INTRODUCERE IN PEDAGOGIE SI

TEORIA CURRICULUM-ULUI

EDUCAȚIA
 Definiție, Caracteristici
 Funcții
 Structura acțiunii educaționale
 Formele educației
 EDUCATIA
 Educaţia este un drept universal al
omului (conform cu “Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului” ,
1948, art. 26 ) şi un drept
constituţional al cetăţeanului român.
 EDUCAȚIA- DOMENIUL DE STUDIU AL
PEDAGOGIEI
 ETIMOLOGIE

 termenul derivă din cuvintele latineşti:

 educo-educare (a creşte, a cultiva);

 educatio (creştere, cultivare, îndrumare, educaţie).

 DEFINIȚII
Definiţie: Educaţia însumează acţiunile - deliberate sau nedeliberate, explicite
sau implicite, sistematice sau nesistematice - de modelare şi formare a omului
din perspectiva unor finalităţi racordate la reperele socio-economice-istorice-
culturale ale arealului în care se desfăşoară.

,, Activitate socială complexă realizată printr-un lanț nesfârşit de

acțiuni exercitate în mod conştient, sistematic şi organizat; în fiecare
moment un subiect – individual sau colectiv – acționează asupra
unui obiect – individual sau colectiv -, în vederea transformării
acestuia din urmă într-o personalitate activă şi creatoare,
corespunzătoare atât condițiilor istorico-sociale prezente şi de
perspectivă, cât şi potențalului său biopsihic individual ”(Nicola, I.
1996).
 Reflectati…..
 Ce este educaţia?
 Ce poate da ea omului?
 Ce este omul de la natură şi ce poate devenii el prin
educaţie?
 În ce forme se poate realiza educaţia?
 Ce dă şi ce trebuie să dea societatea educaţiei?
 Dar educaţia - societăţii?
 Care sunt idealurile educaţiei şi instrucţiei?
 Ce arată experienţa educaţiei şi a rolului ei în societate şi
în viaţa oamenilor?
 Spre ce se îndreaptă educaţia?
 Cine are rolul determinant: societatea asupra educaţiei
sau educaţia asupra societăţii?
 Aplicație - CVINTET
Elaborați un cvintet cu titlul - EDUCAȚIA , respectând structura:

 I vers: 1 cuvânt care precizează subiectul;

AplicaŃie - CVINTET
 al II-lea vers: 2 cuvinte care
descriu subiectul;

 al III-lea vers: 3 cuvinte care

exprimă acțiuni;
 al IV-lea vers: 1 propoziție, formată din patru cuvinte care exprimă o
idee, o definiție sau sentimente față de subiect;
 al V-lea vers: 1 cuvânt care exprimă esența subiectului.
 Definiţii date educaţiei
 Filosofii antici - Heraclit,
Democrit, Socrate, Platon,
Aristotel - educaţia -
activitate în slujba societăţii,
adică a cetăţii.

 A.Comenius
- şcoala - „atelier al umanităţii”
- dezvolta o teorie despre
aportul social al educaţiei,
fiind un mare apărător al
reformei, ceea ce i-a deschis
calea spre „renovarea
pedagogiei”.
J. Locke “...cred că pot spune că
din zece oameni pe care îi
cunoaştem, nouă sunt ceea ce
sunt, buni sau răi, folositori sau
nu, datorită educaţiei pe care au
primit-o. Ea este cea care
determină deosebirile mari între
oameni”

J.H.Pestalozzi – a studiat factorii

sociali ai educaţiei şi rolul acesteia
în emanciparea socială a
individului.
Kant - educaţia este “activitate de
disciplinare, cultivare, civilizare şi moralizare a
omului”, iar scopul educaţiei este “de a
dezvolta în individ toată perfecţiunea de care
este capabil”

Herbart vede în educaţie “acţiunea de

formare a individului pentru el însuşi,
dezvoltându-i o multitudine de interese”

Spranger - “Educaţia e o voinţă de iubire

generoasă faţă de sufletul altuia pentru a i se
dezvolta întreaga receptivitate pentru valori şi
capacitatea de a realiza valori”
S. Bârsănescu vede în educaţie
“o activitate conştientă de a-l
influenţa pe om printr-o triplă
acţiune: de îngrijire, de
îndrumare şi de cultivare, în
direcţia creării valorilor culturale
şi a sensibilizării individului faţă
de acestea”
 Funcțiile educației
 Prin funcţiile educaţiei înţelegem rolurile pe care aceasta le are în
formarea şi dezvoltarea personalităţii individului. Acestea pot fi definite în
raport cu societatea, cu educatul şi cu propria realizare. Principalele funcţii
ale educaţiei sunt:
 selecţia şi transmiterea valorilor de la societate la individ ( funcția
culturală);
 dezvoltarea potenţialului biopsihic al individului în raport cu un ideal
educaţional;
 formarea socio-profesională;
 înzestrarea indivizilor cu mijloacele necesare pentru
dezvoltarea lor pe parcursul întregii vieţi;
 Funcţiile educaţiei
 Funcţie cognitivă – de transmitere de
cunoştinţe;

 Funcţie economică – de formare a

indivizilor pentru activitatea productivă;

 Funcţia axiologică – de valorizare şi

dezvoltare a potenţialului de creaţie
culturală.
Funcţiile educaţiei
 Modele privind educația

magistrocentrist psihocentrist sociocentrist tehnocentr

 FORMELE EDUCATIEI

 Educaţia formală -ansamblul

acţiunilor pedagogice proiectate
instituţional prin structuri
organizate sistematic, pe niveluri
şi trepte de studii.

 Procesul de instruire este realizat

cu rigurozitate în timp şi spaţiu
prin planuri, programe, manuale,
cursuri, materiale de învăţământ
şi se desfăşoară - de regulă – sub
îndrumarea cadrelor didactice.

 Educaţia formală se finalizează în

certificate sau diplome.
 Educaţia nonformală - ansamblul
acţiunilor educaţionale proiectate şi
realizate într-un cadru
instituţionalizat extradidactic sau/şi
extraşcolar – cercuri pe discipline,
ansambluri – sportive, artistice;
întreceri, competiţii, concursuri,
vizitarea de muzee, expoziţii,
vizionarea de spectacole.

 Ea oferă o sursă de
complementaritate în raport cu
resursele educaţiei formale.
 Educaţia informală - ansamblul
influenţelor educaţionale exercitate
spontan, difuz şi ocazional de către
instituţii, medii, activităţi care nu au
un conţinut educativ propriu-zis:
localitatea, strada, grupuri sociale,
comunităţi, mass-media.

 Educaţia informală poate completa şi

valorifica educaţia formală şi
nonformală, dar poate exercita şi
influenţe nedorite, care să scape
controlului pedagogic.
Reflectati…..

 Ce intelegem prin gloalitatea educatiei?

 TIPURILE EDUCATIEI

 CLASICE (TRADITIONALISTE)
 Educatia intelectuala
 Educatia morala
 Educatia estetica
 Educatia profesionala
 Educatia fizica
 Educatia religioasa
 EDUCATIA INTELECTUALA
Finalităţile educaţiei intelectuale

 Informare intelectuală

 Formare intelectuală (capacităţi intelectuale

instrumentale, spirit de observaţie, capacităţi
operaţionale), stimularea potenţialului
creativ, stimularea motivaţiei
 EDUCAŢIA MORALĂ

 Definiţie: ansamblu de acţiuni în vederea

formării individului ca subiect moral (care
gândeşte valorile şi normele moralei sociale)
şi cetăţean care indeplineşte diferite
roluri sociale. (R. Hubert).

 Morala este concepţia, care aplicată practic

constituie moralitatea.
moralitatea
 VALORILE MORALE
 “N-ai cum să vezi zâne, dacă nu eşti zânatic”
(N. STĂNESCU) – nu atingi valorile morale dacă nu
crezi în ele şi nu le cauţi

 Valorile morale: “norme şi reguli morale,

elaborate de societate, prin intermediul cărora
individul işi exteriorizează atitudinea sa
morală în fapte şi acţiuni concrete”.

 Normativitatea se asigură prin opinia publică,

obiceiuri, tradiţii, dezaprobarea, pedepsele.
 CONŞTIINŢA MORALĂ
 “Capacitatea omului de a-şi judeca adecvat acţiunile şi faptele ”

 Conştiinţa amorală: absenţa

 Conştiinţa imorală (preferă răul)

 Conştiinţa încărcată (culpabilitate)

 Conştiinţă transmorală (recunoaşterea unui Dumnezeu

transcendental)
 ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE MORALEI
 Coagulează moralitatea unei societăţi: disciplina,
ataşamentul/fidelitatea faţă de grupul social, voinţa
liberă/ataşament pentru afirmarea conştiinţei şi convingerilor
morale
 Mijloacele folosite pentru educaţia morală:
 supravegherea, pedeapsa (pedagogică, publică, juridică),
 recompensa,
 exemplul.

 Conştiinţa morală: maniera de comportament, cunoaşterea

implicită a acţiunilor umane

 Convingerea: stare sufletească de încredere în necesitatea

unei conduite sau acţiuni, vizibilă în comportament
 Educaţia individualistă şi civică

 Ed. individualistă: raportarea la sine, se referă la o relaţie cu

religia şi filosofia

 Ed. civică:
 raportarea la societate,
 relaţie politică (democraţie, umanism),
 economică (ataşament faţă de muncă şi valorile ei),
 relaţie juridică (respectarea normelor legale şi a normelor
societăţii)
 EDUCAŢIA PENTRU FRUMOS

 Ed. estetică: trăire, simţire;

 frumosul - armonie, fericire, încântare, iubire;

frumuseţea trupului, sufletului, ambianţei,
gesturilor; frumos natural- artistic- cotidian- afectiv

 Receptarea estetică: ed. catharsisului

 Kitsch-ul

 Exemple de frumos-uri
 EDUCAŢIA PSIHOMOTORIE
 Educarea corporalităţii, a voinţei, igienică

 Coerenţa sănătăţii corporale cu capacităţile psihice, de

caracter (Juvenal: “Minte sănătoasă într-un corp sănătos”)

 Forme: sport, asociate (baze sportive, aer, apa, călire şi

confort), igienice (curăţenie, estetică, ambianţă)

 Jocuri: de mişcare, statice, de îndemânare, spotive,

tematice.

 Concursuri, competiţii
 EDUCAŢIA PROFESIONALĂ

 Atitudinea faţă de muncă:

 complex existenţial în care omul se află concomitent în
relaţie cu natura şi deopotrivă cu semenii săi.

 Produsele muncii (ca valoare) asigură civilizaţia,

bunăstarea şi echilibrul social

 Omul devine autor, instrument şi beneficiar (izvor de

progres şi de satisfacere a nevoilor personale şi
sociale)
 De la joc la muncă; învăţarea este varianta specifică a
muncii

 Munca angajează aptitudini, funcţii cognitive, trăsături

temperamentale, voinţă, caracter, afectivitate;

 Capacitate şi competenţă

 Intelectualizarea profesiilor

 Organizarea muncii, disciplină, activitate în echipă

 Valoarea muncii: produse sociale/individuale

 Educatia şi
problematica lumii
contemporane

 În ultimele decenii, oamenii politici, savanţii

au identificat un nou tip de probleme:
 deteriorarea continuă a mediului marin şi
atmosferic,
 caracterul limitat al resurselor materiale,
 caracterul galopant al creşterii demografiei
 mai adaugam – CRIZA ECONOMICA,
SANITARĂ MONDIALA
 numite problemele ale lumii contemporane
•problemele ale lumii contemporane
 caracter universal (nici o ţară
nu se poate plasa în afara lor)
 caracter global (afectează
toate sectoarele vieţii sociale)
 au o evoluţie rapidă şi greu
previzibilă (oamenii sunt puşi
în faţa unor probleme grele
pentru care nu sunt pregătiţi)
 au un caracter pluridisciplinar
(cu conexiuni puternice şi
numeroase)
 au un caracter prioritar,
presant, asupra comunităţii
mondiale şi naţionale.
 Problematica lumii contemporane a generat
atât în sfera politicii, culturii, cât şi-n cea a
educaţiei o serie de imperative, răspunsurile
sistemelor educative la aceste imperative fiind
cunoscute sub forma a două direcţii:

 poziţia celor sceptici - “sistemele educative nu au

şi nu pot avea un rol important în pregătirea lumii
de mâine”, susţinând deşcolarizarea societăţii;

 poziţia celor optimişti - care au încredere în

puterea educaţiei de a contribui la construirea
viitorului.
 În plan şcolar, găsirea unor soluţii în
scopul ameliorării problemelor cu care
se confruntă lumea contemporană
coincide, pe de o parte, cu găsirea unor
răspunsuri specifice prin noi tipuri de
conţinuturi sau noi educaţii
1. educaţia ecologică sau educaţia
relativă la mediu
2. educaţia pentru pace şi cooperare
3. educaţia pentru noua ordine
economică internaţională
4. educaţia economică şi casnică
modernă
5. educaţia pentru schimbare şi
dezvoltare
6. educaţia pentru
participare şi
democraţie
8. educaţia
nutriţionistă
9. educaţia
privind
drepturile
fundamentale
ale omului
10. educaţia
interculturală
 Educaţia permanentă

Toţi educă pe toţi, în orice timp

 Interpretati dictonul de mai sus

 Determinati, pornind de la acest dicton,

caracteristicile educatiei permanente
 Ce înseamnă deci educaţie permanentă?

 Cum putem concepe şi practica un sistem

educaţional care să satisfacă trebuinţele
formative de-a lungul vieţii?

 Care sunt nevoile de tot felul care impun

educaţie permanentă?
 EDUCAŢIA PERMANENTĂ

 Definiţie: “perfecţionarea dezvoltării

personale, sociale şi profesionale pe durata
întregii vieţi a indivizilor” (R. Dave)
Trăsăturile definitorii ale educaţiei permanente

 Educaţia permanentă este continuă, adică ea devine

modul de a fi şi de a se adapta pentru fiecare om.

 Avantajele oferite de continuitatea educaţiei constau în

faptul că ea contribuie la:

 pregătirea individului pentru întâmpinarea şi dominarea schimbărilor,

pregătire care nu trebuie înţeleasă ca obligaţie, ci ca sprijin, ca
nevoie interioară, ca atitudine conştientă faţă de desăvârşirea
personalităţii;
 este sursă generatoare a sentimentului de securitate morală şi
socială;
 este sursă generatoare a sentimentului de libertate, perntru că acest
sentiment este dat de forţa de creaţie a fiecăruia.
 este globală, incluzând toate nivelurile şi
tipurile de educaţie.

 este integrală, asigurând formaţia

complexă şi echilibrată care va permite
utilizarea surselor culturale ale societăţii în
ansamblu, punând accent pe identificarea
posibilităţilor de autoinstruire,
autoeducare.
Scoala – educatia permanenta
 „Şcoala trebuie să pregătească individul pentru auto-
educaţie permanentă, făcându-l apt să identifice, să
utilizeze şi să dezvolte resursele educative ale societăţii
moderne: tradiţiile culturale, activităţile sportive, redio-
televiziunea, bibliotecile, turismul etc. Astfel, educaţia
şcolară se va articula cu educaţia post-şcolară,
înscriindu-se încă de la început în contextul învăţării
continue; astfel şcoala va reda individul apt să se
adapteze, să se exprime, să accepte responsabilităţile şi
să lupte pentru ameliorarea vieţii...Educaţia permanentă
va deveni o realitate socio-pedagogică cu condiţia ca
educaţia şcolară să devină o fază iniţială a învăţării
continue, ferm orientată spre problematica şi resursele
societăţii contemporane”
 G. Vaideanu
 Factorii determinanţi ai
educaţiei permanente
 Multiplicarea profesiilor şi dinamica vieţii
 Nucleele şcolare sunt deschideri
 Creşte volumul de cunoştinţe/altele se perisează
 Democratizarea vieţii cotidiene şi culturale
 Schimbări în modul de viaţă al oamenilor
 E o formă de fericire umană
 Coeficient important în ecuaţia dezvoltării
 Umanizare, eliberare, curaj şi adevăr al vieţii
 Obiectivele E.P:
 Îmbogăţirea sistematică a culturii generale şi
profesionale
 Schimbarea calificării
 Deprinderi de muncă intelectuală
 Metode de management modern
 Deschidere pentru noile educaţii
 Ameliorarea calităţii vieţii
 Dezvoltarea spiritului critic
 Formarea spiritului cetăţenesc auropean
MEMORANDUM ASUPRA
ÎNVĂŢĂRII PE TOT
PARCURSUL VIEŢII
        
Mesajul cheie 1:
Noi deprinderi de bază pentru toţi

Obiectiv: Garantarea accesului universal

şi continuu la învăţarea de-a lungul vieţii
în vederea dobândirii şi înnoirii
deprinderilor pentru o participare
susţinută în societatea cognitivă
 Mesajul cheie 1:
Noi deprinderi de bază pentru toţi

Dobândirea digitala de ştiinţă de carte

Cunoaşterea de limbi străine
Deprinderi sociale - încrederea în sine, auto-orientarea
şi asumarea riscurilor
Deprinderi antreprenoriale – dezvoltarea de capacităţi
necesare îmbunătăţirii performanţelor individuale la
locul de muncă; crearea de locuri de munca atât în cadrul
întreprinderilor deja existente, cât şi în cazul micilor
întreprinzători
A învăţa cum să înveţi, să te adaptezi la schimbare şi să
dai un sens vastului flux de informaţie
 Mesajul cheie 2:
Mai multe investiţii în resurse umane

Obiectiv: Creşterea vizibilă a nivelului de

investiţii în resurse umane în vederea
stabilirii ca prioritate a valorii celei mai
importante a Europei - oamenii săi.
 Mesajul cheie 2:
Mai multe investiţii în resurse umane

În unele State Membre a fost negociat dreptul la

concedii de studii subvenţionate pentru salariaţi, iar
pentru şomeri exista de asemenea dreptul la instruire.
Cât priveşte învăţarea la locul de muncă şi cea legată de
locul de muncă, o atenţie deosebita va trebui acordata în
persoanelor peste 35 de ani. Aceasta se datorează
parţial tendinţelor demografice care vor creşte
importanţa strategică a salariaţilor adulţi. Participarea la
educaţie şi instruire continuă devine de asemenea mult
mai importantă pentru salariaţii mai vârstnici, cu
precădere pentru cei mai puţin calificaţi, si pentru aceia
aflaţi în slujbe de un nivel mai scăzut.
 Mesajul cheie 3:
Inovaţia în predare şi învăţare

Obiectiv:Dezvoltarea metodelor şi
contextelor efective de predare şi
învăţare pentru continuum-ul învăţării
de-a lungul vieţii
 Mesajul cheie 3:
Inovaţia în predare şi învăţare

Sistemele educaţionale trebuie adaptate la

modul schimbător în care oamenii trăiesc şi
învaţă astăzi, orientate cu precădere pe
dobândirea egalităţii sexelor şi formării unei
"vârste a treia" din ce în ce mai active.

Profesorii şi instructorii devin consilieri,

mentori şi mediatori
 Mesajul cheie 4:
Valorificând educaţia

Obiectiv: De a îmbunătăţi semnificativ

modurile în care participarea şi
rezultatele învăţării sunt înţelese şi
apreciate, cu precădere învăţarea
nonformală şi cea informală.
 Mesajul cheie 4:
Valorificând educaţia

Dezvoltarea si folosirea pe deplin a resurselor umane este un factor

decisiv in menţinerea competitivităţii. În acest context, diplomele,
certificatele si calificările sunt un important punct de referinţa pentru
angajatori si indivizi pe piaţa muncii si in cadrul întreprinderii.
Creşterea cererii angajatorilor de personal calificat si creşterea
cererii competiţiei intre indivizi pentru a obţine si păstra un loc de
munca conduce, acum mai mult ca oricând, la o mai mare cerinţă de
educaţie recunoscută.

Sistemele de educaţie şi instruire oferă un serviciu indivizilor,

angajatorilor si societăţii civile luate ca un întreg. Asigurarea că
învăţarea este recunoscută reprezintă un element indispensabil al
calităţii serviciilor care sunt oferite.
 Mesajul cheie 5:
Regândirea ghidării şi consilierii

Obiectiv: Asigurarea că fiecare poate

avea acces cu uşurinţă la informaţie de
calitate şi la sfaturi privind
oportunităţile de educaţie, pe tot
cuprinsul Europei si pe tot parcursul
vieţii lor.
Mesajul cheie 6: Aducând învăţarea mai aproape de casă

Obiectiv: Oferirea oportunităţilor de

învăţare pe tot parcursul vieţii cât mai
aproape posibil de beneficiari, în
propriile lor comunităţi şi sprijinite prin
echipamente bazate pe ICT, oriunde se
impun.
 REFORME EDUCAŢIONALE

 Reforma: “o organizare nouă, bazată pe

structuri noi, programe noi, metode noi”;
“transformare globală şi relevantă a
sistemului educativ, proiectată “filosofico-
pedagogic” în funcţie de cerinţele societăţii
şi a celor ce învaţă”
 Etape ale reformei româneşti în educaţie
exprimabilă în legislaţii

 Etapa haretiană (1894): liceu de 8 ani, ciclu inferior şi ciclu

superior, cu secţii: clasică, reală, modernă; şcoli
profesionale de domenii de activitate; educarea adulţilor

 Etapa interbelică: sicronizarea cu sistemele europene:

alternative, rolul psihologiei; şcoala activă;

 Etapa postbelică: politizarea şi politehnizarea accentuată,

generalizarea învăţământului obligatoriu de 10 clase,
finanţarea şi controlul statului, organizaţii politice

 Etapa democratică: alternativa privat-stat, democratizare

liberă, centralizare birocratică, proiecte de dezvoltare,
creativitate şi toleranţă
 Reforma curriculară în România

 Regândirea planurilor de învăţământ,

 restructurarea programelor şcolare şi a manualelor,
 compatibilizarea europeană a curriculumului,
 integrarea experienţelor de învăţare şi formare,
 formarea de structuri cognitive complexe,
 interdisciplinaritatea,
 management creativ,
 alt ideal educaţional,
 educaţia permanentă
 Procesul de la Bologna
 Organizarea sistemului superior de învăţământ: 3-2-3 sau L-
M-D
 Corelarea Programelor de studii (discipline comune de
domeniu, optionale, facultative)
 Corelarea Programelor analitice
 Spaţiul european al calificărilor
 Mobilităţi studenţeşti
 Proiecte comune, consorţii
 Receptivitate faţă de competenţe profesionale standardizate
 Stabilitate şi capacitate de schimbare
 Ce nu merge din reforma
invatamantului actual?

 Crize in educatie
 Ruptura cu mediul economic
 Pregatirea teoretica a formatorilor
 Lipsa concreta de “educatie permanenta
 A avea mai important decat a fi
 Modele sociale nerelevante
 Agresivitate televizualului etc.
 Alternative educaţionale
 Variante de organizare şcolară
 In Ro sunt instituţionalizate:
 Pedagogia Waldorf (libertate, centrare pe elev, fără
prejudecăţi),
 Educaţia Montessori (independenţa copilului),
 Programul Step by Step (implicarea părinţilor, activizare,
stimularea independenţei),
 Pedagogia Freinet (imprimerii, texte ale copiilor),
 Şcoala Jena (munca în grup pentru elevi de vârste diferite;
plan de înv. pentru grupe, nu pe an);
 Metoda proiectelor (disciplinele sunt înlocuite cu proiecte
cu tematică spontană, identificată de elevi)
 CAPITOLUL 3

COMPETENTELE
PSIHOPEDAGOGICE ALE
CADRULUI DIDACTIC.
DEONTOLOGIE
PROFESIONALA
 Rezultatele învăţării

 setul de cunoştinţe, abilităţi, atitudini,

valori şi/sau competenţe pe care o
persoană le-a dobândit sau este capabilă
să le demonstreze după finalizarea
procesului de învăţare.
 Abilitatea (skills)

 Set articulat de operaţii (de la nivelul celor

automatizate, de tipul deprinderilor până la
strategiile creative, inovative) care, în baza
experienţei, guvernează eficienţa unei acţiuni
în raport cu o sarcină
 Competenţa
 capacitatea de selecţie, combinare şi utilizare
adecvată, sub forma unui ansamblu integrat
şi dinamic, a cunoştinţelor, abilităţilor
(cognitive, acţionale, relaţionale) şi a altor
achiziţii (valori şi atitudini), în vederea
rezolvării cu succes a unei anumite categorii
de situaţii problemă, în diferite contexte şi în
condiţii de eficacitate şi eficienţă
Competențe
 profesionale

 transversale
 Competențe profesionale

 capacitatea de selecţie, combinare şi utilizare

adecvată a ansamblului integrat, coerent,
dinamic şi deschis de cunoştinţe, abilităţi (ex:
cognitive, acţionale, relaţionale) şi alte achiziţii
(ex: valori şi atitudini), specific unei activităţi
profesionale, în vederea rezolvării cu succes a
situaţiilor-problemă circumscrise profesiei
respective, în condiţii de eficacitate şi eficienţă.
 Abilități transversale - capacităţi care
transcend un anumit domeniu, respectiv program de
studii, având o natură transdisciplinară
 abilităţi de lucru în echipă,
 abilităţi de comunicare orală şi scrisă în limba
maternă/străină,
 utilizare IT
 rezolvarea de probleme şi luarea deciziilor
 recunoaşterea şi respectul diversităţii şi multiculturalităţii
 autonomia învăţării
 iniţiativă şi spirit antreprenorial
 deschidere către învăţarea pe tot parcursul vieţii
 respectarea şi dezvoltarea valorilor şi eticii profesionale
etc.
 Calitatile profesorilor din perspectiva:
 Elevilor
 Profesorilor
 Teoreticienilor
 a. CALITĂŢILE PROFESORILOR DIN
PERSPECTIVA ELEVILOR

Trăsături de personalitate ale profesorului

preferat de elevi (A.Neculau)
 capacitatea de a transmite cunoştinţe

 inteligenţă

 interes pentru dezvoltarea capacităţilor intelectuale

ale elevilor
 experienţă didactică

 pasiune în muncă

 autoritate în faţa elevilor

 competenţă în disciplina predată

 capacitatea de a muncii metodic

 Trăsăturile educatorului ideal
(Vasile Fetescu)
Calităţile profesorului ideal
 buna pregătire profesională; măiestria pedagogică;

 dragostea faţă de profesie şi faţă de copii;

 buna cunoaştere a psihologiei copilului;

 temeinica pregătire pedagogică;

 spiritul de dreptate în aprecierea elevilor, calmul, răbdarea, empatia,

spiritul organizatoric, iniţiativa, autoritatea, vocabularul adecvat etc.

Defectele educatorilor
 severitatea excesivă;

 caracterul formal al activităţii profesorului (dezinteres, lipsă de

înţelegere faţă de elevi, slaba pregătire profesională etc.)
 limbajul neadecvat;

 lipsa dragostei faţă de elevi.

 Profesorul simpatizat,
antipatizat de elevi (Argyle)
Profesorul simpatizat:
simpatizat
 este prietenos şi drept;

 realizează contacte bune cu toţi membrii clasei;

 are stabilitate afectivă;

 este erudit, bine pregătit în specialitatea lui.

Profesorul antipatizat de elevi:

 ignoră elevii, nu stimulează interesul pentru învăţătură;

 este ironic, ridiculizează pe unii elevi;

 este nervos, arogant, foloseşte un ton duşmănos.

 b. CALITĂŢILE PROFESORILOR DIN
PERSPECTIVA TEORETICIENILOR
Aptitudinile generale şi speciale (N.Mitrofan,
1988):
 capacităţi psihopedagogice (sau factori
psihopedagogici):
 capacitatea de a determina gradul de dificultate a
materialului de învăţare;
 capacitatea de a face materialul de învăţare accesibil;

 capacitatea de a înţelege elevul, de a pătrunde în

lumea lui interioară;
 creativitatea în munca psihopedagogică (capacitatea
de a crea noi modele de influenţă instructiv-
educativă, în funcţie de cerinţe, de situaţii educative)
Capacităţi psihosociale
 capacitatea de a adopta un rol diferit;

 capacitatea de a stabili uşor şi adecvat relaţii cu elevii;

 capacitatea de a influenţa uşor şi eficient grupul sau indivizii izolaţi;

 capacitatea de a comunica uşor şi eficient cu grupul sau indivizii izolaţi;

 capacitatea de a adopta uşor diferite stiluri de conducere.

Alături de aceste elemente, N.Mitrofan prezintă şi alte aspecte extrem de

interesante şi în acelaşi timp importante pentru educator, şi anume:
 calităţi senzoriale;

 calităţile limbajului;

 calităţile atenţiei;

 calităţile inteligenţei (reprezentări, memorie, gândire);

 procesele afective şi de viaţă;

 calităţi ale personalităţii.

 V. de Landsheere (1992, pag.462) consideră
că sunt câteva caracteristici ale
comportamentului întotdeauna favorabile
pentru munca de profesor:
 flexibilitatea,
 atitudinea democratică,
 ordonarea şi planificarea riguroasă a activităţilor,
 căldura umană,
 simţul umorului.
 C. CALITĂŢILE PROFESORULUI DIN
PERSPECTIVA PROFESORULUI
 deschidere faţă de problemele  autoritate,
oamenilor;  prudenţă,
 căldură sufletească;  conştiinciozitate,
 înţelegerea pentru problemele celor cu  seriozitate,
care lucrează;  simţul datoriei,
 stil conlucrant;  sociabilitate,
 inteligenţă vie;  delicateţe,
 capacitatea de abstractizare;  sensibilitate,
 stabilitate emoţională puternică;  abilitate, sinceritate.
 abordare ponderată a problemelor;
 caracter echilibrat, lucid,
 Exercitiu.
Îţi prezentăm o listă cu însuşiri pe care le
poate avea un profesor:
1. Identificarea nevoilor de instruire/educare a partenerilor relaţiei pedagogice
2. Conducerea eficientă a procesului de învăţământ
3. A practica un ansamblu de strategii didactice în sprijinul realizării aceluiaşi obiectiv
4. Posibilitatea de a crea în şcoală (clasă) un mediu propice care să antreneze nivelul maxim al
potenţialului elevilor
5. A-i învăţa pe cei educaţi metode de studiu individual
6. Conceperea unui program de predare-învăţare-evaluare adecvat grupului de elevi cu care se
lucrează
7. Utilizarea unei serii de metode de evaluare în vederea obţinerii unei analize fidele şi valide
8. Discutarea cu fiecare elev a programului individual de studii
9. Identificarea scopurilor generale şi a obiectivelor operaţionale ale activităţii didactice
10. Asigurarea obţinerii de feed-back în activitatea didactică
11. Identificarea celor educaţi după nume
12. Antrenarea părinţilor în activităţi educative pentru copii
13. Determinarea condiţiilor pedagogice pentru ca elevii să lucreze împreună în timpul orelor sau
în afara lor
14. Manifestarea încrederii în cel educat în mod necondiţionat
15. Antrenarea copiilor cu dificultăţi de învăţare în programe speciale de pregătire
16. Iniţierea de activităţi pentru elevi în afara clasei şi a şcolii.
 Cerinte:
 Analizează această listă şi indică, succesiv,
care sunt, după opinia proprie:
 cele mai importante cinci calităţi pe care trebuie
să le dovedească un profesor;
 cinci calităţi care au o contribuţie
nesemnificativă în munca de educaţie.
 Argumentează fiecare alegere.
 Temă pentru portofoliu:

 Definiţii ale educaţiei

 Sugestii pt eseuri

 Ce înseamnă pentru mine educația?

sau
 A fi profesor