STUDENT:RADU(CIOBANU)TAMARA AURORA

ANUL I,SEM.I 2016-2017

FACULTATEA DE STIINTE ALE EDUCATIEI
SPECIALIZAREA PIPP
DISCIPLINA:FUNDAMENTELE PEDAGOGIEI
EVALUARE I
FUNDAMENTELE PEDAGOGIEI

Pedagogia, ca ştiinţă a educaţiei, s-a constituit aşadar în timp, ca un sistem teoretico-aplicativ

coerent, capabil să explice, să prevadă şi să controleze eficient acţiunea educaţională
desfăşurată în cadrul sistemului social pe baza surprinderii şi interpretării regularităţilor şi
legităţilor ce îi sunt proprii.
„Reprezintă sistemul de cunoştinte despre educatie, atât în forma cunoaşterii ştiintifice, cât şi în forma
cunoaşterii artistice. Știinta realizează o cunoaştere analitică şi ratională a realității, cu ajutorul
conceptelor, în timp ce arta implică o cunoaştere sintetică şi intuitivă, bazată pe imagini.
( Nicola, I., Tratat de pedagogie Jcolara, E.D.P., Bucuresti,1996 )

Educaţia permanentă este mai mult decât o paradigmă sau normă pedagogic ă, ea presupune
existenţa unui sistem social concret care să includ ă ansamblul experien ţelor de înv ăţare oferite de
către societate individului. (curs pag. 31)
Conceputa ca un principiu organizatoric al intregi educatii ,”ea implica un sistem complet,
cooerent si integrat, oferind mijloace proprii de a raspunde aspiratiilor de ordin educativ si
cultural al fiecarui individ, potrivit facultatilor sale, ea este destinata sa permita fiecaruia sa-si
dezvolte personalitate pe durata intregi vieti prin munca sa sau prin activitatile sale” ( Dave, RH,
1973)
Educaţia formală este “sistemul educaţional structurat ierarhic şi gradat cronologic, pornind de la
şcoala primară şi până la universitate, care include, în plus fa ţă de studiile academice, o varietate
de programe de specializare şi instituţii de pregătire profesional ă şi tehnic ă cu activitate “full-
time”. Potrivit definiţiei formulate de către Philip Coombs (1973, apud. Oprea, C.L.,2003).

„Educatie institutionalizata, structurata in mod ierarhic , gradata cronologic, organizata si

condusa de la centru (Ministerul Educatiei Nationale ) prin traditie , ia a constituit centru de
interes al politici scolare” (La Belle , th.J.,1982).

Educaţia nonformală este educaţia de tip instituţional, dar nonşcolar, desfăşurat ă în locuri care
nu au în mod special o misiune educaţională proprie (în cluburi, asocia ţii, teatre, muzee etc.).
Acest termen „desemnează o realitate educaţională mai puţin formalizat ă sau neformalizat ă, dar
întotdeauna cu efecte formative” (T. Cozma, 1998, p.36).

„Orice activitate organizata in mod sistematic creata in afara sistemului formal si care ofera
tipuri selectate de invatare a subgrupelor specifice populatiei (atat adulti, cat si copii)”
(Coombs si Ahmed, 1974).
Educaţie informală sau incidentală este acea educaţie cu caracter spontan şi nesistematic, care
se realizează prin contactele directe ale individului cu mediul social, de cele mai multe ori aceste
influenţe fiind hotărâtoare în evoluţia individului (programe TV, concerte, diverse situa ţii
cotidiene).

Educaţia morală reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a conştiinţei morale a

personalităţii care se realizează prin intermediul valorilor etice referitoare la dimensiunile binelui
moral. Constituind “un nucleu al unei adevărate personalităţi” ( Salade, Dumitru, 1998,
STUDENT:RADU(CIOBANU)TAMARA AURORA
ANUL I,SEM.I 2016-2017
FACULTATEA DE STIINTE ALE EDUCATIEI
SPECIALIZAREA PIPP
DISCIPLINA:FUNDAMENTELE PEDAGOGIEI
pag.70), educaţia morală “este determinată, pe de o parte, de particularit ăţile morale, ca fenomen
social, care-i conferă conţinutul, iar pe de altă parte, de condi ţiile sociopsihologice se sunt
implicate în realizarea ei” (Nicola, Ioan, 1996, pag.206).
Educaţia intelectuală reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a personalit ăţii "prin ştiin ţă
şi pentru ştiinţă ceea ce înseamnă pregătirea omului astfel încât s ă poat ă în ţelege, aplica şi crea
ştiinţa în activitatea sa”. Această direcţie de urmat în dezvoltarea personalit ăţii se bazeaz ă pe
însuşirea şi aplicarea valorilor ştiinţei ţinând seama de particularit ăţile fiec ărei trepte şi discipline
de învăţământ (Salade Dumitru, 1998, pag.47).
Educaţia tehnologică reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a personalităţii umane prin
intermediul valorilor ştiinţei aplicate (utilitate, productivitate, eficienţă). Tehnologia reprezint ă
55 astfel tot ceea ce permite aplicarea cunoaşterii la ac ţiune”, a ştiin ţei în practic ă în via ţa social ă
(vezi în acest sens legătura evidentă existentă între educa ţia ştiin ţific ă / intelectual ă şi educa ţia
tehnologică) – ( Vlădulescu, Lucia, 1995, pag.44).
Educaţia estetică reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a personalităţii umane prin
intermediul valorilor generale ale frumosului existent în natură, societate, artă. Categoria de
frumos, în accepţia sa de valoare general-uman ă poate fi interpretat ă într-un dublu sens
pedagogic, reprezentând atât un scop cât şi un mijloc al educaţiei estetice. “Frumosul ca scop stă
la baza educaţiei pentru artă, adică permite realizarea premiselor pentru în ţelegerea, receptarea şi
integrarea frumosului artistic. Frumosul ca mijloc întemeiază educaţia prin artă care vizează
realizarea unei instruiri morale, intelectuale, fizice etc. prin intermediul frumosului artistic”
(Cucoş, Constantin, 1996, pag.145, 146).
Educaţia fizică reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a personalităţii prin intermediul
valorilor sănătăţii umane. Acest conţinut general al educaţiei constituie “o component ă necesar ă a
educaţiei integrale” care urmăreşte dezvoltarea fizică echilibrat ă, consolidarea s ăn ăt ăţii corporale
şi psihice, stimularea capacităţii de rezistenţă fizică şi psihică a organismului, cultivarea unei
“estetici corporale” şi a unor calităţi psihomotrice specifice (for ţă, rezisten ţă, vitez ă, îndemânare,
ritm, mobilitate) care pot fi valorificate în practica diferitelor discipline sportive (ca amatori dar şi
ca viitori profesionişti), dublate de un ansamblu de trăs ături moral-volitive (valorificabile în cazul
practicării sportului dar şi orice activitate proprie omului, ţinând seama de particularit ăţile de
vârstă şi individuale) – ( Stoica, Marin, 1996, pag.104).
Concepte-cheie:
 Pedagogia vârstelor, care studiază particularităţile educaţiei determinate de
trăsăturile anatomo-fiziologice şi psihice ale celor educaţi, constituindu-se astfel
subramuri specializate: pedagogia preşcolară, pedagogia şcolar ă, pedagogia
universitară, pedagogia adultului;
 Psihologia pedagogică – studiază dezvoltarea vieţii psihice a individului sub
influenţa educaţiei şi a tuturor resurselor ei, cât şi fundamentarea psihologic ă a
întregului proces instructiv-educativ;
 Pedagogia mijloacelor de comunicare, care studiază problemele teoretice şi
practice ale comunicării prin intermediul diferitelor mijloace utilizate în procesul
educaţional şcolar şi extraşcolar.