Studiu individual.

Civilizația romană
1. Studiați textul Școala romană și menționați:
 Care e concepția despre educație a romanilor?
 Câți ani studiau copiii romani? Ce învățau la școală?
 Analizați imaginea (Anexa 6.) și precizați 3 diferențe față de instituția de învățământ de
astăzi.
 Imaginați-vă că sunteți în Senatul roman și că se discută despre școlile publice și despre
educația copiilor. Ce propuneri ați face?
Numele romanilor

1. Prenumele (praenomen) era individual şi se dădea fiecărui băiat la naştere.

2. Numele (nomen gentilicum), aparţinea „ginţii”, o grupare de familii descedente dintr-un
strămoş comun (real sau presupus), şi se moştenea din tată în fiu. Aceste nume se terminau,
în general, în –ius.
3. Cognomenul (cognomen) îşi avea, de obicei, originea într-o poreclă care marca o
particularitate psihică, fizică, sau un episod din viaţa unui om şi se moştenea într-o ramură a
ginţii. Spre exemplu Brutus (fără judecată, prost); Caecus (orb); Cicero (de la cicer – boabă
de năut); Cincinatus (cu părul ondulat); Nasica (cu nasul coroiat).
4. Un al doilea (agnomen) era un supranume, ca urmare a calităţii morale sau a victoriilor
militare, de obicei, acest supranume nu era moştenit.
Fetele purtau numele de gintă al tatălui, la femenin. Spre exemplu: fiica lui Marcus Tullius
Cicero este Tullia.

Şcoala romană
Educația lor era importantă, de aceea majoritatea copiilor cetățenilor romani mergeau la școală.
Scopurile educaţiei erau însușirea unor deprinderi și cunoștințe practice și integrarea în societate.
Romanii puneau un accent deosebit pe disciplină și își educau copiii în spiritul respectării
regulilor (mulți urmau a deveni soldați).
Învăţământul roman avea trei cicluri, marcate de trei tipuri de şcoli şi de profesori.
1. Şcoala elementară sau primară era frecventată de elevii între 7 şi 11 ani, la care băieţii şi
fetele învăţau împreună. Se putea desfăşura în cadrul familiei, în locuinţa părintească sau
într-o şcoală. Copiii erau supravegheaţi de un sclav (paedagogus) sau de un om liber instruit.
Sclav care îi învăţa să scrie, să citească şi să socotească era un învăţător care se numea
litterator (cel care învaţă scrisul şi cititul), primus magister (cel dintâi profesor), sau ludi
magister (dascălul şcolii). Uneori putea fi ajutat de un subordonat numit hipodidascalus.
Din secolul II î.e.n. şcoala era ţinută de dascălul de profesie ludi magister, plătit de părinţi.
Încăperea în care se preda era una simplă „ca un balcon”, izolată de stradă printr-o
perdea. Copii stăteau pe scaune fără spetează şi scriau pe tăbliţe aşezate pe genunchi. Erau
grupaţi în jurul profesorului aşezat pe un scaun înalt cu spetează (cathedra).
Pedepsele corporale se aplicau până la abuz. Familiile bogate nu îşi trimeteau copiii la
şcoala populară a unui ludi magister, ci îi încredinţau unui pedagog, de obicei unul din
sclavii cei mai instruiţi ai casei. Şcolile aveau vacanţă numai în timpul verii, cu excepţia
zilelor de sărbătoare. Cursurile ţineau până în prima parte a amiezii, cu o mică pauză la
prânz.
2. Învăţământul mediu era pentru elevii între 11 şi 15 ani, de regulă pentru copiii celor bogaţi.
Condiţiile erau aceleaşi ca în şcoala elemntară. Aici timp de 4 ani se studia limba latină şi
limba greacă. Se preda gramatica, citirea şi comentarea unor texte ale autorilor latini. Elevii
făceau exerciţii de lectură cu voce tare, recitau, li se dădeau lecţii de dicţie, învăţau figurile
de stil şi în legătură cu textele literare analizate căpătau şi câteva noţiuni vagi de istorie
generală, geografie, mitologie, matematică, astronomie şi muzică.
3. Învăţământul superior era pentru studenţii între 15 şi cel puţin 20 de ani, se desfăşura în
şcolile conduse de retori şi era îndreptat pentru formarea cetăţeanului activ, participant la
viaţa publică. De aceea, accentul cădea pe studiul retoricii. Existau un rhetori (Latinus) care
preda sistemul de reguli şi procedee, care să permită elevilor să vorbească strălucit şi elegant.
Învăţământul era predat doar în limba greacă. Tinerii trebuiau să se pregătească pentru
cariera politică sau juridică. Ştiinţele naturale, matematica sau filozofia nu-şi găseau loc în
şcoala de retorică.

Prima şcoală a fost deschisă în anul 93 î. e. n. de Lucius Plitius Gallus. Cicero, de asemenea,
a depus eforturi pentu creărea unui învăţământ retoric latin. Învăţământul roman cuprindea şi
studiul dreptului. Studenţii care nu se comportau corespunzător erau pedepsiţi. Aceştia erau
bătuţi, exmatriculaţi şi trimişi înapoi în localităţile de unde proveneau.

Pe lângă învăţământul particular s-a instituit şi unul de stat. De exemplu, Augustus a

organizat o mică şcoală de stat în reşedinţa sa de pe Palatin, Vespasian a creat la Roma două
catedre de stat, iar Handrian a construit la Roma Athenaeum, o şcoală cu săli de curs în formă de
amfiteatru şi a înfiinţat la Athena catedre subvenţionate de stat. În prima jumătate a secolului al
III-lea e. n. Severus Alexander a creat noi şcolii de stat medii şi superioare din subvenţii publice,
unde tinerii puteau să înveţe vreme de un an. Pe lângă aceste şcoli de retorică mai existau şi
altele care formau anumiţi specialişti medici, arhitecţi, jurişti.

Instrumente de scris: Stillus era un beţişor de lemn, os sau metal, cu un capăt ascuţit care
scria pe tăbliţele de ceară , iar cu celălalt - mai plat- se corectau greşelile, sau se ştergea revenind
pe suprafaţa iniţială.
Tăbliţele de ceară erau nişte plăci dreptunghiulare de lemn, pe care se aşternea un strat de
ceară, cu marginile care puteau fi prinse laolaltă (două sau mai multe), alcătuind un fel de caiet
( numit codex).
Bibliografia:
1. Drîmba Ovidiu, Istoria culturii şi civlizaţiei, vol.III, Bucureşti: Saeculum, 2003.
2. Dumitru Tudor, Andrei Aricescu, Enciclopedia civilizației romane, București: Științifică și
Enciclopedică, 1982.
3. Horia C. Matei, O istorie a Romei antice, București: Albatros, 1979.

Anexa 6. Educația în Roma Antică