Fundamentele pedagogiei

Structura cursului

Prezentarea profesorului și a cursanților

Temele abordate

Bibliografia

Modalități de evaluare

Introducere în fundamentele pedagogiei

Conținut
1. Introducere în fundamentele pedagogiei

2. Fundamentele istorice

3. Fundamentele filosofice

4. Fundamentele sociologice

5. Fundamentele bio-psihologice

6. Fundamentele științifice

7. Fundamentele economice

Bibliografie esențială
1. Ungureanu, D. (1999). Fundamentele educației (note de curs). Timișoara: Mirton

2. Ionel, V. (2008). Fundamentele pedagogiei. Craiova: Universitaria.

Modalități de evaluare

 Curs: examen din tematica disciplinei (70%)

 Seminar: prezența și participarea la seminare (30%)

Etimologia termenului de educație
În plan etimologic termenul de educație își are originea în substantivul latin educatio, substantiv
derivat din două verbe:

• educo-educare – a creşte, a hrăni, a îngriji o plantă, o

fiinţă umană;

• educo-educere – a scoate din, a ridica, a înălţa, atât ca

sens propriu cât şi cu sens figurat.

Fatalism versus optimism educațional

De-a lungul istoriei fenomenului educațional cele două filiere s-au împletit și completat reciproc,
imprimând, fiecare, o amprentă specifică realității educaționale:

*fatalismul educaţional – individul nu poate fi altceva decât ceea ce l-a înzestrat natura să fie, și
deci nu poate fi decât crescut / îngrijit de educator;

*optimismul educaţional – care minimalizează dacă nu chiar ignoră factorii interni, considerând
atotputernică educația, care poate forma orice fel de personalitate

Genotip versus fenotip în educație

 genotip = impactul moștenirii genetice

 fenotip = impactul mediului social și în particular al educației

Definiții ale educației

 În secolul al XVIII-lea, filozoful german I. Kant defineşte educația ca fiind o activitate de
disciplinare, cultivare, civilizare şi moralizare a omului, scopul ei fiind dezvoltarea în individ a
întregii perfecţiuni de care acesta este susceptibil.

 Pentru psihologul Jean Piaget, educația reprezintă transformarea conştiinţei, a psihismului

individului în raport cu valorile conştiinţei comune, prin facilitarea şi accelerarea adaptării, cu
subprocesele ei, acomodare şi asimilare (Piaget, J.,1982).

 Sociologul francez Emil Durkheim vede educaţia ca fiind acţiunea generaţiilor adulte îndreptată
asupra generaţiilor tinere, în intenţia inducerii în acestea din urmă, de stări fizice, intelectuale şi
morale reclamate de viaţa socială în general, dar şi de mediul social pentru care sunt destinaţi
indivizii (Durkheim,E.,1980).
 Definiția în sens larg și restrâns
 în sens larg: ansamblul influenţelor exercitate asupra indivizilor umani, de regulă copii şi tineri, în
evoluţia şi dezvoltarea lor, de către alţi indivizi umani, de regulă adulţi, indiferent dacă aceste
influenţe sunt intenţionate sau spontane, explicite sau implicite, sistematice sau întâmplătoare,
dar având un rol, mai mare sau mai mic, în formarea individului ca om social (Cerghit,I;
Vlăsceanu, L., coord. 1988).

 în sens restrâns: un ansamblu specializat de influenţe dar şi de intervenţii intenţionate, explicite,

sistematice, direcţionate valoric, finalist, de regulă asupra copiilor şi tinerilor, de către adulţi
specializaţi şi competenţi în acest sens, în spaţii şi instituţii special organizate şi dotate de tip
şcoală (Dorel Ungureanu, 1999, p.9).

Formele educației – educația formală

Educaţia formală poate fi definită ca totalitatea acţiunilor educaţionale desfăşurate într-o
manieră intenţionată, elaborată, planificată, sistematică şi orientată finalist, care au loc în cadrul
instituţiilor de învăţământ şi educaţie componente ale sistemelor naţionale, sub îndrumarea şi
conducerea unui personal calificat în acest sens.

Ce exemple putem da?

Formele educației – educația nonformală

Educaţia nonformală cuprinde totalitatea influenţelor educative organizate şi planificate (nu însă
la acelaşi nivel de rigurozitate ca cele formale), dar desfăşurate în afara incidenţei programei
şcolare. Acestea sunt conduse de persoane calificate, care își joacă rolul într-o manieră mult mai
discretă decât în cadrul școlar.

Ce exemple putem da?

Educaţia informală „include totalitatea informaţiilor neintenţionate, difuze, eterogene,

voluminoase – sub aspect cantitativ – cu care este confruntat individul în practica de toate zilele
şi care nu sunt selectate, organizate şi prelucrate din punct de vedere pedagogic” (Cucoş, C.
1999, p.36).

Ce exemple putem da?

Mai există oare și alte tipuri de educație?

Educația permanentă și autoeducația

Educația permanentă: „un ansamblu de mijloace puse la dispoziţia oamenilor de orice vârstă,
sex, situaţie socială şi profesională, pentru ca ei să nu înceteze să se formeze de-a lungul vieţii, cu
scopul de a-şi asigura deplina dezvoltare a facultăţilor şi participarea eficientă la progresul
societăţii” (Jinga, I., 2001, p.165).

Autoeducația?

Tipuri de educație
 Educația intelectuală

 Educația morală

 Educația profesională

 Educația estetică

 Educația fizică

 Educația religioasă
Noile educații
 educația pentru democrație;

 educația pentru igienă și sănătate;

 educația civică;

 educația ecologică;

 educația interculturală etc.

Recapitulare
Prezentarea profesorului și a cursanților

Temele abordate

Bibliografia

Modalități de evaluare

Introducere în fundamentele pedagogiei