POVESTEA SUPARAREA DANIELEI DE VINICIU GAFITA

Când Daniela s-a trezit, soarele își trimitea primele raze prin fereastra dinspre stradă.
Asta însemna că era ora șapte dimineața. Daniela a ascultat de dimineața cu atenție, dar de
nicăieri nu venea niciun zgomot. Strigă de câteva ori: „Mămică!” „Mama!” dar nu-i răspunde
nimeni. Se dădu jos din pat și colindă prin toate odăile. Degeaba. Era singură în toată casa.
Așa ceva nu i se mai întâmplase. Întotdeauna când se scula mama era acasă, s-o ajute să se
spele, să se îmbrace, îi dădea să mănânce și apoi o ducea la grădiniță. Dar dacă ea nu era
acasă, înseamnă că nici la grădiniță nu se va mai duce. Începu să plângă și ieși la poartă să
ceară cuiva ajutor. Pe stradă nu erau oameni, se vede că fiecare locuitor din jur plecase la
treburi. Ochii Danielei șiroiau de lacrimi. Se simțea singură și părăsită ca într-un loc pustiu.

Atunci trecu pe acolo pisica. Daniela o cunoscu, ar fi vrut să se joace cu ea dar mama
nu-i dădea voie s-o primească în casă. Pisica vru să treacă înainte, însă Daniela o opri:

-Pisica, nu vrei să mă ajuți să ajung la grădiniță?

-Eu?! se opri  mirată pisica. Să te ajute mama ta.

-Mama nu-i acasă, se vede că a uitat că trebuie să mă duc la grădiniță și a plecat la fabrică.

Și pisica plecă mândră mai departe.

Danielei îi era necaz de refuzul făcut, dar îi da dreptate. Se știe că pisicile au mare grijă de
curățenia trupurilor lor. Cum stătea ea în poartă și se gândea la aceste lucruri, se apropie și
câinele.

-Bună dimineața, Grimi, îi zise Daniela.

-Bună, îi răspunse grăbit Grimi.

-Nu vrei să mă însoțești și pe mine până la grădiniță? îl întrebă Daniela.

Câinele o privi lung, de sus în jos, și de jos în sus, apoi clătină din cap de la dreapta la stânga
și din coadă de la stânga la dreapta, ceea ce înseamnă că nu vrea.

– De ce nu vrei? întrebă Daniela care înțelegea foarte bine graiul lui Grimi.

-Pentru că, răspunse acesta, eu sunt un câine care se respectă. Dimineața fac baie, îmi scutur
bine blana, îmi curăț unghiile și-mi spăl dinții la cișmea. Cum să însoțesc eu o fetiță în pijama
cu părul ciufulit, cu obrazul brăzdat de lacrimi și pe dreasupra și desculță.
Într-adevăr, Daniela nu-și luase măcar papucii de casă în picioare. Câinele se depărtă
fluturând din coadă și Daniela îi dădu dreptate și lui, în gând (bineînțeles). Tocmai voia să
intre în curte când i se păru că automobilul parcat pe partea cealaltă a străzii îi făcu cu ochiul:

-Domnule automobil, zise Daniela apropiindu-se de mașină, te rog să mă însotești până la

grădiniță. Știi, mama a uitat că trebuie să mă duc la grădiniță și a plecat la fabrică, iar singură
nu nimeresc grădinița.

-Pff! pufăi automobilul un nouraș de fum pe țeava de eșapament. Eu sunt un automobil

elegant, ieșit de câtiva zile din fabrica de la Pitești. Tu te-ai uitat în oglindă când te-ai sculat?
Dacă nu, atunci du-te acum și te uită.

Amărâtă, Daniela nu-l mai ascultă și intră în casă. N-avea nevoie de oglindă ca să cum arată o
fetiță care nu s-a spălat, nu s-a pieptănat, nu și-a îmbrăcat rochița, nici pantofii. De aceea s-a
dus direct la baie și a dat drumul la apă rece și și-a alungat urmele somnului și ale plânsului
de pe obraji. Pe urmă și-a scos pijamaua și și-a pus rochița. După aceea s-a pieptănat, s-a
încălțat, a făcut făcut totul așa cum făcea și mămica atunci când era acasă. Și a ieșit la poartă.

Numai că acum, în loc de pisică, în loc de câine și de automobil de cine credeți că dădu cu
ochii? Chiar de mama ei care venea de la piață cu brațele încărcate de cumpărături.

-Vai ce surpriză plăcută mi-ai făcut, Daniela! zise ea când își văzu fetița. Te-ai spălat, te-ai
îmbrăcat singură, vino repede să mănânci și să plecăm degrabă la grădiniță. Datorită hărniciei
nu vom întârzia nici azi!

Daniela era fericită. Și n-a mai fost supărată nici pe pisică, nici pe câine, nici pe automobil.

* Invatatura este sa nune suparam uni pe alti pentru nimic  iar mesajul pentru ea  este sa nu
se supere pentru nimic ci sa invete sa ierte