FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE ȘI EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

Departamentul de Pregătire a Pesonalului didactic

Nivelul I Post Univesitar I.F , Anul I, Semenstrul I .

Formele educației

Student: Profesor

Mihăilă Rahela Patricia Prof. Univ. Dr. Teodor Pătrăuță

 “Omul poate fi om doar prin educație”
Kant Immanuel

Introducere:

Din punct de vedere etimologic originea cuvântului “ Educație” își are

proveiența latină din cuvântul “educatio,onis” sau franceză “ éducation” care
definește fenomenul complex a unor niveluri primare și anume : “educatio”
care se echivalează prin creștere, hrănire, formare, apoi prin co-relația “educo-
educare” care se poate defini prin verbele infinitive a crește, a hrăni, a forma, a
instrui, iar mai apoi prin interrelaționarea “educo-educer" care înseamnă a
scoate din....., a ridica, a înălța.

Pentru a putea înțelege EDUCAȚIA trebuie să o definim ca și concept

încercând prin intermediul logos-ului să-l cuprindem printr-o înșiruire de
cuvinte interrelaționale formând astfel mai multe definiții specifice.

“A educa înseamnă a cultiva curățenia sufletească și buna cuviință a copiilor și

tinerilor, a-l crește pe copil moral și în evlavie, a avea grijă de sufletul lui, a-i
modela inteligența, a-i forma un atlet pentru Hristos: pe scurt, a te îngriji de
mântuirea sufletului lui. Educația este asemenea unei arte: artă mai mare decât
aceasta nu există, pentru că, dacă toate artele aduc un folos pentru lumea de aici,
arta educației se săvârsește în vederea accederii la lumea viitoare (loan
Hrisostom, apud, D. Fecioru, 1937, p. 9).1

Educația este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare și moralizare a

omului, iar scopul educației este de a dezvolta în individ toată perfecțiunea de
care este susceptibil (Kant, 1992, p. 17).2
 Educația este acțiunea de formare a individului pentru el însuși, dezvoltându-i-
se o multitudine de interese (Herbart, 1976, p. 62).3

Educația constituie acțiunea generațiilor adulte asupra celor tinere, cu scopul de

a forma acestora din urmă anumite stări fizice, intelectuale și mentale necesare
vieții sociale și mediului special pentru care sunt destinate (Durkheim, 1930, p.
79).4

Educația este aceea reconstrucție sau reorganizare a experienției care se adaugă

la înțelesul experienței precedente și care mărește capacitatea de a dirija
evoluția celei care urmează (Dewey, 1972, p. 70).5

Educația e o voință de iubire generoasă față de sufletul altuia pentru a i se

dezvolta întreaga receptivitate pentru valori și capacitatea de a realiza valori
(Spranger, 1930, p. 341-344).6

Educația este o integrare: integrarea forțelor vieții în funcționarea armonioasă a

corpului, integrarea aptitudinilor sociale în vederea adaptării la
grupuri,integrarea energiilor spirituale, prin mijlocirea ființei sociale și
corporale, pentru dezvoltarea completă a personalității individuale (Hubert,
1965, p. 58).7

Educația este activitatea conștientă de a-l influența pe om printr-o triplă acțiune:

de îngrijire, de îndrumare și de cultivare, în direcția creării valorilor culturale și
a sensibilizării individului față de acestea (Bârsânescu, 1934, pp. 159-164). 8 “ *

Prin urmare după cum deja a fost conturat și clasificat după “Dicționarul de
pedagogie 1979” educația reprezintă atât un proces de acțiune și de transfomare
a ființei umane, de asemenea ca și acțiune atât de conducere cât și socială, cât și
ca ansamblu de influențe și interrelații umane.( Cucoș, Constatin, 1999, p. 27).*

Note Bibliografice:

1. Ioan Hrisostom, apud, D. Fecioru, 1937.

2. Kant, Immanuel, 1992, Tratat de pedagogie. Religia în limitele rațiunii, Ed.
Agora, Iași.
3. Herbart, J.H. 1976, Prelegeri pedagogice, E.D.P.București.
4. Durkheim, Emile, 1930, Educație și sociologie, Ed. Casa școalelor, București.
5. Dewey, John, 1972, Democrație și educație E.D.P București.
6. Spranger, Edouard, 1930, Lebensformen. Geisteswissenschaftliche
Psychologie und Ethik der Personlichkeit, Max Verlang, Halle.
7. Hubert, Réné, 1965, Traité de pedagogie générale, PUF, Paris.
8. Bârzănescu, Ștefan, 1935, Curs de Pedagogie generală, predat în anii 1933-
1934 și 1934-1935, Ed a II-a, Lit. C. Ionescu, București.

Cuprins:

Având în vedere că suntem ființe bio-psiho-sociale, cu o legătură strânsă între

aceste 3 domenii bine stătătoare acest proces transformativ, activ pe care îl
accentuază motrocitatea educției, putem definii un criteriu des întâlnit a tipurilor
de influențe astfel: Educație formală, Educație non-formală, Educația informală:

1. Educația formală este o înșiruire și o sumedenie de influențe planificate și

organizate care își au cadrul de desfășurare in instituțiile școlare și care au ca
scop evoluția, dezvoltarea, înaintarea odraslelor infantile dar și a tinerilor. În
cadrul acestei clasificări vin în acord cu Philip Coombs care in anul 1973 a
enunțat că acest tip de educație poate fi definit:”Sistemul educaţional structurat
ierarhic şi gradat cronologic, pornind de la şcoala primară şi până la
universitate, care include, în plus faţă de studiile academice, o varietate de
programe de specializare şi instituţii de pregătire profesională şi tehnică . Din
punct de vedere conceptual, educaţia formală cuprinde totalitatea activităţilor şi
a acţiunilor pedagogice desfăşurate şi proiectate instituţional (în grădiniţe, şcoli,
licee, universităţi, centre de perfecţionare etc.), în cadrul sistemului de
învăţământ, în mod planificat şi organizat pe niveluri şi ani de studii, având
finalităţi educative bine determinate. Ea se realizează “în cadrul unui proces de
instruire realizat cu rigurozitate, în timp şi spaţiu: planuri, programe, manuale,
cursuri, materiale de învăţare etc.”*
2. Educația nonformală este o manifestare a unor influențe educative neformale
și anume extrașcolare care au scop tot educativ dar este situat în afara sistemului
de învățământ dar într-un cadru instituționalizat. Această formă de educație
provoacă atât copilul cât și tânarul ulterior la o manifestare a cogniției împreună
cu procedeele ei la o însușire mai degajată a acestor procese de învățare dar cu
accent bine definit și organizat: cluburi educo-didactice, muzee, teatre,
biblioteci și alte instituții. Este o activitate care valorifică și asigură corelația
subiect-obiect în raport cu relația educator-educat formală. (Sorin Cristea, anul
2002)1

Acest tip de educație non-formală demitizează prin urmare funcția de predare de

asemenea facilizează contactul cu anumite cunoștințe plecând de la nevoile
resimțite de educați totodată oferă prin extragere de informații din practică
oferind un prim moment de abstractizare și răspunde adecvat la nevoile concrete
de acțiune.( Cucoș, anul 1999, p 37)*

3. Educația informală in acest tip de educație atingem dimensiunile economico-

sociale și culturale care reprezintă un număr de influențe și interacțiuni
interumane. Aceste influențe rezultate din situațiile cotidiene nu iși propun în
mod eliberat atingerea unor finalități educative deși scopul poate fi unul
educativ. Se poate defini ca o sensibilizare a contactului cu mediul ambiant o
posibilitate a unei explorări personale fără obligații sau prescripții ferme fiind o
marjă de libertate de acțiune și reacțiune a unui proiect personal. “ In afară de
pledoaria pentru o integrare a celor trei ipostaze ale educației, unii autori propun
modalități concrete de articulare(Văideanu, 1988, ăă. 236-237) 2 precum
sublinierea codurilor de referință(concepte fundamentale) și a codurilor de
interpretare(criterii, metodologii), prin creșterea ponderii disciplinelor umaniste
cu un grad de generalitate mai mare(filosofie,istoria culturii și civilizației,
literatură etc.), prin introducerea și sporirea orelor de sinteză și/sau a orelor la
dispoziția profesorului, la care alți autori (Cozma,1988) 3 mai adaugă
integravitatea instrumentală pe axa transdisciplinară a conținuturilor și
activităților școlare, metoda abordării infuzionale etc.

Coordonarea și articularea celor trei ipostaze ale educației constituie o problemă

complexă. Experiențele nonformale ale școlarilor nu sunt întotdeauna cunoscute
și exploatate în școală. Articularea se poate realiza la mai multe niveluri(cf.
Hamadache, 1993, p.15)4

Aceste forme ale educație au o legătură foarte stransă, fiind deasemenea una
complementară și asociativă în raport cu individul social-cultural pot determina
umanitatea la o încelegere rapidă aplicativă necesară în procesul de evoluție
socio-uman, dirijat cu finețe de procesul învățării.

Societatea joacă un rol eminent în viață existențială a umaității fiind nu doar un

factor provcator a procesului de educare împreună cu formele ei enunțate
anterior cât și un spațiul nelimitat și greu de cuprins atunci cănd încercăm să
luăm în calcul diversitatea și diferențierea rasei umane specifică la naștere dar
și dobândită.

Note bibliografice:

1. Sorin, Cristea, 2002, Dicționar de Pedagogie, Grupul Editorial Litera

Educațional, Chișinău.

2. Văideanu, George, 1988, Educația la frontiera dintre milenii, Ed. Politică,

București.

3. Cozma, Teodor, 1988, Școala și educațiile paralele, Universitatea “Al. I.

Cuza”, Iași.

4. Hamadache, Ali, 1993, Pour une éducation de base de qualité, BIE,UNESCO,

Paris.
Concluzie:

Precum am început cu renumitul citat al lui Kant , EDUCAȚIE este foarte

importantă în viața omului-individului social care numai prin Educație va putea
să evolueze, să se formeze, înțeleagă, perceapă atât pe el insuși cât și mediul
socio-economic cultural din care face parte.

“Scopul educației este să înlocuiască o minte goală cu una

deschisă.”

(Malcolm S. Forbes)

Bibliografie:

* Constantin Cucoș, 1999, Pedagogie, Ed. Polirom, Iași

* Vasile Chiș, 2014, Fundamentele Pedagogiei, Ed. EIKON, Cluj-Napoca

* https://de.scribd.com/doc/204799640/Formele-Educatiei-Si-Relatiile-Dintre-
Ele#

* https://dokumen.tips/documents/formele-educatiei-si-relatiile-dintre-
ele1pdf.html?page=1