UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI PSIHOLOGIE

DEPARTAMENTUL: ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
SPECIALIZARE: PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

REFERAT
CE ESTE PEDAGOGIA/EDUCAȚIA?

COORDONATOR DISCIPLINĂ STUNDETE:BIHOI ANDREEA DANIELA

FUNDAMENTELE PEDAGOGIEI: BUNGĂU INES ANDRADA
LECT. UNIV. DR. TUTUNARU RAMONA CUȚ RALUCA REBECA
 Funcţia umană de îngrijire a copilului s-a manifestat încă din comuna primitivă. Ritualurile de iniţiere
din această perioadă au o semnificaţie educativă. Plecând de la mentalitatea că viaţa înseamnă luptă şi suferinţă,
primii educatori au considerat că tânărul poate fi pregătit pentru viaţă dacă este obişnuit să sufere. De exemplu,
la unele triburi din Australia, iniţierea constă în scoaterea unuia sau mai multor dinţi, introducerea unor obiecte
de lemn sau os în nas, ruperea pielii de pe spate etc. Pregătirea pentru viaţa de adult a tinerilor incaşi începea
printr-un post sever. Erau apoi loviţi peste mâini şi picioare, iar în momentul ritualului din final li se perforau
urechile. Şi dacii aveau asemenea elemente de iniţiere, de exemplu trăiau singuri în pădure, învăţau să se
comporte ca lupii, adică să fie curajoşi, să nu se sperie de moarte.
În evul mediu, activitatea educativă s-a menţinut pe lângă biserici şi mănăstiri, care pregăteau mai ales
cadrele ecleziastice şi scribii care transcriau scrierile religioase. Aceste şcoli urmăreau însuşirea scrisului,
cititului şi a cântărilor bisericeşti.
Orientarea prospectivă a educaţiei presupune raportarea acesteia nu numai la condiţiile şi cerinţele
prezente ale societăţii, ci şi la cele de viitor. Pentru prima dată în istorie, educaţia îşi propune, după cum susţine
E. Faure, „să pregătească oameni pentru tipul de societate care nu există”. Orientarea prospectivă presupune
revizuirea unor obiective şi stabilirea unor noi ierarhii în interiorul lor, pe prim plan situându-se educarea
capacităţii de adaptare continuă la schimbare. Şcoala trebuie să se orienteze spre o modalitate nouă de învăţare,
care să îi ofere individului posibilitatea de a se adapta şi deci de „a răspunde” unor evenimente neprevăzute.
Pedagogia a apărut sub forma ‚,Pedagogiei populare” ca o sumă de observaţii, generalizări, proverbe,
practici asupra creșterii și educației copilului care se transmiteau prin viu grai de la o generație la alta.
De pildă, cine nu a citit Amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă, cine nu cunoaște năzdrăvăniile lui
Nică, aventurile lui pline de haz dar și de învățăminte ? Cartea debutează cu cea dintâi experiență școlară.
Imaginea școlii din acea perioadă este redată ludic și ironic de către autor, dar reflectă și o realitate
educațională. Sistemul de învatamant din acel timp era inca unul incipient, care se baza pe autoritatea religioasa,
motiv pentru care primul dascal al copiilor este chiar preotul satului, predarea se axa pe texte religioase, iar
invatarea era una fortata. In ciuda modernizarii, a progresului, nu putem uita ca scoala se adreseaza in primul
rand copilului, care, indiferent de perioada istorica, pastreaza aceleasi caracteristici generale, aceleasi inclinatii,
aceeasi psihologie. Societatea moderna a invatat numai sa i le descopere si sa i le stimuleze in mod eficient.
Pedagogia, ca orice știință, s-a sedimentat în cadrul major al Filosofiei. Astfel avem o Pedagogie
filosofică apărută ca sumă de reflecții și deducții ale marilor gânditori. La mijlocul secolului trecut, Pedagogia a
devenit experimentală după modelul Psihologiei instrumentale, folosind și adaptând metodele acesteia.
Pedagogia experimentală culegea și studia fapte ale educației după care considera că există suficientă bază
științifică pentru a trage concluzii și a face recomandări. De asemenea, tot la mijlocul secolului trecut,
Pedagogia începe să se prezinte ca o știință socio-umană asemenea Psihologiei și Sociologiei. Ca și acestea,
îmbină studiile de cercetare cu teoria, rezultând numeroase concepții diferite asupra educației (unele
psihologizante, altele sociologizante, altele filosofice, etnologice sau economice). Toate aceste concepții însă
converg în câteva puncte esențiale: educația este necesară dezvoltării umane, ea este un proces care trebuie să
țină seama de copilul căruia i se adresează.
Evoluția științifică a pedagogiei ține de evoluția societății, care la rândul său este influențată de practica
pedagogică. În perioada industrială am avut de a face cu o Pedagogie industrialistă în care instituțiile de
educație, școala mai ales, este încă o veritabilă fabrică în care copiii intră într-un proces tehnologic ca piese-
elevi, supuse prelucrării. Metodele de instruire sunt standard, tehnicile la fel, clasele arată ca niște hale în care
copiii își pierd individualitatea. La fel se întâmplă cu știința și arta - ele devin discipline ce trebuie predate
standard conform unui curriculum național. Educația devine seacă și se reduce la informare, ba uneori numai la
memorare. Copilul învață să asculte, să suporte, să existe amorf în masa clasei, să se strecoare și protejeze
pentru păstrarea în secret a individualității proprii.
Acum, pedagogii contemporani fac eforturi pentru a readuce educația într-un cadru firesc, al bunului
simț educativ. De exemplu, se încearcă renunțarea la ideea de clasă și revenirea la fireasca centrare pe copil, pe
interesul acestuia, pe individualitatea lui irepetabilă și de necomparat (idee veche de 100 de ani adusă de către
Ellen Key în pedagogie), se încearcă revenirea la interesul natural al copilului și renunțarea la informare strictă
înainte de orice întrebare. Acum accentul se deplasează de la obiectul de studiu către capacitatea acestuia de a se
face util dezvoltării copilului si de asemenea se încearcă centrarea educației pe copil. Aceasta ar presupune
renunțarea la ideea de școală ca slujbă a adultului care folosește copilul drept pretext pentru a avea un loc de
muncă, puțin solicitant, cu plată lunară de la stat. Se renunță la elemente magistrocentrice precum satisfacția
narcisică a profesorului (care este mare în raport cu copilul mic, care are mereu dreptate, care subordonează și
are drepturi preferențiale), la centralitatea lui în clasă (catedra tinde să dispară, iar locurile copiilor nu mai sunt
înșiruite), la centrarea școlii pe adult (profesorii intră pe ușa din față, iar copiii pe cea din dos, scara profesorilor
este prohibită, adulții pot vorbi între ei despre un copil aflat de față etc.).
Pedagogia nu este o știință exactă, prin urmare nu există rețete pentru bune practici. Reperul în
Pedagogie este bunul simț educativ și respectul față de natura umană. Pornind de la aceste axiome nu putem
greși foarte tare în practica pedagogică. În practica pedagogiei sunt necesare: maturitate afectivă, bază culturală,
deschidere interdisciplinară, spirit viu și capacitate de a învăța, o stare de bună ființare în lume și în profesie.
Educația are sarcina de a pregăti omul ca element activ al vieții sociale. Educația este un tip particular de
acțiune umană, o intervenție sau direcționare, o categorie fundamentală a pedagogiei. Platon definea educația ca
fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care
dispun de ele". Societatea zilelor noastre solicită, mai mult ca oricând, inteligența și capacitatea creatoare a
omului. Întregul climat al viitorului, afirmă Bogdan Suchodolski, va situa capacitățile intelectuale în condițiile
deplinei afirmări și va da un larg avans dorinței de cunoaștere
Din punctul nostru de vedere, pedagogia și educația sunt două elemente în continua schimbare, sunt
dinamice si se bazeaza pe un fundament clar, astfel educația din trecut, precum și cea din prezent și din viitor
sunt diferite, însă se regăsesc și unele asemănări.
În primul rand, educația secolelor trecute are în centru un elev conștiincios,silitor,conștient de
importanța învațăturii și de impactul acesteia asupra viitorului său. Profesorii erau exigenți,cerând mult de la
elevii săi,iar părinții,de asemenea, puneau presiune pe copiii lor și își doreau ca ei sa aibă rezultate cât mai bune
pentru a reuși în viață. Pe vremea aceea, o diplomă de absolvire a unei facultăți juca un rol deosebit la
angajare,ea fiind unul din factorii decisivi în găsirea unui loc de muncă.Un exemplu fascinant al educației din
trecut este Jane Eyre,personajul din romanul lui Charlotte Bonte. Romanul este inspirat din viața autoarei.Jane
Eyre este o orfană care era sub îngrijirea mătușii ei,care într-un final o duce la orfenilatul Lowood,unde își va
petrece următorii zece ani grei din viață,dar își va desăvârși educația.După ce împlinește optsprezece ani se
angajează ca guvernantă la o casă de bogați și într-un final ea va pune în picioare o școală pentru fete și le va fi
un mentor celor mici.Cartea surprinde condițiile grele în care Jane Eyre își duce la capăt educația,exigența și
intoleranța profesorilor.
În al doilea rând, pedagogia și educația din prezent se confruntă cu o pandemie globală. Virusul Covid-
19 ne-a dat o lecție dureroasă întregii lumi, luând-o prin surprindere, evidențiind cât de nepregătiți am fost ca
societate, pentru un asemenea eveniment, oricât de mult s-a scris și s-a speculat în istoria recentă despre o
asemenea pandemie Pedagogia s-a inovat, profesorii reușind să se infiltreze în cel mai personal colț al elevilor.
Acest virus nemilos, a reușit să forțeze învățământul on-line. Deși inițial a fost greu și brusc, nu știam ce impact
va avea asupra noastră și cât de tare a afectat și profesorii, de cealaltă parte a baricadei, fiind nevoiți să se
modernizeze, să investească în tehnologie. Cu toții ne-am adaptat din mers, cu ajutorul resurselor digitale,
dascălii au găsit instrumentele de comunicare liberă cu elevii și moduri noi de a ne preda, diferite de cele
clasice. Situația nefericită ne-a călit, ne-a făcut mai flexibili și ne-a arătat că există un viitor în care ne putem
folosi de tehnologie, chiar mai aproape decât anticipam. Ni s-a arătat că se poate și altfel. Pandemia ne-a schițat
o idee, a construit un prototip metaforic. Deși e mult de lucru, cred că se poate. Tehnologia ar trebui introdusă
în sistemul de educație, de la copiii care abia intră pe băncile școlii și până la profesorii cu experiență, toți ar
trebui să învețe despre tehnologie și avantajele ei. Aceste noi și interesante instrumente pot reforma conceptul
de teme și să stârnească interesul și dedicația ambelor tabere. Singura resursă nelimitată a omenirii,
creativitatea poate fi sporită și cuantificată cu ajutorul digitalului, făcând învățământul o activitate mai
atrăgătoare.
Intr-un dialog cu doamna mea învățătoare, îndrumătorul meu în această carieră, am reușit sa vorbesc
despre educația din prezent. Dumneaei este de părere ca am ajuns să vedem chipurile altora doar în on-line, în
spatele ecranului. Nu ne mai transmitem emoţiile. Nici nu am avea cum. Zâmbetele se văd de la distanţă, iar
îmbrăţisările par un obicei demult uitat. Desigur, aşa ne putem proteja. Dar care vor fi repercursiunile acestei
lipse de afişare a emoţiilor asupra comportamentului nostru pe termen lung? : “Școala online vă va aduce pe
voi, elevii și studenții, in punctul in care nu veți mai fi in stare sa puteți purta o discuție față in față cu cineva.
Mereu ascunși după un ecran, timizi și fără chef de viața, veți reuși sa va adaptați învățării online, mai usor
decât noi, cadrele didactice, dar intr-un final,aceasta pandemie ne va aduce pe toți impreuna, îmbrățișați și
fericiți ca înainte ! “
În al III-lea rând, viitorul reprezintă evoluție, tehnologia fiind principala ramură dominanta. Așadar,
luând în considerare avansarea rapidă a acestei ramuri, dar și situația pandemiei, putem observa că suntem
supuși unor schimbări majore cărora trebuie sa ne adaptăm continuu, inclusiv din punct de vedere educațional,
respectiv susținerea(derularea) cursurilor online sau hibrid. Pentru generația actuală, atât elevi, cât și profesori,
această etapă de tranziție de la fizic la online se resimte in mod inevitabil. Interacțiune fizica este
indispensabila, mai ales pentru copii, care sunt într-o continuă formare. Sistemul online nu încurajează acest tip
de interacțiune, ceea ce duce la consecințe vizibile în dezvoltarea copiilor, cum ar fi: anxietatea socială, deficit
de comunicare etc. Nu este suficient ca școala să fie doar o comunitate de dezvoltare intelectuală; aceasta ar
trebui să contribuie în mod egal și în dezvoltarea noastră personală. Multe cadre didactice nu se pot adapta
acestui stil de predare, renunțând la posturi. Atenția copiilor scade semnificativ, repercursiunile văzându-se
prin lipsa lor de cunoștințe. Majoritatea profesorilor, in online, poarta un monolog, datorită lipsei conexiunii
directe cu interlocutorul (elevul).
În concluzie, prin educație se dorește dezvoltarea conștientă a potențialului biopsihic al omului și
formarea unui tip de personalitate solicitat de condițiile prezente și de perspectiva societății. Educația are
următoarele caracteristici: pune accent pe oameni, urmărește dezvoltarea unor calități umane și explorarea
orizonturilor, este orientată predominant spre pregătirea pentru viață, are în vedere, cu precădere, întrebări
asupra existenței, vizează cu precădere dezvoltarea unei stări sau a unei structuri atinse, finalitatea în educație
îmbină viziunea pe termen scurt cu cea pe termen lung. Activitatea educațională este dinamică și flexibilă în
același timp, iar educația stimulează idealul ființei umane exprimat prin „a fi și a deveni”.