JURNALUL UNEI IUBIRI

Nicholas Sparks

JURNALUL UNEI
IUBIRI

SPARKS, NICHOLAS.

Jurnalul unei iubiri

Ţucureşti: RAO International Publishing ţompany, 2004

—2—
NICHOLAS SPARKS

Nicholas Sparks
JURNALUL UNEI IUBIRI

RAO International Publishing Company

Grupul Editorial RAO
Str. Turda nr. 117-119, Ţucureşti, ROMÂNIA

NICHOLAS SPARKS
The Notebook
2002 by Nicholas Sparks Enterprises, Inc.
This edition is published by arrangement
with Warner Books, Inc., New York, USA.

Traducere din limba englez

M D LINA GAVRIL

RAO International Publishing Company, 2004

pentru versiunea în limba româna

aprilie 2005

rao international publishing company

—3—
 JURNALUL UNEI IUBIRI

Dedic aceast carte, cu toat dragostea,

so iei şi prietenei mele, ţathy.

—4—
NICHOLAS SPARKS

CUPRINS

CUVÂNT ÎNAINTE / 6

MIRACOLE /7

FANTOME / 10

ÎNTÂLNIREA / 31

TELEFOANE / 61

ţANOE ŞI VISURI UITATE / 64

APE ÎNVOLBURATE / 72

LEŢEDE ŞI FURTUNI / 79

TRIBUNALE / 93

UN MUSAFIR NEPOFTIT / 95

DRUMURI ÎNTRET IATE / 99

O SCRISOARE DE IERI / 103

IARN PENTRU AMÂNDOI / 106

—5—
 JURNALUL UNEI IUBIRI

CUVÂNT ÎNAINTE

Dacă această carte există astăzi, ea se datorează la doi

oameni deosebiţi, cărora aş dori să le mulţumesc pentru tot.

Theresei Park, agentul literar care m-a scos din anonimat. Îi

mulţumesc pentru bunătatea, răbdarea şi timpul pe care l-a
petrecut lucrând împreună cu mine. Îţi voi fi totdeauna
recunoscător pentru ceea ce ai făcut.

Editorului meu, Jamie Rabb. Îţi mulţumesc pentru

înţelepciunea şi inima ta bună. Tu ai făcut ca aceasta să fie o
experienţă minunată şi sunt fericit că te pot numi prietenul
meu.

—6—
NICHOLAS SPARKS

MIRACOLE

ţine sunt eu? Şi cum se va termina aceast poveste?

Soarele a r s rit şi eu stau lâng o fereastr aburit de
suflarea unei vie i trecute. În diminea a asta, parc aş fi o
ar tare: port dou c m şi, nişte pantaloni groşi, o eşarf
înf şurat de dou ori în jurul gâtului şi apoi îndesat într-
un pulover gros, pe care l-a tricotat fiica mea acum treizeci
de ani, cadou de ziua mea. Termostatul din camer este dat
la maximum şi micul radiator este chiar în spatele meu.
Tic ie şi suspin , şi scuip aer cald, de parc ar fi un balaur
din poveşti, dar corpul meu înc tremur de un frig de care
nu o s mai scap vreodat şi care m-a pândit vreme de
optzeci de ani. Optzeci de ani, m gândesc uneori şi, în ciuda
resemn rii în fa a acestei vârste, înc sunt surprins c nu
mi-a mai fost cald de când era George Ţush preşedinte. M
întreb dac aşa se simt to i cei de vârsta mea.
Via a mea? Nu-i uşor de explicat. N-a fost atât de
fantastic şi de spectaculoas pe cât m-aş fi aşteptat eu, dar
nici n-am stat degeaba ca un popând u. ţred c a sem nat
foarte mult cu jocurile mecanice: destul de stabil , cu mai
multe urcuşuri decât coborâşuri, iar de-a lungul timpului a
tins s devin înfloritoare. O afacere bun , o afacere
norocoas şi am aflat c nu mul i pot spune asta despre
via a lor. Dar s nu v închipui i cine ştie ce. Nu sunt un om
deosebit; sunt sigur de asta. Sunt un om normal, cu gânduri
normale, care a dus o via normal . Nu mi s-a ridicat niciun
monument şi numele meu va fi în curând dat uit rii, dar am
iubit pe cineva din toat inima şi cu tot sufletul meu, iar
pentru mine asta a fost suficient.
Romanticii s-ar gândi c e o poveste de dragoste, cinicii ar
numi-o îns tragedie. Dup mine, ea are câte pu in din
amândou şi, indiferent cum vei vrea s -i spui pân la urm ,
nimic nu va schimba faptul c ea reprezint o mare parte din
—7—
 JURNALUL UNEI IUBIRI
via a mea, c acesta a fost drumul ales de mine. Nu pot s
m plâng de drumul pe care l-am ales şi nici de locurile prin
care m-a purtat el; aş putea s m vait amarnic de alte
lucruri, dar drumul pe care l-am ales a fost întotdeauna cel
corect şi n-aş fi procedat niciodat altfel.
Timpul, din p cate, nu ne face acest drum mai uşor.
ţ rarea este la fel de dreapt ca întotdeauna, numai c
acum este pres rata cu pietrele şi bolov nişul care s-au
acumulat de-a lungul unei vie i de om. Pân acum trei ani,
mi-ar fi fost uşor s trec peste ele, dar acum mi-e imposibil.
Simt în trupul meu o boal ciudat ; nu mai sunt nici
puternic, nici s n tos şi zilele îmi trec asemenea unui balon
care pluteşte: apatice, uşoare, şi cu timpul devin din ce în ce
mai liniştite.
Tuşesc şi m uit la ceas cu ochii întredeschişi. Îmi dau
seama c e timpul s plec. M ridic de pe scaunul de lâng
fereastr şi str bat camera, oprindu-m în fa a biroului ca s
îmi iau jurnalul pe care l-am recitit de sute de ori. Nu-l mai
r sfoiesc. Îl strecor sub bra şi-mi continuu drumul spre
locul în care trebuie s ajung.
Merg pe gresia alb , str b tut de firişoare gri. Aceeaşi
culoare ca p rul meu şi al multora dintre oamenii de-aici,
deşi eu sunt singurul care am ieşit în diminea a asta pe
culoar. Sunt în camerele lor, singuri în fa a televizorului, dar
şi ei, ca şi mine, sunt obişnui i cu acest lucru. Omul se poate
obişnui cu orice, dac i se las suficient timp.
Aud sunetul înfundat al unor plânsete îndep rtate şi ştiu
exact cine scoate aceste sunete. Apoi, m vad şi asistentele;
zâmbim şi ne salut m. Sunt prietenele mele şi vorbim
adesea, dar sunt sigur c ar fi curioase s ştie mai multe
despre mine şi despre cum o duc în fiecare zi. Le aud cum
încep s şuşoteasc , în timp ce m îndep rtez de ele.
„Iar se duce―, le aud spunând, „sper s fie totul bine.― Dar
mie nu-mi spun nimic în fa . Sunt sigur c ele cred c m-ar
durea s vorbesc despre asta diminea a, atât de devreme, iar
eu, cunoscându-m , m gândesc c se poate s aib
dreptate.
Dup un minut, ajung în camer . Uşa mi-a fost l sat
—8—
NICHOLAS SPARKS
deschis , ca de obicei. Mai sunt dou asistente în camer şi
amândou îmi zâmbesc atunci când intru.
— Ţun diminea a, îmi spun ele vesele, şi mai întâi îmi iau
un r gaz ca s le întreb despre copii, despre şcoal şi despre
vacan a care trebuie s vin .
Vorbim pe fondul unor suspine. Asistentele nu par s
observe; au devenit imune, dar, de fapt, cred c şi eu am
devenit imun.
Apoi m aşez în scaunul care s-a modelat dup conturul
corpului meu. Au terminat şi ea este îmbr cat , dar înc mai
plânge. O s se linişteasc dup ce o s plece ele, ştiu asta.
Agita ia dimine ii o întristeaz întotdeauna şi ziua de ast zi
nu face excep ie. În cele din urm , deschid obloanele şi
pleac . Amândou îmi zâmbesc şi m ating atunci când trec
pe lâng mine. M întreb ce-o însemna asta.
M aşez pentru o clip şi o privesc, dar ea nu se uit la
mine. O în eleg, pentru c nu ştie cine sunt. Pentru ea sunt
un str in. Apoi, îmi întorc privirea, cobor capul şi m rog în
t cere pentru puterea de care ştiu c-o s am nevoie.
Întotdeauna am crezut cu str şnicie în Dumnezeu şi în
puterea rug ciunii, deşi, ca s fiu sincer, credin a mea se
rezum la o list de întreb ri la care vreau s mi se r spund
dup ce n-am s mai fiu.
Acum sunt gata. Îmi pun ochelarii şi scot din buzunar o
lup . O las pe mas o clip , pân când deschid jurnalul.
Trebuie s -mi umezesc de dou ori degetul noduros, ca s
deschid cartea uzata la prima pagin . Apoi m folosesc de
lup .
Întotdeauna înainte s încep s citesc povestea, exist un
moment în care îmi iscodesc mintea şi m întreb: oare o s se
întâmple ast zi? Nu ştiu, pentru c niciodat nu ştiu
dinainte şi, undeva, în adâncul sufletului meu, îmi dau
seama c nu conteaz . Aceast posibilitate m men ine pe
linia de plutire, nu vreo garan ie sau vreo r splat . Şi, deşi
a i putea s spune i c sunt un vis tor sau un prost, sau
orice altceva, eu cred c totul e posibil, îmi dau seama c
soarta şi ştiin a sunt împotriva mea.
Dar ştiin a nu reprezint r spunsul absolut; ştiu acest
—9—
 JURNALUL UNEI IUBIRI
lucru pe care l-am înv at de-a lungul vie ii. Şi aşa am
credin a c miracolele, indiferent cât sunt de inexplicabile
sau incredibile, sunt reale şi pot s se întâmple f r nicio
leg tur cu ordinea fireasc a lucrurilor. Aşadar, din nou,
aşa cum fac în fiecare zi, încep s citesc jurnalul cu voce
tare, pentru ca ea s m aud , sperând ca miracolul care a
ajuns s -mi domine via a s se mai întâmple o dat .
Şi poate, poate c-o s se întâmple.

FANTOME

Era pe la începutul lunii octombrie, în 1946, şi Noah

ţalhoun privea cum lumina roşiatica a soarelui se cufunda
dincolo de terasa ce-i înconjura casa în stil sudist. Îi pl cea
s -şi petreac serile acolo, mai ales dup o zi de trud , s -şi
lase gândurile s r t ceasc . Acesta era modul lui de a se
relaxa, un obicei pe care îl luase de la tat l s u.
Îi pl cea s priveasc mai ales copacii şi reflexul lor în ap .
ţopacii din ţarolina de Nord sunt minuna i toamna târziu:
nuan e de verde, galben, roşu, portocaliu, o întreag palet .
ţulorile lor orbitoare str lucesc în lumina soarelui şi, pentru
a suta oar , Noah ţalhoun se întreb dac primii proprietari
ai casei îşi petrecuser serile cufunda i în aceleaşi gânduri.
ţasa fusese construit în 1772, fiind una dintre cele mai
vechi şi mai mari locuin e de acest fel din New Ţern. Ini ial,
ea fusese cl direa principal de pe o planta ie şi el o
cump rase imediat ce se sfârşise r zboiul; îşi petrecuse
ultimele unsprezece luni f când repara ii care îl costaser o
mic avere. ţu vreo câteva s pt mâni înainte, reporterul de
la ziarul Raleigh scrisese un articol şi afirmase c aceasta era
una dintre cele mai frumoase restaur ri pe care le v zuse.
ţel pu in, casa. ţu restul propriet ii era o alt poveste şi
acolo îşi petrecea el cea mai mare parte a zilei.
ţasa era aşezat cam pe doisprezece acri, lâng Ţrices
ţreek, şi el lucrase toat ziua la gardul de lemn care
împrejmuia celelalte trei laturi ale propriet ii, verificându-l
— 10 —
NICHOLAS SPARKS
s nu fie putrezii sau n p dit de termite şi înlocuind stâlpii,
unde era nevoie. Mai avea înc mult de lucru, mai ales pe
partea vestic , iar când, mai devreme, îşi strânsese uneltele,
îşi pusese în minte s cheme pe cineva ca s -i mai aduc
nişte cherestea. De obicei, intra în cas , bea un pahar de ceai
îndulcit şi f cea un duş. Întotdeauna f cea duş la sfârşitul
zilei pentru c apa alunga şi murd ria, şi oboseala.
Apoi îşi piept na p rul pe spate, îşi punea nişte blugi uza i
şi o c maş albastr cu mânec lung , îşi mai turna un
pahar de ceai şi ieşea pe terasa unde st tea şi acum, unde
st tea în fiecare zi, la aceast or .
Îşi întinse bra ele sub cap, apoi îşi mas umerii,
terminându-şi astfel exerci iul. Acum era relaxat, curat,
revigorat. Îşi sim ea muşchii obosi i şi ştia c mâine o s -l
doar pu in, dar era mul umit c reuşise s fac mare parte
din lucrurile pe care şi le propusese.
Noah se întinse s -şi ia chitara şi îşi aduse aminte de tat l
s u, gândindu-se cât de mult îi ducea dorul. Execut câteva
acorduri, îi regl dou corzi şi cânt din nou. De data asta,
se auzi mai bine şi continu s cânte. Muzic blând , muzic
liniştit . La început, îngân încetişor o melodie, apoi începu
s cânte pe m sur ce noaptea îl înv luia. ţânt la chitar şi
fredon pân ce soarele apuse şi cerul se întunec .
Pu in dup ce trecuse de ora şapte, se opri din cântat şi se
l s pe spate în balansoar, leg nându-se. Din obişnuin , îşi
ridic privirea şi v zu constela ia Orion, ţarul Mare,
constela ia Gemenii şi Steaua Polar care sclipea pe cerul
tomnatic.
Începu s vad în fa a ochilor numai cifre şi apoi se opri.
Ştia c -şi cheltuise aproape toate economiile pe cas şi, în
curând, trebuia s -şi caute iar şi o slujb , dar îndep rt
gândul şi se hot rî s se bucure de lunile care-i mai
r m seser pentru a lucra la cas , f r s -şi mai fac
probleme. O s ias bine, ştia el; întotdeauna ieşea bine. În
plus, ura s se gândeasc la bani. Înv ase demult s se
bucure de lucrurile simple, lucruri care nu puteau fi
cump rate şi-i era greu s -i în eleag pe oamenii care
gândeau altfel. Şi aceast tr s tur o moştenise tot de la
— 11 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
tat l s u.
ţlem, c eaua sa de vân toare, veni spre el şi, înainte s
se aşeze la picioarele lui, îi atinse mâna cu botul.
— Hei, feti o, ce mai faci? o întreb el, în timp ce-o
mângâia pe cap şi ea scânci uşor, ridicându-şi ochii blânzi şi
rotunzi spre el.
ţ eluşa îşi pierduse o lab în urma unui accident de
maşin , dar înc se mai mişca destul de bine şi-i inea
companie în astfel de nop i liniştite.
Avea treizeci şi unu de ani, nici prea tân r, dar destul de
b trân ca s fie singur. Nu mai ieşise cu nicio femeie de când
venise aici, nu mai g sise pe nimeni care s -l intereseze
câtuşi de pu in. Era vina lui, ştia asta. Avea ceva care inea
la distan orice femeie care încerca s se apropie de el, ceva
care nu era sigur c putea fi schimbat chiar dac încerca. Şi
câteodat , chiar înainte s adoarm , se întreba dac -i fusese
scris s fie pentru totdeauna singur.
Seara se scurse c ldu şi frumoas . Noah ascult greierii
şi foşnetul frunzelor, gândindu-se c sunetul naturii era mai
adev rat şi trezea mai mult emo ie decât lucruri ca maşinile
şi avioanele. Natura î i d ruieşte mai mult decât ia şi
sunetele ei îl f ceau întotdeauna s fie omul care ar fi trebuit
s fie. Fuseser unele momente în timpul r zboiului, mai
ales dup Marea ţoncentrare, când se gândise adesea la
aceste sunete simple.
— Asta o s te ajute s nu înnebuneşti, îi spusese tat l
s u, în ziua în care se îmbarcase. Este o muzic
dumnezeiasc şi ea o s te aduc înapoi acas întreg.
Îşi termin ceaiul, intr în cas , g si o carte şi apoi ieşi s
citeasc la lumina de pe teras . Dup ce se aşez din nou,
privi cartea. Era veche, coperta era rupt şi paginile erau
p tate cu noroi şi cu ap . Era volumul Fire de iarbă al lui
Walt Whitman şi îl purtase cu el pe toat durata r zboiului.
Odat , îl ap rase chiar de un glon care-i fusese destinat lui.
Frec pu in coperta şi o şterse de praf. Apoi deschise
cartea la întâmplare şi citi cuvintele ce-i r s rir sub ochi:

Acesta este ceasul t u, Suflete, zborul t u liber,

— 12 —
NICHOLAS SPARKS
c tre cele negr ite,
Departe de c r i, departe de art , cu ziua ştears ,
lec ia f cut .
Te vei ivi de-acum t cut, privind,
cânt rind temele pe care le iubeşti mai mult,
Noaptea, somnul, moartea şi stelele.

Zâmbi. Nu ştia de ce, dar Walt Whitman îi amintea de New

Ţern şi îi p rea bine c se întorsese acolo. Deşi fusese plecat
timp de paisprezece ani, aici se sim ea acas şi cunoştea
mul i oameni, pe cei mai mul i înc din tinere e. Nu era ceva
neobişnuit. La fel ca în multe oraşe din sud, oamenii care
tr iau aici nu se schimbaser deloc, doar îmb trâniser
pu in.
Acum, cel mai bun prieten al s u era Gus, un negru de
vreo şaptezeci de ani, care locuia ceva mai încolo. Se
întâlniser la câteva s pt mâni dup ce Noah cump rase
casa, când Gus venise cu nişte lichior f cut de el şi cu bere
Ţrunswick şi împreun petrecuser prima lor sear
îmb tându-se şi povestind.
Acum Gus venea de câteva ori pe s pt mân , de obicei
seara, în jurul orei opt. ţu patru copii şi unsprezece nepo i
în cas , din când în când avea nevoie s mai ias şi Noah nu
putea s -l condamne.
De obicei, Gus îşi aducea şi armonica şi, dup ce vorbeau
pu in, cântau câteva cântece împreun . Uneori, ore întregi.
Ajunsese s -l considere pe Gus o rud apropiat . De fapt,
nu mai avea pe nimeni altcineva, cel pu in de anul trecut, de
când îi murise tat l. Fusese singur la p rin i; mama sa
murise de grip când el avea numai doi ani şi, deşi se
gândise la asta, nu se c s torise niciodat .
Dar fusese îndr gostit o dat , de asta era sigur. O dat şi
numai o dat , cu mult timp în urm . Şi asta îl schimbase
pentru totdeauna. Numai iubirea perfect putea s fac acest
lucru şi acea iubire fusese, într-adev r, perfect .
Norii începur s învolbureze cerul şi, din cauza luminii
lunii, c p tar o nuan argintie. Îşi l s capul s se
— 13 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
odihneasc pe sp tarul balansoarului care se leg na, în timp
ce pe cer norii se înv lm şeau din ce în ce mai tare.
Picioarele i se mişcau mecanic, p strând un ritm constant şi,
aşa cum f cea în majoritatea serilor, îşi sim i gândurile
zburându-i c tre o sear pl cut ca şi aceasta, dar cu
paisprezece ani în urm .
Era chiar dup absolvirea din 1932, în seara inaugural a
Festivalului din Neuse River. Tot oraşul era pe str zi, la
picnicuri şi la jocuri de noroc. Aerul era umed în acea
noapte, nu ştia de ce, dar îşi aducea bine aminte. Venise
singur şi, pe când încerca s -şi fac loc prin mul imea de
oameni, c utându-şi prietenii, îi v zuse pe Fin şi pe Sarah,
doi dintre prietenii cu care crescuse, vorbind cu o fat pe
care n-o mai v zuse pân atunci. Era dr gu , îşi amintea c
se gândise la asta şi când, în cele din urm , li se al turase,
fata îl privise cu ochi p trunz tori.
— Ţun , îi spusese ea simplu şi îi întinsese mâna. Finely
mi-a povestit multe despre tine.
Un început banal, care ar fi fost uitat dac n-ar fi fost ea
aceea care l-a f cut. Dar în timp ce-i strângea mâna şi privea
acei ochi uimitor de verzi, ştiu într-o clip c ea era aceea cu
care şi-ar fi petrecut tot restul vie ii şi n-avea s mai
întâlneasc pe altcineva la fel. În acea adiere de var , care se
sim ea printre copaci, ea i se p rea atât de bun , perfect !
Apoi, totul se desf şurase cu iu eala unei tornade. Fin îi
spusese c fata îşi petrecea vara în New Ţern împreun cu
familia, pentru c tat l ei lucra pentru R. J. Reynolds şi, deşi
el d duse doar din cap, felul în care ea îl privea îi d du de
în eles c t cerea lui era bine primit . Fin râsese atunci
pentru c îşi d duse seama de ce se întâmpla şi Sarah
sugerase s cumpere nişte ţola cu arom de cireşe; to i
patru r m seser la festival pân când mul imea se
împu inase şi festivalul se terminase.
S-au întâlnit şi a doua zi, şi în urm toarea şi, în curând,
au devenit de nedesp r it. În fiecare diminea , în afar de
duminica, atunci când trebuia s se duc la biseric , termina
repede de cântat în cor şi apoi se ducea int în parcul Fort
Totten, unde îl aştepta ea. Pentru c era nou-venit şi nu mai
— 14 —
NICHOLAS SPARKS
locuise pân atunci într-un oraş mic, îşi petreceau ziua
f când lucruri care erau cu totul noi pentru ea. O înv ase
cum s arunce cu undi a, cum s pescuiasc bibani în râu şi
o dusese s descopere p durile ţroatan. Se plimbau în canoe
şi priveau împreun furtunile de var , iar lui i se p rea c se
cunoşteau dintotdeauna.
Dar şi el înv ase multe lucruri. La depozitul de tutun din
oraş, unde se organizau seri dansante, ea îl înv ase s
danseze vals şi ţharleston şi, deşi la primele melodii se
împiedicaser îngrozitor, r bdarea ei a fost pân la urm
r spl tit şi au dansat împreuna pân când s-a oprit muzica.
Apoi, el a condus-o acas şi, când s-au oprit pe teras s -i
spun noapte bun , a s rutat-o pentru prima oar ,
întrebându-se de ce aşteptase atât de mult. Mai târziu, tot în
acea var , o adusese la aceast cas , priviser ruina în care
se g sea şi-i spusese c într-o zi o s fie a lui şi o s-o repare.
Petreceau ore întregi împreun , împ rt şindu-şi visurile: el
voia s vad lumea, ea s devin artist şi, într-o noapte
umed de august, amândoi îşi pierduser virginitatea. ţând
dup trei s pt mâni plec , lu cu ea o parte din sufletul lui
şi restul verii. O urm rise în timp ce p r sea oraşul într-o
diminea ploioas , o privise cu acei ochi care nu se
închiseser toat noaptea, apoi se dusese acas şi-şi f cuse
bagajul. S pt mâna urm toare şi-o petrecuse de unul
singur, pe insula Harker.
Noah îşi trecu mâinile prin p r şi-şi privi ceasul. Opt şi
dou sprezece minute. Se ridic şi se duse în fa a casei,
uitându-se pe drum. Gus nu se vedea şi Noah se gândi c
nici n-o s mai vin . Se întoarse spre balansoar şi se aşez .
Îşi aminti c vorbise cu Gus despre ea. Prima oar când îi
pomenise de ea, Gus începuse s clatine din cap şi s râd .
— Aşadar, asta e fantoma de care tot fugi!
Când îl întrebase la ce se referea, Gus îi spusese:
— Ştii tu, fantoma, amintirea! Te-am tot urm rit muncind
zi şi noapte şi trudeşti atâta încât abia mai ai timp s - i tragi
sufletul. Oamenii fac asta din trei motive. Ori sunt nebuni,
ori proşti, ori încearc s uite ceva. ţât despre tine, am ştiut
c încercai s ui i. Numa’ c nu ştiam ce!
— 15 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
Se gândi la ceea ce îi spusese Gus. Şi avea, bineîn eles,
dreptate. New Bern era acum bântuit. Bântuit de fantoma
amintirii ei. De câte ori se plimba prin parcul Fort Totten, lui
Noah i se p rea c-o vede în locul unde se întâlneau. Ori
stând pe banc , ori lâng gard, zâmbind mereu, cu p rul ei
blond, ce-i atingea uşor umerii, şi cu ochii de culoarea
smaraldului. ţând st tea noaptea pe teras cu chitara, parc
o vedea lâng el, ascultându-l liniştit , în timp ce el cânta
muzica din vremea copil riei sale.
Sim ea acelaşi lucru şi când mergea la farmacia lui Gaston
sau la teatrul Masonic, sau chiar şi atunci când hoin rea
prin oraş. Oriunde s-ar fi uitat, vedea imaginea ei, vedea
lucruri care îi aduceau aminte de ea.
Era ciudat şi el ştia asta. Crescuse în New Bern. Primii
şaptesprezece ani şi-i petrecuse acolo. Dar când se gândea la
New Bern, p rea s -şi aminteasc numai ultima var , acea
var în care fuseser împreun . ţelelalte amintiri erau
fragmentate, idei disparate despre maturizarea sa şi rar era
vreuna care s -i trezeasc vreun sentiment.
Într-o noapte, i-a povestit lui Gus totul şi nu numai c Gus
l-a în eles, dar tot el i-a explicat şi de ce. Îi spusese simplu:
— Tata obişnuia s -mi spun c prima dragoste î i
schimb via a pentru totdeauna şi, oricât ai încerca, acest
sentiment nu dispare niciodat . Fata asta de care îmi
povesteşti tu a fost prima ta dragoste! Şi orice ai face,
niciodat n-o s scapi de amintirea ei.
Noah scutur din cap şi, când imaginea ei începu s
dispar , se întoarse la Whitman. ţiti timp de o or ,
ridicându-şi privirea din când în când s vad viezurii şi
oposumii op ind prin crâng. La nou şi jum tate, închise
cartea, urc în dormitor şi începu s scrie în jurnalul care
con inea şi însemn ri personale, dar şi observa ii despre ceea
ce lucra la cas . Patruzeci de minute mai târziu, dormea.
ţlem se fâ âi pe sc ri, îl mirosi în timp ce dormea şi apoi,
dup ce se învârti de câteva ori, se ghemui la piciorul
patului.

Mai devreme, tot în acea sear , la o sut cincizeci de

— 16 —
NICHOLAS SPARKS
kilometri dep rtare, ea st tea singur , în leag nul de pe
prispa casei p rinteşti, cu un picior îndoit sub ea. Sc unelul
fusese pu in cam umed când se aşezase; mai devreme
plouase, tare şi trist, dar acum norii se împr ştiau şi, în timp
ce privea dincolo de ei, spre stele, se întreba dac luase
hot rârea potrivit . Se fr mântase zile întregi şi în seara
aceasta, ceva mai mult decât de obicei, dar în cele din urm ,
îşi d duse seama c nu s-ar ierta niciodat dac ar l sa s -i
scape acest prilej.
Lon nu ştia adev ratul motiv pentru care pleca ea în
diminea a urm toare. ţu o s pt mân în urm , ea îi spusese
c ar vrea s viziteze nişte magazine de antichit i de pe
coast .
— Numai pentru câteva zile, îi spusese ea, şi pe urm , am
şi eu nevoie de o pauz din toate preg tirile astea de nunt .
Îi p ruse r u c trebuise s îl mint , dar ştia c nu are
cum s -i spun adev rul. El nu avea nimic de-a face cu
plecarea ei şi n-ar fi fost drept s -i cear s în eleag .
N-avea mult de mers din Raleigh, un drum de vreo dou
ore; ajunse cu pu in înainte de ora unsprezece. Se cazase la
un han mic din centrul oraşului, urcase în camer şi
despachetase, îşi pusese rochiile în dulap, aranjându-şi
restul lucrurilor prin sertare. Mâncase repede şi o rugase pe
chelneri s-o îndrume spre cele mai apropiate magazine de
antichit i, apoi îşi petrecuse urm toarele ore la
cump r turi. Pe la patru şi jum tate era din nou în camer .
Se aşez pe marginea patului, ridic receptorul şi-l sun
pe Lon. El nu putea s vorbeasc prea mult pentru c avea
treab la tribunal, dar înainte s închid , ea îi d du num rul
de telefon de la han şi-i promise c o s -l sune în ziua
urm toare. „Bun―, se gândi ea, în timp ce închidea telefonul.
Avuseser o conversa ie obişnuit , nimic ieşit din comun.
Nimic care s -i dea de b nuit.
Se cunoşteau de aproape patru ani; se întâlniser în 1942,
când întreaga lume se afla în r zboi şi America era deja
angajat de un an. Fiecare se implica într-un fel sau altul şi
ea se oferise s dea o mân de ajutor la spitalul din centru.
Aveau nevoie de ea şi era foarte apreciat , dar era mai greu
— 17 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
decât îşi închipuise. Soseau primele valuri de solda i r ni i şi
ea îşi petrecea timpul printre oameni distruşi şi trupuri
descompuse de durere. ţând, la o petrecere de ţr ciun, Lon
venise s se prezinte cu acel şarm inconfundabil, ea v zuse
în el exact ceea ce avea nevoie: cineva care s fie încrez tor şi
cu sim ul umorului, cineva care s -i alunge toate temerile.
Ar ta bine, era inteligent şi atent, un avocat de succes, cu
opt ani mai în vârst decât ea, care muncea cu d ruire şi
care nu numai c îşi rezolva cazurile, dar îşi asigura şi un
renume. Ea îi în elesese ambi ia pentru c şi tat l ei, şi mul i
dintre b rba ii din cercul s u de cunoştin e sem nau cu el.
ţa şi ei, fusese crescut în spiritul conservator al Sudului,
acolo unde numele şi realiz rile erau adesea cele mai
importante considerente într-o c s torie. În unele cazuri,
erau chiar singurele.
Deşi înc din copil rie ea se revoltase destul de discret
împotriva acestei idei şi se întâlnise cu vreo câ iva b rba i pe
care îi putea caracteriza cel mai bine ca fiind ignoran i,
descoperi c este atras de dezinvoltura lui Lon şi încetul cu
încetul ajunsese s -l iubeasc . ţu toate c lucra foarte mult,
cu ea se purta foarte bine. Era un domn, matur şi
responsabil deopotriv , şi în acele clipe teribile din timpul
r zboiului, când avea nevoie de cineva care s-o sprijine, el
nu-i întorsese niciodat spatele. ţu el se sim ea în siguran
şi ştia c o iubeşte, de aceea îi acceptase cererea în c s torie.
În timp ce se gândea la aceste lucruri, se sim i vinovat c
se afla acolo şi ştia c ar trebui s împacheteze şi s plece
înainte s se r zgândeasc . Mai f cuse asta o dat , cu mult
timp în urm , şi dac pleca acum, era sigur c n-ar mai fi
avut niciodat puterea s se întoarc din nou acolo. Îşi lu
carne elul, ezit şi apoi aproape c se îndrept spre uş . Dar
întâmplarea o adusese aici şi puse din nou carne elul
deoparte, dându-şi seama c , dac ar fi plecat acum, s-ar fi
întrebat mereu ce s-ar fi întâmplat dac nu pleca. Şi nu
credea c ar putea s tr iasc mai departe cu aceast
întrebare pe suflet.
Se duse în baie şi d du drumul la ap . Dup ce verific
temperatura, se duse spre şifonier, sco ându-şi cerceii de aur
— 18 —
NICHOLAS SPARKS
în timp ce traversa camera. Îşi lu trusa de machiaj, o
deschise şi scoase o lam şi un s pun, apoi se dezbr c în
fa a toaletei.
De mic i se spusese c e frumoas şi, odat dezbr cat ,
se privi în oglind . ţorpul îi era puternic, bine propor ionat,
sâni uşor rotunji i, f r pic de burt şi picioare zvelte.
Moştenise de la mama sa pome ii ridica i, pielea fin şi p rul
blond, dar cea mai frumoas tr s tur nu o moştenea de la
niciunul din p rin i. Avea ochi „asemenea valurilor
oceanului―, dup cum obişnuia Lon s -i spun .
Luând din nou lama şi s punul, merse în baie, opri
robinetul, aşez un prosop la îndemân şi p şi uşor în cad .
Îi pl cea s se relaxeze în ap şi se scufunda mai adânc în
cad . Avusese o zi lung şi spatele îi era încordat, dar era
mul umit c îşi terminase cump r turile atât de repede.
Trebuia s se întoarc la Raleigh cu ceva lucruri cump rate
şi cele pe care le alesese ea se potriveau de minune. Îşi
propusese s g seasc şi alte magazine din zona oraşului
Ţeaufort şi apoi se gândi c s-ar putea s nu fie nevoie. Lon
nu era genul de b rbat care s-o verifice.
Se întinse s ia s punul, f cu spum şi începu s se rad
pe picioare. În timp ce f cea asta, se gândea la p rin ii s i şi
la ce ar crede ei despre comportamentul s u. N-avea nicio
îndoial c n-ar fi fost de acord, mai ales mama ei. Ea nu
acceptase niciodat ceea ce se întâmplase în acea var
petrecut aici şi n-o s accepte nici acum, indiferent de
motivele prin care s-ar justifica ea.
Se mai r sf un timp în cad , înainte s ias şi s se
înf şoare cu prosopul. Se duse la şifonier şi-şi c ut o rochie;
în cele din urm , îşi alese una lung şi galben , pu in
decoltat , tipul de rochie foarte des întâlnit în Sud. Se
îmbr ca şi se privi în oglind , întorcându-se când pe-o parte,
când pe cealalt . Îi venea foarte bine şi o f cea s par
feminin , dar în cele din urm , renun şi o aşez la loc pe
umeraş.
G si în locul ei o rochie mai obişnuit , care nu dezv luia
prea multe şi se îmbr c , aşadar, cu aceasta. Era de un
albastru-deschis, cu pu in dantel , se încheia în fa şi,
— 19 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
deşi nu p rea la fel de dr gu ca prima, îi oferea imaginea
cea mai potrivit , dup p rerea ei.
Se machie foarte discret: cu pu in fard pe pleoape şi cu
rimel care-i eviden ia ochii. Îşi d du apoi cu parfum, dar
foarte discret. G si o pereche de cerceluşi rotunzi, şi-i puse
în urechi, iar apoi se înc l cu sandalele maronii cu toc jos
pe care le purtase şi mai devreme. Îşi piept n p rul blond,
şi-l prinse şi se privi în oglind . „Nu, era prea mult, se gândi
ea şi şi-l l s pe spate. E mai bine aşa.―
ţând termin , f cu un pas înapoi ca s vad rezultatele.
Ar ta bine: nici prea sofisticat , dar nici prea ştears . Nu
voia s exagereze. De fapt, nici nu ştia la ce s se aştepte.
Trecuse mult timp, poate prea mult şi s-ar fi putut întâmpla
multe, chiar lucruri la care ea refuza s se gândeasc .
Privi în jos şi observ c mâinile îi tremurau şi râse. Era
ciudat: de obicei, nu era atât de nervoas . ţa şi Lon, fusese
întotdeauna st pân pe sine, chiar şi atunci când era mic .
Îşi aducea aminte c de câteva ori avusese probleme mai ales
la întâlniri, pentru c îi intimida pe majoritatea b ie ilor de
vârsta ei.
Îşi g si agenda şi cheile de la maşin şi apoi lu şi cheia de
la camer . Le învârti de câteva ori în mân în timp ce îşi
spunea: „Ai ajuns pân aici, nu renun a tocmai acum―, şi, în
loc s plece aşa cum voia, se aşez din nou pe pat. Se uit s
vad cât e ceasul. Era aproape şase. Ştia c în câteva minute
trebuia s plece – nu voia s ajung acolo dup c derea
nop ii, dar mai avea nevoie de înc pu in timp.
— Fir-ar s fie, şopti ea, ce fac eu acum? N-ar trebui s m
aflu aici. N-am niciun motiv, dar în acelaşi moment îşi d du
seama c nu era adev rat.
Ceva se întâmpla în acel loc. M car aşa va avea un
r spuns. Deschise agenda şi o r sfoi pân descoperi o
t ietur de ziar mototolit . Dup ce o lu uşor, aproape cu
sfin enie, fiind atent s n-o rup , o desp turi şi o privi
pentru o clip .
— sta ar fi motivul, îşi spuse ea, despre asta ar fi vorba.

Noah se trezi la cinci şi se plimb cu caiacul timp de o or

— 20 —
NICHOLAS SPARKS
în susul râului Ţrices ţreek, aşa cum f cea de obicei. ţând
termin , se schimb în hainele sale de lucru, înc lzi nişte
pr jiturele r mase de ieri, lu în fug nişte mere şi-şi termin
micul dejun cu dou c ni de cafea.
Lucr din nou la gard, reparând cei mai mul i dintre stâlpii
care aveau nevoie de aşa ceva. Era toamn târzie, cu o
temperatur de peste dou zeci de grade şi, cam pe la ora
prânzului, era deja obosit şi înfierbântat şi de-abia atunci se
bucur de o pauz .
Mânc pe malul pârâiaşului în care se zbenguiau peştii. Îi
pl cea s -i priveasc s rind de trei sau de patru ori şi apoi
alunecând prin aer înainte s dispar în apa s lcie. Nu ştia
de ce, dar fusese întotdeauna uimit c instinctul lor nu se
schimbase de mii, de zeci de mii de ani, de fapt.
Uneori se întreba dac instinctele omului se schimbaser
de-a lungul timpului şi întotdeauna ajungea la concluzia c
nu. ţel pu in, nu în mod semnificativ, nu în ceea ce priveşte
tr s turile fundamentale. Tot ce putea spune era c omul
fusese dintotdeauna agresiv, se str duise din r sputeri s
domine şi încercase s controleze întreaga lume. R zboaiele
din Europa şi din Japonia dovediser acest lucru.
ţu pu in timp dup ora trei, încet lucrul şi se îndrept
c tre un ad post situat chiar lâng debarcaderul lui. Intr ,
g si undi a, câteva momeli şi câ iva greieri şi apoi se îndrept
c tre debarcader, aranj cârligul şi arunc undi a.
ţa şi acum, pescuitul îl f cea întotdeauna s se gândeasc
la via a sa. Îşi amintise c dup moartea mamei îşi petrecuse
timpul prin zece c mine diferite şi, dintr-un motiv sau altul,
în copil rie se bâlbâise îngrozitor de tare şi din aceast cauz
fusese tot timpul luat peste picior. Când începuse s mearg
la şcoal , profesorii au crezut c e retardat şi recomandaser
s fie retras de la şcoal ..
În loc de asta, tat l s u se ocupa el însuşi de educa ia lui.
Îl trimitea la şcoal şi apoi îl punea s vin la tâmpl ria unde
lucra, ca s adune şi s aşeze lemnele.
— E bine s ne petrecem timpul împreun , îi spunea el în
vreme ce lucrau cot la cot, aşa cum f ceam şi eu cu tat l
meu.
— 21 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
ţând erau împreun , tat l s u îi vorbea despre p s ri şi
animale sau spunea istorisiri şi legende din ţarolina de
Nord. În câteva luni, Noah începu s vorbeasc din nou, dar
nu foarte bine şi tat l s u se hot rî s -l înve e s citeasc din
c r ile de poezii.
— Înva s citeşti cu voce tare şi atunci o s fii în stare s
spui tot ce vrei.
Din nou, tat l s u avusese dreptate şi, pân în anul
urm tor, Noah reuşi s scape de bâlbâial . Dar mergea în
continuare la tâmpl rie zi de zi, doar pentru c acolo era
tat l s u, iar seara citea cu voce tare poezii de Whitman şi
Tennyson, iar tat l s u st tea în balansoar, lâng el. De
atunci, citise tot timpul poezii.
ţând a mai crescut pu in, aproape toate vacan ele şi week-
end-urile şi le petrecea de unul singur. Explora p durea
ţroatan şi se plimba pe râu în prima sa barc , urmând linia
inutului Ţrices ţreek cam treizeci şi cinci de kilometri, pân
când nu mai putea s avanseze; mergea apoi pe jos restul
drumului, pân pe coast . Mersul cu cortul şi explor rile
devenir pasiunile lui şi-şi petrecea ore întregi prin p dure,
stând la poalele stejarilor, fluierând încetişor şi cântând la
chitar pentru castori, gâşte şi pentru bâtlanii albaştri. Poe ii
ştiau c izolarea în sânul naturii, departe de oameni şi de
lucrurile f cute de mâna omului, f cea bine sufletului şi el se
identificase întotdeauna cu poe ii.
Deşi era t cut, anii de trud de la tâmpl rie îl f cuser s
fie foarte bun la sport şi succesul s u ca atlet îi adusese
popularitate. Îi pl ceau fotbalul şi concursurile de atletism şi,
deşi mul i dintre colegii s i de echip îşi petreceau timpul
liber împreun , rareori li se al tura şi el. ţei care nu-l
cunoşteau puteau s -l considere arogant; de fapt, el se
maturizase pu in mai repede decât ceilal i. Avusese câteva
prietene în timpul şcolii, dar niciuna nu-l impresionase în
mod deosebit. În afar de una singur . Şi ea ap ruse dup
absolvire.
Allie. Allie a lui.
Îşi aducea aminte c îi povestise lui Fin despre Allie dup
ce plecaser de la festival în acea prim sear şi Fin râsese.
— 22 —
NICHOLAS SPARKS
Şi apoi îi prezisese dou lucruri: primul, c o s se
îndr gosteasc , şi al doilea, c n-o s mearg .
Undi a îl smuci încet şi Noah sper s prind un biban
mare, dar, în final, nu mai sim i nicio smucitur şi, dup ce
trase de undi şi verific momeala, o arunc din nou.
Via a îi dovedise c Fin a avut dreptate în ambele privin e.
În cea mai mare parte a verii, ea trebuise s inventeze diverse
motive pentru p rin ii ei, ori de câte ori voiau s se
întâlneasc . Nu pentru c aceştia nu l-ar fi pl cut, ci pentru
c el apar inea unei alte clase sociale, era prea s rac şi ei n-
ar fi fost niciodat de acord dac fiica lor ar fi avut gânduri
serioase în leg tur cu cineva ca el.
— Nu-mi pas ce spun p rin ii mei, te iubesc şi te voi iubi
mereu, îi spunea ea. O s g sim o cale s r mânem
împreun .
Dar în cele din urm , acest lucru nu fusese posibil. ţam
pe la începutul lui septembrie, tutunul se terminase de
recoltat, iar ea nu avu de ales şi trebui s se întoarc
împreun cu familia ei în Winston-Salem.
— S-a terminat doar vara, Allie, nu şi rela ia noastr , îi
spusese el în diminea a când ea pleca. Pentru noi, n-o s
existe niciodat sfârşit.
Dar existase. Din motive pe care el nu le-a în eles
niciodat , la scrisorile pe care i le trimisese nu primise
niciodat r spuns.
În cele din urm , se hot râse s plece din New Ţern ca s
şi-o scoat din minte, dar şi pentru c Marea ţriz f cuse ca
traiul s fie foarte greu acolo. Mai întâi se îndreptase c tre
Norfolk şi lucrase şase luni de zile la un şantier naval, pân
când fusese concediat, apoi se mutase în New Jersey pentru
c auzise c acolo lucrurile mergeau mai bine.
În cele din urm , îşi g si de lucru la un centru de colectare
a materialelor, unde separa buc ile de metal. Proprietarul,
un evreu pe nume Morris Goldman, voia s adune cât mai
mult metal, fiind convins c în Europa o s înceap r zboiul
şi c va participa şi America. Dar lui Noah nu-i p sa. Era
bucuros c avea de lucru.
Anii s i de trud de la tâmpl rie îl c liser pentru acest
— 23 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
gen de munc şi tr gea din greu. Asta nu numai c -l ajuta s
nu se mai gândeasc la Allie în timpul zilei, dar sim ea c
trebuia s fac aşa ceva. Tat l sau îi spusese întotdeauna:
„Munceşte pentru tot ce eşti pl tit s faci. Dac faci mai
pu in, înseamn c furi.― Patronului s u îi pl cea aceast
atitudine. „P cat c nu eşti evreu, îi spunea Goldman, eşti un
b iat bun în foarte multe privin e.― Era cel mai frumos
compliment pe care Goldman îl putea face.
Se gândea în continuare la Allie, mai ales noaptea. Îi scria
o dat pe lun , dar niciodat nu primea un r spuns. În cele
din urm , îi scrise o ultim scrisoare şi se sili s accepte
faptul c vara pe care o petrecuser împreun era singurul
lucru ce le mai r m sese.
Şi totuşi, nu şi-o putea scoate din minte. La trei ani dup
ce îi trimise ultima scrisoare, plec în Winston-Salem
sperând s-o g seasc . Se dusese la ea acas şi aflase c se
mutase şi, dup ce st tu de vorb cu vreo câ iva vecini,
sunase la Companie. Fata care-i r spunse la telefon era nou
şi nu recunoscu numele, dar scotoci printre dosare.
Descoperi c tat l lui Allie plecase din companie şi ea nu mai
avea înregistrat nicio alt adres . Atunci a fost prima şi
ultima dat când a c utat-o.
În urm torii opt ani continu s lucreze pentru Goldman.
La început, era unul dintre cei doisprezece angaja i ai firmei,
dar cu trecerea anilor, firma se dezvolt şi el fu avansat. În
1940, intrase deja în afacere şi se ocupa de întreaga
opera iune, f când toate aranjamentele şi având un num r
de treizeci de oameni în subordine. Aceasta devenise cea mai
mare afacere de colectare a metalului de pe Coasta de Est.
În tot acest timp, se întâlnise cu vreo câteva femei.
Avusese chiar o rela ie serioas cu una dintre ele, chelneri a
unui local, care avea ochii albaştri şi p rul negru, m t sos.
Deşi fuseser împreun timp de doi ani şi se sim iser foarte
bine, el nu ajunsese niciodat s aib pentru ea sentimentele
pe care le nutrise pentru Allie.
Dar nici n-o uitase. Era cu câ iva ani mai mare decât el şi
îl înv ase cum s fie pe placul unei femei, locurile în care s-o
ating şi s-o s rute, unde s insiste şi ce s -i şopteasc .
— 24 —
NICHOLAS SPARKS
Uneori îşi petreceau toat ziua în pat, înl n ui i şi f când în
aşa fel dragoste, încât amândoi s fie satisf cu i.
Ea ştiuse c n-o s r mân împreun pentru totdeauna.
Odat , spre sfârşitul rela iei lor, ea îi spusese.
— Aş vrea s - i pot oferi ceea ce cau i, dar nu ştiu ce cau i
tu de fapt. Ai în tine ceva ce ascunzi de toat lumea, inclusiv
de mine. E ca şi cum n-am fi împreun cu adev rat. Te
gândeşti la altcineva.
El încercase s nege, dar ea nu-l crezuse.
— Sunt femeie, simt lucrurile astea. ţâteodat , când m
priveşti, îmi dau seama c , de fapt, tu vezi pe altcineva. E ca
şi cum ai aştepta-o s apar din senin şi s te scape de toate
astea…
O lun mai târziu venise la el la lucru şi-i spusese c are
pe altcineva. O în elesese. Se desp r iser prieteni şi în anul
urm tor primise o vedere de la ea, în care îl anun a c s-a
c s torit. De-atunci nu mai auzise de ea.
ţât st tuse în New Jersey, obişnuia s -şi viziteze tat l o
dat pe an, de ţr ciun. Îşi petreceau timpul pescuind şi
vorbind, şi din când în când, mai f ceau câte o excursie pe
coast , aşezându-şi cortul în Outer Ţanks, lâng Ocracoke.
R zboiul începu în decembrie 1941, aşa cum prevestise
Goldman, când el avea dou zeci şi şase de ani. Noah se
dusese a doua zi de diminea la birou şi-l anun pe
Goldman c inten iona s se înroleze, apoi se întorsese în
New Bern ca s -şi ia r mas-bun de la tat l s u. ţinci
s pt mâni mai târziu, era pe front. Tot atunci primi de la
Goldman o scrisoare prin care îi mul umea pentru ajutorul
s u, împreun cu copia de pe un certificat care îi d dea
dreptul asupra unui mic procent din ac iunile companiei,
dac aceasta ar fi fost vreodat vândut .
„Nu m-aş fi descurcat f r tine―, îi scria acesta. „Eşti
tân rul cel mai de treab care a lucrat vreodat pentru mine,
chiar dac nu eşti evreu.―
Urm torii trei ani şi-i petrecu în Armata III a generalului
Patton, târându-se prin deşerturile din Africa, prin p durile
din Europa, purtând vreo cincisprezece kilograme în spinare
şi unitatea sa de infanterie era întotdeauna în mijlocul
— 25 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
evenimentelor, îşi vedea prietenii murind lâng el; vedea cum
unii dintre ei erau îngropa i la mii de kilometri de cas .
Odat , în timp ce se ascundea într-un bârlog de vulpe,
undeva, pe valea Rinului, i se p ru c-o vede pe Allie cum
vegheaz asupra lui.
Îşi aminti apoi cum se sfârşise r zboiul în Europa şi câteva
luni mai târziu, în Japonia. ţhiar înainte s fie l sat la vatr ,
primise o scrisoare de la un avocat din New Jersey care îl
reprezenta pe Morris Goldman. Când se întâlni cu avocatul,
afl c Morris Goldman murise cu un an în urm şi ac iunile
sale fuseser lichidate. Afacerea fusese vândut şi Noah
primise un cec de aproape şaptezeci de mii de dolari. Era
ciudat îns c nu se putea bucura de acest lucru.
În s pt mâna urm toare, se întorsese la New Ţern şi-şi
cump rase casa. Îşi aducea aminte cum mai târziu îl adusese
aici pe tat l s u şi-i spuse ce inten iona s fac , la ce
schimb ri se gândise. Tat l s u p rea sl bit şi se deplasa
destul de greoi, tuşind şi înecându-se. Noah era îngrijorat,
dar tat l îi spuse s nu-şi fac probleme, asigurându-l c nu
avea decât o simpl grip .
În mai pu in de o lun , tat l s u muri de pneumonie şi fu
îngropat lâng so ia sa, în cimitirul din localitate. Noah
încerca s treac mereu pe-acolo şi s le pun flori; din când
în când, le mai l sa şi câte un bile el. Şi în fiecare noapte,
f r excep ie, îşi rezerva o clip în care s -şi aminteasc de el
şi s spun o rug ciune pentru omul care îl înv ase tot ceea
ce conta cu adev rat.
Dup ce scoase undi a din ap , îşi puse bine toate uneltele
şi se îndrept c tre cas . Vecina sa, Martha Shaw, îl aştepta
ca s -i mul umeasc pentru ceea ce f cuse; îi adusese trei
felii de pâine f cut în cas şi nişte fursecuri. So ul ei fusese
ucis în r zboi, l sând-o cu trei copii şi o cas d r p nat în
care s -i creasc . Venea iarna şi, în s pt mâna care trecuse,
el îşi petrecuse ceva timp reparându-i acoperişul, înlocuind
geamurile sparte şi reparându-le pe celelalte, şi aranjându-i
soba cu lemne. Sperau c toate acestea o s -i ajute s treac
prin iarn .
Îndat ce ea plec , îşi lu camionul s u Dodge hodorogit şi
— 26 —
NICHOLAS SPARKS
merse s -l vad pe Gus. Întotdeauna se oprea pe la el când
se ducea la magazin, pentru c familia lui Gus nu avea
maşin . Una dintre fete se urc în maşin şi-şi f cur
cump r turile la Carpers General Store. Când ajunse acas ,
nu-şi despachet imediat cump r turile. F cu un duş, lu o
sticla de bere Ţudweiser şi o carte cu poezii de Dylan Thomas
şi merse pe teras .

Înc nu-i venea s cread , chiar dac inea dovada în

mâini.
Ap ruse în ziarul pe care îl primeau p rin ii ei acas , cu
trei duminici în urm . Se dusese la buc t rie s -şi ia o
ceaşc de cafea şi, când se întorsese la mas , tat l ei îi
zâmbea şi îi ar ta o fotografie.
— Î i aminteşti?
Îi d duse ziarul şi dup ce în prima clip îl privise
indiferent , ceva din fotografie îi atrase aten ia şi se uit mai
de aproape la ea.
— Nu se poate, şopti ea şi, când tat l s u o privi curios, ea
îl ignor , se aşez şi citi articolul f r s spun un cuvânt.
Îşi amintea ca prin cea cum mama ei venise la mas şi,
când l sase ziarul din mân , o fixase cu aceeaşi expresie cu
care o privise şi tat l ei mai înainte.
— Te sim i bine? o întrebase mama ei, în timp ce-şi bea
cafeaua. Eşti cam palid .
Nu-i r spunsese imediat, nu se sim ea în stare s o fac şi
atunci observase c -i tremurau mâinile. Atunci începuse
totul.
— Şi aici o s se şi termine într-un fel sau altul, şopti ea
din nou.
Împ turi din nou t ietura din ziar şi o puse la loc,
amintindu-şi c în acea zi plecase de-acolo cu ziarul ca s
poat decupa articolul. În acea sear , îl mai citise înc o dat
înainte s se culce, încercând s în eleag despre ce era
vorba şi-l citi şi a doua zi de diminea , de team ca totul s
nu fie doar un vis. Şi acum, dup trei s pt mâni de lungi
plimb ri solitare, dup trei s pt mâni de confuzie, venise
aici.
— 27 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
ţând fusese întrebat , ea spusese c atitudinea ei ciudat
se datora stresului. Era scuza perfect ; toat lumea
în elesese, inclusiv Lon, şi de aceea nu se împotrivise atunci
când ea voise s plece câteva zile. Preg tirea nun ii era
stresant pentru to i cei implica i. Aveau aproape cinci sute
de invita i, printre care guvernatorul, un senator şi
ambasadorul Perului. Erau prea mul i, dup p rerea ei, dar
nunta lor era o ştire fierbinte şi domina paginile mondene ale
ziarelor de când îşi anun aser planurile, cu şase luni în
urm . Uneori, sim ea c ar fi vrut s fug cu Lon, ca s scape
de toat nebunia din jur. Dar ştia c el n-ar fi fost de acord;
aspirând la o carier politic , lui îi pl cea s se afle în centrul
aten iei.
Respir adânc şi se ridic din nou.
— Acum ori niciodat , murmur ea şi apoi îşi lu lucrurile
şi se îndrept spre uş .
Se opri o clip înainte s deschid uşa şi s coboare pe
sc ri. Directorul îi zâmbi când trecu pe lâng el şi aproape
c -i sim i ochii fixa i asupra ei în timp ce ieşea şi se îndrepta
spre maşin . Se strecur la volan, se mai privi înc o dat în
oglind şi apoi porni motorul, luând-o direct pe Front Street.
Nu era deloc surprins c înc se mai descurca destul de
bine pe str zile oraşului. Deşi nu mai fusese pe-acolo de ani
de zile, nu i se p rea prea mare şi se plimba cu uşurin pe
str zi. Dup ce travers râul Trent, pe un pod vechi şi
demodat, o lu pe un drum cu pietriş şi astfel îşi începu
ultima parte a c l toriei.
Era frumos aici la ar , aşa cum, de fapt, fusese
întotdeauna. Spre deosebire de zona Piedmontului, acolo
unde crescuse ea, p mântul era neted, îmbibat cu ap , fertil
şi ideal pentru culturile de bumbac şi de tutun. Aceste dou
tipuri de culturi, împreun cu cheresteaua, men ineau
oraşele pe linia de plutire în aceast parte a rii; în timp ce
mergea pe şoseaua din afara oraşului, putu s admire
frumuse ea care-i atr sese pe oameni în aceast regiune.
Pentru ea, nimic nu se schimbase. Razele împr ştiate ale
soarelui r zb teau printre stejarii şi alunii înal i de trei metri,
f când culorile toamnei s str luceasc . La dreapta ei, un
— 28 —
NICHOLAS SPARKS
râu de culoarea fierului o cotea în direc ia şoselei şi apoi îşi
schimba cursul la loc, înainte s -şi cedeze toat energia unui
alt râu, mai mare, la un kilometru şi jum tate dep rtare.
Drumul cu pietriş şerpuia printre fermele construite înainte
de r zboi şi ea ştia c unii dintre aceşti fermieri duceau
aceeaşi via pe care o duseser şi str bunicii lor. Faptul c
aceste locuri nu se schimbaser deloc îi trezi un val de
amintiri şi sim i o încordare interioar pe m sur ce
recunoştea locurile pe care le uitase de mult.
La dreapta ei, soarele se z rea deasupra copacilor. Luând o
curb , trecu pe lâng o biseric veche, abandonat de ani de
zile, dar care înc nu se pr buşise. În acea var îndep rtat ,
c utase urme ale R zboiului de Secesiune şi, în timp ce
maşina continua s ruleze, amintirile acelei zile devenir mai
puternice, ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri.
Pe malul râului, se ivi un stejar maiestuos şi amintirile
devenir şi mai st ruitoare. R m sese neschimbat, cu
crengile joase şi dese, cu r d cinile acoperite de muşchi
asemenea unui voal, întinzându-se pe sub p mânt. Îşi aduse
aminte cum st tuse la umbra copacului într-o zi fierbinte din
iulie, cu cineva care o privea cu o dragoste ce f cuse ca toate
celelalte lucruri s dispar . Şi, atunci, se îndr gostise pentru
prima oar .
El era cu doi ani mai mare decât ea şi, în timp ce mergea
pe aceast strad a amintirilor, încetul cu încetul, în fa a
ochilor îi ap ru chipul lui. P rea mai mare, îşi aducea aminte
c se gândise la asta. Ar ta precum cineva care tr ise în
natur , sem na aproape cu un fermier care se întorcea acas
dup ore întregi de munc la câmp. Avea mâinile mari,
umerii la i asemenea acelora care trudeau din greu pentru a-
şi câştiga existen a şi în jurul ochilor de un albastru-închis,
ce îi ghiceau fiecare gând, începuser s se formeze primele
riduri fine.
Era înalt şi puternic, cu p rul de un castaniu-deschis şi,
într-un fel, era destul de ar tos. Dar cel mai bine îşi amintea
de vocea lui. În acea zi îi citise; în timp ce st teau întinşi pe
iarb la umbra copacului, îi citise cu o voce blând şi
curg toare, care sem na cu o muzic . Avea o voce pe care o
— 29 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
auzeai doar pe la radio şi care p rea c vine de undeva, din
aer. Îşi aminti c st tea cu ochii închişi şi îl asculta cu
aten ie, l sând cuvintele s -i p trund în inim :

M dezmiard -n cea la apus.

Pornesc precum aerul, îmi scutur buclele albe
în soarele fugar…

R sfoise nişte c r i învechite, cu pagini îndoite, c r i pe

care el le citise de zeci de ori. ţitise un timp, apoi se oprise şi
începuser s discute. Ea îi spunea ce-şi dorea de la via –
speran ele şi visurile ei pentru viitor – iar el o asculta cu
aten ie şi apoi îi promitea s i le îndeplineasc pe toate. Şi
felul în care spusese acest lucru o f cuse s -l cread şi
atunci îşi d duse seama cât de mult însemna el pentru ea.
Din când în când, atunci când îl întreba, el începea s
vorbeasc despre sine, s -i explice de ce alesese o anumit
poezie şi ce gândea despre ea, şi alt dat , se mul umea doar
s-o studieze, s-o priveasc intens.
Priviser împreun apusul şi mâncaser la lumina stelelor.
Se f cuse târziu şi ea ştia c p rin ii s-ar fi înfuriat dac ar fi
aflat pe unde umbl . Totuşi, în acele momente, parc nu mai
conta. Nu se putea gândi decât la cât de deosebit fusese
acea zi, la cât de special era el şi când, dup câteva minute
porniser spre cas , el o luase de mân şi ea îi sim ise
c ldura tot drumul.
Înc o curb şi, în sfârşit, o z ri în dep rtare. Nu mai
sem na deloc cu casa pe care şi-o amintea ea. În timp ce se
apropia, încetini şi o lu pe drumul m rginit de copaci care
ducea la farul ce o atr sese tocmai din Raleigh.
ţonduse încet, privind spre cas , şi respir adânc atunci
când îl v zu pe teras , urm rindu-i maşina. Purta nişte
haine obişnuite. De la dep rtare, p rea neschimbat. Pentru o
clip , când razele soarelui îl luminar din spate, aproape c
disp ru în peisaj.
Maşina continu s avanseze încet şi, în cele din urm , se
opri la umbra unui stejar care ascundea fa ada casei. Scoase
— 30 —
NICHOLAS SPARKS
cheia din contact f r s -şi ia ochii de la el şi motorul se opri
cu zgomot.
El coborî de pe teras şi se apropie în grab , apoi deodat
înm rmuri atunci când ea ieşi din maşin . Pentru câteva
clipe nu f cur altceva decât s se priveasc unul pe cel lalt,
f r s se clinteasc din loc.
Allison Nelson, de dou zeci şi nou de ani, logodit , o
persoana important în societate, c utând r spunsuri pe
care trebuia s le afle, şi Noah ţalhoun, vis torul în vârst
de treizeci şi unu de ani, bântuit de fantoma care ajunsese
s -i obsedeze via a.

ÎNTÂLNIREA

Niciunul din ei nu se mişc atunci când au ajuns unul în

fa a altuia.
El nu îi spusese nimic, p rea s fi înlemnit şi, pentru o
clip , ea crezu c nu o mai recunoaşte. Dintr-o dat , se sim i
vinovat pentru c ap ruse în felul acesta, f r s -l
avertizeze, şi acest gând o f cu s i se par şi mai greu.
ţrezuse c , într-un fel, îi va fi mai uşor, c va şti ce s -i
spun . Dar nu ştia. Tot ce-i venea în minte i se p rea
nepotrivit, lipsit de importan .
Amintirile verii pe care o petrecuser împreun o copleşir
din nou şi, în timp ce-l fixa cu privirea, observ cât de pu in
se schimbase de când îl v zuse ultima dat . „Arat bine―, se
gândi ea… Avea tricoul b gat în nişte blugi decolora i şi putu
s -i observe umerii aceia la i de care îşi amintea, şoldurile
înguste şi abdomenul plat. Era şi bronzat, de parc ar fi
muncit toat vara şi, deşi nu mai avea p rul atât de des şi de
deschis la culoare pe cât şi-l amintea ea, ar ta la fel ca
atunci când îl cunoscuse.
ţând, în cele din urm , se sim i preg tit , trase aer în
piept şi îi zâmbi.
— Ţun , Noah! M bucur s te v d din nou.
Vorbele ei îl luar prin surprindere şi o privi cu uimire.
— 31 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
Apoi, dup ce d du uşor din cap, începu şi el s zâmbeasc .
— Şi tu… îi spuse el, încurcat. Îşi duse mâna la obraz şi ea
observ c nu era b rbierit. Tu eşti, nu-i aşa? Nu pot s
cred…
În timp ce vorbea, în vocea lui se sim ea şocul şi, spre
surprinderea ei, constat c dintr-o dat se adunaser prea
multe: faptul c se g sea acolo, faptul c -l vedea pe el. Sim i
o durere ascu it , ceva profund şi vechi, ceva care, pre de o
clip , o ame ise.
Încerc s -şi recapete st pânirea de sine. Nu se aşteptase
s se întâmple aşa ceva, nu voise s i se întâmple. Acum era
logodit . Nu venise aici pentru asta… înc …
Înc …
Totuşi, acest sentiment o n p dise în ciuda voin ei sale şi,
pentru o clip , se sim i din nou ca la cincisprezece ani. Se
sim ea aşa cum nu se mai sim ise de ani de zile, ca şi cum
toate visurile ei înc se mai puteau împlini.
Se sim ea de parc era, în sfârşit, acas .
F r s scoat niciun cuvânt, se apropiar unul de cel lalt
ca şi cum acesta era lucrul cel mai firesc şi el o lu în bra e,
strângând-o la piept. R maser îmbr işa i, f când ca totul
s par real şi l sând cei paisprezece ani de desp r ire s se
dizolve în acea lumin crepuscular .
St tur aşa mult timp, înainte ca ea s se dea cu un pas
înapoi şi s -l priveasc . De-aproape, observ schimb rile
care prima oar nu îi s rir în ochi. Era b rbat acum şi
chipul s u îşi pierduse fr gezimea din tinere e. Ridurile fine
din jurul ochilor se adânciser şi pe obraz îi ap ruse o
cicatrice. Era schimbat mult; p rea mai pu in inocent, mai
atent şi totuşi, felul în care o inea în bra e îi dovedea cât de
mult îi dusese lipsa, de când îl v zuse pentru ultima oar .
Ochii îi erau sc lda i în lacrimi când, într-un târziu, îşi
d dur drumul din strânsoare. Râse nervos sim ind un nod
în gât, în timp ce-şi ştergea lacrimile de pe obraz.
— Te sim i bine?
Şi chipul îi exprima ner bdarea de a-i pune o mie şi una
de întreb ri.
— Îmi pare r u, n-am vrut s plâng…
— 32 —
NICHOLAS SPARKS
— Nu-i nimic, îi spuse el, zâmbind. Tot nu-mi vine s cred
c eşti chiar tu. ţum m-ai g sit?
Mai f cu un pas în spate, încercând s se adune şi
ştergându-şi ultimele urme de lacrimi.
— Am v zut articolul despre cas în ziarul Raleigh, acum
câteva s pt mâni. Trebuia s vin s te v d.
Noah îi zâmbi din toat inima.
— M bucur c-ai venit. F cu şi el un pas mic în spate:
Dumnezeule, ar i extraordinar! Eşti chiar mai dr gu decât
erai pe-atunci.
Ea sim i c se înroşeşte. Exact ca acum paisprezece ani.
— Mul umesc. Şi tu ar i foarte bine.
Şi ar ta, nu era nicio îndoial . Timpul se ar tase îndur tor
cu el.
— Şi ce-ai mai f cut? Ce te-aduce pe-aici?
Întreb rile lui îi aduser aminte de prezent şi o f cur s -
şi dea seama de ceea ce se putea întâmpla dac nu era
atent . „Nu te l sa dus de val, îşi spuse ea; cu cât dureaz
mai mult, cu atât î i va fi mai greu.― Şi nu voia s -i fie mai
greu.
Dar, Dumnezeule, ochii aceia! Ochii aceia, blânzi şi
întuneca i!
Se îndep rt pu in şi trase aer în piept, întrebându-se cum
s -i spun şi, când în cele din urm începu, vocea îi era
calm .
— Noah, înainte s - i faci o p rere greşit , vreau s - i spun
c am vrut sa te v d din nou, dar mai e şi altceva. Se opri o
clip : Am venit aici dintr-un motiv. Am ceva s - i spun.
— Ce anume?
Ea îşi feri privirea şi nu îi r spunse imediat, surprins c
înc nu putea s -i spun . În acea t cere, Noah sim i c se
scufund . Orice ar fi fost, era ceva r u.
— Nu ştiu cum s - i spun. La început, am crezut c ştiu,
dar acum nu mai sunt sigur .
V zduhul fu dintr-o dat s getat de ip tul ascu it al unui
raton şi ţlem ieşi de sub teras , tuşind r guşit. Amândoi se
întoarser observând mişcarea şi Allie se bucur c fusese
întrerupt astfel.
— 33 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
— E al t u? întreba ea.
Noah d du din cap, sim ind un nod în stomac.
— De fapt e o ea. O cheam ţlementine. Şi da, e a mea.
O privir cum scutur din cap, se întinse şi apoi se
îndrept în direc ia sunetelor. Allie f cu ochii mari, când o
v zu c şchiop ta.
— Ce-a p it la picior? întreb ea, încercând s trag de
timp.
— A lovit-o o maşin acum câteva luni. Doc Harrison,
veterinarul, m-a chemat s v d dac o vreau pentru c fostul
ei st pân o alungase. Dup ce am v zut ce s-a întâmplat,
cred c n-am putut suporta s-o v d abandonat .
— Întotdeauna ai fost dr gu , spuse ea, încercând s se
linişteasc . F cu o pauz şi apoi privi spre cas : Ai aranjat-o
minunat. E perfect , aşa cum îmi imaginam c-o s fie într-o
zi.
Întoarse şi el capul în aceeaşi direc ie şi se întreba la ce
foloseau toate nimicurile astea şi, de fapt, ce era în spatele
lor.
— Mul umesc, eşti amabil . De fapt a fost o treab foarte
grea. Nu ştiu dac aş mai fi în stare s-o iau de la cap t.
— Sigur c-ai fi în stare, zise ea.
Ştia exact care îi erau sentimentele care-l legau de acest
loc. Dar mai ştia şi ce simte în leg tur cu tot – sau cel pu in
ştiuse cu mult timp în urm .
Şi gândindu-se astfel, ea îşi d du seama cât de mult se
schimbase de-atunci. Acum erau doi str ini; îşi d dea seama
de asta numai uitându-se la el. Paisprezece ani de desp r ire
însemna mult timp. Prea mult…
— Ce s-a întâmplat, Allie?
Se întoarse spre ea, obligând-o s -l priveasc , dar ea
continu s fixeze casa.
— M port prosteşte, nu-i aşa? îl întreb ea, încercând s
zâmbeasc .
— ţe vrei s spui?
— Toat chestia asta. Faptul c am ap rut ca din senin,
f r s ştiu ce vreau s - i spun. Probabil c tu crezi c sunt
nebun .
— 34 —
NICHOLAS SPARKS
— Nu eşti nebun , îi spuse el cu blânde e. Se întinse s -i
ia mâna şi ea îl l s , în timp ce r maser unul lâng altul. El
continu : Deşi nu ştiu de ce, pot s -mi dau seama cât de
greu î i este. Hai s ne plimb m pu in!
— Aşa cum ne plimbam noi?
— De ce nu? ţred c amândoi am avea nevoie de o
plimbare.
Ea ezit , privind c tre uşa casei.
— Trebuie s spui cuiva c pleci?
El cl tin din cap.
— Nu, n-am cui s -i spun. Suntem doar eu şi ţlem.
Deşi întrebase, presupusese c nu mai era nimeni prin
preajm şi în sufletul ei nu ştia ce s cread . Dar asta îi
îngreunase şi ei misiunea. I-ar fi fost mai uşor dac ar fi
existat altcineva.
Pornir c tre râu şi o luar pe o c r ruie de pe mal. Ea îşi
retrase mâna, gest care pe el îl surprinse şi merse impunând
o anumit distan între ei, astfel încât nu cumva s se
ating din întâmplare.
El o privi. Tot frumoas era, cu p rul des, cu ochii blânzi şi
se mişca atât de gra ios, încât p rea c pluteşte. Mai v zuse
femei frumoase, femei care-i atr seser aten ia, dar dup
p rerea lui, le lipsea ceea ce era cel mai de dorit. ţalit i ca
inteligen a, încrederea în sine, t ria sufleteasc , pasiunea,
calit i care pe unii îi f ceau s se gândeasc la m re ie,
calit i pe care le dorea şi pentru el însuşi.
Allie avea acele calit i, ştia asta, şi, în timp ce se plimbau,
el sim i cât erau de reale. „Un poem viu―, acestea fuseser
mereu cuvintele pe care le folosise când încercase s le-o
descrie altora.
— De când te-ai întors aici? îl întreb ea.
Poteca îi dusese în fa a unui deal înverzit.
— De anul trecut, din decembrie. O vreme, am lucrat în
nord, apoi, ultimii trei ani i-am petrecut în Europa.
Îl privi cu ochi întreb tori.
— În r zboi? El aprob în t cere şi ea continu : M-am
gândit c s-ar fi putut s te fi înrolat şi tu. M bucur c te-ai
întors cu bine.
— 35 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
— Şi eu, îi r spunse el.
— Te bucuri c eşti din nou acas ?
— Da Aici îmi sunt r d cinile. Aici e locul meu. Se opri:
Dar tu?
O întreb aproape sfios, temându-se de ce era mai r u.
Trecu ceva vreme pân îi r spunse:
— M-am logodit.
El privi în p mânt atunci când ea rosti aceste cuvinte,
sim indu-se dintr-o dat sl bit. Aşadar, asta era. Asta voia
s -i spun .
— Felicit ri, îi spuse el în cele din urm , întrebându-se
dac era destul de conving tor. Şi când e ziua cea mare?
— De sâmb t în trei s pt mâni. Lon a vrut s facem
nunta în noiembrie.
— Lon?
— Lon Hammond Junior. Logodnicul meu.
El d du din cap, f r s fie surprins. Familia Hammond
era una dintre cele mai puternice şi mai influente familii din
stat. F cuser avere din bumbac. Spre deosebire de moartea
tat lui s u, moartea lui Lon Hammond Senior fusese pe
prima pagin a ziarelor.
— Am auzit de ei. Tat l lui a pus bazele unei adev rate
afaceri. Acum Lon i-a luat locul?
Ea cl tin din cap.
— Nu, e avocat. Are biroul lui de avocatur în oraş.
— ţu aşa un nume, trebuie s fie foarte ocupat.
— Aşa şi este. Munceşte foarte mult.
Lui i se p ru c simte ceva în vocea ei şi urm toarea
întrebare îi r s ri pe buze aproape instinctiv:
— Se poart frumos cu tine?
Nu îi r spunse imediat, ca şi cum s-ar fi gândit la aceast
problem pentru prima oar . Apoi r spunse:
— Da. E un om bun, Noah! i-ar pl cea dac l-ai cunoaşte.
R spunsese pe un ton distant sau cel pu in aşa i se p ruse
lui.
Noah se întreb dac nu cumva mintea îi juca vreo fest .
— Şi ce mai face tat l t u? îl întreb ea.
Noah mai f cu vreo câ iva paşi înainte s r spund :
— 36 —
NICHOLAS SPARKS
— A murit la începutul anului, la pu in timp dup ce m-
am întors eu.
— Îmi pare r u, spuse ea încetişor, ştiind cât de mult
însemnase pentru Noah tat l s u.
El d du din cap şi se plimbar în continuare în t cere.
Ajunser în vârful dealului şi se oprir . În dep rtare, se
vedea stejarul şi în spatele lui era soarele care-i trimitea
str lucirea sa roşiatic . Allie îi sim i ochii a inti i asupra ei,
în timp ce ea privea în acea direc ie.
— Avem multe amintiri legate de acel loc, Allie!
Ea zâmbi.
— Ştiu. L-am v zut când am venit. Î i aduci aminte de ziua
pe care ne-am petrecut-o acolo?
— Da, îi r spunse el şi nu mai spuse nimic.
— Te mai gândeşti la asta din când în când?
— Uneori, r spunse el. De obicei atunci când o iau pe
drumul sta. Acum îmi apar ine.
— L-ai cump rat?
— N-am suportat s -l v d transformat în mobil de
buc t rie.
Ea râse uşor, având un ciudat sentiment de mul umire.
— Mai citeşti poezii?
El d du din cap.
— Da. N-am încetat niciodat s citesc poezii. ţred c le
am în sânge.
— Ştii c eşti singurul poet pe care l-am cunoscut?
— Nu sunt poet. Citesc, dar nu pot s scriu versuri. Am
încercat.
— Tot poet se cheam c eşti, Noah Taylor Calhoun. Vocea
i se înmuie: Înc m mai gândesc la asta. A fost prima dat
când cineva mi-a citit poezii. De fapt, a fost singura dat .
Vorbele îi f cu pe-amândoi s -şi aminteasc de trecut, în
timp ce se întorceau încet spre cas , luând-o pe o nou
c rare care trecea pe lâng debarcader. În timp ce soarele
cobora pe bolt şi cerul devenea portocaliu, el întreb :
— Aşadar, cât o s stai?
— Nu ştiu, Noah! Nu prea mult. Pân mâine sau poate
pân poimâine.
— 37 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
— Logodnicul t u a venit şi el aici cu afaceri?
Ea cl tin din cap.
— Nu, el a r mas în Raleigh.
Noah ridic din sprâncene.
— El ştie c eşti aici?
Ea cl tin din nou din cap şi-i r spunse încet:
— Nu. I-am spus ca vin în oraş, ca s caut nişte
antichit i. N-ar fi în eles, dac i-aş fi spus.
Noah r mase pu in surprins de r spunsul ei. Una era s
vin s -l viziteze şi cu totul altceva era s -i ascund acest
lucru logodnicului ei.
— Nu trebuia s vii pân aici s -mi spui c te-ai logodit. Ai
fi putut s -mi scrii sau s -mi dai un telefon.
— Ştiu. Dar trebuia s vin pân aici.
— De ce?
Ea ezit .
— Nu ştiu… spuse ea nesigur şi felul în care o spusese îl
f cu s-o cread .
Pietrişul scrâşnea sub paşii lor, în timp ce mai merser o
bucat de drum în t cere. Apoi el o întreb :
— Allie, îl iubeşti?
Ea îi r spunse mecanic:
— Da, îl iubesc.
ţuvintele ei îl r nir . Dar din nou i se p ru c sim ise ceva
în tonul vocii ei, ca şi cum ar fi spus asta ca s se conving
pe ea. Se opri şi o prinse delicat de umeri, f când-o s -l
priveasc drept în ochi. Lumina apusului se reflect în ochii
ei, în timp ce el îi vorbi:
— Allie, dac eşti fericit şi îl iubeşti, n-o s încerc s te
opresc s te întorci la el. Dar dac undeva, în sufletul t u,
exista o urm de îndoiala, atunci nu o face. Sunt lucruri în
care nu îşi au rostul jum t ile de m sur .
R spunsul ei veni mult prea repede:
— Am luat hot rârea corect , Noah!
Pentru o clip o privi fix, întrebându-se dac s-o cread .
Apoi d du din cap şi-şi continuar drumul. Dup un
moment, vorbi din nou:
— Nu- i uşurez deloc situa ia, nu-i aşa?
— 38 —
NICHOLAS SPARKS
Ea zâmbi blând.
— Nu-i nimic. Nu pot s te condamn.
— Oricum, îmi pare r u.
— S nu- i par ! N-ai niciun motiv s - i par r u. Eu ar
trebui s -mi cer iertare. Poate c-ar fi fost mai bine dac i-aş
fi scris.
El cl tin din cap.
— ţa s fiu cinstit, tot m bucur c-ai venit. În ciuda
tuturor acestor lucruri. Îmi pare bine s te v d din nou.
— Î i mul umesc, Noah!
— ţrezi c ar mai fi posibil s-o lu m de la cap t?
Ea îl privi curioas .
— Eşti cel mai bun prieten pe care l-am avut vreodat ,
Allie! Aş vrea s r mânem prieteni, chiar şi numai pentru
câteva zile, chiar dac eşti logodit . ţe-ar fi s încerc m s
ne cunoaştem din nou?
Se gândi la asta, se gândi dac s plece sau s r mân şi
hot rî c , din moment ce el aflase de logodna ei, probabil c
totul o s fie în regul . Sau cel pu in o s fie corect. Zâmbi
uşor şi d du din cap.
— Mi-ar face pl cere.
— Perfect. Ce-ai zice de cin ? Ştiu un loc în care se
m nânc cei mai buni crabi din oraş.
— Sun minunat! Unde?
— La mine acas . Am l sat capcana toat s pt mâna şi
am prins nişte crabi tare frumoşi acum câteva zile. Te
deranjeaz ?
— Nu, e perfect.
El îi zâmbi şi ar t cu degetul peste um r.
— Minunat. Sunt la debarcader. O s lipsesc doar câteva
clipe.
Allie îl privi cum se îndep rteaz şi observ c toat
încordarea pe care o sim ise când îi spusese despre logodn
disp ruse ca prin minune. Închizând ochii, îşi trecu mâinile
prin p r şi l s acel vânticel blând s -i mângâie obrazul.
Trase aer în piept şi apoi îşi inu respira ia pentru o clipa,
sim indu-şi muşchii şi mai relaxa i dup ce expir . În cele
din urm , deschise ochii şi privi frumuse ea care o înconjura.
— 39 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
Întotdeauna îi pl cuser aceste seri, seri în care parfumul
stins al frunzelor toamnei venea purtat de vântul blând din
sud. Iubea copacii şi foşnetul lor. Ascultându-i, sim ea c se
relaxeaz din ce în ce mai mult. Dup o clip , se întoarse
spre Noah şi-l privi aşa cum l-ar fi privit o str in .
„Doamne, ce bine ar ta! ţhiar şi dup atâta timp.―
Îl privi cum se întinse s apuce frânghia care atârna în
ap . Începu s trag capcana din ap şi, în ciuda înser rii,
ea putu s -i z reasc muşchii bra elor. O l s s se scurg
de ap deasupra râului şi o scutur . Dup ce o aşez pe
puntea debarcaderului, o deschise şi începu s scoat crabii
unul câte unul, punându-i apoi într-o g leat .
Se îndrept spre el, ascultând ârâitul greierilor şi-şi
aminti de o lec ie din copil rie. Num r câte ârâituri se
auzeau pe minut şi apoi ad ug la acestea cincisprezece.
„Nou sprezece―, reflect în timp ce zâmbea. Nu ştia dac e
corect, dar ei aşa i se p rea.
În timp ce mergea, privi în jur şi-şi d du seama c uitase
cât de proasp t şi de frumos era totul în aceste locuri.
Undeva, în spatele ei, în dep rtare, se z rea casa. El l sase
câteva lumini aprinse şi de aceea i se p rea c este singura
cas din zon . ţel pu in, singura care avea curent electric.
Nimic nu se mai desluşea dincolo de marginea oraşului. Mii
de ferme înc mai duceau lipsa unui asemenea lux, cum era
lumina electric .
P şi pe debarcader şi lemnul trosni sub picioarele ei.
Sunetul îi amintea de o cutie ruginit şi Noah îşi ridic
privirea, clipi şi apoi se întoarse s caute mai departe crabi
de m rimea potrivit . Ea se îndrept spre balansoarul de pe
debarcader, îl atinse, plimbându-şi mâna pe sp tarul lui. Şi-l
imagina stând acolo, pescuind, gândindu-se şi citind. Era
vechi, tocit de vreme şi aspru la pip it. Se întreb cât timp îşi
petrecuse acolo, de unul singur, şi se întreb la ce se gândea
el în astfel de momente.
— A fost balansoarul tat lui meu, îi spuse el, f r s se
uite, şi ea d du din cap.
V zu liliecii care zburau pe deasupra lor şi auzi broaştele
care se al turaser greierilor în acea armonie a nop ii.
— 40 —
NICHOLAS SPARKS
Se duse pân în cealalt parte a debarcaderului, cuprins
de un sentiment de siguran . Venise aici din obliga ie şi,
pentru prima oar în trei s pt mâni, sentimentul disp ruse.
Într-un fel, voise ca Noah s ştie despre logodn , s o
în eleag şi s-o accepte, acum era sigur de asta şi, în timp
ce se gândea la el, îşi aminti de un lucru pe care îl
împ r iser în acea var când fuseser împreuna. Cu capul
l sat în jos, p şi încet, c utând acel ceva pân când îl g si –
scrijelitura. Cuvintele „Noah o iubeşte pe Allie― erau
încadrate de o inim . Fuseser scrijelite pe lemnul
debarcaderului cu vreo câteva zile înainte de plecarea ei.
O adiere de vânt rupse t cerea şi o f cu s tremure şi s -şi
încrucişeze bra ele. R mase aşa, uitându-se când la râu,
când la acele cuvinte, pân când îl auzi venind lâng ea. Îi
sim i apropierea, c ldura, atunci când începu s vorbeasc .
— E atâta linişte aici! spuse ea ca prin vis.
— Ştiu. Vin adeseori aici, doar ca s fiu aproape de ap .
Asta m face s m simt bine.
— Şi eu m-aş sim i bine.
— Hai s mergem! Se înr iesc şi ân arii, şi mi s-a f cut
foame.

ţerul se întunecase şi Noah o porni spre cas , urmat de

Allie. În acea t cere, gândurile îi zburau şi ea se sim i pu in
ame it în timp ce p şea pe c rare. Era curioas s ştie ce
p rere are el despre prezen a ei acolo, dar nu mai era sigur
nici m car de propriile gânduri. ţând pu in mai târziu
ajunser la cas , ţlem îi salut cu atingerea botului s u
umed. Noah îi f cu semn s plece şi ea se îndep rt cu coada
între picioare.
Ar t spre maşin .
— Ai ceva de luat din ea?
— Nu, am ajuns mai devreme şi mi-am despachetat deja
lucrurile.
Vocea i se p ru dintr-o dat schimbata, ca şi cum timpul
ar fi stat în loc.
— Foarte bine, spuse el de pe teras şi începu s urce
sc rile.
— 41 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
Puse g leata lâng uş , apoi intr , îndreptându-se spre
buc t rie. Ţuc t ria era chiar în dreapta, mare şi mirosind a
lemn nou. Dulapurile fuseser f cute din stejar, ca şi
podeaua, iar ferestrele erau mari şi d deau înspre r s rit,
diminea a l sând s intre razele soarelui. ţasa fusese
restaurat cu mult gust şi nu era înc rcat cum erau de
obicei casele reconstruite.
— Te deranjeaz dac m uit pu in?
— Nu, chiar te rog! Am f cut nişte cump r turi mai
devreme şi trebuie s le pun la locul lor.
Privirile li se întâlnir pentru o clip şi, când se întoarse cu
spatele, p r sind camera, Allie îşi d du seama c el continua
s-o priveasc . Sim i din nou acea strângere de inim .
În urm toarele câteva minute, f cu turul casei,
plimbându-se prin camere, admirându-le pentru cât de bine
ar tau. ţând termin de v zut tot, îi fu greu s -şi aduc
aminte cum ar ta vechea coşmelie. ţoborî sc rile, veni spre
buc t rie şi-i v zu silueta. Pentru o clip , i se p ru c -l vede
din nou pe tân rul de şaptesprezece ani şi r mase o secund
nemişcat , înainte s -şi continue drumul. „Drace,
st pâneşte-te! îşi spuse ea. Aminteşte- i c acum eşti
logodit .―
El st tea lâng mas , câteva uşi de la dulap erau larg
deschise, cu sacoşele golite pe podea, fluierând încet. Îi
zâmbi înainte s mai aşeze nişte cutii într-unul dintre
dulapuri. Se opri la câ iva paşi de el şi se sprijini de mas , cu
picioarele încrucişate. D du din cap, uimit de cât de multe
lucruri f cuse.
— Nu-mi vine s cred, Noah! ţât timp i-a luat ca s faci
toate astea?
El îşi ridic privirea din sacoşa pe care o golea.
— Aproape un an.
— Ai f cut toate astea singur?
El îşi re inu un zâmbet.
— Nu. ţând eram tân r, aşa îmi închipuiam c o s fac şi
de fapt aşa am şi început. Dar erau prea multe de f cut. Mi-
ar fi luat ani de zile, aşa c am angajat câ iva oameni… de
fapt o mul ime de oameni. Dar chiar şi ajutat de ei, am avut
— 42 —
NICHOLAS SPARKS
mult de lucru şi, de cele mai multe ori nu încetam lucrul
pân la miezul nop ii.
— De ce ai tras atât de mult de tine?
„Din cauza fantomelor―, vru el s -i r spund , dar nu spuse
nimic.
— Nu ştiu. ţred c voiam s termin odat . Vrei s bei ceva
înainte de mas ?
— ţe ai de b ut?
— Nu prea multe. Bere, ceai, cafea.
— Un ceai ar fi bun.
Strânse sacoşele de cump r turi şi le duse într-o
c m ru de lâng buc t rie, întorcându-se cu o cutie de
ceai. Scoase câteva plicule e, le aşez lâng sob şi apoi
umplu un ceainic. Dup ce-l puse pe plit , lu un chibrit şi
ea auzi zgomotul fl c rilor care se n scur în acel moment.
— O s fie gata într-o clip , spuse el. Plita asta înc lzeşte
foarte repede.
— Perfect.
ţând ceainicul începu s şuiere, el turn ceaiul în dou
ceşti şi îi întinse şi ei una.
Ea îi zâmbi, lu o înghi itur şi se îndrept spre fereastr .
— Sunt sigur c buc t ria asta e minunata diminea a, în
razele soarelui.
El d du din cap.
— Aşa e. Pe partea asta a casei am pus ferestre mai mari,
tocmai din cauza asta. ţhiar şi în dormitoarele de sus.
— Sunt sigur c musafirii t i sunt încânta i. Numai dac
nu vor s doarm pân mai târziu, bineîn eles.
— De fapt, pân acum n-am avut musafiri care s r mân
peste noapte. De când a murit tata, nu prea ştiu pe cine s
invit.
Din tonul lui, ea îşi d du seama c încerca pur şi simplu
s fac doar conversa ie. Şi totuşi, nu ştia de ce, dar o f cea
s se simt … singur . El p ru s -şi dea seama de asta, dar,
înainte ca ea s poat reflecta la acest lucru, el schimb
repede subiectul.
— M duc s iau crabii ca s -i pun la marinat înainte s -i
fierb în abur, spuse el, punându-şi ceaşca pe mas .
— 43 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
Se duse la dulap, lu o oal mare sub presiune. O umplu
cu ap şi apoi o duse pe plit .
— Pot s te ajut cu ceva?
El îi r spunse peste um r:
— ţum s nu! Uite, po i s tai nişte legume ca s le c lim.
Le g seşti în frigider şi ai un vas chiar acolo.
Se îndrept spre dul piorul de lâng chiuvet şi mai lu o
înghi itur de ceai, înainte s pun ceaşca pe mas şi s ia
vasul. Se duse dup el la frigider şi acolo, pe primul raft, g si
nişte okra, zucchini, ceap şi morcovi. Noah veni şi el la
frigider şi ea se d du la o parte s -i fac loc. Acum era atât
de aproape de el, încât îi sim i parfumul – curat, familiar şi
totuşi deosebit – şi-i sim i atingerea bra ului, în timp ce el se
apleca s ia ceva din untru. Lu o bere şi o sticl de sos,
apoi se întoarse din nou spre plit .
Noah desf cu sticla de bere şi o turn în ap , apoi ad ug
sosul şi alte câteva condimente. Dup ce mestec apa de
câteva ori ca s se asigure c toate acele prafuri se
dizolvaser , se duse la uşa din spate ca s ia crabii.
Înainte s intre, se opri ca s-o priveasc pe Allie, în timp ce
t ia legumele. Pe când o privea, se întreb din nou de ce
venise, mai ales acum, când era logodit . Nu mai în elegea
nimic.
Dar de fapt, Allie se pricepuse întotdeauna s -l ia prin
surprindere.
Zâmbi, amintindu-şi cum era ea înainte. Plin de energie,
spontan , pasional , aşa cum îşi imagina el c sunt
majoritatea artiştilor. Şi în mod clar, ea f cea parte din
aceast categorie. Un talent ca al ei era un dar de la
Dumnezeu. Îşi aminti c v zuse cândva nişte tablouri în
nişte muzee din New York şi se gândise c şi tablourile ei
erau la fel de bune ca acelea de acolo.
În acea var , înainte s plece, ea îi d ruise un tablou.
Acum se afla deasupra şemineului din salon. Îi spusese c
este un tablou ce-i întruchipa visele şi lui i se p ruse c
pictura era foarte senzual . ţând privea acel tablou, şi se
întâmpla foarte des în serile târzii, citea dorin a în toate acele
linii şi culori şi, dac se concentra foarte tare, îşi putea chiar
— 44 —
NICHOLAS SPARKS
imagina la ce se gândise ea când schi ase fiecare linie.
În dep rtare, l tr un câine şi Noah îşi d du seama c
st tuse mult timp cu uşa deschis . O închise repede,
întorcându-se în buc t rie. În timp ce intra, se întreb dac
ea observase c lipsise atât de mult.
— ţum merge? întreb el, v zând c aproape terminase.
— Ţine. Mai am pu in şi termin. Mai avem ceva în afar de
asta?
— Mai am nişte pâine f cut în cas .
— F cut în cas ?
— De la un vecin, spuse el, în timp ce punea g leata în
chiuvet .
D du drumul la ap şi începu s spele crabii, inându-i
sub jetul de ap şi apoi l sându-i s se mişte în voie prin
chiuvet , în timp ce îl sp la pe urm torul. Allie îşi lu ceaşca
şi veni mai aproape s priveasc .
— Nu te temi c o s te ciupeasc atunci când îi iei în
mân ?
— Nu. Pentru c uite cum îi apuc, îi spuse el, ar tându-i
mişcarea, şi ea zâmbi.
— Am uitat c asta ai f cut toat via a.
— New Bern e un oraş mic, dar e suficient ca s înve i ceea
ce trebuie.
Ea se sprijini de mas , stând aproape de el, şi-şi goli
ceaşca. ţând crabii fur gata, el îi puse în vasul de pe plit .
Se sp l pe mâini şi se întoarse s stea de vorb cu ea.
— Vrei s stai pu in pe teras ? Trebuie s -i las la scurs
vreo jum tate de or .
— Sigur, confirm ea.
El se şterse pe mâini şi merser împreun pe terasa din
spate. Noah aprinse lumina când ieşir afar şi se aşez într-
un balansoar vechi, în timp ce ei i-l oferi pe cel nou. Când
observ c are ceaşca goal , intr o clip în cas şi apoi se
întoarse cu înc o ceaşc de ceai şi cu o bere pentru el. Îi
întinse ceaşca şi ea o lu , sorbind din ea înainte s-o aşeze pe
masa de lâng balansoare.
— St teai aici când am venit eu, nu-i aşa?
Îi r spunse dup ce se aşez .
— 45 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
— Da. În fiecare seara stau aici. sta-i obiceiul meu.
— Îmi dau seama de ce, spuse ea, în timp ce privea în jur.
Şi cu ce te mai ocupi tu?
— De fapt, în afar de faptul c lucrez la cas nu mai fac
nimic. Asta îmi satisface spiritul creativ.
— Cum po i… adic …
— Morris Goldman.
— Poftim?
El zâmbi.
— Fostul meu şef, cel pe care l-am avut în nord. Se numea
Morris Goldman. Mi-a cedat o parte din afacere chiar atunci
când m-am înrolat şi a murit înainte s m întorc eu acas .
ţând am revenit în America, avoca ii lui mi-au dat un cec
destul de mare, cât s -mi ajung s cump r locul sta şi s -l
pun la punct.
Ea râse încetişor.
— Întotdeauna mi-ai spus c o s reuşeşti s faci asta.
Amândoi t cur aducându-şi aminte de timpurile de
odinioar . Allie mai lu o sorbitur .
— i-aduci aminte cum ne-am furişat aici în noaptea în
care mi-ai spus pentru prima oar despre acest loc? El d du
din cap şi ea continu : În seara aia am ajuns ceva mai târziu
şi p rin ii mei erau foarte furioşi când am intrat în cas . Şi-
acum mi-l mai amintesc pe tata stând în sufragerie şi
fumând, iar mama era pe sofa şi privea drept înainte. Î i jur,
ar tau de parc tocmai le-ar fi murit cineva. Atunci şi-au dat
seama, pentru prima oar , c am gânduri serioase în ceea ce
te priveşte şi am discutat cu mama pân târziu în noapte.
Ştii ce mi-a zis? „Sunt sigur c tu crezi c nu în eleg prin ce
treci, dar s ştii c te în eleg. Doar c uneori viitorul ne este
dictat de ceea ce suntem, nu de ceea ce vrem noi sa fim.― Mi-
amintesc c m-a durut foarte tare când mi-a spus asta.
— Mi-ai povestit cele petrecute chiar a doua zi. Şi pe mine
m-a durut. Îmi pl ceau p rin ii t i şi nici prin cap nu-mi
trecea c ei nu m pl ceau.
— Nu era vorba c nu te pl ceau. Pur şi simplu nu
credeau c m meri i.
— Nu-i o diferen prea mare.
— 46 —
NICHOLAS SPARKS
ţând îi r spunse, în glasul lui se sim i triste ea şi ea îşi
d du seama c Noah avea dreptate s se simt astfel. Privi
spre stele în timp ce-şi trecu mâna prin p r, dându-şi pe
spate şuvi ele care îi acopereau chipul.
— Ştiu. Întotdeauna am ştiut. Poate c tocmai de aceea eu
şi cu mama p rem destul de distante când discut m.
— Şi ce crezi despre ce s-a întâmplat atunci?
— Exact ceea ce credeam şi pe-atunci: c nu are dreptate
şi c nu-i corect. Pentru o fat , e groaznic s afle aşa ceva.
ţ pozi ia social este mai important decât sentimentele.
Noah zâmbi când îi auzi r spunsul, dar nu spuse nimic.
— De-atunci, m-am gândit tot timpul la tine, îi spuse ea.
— Adev rat?
— De ce i se pare atât de ciudat?
Ea p ru cu adev rat surprins .
— Nu mi-ai r spuns niciodat la scrisori.
— Mi-ai scris?
— Zeci de scrisori. i-am scris timp de doi ani de zile, f r
s primesc un singur r spuns m car.
ţl tin din cap, înainte s -şi coboare privirea.
— N-am ştiut… îi spuse ea încetişor, în cele din urm .
Şi el îşi d du seama c probabil mama ei îi ascunsese
scrisorile f r ştirea ei. Se aşteptase la aşa ceva şi o privi pe
Allie care, acum, ajungea şi ea la aceeaşi concluzie.
— A greşit când a f cut asta, Noah, şi-mi pare r u c a
f cut-o. Dar încearc s în elegi. Dup ce am plecat de-aici,
probabil c s-a gândit c o s -mi fie mai uşor dac uit de tot.
Niciodat n-a în eles cât de mult ai însemnat pentru mine şi,
ca s fiu cinstit , nici m car nu ştiu dac ea l-a iubit
vreodat pe tata, aşa cum te-am iubit eu pe tine. Nu încerca
decât s -mi protejeze sentimentele şi probabil c s-a gândit
c totuşi cel mai bun lucru ar fi s -mi ascund scrisorile pe
care mi le trimiteai.
— Nu ea trebuia s ia aceast hot râre, spuse el liniştit.
— Ştiu.
— Ar fi avut vreo importan dac le-ai fi primit?
— Bineîn eles! Întotdeauna m-am întrebat ce mai faci.
— Nu, vreau s zic dac ar mai fi avut vreo importan în
— 47 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
ceea ce ne priveşte pe noi. ţrezi c am fi reuşit s r mânem
împreun ?
Trecur câteva clipe pân ca ea s r spund :
— Nu ştiu, Noah! ţhiar nu ştiu şi nici tu n-ai cum s ştii.
Nu mai suntem copiii de-atunci. Ne-am schimbat, am
crescut. Amândoi.
T cu. El nu-i r spunse şi, în t cerea care se aşternu, ea
privi înspre desiş. Apoi continu :
— Dar cred c da, Noah, cred c am fi reuşit. ţel pu in aşa
îmi place s cred.
El d du din cap, privi în jos, apoi îşi întoarse privirea.
— Şi cum e Lon?
Ea ezit pentru c nu se aşteptase la întrebarea asta. La
auzul numelui lui Lon se sim i pu in vinovat şi, pentru o
clip , nu ştiu ce s spun . Se întinse s -şi ia ceaşca, mai
sorbi pu in ceai şi ascult cum cioc nitoarea b tea tactul,
undeva, în dep rtare. R spunse încet:
— Lon arat foarte bine, e fermec tor şi plin de succes, şi
majoritatea prietenelor mele m invidiaz . Au impresia c e
perfect, şi în multe privin e chiar este. E bun cu mine, m
face s râd şi ştiu c în felul lui m iubeşte. Se opri pu in,
încercând s -şi adune gândurile: Dar rela iei noastre îi va
lipsi întotdeauna ceva.
ţhiar ea fu surprins de acest r spuns, dar ştia c acesta
e adev rul. Şi în timp ce-l privea pe Noah, îşi d du seama c
el ştia r spunsul dinainte de a o întreba:
— De ce?
Ea zâmbi firav şi d du din umeri când îi r spunse:
— ţred c înc mai caut o iubire ca aceea pe care am
avut-o noi atunci.
Noah se gândi îndelung, reflectând la rela iile pe care le
avusese de când o v zuse ultima oar .
— Dar tu? întreb ea. Te-ai mai gândit vreodat la noi?
— Tot timpul. Înc m mai gândesc.
— Ai pe cineva?
— Nu, r spunse el, cl tinând din cap.
Amândoi p reau s se gândeasc la acelaşi lucru,
încercând s -şi alunge aceste gânduri din minte, dar nu
— 48 —
NICHOLAS SPARKS
izbuteau. Noah îşi termin berea, surprins c golise sticla
atât de repede.
— M duc s pun oala pe foc. Pot s te mai servesc cu
ceva?
Ea cl tin din cap şi Noah plec în buc t rie s pun
crabii în oala sub presiune şi pâinea în cuptor. G si nişte
f in şi nişte amidon prin care s dea legumele şi unse tigaia
cu ulei. Dup ce regl temperatura, potrivi termostatul, mai
scoase o bere din frigider înainte s se întoarc din nou pe
teras . Şi în timp ce f cea toate aceste lucruri, se gândea la
Allie şi la dragostea care p rea s le lipseasc amândurora.
Şi Allie se gândea. La Noah, la ea, la o mul ime de lucruri.
Pentru o clip , îşi dori s nu fi fost logodit , dar apoi îşi
blestem gândul. Nu pe Noah îl iubea ea; iubea amintirea a
ceea ce fuseser ei odat . Şi pe urm , era normal s simt
asta. Prima ei iubire adev rat , singurul b rbat c ruia i se
d ruise – cum ar fi crezut c poate s -l uite?
Totuşi, era normal s înceap s tremure ori de câte ori se
apropia el? Era normal s -i spun lucruri pe care nu le-ar
mai fi spus nim nui altcuiva? Era normal s vin aici cu trei
s pt mâni înainte de nunta ei cu Lon?
„Nu, nu e normal, îşi şopti ea în cele din urm , în timp ce
privea cerul întunecat. Nu-i nimic normal în toate astea.―
În acel moment, Noah se întoarse şi ea îi zâmbi bucuroas
c îşi lua gândul de la acele lucruri.
— O s mai dureze câteva minute, spuse el în timp ce se
aşeza.
— E-n ordine. Înc nu mi-e foame.
Atunci el o privi şi ea îi v zu blânde ea din ochi.
— M bucur c ai venit, Allie, spuse el în cele din urm .
— Şi eu m bucur. Dar era cât pe ce s nu vin.
— De ce ai venit?
„Trebuia s o fac, nu m-am putut ab ine―, voi ea s îi
spun , dar nu rosti cuvintele.
— Am venit s te v d, s v d ce-ai mai f cut. S v d ce
planuri ai.
El se întreb dac asta era tot, dar nu mai insist . Aşa c
schimb subiectul.
— 49 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
— Apropo, am tot vrut s te întreb. Mai pictezi?
Ea cl tin din cap.
— Nu.
R mase înm rmurit.
— De ce? Eşti atât de talentat !
— Nu ştiu…
— Ţa ştii. Trebuie s fi avut un motiv dac ai renun at.
Avea dreptate. Avusese un motiv.
— E o poveste lung .
— Avem toat noaptea la dispozi ie, îi r spunse el.
— ţhiar crezi c eram talentat ? întreb ea, încet.
— Vino, îi spuse el, întinzându-i mâna. Vreau s - i arat
ceva.
Se ridic şi-l urm în cas pân în salon. El se opri în fa a
şemineului şi-i ar t tabloul care se afla deasupra lui.
Aproape c r mase f r suflare, surprins c nu-l v zuse mai
devreme şi mult mai surprins de prezen a lui acolo.
— L-ai p strat?
— Ţineîn eles c l-am p strat. E minunat.
Ea îl privi neîncrez toare şi el îi explic :
— M face s simt c tr iesc când îl privesc. ţâteodat
simt nevoia s m ridic şi s -l ating. Este atât de real:
formele, umbrele, culorile. ţâteodat chiar îl visez. E
incredibil, Allie, îl pot privi ore în şir!
— ţhiar vorbeşti serios, spuse ea, şocat .
— Mai serios ca niciodat .
Ea nu-i r spunse.
— Vrei s zici c nimeni nu i-a mai spus asta niciodat ?
— Profesorul meu, rosti ea, în cele din urm , dar nu l-am
crezut.
Mai era ceva, şi el ştia asta. Allie privi în alt parte, înainte
s continue:
— Am desenat şi am pictat de când eram mic . Atunci
când am mai crescut pu in, am început s cred c sunt
talentat . Şi chiar îmi pl cea. Îmi amintesc c am lucrat la
tabloul sta în acea var , ad ugând în fiecare zi câte ceva,
transformându-l pe m sur ce rela ia noastr se transforma
şi ea. Nici nu mai ştiu cum am început sau ce-am vrut s
— 50 —
NICHOLAS SPARKS
reprezinte, dar într-un fel sau altul a ajuns s fie ceea ce
este. Mi-aduc aminte c , dup ce m-am întors acas în acea
var , nu m mai puteam opri din pictat. ţred c aşa am g sit
eu de cuviin a s uit de durerea care m sfâşia. Oricum, în
colegiu mi-am ales ca specialitate arta, pentru c sim eam c
trebuie s fac asta; mi-aduc aminte c mi-am petrecut ore
întregi în studio, încercând s m bucur de fiecare moment
de una singur . Iubeam libertatea pe care o sim eam atunci
când cream, iubeam acel sentiment care se trezea în fiin a
mea ori de câte ori cream ceva frumos. Chiar înainte de
absolvire, profesorul meu, care se întâmpla s fie şi critic la o
publica ie, mi-a spus c sunt foarte talentat . Mi-a spus c
ar trebui s -mi încerc norocul ca artist. Dar nu l-am ascultat.
Se opri, adunându-şi gândurile.
— P rin ii mei nu credeau c ar fi potrivit ca eu s pictez
pentru a-mi câştiga existen a. Dup un timp, n-am mai
pictat. N-am mai pus mâna pe pensul de ani de zile.
Privi tabloul.
— ţrezi c o s mai pictezi vreodat ?
— Nici nu ştiu dac mai pot. A trecut atâta vreme!
— Înc mai po i s faci asta, Allie! Ştiu c po i. Ai un talent
care izvor şte din interior, din inim , nu din degete. Nimeni
nu- i poate lua ceea ce ai deja. Al i oameni viseaz s aib
ceea ce ai tu. Eşti o artist , Allie!
ţuvintele fur rostite cu o asemenea sinceritate, încât ea
îşi d du seama c el nu încerca s fie numai dr gu . ţhiar
credea în talentul ei şi, surprinz tor, acest lucru însemna
pentru ea mai mult decât crezuse. Dar apoi se întâmpl ceva,
ceva şi mai puternic.
De ce se întâmplase aievea, n-avea s ştie niciodat , dar în
acel moment pr pastia începu s se închid , pr pastia pe
care Allie şi-o crease pentru a limita durerea de pl cere. Şi
atunci ea b nui, poate nu deplin conştient , c era ceva mai
mult decât ar fi fost preg tit s recunoasc .
Dar în acel moment, nu, nu b nuia înc acest lucru şi se
întoarse cu fa a la el. Se întinse şi-i atinse mâna ezitând, cu
blânde e, uimit c şi dup atâ ia ani chiar el ştiuse s
spun exact ceea ce ea avea nevoie s aud . Şi când ochii lor
— 51 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
se întâlnir , ea îşi d du seama, înc o dat , cât de deosebit
era.
Şi doar pentru o clip , doar pentru o str fulgerare de
moment, care r mase suspendat în aer asemenea licuricilor
vara, se întreb dac se îndr gostise din nou de el.

Din buc t rie se auzi termostatul, un mic „ding!― şi Noah

se întoarse, rupând vraja dintre ei, ciudat de afectat de ceea
ce tocmai se întâmplase. Ochii ei îi spuneau ceva ce el tânjea
de mult s aud şi totuşi nu putea s alunge acea voce din
mintea sa, vocea ei care îi m rturisea dragostea pentru un alt
b rbat. În sinea sa, blestem termostatul şi scoase pâinea
din cuptor. Aproape c -şi arse degetele, sc p pâinea pe
mas şi v zu c tigaia era preg tit . Ad ug legumele şi le
auzi cum începeau s sfârâie. Apoi, bolborosind ceva, scoase
nişte unt din frigider, unse feliile de pâine cu el şi mai topi
înc pu in pentru crabi.
Allie veni dup el în buc t rie şi-şi drese vocea.
— Pot s pun masa?
Noah îi indic locul cu vârful cu itului.
— Sigur, farfuriile sunt acolo. Tacâmurile şi şerve elele le
g seşti acolo. Ai grij s iei multe şerve ele: crabii o s ne dea
mult b taie de cap, aşa c o s avem nevoie de ele.
Nu putu s-o priveasc în timp ce vorbea. Nu voia s
descopere c interpretase greşit ceea ce tocmai se întâmplase
între ei. Nu voia ca asta s fi fost doar o simpl greşeal .
Şi Allie se gândea la ceea ce însemnaser acele clipe şi
sim ea o c ldur interioar . ţuvintele rostite de el îi reveneau
iar şi iar în minte, în timp ce c uta cele necesare pentru a
aranja masa: farfurii, tacâmuri şi pahare, sare şi piper. Noah
îi întinse pâinea, în timp ce ea termina de aşezat masa şi
degetele lor se atinser în treac t.
El se întoarse la tigaia lui şi r suci legumele pe partea
cealalt . Lu capacul de pe oal şi v zu c mai trebuia s
in crabii înc un minut, aşa c -i mai l s . Acum se sim ea
mai st pân pe sine, aşa c relu conversa ia, spunând tot
felul de banalit i:
— Ai mai mâncat crab vreodat ?
— 52 —
NICHOLAS SPARKS
— De câteva ori. Dar numai în salat .
El râse.
— Atunci, înseamn c o s tr ieşti o adev rat aventur .
Aşteapt -m o clip !
Disp ru într-o secund pe sc ri, apoi se întoarse cu o
jachet bleumarin cu nasturi. I-o întinse.
— Uite, pune asta pe tine! Nu vreau s - i p tezi rochia.
Allie o îmbr c şi sim i parfumul care persista în jachet :
parfumul lui, natural.
— Nu te îngrijora, spuse el, v zându-i expresia, e curat .
Ea râse.
— Ştiu. Numai c -mi aduce aminte de prima noastr
întâlnire adev rat . În acea noapte mi-ai dat jacheta ta. Î i
aduci aminte?
El d du din cap afirmativ.
— Da, îmi aduc aminte. Eram cu Fin şi cu Sarah. Fin m-a
înghiontit tot drumul pân am ajuns la casa p rin ilor t i,
încercând s m fac s te in de mân .
— Şi totuşi, n-ai f cut-o.
— Nu, spuse el, cl tinând din cap.
— De ce nu?
— Poate din timiditate, poate de teama. Nu ştiu. În acel
moment, nu mi se p rea potrivit s fac asta.
— Dac stau s m gândesc, erai cam timid, nu-i aşa?
— Prefer s -mi spui „t cut―, r spunse el f cându-i cu
ochiul, iar ea zâmbi.
Legumele şi crabii erau gata.
— Fii atent , sunt fierbin i, spuse el în timp ce îi întindea
spre ea şi se aşezau unul în fa a celuilalt la m su a de lemn.
Apoi, dându-şi seama c r m sese ceaiul pe bufet, Allie se
ridic şi-l aduse. Dup ce puse câteva legume şi pâinea în
farfurii, Noah ad ug şi câte un crab şi Allie st tu o clip şi-l
privi fix.
— Parc-ar fi un gândac.
— Da, dar un gândac foarte gustos, ad ug el. Uite, las -
m s - i ar t cum s -l m nânci!
Îi demonstr repede, ar tându-i cât e de uşor s scoat
carnea şi s-o pun pe farfurie.
— 53 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
Allie strivi picioarele prea tare şi prima, şi a doua oar , aşa
c trebui s se foloseasc de degete ca s îndep rteze
carapacea de pe carne. La început, se sim i neîndemânatic
şi era sigur c el îi observa fiecare greşeal , dar apoi îşi
d du seama c nu era vorba decât despre nesiguran a ei. Lui
nu-i p sa de asemenea lucruri. Niciodat nu-i p sase.
— Şi ce s-a mai întâmplat cu Fin? întreba ea.
El îi r spunse, dar dup o secunda de întârziere.
— Fin a murit în r zboi. Distrug torul pe care se afla a fost
bombardat în ’43.
— Îmi pare r u, îi spuse ea. Ştiu c era i prieteni buni.
Vocea lui se schimb , devenind grav .
— Am fost. Zilele astea m-am gândit mult la el. Îmi
amintesc mai ales de ultima oar când l-am v zut. Venisem
acas s -mi iau r mas-bun înainte s m înrolez şi ne-am
întâlnit. Lucra la banca de aici, aşa cum lucrase şi tat l lui,
şi în s pt mâna urm toare am petrecut mult timp împreun .
ţâteodat , m gândesc c eu l-am convins s se înroleze. Nu
cred c ar fi f cut asta dac nu m duceam şi eu.
— Nu-i drept, spuse ea, p rându-i r u c abordase acest
subiect.
— Ai dreptate. Dar îmi lipseşte atât de mult!
— Şi mie îmi pl cea. M f cea s râd.
— Întotdeauna s-a priceput la asta.
Îl privi, şov itoare.
— Ştii c era îndr gostit de mine?
— Ştiu. Mi-a spus.
— Da? Şi ce i-a spus?
Noah ridic din umeri.
— Ce-mi spunea de obicei: c a trebuit s te alunge cu
b ul. ţ -l urm reai tot timpul, chestii de-astea.
Ea râse încetişor.
— Şi l-ai crezut?
— Ţineîn eles, r spunse el. De ce nu l-aş fi crezut?
— Voi, b rba ii, întotdeauna v ine i partea, spuse ea, în
timp ce se întindea peste mas , împungându-l cu degetul în
um r. ţontinu : Şi, hai, zi-mi ce-ai mai f cut de când te-am
v zut ultima oar ?
— 54 —
NICHOLAS SPARKS
Începur s vorbeasc , încercând s recupereze tot acel
timp pierdut. Noah îi povesti cum plecase din New Bern, cum
lucrase pe acel şantier naval şi apoi pe şantierul de fiare
vechi din New Jersey. Vorbi cu afec iune despre Morris
Goldman, atingând uşor şi subiectul r zboiului, evitând
majoritatea detaliilor, şi-i povesti despre tat l s u şi despre
cât de mult îi ducea dorul. Allie îi povesti despre anii de
colegiu, despre pictur şi despre orele în care lucrase ca
voluntar pentru spital. Îi vorbi despre familia şi prietenii ei şi
despre activit ile de caritate în care era implicat . Niciunul
din ei nu pomeni despre vreuna dintre rela iile pe care le
avuseser de când nu se mai v zuser . Îl ignorar chiar şi pe
Lon şi, deşi amândoi erau conştien i de acest lucru, niciunul
nu vorbi despre el.
Apoi, Allie încerc s -şi aminteasc de ultima oar când ea
şi Lon avuseser o astfel de discu ie. Deşi era un bun
ascult tor şi se certau foarte rar, nu era genul de b rbat cu
care putea vorbi în acest mod. ţa şi tat l ei, nu era genul
care s -şi împ rt şeasc gândurile şi sentimentele. Încercase
s -i explice c ea sim ea nevoia s fie mai apropiat de el, dar
asta nu contase niciodat prea mult.
Dar acum, stând acolo, ea îşi d du seama ce-i lipsise.
Cerul se întunec şi mai tare şi luna se ridica din ce în ce
mai sus pe cer, pe m sur ce noaptea înainta. Şi f r ca
niciunul din ei s -şi dea seama, începur s -şi recapete
intimitatea, sentimentul acela de familiaritate pe care îl mai
împ r iser şi alt dat .

Terminar de mâncat, mul umi i de cina preg tit şi din ce

în ce mai t cu i. Noah se uit la ceas şi observ c se f cuse
târziu. ţerul era plin de stele, iar greierii se opriser din
cântat. Îi f cuse pl cere s stea de vorb cu Allie şi se întreba
dac vorbise prea mult, ce gândea ea despre via a lui,
sperând ca într-un fel sau altul asta ar avea vreo importan
la un moment dat.
Se ridic şi umplu din nou ceainicul. Duser împreun
vasele la chiuvet şi cur ar masa, apoi el mai umplu înc
dou ceşti cu ap cald şi puse în ele nişte plicule e cu ceai.
— 55 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
— ţe zici, mai mergem pe terasa? o întreb el, dându-i
ceaşca, şi ea aprob , luând-o înainte.
El lu o p tur pentru cazul în care i s-ar fi f cut frig şi, în
scurt timp, amândoi îşi reluar locurile, cu p tura pe
picioare şi leg nându-se în balansoare. Noah o privea cu
coada ochiului. „Dumnezeule, ce frumoas e!―, se gândi el. Şi
ceva în suflet îl duru.
Pentru c în timpul mesei se întâmplase ceva.
Era simplu, se îndr gostise din nou de ea. Îşi d du seama
de asta, acum când st teau unul lâng altul. Se îndr gostise
şi de aceast nou Allie, nu numai de amintirea ei.
Dar de fapt, nu încetase niciodat s-o iubeasc şi-şi d du
seama c acesta era destinul s u.
— A fost o sear pe cinste, spuse el, cu o voce mai blând .
— Da, a fost o sear minunat , spuse ea.
Noah îşi ridic privirea spre stele şi lumina lor sclipitoare îi
aminti c ea o s plece în curând şi sim i cum un gol îi
creştea în suflet. Nu voia ca aceast noapte s se termine.
Dar cum s -i spun ? ţe putea s o determine s r mân ?
Nu ştia. Aşa c hot rî s nu spun nimic. Şi atunci, îşi
d du seama c d duse greş.
Ţalansoarele se mişcau într-un ritm lent. Peste râu se
z rir din nou liliecii. Fluturii veniser atraşi de lumina de pe
teras . „Undeva, acolo, erau oameni care f ceau dragoste―, se
gândi el.
— Vorbeşte-mi, spuse ea într-un final, cu o voce senzual .
„Sau i se p ruse?―
— Şi ce s spun?
— Vorbeşte-mi aşa cum îmi vorbeai sub stejar.
Şi el îi vorbi, recitându-i diferite pasaje, închinate nop ii.
Whitman şi Thomas, pentru c lui îi pl ceau acele imagini.
Tennyson şi Ţrowning, pentru c temele lor i se p reau
familiare.
Ea îşi sprijini capul de spatele balansoarului, închizând
ochii şi înc lzindu-se pu in pân când el termin . Nu numai
poeziile sau vocea lui o înc lziser . Întregul reprezenta mult
mai mult decât suma p r ilor. Nu încerc s desfac întregul,
nu voia asta, pentru c aşa trebuia el ascultat. Poezia nu
— 56 —
NICHOLAS SPARKS
fusese scris ca s fie analizat ; era destinat s inspire f r
ajutorul ra iunii, s emo ioneze f r ajutorul în elegerii.
Din cauza lui, asistase la câteva recitaluri de poezie oferite
de sec ia de englez , pe vremea când era la colegiu. St tea şi
asculta diverşi oameni, diferite poezii, descurajat c nimeni
nu o inspira sau nu p rea atât de inspirat, aşa cum ar trebui
s fie adev ra ii iubitori de poezie.
Se mai leg nar un timp bând ceai şi stând t cu i, adânci i
în gândurile lor. Impulsul pe care-l sim ise atunci când
venise aici disp ruse acum, era bucuroas , dar era şi
îngrijorat din pricina sentimentelor care-i luaser locul, din
pricina fr mânt rilor care începuser s se cearn şi s i se
zvârcoleasc prin pori, asemenea aurului din râuri strecurat
în site. Încercase s le nege existen a, s se ascund de ele,
dar acum îşi d duse seama c nu voia ca acestea s se
opreasc . Trecuser mul i ani de când nu se mai sim ise
astfel.
Lon nu putea s trezeasc în ea aceste sentimente. Nu
reuşise niciodat şi probabil c nici n-o s reuşeasc . Poate
c de-asta nu se culcase niciodat cu el. El încercase de
multe ori, folosise şi flori, o învinuise pentru asta şi ea
pretextase întotdeauna c voia s aştepte pân în noaptea
nun ii. De obicei, primea destul de bine aceste cuvinte şi
adesea ea se întreba cât de r nit va fi când va afla de Noah.
Dar mai era ceva care o f cea s aştepte şi acest lucru era
legat chiar de Lon. El era captivat de munca sa şi totdeauna
acest lucru îi ocupase toat aten ia. Munca era pe primul loc
şi el n-avea vreme de poezii şi de seri pierdute şi de leg nat în
balansoare pe terase. Ştia c de aceea avea atât de mult
succes şi o parte din ea îl respecta pentru acest lucru. Dar
sim ea c nu e suficient. Voia altceva, ceva diferit, mai mult.
Pasiune şi sentimente sau poate o conversa ie liniştit într-o
camer cu lumân ri aprinse, sau poate ceva mai simplu,
ceva ce nu ar situa-o pe ea mereu pe locul doi.
Şi Noah era fr mântat de gânduri. Pentru el, aceast sear
reprezenta unul dintre cele mai deosebite momente pe care le
tr ise vreodat . În timp ce se leg na, îşi amintea fiecare clip
din acea sear şi apoi o lua de la cap t. Tot ceea ce f cuse ea
— 57 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
i se p rea acum senza ional, plin de semnifica ii.
Acum, în timp ce st tea lâng ea, se întreba dac şi ea
visase la aceleaşi lucruri în anii în care st tuser departe
unul de cel lalt. Visase ea vreodat s se mai in de mân şi
s se s rute la lumina lunii? Sau mersese şi mai departe şi
visase trupurile lor goale, care fuseser desp r ite atât de
mult timp…
Privi stelele şi-şi aminti de nenum ratele nop i pustii pe
care le petrecuse de când se v zuser ultima oar . Faptul c
ea era acolo îi trezise toate acele sentimente şi i se p rea
imposibil s le îndep rteze. În acel moment, îşi d du seama
c dorea s fac dragoste cu ea şi s -i primeasc iubirea.
Acesta era lucrul de care avea nevoie.
Dar îşi d du seama c asta nu se va întâmpla niciodat .
Pentru c acum ea era logodit .
Allie îşi d du seama din t cerea lui c se gândea la ea şi
descoperi c acest lucru îi f cea pl cere. Nu ştia la ce se
gândeşte exact şi de fapt n-o interesa, era suficient s ştie c
se gândeşte la ea.
Se gândi la conversa ia pe care au purtat-o în timpul mesei
şi reflect asupra singur t ii. Nu ştia de ce, dar nu putea s
şi-l imagineze citind poezii altcuiva sau chiar m rturisindu-şi
visele unei alte femei. Nu p rea s fie genul. Putea s fie
adev rat, dar se putea şi ca ea s refuze s cread aşa ceva.
Puse ceaşca jos, apoi îşi trecu mâinile prin p r,
închizându-şi ochii.
— Eşti obosit ? o întreb el, întrerupându-şi şirul
gândurilor.
— Pu in. Ar cam trebui s plec.
— Ştiu, spuse el sec, dând din cap.
Ea nu se ridic imediat. Lu ceaşca cu ceai şi b u şi
ultima pic tur , sim indu-şi gâtul înc lzit. Inspir aerul
nop ii. Luna era acum sus, vântul adia printre copaci şi se
f cea din ce în ce mai r coare.
Apoi se uit la Noah. ţicatricea de pe chipul s u era
vizibil din acea parte. Se întreb dac o avea din timpul
r zboiului şi apoi se gândi dac nu fusese cumva r nit. El
nu-i spusese nimic şi ea nu îl întrebase, în mare parte pentru
— 58 —
NICHOLAS SPARKS
c nu voia s şi-l imagineze r nit.
— Ar trebui s plec, spuse ea în cele din urm , întinzându-
i p tura.
Noah d du din cap, apoi se ridic f r s îi spun vreun
cuvânt. Lu p tura şi amândoi se îndreptar spre maşina ei,
în timp ce frunzele c zute le foşneau sub picioare. Ea vru s -
şi scoat jacheta pe care i-o d duse când Noah îi deschidea
uşa, dar el o opri.
— P streaz-o, spuse el. Vreau s-o ai tu.
Nu întreb de ce, pentru c şi ea voia s-o p streze. O
îmbr c din nou şi apoi îşi încruciş bra ele ca s se
înc lzeasc . Nu ştia de ce, dar în timp ce st tea acolo, îşi
aminti de cum şedea pe teras dup petrecerea de la liceu,
aşteptând s fie s rutat .
— Am petrecut o sear minunat , spuse el. Mul umesc c
m-ai g sit.
— Şi eu, la fel, r spunse ea.
Apoi el îşi adun tot curajul de care dispunea.
— Te v d şi mâine?
O întrebare simpl . Ea ştia care ar trebui s fie r spunsul
dac dorea s nu-şi complice via a. „Nu cred c ar trebui―,
era tot ce avea de spus şi totul s-ar fi terminat atunci şi-
acolo. Dar pentru o vreme t cu.
Se afla fa în fa cu demonul alegerii, care o nec jea şi o
provoca. De ce nu putea s -i spun ? Nu ştia. Dar îl privi în
ochi ca s g seasc r spunsul de care avea nevoie şi atunci
descoperi b rbatul de care se îndr gostise. Deodat toate
îndoielile i se spulberaser .
— Mi-ar face pl cere.
Noah fu surprins. Nu se aşteptase la un asemenea
r spuns. Vru s-o ating , s-o ia în bra e, dar n-o f cu.
— Po i s fii aici pe la prânz?
— Sigur! ţe vrei s facem?
— O s vezi, r spunse el. Ştiu exact locul în care trebuie
s mergem.
— Am mai fost vreodat acolo?
— Nu, dar este un loc deosebit.
— Unde este?
— 59 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
— Surpriz .
— O s -mi plac ?
— La nebunie, îi spuse el.
Ea se întoarse înainte ca el sa încerce s-o s rute. Nu ştia
dac ar fi încercat, dar ştia c , dac ar fi f cut-o, i-ar fi fost
greu s -l opreasc . Nu se sim ea în stare de aşa ceva acum,
cu toate acele gânduri care i se înv lm şeau prin minte. Se
strecur în maşin , respirând uşurat . El închise uşa, iar ea
porni motorul. În timp ce maşina demara, ea se aplec pu in
peste geam.
— Ne vedem mâine, spuse ea şi ochii îi str lucir în
lumina lunii.
Noah îi f cu semn cu mâna, în timp ce ea d dea maşina cu
spatele. O întoarse şi apoi merse de-a lungul câmpului,
îndreptându-se c tre oraş. Urm ri maşina pân când
luminile farurilor disp rur dup stejari, iar turuitul
motorului se pierdu în dep rtare. ţlem veni spre el şi se
aşez ca s fie mângâiat , mai ales pe gât, cu mare aten ie în
locul în care nu se mai putea sc rpina. Dup ce mai r t ci
cu privirea pe drum, se întoarser împreun pe terasa din
spatele casei.
Se aşez din nou în balansoar, de data aceasta singur,
încercând înc o dat s rememoreze fiecare secund din
seara care tocmai trecuse. Se gândi la ea. Avea imaginea ei în
fa a ochilor. Îi auzea vocea. Derula întâmpl rile secven cu
secven , în aceste momente nu mai sim ea nevoia s cânte
la chitar , nici s citeasc . Nu mai ştia ce simte.
— E logodit , şopti el în cele din urm şi apoi t cu ore
întregi, singurul care mai scotea câte un zgomot fiind
balansoarul.
Noaptea era acum liniştit , doar Clem se mai mişca,
vizitându-l din când în când, controlându-l de parc ar fi
vrut s -l întrebe: „Totul e-n regul ?―
Şi cândva, dup miezul nop ii, în acea sear senin de
octombrie, tot ce se întâmplase îl copleşise şi Noah fu cuprins
de dor. Şi dac l-ar fi v zut cineva, ar fi zis c e un om în
vârst , care, în numai câteva ore, îmb trânise cât într-o
via . Un om care sta ghemuit în balansoar şi-şi acoperea
— 60 —
NICHOLAS SPARKS
ochii cu mâinile, plângând.
Nu ştia cum s îşi opreasc lacrimile.

TELEFOANE

Lon ridic receptorul.

Sunase la şapte, apoi la opt şi jum tate şi acum se uit din
nou la ceas. Zece f r un sfert.
Pe unde umbla?
Ştia c era acolo unde îi spusese c va fi pentru c vorbise
cu directorul mai devreme. Da, se cazase şi ultima oar când
o v zuse, fusese pe la şase. Se dusese s ia cina, b nuise el.
Nu, de-atunci n-o mai v zuse.
Lon cl tin din cap şi se rezem de sp tarul scaunului.
R m sese ultimul în birou, ca de obicei, şi era linişte. Dar
era ceva normal când era în plin proces, chiar dac acesta
decurgea bine. Legea era pasiunea lui şi orele târzii îi ofereau
posibilitatea s lucreze în linişte, f r s fie întrerupt.
Ştia c o s câştige procesul pentru c st pânea legea şi
pentru c fermecase juriul. Întotdeauna f cea asta şi nu
pierdea decât arareori. O parte se datora faptului c ştia s -şi
aleag doar cazurile pe care le va câştiga. Ajunsese la aceast
performan dup mul i ani de practic . Numai un grup
select al oraşului de inea acest statut şi câştigurile sale
reflectau acest lucru.
Dar cea mai importanta parte a succesului s u se datora
muncii asidue. Întotdeauna fusese atent la detalii, mai ales
când începuse s practice avocatura. D duse aten ie unor
nimicuri, unor lucruri f r importan , iar acum acest reflex
îi intrase în sânge. Indiferent dac era o problem de drept
sau o simpl prezentare, era foarte atent în tot ceea ce f cea
şi asta îi adusese la debutul carierei câteva procese câştigate,
procese care p reau pierdute din start.
Şi acum îl deranja un mic detaliu.
Nu în leg tur cu procesul. Nu, acesta mergea perfect. Era
vorba despre altceva.
— 61 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
ţeva care avea leg tur cu Allie.
Dar, fir-ar s fie, nu putea s -şi dea seama exact despre ce
era vorba. Diminea , când ea plecase, nu avea nimic. ţel
pu in, aşa crezuse el. Dar la pu in timp dup ce primise
telefonul ei, la vreo or sau cam aşa ceva, ceva f cu un clic în
mintea lui. Un mic detaliu.
Detaliu.
ţeva lipsit de însemn tate? ţeva important?
Gândeşte-te… gândeşte-te… Fir-ar s fie, ce-ar putea fi?
ţ uta în minte.
Ceva… ceva… ceva ce spusese mai demult?
ţeva ce spusese mai demult? Da, asta era. Ştia el. Dar
despre ce era vorba? Îi pomenise Allie ceva la telefon? Atunci
începuse totul şi din nou el îşi derula conversa ia în minte.
Nu, nu fusese nimic neobişnuit.
Dar asta era, acum era sigur.
Ce spusese?
ţ l torise bine, se cazase, f cuse nişte cump r turi. Îi
l sase num rul. ţam asta fusese tot.
Atunci se gândi la ea. O iubea, nu se îndoia de asta. Nu
numai c era frumoas şi încânt toare, dar devenise şi sursa
lui de stabilitate, cel mai bun prieten. Dup o zi înc rcat la
birou, ea era prima persoan pe care o suna. Îl asculta, râdea
la momentul potrivit, parc ar fi avut un al şaselea sim când
îi spunea ceea ce dorea el s aud .
Dar mai mult decât atât, el îi admira modul în care reuşea
s spun ce gândeşte. Îşi aminti c , dup ce ieşiser de
câteva ori, el îi spusese ceea ce le spunea tuturor femeilor cu
care se întâlnea: c nu era preg tit pentru o rela ie serioas .
Totuşi, spre deosebire de celelalte, Allie d duse din cap şi îi
spusese: „Perfect―. Dar când vru s ias pe uş , ea îi
spusese: „Dar problema ta nu sunt eu sau meseria ta, sau
libertatea ta, sau orice ai crede tu c este. Tu şi numai tu eşti
problema. Tat l t u a reuşit s fac din Hammond un nume
celebru şi probabil c ai fost comparat cu el toat via a.
Niciodat n-ai fost tu însu i. O astfel de via te pustieşte pe
din untru şi tu cau i pe cineva care, printr-o minune, ar
reuşi s umple acest gol. Dar nimeni nu poate face asta, în
— 62 —
NICHOLAS SPARKS
afar de tine.―
În acea noapte, se gândise la ceea ce îi spusese şi în
diminea a urm toare descoperise c avea dreptate. O sunase
din nou, îi ceruse înc o şans şi, dup ce insistase, ea
acceptase, destul de neîncrez toare.
În cei patru ani de când se întâlneau, ea întruchipa tot
ceea ce-şi dorise el vreodat şi ştia c ar trebui s -şi petreac
mai mult timp cu ea. Dar ocupându-se de avocatur , îi era
practic imposibil s -şi rup din orele de lucru. Ea îl
în elesese întotdeauna, dar pe el îl mustra conştiin a c nu
reuşea s -şi fac timp. Îşi promisese c , dup ce se va
c s tori, nu va mai petrece atât de mult timp la serviciu. O
s -şi pun secretara s aib grij ca întâlnirile s nu dureze
prea mult.
„Se cazase?…―
Şi în minte i se aprinse un becule .
Se cazase, cazare… „se cazase?―
Privi în tavan. Cazare?
Da, asta era. Închise ochii şi se gândi o clip . Nu. Nimic.
Atunci ce era?
„Hai, nu renun a tocmai acum! Gândeşte-te, fir-ar s fie,
gândeşte-te!―
„New Bern.―
Şi tocmai atunci îi veni în minte. Da, New Bern. Asta era.
Acest mic detaliu sau o parte din el. Şi totuşi, ce mai era?
„New Bern―, se gândi el din nou şi îşi d du seama c
numele îi suna familiar. ţunoştea oraşul foarte pu in, în
mare parte datorit unor procese pe care le avusese în zon .
Se oprise acolo de câteva ori, în timp ce se îndrepta spre
coast . Nimic deosebit. Nu fusese acolo niciodat împreun
cu Allie.
Dar Allie mai fusese acolo…
Şi chinul acela se intensific atunci când altceva îi veni în
minte.
Altceva… dar era ceva mai mult…
Allie, New Bern… şi… şi… ceva la o petrecere. Nişte
cuvinte rostite în treac t. De mama lui Allie. Nici nu le
b gase în seam . Dar ce spusese?
— 63 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
Şi Lon p li când îşi aduse aminte. Îşi aduse aminte de ceea
ce fusese spus cu atât de mult timp în urm . Îşi aduse
aminte ce spusese mama lui Allie.
Spusese ceva despre Allie care fusese îndr gostit de un
tân r din New Ţern. O numise „o dragoste copil reasc ―. Şi
ce dac , se gândise el atunci şi apoi se întoarse s -i
zâmbeasc lui Allie.
Dar ea nu zâmbise. Era sup rat . Şi atunci Lon b nuise c
dragostea ei pentru acel tân r fusese mult mai serioas decât
crezuse mama ei. Poate chiar mai serioas decât dragostea
pentru el.
Şi acum ea era acolo. Interesant!
Lon îşi împreun palmele ca şi cum s-ar fi rugat, lipindu-le
de buze. ţoinciden ? S-ar putea s nu fie nimic. S-ar putea
s fie exact ce spusese ea. Ar putea fi doar stresul şi nişte
cump r turi prin magazinele de antichit i. Posibil. ţhiar
foarte probabil.
Şi totuşi… şi totuşi… şi dac ?
Lon lu în considerare şi cealalt posibilitate şi, pentru
prima oar dup mult timp, se însp imânt .
Şi dac ? „Dac era cu el?―
Ţlestem procesul, dorindu-şi s se fi sfârşit. Dorindu-şi
s fi plecat şi el cu ea. Întrebându-se dac -i spusese
adev rul, sperând s i-l fi spus.
Şi atunci se hot rî s n-o piard . O s fac tot ce-i st în
puteri ca s-o p streze. Era tot ce-şi dorise vreodat şi n-o s
mai g seasc alta ca ea.
Aşa c , în timp ce mâinile îi tremurau, form num rul
pentru a patra şi ultima oar în acea sear .
Şi din nou, nimeni nu-i r spunse.

CANOE ŞI VISURI UITATE

Allie se trezi devreme în diminea a urm toare, din cauza

ciripitului necontenit al graurilor, şi se frec la ochi
sim indu-şi corpul amor it. Nu dormise bine, se trezise dup
— 64 —
NICHOLAS SPARKS
fiecare vis şi-şi amintea c v zuse limbile ceasului indicând
ore diferite în timpul nop ii, ca şi cum ar fi verificat trecerea
timpului.
Dormise în jacheta moale pe care i-o d ruise el şi-i sim i
parfumul din nou, în timp ce se gândea la seara pe care o
petrecuser împreun . Îşi aminti de râsetele lor sincere şi de
conversa ie şi, mai ales, îşi aduse aminte de felul în care-i
vorbise despre pictur . Fusese atât de surprinz tor şi totuşi
atât de în l tor şi, pe m sur ce cuvintele îi reveneau în
minte, ea îşi d du seama cât de r u i-ar fi p rut acum dac
în urm cu o sear s-ar fi hot rât s nu-l mai vad niciodat .
Privi pe fereastr şi v zu p s rile g l gioase care c utau
de mâncare dis-de-diminea . Ştia c Noah se trezea
întotdeauna cu noaptea în cap şi saluta zorile în felul lui.
Ştia c -i place s practice canotajul şi îşi amintea în special
de o diminea pe care o petrecuse în canoea sa şi priviser
r s ritul de soare. Trebuise s se furişeze şi s sar pe
fereastr ca s poat veni, pentru c p rin ii nu i-ar fi
permis, dar n-o prinseser şi-şi aminti cum Noah îşi
strecurase bra ul în jurul taliei ei şi o tr sese lâng el, în
timp ce zorii începeau s se iveasc . „Uite-te acolo―, îi şoptise
el şi ea privise primul ei r s rit de soare cu capul sprijinit pe
um rul lui, întrebându-se dac ar exista un moment mai
frumos decât ceea ce tr ia ea atunci.
Şi în timp ce se d dea jos din pat ca s -şi fac baia zilnic ,
sim i sub c lcâie podeaua rece şi se întreb dac el fusese pe
râu în acea diminea s vad cum începe o nou zi,
gândindu-se c probabil asta şi f cuse.

Avea dreptate.
Noah se trezi înainte de r s rit şi se îmbr c iute cu
aceiaşi blugi pe care îi purtase şi cu o sear înainte, cu o
flanel de corp curat , o geac albastr şi ghete. Se sp l pe
din i înainte s coboare, b u un pahar de lapte în fug şi, în
drum spre uş , lu doi biscui i. Dup ce ţlem îl salut
lingându-l de câteva ori, se îndrept spre debarcader, acolo
unde îşi inea canoea. Îi pl cea s lase râul s -şi desf şoare
magia bine cunoscut , s îi relaxeze muşchii, s -i
— 65 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
înc lzeasc tot corpul, s -i limpezeasc mintea.
Vechea canoe, uzat şi p tat , st tea ag at de dou
cârlige ruginite, prinse de debarcader chiar deasupra
suprafe ei apei, departe de scoici. O ridic din cârlige şi o
aşez la picioarele sale, o cercet şi apoi o duse pe mal. Dup
câteva mişc ri precise, perfec ionate de-a lungul timpului,
lans canoea la ap , în susul râului, cu el pe post de pilot şi
de motor.
Sim i r coarea aproape învior toare a aerului atingându-i
pielea şi privi cerul înce oşat şi în nuan e foarte diferite: chiar
deasupra capului s u se înf işa negru ca un vârf de munte,
apoi de un albastru foarte variat, devenind din ce în ce mai
deschis pân când atingea orizontul, acolo unde griul îi lua
locul. Respir adânc de câteva ori, sim ind mireasma brazilor
şi a apei s lcii, şi c zu pe gânduri. ţeea ce f cea acum era
doar o parte din ceea ce-i lipsise în vremea când tr ia în
nord. Din cauza orelor nenum rate în care muncea, nu-şi
mai petrecuse timpul prin preajma apei. S mearg cu cortul,
s se plimbe, s vâsleasc pe râuri, s -şi dea întâlniri, s
munceasc … ceva trebuia sacrificat. Totuşi, reuşise s
exploreze pe jos împrejurimile oraşului New Jersey, ori de
câte ori avea pu in timp, dar în paisprezece ani, nu se
plimbase nici m car o dat cu caiacul sau cu canoea. Acesta
fusese unul dintre primele lucruri pe care le f cuse când se
întorsese acas .
ţând vâslea, sim ea ceva special, aproape mistic, se
gândea el, şi acum f cea acest lucru aproape în fiecare zi. Fie
c era senin şi însorit, fie ca era ploaie şi frig, acest lucru nu
mai conta când vâslea în ritmul unei muzici numai de el
ştiute, înaintând prin apa de culoarea fierului. V zu o familie
de estoase cum se odihnea pe un buştean aproape înghi it
de ap şi urm ri un bâtlan ce îşi lua zborul, plutind chiar pe
deasupra apei, înainte s dispar într-o lumin argintie care
anun a r s ritul soarelui.
Vâsli spre mijlocul golfului unde privi str lucirea
portocalie, care începuse s se întind pe suprafa a apei. Se
opri din vâslit, str duindu-se s r mân pe loc, pân când
lumina începu s âşneasc printre copaci. Întotdeauna îi
— 66 —
NICHOLAS SPARKS
pl cuse s urm reasc în linişte ivirea zorilor, exista un
moment când peisajul devenea spectaculos, de parc lumea
s-ar fi n scut din nou. Începu s vâsleasc apoi cu putere,
eliberându-se, preg tindu-se pentru o nou zi.
În timp ce vâslea, întreb rile îi dansau în minte, ca
pic turile de ap pe o tigaie încins . Se gândea la Lon, la ce
fel de om era, ce fel de rela ie aveau ei. Dar mai ales, se
gândea la Allie şi la motivul pentru care venise.
Când ajunse acas , se sim i ca nou. Se uit la ceas şi
constat cu surprindere c trecuser dou ore. Timpul îi juca
mereu feste de când era aici şi totuşi nu-şi mai punea
întreb ri de genul sta de câteva luni. Ag canoea ca s se
zvânte, mai z bovi câteva clipe şi apoi se duse la ad postul
unde o inea de obicei. O duse pe mal, l sând-o la câ iva paşi
de ap , şi, când se întoarse s mearg spre cas , observ c
picioarele înc îi mai erau amor ite.
ţea a dimine ii nu se risipise şi ştia c amor eala din
picioare era un semn c va ploua. Privi c tre apus şi v zu
nori grei care anun au furtuna, destul de departe, totuşi
prezen i. Vântul nu b tea prea tare, dar el era cel care
aducea norii din ce în ce mai aproape. Dup cum ar tau, nu
şi-ar fi dorit s se afle undeva, sub cerul liber, când ei ar fi
ajuns acolo. Drace! Cât timp mai avea? Câteva ore, poate
chiar mai mult. Poate chiar mai pu in.
F cu un duş, îşi schimb blugii, o c maş roşie, nişte
cizme negre de cowboy, se piept n şi coborî în buc t rie.
Sp l vasele r mase din seara precedent , f cu pu in ordine
prin cas , îşi f cu nişte cafea şi merse pe teras . ţerul era şi
mai întunecat acum şi el verific barometrul. Era stabil, dar
în curând o s înceap s scad . ţerul dinspre apus
promitea acest lucru.
Înv ase de mult s nu subestimeze niciodat vremea şi se
întreba dac era o idee bun s ias . Putea s înfrunte
ploaia, dar cu fulgerele era alt poveste. Mai ales dac îl
prindeau pe râu. O canoe nu era cel mai potrivit loc în care
s te afli atunci când electricitatea str bate aerul umed.
Îşi termin cafeaua, amânându-şi decizia pe mai târziu. Se
duse la lada cu unelte şi-şi lu toporul. Dup ce îi verific
— 67 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
lama ap sând cu degetul ar t tor pe ea, o ascu i cu o piatr
de polizor pân când totul fu în regul . „Un topor tocit este
mai periculos decât unul ascu it―, obişnuia s -i spun tat l
lui.
Îşi petrecu urm toarele dou zeci de minute cr pând şi
aşezând buşteni. O f cea cu îndemânare, cu lovituri precise,
f r s transpire câtuşi de pu in. Puse câ iva buşteni
deoparte pentru mai târziu şi-i duse în untru când termin ,
aşezându-i lâng şemineu.
Privi din nou tabloul lui Allie şi ridic mâna s -l ating ,
aducându-şi aminte de neîncrederea pe care-o tr ise atunci
când o v zuse din nou. Doamne, ce avea ea de-l f cea s se
simt astfel? ţhiar şi dup atâ ia ani? ţe fel de putere avea
asupra lui?
În cele din urm se întoarse, dând din cap, şi merse pe
teras . Verific din nou barometrul. Nu se schimbase. Apoi
se uit la ceas.
Allie ar trebui s ajung în curând.

Allie ieşise din baie şi era deja îmbr cat . Mai devreme
deschisese fereastra, ca s vad cum era timpul. Nu era frig
afar şi ea hot rî s îmbrace o rochie de prim var de
culoare crem, cu mânec lung şi cu guler. Era moale şi
comod , mulat pe corp, dar ar ta bine şi îşi alese şi nişte
sandale albe care îi veneau foarte bine.
Îşi petrecu diminea a plimbându-se prin oraş. Marea ţriz
f cuse şi-aici ravagii, dar deja se vedeau semne ale
prosperit ii care-şi croia drum. ţl direa teatrului Masonic,
cel mai vechi din stat, ar ta cam d r p nat , dar rulau nişte
filme destul de recente. Parcul Fort Totten era la fel ca acum
paisprezece ani şi ei i se p ru c acei copii care se d deau în
leag ne dup ce terminaser şcoala ar tau exact la fel.
Zâmbi când îşi aduse aminte, gândindu-se la vremea când
lucrurile erau mult mai simple. Sau cel pu in aşa p reau.
Acum i se p rea c nimic nu mai e simplu. Era destul de
improbabil ca lucrurile s se aşeze la locul lor aşa cum
fuseser înainte şi se întreb ce-ar fi f cut acum dac n-ar fi
v zut niciodat articolul din ziar. Nu era prea greu s -şi
— 68 —
NICHOLAS SPARKS
imagineze, pentru c nu ieşea prea des din rutin . Era
miercuri şi asta însemna o partida de bridge la clubul din
oraş, apoi program la Liga Tinerelor Femei, unde probabil c
ar mai fi organizat o strângere de fonduri pentru şcoala
particular sau pentru spital. Dup asta, o vizit la mama ei
şi apoi acas , ca s preg teasc cina pentru Lon, pentru c el
obişnuia s plece de la birou la şapte. Era singura sear pe
s pt mân în care se întâlneau în mod regulat.
Îşi st pâni triste ea, sperând c într-o zi el o s se
schimbe. Îi promisese de multe ori acest lucru, dar dup
câteva s pt mâni revenea la programul obişnuit. „Nu pot s
te v d disear , draga mea, obişnuia el s -i explice. Iart -m ,
dar nu pot. O s m revanşez alt dat .―
Ei nu-i pl cea s se certe cu el din cauza asta, mai ales
pentru c ştia c spune adev rul. Munca la un proces e
istovitoare şi înainte, şi în timpul desf şur rii lui, şi totuşi,
nu se putea ab ine s nu se întrebe de ce îi f cuse atâta timp
curte, dac acum nu mai voia s -şi petreac timpul cu ea.
Trecu pe lâng o galerie de art , aproape c nici n-o
observ , atât de afundat în gânduri era, apoi se întoarse. Se
opri în fa a uşii pentru o clip , surprins de cât de mult timp
trecuse de când nu mai vizitase o galerie. ţel pu in trei ani,
poate şi mai mult. De ce evitase acest lucru?
Intr (galeria se deschisese o dat cu toate celelalte
magazine de pe Front Street) şi privi tablourile. Mul i dintre
artişti erau de prin partea locului şi în operele lor se sim ea
puternica influen a m rii. Foarte multe peisaje cu oceanul,
plaje, pelicani, cor bii vechi, remorchere, poduri şi pesc ruşi.
Dar mai ales, valuri. Valuri de toate formele, m rimile şi
culorile posibile, şi care, dup un timp, sem nau toate între
ele. „Artiştii erau ori lipsi i de inspira ie, ori leneşi―, se gândi
ea.
Totuşi, pe un perete, erau câteva tablouri pe gustul ei.
Toate apar ineau unui artist de care nu auzise niciodat ,
Elayn, şi p rea s se fi inspirat din arhitectura insulelor
greceşti. În tabloul care îi pl cea cel mai mult, observ c
artistul înc rcase inten ionat peisajul cu figuri foarte mici, cu
multe linii şi pete mari de culoare, ca şi cum n-ar fi fost o
— 69 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
imagine bine definit . Totuşi, culorile erau vii şi amestecate,
atr gând aten ia, aproape indicându-i ceea ce trebuia s
urmeze. Era dinamic şi dramatic. ţu cât îl privea, cu atât îi
pl cea mai mult şi se hot rî s -l cumpere, înainte s -şi dea
seama c -i pl cea pentru c -i amintea de tablourile ei. Îl
examin mai îndeaproape şi se gândi c poate c Noah avea
dreptate. Poate c ar trebui s reînceap s picteze.
La noua şi jum tate, Allie plec din galerie şi se duse la
Hoffman-Lane, un magazin din centru. Îi trebuir câteva
minute ca s g seasc ceea ce c uta, în raionul de papet rie.
Hârtie, cret colorat şi creioane, nu de foarte bun calitate,
dar se putea lucra cu ele. Nu era ca pictura, dar era un
început şi, când ajunse în camera de hotel, era foarte
încântat . Se aşez la mas şi începu s lucreze: nimic
deosebit, încerca doar s tr iasc din nou acel sentiment,
l sând formele şi culorile s curg din amintirea copil riei
sale. Dup câteva minute în care tras doar nişte linii, f cu o
schi a str zii v zute din camera ei, surprins de cât de
uşor f cea totul. Era ca şi cum n-ar fi încetat niciodat s
deseneze.
Studie schi a dup ce termin , mul umit de rezultat. Se
întreb ce s mai fac şi, în cele din urm , se hot rî. De
vreme ce nu avea un model, îl vizualiz în minte înainte s
înceap . Şi deşi îi fu mai greu decât cu strada, totul veni de
la sine şi începu s capete o form .
Minutele treceau cu repeziciune. Lucra constant, dar se
uita la ceas des ca s nu întârzie şi termin cu pu in înainte
de prânz.
Trecuser aproape dou ore, dar rezultatul o surprinse. Î i
l sa impresia c , de fapt, luase mult mai mult timp. Dup ce-
l f cuse sul, îl puse în geant şi adun restul lucrurilor. În
drum spre uş , se privi în oglind , sim indu-se ciudat de
relaxat , neştiind exact de ce.
Coborî din nou sc rile şi ieşi pe uş . Înainte s ias , auzi o
voce în urma ei:
— Domnişoar ?
Se întoarse, ştiind c ei îi fusese adresat chemarea.
Directorul. Acelaşi b rbat de ieri, având întip rit pe fa o
— 70 —
NICHOLAS SPARKS
expresie curioasa.
— Da?
— A i fost c utat ieri.
Ea fu şocat .
— Da?
— Da. Toate telefoanele au fost date de c tre un anume
domn Hammond.
„Dumnezeule!―
— M-a c utat Lon?
— Da, doamn , de patru ori. Am vorbit cu el când m-a
sunat a doua oar . Era cam îngrijorat. Spunea c este
logodnicul dumneavoastr .
Schi a un zâmbet, încercând s -şi ascund gândurile. De
patru ori? Patru? Ce-ar putea s însemne asta? Dac se
întâmplase ceva acas ?
— A spus ceva? Era ceva urgent?
ţl tin repede din cap.
— N-a spus, domnişoar , chiar n-a spus nimic. De fapt,
p rea foarte îngrijorat!
„Bun, se gândi ea. Asta-i bine.― Apoi, dintr-o dat , sim i un
junghi în inim . Atunci de ce atâta grab ? De ce d duse
atâtea telefoane? Îi spusese ea ceva ieri? De ce s fie atât de
insistent? Nu-i st tea deloc în fire.
Se poate s fi aflat? Nu, era imposibil. Doar dac nu a
v zut-o cineva ieri şi l-a sunat. Dar ar fi trebuit s-o
urm reasc pân acas la Noah. Nimeni n-ar fi f cut asta.
Trebuia s -l sune acum, nu trebuia s amâne sub nicio
form . Dar ciudat, nu voia s -l sune. Acesta era timpul ei şi
voia s şi-l petreac aşa cum credea ea de cuviin . Nu
pl nuise s îl sune decât ceva mai târziu şi nu ştia de ce, dar
sim ea c , dac ar fi vorbit acum cu el, şi-ar fi stricat toat
ziua. Şi pe urm , ce putea s -i spun ? ţ a mâncat târziu şi
c pe urm s-a plimbat? Poate. Sau c a fost la un film?
Sau…
— Domnişoar ?
E aproape dou sprezece. Unde s fie? Probabil c la
birou… Nu. La tribunal, îşi d du ea seama şi se sim i dintr-o
dat uşurat . Nu putea vorbi cu el, chiar dac ar fi vrut. Era
— 71 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
surprins de propriile sentimente. Nu trebuia s simt aşa
ceva, ştia asta şi totuşi n-o deranja. Se uit la ceas, începând
s joace pu in teatru.
— S-a f cut ora dou sprezece?
Directorul d du din cap, dup ce se uit şi el la ceas.
— Da, e chiar f r un sfert.
— Din p cate, începu ea, acum e la tribunal şi nu pot s
dau de el. Dac mai sun , pute i s -i spune i c fac
cump r turi şi c o s -ncerc s -l sun eu mai târziu?
— Ţineîn eles, îi r spunse acesta.
Totuşi, ea putu s citeasc în ochii lui întrebarea: „Dar pe
unde a i umblat asear ?― El ştia exact când venise. Prea
târziu pentru o femeie singur aflat într-un or şel, era
sigur de asta.
— Mul umesc, îi spuse ea zâmbind, v-aş fi foarte
recunosc toare.
Dup dou minute era în maşin şi se îndrepta c tre
Noah, imaginându-şi cum va decurge ziua, destul de liniştit
în leg tur cu acele telefoane. Ieri ar fi tulburat-o şi se
întreb oare ce putea s însemne asta?
În timp ce traversa podul, la mai pu in de patru minute
dup ce p r sise hotelul, Lon sun de la tribunal.

APE ÎNVOLBURATE

Noah st tea în balansoarul s u şi-şi bea ceaiul îndulcit,

atent, aşteptând s aud maşina şi, în cele din urm , o auzi
undeva, pe şosea. Merse în fa a casei şi o v zu oprindu-se şi
parcând lâng stejar. În acelaşi loc ca şi ieri. Clem l tr în
semn de salut lâng uşa maşinii, agitându-şi coada, iar el o
v zu pe Allie f cându-i cu mâna din maşin .
Coborî, o mângâie pe Clem pe cap în timp ce aceasta
scâncea, apoi se întoarse şi-i zâmbi lui Noah pe când venea
spre ea. P rea mai relaxat decât în ziua precedenta, mai
încrez toare şi din nou el sim i o uşoar strângere de inim
când o v zu. Totuşi, era cumva schimbat fa de ieri. Acum
— 72 —
NICHOLAS SPARKS
îl încercau sentimente noi, nu numai amintiri. Dac se
schimbase ceva, atunci atrac ia lui pentru ea devenise mai
puternic peste noapte, era mai intens şi asta îl f cea s se
simt pu in cam nervos în prezen a ei.
Allie îl întâmpin la jum tatea drumului, inând în mân o
poşet . Îl surprinse când îl s rut uşor pe obraz şi, dup ce
se d du înapoi, îl mângâie pe bra .
— Salut, îi spuse ea, cu o str lucire în ochi, unde e
surpriza?
El se relax pu in, mul umindu-i lui Dumnezeu pentru
asta.
— Nu-mi spui nici „Ţun ziua―, nici „Cum ai dormit?―
Ea zâmbi. R bdarea nu fusese niciodat punctul ei forte.
— Ţine. Ţun ziua. ţum ai dormit? Şi unde e surpriza?
El râse încetişor, apoi se opri.
— Allie, am o veste proast .
— Ce e?
— Voiam s te duc într-un loc, dar cu norii ştia care vin,
nu sunt sigur dac ar trebui s mergem.
— De ce?
— Din cauza furtunii. O s fim undeva, afar , şi s-ar putea
s ne ude leoarc . Şi pe lâng asta, s-ar putea s fie şi
fulgere.
— Înc nu plou . ţât de departe este?
— În susul golfului, cam la vreun kilometru jum tate.
— Şi eu n-am fost niciodat acolo?
— Nu pe un asemenea timp.
Ea se gândi o clip , în timp ce privea în jur. ţând vorbi,
vocea îi era hot rât .
— Atunci o s mergem! Nu-mi pas dac plou .
— Eşti sigur ?
— Absolut.
El se mai uit o dat la nori, observând c se apropiau.
— Atunci ar fi mai bine s plec m chiar acum, spuse el.
Pot s - i duc asta în cas ?
Ea d du din cap şi îi întinse poşeta, iar el alerg spre cas ,
intr şi o aşez pe un scaun în camera de zi. Apoi lu nişte
pâine şi o puse într-o geant pe care o lu cu el când ieşi din
— 73 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
cas .
Se îndreptar spre canoe, cu Allie lâng el, ceva mai
aproape decât ieri.
— Şi, de fapt, ce-i cu locul sta?
— O s vezi.
— Nu-mi dai nici m car un indiciu?
— Ei bine, spuse el, î i aduci aminte când am plecat cu
canoea şi am urm rit acel r s rit de soare?
— ţhiar în diminea a asta m-am gândit la el! Mi-aduc
aminte c -mi venea s plâng.
— Ceea ce-ai v zut atunci o s i se par un nimic pe lâng
ceea ce o s vezi ast zi.
— ţred c ar trebui s m simt cu totul deosebit.
El f cu vreo câ iva paşi înainte s -i r spund :
— Tu eşti deosebit , spuse el în cele din urm şi felul în
care o spuse o f cu s se întrebe dac mai voia s adauge şi
altceva.
Dar el nu îi mai spuse nimic şi Allie zâmbi, înainte s
priveasc în alt parte. Sim i vântul atingându-i fa a şi
observ c se mai înte ise pu in.
Ajunser la debarcader dup o clip . Dup ce înghesui
geanta în canoe, Noah verific rapid s vad dac n-a uitat
nimic, apoi lans canoea la ap .
— Pot s te ajut?
— Nu, tu doar urc -te!
Dup ce se urc , el împinse ambarca ia şi mai departe de
mal, aproape de debarcader. Apoi p şi cu grij de pe
debarcader în canoe, atent ca nu cumva s-o dezechilibreze.
Allie fu impresionat de îndemânarea sa, ştiind c tot ceea ce
f cuse el atât de repede şi de uşor era cu mult mai greu
decât p rea.
Allie st tea în partea din fa , întoars spre el. ţând
începu s vâsleasc , el îi spuse c astfel aşezat va rata
frumuse ea peisajului, dar ea cl tin din cap, spunând c
st tea perfect acolo.
Şi era adev rat.
Dac întorcea capul, putea s vad tot ce-şi dorea, dar mai
mult decât peisajul voia s -l priveasc pe Noah. Ea nu venise
— 74 —
NICHOLAS SPARKS
s vad golful, ci pe el. ţ maşa lui era descheiat la câ iva
nasturi şi ea îi vedea muşchii pieptului încordându-se la
fiecare mişcare. Mânecile îi erau suflecate şi muşchii bra elor
se umflau uşor. Avea muşchii aceştia bine dezvolta i pentru
c vâslea în fiecare diminea .
„E ceva deosebit―, se gândi ea. Are în el ceva de artist când
face asta. ţeva natural, de parc atunci când se afla pe ap
ceva îi sc pa de sub control, ceva ce avea leg tur cu fiin a
lui i se transmitea parc dintr-o ap necunoscut . ţând îl
privea, îşi închipuia ce trebuie s fi gândit primii exploratori
când descoperiser aceast regiune.
Nu îi venea în minte nimeni care s -i semene câtuşi de
pu in. Era o fire complex , aproape contradictorie în atâtea
privin e şi totuşi atât de simpl , o combina ie ciudat de
erotic . În exterior, era un b iat simplu de la ar , venit
acas dup r zboi, şi probabil c şi el se vedea la fel. Poate
c poezia îl f cea mai deosebit sau poate c valorile pe care i
le transmisese tat l s u începeau s se dezvolte. Oricum, el
p rea s se bucure de via mai mult decât o f ceau al ii şi
acest lucru o atr sese chiar de la început.
— La ce te gândeşti?
Se sim i pu in tulburat când vocea lui Noah o trezise la
realitate. Îşi d du seama c t cuse de când plecaser şi-i
mul umi în gând pentru c -i oferise aceste clipe de r gaz.
Întotdeauna fusese la fel de atent.
— La lucruri pl cute, r spunse ea liniştit şi în elese din
ochii lui c ştia c se gândeşte la el.
Îi pl cea faptul c ştia acest lucru şi spera ca şi el s se fi
gândit la ea.
În elese atunci c o atr gea ceva, aşa cum o atr sese cu
mul i ani în urm . Se sim ea astfel când îl privea, când îi
vedea corpul mişcându-se. ţând ochii li se întâlnir pentru o
clip , sim i o fierbin eal în gât şi pe sâni, roşi şi atunci îşi
întoarse capul înainte ca el s -şi dea seama.
— Mai e mult? întreb ea.
— Aproape un kilometru. Nu mai mult!
T cere. Apoi ea spuse:
— E frumos aici. Atât de curat! Atâta linişte! E ca şi cum
— 75 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
te-ai întoarce în timp.
— ţred c , într-un fel, aşa e. Râul curge din p dure. Nu e
nici m car o ferm între izvorul lui şi locul unde suntem noi,
şi apa e curat ca lacrima. Probabil, aşa a fost dintotdeauna.
Ea se aplec spre el.
— Spune-mi, Noah, ce- i mai aminteşti din vara pe care
am petrecut-o împreun ?
— Îmi amintesc tot.
— Dar ceva anume?
— Nu, spuse el.
— Nu- i aminteşti?
El r spunse, dup o clip , liniştit şi serios.
— Nu, nu e asta. Nu e ceea ce gândeşti tu. Am vorbit serios
când am spus c „îmi amintesc tot―. Îmi amintesc fiecare
moment pe care l-am petrecut împreun şi în fiecare dintre
ele g sesc ceva minunat. Nu pot s aleg unul singur care s
fi însemnat mai mult decât celelalte. Întreaga var a fost
sublim , o var pe care oricine şi-ar fi dorit s-o aib . ţum aş
putea alege un moment în defavoarea altuia? Poe ii descriu
adesea dragostea ca pe o emo ie pe care n-o putem controla,
care copleşeşte ra iunea şi bunul-sim . Aşa a fost şi pentru
mine. Nu mi-am propus s m îndr gostesc de tine şi m
îndoiesc c tu ai f cut asta. Dar în clipa în care ne-am
întâlnit, a fost clar c niciunul din noi nu putea s controleze
ceea ce se întâmpla. Ne-am îndr gostit în ciuda tuturor
deosebirilor şi în acel moment s-a n scut ceva unic şi
sublim. Pentru mine, o asemenea dragoste nu exist decât o
singur dat în via şi, de aceea, fiecare clip pe care am
petrecut-o împreuna mi-a r mas vie în memorie. N-o s uit
niciodat nimic legat de acele clipe.
Allie îl privi. Nimeni nu-i mai spusese niciodat aşa ceva.
Niciodat . Nu ştia ce s -i r spund şi atunci r mase t cut ,
cu fa a îmbujorat .
— Îmi pare r u dac te-am f cut s te sim i prost, Allie. N-
am vrut. Dar vara aceea a r mas în sufletul meu şi aşa va
r mâne pentru totdeauna. Ştiu c între noi nu mai poate fi
vorba de aşa ceva, dar asta nu schimb cu nimic ceea ce am
sim it pentru tine atunci.
— 76 —
NICHOLAS SPARKS
Ea vorbi liniştit , însufle it de o c ldur care venea din
interior:
— Nu m-ai f cut s m simt prost, Noah… Numai c
nimeni nu mi-a mai m rturisit asemenea lucruri. ţeea ce mi-
ai spus e frumos. Trebuie s fii poet ca s te exprimi aşa cum
faci tu şi, cum am mai spus, eşti singurul poet pe care l-am
cunoscut.
Se l s o linişte deplin . O egret ip în dep rtare. Un
peşte f cu un salt înspre mal. Mişca vâsla ritmic, formând
unde care balansau barca uşor. Vântul încetase s mai bat
şi norii se întunecau pe m sur ce canoea se îndrepta spre o
destina ie necunoscut .
Allie observa tot, fiecare sunet, fiecare gând. Sim urile ei se
trezir la via , revigorând-o, şi gândul îi zbur la ultimele
s pt mâni. Se gândi la cât de tulburat era din cauza venirii
ei aici. Şocul pe care-l resim ise atunci când citise articolul,
nop ile nedormite, ner bdarea din cursul zilei. ţhiar şi ieri, îi
fusese fric şi voise s plece. Acea încordare disp ruse
încetul cu încetul şi fusese înlocuit de altceva; se sim ea
bucuroas , în timp ce plutea în t cere în canoea roşie.
Se sim ea ciudat de mul umit c venise, fericit c Noah
devenise genul de b rbat exact aşa cum sperase ea, fericit
c va tr i mereu cu acest gând. În ultimii ani, v zuse mult
prea mul i b rba i distruşi de r zboi sau de timp, sau de
bani. Era nevoie de mult putere ca s - i st pâneşti pasiunea
interioar şi Noah reuşise acest lucru.
Aceasta era o lume a oamenilor care munceau, nu a
poe ilor, şi celorlal i li se p rea greu s -l în eleag pe Noah.
America era în plin avânt acum, toate ziarele spuneau asta şi
oamenii se gr beau s mearg înainte, s scape de ororile
r zboiului. Ea le în elegea motivele, dar ei se gr beau
asemenea lui Lon, muncind pân târziu ca s ob in
profituri, neglijând lucrurile care f ceau lumea mai
frumoas .
Ştia ea pe cineva în Raleigh care îşi f cea timp ca s -şi
repare casa? Sau care citea Whitman sau Eliot şi care-şi crea
în minte imagini, pl smuiri ale spiritului? Sau care privea
r s ritul dintr-o canoe? Acestea nu erau lucruri care f ceau
— 77 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
societatea s prospere, dar ea sim ea c nu trebuiau
considerate ca lipsite de importan . Ele te f ceau s crezi c
merit s tr ieşti.
La fel gândea ea şi despre art , deşi îşi d duse seama de
acest lucru numai când venise aici. Sau îşi amintise. Pe
vremuri, ştiuse asta şi din nou se cert pentru c uitase un
lucru atât de important, precum crearea frumuse ii. Destinul
ei era s picteze, acum era sigur . Sentimentele ei din
aceast diminea i-o confirmaser şi ştiu c , orice s-ar
întâmpla, o s mai încerce o dat . O încercare cinstit ,
indiferent de ceea ce ar fi crezut ceilal i.
Oare Lon o s-o încurajeze? Îşi aminti c -i ar tase unul
dintre tablourile ei cu vreo câteva luni în urm , dup ce
ieşiser de câteva ori împreun . Era o pictur abstract şi
voia s simbolizeze gândul. Într-un fel, sem na cu tabloul de
deasupra şemineului lui Noah, cel pe care Noah îl în elesese
atât de bine, deşi era poate o abordare mai pu in pasional .
Lon îl privise, aproape c -l studiase şi apoi o întrebase ce ar
trebui s reprezinte. Nu se mai deranjase s -i r spund .
Îşi scutur capul, ştiind c nu era foarte cinstit . Îl iubea
pe Lon şi-l iubise întotdeauna, dar din alte motive. Deşi nu
era ca Noah, Lon era un om bun, genul de b rbat cu care
ştiuse dinainte c se va m rita. ţu Lon n-ar fi avut nicio
surpriz şi se sim ea bine ştiind ce va aduce viitorul. O s fie
un so bun, iar ea o so ie la fel de bun . O s aib c minul
lâng prieteni şi lâng familie, o s aib copii şi un loc
respectabil în societate, întotdeauna îşi închipuise c va avea
o astfel de via , via a pe care şi-o dorea. Şi deşi rela ia lor nu
putea fi descris ca una pasional , ea se convinsese cu mult
timp în urm c într-o rela ie nu era nevoie s fii împlinit,
chiar dac era vorba despre persoana cu care inten ionezi s
te c s toreşti. Pasiunea se va stinge în timp şi îi vor lua locul
prietenia şi în elegerea. Ea şi Lon aveau aceste lucruri şi ea
se gândise c nu mai era nevoie şi de altceva.
Dar acum, când îl privea pe Noah cum vâsleşte, începuse
s -şi pun întreb ri. El era pasional în tot ceea ce f cea, în
tot ceea ce era şi se surprinse gândindu-se la el într-un fel
nepotrivit pentru o femeie logodit . Încerc s nu-l fixeze
— 78 —
NICHOLAS SPARKS
prea des şi îşi feri privirea, dar îi era greu din cauza modului
în care el se mişca.
— Am ajuns, îi spuse Noah, în timp ce ducea canoea c tre
nişte copaci de pe mal.
Allie privi în jur, f r s vad nimic.
— Unde e?
— Aici, spuse el din nou, îndreptându-se c tre un copac
b trân care se pr buşise şi acoperea priveliştea unei poieni e
aproape ascuns privirii. Îndrept canoea pe lâng copac şi
amândoi trebuir s -şi coboare capetele ca s nu se loveasc .
— Închide ochii, îi şopti el şi Allie îl ascult , acoperindu-şi
fa a cu mâinile.
Auzi susurul apei şi sim i mişcarea canoei în timp ce
mergea înainte, îndep rtându-se de cursul apei.
— Gata, spuse el în cele din urm şi se opri din vâslit.
Acum po i s îi deschizi!

LEBEDE ŞI FURTUNI

St teau în mijlocul unui mic lac format pe Ţrices ţreek.

Nu era mare, avea vreo dou zeci de metri lungime şi ea fu
surprins c nu-l v zuse cu numai câteva clipe în urm .
Era mirific. Erau înconjura i de lebede de tundr şi de
gâşte s lbatice. Erau cu miile. P s rile st teau una lâng
alta şi, în unele locuri, nici nu se mai vedea apa. De la
dep rtare, stolurile de lebede sem nau cu nişte aisberguri.
— O, Noah, şopti ea în cele din urm , e superb!
R maser t cu i mult timp, urm rind p s rile. Noah îi
ar t nişte puişori de-abia ieşi i din g oace, care se ineau
dup un stol de gâşte de lâng mal, chinuindu-se s r mân
aproape de ele.
În timp ce Noah înainta cu canoea pe ap , în jurul lor se
auzeau ipete şi ciripituri. P s rile p reau s nu îi observe.
Singurele deranjate erau acele p s ri care trebuiau s se
fereasc din calea canoei. Allie se întinse s ating vreo
câteva p s ri r mase în apropiere şi sim i penele gâdilându-i
— 79 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
degetele.
Noah lu rucsacul cu pâine pe care îl adusese şi i-l d du
lui Allie. Ea împr ştie pâinea, fiind atent mai ales cu
puişorii, râzând şi zâmbind atunci când aceştia înotau
învârtindu-se pe loc în goana dup mâncare.
R maser acolo pân când, în dep rtare, se auzi
bubuitura tunetului, înfundat , dar puternic , şi amândoi
ştiur c era timpul s plece.
Noah reveni pe cursul principal, vâslind cu şi mai mult
putere decât mai devreme. Ea era înc uimit de ceea ce
v zuse.
— Noah, ce fac ele aici?
— Nu ştiu. Ştiu c lebedele din nord migreaz pe lacul
Matamuskeet în fiecare iarn , dar cred c de data asta au
venit aici. Nu ştiu de ce. Poate c din cauza vreunei ninsori
timpurii. Sau poate c s-au r t cit. Oricum, cunosc ele
drumul înapoi.
— N-o s râmân aici?
— M îndoiesc. Sunt ghidate de instinct şi sta nu e locul
lor. Unele gâşte s-ar putea s r mân aici peste iarn , dar
lebedele se vor întoarce la Matamuskeet.
Noah vâsli cu putere, în timp ce norii negri îşi f ceau
sim it prezen a chiar deasupra lor. În curând, începu s
plou , câteva pic turi la început, apoi din ce în ce mai tare.
Fulgere… t cere… apoi, tunete. ţeva mai puternice de data
aceasta. ţam la vreo zece kilometri dep rtare. Ploua din ce în
ce mai tare şi Noah vâslea şi mai puternic, iar muşchii i se
încordau la fiecare mişcare.
Pic turi şi mai dese.
ţ deau…
ţ deau b tute de vânt…
ţ deau des şi cu putere… Noah vâslea… întrecându-se cu
cerul… şi totuşi udându-se… blestemând… pierzând lupta
cu Mama Natur .
Ploua de-a binelea şi Allie privea cum cade în rafale oblice,
încercând s sfideze gravitatea, în timp ce pic turile erau
purtate de vântul din vest care şuiera pe deasupra copacilor.
ţerul se întunec şi mai tare şi stropi mari şi grei c deau din
— 80 —
NICHOLAS SPARKS
nori. Stropi ca de uragan.
Lui Allie îi pl cea ploaia şi, pentru o clipa, îşi l s capul pe
spate ca s simt pic turile pe fa . Ştia c rochia va fi în
câteva minute îmbibat cu ap , dar nu-i p sa. Se întreb
îns dac el o s observe, apoi se gândi c probabil o f cuse
deja.
Îşi trecu mâinile prin pâr, sim indu-l ud. ţhiar şi prin
ploaie, putea s -i aud respira ia accelerat şi gâfâitul lui o
excit într-un fel cum nu mai sim ise de ani de zile.
Un nor se scutur chiar deasupra lor şi ploaia se porni şi
mai tare. Mai tare decât v zuse ea vreodat . Allie privi în sus
şi râse, renun ând la orice încercare de a nu se l sa udat şi
f cându-l pe Noah s se simt şi mai bine. Nu ştia ce s
cread . ţhiar dac se hot râse s vin , se îndoia de faptul c
s-ar fi aşteptat s fie întâmpinat de o asemenea furtun .
Ajunser la debarcader în câteva minute şi Noah apropie
canoea de punte, pentru ca Allie s poat p şi. O ajut s se
ridice, apoi s ri şi el şi trase canoea la mal destul de aproape
ca s nu fie luat de curentul apei. O leg de debarcader,
pentru orice eventualitate, ştiind c nu mai contau câteva
minute în plus petrecute în ploaie.
În timp ce lega canoea, o privi pe Allie şi r mase cu
respira ia întret iat . Era incredibil de frumoas stând acolo
şi aşteptându-l, privindu-l, sim indu-se în largul ei sub
perdeaua de pic turi. Nu încerc s se ad posteasc şi el îi
observ forma sânilor prin es tura rochiei care i se lipise de
corp. Nu era o ploaie rece, dar el îi v zu sfârcurile tari şi
ieşite în eviden , ca nişte pietricele. Sim i c începea s se
excite şi se întoarse repede, jenat şi mustrându-se, bucuros
c ploaia acoperea toate acele sunete. ţând termin şi se
ridic , Allie îl apuc de mân , fapt care-l lu prin
surprindere. În ciuda ploii, nu se gr bir spre cas şi Noah
îşi imagin cum ar fi s -şi petreac noaptea cu ea.
Şi Allie se gândea la el. Îi sim i c ldura mâinilor şi se
întreb cum ar fi ca ele s -i ating corpul, întregul corp,
mângâindu-i pielea încet. Numai gândul şi o f cu s trag
aer în piept, îşi sim i sfârcurile înt rindu-se, iar între picioare
sim i o c ldur neobişnuit .
— 81 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
Atunci îşi d du seama c , într-adev r, ceva se schimbase
de când venise aici. Şi deşi nu putea s indice momentul
exact, ieri dup cin sau ast zi în canoe, sau când priviser
lebedele, sau poate chiar acum când mergeau inându-se de
mân , îşi d du seama c se îndr gostise din nou de Noah
Taylor ţalhoun şi niciodat , poate c niciodat nu încetase
s -l iubeasc .

ţând ajunser la uş , între ei nu mai exista nicio urm de

jen şi intrar amândoi, oprindu-se în hol cu hainele din care
picura ap .
— i-ai adus haine de schimb?
Ea cl tin din cap, înc sim ind acel val de emo ii,
întrebându-se dac pe fa a ei se citea ceva.
— ţred c am s g sesc ceva pe-aici ca s po i s te
schimbi. S-ar putea s - i fie cam mari, dar in de cald.
— Nu conteaz , spuse ea.
— M întorc imediat.
Noah se desc l de ghete şi apoi alerg pe sc ri, coborând
dup numai un minut. Aducea într-o mân o pereche de
pantaloni de bumbac şi o bluz cu mânec lung , iar pe
cel lalt bra o pereche de blugi şi o c maş albastr .
— Uite, spuse el, întinzându-i pantalonii de bumbac şi
bluza. Po i s te schimbi în dormitorul de la etaj. Sunt
prosoape în baie, dac vrei s faci un duş.
Îi mul umi zâmbindu-i şi urc sc rile, sim ind cum o
urm reşte cu privirea. Intr în dormitor şi închise uşa, apoi
puse pantalonii şi bluza pe pat şi se dezbr c de hainele ude.
Se duse aşa la şifonier şi g si un umeraş pe care-şi puse
rochia şi lenjeria de corp; apoi îl duse în baie ca s nu picure
pe podeaua de lemn. Sim i o emo ie ascuns când se gândi
c umbla dezbr cat prin camera în care dormea el.
Nu vru s fac duş dup ce fusese în ploaie. Îi pl cea
senza ia care o sim ea pe piele; îi amintea de cum obişnuiau
s tr iasc oamenii înainte. Natural. ţa şi Noah. Se îmbr c
în hainele lui, înainte s se priveasc în oglind . Pantalonii îi
erau mari, dar rezolv acest lucru îndesându-şi bluza în ei,
apoi le întoarse manşetele ca s nu îi târâie pe jos. Gulerul
— 82 —
NICHOLAS SPARKS
c m şii era pu in rupt şi aproape c -i c dea de pe um r, dar
ei îi pl cea cum îi venea. Îşi suflec mânecile aproape pân la
coate, c ut într-un sertar, g si o pereche de şosete şi apoi
se duse în baie s caute o perie.
Îşi piept n p rul ud numai cât s şi-l descurce, l sându-l
s cad în voie pe umeri. Se privi în oglind şi-şi dori s fi
avut o clam sau câteva agrafe.
Şi nişte farduri. Dar ce putea face? Mai avea pu in fard la
ochi şi se aranj pe cât putu cu un şerve el.
ţând termin , se mai uit o dat în oglind şi se sim i
frumoas , în ciuda tuturor neajunsurilor, şi coborî în camera
de zi.
Noah era acolo, stând pe vine în fa a focului şi f când tot
posibilul s -l a â e. Nu o v zu când intr şi ea putu s -l
priveasc în voie, în timp ce era ocupat. Se schimbase şi el şi
ar ta bine: avea umerii la i, p rul ud îi venea pu in peste
guler, iar blugii îi st teau strânşi.
Scurm în foc, mişcând buştenii, şi mai ad ug pu in
combustibil. Allie se sprijini de tocul uşii, cu picioarele
încrucişate şi îl sorbea din priviri. Dup câteva minute,
izbucnir şi fl c rile puternice. El se întoarse într-o parte ca
s aranjeze buştenii şi o z ri cu coada ochiului. Se întoarse
imediat spre ea.
ţhiar şi purtând hainele lui, tot frumoas r mânea. Apoi
se întoarse, reîncepând s aşeze buştenii.
— Nu te-am auzit când ai venit, spuse el, încercând s ia
un ton normal.
— Ştiu. Nici nu aveai cum.
Ştia la ce se gândea şi i se p ru amuzant s vad cât de
tân r p rea.
— De când stai aici?
— De câteva minute.
Noah îşi şterse mâinile de pantaloni şi apoi ar t spre
buc t rie:
— Pot s te servesc cu nişte ceai? Am pus apa la fiert când
ai urcat tu în dormitor.
Pu in conversa ie, orice, numai s -şi p streze mintea
limpede. Dar, fir-ar s fie, cum îl privea…
— 83 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
Se gândi o clip şi îl v zu cum se uita la ea, în timp ce
sim urile i-o luau razna.
— N-ai ceva mai tare sau e prea devreme ca s bem ceva?
El zâmbi.
— Am nişte coniac în c mar . i-ar pl cea?
— Minunat.
Se îndrept c tre buc t rie şi Allie îl urm ri cum dispare,
în timp ce-şi trecea mâna prin p r.
Tunetul bubui cu putere şi afar se porni o ploaie şi mai
puternic . Allie auzi vuietul pe acoperiş şi trosnetul lemnelor
în mijlocul fl c rilor juc uşe care luminau camera. Se
întoarse c tre fereastr şi, doar pentru o secund , v zu pe
cer o s geat luminoas . ţâteva clipe mai târziu, se auzi o
alt bubuitur . Mult mai aproape de data asta.
Lu o p tur de pe canapea şi se duse pe covoraşul din
fa a focului. Se aşez turceşte şi se înveli cu p tura, pân
când sim i c st tea confortabil şi începu s priveasc dansul
fl c rilor. Noah se întoarse, o v zu şi veni s se aşeze lâng
ea. Puse pe jos cele dou pahare şi turn în fiecare pu in
coniac. Afar , cerul se întuneca din ce în ce mai tare.
Din nou se auzi un tunet. Asurzitor. Furtuna era acum în
toi şi vântul biciuia pic turile de ploaie r spândindu-le în
cercuri.
— Afar e o adev rat furtun , spuse Noah, în timp ce
privea cum se izbesc pic turile de ploaie de ferestre.
El şi Allie st teau acum aproape unul de cel lalt, f r s se
ating totuşi, şi Noah îi urm ri pieptul ridicându-se uşor la
fiecare respira ie, imaginându-şi înc o dat cum ar fi s îi
ating trupul, apoi îşi alung aceast imagine din minte.
— Îmi place, spuse ea, sorbind din pahar. Întotdeauna mi-
au pl cut furtunile. ţhiar şi atunci când eram mic .
— De ce?
Trebuia s spun orice, numai s -şi p streze echilibrul.
— Nu ştiu. Întotdeauna mi s-au p rut romantice.
T cu pre de câteva clipe şi Noah privi fl c rile care se
reflectau în ochii ei de culoarea smaraldului. Apoi ea spuse:
— Î i aminteşti cum am stat împreun şi am privit furtuna
cu vreo câteva nop i înainte s plec?
— 84 —
NICHOLAS SPARKS
— Ţineîn eles.
— Mi-am amintit acele momente mereu, dup ce am ajuns
acas . Întotdeauna m-am gândit cum ar tai în acea noapte.
Aşa mi-ai r mas întip rit în memorie pentru totdeauna.
— M-am schimbat mult?
Ea mai sorbi pu in coniac şi sim i cum se înc lzeşte. Îi
atinse mâna când îi r spunse:
— Nu chiar. ţel pu in, nu din câte îmi amintesc eu.
Ţineîn eles c au trecut nişte ani, ai mai mult experien ,
dar înc mai ai aceeaşi sclipire în ochi. Înc mai citeşti poezii
şi iubeşti apa. Şi p strezi aceeaşi blânde e pe care nici m car
r zboiul n-a putut s i-o ia.
El se gândi la ce-i spusese şi sim i degetele ei plimbându-i-
se pe mân , iar cu ar t torul trasa cercule e.
— Allie, mai devreme m-ai întrebat ce-mi amintesc eu din
acea var . Tu ce- i aminteşti?
Trecu ceva vreme pân s r spund . Vocea ei p rea s
vin de undeva, de departe.
— Mi-amintesc cum f ceam dragoste. E ceea ce-mi
amintesc cel mai bine. Ai fost primul b rbat din via a mea şi
a fost chiar mai minunat decât mi-aş fi putut imagina eu
vreodat .
Noah b u şi el pu in coniac, rememorând, trezind din nou
vechi amintiri şi apoi deodat scutur din cap. Era mult prea
greu de suportat. Ea continu :
— Mi-aduc aminte c înainte mi-a fost atât de team , încât
tremuram, dar în acelaşi timp eram atât de excitat . M
bucur atât de mult c tu ai fost primul şi c ne-am
împ rt şit dragostea.
— Şi eu m bucur.
— Şi ie i-a fost la fel de team ?
Noah d du din cap f r s vorbeasc şi ea zâmbi,
apreciindu-i sinceritatea.
— Aşa m gândeam şi eu. Întotdeauna ai fost timid. Mai
ales la început. Mi-aduc aminte c m-ai întrebat dac am un
prieten şi, când i-am spus c am, abia dac mi-ai mai vorbit.
— Nu voiam s m bag între voi.
— Pân la urm , tot te-ai b gat, în ciuda inocen ei tale
— 85 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
declarate, spuse ea zâmbind. Şi m bucur c ai f cut asta.
— Pân la urm , când i-ai spus despre noi?
— Dup ce-am ajuns acas .
— i-a fost greu?
— Deloc. Te iubeam.
Îl strânse de mân , apoi îi d du drumul şi veni mai
aproape de el. Îşi trecu mâna pe sub bra ul lui şi-şi odihni
capul pe um rul lui. El sim i parfumul fin al ploii pe pielea
cald .
— Î i aminteşti când m-ai condus acas dup festival? Te-
am întrebat dac ai vrea s ne mai întâlnim. Ai dat doar din
cap şi n-ai scos un cuvânt. N-ai fost prea conving tor.
— Nu mai întâlnisem pe nimeni ca tine. Nu ştiam, nu
ştiam ce s zic.
— Ştiu. Niciodat n-ai putut s te ascunzi. Întotdeauna te-
au tr dat ochii. Aveai cei mai frumoşi ochi pe care i-am v zut
vreodat .
T cu, îşi în l capul de pe um r şi-l privi în ochi. Când
vorbi, vocea îi devenise o şoapt .
— ţred c în vara aceea te-am iubit mai mult decât am
iubit pe oricine altcineva.
Un fulger spintec din nou cerul. În momentele de t cere
de dinainte de tunet privirile li se întâlnir din nou şi
încercar s dea uit rii cei paisprezece ani, amândoi sim ind
c se schimbase ceva fa de ziua precedent . ţând tunetul
se f cu în sfârşit auzit, Noah oft şi-şi întoarse privirile de la
ea c tre fereastr .
— Îmi doresc s fi putut s citeşti scrisorile pe care i le-
am scris, spuse el.
Ea t cu mult timp.
— N-a depins numai de tine, Noah! Nu i-am spus, dar,
dup ce am ajuns acas , i-am scris o mul ime de scrisori.
Numai c nu i le-am trimis niciodat .
— De ce? întreb Noah, surprins.
— ţred c m-am temut prea tare.
— De ce?
— M-am temut c poate dragostea noastr nu era atât de
real , pe cât am crezut eu c este. ţ poate m-ai uitat.
— 86 —
NICHOLAS SPARKS
— Niciodat ! Nu mi-a trecut prin minte nicicând aşa ceva.
— Acum ştiu asta. Pot s -mi dau seama numai când m
uit la tine. Dar atunci lucrurile st teau altfel. Erau aşa de
multe probleme pe care nu le în elegeam, pe care mintea unei
fete nu le putea st pâni!
— ţe vrei s spui?
Ea f cu o pauz adunându-şi gândurile.
— Când n-am primit nicio scrisoare de la tine, n-am ştiut
ce s mai cred. Mi-aduc aminte c i-am spus celei mai bune
prietene ce s-a întâmplat în acea var şi ea mi-a zis c tu ai
ob inut ce-ai vrut şi c nu era de mirare c nu mi-ai scris. N-
am crezut c erai aşa, niciodat n-am crezut asta, dar
auzind-o şi gândindu-m la tot ceea ce ne desp r ea, m-am
gândit c acea var însemnase poate mai mult pentru mine
decât însemnase pentru tine… Şi pe urm , în timp ce-mi
treceau prin cap toate gândurile astea, am primit veşti de la
Sarah. Mi-a scris c ai plecat din New Ţern.
— Fin şi Sarah au ştiut întotdeauna unde eram.
Ea ridic mâna, încercând s -l opreasc .
— Ştiu, dar nu i-am întrebat niciodat . Am presupus c ai
plecat din New Bern ca s începi o via nou , f r mine.
Altfel de ce nu mi-ai fi scris? Sau nu m-ai fi sunat? Sau n-ai
fi venit s m vezi? Noah îşi feri privirea f r s r spund şi
ea continu : N-am ştiut şi cu timpul rana a început s se
vindece şi mi-a fost mai uşor s-o las s treac . ţel pu in, aşa
am crezut. Dar în fiecare b iat pe care l-am întâlnit în anii
urm tori, mi-am dat seama c te c utam pe tine şi, când
sentimentele deveneau prea puternice, î i mai scriam o
scrisoare. Dar nu i le-am trimis de team s nu aflu ceva.
Probabil c tu deja î i vedeai de via a ta şi nu voiam s cred
c ai putea iubi pe altcineva. Voiam s -mi amintesc de noi
aşa cum fuseser m în acea var . Nu voiam s pierd acest
sentiment.
Vorbise atât de dulce, atât de inocent, încât Noah vru s-o
s rute când termin . Dar n-o f cu. Se lupt cu acel instinct
şi-l alung , ştiind c nu de asta avea ea nevoie. Şi totuşi, ea i
se p rea atât de minunat , când îl atingea…
— Ultima scrisoare i-am scris-o acum câ iva ani. Dup ce
— 87 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
l-am cunoscut pe Lon, i-am scris tat lui t u ca s aflu unde
eşti. Dar trecuse atâta timp de când nu te v zusem, încât nu
mai credeam c eşti acolo. Şi cu r zboiul sta…
Vocea îi pieri şi amândoi t cur , cufunda i în gânduri.
Fulgerul lumin din nou cerul, înainte ca Noah s rup
t cerea.
— Îmi doresc s-o fi trimis oricum.
— De ce?
— ţa s am o veste de la tine. S ştiu ce-ai mai f cut.
— S-ar fi putut s fi fost dezam git. Via a mea nu e prea
interesant . Şi, pe urm , nu mai sunt cea pe care i-o
aminteşti tu.
— Te-ai schimbat, chiar în bine, fa a de cum te ştiam eu,
Allie!
— Eşti dr gu , Noah!
În acel moment el vru s tac , ştiind c , dac şi-ar fi
p strat cuvintele pentru el, ar fi r mas cumva st pân pe
situa ie, la fel de st pân pe cât fusese timp de paisprezece
ani. Dar acum sentimentul îl copleşise şi el renun ase,
sperând c într-un fel sau altul asta îi va aduce în punctul de
unde plecaser cu mult timp în urm .
— Nu spun toate astea doar pentru c sunt dr gu . O
spun pentru c te iubesc acum, aşa cum te-am iubit
întotdeauna. Mai mult decât crezi tu.
Un buştean trosni trimi ând scântei în jurul şemineului şi
amândoi privir jarul care fumega, aproape stins. Trebuia
pus un alt buştean în foc, dar niciunul nu se mişc .
Allie mai sorbi pu in coniac şi începu s -i simt efectul.
Dar nu numai alcoolul o f cea s -l in pe Noah pu in mai
strâns şi s -i simt c ldura trupului. Privind pe fereastr ,
v zu c norii erau aproape negri.
— Stai s mai pun nişte lemne pe foc, spuse Noah, care
sim ea nevoia s îşi limpezeasc pu in gândurile şi ea îi d du
drumul.
Se duse lâng şemineu, deschise grilajul şi mai puse
câteva lemne. Aranj lemnul ars cu v traiul, asigurându-se
c lemnele abia puse o s ia repede foc.
Flac ra începu din nou s creasc şi Noah se întoarse
— 88 —
NICHOLAS SPARKS
lâng ea. Se cuib ri din nou lâng el, l sându-şi capul pe
um rul lui, la fel ca şi înainte, f r s vorbeasc ,
mângâindu-i uşor pieptul cu mâna. Noah veni mai aproape
şi-i şopti la ureche:
— Asta-mi aminteşte cum eram pe vremuri, când eram
tineri.
Ea îi zâmbi, gândindu-se la acelaşi lucru, şi amândoi
privir focul şi fumul, inându-se în bra e.
— Noah, nu m-ai întrebat niciodat , dar vreau s ştii un
lucru.
— Ce?
— ţ n-a mai existat un alt b rbat, Noah! Nu numai c ai
fost primul. Ai fost singurul b rbat din via a mea. Nu m
aştept ca şi tu s -mi spui acelaşi lucru, dar voiam s ştii.
Noah r mase t cut, privind în alt direc ie. Ea privi focul şi
sim i c -i este şi mai cald. Mâna ei alunec pe muşchii ce se
ghiceau pe sub c maş , sim indu-i tari şi neclinti i, în timp
ce corpurile li se lipeau unul de cel lalt.
Îşi aminti de alt moment în care fuseser îmbr işa i ca
acum şi se gândiser c era pentru ultima oar . St teau pe
un dig care fusese construit ca s opreasc apele râului
Neuse. Ea plângea pentru c socotea c nu se vor mai întâlni
niciodat şi se întreba cum ar mai putea fi vreodat fericit .
În loc s -i r spund , el îi strecurase un bile el în mân ,
bile el pe care ea îl citise pe drum spre cas . Îl p strase şi
uneori îl citea pe tot sau doar câte un fragment. Pe unul îl
citise pe pu in de o sut de ori şi chiar acum îi venea în
minte, f r s ştie de ce. Suna cam aşa:

Despărţirea ne doare atât de tare pentru că sufletele

noastre sunt îngemănate. Poate că aşa au fost
întotdeauna şi vor mai fi. Poate că înainte de această
viaţă am mai trăit o mie de vieţi împreună şi în fiecare
dintre ele ne-am întâlnit. Şi poate că de fiecare dată am
fost despărţiţi din aceleaşi motive. Asta înseamnă că
acest rămas-bun este şi pentru cei zece mii de ani, dar
el reprezintă în acelaşi timp un preludiu la ceea ce va
urma.
— 89 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
Când te privesc, îţi văd frumuseţea şi graţia, şi ştiu
că ele au căpătat forţă cu fiecare viaţă pe care ai trăit-o.
Şi ştiu că mi-am petrecut fiecare viaţă înainte de
aceasta, căutând. Nu pe cineva ca tine, ci chiar pe tine,
pentru că sufletele noastre trebuie să fie pentru vecie
împreună. Şi pe urmă, pentru un motiv pe care nici unul
din noi nu-l înţelege, am fost siliţi să ne luăm la
revedere.
Mi-ar plăcea să-ţi pot spune că totul se va rezolva şi
promit să fac tot ce-mi stă în puteri. Dar dacă n-o să ne
mai întâlnim niciodată şi aceasta este într-adevăr o
despărţire, ştiu că ne vom mai vedea din nou şi poate
că destinul ce ne e scris se va schimba şi n-o să ne
iubim numai în acea viaţă, ne vom iubi şi pentru vieţile
care au trecut.

„Ar putea fi adev rat? se întreb ea. Ar putea avea

dreptate?― Nu încetase niciodat s cread în asta,
întotdeauna voise s se in de promisiune, în cazul în care
ea era adev rat . Gândul o ajutase în multe clipe grele. Dar
faptul c era acum acolo p rea s înt reasc teoria c le era
scris s fie mereu desp r i i. Doar dac nu cumva li se
schimbase destinul de când fuseser ultima oar împreun .
Şi poate c se schimbase, dar ea nu voia s vad . Se
ghemui lâng el şi-i sim i bra ul strâns în jurul trupului ei. Şi
corpul începu s -i tremure cu aceeaşi ner bdare pe care o
sim ise şi prima oar când fuseser împreun .
I se p rea atât de normal s se afle acolo. Totul p rea
perfect. Focul, b utura, furtuna – nici nu putea fi ceva mai
firesc. Era ca o magie şi parc to i acei ani în care fuseser
desp r i i nu mai contau.
Fulgerele spintecau cerul afar . Focul dansa printre
lemnele care se albiser de încinse ce erau, împr ştiind astfel
c ldura. Ploaia de octombrie curgea în şiroaie pe ferestre,
acoperind orice alt sunet. Şi atunci d dur uit rii tot ceea ce
reprezentase pentru ei o lupt continu în ultimii paisprezece
ani. Allie îşi în l capul de pe um rul lui, îl privi cu ochii
înce oşa i şi Noah o s rut încet pe buze. Ea ridic mâna şi-i
— 90 —
NICHOLAS SPARKS
atinse obrazul, mângâindu-l tandru cu degetele. El se aplec
încet şi o s rut din nou la fel de atent şi de tandru, iar ea îi
r spunse la s rut ri, sim ind cum anii ce-i desp r iser se
mistuiau în focul pasiunii.
Închise ochii şi l s buzele întredeschise în timp ce el îşi
plimba degetele de-a lungul bra elor ei încetişor, gingaş. O
s rut pe gât, pe obraji, pe pleoape şi ea îi sim i urma umed
a gurii acolo unde buzele o atinseser . Îi lu mâna şi i-o duse
c tre sâni şi aproape c suspin când el o atinse prin
es tura sub ire a bluzei.
Întreaga lume se transformase într-un vis când ea se trase
pu in de lâng el, cu lumina focului reflectându-i-se pe fa .
F r s scoat un cuvânt, începu s -i desfac nasturii de la
c maş . El o privi şi-i ascult respira ia în timp ce ea cobora
din ce în ce mai jos. La fiecare nasture, el îi sim ea degetele
atingându-i pielea şi, când în cele din urm termin , ea îi
zâmbi. O sim i strecurându-şi mâinile în untru, atingându-l
pe cât putea de delicat şi o l s s -i cerceteze corpul. Era
înfierbântat şi ea îşi trecu mâna peste pieptul s u umed,
mângâindu-i p rul. Aplecându-se, îl s rut încetişor pe gât
în timp ce încerca s -i scoat c maşa, blocându-i astfel
mâinile la spate. Îşi ridic pu in capul, l sându-l s o s rute
în timp ce sc pa de mânecile c m şii.
Şi apoi se întinse spre ea. Îi ridic bluza şi-şi plimb
degetele încet de-a lungul pântecelui, înainte s -i ridice
bra ele şi s-o dezbrace. Aproape c i se t ie respira ia când el
alunec în jos şi o s rut între sâni, plimbându-şi limba uşor
spre gât. O mângâie pe spate, pe bra e, pe umeri şi ea sim i
trupurile lor înc lzite cum se apropie şi se lipesc. O s rut pe
gât şi apoi o muşc încetişor când ea se ridic l sându-l s -i
scoat pantalonii. G si fermoarul pantalonilor lui şi-l
desf cu, şi-l urm ri în timp ce şi-i scotea. ţu o mişcare
simpl , trupurile lor dezgolite se apropiar în sfârşit,
amândoi tremurând, aducându-şi aminte de ceea ce tr iser
odat .
El îşi plimb limba de-a lungul gâtului ei, în timp ce mâna
îi mângâia pielea fin şi înfierbântat a sânilor, coborând pe
pântece, pe buric şi urcând din nou. P rul ei str lucitor
— 91 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
atr gea lumina care-l f cea s sclipeasc . Era de-a dreptul
şocat de frumuse ea ei. Pielea îi era fraged şi frumoas ,
aproape str lucitoare în lumina fl c rilor. Îi sim i mâinile pe
spate, chemându-l.
Se l s pe spate, aproape de foc şi c ldura p rea s
îngreuneze aerul. Spatele ei se arcui pu in când el veni
deasupra ei cu o mişcare fireasc . St tea sprijinindu-se în
mâini deasupra ei, iar genunchii lui Allie îi înconjurar
şoldurile. Ea îşi în l capul şi-l s rut pe b rbie şi pe gât,
respirând accelerat, lingându-i umerii şi gustându-i sudoarea
trupului.
Îi trecu degetele prin p r în timp ce el r m sese deasupra
ei, cu muşchii bra elor încorda i din cauza efortului.
Privindu-l în ochi, ea încerc s -l atrag mai aproape, dar el
r mase neclintit, îşi coborî trupul încet şi-şi mângâie pieptul
încet de ea, iar ea îşi sim i corpul arzând de ner bdare. El
continu , iar şi iar, s rutându-i fiecare p rticic a corpului,
ascultându-i suspinele în timp ce se mişca deasupra ei.
F cu asta pân când ea nu mai suport şi, când în cele
din urm se unir într-o singur fiin a, ea ip înfigându-şi
degetele adânc în spatele lui. Îşi îngrop fa a în gâtul s u şi-l
sim i adânc în fiin a sa, îi sim i puterea şi blânde ea, îi sim i
sufletul şi trupul. Se mişca într-un ritm cu el, l sându-l s-o
duc unde voia, acolo unde îşi dorea s fie.
Deschise ochii şi-l privi în lumina focului, minunându-se
de frumuse ea lui în timp ce el se mişca deasupra ei. Îi v zu
trupul str lucind de sudoare şi urm ri pic turi mici care i se
prelingeau pe piept şi picurând pe ea, asemenea ploii de
afar . Şi cu fiecare pic tur , cu fiecare respira ie, ea sim i c
toate responsabilit ile, toate aspectele vie ii ei dispar ca
înghi ite de cea .
Trupurile lor ar tau tot ceea ce le fusese dat şi tot ceea ce
le fusese luat şi ea fu r spl tit cu o senza ie cum nu crezuse
vreodat c exist . Şi aceast senza ie se prelungi,
r scolindu-i trupul şi înc lzind-o pân când în cele din urm
se stinse şi ea se str dui s -şi recapete respira ia în timp ce
tremura al turi de el. Dar când acest moment se sfârşi, un
altul începu şi ea sim ea totul în secven e lungi, unul imediat
— 92 —
NICHOLAS SPARKS
dup cel lalt. ţând ploaia se opri şi soarele r s ri, trupul ei
era epuizat de dorin a de a nu l sa acea pl cere s dispar
dintre ei.
Îşi petrecur ziua îmbr işa i şi f când dragoste lâng foc
şi apoi inându-se iar în bra e în timp ce priveau fl c rile
care înv luiau buştenii. Din când în când, el îi recita vreuna
din poeziile sale preferate şi ea îl asculta cu ochii închişi,
aproape sim ind cuvintele. Apoi, când erau preg ti i, se
uneau din nou şi el îi murmura vorbe de dragoste, în timp ce
bra ele li se încleştau în jurul trupurilor.
ţontinuar toat seara, în acelaşi ritm, recuperând anii
pierdu i şi în acea noapte dormir îmbr işa i. Din când în
când, el se trezea şi o privea, îi privea trupul epuizat şi
str lucitor şi se sim ea de parc toate lucrurile s-ar fi
îndreptat pe lumea asta.
Când o privi înainte s se crape de ziu , ea deschise ochii,
zâmbi şi se întinse s -i ating chipul. El îi puse încet degetul
pe buze, ca s nu vorbeasc , şi mult timp nu f cur decât s
se priveasc .
ţând îşi alung emo iile, el îi şopti:
— Tu eşti r spunsul fiec rei rug ciuni pe care am în l at-
o. Eşti un cântec, un vis, o şoapt şi nu ştiu cum am putut
tr i f r tine în to i aceşti ani. Te iubesc, Allie, mai mult
decât î i po i tu imagina. Te-am iubit şi te voi iubi mereu.
— O, Noah, spuse ea, tr gându-l spre ea.
Îl dorea, avea nevoie de el acum mai mult ca niciodat , îl
dorea cum nu mai dorise nimic în via a ei.

TRIBUNALE

Mai târziu în acea diminea , trei b rba i, doi avoca i şi

judec torul, se aflau în biroul acestuia din urm , iar Lon
tocmai termina de vorbit. Trecur câteva clipe pân când
judec torul lu cuvântul.
— Este o cerere cam neobişnuit , spuse el, cânt rind
situa ia. Eu cred c procesul se putea termina foarte bine
— 93 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
chiar ast zi. Şi zici c problema asta urgenta nu poate s
aştepte pân disear sau pân mâine?
— Nu, domnule judec tor, nu poate s aştepte, r spunse
Lon, mult prea repede. „Relaxeaz -te, îşi spuse el. Trage aer
în piept.―
— Şi n-are cu nimic de-a face cu acest proces?
— Nu, domnule judec tor. Este o problem personal . Ştiu
c e ceva ieşit din comun, dar chiar trebuie s m ocup de
aceast problem .
„Bun, e mai bine.―
Judec torul se l s pe sp tarul scaunului, cercetându-l
pentru o clip .
— Domnule Ţates, ce p rere ave i despre asta?
Acesta îşi drese glasul.
— Domnul Hammond m-a sunat ast zi de diminea şi eu
am vorbit deja cu clien ii mei. Au fost de acord s amâne
procesul pân luni.
— În eleg, spuse judec torul. Şi crede i c aceast
amânare este în interesul clien ilor dumneavoastr ?
— Aşa cred, spuse el. Domnul Hammond a fost de acord
s st m de vorb despre o problem nediscutat la acest
proces.
Judec torul îi privi aspru pe amândoi şi se gândi.
— Nu-mi place asta, spuse el în cele din urm , nu-mi place
deloc. Dar domnul Hammond nu mi-a mai cerut niciodat
aşa ceva şi presupun c aceast chestiune este foarte
important pentru el.
F cu o pauz ca s vad efectul, apoi se uit pe nişte acte
de pe birou.
— Sunt de acord s amân m procesul pân luni. La nou
fix.
— Mul umesc, domnule judec tor.
Peste dou minute el p r sea tribunalul. Se îndrept spre
maşina pe care o parcase pe trotuarul cel lalt, urc şi o porni
spre New Bern, cu mâinile tremurânde.

— 94 —
NICHOLAS SPARKS
UN MUSAFIR NEPOFTIT

Noah îi preg ti lui Allie micul dejun, în timp ce ea înc mai

dormea în camera de zi. Şunc , biscui i şi cafea, nimic ieşit
din comun. ţând se trezi, el aşez tava lâng ea şi, îndat ce
terminar de mâncat, f cur din nou dragoste. Erau
neobosi i şi starea lor venea ca o confirmare a ceea ce
tr iser cu o zi înainte. Allie îşi arcui spatele şi ip cu putere
în mijlocul acelor ultime valuri de pl cere, apoi îşi încol ci
bra ele în jurul lui şi amândoi gâfâir obosi i.
F cur duş împreun şi apoi Allie îşi puse rochia care,
peste noapte, se uscase. Îşi petrecu diminea a cu Noah. Îi
d dur s m nânce lui ţlem şi se uitar pe fereastr , ca s
se asigure c furtuna nu produsese nicio daun . Se
pr buşiser doi brazi, dar niciunul din ei nu f cuse prea
multe pagube, c zuser câteva igle de pe cas , dar în afar
de asta, proprietatea sc pase nev t mat .
O inu de mân aproape toat diminea a şi vorbir diverse
chestii, dar din când în când el se oprea şi o privea. ţând o
privea, ea sim ea c ar trebui s spun ceva, dar nu-i venea
niciun cuvânt care s fie potrivit. Prad gândurilor, de obicei,
sfârşea prin a-l s ruta.
ţu pu in înainte de prânz, intrar în cas pentru a preg ti
masa. Amândoi mureau de foame pentru c nu mâncaser
mai nimic de o zi. Folosind ce aveau la îndemân , fripser
nişte pui, mai f cur o tav de biscui i şi mâncar împreun
pe teras , înso i i de cântecul unei mierle.
Pe când erau în cas şi sp lau vasele, auzir un cioc nit la
uş .
Noah o l s pe Allie în buc t rie.
Cioc nitul se auzi din nou.
— Vin acum, spuse Noah.
„Cioc, cioc!― Şi mai tare.
El se apropie de uş .
„ţioc, cioc!―
— Vin acum, spuse el din nou, deschizând uşa.
„Dumnezeule mare!―
— 95 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
O privi pe frumoasa doamn de vreo cincizeci de ani, o
femeie pe care ar fi recunoscut-o oriunde.
Noah nu putu s scoat niciun cuvânt.
— Ţun , Noah, spuse ea în cele din urm .
Noah nu spuse nimic.
— Pot s intru? întreb ea şi tonul neutru al vocii nu
dezv lui nimic.
El morm i un r spuns şi ea trecu pe lâng el, oprindu-se
în dreptul sc rilor.
— ţine e? strig Allie din buc t rie şi femeia se întoarse
când o auzi.
— E mama ta, r spunse Noah în cele din urm şi imediat
dup aceasta se auzi sunetul unui pahar spart.

— Ştiam c eşti aici, îi spuse Anne Nelson fiicei sale, când

se aşezar cu to ii în jurul m su ei din sufragerie.
— ţum ai putut s fii aşa de sigur ?
— Eşti fata mea. Într-o zi, când o s ai şi tu copiii t i, o s
în elegi.
Ea zâmbi, dar mişc rile îi erau destul de crispate şi Noah
îşi imagin cât de greu trebuia s -i fie.
— Şi eu am citit articolul şi i-am v zut şi reac ia. Am mai
v zut şi cât de încordat ai fost în ultimele dou s pt mâni şi
când mi-ai spus c o s vii s faci cump r turi pe coast , am
ştiut exact ceea ce voiai s spui.
— Şi tata?
Anne Nelson d du din cap.
— Nu, nu i-am spus nici tat lui t u, nici nim nui altcuiva
despre asta. Şi nici n-am spus unde am plecat ast zi.
În jurul mesei se l s liniştea, în timp ce ei se întrebau ce-
o s mai urmeze, dar Anne t cu şi ea.
— De ce ai venit? o întreb Allie, în cele din urm .
Mama ei ridic o sprâncean .
— M gândeam c eu ar trebui s - i pun aceast întrebare,
Allie p li.
— Am venit pentru c trebuia s o fac, îi spuse mama ei, şi
cred c acelaşi motiv l-ai avut şi tu. Am dreptate?
Allie d du din cap.
— 96 —
NICHOLAS SPARKS
Anne se întoarse c tre Noah.
— Aceste ultime zile trebuie s fi fost pline de surprize.
— Da, r spunse el simplu şi ea îi zâmbi.
— Ştiu c tu nu crezi asta, dar întotdeauna te-am pl cut,
Noah! Numai c n-am crezut c ai fi potrivit pentru fiica mea.
Po i s în elegi acest lucru?
El cl tin din cap atunci când îi r spunse pe un ton serios:
— Nu, nu chiar. N-a fost drept nici fa de mine şi nici fa
de Allie. Altfel, ea nu s-ar afla aici.
Ea îl ascult în timp ce-i r spundea, dar nu-i spuse nimic.
Allie interveni, sim ind c în aer plana o ceart .
— De ce ai spus c a trebuit s vii? N-ai încredere în mine?
Anne se întoarse spre fiica ei.
— Asta n-are nimic de-a face cu încrederea. Are de-a face
cu Lon. M-a sunat asear s îmi vorbeasc despre Noah şi
chiar acum se îndreapt încoace. P rea foarte sup rat. Am
crezut c vrei s ştii.
Ea întreb t ios:
— Se îndreapt încoace?
— Exact. A aranjat s -şi amâne procesul pân s pt mâna
viitoare. Dac n-a ajuns înc în New Ţern, e prin apropiere.
— Ce i-ai spus?
— Nu prea multe. Dar el ştia. Ţ nuise tot. Şi-a amintit c ,
mai demult, eu i-am spus ceva despre Noah.
Allie înghi i în sec.
— I-ai spus c sunt aici?
— Nu. N-am vrut. Asta e problema voastr . Dar aşa cum îl
cunosc eu, sunt sigur c , dac mai r mâi aici, o s te
g seasc . Nu trebuie decât s dea câteva telefoane oamenilor
potrivi i. Şi de fapt, şi eu te-am g sit.
Allie c zuse pe gânduri, vizibil îngrijorat , şi-i zâmbi
mamei sale.
— Mul umesc, spuse ea şi mama ei se întinse s -i ating
mâna.
— Ştiu c nu prea ne-am în eles, Allie, şi c nu am fost de
acord în multe privin e. Nu sunt perfect , dar am încercat s
te cresc aşa cum am putut mai bine. Sunt şi voi r mâne
întotdeauna mama ta. Asta înseamn c o s te iubesc
— 97 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
mereu.
Allie t cu o clip şi apoi spuse:
— ţe ar trebui s fac?
— Nu ştiu, Allie. Asta depinde de tine. Dar eu m-aş gândi
bine. Gândeşte-te la ce vrei cu adev rat.
Allie se întoarse cu spatele ca s nu i se vad ochii care
începeau s se înroşeasc . O clip mai târziu, pe obraz îi
aluneca o lacrim .
— Nu ştiu… spuse ea cu o voce pierdut şi mama ei o
strânse de mân .
Anne îl privi pe Noah care st tea cu capul în jos, ascultând
cu aten ie. El îi întoarse privirea, d du din cap şi s ri ca
fulgerat, p r sind înc perea.
Dup ce plec , Anne şopti:
— Îl iubeşti?
— Da, îl iubesc, r spunse Allie încetişor, foarte mult.
— Pe Lon îl iubeşti?
— Da, îl iubesc. Îl iubesc şi pe el. Mult, dar e un alt fel de
iubire. El nu-mi trezeşte aceleaşi sentimente ca Noah.
— Nimeni nu va reuşi asta, spuse mama ei şi-i eliber
mâna. Eu nu pot s hot r sc în locul t u, Allie, tu şi numai
tu trebuie s faci asta. Dar vreau s ştii c eu te iubesc. Ştiu
c nu te ajut , dar e tot ce î i pot spune în aceste clipe.
Îşi deschise agenda şi scoase un teanc de scrisori prinse
cu un elastic, plicuri vechi şi pu in îng lbenite.
— Acestea sunt scrisorile pe care i le-a scris Noah. Nu le-
am aruncat niciodat şi nici nu le-am deschis. Ştiu c nu ar
fi trebuit s i le ascund şi-mi pare r u c am f cut-o. Dar eu
n-am vrut decât s te protejez. Nu mi-am dat seama…
Allie le lu atingându-le şocat .
— Trebuie s plec. Trebuie s iei nişte hot râri şi nu ai
prea mult timp la dispozi ie. Vrei s r mân aici cu tine?
Allie cl tin din cap.
— Nu, eu trebuie s rezolv asta.
Anne d du din cap şi-şi privi fiica o clip , gânditoare. În
cele din urm , se ridic , înconjur masa, se aplec şi o
s rut pe obraz, îi v zu privirile nedumerite când Allie se
ridic şi ea şi o îmbr iş .
— 98 —
NICHOLAS SPARKS
— Ce-o s faci? o întreb mama ei, în timp ce se preg tea
de plecare.
Urm o linişte prelungit .
— Nu ştiu, r spunse Allie, în cele din urm .
Mai r maser îmbr işate înc un minut.
— Mul umesc c ai venit, spuse Allie. Te iubesc.
— Şi eu te iubesc.
În drum spre uş , lui Allie i se p ru c o aude pe mama ei
şoptindu-i: „Urmeaz - i inima!―, dar nu putea fi sigur de
asta.

DRUMURI ÎNTRETĂIATE

Noah îi deschise uşa lui Anne Nelson când aceasta ieşi.

— La revedere, Noah, spuse ea încet.
El d du din cap f r s vorbeasc . Nu mai avea ce s îi
spun ; amândoi ştiau asta. Ea se întoarse şi plec , închizând
uşa în urma ei. Noah o privi în timp ce se îndrepta c tre
maşin , urcându-se şi pornind la drum f r s priveasc
înapoi. „Era o femeie puternic ―, se gândi el şi ştiu pe cine
moştenise Allie.
Noah privi înspre camera de zi, o v zu pe Allie stând cu
capul în jos şi atunci se duse pe terasa din spate, ştiind c
are nevoie s r mân pu in singur . Se aşez în t cere în
balansoar şi privi apa curgând o dat cu timpul.
Dup un timp care lui i se p ru o veşnicie, auzi uşa
deschizându-se. Nu se întoarse s-o priveasc în acel moment,
pur şi simplu nu putea, şi o ascult dup ce se aşez pe
scaun.
— Îmi pare r u, spuse Allie. Nu ştiam c o s se întâmple
aşa ceva.
Noah cl tin din cap.
— S nu- i par ! Amândoi ştiam c o s se întâmple într-
un fel sau altul.
— Şi totuşi, e greu.
— Ştiu. Se întoarse în sfârşit spre ea, întinzându-i mâna:
— 99 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
Pot s fac ceva, s te ajut?
Ea cl tin din cap.
— Nu. Nu prea. Trebuie s rezolv problema asta singur .
Şi pe urm , înc nu sunt sigur ce o s -i spun.
ţoborî privirea şi vocea îi p li, deveni mai distant , ca şi
cum ar fi vorbit cu ea îns şi:
— ţred c depinde de el, de cât de multe ştie. Dac mama
are dreptate, s-ar putea s aib nişte b nuieli, dar nu ştie
nimic sigur.
Noah sim i un nod în stomac. ţând vorbi în cele din urm ,
vocea îi era calm , dar ea îi sim i durerea:
— Nu ai de gând s -i spui despre noi, nu-i aşa?
— Nu ştiu. ţhiar nu ştiu. ţât timp am stat în sufragerie
m-am tot întrebat ce vreau s fac de fapt cu via a mea. Îl
strânse de mân : Şi ştii care e r spunsul? R spunsul e c
vreau dou lucruri. În primul rând, te vreau pe tine. Vreau
s fim împreun . Te iubesc şi te-am iubit întotdeauna.
Respir adânc înainte s continue: Dar mai vreau şi ca totul
s se termine cu bine, f r ca nimeni s sufere. Şi ştiu c ,
dac aş r mâne aici, aş r ni mul i oameni. Mai ales pe Lon.
N-am min it când i-am spus c -l iubesc. Nu-mi trezeşte
aceleaşi sentimente ca tine, dar in la el şi n-ar fi cinstit. Dar
dac aş r mâne, mi-aş r ni şi familia, şi prietenii. I-aş tr da
pe to i… nu ştiu dac pot s fac asta.
— Nu po i s - i tr ieşti via a pentru al ii. Trebuie s faci
ceea ce e bine pentru tine, chiar dac asta i-ar r ni pe
oamenii pe care-i iubeşti.
— Ştiu, spuse ea, dar va trebui s suport consecin ele
alegerii mele, oricare ar fi ea. Pentru totdeauna. Trebuie s
fiu în stare s merg înainte, f r s mai privesc în urm .
În elegi?
El cl tin din cap şi încerc s -şi st pâneasc vocea:
— Nu prea. Nu, dac asta ar însemna s te pierd. N-aş mai
putea suporta.
Ea nu mai spuse nimic, dar îşi înclin capul. Noah
continu :
— ţhiar ai putea s m p r seşti f r s priveşti înapoi?
Îşi muşc buzele când r spunse. Avea o voce sfârşit .
— 100 —
NICHOLAS SPARKS
— Nu ştiu. Probabil c nu.
— Ar fi cinstit fa de Lon?
Ea t cu. Se ridic , îşi şterse lacrimile şi se îndrept spre
cap tul terasei, unde se rezem de un stâlp. Îşi încruciş
bra ele şi privi spre râu înainte s r spund încet:
— Nu.
— Nu trebuie s fie neap rat aşa, Allie, spuse el. Acum ne-
am maturizat, putem s facem alegerea pe care n-am f cut-o
atunci. Suntem f cu i s fim împreuna Am fost
dintotdeauna. Veni lâng ea şi-i înconjur umerii cu bra ul:
Nu vreau s -mi petrec restul vie ii gândindu-m la tine şi
visând la ce ar fi putut s fie. R mâi cu mine, Allie!
Ochii începur s i se umple de lacrimi.
— Nu ştiu dac pot, şopti ea în cele din urm .
— Po i. Allie… N-am s fiu niciodat fericit ştiind c tu eşti
a altcuiva. O parte din mine ar muri. Ceea ce avem noi e un
lucru prea rar. E prea frumos ca s -l pierdem.
Ea nu r spunse. Dup o clip , o întoarse delicat spre el, îi
lu mâinile şi o privi, determinând-o şi pe ea s -l priveasc în
ochi. Allie se uit în cele din urm la el cu ochii umezi. Dup
o t cere îndelungata, Noah îi şterse lacrimile de pe obraji,
privind-o cu tandre e. Vocea aproape c -i pieri când în elese
ceea ce-i spuneau ochii ei:
— N-o s r mâi, nu-i aşa? Schi un zâmbet: Vrei, dar nu
po i.
— O, Noah, spuse ea când lacrimile începur s -i curg
din nou pe obraji, te rog, încearc s în elegi…
El cl tin din cap ca s-o opreasc .
— Ştiu ce încerci s -mi spui, în eleg din privirea ta. Dar nu
vreau s accept, Allie! Nu vreau ca totul s se sfârşeasc aşa.
Dar dac pleci, amândoi ştim c n-o s ne mai vedem
niciodat .
Ea se sprijini de el şi începu s plâng şi mai tare, în timp
ce Noah se lupta s -şi st pâneasc propriile lacrimi.
O lu în bra e.
— Allie, nu pot s te for ez s r mâi cu mine. Dar orice s-
ar întâmpla în via a mea, n-o s uit niciodat aceste ultime
zile pe care le-am petrecut împreun . Am visat asta ani de-a
— 101 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
rândul.
O s rut tandru şi se îmbr işar ca atunci când, cu dou
zile în urm , ea coborâse din maşin . În cele din urm , Allie
îi d du drumul din îmbr işare şi-şi şterse lacrimile.
— Trebuie s -mi iau lucrurile, Noah!
El nu o înso i. Se pr buşi în balansoar. O privi când intr
în cas şi ascult zgomotul paşilor ei care se pierdea din ce
în ce mai mult. Ieşi din cas dou minute mai târziu cu
lucrurile cu care venise şi se apropie de el cu capul plecat. Îi
d du desenul pe care-l f cuse cu o zi în urm . ţând îl lu , el
observ c nu se oprise din plâns.
— Uite, Noah! L-am f cut pentru tine.
Noah lu desenul şi-l desf cu atent ca s nu-l rup . Erau
dou imagini care se suprapuneau. Imaginea de fundal, care
ocupa cam toat pagina îl înf işa pe el aşa cum ar ta acum,
nu cu paisprezece ani în urm . Noah observ c ea schi ase
fiecare detaliu al chipului s u, inclusiv cicatricea. Era
aproape ca şi cum ar fi copiat o fotografie recent .
A doua imagine reprezenta fa ada casei. Şi aici detaliile
erau incredibile, ca şi cum ar fi fost desenate de undeva, de
sub stejar.
— E minunat, Allie! Î i mul umesc. Încerc s zâmbeasc :
i-am spus c eşti o artist .
Ea d du din cap, privind în jos şi strângând din din i. Era
timpul s plece.
Merser împreun încet c tre maşin , f r s scoat
niciun cuvânt. ţând ajunser , Noah o îmbr iş din nou
pân când sim i izvorând lacrimi şi din ochii lui. Îi s rut
buzele şi amândoi obrajii, apoi îi mângâie uşor urmele
s rut rilor sale.
— Te iubesc, Allie!
— Şi eu te iubesc.
Noah îi deschise portiera şi se mai s rutar înc o dat . Ea
se aşez la volan f r s -şi ia ochii de la el. Aşez teancul de
scrisori şi agenda lâng ea pe scaun, îşi c ut cheile şi le
b g în contact. Le r suci şi motorul porni ner bd tor. Era
timpul.
Noah îi închise portiera împingând-o cu ambele mâini şi
— 102 —
NICHOLAS SPARKS
Allie coborî geamul. Îi v zu muşchii bra elor şi zâmbetul firav
pe chipul bronzat. Îi întinse mâna şi Noah o inu în mâinile
lui câteva clipe, plimbându-şi degetele uşor pe pielea ei.
„R mâi cu mine―, p rea c spune Noah şi acest lucru o
duru mai mult decât s-ar fi aşteptat. Începu s plâng şi mai
tare, dar nu putu s vorbeasc . În cele din urm , se for s
priveasc în alt parte şi-şi trase mâna dintr-a lui. Acceler
motorul şi apoi îşi lu pu in piciorul de pe pedal . Dac nu
pleca acum, nu mai pleca niciodat . Noah se d du pu in
înapoi când maşina porni.
Se sim ea de parc ar fi fost în trans când îşi d du seama
de ceea ce se întâmpla. Urm ri maşina care se îndep rta
încet; auzi pietrişul care scrâşnea sub ro i. Maşina se
îndrept c tre şoseaua care ducea spre oraş. Pleca, ea pleca!
Şi Noah sim i c i se face r u, când o v zu c pleac .
Pleca… şi acum trecea pe lâng el.
Îi mai f cu o dat cu mâna f r s zâmbeasc şi apoi
acceler , iar el îi f cu, la rândul lui, cu mâna, lipsit de vlag .
„Nu pleca!― vru el s strige când maşina se îndep rt . Dar nu
spuse nimic şi o clip mai târziu maşina disp ru, singurele
semne care mai aminteau de ea fiind urmele pe care le
l sase.
R mase acolo, f r s se mişte mult timp. Plecase la fel de
repede cum venise. De data asta, pentru totdeauna. Pentru
totdeauna.
Atunci închise ochii şi o v zu înc o dat plecând în
maşina care o ducea departe de el, luându-i cu ea inima.
Dar ca şi mama ei, îşi d du el seama cu triste e, nu se
uitase în urm .

O SCRISOARE DE IERI

Îi era greu s conduc în timp ce lacrimile îi curgeau pe

obraji, dar continu s mearg , sperând c instinctul o s-o
duc înapoi la han. L s geamul deschis, gândindu-se c
aerul proasp t o s-o ajute s -şi limpezeasc mintea, dar
— 103 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
p rea c nu are niciun efect. Nimic nu putea s-o ajute.
Era obosit şi se întreb dac o s aib puterea s stea de
vorb cu Lon. Şi ce s -i spun ? Înc nu ştia, dar spera c o
s ştie atunci când va veni momentul.
Trebuia s ştie.
ţând ajunse la podul care ducea c tre Front Street, îşi mai
revenise pu in. Nu deplin, dar destul de mult, se gândi ea, ca
s poat vorbi cu Lon. Sau cel pu in aşa spera ea.
Se circula lejer şi avu timp s -i priveasc pe acei str ini
plecând pe la treburile lor, în timp ce ea traversa oraşul New
Bern. La o benzin rie, un mecanic se uita sub capota unui
automobil nou, în timp ce b rbatul, probabil proprietarul,
st tea lâng ea. Dou femei împingeau dou c rucioare,
chiar în fa a magazinului Hoffman-Lane, vorbind în timp ce
se uitau prin vitrine, în fa la Hearns Jewelers un b rbat
bine îmbr cat mergea sprinten, ducând o serviet .
Dup ce coti, v zu un tân r care desc rca legume dintr-un
camion ce bloca o parte din strad . ţeva din inuta lui, din
felul în care se mişca, îi aminti de Noah prinzând crabi la
cap tul debarcaderului.
V zu hotelul în cap tul str zii în timp ce aştepta la
semafor. Trase aer în piept când v zu lumina verde şi
conduse încet pân când ajunse la parcarea care era
rezervat nu numai hotelului, ci şi altor cl diri. Se apropie şi
v zu maşina lui Lon ocupând primul loc de parcare. Deşi
locul de lâng el era liber, ea trecu dincolo de el şi alese un
loc ceva mai departe de intrare.
R suci cheile în contact şi motorul se opri. Apoi c ut în
torpedo o oglind şi o perie şi le g si pe amândou deasupra
h r ii statului ţarolina de Nord. Se privi în oglind şi v zu c
ochii îi erau înc roşii şi umfla i. ţa şi ieri dup ploaie, în
timp ce se examina, îi p ru r u c nu avea nişte farduri, deşi
se îndoia c acum ar fi ajutat-o foarte mult. Încerc s -şi
aranjeze p rul într-o parte, apoi s şi-l aduc spre fa , dar
renun .
Se întinse s ia agenda, o deschise şi mai privi înc o dat
articolul care o adusese aici. Se întâmplaser atâtea de-
atunci; nu-i venea s cread c trecuser numai trei
— 104 —
NICHOLAS SPARKS
s pt mâni. I se p rea imposibil s cread c venise numai cu
dou zile în urm . I se p rea c trecuse o via de când luase
cina cu Noah.
Vr biile ciripeau în copacii din împrejurimi. Norii
începuser s se destrame şi Allie putu s vad albastrul
cerului printre norii albi, petici i. Soarele era înc ascuns,
dar ştia c asta era numai o chestiune de timp. Urma o zi
splendid .
Era o zi pe care ar fi dorit s şi-o petreac împreun cu
Noah şi, când se gândi la el, îşi aminti de scrisorile pe care i
le d duse mama ei şi se întinse s le ia.
Desf cu teancul şi g si prima scrisoare. Începu s-o
desp tureasc , apoi se opri pentru c putea s -şi imagineze
ce scria.
Ceva simplu, f r îndoiala, lucruri pe care le f cuse el,
amintiri ale verii, poate câteva întreb ri. Probabil c aştepta
un r spuns de la ea. Aşa c lu ultima scrisoare pe care i-o
scrisese, ultima din teancul de scrisori. Scrisoarea de r mas-
bun. Aceasta o interesa mai mult decât restul. ţum îşi luase
r mas-bun? ţum şi-ar fi luat ea r mas-bun?
Plicul era sub ire. Una, poate dou pagini. Nu-i scrisese
prea multe. Mai întâi întoarse plicul şi se uit pe spatele lui.
Niciun nume, numai o strad din New Jersey. Avea respira ia
întret iat când deschise scrisoarea cu unghia.
Desp turind-o, v zu c era datat din martie 1935.
Şi-l imagin stând la o mas veche, compunând
scrisoarea, ştiind c acesta era sfârşitul şi v zu pe hârtie
nişte pete care p reau a fi lacrimi. Probabil c era doar
imagina ia ei.
Îndrept pagina şi începu s citeasc în lumina blând a
soarelui care str lucea prin fereastr .

Draga mea Allie,

Nu ştiu ce să mai spun decât că astă-noapte n-am

putut să dorm ştiind că totul s-a sfârşit între noi. Pentru
mine, este un sentiment nou, unul la care nu mă
aşteptam, dar privind înapoi, cred că nu s-ar fi putut
— 105 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
termina altfel.
Noi doi eram diferiţi. Veneam din lumi diferite şi
totuşi tu mi-ai arătat ce înseamnă dragostea, cum e să
ţii la cineva şi astfel am devenit un om mai bun. Nu
vreau să uiţi asta niciodată.
Nu sunt supărat pentru ceea ce s-a întâmplat.
Dimpotrivă. Ştiu sigur că tot ceea ce a fost între noi a
fost adevărat şi mă bucur că am putut fi împreună chiar
şi pentru puţin timp. Şi dacă în viitor, cândva, ne vom
întâlni şi fiecare vom avea viaţa noastră, îţi voi zâmbi
bucuros şi-ţi voi aminti cum ne-am petrecut vara sub
copaci, învăţând unul de la altul şi îndrăgostindu-ne. Şi
poate, pentru o clipă, şi tu vei simţi asta, şi vei zâmbi, şi
te vei bucura de amintirile pe care le vom împărţi
întotdeauna.
Te iubesc, Allie.
Noah

ţiti înc o dat scrisoarea, de data aceasta f r grab , apoi

şi a treia oar înainte s-o pun din nou în plic. Şi-l imagin
înc o dat scriind-o şi, pentru o clip , se gândi s mai
citeasc una, dar ştia c nu mai poate întârzia. O aştepta
Lon.
I se înmuiar picioarele când coborî din maşin . Se opri,
trase aer adânc în piept şi, în timp ce travers parcarea, îşi
d du seama c nu ştia ce o s -i spun .
Şi nu g si r spunsul pân când nu ajunse la uş , o
deschise şi îl v zu pe Lon stând în hol.

IARNĂ PENTRU AMÂNDOI

Povestea se termin aici, aşa c închid jurnalul, îmi scot

ochelarii şi-mi şterg ochii. Îi simt obosi i şi m ustur , dar
înc nu m-au l sat. Sunt sigur îns c se va întâmpla în
curând. Nici eu, nici ei nu mai putem continua la nesfârşit. O
privesc acum c am terminat, dar ea nu se uit spre mine, ci
— 106 —
NICHOLAS SPARKS
pe fereastr , în curte, acolo unde se întâlnesc prietenii sau
familia.
Ochii mei îi urm resc privirea şi ne uit m împreun . În to i
aceşti ani, n-am renun at la obişnuin a zilnic . În fiecare
diminea , la o or dup micul dejun, încep s soseasc .
Tineri singuri sau cu familia vin s -i viziteze pe cei care
locuiesc aici. Aduc cu ei fotografii şi daruri, stau pe b nci
sau se plimb pe aleile m rginite de copaci, menite s dea
impresia de peisaj natural. Unii o s r mân toat ziua, dar
cei mai mul i o s plece dup câteva ore şi, când fac acest
lucru, întotdeauna m întristez pentru cei care r mân în
urma lor. Uneori m întreb ce cred prietenii mei când îi v d
pe cei dragi plecând, dar ştiu c nu e treaba mea. Şi nu-i
întreb niciodat pentru c am înv at c fiecare avem dreptul
s ne p str m secretele.
Dar în curând o s v spun câteva dintre secretele mele.
Am aşezat jurnalul şi lupa pe masa de lâng mine şi, în
timp ce f ceam asta, am sim it o durere în oase şi mi-am dat
seama înc o dat cât de rece îmi era tot corpul. Nici chiar
faptul c citesc la soare nu m mai ajut . Nici asta nu m
mai surprinde, pentru c acum corpul îşi are propriile legi.
Totuşi, nu sunt întru totul lipsit de noroc. Oamenii care
lucreaz aici m cunosc, îmi ştiu problemele şi fac tot ce le
st în putin ca s m simt cât mai bine. Mi-au l sat ceai
fierbinte pe col ul mesei şi m întind s -l iau cu ambele
mâini. Pentru mine e un efort s -mi torn în ceaşc , dar o fac
pentru c am nevoie de ceai ca s m înc lzesc şi cred c
acest efort m va ajuta s nu în epenesc de tot. Dar acum
sunt în epenit, n-am nicio îndoial . La fel de ruginit şi de
în epenit, ca o rabl de maşin veche de dou zeci de ani din
Everglades.
I-am citit în aceast diminea , aşa cum fac zi de zi, pentru
c trebuie s fac asta. Nu din obliga ie, deşi cred c s-ar
putea spune şi aşa, ci din alt motiv, mai romantic. Aş putea
s explic asta mai pe îndelete chiar acum, dar este înc
devreme şi nu prea merge s vorbeşti despre romantism
înainte de prânz, cel pu in eu, unul, n-aş face-o. Şi pe urm ,
n-am nici cea mai vag idee ce o s se întâmple şi, ca s fiu
— 107 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
cinstit, nici nu vreau s -mi fac prea mari speran e.
Acum ne petrecem fiecare zi împreun , numai nop ile ni le
petrecem singuri. Doctorii mi-au spus c n-am voie s-o v d
dup l sarea întunericului. Le în eleg perfect motivele şi, deşi
sunt de acord cu ei, câteodat mai încalc regulile. Noaptea
târziu, când m simt eu bine, m furişez din camera mea şi
vin la ea ca s-o privesc cum doarme. Ea nu ştie nimic despre
asta. Intru şi o v d cum respir şi ştiu c , dac n-ar fi fost
ea, nu m-aş fi c s torit niciodat . Şi când îi privesc chipul,
un chip pe care îl cunosc mai bine decât pe al meu, ştiu c
am însemnat la fel de mult pentru ea, poate chiar mai mult.
Şi pentru mine asta înseamn mai mult decât aş putea
vreodat încerca s v explic.
ţâteodat , când stau acolo, m gândesc cât sunt de
norocos c am fost c s torit cu ea aproape patruzeci şi nou
de ani. Atât vom împlini luna viitoare. M-a auzit sfor ind
numai în primii patruzeci şi cinci de ani, dar de-atunci am
început s dormim în camere separate. Nu pot s dorm bine
f r ea. M foiesc şi m întorc, şi tânjesc dup c ldura ei, şi
zac mai toat noaptea, cu ochii deschişi, privind umbrele
care danseaz pe tavan, ca nişte ciulini ce zboar prin deşert.
Dorm dou ore, dac am noroc, şi m trezesc înainte de
ivirea zorilor. Nu pot s în eleg asta.
În curând, se va sfârşi. Ştiu asta. Ea nu ştie. Rândurile din
jurnalul meu s-au împu inat şi nu mai scriu atât de mult.
Acum am un stil simplu pentru c aşa sunt şi zilele mele.
Dar disear cred c o s copiez o poezie pe care mi-a g sit-o o
asistent şi a crezut c o s -mi plac . Sun cam aşa:

Nicicând nu m-a uimit mai tare

Iubirea dulce şi subit
ţhipul ei ca un vl star în floare,
A mea pe veci şi inima m doare.

Pentru c seara putem face ce vrem, am fost rugat s -i

vizitez pe ceilal i. De obicei fac asta, pentru c eu sunt cel
care le citeşte şi ei au nevoie de mine sau, cel pu in, aşa mi
— 108 —
NICHOLAS SPARKS
se spune. Merg pe coridoare şi aleg unde s merg pentru c
sunt prea b trân ca s m mai supun unui program, dar în
sinea mea, ştiu întotdeauna cine are nevoie de mine. Sunt
prietenii mei şi, când le deschid uşa, v d camere care arat
la fel cu a mea, întotdeauna aflate în semiobscuritate,
singurele surse de lumin fiind becule ele de la Roata
Norocului şi din ii Vannei. Mobila este aceeaşi peste tot şi
televizoarele url pentru c nimeni nu mai aude bine.
Ţ rba i sau femei, to i îmi zâmbesc atunci când intru şi le
vorbesc în şoapt , iar ei îşi opresc televizoarele.
— Ne bucur m atât de mult c ai venit, spun ei şi apoi m
întreab despre so ia mea.
ţâteodat le spun. Se întâmpl s le povestesc despre
dulcea a şi despre farmecul ei şi le descriu cum m-a înv at
ea s v d lumea ca pe un loc minunat. Sau le povestesc
despre primii noştri ani petrecu i împreun , le explic cum nu
ne mai trebuia nimic, atâta timp cât st team îmbr işa i sub
cerul înstelat al sudului. La ocazii speciale, le povestesc în
şoapt despre aventurile noastre, despre expozi ii din New
York sau Paris sau despre articolele explozive ale unor critici
care scriau în limbi ce nu le în elegeam. Totuşi, în cea mai
mare parte a timpului, zâmbesc şi le spun c e neschimbat ,
iar ei îşi întorc capetele în alt parte, dar eu ştiu c ei nu vor
s le v d expresia chipurilor. Le aminteşte de propria
condi ie, cea de muritori. Aşa c stau cu ei şi le citesc, ca s
le alung din temeri.

Fii liniştit, simte-te în voia ta când eşti cu mine

Nu te voi p r si decât atunci când soarele te va p r si
ţând apele vor refuza s mai susure,
Frunzele s - i foşneasc , cuvintele-mi
S - i susure şi s - i foşneasc .

Şi le citesc pentru ca ei s afle cine sunt eu.

Hoin resc noaptea prin vis…

Cu ochii larg-deschişi apleca i asupra
— 109 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
pleoapelor lor închise,
Hoinar şi dezorientat, pierdut în propria fiin
Nepotrivit, contradictoriu,
M odihnesc, privesc, m aplec şi m opresc.

Dac ar putea, so ia mea m-ar înso i în aceste plimb ri în

amurg, pentru c una dintre marile ei pasiuni era poezia.
Thomas, Whitman, Eliot, Shakespeare şi Psalmii regelui
David. Îndr gosti i de cuvinte, creatori de limb . Dac privesc
înapoi, m surprinde pasiunea mea pentru poezie şi uneori
chiar o regret. Poezia aduce mult frumuse e în via , dar şi
mult triste e şi nu sunt sigur dac pentru cineva de vârsta
mea acesta este un schimb echitabil. Un om ar trebui s se
bucure şi de alte lucruri, dac poate; ar trebui s -şi petreac
ultimele sale zile stând la soare. Eu mi le voi petrece la
lumina l mpii.

M târ sc şi m aşez pe scaunul de lâng patul ei. M

doare spatele când m aşez. Pentru a suta oar îmi aduc
aminte c trebuie s aduc o perni nou pentru acest
scaun. M întind şi-i apuc mâna osoas şi fragil . E o
senza ie pl cut . Ea îmi r spunde printr-o convulsie şi apoi,
încetul cu încetul, începe s -şi frece delicat degetul ar t tor
de degetul meu. Nu vorbesc pân nu vorbeşte ea; am înv at
asta. În majoritatea zilelor stau în t cere pân la apusul
soarelui şi în zile ca acestea nu ştiu nimic despre ea.
Trec destule minute pân când ea se întoarce spre mine.
Plânge. Îi zâmbesc şi-i dau drumul, apoi bag mâna în
buzunar. Scot o batist şi-i şterg lacrimile. În acest timp, ea
m priveşte şi m întreb la ce oare se gândeşte.
— A fost o poveste minunat .
Începe o ploaie fin . Pic turile mici lovesc uşor în
fereastr . Îi iau din nou mâna. O s fie o zi bun , foarte
bun . O zi fermecat . Zâmbesc, nu m pot ab ine.
— Da, este o poveste minunat , îi spun eu.
— Tu ai scris-o? întreab ea. Vocea ei seam n cu o
şoapt , ca o adiere printre frunze.
— 110 —
NICHOLAS SPARKS
— Da, îi r spund eu.
Se întoarce c tre m su a de toaleta. Doctoria ei este într-
un p h rel. Şi a mea, la fel. Pastile mici, în culori ca ale
curcubeului, ca s nu le încurc m. Pe ale mele mi le aduc
acum la ea în camer , deşi n-ar trebui s fac asta.
— Am mai auzit-o, nu-i aşa?
— Da, îi spun eu din nou, aşa cum fac întotdeauna în zile
ca aceasta, pentru c am înv at s am r bdare.
Ea îmi cerceteaz chipul. Ochii ei sunt la fel de verzi ca
valurile oceanului.
— Îmi alung frica, spune ea.
— Ştiu, îi r spund eu.
Ea întoarce capul şi eu r mân în aşteptare. Îmi d drumul
la mân şi se întinde c tre paharul ei de ap . E pe m su ,
lâng medicament. Ia o înghi itur .
— Este o poveste adev rat ? Se ridic pu in din pat şi mai
ia o înghi itur . ţorpul ei e înc puternic: Adic , tu i-ai
cunoscut pe oamenii ştia?
— Da, spun eu din nou. Aş putea s -i spun mai multe, dar
nu-mi st în fire.
E înc frumoas . Îmi pune o întrebare evident :
— Şi cu cine s-a c s torit pân la urm ?
Eu îi r spund:
— Cu acela cu care se potrivea.
— Şi care dintre ei a fost?
Îi zâmbesc.
— O s afli, spun eu încet, pân la sfârşitul zilei, o s afli.
Ea nu ştie ce s cread despre asta, dar nu-mi mai pune
întreb ri. Aşa c începe s se agite. Se gândeşte cum s m
întrebe altceva, deşi nu este sigur cum o s fac asta. Aşa
c se gândeşte s amâne deocamdat acest moment şi se
întinde s ia unul din p h rele.
— E al meu?
— Nu, sta e al t u, şi m întind ca s -i împing doctoria.
Nu pot s-o prind cu degetele. O ia şi se uit la pastile.
Pot s -mi dau seama dup privirea ei c habar n-are
pentru ce sunt. M folosesc de ambele mâini ca s -mi iau
paharul şi iau pastilele. Şi ea face la fel. Ast zi nu se mai
— 111 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
împotriveşte. Asta simplific lucrurile. Ridic paharul ca şi
cum aş ine un toast şi cu o înghi itur de ceai îmi şterg din
gur acel gust nisipos. Se face frig. Le ia pe încredere şi le
înghite cu mai mult ap .
Afar începe s cânte o pas re şi amândoi ne întoarcem
capul. O vreme r mânem t cu i, bucurându-ne împreun de
ceva frumos. Apoi t cere şi ea ofteaz .
— Trebuie s te întreb altceva, spune ea.
— O s încerc s - i r spund, orice m-ai întreba.
— Totuşi, e greu.
Nu m priveşte şi nu pot s -i v d ochii. Aşa îşi ascunde ea
gândurile. Unele lucruri nu se schimb niciodat .
— Nu te gr bi, îi spun eu.
Ştiu ce m va întreba.
În cele din urm , se întoarce spre mine şi m priveşte
drept în ochi. Îmi zâmbeşte frumos, ca şi cum i-ar zâmbi
unui copil, nu unui iubit.
— Nu vreau s te jignesc pentru c ai fost atât de dr gu
cu mine, dar…
Aştept. Vorbele ei m vor durea. O s -mi frâng inima şi o
s -mi lase o cicatrice.
— ţine eşti tu?
Locuim la Azilul pentru Îngrijire Permanent din Creekside
de trei ani. Fusese hot rârea ei s venim aici, în parte pentru
c era aproape de cas , dar şi pentru c se gândise c aşa
îmi va fi mai uşor. Ne-am încuiat casa pentru c niciunul din
noi n-am fi suportat s-o vindem, am semnat nişte hârtii şi, ca
prin minune, am primit un loc în care s tr im şi s murim,
în schimbul unei libert i pentru care muncisem o via
întreag .
Ţineîn eles c era îndrept it s fac asta. Eu nu puteam
sub nicio form s am singur grij de ea, pentru c pe
amândoi ne ajunsese boala. Tr im ultimele minute din
ultima zi a vie ii noastre şi ceasul tic ie. ţu putere. M întreb
dac numai eu îl aud.
O durere îmi zvâcneşte prin degete şi-mi aduce aminte c
nu ne-am mai inut de mân , împreunându-ne degetele, de
când am venit aici. M întristez, dar asta e din vina mea, nu
— 112 —
NICHOLAS SPARKS
a ei. Am artroz în cea mai grav form , reumatoid şi într-
un stadiu avansat. Mâinile mele s-au deformat, sunt groteşti
şi-mi pulseaz tot timpul cât sunt treaz. Le privesc şi aş vrea
s dispar , s -mi fie amputate, dar aşa n-aş mai fi în stare s
fac nimicurile pe care trebuie s le fac. Aşa c uneori îmi
folosesc unghiile ca s -mi revin şi în fiecare zi o iau de mân
în ciuda durerii, şi fac tot ce pot ca s stau aşa pentru c
ştiu c asta vrea ea.
Deşi Ţiblia spune c omul poate tr i pân la o sut
dou zeci de ani, eu nu vreau şi nu cred c trupul meu ar
suporta, chiar dac eu aş mai duce-o o vreme. Se n ruie, pe
rând moare câte o p rticic din el, într-o eroziune constant
a interiorului, dar şi a încheieturilor. Mâinile mi-au devenit
nefolositoare, rinichii au început s m lase şi ei, iar pulsul
îmi scade de la lun la lun . Mai r u, am cancer, de data
asta, de prostat . Aceasta este cea de a treia lupt cu
inamicul nev zut şi, în cele din urm , m va înfrânge, dar
numai atunci când voi spune eu c a venit timpul. Doctorii
sunt îngrijora i pentru mine, dar eu nu sunt. N-am timp s -i
îngrijorez, acum, la apusul vie ii.
Din cei cinci copii ai noştri, mai tr iesc patru şi, deşi le e
greu s ne viziteze, vin des şi pentru asta le sunt
recunosc tor. Dar chiar şi atunci când nu sunt aici, ei sunt
cu to ii vii în mintea mea în fiecare zi, şi-mi amintesc de
zâmbetele şi de lacrimile cu care î i cl deşti o familie. Pere ii
camerei mele sunt acoperi i cu o groaz de fotografii. Ei sunt
moştenirea mea, contribu ia pe care am adus-o pe aceast
lume. Sunt foarte mândru. Uneori m întreb ce gândeşte
so ia mea despre ei atunci când viseaz sau dac se gândeşte
vreodat la ei, sau dac viseaz . Sunt multe lucruri pe care
nu le mai în eleg la ea.
M întreb ce-ar zice tata despre via a mea şi ce ar fi f cut
el dac ar fi fost în locul meu. Nu l-am v zut de cincizeci de
ani şi din el n-a mai r mas acum decât o umbr în gândurile
mele. Nu mi-l mai pot imagina foarte clar, chipul lui e
întunecat de parc din spatele lui ar str luci o lumin . Am o
singur fotografie de-a lui, dar şi aceasta s-a îng lbenit. Peste
înc zece ani, o s dispar de tot, aşa cum voi disp rea şi eu,
— 113 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
şi amintirea lui va fi ştears asemenea unui rând scris pe
nisip. Dac n-ar fi jurnalele mele, aş jura c n-am tr it decât
o jum tate din via . Perioade lungi din via a mea par s fi
disp rut. Şi chiar acum când citesc pasaje din jurnale, m
întreb cine eram când le-am scris, pentru c nu mai pot s -
mi amintesc acele evenimente din via a mea. Sunt momente
când stau şi m întreb unde a disp rut totul.
— Numele meu, zic eu, e Duke. Am fost întotdeauna un
admirator de-al lui John Wayne.
— Duke, şopteşte ea, Duke.
Se gândeşte o clip , cu fruntea încruntat şi privirea
serioas .
— Da, zic eu, sunt aici lâng tine.
„Şi voi fi întotdeauna―, îmi spun.
Ea roşeşte când aude r spunsul. Ochii i se umezesc, i se
înroşesc şi lacrimile încep s -i curg pe obraji. M doare
inima pentru ea şi pentru a mia oar îmi doresc s pot face
ceva. Îmi spune:
— Îmi pare râu. Nu în eleg nimic din ceea ce mi se
întâmpl acum. ţhiar şi tu. ţând te aud vorbind, simt c ar
trebui s te cunosc, dar nu te cunosc. Nu-mi ştiu nici m car
numele meu.
Îşi şterse lacrimile şi spuse:
— Ajut -m , Duke, ajut -m s -mi aduc aminte cine sunt.
Sau, cel pu in, cine am fost. M simt atât de pierdut !
Inima îi r spunde, dar nu-i spun adev ratul ei nume. Aşa
cum nu mi-am spus nici eu numele. Şi am motivele mele.
— Eşti Hannah, iubeşti via a şi ai fost întotdeauna
sprijinul celor care s-au bucurat de prietenia ta. Eşti un vis,
o creatoare de fericire, o artist care a emo ionat mii de
suflete. Ai avut o via împlinit şi niciodat n-ai dorit nimic
pentru c nevoile tale sunt spirituale şi pentru asta n-ai
decât s priveşti în sufletul t u. Eşti bun şi credincioas şi
eşti în stare s vezi frumuse ea acolo unde al ii n-o v d. Ai
dat multe lec ii frumoase şi ai visat întotdeauna la lucruri
mai bune. M opresc o clip ca s -mi trag sufletul. Apoi
continuu: Hannah, n-ai niciun motiv s te sim i pierdut ,
pentru c :
— 114 —
NICHOLAS SPARKS

Nimic nu se poate pierde vreodat ,

Nici naşterea, nici identitatea, nici forma – niciun
obiect din lumea aceasta
Nici via a, nici for a, nici alt lucru vizibil…
Trupul greoi, îmb trânit, rece – cenuşa r mas
din alte focuri,
…Se va aprinde din nou, aşa cum se cuvine.

Se gândeşte o clip la ceea ce i-am spus. M uit în t cere

c tre fereastr şi observ c ploaia s-a oprit. În camer , începe
s p trund lumina soarelui. M întreab :
— Tu ai scris asta?
— Nu eu, ci Walt Whitman.
— Cine?
— Un îndr gostit de cuvinte, un maestru al gândurilor.
Nu-mi r spunde imediat. M priveşte mult timp, pân
când începem s respir m în acelaşi ritm. Inspira ie.
Expira ie. Inspira ie. Expira ie. Respira ii adânci. M întreb
dac ea ştie c o g sesc frumoas .
— Vrei s mai r mâi pu in cu mine? m întreab ea, în
cele din urm .
Îi zâmbesc şi dau din cap. Îmi zâmbeşte şi ea. Se întinde
dup mâna mea, mi-o ia cu delicate e şi şi-o aşeaz pe
mijloc. Priveşte nodurile dure care îmi deformeaz degetele şi
mi le mângâie încet. Mâinile ei au r mas tot ca de înger.
— Vino, îi spun eu ridicându-m cu greu, hai s mergem
s ne plimb m. E r coare şi afar ne aşteapt bobocii de
gâsc . E o zi minunat .
O privesc în timp ce-i spun aceste ultime cuvinte.
Ea roşeşte. M face s m simt din nou tân r.

A fost celebr , bineîn eles. „Unul dintre cei mai buni pictori
din Sud, din secolul al XX-lea―, spuneau unii şi eu am fost şi
înc mai sunt mândru. Spre deosebire de mine, care m
chinuiam s scriu chiar şi cele mai simple versuri, so ia mea
putea s creeze frumosul tot atât de uşor cum crease
— 115 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
Dumnezeu lumea. Picturile ei sunt prin muzeele din toat
lumea, dar eu nu mi-am p strat decât dou . Primul tablou
pe care mi l-a dat şi pe ultimul. Sunt în camera mea şi,
noaptea târziu, stau şi m uit, şi câteodat plâng atunci când
le privesc. Nu ştiu de ce.
Şi aşa au trecut anii. Ne-am tr it via a muncind, pictând,
crescându-ne copiii şi iubindu-ne. M uit pe fotografii de la
zilele de Cr ciun, din excursiile f cute cu toat familia, de la
absolviri şi nun i. V d nepo i şi chipuri fericite. V d fotografii
cu noi, cu p rul din ce în ce mai alb şi cu tr s turile fe ei
adâncindu-se. O via care pare atât de obişnuit şi totuşi e
atât de extraordinar .
Nu ne-am putut prevedea viitorul, dar în definitiv cine
poate? Via a nu e întotdeauna ceea ce ne aştept m noi s fie.
Şi la ce m-am aşteptat eu? La pensionare. Vizite pe la nepo i
şi poate mai multe c l torii. Ei i-a pl cut întotdeauna s
c l toreasc . M-am gândit c poate o s -mi fac un nou
hobby, dar m gândeam la construc ia de vapoare. Din sticl .
Mic, minu ios, dar imposibil de realizat acum cu aceste
mâini. Dar nu sunt trist.
Vie ile noastre nu pot fi catalogate numai dup ultimii ani,
sunt sigur de asta şi cred c ar fi trebuit s îmi dau seama,
într-un fel, ce ne aştepta. Privind înapoi, cred c acest lucru
pare evident, dar la început am crezut c deruta ei era
normal şi nu mi s-a p rut ieşit din comun. Uita unde-şi
punea cheile, dar cine nu uit ? Uita numele câte unui vecin,
dar acea persoan nu era cineva foarte cunoscut sau pe care
s -l întâlnim foarte des. ţâteodat scria anul greşit când îşi
f cea socotelile, dar din nou, am crezut c sunt simple greşeli
pe care le faci când te gândeşti la altceva.
Numai când s-au întâmplat lucruri mai evidente am
început s b nuiesc ce era mai r u. Un fier de c lcat aşezat
în frigider, haine în chiuvet , c r i în cuptor. Şi alte lucruri.
Dar în ziua în care am g sit-o la trei blocuri de cas ,
plângând pe volanul maşinii pentru c nu mai g sea drumul
înapoi, atunci m-am îngrozit cu adev rat. Şi ea era speriat
pentru c atunci când i-am b tut în geam, s-a întors spre
mine şi mi-a spus:
— 116 —
NICHOLAS SPARKS
— Dumnezeule, ce se întâmpl cu mine? Te rog, ajut -m !
Am sim it un nod în stomac, dar n-am îndr znit s m
gândesc la ce era mai r u.
Dup şase zile am mers la doctor şi a început o serie de
teste. Nu le-am în eles atunci şi nu le în eleg nici acum, dar
cred c pentru c mi-e fric s aflu mai multe. A stat aproape
o or la doctorul Ţarnwell şi s-a întors şi a doua zi. A fost cea
mai lung zi din via a mea. M-am uitat prin reviste pe care
nu puteam s le citesc, am jucat jocuri la care nu m puteam
concentra. În cele din urm , ne-a chemat pe amândoi în
birou şi ne-am aşezat. Ea m inea de bra încrez toare, dar
îmi aduc perfect aminte c şi mâinile mele tremurau.
— Îmi pare r u c trebuie s v spun asta, începu doctorul
Barnwell, dar se pare c trece i prin primele stadii ale bolii
Alzheimer…
Mintea mi s-a înce oşat şi nu puteam s v d decât becul
care str lucea deasupra capetelor noastre. În cap îmi
r sunau cuvintele: „primele faze ale bolii Alzheimer―.
Totul a început s se învârt în jurul meu şi am sim it cum
m strângea de bra . Şoptea, aproape pentru sine:
— O, Noah… Noah…
Şi mie îmi revenea în minte cuvântul „Alzheimer―, pe
m sur ce lacrimile începuser s curg .
Este o boal searb d , la fel de lipsit de via ca şi
deşertul. Fur inimi, suflete şi amintiri. Nu ştiam ce s -i
spun, în timp ce ea suspina pe um rul meu, aşa c am inut-
o în bra e.
Doctorul era şi el îndurerat. Era un om bun şi-i fusese
greu. Era mai tân r decât mezinul nostru şi, în fa a lui,
deveneam conştient de vârsta mea. Aveam mintea înce oşat ,
iubita mea tremura şi eu nu m puteam gândi decât la un
singur lucru:

Niciun om care se îneac nu ştie care pic tur

De ap i-a luat ultima suflare…

ţuvintele unui poet în elept şi totuşi ele nu-mi aduceau

— 117 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
liniştea. Nu ştiu ce însemnau sau de ce îmi venir în minte.
Ne-am tot leg nat în bra e şi Allie, visul meu, frumuse ea
mea f r vârst , mi-a spus c -i p rea r u. Ştiam c n-aveam
ce s iert şi i-am şoptit la ureche:
— O s fie bine, am şoptit, dar eram speriat.
Eram un om pustiit care n-avea nimic de oferit, eram gol
asemenea unei scorburi.
Nu-mi amintesc decât fragmente din explica ia doctorului
Barnwell.
— Este o deficien degenerativ a creierului care afecteaz
memoria şi personalitatea… nu exist niciun remediu sau
terapie… N-avem cum s ştim cât de repede va progresa…
difer de la om la om. Aş vrea s ştiu mai multe… O s fie şi
zile bune… ţu trecerea timpului o s se agraveze… Îmi pare
r u c eu sunt cel care v d aceste veşti.
Îmi pare r u…
Îmi pare r u…
Îmi pare r u…
Tuturor le p rea r u. ţopiii erau distruşi, prietenilor le era
team pentru ei înşişi. Nu-mi aduc aminte cum şi când am
ieşit din cabinetul doctorului şi nu-mi aduc aminte cum am
ajuns acas . Nu-mi mai amintesc nimic din acea zi şi aici m
asem n perfect cu so ia mea.
Au trecut patru ani de-atunci. Între timp, am f cut tot ce-
am putut, tot ce-a fost posibil. Allie s-a organizat, c ci îi
st tea în fire s fac asta. A aranjat s p r sim casa şi s ne
mut m aici. Şi-a ref cut testamentul şi l-a sigilat. A l sat
instruc iuni precise pentru înmormântare şi ele se afl în
dulapul meu, în ultimul sertar. Eu nu le-am v zut. Şi când a
terminat, a început s scrie. S le scrie prietenilor şi copiilor.
Fra ilor, surorilor şi verilor. Nepoatelor, nepo ilor şi vecinilor.
Şi mie.
Le citesc uneori, când am puterea necesar ; şi când o fac,
îmi aduc aminte de Allie în serile reci de iarn , stând lâng
focul care trosnea, cu un pahar de vin lâng ea, citind
scrisorile pe care i le scrisesem eu de-a lungul anilor. Le-a
p strat şi acum le p strez şi eu pentru c aşa i-am promis.
Mi-a spus c o s ştiu ce s fac cu ele. Şi avea dreptate; am
— 118 —
NICHOLAS SPARKS
descoperit c -mi face pl cere s citesc fragmente din ele, aşa
cum f cea şi ea. Aceste scrisori m intrig , pentru c , atunci
când le r sfoiesc, îmi dau seama c romantismul şi pasiunea
sunt posibile la orice vârst . O privesc acum pe Allie şi îmi
dau seama c niciodat n-am iubit-o mai mult, dar când
citesc aceste scrisori îmi dau seama c întotdeauna am sim it
aşa.
Ultima oar le-am citit acum trei seri, la o or la care ar fi
trebuit s dorm de mult. Era aproape ora dou , când m-am
dus la mas şi am g sit un teanc gros de scrisori, îng lbenite
de vreme. Am desf cut panglica, şi ea veche de o jum tate de
secol, şi am g sit scrisorile pe care le ascunsese mama ei cu
mult timp în urm , dar şi scrisori ulterioare. O via în
scrisori, scrisori care purtau dovada dragostei mele, scrisori
din inim . Le-am r sfoit zâmbind, sco ând din teanc una câte
una şi, în cele din urm , am deschis o scrisoare de la prima
noastr aniversare.
Am citit un fragment:

Când te văd acum, mişcându-te încet, în timp ce o

viaţă nouă se naşte în tine, sper să ştii cât de mult
însemni tu pentru mine şi cât de deosebit a fost acest
an. Nu există bărbat mai binecuvântat decât mine şi te
iubesc din toată inima.

O pun deoparte, mai r scolesc prin teanc şi g sesc alta,

scris într-o sear rece, cu treizeci şi nou de ani în urm :

Când am stat lângă tine, în timp ce mezina noastră

cânta la serbarea de Crăciun, te-am privit şi am
observat o mândrie pe care numai cei cu sentimente
puternice o pot simţi şi am ştiut că nu există om mai
norocos ca mine.

Dup ce a murit fiul nostru care sem na atât de bine cu

mama lui… A fost cea mai grea perioad prin care am trecut
vreodat şi îmi amintesc şi ast zi acele cuvinte:

— 119 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
Când ne va fi greu şi vom fi trişti, o să te ţin în braţe
şi o să te alint, şi o să iau durerea ta asupra mea. Când
plângi tu, plâng şi eu şi când te doare pe tine, mă doare
şi pe mine. Şi împreună o să încercăm să stăvilim toate
şuvoaiele de lacrimi şi toată disperarea, şi vom reuşi să
străbatem drumurile pline de gropi ale vieţii.

M opresc o clip , ca s mi-l amintesc. Avea patru ani, era

doar un copilaş. Eu am tr it de dou zeci de ori mai mult ca
el, dar, dac aş fi putut, i-aş fi dat lui via a mea. Este
îngrozitor ca tu s supravie uieşti copilului t u, e o tragedie
pe care nu i-o doresc nim nui.
Încerc din r sputeri s -mi st pânesc lacrimile şi mai
r sfoiesc vreo câteva scrisori ca s -mi limpezesc gândurile şi
g sesc o scrisoare de la cea de-a dou zecea aniversare, un
eveniment la care mi-era mai uşor s m gândesc.

Când te privesc, iubita mea, dimineaţa înainte să

mergi la duş sau în atelierul tău, mâzgălită cu vopsea,
cu părul strâns şi ochii obosiţi, îmi dau seama că tu eşti
cea mai frumoasă femeie din lume.

Am continuat aceast coresponden a vie ii noastre şi a

dragostei, şi am mai citit înc zeci de scrisori, unele
dureroase, dar cele mai multe îmi mergeau la suflet. Pe la trei
am obosit, dar ajunsesem la ultimele scrisori din teanc. Mai
r m sese una singur , ultima pe care i-o scrisesem şi ştiam
c trebuia s-o citesc.
Am deschis-o şi am scos cele dou foi. Am pus cea de-a
doua foaie deoparte, m-am apropiat de lumin cu prima şi
am început s citesc.

Iubita mea Allie

Pe terasă nu se aud decât sunetele care plutesc prin

întuneric şi, pentru prima oară, nu-mi găsesc cuvintele.
Pentru mine, este o experienţă stranie, pentru că atunci
— 120 —
NICHOLAS SPARKS
când mă gândesc la tine şi la viaţa pe care am trăit-o
împreună, îmi vin în minte o mulţime de lucruri. O viaţă
de amintiri. Dar cum să le exprimi în cuvinte? Nu ştiu
dacă sunt în stare. Nu sunt poet şi totuşi ar fi nevoie de
o poezie care să exprime tot ceea ce simt eu pentru tine.
Aşa că mintea mea zboară şi-mi aduc aminte cum ne
gândeam la viaţa noastră împreună, tot aşa de bine
cum îmi aduc aminte că în dimineaţa asta am făcut
cafeaua. Erau acolo şi Kate, şi Jane, şi amândouă au
tăcut când am intrat în bucătărie. Am văzut că
plânseseră şi, fără să le spun nici un cuvânt, m-am
aşezat cu ele la masă şi le-am ţinut de mână. Şi ştii ce-
am văzut când le-am privit? Te-am văzut pe tine, cu
mult timp în urmă, am văzut ziua în care ne-am luat la
revedere. Semănau cu tine, aşa cum erai pe-atunci,
frumoasă şi sensibilă, sfârşită de durerea care te
copleşeşte atunci când pierzi ceva deosebit. Şi nu ştiu
de ce, dar asta m-a făcut să le spun o poveste.
I-am chemat şi pe Jeff şi pe David în bucătărie,
pentru că erau şi ei acolo şi, când toţi copiii erau de
faţă, le-am povestit despre noi şi despre cum te-ai întors
la mine, cu mult timp în urmă. Le-am povestit despre
plimbarea noastră, despre cina din bucătărie şi au
ascultat zâmbind când eu le povesteam cum ne-am
plimbat cu canoea şi am stat apoi în faţa şemineului în
timp ce afară se dezlănţuia furtuna. Le-am povestit
cum, în ziua următoare, mama ta ne-a avertizat în
legătură cu venirea lui Lon şi au părut la fel de
surprinşi, pe cât fuseserăm şi noi atunci; le-am povestit
chiar şi ce s-a întâmplat mai târziu, după ce tu ai plecat
în oraş.
N-am uitat niciodată acele momente, chiar şi după
atâta amar de vreme. Chiar dacă n-am fost acolo, tu mi-
ai povestit o singură dată şi-mi amintesc că m-a uimit
câtă putere ai avut în acea zi. Nici acum nu-mi pot
imagina ce gândeai când ai intrat în hol şi l-ai văzut pe
Lon sau ce trebuie să fi simţit când ai vorbit cu el. Mi-ai
spus că aţi plecat de la hotel şi v-aţi aşezat pe o bancă
— 121 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
în faţa bisericii metodiste şi el te-a ţinut de mână chiar
şi atunci când tu îi explicai că trebuie să rămâi.
Ştiu că ai ţinut la el. Şi reacţia lui dovedeşte că şi el a
ţinut la tine. Nu, n-a înţeles că te pierde, dar cum ar fi
putut să înţeleagă? Nu ţi-a dat drumul la mână nici
atunci când i-ai explicat că m-ai iubit întotdeauna şi că
n-ar fi cinstit faţă de el. Ştiu că era rănit şi supărat, şi
timp de aproape o oră a încercat să te facă să te
răzgândeşti, dar când te-ai ridicat hotărâtă şi i-ai spus:
„Nu pot să mă întorc cu tine, îmi pare rău!“, el a ştiut că
hotărârea ta era deja luată. Mi-ai spus că el n-a putut
decât să dea din cap şi aţi rămas acolo mult timp, fără
să vorbiţi. M-am întrebat întotdeauna la ce se gândea el
când stătea lângă tine, dar sunt sigur că şi el simţea
ceea ce simţisem eu numai cu câteva ore în urmă. Şi
când, în cele din urmă, te-a condus la maşină, ţi-a spus
că sunt un bărbat norocos. S-a purtat ca un domn şi
atunci am înţeles de ce îţi fusese atât de greu să alegi.
Îmi aduc aminte că atunci când am terminat de
povestit, în cameră s-a lăsat tăcere şi Kate s-a ridicat
să mă îmbrăţişeze. „Of tăticule“, mi-a spus ea cu lacrimi
în ochi şi, deşi mă aşteptam să îmi pună tot felul de
întrebări, ei n-au făcut-o. Dar mi-au dăruit ceva
deosebit.
În următoarele ore, fiecare mi-a spus cât de mult
însemnaserăm noi pentru ei, pentru felul în care îi
crescuserăm. Unul câte unul mi-a povestit lucruri pe
care eu le uitasem de mult. Şi, la sfârşit, am plâns
pentru că mi-am dat seama cât de bine îi crescuserăm.
Eram atât de mândru de ei şi de fericit că trăisem aşa o
viaţă! Şi nimeni n-o să-mi poată lua asta niciodată.
Nimeni! Îmi doresc numai să fi fost şi tu aici să te bucuri
cu mine.
După ce-au plecat, m-am aşezat în balansoar,
amintindu-mi momente din viaţa noastră. Tu eşti mereu
în gândurile mele şi în inima mea nu găsesc nici un
moment în care tu să nu fi fost parte din mine. Nu ştiu
ce s-ar fi întâmplat cu mine dacă nu te-ai fi întors în
— 122 —
NICHOLAS SPARKS
acea zi, dar n-am nicio îndoială că aş fi trăit şi aş fi
murit copleşit de regrete,regrete pe care, din fericire, n-o
să le cunosc niciodată.
Te iubesc, Allie! Sunt ceea ce sunt datorită ţie. Tu eşti
motivaţia, speranţa şi visul meu şi, orice ni s-ar
întâmpla în viitor, fiecare zi pe care o petrecem
împreună este cea mai frumoasă zi a vieţii mele. Sunt al
tău pentru totdeauna.
Şi, iubita mea, şi tu eşti a mea pentru totdeauna.
Noah

Pun scrisoarea deoparte şi-mi aduc aminte cum st team

cu Allie pe teras şi ea citea aceast scrisoare pentru prima
oar . Era o dup -amiaz târzie, cerul verii era str b tut de
fâşii roşii şi ziua se topea în asfin it. ţerul îşi schimba
culoarea încetul cu încetul şi, în timp ce priveam cum apune
soarele, mi-aduc aminte c m gândeam la acel moment
scurt şi str lucitor când ziua se transform în noapte.
Apusul, mi-am dat eu seama atunci, este numai o iluzie,
pentru c soarele este ori deasupra, ori dedesubtul
orizontului. Şi asta înseamn c ziua şi noaptea sunt
îngem nate într-un fel în care pu ine lucruri sunt; nu pot
exista separat şi totuşi, nici laolalt . „Cum ar fi, îmi amintesc
c m întrebam, s fim veşnic împreun şi totuşi desp r i i
pentru totdeauna?―
Privind înapoi, mi se pare ironic faptul c ea a ales s
citeasc scrisoarea exact în momentul în care mie mi-a venit
aceasta întrebare în minte. Ţineîn eles, mie mi se pare ironic
pentru c acum ştiu r spunsul. Acum ştiu cum e s fim zi şi
noapte împreun şi totuşi desp r i i pentru totdeauna.
Locul în care st m eu şi Allie în aceast dup -amiaz este
superb. Este centrul universului meu. Totul e aici, pe râu:
p s ri, gâşte, prietenii mei. Trupurile lor plutesc pe apa rece
care le reflect culorile şi le fac s par mai mari decât sunt.
Şi Allie este copleşit de minun ia lor şi, încetul cu încetul,
ajungem s ne cunoaştem din nou.
— Îmi face bine s vorbesc cu tine. Am descoperit c -mi
lipseşte, chiar şi atunci când nu trece prea mult timp.
— 123 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
Sunt sincer şi ea ştie asta, dar e înc prev z toare. Sunt
un str in.
— Exist vreun lucru pe care-l facem foarte des? întreab
ea. St m adesea aici şi privim p s rile? Adic , ne cunoaştem
bine?
— Da şi nu. ţred c toat lumea are secrete, dar mai cred
c noi ne cunoaştem de ani de zile.
Îşi priveşte mâinile, apoi le priveşte şi pe-ale mele. Se
gândeşte o clip şi eu îi v d chipul dintr-un unghi din care
pare din nou tân r . Nu purt m verighetele. Şi pentru acest
lucru avem un motiv. M întreab :
— Ai fost vreodat c s torit?
Dau din cap.
— Da.
— Şi cum era ea?
Îi spun adev rul.
— A fost visul meu. Ea m-a f cut ceea ce sunt şi atunci
când o ineam în bra e mi se p rea chiar mai firesc decât
b taia propriei inimi. M gândesc la ea tot timpul. M
gândesc la ea chiar şi acum când stau aici. N-o s mai existe
niciodat cineva ca ea.
Se leag de aceste ultime cuvinte. Nu ştiu ce crede ea
despre asta. În cele din urm , vorbeşte încet şi vocea ei e
angelic , senzual . M întreb dac ea ştie c m gândesc la
aceste lucruri.
— E moarta?
„Ce e moartea?― m întreb şi îi r spund:
— So ia mea tr ieşte în inima mea. Şi acolo o s r mân
veşnic.
— Înc o mai iubeşti, nu-i aşa?
— Ţineîn eles! Dar iubesc şi multe alte lucruri. Îmi place
s stau aici cu tine. Îmi place s împart frumuse ea acestui
loc cu cineva la care in. Îmi place s v d egretele plonjând în
ap şi c utând de mâncare.
Tace câteva clipe. Priveşte în alt parte, ca s nu-i v d
chipul. Are acest obicei de ani de zile.
— De ce faci asta?
Nu-i era team , era doar curioas . Asta era bine. Ştiu ce
— 124 —
NICHOLAS SPARKS
vrea s spun , totuşi o întreb:
— Ce?
— De ce î i petreci ziua cu mine?
Zâmbesc.
— Sunt aici pentru c aici trebuie s fiu. Nu e complicat.
Şi eu, şi tu ne sim im bine. Nu rata aceste clipe, nu sunt
pierdute. E ceea ce vreau s fac. Stau aici şi vorbim, şi m
gândesc: „Ce ar putea fi mai frumos decât ceea ce facem noi
acum?―
M priveşte în ochi şi pentru o clip , doar pentru o clip ,
ochii îi sclipesc. Pe buze, îi r sare un zâmbet.
— Îmi place s stau cu tine, dar dac încerci s m faci
curioas , ai reuşit. Recunosc c -mi face pl cere compania ta,
dar nu ştiu nimic despre tine. Nu m aştept s -mi spui
povestea vie ii tale, dar de ce eşti atât de misterios?
— Am citit odat c femeilor le plac str inii misterioşi.
— În eleg, şi totuşi nu mi-ai r spuns la întrebare. Nu mi-ai
r spuns la majoritatea întreb rilor. În diminea a asta, nici
m car nu mi-ai spus cum s-a terminat povestea.
Dau din umeri. R mânem t cu i pentru o clip . În cele din
urm o întreb:
— E adev rat?
— ţe s fie adev rat?
— ţ femeilor le plac str inii misterioşi.
Se gândeşte şi râde. Apoi r spunde, aşa cum aş fi r spuns
şi eu:
— ţred c unora le plac.
— Şi ie î i plac?
— Acum nu m încol i! Nu te cunosc îndeajuns de bine.
M tachina şi mie îmi pl cea.
Am r mas t cu i şi am privit lumea din jurul nostru. Ne
trebuise o via întreag ca s înv m asta Se pare c
numai b trânii pot sta unul lâng altul, f r s spun nimic
şi s se simt totuşi ferici i. Tinerii ner bd tori şi nechibzui i
trebuie s sparg întotdeauna t cerea. E o pierdere, pentru
c t cerea e pur . T cerea e sfânt . Îi apropie pe oameni
pentru c numai aceia care se simt bine împreun pot sta
unul lâng altul f r s vorbeasc . Acesta este marele
— 125 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
paradox.
Timpul trece şi încetul cu încetul respira iile noastre încep
s coincid aşa cum se întâmplase şi în diminea a asta.
Respira ii adânci, respira ii relaxate şi ea a ipeşte asemenea
acelora care se simt bine. M întreb dac tinerii ar fi în stare
s se bucure de asta. În cele din urm , când se trezeşte, se
întâmpl o minune.
— Vezi pas rea aia?
Arat spre ea şi eu îmi mijesc ochii. E de mirare c pot s
v d, dar numai pentru c soarele este str lucitor. Ar t şi eu
cu degetul.
— E un pesc ruş caspic, îi spun eu încetişor şi ne
concentr m asupra lui privindu-l în timp ce plutea deasupra
râului. Şi, ca şi cum şi-ar fi redescoperit un vechi obicei,
când îmi cobor bra ul, îi pun mâna pe genunchi şi ea nu mi-
o d la o parte.

Are dreptate când spune c sunt evaziv. În zile ca aceasta,

când singurul lucru care-i lipseşte este memoria, r spund
vag pentru c în aceşti ultimi ani mi-am r nit de multe ori
so ia neinten ionat cu nişte vorbe care mi-au sc pat şi vreau
s nu se mai întâmple. Aşa c m limitez s îi r spund
numai la ce sunt întrebat, câteodat nu prea bine şi atunci
nu mai iau niciodat ini iativa.
Este o hot râre grea, bun şi rea deopotriv , dar necesar ,
deoarece cunoaşterea aduce dup sine durerea. ţa s nu
mai fie atâta durere, n-o s mai fie nici atâtea r spunsuri.
Sunt zile în care nu afl nimic despre copiii ei sau despre
faptul c suntem c s tori i. Regret acest lucru, dar nu pot
s -l schimb.
Asta m face s fiu necinstit? Poate, dar am v zut-o
zdrobit sub şuvoiul de informa ii legate de via a ei. Aş putea
s m mai uit în oglind f r nicio remuşcare ştiind c am
uitat tot ce era important pentru mine? N-aş putea nici eu şi
nici ea, pentru c aşa a început aceast odisee. Via a ei,
c s toria ei, copiii ei. Prietenii şi munca. Întreb ri şi
r spunsuri asem n toare cu acelea din concursul televizat
„Aceasta este via a ta―.
— 126 —
NICHOLAS SPARKS
Erau zile grele pentru amândoi. Eu eram un obiect f r
sentimente, o enciclopedie a întreb rilor din via a ei care
începeau cu cine, ce şi unde, dar de fapt tocmai aceste de ce-
uri erau cele mai valoroase, acele lucruri pe care nu le
cunoşteam şi la care nu puteam s îi r spund. Obişnuia s
se uite la fotografii ale copiilor pe care-i uitase, s in în
mân pensule care nu-i inspirau nimic şi s citeasc scrisori
de dragoste, care nu-i aduceau nicio bucurie. Sl bea cu
fiecare or care trecea, devenea palid şi r ut cioas , şi-şi
sfârşea ziua mai r u decât o începuse. Zilele noastre erau
pierdute şi la fel era şi ea. Şi, ca s fiu egoist, la fel de pierdut
eram şi eu.
Aşa c m-am schimbat. M-am transformat în Magellan sau
ţolumb, un explorator al misterelor min ii, şi am înv at cu
greu, dar am înv at ceea ce era de f cut. Am înv at un
lucru care pentru un copil este evident. ţ via a este o
simpl înşiruire de vie i, fiecare tr ind numai câte o zi. ţ
fiecare zi trebuie tr it încercând s g seşti frumuse ea
dintr-o floare sau dintr-o poezie, s vorbeşti cu animalele. ţ
nu exist o zi mai frumoas decât aceea petrecuta visând şi
privind apusuri de soare, sim ind briza r coroas . Dar, mai
ales, am înv at c via a înseamn s stai pe o b ncu ,
lâng un râu b trân, cu o mân pe genunchi şi, câteodat , în
zilele bune, înseamn s te îndr gosteşti.
— La ce le gândeşti? întreb ea.
S-a înserat. Am plecat de pe b ncu şi mergem agale pe
c r rile luminate care se unduiesc în jurul complexului. Ea
m ine de bra şi eu îi sunt escort . A fost ideea ei. Poate c
am fermecat-o. Poate c nu vrea decât s m sprijine ca s
nu cad. În orice caz, eu zâmbesc.
— M gândesc la tine.
Nu-mi r spunde, dar m strânge de mân şi pot s -mi dau
seama c -i place ceea ce-i spun. Via a noastr împreun m-a
f cut s v d aceste semne, chiar dac nici ea nu îşi d seama
de ele. Continuu:
— Ştiu c nu- i po i aduce aminte cine eşti, dar eu pot şi
îmi dau seama de asta când te privesc şi atunci m simt
bine.
— 127 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
M bate pe mân şi zâmbeşte.
— Eşti un om cu inim bun . Sper ca şi înainte s m fi
sim it la fel de bine cu tine, ca şi acum.
Ne mai plimb m pu in. În cele din urm , ea rupe t cerea:
— Trebuie s - i spun ceva.
— D -i drumul.
— ţred c am un admirator.
— Un admirator?
— Da.
— În eleg.
— Nu m crezi?
— Te cred.
— Aşa şi trebuie.
— De ce?
— Pentru c eu cred c tu eşti acela.
M gândesc la asta în timp ce ne plimb m inându-ne de
mân în t cere, ne plimb m pe lâng camere, prin curte.
Ajungem în gr din unde sunt mai ales flori s lbatice şi aici
îi fac semn s se opreasc . Îi culeg un buche el de flori roşii,
roz, galbene, violete. I le dau şi ea le miroase. Le miroase cu
ochii închişi şi-mi şopteşte:
— Sunt frumoase.
Ne scurt m plimbarea şi ea ine florile într-o mân , iar cu
cealalt m ine pe mine de bra . Oamenii ne privesc pentru
c suntem un miracol viu sau, cel pu in, aşa mi se spune.
Într-un fel e adev rat, deşi de cele mai multe ori nu m simt
prea norocos.
— ţrezi c eu sunt? întreb eu, în cele din urm .
— Da.
— De ce?
— Pentru c am g sit ce ai ascuns.
— Ce?
— Asta, spune ea, întinzându-mi o foi de hârtie. Am
g sit-o sub perna mea.
O citesc şi sun cam aşa:

ţorpul se mişc într-o amor eala dureroas

şi totuşi promisiunea mea
— 128 —
NICHOLAS SPARKS
R mâne adev rat la sfârşitul zilelor noastre,
O atingere delicata care se termin într-un s rut
O s reînvie dragostea cu bucurie.

— Mai sunt şi altele? întreb eu.

— Am g sit asta în buzunarul hainei mele.

Sufletele noastre erau unul, daca vrei s ştii,

Şi n-o s se despart niciodat ;
Pe chipul t u str lucesc minunatele zori
Te caut şi te g sesc în inima mea.

— În eleg, şi asta e tot ce pot s spun.

Ne plimb m şi soarele se afund din ce în ce mai mult la
orizont. ţu timpul, str lucirea argintie este singura r m şi
a zilei şi înc mai vorbim despre poezie. E cu totul fascinat
de romantism.
Pân s ajungem la uş , am obosit deja. Ea ştie, aşa c îmi
face semn s m opresc şi se întoarce cu fa a spre mine. M
întorc şi-mi dau seama cât de r u m-am gârbovit. Acum,
avem aceeaşi în l ime. ţâteodat m bucur c nu-şi d
seama cât de mult m-am schimbat. Se întoarce spre mine şi
m priveşte îndelung.
— Ce faci? o întreb eu.
— Nu vreau s uit nici aceast zi, nici pe tine, şi încerc s -
i p strez vie amintirea.
„O s mearg de data asta?― M întreb şi apoi îmi dau
seama c n-o s se schimbe nimic. Nu se poate schimba.
Totuşi, nu-i spun ce gândesc. Aşa c îi zâmbesc pentru c
vorbele ei sunt frumoase.
— Mul umesc, îi spun eu.
— Vorbesc serios. Nu vreau s te uit din nou. Însemni
foarte mult pentru mine. Nu ştiu ce m-aş fi f cut f r tine
ast zi.
Simt un nod în gât. Dincolo de cuvintele ei se ghiceşte
emo ia, o emo ie pe care o simt şi eu, ori de câte ori m
gândesc la ea. Ştiu c de aceea tr iesc şi în acest moment o
— 129 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
iubesc din toat inima. ţât de mult mi-aş dori s am destul
putere s-o duc în bra e în paradis!
— Nu încerca s spui nimic, îmi spune ea. Hai s tr im
momentul!
Şi-l tr iesc şi m simt ca-n rai.
Ţoala ei e mai grav decât la început, deşi Allie e diferit
de majoritatea. Mai sunt înc trei aici care sufer de aceeaşi
boal şi pot s spun c ei reprezint toat experien a mea
practic despre aceast boal . Spre deosebire de Allie, ei sunt
în stadiile cele mai avansate şi sunt aproape pierdu i. Se
trezesc cu halucina ii şi sunt deruta i. Repet aceleaşi
cuvinte iar şi iar. Doi dintre ei nu se pot hr ni singuri şi o s
moar în curând. A treia are tendin a s hoin reasc şi s se
r t ceasc . Au g sit-o odat în maşina unui str in, cam la
vreo jum tate de kilometru dep rtare. De-atunci o leag de
pat. ţâteodat , trec prin momente foarte dureroase, iar în
alte d i pot fi ca nişte copii pierdu i, trişti şi singuri. Se
întâmpl rar s recunoasc personalul sau pe oamenii care-i
iubesc. Este o boal care te macin şi de aceea copiilor noştri
le e atât de greu s ne viziteze.
Ţineîn eles c şi Allie are problemele ei, probleme care cu
timpul, probabil, se vor agrava. Diminea a e groaznic de
speriat şi plânge f r ca s-o poat consola cineva. Vede
nişte omuşori, asem n tori spiriduşilor, cred eu, care o
privesc, iar ea ip la ei s plece. Face baie de bun voie, dar
nu vrea s m nânce regulat. A sl bit, a sl bit chiar mult,
dup p rerea mea, şi în zilele mai bune fac tot ce pot ca s-o
mai ajut.
Dar aici se sfârşesc aceste asem n ri. De aceea Allie e
considerat un miracol, pentru c uneori, dar numai uneori,
dup ce-i citesc, starea ei se îmbun t eşte. Nu exist nicio
explica ie. „E imposibil, spun doctorii. N-ar trebui s aib
Alzheimer.― Dar are. În majoritatea zilelor şi nop ilor, nu
exist nicio îndoial . În aceast privin , toat lumea e de
acord.
Dar atunci, de ce starea ei este diferita? De ce se schimb
uneori dup ce îi citesc? Le spun motivul doctorilor; undeva,
în adâncul sufletului meu, eu îl ştiu, dar ei nu m cred. Ei
— 130 —
NICHOLAS SPARKS
caut r spunsul în ştiin . De patru ori au venit specialiştii
de la ţhapel Hill, ca s descopere r spunsul. De patru ori au
plecat f r s în eleag . Le spun: „N-ave i cum s în elege i
dac v folosi i numai de ce a i înv at şi de c r ile voastre―,
dar ei clatin din cap şi-mi r spund: „Boala Alzheimer nu-i
aşa. În starea ei, nu e posibil s poarte o conversa ie şi s -i
fie mai bine pe zi ce trece. Niciodat .―
Dar îi este mai bine. Nu în fiecare zi, nu tot timpul şi,
oricum, mai pu in decât înainte. Numai câteodat . Şi în zilele
astea se pare c singurul lucru care-i lipseşte este memoria,
ca şi cum ar avea amnezie. Dar emo iile ei sunt normale,
gândurile îi sunt fireşti. Şi în aceste zile, ştiu c e bine ceea
ce fac.

Când ne întoarcem, cina ne aşteapt în camera lui Allie.

Am aranjat s mânc m aici, aşa cum se întâmpl mereu în
zile ca aceasta şi, înc o dat , nu puteam fi mai mul umit.
Oamenii de-aici au grij de tot. Sunt amabili cu mine şi
pentru asta le sunt recunosc tor.
Am mai stins din lumini, camera este luminat acum de
dou lumân ri aşezate pe masa la care o s st m noi şi
muzica se aude blând în surdin . Paharele şi farfuriile sunt
de plastic, iar sticla e plin cu suc de mere, dar regulile sunt
reguli şi ei nu pare s -i pese. Respir uşor când vede. A f cut
ochii mari.
— Tu ai f cut asta?
Dau din cap şi ea intr în camer .
— Arat minunat!
Îi ofer bra ul meu ca s-o înso esc şi o conduc la fereastr .
Când ajungem acolo, nu-mi d drumul. Atingerea ei e
pl cut şi st m unul lâng altul, în aceast sear senin de
prim var .
Fereastra este întredeschis şi simt un vânticel care-mi
mângâie obrazul. Luna a r s rit şi ea, iar noi privim mult
timp la cerul înstelat, care se desf şoar în fa a noastr .
— Sunt sigur c niciodat n-am mai v zut ceva aşa de
frumos, spune ea şi eu sunt de acord.
— Nici eu, spun eu, dar o privesc pe ea. Ştie ce vreau s
— 131 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
spun şi îi v d zâmbetul. O clip mai târziu îmi şopteşte:
— ţred c ştiu pe cine a ales Allie la sfârşitul poveştii,
spune ea.
— Ştii?
— Da.
— Pe cine?
— L-a ales pe Noah.
— Eşti sigur ?
— Absolut.
Zâmbesc şi îi confirm, dând din cap.
— Da, pe el l-a ales, îi spun încetişor şi ea-mi zâmbeşte.
ţhipul îi str luceşte.
Trag scaunul ei cu pu in efort. Se aşeaz şi m aşez şi eu
în partea opus a mesei. Îmi întinde mâna pe deasupra
mesei, eu i-o iau şi-i simt degetul începând s se plimbe pe
mâna mea, aşa ca alt dat . F r s vorbesc, o privesc
îndelung, tr ind şi retr ind momente din trecut, amintindu-
mi de tot şi f când ca totul s par real. Simt un nod în gât
şi, înc o dat , îmi dau seama cât de mult o iubesc. Vocea
îmi tremur când, în sfârşit, reuşesc s vorbesc:
— Eşti atât de frumoas ! îi spun. Şi din ochii ei îmi dau
seama c ştie ce simt pentru ea şi ce vreau s -i spun.
Nu-mi r spunde.
Îşi coboar pleoapele şi eu m întreb la ce se gândeşte. Nu-
mi d niciun indiciu şi-i strâng mâna delicat. Aştept. ţu
toate visele mele, îi cunosc inima şi ştiu c aproape am ajuns
la ea.
Apoi se întâmpl un miracol care-mi dovedeşte ca am
dreptate.
În timp ce Glenn Miller cânt încetişor la pian într-o
camer al turat , o privesc cum încetul cu încetul începe s
se lase în voia sentimentelor. V d cum pe buzele ei începe s
apar un zâmbet, un zâmbet care merit tot efortul şi o
urm resc în timp ce-şi ridic ochii tulburi spre mine. M
trage de mân spre ea.
— Eşti minunat… spune ea încetişor, cedând şi în acel
moment se îndr gosteşte de mine; ştiu asta pentru c am
v zut aceste semne de o mie de ori.
— 132 —
NICHOLAS SPARKS
Nu mai spune nimic, nici nu trebuie, şi m priveşte din
nou, parc dintr-o alt via şi asta m împlineşte. Îi
zâmbesc cu toat pasiunea de care sunt în stare şi ne uit m
unul la altul, în timp ce, în noi, sentimentele dau n val
asemenea valurilor unui ocean. Privesc prin camer , apoi m
uit în tavan, apoi din nou la Allie şi felul în care ea m
priveşte, m înc lzeşte. Şi deodat , m simt din nou tân r.
Nu îmi mai e nici frig, nu mai simt nicio durere, nu mai sunt
nici gârbovit sau deformat, sau aproape orb din cauza
cataractei.
Sunt puternic şi mândru, şi sunt cel mai norocos b rbat,
şi p strez acest sentiment mult timp.
Sunt gata s sparg t cerea, când lumân rile au ajuns cam
la trei sferturi. Îi spun:
— Te iubesc din toat inima şi sper ca tu s ştii asta.
— Ţineîn eles c ştiu, îmi spune ea pe ner suflate. Şi eu
te-am iubit întotdeauna, Noah!
„Noah―, aud din nou. „Noah.― ţuvântul îmi r sun în
minte. „Noah… Noah…― Ştie, m gândesc eu, ştie cine sunt…
Ştie…
Aceast recunoaştere e un lucru atât de nesemnificativ,
dar pentru mine e un dar de la Dumnezeu şi v d toat via a
noastr , inându-ne în bra e, iubind-o şi fiind împreun în
cei mai frumoşi ani ai vie ii.
Ea murmur :
— Noah… iubitul meu Noah…
Şi eu, care nu pot accepta cuvintele doctorului, am ieşit
din nou victorios, cel pu in, pentru moment. Renun la
pretinsul meu aer misterios şi-i s rut mâna, o ridic la
obrazul meu şi-i şoptesc la ureche. Îi spun:
— Eşti cel mai extraordinar lucru care mi s-a întâmplat
vreodat .
— Oh, Noah, spune ea cu lacrimi în ochi, şi eu te iubesc.

De s-ar termina aşa, aş fi un om fericit.

Dar n-o s se întâmple. Sunt sigur de asta, pentru c o
dat cu trecerea timpului, încep s v d semne de îngrijorare
pe chipul ei.
— 133 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
— Ce s-a întâmplat? o întreb şi ea-mi r spunde încetişor:
— Mi-e atât de team ! Mi-e team c o s te uit din nou.
Nu-i corect… Nu mai suport s renun înc o dat la toate
astea.
Glasul i se sfâşie atunci când rosteşte ultimele cuvinte, dar
eu nu ştiu ce s -i spun. Îmi dau seama c seara se apropie
de sfârşit şi nu pot s fac nimic ca s opresc inevitabilul. La
acest capitol, sunt un eşec. În cele din urm , îi spun:
— N-o s te p r sesc niciodat . Iubirea noastr o s
dureze o veşnicie.
Ştie c asta e tot ce pot face, pentru c niciunul din noi nu
vrea promisiuni deşarte. Dar pot s -mi dau seama dup felul
în care ea m priveşte c şi-ar fi dorit mai mult.
Greierii ne cânt şi noi începem s ciugulim din mâncare.
Nici unuia din noi nu îi e foame, dar ca s -i dau un exemplu,
încep s m nânc şi ea m urmeaz . Ia înghi ituri mici,
mestec îndelung, dar sunt bucuros s-o v d mâncând. A
sl bit prea mult în ultimele trei luni.
Dup mas , începe s -mi fie fric f r voia mea. Ştiu c ar
trebui s fiu bucuros, pentru c aceste momente reprezint
dovada c dragostea noastr înc mai exist , dar ştiu c
ast -sear a sosit timpul. Soarele a apus de mult şi ho ul e
pe drum, iar eu nu pot face nimic. Aşa c o privesc şi aştept,
şi tr iesc cât o via în aceste ultime momente.
Nimic.
ţeasul tic ie.
Nimic.
O iau în bra e şi st m îmbr işa i.
Nimic.
Îi simt tremurul şi-i şoptesc la ureche.
Nimic.
Îi spun pentru ultima oar în aceast sear c o iubesc.
Şi ho ul vine.
Întotdeauna sunt uimit de cât de repede se întâmpl .
ţhiar şi acum, dup atâta timp. Pentru c în vreme ce m
ine în bra e, începe s clipeasc repede şi capul începe s -i
tremure. Apoi, întorcându-se c tre col ul camerei, r mâne
aşa, fixându-l îndelung şi îngrijorarea i se citeşte pe fa .
— 134 —
NICHOLAS SPARKS
„Nu!― ip mintea mea. „Nu înc ! Nu acum… nu când
suntem atât de aproape! Nu în seara asta! Poate s fie în
orice sear , dar nu ast -sear … Te rog!― ţuvintele r mân în
interiorul meu. Nu pot s mai suport înc o dat ! „Nu e
drept… nu e drept..
Dar iar şi, totul e în zadar.
— Oamenii aceia, spune ea, în cele din urm , ar tând într-
un loc, se uit la mine. Te rog, f -i s înceteze!
Spiriduşii.
Simt o durere în stomac, puternic şi acut . Pentru o
clip , mi se opreşte respira ia, apoi se porneşte din nou şi de
data asta e mai potolit . Mi se usuc gura şi-mi simt inima
b tând. S-a sfârşit, ştiu c am dreptate. A venit şi apusul.
Întunericul serii, asociat cu boala Alzheimer de care sufer
so ia mea, este cea mai grea parte. Pentru c atunci când se
întâmpl , ea parc dispare şi uneori m întreb dac noi o s
ne mai iubim vreodat .
— Nu-i nimeni acolo, Allie, îi spun eu, încercând s opresc
inevitabilul.
Nu m crede.
— Se holbeaz la mine.
— Nu se holbeaz , îi şoptesc, cl tinând din cap.
— Nu-i vezi?
— Nu, zic eu şi ea se gândeşte o clip .
— S ştii c sunt chiar acolo, spune ea dându-m la o
parte, şi se holbeaz la mine.
Şi acum începe s vorbeasc singur şi, câteva clipe mai
târziu, când încerc s-o liniştesc, ea tresare şi m priveşte cu
ochii mari.
— ţine eşti tu? plânge ea cu vocea panicat şi se albeşte la
fa . ţe cau i aici?
În untrul ei se naşte frica şi eu suf r, pentru c nu pot s
fac nimic. Se îndep rteaz de mine, dând înapoi şi ap rându-
se cu mâinile; apoi rosteşte cele mai dureroase cuvinte:
— Pleac ! Pleac de lâng mine! ip ea.
Îngrozit , alung spiriduşii de lâng ea, uitând de mine.
M ridic, traversez camera şi m opresc lâng patul ei. M
simt sl bit acum, m dor picioarele şi simt o durere ciudat
— 135 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
în spate. Nu ştiu de unde vine. M lupt s ap s pe buton ca
s le chem pe asistente, pentru c degetele îmi zvâcnesc şi
par s îmi fi în epenit, dar în cele din urm , reuşesc. O s
vin în curând, ştiu asta şi le aştept. Între timp, o privesc pe
so ia mea.
Zece…
Dou zeci…
Treizeci de secunde trec şi eu continuu s-o privesc, f r s
pierd nimic din vedere, amintindu-mi momentele pe care le-
am petrecut împreun . Dar în tot acest timp, ea nu se uit la
mine şi eu sunt bântuit de imaginea ei, luptându-se cu
duşmanii nev zu i.
M aşez lâng pat cu o durere ascu it în spate şi încep s
plâng când iau jurnalul. Allie nu observ . O în eleg, pentru
c şi-a pierdut min ile.
ţad câteva pagini pe podea şi m aplec s le iau. Am
obosit, aşa c acum stau singur, departe de so ia mea. Şi
când vin asistentele, g sesc doi oameni pe care trebuie s -i
linişteasc . O femeie care tremur de teama demonilor care-i
bântuie mintea şi un b trân care o iubeşte chiar mai mult
decât îşi iubeşte propria via şi care plânge încet într-un
col , acoperindu-şi fa a cu mâinile.

Restul serii mi-l petrec de unul singur, în camera mea. Uşa

e întredeschis , ca s v d oamenii care trec; pe unii nu îi
cunosc, al ii îmi sunt prieteni şi, dac m concentrez, pot s -
i aud vorbind despre familiile lor, slujbe şi vizite în parc.
ţonversa ii obişnuite, nimic deosebit, dar descop r c -i
invidiez pentru uşurin a cu care vorbesc între ei. Un alt p cat
de moarte, ştiu, dar uneori, nu m pot ab ine.
E şi doctorul Ţarnwell aici şi vorbeşte cu o asistent ; m
întreb cine este atât de bolnav, ca s aib parte de o vizit la
o asemenea or . I-am spus c lucreaz prea mult. Îl sf tuiesc
s -şi mai petreac timpul şi cu familia, pentru c n-o s -i
aib lâng el pentru totdeauna. Dar nu m ascult . ine la
pacien ii lui, spune el, şi trebuie s vin când este chemat.
Spune c n-are de ales, dar asta îi aduce multe fr mânt ri.
Vrea s fie un doctor devotat trup şi suflet pacien ilor s i şi,
— 136 —
NICHOLAS SPARKS
de asemenea, un b rbat devotat trup şi suflet familiei sale.
Nu le poate împ ca pe amândou , pentru c n-are suficient
timp, îns trebuie s înve e, în timp ce vocea i se stinge în
dep rtare, m întreb ce o s aleag sau dac , din nefericire,
aceast alegere o va face altcineva în locul lui.
Stau pe scaun, lâng fereastr , şi m gândesc la ziua de
ast zi. A fost trist şi fericit , minunat şi dureroas în
acelaşi timp. Sentimentele contradictorii m reduc la t cere
ore de-a rândul. În seara asta nu i-am citit nim nui; nu am
putut, pentru c o c l torie în lumea poeziei mi-ar umple
ochii de lacrimi. ţu timpul, pe hol se las liniştea, tulburat
numai de paşii gardienilor din tura de sear . La unsprezece,
aud nişte sunete familiare pe care, într-un fel, le aşteptam.
Paşii pe care-i cunosc atât de bine.
Doctorul Barnwell bag capul pe uş .
— Am observat c ai lumina aprins . Te superi dac intru?
— Nu, spun eu, cl tinând din cap.
Intr , se uit în jur prin camer , înainte s se aşeze la
câ iva paşi de mine.
— Am auzit c tu şi Allie a i petrecut o zi frumoas .
Zâmbeşte. Noi şi rela ia noastr îl intrig m. Nu ştiu dac
interesul s u este pur profesional.
— Aşa cred.
Îşi în l privirea auzindu-mi r spunsul şi se uit fix în
ochii mei.
— Te sim i bine, Noah? Pari cam istovit.
— Sunt bine. Sunt doar pu in obosit.
— Cum s-a sim it Allie ast zi?
— A fost bine. Am vorbit aproape patru ore.
— Patru ore? Noah e… incredibil!
Nu pot decât s dau din cap. El continu , nevenindu-i s
cread :
— N-am mai v zut şi nici n-am mai auzit de aşa ceva. ţred
c asta înseamn dragoste adev rat . Voi doi a i fost sorti i
unul altuia. Probabil c te iubeşte foarte mult. Ştii asta, nu-i
aşa?
— Ştiu, spun eu, dar nu mai pot rosti niciun cuvânt.
— ţe te deranjeaz de fapt, Noah? A zis Allie ceva sau
— 137 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
poate a f cut ceva care s te r neasc ?
— Nu. A fost de-a dreptul minunat . Numai c acum m
simt… singur.
— Singur?
— Da.
— Nimeni nu e singur.
— Eu sunt, îi spun în timp ce m uit la ceas şi m gândesc
la familia lui care doarme undeva, într-o cas liniştit , acolo
unde ar trebui s fie şi el, şi la fel de singur eşti şi tu.

Urm toarele zile se scurg lipsite de importan . Allie nu

poate s m recunoasc deloc şi îmi dau seama c şi eu
deveneam mai neatent din când în când, pentru c m tot
gândeam la ziua pe care tocmai o petrecusem împreun . Deşi
sfârşitul vine întotdeauna prea repede, în acea zi n-am
pierdut nici m car o clip ; am câştigat b t lia cu timpul şi
am fost fericit s mai fiu înc o dat binecuvântat astfel.
În s pt mâna urm toare, via a mea îşi relu cursul
normal. Sau, cel pu in, atât cât putea s fie considerat
normal via a mea. Îi citeam lui Allie, le citeam şi celorlal i,
m plimbam pe holuri. Noaptea z ceam în pat treaz, iar
diminea a st team lâng sob . Faptul c puteam s -mi
prev d via a îmi d dea o linişte ciudat .
Într-o diminea rece şi ce oas , la opt zile, m-am trezit
devreme, ca de obicei, şi mi-am pierdut vremea pe la birou,
uitându-m pe fotografii şi citind scrisori scrise cu mul i ani
în urm . ţel pu in, asta am încercat s fac. Nu prea m
puteam concentra pentru c m durea capul, aşa c le-am
pus deoparte şi m-am dus s m aşez pe scaunul meu de
lâng fereastr ca s privesc r s ritul. Allie o s se trezeasc
în câteva ore, ştiam asta şi voiam s m relaxez pentru c
durerea de cap avea s sporeasc dac îi citeam toat ziua.
Am închis ochii pentru câteva minute, în timp ce capul
meu trecea când prin momente de zbucium, când prin
momente de linişte. Apoi, când i-am deschis, mi-am privit
vechiul amic, râul, care curgea pe sub fereastra mea. Spre
deosebire de Allie, mie îmi fusese dat o camer de unde
puteam s -l v d şi întotdeauna m inspirase. Râul acesta
— 138 —
NICHOLAS SPARKS
este o contradic ie: are o sut de mii de ani, dar se
reînnoieşte o dat cu fiecare ploaie. În acea diminea i-am
vorbit, i-am şoptit ca s aud :
— Eşti binecuvântat, prietene, şi eu sunt binecuvântat, şi
împreun o s întâmpin m zilele ce vor veni.
Undele şi valurile se rotesc şi se încol cesc în semn de
aprobare, iar lumina palid a dimine ii reflect în el lumea pe
care o împ r im. Râul şi cu mine. ţurgem, d m înapoi şi ne
retragem. S priveşti apa, cred eu, înseamn s tr ieşti. Po i
înv a atâtea lucruri!
S-a întâmplat în timp ce st team pe scaun, chiar înainte
ca soarele s se iveasc la orizont. Am observat c mâna
începuse s -mi zvâcneasc , era ceva ce nu mi se mai
întâmplase. Am încercat s-o ridic, dar am fost for at s m
opresc atunci când în cap am sim it o bubuitur din nou, de
data asta şi mai tare, ca şi cum aş fi fost lovit în cap cu un
ciocan. Am închis ochii şi apoi am strâns tare din pleoape.
Mâna nu mi-a mai zvâcnit, dar a început s -mi amor easc
repede, ca şi cum to i nervii mei s-ar fi aflat la extremitatea
bra ului. Mi-a în epenit de tot încheietura mâinii, în timp ce
o durere ascu it mi-a izbit capul, iar apoi p rea c se
îndreapt pe gât, în jos, p trunzându-mi în fiecare celul din
trup, ca o maree, zdrobind şi m turând totul în calea ei.
N-am mai v zut nimic şi am auzit un zgomot ca al unui
tren care vuia la câ iva centimetri de capul meu; atunci am
ştiut c am un atac de inim . Durerea mi-a str puns trupul
asemenea unui fulger şi, în ultimele mele momente de
luciditate, am încercat s mi-o imaginez pe ea stând în pat,
aşteptând s -i citesc povestea pe care n-aveam s i-o mai
citesc niciodat , pierduta şi confuz , neputincioas . ţa şi
mine.
Şi ochii mi s-au închis în cele din urm , iar eu m-am
gândit: „Dumnezeule, ce-am f cut?―

Am z cut în stare de inconştien zile de-a rândul şi atunci

când m-am trezit, am descoperit c eram conectat la tot felul
de maşin rii, aveam tuburi în nas şi pe gât, şi lâng pat
atârnau dou pungi cu lichid. Auzeam murmurul stins al
— 139 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
maşin riilor, bâzâind întruna şi câteodat sco ând sunete pe
care nu puteam s le recunosc. O maşin rie care tic ia în
ritmul inimii mele era ciudat de înceat şi atunci m-am
pomenit c poposesc din nou în t râmul fantasmelor.
Doctorii erau îngrijora i. ţu ochii întredeschişi, le puteam
citi spaima pe chipuri, în timp ce examinau fişele şi reglau
aparatele. Şopteau ceea ce gândeau, crezând c eu nu-i aud.
— Atacul poate s fie foarte serios, spuneau ei, mai ales
pentru cineva de vârsta lui, şi consecin ele ar putea fi grave.
Chipurile întunecate îşi începeau previziunile: pierderea
vorbirii, imobilitate, paralizie. Mai noteaz ceva pe fişe, se
mai aude un bip al aparatului şi pleac f r s ştie c eu i-
am auzit. Pe urm , am încercat s nu m mai gândesc la
aceste lucruri, aşa c m-am concentrat s mi-o amintesc pe
Allie, rememorându-mi imaginea ei, ori de câte ori puteam.
Am f cut tot posibilul s unesc vie ile noastre, s fim din nou
o singur fiin . Am încercat s -i simt atingerea, s -i aud
vocea, s -i v d chipul şi, când reuşeam, ochii mi se umpleau
de lacrimi pentru c nu ştiam dac voi mai putea vreodat s-
o in în bra e, s -i şoptesc la ureche, s -mi petrec ziua
împreun cu ea, vorbind, citind şi plimbându-ne. Nu era aşa
cum îmi imaginasem sau cum sperasem c se va sfârşi.
Întotdeauna m-am gândit c eu o s mor ultimul. Nu trebuia
s se întâmple aşa. Am oscilat între realitate şi vis zile
întregi, pân când, într-o alt diminea ce oas ,
promisiunea f cut lui Allie mi-a smuls corpul din starea de
inconştien . Am deschis ochii şi am v zut înc perea plin de
flori, şi parfumul lor m-a impulsionat. Am c utat soneria, m-
am chinuit s-o ap s şi treizeci de secunde mai târziu a
ap rut o asistent , urmat îndeaproape de doctorul
Barnwell, care mi-a zâmbit imediat.
— Mi-e sete, am spus eu cu o voce r guşit şi doctorul
Barnwell mi-a zâmbit din toat inima.
— Bine ai venit printre noi! mi-a spus el, ştiam c o s
reuşeşti.

Plec din spital dup dou s pt mâni, deşi am r mas o

jum tate de om. Dac aş fi un ţadillac, aş merge tot în
— 140 —
NICHOLAS SPARKS
cercuri, cu o roat pe sus, pentru c partea dreapt a
corpului îmi este mai sl bit decât cea stâng . Ei spun c
asta e o veste bun , pentru c paralizia ar fi putut fi total .
Se pare c uneori sunt înconjurat de oameni optimişti.
Vestea proast e c nu pot s mai in în mân nici
bastonul şi nici nu m pot folosi de c ruciorul cu rotile, aşa
c acum trebuie s -mi stabilesc propriul ritm, ca s m in
pe picioare. Nu stâng-drept-stâng aşa cum obişnuiam în
tinere e, nici m car târâş-gr piş ca mai târziu, ci mai mult o
târşâial înceat , târâş cu dreptul, târâş cu stângul. Acum,
când merg pe holuri, sunt ca o epopee aventuroas . Merg
prea încet chiar şi pentru mine şi asta o spune un om care
acum dou s pt mâni de-abia dep şea o broasc estoas .
Era târziu când m-am întors şi când am ajuns la mine în
camer , ştiam c n-o s dorm. Am respirat adânc şi am
mirosit parfumul de prim var care plutea la mine în
camer . Fereastra fusese l sat deschis şi era pu in
r coare. Descop r c aceast schimbare de temperatur m
învioreaz . Evelyn, una dintre multele asistente care au un
sfert din vârsta mea, m ajut s ajung la scaunul de lâng
fereastr şi închide geamul. O opresc şi deşi ridic pu in din
sprâncean , îmi accept hot rârea. Aud cum se deschide un
sertar şi, o clip mai târziu, m pomenesc cu un pulover pe
umeri. Mi-l aranjeaz ca şi cum aş fi fost un copil şi, când
termin , îmi pune mâna pe um r şi m bate uşor. Nu-mi
spune nimic şi din t cerea ei îmi dau seama c se uit pe
fereastr . St nemişcat mult timp şi m întreb la ce se
gândeşte, dar n-o întreb. În cele din urm , o aud oftând. Se
întoarce s plece, face un pas, se opreşte, se apleac şi apoi
m s rut delicat pe obraz, aşa cum m s rut nepo ica
mea. M ia prin surprindere şi atunci îmi spune încetişor:
— M bucur c v-a i întors. Allie v-a dus dorul, ca şi noi
to i, de altfel. Ne-am rugat to i pentru dumneavoastr pentru
c nu mai era la fel dup ce a i plecat.
Îmi zâmbeşte şi îmi mai atinge o dat fa a înainte s plece.
Eu nu spun nimic. Mai târziu o aud trecând din nou pe lâng
camera mea, împingând un c rucior, vorbind în şoapt cu o
alt asistent .
— 141 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
În seara asta, sunt stele pe cer şi lumea str luceşte într-o
lumin alb struie, ciudat . ţânt şi greierii, şi sunetul lor
acoper orice alt zgomot. În timp ce stau pe scaun, m întreb
dac de-afar m poate vedea cineva aşa cum sunt, prizonier
în propriul trup. ţercetez copacii, gr dina, b ncile de lâng
gâşte, c utând un semn de via , dar nu g sesc nimic. ţhiar
şi râul e potolit. În întuneric arat ca un spa iu pustiu şi îmi
dau seama c sunt atras de misterul lui. Privesc ore întregi şi
în tot acest timp v d reflec ia norilor care încep s se agite pe
deasupra apei. Se apropie o furtun şi, cu timpul, cerul
devine argintiu, ca şi cum s-ar apropia din nou de amurg.
Fulgerele str pung cerul tulburat şi eu încep s -mi
amintesc. ţine suntem noi, Allie şi cu mine? Suntem o ieder
b trân sau un chiparos, cârcei şi ramuri împletite atât de
tare, încât am muri amândoi dac cineva ar vrea s ne
despart ? Nu ştiu. Înc un fulger şi la lumina lui v d destul
de bine fotografia lui Allie aşezat pe masa de lâng mine,
cea mai bun fotografie pe care o am. Am înr mat-o cu mul i
ani în urm , cu speran a c sticla o va p stra pentru
totdeauna. M întind s-o iau şi o in la câ iva milimetri de
ochi. M uit la ea mult timp, nu m pot ab ine. Avea
patruzeci de ani când îi fusese f cut fotografia şi niciodat
nu fusese mai frumoas . Vreau s-o întreb atâtea lucruri, dar
ştiu c fotografia n-o s -mi r spund , aşa c o las jos.
Ast -sear sunt singur, deşi Allie e în camera ei. O s fiu
pentru totdeauna singur. La asta m gândeam când st team
în spital. Sunt sigur de asta când m uit pe fereastr şi
urm resc cum apar norii de furtun . Sunt nemul umit de
promisiunea noastr în ciuda voin ei mele, pentru c -mi dau
seama c în ultima zi în care am fost împreun n-am
s rutat-o deloc. Poate c n-o s-o mai s rut niciodat . ţu
boala asta, n-am cum s ştiu. De ce m gândesc la asemenea
lucruri?
În cele din urm , m ridic, m duc la biroul meu şi aprind
veioza. Acest lucru îmi cere mai mult efort decât aş fi crezut
şi sunt încordat, aşa c nu m mai întorc pe scaunul de
lâng fereastr . M aşez şi câteva minute stau şi privesc
fotografiile aşezate pe biroul meu. Fotografii de familie,
— 142 —
NICHOLAS SPARKS
fotografii ale copiilor, fotografii din vacan e. Fotografii cu Allie
şi cu mine. M gândesc la momentele pe care le-am tr it
împreun , singur sau cu familia, şi-mi dau seama cât de
b trân sunt.
Deschid un sertar şi g sesc florile pe care i le d ruisem cu
mult timp în urm , învechite şi decolorate, legate cu o
panglic . Seam n cu mine, sunt uscate şi fragile, şi parc
i-e team s le atingi ca s nu le rupi. Dar ea le-a p strat.
— Nu în eleg de ce le p strezi, îi spuneam eu, dar ea nu
m b ga în seam .
Şi câteodat , seara, o vedeam c le ine în mân , aproape
cu sfin enie, ca şi cum ele i-ar fi dezv luit secretul vie ii.
Femeile!
ţum noaptea asta pare s fie dedicat amintirilor, îmi caut
verigheta şi o g sesc. E în sertarul de sus, înf şurat într-o
buc ic de pânz . Nu pot s-o mai port pentru c
încheieturile degetelor îmi sunt umflate şi sângele nu-mi mai
circul bine prin degete. Desp turesc pânza şi o g sesc
neschimbat . E puternic , e un simbol, un cerc, ştiu, ştiu c
n-ar fi putut exista alta la fel. Ştiam şi atunci, şi ştiu şi
acum. Şi în acel moment şoptesc cu voce tare:
— Sunt înc al t u, Allie, regina mea, frumoasa mea f r
vârst ! Eşti şi ai fost mereu cel mai bun lucru care mi s-a
întâmplat.
M întreb dac m aud când spun aceste cuvinte şi aştept
un semn. Dar nu se întâmpl nimic.
E unsprezece şi jum tate şi caut scrisoarea pe care mi-a
scris-o ea, cea pe care o citesc atunci când m simt în stare.
O g sesc acolo unde am l sat-o. O r sucesc de câteva ori
înainte s-o citesc şi, atunci când o fac, mâinile încep s -mi
tremure. În cele din urm , citesc:

Dragul meu Noah,

Îţi scriu această scrisoare la lumina lumânării, în

timp ce tu dormi în patul pe care l-am împărţit din ziua
în care ne-am căsătorit. Şi, deşi nu aud sunetele pe care
le scoţi în somn, ştiu că eşti acolo şi în curând o să mă
— 143 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
întind alături de tine, aşa cum am făcut întotdeauna. Şi
o să-ţi simt căldura şi liniştea, şi respiraţia ta o să mă
îndrume către locul în care pot să visez la tine şi la omul
minunat care eşti. Văd flacăra de lângă mine şi-mi aduc
aminte de un alt foc, cu zeci de ani în urmă, eu
îmbrăcată în hainele tale noi, iar tu în blugi. Am ştiut
atunci că o să fim mereu împreună, deşi în ziua
următoare am plecat. Inima îmi fusese cucerită, atrasă
de un poet din Sud şi în sufletul meu am ştiut că a fost
mereu a ta. Cine eram eu ca să judec o dragoste care se
îndrepta spre stele căzătoare şi vuia asemenea valurilor
care se sparg? Pentru că asta se întâmplase între noi
atunci şi asta se mai întâmplă şi astăzi.
Mi-aduc aminte cum în ziua următoare m-am întors la
tine, ziua în care ne-a vizitat şi mama. Eram atât de
speriată, mai speriată decât fusesem vreodată, pentru
că eram sigură că niciodată n-o să mă ierţi pentru că te-
am părăsit. Când am coborât din maşină tremuram,
dar tu ai făcut să dispară totul când mi-ai zâmbit şi mi-
ai întins mâna. «Ce zici de-o cafea?» Asta a fost tot ce
mi-ai spus. Şi n-ai mai pomenit niciodată despre acest
subiect. În toţi anii petrecuţi împreună.
Nu m-ai întrebat nimic nici când peste câteva zile am
plecat singură. Şi când m-am întors cu lacrimi în ochi,
întotdeauna ai ştiut dacă trebuie să mă ţii în braţe sau
pur şi simplu să mă laşi să mă liniştesc. Nu-mi dau
seama cum, dar ştiai şi ai făcut să-mi fie mai uşor. Mai
târziu, când am mers la biserică şi ne-am schimbat
verighetele şi ne-am făcut jurăminte, te-am privit în ochi
şi am ştiut că am luat hotărârea corectă. Dar mai mult
decât atât, am ştiut că fusese o prostie din partea mea
să mă mai gândesc şi la altcineva. De-atunci, n-am mai
plecat.
Am avut o viaţă minunată împreună şi acum mă
gândesc mult la ea. Uneori, închid ochii şi te văd stând
pe verandă, cu părul străbătut de şuviţe albe, cântând
la chitară, în timp ce micuţii se joacă şi bat din palme
pe muzica pe care le-o cânţi. Hainele îţi sunt pătate
— 144 —
NICHOLAS SPARKS
după orele de muncă şi eşti obosit, şi, deşi te rog din
suflet să te odihneşti, tu îmi zâmbeşti şi-mi spui: «Asta
şi fac». Cred că dragostea pe care le-o porţi copiilor e
senzuală şi emoţionantă. «Eşti un tată mai bun decât îţi
închipui», îţi spun eu mai târziu, după ce copiii au
adormit. Curând după aceea, ne dezbrăcăm unul pe
altul şi ne sărutăm fiecare părticică a corpului şi
aproape că ne pierdem minţile înainte să ne putem
strecura în aşternutul moale.
Te iubesc din mai multe motive, mai ales pentru
pasiunea ta, pentru că acest lucru este cel mai frumos
în viaţă. Dragostea şi poezia, faptul că eşti tată, şi
prietenia, şi frumuseţea, şi natura. Şi sunt bucuroasă
că i-ai învăţat şi pe copii aceste lucruri, pentru că ştiu
că vieţile lor vor fi mai bune. Îmi spun cât de mult
însemni pentru ei şi, de fiecare dată când îmi
mărturisesc asta, mă simt cea mai fericită femeie din
lume.
M-ai învăţat şi pe mine, şi m-ai încurajat să pictez, şi
n-o să afli niciodată cât de mult a însemnat asta pentru
mine. Lucrările mele se află acum în muzee şi în colecţii
particulare şi, deşi au existat momente când am fost
istovită şi tulburată din cauza prezentărilor şi a
criticilor, întotdeauna ai fost acolo şi m-ai încurajat cu
vorbe blânde. Mi-ai înţeles nevoia de a avea propriul
atelier, propriul spaţiu şi ai privit dincolo de vopselele
de pe hainele mele, uneori din părul meu şi chiar de pe
mobilă. Ştiu că nu ţi-a fost uşor. E nevoie de un bărbat
adevărat care să facă aşa ceva, Noah, un bărbat care
să trăiască astfel. Şi tu ai făcut asta. Patruzeci şi cinci
de ani. Nişte ani minunaţi.
Eşti cel mai bun prieten al meu şi eşti iubitul meu; şi
nu ştiu care ipostază îmi place mai mult. O preţuiesc pe
fiecare, aşa cum am preţuit şi viaţa noastră împreună.
Ai ceva în tine, Noah, ceva frumos şi puternic. Bunătate,
asta văd când te privesc acum, asta vede toată lumea.
Bunătate. Eşti cel mai iertător şi cel mai înţelegător om
pe care-l cunosc. Îl ai pe Dumnezeu de partea ta,
— 145 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
trebuie să-L ai, pentru că tu, mai mult decât oricine, te
apropii cel mai mult de ideea de înger.
Ştiu că m-ai crezut nebună pentru că am vrut să ne
scriem povestea înainte să plecăm pentru totdeauna din
casa noastră, dar am motivele mele şi-ţi mulţumesc
pentru înţelegerea ta. Şi deşi m-ai întrebat, nu ţi-am
spus niciodată de ce, dar acum cred că e timpul să ştii.
Am trăit viaţa pe care majoritatea cuplurilor n-au
avut norocul s-o cunoască şi totuşi, când te privesc, mă
înspăimântă ideea că în curând toate acestea vor lua
sfârşit. Pentru că amândoi cunoaştem ce diagnostic mi
s-a pus şi ştim ce va însemna asta pentru noi. Îţi văd
lacrimile şi sunt mai îngrijorată pentru tine decât sunt
pentru mine, pentru că mi-e teamă de suferinţa prin
care vei trece. Nu am cuvinte să-mi exprim durerea, nu-
mi găsesc cuvintele.
Te iubesc atât de mult, atât de incredibil de mult,
încât o să găsesc o cale să mă întorc la tine în ciuda
bolii, îţi promit. Şi aici începe povestea. Când eşti singur
şi pierdut, citeşte această poveste, aşa cum le-ai spus-o
şi copiilor, şi într-un fel eu voi ştii că aceasta este
povestea noastră. Şi poate, cine ştie, o să găsim o cale
să fim din nou împreună.
Te rog să nu fii supărat pe mine în zilele în care n-o
să te recunosc şi ştim amândoi că ele vor veni. Să ştii
că te iubesc şi te voi iubi mereu şi, indiferent de ce se va
întâmpla, ştiu că am trăit cea mai minunată viaţă de pe
lumea asta. Viaţa trăită împreună cu tine.
Şi dacă păstrezi această scrisoare ca s-o citeşti din
nou, atunci cred că acum scriu pentru acele momente.
Noah, oriunde ai fi şi orice s-ar întâmpla, te iubesc! Te
iubesc acum, în timp ce scriu aceste rânduri, şi te
iubesc acum, în momentul în care tu le citeşti. Şi-mi
pare rău dacă nu-ţi pot spune chiar eu asta. Te iubesc
din toată inima, soţul meu! Eşti şi ai fost întotdeauna
visul meu.
Allie

— 146 —
NICHOLAS SPARKS
Când termin de citit scrisoarea, o pun deoparte. M ridic
de la birou şi-mi g sesc papucii. Sunt lâng pat şi trebuie s
m aşez ca s -i încal . Apoi iar m ridic, traversez camera şi
deschid uşa. Ţag capul în camera ei şi o v d pe Janice
aşezat la biroul de serviciu. ţel pu in, cred c e ea. Trebuie
s trec de acest birou ca s ajung la camera lui Allie, dar la
ora asta n-ar trebui s plec din camer şi Janice n-a fost
niciodat omul care s încalce regulile. So ul ei e avocat.
Aştept s v d dac pleac , dar ea nu pare s se mişte şi eu
devin ner bd tor. Pân la urm ies din camer târâş-gr piş,
târâş-gr piş. Îmi trebuie ani ca s acop r distan a, dar nu
ştiu din ce motiv, ea nu m vede. Sunt ca o panter t cut
care se furişeaz prin jungl , sunt invizibil ca un pui de
porumbel.
În cele din urm , sunt descoperit, dar sunt luat prin
surprindere. M-am oprit în fa a ei.
— Noah, spune ea, ce faci?
— M plimb, îi spun eu, nu pot s dorm.
— Ştii c n-ar trebui s faci asta.
— Ştiu.
Şi totuşi, nu m mişc. Sunt hot rât.
— Nu te plimbi, nu-i aşa? Te duci s-o vezi pe Allie.
— Da, r spund eu.
— Noah, ştii ce s-a întâmplat ultima oar când ai vizitat-o
noaptea.
— Mi-aduc aminte.
— Atunci n-ar mai trebui s faci asta.
Nu-i r spund imediat. Îi spun:
— Mi-e dor de ea.
— Ştiu c i-e dor, dar nu te pot l sa s-o vezi.
— E aniversarea noastr , îi spun eu. E adev rat. Mai e un
an pân la nunta de aur. Ast zi împlinim patruzeci şi nou
de ani.
— În eleg.
— Atunci pot s merg?
Ea priveşte o clip în alt parte şi glasul i se schimb .
Vocea îi e mai domoal acum şi eu sunt surprins. N-aş fi zis
c e tipul de femeie sentimental .
— 147 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
— Noah, lucrez aici de cinci ani şi, înainte de asta, am
lucrat într-un alt azil. Am v zut sute de cupluri luptându-se
cu durerea şi cu triste ea, dar n-am v zut pe nimeni
rezistând aşa cum faci tu. Nimeni de-aici, nici doctorii, nici
asistentele n-au mai v zut aşa ceva.
Se opreşte un moment şi, în mod ciudat, ochii i se umplu
de lacrimi. Şi le şterge cu degetul şi continu :
— Încerc s în eleg ce sim i, cum mergi înainte zi dup zi,
dar nici m car nu pot s -mi imaginez. Nu ştiu cum reuşeşti.
Uneori reuşeşti s învingi chiar şi boala ei. ţhiar dac
doctorii nu în eleg, noi, asistentele, în elegem. E, pur şi
simplu, dragoste. E lucrul cel mai incredibil pe care l-am
v zut vreodat .
Simt cum mi s-a pus un nod în gât şi amu esc.
— Dar Noah, n-ai voie s faci asta şi nu pot s te las. Aşa
c , du-te în camera ta! Apoi, zâmbind, r sfoieşte nişte hârtii
de pe birou şi îmi spune: Eu m duc jos s beau o cafea. N-o
s vin s te controlez prea curând, aşa c s nu faci vreo
prostie.
Se ridic repede, îmi atinge bra ul şi se îndreapt spre
sc ri. Nu priveşte înapoi şi dintr-o dat r mân singur. Nu
ştiu ce s cred. M uit spre locul unde a stat şi-i v d cafeaua,
o can plin , înc aburind , şi înc o dat aflu c pe lumea
asta exist şi oameni buni.
Pentru prima oar în ani de zile, încep s m înc lzesc, în
timp ce-mi încep c l toria spre camera lui Allie. Fac paşi ca
de furnic şi chiar şi aceşti paşi sunt periculoşi pentru c
picioarele mi-au obosit deja. Îmi dau seama c aproape m
sprijin de perete ca s nu cad. Luminile bâzâie deasupra mea
şi str lucirea lor fosforescent îmi r neşte ochii şi atunci
suspin. Trec pe lâng zeci de camere cufundate în întuneric,
camere unde înainte citeam şi-mi dau seama c mi-e dor de
oamenii care locuiesc în ele. Sunt prietenii mei şi le cunosc
chipurile prea bine, şi o s -i v d pe to i mâine. Dar nu ast -
sear , pentru c nu am timp s m opresc din c l toria mea.
M for ez şi mişcarea îmi pompeaz sângele prin arterele
chinuite. La fiecare pas, simt c prind putere. Aud
deschizându-se o uş în spatele meu, dar nu aud paşi şi
— 148 —
NICHOLAS SPARKS
atunci continuu s merg. Acum sunt un str in. Nu pot fi
oprit. Un telefon sun la biroul asistentelor şi m gr besc
mai departe ca s nu fiu prins. Sunt un tâlhar în miez de
noapte, am masc şi zbor pe un cal, venind din oraşele
adormite ale deşertului, înc rcându-mi desagii cu praf auriu
din lunile galbene. Sunt tân r şi inima mi-e plin de pasiune,
şi o s d râm uşa, o s-o iau în bra e şi o s-o duc în paradis.
Pe cine încerc s am gesc?
Acum duc o via simpl . Sunt un b trân prost şi
îndr gostit, un vis tor care nu-şi doreşte altceva decât s -i
citeasc lui Allie şi s-o in în bra e ori de câte ori poate.
Sunt un p c tos cu multe defecte şi sunt un om care crede
în magie, dar sunt prea b trân, ca s m mai schimb şi ca
s -mi mai pese.
ţând, în sfârşit, ajung la ea în camer , corpul mi-e sl bit.
Picioarele îmi tremur , ochii îmi sunt înce oşa i şi inima îmi
bate ciudat în piept. M lupt cu pulsul şi pân la urm am
nevoie de ambele mâini şi de trei vagoane de efort. Uşa se
deschide şi lumina de pe hol p trunde în camer pe patul în
care doarme ea. Când o v d, m gândesc c nu sunt decât
un trec tor uitat pentru totdeauna care merge pe o strad
aglomerat a unui oraş.
E linişte în camera ei şi ea e acoperit cu cearşaful pân la
brâu. Dup o clip , o v d întorcându-se pe partea cealalt şi
sunetul îmi aminteşte de vremuri fericite. Pare micu în
patul ei şi, în timp ce-o privesc, ştiu c totul s-a sfârşit între
noi. Aerul e st tut şi eu tremur. Acest loc a devenit
mormântul nostru.
În aceasta zi de aniversare nu m mişc timp de un minut
şi tânjesc s -i spun ceea ce simt, dar stau liniştit ca s n-o
trezesc. Şi pe urm , ceea ce vreau s -i spun e scris pe o
buc ica de hârtie pe care o s i-o strecor sub pern . Sun
aşa:

Iubirea acestor clipe dulci

E delicata şi nespus de pur ,
Şi vino, lumin a dimine ii, cu diafana ta putere

— 149 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI
S îmi trezeşti la via pe veci a mea iubire.

Mi s-a p rut c aud pe cineva venind, aşa c intru în

camer şi închid uşa în urma mea. Se aşterne întunericul şi
eu traversez camera, ghidându-m dup amintiri, şi ajung la
fereastr . Trag perdelele şi v d luna, mare şi plin , paznicul
nop ii. M întorc spre Allie şi visez o mie de vise, şi, deşi ştiu
c n-ar trebui, m aşez pe pat în timp ce-i strecor bile elul
sub pern . Apoi m întind şi-i ating chipul fin asemenea
unui praf. Îi ating p rul şi mi se taie respira ia. M minunez,
simt admira ie, asemenea unui compozitor care descoper
pentru prima oar lucr rile lui Mozart. Ea se cutremur şi
deschide ochii suspinând uşor, şi dintr-o dat îmi regret
nebunia, pentru c ştiu c o s înceap s plâng şi s ipe,
pentru c aşa face ea de obicei. Sunt slab şi impulsiv, ştiu
asta, dar simt nevoia de-a încerca imposibilul, m aplec
asupra ei şi chipurile noastre se apropie.
Şi când buzele noastre se întâlnesc, simt un fior ciudat pe
care nu l-am mai sim it înainte în to i anii petrecu i
împreun , dar nu dau înapoi. Şi deodat , minune, îi simt
buzele întredeschise şi descop r un paradis uitat,
neschimbat în tot acest timp lipsit de ani, asemenea stelelor.
Îi simt c ldura trupului şi, când limbile noastre se ating, m
las în voia sor ii, aşa cum am f cut şi cu mul i ani în urm .
Închid ochii şi m transform într-o corabie solid navigând
pe ape învolburate, puternic şi neînfricat , şi pânzele mele
sunt chiar ea. Îi mângâi uşor linia obrazului şi apoi îi iau
mâna într-a mea.
Îi s rut buzele, obrajii şi o ascult cum trage aer în piept.
Murmur încetişor:
— O, Noah… mi-a fost dor de tine!
Un alt miracol, cel mai mare dintre toate! Şi eu nu-mi pot
st pâni lacrimile în drumul nostru spre rai. Pentru c , în
acel moment, lumea e plin de minuni şi-i simt degetele
atingându-mi nasturii c m şii încet, încet, ca întotdeauna,
deschizându-i unul câte unul.

— 150 —
NICHOLAS SPARKS

DE AţELAŞI AUTOR:

va ap rea

Nunta

Nunta este o continuare a poveştii de dragoste din Jurnalul

unei iubiri. De aceast dat , intriga se concentreaz asupra
eforturilor lui Wilson Lewis de a recâştiga afec iunea so iei
sale dup 30 de ani de mariaj. Apropiata c s torie a fiicei lui
îl face s realizeze c , de-a lungul anilor, a permis timpului,
obişnuin ei şi incapacit ii proprii de a-şi exprima
sentimentele s sape între el şi Jane o adev rat pr pastie.
Luând ca exemplu povestea de dragoste a socrilor s i, Allie şi
Noah Calhoun – protagoniştii din Jurnalul… –, Wilson se
lupt s g seasc înc o dat calea spre inima femeii
adorate. Povestea e credibil , romantic , dar f r a c dea
într-un sentimentalism dulceag, iar sfârşitul este oarecum
neaşteptat.

— 151 —
 JURNALUL UNEI IUBIRI

— 152 —