GRADINITA-ISTORIC SI ACTUALITATE

CUPRINS

[Link]ĂDINIŢA ŞI EDUCAŢIA COPILULUI

[Link] -TERENUL DESCOPERIRILOR PRESCOLARILOR

[Link] PRIVIND FINALITATILE TINTITE DE

PROGRAMELE DE EDUCATIE PRESCOLARA

[Link] DIN TIMPUL COPILARIEI MELE

[Link]

[Link]ĂDINIŢA ŞI EDUCAŢIA COPILULUI

Ştiinţele pedagogice şi psihologice moderne au pus în evidenţă valoarea foarte mare a

educaţiei din copilărie, amprentele pe care aceasta le lasă asupra întregii vieţi a omului.

După familie, grădiniţa constituie prima experienţă de viaţă a copilului în societate.

Această instituţie îl aşează într-un cadru nou prin dimensiunile şi conţinutul său. Aici,copilul
ia cunoştinţă cu activităţi şi obiecte care-i stimulează gustul pentru acţiune şi investigaţie, îl
provoacă să se exprime şi îi propune incipient angajarea în relaţiile sociale de grup.
 Grădiniţa este o oază educativă, este spaţiul paradisului copilăriei în care copilul trăieşte
şi îşi încarcă rezervele energetice fizice şi psihice şi constituie forţa de angajare entuziastă în
înţelegerea de scenarii de viaţă, dileme rezolvabile, angajare activă în decodificări de
fenomene tot mai complicate, situaţii diferite,precum şi în probleme şi lucruri ce se află în
permanentă schimbare şi implicaţie în viaţa de toate zilele.

Educaţia preşcolară reprezintă un segment esenţial din cadrul unui proces mai larg a
cărui finalitate – fiind prea îndepărtată – nu mai poate fi stabilită cu precizie decât pe
secvenţe scurte de desfăşurare. Totul se schimbă cu rapiditate şi trebuie regândit în
permanenţă.

Pornind de la faptul că învăţământul preşcolar constituie piatra de temelie a viitoarei

personalităţi, grădiniţei i se atribuie un rol formativ, funcţia pedagogică devenind net
preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire, de asistenţă socială şi medicală de
supraveghere, suplinind în parte, sarcinile părinţilor angajaţi în activitatea profesională.

Educaţia preşcolară întruneşte câteva caracteristici esenţiale:

- se realizează pe mai multe paliere : instructiv – cu accent pe transmiterea de

cunoştinţe – şi educativ – cu accent pe procesul formării şi dezvoltării personalităţii copilului
şi a capacităţii de adaptare la mediu.

- este multidimensională – vizează toate compartimentele definitorii personalităţii

umane,

- este adaptabilă schimbărilor ce se produc în evoluţia copilului prin trecerea de la o

etapă la alta, ceea ce înseamnă că ea este dinamică, flexibilă, reconsiderându-şi mijloacele,
resursele în funcţie de trebuinţele copilului la un moment dat.

Programul grădiniţei oferă prilejul unei educaţii asistate super vizate,în cadrul unui
mediu educativ diferit de cel familial, uşor formalizat şi, de asemenea destul de neasemănător
cu cel de tip şcolar,care este mult mai riguros, mai exigent,mai normativ.

În afara climatului favorabil pe care îl poate oferi dezvoltării, grădiniţa mai adaugă
siguranţa securitatea manifestărilor libere a copilului, care se poate juca şi lucra sub
supravegherea unui adult competent în probleme educative.
 Considerată global, grădiniţa reprezintă unul din mediile educative cu impact esenţial
asupra procesului socializării copilului şi face trecerea de la mediul informal (familia) la cel
formal(şcoala), ea fiind formală ca structură, dar informală ca stil.

“ Învăţământul preşcolar generalizat în mare parte, se prezintă ca cea mai largă, modernă
şi adecvată măsură in serviciul copilului în vederea pregătirii lui pentru şcoală şi a
valorificării potenţialului biopsihic de care dispune fiecare fiinţă umană. Chiar şi organizarea
acestuia (de la 3-4-5 până la 6-7 ani), particular sau de stat cu program normal sau prelungit
cu o dotare mai bogată sau mai modestă, etc. constituie dovezi clare ale interesului crescut
pentru protejarea şi cultivarea acestei perioade”.(Dumitru Salade în R. Î. P. pag 21). Lucian
Blaga spunea:”Copilăria este inima tuturor vârstelor” aşa că să valorificăm tot ceea ce ţine de
ea.

GRĂDINIŢA –trecut

În antichitate educaţia se realiza până la intrarea în şcoală în familie, în diferite grupuri

sociale, colectivităţi.

Filozoful Platon a declanşat ideea învăţământului preşcolar prin înfiinţarea unor instituţii
de stat, unde sub îndrumarea unor “doici” pregătite în acest scop, copiii să poată învăţa jocuri,
cântece, poezii.

Fr. W. Froebel este considerat părintele grădiniţei de copii. Meritul săunu se rezumă
doar la înfiinţarea primelor instituţii pentru educarea copiilor de vârstă prşcolară, el fiind în
acelaşi timp şi teoretician şi practician.

Renumitul pedagog elveţian a elaborat o interesantă teorie despre joc, acesta îndeplinind
un mare rol dacă este bine practicat. “În joc copilul se dezvoltă în mod liber, spontan,
antrenând toate puterile lui fizice şi sufleteşti, deci prin joc el se poate dezvolta integral şi
armonios.”(Gheorghe Tomşa – Nicolae Oprescu -2007 pag.37

În ţara noastră, ideile sale au fost cunoscute în timpul vieţii lui. Astfel, înainte de 1848,
în Transilvania s-au organizat grădiniţe de copii pe lângă Biserica Sf. Nicolae din Şcheii
Braşovului, la Blaj.
 Apariţia şi dezvoltarea învăţământului preşcolar în România are o istorie de peste un
secol. Froebel şi Maria Montessori au fost cei care au influenţat evoluţia învăţământului
preşcolar.

O seamă de personalităţi ale timpului au pus bazele grădiniţei, implicându-se în

adoptarea unor legi privind educaţia copiilor mici şi pregătirea şi perfecţionarea cadrelor
didactice din învăţământul preşcolar.

În perioada 1948-1989 s-a înregistrat un vădit progres în dezvoltarea reţelei de instituţii

preşcolare, cu localuri bine dotate, cu personal competent. Dar, toate acestea erau aservite
educaţiei politice a copiilor, renunţându-se atât la “metoda froebeliană”cât şi la
cea”montessoriană”, care au fost înlocuite cu traduceri din limba rusă. Institutul de Ştiinţe
Pedagogice a primit sarcina elaborării programelor pentru diferite tipuri de grădiniţă şi a
metodicilor specifice acestora. Editura Didactică şi Pedagogică împreună cu Intreprinderea de
Material Didactic a pregătit editarea lucrărilor cu profil didactic şi confecţionare de materiale
şi jocuri didactice.

Legea educaţiei şi învăţământului din 1978 menţionează clar orientarea politică a

copiilor de vârstă preşcolară. În documentele oficiale se menţiona că “scopul învăţământului
preşcolar este educarea copiilor în spiritul dragostei faţă de patrie, partid şi popor, formarea
unor deprinderi de muncă, de ordine şi disciplină, a trăsăturilor de caracter şi comportare
înaintată. S-a îngrădit activitatea liberă, spontană a copiilor de 3-6 ani, activitatea din
grădiniţă efectuându-se aproape ca cea din clasele primare.”(Gheorghe Tomşa – Nicolae
Oprescu -2007, pag 43)

Programa din 1987 este structurată pe trei grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare; pentru
fiecare grupă de vârstă selectându-se şi dozându-se conţinutul şi mijloacele de realizare ale
educaţiei preşcolare pe nouă categorii de activităţi. Educaţia moral-politică şi patriotică se
desfăşura după un anumit ritual, copiii fiind îmbrăcaţi obligatoriu în costume de şoimi ai
patriei. Fiecare grădiniţă avea o organizaţie de Şoimi ai Patriei, cu un anumit statut, una
dintre educatoare fiind preşedintă a organizaţiei.

Activitatea se desfăşura în baza unui orar orientativ pe care fiecare educatoare şi-l
adapteaza nevoilor preşcolarilor.
 Planul de învăţământ pentru activităţile instructive-educative în grădiniţă pe săptămână
arăta astfel: grupa mică -12 activităţi obligatorii, grupa mijlocie – 17 activităţi obligatorii,
grupa mare – 20 activităţi obligatorii.

Jocurile şi alte activităţi la alegere se programau în completarea activităţii instructiv-

educative organizate şi desfăşurate de educatoare cu fiecare grupă de copii, pe tot parcursul
zilei, în funcţie de tipul grădiniţei (cu program normal, prelungit sau săptămânal).

Durata unei activităţi obligatorii era: la grupa mică – 15-20 min.;la grupa mijlocie – 20-
25 min.;la grupa mare 25-30 min.

După anul 1989 şi în special în urma Reformei învăţământului din 1995 grădiniţei i se
dădea un alt statut, acela că erau cuprinşi copii de 3-7 ani şi s-a instituit grupa pregătitoare
pentru şcoală destinată copiilor de 5-6/7ani, cu frecvenţă obligatorie.

S-a ajuns astfel la concluzia ca grădiniţa să devină veriga iniţială a învăţământului cu

sarcini instructiv-educative pentru pregătirea copiilor, uşurându-le integrarea în activitatea de
tip şcolar.

Planul de învăţământ cuprindea activităţile liber-creative, copiii fiind stimulaţi pe

multiple planuri,activităţi ce se desfăşurau pe sectoare, activităţile obligatorii şi programul
distractiv.

Activităţile obligatorii, comune se realizau cu întreaga grupă de copii şi cuprindeau:

educarea limbajului, educaţie pentru ştiinţă, educaţie fizică, educaţie pentru societate,
educaţie artistico-plastică,exerciţii grafice.

În anul 2000 conform “Reformei curriculare în grădiniţă” planul cadru pentru

învăţământul preprimar era structurat pe grădiniţe cu program normal şi grădiniţe cu program
prelungit şi săptămânal. Apar nivelurile de vârstă:nivelul I 3-5 ani şi nivelul II 5-7 ani.

Pentru fiecare nivel de vârstă era stabilit un număr de activităţi diferit: 25 respectiv 26
pentru grădiniţele cu program normal şi 50 respectiv 51 pentru grădiniţele cu program
prelungit.
 Cea care a răspuns şi va răspunde în continuare de educaţia copiilor în grădiniţă este
educatoarea, considerată cea de-a doua mamă. Să dăm aşadar copilului tot ce-i mai bun din
noi, ca peste ani să culegem roadele.

[Link]ădiniţa - terenul descoperirilor preşcolarilor

Societatea umană a fost, este şi va fi într-o veşnică schimbare. Învăţământul trebuie să

ţină pasul cu schimbările din celelalte domenii, sau, şi mai bine ar fi să le devanseze. Tocmai
de aceea, de-a lungul timpului, s-a dorit ca sistemul de învăţământ să fie reformat. Reformele
s-au realizat în funcţie de ideile vremii.

Noul curriculum pentru învăţământul preşcolar promovează conceptul de dezvoltare

globală a copilului, considerat a fi central în perioada copilăriei timpurii.

Abordarea curricumulului din perspectiva dezvoltării globale vizează cuprinderea tuturor

aspectelor importante ale dezvoltării complete a copilului, în acord cu particularităţile sale de
vârstă şi individuale.

Astfel, toate cele trei mari tipuri de activităţi de învăţare, respectiv activităţile pe
domenii experienţiale (ADE), activităţile liber alese (ALA) şi activităţile de dezvoltare
personală(ADP), vor urmări atingerea unor obiective de referinţă care, deşi aparent vizează
competenţele academice, urmăresc şi dezvoltarea fizică, socio-emoţională, a limbajului şi a
capacităţilor de învăţare ale copiilor.

De asemenea familiile sunt tot mai ocupate cu sarcini profesionale. Copilul de astăzi este
diferit, crescând sub influenţa (dar şi atacul) mijloacelor audio-vizuale. Parteneriatul
grădiniţă-familie are un rol deosebit în funcţionarea grădiniţei, în îndeplinirea obiectivelor
acesteia, astfel:

- ajută cadrele didactice în munca lor;

- perfecţionează abilităţile preşcolarilor;
- îmbunătăţesc climatul grădiniţei;
- îmbunătăţesc abilităţile educaţionale ale părinţilor preşcolarilor;
- dezvoltă abilităţi de lider ale părinţilor;
 - facilitează legătura dintre familii, grădiniţă, comunitate.
În vederea satisfacerii nevoilor de învăţare ale copiilor, noul curriculum prevede
existenţa unui opţional la nivel I şi maxim două opţionale la nivel II. Ele sunt alese de către
părinţi din oferta prezentată de unitatea de învăţământ. Opţionalele fac parte din cadrul
activităţilor de dezvoltare personală (ADP).
Este un fapt cunoscut, atât din practica empirică, cât şi în urma cercetărilor
psihopedagogice, că tipul de învăţare pur receptiv (audierea, înregistrarea pasivă prin notiţe şi
memorarea celor audiate) nu constituie calea cea mai eficientă pentru o învăţare profundă,
conştientă şi de lungă durată. În acelaşi timp, interesul pentru stilurile de învăţare, manifestat
în ultimii ani de către specialişti, a determinat concluzii legate de relaţia între învăţarea activă
şi stilurile de învăţare.

În teoriile moderne se vorbeşte din ce în ce mai mult de învăţarea experienţială, de

profesor cu rol de ghid sau de facilitator al proceselor de învăţare, de valorizarea şi
dezvoltarea potenţialului fiecărui copil, de respectarea ritmului şi a stilului său cognitiv
propriu etc. şi, în fine, de educaţie timpurie, ca bază a dezvoltării personalităţii.

Mediul educaţional trebuie să stimuleze copilul, să-l ajute să se orienteze, să-l invite la
acţiune, dar şi să-i ofere un model de ordine şi disciplină, un model de armonie în ceea ce
priveşte culorile, formele, texturile etc. Centrele de activitate, Regulile clasei/grupei,
Calendarul naturii şi Jurnalul grupei nu trebuie să lipsească din mediul educaţional al clasei.
Însă, aglomerarea sălii de gupă poate duce la disconfort şi la o stare de agitaţie generală.

Organizarea spaţiului în centre (Biblioteca, Colţul căsuţei/Joc de rol, Construcţii,

Ştiinţă, Arte, Nisip şi apă şi altele) se face ţinând cont de resursele materiale, de spaţiu şi de
nivelul de vârstă al copiilor. În funcţie de spaţiul disponibil, sectorizarea sălii de grupă poate
cuprinde toate centrele sau cel puţin două dintre ele în care cadrul didactic pregăteşte zilnic
„oferta” pentru copii, astfel încât aceştia să aibă posibilitatea să aleagă locul de învăţare şi
joc, în funcţie de disponibilitate şi nevoi. Materialele care se vor regăsi zilnic în
zonele/centrele/colţurile deschise nu trebuie să fie aleatorii, ci atent alese, în strânsă corelare
cu tema săptămânii sau cu tema proiectului aflat în derulare.
Proiectarea şi organizarea educaţiei dincolo de discipline, pornind nu de la criteriile
teoretice academice ale disciplinelor, ci de la probleme, provocări şi realităţi ale vieţii
contemporane, ar putea aduce beneficii semnificative pentru toţi elevii, contribuind în primul
rând la o contextualizare a învăţării, ar face învăţarea mai plăcută şi mai eficientă, iar
implicarea părinţilor/bunicilor copiilor preşcolari, a voluntarilor , ar putea fi o soluţie
binevenită pentru derularea şi succesul proiectelor tematice.
Într-un învăţământ centrat pe competenţe, copilul/elevul nu mai este perceput ca un
subiect pasiv în procesul de educare şi instruire, ci este considerat partener al cadrului
didactic în construirea cunoaşterii, este parte activă în realizarea activităţilor instructiv
educative, în evaluarea calitativă şi în conturarea propriului traseu şcolar. De aceea, pornind
de la prevederile art.71 din Legea educaţiei naţionale, orientarea şi optimizarea învăţării la
nivelul învăţământului preşcolar va avea în vedere faptul că studiile şi exemplele de bună
practică la nivel naţional şi european ne arată că trebuie să renunţăm la livrarea cunoaşterii ca
produs şi să ne axăm pe modelul cunoaşterea ca proces, acordând o atenţie tot mai mare
nevoilor de învăţare, de motivare, de consiliere şi de orientare ale copilului şi punând accent,
în mod deosebit, pe gândirea copiilor, pe implicarea lor în realizarea de proiecte, pe
rezolvarea de probleme care au tangenţă cu viaţa practică (prin găsirea unor soluţii noi,
originale ale acestora), pe investigaţia ştiinţifică şi învăţarea unor noi tehnici de cercetare,
stimulând gândirea, imaginaţia, creativitatea şi originalitatea educabilului şi înlăturând astfel
lipsa de motivare şi formalismul ambilor agenţi educativi.

Predarea integrată a cunoştinţelor este considerată o metodă, o strategie modernă, iar

conceptul de activitate integrată se referă la o activitate în care se abordează, ca metodă,
predarea-învăţarea cunoştinţelor.

Această manieră de organizare a conţinuturilor învăţământului este oarecum similară cu

interdisciplinaritatea, în sensul că, obiectul de învăţământ are ca referinţă nu o disciplină
ştiinţifică, ci o tematică unitară, comună mai multor discipline. În DEX, conceptului „a
integra”, îi corespund următoarele noţiuni: a include, a îngloba, a încorpora, a armoniza intr-
un tot, iar „integrarea” – ca sintagmă este explicată ca: reuniunea în acelaşi loc, respectiv în
aceeaşi activitate a mai multor activităţi de tip succesiv.

Prin metoda predării integrate, copiii pot să participe, să se implice, cât mai mult, atât
efectiv cât şi afectiv, prin antrenarea unor surse cât mai variate, prin prezentarea conţinutului
cu ajutorul experienţelor diverse, exersării tuturor analizatorilor, al învăţării prin descoperire.

Cultivarea unor trăsături cum ar fi: curiozitatea, admiraţia, imaginaţia, gândirea

critică, spontaneitatea şi plăcerea în experienţele estetice se realizează pe calea predării
grupate, pe subiecte sau unităţi tematice, aşa numită predarea tematică.
 Se crede că învăţarea integrată se reflectă cel mai bine prin această predare tematică,
care sprijină dezvoltarea concomitentă a unor domenii, în loc să se concentreze pe un aspect
izolat, lucru nefiresc pentru dezvoltarea copilului.

Activitatea integrată se dovedeşte a fi o soluţie pentru o mai bună corelare a

activităţilor de învăţare cu societatea, cultura şi tehnologia didactică. Ea lasă mai multă
libertate de exprimare şi acţiune atât pentru copil cât şi pentru educatoare.

Tocmai de aceea, desfăşurarea diferitelor parteneriate educaţionale, a unor proiecte

educaţionale este necesară şi binevenită, deoarece aduce experienţe noi copiilor, care sunt
puşi în situaţia de a observa, investiga şi descoperi pe baza propriei experienţe.

În acest sens, la nivelul învăţământului preşcolar, evaluarea trebuie să urmărească

progresul copilului în raport cu el însuşi şi mai puţin raportarea la norme de grup (relative).
De asemenea, progresul copilului trebuie monitorizat cu atenţie, înregistrat, comunicat şi
discutat cu părinţii (cu o anumită periodicitate).

[Link] privind finalităţile ţintite de

programele de educaţie preşcolară

[Link] şi obţinerea autonomiei personale.

[Link] privind specificul mediului educaţional al grădiniţei.

[Link] privind specificul programului educaţional al gradiniţei de copii.

[Link] privind beneficiile pe termen lung ale frecventării gradiniţei.

[Link] şi obţinerea autonomiei personale

Copilul se naşte într-o anumită societate,cu un fel propriu de cultură şi civilizaţie,cu

trăsături [Link] integrat în grup,în colectivităţi umane copilul se poate umaniza,se
poate dezvolta normal ca fiinţă umana,datorită efectului socializator al [Link]
copiilor,integrarea lor socială reprezintă un proces complex,dinamic şi continuu la a cărui
realizare sunt angajati o mulţime de factori şi condiţii.
 Deşi copilul se naşte şi creşte in cadrul mediului social,al familiei,procesul de
socializare nu se realizează de la sine,în mod [Link] sociale se învaţă atât
prin imitaţie,cât şi prin instruire.

Pe măsură ce copilul creşte şi experienţa sa de viaţă se îmbogăţeşte,el ajunge la

stabilirea tot mai riguroasă a unor relaţii de la persoană la persoană şi de la persoană la
[Link] întregul program al activităţilor din grădiniţă copiii sunt puşi în situaţia de a se
raporta unii la altii,de ase cunoaşte mai bine,de a-şi cunoaşte drepturile si obligaţiile.

Fiecare copil trebuie să înveţe viaţa în comun, ,,să înveţe-egalitatea modului în care este
tratat de adult,să învete să coopereze,să dobândească o relativă autonomie şi să se raporteze la
altul”(U.Şchiopu,1997).

La grădiniţă copilul trebuie să execute acţiuni simple-rutine de fapt-fără ajutorul

părinţilor cum ar fi:sa-şi scoată şi să îşi pună haina(fără a o incheia),să se încalţe,să mănânce
singur,să aibă deprinderi minime de igienă personală(să folosească baia,să se spele pe mâini
după ce a folosit baia sau înainte de masă).

În grădinită copilul primeşte primele ,,lecţii” de comportament în grup,împreuna cu alţii

conştientizând faptul că are anumite drepturi şi îndatoriri.În viaţa cotidiană preşcolarul
stabileşte tot mai numeroase relaţii cu colegii şi cu [Link]ările de psihologie
socială au ajuns la concluzia că o socializare masivă se produce in jurul vârstei de 5 ani,când
se pun,de fapt,bazele personalităţii.

Socializarea copilului de vârstă preşcolară înseamnă integrarea lui într-un nucleu

social,realizându-se în funcţie de:gradul de deschidere a copilului spre relaţia cu
ceilalţi,temperamentul său,calitatea mediului educogen din care provine,gradul de
independenţă în acţiune,precum şi de competenţa educatoarei,calitatea mediului ambiant al
grădiniţei,deschiderea spre colaborare a familiei ş.a.

[Link] privind specificul mediului educaţional al grădiniţei

Mediul grădiniţei este mai formalizat decât cel familial,creând o tranzitie necesară către
mediul ş[Link]ţiul în care copiii preşcolari sunt primiţi,se mişcă,şi se joacă trebuie să fie
bine gândit şi amenajat,astfel încât acesta să fie o sursă din care copilul se inspiră şi învaţă,un
loc plăcut,frumos,în care se simt bine,în siguranţă,un loc care le vorbeşte lor şi tuturor celor
care îl vizitează.

Centrele de activitate-Biblioteca,Ştiinţă,Construcţii,Joc de rol,Arte,Nisip si apă nu sunt

propuse întâmplător.În cadrul acestora copiii trebuie sa aibă posibilitatea să experimenteze
pentru a-şi forma atitudini şi comportamente,deprinderi şi obişnuinţe specifice
comunicării,colaborării şi cooperării,rezolvării de probleme,manipulării şi în cele din
urmă,dobândirii de cunoştinţ[Link] ca toate aceste lucruri să se petreacă este necesar un
mediu interactiv,cu materiale variate-din natură,confecţionate,procurate-pe care copiii îl
modelează pe parcursul atingerii obiectivelor planificate.

Fiecare grădiniţă trebuie să fie pentru copii un spaţiu dorit,cu activităţi care sa-i
implice,să le ofere posibilitatea de a se dezvolta global într-o atmosferă
dechisă,[Link]ă pe zone,centre de interes,centre de activitate,sala de grupă
devine un cadru adecvat situaţiilor de învăţare şi obţinerii experienţ[Link] felul în care este
amenajată,ea oferă copilului ocazii să se simtă bine în intimitatea lui,stimulându-i interesul şi
invitându-l la învăţare prin descoperire şi explorare.

Mediul educaţional instituit în grădiniţă diversifică modalităţile de abordare a

copilului,de integrare a lui în comunităţi de joacă şi mai apoi în comunităţi de
[Link]ţiul de care dispun copiii trebuie să se caracterizeze prin următoarele
atribute:curăţenie,utilitate,interactivitate,estetică,flexibilitate,confortabilitate şi nu în ultimul
rând valoare.

Mediul grădiniţei trebuie să inspire siguranţă atât copilului cât şi parinţ[Link]

mult,trebuie să confere garanţia faptului că sanătatea copilului şi grija pentru el sunt pe
primul loc.

[Link] privind specificul programului educaţional al gradiniţei de copii

Programul educativ al grădiniţei trebuie să fie flexibil şi deschis către răspunsuri

individualizate şi personalizate. Activitatea de la grădiniţă nu-i mai lasă copilului libertatea să
facă ce vrea şi când vrea,nu mai este loc pentru capricii.O bună planificare a activităţii din
grădiniţă trebuie să pornească întotdeauna de la starea personaliatăţii copiilor şi nu de la
conţinuturi.

Programul din grădiniţă trebuie sa-i ofere copilului şansa de a se forma şi dezvolta într-
o direcţie pozitivă.Comunicarea copilului cu [Link]ât cea verbală cât şi cea
nonverbală,prezintă o deosebită importanţă.Spre exemplu,contează foarte mult aprecierile
educatoarei,apelativele utilizate,precum şi modul pozitiv sau negativ în care ea reacţionează
la acţiunile copilului.

Programul zilnic al grădiniţei cu activităţi comune asemănătoare lecţiilor şcolare,cu

reguli şi cerinţe formulate clar îi va facilita copilului preşcolar integrarea cu succes în
activitatea şcolară [Link]ătirea pentru şcoală înseamnă formare,antrenare şi cultivare
de abilităţi,deprinderi,atitudini şi modalităţi acţionale,disponibilităţi motivaţional-
afective,care sa-l facă pe copil apt pentru a răspunde solicitărilor specifice situaţiilor şcolare.
 [Link] privind beneficiile pe termen lung ale frecventării grădiniţei

Frecventarea pe termen lung a grădiniţei contribuie la pregătirea copilului preşcolar

pentru integrarea şcolară,urmăreşte lichidarea decalajului de nivel al copiilor asigurând
egalizarea şanselor de instruire pentru toţi copiii,ajutându-i pe copiii cu risc pentru
manifestarea unor întârzieri în dezvoltare să depăşească handicapul iniţial(copii provenind
dintr-un mediu social defavorizat,cei apartinând unor minorităţ[Link] grupului de
copii nu înseamnă egalizarea personalităţilor,lucru imposibil de realizat ci se referă la
experienţa de care vor dispune copiii preşcolari la începerea activităţii ş[Link],pentru
copiii care au urmat grădiniţa,experienţa dobândită precum şi nivelul proceselor psihice de
cunoaştere vor fi,în mare măsură,consolidate până la atingerea maturităţii şcolare,pe când
pentru cei care vin numai cu ceea ce au învaţat în familie,majoritatea experienţelor de
învăţare şi comportament vor fi formate ca experienţe noi.

Dezvoltarea intelectuală a preşcolarului se realizează treptat şi gradat prin acţiunile

întreprinse de el cu obiectele şi cu jucariile,precum şi prin legăturile pe care le stabileşte cu
adultii.În grădiniţă toate activităţile sunt surse de pregatire în vederea adaptării la regimul
activităţii ş[Link] care frecventează grădiniţa este cooptat într-un proces de
construire,elaborare a unui comportament care să-i permită afirmarea eului prin descoperirea
competenţelor sale ori prin constatarea dificultăţilor pe care le are de învins.

Copiii care au frecventat grădiniţa de timpuriu se simt mai atraşi de şcoală,iar

probabilitatea abandonului şcolar prematur este mult mai redusă.Grădiniţa contribuie astfel
într-un mod propriu la procesul construirii personalităţii copilului într-una din etapele de
vârstă cele mai maleabile si vulnerabile.

[Link]ŢA DIN TIMPUL COPILARIEI MELE

Întorcându-mă in timp pe tărâmul magic al copilariei mele si scotocind printre amintirile

satului pierdut intre coline, a lumii in care jocurile pe calculator nu existau, incerc sa mă
reintorc in timp la anii petrecuţi in grădiniţă.
 Îmi amintesc cu nostalgie de anii aceia frumoşi in care totul era posibil, in care sala
grădiniţtei era in ochii mei asemenea unei cutii fermecate unde intalneam zâne, prinţi,
prinţese şi multe jucarii, ceea ce acasă nu aveam.

Sala noastră nu era foarte mare şi parcă şi acum văd mobilierul-măsuţe şi scăunele din
lemn vopsite cu vopsea verde-aşezat tot timpul in formă de careu, pereţii pe care erau agăţate
planşe cu imagini din poveşti, dulapul cu vitrină din sticlă aşezat intr-un colţ unde noi nu
aveam voie decât să admirăm jucăriile din vitrină – papuşa,maşinuţa si alte jucarii pe care noi
nu le-am atins niciodată.Jucăriile la care aveam acces si care erau atât de frumoase in vremea
aceea erau:cutia cu lego-vechi si decolorate, animale din cauciuc-veveriţe, pisicuţe, ursuleţi,
trusele logi cu figuri geometrice, nişte mărgele mărunte pe care atunci cand le inşiram imi
amintesc ca le mestecam deşi nu ştiu din ce erau fă[Link] curte ne jucam aprope tot
timpul ,,Batistuţa,, ,,Lupul şi mielul,, şi ,,Ursul doarme,,.

Îmi amintesc de mirosul de fum si petrol care ne intampina dimineaţa;fumul de la soba

din tabla cu lemne iar petrolul era folosit ca dezinfectant pentru [Link] holul grădiniţei se
aflau trei cuiere:unul pentru haine, unul pentru genţute-trăistuţe şi celalalt pentru
[Link] reguli stricte in ceea ce privea pregatirea pentru masă; mai intâi ieseam pe hol
unde ne spalam pe mâini la un spalator fixat pe perete, apoi fiecare folosea propriul prosopel
pe care il aşeza cu grijă in [Link]ţele erau impartiţe de cel mai cuminte copil din ziua
respectiva iar pe urmă recitam in cor versurile:Pofta bună, mulţumim,/ Noi la masă nu
vorbim,/Pentru ca ne-mbolnăvim.

Majoritatea copiilor erau imbracaţi cu haine crosetate de mame:pulovere, caciuli,

mănuşi, chiar şi [Link]ţele purtam breton si două codiţe impletite si aveam acele
rochiţe-şorţuleţe albastru deschis care se incheiau cu nasturi in spate şi care reprezentau o
uniformă a grădiniţei.

O activitate foarte indrăgită era teatrul de păpuşi pe care ni-l facea educatoarea din când
in câ[Link] era reprezentat de de un paravan, care avea o fereastră de marimea unui
televizor, unde-i urmăream cu sufletul la gură pe capră şi cei trei iezişori sau pe fata babei şi
fata moşneagului.

La serbări cântam, recitam, dansam dansuri populare sau interpretam roluri in diferite
scenete;odată intr-o sceneta eu eram doctoriţa şi ceilalti copii veneau la mine cu câte un
animal bolnav(un animal de pluş sau cauciuc).

Frumoasă perioada.Zâmbesc si retrăiesc cu placere aceste momente in timp ce le aştern

pe hâ[Link] prin ochii copiilor de azi, toate acestea ar parea vechi, decolorate, urâte chiar,
dar pe atunci erau aşa de frumoase....

[Link]
 Învăţământul preşcolar românesc ,incă de la inceputuri(23 aprilie 1881),a fost receptiv şi
a răspuns prompt noutătilor din domeniul educaţiei copiilor mici,asimilând treptat
idei,concepţii şi practici inovative inspirate de cercetările din ţară şi străinatate,care au creat
premisele unor schimbări.

Ultimii douăzeci de ani marchează pentru educaţia timpurie progrese remarcabile şi

[Link] până in 1989 se căutau incă argumente pentru a se accentua in politica
educaţională o grijă aparte pentru vârstele de inceput ale vieţii,dupa anul 2000 se resimte la
nivel internaţional o eliberare de scepticismul referitor la rolul si valoarea intervenţiei
educative la vârstele mici ale copilăriei.

Comparând grădiniţa de după 1989 cu cea de acum observăm unele elemente care au
continuitate –finalităţile invaţamântului preşcolar,planul de invaţamant,obiective cadru si de
referinţă,doar că acum sunt altfel denumite (finalitaţile invăţământului preşcolar-finalităţi ale
educaţiei timpurii) sau sunt descongestionate (planul de invaţamant care acum incurajează
invăţarea centrată pe copil).La fel şi strategiile didactice folosite inainte şi după 1989 se
folosesc şi astăzi fiind completate doar de cele moderne,interactive.

Însă traim intr-un prezent vulcanic in care datorită vitezei schimbărilor din societate s-
a simţit nevoia adaptării grădiniţei ,a invăţământului preşcolar la cerinţele societăţ[Link] 2008
odată cu apariţia noului curriculum elementele de noutate aparute au fost domeniile
experienţiale aşa numite câmpuri cognitive integrate care transcend graniţele dintre
discipline,temele anuale de studiu care ne ajută să proiectăm continutul şi să derulăm
activitaţi integrate şi apariţia in cadrul activităţilor de invăţare a rutinelor ,tranziţiiilor si
intâlnirii de dimineaţă.

Făcând o sinteză a schimbărilor din grădiniţă in ultimele decenii observăm o trecere

treptată de la comunicarea unidirecţională la cea multidirecţională,de la transmiterea de
cunoştinţe la dezvoltarea gândirii,la formarea de aptitudini si deprinderi,la o invătare centrată
pe [Link]ă până nu demult educatoarea reprezenta autoritatea,acum ea reprezintă
partenerul;evaluarea care era echivalentă cu reproducerea capătă un caracter formativ iar
pasivitatea copiilor este inlocuită cu incurajarea participării acestora prin folosirea metodelor
interactive alături de cele tradiţionale şi a mijloacelor moderne (softuri educaţionale,mijloace
audiovizuale,etc).

Odată cu apariţia noului curriculum s-a renunţat la [Link] si activităţile integrate

fluidizează procesul de predare- invăţare dând libertate educatoarei in organizarea
activităţilor.

O schimbare importantă in gradiniţă in ultimii ani este accentul pus pe dezvoltarea

socială şi emoţională a [Link] copil, şi acest lucru se uită adesea,este o persoană
integrală;când se vorbeşte de maturizarea lui se iau in considerare numai achiziţiile
[Link] sa ne amintim insă ca in acesti ani timpurii ,dezvoltarea socio-emotională
a copilului este la fel de importantă ca cea fizică şi intelectuală.
 Există din păcate şi piedici in calea bunei desfaşurări a activitătii din grădiniţă cum ar
fi:existenţa grupelor neomogene ca vârstă,fapt ce ingreunează transmiterea cunoştinţelor in
mod sistematic sau grupele numeroase din mediul urban care impiedică respectarea
indicaţiilor legate de desfăşurarea activităţiilor specifice.

Din punct de vedere al ciclurilor curriculare consider ca noul curriculum pentru

invăţământ preşcolar ar fi putut exprima mai exact rolul pe care il are grădiniţa in pregătirea
copiilor pentru şcoală dacă ar fi incadrat achiziţiile din grădiniţă intr-un ciclu curricular care
sa constituie baza pentru următorul [Link] invăţământul preşcolar ar fi fost mai bine
valorizat in ansamblul sistemului de invăţământ.

În concluzie putem afirma despre grădiniţă ca ea constituie prima experienţă de viaţă a

copilului in [Link] felul cum ne creştem si educăm copiii depinde lumea de
mâ[Link] fi o lume a progresului sau o lume măcinată de conflicte şi ură.

Copiii sunt viitorul omenirii.

BIBLIOGRAFIE:

Revista Învăţământului Preşcolar, 3-4, 2003;

Revista Învăţământului Preşcolar, 1-2, 2004;

Preda, V., Metoda proiectelor la vârste timpurii, Ed. Miniped.,Bucureşti, 2002.

Borţeanu,S.(cooord),Curriculum pentru învăţământul preşcolar, Ed. DPH, Bucureşti, 2009

Scrisoare metodică, an şcolar 2011-2012

Boca,Cristiana(coord.), Batiste,Jenica, Flueraş,Vasile, Noi repere ale educaţiei timpurii în

grădiniţă, Modul pentru educatori
Oprescu,Nicolae, Tomşa,Gheorghe, Bazele teoretice ale psihopedagogiei preşcolar

Didactica nr.14/aprilie 2010- revistă de comunicări ştiinţifice

Didactica nr.2/noiembrie2008- revistă de comunicări ştiinţifice

Liliana Ezechil - Mihaela Păişi Lăzărescu - Laborator preşcolar-ghid metodologic V&I

Integral-2002

Rodica Şovar şi colaboratorii - Ghid metodic de aplicarea programei activităţilor instructiv-

educative în grădiniţa de copii, editat de S.C. Tribuna Învăţământului 1995

Silvia Dima – Copilăria, fundament al personalităţii – editată de R.I.P. 1997

M.E.Î. – Programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii şi în cadrul
Organizaţiei Şoimii Patriei E.D.P. Bucureşti 1997

M.E.N. – Reforma curriculară în grădiniţă - Bistriţa martie 2001

M.E.N – Programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii şi regulamentul

învăţământului preşcolar, Bucureşti 2000

Revista Învăţământul Preşcolar nr 3-4/1998; 3-4/2000; 3-4/1995

Curriculum pentru Învăţământul preşcolar - Didactica Publishing House ediţia 2009-

Bucureşti.