DUPĂ-AMIEZILE

LAUREI LOVE
o satiră pseudoamericană de

Uirebit
 După-amiezile Laurei Love

Copyright © 2020 www.uirebit.com

Toate drepturile rezervate!

2
 După-amiezile Laurei Love

Poeților din lumea întreagă!

3
 După-amiezile Laurei Love

JIMMY
Doamne, de ce mi-ai dat un bărbat cu pula mică? Cu ce Ți-am
greșit?
Există oare ceva mai trist pe lumea asta? Hmm... nu cred! În
afară, poate, de doi bărbați cu pula mică.
Când eram la liceu, ori de câte ori luam o notă mică mă
simțeam teribil de tristă, dar îmi trecea!
Am fost și mai tristă atunci când m-a părăsit Luke, primul meu
iubit. Îmi amintesc bine asta!
Și tristă, și distrusă... Atât de tristă, încât am bocit săptămâni
în șir și m-am gândit chiar să mă sinucid. Dar a trecut și asta!
Iată, azi sunt puternică! Acum pot să zâmbesc plină de calm ori
de câte ori îmi amintesc de Luke, nemernicul dracului și împuțit
nenorocit ce este!
Am fost, de asemenea, foarte tristă atunci când a murit tata și
mai târziu, când mama s-a recăsătorit, am fost de-a dreptul
disperată.
Dar au trecut și alea! Toate-s trecătoare! Acum mama are viața
ei, casa ei și bărbatul ei, iar eu am viața mea, casa mea și...
bărbatul meu cu pula mică.
Și ipotecă, desigur!
Și două împrumuturi la bancă și o mulțime de facturi de plătit

4
 După-amiezile Laurei Love

și o soacră cam băgăreață.

Și cam bigotă!

Dar sunt convinsă că și astea vor trece. În definitiv, soacrele

mai și mor, nu? Ratele se plătesc...
Dacă ai răbdare și dacă lași timpul să treacă, orice problemă se
rezolvă de la sine. Timpul e o invenție atât de minunată! E un
medicament pe care-l iei cu lingurița în fiecare zi. Timpul te
vindecă! Totul este să ai răbdare și să-l lași să te doftoriceasă.

Toate trec, toate se rezolvă, doar pulele mici nu cresc. Ele sunt
excepția... timpul nu poate să vindece asta! Absolut nimic nu
poate rezolva asta. E un blestem, e un vierme care-ți roade
creierul zi de zi. „Cronț-cronț" azi! Încă un pic de cronț-cronț
mâine... Poate că n-o să te ucidă... e probabil să supraviețuiești,
dar... la ce bun? Ce speranțe mai ai, Laura? Ce fel de viață e
asta?

— Probleme?
Tresar la vederea uniformei. De dincolo de geam, polițistul îmi
întoarce privirea și-și ridică un pic ochelarii de soare, ca să mă
analizeze mai bine. Ei, îl știu pe tip! Din vedere.
— Bună... ăăă... Jimmy, nu? îngaim zăpăcită în timp ce cobor
geamul. Adică... domnule polițist.
— Hai, lasă prostiile! chicotește el, așezându-și ochelarii la loc,
pe nas. Poți să-mi spui și Jimmy, dacă vrei. Dar ce-i cu tine? Ai
probleme? Păreai așa, nu știu cum... parcă erai dusă pe altă
lume. Sper că n-ai băut nimic!
— Nu, nu!
— De fapt, nici nu cred c-ai avut timp! adaugă el, dând din cap.

5
 După-amiezile Laurei Love

Abia ai ieșit din tură.

— Dar tu de unde știi asta?
— Te știu, fato, cum să nu te știu! Eu știu tot ce mișcă în zona
bulevardului Paxton. Lucrezi ca vânzătoare la magazinul de
brânzeturi și lactate de peste drum. Da, ești chiar tu! Eu nu uit
niciodată o față!
— Exact, îi răspund zâmbind, sunt Laura de la magazinul
Karim&Karim. Nu te înșeli deloc, e chiar fața mea!

Polițistul vorbește cu mine, dar se uită mai mult spre vitrina de

dincolo de mașină. Își analizează cu un aer mulțumit statura
masivă și uniforma care-i cade impecabil. Își aranjează nițel
chipiul, apoi mă anunță sec, cu ochii la vitrină și cu gura la mine:
— Ei bine, Laura de la Karim&Karim, ascultă-mă cu atenție și,
mai ales, ascultă-mă bine, pentru că n-o să-ți repet: noi, polițiștii
din Tampa, Florida, avem toleranță zero când vine vorba de
șoferii băuți sau — Doamne, ferește! — drogați. Să ții minte asta!
— O să țin, o să țin, șoptesc oftând, dar jur că m-am lăsat de
băut de... vreo trei ani! Cam așa! Eu... reacționez ciudat la alcool.
— Cât de ciudat?
— Oh, destul de ciudat! Atunci când beau, îmi pierd complet
controlul și devin un fel de zombie setos de sânge.

Jimmy râde și, cu ocazia asta, descopăr că are o dantură

impecabilă. Probabil, dacă am sta mai mult la taclale, aș avea
ocazia să descopăr și alte chestii impecabile! Mi-e cam jenă să-mi
cobor privirea mai jos de centură, dar sunt convinsă că tipul ăsta
e plin de surprize.
Da, dar și eu pot fi plină de suprize! De exemplu, ultima oară
când am băut alcool... am fost plină de surprize! Și s-a întâmplat
chiar la nunta mea...

6
 După-amiezile Laurei Love

Desigur, pe mese nu puteai găsi decât suc și limonadă, pentru

că drăguțul de bărbatul meu și toți ai lui sunt bigoți până în
măduva oaselor, așa că eu și Monique ne-am refugiat într-o
cabină din toaleta femeilor și am împărțit acolo o sticlă de
coniac.
Oh, da, și eu pot fi plină de surprize! Și coniacul poate fi plin
de surprize!
A fost o zi despre care nu-mi amintesc prea multe, deși - în
felul ei - a fost memorabilă! Îmi amintesc doar frânturi. Știu bine
că am evadat pe geamul toaletei, îmbrăcată în rochie de mireasă
și că am fugit desculță până acasă la boul de Luke, dar mai
departe nu-mi mai amintesc.
Însă draga de Monique a avut grijă să-mi povestească totul.
Cică am spart toate geamurile de la casa fostului meu iubit, apoi
m-am dat cu capul de ușa de la intrare până când a venit
ambulanța și m-a cules pe sus de acolo.
Una peste alta, chiar a fost o nuntă memorabilă și a apărut
desigur și în ziarul local, pe undeva, pe la pagina 8.

— Dar de ce zâmbești? mă întreabă Jimmy deodată. Spune-mi

și mie, ca să râd și eu.
— Ei, nimic... Amintiri! Mă gândeam că toate sunt trecătoare
pe lumea asta și că nimic nu contează cu adevărat! răspund,
dând înțelept din cap. Oricum, ideea principală este că nu mai
beau deloc alcool. Cât despre droguri, nu m-am mai drogat din
clasa a cincea, așa că nu-ți fă griji, Jimmy; sunt o șoferiță
exemplară!
— Tu vorbești serios? întreabă el, ridicându-și din nou ochelarii
de soare de pe nas și privindu-mă țintă. Ai zis „clasa a cincea"?
— Mda, chiar așa am zis! Eh, ce vremuri...

7
 După-amiezile Laurei Love

— Ce fel de vremuri?
— Ăăă... nu mai contează, Jimmy! Acum sunt cuminte, doar ți-
am spus! Scuze, chiar mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine, dar
acum trebuie să plec! Și data viitoare când o să mă mai vezi așa,
absentă, să știi dinainte că nu-s nici beată, nici drogată, atât doar
că am avut o zi foarte grea. Uite... îmi ești simpatic! Te aștept ca
să treci mâine pe la magazin. Primul pahar cu lapte e din partea
casei!
— S-a făcut! aprobă el zâmbind.

***

Deși vechi, Fordul meu albastru e o minune! Copacii de pe

marginea bulevardului apar și dispar ca nălucile.
Oare de ce mă grăbesc atât de tare? Habar n-am! Știu bine că
nu mă așteaptă nimeni în Grand Hampton. Ben al meu revine
acasă abia sâmbătă.
Ce porcărie! Nu-i destul că are pula mică, dar mai e și mereu
absent! Sunt măritată, dar... parcă n-aș fi. Chiar și proasta de
Monique îmi spune mereu că sunt proastă și cred că are mare
dreptate; doar o proastă ca mine ar sta singură cuc la douăzeci și
trei de ani!
„Fato, ești proasta proastelor!" așa îmi spune în fiecare zi, când
plec de la muncă. „Dacă Jamal al meu ar sta cu mine doar
douăsprezece ore pe săptămână, i-aș da papucii imediat! Ești
proastă de bubui!"
Of, are dreptate! Chiar are! Laura, cu cine te-ai măritat,
nefericito?
După ce și-a terminat studiile economice, scumpul meu
bărbățel n-a găsit nimic mai potrivit pentru el decât un post de
vânzător de mașini la firma lui unchi-su', tocmai la naiba, la

8
 După-amiezile Laurei Love

Miami. Bătrânul conduce acolo o reprezentanță Honda și, cică,

are nevoie de un om de încredere. Aaah! Urăsc Hondele; sunt
niște rable! Urăsc Miami!
De ce tocmai Miami? Pot să știu și eu? Sunt patru ore de mers
cu mașina până acolo și, desigur, tot patru sunt și la întors. Nu
poți face naveta, n-ai cum!
Practic, am ajuns să ne vedem sub același acoperiș doar în
după-amiezele de sâmbătă. Diminețile de duminică aparțin
Altcuiva! Ben le petrece la școala de duminică, cântând imnuri și
studiind pasaje biblice.
Iar duminică după-amiaza pleacă!
Așa că, dacă e să trag linie, doar serile de sâmbătă sunt pe
deplin ale noastre și doar atunci avem ocazia să ne întâlnim în
pat. Eu, el și penisul lui mic.
Sâmbetele sunt interesante, dacă nu vine scârba de soacră-
mea în vizită!
Dar vine!

9
 După-amiezile Laurei Love

BENJAMIN
Honda albă a lui Benjamin stă parcată frumos în fața casei! O
privesc încremenită! Deși e joi, soțiorul meu drag e acasă!
Fordul meu blochează definitiv spatele Hondei, iar eu dau
buzna în casă. E clar, azi voi avea o după-amiază foarte bună!
— Benjamin, iubitule! strig. Știam eu! Ți-a fost dor de mine!
Îl găsesc în dormitor. Stă îngenunchiat lângă marginea patului
și se roagă. Ridică un deget, doar atât și mesajul e foarte clar:
acum conversează cu Domnul și e posibil ca asta să dureze o oră.
Poate chiar o oră și jumătate.
Mă retrag tiptil și intru în bucătărie. Mă uit la ceas, apoi pun
de-o cafea. Da, o să dureze. Răbdare, Laura!
— Bine te-am găsit! mă salută el, treizeci și cinci de minute mai
târziu. Pari mirată!
— Chiar sunt, dragule! spun, sărindu-i în brațe. Mirată și
bucuroasă!
— Stai cuminte, Laura! șoptește el îndepărtându-se încet cu o
față serioasă. Ei, văd că ai făcut cafea. Poți să-mi torni și mie,
dacă vrei! După patru ore de condus, mă simt stors ca o lămâie.
Ca două lămâi. Sunt rupt de oboseală. Ce-i acolo? Vezi... între
frigider și dulap. E o foaie?
— Da, spun, aplecându-mă veselă. E poezia pe care am scris-o

10
 După-amiezile Laurei Love

marțea trecută! Am căutat foaia asta de-am întors totul pe dos în

bucătărie. Aici era? Draga de ea! Vrei să-ți citesc poezia?
— Nu, mulțumesc!
— E scurtă! Are doar câteva strofe. Hai că ți-o citesc! Se
numește „Cenușa care cântă în sobă". Tu bea din cafea și eu
îți citesc, da? Fii atent!

Amurg nevestejit
De căutări metalice
Pe sub asfaltul înrourat
De scântei mov
Aproape verzi.

Antiamurg nescăldat
În zeama turboreactoarelor
Mânjite pe tâmpla pură
Cu negri stropi
De lumina.

— Oprește-te, femeie! Încetează, că nu mai rezist!

— Stai, stai, stai... nu mai sunt decât două strofe.
— Las-o pe altădată! Doar ți-am zis că sunt obosit.
— Ai răbdare, Benjamin! Fii atent la astea două!

Bucuria atomică
Cucerește caii rotați
Îmbată zarea

11
 După-amiezile Laurei Love

Și amețește
Pietrele toamnei!

Ploaia de iarbă mutantă

Mângâie creștetul
Lacului secat
Apoi țâșnește blând
Din calorifere răsturnate!

Ce părere ai de mesaj?
— Hm...Pare așa... Ăăă... Cred că sunt obosit. N-are niciun
mesaj.
— Ba are, cum să nu aibă?
— Atunci spune-mi-l și mie.
— Tu să mi-l spui! Tu ești publicul! Tu ești destinatarul! Mai
încearcă!
— Nu mai încerc nimic, Laura! spune el îmbufnat. N-are niciun
rost! Crezusem că ai lăsat-o baltă cu poeziile, crezusem că ai
renunțat... De ce nu vrei să te ocupi de ceva serios? De ce mă tot
superi?
— O poezie pe săptămână n-a omorât pe nimeni, dragule. Iartă-
mă! N-am vrut să te supăr.
— Rupe-o și promite-mi că nu mai scrii niciodată poezii! Dacă
mă iubești. Știi foarte bine cât de mult mă sâcâie... chestia asta.
Durează deja de prea mult! De trei ani! Pastorul din Miami zicea
că...
— Mai vrei cafea, dragule?
Benjamin se uită mirat la mine și-mi oferă suficient timp ca să
bag pe furiș hârtia în buzunar.

12
 După-amiezile Laurei Love

Se înșeală, nu durează de trei ani. Durează de mai mult! De

când eram în clasa a cincea. Am zeci și zeci de caiete scrise
mărunt, despre care el nu știe absolut nimic.
— Da, ar mai merge o ceșcuță, spune el și apoi tușește ușor.
Laura, am sosit ceva mai devreme pentru că trebuie neapărat să
vorbim. E de bine, nu te speria! Dar nu voiam să-ți dau vestea la
telefon.
— Oh, Benjamin!
— E ceva minunat! Domnul mi s-a înfățișat sub forma unei idei
divine.
— Ce idee, iubitule? Abia aștept să aflu!
— Domnul vrea să ne mutăm cât mai repede la Miami! Ce zici
de voia Domnului, Laura?
Îl privesc înlemnită și uit complet de poezie. După cum mă
privește, pare serios, dar eu tot nu-s convinsă că ideea vine de la
Domnul! Oare e sigur că era Domnul? Poate că nu era El, ci
Satana în deghizee. Chiar așa, ce dracu' să caut eu în Miami? E
imposibil ca asta să fie voia Domnului!
— Eu... o să mă mai gândesc la asta, iubitule! mint repede.
Până una alta, adaug strângându-l în brațe, să știi că mi-a fost
tare dor de tine, Ben!
— Nu Ben! se strâmbă el, retrăgându-se ușor. Benjamin! Ți-am
mai spus de un milion de ori chestia asta!
— Ok, ok! Sărută-mă, Benjamin! Mi-a fost atât de dor de tine!
Chiar mi-a fost, să știi!
— Și mie de tine.
— Ai văzut ce lenjerie de pat am cumpărat? Ai văzut cât de
frumoasă e? Hai încă o dată în dormitor, ca s-o admiri!
— O s-o admir mai târziu, dă el din umeri. Deocamdată,
îmbracă-te decent și hai să ieșim. Trebuie să mergem în Casa
Domnului, ca să ne închinăm Lui. Azi e joi! E oră de rugăciune

13
 După-amiezile Laurei Love

diseară, la opt. O să lăudăm pe Domnul, o să-i aducem închinare

și o să cântăm două imnuri noi, pe care le-a compus pastorul
nostru din Miami.
— Pentru asta ai venit tu joi? Eu crezusem că ți-a fost dor de
mine!
— Mi-a fost, mi-a fost... Îmi lipsești tot timpul! Dar dacă o să ne
mutăm la Miami, n-o să mai existe nicio problemă pentru că vom
fi împreună zi de zi.
— Iar dacă o să rămâi în Tampa, tot așa. De ce nu-ți cauți ceva
de lucru aici?
— Oh, nu! Exclus! Viitorul nostru este în Miami și ne vom muta
acolo cât de repede posibil.
— Și mama ta? Sărmana de ea... N-o să-ți fie dor de ea?
— De ce? Ah, nu ți-am spus? Mama se mută și ea cu noi la
Miami. O să locuim împreună. Nu-i așa că va fi minunat?
Simt cum bătăile inimii mi se întețesc și mă sprijin ușor cu
palma de marginea mesei.
— Da, îngaim, o să fie minunat! Ea, tu și... cu mine... sub
același acoperiș. Va fi Raiul pe pământ. Ce altceva mi-aș mai
putea dori de la viață? Atât doar că planul tău are un cusur: eu n-
o să mă mut în vecii vecilor la Miami! Clar, Benjamin Love? Eu
iubesc Tampa și rămân în Tampa!
— Mi se pare mie, Laura Love, sau ridici tonul la mine? Nu uita
că sunt soțul tău. O soție are datoria să-și urmeze soțul. Scrie
foarte clar și în Biblie. Chiar și pastorul din Miami spunea
săptămâna trecută că...
— Mai slăbește-mă cu pastorul tău din Miami! strig clocotind.
Eu rămân în Tampa! Aici m-am născut și aici am crescut! Aici
lucrez... aici sunt prietenii mei! Și nu uita, dragule, că avem o
ipotecă pentru ăștia patru pereți! Din douăzeci de ani, am plătit
ratele doar pentru primii doi. Mai avem, așadar, un fleac de

14
 După-amiezile Laurei Love

optsprezece ani, adică... două sute șaisprezece rate pe care n-o

să le plătească niciun pastor din Miami!
— Mă doare că vorbești astfel despre pastorul nostru, spune el
calm. Chiar mă doare, să știi! Nici măcar nu-l cunoști!
— Scuze, Benjamin, dar...
— Cât despre „prietenii tăi din Tampa", presupun că te referi la
Monique, colega ta de muncă. Mai ai și alți prieteni? În afară de
păcătoasa de Monique, adică?
Tac. Simt bine că, dacă o să continui, o să ne certăm.
Prostii! Deja ne certăm. În fiecare sâmbătă avem parte de
aceeași poveste. Hopa, uitam: azi e joi. Asta e o ceartă bonus.
— Cât despre casă și ipotecă, continuă el, nu mai trebuie să-ți
faci griji, pentru că am găsit deja un cumpărător și o să preia el
toate ratele. Fratele Robinson. E un om serios, din congregația
noastră! Pastorul mi l-a recoman...
— Asta-i culmea! mârâi. Am plătit ratele timp de doi ani!
Robinson al tău o să ne dea banii înapoi?
— Bineînțeles că nu. El doar preia...
— Doi ani, Benjamin! strig înfuriată. Am plătit degeaba doi ani
pentru o casă și acum trebuie să ne mutăm și să o luăm de la
început? Ca să începem... ce? Tu nici măcar nu mă mai iubești!
— Nu spune vorbe slabe.
— Dar tu, după trei ani de căsnicie, nici măcar nu te mai culci
cu mine! Uite în ce hal ne-au adus cei doi ani ai tăi de Miami!
Suntem doi străini!
Benjamin oftează și mă privește cu reproș, apoi îmi șoptește
ezitând:
— Laura, eu chiar nu voiam să... În fine, tu ai deschis subiectul!
— Ce subiect?
— Nu ți se pare că vrei prea des chestia asta? Adică... e ciudat.

15
 După-amiezile Laurei Love

Ai o dorință... prea mare.

— Ciudat? Dorință prea mare? O dată pe săptămână? De fapt,
nu! Stai... cam o dată la două săptămâni. Eu sunt ciudată?
— Împreunarea este doar pentru conceperea de copii și ți-am
spus asta de un milion de ori. Știai asta încă de la începutul
căsniciei noastre. Pentru concepere și atât! Tot restul este păcat!
— Și cum vrei să-ți fac copiii aceia, Benjamin? Eu sunt în
Tampa și tu ești tot timpul plecat la Miami. Sâmbetele vii, dar
vine și mama ta. Duminicile ești la Casa de Rugăciune. Vrei să
fac copii cu Duhul Sfânt?
— Nu huli, femeie! O să ne mutăm la Miami și...
— Ești cumva surd? zbier înfuriată. Nu mă mut nici moartă în
orașul acela de căcat! Urăsc Miami!
— Dar tu nici măcar nu cunoști Miami. Ai fost acolo doar de
două ori și... mă rog. În seara asta, după rugăciune, pastorul
nostru din Tampa dorește să vorbească cu tine. Cu amândoi.
— De ce? Se mută și pastorul cu noi? Crezusem că doar maică-
ta. O să fim patru?

Aș vrea să mai continui, dar mă bușește plânsul. Benjamin mă

privește tăcut de dincolo de masă. Măcar de-ar veni să mă
strângă în brațe! Stă nemișcat și se vede pe fața lui că e mâhnit.
L-am supărat cu poezia mea și cu pretențiile mele trupești, dar și
el m-a supărat pe mine.
Îmi șterg lacrimile, apoi îl întreb cu o voce pierită:
— Ce vrea pastorul?
Niciun răspuns. Se vede că l-am supărat tare. Poate că n-o fi el
soțul ideal, dar nici eu nu sunt o soție extraordinară. Nici măcar
nu l-am întrebat dacă îi este foame. Ar trebui să-i fie după un
drum de patru ore.

16
 După-amiezile Laurei Love

— Ți-e foame?
— Azi postesc, răspunde el oftând. Ai uitat că e joi? Joi postim!
Joia este a 4-a zi a Creației.
— Scuze! Sunt o proastă! Evident... azi e joi. O zi sfântă! Ce
vrea pastorul?
— Vrea să-ți spună ceea ce te rugăm cu toții de mai bine de trei
ani. Vrea să-ți spună că a sosit timpul să te gândești la botez,
Laura. Nu mă întrerupe, te rog! Nu-mi spune iarăși că ești
catolică. Știi bine că nu ești practicantă! Și chiar dacă erai, tot
aia! Botezul tău papistaș nu este valabil în fața Domnului. A sosit
timpul să îmbrățișezi adevărata credință! A sosit timpul să fii o
soție bună! A sosit timpul să te lepezi și de poeziile tale satanice!
— Nu sunt sa...
— Nu mă întrerupe! După botez, toate se vor așeza la locul lor
firesc: vom avea copii (mulți copii), vom trăi liniștiți împreună cu
mama. Ea te va ajuta să crești copiii. Vom pleca cu toții din
orașul acesta de păcătoși și de pervertiți. Tu chiar nu vezi?
Tampa a ajuns mai rău decât Sodoma. Ah, uitam: o să-ți dai
demisia și n-o să mai lucrezi niciodată. Luna asta am fost
promovat. De acum, voi câștiga suficient pentru amândoi. Și
acesta e doar începutul.
— Nu sunt pregătită pentru botez și...
— Oh, te rog, țipă Benjamin dintr-odată, nu începe iar! O să te
botezi chiar în luna aceasta și cu asta basta! Eu decid! Mă rog...
pastorul este de părere că...
— Care dintre ei? Cel din Miami sau cel de aici, din Tampa?
— Nu fi obraznică!
— Suficient! mârâi înfuriată. Ai auzit? Suficient! Nu mă botez,
nu mă mut la Miami și, mai ales, n-o să locuiesc niciodată cu
maică-ta. Dar sunt de acord să am mulți copii! Asta da! Putem
începe chiar din seara asta. Sunt în perioada propice. Te iubesc,

17
 După-amiezile Laurei Love

Benjamin! Hai dincolo. Vino ca să vezi noua lenjerie pentru pat

pe care am cumpărat-o. O să discutăm mâine despre... despre
restul. Mă iubești? Mi-o dovedești?
— Pastorul din Miami zicea că iubirea...
— Iisuse Sfinte și Mare care ești în Ceruri! urlu. Îl dau dracului
pe pastorul tău din Miami! Mă iubești sau nu mă iubești? Lasă-l
pe nenorocitul ăla! Tu cu mine te-ai însurat, nu cu el!
— În după-amiaza asta ești imposibilă, spune el trist. De unde
vin toate vorbele acestea? Parcă a intrat Satana în tine, iartă-mă
Doamne! În afară de sex și de poezii, nu mai vezi nimic înaintea
ochilor.
— Sinceră să fiu, nici măcar nu mai am chef să facem sex! spun
încruntată. Și, oricum, o ai mică, așa că nu mai contează.
— Ce?
— Ziceam despre vreme, Benjamin. Cică o să vină un val de
căldură zilele astea. Au anunțat la televizor.
— Minți! N-ai spus asta! Și... noi nici măcar nu avem televizor.
— Televizorul de la serviciu, de la magazinul de lactate. Au
spus acolo că urmează un val de căldură și că Benjamin Love are
pula mică. Și că nu vrea să i-o tragă nevesti-sii pentru că scrie
poe...
Palma a venit prea repede. Când să mă feresc?
— Uau! am îngăimat plângând. Ai avut dreptate: joia e o zi
specială. Chiar că-i o zi deosebită.
— Iartă-mă!
— Nu-i nevoie să îngenunchezi, Benjamin. Ridică-te! Eu nu
sunt Dumnezeu și nici măcar pastor nu sunt! Oricum, nu-i decât
prima palmă în trei ani de căsnicie. Ce mare chestie?
— Iartă-mă!
— Te-am iertat! spun cu mâna la obraz. Gata! Du-te unde ai de

18
 După-amiezile Laurei Love

mers... Roagă-te, cântă, vorbește cu pastorul... Și, dacă tot

vorbești cu el, spune-i să nu-și mai bage codița în casa noastră.
Și, dacă te întâlnești cu maică-ta, poți să-i spui și ei la fel.
— Vino și tu, Laura! îngaimă el.
— Nu vin, nu pun piciorul în casa voastră de rugăciune! M-ai
auzit? Și nici la Miami n-o să merg! Și... n-o să-mi dau demisia
niciodată, și nici n-o să vând casa asta, pentru care am plătit deja
ratele pe doi ani. Fratele Robinson să-și caute alți proști! Însă,
da, cu ceva tot ai avut dreptate: o să fac o grămadă de copii! Pe
primul o să-l fac chiar în seara asta! Găsesc eu pe cineva cu care
să mi-o trag, stai liniștit! Doar ai zis chiar tu că Tampa e plină de
păcătoși.
— De fapt, te duci la cumpărături, nu-i așa? Lasă că știu eu!
Așa faci întotdeauna când ești nervoasă! Dar de data asta, ai tot
dreptul să fii nervoasă. Du-te, Laura!
— Ei bine, te înșeli! Mă duc ca să mă fut și-o să mă fut cu
primul care-mi iese în cale, cu primul tip care-o să mă vrea! Îți
jur, Benjamin! Și nu uita că sunt în perioada fertilă! Jur că o să
mă fut cel puțin o dată în seara asta! Poate chiar de două ori,
cine știe!
— Bine, bine! face el zâmbind. Lasă... îmi cunosc eu soția. Poți
să spui tot ce vrei, dar eu nu cred niciun cuvânt. Însă nu e bine
să te juri! Scrie foarte clar în Biblie. Chiar și pastorul...
— Oh, mai du-te naibii! am țipat. Nu mai rezist!
Ies ca vântul din casă și dau nas în nas cu soacră-mea. E chiar
în fața casei.
— Laura Love! Încotro?
— Bună... mamă! Mă duc să mă... adică... la cumpărături!
O aud turuind ceva în urmă, dar nu mai am timp de ea. Mă sui
în mașină ca o furtună și demarez.
La cumpărături, desigur, unde în altă parte? Partea cealaltă era

19
 După-amiezile Laurei Love

doar o vorbă spusă la mânie. Chiar dacă m-am jurat, nici prin cap
nu-mi trece să mă culc cu primul străin care-mi iese în cale.
Evident, nici cu al doilea.
Însă cumpărături o să fac! Oh, da! O să ies din supermarket cu
coșul doldora de chestii de care nici n-am nevoie și, sinceră să
fiu, nici nu prea știu pe unde le voi pune. Debaraua mi-e plină,
deja!
Știu exact că așa va fi și nimic altceva. Nu e prima ceartă
dintre mine și Benjamin. Doar prima palmă!
Prima palmă? Ei bine, jur că o să fie și ultima!
Data viitoare, dau și eu! O să ne batem parte în parte și-o să
facem țăndări totul prin bucătărie, așa să știi Benjamin Love,
idiotule, bigot cu pula mică! Ah... impotentule! Voiam doar să-ți
arăt lenjeria cea nouă, de ce te-ai speriat așa?
Lasă... Îți arăt eu ție!
Pe unde naiba mi-oi fi pus cardul?

20
 După-amiezile Laurei Love

21
 După-amiezile Laurei Love

ADAM
Ăia de la televizor n-au mințit, chiar se apropie un val de
căldură. Îl simt deja și-mi simt și transpirația de la subțioară.
Probabil că put, dar eu una nu-mi dau seama!
Hmm... S-ar putea scrie o poezie faină despre asta!
Normal că put; nici nu-i de mirare! Nici măcar n-am avut timp
să fac și eu un duș și să-mi schimb hainele. În plus, climatizarea
Fordului nu mai funcționează de multișor și îmi amintesc bine că
l-am rugat pe Benjamin de un milion de ori să se ocupe de asta,
dar... În fine!
Poate că ar trebui să-l rog pe pastor, iar el să-l roage pe
Benjamin. S-ar rezolva mai repede!
Totul e în regulă: cardul l-am găsit, loc de parcare am găsit,
cărucior fără flegme am găsit...
Hai, Laura Love! E timpul să arăți ce poți!

***

Mă învârt de mai bine de un sfert de oră prin magazin, iar

căruciorul meu e tot gol, dar tot am câștigat ceva: mă simt mult
mai calmă. Acum pot gândi mai limpede și o chestie mi-e foarte

22
 După-amiezile Laurei Love

clară: dacă ești femeie și dacă vrei să-ți convingi soțul să nu se

mute în Miami, atunci nu-i o idee bună să-i amintești de lungimea
mădularului. Spune-i orice, dar nu asta!
Cred că am meritat palma aceea!
— Laura Love, șoptesc, nu prea te-ai dovedit o soție bună. Cum
vrei să te iubească? Nici măcar un copil nu i-ai făcut în toți acești
trei ani! Știu, știu... o să-mi spui că te-ai străduit, dar poate că ar
fi trebuit să te străduiești mai mult, nu crezi?

Oftez și împing căruciorul fără o țintă anume. Gândul că nu

avem copii mă răvășește. E o melancolie atât de amară și de
dulce încât...
Ups! Mi se pare mie sau muza începe să îmi dea iar târcoale?
Un pix! Unde găsesc un pix? Unde-i raionul cu pixuri?
— Ajutor! gem. Doamnă, aveți poate un pix? Vă rog mult... e o
urgență! Nu aveți? De ce nu aveți? Alo... să mă ajute cineva! Tu,
ăla de colo! Spune-mi repede unde-i raionul de birotică! Da, de
birotică, ești surd? Vreau carnețele și agende! Și pixuri!

Acum căruciorul meu are o țintă și se mișcă repede spre ea.

În sfârșit! Repede, repede... Uite un pix! Nu mai am timp... o să
scriu direct pe antebraț.
Simt cum mobilul îmi vibrează în buzunar, dar nu-i nevoie să-l
scot; știu foarte bine că e nemernicul de Benjamin, omul care dă
palme femeilor. Doar el poate să insiste în halul acesta!
Fir-ar! O să-mi consume toată bateria. Îl scot repede și-l închid,
apoi continui să scriu repede și trec și de cealaltă parte a
antebrațului. Hai mai sună, Benjamin! Sună, dacă mai poți! Hai,
te provoc!
Chiar ai crezut că n-o să mai scriu poezii? Uite că tocmai am
scris una și — știi ceva? — o să mai scriu încă una așa, de-a

23
 După-amiezile Laurei Love

naibii! Aha... uite și un morman de agende! O s-o iau pe asta, că

e drăguță! Albastră.
Uf, cât de bine a fost! Mm... Ah! Ce bine mă simt acum...
Plutesc! Deja am transpirat iarăși!
Ia să trec eu poeziile astea două pe curat, în agendă.
— Gata! șoptesc, zâmbind și făcându-mi vânt cu agenda. Halal
poetă mai ești, Laura Love! Proasto! Niciodată să nu mai ieși din
casă fără pix și fără agendă, ai auzit? Ai văzut cât de bine e?

Raftul cu tigăi e lung și-mi ocupă următoarele douăzeci de

minute. Sunt drăguțe tigăile astea! Le-aș cumpăra pe toate, dar
mai am acasă o duzină și, de gătit, gătesc foarte rar.
Nu că n-aș știi s-o fac, dar n-am cui! De obicei, sâmbetele
Benjamin insistă să mâncăm fie la maică-sa, fie în oraș.
Oare e adevărat că drumul spre inima unui bărbat trece prin
stomac? Chiar e adevărat? Dacă da, atunci Benjamin o iubește
mai mult pe mă-sa.
Bigotă afurisită!
Încă de la bun început s-a opus căsniciei noastre! Mi-e rușine
să mă gândesc la chestia asta, dar... nu pot s-o sufăr câtuși de
puțin! Ori de câte ori suntem doar noi două, simt c-o iau razna!
Sfaturi, predici, indicații, observații...
Și, cireașa de pe tort, acum ar trebui să accept să mă mut cu
ea la Miami!
Exclus! Mai bine dau divorț.
Divorț, pe naiba! Am uitat că sunt catolică: adio, divorț!

Eeei, iată și raftul cu lactate și brânzeturi! Ce drăguuuț!

Ei și ce dacă-mi petrec toate ziua doar printre brânzeturi și
lactate? Aici sunt mărci diferite și mult mai multe decât în

24
 După-amiezile Laurei Love

magazinul unde lucrez. Ai de unde alege!

La Karim&Karim sunt vânzătoare, însă aici sunt clientă, așa că-
mi pot permite să fiu mofturoasă și, recunosc, mai este vorba și
curiozitatea profesională. Laptele acesta, de exemplu, nu-i câtuși
de puțin organic, deși pe etichetă scrie cu totul altceva. Dar eu
știu mai bine! Pe mine nu mă păcălesc ei!
E drept că prețurile de aici sunt ceva mai mici, iar calitatea
lasă de dorit. Sunt specialistă! Păcătosul acela de Karim ar trebui
să mă plătească mai bine.
Nu mă merită! Nici Benjamin nu mă merită! Și el ar trebui să
mă plătească mai bine. Măcar de două ori pe săptămână! Și,
poate că ar trebui să mai schimbăm și noi pozițiile. Se opune ca
un catâr la fiecare inițiativă de-a mea. Mereu strâmbă din nas,
mereu are ceva de comentat... Pentru el unele poziții sunt fie
ciudate, fie păcătoase (și chestia asta îl obligă la rugăciuni mai
lungi).
— Brânza aceea nu este organică! spun repede. N-o cumpărați!
Tipul se uită mirat la mine, apoi dă din umeri și o aruncă direct
în coș.
— Vorbesc foarte serios! adaug repede. Chestie aceea este
brânză doar cu numele.
— Dacă scrie negru pe alb că-i brânză, înseamnă că este
brânză! spune el tărăgănat. Știu și eu să citesc. Nu-s tâmpit!
— Eu lucrez într-un magazin de brânzeturi și lactate, așa că...
poți să mă crezi pe cuvânt. Dar, dacă tu ții neapărat să te
hrănești cu porcării, e treaba ta!
— Toate sunt porcării! rânjește el. Organice sau neorganice, nu
contează! Pun pariu că și în magazinul tău e la fel, însă tu habar
n-ai, domnișoară!
— Doamnă! Sunt doamnă. Chiar nu se vede?
— Nu prea se vede. Unde ți-e verigheta? Unde-i copilul pe care

25
 După-amiezile Laurei Love

trebuia să-l ții de mână? Mă rog... s-ar putea să fii totuși o

doamnă; văd că te-a mâzgâlit cineva cu pixul pe antebraț, deci e
posibil să fii măritată și să ai copii mici. Deci, doamnă... despre
ce vorbeam?
— Despre brânzeturi, domnule! îi răspund iritată. Te asigur că
în magazinul unde lucrez nu vindem nici brânză radioactivă, nici
cu adaos de soia. Iar verighetă nu port pentru că mi-a făcut de
câteva ori scandal patronul. Zicea că unii clienți strâmbă din nas.
Tot din același motiv am și unghiile tăiate foarte scurt și neojate.
De fapt, lucrăm tot timpul doar cu mănuși și i-am și spus-o, dar el
s-a înfuriat și...
— Și?
— Și... nimic. Hai s-o lăsăm baltă! Îmi cer scuze pentru că...
sunt proastă și pentru că am vrut să-ți fiu de ajutor.
— Scuzele sunt acceptate, răspunde tipul aruncându-mi o
privire plină de milă. De fapt, nici măcar nu contează dacă
brânza asta-i organică sau nu. Nu de brânză îți arde ție.
— Nu înțeleg! spun mirată.
— De fapt, tu acum încercai să mă agăți, știu bine. Jalnică
tentativă! I-auzi chestie! Fraze de agățat despre brânză... Ha, ha!
Mare e grădina ta, Doamne!
Îl privesc de sus până jos. Nu arată rău. Singura lui problemă e
atitudinea. Apoi mă uit spre coșul lui: are trei cartușe de Camel
plus brânza aceea de doi bani.
Apoi simt și izul de alcool și înțeleg că am de-a face cu un
dobitoc.
— Ai dreptate, spun împăciuitoare. Încercam să te agăț, dar nu
mi-a mers. Ești mai tare decât mine. Savurează-ți brânza,
domnule! Bună alegere! O zi bună!
— Ei, stai un pic! Unde te grăbești așa? Am zis eu că nu sunt
dispus să mă las agățat? De ce renunți atât de repede?

26
 După-amiezile Laurei Love

Ce tâmpit! E plină lumea de tâmpiți! Te lovești de ei la tot

pasul, în parcări, în magazine... chiar și la casa de rugăciune (am
fost de vreo două ori, deci știu ce spun).
Tipul mă privește zâmbind cu jumătate de gură. S-ar putea să
fie chiar mai beat decât credeam. Îl văd cum ridică din umeri,
apoi îmi întoarce spatele. Deschide frigiderul și ia la întâmplare
din raft o sticlă de lapte. O aruncă peste cartușele lui de țigări.
Da, procedează exact ca un idiot beat ce este!
— Acela nu este lapte organic, spun cu jumătate de gură.
— Nu te poți abține, nu-i așa? chicotește el. Ce mai contează
dacă-i organic sau nu? Acum jumătate de oră am fumat o țigară
neorganică, iar acum vreo trei ore am băut o doză de bere
neorganică. Eu nu cred că un pic de lapte radioactiv o să mă
omoare!
— Ascultă, spun înfuriată, din partea mea n-ai decât să bei
până o să dai în ciroză și să fumezi până faci emfizem, dar...
laptele din sticla aceea n-a văzut în viața lui cum arată o vacă!
Nu mă lasă inima să te las să bâjbâi în întuneric, ca un ignorant
ce ești! Lactatele și poezia sunt punctele mele tari! De fapt... e
posibil să mă pricep la lactate ceva mai bine chiar, decât la scris
poezie, pentru că lucrez între patruzeci și șaizeci de ore pe
săptămână la un magazin de lactate și de brânzeturi. Pot să-ți
spun chiar și noaptea în somn care marcă e ok și care nu!
— Aha... bine! aplaudă el. M-ai convins, lăptăreaso! Uite, îl pun
la loc. Oricum, laptele și berea nu prea se împăcau. Bun! Acum
ce facem? Mă duc să cumpăr cinci prezervative și mergem la tine
acasă, la un ceai?
— Ești cam nepoliticos... alcoolicule.
— Te-ai supărat, așa-i?
— Nu, deloc! îi răspund cu cel mai plictisit aer posibil. Nu sunt
o mironosiță.
— Evident că nu ești, altfel nu ieșeai la vânătoare prin

27
 După-amiezile Laurei Love

magazin. Da, dragă, sunt de acord să mă culc cu tine, dar am și

eu o rugăminte.
— Care ar fi aceea, ratatule?
— Înainte să ți-o trag, o să faci și tu un duș, da? Ce te uiți așa?
Nu ești singura care are nas bun din magazin. Miroși a
transpirație. Nu tare, dar miroși.
— Iar tu... miroși a căcat! Și a băutură! Și...
— Deci nu încercai să mă agăți? întreabă el clipind mirat. Sau
încercai? Că eu unul nu mai înțeleg nimic. Vrei să bem un ceai
organic sau nu vrei?
Îl privesc cu milă. E mai în vârstă decât mine, cred că are vreo
30 sau 35 de ani, dar nu e vorba despre asta. Atitudinea lui e
complet nepotrivită. Eu miros a transpirație, dar el este arogant
și nesimțit! Pare să vorbească exact ceea ce gândește și...
gândește prost!
Oricum, cu sau fără transpirația mea, dacă tipul avea chiar și
cea mai mică șansă să-mi placă, și-a ratat-o demult! Mă uit la
pantofii lui și nu mă pot abține să nu zâmbesc. Da, e un ratat!
— Cum te cheamă? îl întreb.
— Adam.
— Bine, Adam! Eu sunt Laura și nu sunt încântată de
cunoștință, dar o să facem așa: chiar dacă nu te plac și chiar
dacă nu cred lauda ta cu cele cinci prezervative și nici măcar nu
sunt convinsă că ai pe ce să le pui, sunt dispusă totuși să merg
până la tine și să fac un duș pentru tine, dacă... îmi vei spune
care este mesajul poeziei mele de pe antebraț. Uite, ți-o citesc
eu! N-are decât două strofe, iar titlul este „Îndrăznețe cățele
lunare"! Ascultă aici:

„Cald piuit
Îmbătat de atingerea

28
 După-amiezile Laurei Love

Lavei zoologice
Nocturne și umede.

Fi-voi oare un zefir

De nouă ori răsplătit
Sub atingerea
Coamei abisale?"

Hai să te văd! Spune-mi care-i mesajul. Tu ești publicul, Adam!

Tu ești receptorul!
— Asta-i tot ce poți? întreabă el râzând. Dă-mi una mai
complicată. Asta este despre nevoia de a fi mamă... despre
maternitatea neîmplinită.
Îmi simt clar cum pupilele mele se dilată. Le aud scârțâind
ușor.
Totul dispare în ceața fundalului și imaginea din fața mea se
lungește ca un tunel, apoi se apleacă în dreapta. Genunchii mi se
înmoaie tot mai mult și mă sprijin oftând de cărucior.
Adam e tot acolo, în fața mea, zâmbind ca un idiot.
Singura problemă este că... nu-i idiot!

29
 După-amiezile Laurei Love

DRACULA
— Uau, șoptesc.
— Da, uau! mă îngână Adam râzând. Hai, recită-mi alta! Îți mai
dau o șansă.
— Bine, domnule! spun tremurând și îmi înghit cu greutate
nodul. Dar să știi că și pe a doua am compus-o tot aici, în
magazin. E mai scurtă! Ți-o citesc din agenda asta albastră. Titlul
este „Strigătul mut al neoanelor". Ascultă:

Zilieră pe bancheta mașinii

Cu bujii sfărâmate, lovite,
Smulse, rotite, învârtite,
Distruse.

Prima e purpurie
A doua e Calea Lactee
Tăiată în trei
De un patruped biped!

Acum să te văd! Care-i mesajul? Tu ești publicul!

30
 După-amiezile Laurei Love

Tipul mă privește cu milă, apoi dă din umeri și spune

îndepărtându-se:
— Nu mai contează! Îți doresc o zi bună!
Îmi împing zâmbind căruciorul în direcția opusă.
„Nu mai contează?"
E clar, m-am înșelat! Nu-i chiar atât de sclipitor pe cât mi s-a
părut. Probabil că prima oară a fost un accident. Sau a ghicit.
Are dreptate, nu mai contează! Oricum... nu m-aș fi culcat cu el
nici moartă. Adică, moartă da! Moartea acceptă totul. Moartea
este Marele Nivelator... moartea...
Ups! Simt că mă lovește din nou inspirația!

***

Ies în parcare, dar nu am căruciorul plin. Nu de data asta!

Nici n-aș avea cum; m-am ocupat mai mult cu arta mea. Ultima
creație, cea despre moarte, mi-a furat aproape o oră din viață,
dar a meritat fiecare vers!
— Credeam că nu mai ieși!
Este el. Fumează sprijinit de capota unei mașini și mă privește
fără pic de veselie.
— Nu mă culc cu tine nici moartă! îi spun repede. Nu-mi placi!
— Nu pentru asta te așteptam, pufnește el, dar e bine de știut.
Am fumat aproape cinci țigări și am rămas aici, așteptându-te
pentru că... vreau să-ți spun mesajul. Mă macină chestia asta!
— Dar parcă ziceai că nu-l știi! spun râzând. L-ai găsit între
timp?
— N-am zis niciodată că nu-l știu! mârâie tipul. Am zis că „Nu
mai contează!" Dar contează! Atunci când o femeie este pălmuită

31
 După-amiezile Laurei Love

de bărbatul ei, contează! Voiam doar să-ți spun asta: că, dacă ești
deșteaptă — și ești! — trebuie să pleci de la prima palmă. Parcă
Laura spuneai că te cheamă...
— Da, Laura! spun înghițind în sec.
— Nu mai sta cu idiotul acela, oricine ar fi el! Și acum citește-
mi și poezia pe care ai scris-o în magazin. Aia, ultima! Nu nega,
știu că ai scris ceva, te-am văzut prin vitrină. Citește-o! Cum se
numește?
Cerule! Cine-i tipul acesta? E dracul?
Prima palmă? Serios? Oare cum și-a dat seama?
— Se numește „Acustica prezentului", spun oftând. Dar să
știi că nu mă culc cu tine, Adam! Așa să știi!
— Nicio problemă! spune el rânjind. Nici eu nu te plac. Citește-
mi „Acustica prezentului"!
— Bine! Ascultă:

„Sintagma transformării
Mărului în fortăreață
Fortăreței în oftat contemporan
Oftatului contemporan în atmosferă!

Un patru inversat
De calde omizi prezente
Prin tuneluri
Lăsate moștenire în vid!

Victima răsucește tirbușonul

Destupă purpuriul țărânei

32
 După-amiezile Laurei Love

Hrănește ziua de mâine

În acustica spartă."

Dar, repet, nu mă culc cu tine! Ai înțeles? Și acum spune-mi

mesajul, Adam, dar gândește-te bine!
— Ce-i de gândit aici? întreabă el, strivind țigara de beton. E o
poezie depresivă despre moarte. Nu despre sinucidere, dar...
despre moarte.
Îl privesc ca pe un extraterestru care tocmai a coborât tacticos
din naveta sa și salută pământenii. Da... Universul nu va mai fi
niciodată la fel.
Închid ochii și scutur din cap, apoi îi deschid. E tot aici, în fața
mea. Respiră! E viu!
— Scriu poezii încă din clasa a cincea, spun cu o voce pe care
nu mi-o mai recunosc, și cred că am mii, scrise pe zeci de caiete,
agende și carnețele. Am acasă la mama o parte dintre ele. Am și
la mine acasă. Chiar și la serviciu, în dulapul meu...
— Scuze! spune el speriat. N-am avut nici cea mai mică
intenție să te fac să plângi.
— Dar nu plâng... încerc doar să...

Bine, m-a prins! Plâng.

Îmi scot repede șervețelele din poșetă, iar Adam mă privește
fără niciun cuvânt.

— Voiam doar să-ți spun că îmi pierdusem orice speranță,

continui eu smârcâindu-mă. Asta încercam să-ți explic, că nimeni
n-a înțeles vreodată mesajele pe care încerc să le transmit și,
crede-mă, le-am tot citit în stânga și în dreapta... le-am trimis și
pe la reviste, le-am publicat și pe internet, dar tot degeaba!

33
 După-amiezile Laurei Love

Nimeni nu vede mai adânc de versuri, toți sunt orbi! E atât de

deprimant să fii singură pe lume... atât de...
— Înnebunitor?
— Da! De o mie de ori da! Dar tu reușești să înțelegi! Nu știu
cum ai reușit, dar... ești cel mai inteligent american pe care l-am
întâlnit în viața mea! Cel mai genial american! Cel mai...
— Mda... Mersi, mersi! râde Adam. Oprește-te! Mă copleșești.
— Cel mai sclipitor ameri...
— Atât doar că nu sunt american. Sunt român! Locuiesc în
State, dar sunt din România.
— România?
— Da! M-ai prins! România este în Europa, ceva mai la Est. Ce
știi despre România?
— România... țara lui Dracula?
— Americani tâmpiți! zbiară el, lovind cu pumnul în capotă.
Lua-te-ar dracu, Bram Stoker! Sper să arzi în iad! Răsuci-te-ar
diavolii pe grătar! Bram Stoker...
Mai bolborosește câteva cuvinte neinteligibile, după care își
scoate pachetul de Camel din buzunar. Îl privesc clipind.
Degetele îi tremură când îmi întinde și mie pachetul.
— Mulțumesc, îngaim cu jumătate de gură. Nu fumez.
Adam își aprinde o țigară și trage cu sete fumul în piept. Cele
câteva secunde de tăcere aduc o transformare lentă pe fața lui.
Reîncepe să zâmbească, dar nu e un zâmbet vesel, ci un fel de
strâmbătură.
— Scuză-mă, spune el cu năduf, dar, deși locuiesc în State de
ani de zile, încă mai sunt unele treburi cu care nu reușesc să mă
obișnuiesc cu niciun chip.
— Te scuz! spun, dând repede din cap, apoi iau agenda din
cărucior și o deschid iarăși.

34
 După-amiezile Laurei Love

— Ce faci? întreabă el pe un ton plin de milă. Altă poezie? Ce

scrii?
— Îmi notez ceea ce ai bolborosit. Încerc. Nu știu dacă am
reținut exact! Ce înseamnă „Bram Stoker, phutute in kur pe
mata"?
— E... ceva în română. E de bine!
— Dacă e de bine, de ce te-ai enervat în halul acesta?
— Nu mai contează.
— Ba contează! Explică-mi!
— Bine... ăăă... România nu este o țară populată de vampiri.
Noi, românii, nu ne bem sângele unii altora. Nu la propriu! Și...
nici nu înfigem vreodată țăruși în pieptul morților noștri. Cât
despre Dracula... ăla este doar invenția unui irlandez nebun care
nu a pus niciodată piciorul în Transilvania sau România, ci doar a
cules de ici-colo niște crâmpeie găsite prin biblioteci prăfuite și
gata, și-a masturbat mintea și a scris o carte. Contemporanii au
râs de el și de inepțiile lui, dar cu toate acestea, în timp,
povestea a prins la public, iar noi am ajuns bătaia de joc a lumii
întregi.
— Ei, cred că exagerezi.
— Nu exagerez deloc! Mă rog, dacă tu crezi că exagerez,
atunci... de ce am simțit nevoia să sar la jugulara ta când ai
pomenit despre România lui Dracula? La naiba... Deja simt că mă
enervez din nou! Dacă Bram Stoker ar apărea acum în fața mea,
cred că aș fi în stare să-i beau sângele! Ai putea să scrii o poezie
și despre asta.
Românul acesta e atât de supărat încât... mă face să râd.
Probabil că România este o țară de oameni supărați și nervoși.
Ce-i cu el? Știam foarte bine că vampirii nu există și o știe și el.
— Aș putea, desigur! spun zâmbind. Dar, legat de Bram
Stoker... eu cred totuși în continuare că exagerezi.

35
 După-amiezile Laurei Love

— Bine, exagerez! oftează el. Tu ești din Tampa?

— Da și sunt mândră că sunt tampeză! M-am născut aici și am
crescut aici. N-o să plec niciodată de aici! Vreau să trăiesc și să
mor în Tampa mea și...
— Ok, am înțeles ideea! spune Adam rânjind. Dar, de dragul
discuției, ce ai zice dacă... un scriitor nebun din România, care n-
a pus în viața lui piciorul în State, darămite în Tampa, s-ar apuca
să culeagă câteva date de pe internet și ar crea o poveste
înfiorătoare despre Tampa? Să zicem că născocirile lui ar avea
succes la public și că, peste ani, toată lumea ar ajunge să râdă și
de Tampa, și de tampezi! Ce ai zice de asta? Ce ai simți dacă ți-ar
ieși în cale scriitorul acela?
— Cred că i-aș bea sângele! strig furioasă.
— Exact!
— Cred că i-aș spune „phutute in kur pe mata"!
— Bravo, lăptăreaso! Acum gândim la fel! Ăăă... cum rămâne
cu acele cinci prezervative și cu ceaiul acela?
— Mulțumesc, dar...
— Glumeam, glumeam... râde el cu poftă. Of, păcat că nu poți
să vezi ce fața ai făcut! Acum te las, trebuie să plec. Ești
simpatică și îmi plac poeziile tale! Nu prea știu exact de ce îmi
plac, dar îmi plac!
— Te înțeleg perfect! La început și mie îmi plac scrierile mele,
iar mai apoi mă întreb de ce îmi plac.
— Și, chiar dacă ești fana lui Bram Stoker, să știi că mi-a făcut,
totuși, plăcere să te cunosc! Ai grijă de tine, Laura, fato... și
spune-i patrupedului tău biped să o lase mai moale cu palmele.
Nu te merită!

Se suie în mașină, îmi face semn din mână. Apoi pleacă.

36
 După-amiezile Laurei Love

Nici măcar n-a insistat să se culce cu mine! Ce măgar!

— Hei! tresar deodată. Fir-ar!
Degeaba! Mașina a dispărut.
— Și nici măcar nu i-am luat numărul de telefon! șoptesc
iritată. Mare proastă mai sunt!

- SFÂRȘITUL FRAGMENTULUI -

Cărțile scriitorului român Uirebit

pot fi găsite pe pagina oficială:

www.uirebit.com

37