• Educația constituie o componentă a existenței socioumane.

Ea este astfel un proces în continua

desfasurare

• Latura socializarii consta in exercitarea unor imperative sociale pe care educatia le insufla, elevul
avand mereu un model asa zis ideal in jurul caruia sa se formeze

• Latura individualizării insistă asupra dezvoltarii personale. Sensul educației ar fi acela de

asigurare a unor condiții prielnice de exprimare a personalității și nicidecum de direcționare
autoritară a ei.

• Prin caracterul său uman, educația este o acțiune ce se desfășoară în mod conștient, potrivit
unor finalități stabilite în prealabil, ea are, deci, un sens intențional care vizează un rezultat bine
conturat. În funcție de aceste finalități sunt selecționate apoi valorile ce urmeză a fi transmise,
sunt alese metodele și mijloacele cele mai potrivite pentru a realiza transmisia, se asigură o
organizare corespunzătoare a activității, în așa fel încât să se obțină rezultatul scontat.

• În cadrul educației, ca activitate specific umană, oamenii gândesc, elaborează, în prealabil pe

plan mintal ceea ce ulterior vor desfășura în mod concret, sunt animați de anumite intenții,
procedează în conformitate cu o anumită comandă socială, se conduc după anumite principii și
norme pe care le cunosc într-o măsură mai mare sau mai mică.

• “Educația umană, prin actul de învățare, nu este un process biologic instinctual, un act de
imitare mecanică a experienței generațiilor anterioare, astfel că nu se poate identifica educația
omului cu creșterea și evoluția animalelor și altor viețuitoare,” (I. Bontaș, 1995)

• Intrebare, experimentu lu pavlov cu caini

• Antichitate:

• În Estul Mijlociu se pun bazele educației formale, care are drept scop principal formarea de
scribi în slujba templelor. Astfel, se setează precedentul unei educații care are ca obiectiv
principal învățarea și punerea în practică a scrisului.

• Această educație este rezervată unei clase privilegiate. În Egipt, spre exemplu, se fac eforturi
pentru a transforma sistemul de hieroglife într-unul mai complex, tocmai pentru a prezerva și
limita accesul la clasa scribilor și preoților.

• În Grecia antică (mai puțin Sparta), educația era exclusiv privată. Oricine își putea deschide o
școală. Majoritatea oamenilor își trimiteau copii la școli, alegându-le în funcție de posibilitatea
financiară și ocupația prevăzută. Cei mai înstăriți aveau ocazia de a participa la Paideia,
renumitele școli de educație superioară precum cea a lui Platon sau a lui Aristotel.

• În Sparta, educația era centrată pe formarea de războinici, băieții fiind luați de acasă la 7 ani
pentru instruiri sub o disciplina cruntă.

• Femeile nu primeau educație.

 • În Imperiul Roman, școlile aveau sarcina de a le acorda copiilor o educație rudimentară
și un mediu social. Școlile sunt private, iar bună parte din oameni își trimit copii (atât băieți cat și
fete) la școală. Totuși, abilitățile profesionale se formează prin practicarea profesiei.

• Educația superioară reprezintă, mai mult decât orice, un simbol de statut al elitei.

• Scoala din atena. Platon, aristotel, diogene, alexandru macedon, pitagora si arhimede

Evul Mediu:

În Europa medievală, educația se desfașoară în 3 sfere, oarecum paralele, care corespund celor
trei clase sociale ale vremii (nobili, preoți și muncitori).

• Întâi, educația la curțile nobiliare era una cu caracter privat, tutorii find angajați de către nobili
pentru a le ajuta copii în a deprinde cunoștiințe militare, diplomatice, economice etc.

• Un număr de copii erau trimiși să iși primească educația în cadrul mănăstirilor și bisericilor, unde
se deprindea, de obicei, scrierea și citirea.

• La nivelul muncitorilor, educația se desfașura în cadrul breslelor (ex fierari, lăcătuși, pielari,
tâmplari etc.), ea fiind una exclusiv profesională. Cel aflat în procesul de educare trebuia să
treacă prin diferite stadii ale uceniciei până să ajungă membru complet al breslei.

Educația în Europa Modernă este, inițial, succesoare directă a modelelor medievale.

Renașterea și umanismul schimbă radical curicula de predare din cadrul educației nobiliare cu
origine medievală. De asemenea, se fondeaza din ce în ce mai multe universități care
instituționalizează educația de la curte.

Educația clerică se extinde și ea, mai ales în lumea catolică. Ordine precum cel Iezuit își asumă
un monopol asupra educației cu origine religioasă. Timp de câteva secole, aceste ordine
activează sub protecție și sponsorizare Papală.

Până la Revoluția Industrială, breslele devin și ele din ce în ce mai influente și numeroase. Un
oraș ca Sighisoara dispunea de câteva zeci de bresle, iar membrii pregăteau, aproape constant,
ucenici.

Iluminismul și Revoluția industrială încep să aducă reforme graduale educației, făcând-o din ce
în ce mai disponibilă populației generale. În Franța post-revoluționară și Anglia aflata în poziția
de fruntaș al industrializării, se pun bazele școlilor primare care evolueaza eventual în sistemele
școlare contemporane.

America Precolumbiană:

• În istorie, educația nu rămane doar la limitele Lumii Vechi (Europa, Asia, Africa), ci se extinde,
prin caracterul ei uman, și la civilizații considerate sub-dezvoltate.

• La azteci (în Mexicul de azi), educația formală începea la 15 ani și era obligatorie pentru toată
lumea, indiferent de gen sau clasă socială. Un popor aztec, cina, se crede că ar fi printre primii
din istorie care ar fi implementat un astfel de sistem.
• Existau 3 școli principale, telpochcalli, pentru studii profesionale și militare, și calmecac, pentru
astronomie, teologie, scriere, diplomație etc. Cea de-a treia școală era destinată fetelor, și
urmarea sa le pregatea pentru vieți casnice și religioase.

• La incași, situația ne pune în contextul unui imperiu. Aici, educația avansată există doar pentru
elită. Pentru oamenii de rând, educația consta în principal în predarea limbii oficiale a
imperiului, deci avea conotație pragmatică din punct de vedere politic.

• diversificarea și amplificarea produselor muncii și creației umane. Completare

• Relațiile dintre educație și piața muncii. COMPLETARE

• Educația, ca de altfel oricare alt fenomen social, posedă o structură, fiind constituită din anumite
elemente ce se află într-o corelație determinată, pe care le întâlnim în oricare din ipostazele ei
posibile. EXEMPLU INSTANTELE COMUNICARII

• Având o ‘structură de acțiune’ ea poate fi abordată prin intermediul metodologiei operaționale.

Pentru aceasta se impune elaborarea unui model care să ne permită cunoașterea
componentelor sale și a interdependenței dintre ele.

• S – subiectul acțiunii educationale

• O – obiectul acțiunii educaționale

• S’ – subiectivitatea obiectului

• I.e – ideal educațional

• Sc.e – scopuri educaționale

• Ob.e – obiective educaționale

D – dispozitiv pedagogic

 M.e – mesaje educaționale

 A – ambianța educațională

 c.o – comportament obiectivat

 c.i.e – conexiune inversă externă

 c.i.i – conexiune inversă internă

 S.E. – situație educațională

 Subiectul acțiunii educaționale (agentul acțiunii) – persoanlitate izolată sau comunitate umană.
Are rolul de a declanșa sau a provoca acțiunea educațională, direct sau indirect prin totalitatea
actelor sale comportamentale. El pune în mișcare acțiunea în calitate de reprezentant al
societății, al imperativelor sociale generale sau a unor grupuri mai restrânse.

 Subiectu- profu care societate si initiaza activitatea

 Obiectul acțiunii educaționale (receptorul acțiunii) – cel asupra căruia se vor exercita
efectele acțiunii respective.

 Obiect al acțiunii

 Obiect transformat

 Rezultatele acțiunii vor fi cu atât mai bune cu cât cunoașterea obiectului în cele două
ipostaze este mai profundă. Obiectul intră concomitent atât în câmpul de acțiune al
subiectului, cât și în câmpul de cunoaștere al acestuia.

 Subiectivitatea obiectului – exprimă faptul că subiectul este o ființă umană sau, mai bine zis, o
existență dimensionată subiectiv:

 “determinismul, în înțelesul lui dialectic, apare, totodată, ca un istorism; el înseamnă că

efectul fiecărei influențe momentane depinde de influența la care a fost supus până atunci
individul, de istoricul individului dar și de specia căreia îi aparține.” (S. L. Rubinstein, 1960)

 Subiectivitatea include totalitatea mecanismelor prin care elevul asimilează, prelevează și

stochează mesajele cu care se operează în cadrul acțiunii educaționale, elaborând apoi
răspunsuri nuanțate personal.

 elevul nu este o noțiune abstractă, ci o realitate vie, el vine la școală nu numai cu inteligența
sa, ci cu întreaga sa personalitate, cu emoțiile sale, cu sentimentele sale, cu interesele sale,
etc.” (Al. Rosca, 1943)

 Subiectul se orienteza în exercitarea acțiunii după un ideal vocațional (I.e.) și urmărește

realizarea unor scopuri și obiective educaționale (Sc.e.; Ob.e.). La un loc, toate acestea
desemneaza finalitățile ațiunii educaționale. Agentul își organizează întreaga activitate în funcție
de finalitățile pe care le proiectează.

 Dispozitivul pedagogic cuprinde mijloace pe care subiectul le folosește pentru exercitarea

acțiunii sale, pentru transmiterea mesajelor și asimilarea lor de către receptorul acțiunii.
EXEMPLU VOCEA MEA, PROIECTORU ETC

 Mesajele educaționale înglobează conținutul comunicării ce se realizează între subiect și obiect

care servesc, în cele din urmă, la conducerea de către subiect a procesului de dezvoltare a
obiectului.

 Comunicare verbala, semantică – limbaj, simboluri, formule, figure;

  Comunicare extraverbală, ectosemantică – mesaje neverbalizate: aparența fizică,
mimica, gesturi, expresivitatea feței și a ochilor.

 Specificul comunicarii pedagogice este că aceasta este de tip instrumental, agentul

urmărind în mod conștient să producă un efect asupra receptorului.

 Ambianța educațională este cea care conferă o semnificație specific umană comunicării, stările
afective ale agentului și receptorului având un puternic rol motivațional. Ele declanșează și
amplifică eforturile lor în direcția realizării obiectivelor prevăzute.

 Comportamentul obiectivat include totalitatea reacțiilor obiectului: semantice și ectosemnatice,

atât ca urmare a influențelor exercitate asupra sa, cat și a coeficientului său personal de
participare la această acțiune, a acelui adaos subiectiv, original, care imprimă o coloratură
specifică răspunsului său.

 Conexiunea inversă externă oferă subiectului informații în legătură cu efectele exercitate asupra
obiectului. În acest fel se stabilește un circuit între cei doi poli prin intermediul căruia se
realizează un schimb continuu de informații, o reglare și dirijare permanentă a acțiunii,
asigurându-se un echilibru relativ între subiect și obiect.

 EXEMPLU STAT DREPT EXEMPLU FILOSOFIE

 Conexiunea inversă internă este circuitul care se stabilește între obiect și comportamentul său,
având rol de autocontrol și autodirijare a propriei dezvoltări și implicit al autoreorganizării
răspunsurilor pe care acesta le va emite.

 Situația educațională înglobează într-un tot coerent determinarea social obiectivă a acțiunii
educaționale.

Exemplu filozofic

Profesorul , in mod ideal se muleaza dupa elev