DACĂ AȚI FI TRĂIT ÎN ROMA ANTICĂ

Învățământul la Roma

In Roma antică educația începea în familie, sub directa îndrumare a mamei până la 7 ani, apoi sub
supravegherea tatălui. După informațiile istoricului Titus Livius, se pare că cea mai veche instituție de
învățământ la romani data de pe la mijlocul secolului al V-Iea a. Chr.
Cunoștințele erau predate copilului la începutul etapei de instrucție de un litterator, adică cel ce-i învăța pe
elevi literele. Mai târziu, el a fost numit primus magister sau ludi magister. Aceste școli, la care mergeau mai
mult copiii oamenilor săraci, căci cei bogați preferau să dea acasă fiilor instrucția elementară, erau frecventate și
de băieți, și de fete, inițial sub cerul liber, mai apoi într-o încăpere modestă (pergula, taberna) din Forul roman.
Ca mobilier nu exista decât un scaun cu spetează, cathedra era așezată pe o stradă, pe care stătea învățătorul, iar
copiii se așezau în jurul lui pe scăunele. Inițial se învăța cititul apoi scrisul. Se începea cu alfabetul, ale cărui
litere erau învătate pe de rost mai înainte de a fi recunoscute ca formă. Se învățau întâi litere izolate, în ordine
alfabetică, apoi silabe, cuvinte întregi și se ajungea la lectura unui text. Abia după aceasta se învăța scrisul.
Copiii scriau pe tăblițe cerate cuvintele sau textele pe care urmau să le citească și să le învețe pe de rost. După
această fază, școlarii erau inițiați în calcul, învățând numărătoarea cu ajutorul pietricelelor numite calculi.
Învățarea operațiilor se făcea în cor, adesea însoțită de intonații melodice, sistem păstrat mult timp în
învățământul european.
Ocupația de învățător nu o puteau avea decât oamenii liberi de rând sau liberții (sclavi eliberați), de vreme
ce orice muncă pentru care se primea salariu era considerată înjositoare de nobilii romani.
Pentru a-și menține autoritatea și prestigiul, învățătorii apelau adesea la bici și la nuia, plagosus, și se
observă la mulți scriitori romani că amintirea anilor de școală nu era privită cu nostalgie, ci adesea asociată cu
loviturile primate. Spre mijlocul secolului al III-Iea a.Chr. apare învățământul de grad mediu, sub conducerea
unui grammaticus. Disciplinele de bază erau limba si literatura, studiate pe textele operelor poetice. Se studiau,
de asemenea istoria, geografia, fizica, astronomia, nu ca scop în sine, ci pentru înțelegerea textelor literare. Cel
dintâi grammaticus a fost la Roma, Livius Andronicus, cel care a tradus primul în versuri latine Odiseea.
Din secolul al II-Iea a. Chr. apar profesori care predau numai literatură latină, și din ce în ce mai mult
pătrund în școală operele poeților noi, uneori contemporani.
În secolul I a.Chr. apare la Roma și un învățământ roman de grad superior, condus de un rhetor sau
orator, școala fiind considerată de retorică sau elocvență. Aceasta urma modelul școlii grecești și cuprindea
tineri de 16-17 ani, după ce îmbrăcau toga virilis, până la 20 de ani. De la rhetor elevii deprindeau arta oratoriei,
realizând declamationes pornind de la o temă dată. Prin ele elevii căutau argumentele cele mai solide în
susținerea cauzei propuse. Adesea studiile se încheiau printr-o călătorie în Grecia, unde se făcea un stagiu de
asistență pe lângă un cunoscut orator.
Programul în școala romană, indiferent de grad, începea foarte devreme, uneori chiar înainte de a se
lumina de ziuă (iarna). Se continua până la amiază, când elevii mergeau acasă să ia masa, apoi se întorceau la
școală. Programul era destul de monoton, explicațiile dascălului alternând cel mult cu efectuarea temelor de
către elevi. Dar zilele foarte încărcate alternau foarte frecvent cu zilele de sărbătoare, care în secolul al II-Iea
p.Chr., în timpul împăratului Marcus Aurelius, erau în număr de 135 în cursul unui an.
Declinarea I