Student: Bărbulescu Maria Irina

Pedagogie I
Prof. Florin Ulete
Modul Psihopedagogic Compact, UTM

Pedagogia – definiție, obiect de studiu,

concepte generale, metoda pedagogică din prezent

Pedagogia face parte din categoria științelor socio-umane și are ca obiect principal de
studiu educația. Etimologia acestui cuvânt este de proveniență greacă: pais – paidos = copil și
agoge = e acțiunea de a conduce, de a crește, de a educa. Prin urmare, putem considera
pedagogia ca fiind știința educației copilului.
De-a lungul timpului, mai mulți oameni de știință ce au dezvoltat un interes aparte pentru
pedagogie au considerat că există o necesitate și o utilitate în educarea omului și dincolo de
vârsta școlară; în urma acestei concepții, Fridrich Herbart a propus în 1919 termenul de
andragogie ca ”reprezentant” pentru această știință. Însă formele de educație ale adulților erau
spontane și fără șanse de generalizare (în condițiile în care existau școli duminicale, universități
sătești, case de cultură, activități pe confesiuni sau grupări etnice). În a doua jumătate a secolului
XX educația a trecut de la a avea caracteristică spontană la o caracteristică necesară, adusă în
realitate: oamenii au realizat că educația este permanentă și, conform lui Paul Lengrand, “în
viziunea pedagogiei contemporane, obiectul educației este omul tuturor vârstelor și tuturor
stărilor sociale. Scopul educației permanente este de a cultiva aptitudinea complexă față de
schimbare, capacitatea de a fi deschis față de nou”. (Tomșa, p.2) René Maheu explica de
asemenea că “educația nu mai trebuie considerată ca o achiziție pe care omul o face la o anumită
vârstă ci o atitudine pe viață” (Tomșa, p.2), ceea ce a întărit mai mult ideea că pedagogia este o
știință a educației ce vizează omul în general, indiferent de vârsta acestuia. În urma introducerii
acestei idei, Emil Planchard sugerează că termenul corespunzător ar fi antropogogie, întrucât
aceasta înglobează pedagogia, andragogia și gerontologia. Însă termenul este considerat
respingător și, automat, necorespunzător, așa că se adoptă termenul (mult mai simplu, de altfel)
de științele educației.
Eduard Claparède și-a propus în 1912 să extindă domeniul de studio specific pedagogiei,
iar acest proiect a fost pus în practică în 1921 prin înființarea Institutului de Științe ale Educației
de către Jean-Jaques Rousseau din Geneva. Denumirea a devenit mai apoi frecventă: s-a înființat
Student: Bărbulescu Maria Irina
Pedagogie I
Prof. Florin Ulete
Modul Psihopedagogic Compact, UTM

specializarea Știinșelor Educației, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Institutul de

Științe ale Educației.
Tot de-a lungul timpului au existat mai multe păreri referitoare la pedagogie: unii
cercetători au susținut că aceasta se ocupă exclusiv de teoria educației, alții au susținut că aceasta
se ocupă exclusiv de aspectul tehnic al educației, însp au existat și păreri mixte – Gaston
Mialaret era de părere că aceste două aspecte (teoretic și tehnic) sunt inseparabile și nu pot fi
tratate decât luate împreună, ca un ”tot”.
R. Hubert susține în Traité de pédagogie generale că ansamblul pedagogiei are mai multe
etaje: primul etaj sau baza este chiar știința (întrucât pedagogia este o știință), al doilea etaj este
morala (căci pedagogia se ocupă cu probleme de
etică și morală), al treilea etaj este tehnica (întrucât
în pedagogie există mai multe tehnici de învățare a
predării) și în final, al patrulea etaj este creația
(deoarece pedagogia este considerată și o artă). R.
Hubert afirmă de asemenea că ”practic, nu i se
poate aplica nici o calificare exclusivă: este știință
și reflecție practică și, totodată, tehnică și artă”.
(Tomșa, p.3)
În prezent, pedagogia, ca știință a educației, studiază legile educației și, în lumina
acestora, esența, finalitățile, conținutul, metodele, mijloacele și formele de organizare a acțiunii
educaționale. Pedagogia are dublă vocație: teoretică (ca știință explicativă a domeniului
educativ) și practică (drept îndrumar al activității concrete de formare a omului, pe baza
rezultatelor obținute de cercetările pedagogice).
Creșterea nevoii de educație, împreună cu diversificarea și evoluția fenomenului educativ
au dus la apariția unor noi concepte: conceptul de educabilitate (faptul că orice om prezintă
posibilitatea de educare, și deci posibilitatea de formare), conceptul de finalitate educațională
(astfel încât fiecare etapă a educării să poată avea un final), ideal educațional (la care orice
societate ar trebui să aspire), proces de învățământ (ce presupune desfășurarea activității
instructiv-educative în cadrul sistemului de învățământ; este un proces progresiv, planificat,
Student: Bărbulescu Maria Irina
Pedagogie I
Prof. Florin Ulete
Modul Psihopedagogic Compact, UTM

sistematic, metodic și intensiv, ce oferă acces la cunoaștere și acțiune; este pus sub controlul
personalului didactic și este bazat pe activitatea cadrelor didactice dar și pe efortul depus de
elev), instrucție și educație, predare (ambele provenite din partea cadrelor didactice), conceptul
de educație formală (procesul de învățare cel mai cunoscut și folosit în toată lumea) și educație
nonformală (o nouă abordare a învățării prin activități plăcute și motivante), conceptul de
educație informală (educație spontană, provenită din mediul personal) și educație permanentă (ce
susține faptul că un om trebuie educat pe tot parcursul vieții sale). Toate acestea oferă o structură
conceptuală ce stă la baza științei educației.
Educația este o noțiune dinamică, în continuă schimbare si actualizare; Ioan Cerghit
susține că “Fiecare salt în istoria educației, am putea spune, începând cu cel al desprinderii sale
ca funcție socială aparte și continuând cu cel al profesionalizării și instituționalizării, apoi al
universalizării și mai recent al permanentizării ei, reprezintă tot atâtea momente importante de
regândire a noțiunii care o desemnează. În plus, reelaborarea ei a trebuit să țină seama deopotrivă
de evoluția și a altor generalizări cu care se află în relație directă, ca cele de “om”,
“personalitate”, “societate”, “cultură”, “comunicare”, “umanism”, etc.” (Tomșa, p.4) Practic, în
doar câteva cuvinte, Ioan Cerghit surprinde tot istoricul și orientarea conceptului de pedagogie:
aceasta s-a format drept o știință de sine stătătoare, a devenit o profesie și, într-un final, o
instituție; mai apoi, trecând prin procesul de universalizare și de permanentizare (căci toată
lumea are acum acces la educație și omul poate fi supus procesului de învățare toată viața sa), a
ajuns să reprezinte un stâlp al societății. De asemenea, pedagogia se află în continuă schimbare,
existând necesitatea de a se conforma personalității oamenilor, schimbărilor societății și culturii.
Pedagogia mai poate fi definită drept un proces (o transformare în sens pozitiv și pe
termen lung a ființei umane), ca o acțiune de conducere (un act de conducere optimală a
procesului de formare a omului), drept o acțiune socială (de durată, pe baza unui proiect social ce
include formarea omului ca personalitate complexă), ca o interrelație umană și socială (privitor la
educator și educat), drept o transmisie socială (act de transmitere a experienței social-istorice și
asimilarea acesteia de către generațiile noi) și ansamblu de influențe (un ansamblu de influențe
deliberate ce contribuie la formarea omului).
Observăm, așadar, că educația este relativ complexă, ce însumează mai multe concepte și
Student: Bărbulescu Maria Irina
Pedagogie I
Prof. Florin Ulete
Modul Psihopedagogic Compact, UTM

care a trecut prin diverse schimbări, cu scopul de a se mula pe nevoile societății. După cum
afirmă și Immanuel Kant, ”educația este una dintre cele mai mărețe invenții ale geniului uman,
invenție care ascunde în sine marele secret al perfecțiunii ființei umane”. (Tomșa, p.5)
Misiunea pedagogilor contemporani este una la fel de complexă ca pedagogia în sine:
aceștia trebuie să facă eforturi pentru a readuce educația într-un cadru firesc, al bunului simț
educativ. Ideile pedagogice urmate în ziua de astăzi sunt: renunțarea la ideea de clasă și centrarea
pe copil, în mod individual, ținând cont de faptul că fiecare copil are propria personalitate;
concentrarea pe interesul natural al copilului și pe obiectul de studiu, respectiv capacitatea
acestuia de a se face util dezvoltării copilului; centrarea educației pe copil, și nu pe ideea de
școală ca precedent inevitabil al unei cariere (fiecare copil trebuie să urmeze o școală pentru ca
mai târziu aceasta să îi asigure un venit financiar stabil, preferabil însoțit de un program de lucru
ușor – concepție greșită); renunțarea la ideea de ”profesorul nostru, stăpânul nostru” (profesorul
are mereu dreptate – altă concepție greșită) și adoptarea ideii de centralizare – profesorul nu se
axează numai pe predarea frontală, ci interacționează cu copiii prin metode noi și plăcute, iar
aceștia nu mai au parte de o ”înșiruire a meselor”, amenajarea sălii de clasă fiind regândită
pentru a oferi un ambient primitor.
În mod evident, aceste schimbări nu pot avea loc dacă se menține gândirea de stil vechi:
profesorii, chiar și cei mai în vârstă, trebuie să țină cont de faptul că societatea este într-o
continuă schimbare, de aceea există o necesitate pentru formarea profesorilor. După cum susține
și psihanalistul Speranța Farca, ”oamenii deformați de un sistem industrialist nu vor putea aduce
schimbarea în școală indiferent câte reglementări și legi ale educației i-ar forța. Ei nu pot să nu
perpetueze sistemul care i-a traumatizat”. (Farca) În această viziune, putem conchide că cea mai
viabilă opțiune este formarea profesorilor, o formare adusă în prezent, centrată pe student, ce
urmărește ”urmărirea individualizată a progresului, cu extragerea principiilor educative din
practică, cu analiza propriilor experiențe educative, cu adăugarea interesului pentru dezvoltarea
personală și formarea moral-afectivă”. (Farca) În acest fel, schimbarea vine odată cu profesorul
și, automat, se va transmite si generațiilor de elevi ce le ”trec prin mână”.
În concluzie, pedagogia este o știință polivalentă, iar ”stăpânirea” acesteia în vederea
devenirii unui profesor de excepție este un proces greu, dar este un proces prin care trebuie să
Student: Bărbulescu Maria Irina
Pedagogie I
Prof. Florin Ulete
Modul Psihopedagogic Compact, UTM

treacă fiecare om ce își dorește să devină cadru didactic, spre beneficiul elevilor ce vor lua parte
pe viitor la orele sale.
Bibliografie:
Farca, Speranța. Pedagogia (note de curs). Website. 2011. Disponibil la
https://speranta.farca.ro/pedagogia-note-de-curs/
Tomșa, Gheorghe. Introducere în pedagogie și teoria curriculumului (note de curs). București.
2016.