1.
GRĂDINIŢA ŞI EDUCAŢIA COPILULUI
Ştiinţele pedagogice şi psihologice moderne au pus în evidenţă valoarea foarte mare a educaţiei
din copilărie, amprentele pe care aceasta le lasă asupra întregii vieţi a omului.
După familie, grădiniţa constituie prima experienţă de viaţă a copilului în societate. Această
instituţie îl aşează într-un cadru nou prin dimensiunile şi conţinutul său. Aici,copilul ia
cunoştinţă cu activităţi şi obiecte care-i stimulează gustul pentru acţiune şi investigaţie, îl
provoacă să se exprime şi îi propune incipient angajarea în relaţiile sociale de grup.
Grădiniţa este o oază educativă, este spaţiul paradisului copilăriei în care copilul trăieşte şi îşi
încarcă rezervele energetice fizice şi psihice şi constituie forţa de angajare entuziastă în
înţelegerea de scenarii de viaţă, dileme rezolvabile, angajare activă în decodificări de fenomene
tot mai complicate, situaţii diferite,precum şi în probleme şi lucruri ce se află în permanentă
schimbare şi implicaţie în viaţa de toate zilele.
Educaţia preşcolară reprezintă un segment esenţial din cadrul unui proces mai larg a cărui
finalitate – fiind prea îndepărtată – nu mai poate fi stabilită cu precizie decât pe secvenţe scurte
de desfăşurare. Totul se schimbă cu rapiditate şi trebuie regândit în permanenţă.
Pornind de la faptul că învăţământul preşcolar constituie piatra de temelie a viitoarei
personalităţi, grădiniţei i se atribuie un rol formativ, funcţia pedagogică devenind net
preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire, de asistenţă socială şi medicală de supraveghere,
suplinind în parte, sarcinile părinţilor angajaţi în activitatea profesională.
Educaţia preşcolară întruneşte câteva caracteristici esenţiale:
- se realizează pe mai multe paliere : instructiv – cu accent pe transmiterea de cunoştinţe – şi
educativ – cu accent pe procesul formării şi dezvoltării personalităţii copilului şi a capacităţii de
adaptare la mediu.
- este multidimensională – vizează toate compartimentele definitorii personalităţii umane,
- este adaptabilă schimbărilor ce se produc în evoluţia copilului prin trecerea de la o etapă la alta,
ceea ce înseamnă că ea este dinamică, flexibilă, reconsiderându-şi mijloacele, resursele în funcţie
de trebuinţele copilului la un moment dat.
Programul grădiniţei oferă prilejul unei educaţii asistate super vizate,în cadrul unui mediu
educativ diferit de cel familial, uşor formalizat şi, de asemenea destul de neasemănător cu cel de
tip şcolar,care este mult mai riguros, mai exigent,mai normativ.
În afara climatului favorabil pe care îl poate oferi dezvoltării, grădiniţa mai adaugă siguranţa
securitatea manifestărilor libere a copilului, care se poate juca şi lucra sub supravegherea unui
adult competent în probleme educative.
Considerată global, grădiniţa reprezintă unul din mediile educative cu impact esenţial asupra
procesului socializării copilului şi face trecerea de la mediul informal (familia) la cel
formal(şcoala), ea fiind formală ca structură, dar informală ca stil.
“ Învăţământul preşcolar generalizat în mare parte, se prezintă ca cea mai largă, modernă şi
adecvată măsură in serviciul copilului în vederea pregătirii lui pentru şcoală şi a valorificării
potenţialului biopsihic de care dispune fiecare fiinţă umană. Chiar şi organizarea acestuia (de la
3-4-5 până la 6-7 ani), particular sau de stat cu program normal sau prelungit cu o dotare mai
bogată sau mai modestă, etc. constituie dovezi clare ale interesului crescut pentru protejarea şi
cultivarea acestei perioade”.(Dumitru Salade în R. Î. P. pag 21). Lucian Blaga spunea:”Copilăria
este inima tuturor vârstelor” aşa că să valorificăm tot ceea ce ţine de ea.
GRĂDINIŢA –trecut
În antichitate educaţia se realiza până la intrarea în şcoală în familie, în diferite grupuri sociale,
colectivităţi.
Filozoful Platon a declanşat ideea învăţământului preşcolar prin înfiinţarea unor instituţii de stat,
unde sub îndrumarea unor “doici” pregătite în acest scop, copiii să poată învăţa jocuri, cântece,
poezii.
Fr. W. Froebel este considerat părintele grădiniţei de copii. Meritul săunu se rezumă doar la
înfiinţarea primelor instituţii pentru educarea copiilor de vârstă prşcolară, el fiind în acelaşi timp
şi teoretician şi practician.
Renumitul pedagog elveţian a elaborat o interesantă teorie despre joc, acesta îndeplinind un mare
rol dacă este bine practicat. “În joc copilul se dezvoltă în mod liber, spontan, antrenând toate
puterile lui fizice şi sufleteşti, deci prin joc el se poate dezvolta integral şi armonios.”(Gheorghe
Tomşa – Nicolae Oprescu -2007 pag.37
În ţara noastră, ideile sale au fost cunoscute în timpul vieţii lui. Astfel, înainte de 1848, în
Transilvania s-au organizat grădiniţe de copii pe lângă Biserica Sf. Nicolae din Şcheii
Braşovului, la Blaj.
Apariţia şi dezvoltarea învăţământului preşcolar în România are o istorie de peste un secol.
Froebel şi Maria Montessori au fost cei care au influenţat evoluţia învăţământului preşcolar.
O seamă de personalităţi ale timpului au pus bazele grădiniţei, implicându-se în adoptarea unor
legi privind educaţia copiilor mici şi pregătirea şi perfecţionarea cadrelor didactice din
învăţământul preşcolar.
În perioada 1948-1989 s-a înregistrat un vădit progres în dezvoltarea reţelei de instituţii
preşcolare, cu localuri bine dotate, cu personal competent. Dar, toate acestea erau aservite
educaţiei politice a copiilor, renunţându-se atât la “metoda froebeliană”cât şi la
cea”montessoriană”, care au fost înlocuite cu traduceri din limba rusă. Institutul de Ştiinţe
Pedagogice a primit sarcina elaborării programelor pentru diferite tipuri de grădiniţă şi a
metodicilor specifice acestora. Editura Didactică şi Pedagogică împreună cu Intreprinderea de
Material Didactic a pregătit editarea lucrărilor cu profil didactic şi confecţionare de materiale şi
jocuri didactice.
Legea educaţiei şi învăţământului din 1978 menţionează clar orientarea politică a copiilor de
vârstă preşcolară. În documentele oficiale se menţiona că “scopul învăţământului preşcolar este
educarea copiilor în spiritul dragostei faţă de patrie, partid şi popor, formarea unor deprinderi de
muncă, de ordine şi disciplină, a trăsăturilor de caracter şi comportare înaintată. S-a îngrădit
activitatea liberă, spontană a copiilor de 3-6 ani, activitatea din grădiniţă efectuându-se aproape
ca cea din clasele primare.”(Gheorghe Tomşa – Nicolae Oprescu -2007, pag 43)
Programa din 1987 este structurată pe trei grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare; pentru fiecare
grupă de vârstă selectându-se şi dozându-se conţinutul şi mijloacele de realizare ale educaţiei
preşcolare pe nouă categorii de activităţi. Educaţia moral-politică şi patriotică se desfăşura după
un anumit ritual, copiii fiind îmbrăcaţi obligatoriu în costume de şoimi ai patriei. Fiecare
grădiniţă avea o organizaţie de Şoimi ai Patriei, cu un anumit statut, una dintre educatoare fiind
preşedintă a organizaţiei.
Activitatea se desfăşura în baza unui orar orientativ pe care fiecare educatoare şi-l adapteaza
nevoilor preşcolarilor.
Planul de învăţământ pentru activităţile instructive-educative în grădiniţă pe săptămână arăta
astfel: grupa mică -12 activităţi obligatorii, grupa mijlocie – 17 activităţi obligatorii, grupa mare
– 20 activităţi obligatorii.
Jocurile şi alte activităţi la alegere se programau în completarea activităţii instructiv-educative
organizate şi desfăşurate de educatoare cu fiecare grupă de copii, pe tot parcursul zilei, în funcţie
de tipul grădiniţei (cu program normal, prelungit sau săptămânal).
Durata unei activităţi obligatorii era: la grupa mică – 15-20 min.;la grupa mijlocie – 20-25
min.;la grupa mare 25-30 min.
După anul 1989 şi în special în urma Reformei învăţământului din 1995 grădiniţei i se dădea un
alt statut, acela că erau cuprinşi copii de 3-7 ani şi s-a instituit grupa pregătitoare pentru şcoală
destinată copiilor de 5-6/7ani, cu frecvenţă obligatorie.
S-a ajuns astfel la concluzia ca grădiniţa să devină veriga iniţială a învăţământului cu sarcini
instructiv-educative pentru pregătirea copiilor, uşurându-le integrarea în activitatea de tip şcolar.
Planul de învăţământ cuprindea activităţile liber-creative, copiii fiind stimulaţi pe multiple
planuri,activităţi ce se desfăşurau pe sectoare, activităţile obligatorii şi programul distractiv.
