Stelele Din Ochii Tai - PDF Versiunea 1

Stelele din ochii tăi
Denisa Claudia Raicu

Denisa Claudia Raicu
2018
Copyright ©2018 Editura Berg
Copyright ©2018 Denisa Claudia Raicu
Toate drepturile rezervate
Stelele din ochii tăi este un roman de ficţiune. Orice asemănări cu nume,
persoane, locuri, evenimente sau fapte reale sunt absolut întâmplătoare.
Toate drepturile de reproducere, integral sau parţial, prin orice mijloa-

ce, inclusiv stocarea neautorizată în sisteme de căutare sunt rezervate. Re-
producerea se poate face doar cu acordul scris al editurii, cu excepţia unor
scurte pasaje care pot constitui obiectul recenziilor şi prezentărilor.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

RAICU, DENISA
Stelele din ochii tăi / Denisa Claudia Raicu. - Bucureşti : Berg, 2018
ISBN 978-606-94618-2-2
821.135.1
1
ISBN: 978-606-94573-3-7
Editura Berg
www.edituraberg.ro
e‑mail: redactia@edituraberg.ro
O mie de stele în ochii tăi se reflectă,
În ochii tăi mă simt aproape perfectă.
Theo Rose − Aprinde luna
Lui „V”.
„Când iubești, trăiești. În rest, exiști.”
Alexandre Dumas
Plouă, și sufletul mi-e trist
Mă-ntreb cum am putere să rezist,
Să trec prin toate, să înfrunt destinul
Acum, că am sufletul amar ca și pelinul.
Să uit ce-am fost, să sper că voi învinge.
Să iert, să sper – mă voi convinge.
Să fiu ce nu am fost vreodată,
Să fiu puternică; chiar dacă am suferit și am tăcut,
Acum las totul în trecut.
De azi încep o viață nouă,
Privesc fascinată cum plouă.
Mă bucur de viață, rezist.
Și pot să spun: de-acum... EXIST.
Era ciudat pentru ea să își permită să se bucure de o
simplă plimbare prin parc. Plouase, iar aerul era puțin
cam rece pentru luna septembrie. Erin își ținea mâinile
în buzunare și mergea cu pași mărunți. Vântul ușor făcu
să îi vină părul pe față. Zâmbi, dar nu ridică mâna să îl
îndepărteze. Acum putea să îl lase liber, fără să mai fie
nevoită să îl țină coafat perfect, fără ca vreo șuviță să iasă
din cocul ei fără cusur. Doamne, cât ura cocurile!
Îi plăcea sentimentul de libertate de care se bucura de
câteva zile. Își promisese sie însăși să nu își mai facă vre-
odată un coc. La fel cum își promisese să nu se mai lase
influențată de nimeni, să nu mai depindă de cineva sau
să lase pe cineva să ocupe un loc important în viața ei.
Avea douăzeci și trei de ani. Douăzeci și trei de ani fusese
marioneta perfectă. Încă nu‑i venea să creadă că avusese
curaj să plece. De fapt, să fugă.
Trecea pe lângă magazinele aglomerate, prin mulți-
mea de oameni care se grăbea. Ea, însă, nu se grăbea. Nu
se mai grăbea. Își permitea, după douăzeci și trei de ani,
să facă ce își dorise întotdeauna: o plimbare lungă, sin-
gură, fără cineva care să o grăbească sau să o sâcâie că e
prea frig, prea cald, că programul nu îi permite sau că nu
se cuvine să meargă singură pe stradă.
Zâmbi fără să vrea când își aminti că de acum înainte
avea să fie propria ei stăpână. Cu doar două zile în urmă,
împlinise douăzeci și trei de ani. Își dorea o schimbare;
12 Denisa Claudia Raicu
de aceea și plecase și renunțase la viața ei de dinainte.

Avea să se descurce singură. Avea să fie liniștită, fericită
și împlinită. Peste o săptămână începea să lucreze. Pri-
mise un post de editor adjunct al unei edituri prestigi-
oase, un post care i se potrivea perfect și, pe care, cel mai
important, și‑l alesese singură. Avea să se trezească sin-
gură dimineața. Să își pregătească singură mâncarea. Să
mănânce ce vrea, când vrea, de unde vrea. Să mănânce
sosuri multe, hamburgeri și pizza. Și tone de ciocolată.
Să vadă toate filmele de dragoste pe care și le notase în-
tr‑o agendă, dar pe care nu avusese voie să le urmărească.
Să bea câtă cafea vrea și să fumeze fără să fie cineva care
să o bată la cap. Avea să fie independentă. Job‑ul ales de
ea, salariul ei. Banii ei. Programul ei, timpul ei, pe care
să și‑l împartă cum vrea ea. Ce ciudat îi suna!
Dar până atunci avea de gând să viziteze cât mai mult
din acel oraș și, spera ea, să se obișnuiască cu el. Se bu-
curase că optase pentru încălțările sport. Îmbrăcată lejer,
cu o pereche de blugi, un pulovăr verde din cașmir și o
geacă de piele, ieșise din casă în căutarea unui magazin
de unde să își cumpere țigări.
Viciul ei, alături de cafea, reprezenta începutul unei
zile perfecte. De fapt, avea mai multe vicii, printre care
și ciocolata sau bomboanele cu lapte, cărora pur și sim-
plu nu le putea rezista. Se încruntă ușor când își aminti
scandalul groaznic din ziua în care mătușa ei maternă,
cea care îi fusese tutore după moartea părinților ei, aflase
că fumează. Tocmai terminase facultatea și nu trăsese
niciun fum în preajma ei.
*
Stelele din ochii tăi 13
− Ce e cu astea în geanta ta?

Erin își privi mătușa surprinsă.
− Nu mă face să mă repet! Te‑am întrebat ceva. Ce
sunt astea?
− Ţigări.
− Știu asta. Ce caută la tine în geantă?
− Sunt ale mele.
− Nu ți‑e rușine?
− Nu! Ție nu ți‑e rușine să îmi cotrobăi în geantă?
Olga își duse mâna liberă la frunte.
− Îndrăznești să... să țipi la mine?
Erin se ridică supărată de la birou, închizând laptopul
la care lucrase până cu câteva momente în urmă.
− Olga, nu am chef de mai multe reproșuri.
Îi luă pachetul de țigări din mână și ieși pe terasă. În
spatele ei, Olga rămase stană de piatră preț de câteva mo-
mente, apoi se repezi în urma ei.
− Unde te duci?
Erin era în hol, căutând o brichetă în geantă.
− Să fumez o țigară.
− Să faci ce?
− Trag un fum. Spune‑i cum vrei.
Îi întoarse din nou spatele și ieși nervoasă pe terasa
din spatele casei.
− Din moment ce tocmai ai aflat că o fac, nu mai are
rost să mă feresc.
Își aprinse țigara și trase un fum adânc.
− Nu îmi vine să cred!
− Nici mie.
− După ce m‑am chinuit atâția ani să te educ ca pe o
domnișoară de societate, am investit atâta timp și bani
în orele alea de etichetă și în școala ta, tu te comporți ca

o destrăbălată și te apuci de fumat? Mâine poimâine îți
găsesc droguri în geantă.
Erin o privea, trăgând adânc un fum.
− În primul rând, zise ea, dacă erai într‑adevăr o
doamnă de societate, cum pretinzi că ești, nu ai fi avut
ce să cauți în geanta mea. În al doilea rând, școala nu
mi‑ai plătit‑o tu, ci banii părinților mei, a căror do-
bândă crește simțitor cu fiecare zi. Un ban nu ai scos
din buzunarul tău pentru mine, nici măcar pentru un
măr. Apoi, am douăzeci și doi de ani și sunt perfect
capabilă să decid singură dacă fumez sau nu, sau dacă
aleg să mă droghez sau nu. Așa că renunță la critica
asta a ta, pentru că m‑am săturat.
Își încheie pledoaria cu un oftat adânc, strivind chiș-
tocul cu talpa pantofului ei scump. Nu știa dacă se cal-
mase datorită țigării sau a discursului ce tocmai îl ținuse
în fața mătușii ei pe care nu o contrazisese niciodată în
cei șaptesprezece ani de când rămăsese în custodia ei.
Dădu să plece, când Olga o prinse de încheietură.
− Unde te duci?
− În camera mea. Tocmai îmi editam CV‑ul.
− La ce îți trebuie CV?
− Am de gând să îl trimit pentru un loc de muncă.
− Nu fi caraghioasă, pufni Olga. Nu îți trebuie nici
CV, nici loc de muncă.
− Serios?
− L‑ai întrebat pe Ben ce părere are?
− În legătură cu ce?
− Cu faptul că vrei să lucrezi.
− Nu am de ce să îl întreb pe el.
− Te porți ca un copil mic și imatur. Firește că trebuie

să îi ceri voie, doar va fi soțul tău.
− Renunță la ideea asta absurdă. Nu mă voi căsători
cu nimeni...
Își înghiți vorbele când strânsoarea din jurul înche-
ieturii ei se intensifică.
− Ascultă aici, idioato! Fața Olgăi era roșie de furie.
Am investit șaptesprezece ani în tine. Șaptesprezece ani
nenorociți, în care l‑am blestemat pe fratele meu în fie-
care minut pentru faptul că m‑a numit custode al tău.
Tot de atâția ani aștept cu nerăbdare să te mărit și să scap
de tine. Ben e perfect, e plin de bani, cu o carieră minu-
nată în față. Nu voi pierde ocazia de a intra în familia lui
și de a fi un fel de soacră a unui viitor ambasador al SUA
în Italia. Gândește‑te la poziția pe care o vom ocupa în
societate.
Erin își smulse mâna din strânsoare.
− Atunci mărită‑te tu cu el.
Nimic nu o pregătise pentru palma pe care Olga i‑o
lipi pe obraz. Câteva momente, niciuna nu zise nimic.
Erin o privi în ochi:
− Data viitoare când vei mai face asta, nu voi mai
întoarce celălalt obraz. Îți jur că e ultimă palmă pe care
o mai iau de la tine. Încă de la bătaia primită de la tine
de la zece ani nu mai simt durere, dar data viitoare îți voi
întoarce palma. Ți‑o jur pe mormântul părinților mei!
Intră în casă, trântind ușa în urma ei.
Ai apărut în viața mea, când nici nu mai speram.
Ai fost raza de lumină de care mă țineam
Ai fost TOT o perioadă, eu te veneram,
Ai plecat ca o furtună, de tine mă țineam.
M-ai dărâmat, m-ai rupt bucăți,
Acum vrei să revii.
M-ai transformat, fără să poți iubit tu să mai fii.
Un suflet trist, un suflet gol
Am fost eu fără tine.
Acum regreți și vrei să te întorci la mine.
Regret, dar nu mai sunt ce-am fost
Acum îți dau cu flit.
Sunt tare mândră că pot să spun
Că mi-am revenit.
Sunt fericită, sunt iubită,
Și sunt cum mi-am dorit.
Un nou capitol acum scriu,
Adio suflet gol, pustiu.
Se scutură ușor. Priveliștea din fața ei era superbă. Nu
se mai sătura să admire Jet d’Eau, o impresionantă fântână
arteziană care arunca apa la 140 de metri deasupra Lacu-
lui Geneva. Se însera. Mergând încet, își continuă drumul
până ajunse la un magazin, de unde plecă cu două pachete
de țigări, pentru orice eventualitate, își zise, și cu o cafea,
apoi o luă la pas înapoi spre apartamentul ei.
Spre deosebire de ziua precedentă, când fusese înnorat
și frig, azi fusese cald și soare. Erin își puse o pereche de
colanți și un tricou galben, încălță o pereche de teniși albi
și verifică să aibă în rucsac țigările și nelipsita brichetă,
portofelul, cheile, telefonul și, ceva nou pentru ea, un apa-
rat de fotografiat. Avea de gând să imortalizeze panorama
Genevei.
Tocmai trecea prin fața Catedralei Sf. Petru din Ora-
șul Vechi, care data din secolul al XII‑lea și domina
panorama orașului. Ochii ei râdeau veseli în timp ce
fotografia grupul de opt fete, cu vârste între 12 și 16 ani,
care jucau șotronul în fața Catedralei. Se trezi țopăind
în ritmul lor. După câteva minute, își trânti rucsacul și
aparatul foto alături de bagajele fetelor și li se alătură.
Săreau toate și râdeau în hohote, atrăgând atenția celor
din jur, dar fără a‑i deranja; păreau că se distrează de
minune.
După aproape o oră de țopăieli, Erin își luă la reve-
dere de la grupul gălăgios și se așeză pe o bancă să se
odihnească. Își aprinse o țigară și își lăsă capul pe spate,

ca soarele să îi mângâie fața.
− Doamne, ești nemaipomenită!
Erin deschise ochii brusc. În fața ei era o blondă înaltă
care o fotografie fix în acel moment.
− Te‑am prins! exclamă blonda încântată.
− Pardon?
− Te urmăresc de vreo oră, de când jucai șotronul.
Aveam nevoie, după atâta bucurie, și de o altă față de‑a
ta.
− Pentru? întrebă ea iritată.
Aruncă țigara neterminată și privi surprinsă în jur.
− Nu am început cu dreptul. Blonda se așeză lângă ea.
Sunt Laura Blaze.
− Erin Dream.
− Încântată. Doamne, mimica feței tale e... wow! Ești
cel mai bun subiect din ultima lună.
− Subiect? Erin era uimită.
− Sunt fotograf hotelier.
− Îhm.
− Lucrez pentru un hotel. Îți dai seama? Sunt plătită
să fac poze și să mă plimb.
− Da?
− Pe bune. E jobul perfect. Tu lucrezi?
− Deocamdată nu, încep săptămâna viitoare. Sunt
editor adjunct.
− Aaa! Mișto! E cu cărți, nu?
− Da. Erin se trezi zâmbind. Pasiunea mea cea mai
mare. Iubesc să citesc. Îmi place că pot să îmi imaginez
scenarii și oameni. Îmi plac și filmele, dar aș alege întot-
deauna o carte în detrimentul lor.
− Mda, eu prefer filmul. Nu am răbdare să stau în-

tr‑un loc cu o carte mai multe ore.
− Fiecare cu ce‑i place.
− Exact. Am în bibliotecă niște cărți mai vechi. Dacă
te interesează, pot să ți le împrumut.
− Nu refuz niciodată o asemenea ofertă.
Râdeau amândouă.
− Mergem să bem o cafea? Trebuie neapărat să las fil-
mele la developat.
− Da. Nici cafeaua nu o refuz niciodată.
− Ești de‑a mea. Nu pot să îmi imaginez viața fără
cafea.
− Cafeaua și țigările înseamnă pentru mine un înce-
put perfect al fiecărei zile.
− A, nu, fără țigări. Am fost tentată la un moment dat,
însă acum nu aș mai avea nicio șansă, cu Kevin lângă
mine.
Mergeau încet pe Rampe de la Treille, făcură stânga
pe lângă un perete exterior al Primăriei și se opriră la o
cafenea.
− Aici e bine.
Se așezară la o masă la soare. O chelneriță se ivi nu-
maidecât.
− Așa. Bună Mel, zise Laura. Eu vreau o cafea cu lapte.
Tu?
− Ăăă, cred că... aveți cumva din aceea... 3 în 1? Sau
ceva similar?
− Sigur. Clasic, cu lapte, strong.
− Un amestec de lapte cu strong?
− Le vreți amestecate?
− Da, dacă se poate.
− Desigur, nimeni nu a mai cerut până acum amestec.

Vin în două minute.
− Kevin este? întrebă Laura.
− Nu. Revine într‑o oră.
− Bine, mulțumim. Laura se întoarse spre Erin. Kevin
e soțul meu. Kevin Blaze. E patronul cafenelei, și mai are
un restaurant în Orașul Vechi.
− Ești căsătorită?
− Da. Cu acte, cu tot în regulă.
− Pari... mică.
− Am douăzeci și șase de ani.
− Multi înainte. Ești căsătorită de mult?
− De doar trei luni, răspunse Laura repede. Ne cu-
noaștem de șase luni.
− Atât de puțin timp?
− Dragostea, ce să‑i faci? Kevin m‑a cucerit, m‑a fer-
mecat, m‑a făcut să îmi pierd mințile. A fost un șoc pen-
tru toată lumea când am anunțat că ne căsătorim, el fiind
un burlac convins. Mai ales femeile au fost cele mai dez-
amăgite. Le‑a rămas cumnatul meu să le consoleze, și
crede‑mă, se bucură nespus să o facă.
Erin sorbi din cafea, îi mulțumi chelneriței și își mai
aprinse o țigară.
− Spune‑mi despre tine.
− Pai, am douăzeci și șase de ani și sunt originară din
Elveția. Am venit aici la job. Știi, am propriul program,
în ritmul meu. Toată chestia e că trebuie să interacționez
foarte mult cu lumea și, când găsesc ceva ce‑mi place,
să îi conving să îmi pozeze. Așa l‑am cunoscut pe Kev,
și acum pe tine. Se pare că am mână bună. Din cauza
faptului că mi l‑am însușit pe Kev, nu prea am prietene;

de fapt nu am niciuna, doar cunoștințe.
− Ghinionul tău.
− Glumești? Aș da toate „prietenele” pentru Kev. Să
revenim la tine. M‑ai fermecat acolo, când am văzut cu
câtă bucurie săreai șotronul. Cred că pozele vor fi de
milioane.
− Crezi?
− Sunt convinsă. Aveai o alură... aparte!
− E prima dată când joc șotronul. Râse încet când
văzu fața surprinsă a Laurei. Am crescut sub stricta su-
praveghere a mătușii mele și nu am avut voie să am pri-
eteni inferiori mie, iar jocuri de genul în care aș fi putut
să mă rănesc și să mă aleg cu semne pe „picioarele mele
perfecte”, își imită ea mătușa, ieșeau din discuție. Nici
măcar nu îndrăzneam să mă uit la alții cum o făceau.
− Și sânge albastru sau ceva de genul?
Erin pufni în râs.
− Aș vrea eu. Nu.
− Și atunci?
− Olga, mătușa mea, e ceva de genul... închise ochii
puțin, gândindu‑se. Ai văzut filmul Matilda?
− Nu știu.
− Ei bine, era acolo o directoare rea. Agatha Trunch-
bull. Exact ca ea e. Să fac ce vrea ea, când vrea ea, cu cine
vrea ea. Are niște fixuri ale ei, pe care nu ai cum să i le
scoți din cap. Directoarea din film nu o suporta pe Ma-
tilda, nepoata ei de frate. Tatăl acesteia a murit și i‑a lăsat
averea sa fiicei. Bineînțeles că Agatha a zgornit‑o pe fată
și a rămas cu casa.
− La fel s‑a întâmplat și în cazul tău?
− Oarecum.
− Nu vreau să cred că există așa oameni.
− Există. Acum este undeva departe, urlând probabil
de furie că mi‑am lăsat baltă îndatoririle de femeie de
casă supusă și viitoare soție de ambasador al Americii în
Italia!
− Ești italiancă?
− Născută și crescută acolo până acum două săptă-
mâni, când am plecat de acasă.
− Wow! Nu știu ce să spun.
Erin zâmbea amuzată.
− Aș da orice să fi văzut fața mătușii mele când nu
m‑a mai găsit în camera mea și când și‑a dat seama că
am plecat. Și aș mai da orice să îi văd fața în momentul
în care va merge la cumpărături și va afla că am schimbat
conturile și că nu mai are acces la nici măcar un cent din
banii mei.
− Ești bogată? Stai așa... Laura se încruntă ușor. Am-
basador. Bani, mulți bani zici. Cine ești?
Erin pufni în râs.
− Erin Dream. Am douăzeci și trei de ani, împliniți
cu doar două săptămâni în urmă. Când aveam șapte
ani, părinții mei au murit într‑un accident stupid de
mașină. Tata era pe atunci primar în Milano, iar mama
făcea parte dintr‑o familie de vază a Italiei. Am rămas
în grija mătușii mele, Olga, sora tatălui meu. Nu am
înțeles niciodată cum am ajuns în custodia ei, și nu a
bunicilor din partea mamei. Oricum, aceștia din urmă
nu și‑au dorit să mă chinuie în procese de custodie și
au lăsat lucrurile așa. Am crescut cu guvernante...
− Mai există?
Erin zâmbi trist.

− Există, și pot fi nesuferite, mai ales când mătușa ta
le dă mână liberă în creșterea și educarea ta, ea fiind
ocupată cu petreceri din acelea plictisitoare și intermi-
nabile, unde se bârfea pe ascuns, se flirta cu nerușinare
și se puneau la cale căsătorii între membrii familiilor
sus‑puse. Am moștenit averea părinților mei. Casa în
care am copilărit, plus încă un apartament și două ma-
șini. Acelea le țin degeaba, că nu știu să conduc. Oricum,
banii s‑au înmulțit, din dobânzi. La ei s‑au mai adăugat
asigurările de viață ale părinților mei și o alocație lunară
de la bunicii mei, de care nu aveam nevoie, dar pe care ei
au insistat să o primesc. La șaisprezece ani, m‑am logodit
împotriva voinței mele cu Ben Prowst. Un om bun, bărbat
de casă, influent, alături de care vei păși mândră în socie‑
tate, zicea mătușa mea. De atunci am îndurat petreceri,
păreri despre nunta mea și, cel mai rău, l‑am suportat pe
Ben, care părea să fie de acord întru totul cu mătușa mea,
începând să îmi impună programul școlar, cum să îmi
petrec timpul liber și chiar să îmi aleagă îmbrăcămintea.
Olga nota pe un carnet tot ce făceam când ajungeam de
la școală, când și ce mâncam, iar el, când venea, întot-
deauna vinerea între orele 15 și 17, semna că „a luat
la cunoștință” de programul meu.
− Genul ăsta de oameni ar trebui șterși de pe fața
pământului.
Laura părea devastată doar imaginându‑și prin ce
chin trecuse Erin.
− Da. Oricum, totul a început să se destrame, ca să
mă exprim mai finuț, când Olga mi‑a cotrobăit în geantă
și mi‑a găsit țigările. A făcut un scandal monstru. Din
ziua aceea, am început să mă gândesc tot mai serios să

plec. Am schimbat fără să știe toate conturile bancare...
− Cât ai?
− Să spunem că îmi permit să trăiesc fără nicio grijă
pentru tot restul vieții.
Erin zâmbi țanțoșă când văzu față surprinsă a Laurei.
− Tot restul vieții?
− Îhm.
− Fără griji?
− Fără griji, doar cu nevoi.
Laura deschise gura, apoi o închise la loc. Erin părea
o fată simplă.
− Și de ce mai lucrezi?
− Pentru că îmi place. Pentru că vreau. Pentru că pot
și pentru că știu că părinții mei ar fi mândri de mine. Și,
în plus, m‑aș plictisi groaznic să stau degeaba în fiecare
zi. De aceea am și plecat.
− Și de ce ai ales Geneva?
− Eram în aeroport, eu singură, doar cu geanta pe
umăr în care aveam actele, bani și telefonul. Geneva a
fost o inspirație de moment. Acum, ajungând aici, îmi
dau seama că am făcut cea mai bună alegere.
− E într‑adevăr frumos aici, atât vara, dar mai ales
iarna.
− Îmi imaginez.
− Și cum ai ajuns editor?
− Am găsit anunțul în ziarul local. Norocul meu.
− Mda... Laura o analiză mai atent pe Erin. Am o pri-
etenă bogată.
− Putred de bogată, o corectă Erin zâmbind larg. Avem
ceva în comun amândouă.
− Ce anume?
− Niciuna nu a avut prietene.
− Și nu că nu aș fi vrut, însă toate mă invidiază pentru
bărbatul meu.
− Le mine e invers. Nu a avut niciuna curaj să se apro-
pie de mine. Bănuiesc serios că Olga și Ben au avut un
rol important în chestia asta. Când am adus odată vorba
despre o ieșire la cinematograf cu prietenii, Olga era ori-
pilată că aș avea prietene și mai ales să nu vin acasă cu
microbi de pe acolo. Au abandonat subiectul ca și cum
nici nu aș fi adus vorba despre el și nici nu am mai insis-
tat. Nici atunci, nici altădată.
− Până acum.
− Da, până acum.
− Aha... Și ce ai de gând săptămâna asta, până începi
serviciul?
− Să mă plimb. Nu am avut niciodată ocazia să mă
plimb singură sau să plec neînsoțită. Să fac cumpărături.
Am doar câteva tricouri cumpărate în aeroport și vreo
trei perechi de blugi. Vreau să fac multe.
− Ești o rușine pentru comunitatea feminină de pe
Terra.
− De ce? întrebă Erin zâmbind.
− Câteva tricouri și trei perechi de blugi. Și neuronii
mei sunt distruși. Nici măcar o rochie?
− Nici măcar una. Am lăsat rochiile de călugăriță în
Italia.
− Bine ai făcut. Cred că aș suferi un șoc puternic să
văd o rochie pe corpul tău trăsnet care să îți acopere
genunchii.
− De aia le‑am și lăsat. Am vrut să o iau de la zero din

toate punctele de vedere.
− Super. Laura se ridică brusc, iar Erin tresări, alun-
gând din minte tot ce visa să facă. Hai să mergem!
− Unde? întrebă Erin, ridicându‑se la fel de repede.
− Să transformăm visele în realitate. Se întoarse și
strigă: Mel, în caz că mă caută Kev, îi spui că sunt la
shopping!
− Sigur că da!
− Mersi!
− Stai! Nu am plătit consumația!
− Sunt nevastă de patron! Nu îți face griji pentru două
cafele!
Timp de șase ore au colindat magazinele. Erin și‑a
îmbogățit garderoba cu foarte multe rochii scurte, luate
din impuls când și‑a amintit de rochiile din dulapul ei
din Milano, care treceau toate de genunchi. Le‑a ales pe
cele mai colorate. Una singură era neagră, dar a luat‑o
pentru că „orice femeie trebuie să aibă în garderobă o
rochiță neagră”, după spusele Laurei. Apropoul acesteia,
cum că are picioare atât de frumoase, încât ar trebui să
și le asigure îi dăduse un impuls puternic. Și‑a mai cum-
părat câteva perechi de blugi, pe care Olga îi interzisese
în garderoba ei și care, după spusele Laurei, îi făceau un
„fund de or să leșine toți bărbații după el”.
Au petrecut două ore într‑un magazin de încălță-
minte, unde s‑a lăsat convinsă de Laura să își ia o groază
de perechi de pantofi, deși nu credea că avea unde să îi
poarte pe toți. Și se înroșise pentru prima dată în viața
ei într‑un magazin de lenjerie intimă.
− Ăștia nu pot fi numiți bikini.
− Ba da.
− Ba nu. Peticul ăsta este...
− Extrem de sexy, feminin și scump. Exact ce îți tre-
buie. Laura zâmbi către vânzătoare: Îi ia!
− Îi iau? repetă Erin uluită.
− Normal. Și pe ăștia. Îi dădu vânzătoarei încă un
teanc de bikini, precum și sutienele care să se asorteze.
Portjartierele unde sunt?
− În dreapta.
− Ce să fac cu alea?
Laura îi zâmbi vânzătoarei, care îi răspunsese în ace-
lași timp în care Erin întreba ce să facă cu ele.
− Orice femeie are nevoie de așa ceva.
O luă de mână și o trase în urma ei către raionul de
portjartiere, fără să țină cont că Erin avea pe ea doar un
sutien din mătase roșie și o pereche de bikini asortați.
− Eu nu sunt orice femeie. Nu am avut niciodată ast-
fel de sutiene, doar din acelea cu burete, albe și negre.
− Și bănuiesc că erau de babe.
− Olga mi le cumpăra.
Laura se opri șocată.
− Nu îți cumpărai nici măcar bikini singură?
Erin roși, căci două tinere, aflate foarte aproape de ele,
le priveau cu ochii măriți de uimire, auzind întrebarea
Laurei.
− Vorbește mai încet, vrei? Nu vreau să audă tot ora-
șul că nu mi‑am cumpărat singură bikini.
Laura zâmbi drăcește.
− Ești virgină!
Erin se încruntă ușor.
− Ești? Nu cred!
− Da, sunt, și nu mă laud cu asta. Vorbește mai încet,

spuse, în timp ce se prefăcea că alege un sutien.
− Nu a fost nimeni...
− Cu Olga și Ben lângă mine, nimeni nu a încercat.
Și sinceră să fiu, mai bine virgină, decât să o fac cu Ben.
− E chiar atât de groaznic?
Erin puse sutienul la loc și luă altul negru.
− Fizic, e bărbatul perfect. E șaten, ochi verzi, înalt,
suplu, iar dacă adaugi funcția pe care o deține și averea,
chiar ai avea bărbatul perfect.
− Dar?
Erin zâmbi trist. Era surprinsă de cât de mult o lăsase
pe Laura să o descopere într‑o zi.
− Dar nu mă atrage. Nu tu chimie, nu tu scântei, nu
fluturași... nimic.
− E tare nașpa! De sărutat, te‑ai sărutat?
− Mda.
− E clar.
− Ce?
− Mda‑ul ăsta. A fost nașpa, nu?
− Oarecum.
− Cu limbă sau fără?
− Fără, șopti Erin, roșind.
− Of, Doamne! La douăzeci și trei de ani ești novice
în toate.
− Nu e ceva cu ce mă laud. Din contră, mi‑e oarecum
jenă.
− Mie‑mi spui! Băi frate, eu doar când îl văd pe Kevin,
de fapt când mă gândesc la el, simt cum mi se plimbă
fluturii în stomac! Un stol! Unul maaaare! Și când mă
sărută sau când mă atinge e... e... magnific!
− Mă bucur pentru tine.

Erin se întoarse spre cabina de probă.
− Te‑ai supărat?
− Nu. Erin își dădu sutienul jos și îmbrăcă tricoul fără
să‑și mai pună vechiul sutien. Ochi un coș de gunoi și îl
aruncă. Nu aș avea de ce să mă supăr. Avem stiluri de
viață total diferite. Mă bucur pentru tine și tot ce sper e
să îți spun într‑o zi că simt și eu tot ce spui tu. Acum, hai
să terminăm cu lenjeria. Cred că o să visez numai bikini
și sutiene.
Părăsiră magazinul râzând. Stabiliseră ca angajații să
trimită toate cumpărăturile la apartament.
Taxiul opri în fața blocului cu patru etaje în care locuia.

− Stai aproape de lac!
− De fapt, doar trebuie să traversez strada și ajung la
vaporașe.
− Ce mișto! Noi stăm aproape, avem o casă cu man-
sardă în apropiere de parc. Trebuie să văd neapărat unde
stai. Poate trec pe la tine zilele astea.
− Apartamentul 16 A, la etajul 3. Te aștept când vrei.
− Mâine la ora 9 să fii gata.
− Gata? Să ce?
− Mai avem niște cumpărături de făcut.
− Alte cumpărături? Cred că am golit magazinele.
− Draga mea, o femeie nu spune niciodată că a făcut
suficient shopping. În plus, nu am luat astăzi niciun ruj,
nimic! Laura nu luă în seamă uluiala de pe chipul lui
Erin. Și fac și o programare la salon. Hai să aruncăm cu

banii! zise ea râzând.
Erin se trezi că o aprobă.
− La dracu’ cu ei! De ce să îi țin acolo, în loc să mă
bucur de ei?
− Asta‑i fata mea! O îmbrățișă scurt și o pupă pe
obraz. Mâine la nouă să fii gata! Ne așteaptă o zi lungă.
Taxiul se îndepărtă încet, iar Erin rămase buimacă
pe marginea drumului. Își spuse în gând că nu avusese
niciodată o zi atât de lungă și productivă. Abia reuși să
își facă un duș, de cât de tare o dureau picioarele, și
adormi de‑a curmezișul patului, într‑un tricou și o pe-
reche de boxeri.
Suntem departe, și totuși aproape,
Ne trimitem mesaje frumoase prin fapte.
Alături ne este vântul și zarea
Ne alinăm împreună depărtarea.
Ne chinuim prin vise, în miez de noapte,
Ne întâlnim, ne-atingem, ne zâmbim,
Până în zori prin vise ne iubim.
Ne amăgim, apoi trecem la fapte.
Cu ochii minții ne alinăm reciproc,
Într-un trist, și totuși vesel, joc de noroc.
Se ridică brusc în șezut. Adică încercă, și ar fi reușit,
dacă cearceaful nu ar fi fost înfășurat în jurul ei atât de
strâns, încât de‑abia putea respira. Un picior îi era strâns
înfășurat, în timp ce celălalt era liber și atârna jos din pat.
Își ridică părul din ochi, încercând să își dea seama unde
era. Auzi ciripitul păsărilor și privi pe geam. Era soare.
Cald. Și târziu. Soneria se mai auzi încă o dată, de data
aceasta mai insistent, și își aduse aminte de Laura și de
întâlnirea lor.
Trase cu putere de cearceaf și se lovi cu degetele de la
piciorul drept în piciorul patului.
− Futu‑ți...! Se ridică brusc, amintindu‑și că „nu se cu-
vine ca o doamnă să folosească cuvinte obscene”. Închise
ochii și trase aer în piept, impunându‑și să își amintească
că era propria ei șefă de acum. Fără Olga, fără Ben, fără
guvernante. Să îți fut una! repetă ea în direcția patului.
Soneria o făcu să se repeadă spre ușă.
− Iartă‑mă, am uitat să pun ceasul să... sune, abia re-
uși ea să îngaime.
Rămăsese blocată cu o mâna pe clanță și stând într‑un
picior. Pe celălalt îl avea ridicat și își freca degetul la care
se lovise. Înghiți zgomotos.
Nu era Laura la ușă. Era un bărbat. Unul superb.
Oh, Doamne!
− Erin?
− Ăăă... cine întreabă?
Bărbatul o privi tacticos, din creștet, până ajunse de

degetele de la picioare. Urcă privirea la fel de încet, până
ce se opri la buzele ei.
− Blaze.
Blaze. Blaze. Aaaaa! Aceeeeel Blaze.
Rotițele din capul ei începură să se învârtă. După
câteva secunde, își aduse aminte că pe Laura o chema
Blaze, iar acesta trebuia să fie soțul ei. Nu îi plăcea felul
cum o privea, mai ales după cât de mult părea să îl iu-
bească Laura.
Oh, Doamne! Își aminti cu ce era îmbrăcată. Obrajii i
se înroșiră puternic când realiză că el îi admira ținuta în
care dormise.
− Da, intră. Îi făcu loc. Când văzu că el nu se mișcă,
începu să gesticuleze. Nu mi‑am băut cafeaua, nu mi‑am
fumat țigara și nu sunt nici îmbrăcată de plecare. Așa că
poți aștepta aici, în picioare, sau o poți face stând pe
canapea.
Îi întoarse spatele și se grăbi să intre în dormitor. Își
luă fața în mâini.
Nu trebuie să mă uit așa la el. Pentru Dumnezeu, e
însurat și Laura îl adoră.
Își făcu rapid un duș, alese o pereche de blugi și un
maieu alb și încălță aceiași teniși ca în ziua precedentă.
Gemu scurt, gândindu‑se la ziua de ieri.
Unde naiba e Laura? De ce nu m‑a anunțat că își tri‑
mite soțul?
Luă repede peria și începu să își descurce părul.
De ce draci trebuie să fie așa sexos?
Încremeni cu peria în aer, uimită de gândurile ei.
Un drac. Doi draci. De fapt, toți dracii din iad.
Aruncă nervoasă peria pe pat și deschise ușa dormi-

torului. Își spuse în minte că dacă va merge la fel de mult
ca ieri, va sta cu picioarele pe pereți următoarele două
zile. Ieși din dormitor și fu întâmpinată de mirosul de
cafea. Îl găsi pe Blaze în living. Stătea drept, cu mâinile
în buzunare, și privea la grămada de pachete cu cumpă-
răturile ei din ziua precedentă. O auzi venind și se în-
toarse spre ea.
− Ați mai lăsat ceva prin magazine?
− Foarte puține, replică ea.
− Ţi‑am pus cafeaua în termos. Fiindcă am întârziat
deja mai mult de o jumătate de oră, o poți bea în drum
spre cafenea. Poți și să fumezi, continuă el repede, când
o văzu deschizând gura.
Arogant, o lăsă uitându‑se după el și ieși din apartament.
Ziua începuse cum nu se putea mai prost. Erin își luă
termosul și rucsacul și ieși în urma lui, trântind ușa. O
încuie și se strâmbă fără ca el să o vadă, la adresa com-
portamentului lui.
Cum dracu l‑a găsit Laura tocmai pe asta?
− ...centura.
Erin scutură capul încet, încercând să nu se mai hol-
beze la mașina lui.
− Scuze. Ce ai spus?
− Că dacă vrei să te urci în mașina mea, trebuie să
porți centură de siguranță.
Ea dădu ușor din cap.
− Ești sigur că pot să fumez în mașină? Adică, nu
mă deranjează să stau două minute să fumez lângă
mașină.
El o privi încruntându‑se.
− Ascultă, păpușă! Veni atât de aproape, încât Erin îi

simțea respirația pe buze când vorbea. Spre deosebire de
tine, nu îmi permit să pierd nici măcar două afurisite de
minute. Am întârziat deja din cauza fundului tău drăguț
și leneș, care a uitat să pună ceasul să sune. Fumezi în
mașină, nu mă deranjează fumul de țigară, mai aprind
și eu câte una la nervi.
În momentul ăsta aș fuma un pachet! Doamne, de nu
nu m‑o fi avertizat Laura în privința lui?
− Urcă!
O ocoli, urcând la volan. Erin numără în gând până
la zece.
Calmează‑te!
Urcă și își puse centura. Își aruncă rucsacul pe ban-
cheta din spate și își puse termosul între picioare. Își prinse
părul și îl legă într‑o coadă de cal. Își aprinse țigara, trase
un fum adânc și luă o gură de cafea. Închise ochii, savu-
rând gustul.
− Extraordinar, nu?
Erin tresări încet, însă rămase nemișcată, cu ochii
închiși.
− Ce?
− Cât de bine se îmbină gustul cafelei cu aroma tutu-
nului în gură.
Ea mai trase un fum, continuând să țină ochii închiși.
− Da.
Apoi pauză. Își continuară drumul în liniște.
− Laura te iubește, se trezi ea spunând.
Blaze o privi fix, încetinind.
− Și eu o iubesc. Asta nu înseamnă că sunt orb, dom-
nișoară Erin Dream. Parcă mașina ca un profesionist între
alte două, și se întoarse ușor spre ea. Asta nu înseamnă

că nu mi‑ar plăcea să fac dragoste cu tine până la epui-
zare. Să te fac să termini într‑un timp atât de scurt, încât
ai fi surprinsă. Apoi să te iau încet, încet. Atât de încet,
ca până la urmă să mă rogi să te iau.
Erin era șocată. Îl privea fix în ochi, neîndrăznind să
se miște sau să scoată vreun cuvânt. Ca prin ceață, îl văzu
cum îi zâmbi, și apoi coborî din mașină fără alte cuvinte.
Ea tot nu îndrăznea să se miște. Vorbele lui îi răsunau ca
un ecou în minte. Întoarse capul la fix pentru a vedea
cum Laura i se aruncă în brațe și cum el o învârte în aer
câteva secunde. Observă că amândoi râdeau în hohote.
În cele din urmă, Laura îi dădu un pumn ușor în umăr
lui Blaze și el izbucni într‑un râs puternic.
Lui Erin i se părea ireal că se putea preface atât de
bine.
− Erin! Laura îi deschise ușa mașinii. Hai, o luăm la
pas de aici. Salonul e aproape.
Erin parcă era teleghidată. O privi pe Laura.
− Ăăă... eu...
− Uri, nu ți‑a ajuns noaptea pentru somn? Dormi în
picioare?
Laura îi zâmbi.
− Chiar îl iubești?
Laura părea uimită.
− Pe cine?
− Pe Blaze.
− Sigur că da. E...
− Tocmai mi‑a mărturisit că ar face dragoste cu mine
până la epuizare. Dacă te‑ar iubi cum spui, nu s‑ar gândi
să facă dragoste cu altă femeie în afară de tine.
Ochii Laurei se măriră întâi de șoc, apoi de uimire,

iar în cele din urmă de surpriză, când realiză spusele ei.
− Eu... wow! Nu știu ce ar trebui să spun...
Erin îi privea pe amândoi. Putea să jure că ochii lui
Blaze sclipeau de amuzament, în timp ce Laura părea
fâstâcită și abia își găsea cuvintele.
− Sper că nu ai de gând să pleci fără să mă săruți. Și
așa ieri am fost neglijat toată ziua.
Chipul Laurei se însenină brusc. Zâmbetul ei molip-
sitor i se întinse pe toată fața.
Erin privi cu stupoare cum aceasta sări în brațele unui
bărbat pe care nu îl observase până acum. Acesta îi prinse
fesele Laurei în palme, astfel încât aceasta să îi înconjoare
mijlocul cu picioarele. Se sărutară până rămaseră fără aer.
Erin rămăsese pur și simplu cu gura căscată, în timp ce
Blaze stătea nonșalant rezemat de o masă, cu mâinile în-
crucișate și cu un zâmbet larg pe față, urmărindu‑i amu-
zat reacția.
În cele din urmă, Laura sări din brațele necunoscutului.
− Scumpule, mi‑ar face o deosebită plăcere să conti-
nuăm, dar avem spectatori. Îi mai puse un sărut ușor pe
buze, apoi se întoarse spre Erin: Kevin, ea e Erin Dream.
Erin, el e soțul meu, Kev. Nu‑i așa că e superb?
Erin rămăsese fără cuvinte. Dădu din cap în semn că
da, incapabilă să mai scoată vreun cuvânt sau să își ia
privirea de la celălalt Blaze.
− Și el, Laura arată cu mâna, e cumnatul meu, fratele
lui Kev, Adam Blaze.
Rotițele din capul ei începeau ușor, ușor să se învârtă.
Privirea ei rămase ațintită asupra acelui Blaze care o fă-
cuse să creadă, intenționat, realiză ea, că e soțul Laurei.
Ochii ei se umplură de furie, în timp ce ai lui Adam

râdeau.
− Îmi pare bine, domnișoară Dream.
Erin îi țintui cu o privire rece, apoi se întoarse zâm-
bitoare către Laura și soțul ei.
− Ești așa cum îmi imaginam din spusele Laurei. Un
gentelman. Poate ar trebui să mai predai lecții de etichetă
și altora, zise Erin, abia uitându‑se la Adam.
− Imposibil. Ce am eu nu mai are nimeni. Kevin îi
strânse mâna ușor și o sărută încet pe obraz. Laura mi‑a
vorbit toată noaptea...
− Nu toată noaptea...
− ...aproape toată noaptea, se corectă el ușor, zâmbin-
du‑i soției sale. În cele câteva ore în care nu am fost ocu-
pați, îi zâmbi el cu subînțeles.
− Kev e glumeț, foarte glumeț de fel. Iar noi ne gră-
bim. Avem o zi plină. Își răsplăti soțul cu încă un sărut.
Ne vedem mai târziu. Se întoarse spre Erin. Ești gata?
− Desigur.
− Atunci, la pas. Mersul pe jos face piciorul frumos.
O luă de Braț pe Erin și făcu doar câțiva pași, când
amândouă se opriră brusc, la comentariul lui Adam:
− Dacă astea două ajung acasă la fel cum au ajuns ieri...
Scutură ușor din cap. Nu te văd prea bine, Kevin. O să ai
de furcă cu grămezile de cumpărături.
− Laura nu și‑a luat prea multe. Doar niște chestii din
alea transparente, ce se poartă pe dedesubt.
− Kev! zâmbi Laura. O ajut pe Erin. Își croiește o nouă
viață, departe de...
− Am întârziat destul. Erin se uită spre prietena ei,
făcându‑i semn ușor din cap. Ne mai vedem.
Se îndepărtară repede, dar nu suficient cât cei doi să

nu o audă pe Laura cerându‑și scuze.
− Despre ce naiba e vorba?
Kevin părea la fel de surprins.
− Habar nu am.
− Când îți vine nevasta acasă, ia‑o la întrebări.
− Da, cum să nu! Dacă vrei să ți‑o iei, întreab‑o tu,
izbucni Kev. Îi întoarse spatele intrând în cafenea. Abia
aștept să văd cum scoți mai multe de la ea. Nebătut!
Adam oftă și se scotoci în buzunare după pachetul de
țigări.
La dracu! S‑a dus încercarea mea de a renunța la ți‑
gări! După doar două zile.
Le urmări cu privirea pe cele două femei până ce aces-
tea dispărură din raza lui vizuală. Își privi ceasul de la mână
și înjură din nou. Întârziase, pentru prima dată în viața lui,
la o întâlnire.
− Nu mi‑am dat seama ! Jur! Nu am vrut.

− Stai liniștită. Nu mai contează.
Laura părea devastată.
− Laura, zău, e vina mea, nu a ta. Trebuia să îți fi spus
că nu vreau să afle lumea adevăratul motiv pentru care
sunt aici.
− Nu vreau să crezi cine știe ce. Lui Kev i‑am spus
doar că am întâlnit un model superb, feminin, desigur,
și am ajuns să îi povestesc despre sesiunea fulger de cum-
părături pe care am făcut‑o. Nimic mai mult.
− Bine. Îmi dau seama că oricum se va afla. Doar că

am nevoie de timp. Să mă întăresc. Să fiu capabilă să îi
înfrunt pe Ben și pe Olga. Să capăt suficientă încredere
în mine. Nu vreau să mai fiu cine am fost, Laura. Jur că
nu mai vreau. Nu aș mai suporta să stau închisă într‑o
casă care pare un azil.
− Atunci, la dracu’ cu toate! Trebuie să facem din tine
o femeie fatală. O femeie de afaceri. Una importantă. Să
te schimbăm total.
Erin privi suspect cum zâmbetul de pe fața Laurei
capătă amploare.
− Nu știu de ce, dar nu îmi place latura asta a ta. Pari...
demonică.
Laura zâmbi.
− La ce am eu în minte, sunt mai mult de atât.
O împinse pe ușa salonului.
− Jeny! Am sosit!
În câteva clipe, o brunetă cu o fustă cât palma și o
pereche de sâni ce abia încăpeau într‑un maieu se opri
în fața lor.
− Deci drăguțele! Ce să fac eu cu ea?
− Schimbăm tot ce se poate.
Erin nu se arătă prea entuziasmată de răspunsul rapid
al Laurei.
− Stai jos, drăguță! Jeny are grijă de tine imediat.
După două ore, Erin se privi în oglindă. Peste umărul
ei drept, ochii Laurei zâmbeau încântați.
− Unde sunt eu? Ce ai făcut cu mine?
Laura aplaudă încântată.
− Nemaipomenit. Extraordinar, Jeny. Ești cea mai bună.
− Mulțumesc, drăguță.
Erin se privea în oglindă, nevenindu‑i să creadă. Pă-

rul ei lung și blond dispăruse și fusese înlocuit cu un
păr șaten lung, până la mijlocul spatelui. Cărarea pe o
parte era completată de un breton șic, breton pe care
ea singură nu ar fi avut niciodată curaj să și‑l facă.
Ochii verzi ca smaraldul erau scoși în evidență de mai
multe nuanțe amestecate de mov. Buzele erau un nude
clasic. Își mișcă buzele, apoi trecu limba peste ele.
Era prima dată în cei douăzeci și trei de ani ai săi în
care gusta aroma unui ruj. Își trecu mâna prin păr, ui-
mită de moliciunea acestuia și râse ușor când se așeză
la loc singur. Jeny îi colorase unghiile într‑o nuanță des-
chisă de roz și le dăduse o formă pătrată. Se privea în
oglindă, analizându‑se și nevenindu‑i să creadă că era
ea cea care o privea.
− Deci? Spune ceva! păru Laura nerăbdătoare.
− E de bine, cred. Scopul era să facem o schimbare
totală, nu?
− Îhm.
Laura începuse să își roadă unghiile de nervi.
− Și adevărul e...
− Da???
− ...că nu mă mai recunosc nici eu.
Laura dădu afară tot aerul din plămâni.
− Și?
− Șiiii.... e wow!
− Super! țopăi Laura încântată în spatele ei, aplaudând.
− Nu m‑am gândit niciodată să îmi schimb înfățișa-
rea. Să trec de la blond la...
− Ciocolată, o completă Jeny.
− Sau să folosesc farduri. Sau... orice din ce mi‑ai fă-

cut până acum, îi zise ea lui Jeny. Uite ce sprâncene per-
fecte am, se întoarse ea spre Laura.
− Ești nemaipomenit de frumoasă. Trebuie doar să
scăpăm de blugi și de teniși și ești gata.
− Îmi plac blugii.
− Și mie. Dar doar ocazional. Rochiile alea te așteptă
nerăbdătoare. De acum, în fiecare lună venim amân-
două aici.
− Pentru?
− Întreținere. Să menținem frumoasă culoarea păru-
lui, unghiile... o să vezi tu. Acum neapărat trebuie să mer-
gem să mâncam.
O jumătate de oră mai târziu, dăduseră gata două por-
ții de paste, iar acum se răsfățau cu câte o înghețată.
− Ar leșina Olga dacă ar vedea câtă înghețată mănânc.
− De ce?
− Acasă... la ea, se corectă ea repede, aveam meniu
vegetarian. Fără dulce, fără băuturi acidulate. Fără sare.
Fără alcool. Fără făinoase sau sosuri. Doar o cafea pe zi,
dimineața. Și salate. Multe salate. Cred că am mâncat
toate buruienile posibile. Rareori carne. Spunea mereu
că o femeie trebuie să aibă grijă de silueta ei.
− O mare porcărie.
− De acord cu tine. Sunt aici de puțin timp și nu îmi
mai imaginez viața fără... Nu mă mai pot întoarce la
nimic.
− Nici nu o vei face.
Erin se încruntă ușor.
− Și dacă mă găsește? Dacă va veni după mine?
− Pentru Dumnezeu, nu mai ești copil mic să îți dic-

teze viața cum vor ei. Ești majoră. Ești capabilă să iei de-
cizii fără să dai socoteală cuiva.
− Știu. Dar nu îi cunoști. Pot obține ce vor. Mai ales
Ben, are relații. Multe.
− Sunt aici, lângă tine. Și voi fi mereu de acum încolo.
Nu mai ești singură, Erin. Eu și Kev vom avea grijă de
tine. Nu mai ești copil, să îți dicteze ei viața. Și în plus,
ești bogată. Și tu poți obține multe cu bani.
Ce simt acum? E vis? E ireal.
Mă pierd într-un abis, un negru infernal.
Refuz s-aud cuvinte fără rost
Refuz să-mi fie milă de sufletul meu prost.
Același suflet care mă chinuie mereu
Mă face să sper multe, mă face să cred eu
Că tu te vei schimba, că vei face sacrificii
Să îmi îndeplinești cele mai mari ambiții.
Și vii, mi-arunci un zâmbet,
Mă faci să amețesc.
Și îți fac iarăși jocul, eu iarăși o pățesc.
O luăm iar de la capăt, eu sufăr, stau și plâng
Mă amăgesc întruna, cu sufletul meu tâmp.
Aș vrea să am curaj o dată să-ți spun NU,
Să plec, să stau deoparte
Și sper atunci ca tu
Să deschizi ochii bine și să realizezi
C-am fost doar un pariu pe care să mizezi.
Ruleta vieții însă te va face să pierzi.
Să-mi pierzi iubirea toată, fără să pariezi.
Și va veni o zi când eu voi spune „stop”
Și nu-mi va mai păsa deloc, de niciun joc.
− Ești mișto. Și tu, și Kevin. Luă ultima linguriță de
înghețată. Mmm, e divină. Aș putea să am un orgasm în
timpul ăsta.
Laura izbucni în râs.
− Deranjez?
Erin rămase blocată, în timp la Laura râdea cu lacrimi.
Amândouă se întoarseră în același timp.
Adam le privea încruntat. Erin se întrebă de cât timp
stătea în spatele ei și cât auzise.
− Laura, te caută la telefon de la hotel.
− Oooo! Am uitat! Avem o nuntă săptămâna viitoare.
Se ridică și fugi în cafenea.
− Deranjez? repetă Adam.
− Nu.
Împinse la o parte cupa goală.
Adam se așeză în locul Laurei și își ridică piciorul drept
peste genunchiul celui stâng.
− Arăți... diferit. Mai să nu te recunosc. Dacă te‑aș fi
întâlnit întâmplător, nu sunt convins că te‑aș fi recunoscut.
− Asta era și ideea.
− De ce?
− De ce, ce?
− De ce schimbarea asta totală? Te ascunzi de cineva?
− Nu fi caraghios, se foi ea în scaun.
− Atunci?
− Aveam nevoie de o schimbare.
− Așa drastică?
− Cum ar fi.
− Fugi de un „el”?
− Nu există niciun el.
Nu unul care să însemne ceva pentru mine.
Erin își mușcă limba când îl văzu zâmbind satisfăcut.
Idioato! Vrei să scapi de el, nu să îi dai motive să stea
pe lângă tine? Este Ben...
− E bine de știut. Cel puțin pot sta liniștit fără să mă
tem că pot să mă trezesc cu vreun nervos pe urmele mele.
− Nu văd legătura.
− Adică ai sta liniștită, în timp ce aș fi alergat cu o
pușcă de vânătoare?
− Și din nou, nu văd legătura.
− Ok, înțeleg. Vrei să abandonăm acest subiect delicat.
− Nu exista niciun subiect.
El își lăsă capul ușor într‑o parte.
− Deci nu aș deranja pe nimeni dacă te‑aș invita să
ieșim.
− Ba da.
− Pe cine?
− Pe mine. Nu te‑ai gândit că poate nu vreau să ies cu
tine?
− Ai pus poate înainte. Deci nu e un nu categoric.
Erin căuta bricheta.
− Îmi placi, spuse el simplu, întinzându‑i bricheta pro-
prie, aprinsă.
Erin îl privi câteva secunde, apoi se aplecă ușor spre
el și își aprinse țigara.
− Mersi. Referitor la remarca ta...
− E o realitate. Nu o remarcă.
− Ce‑o fi. Nu caut legături.

− Fugi de ele?
− Nu fug. Le evit.
− De ce?
− E mai simplu. Și mie îmi place să îmi simplific viața,
nu să o complic.
− Eu sunt o complicație?
− Nu știu.
− Ce crezi tu că sunt?
− Nu am de unde să știu. Nu te cunosc.
− Uite, eu cred despre tine că ești o femeie extraordinar
de frumoasă, matură, independentă, și ai cei mai impresi-
onanți ochi din câți am văzut vreodată. Și în plus, îți ga-
rantez că aș putea să îți ofer un altfel de orgasm. Unul real.
Erin simțea cum obrajii îi iau foc. Deschise gura, însă
cuvintele refuzau să iasă.
− E rândul tău. Hai să ne cunoaștem.
− Eu cred că tu tinzi să devii o durere puternică de
cap. Nu vreau să ne cunoșteam.
− E cel mai nonconformist compliment pe care l‑am
primit în cei douăzeci și nouă de ani ai mei.
− Să fii sănătos.
− Laura are prostul obicei să vorbească la telefon cu
orele. De cele mai multe ori, uită complet de noi, ceilalți.
Facem o plimbare?
Erin ridică ușor din sprânceană.
− Să treacă timpul mai repede. Nu te mănânc.
Ea se ridică.
− Încă, zâmbi el.
Îi întinse brațul și așteptă ca ea să își strecoare mâna
lângă el.
− Prefer să mergem așa. Simplu. Îmi place să îmi țin

mâinile în buzunare.
Cu toate că le‑aș pune pe pieptul tău. Erin își puse
rucsacul în spate și își băgă mâinile în buzunarele de la
spatele blugilor. Chiar o fi atât de tare cum pare?
El se încruntă ușor, observând cum i se mula tricoul
pe sâni. Și ce era cel mai rău, gândi el în timp ce își mo-
difica pasul după al ei, era faptul că ea nu părea să facă
gesturile intenționat. Și nici nu părea să observe efectul
lor asupra bărbaților pe lângă care treceau. Observa tăcut
cum ea merge liniștită, zâmbind în timp ce dădea de câte
un grup gălăgios de copii sau cum i se luminau ochii când
privea frumusețea naturii. Înaintau tăcuți spre cel mai
mare parc al Genevei, Jardin Anglais, care era la acea oră
plin de studenți, de bătrâni care jucau șah sau de copii
care alergau după minge sau după câte un cățel scăpat de
sub control. Ocoliră în tăcere aleea pe care erau pictate
table de șah, și piesele înalte de un metru. Adam o privea
tăcut.
− Îți stă bine culoarea asta.
Ea ridică privirea surprinsă spre el.
− Mulțumesc!
− Și blond era drăguț.
Părul tău e superb. Mă întreb cum o fi să îmi trec mâi‑
nile prin el. Urmară alte câteva minute de tăcere. Să îmi
trec mâinile prin el în timp ce tu mă săruți și...
− Spune‑mi despre tine.
Erin tresări vinovată. Scutură ușor capul, alungân-
du‑și gândurile perverse, care parcă veniseră să o facă de
râs. Se întreba în sinea sa de unde proveneau aceste gân-
duri și de ce nu le avusese până să îl vadă pe el.
− Ce vrei să știi? întrebă ea în cele din urmă.

− Ce vrei să știu?
Erin îl privi în ochi.
− Nu prea am cu ce să mă laud. M‑am născut și am
crescut în Milano. Tata era primar, mama era... nu avea
o funcție anume. Părinții ei dețineau o mare avere. Bu-
nicul era notar, iar bunica era doctor. Oameni de vază,
cum s‑ar zice. Respectați. Mama a crescut frumos. Cele
mai bune studii, cele mai frumoase baluri. Așa l‑a întâl-
nit și pe tata: la un bal. Văzut, plăcut, adjudecat, luat. Din
câte mi‑a povestit bunica, ea l‑a cerut pe tata. S‑au căsă-
torit după o lună. Pe atunci, scopul femeilor era să se
mărite și să aibă grijă de casă și de copii. La doi ani după
căsătorie, am apărut eu. Mama obișnuia să îl însoțească
pe tata la dineuri. Aveam cinci ani când au murit într‑un
accident de mașină.
− Îmi pare rău.
− Și mie. Ea zâmbi trist. Percepția mea despre familia
fericită s‑a schimbat, am rămas în custodia unei mătuși,
sora tatălui meu. Bunicii din partea mamei au fost con-
solarea mea. În luna care o petreceam cu ei eram fericită
și mă simțeam iubită. Apoi reveneam acasă, la Olga și
limitele ei, la reguli și guvernante, ea fiind ocupată cu
serate și petreceri lungi și plictisitoare. Scopul ei a fost să
își găsească un soț putred de bogat, alături de care să fie
o femeie cunoscută și respectată. Nu a reușit niciodată să
găsească unul care să satisfacă cerințele ei exigente. Eu
am fost cel mai mare impediment din calea ei. Faptul că
toată lumea știa că are un copil mic în custodie. Bănuiesc
că de rușine și din orgoliu nu a cedat custodia mea buni-
cilor. E genul de persoană căreia nu îi place să fie arătată
cu degetul și încearcă să păstreze aparențele. Am crescut

și am plecat. Aveam nevoie neapărată de o schimbare.
− De ce am impresia că ăsta e rezumatul? Ce mai e
nespus?
În afara faptului că nu știu cum e să fii iubită? Sau a
faptului că nu am avut niciodată o conversație mai lungă
de cinci minute cu un alt bărbat, în afară de Ben?
− Nu am cu ce să mă laud. Pot să spun că am fost un
copil nefericit. Că nu am avut niciodată voie să am pri-
eteni. Că nu m‑am plimbat niciodată desculță pe plajă.
Lucruri din astea insignifiante pentru unii, dar impor-
tante pentru mine. Că nu am avut voie să îmi exprim
părerea nici măcar în legătură cu îmbrăcămintea, tun-
soarea sau alesul prietenilor. Nu aveam voie să fac nimic
singură, nici măcar să îmi tai unghiile. Nu am avut parte
de nicio petrecere. De ziua mea eram doar eu și guver-
nanta. Olga pleca întotdeauna de acasă. Nu m‑am jucat
niciodată niciun joc. Nu am avut voie să fac baie la pis-
cină. Sau în mare. Nu există nici măcar un costum de
baie în garderoba mea. Toată îmbrăcămintea mea era
albă, neagră sau gri. Olga motiva că simplitatea atrage.
Helănci și fuste peste genunchi. Pantofi fără toc. Fără ojă,
fără fard. Doar coc, un coc perfect, și trebuie să am în-
totdeauna grijă să nu am vreo șuviță liberă.
− Și ai supraviețuit douăzeci și trei de ani?
− Doar douăzeci și doi. În acea zi am hotărât să plec.
Departe. Fără nimic altceva, în afară de acte.
− Bravo ție. Și cum supraviețuiești?
Ea râse.
− Nu sunt săracă. Olga nu a avut acces la conturile

părinților mei, în afara banilor destinați studiilor. Cred
că de aceea a fost așa frustrată.
− Ești bogată?
Ea îl privi atent. Recunoștea ușor valoarea costumu-
lui, a pantofilor lui, sau a ceasului pe care îl purta la mâna
stângă.
− Să ziceam că am suficient cât să nu îmi fac griji.
− Extravagant sau comod?
− Cum vreau. În plus, am umblat în ei doar după ce
am întâlnit‑o pe Laura și m‑a convins să umblăm ca ne-
bunele prin magazine.
− E tare bună.
− Pardon?
− Laura.
− A, da! E tot ce nu am avut vreodată.
Urmară vreo cinci minute de tăcere.
− E rândul tău. Erin îl atinse ușor cu cotul.
Îi facu semn ușor cu capul spre o bancă și se așezară.
− Palmaresul meu e mai... bogat și mai colorat. Am
crescut într‑o familie unită și fericită. Părinții mei au
avut cafeneaua de care acum se ocupă Kevin. Doar că
el a mai investit și într‑un restaurant. Mama a murit
chiar în ziua în care am absolvit facultatea. Iar tata doi
ani mai târziu. Aparent nu avea probleme de sănătate.
Un infarct rapid și o moarte ușoară. A suferit mult la
moartea mamei. De cinci ani suntem doar eu și Kevin.
Acum e și Laura.
− Laura e superbă.
− De acord. E veselă, ca dinamita. Și cel mai impor-
tant îl iubește pe fratele meu.
− Și el?
− El? E topit. Niciodată nu l‑am văzut îndrăgostit. Când
mi‑a spus că se însoară am crezut că e gravidă. Apoi am
văzut cum se privesc și cum se înțeleg. Laura l‑a schimbat
complet. Îi plăcea să cutreiere cluburile până dimineața și
să arunce cu banii în toate direcțiile.
− Și tu?
− Eu ce?
− Ești la fel?
− Depinde din ce punct de vedere privești lucrurile.
Și eu arunc cu banii, dar o fac pentru plăcerea mea, nu
să mă laud. Nu frecventez cluburile. Prefer restaurantele,
mai ales dacă am alături de mine o femeie frumoasă.
− Cu ce te ocupi?
− Am un magazin de ceasuri, Expace Temps.
− Ooo! Alea sunt cele mai mișto!
El zâmbi amuzat de reacția ei.
− Îți plac?
− Da, dar le‑am văzut doar în reviste. Nu am avut
șansa până acum să intru într‑un astfel de magazin.
− Și mai dețin un magazin cu produse de ciocolată,
Auer, în City Center.
− Și nu te îngrași?
− Ciocolata o vând, nu o consum, râse el.
− Cum poți să te abții?
− Pur și simplu.
− Eu iubesc ciocolata. Cu lapte, mai ales. Și înghețata
de vanilie. Îmi provoacă...
− Orgasme.
− Fericire.
Vorbiseră în același timp.
Erin se încruntă ușor, amintindu‑și că încă nu știa cât

auzise el din discuția ei cu Laura, în timp ce el zâmbi
amuzat de fâstâceala ei.
− E bine de știut. Își privi ceasul. Trebuie să mă întorc.
− Aaa, nu am vrut să te rețin.
− Mi‑a făcut plăcere.
Ea dădu ușor din cap. Rămăseseră amândoi așezați,
uitându‑se unul la altul, fără să mai spună vreunul ceva.
Erin reacționă prima.
− Mulțumesc pentru plimbare.
− Mi‑a plăcut compania ta.
− Ai treabă. Nu te mai rețin.
− Nu te întorci cu mine?
− Laura probabil are treabă. O să o iau spre casă ușor.
Am de despachetat.
El aprobă din cap, amintindu‑și de grămada de sacoșe
din sufrageria ei. Se simțea iar ca în liceu, și nu putea să
își explice de ce. Pe de‑o parte trebuia să plece, nemai-
putând să anuleze întâlnirea pe care o pierduse în aceea
dimineață din cauza ei, iar pe cealaltă parte, ar fi vrut să
o însoțească acasă și să aibă grijă să ajungă teafără în
apartamentul ei.
− Bine.
− Bine.
Vorbiseră iar în același timp.
− Plec.
El se aplecă și o sărută ușor pe buze. Căldura lor îl
invită să zăbovească mai mult. Se retrase încet, privind
în ochii ei măriți de surpriză. Verdele ochilor ei se in-
tensifică. Era în stare să lase totul baltă dacă ea i‑ar fi
cerut. Știa că dacă i‑ar fi răspuns la sărut, nu s‑ar mai fi
oprit. Gândurile lui se spulberară când ea se întoarse și

aproape că o luă la fugă. Rămase câteva secunde privind
în urma ei.
Ce a rămas nespus în povestea ta? Și de ce naiba mă
atragi atât de mult?
Plecă bombănind.
Erin merse pe malul de est al lacului, pe Quai Gusta-
ve‑Ador. Luă vaporașul, alegând ruta Geneva‑Nyon‑Yvo-
ire și retur. Își ocupă un loc mai retras în spate. Priveliștea
minunată a Alpilor și liniștea lacului nu îndepărtară amin-
tirea sărutului lui Adam. Își trecu limba peste buze, vrând
să îi mai simtă gustul încă o dată. Se învinovățea că îi plă-
cuse să îi simtă buzele moi pe buzele ei. Căldura lor o fă-
cuse să se înfioare. Și totuși, își spuse ea, era normal să
simtă asta. Ben îi dăduse câteva sărutări pe obraz. Nicio-
dată nu experimentase un sărut adevărat. Închise ochii,
vrând să își amintească încă o dată acel sărut și felul în care
o privise în ochi. Niciodată până atunci nu mai simțise
dorință. Îi era teamă. Îl văzuse de două ori și deja îi dez-
văluise mai mult decât intenționase. Nu știa de ce, dar avea
încredere în el. Oftă și închise ochii.
− Draga mea, arați nemaipomenit.

Ben se așeză lângă ea pe canapea și o bătu ușor pe
mână.
− Mulțumesc. Și tu arați bine.
Ben zâmbi, etalându‑și dantura perfectă.
− Săptămâna viitoare voi fi plecat. Am niște eveni-
mente în Austria.
Erin deschise gura, dar fu întreruptă de Olga.

− Trebuie să fie extraordinar să vizitezi mereu locuri
noi, să întâlnești oameni noi.
− Este, draga mea Olga. Nu pot să stau prea mult.
Sper să pot conta pe tine ca întotdeauna, să ai grijă de
Erin. O privi pe aceasta din urmă încruntat. Nu ai re-
nunțat la țigări încă?
− Nu, dar o va face, răspunse Olga repede. Voi avea
eu grijă de asta.
− Mă bazez pe tine. Nu vreau ca lumea să îmi arate
cu degetul soția sau să vorbească despre comportamen-
tul ei infantil.
− Desigur.
− Și apoi, mai sunt patru luni până la nuntă. Nu vreau
ca soția mea să emane miros de tutun.
− Sunt lângă tine, nu e nevoie să vorbești despre mine
ca și cum nu aș fi prezentă.
Erin observă cum cei doi o țintuiră imediat cu privirea.
− Poți sta liniștit, Ben. Logodnica ta este pe mâini bune.
Ben se ridică, urmat repede de Olga.
− Ei bine, atunci plec liniștit.
Îi luă Olgăi mâinile într‑ale sale și o sărută ușor pe
obraz. Erin se prefăcu că nu observă sclipirea din ochii
mătușii sale sau faptul că buzele lui Ben zăboviră mai
mult decât trebuia pe obrazul Olgăi.
− Călătorie plăcută, dragul meu. Să te întorci repede.
Îți voi lipsi lipsa.
Iarăși, Erin nu era sigură că mătușa ei realizase că
vorbise doar în numele ei.
− Voi face tot posibilul să nu stau mai mult decât am
plănuit. Știi cum e, pot apărea situații imprevizibile.
Ben îi aruncă o privire rapidă, apoi ieși la braț cu Olga.

Erin rămase nemișcată. Se ridică și intră în fugă în dormi-
torul ei. Știa că Olga avea să întârzie câteva minute și luă
repede telefonul. După câteva minute, se auzi spunând:
− Banca Centrală? Erin Dream la telefon. Vreau să
transfer toți banii din contul meu într‑unul nou, pe nu-
mele Erin Dream Masse. Da, e numele mamei dinainte de
căsătorie. Sigur că da. Nu, chiar toți banii. Nu, nu mai vreau
confirmare. E o chestiune personală. Se poate să rămână
confidențial? Și încă ceva. În caz că săptămânile următoare
mătușa mea va veni la dumneavoastră, nu vreau să afle de
unde folosesc cardurile. Da, intenționez să plec într‑o că-
lătorie și vreau să îi iau un cadou mai... consistent, dacă mă
înțelegeți, și nu aș vrea să afle de unde sau cât costă. Erin
blufa, știind că orgoliul și teama de bârfă aveau să o facă pe
Olga să nu insiste asupra acestor chestiuni. E perfect. Erin
Dream Masse. Da. Mulțumesc mult. Vă rămân îndatorată.
Închise telefonul și șterse din memorie apelul. Bănuia
de ceva timp că Olga verifica istoricul apelurilor. La doar
o zi după ce Ben decolă spre Austria, Erin se îmbarcă și
aștepta să decoleze spre Geneva. Avea cu ea un mic ruc-
sac și un infinit de vise. Două lacrimi se scurseră pe
obrajii ei: regreta că nu avusese posibilitatea să viziteze
mormântul părinților ei.
Nu regreta nimic, Erin. O iei de la capăt.
Erin își prinse centura și, în timp ce avionul se înălța
spre cer, ea se ruga și se felicita singură pentru că, în
sfârșit, alesese să trăiască.
Te doare gura să-mi spui că mă iubești?
Sunt cuvinte grele, de nu le folosești?
Ești insensibil de fel. Ești egoist, tâmpit.
Sau sunt eu o persoană prea greu de iubit?
Cuvinte așa frumoase, dar totuși grele,
Te ștergi pe picioare cu sentimentele mele.
Le iei în râs, le-arunci, le dai deoparte.
Ești egoist și totuși vii în fiecare noapte.
Îmi vrei doar trupul, vrei să-l folosești.
De-acele două cuvinte, de ce tu te ferești?
Ești egoist și rece. Cu toate astea, eu
Mă fac preș pentru picioarele tale mereu.
Sunetul vapoarelor din apropiere o trezi brusc. Con-
fuză, Erin privi în jur. Era deja noapte. Ceasul de la mână
îi arăta ora 22. Adormise undeva pe la jumătatea drumu-
lui, la dus. Regretă că pierduse timpul. Coborî repede și
abia apoi realiză că era doar în tricou, iar afară începuse
să plouă torențial. O luă la fugă spre casă.
Norocul meu că locuiesc vizavi.
Chiar dacă avea doar o stradă de traversat, când intră
în bloc era udă leoarcă. Râdea ca nebuna. Nu o plouase
niciodată.
Încă o premieră.
− Unde dracu’ ai fost?
Erin tresări speriată și se lipi de perete. Un bec abia
împrăștia lumină și, cu ploaia zgomotoasă de afară, părea
un scenariu de film de groază, în care ea urma să fie mă-
celărită în scara unui bloc.
− Nu ești întreg la cap! strigă ea când îl văzu rezemat
de perete.
− De unde vii la ora asta?
− Am fost să mă plimb!
− Zău? Prin ploaie?
− De ce te‑ar interesa pe tine?
El își încrucișări mâinile la piept.
− E aproape miezul nopții, e beznă, nu cunoști pe
nimeni pe aici și ești femeie. Câte motive îți mai trebuie?
Ea se încruntă ușor la el. Știa că erau logice și înte-

meiate motivele lui, dar nici în ruptul capului nu avea
să recunoască în fața lui că avea dreptate. Își căută che-
ile și deschise ușa, intrând înaintea lui. În drum spre
dormitor, aprinse toate luminile. Își dezbrăcă hainele
ude și se înfășură într‑un halat moale, care îi venea până
deasupra genunchiului. Îl găsi în bucătărie.
− Ce cauți?
− Două căni. Am pus de‑o cafea.
− La ora asta?
− Nu vrei, nu bei. Eu vreau una. Poate mai îmi calmez
nevii și ideile pe care mi le construisem în minte despre
ce ai fi putut păți.
Erin își mușcă obrazul, abținându‑se să mai comenteze.
− Nu am căni.
− Nu ai? se răsuci atât de brusc spre ea, încât ea făcu
un pas în spate.
− Iartă‑mă. Adam părea iritat. Nu am vrut să te sperii.
Își trecu mâinile prin păr. Doar că te aștept de la șapte și
Dumnezeu mi‑e martor că mai aveam puțin și începeam
să sun la spitale după tine.
− De ce?
Erin îi observă cutele din jurul ochilor. Părea obosit.
− Nu mi‑am dat seama cât e de târziu. Mi‑am propus
să fac o tură cu vaporașul. Doar că nu mi‑am propus să
și adorm.
Adam o privea încruntat.
− Jur că am adormit. M‑am trezit când am ancorat
înapoi în debarcader.
− Ai fi putut să fii jefuită.
− Dar nu am fost.
− Ești inconștientă.
− Nu sunt obișnuită să își facă cineva griji pentru mine.
Adam opri filtrul.
− Nici eu nu sunt obișnuit să îmi fac griji pentru ci-
neva. Își apăsă cu podul palmelor pe ochi și oftă. Nici
pahare nu ai?
− În stânga ta. Dulapul de sus.
El scoase un pahar și îl umplu ca cafea.
− În loc să alergi după pantofi, trebuia să îți cauți ce‑ți
trebuie la bucătărie.
− Mai am trei zile libere. Și, în plus, voi lucra opt ore
pe zi, de luni până vineri. Deci îmi rămâne destul timp.
Nu mi‑ai spus de ce ai venit.
Adam sorbi din cafea, privind‑o fix.
− Nu știu. Un impuls. Am crezut că... Nu știam dacă
te‑ai supărat pentru acel sărut.
Erin se rezemă de perete.
− Nu m‑am supărat.
− Dar?
− Ce te face să crezi că urmează un dar?
− Ok, pentru că voiam...
− Dacă vrei să îți cer scuze, te rog să te oprești.
− Nu vreau...
− Scuzele după un sărut sunt penibile.
− Tacă‑ți gura aia și lasă‑mă să vorbesc.
Erin lua o poziție arogantă, cu capul ridicat și spatele
drept.
− Nu am de ce să îmi cer scuze, din moment ce am
vrut să o fac și mi‑a plăcut al dracului de mult. Dacă tu
ai de gând să spui altceva, cum că nu ți‑a plăcut sau alte...
− Aș fi vrut să dureze mai mult.
Închise ochii, când realiză că spusese cu glas tare ce

gândise.
Adam puse paharul cu cafea pe masă și veni lângă ea.
Puse o mână lângă capul ei pe perete și cu cealaltă o apucă
ușor de bărbie.
− Uită‑te la mine.
Așteptă cuminte până ce ea deschise ochii încet și îl
privi.
El îi analiză expresia feței. Ochii ei păreau să îl hipno-
tizeze. Îl urmăriseră fără încetare de când o văzuse ciufu-
lită și adormită în pragul ușii. Buzele ei păreau o invitație
deschisă la sărut.
− Mai spune o dată.
Ea negă ușor din cap.
− De ce ți‑e frică?
De ce mă faci tu să simt.
− Nu mi‑e frică.
− Atunci?
Erin se mulțumi doar să ridice ușor din umeri.
− Cred că o să te sărut iar.
Fă‑o odată, înainte să te rog.
Îi contură buza de jos cu degetul. Erin își trecu limba
peste ea. Adam lăsă capul ușor în jos și îi imită gestul.
Erin tremură de plăcere, iar el își făcu loc între buzele ei.
Dădu de lavă fierbinte. Era ca un vulcan. Delicioasă.
Moale. Limba lui o găsi pe a ei și se împletiră într‑un joc
al dragostei. Pentru ea era primul sărut din cei douăzeci
și trei de ani. Pentru el, era primul sărut din cei douăzeci
și nouă care îi făcea picioarele să i se înmoaie.
Primul sărut, din două puncte de vedere diferite, pen-
tru amândoi. Fără ca vreunul să știe însă.
Când ea își ridică mâinile în părul lui, el se lipi de ea.

Se mula perfect pe trupul ei. Un geamăt din gâtul ei îl
făcu să se înfioare de plăcere. Îi cuprinse fața în palme și
o privi în ochi.
− Spune‑mi să mă opresc. Astfel, nu voi fi în stare.
Ea îi contură buza de jos cu degetul mare.
Stop. Stop. Stop. Nu e bine. În niciun caz.
− Nu...
Adam lăsă ochii în jos.
− Nu vreau să te oprești.
Amândoi se priviră uimiți. El, deoarece ar fi jurat că
îl va alunga, și ea pentru că era uimită că rostise cu voce
tare contrariul a ceea ce îi dictase mintea.
Sângele lui luă foc. O ridică în brațe și se îndreptă cu
ea spre dormitor. O dâră de lumină de pe stradă lumina
camera. Ploaia părea o melodie de dragoste special cân-
tată pentru ei. O așeză încet pe pat și îi desfăcu cordonul
halatului. Priveliștea trupului ei gol îi făcea sângele să
pompeze mai repede prin trupul lui.
− Iisuse!
Ochii lui înregistrau rapid fiecare curbă a trupului ei.
Mâinile lui făceau magie pe trupul ei. Ea simțea că se
înalță spre infinit, în timp ce el îi dezmierda gâtul cu
sărutări fierbinți.
− Vreau... Te vreau atât de tare!
Când buzele lui se opriră pe un sân, ea putu să simtă
cum explodează. În interiorul trupului ei era un amal-
gam de senzații necunoscute până atunci. El ar fi vrut să
aibă o veșnicie la dispoziție pentru a se bucura de trupul
ei. Se dezbrăcă repede și se întinse peste ea.
− Mă opresc?
Ea negă din cap. Își puse mâinile pe pieptul lui și îl

mângâie încet.
− Te vreau.
− Și eu. Te‑am vrut din clipa în care te‑am văzut. Te
vreau repede și tare. Apoi încet. Și iar tare. La nesfârșit.
Îi ridică ușor genunchiul drept și își făcu loc între pi-
cioarele ei. O sărută din nou, în timp ce cu o mână o
atinse în centrul feminității ei. Ea tresări ușor și își mușcă
buza. Când el își strecură un deget înăuntrul ei, ea își
arcui spatele și gemu puternic. Gâtul ei fu atacat cu săl-
băticie de gura lui. Continuă să își miște mâna înăuntrul
ei până ce o simți că începe să tremure. Se ridică ușor și
intră în ea. Era atât de strâmtă! Se mișcă ușor, până ce
dădu de o barieră. Ochii lui se măriră de surpriză și se
opri. Însă doar pentru o fracțiune de moment, pentru că
ea își ridică șoldurile și imediat, el o umplu complet.
− Erin!
− Taci! Te rog, taci.
El văzu două lacrimi scurgându‑se pe obrajii ei. Adam
își lăsă buzele pe lacrimile ei și i le sărută ușor. O mișcare
ușoară a trupului ei îi aduse aminte să se miște. Primul lui
impuls fu să se oprească, dar ochii ei îl rugau să continue.
Era atât de strâmtă, încât el ar fi putut să își dea drumul
doar din cauza acestui lucru. Se mula perfect împrejurul
lui. Niciodată Adam nu se simțise atât de satisfăcut în bra-
țele unei femei. Continuă să se miște ușor, cu grijă, și în
același timp o săruta. Erin trăia senzații noi, trupul ei sim-
țea lucruri extraordinare. Simțea plăcere. Simțea foc. Îi
aduse buzele lângă ale ei și îl sărută. Îi atinse ușor buza cu
limba. Adam era sigur că putea să moară de plăcere. Când
orgasmul o zgudui pe Erin, Adam îi contemplă chipul.
Plăcerea și erotismul ei îl aduseră pe cele mai înalte culmi

ale plăcerii, de unde își dădu drumul adânc înăuntrul ei.
Își lăsă fruntea pe fruntea ei și închise ochii, eliberându‑se.
− Nu mai pot să te susțin.
− Încă puțin, te rog, mormăi el încet.
− O să paralizez.
Adam ridică capul încet. Îi zâmbi leneș.
− Nu îmi mai simt picioarele.
Erin își flexă gleznele.
− Eu le mai simt. Deocamdată.
El se dădu încet la o parte. Se întinse pe spate și se
bătu ușor cu mâna pe piept.
− Vino aici.
Ea îl privi suspect.
− Vreau doar să te țin în brațe. Deocamdată. Îi făcu
ușor cu ochiul.
Erin se așeză lângă el, își puse capul pe pieptul lui și
îl înconjură ușor cu brațele.
− Stai bine?o întrebă el.
− Îhm.
− Cum te simți?
− Categoric, mai bine decât atunci când mănânc
înghețată.
Râseră amândoi.
După câteva momente de tăcere, el își făcu curaj:
− De ce nu mi‑ai spus că ești virgină?
− Nu m‑ai întrebat.
El zâmbi ușor.
− Cum ar fi fost? Scuză‑mă, ești începătoare?
− Nu e ceva cu care să mă laud. În plus, sunt convinsă
că, dacă ai fi știut, nu ai fi făcut...
− Dragoste cu tine, continuă el când ea se opri. De ce

nu ai încredere în tine?
− Nu știu. Așa sunt eu. După câteva momente, conti-
nuă: nu știu unde sunt eu, cea veche când sunt în com-
pania ta sau a Laurei. Scoateți tot ce e mai rău din mine.
− E valabilă și reciproca.
− Adică?
− Adică mă faci să vreau să te iau iar. O răsturnă și se
așeză deasupra ei.
Erin îl mângâia ușor cu degetul, pornind de la buric
spre sfârcuri.
− Aș fi făcut dragoste cu tine oricum. Oricând. Ori-
unde. Doar că am fost uimit. În mod plăcut. Mă bucur
că am fost primul.
Și eu.
Adam întinse mâna și aprinse veioza.
− Vreau să te văd. Îi închise gura cu un sărut. O savură
încet. Îi gusta pielea și o admiră. Frumusețea ei îl intimida.
Avusese destule femei până la ea. Dar ea, ea era diferită de
toate. Ea nu cerea. Însă i‑ar fi dat totul fără să ezite. Se
bucura de fiecare centimetru de piele de pe corpul ei. O
privea zvârcolindu‑se de plăcere. Se lăsă să alunece ușor
în ea și închise ochii de plăcere. Erin îl apucă de șolduri și
se ridică ușor, întâmpinându‑l. Se mișcau în același ritm.
Trupurile lor comunicau și se înțelegeau perfect. Părea că
se cunoșteau dintotdeauna. Când el termină, se uită în
ochii ei și se pierdu. Știa, privind‑o, că nu avea să îi mai
dea drumul vreodată.
− Vreau cafea.
Erin deschise un ochi leneș. Adam stătea pe o parte,

lungit în pat cu o mâna proptită în obrazul drept și o
privea. Ea închise ochiul la loc.
− Erin!
− Mmm?
− Cafea?
− Mmm!
El se aplecă și îi linse un sfârc până îl văzu întărin-
du‑se. Zâmbi satisfăcut când o auzi ținându‑și respirația
când el îl luă în gură.
− Joci murdar, se plânse ea.
− Și tu. Ți‑am spus că vreau cafea.
− N‑am.
− Știu. Am făcut‑o pe ultima aseară. Întinse o mână
și îi trase perna de pe ochi. Puturoaso!
− Vrednicule! M‑ai ținut trează toată noaptea.
Deschise ochii la timp, văzându‑l zâmbind îngâmfat.
− Leneșo!
− Încrezutule!
− Hai la cafea!
− Unde?
− Oriunde! Cafea să fie.
Erin deschise amândoi ochii. Își țuguie buzele pentru
un sărut. Erin folosi prima baia și ieși, în timp ce el intră.
Îmbrăcă o rochie verde scurtă și încălță o pereche de
pantofi negri. Își pieptănă părul și îl lăsă liber pe spate.
Bretonul i se așeză de parcă ar fi fost coafat. Își dăduse
cu puțin rimel și își ruja buzele când el ieși din baie. Deși
purta aceeași cămașă ca ieri, arăta perfect.
− Ești parcă scos din revistă.
El veni în spatele ei și o luă ușor în brațe, punându‑și

barba pe umărul ei.
− Și tu ești parcă gata să mă bagi în pușcărie.
− Eu? De ce?
− Cu picioarele astea, voi fi nevoit să le rup gâtul tu-
turor celor care se vor holba la ele.
Ea râse ușor. Complimentele lui o flatau. Toată noap-
tea îi repetase că e perfectă. Își dădu cu puțin parfum și
se întoarse spre el. Îl luă de guler și îl trase ușor spre ea,
apoi îl sărută, lipindu‑se de el. Adam îi strânse ușor fun-
dul în palme, lipind‑o de el în așa fel încât ea să simtă cât
era de excitat. Erin întrerupse sărutul și își apropie buzele
de urechea lui.
− Orice femeie care se va apropia de tine va da întâi
de mirosul meu. Îl linse ușor lobul urechii, zâmbind per-
vers. Se îndepărtă și îl privi în ochi. Mergem?
Adam o privi, strângând cu putere din dinți.
− Joci murdar.
− E... groaznic, nu?
Se întoarse și își luă cheile. Se opriră la cafeneaua lui
Kevin. În timp ce așteptau cafeaua, Adam își sună anga-
jații și îi informă că în ziua aceea va lipsi. Era o surpriză
pentru toți, deoarece toată lumea știa că el era un perfec-
ționist și nu lipsise niciodată de la muncă. Nici când fu-
sese bolnav. Nici în ziua când își înmormântase tatăl. Se
refugiase mereu în muncă. Erin își aprinse țigara și se lăsă
ușor pe spate. Îl urmări tăcută, dând instrucțiuni angaja-
ților prin telefon. Se detașase de tot ce era în jurul lui.
Făcea strategii în minte și le transmitea mai departe prin
telefon. Nu se întrerupse nici când Laura li se alătură.
− Ce‑i cu tine aici? întrebă ea, așezându‑se între ei.
− Cafea.
− Și el? arată ea spre Adam.
− La fel, răspunse ea, ridicând ușor din umeri.
− Mhmm. Laura îi privi pe rând. Amândoi o dată. În
același loc. Ciudat. Te prinde culoarea asta, zise ea schim-
bând subiectul.
Își propuse în gând să îl pună pe Kev să îl descoasă pe
Adam dacă ea nu reușea cu Erin.
− Mersi. Erin mai trase un fum și stinse țigara.Cum
merge cu nunta?
− E bine. E sâmbătă. Mai am doar azi la dispoziție să
îmi pregătesc rochia. Și să îl conving pe Kev să meargă
cu mine. Cică se plictisește.
− Mda... cunosc sentimentul . Și eu mai am la dispo-
ziție doar trei zile de leneveală. De luni încep serviciul.
Abia aștept.
− Ce aștepți? le întrerupse Adam.
− Să înceapă munca. Kev nu e aici acum.
− Și?
− Credeam că ai treabă cu el.
− Nu am.
− Atunci?
Adam zâmbi spre cumnata lui, amuzându‑se de în-
trebările ei nerostite.
− Mori de curiozitate, nu?
− Cine? Eu ? De ce? Nuuu...
Erin pufni în râs, urmată de Adam.
Alături de cafea, el mai comandase câte o porție de
clătite și o porție de salată de fructe.
− E ceva cu voi doi.
Erin își concentră privirea în farfurie. Adam tăie cu

cuțitul o bucată de clătită și o băgă în gură.
− Ce ai vrea tu să fie?
− Oi fi tu cumnatul meu preferat...
− Singurul tău cumnat preferat, o corectă el.
− ... dar ai niște maniere groaznice. Nu se vorbește cu
mâncarea în gură.
− Nu? El mai luă o înghițitură. Atunci nu îți mai spun
ce căutăm amândoi aici, la ora asta.
− Adam...
− Nu are vase, zise el încet.
Laura îl privea cu gura căscată.
− Nu are... Ce?
− Vase. Ați umblat ca nebunele o săptămână după
haine, farduri, pantofi și mai știu eu ce, și nu ați cumpă-
rat o afurisită de cană. Am ajuns să beau cafea din pa-
hare de plastic.
Laura o privi pe Erin cum se înroșește ușor și se în-
toarse spre Adam. Laura asimila vestea încet.
− Aha! Deci am mirosit eu bine. E ceva cu voi. Scuipă
tot! o împinse cu degetul pe Erin.
− Are mâncare în gură.
Ambele femei se întoarseră brusc spre Adam. Erin îi
zâmbi înțelegătoare, în timp ce Laura se uită urât la el.
− Pe bune, nu mai sunteți copii mici. Vă prostiți de-
geaba. Ați făcut‑o, nu? Îi privi pe rând. Logic, astfel ce ai
căuta acasă la ea, să îi bei cafeaua din pahar de plastic?
Aroganța din privirea lui Adam și jena lui Erin îi
confirmară. Se ridică brusc, făcând scaunul să scârțâie
și astfel le atrase atenția celor care ocupau cele câteva
mese de pe terasă.
− Ascultă aici la mine, încrezutule! Dacă aflu vreo-

dată, dacă cel puțin aud... ce să aud... dacă văd... Laura
se opri brusc. Trase aer în piept și reluă: Dacă o văd pe
Erin vărsând o lacrimă din cauza ta, jur că nu mai țin
cont că ești cine ești și eu sunt cine sunt, și te leg, ți‑o tai,
și pe onoarea mea dacă nu ți‑o dau la câini. Nu! Strigă
ea brusc! Nu la câini. La găini, să se bată alea pe ea și să
traaaaagăăă de ea până nu mai pot! O să regreți că mă ai
cumnată. Și eu o să stau în primul rând, lângă gardul de
la cotețul găinilor, cu un castron mare de floricele și cu
o sticlă de vin și o să mă bucur. Nu o să mă bucur, o să
explodez de fericire știindu‑te pe tine în chinuri. Se opri
iarăși și trase aer în piept. S‑a înțeles?
− Perfect, zise Adam, imaginându‑și scena.
Erin îl văzu ducând mâna între picioare și acoperin-
du‑și protector bărbăția.
Izbucni într‑un râs atât de puternic, încât avu nevoie
de câteva minute până să își revină.
Zilele următoare Erin le petrecu în compania lui Adam.
O însoți la cumpărături, ducând‑o într‑un supermarket
din Orașul Vechi. Au cumpărat cești, farfurii, tacâmuri.
Erin a ales un covor nou pentru sufragerie. Își mobilase
apartamentul în timp record. A schimbt perdelele din li-
ving cu unele albe, semitransparente, care permiteau lu-
minii să intre și să lumineze camera, încălzind‑o, parcă.
Adam i‑a adus într‑o după‑amiază un buchet de frezii,
care au fost așezate la loc de cinste, pe măsuța din dormi-
torul ei. El își petrecu fiecare noapte în patul ei. Pleca di-
mineața, după ce îi făcea cafeaua. Întotdeauna o privea
dormind câteva minute bune înainte să plece. Iubea felul
în care arăta când dormea. Ca un copil, fără griji. Poziția
ei preferată de somn, pe‑o parte, cu o pernă sub cap,

una în brațe și alta între picioare explica de ce avea atât
de multe perne. Era oarecum ordonată. Când se grăbea
însă, devasta totul în calea ei. Îl intriga faptul că nu o
văzuse luând legătura cu familia ei. Nu știa nici măcar
dacă avea una. Părea singură pe lume. Era isteață, amu-
zantă, senzuală. Timidă rareori.
Când îi făcea complimente, ea roșea. Când se contra-
ziceau, lăsă buza de jos să iasă în relief, fără să aibă habar
cât era de dulce. Părea un copil într‑un trup de femeie.
Prima zi de muncă a fost un succes pentru Erin. Vi-
sase atât de mult să lucreze, să facă ce îl plăcea, încât i se
părea de foarte multe ori că trăiește într‑un vis. Și îi era
frică să nu se trezească și să realizeze că nu a fost decât
un vis frumos. Zilele treceau repede, între cele opt ore
petrecute la birou, orele petrecute în compania lui Adam
și de cele mai multe ori și a Laurei. Trecuseră trei luni de
când plecase de lângă Olga. Se obișnuise cu programul
magazinelor. Supa gazpacho devenise preferata ei.
Weekendurile și le petrecea în compania lui Adam.
Vizitaseră insula Rousseau. Se plimbaseră desculți pe ma-
lul apei. Adam a încercat în zadar să o convingă să facă
baie goală, însă a renunțat când Erin l‑a stropit cu apă și
a văzut cât era de rece.
Nu înceta să se mire de atenția și tandrețea pe care i
le arăta Adam. Pentru ea era ireal tot ce era legat de el.
Iubita mea, poezia asta-i pentru tine.
Ești jumătatea bună, îndemni la fericire.
Puternică, optimistă, luptătoare
Și fata cea mai iubitoare.
Am împărțit totul chiar de la început.
Te-am însoțit la shopping, deși eu nu am vrut.
Amândouă formăm un întreg,
Ești partea bună din sufletul meu bleg.
Ai fost, ești, vei fi mereu
Lumina din sufletul meu.
Jumătatea bună din inima mea
Ai fost, ești, vei fi puterea mea.
Împărțim de toate, cu bune și cu rele
Momente unice, frumoase, dar și grele.
Am trecut și vom trece prin viață zâmbind
La tot ce e mai bun pe lume tânjind.
Îți doresc din suflet tot ce e mai bun pe lume
Să ai o viață superbă, plină de iubire.
Și să nu uiți vreodată, orice s-ar întâmpla
Că oricând, oricum...sunt jumătatea ta.
(Pentru Diana)
− Unde ești?
Erin tresări ușor. Îi zâmbi Laurei.
− Departe.
− Spre insula „Adam”?
Erin zâmbi.
− Cred.
Erau acasă la Laura și la Kevin. Ele aveau câte un pa-
har de vin în mâini și se prefăceau interesate de o emisi-
une de gastronomie, în timp ce Adam și Kevin dezbăteau
ultimul turneu de tenis.
− Uită‑te la ei cum se contrazic, arată Laura ușor spre
cei doi. Zici că sunt copii mici și se ceartă care să ia aca-
deaua mai mare.
− Lasă‑i în pace. Așa fac mereu. Niciunul nu câștigă.
− Mda... Ai fost ocupată săptămânile astea.
− Chiar că, aprobă Erin din cap. Își privi prietena în
ochi. Cum de am trăit atâția ani fără tine? Ești bestială.
− Sunt, nu? Adevărul e că sunt un specimen pe cale
de dispariție. Nu mai găsești alta ca mine.
− Unicat. Serios acum. Îți mulțumesc.
− Nu face asta.
− Vreau să o fac. Erin își ridică un picior pe canapea
și se cuprinse cu brațele, lăsându‑și capul pe genunchi.
Când am plecat de acasă, speram să trăiesc liniștită, să
lucrez, să fiu singură. Îmi place la nebunie munca mea.
Îmi place locul ăsta. Orașul. Oamenii. Trăiesc frumos și
sunt liniștită. Dar nu cred că aș mai suporta să fiu sin-

gură. Nu acum, când vă am pe voi. Am trăit... trăiesc, se
corectă ea repede, atâtea lucruri frumoase, că mi‑e frică.
− De ce?
− Nu știu nici eu. De prea mult bine? De „prea fru-
mos”? Habar nu am. Își întoarse capul și îl privi pe Adam.
Acesta îi explica lui Kevin o nouă idee de afaceri. De
„prea mult el”.
− Îl iubești!
− Mda, cred că da.
− Iubito! Laura se lipi de ea și o strânse în brațe. Adam
te adoră. Se vede clar, din modul în care te privește. Ni-
ciodată nu a mai venit la noi acasă până nu ai venit tu.
Nimeni nu îl mai recunoaște. L‑ai schimbat total.
− Nu vreau să îl schimb. Nu vreau să vă schimb viețile.
− L‑ai schimbat în bine, fără să știi. Crezi că e mo-
mentul potrivit să îi spun lui Kev?
− Nu ziceai că aștepți până la Crăciun? Mai e o săp-
tămână.
− Nu mai am răbdare.
Erin o îmbrățișă strâns.
− Îți mulțumesc iarăși. Amândouă aveau lacrimi în
ochi când se desprinseră din îmbrățișare.
− La mine hormonii sunt de vină. La tine?
− Se ia. Erin râse încet și se șterse la ochi. Aruncăm
bomba?
Se ridică ușor și o trase pe Laura în picioare.
− Băieți! Ochii și urechile la noi.
Așteptară puțin, până cei doi bărbați au fost atenți
la ele.
− Deci... începu Laura. Eu... Noi...
− Da, iubito?
− Kev, nu mă întrerupe dragule. Îmi uit ideile.
− Bine.
Adam le privea amuzat.
Cele două se strânseră de mâini și se priviră în ochi.
− La trei?
Laura aproba din cap.
Inspirară aer adânc în piept.
− Noi...
− Nu pot.
Vorbiseră în același timp. Erin o privi uimită. Laura
părea speriată. Era prima dată de când o cunoștea Erin
când se pierdea cu firea.
− Laura...
− Nu pot. Nu pot s‑o spun.
Kevin se îndreptă spre ea.
− Stai acolo! Laura îl țintui cu degetul. Nu te mișca.
Din cauza ta pățesc asta.
− Despre ce dracu’ vorbiți? interveni Adam.
− Laura...
− Kev, te rog. Stai acolo.
Laura izbucni în plâns.
− Iubito, mă sperii.
− Are dreptate, Laura. Erin o strânse ușor de mână.
Vrei s‑o spun eu?
− Ce să spui? Ce mama naibii se întâmplă?
Kevin începea să se sperie. Nu o văzuse pe Laura ni-
ciodată speriată și mai‑mai să plângă.
− Adam, Kevin... știm că nu vă așteptați, nici noi nu
ne așteptam, dar s‑a întâmplat. Cel mai rău e pentru La-
ura. Ea va trebui să suporte dureri...
− Ce dureri? se albi Kev la față.

Adam se apropie ușor de ele.
− Ești bolnavă?
− Of, pentru numele lui Dumnezeu! Erin, faci o dita-
mai dramă din asta. Eu... noi... vom avea un copil.
Toți patru rămaseră stane de piatră. Ele două, aștep-
tând reacția lui Kev. Cei doi bărbați uitaseră să mai res-
pire. Kevin reacționă primul.
− Care noi? Amândouă? Toți patru?
Erin realiză târziu ce spusese.
− Nuuuu.... doar voi. Adică Laura. Nu eu. În niciun
caz eu. Categoric nu.
Adam se încruntă la ea.
− Ești sigură?
− Normal.
Kevin se mișcă cu viteza luminii și o ridică pe Laura,
învârtind‑o. Amândoi râdeau și plângeau în același timp.
− Doamne, cât te iubesc! strigă Kevin. Nu îmi vine să
cred.
− Mi‑era frică. Mă temeam că e prea devreme.
− Iubito, cu tine nu voi regreta niciodată nimic.
Cei doi rămaseră îmbrățișați. Adam se apropie de
Erin. O luă de bărbie și îi ridică ușor fața spre el, pentru
a o privi în ochi. O analiză câteva secunde.
− Aș fi vrut să fii tu. Să fim noi în locul lor.
O lacrimă de desprinse din ochii ei, făcându‑și loc pe
obrazul său catifelat.
− Dar nu suntem. Și nu avem altceva de făcut decât
să ne bucurăm pentru ei.
El îi puse un sărut ușor pe buze și o îmbrățișă.
Te iubesc fără să știu de ce
Te iubesc la fiecare atingere
Te iubesc mai mult decât pe mine
Te iubesc. Iubesc totul la tine.
Iubesc zâmbetul tău în zorii dimineții
Când te uiți la mine și-alungi umbrele nopții.
Iubesc atingerea ta, cu prețul vieții mele,
Iubesc modul în care privim împreună spre stele.
Iubesc glasul tău când îmi spui că sunt a ta,
Iubesc senzația pielii tale pe pielea mea.
Iubesc ochii tăi atunci când mă privești,
Iubesc totul la tine, iubesc că mă iubești.
(Soțului meu)
În adâncul sufletului ei, Erin se bucura nespus pentru
Laura și Kev. Știa că vor fi părinți nemaipomeniți. Însă
se întreba cum ar fi fost să fie ea în locul Laurei. Nu re-
cunoscuse nicio reacție de pe chipul lui Adam. Își alungă
ideile despre copiii ei din minte și începură petrecerea
în cinstea viitorilor părinți. La două dimineața, casa era
plină de musafiri. Muzica se auzea tare din boxe. Kevin
comandase mâncare și băutură, iar câțiva tineri serveau
totul pe platouri argintii. Laura se schimbase într‑o ro-
chiță scurtă, elegantă și părea stăpână pe ea, plângă-
cioasa de mai devreme dispărând complet. Erin se trezi
prezentată tuturor ca iubita lui Adam. Era confuză și
bucuroasă în același timp. Din când în când, Adam îi
mai fura câte un sărut și o bucura cu câte o îmbrățișare
scurtă. Câte o atingere spontană, gesturi mici, dar care
cântăreau enorm în ochii lui Erin.
Surprinsese câteva priviri pline de intrigă din partea
unui grup de tinere care stăteau într‑un colț și își dă-
deau coate, privind‑o. Merse în bucătărie să își ia un
pahar de apă. În urma sa, sosi o brunetă într‑o rochie
atât de scurtă și se strâmtă, încât Erin se miră că putea
să se miște în ea.
− Eram sigură că tu ești.
− Pardon? Erin luă o gură de apă.
− Ochii te‑au dat de gol. Desigur, nu te‑am recunos-
cut de la început. Arăți... altfel.
Erin dădu să treacă. Bruneta însă se puse în fața ei.

− Trebuie să recunosc că nu mi‑am imaginat niciodată
că sub hainele alea de călugăriță și coafura aia groaznică,
se ascundea... asta! zise ea, făcând un gest cu mâna de sus
în jos spre Erin. Întotdeauna m‑am întrebat cum de un
bărbat ca Ben s‑a uitat la una ca tine.
Erin se încordă brusc. Faptul că ea știa despre Ben o
făcu să fie atentă.
− Recunosc că m‑am înșelat. Sau el s‑a înșelat. Nici-
odată nu vorbea despre tine. La cum arătai, nu miră pe
nimeni. Însă, sunt curioasă să aflu ce cauți în preajma lui
Adam.
− Nu e treaba ta.
− Drăguță, umblu de atâta timp după el, încât tu habar
nu ai. La fel cum habar nu ai câte nopți a petrecut el în
patul meu, între picioarele mele. O luă de mână și o trase
aproape de ea. Nu îți ajunge averea lui Ben? Umbli după
Adam acum?
− Nu um...
− Stai departe de el. Întoarce‑te la Ben. Altfel voi avea
grijă ca toți de aici să afle ce mironosiță ești și de unde
vii. Sunt convinsă că vei ține primele pagini ale ziarelor
când se va afla despre legătura ta cu Ben. Din câte știu,
ești logodită cu el. Ce‑ar spune Adam? Știe?
Erin își retrase mâna brusc. Începuse să respire atât
de repede, încât credea că va exploda. Zâmbetul arogant
al brunetei o făcu să vrea să o pocnească.
O doamnă se abține întotdeauna de la scene în public.
O adevărată doamnă nu se manifestă și își ține părerile
pentru ea.
Închise ochii și se rezemă de masă. În scurt timp, ră-

mase singură. Se gândi câteva minute și se hotărî să îl ia
pe Adam deoparte și să îi spună despre Ben. Bruneta
aceea avea dreptate. Era încă logodită cu Ben. Ieși din
bucătărie și se lovi de Kevin.
− Scuze.
Erin făcu un pas în spate.
− Hei, o prinse el de cot. Ești bine?
Erin dădu din cap încet.
− Trebuie să vorbesc cu Adam. Știi unde e?
− Era p‑aici, arată el spre sufragerie. Doar nu ești și
tu gravidă, nu? glumi el. Zâmbetul i se stinse însă când
văzu fața serioasă a lui Erin. Stai pe aproape. Merg să îl
caut.
Îi zâmbi încurajator și se îndreptă în direcția opusă
de unde venea ea. Erin trecu cu privirea peste grupul
gălăgios, care se mărea cu fiecare minut. O zări pe Laura
râzând, lângă două fete pe care le mai văzuse la cafenea.
Își făcu loc și se îndreptă spre terasa din spatele casei. Îl
găsi pe Adam. Era lipit de bruneta care o amenințase pe
ea mai devreme. Se sărutau.
Erin se clătină ușor. Crezu că avea să vomite. Un val
de greață i se ridică din stomac și amenință să pună stă-
pânire pe ea. Se răsuci pe loc și se lovi din nou de cineva.
De data aceasta era Laura.
− Aici erai! Zâmbetul îi pieri când văzu cum tremură
Erin. Ești ok?
Erin nu spuse nimic. Izbucni în lacrimi și trecu re-
pede pe lângă ea. Abia atunci Laura îl văzu pe Adam cum
o împingea pe brunetă de lângă el. Era destul de departe
să nu audă ce își spuneau, dar după mimica fetei părea
că avea ghinion în seara aceasta. O luptă aprigă se dădu

în ea. Să se ducă să îl pocnească în față pe Adam, sau să
meargă după Erin. Când în final se hotărî, era prea târ-
ziu. Erin plecase.
Te simt. Te simt atât de bine,
Te simt atât de aproape de mine.
Te simt, deși ești departe,
Te simt când inima îmi bate.
Îți simt atingerea fierbinte,
Și simt cum îmi pătrunzi în minte.
Ești parte din prezent, viitor, dar și trecut,
Ești parte din mine de când te-am văzut.
Îți simt privirea, trupul meu vibrează,
Când știu că ochii tăi mă analizează.
Tremur doar când mă privești
Aștept cu pielea ta să mă învelești.
− Unde ești, Erin? Unde draci ești?
Adam o căutase prin tot orașul. Trecuseră deja trei
zile de când plecase. Vorbise cu șefa ei și reușise să afle
doar că Erin își luase un concediu fără plată. Apartamen-
tul ei arăta la fel ca atunci când Adam fusese alături de
ea. Îi sună telefonul.
− Ce vrei, Kevin?
− Unde ești?
− La debarcader.
− Vino acasă. Laura știe unde e.
Douăzeci de minute mai târziu, credea că o să explodeze.
− Nu știi ce vorbești.
− E logodită. Era, se corectă Laura repede.
− Clar habar nu ai de capul tău.
− Nu fi idiot! Normal că știu ce vorbesc. Laura se ri-
dică brusc. Încerc să îți explic ceva, dar nu mă asculți.
Ochii și urechile la mine. Îți spun că a fost logodită de la
șaisprezece ani cu un bărbat, ceva... ambasador sau dracu’
să îl ia. Ales de mătușa ei. Nu de ea. Eu știu că ea te‑a ales
pe tine. Făcu o pauză de câteva secunde. Din toate punc-
tele de vedere.
Adam o privi surprins.
− Îți spun că știu cât însemni pentru Erin.
− Și atunci de ce a plecat?
− Habar nu am!
− Laura! Adam își trecu mâinile prin păr exasperat.

Hai să încetăm.
− Adică nu ai de gând să faci nimic?
− Și ce sugerezi tu să fac?
− Să îți urci fundul ăla apetisant în mașină, să conduci
ca nebunul până la aeroport și să îți iei un bilet cu desti-
nația Milano. Și să nu te întorci fără ea!
− Ea a ales să plece.
− Să fim serioși. Dacă bruneta ta...
− Nu e bruneta mea!
− Dacă nu îi spunea toate porcăriile alea, erați departe
acum. S‑a speriat și o înțeleg. Nu știai de Ben. Din punc-
tul ei de vedere, era un capitol închis. Și apoi, amândouă
am văzut‑o pe.... aia călare pe tine.
− Ți‑am explicat cum stă treaba.
− Mie. Nu și lui Erin. Te iubește. Știu că te iubește. Ea
nu știe; de fapt, îi este frică să își exprime sentimentele.
Dacă simți ceva pentru ea...
− O iubesc, lua‑m‑ar dracu’! Oftă puternic. O iubesc!
repetă el.
Laura îl privi compătimitor. Îl luă ușor în brațe.
− Atunci, nu o lăsa să scape. Du‑te după ea. Doar nu
i‑o lași arogantului ăla de Ben. Sau Olgăi.
− La dracu’ cu ei! E a mea! Doar a mea!
Ochii Laurei se umplură de lacrimi când îl văzu de-
marând în trombă. Cumnatul ei era îndrăgostit ireme-
diabil. Fără leac. În sufletul ei, Laura începuse o horă
mare. O juca însă încet, hotărând să grăbească pasul
când i se vor alătura Adam și Erin.
*
− Deci, dragule, avem liber să...

Olga îi strânse brațul și se opri brusc. Nu fusese anun-
țată că are musafiri. Îl privi încet pe Ben și ridică din
sprâncene ușor. Ben îi răspunse ridicând din umeri. Olga
mai făcu câțiva pași și își drese glasul.
Musafira lor, căci era o femeie, își ținea mâinile în-
crucișate și privea pe fereastră. Îi auzise, dar nu făcuse
niciun gest care să o dea de gol. Își simțea stomacul
tremurând.
− Mă scuzați, începu Olga.
Ea întoarse doar capul ușor.
− Dacă mă așteptați pe mine, îmi cer scuze. Nimeni
nu m‑a anunțat.
Erin se întoarse ușor.
Își privi mătușa în ochi. Apoi privirea ei se opri asu-
pra lui Ben. Amândoi păreau relaxați. Când Olga își luă
ochii de la ea și se întoarse spre Ben, ea realiză că nu o
recunoscuseră.
− Eu o să mă retrag, zise Ben încet. Te las să te ocupi
de musafirul tău.
Olga deschise gura, dar Erin i‑o luă înainte:
− Nu e nevoie. Nu stau mult.
Observă că amândoi o recunoscuseră după voce. Pe
fața lui Ben se citea mirarea, iar pe a Olgăi întâi șocul,
apoi uimirea, și, în cele din urmă, furia.
− Ce cauți aici?
Erin se așeză ușor pe canapea. Își puse piciorul drept
deasupra celui stâng și își împreună mâinile în poală.
Spera ca cei doi să nu observe cât de tare îi tremurau
mâinile.
− Din câte știu, asta e în continuare casa mea.
− Ha! Crezi că poți să mă fraierești? Asta e casa mea!

Olga se bătu cu mâna în piept. A mea!
− E casa părinților mei!
− Ei sunt morți!
− Sunt perfect conștientă!
− Ieși! țipă Olga.
− Nu ai să pupi! Erin începea să se enerveze. M‑ai
manipulat destul, ai făcut din mine ce ai vrut. Ei bine,
află că nu mai merge. Nu cu mine. Erin aia ștearsă a
dispărut!
− În câteva luni?
− Patru! Patru luni. În patru luni am reușit să schimb
totul la mine. Am recăpătat încredere. Mi‑am recăpătat
demnitatea.
− Crezi că dacă ți‑ai vopsit părul și ai pus pe tine o
rochie nu mai ești ce‑ai fost? Arăți că o panaramă. Uite
ce buze colorate ai!
− Cu siguranță nu mai sunt. Erin se apropie ușor de
Ben. Îl privi din cap până în picioare, apoi procedă la fel
și cu mătușa ei. Acum nu mai depind de tine. Sunt o
femeie independentă. Am serviciul ales de mine. Își puse
mâna pe piept. Hainele pe care mi le‑am ales eu, singură.
Plătite de banii mei. Mănânc ce vreau, când vreau, de
unde vreau. Mi‑am ales Prieteni! Prieteni! repetă ea din
nou. Am șters tot ce ai făcut tu cu mine.
Ben o analiza tăcut. Nu îi dăduse niciodată impor-
tanță. Întotdeauna o considerase ștearsă, dar căsătoria cu
o femeie de nivelul ei, cu averea și titlul ei, era în benefi-
ciul lui. Faptul că Olga o supraveghease îi convenise. To-
tul se schimbase însă de când plecase. Devenise, dintr‑o
femeie ștearsă, o femeie fatală. Nu își imaginase niciodată
că avea picioare superbe sub fustele alea oribile alese de

Olga. Sau că sânii ei pot umple generos un decolteu. Sau
că nuanța părului ei și rujul de pe buze îi pot părea atât
de atrăgătoare la o femeie.
− Spune ceva, Ben.
Acesta tresări.
− Ăăă... scuze. Eram... mă gândeam în altă parte.
− Te holbai, se răsti Olga.
− Nu mă amestec între voi.
− Ești logodnicul ei.
− Nu mai e!
Erin, Ben și Olga tresăriră speriați în același timp. Se
întoarseră toți odată spre ușă. Erin clipi uimită. Olga ră-
măsese pur și simplu cu gura căscată, iar pe fața lui Ben
se citea furia.
Adam stătea rezemat de tocul ușii. Erin trase adânc
aer în piept văzându‑l acolo. Își ținea mâinile în buzu-
nare și părea complet relaxat. Erin însă știa că se abținea
din greu. Văzu furia din ochii lui când îi analiză pe Ben
și pe Olga.
Gura lui era o linie subțire. Însă ea știa cât putea să fie
de senzuală. Ochii lui păreau să înghețe totul în jur, dar
ea știa de asemenea, cu câtă căldură o privea când se
afunda în ea.
− Și tu ești...? începu Ben.
− Adam Blaze.
− Și? Ce cauți aici? continuă Olga.
− Pe Erin.
O privi pe aceasta din urmă și inima i se opri în loc.
Doamne, cât o iubesc!
Erin rămăsese parcă lipită de canapea. Erau doar ea și

el. În cele din urmă, se desprinse și înaintă ușor spre el.
− Ce cauți aici?
− Pe tine.
Și‑ar fi așezat mâinile pe umerii ei. Ar fi strâns‑o în
brațe și ar fi sărutat‑o cu putere până ar fi rămas fără aer.
− Erin, cine este acest domn?
Erin o auzise pe Olga, însă nu îi răspunse.
Ea exista doar pentru Adam.
− Vreau să vorbesc cu tine.
− Și eu. Doar că mai am puțină treabă aici, zise ea,
făcând ușor semn cu capul spre Ben și mătușa ei.
Adam aprobă din cap.
− Ai nevoie de ajutor?
Erin zâmbi ușor.
− Nu. Nu mai am.
Îi luă fața în palme și îl sărută ușor. Îi auzi suspinul
lui Ben și geamătul de disperare al Olgăi. Și mai auzi
geamătul de plăcere din gâtul lui Adam. Se depărtă ușor
de el și îl privi în ochi, zâmbindu‑i larg. Apoi se întoarse
spre Olga și Ben.
− Deci... Am venit înapoi, doar astăzi, pentru că
mi‑am jurat că nu mă voi mai întoarce niciodată în
această casă, doar pentru a te anunța că o vând. Privi
chipul Olgăi înroșindu‑se. Am trecut pe la avocatul
tatei. Casa este scoasă la vânzare de câteva ore. Ca și
celelalte proprietăți, de altfel.
− Nu poți să faci așa ceva, zise Olga, așezându‑se.
− Ba pot, și o fac. Ca să nu spui că sunt prost crescută,
ți‑am lăsat casa de pe Borgospesso. Așa că nu ai motive
să te plângi.
− Erin, Olga te‑a crescut.

Erin îl privi pe Ben.
− Cu ce preț? Preferam să cresc într‑un orfelinat. Aș
fi avut prieteni. Aș fi avut libertate. Mi‑au trebuit atâția
ani ca să îmi dau seama că pot și merit mai mult. Regret
că ai pierdut un titlu și o avere considerabilă. Ca femeie,
ca iubită, nu m‑ai avut niciodată. Așa că eu cel puțin, nu
pierd și nu o să regret nimic. Ai două săptămâni să eli-
berezi casa, îi zise ea Olgăi. Se întoarse spre Adam. Nu
mai am nimic de făcut aici.
Îi întinse mâna și îl privi în ochi.
− Ce‑a fost în capul tău?
− La ce te referi? întrebă Erin surprinsă.
Ajunseseră în camera ei de hotel de câteva minute.
Erin își descălțase sandalele cu toc și își întinsese picioa-
rele pe măsuța din fața ei.
− Când ai plecat așa, fără să anunți pe cineva!
− Aaa! La asta! ridică din umeri și se bosumflă ca un
copil mic.
− Normal că la asta! Am înnebunit de frică. Te‑am
căutat ca un nebun astea patru zile.
− Eu nu...
− Taci și ascultă‑mă! izbucni el. O privi cum se făcea
mică pe canapea. Foarte bine. Ce ai văzut în seara aia, pe
tipa aia sărutându‑mă... Nu am nicio treabă cu ea.
− Nu..
− Nu am terminat! se întoarse el furios spre ea.
Erin închise gura din nou.
− Ea a venit la mine, umplându‑mi capul cu prostii
despre tine. Cum că ești pe punctul de a te mărita. La
început am fost furios. După câteva minute, am realizat
că oarecum știam că mai era ceva ce trebuia să aflu de la

tine. Doar te‑am văzut de atâtea ori șușotind pe la colțuri
cu Laura. Știam că e ceva. Se învârtea în jurul canapelei
pe care stătea ea și gesticula. Mi‑a vorbit vreo zece mi-
nute, aberații, gen că merit ceva mai bun, pe ea adică. Că
tu nu ești pentru mine. Că ești logodită și că te căsătorești.
Apoi m‑a sărutat. Din ce am înțeles de la Laura, atunci
ne‑ai văzut tu. Și ai fugit ca nebuna, fără să stai să privești
că am îndepărtat‑o frumos de mine și i‑am spus tare și
răspicat că te iubesc. Te iubesc ca un nebun! Iubesc totul
la tine. Și vreau să fiu cu tine. Vreau să fiu eu cel lângă
care te trezești și cu care îți bei cafeaua dimineața. Să fiu
eu cel lângă care te așezi seara în pat. Cu mine să faci
dragoste până la epuizare și eu să fiu cel care face dragoste
cu tine. Nu îmi pasă de averea ta, de titlu tău. Adică, îmi
pasă pentru că știu că sunt importante pentru tine. Dar
doar atât. Îmi pasă de tine și îmi pasă de noi.
− Adam...
− Te vreau în fiecare minut al vieții mele.
− Adam! repetă ea amuzată.
Adam însă era în lumea lui. Continua să se învârtă cu
o mână în buzunar, în timp ce cu cealaltă își scărpina
barba pe care nu avusese timp să o radă în dimineața
aceea.
− Te vreau cum nu am vrut niciodată o femeie. Te‑am
vrut din momentul în care ți‑am văzut fundul drăgălaș
în boxeri. Chiar dacă mă enervezi, Dumnezeu mi‑e mar-
tor că ești enervantă, tot te vreau. Cu nervi, fără nervi,
cu tot ce ai.
Inima lui Erin se umplu de dragoste pentru el. Se ri-
dică și se postă în fața lui. Râse încântată când îl văzu
oprindu‑se brusc și încruntându‑se la ea. Îi puse ușor

degetul pe buze.
− Deci, începu ea. Dacă m‑ai lăsa și pe mine să vor-
besc, am putea purta un dialog. Dar tu nuuuu, te încă-
pățânezi să ții un monolog. Unu la mână. Ea ridică un
deget. Am plecat pentru că erau niște lucruri care trebu-
iau lămurite. Doi. Mai ridică un deget. I‑aș fi tras una în
nas brunetei ăleia care și‑a pus mâinile, și nu numai, pe
tine. Am însă caracter și nu mă cobor la nivelul tuturor...
lianelor, zise ea, după un scurt moment de gândire.
Ochii lui Adam râdeau.
− Trei. Încă un deget ridicat. Dacă nu plecam atunci,
în momentul ăla, nu cred că aș mai fi avut curaj să o fac.
Mi‑a spus niște adevăruri și datorită ei am luat hotărârea
să las într‑adevăr trecutul în urmă. Complet. Patru. Am
avut ocazia să vizitez mormântul părinților mei și să îmi
iau la revedere de la ei. La modul cel mai serios. Și apoi,
m‑aș fi întors.
El miji ochii.
− Pe bune?
− Pe bune, răspunse ea. Își lăsă mâna în jos. Nu îmi
mai pot imagina viața fără tine, fără Laura, fără slujbă
mea din Geneva. Nu ai fi scăpat așa ușor de mine.
El îi luă fața în palme.
− Nici să nu mai spui așa ceva. Nu îmi mai pot ima-
gina viața fără tine.
O sărută. Erin își ridică mâinile pe umerii lui.
− Te iubesc, Adam. Te iubesc cum nu credeam că pot
iubi vreodată.
El îi desfăcu fermoarul rochiei. Îi trase rochia în jos
și o ridică în brațe.
− Te vreau cu totul, Erin. Cu tine vreau totul. O în-

tinse ușor pe pat și se dezbrăcă repede. Vreau să trăiesc
alături de tine pentru tot restul vieții.
− Adam...
Mâinile ei cutreierau rapid fiecare centimetru al cor-
pului lui. Adam îi sărută sânii și o pătrunse repede. Când
ea dădu capul pe spate, el o strigă ușor.
− Erin! Uită‑te în ochii mei!
Ea îl ascultă. Adam începu să se miște ușor în ea în
timp ce o privea în ochi.
− Iubesc ochii tăi.
Erin își săltă șoldurile, venind în întâmpinarea lui.
− Ai stele în ochi! Îți jur că ai stele în ochi!
− Și strălucesc doar pentru tine!
Erin îi trase capul în jos, pentru un sărut.
− Cu tine, Erin, doar cu tine vreau să fie ultimul meu
început.
− Cu tine, Adam, doar cu tine vreau infinitul!
Își pecetluiră dorințele cu un sărut. Afară, soarele
apunea, lăsând loc stelelor să strălucească. Și să facă loc
viselor să devină realitate.
Sfârșit.
De ce venim pe lume noi?
Că căutăm într-un război?
Căci asta este viața toată...
O luptă, un blestem, o soartă...
Ce vină au cei care trec prin luptă fără scop?
Și pierd
Totul în viață, pierd și scopul...
Dar mai ales își pierd norocul.
E soartă, e destin, e scop
E totul într-un simplu joc.
E vis, e țel, e fericire,
Un mare joc, numit „iubire”.

Stelele Din Ochii Tai - PDF Versiunea 1

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Stelele Din Ochii Tai - PDF Versiunea 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Stelele din ochii tăi

Denisa Claudia Raicu

Stelele din ochii tăi

Toate drepturile de reproducere, integral sau parţial, prin orice mijloa-

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

de aceea și plecase și renunțase la viața ei de dinainte.

− Ce e cu astea în geanta ta?

în orele alea de etichetă și în școala ta, tu te comporți ca

− Te porți ca un copil mic și imatur. Firește că trebuie

odihnească. Își aprinse o țigară și își lăsă capul pe spate,

− Mda, eu prefer filmul. Nu am răbdare să stau în-

− Desigur, nimeni nu a mai cerut până acum amestec.

faptului că mi l‑am însușit pe Kev, nu prea am prietene;

Erin zâmbi trist.

ziua aceea, am început să mă gândesc tot mai serios să

− De aia le‑am și lăsat. Am vrut să o iau de la zero din

− Da, sunt, și nu mă laud cu asta. Vorbește mai încet,

− Mă bucur pentru tine.

Taxiul opri în fața blocului cu patru etaje în care locuia.

Erin. Și fac și o programare la salon. Hai să aruncăm cu

Bărbatul o privi tacticos, din creștet, până ajunse de

Aruncă nervoasă peria pe pat și deschise ușa dormi-

− Ascultă, păpușă! Veni atât de aproape, încât Erin îi

alte două, și se întoarse ușor spre ea. Asta nu înseamnă

Ochii Laurei se măriră întâi de șoc, apoi de uimire,

Ochii ei se umplură de furie, în timp ce ai lui Adam

Se îndepărtară repede, dar nu suficient cât cei doi să

− Nu mi‑am dat seama ! Jur! Nu am vrut.

− Bine. Îmi dau seama că oricum se va afla. Doar că

Erin se privea în oglindă, nevenindu‑i să creadă. Pă-

− Sau să folosesc farduri. Sau... orice din ce mi‑ai fă-

− Pentru Dumnezeu, nu mai ești copil mic să îți dic-

− Ce‑o fi. Nu caut legături.

− Prefer să mergem așa. Simplu. Îmi place să îmi țin

− Ce vrei să știi? întrebă ea în cele din urmă.

cu degetul și încearcă să păstreze aparențele. Am crescut

− Nu sunt săracă. Olga nu a avut acces la conturile

Erin se încruntă ușor, amintindu‑și că încă nu știa cât

oprit. Gândurile lui se spulberară când ea se întoarse și

− Draga mea, arați nemaipomenit.

Erin deschise gura, dar fu întreruptă de Olga.

Ben îi aruncă o privire rapidă, apoi ieși la braț cu Olga.

Ea se încruntă ușor la el. Știa că erau logice și înte-

Închise ochii, când realiză că spusese cu glas tare ce

Când ea își ridică mâinile în părul lui, el se lipi de ea.

Ea negă din cap. Își puse mâinile pe pieptul lui și îl

Plăcerea și erotismul ei îl aduseră pe cele mai înalte culmi

− Dragoste cu tine, continuă el când ea se opri. De ce

Erin deschise un ochi leneș. Adam stătea pe o parte,

El veni în spatele ei și o luă ușor în brațe, punându‑și

Erin își concentră privirea în farfurie. Adam tăie cu

− Ascultă aici la mine, încrezutule! Dacă aflu vreo-

ei preferată de somn, pe‑o parte, cu o pernă sub cap,

sunt liniștită. Dar nu cred că aș mai suporta să fiu sin-

− Ce dureri? se albi Kev la față.

Erin dădu să treacă. Bruneta însă se puse în fața ei.

Închise ochii și se rezemă de masă. În scurt timp, ră-

că avea ghinion în seara aceasta. O luptă aprigă se dădu

− Laura! Adam își trecu mâinile prin păr exasperat.

− Deci, dragule, avem liber să...

− Ha! Crezi că poți să mă fraierești? Asta e casa mea!

că avea picioare superbe sub fustele alea oribile alese de

Erin rămăsese parcă lipită de canapea. Erau doar ea și