Sunteți pe pagina 1din 4

TUAREGII

Mica prezentare, denumire


Tuareg este un cuvant arabic, des folosit de francezi, insemnand
abandonat de zei. Dupa spusele altor surse, cuvantul poate fi derivat de
la Targa, numele unui oras din sudul Libiei.
Istoricii spun ca tuaregii ar putea fi cei mai vechi locuitori ai Africii de Nord,
poate chiar mai vechi decat stramosii egiptenilor. Este posibil ca ei sa fi
fost autorii celebrelor picturi rupestre din Algeria, vechi de circa 8000 de
ani, care infatiseaza o Sahara ce abunda de viata si care se aseamana cu o
savana infloritoare.
Li se mai spune si oamenii albastri, aluzie la turbanul celebru
(tagelmust), pe care orice adult il poarta, si la hainele traditionale din par
de camila vopsite, evident, in albastru. De fapt, tagelmust este unul dintre
simbolurile barbatiei, care se ofera tinerilor la 16 ani, alaturi de o sabie cu
doua taisuri, ca semn al intrarii acestora in randul celor maturi. Dupa
casatorie, barbatul este obligat sa poarte turbanul permanent, chiar si
atunci cand doarme. Se crede ca acesta il va apara de spiritele rele. Este
cert insa ca in desert el este un lucru indispensabil.

Teritorii

Ocupa o arie extinsa, acoperind aproape in


intregime centrul si V Saharei, precum si partea
centrala a Sahelului (in sudul Saharei).

Origini si religie
Tuaregii sunt, probabil, niste rude indepartate ale egiptenilor si
marocanilor. Cele doua popoare impart cu tuaregii aceeasi cultura si
religie. Ei sunt cunoscuti inca de pe vremea lui Herodot ( ii mentioneaza
sub numele de Garamantes). Ei au adoptat de la arabi respectul fata de
semeni, refuzul de a consuma carne de porc si rugaciunea, desi aceasta
din urma nu are loc in moschei ci in corturi metamorfozate in lacasuri de
cult la purtator. Mai mult, tuaregii continua si azi sa se inchine zeilor
desertului: piatra, apa, focul, muntii, oazele si copacii. Ritualul spalarii
mainilor a fost inlocuit cu spalatul simbolic al mainilor cu nisip, o deviatie
usor de inteles daca ne gandim cat de pretioasa este apa in imensitatea
desertului.

Conflicte vechi si noi


Drama nomazilor desertului incepe odata cu secolul al XIX-lea si cu
tendintele coloniale ale Frantei. Au avut loc numeroase lupte intre cele
doua tabere si, nu de putine ori, masacrele au inrosit nisipul Saharei cu
sangele a mii de oameni nevinovati. Incepand cu 1917, Franta ocupa in
totalitate fostele teritorii ale tuaregilor iar confederatia de triburi a
acestora a fost desfiintata si reorganizata. Nici dupa obtinerea
independentei fostelor colonii franceze, soarta tuaregilor nu a fost insa mai
fericita. De fapt, teritoriul pe care il stapanisera pana nu demult a fost
impartit intre nu mai putin de cinci state: Mali, Niger, Algeria, Libia si
Burkina Faso. Declansate atunci, conflictele intre tuaregi si statele nouconstituite s-au prelungit pana in zilele noastre.
Tuaregii au fost marginalizati de toate tarile vecine, fiecare dintre acestea
construindu-si propriile teritorii, fara sa bage in seama oamenii din desert.
Multi tuaregi s-au mutat la orase. Deseori,acestia si-au pierdut identitatea,
ramanand marginalizati si ascunsi. Cativa dintre ei s-au mutat si in Algeria

si in Libia ca sa se inroleze in armatele islamice; aici, o parte dintre ei erau


discriminati, iar restul erau dati afara din armata sau chiar omorati.

Organizare
(sub forma de schema)
Din punct de vedere politic, tuaregii sunt organizati pe familii, mai multe
familii formeaza un clan, condus de un fel de consiliu al capilor de familie,
numit amghar. Mai multe clanuri formeaza un trib, iar triburile inrudite le
gasim unite in confederatii, conduse de un sef suprem.

(sub forma de piramida)


Tuaregii si-au definit, de-a lungul timpului, o societate ierarhizata pe caste.
In varful acestei piramide sociale gasim aristocratia, un fel de nobili
razboinici care au in sarcina organizarea apararii clanului, pregatirea
raidurilor contra dusmanilor si sunt cei care se ocupa de caravanele de
camile. Imediat sub ei este o casta de pastori si razboinici liberi, care au in
grija turmele clanului si care trebuie sa fie pregatiti oricand sa participe
atat la luptele de aparare cat si la raidurile de jaf. Mai jos gasim
comerciantii si mestesugarii, foarte importanti fiind fierarii pentru rolul lor
major in productia de sabii, arcuri, scuturi, arme in general. Pana nu
demult, ultima clasa sociala, numita Bella, era formata din sclavi, apoi,
dupa abolirea scalviei in Africa, adica prin secolul XX, relatiile dintre fostii
sclavi si fostii stapani s-au bazat pe un fel de servilism traditional, in multe
cazuri liber consimtit.

Ocupatii si arta
Pentru mai mult de 2000 de ani, s-au ocupat cu comertul (de sare,
mirodenii, aur,curmale, sclavi) trans-saharian, legand cu caravanele
centrul si vestul Africii cu orasele de pe tarmul Mediteranei. Caravanele au
fost la inceput formate din boi, apoi din cai, iar abia din secolul VII din
camile. Au fost stapanii incontestabili ai desertului, unicul popor capabil sa
se adapteze conditiilor dificile din imensa mare fara apa" .

Desi nomazi, razboinici respectati si temuti, tuaregii au demonstrat de-a


lungul timpului ca au si un ridicat spirit artistic. Fie ca sunt bijuterii, fie ca
sunt arme sau obiecte uzuale din piele, lucrurile care ies din mainile
mestesugarilor lor sunt frumos impodobite, migalos lucrate, atragatoare.
Un obiect foarte frumos, caracteristic clanului Inadan, din nordul Nigerului,
este faimoasa Cruce de Agadez, realizata de obicei din argint si folosita ca
pandantiv pentru coliere. Pe langa crucea de Agadez se mai fac multe alte
podoabe, de aur sau argint, cunoscute si apreciate de cunoscatori, cum
sunt colierele Takaza sau cerceii Tizabaten.

Viata tuaregilor se schimba insa. Locul vechilor caravane este luat de


automobilele de teren ale companiilor straine din tarile nord-africane, mult
mai rapide si mai rezistente decat camilele. Incalzirea globala a dus la
desertificarea multor zone de pasunat, iar secetele majore din perioada
anilor 1968-1973 si 1981-1985 au facut ca peste 80% dintre animalele
comunitatilor de tuaregi sa piara de sete. Mii de oameni si-au pierdut
viata, multi dintre ei fiind copii. Iar daca tuaregii au acceptat ajutoare
internationale pentru a-si putea hrani copiii, adultii mandri au refuzat, ca
intotdeauna, orice mana intinsa.

S-ar putea să vă placă și