Coconul din ceașca de ceai

Conform legendei, mătasea a fost descoperită în China, acum 4.000 de ani. Se

spune că împărăteasa Leizu, care se juca cu un cocon de mătase, l-a lăsat să cadă,
din greșeală, în ceașca cu ceai. A scos coconul din lichid și a început să deșire firul
delicat. Fascinată de finețea și de rezistența acestuia, nobila doamnă a pus să se
planteze în grădina ei nenumărați duzi albi, cu frunzele cărora se hrăneau viermii
de mătase – azi cunoscuți sub numele de Bombyx mori. Din firele subțiri, a pus să
se țeasă un material nemaivăzut, strălucitor, ușor ca fulgul și dulce la pipăit,
destinat doar capetelor încoronate.
Tot legenda spune că gogoșile de mătase, păstrate ca un tezaur național, ar fi
părăsit pentru prima oară China și ar fi ajuns în India ascunse în coafura unei
prințese. Aceasta a recurs la acest gest extrem pentru că nu voia să se
căsătorească departe de casă fără să fie îmbrăcată în stofa multîndrăgită.
In China, cresterea viermilor era rezervata, in exclusivitate, femeilor. Acestea au
jucat un rol major in productia matasii la acea vreme. Tesaturile din matase au
fost extrem de valoroase in China antica, iar purtarea matasii a reprezentat un
important simbol al statutului social.
La inceput, numai membrii familiei regale si inaltii demnitari au fost lasati sa
poarte matase, prevedere expusa in Cartea Ritualurilor (una dintre cele cinci
lucrari fundamentale ale canonului confucianismului). Mai tarziu, s-a extins gradual
catre alte clase ale societatii chineze. Comerciantii si taranii, insa, nu avut voie sa
poarte matase pana la instaurarea dinastiei Qing (1644-1911).
In timpul dinastiei Han (206 î.Hr.-220 d.Hr.), matasea a fost integrata in economia
chineza ca moneda de schimb. Matasurile simple, produse de tarani, au
reprezentat principala forma de impozit platit guvernului. Ea era corelata cu
greutatea aurului astfel ca lungimea balotului de matase a devenit o moneda-
standard in China. Totodata, matasea a reprezentat principalul cadou diplomatic
daruit de imparatul Chinei vecinilor sau vasalilor.
Chinezii au exportat timp de milenii stofă din mătase, nu doar în Asia, ci și pe rute
alambicate și pline de pericole, spre continentul european. Sericicultura –
creșterea viermilor Bombyx, în vederea obținerii gogoșilor de mătase – a rămas însă
un secret păstrat cu strășnicie, sub amenințarea pedepsei capitale. Astfel că
romanii au crezut, mult timp, că firul foarte apreciat de ei și adus de peste mări și
țări era cules... din copaci!

... în vechea Chină, mătasea nu era doar folosită pentru veșminte. Firul rezistent
se folosea pentru diverse instrumente muzicale, pentru fabricarea arcurilor cu
săgeți sau a hârtiei de lux.

Drumul mătăsii

Rezervata initial roialitatii chineze, matasea s-a raspandit gradual in cultura

chineza atat din punct de vedere social cat si geograpfic. Treptat, materialele din
matase au inceput sa ajunga si in diferite regiuni din Asia. Astfel ca, matasea a
devenit rapid un material de lux accesibil comerciantilor chinezi, din cauza texturii
si a luciului sau.

Cererea pentru acest material exotic a creat in cele din urma ruta comerciala
cunoscuta astazi sub numele de Drumul Matasii. Prin urmare, matasea a luat
drumul spre Vest, iar aurul, argintul si lana spre Est. A fost numit Drumul
Matasii datorita comertului cu cea mai valoroasa marfa cunoscuta la acea vreme,
matasea, fiind considerata chiar mai pretioasa decat aurul.
Drumul Matasii avea la acea vreme aproximativ 4000 de mile lungime si se intindea
din Estul Chineipana la Marea Mediteraneana. Traseul urma nord-vestul Marelui Zid
Chinezesc, trecand pe langa desertul Takla, urcand pana in preajma muntilor
Pamir, traversand teritoriul Afganistanului de azi, ajungand pana in Damasc unde
se afla cea mai mare piata de desfacere. De acolo, marfa era transportata pe
Marea Mediterana. Se stie, insa, ca foarte putini oameni au parcurs intregul traseu,
bunurile fiind manipulate in mare parte de o serie de intermediari.

Un secret bine pastrat

Chinezii si-au dat seama de valoarea pretiosului material pe care il produceau si au
reusit sa tina secret modul de realizare al matasii de restul lumii mai mult de 30 de
secole. Cei care intrau in tara erau bine perchezitionati la punctele de frontiera, si
oricine era prins ca incerca sa scoata ilegal oua, gogosi sau viermi de matase din
tara era executat pe loc. Astfel, sub pedeapsa cu moartea, misterul sericiculturii a
ramas un secret bine pastrat, timp de mii de ani.
Cu toate acestea, in 550 d.Hr. secretul matasii a devenit cunoscut in alte tari,
atunci cand doi calugari din Imperiul Bizantin au reusit sa scoata ilegal oua de
viermi de matase din tara. Au ascuns ouale in interiorul bastoanelor lor de
bambus, acesta fiind primul exemplu cunoscut de spionaj industrial.
In ceea ce priveste secretul matasii, Bizantinii au fost la fel de secretosi precum
chinezii, si pentru multe secole tesutul si comercializarea matasii a reprezentat un
monopol imperial strict.

In sec VII, arabii au cucerit Persia, reusind sa asimilize si procesul de productie al

matasii. Sericicultura si tesutul matasii s-a raspandint astfel in Africa, Sicilia si
Spania. In secolul al X-lea, Andaluzia a fost principalul producator de matase
din Europa.
In secolul al XIII-lea, cu toate acestea, Italia a castigat pozitia dominanta in ceea
ce priveste productia matasii. Comerciantii venetieni au comercializat matasea pe
scara larga incurajand totodata, cultivatorii de matase sa se stabileasca in Italia. In
acest sec., matasea italiana a fost o sursa importanta de comert. Chiar si acum,
matasea prelucrata (vopsita si imprimata), in provincia Como se bucura de
apreciere.
Matasea produsa in Italia s-a raspandit foarte mult in Europa, iar regele
Frantei, Francisc I si-a declarat intentia, in 1466, de a introduce arta si mestesugul
tesaturilor din matase si in Lyon, ceea ce a pus bazele industriei de acest tip in
oras. In sec. al XVII-lea, Franta reusea sa concureze cu monopolul Italiei asupra
productiei de matase, iar mestesugarii stabiliti la acea perioada in Lyon au devenit
cunoscuti si astazi pentru maiestria tesaturilor lor.
Fascinatia tesaturii de matase si a hainelor confectionate din acest pretios material
au sedus deopotriva regi si oameni obisnuiti. Rochiile din matase devin obligatorii,
mai ales in saloanele de bal ale nobilimii. Datorita faptului ca matasea era
considerate un element al luxului si opulentei, a fost purtata, la inceput doar de
cei care si-o puteau permite. Uneori purtarea matasii a fost reglementata, limitata
la clasele superioare ca o modalitate de a marca diferentele sociale. Alteori,
purtarea matasii a fost denigrata, vazuta ca un semn al decadentei sociale.
In Europa, in perioada Imperiului Roman, purtarea matasii a fost identificata ca
un semn al decadentei si imoralitatii. Seneca (c. 4 BCE- 65 CE) a criticat
transparenta matasii ca fiind periculoasa, deoarece prin purtarea acesteia femeile
casatorite deveneau atragatoare si aparent accesibile sexului masculin.
In Franta, in timpul reginei Elisabetha (1550-1574), au fost emise legi care
reglementau ceea ce purtau cetatenii. Acestea au fost concepute pentru a limita
cheltuielile oamenilor pe haine si pentru a mentine structura clasei sociale
burgheze.
Legile limitative englezesti au fost bine cunoscute atat de barbati cat si de femei,
iar incalcarea acestora era aspru pedepsita – amenzi, pierderea de proprietate,
titlu si chiar viata. Prin urmare, oamenii care au trait in epoca elisabetana au
purtat doar ce le-au fost permis sa poarte din punct de vedere vestimentar.

Matasea a ramas cel mai apreciat si ravnit material din istoria civilizatiilor lumii.