folosesc cantecele pentru a comunica unele cu altele.
…cel mai mare val de furtuna vazut vreodata avea 35m inaltime? Media valurilor
oceanice este intre un metru si jumatate si trei metri inaltime.
…daca gheata nu ar pluti, s-ar putea sa nu mai existe viata pe Pamant? Daca gheata s-ar
forma la fund, oceanul ar ingheta tot, de jos in sus.
...in Guam, insula în Oceanul Pacific din Arhipelagul Marianelor, s-a înregistrat cel mai
mare seism din secolul XX (8,2 grade pe scara Richter), care nu a făcut victime omeneşti.
Tot aici s-a înregistrat cea mai joasă presiune atmosferică de pe Glob, 657,9 mm, cu
102,1 mm mai puţin decât valoarea presiunii normale (760 mm).
… Marea Bariera de corali este cea mai lunga barieră coraligenă (2300 km), 2150 km
lăţime, până la peste 250 m grosime, 200 000 km2 suprafaţă. În apele Marii Bariere de
Corali trăiesc milioane de vieţuitoare: 100 specii de corali, 700 de specii de peşti, 34 de
specii de moluşte, anemone etc. De asemenea aici trăieşte cea mai mare scoică de pe
planetă (până la 1,5 km lungime şi 300 kg greutate), numită de pescarii filipinezi
,,carapacea morţii" deoarece poate apuca şi tăia cu valvele ei piciorul sau braţul unui om.
Tot aici se află paradisul broaştelor ţestoase uriaşe, între care ,,caretta", ce atinge
greutatea de 750 kg. În apele barierei trăiesc unele dintre cele mai periculoase şi
otrăvitoare vieţuitoare de pe planeta: peştele Symancein Trachynis, cu muşcături mortale,
meduza Chironex Fleckeri, cu tentacule ce pot atinge 10 m, stele de mare; şerpi de mare,
rechini ucigaşi etc.
… Groapa Marianelor este cea mai mare adâncime oceanică, 11 033 m, in vestul
Oceanului Pacific (Micronezia), în sudul arhipelagului cu acelaşi nume.
…Insula Paştelui este insula cea mai izolată, situată în mijlocul Oceanului Pacific, la
3500 km distanţă de continentul sud-american. A fost descoperită în ziua de Paşti a
anului 1722 de un navigator olandez; insula este faimoasă prin enigmele nedezlegate: de
unde au venit locuitorii care azi vorbesc limba polineziană, cine a creat statuile care sunt
întâlnite pretutindeni, tăbliţele cu scrierea rongo-rongo nedescifrată. Mulţi oameni de
ştiinţă au susţinut că în aria ocupată printre alte insule şi de Insula Paştelui a existat un
întins uscat străvechi numit ,,Pacifida", continent care s-ar fi scufundat datorită mişcărilor
tectonice. Un fapt interesant il constituie existenta a numeroase statui uriase, inalte de 10-
15m si cantarind de la cateva tone pana la 20 t sau chiar mai mult. Se pune intrebarea
cine si de ce a creat aceste statui? Aceste statui se găsesc pretutindeni pe teritoriul insulei,
ba chiar şi în craterele vulcanilor. Statuile, fără picioare, cu capetele acoperite cu pălării
uriaşe şi cilindrice se găsesc într-o regiune fără vegetaţie, ca într-un deşert.