ADĂSCĂLIŢEI ELENA NICOLETA

P.I.P.P. An I, Sem I

FUNDAMENTELE PEDAGOGIEI

Minidicţionar al principalelor zece noţiuni fundamentale

1. Educaţia (astăzi se cunosc peste 120 de definiţii) din care literatura de

specialitate reţine doar trei, şi anume:

a) educaţia ca ansamblu de acţiuni desfăşurate în mod deliberat într-o societate, în

vederea transmiterii şi formării, la noile generaţii, a experienţei de muncă şi de viaţă, a
cyunoştinţelor, deprinderilor, comportamentelor şi valorilor acumulate de omenire până în
acel moment;

b) educaţia ca efect al activităţilor desfăşurate în vedera formării oamenilor conform

unui model propus de societate;

c) educaţia ca proces prin care se formează, se dezvoltă şi se maturizează laturile

fundamentale ale fiinţei umane: fizicul, psihicul, moralul, esteticul, cognitivul, afectivul,
volitivul (Cristea, 2000). Pentru o mai nuanţată precizare a ceea ce denumim educaţie, se
cuvine să amintim aici cuvintele lui M. Debesse care, evidenţiind rolul socializator şi
umanizator al educaţiei, afirma totodată că „educaţia nu creează omul, ea îl ajută să se
creeze”. Cuvintele pedagogului francez aduc în discuţie dimensiunea praxiologică a
acţiunii educative, calitatea ei de a fi un proces organizat prin care se urmăreşte atât
socializarea tinerilor (prin imperativele sociale pe care le impune acestora), cât şi
individualizarea acestora (prin asigurarea unor premise ale formării şi 11 dezvoltării
personalităţii tinerilor supuşi actului instructiv-formativ).(suport de curs_Pedagogie
1_coord.NadiaFLOREA.pdf, pag 10 ).

2. Educaţie formală sau şcolară. Semnificaţia corectă este cea de educaţie

intenţionată, organizată, sistematică şi evaluată, încredinţată unor educatori cu o pregătire
specială şi realizată în instituţii specializate (grădiniţă, şcoală, universitate, centru de
formare). Potrivit definiţiei formulate de către Philip Coombs (1973, apud. Oprea,
C.L.,2003), educaţia formală este “sistemul educaţional structurat ierarhic şi gradat
cronologic, pornind de la şcoala primară şi până la universitate, care include, în plus faţă
de studiile academice, o varietate de programe de specializare şi instituţii de pregătire
profesională şi tehnică cu activitate “full-time”.(suport de curs_Pedagogie
1_coord.NadiaFLOREA.pdf, pag 36 ).

3. Educaţie informală sau incidentală este acea educaţie cu caracter spontan şi

nesistematic, care se realizează prin contactele directe ale individului cu mediul social, de
cele mai multe ori aceste influenţe fiind hotărâtoare în evoluţia individului (programe TV,
concerte, diverse situaţii cotidiene). Această formă precede şi depăşeşte ca durată şi
experienţă educaţia formală şi ar trebui (suport de curs_Pedagogie
1_coord.NadiaFLOREA.pdf, pag 38).

4. Educaţia nonformală este educaţia de tip instituţional, dar nonşcolar,

desfăşurată în locuri care nu au în mod special o misiune educaţională proprie (în cluburi,
asociaţii, teatre, muzee etc.). Acest termen „desemnează o realitate educaţională mai
puţin formalizată sau neformalizată, dar întotdeauna cu efecte formative” (T. Cozma, 1998,
p.36), constituindu-se ca “o punte între cunoştinţele asimilate la lecţii şi informaţiile
acumulate informal”(George Văideanu, 1988, p. 232)( suport de curs_Pedagogie
1_coord.NadiaFLOREA.pdf, pag 37).

5. Educaţia permanentă reprezintă un principiu organizatoric şi filozofic care

presupune că educaţia este un continuum existenţial ce poate avea la bază un sistem
complex de mijloace care trebuie să răspundă nevoilor şi aspiraţiilor de ordin educaţional
şi cultural ale fiecărui individ. În contextul dinamicii şi complexităţii actuale, educaţia
permanentă reprezintă unul dintre răspunsurile fundamentale la provocările societăţii
contemporane. (suport de curs_Pedagogie 1_coord.NadiaFLOREA.pdf, pag 30 ).

Educaţia permanentă este cea care durează tot timpul vieţii, care debutează în
şcoală şi pe care o urmează fiecare pe socoteala proprie în funcţie de interesele şi dorinţa
sa. (Cucoş, C., 2014, Pedagogie – Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Polirom, Iaşi,
pag.199 ).

6. Idealul educaţional este intenţionalitatea cu cel mai înalt grad de generalizare,

stabilită pentru întreg sistemul educaţional al unei societăţi, care surprinde tipul de
personalitate care se doreşte la un moment dat, într-o societate dată. (suport de
curs_Pedagogie 1_coord.NadiaFLOREA.pdf, pag 74 ).
 7. Istoria pedagogiei reprezintă o parte componentă a sistemului ştiinţelor
pedagogice, o disciplină ştiinţifică de sine stătătoare. Ea studiază fenomenul educativ în
evoluţia şi dinamica sa, analizează condiţiile istorice în care apar şi se dezvoltă sistemele
de educaţie, instituţiile în care se desfăşoară aceasta, apariţia şi dezvoltarea gândirii
pedagogice de-a lungul timpului, precum şi transformările educaţiei privite în perspectiva
istoriei (suport de curs_Pedagogie 1_coord.NadiaFLOREA.pdf, pag 16 ).

8. Pedagogia poate fi definită ca fiind ştiinţa ce studiază legile (principiile), esenţa,

idealul, conţinutul, metodele, mijloacele şi formele de instruire şi educare a tinerilor, de
pregătire socio-profesională a acestora.( suport de curs_Pedagogie
1_coord.NadiaFLOREA .pdf, pag 12 ).

9. Psihologia pedagogică (psihologia educaţiei). Analizând modul în care

aplicarea diferitelor metode de învăţământ produce variate efecte în psihicul elevilor sau
modul în care funcţionează diferitele mecanisme ale însuşirii cunoştinţelor şi formării
priceperilor şi deprinderilor (prin intermediul uneia dintre ramurile sale: psihologia
învăţării), această ştiinţă conferă pedagogiei prestigiu şi autenticitate. (suport de
curs_Pedagogie 1_coord.NadiaFLOREA.pdf, pag 14) .

10. Sociologia educaţiei (pedagogia sociologică), ramură a sociologiei generale

care studiază fenomenul pedagogic din punct de vedere al condiţiilor sociale care
determină dezvoltarea activităţii educative. (suport de curs_Pedagogie 1_coord.Nadia
FLOREA.pdf, pag.16).

Definiţii din dicţionare :

Pedagogie, s.f., Știință care se ocupă cu metodele de educație și de instruire a oamenilor

(în special a tinerei generații).( http://www.webdex.ro/online/dictionar/pedagogie)

Educaţie, s.f. Acţiune ce vizează dezvoltarea potenţialelor unui individ, valorizate de

grupul social la care el participă. ( Larousse - Marele dicţionar al psihologiei, 2006, Editura
Trei, Bucureşti, pag.402).

Educaţia informală reprezintă ansamblul influenţelor pedagogice exercitate spontan şi

continuu asupra personalităţii umane de la nivelul familiei, localităţii, cartierului, străzii,
(micro)grupurilor sociale, mediuluisocial (cultural, profesional, economic, religios etc), a
comunităţii (naţionale, zonale, teritoriale, locale) a mass-mediei (presă scrisă, radio-
televiziune etc). ( Cristea, S.,1998, Dicţionar de termeni pedagogici, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, pag.83 ).

Harta conceptelor descrise mai sus

Istoria Idealul
pedagogiei educaţional

Educaţia
formală
Pedagogia Educaţia

Educaţia
informală

Educaţia
Sociologia Educaţia nonformală
Psihologia
educaţiei educaţiei permanentă

Bibliografie :

1. Cristea, S.,1998, Dicţionar de termeni pedagogici, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti.
2. Cucoş, C., 2014, Pedagogie – Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura
Polirom, Iaşi.
3. Larousse - Marele dicţionar al psihologiei, 2006, Editura Trei, Bucureşti.
4. Suport de curs_Pedagogie 1_coord.NadiaFLOREA.pdf
5. www.webdex.ro/online/dicţionar