Un sirag de amintiri ce nu pot fi cumparate nici cu tot aurul din lume...

asta am scos din

cufarul meu de matase acum...Si ce mi-a aparut in fata a fost zambetul unui bunic care
mergea de mana cu o mogaldeata de fetita zglobie si neastamparata cu parul drept si
negru si orice incercare sa ma faca sa stau locului, sa merg "civilizat" bineinteles ca a
esuat. Eram entuziasmata ca merg la camin, fiind ferm convinsa ca toate etapele acestea
se vor face fiecare in cate-o zi: camin, grupa mica, grupa mijlocie...tare dezamagita am
fost cand am aflat ca trebuie sa merg un an intreg la acelasi camin...am inceput sa plang,
tinandu-ma de piciorul bunicului si implorandu-l sa nu ma paraseasca in acel loc
"hidos"....
Au trecut lunile...anii...Tot el a fost cel care m-a convins sa le iau pe rand, el mi-a fost
mama si tata la serbari, el mi-a fost un Univers paralel menit sa ma sprijine, in prima mea
zi de scoala, cand aveam impresia ca ma duc undeva unde ma vor inchide si ma vor
obliga sa fac niste lucruri oribil de grele.
Omul acesta, pe care l-am cunoscut deja batran, si care povestea cu veselie istorioare din
razboi, din cei 2 ani de prizonierat la rusi,avea un fel anume ce facea din ele aproape
distractii...Eram prea mica sa observ tristetea din ochii lui...
Cu el zilele de miercuri erau sarbatoare, mergeam in piata, dis de dimineata sa vedem
pestii viu colorati cu care venea o tanti la vanzare (mai tarziu am si achizitionat cativa),
sa cumparam tot ce bunica ne spunea...
Bunicul...Oh bunicul imi aducea "un pui de beshca" (adica nimic) din oras, cu toate astea
ma astepta de fiecare data cate-o inghetata in congelator...El imi dadea mereu bani de
inghetata, din portofelul lui minune,din piele cafenie...Avea viata acel mic obiect tinut
mereu in buzunarul de la pantaloni...
Insa intr-o zi senina de Iulie, cand eu m-am dus cu veselie in camera lui,sa ii ofer acea
bucata de tort fara zahar (din cauza diabetului...) pentru ca implinisem 15 ani...el mi-a
zambit si a inchis ochii lin, era tare ostenit...il obosise viata.
El e tot ce sunt azi...El m-a invatat ca pana sufletul imi apartine, poate ca de multe ori e
singurul care ne apartine...cu credinte, sentimente , iubiri, sperante, vise.
Bunicul inseamna Ardeal...si Ardealul inseamna Bunicul...inseamna radacini, locul caruia
apartin cu sufletul, pentru ca fizic sunt in alta parte.
Spiritul va colinda mereu ungherele conacului strabunicilor, inconjurat de salcami batuti
de vreme, iar Ariesul va curge mereu pe langa moara...
Olguta va avea mereu "La Medeleni"...Pentru Scarlet mereu va exista "un maine" la Tara
ei....
Pentru mine...va fi mereu Bunicul si Ghiris...unde sa exist...
Iti multumesc Draga Lola pentru blog...O sa te rog din nou sa ma ierti pentru commentul
acesta lung, dar scris printre lacrimi de nostalgie, tristete si fericire.