Educația în trecut

Szabo Maria Elena | Informatica |03.06.2022

 Educatia, asemeni iubirii, este o fraghie care tine pe

fagase normale omenirea, caci fara ea ar fi un haos total.

Dacă în momentele timpurii ale istoriei omenirii, educația era

inclusă în procesul muncii (funcția sa principală fiind aceea

de transmitere a experienței de la o generație la alta), treptat,

educația a devenit o activitate socială de sine stătătoare,

exercitată de persoane investite special. In acest sens, sunt de

parere ca exista un caracter istoric al educatiei, ce o

surprinde în desfășurarea ei în timp, de unde putem lua

exemple pro sau contra.

PAGE 1
 Educația reprezintă o temă de interes ce a atras, de-a
lungul vremii, atenția filosofilor, scriitorilor, oamenilor de
cultură și știință:

− Natura ne aseamănă, educația ne deosebește (Confucius);

− Educația este un ornament în vremuri de prosperitate și un

refugiu în vremuri de restriște (Aristotel);

− Educația ne-a făcut ceea ce suntem (C.A. Helvetius);

− Omul poate deveni om numai prin educație. El nu e nimic,

decât ce face educația din el (I. Kant);

− Educația este calea de la ignoranța încrezută la

incertitudinea jalnică (M.Twain);

− Scopul educatiei este sa transforme oglinzile in ferestre.

(Sydney J. Harris)

− Educația nu este pregătirea pentru viață, educația este viața

însăși (J.Dewey);

− Educația este ceea ce supraviețuiește după ce ceea ce a fost

învățat s-a uitat (B.F. Skinner);

PAGE 2
Educația a fost înțeleasă ca:

a) Proces de formare (Aristotel, Th. d'Aquino, J.Fr. Herbart);

b) Proces de dezvoltare (J.J. Rousseau);

c) Proces de autodezvoltare (J.H. Pestalozzi);

d) Proces de stimulare (Fr.A. Diesterweg);

e) Proces de identificare (S. Freud);

f) Proces de creștere (J. Dewey).

Termenul de “educație” are o multitudine de conotații,

iar problema definirii ei este una deschisă. Etimologiile
termenului pun în evidență două din orientările ei de bază
(lat. educo, educere – acțiunea de a scoate din, a ridica, a
înălța, de unde conceperea educației ca modificare,
transformare, trecere de la o stare la alta; lat. educo, educare –
acțiunea de a crește, a îngriji, a hrăni, de unde înțelegerea
educației ca activitate de creare a condițiilor necesare creșterii
și dezvoltării).

PAGE 3
 În Antichitate, se remarcă educația spartană și educația
ateniană. Prima, care avea un pronunțat caracter militar, se
extindea și asupra adulților și nu era una exclusiv fizică,
deoarece artele nu au fost ignorate.

Agoge a fost programul antic de educație spartan, care a

antrenat tineri bărbați în arta războiului. Cuvântul înseamnă
„creștere”, în sensul creșterii animalelor din copilarie spre un
anumit scop. Programul a fost instituit pentru prima dată de
către conducatorul Lycurgus (sec. al IX-lea î.Hr.) și a fost
parte integrantă a puterii militare și a puterii politice a
Spartei.

Participarea bărbaților spartani la agoge (pronunțat ah-

go-GAY în greaca veche și ah-GOJ-uh în engleza modernă) a
fost obligatorie. Fetele spartane nu aveau voie să participe, dar
erau educate acasă de mamele sau profesorii lor. Băieții intra
în agoge la vârsta de 7 ani și absolv în jurul vârstei de 30 de
ani, moment în care li se permite să se căsătorească și să
întemeieze o familie.

PAGE 4
 Agoge a fost la apogeu în perioada clasică (secolele V-IV
î.Hr.) și a fost lăudat ca formă ideală de educație de către
filosofii Platon ( 428 / 427-348 / 347 î.Hr.) și Aristotel ( 384-
322). î.e.n.), precum și scriitorul Xenofon (430 - c. 354 î.e.n.).
Istoricii de mai târziu, cum ar fi Plutarh (c. 45/50 - c. 120/125
d.Hr.) au fost mai critici la adresa programului. Agoge a scăzut
treptat din secolul al IV-lea î.Hr., deși o anumită formă a existat în
primii ani ai Imperiului Roman. Data exactă a sfârșitului epocii
este necunoscută, dar nu a supraviețuit jefuirii Spartei din anul
396 d.Hr. de către Alaric I (r. 394-410 d.Hr.) al vizigoților.

Colectivă și etatistă, educația spartană a constituit un drept

și un monopol al statului.

PAGE 5
 Educația ateniană preconiza dezvoltarea armonioasă a
spiritului și corpului și a fost, la început, privilegiul unei elite.
Statul nu se amesteca în modul de realizare efectivă a
educației copiilor, sprijinea numai niște instituții publice
(palestrele și

PAGE 6
gimnaziile) și îndemna cetățenii să-și trimită copiii la școală.
După modelul grecilor, romanii au dezvoltat un învățământ
realizat în veritabile școli particulare.

Scopul principal al educației ateniene a fost de a

produce gânditori, oameni bine pregătiți în arte și
științe, oameni pregătiți pentru pace sau război. Tinerii
băieți atenieni erau îndrumați acasă până la vârsta de
șase sau șapte ani, iar apoi erau trimiși la școlile de
cartier pentru învățământul primar până la vârsta de 14
ani. Aceste școli erau de obicei școli private, dar
costurile de școlarizare erau suficient de mici încât
chiar și cei mai săraci atenieni își puteau permite să-și
trimită băieții la școală pentru cel puțin câțiva ani.

În timpul școlii primare, băieții mai mici învățau

calistenica și adesea erau învățați cum sa se joace jocuri
cu mingea, în timp ce băieții mai mari erau învățați
mai multe activități de tip militar, cum ar fi alergarea,

PAGE 7
boxul și luptele. Totuși, toți băieții atenieni erau
așteptați să citească mult, deoarece literatura a jucat
un rol foarte important în educația lor. Poeziile epice
naționale, Iliada și Odiseea lui Homer, erau predate
obligatoriu în toate școlile elementare ateniene. De
asemenea, băieții au fost învățați cum să cânte la liră,
să cânte și să facă aritmetica.

Accentul educației ateniene a fost să pregătească

cetățeni complet capabili să îndeplinească orice sarcină

ce li se cere.

În Evul Mediu educația a fost predominant

religioasă, cu unele diferențieri în funcție de cele două
clase sociale: nobilii laici și clerul. Educația fetelor era

PAGE 8
asigurată în familie sau în mânăstiri, iar educația
maselor se realiza prin intermediul bisericii.

În secolul al XII-lea, din nevoia unor calificări

superioare a unor profesioniști, apar Universitățile –
Bologna, Salerno, Paris, Oxford, Cambridge, Praga,
Viena etc. Astfel de exemple ne amintesc că natura
umană și problemele umane au fost aproape la fel de-a
lungul istoriei și că distincțiile dintre antic, medieval și
modern sunt de puțină importanță. Din următorul
incident se poate deduce că respectivele condiții
educaționale nu erau foarte diferite în universitățile
medievale și moderne. În evidenţele universităţii din
Bologna citim faptul că Jacobus de Farneto din
patrimoniul roman a fost numit să predea gramatica în
anul universitar 1384-1385, în sfertul porţii Steriane, cu
un salariu de cincizeci de lire bolognese. El trebuia să-
și ia doctoratul, sau cel puțin licența, înainte de
următoarea sărbătoare a Nașterii Domnului. Altfel nu
va primi nici un salariu. Într-adevăr, din moment ce

PAGE 9
predarea gramaticii în cartierele orașului era într-
adevăr doar secundara, nu universitara găsim aici un
precedent, pe care guvernele americane de stat și
municipale abia încep să-l urmeze.[4]

În Renaștere (care a însemnat o trecere de la

contemplare la acțiune, de la transcendență la
imanență) a reînviat ideea dezvoltării armonioase în
conștiința oamenilor. Sub influența umanismului și în
luptă cu ideile pedagogice scolastice au apărut o serie

PAGE 10
de idei pedagogice noi, care subliniau respectul față de
om. Locul educației rigoriste și represive este luat de o
educație mai liberală.

Deși a constituit un progres față de învățământul

Evului Mediu, educația din secolele al XV-lea și al XVI-
lea a continuat să aibă, în bună măsură, un caracter
livresc, să pună accentul pe erudiție și elocvență, fiind
prea puțin legată de evoluțiile din domeniul științei și
de nevoile vieții practice. De aceea, la începutul
secolului al XVIII-lea a apărut, tot mai evidentă,
necesitatea unui învățământ adaptat realităților socio-
culturale.

În Secolul Luminilor apar idei noi, iar în Europa şi în

alte părţi ale lumii curentul predominant de gândire era
iluminismul: diferențierea dintre oameni rezultă din educația
lor, statul are datoria de a se ocupa de educația maselor de
populatie, învățământul din școlile publice este mai bun decât
cel privat (deoarece există mai multă emulație) etc.

PAGE 11
Iluminismul exprima o mare încredere în puterea raţiunii
umane şi afirma că prin educaţie şi cultură oamenii pot
deveni mai buni şi, chiar, mai fericiţi.

Încrederea în puterea raţiunii umane şi însăşi apariţia

iluminismului au fost efecte ale revoluţiei ştiinţifice din
secolul al XVII-lea. Atunci gânditori precum Galileo Galilei,
Blaise Pascal, Renee Descartes şi Sir Isaac Newton au
descoperit că Universul este guvernat de legi fixe ce pot fi
exprimate în limbaj matematic.

Neoumaniștii secolului al XVIII-lea au acordat mai multă

atenție emoțiilor și sensibilității, chiar dacă rațiunea era la loc
de cinste în reflecțiile filosofice.

În secolul al XIX-lea, educația a devenit oficial

obiectul de studiu al pedagogiei, pe fondul apariției
unor noi direcții de dezvoltare a gândirii pedagogice.
Intrând într-un proces de democratizare, prin
desființarea privilegiilor și extinderea ei la nivelul
tuturor claselor sociale, educația a devenit monopol al

PAGE 12
statului, de unde și obligativitatea și gratuitatea
învățământului elementar.

Pedagogia secolului XX apare ca o reacție la

pedagogia individualistă a secolului al XIX-lea.
Interesul pentru cunoașterea și educarea copilului
devenise atât de mare încât scriitoarea suedeză E. Key
a numit acest secol „secolul copilului”. A apărut ideea
„școlilor noi”, educația nouă fiind o „revoluție
coperniciană în pedagogie”.

Bibliografie

1. Ilie, V. (2007). Pedagogie. Perspective teoretice şi aplicative.

Craiova:Editura Universitaria

2. Lynn Thorndike, "Elementary and Secondary Education in the

Middle Ages", The journal of the Medieval Academy of
America, Speculum Volume 15, Number 4, Oct., 1940; DOI:
https://doi.org/10.2307/2853459

PAGE 13
Resurse virtuale:

 https://www.istoriacontemporana.info/2011/12/epoca-
luminilor-si-iluminismul.html

 https://orasulciteste.ro/articol/citate-despre-educatie

 https://www.worldhistory.org/article/342/agoge-the-
spartan-education-program/
 http://hermes.webster.edu/beermste/
conceptspartaathensfinal.html

PAGE 14