Cuprins

Note întunecate
Drepturi de autor © 2016 de Pam Godwin
Cuprins
Capitolul 1
Capitolul 2
Capitolul 3
Capitolul 4
Capitolul 5
Capitolul 6
Capitolul 7
Capitolul 8
Capitolul 9
Capitolul 10
Capitolul 11
Capitolul 12
Capitolul 13
Capitolul 14
Capitolul 15
Capitolul 16
Capitolul 17
Capitolul 18
Capitolul 19
Capitolul 20
Capitolul 21
Capitolul 22
Capitolul 23
Capitolul 24
Capitolul 25
Capitolul 26
Capitolul 27
Capitolul 28
Capitolul 29
Capitolul 30
Capitolul 31
Capitolul 32
Capitolul 33
Capitolul 34
Capitolul 35
Capitolul 36
Capitolul 37
Capitolul 38
Capitolul 39
Capitolul 40
Capitolul 41
Capitolul 42
Capitolul 43
Capitolul 44
Capitolul 45
Capitolul 46
Capitolul 47
Capitolul 48
Playlist
Alte că rți de Pam Godwin
Recunoștințe
Despre autor
OceanofPDF.com
 Copyright © 2016 by Pam Godwin
Toate drepturile rezervate

Designer de interior: Jovana Shirley, Unforeseen Editing,www.unforeseenediting.com

Aceasta este o lucrare de ficțiune. Numele, personajele, locurile și incidentele sunt produsul
imaginației autorului sau sunt folosite în mod fictiv, iar orice asemă nare cu persoane reale, vii
sau moarte, evenimente sau locuri este în întregime întâ mplă toare.

Nici o parte din această carte nu poate fi reprodusă sub nicio formă , cu excepția includerii unor
scurte citate într-o recenzie sau într-un articol, fă ră permisiunea scrisă a autorului

Vizitați site-ul meu lapamgodwin.com

OceanofPDF.com
Capitolul 1
Capitolul 2
Capitolul 3
Capitolul 4
Capitolul 5
Capitolul 6
Capitolul 7
Capitolul 8
Capitolul 9
Capitolul 10
Capitolul 11
Capitolul 12
Capitolul 13
Capitolul 14
Capitolul 15
Capitolul 16
Capitolul 17
Capitolul 18
Capitolul 19
Capitolul 20
Capitolul 21
Capitolul 22
Capitolul 23
Capitolul 24
Capitolul 25
Capitolul 26
Capitolul 27
Capitolul 28
Capitolul 29
Capitolul 30
Capitolul 31
Capitolul 32
Capitolul 33
 Capitolul 34
Capitolul 35
Capitolul 36
Capitolul 37
Capitolul 38
Capitolul 39
Capitolul 40
Capitolul 41
Capitolul 42
Capitolul 43
Capitolul 44
Capitolul 45
Capitolul 46
Capitolul 47
Capitolul 48
Playlist
Alte că rți de Pam Godwin
Recunoștințe
Despre autor
OceanofPDF.com
Să ră cie.
Înainte era mai ușor.
Poate pentru că nu-mi amintesc prea mult de ea câ nd eram copil. Pentru că eram fericit.
Acum tot ce a ră mas este durere, țipete și facturi neplă tite.
La șaptesprezece ani, nu știu prea multe despre lume, dar mi se pare că a fi nedorit și
nefericit este mai greu de îndurat decâ t să nu ai ce mâ nca.
Nodul din stomac mi se strâ nge. Poate că dacă vomit înainte de a pleca de acasă , îmi va
destinde nervii și îmi va limpezi mintea. Doar că nu-mi permit să pierd caloriile.
O respirație adâ ncă confirmă faptul că nasturii celei mai frumoase că mă și a mea se țin
împreună , iar decolteul meu considerabil este încă ascuns în mod conservator. Fusta lungă
pâ nă la genunchi îmi vine mai bine în această dimineață decâ t în magazinul de vechituri, iar
balerinii... Las-o baltă . Nu pot face nimic în legă tură cu tă lpile cră pate și cu rupturile de la
degetele de la picioare. Sunt singurii pantofi pe care îi am.
Ies din baie și merg în vâ rful picioarelor prin bucă tă rie, pieptă nâ ndu-mi degetele
tremurâ nde prin pă r. Ș uvițele umede îmi cad pe spate și îmi îmbibă că mașa. La naiba, mi se
vede sutienul prin țesă tura umedă ? Ar fi trebuit să -mi port pă rul ridicat sau să -l usuc, dar nu
mai am timp, ceea ce îmi întă rește și mai mult stomacul.
Iisuse, n-ar trebui să fiu atâ t de neliniștit. E doar prima zi de școală . Am fă cut asta de multe
ori.
Dar e ultimul meu an de liceu.
Anul care va determina restul vieții mele.
O singură greșeală , o medie mai mică decâ t perfectă , o încă lcare a codului vestimentar, cea
mai mică infracțiune va îndepă rta lumina reflectoarelor de la talentul meu și o va îndrepta spre
biata fată din Treme. Fiecare pas pe care îl fac în să lile de marmură ale Academiei Le Moyne
este un efort de a dovedi că sunt mai mult decâ t acea fată .
Le Moyne este unul dintre cele mai recunoscute, elitiste și scumpe licee de arte
interpretative din țară . Este intimidant. Al naibii de înspă imâ ntă tor. Nu contează dacă sunt cel
mai bun pianist din New Orleans. Încă din primul an de facultate, academia a că utat un motiv să
mă exmatriculeze, pentru a umple locul meu competitiv cu un elev care să aducă talent și dotă ri
financiare.
Mirosul de fum stă tut mă înră dă cinează în realitatea vieții mele. Apă s pe întrerupă torul de
perete din bucă tă rie, luminâ nd gră mezile de cutii de bere zdrobite și cutii de pizza goale.
Farfuriile scorojite umplu chiuveta, mucurile de țigară murdă resc podeaua și ce naiba e asta?
Mă aplec peste tejghea și mă holbez la reziduurile arse din bolul unei linguri.
Nenorocitule. Fratele meu a folosit cele mai bune ustensile ale noastre pentru a gă ti
cocaină ? Îl arunc la gunoi cu un val de furie.
Shane pretinde că nu poate plă ti facturile, dar nenorocitul fă ră loc de muncă are
întotdeauna bani pentru a petrece. Nu numai atâ t, bucă tă ria era imaculată câ nd am adormit, în
ciuda mucegaiului care înflorea pe pereți și a laminatului care se desprindea de pe blaturi. Asta
e casa noastră , la naiba. Singurul lucru care ne-a mai ră mas. El și mama habar n-au ce am
îndurat ca să ne ținem la zi cu plata ipotecii. Pentru binele lor, sper să nu afle niciodată .
Blana moale îmi atinge glezna, atră gâ ndu-mi atenția asupra podelei. Ochi aurii imenși se
holbează la o față de tabby portocaliu, iar umerii mi se relaxează instantaneu.
Schubert își înclină bă rbia lui scorojită și își freacă mustă țile de piciorul meu, cu coada
mișcâ ndu-se în aer. Întotdeauna știe câ nd am nevoie de afecțiune. Uneori cred că el este
singura dragoste ră masă în această casă .
"Trebuie să plec, scumpule", îi șoptesc, întinzâ ndu-mă să -i scarpin urechile. "Fii un pisoi
cuminte, bine?"
Scot ultima felie de pâ ine cu banane din ascunză toarea sa din fundul că mă rii, ușurată că
Shane nu o gă sise. O înfă șor într-un prosop de hâ rtie și încerc să evadez câ t se poate de discret
spre ușa din față .
Casa noastră dă ră pă nată are o cameră lată și cinci camere lungi. Nu există holuri. Cu
camerele așezate una în fața celeilalte și cu toate ușile aliniate, aș putea sta pe prispa din spate,
aș putea trage cu pușca în ușa din față și nu aș nimeri niciun perete.
Dar aș putea să -l lovesc pe Shane. Deliberat. Pentru că e o povară și o pierdere de viață . E cu
nouă ani mai mare cu nouă ani, mai mare cu 150 de kilograme și singurul frate pe care îl am.
Scâ ndurile de lemn vechi de o sută de ani gem sub picioarele mele, iar eu trag aer în piept,
așteptâ nd ră getul de bețiv al lui Shane.
Tăcere. Mulțumesc, Isus.
Ț inâ nd pâ inea învelită la piept, trec mai întâ i prin camera mamei. Am trecut prin ea cu
treizeci de minute în urmă , pe jumă tate adormită și tâ râ ndu-mă spre baie în întuneric. Dar cu
lumina din bucă tă rie care stră lucește prin ușă , grumazul din patul ei pare inconfundabil de
uman.
Mă poticnesc de surpriză , încercâ nd să -mi amintesc ultima dată câ nd am vă zut-o. Acum
două ...trei să ptă mâ ni?
O tresă rire se agită în spatele sternului meu. Poate că a venit acasă ca să -mi ureze noroc în
prima mea zi?
Trei pași liniștiți mă poartă pâ nă la pat. Camerele dreptunghiulare sunt înghesuite și
înguste, dar tavanele se înalță la cel puțin trei metri sau mai sus. Tata obișnuia să spună că
acoperișul înclinat și dispunerea lungă din față în spate era un proiect de ventilație pentru a se
asigura că toată dragostea lui putea să curgă .
Dar tata a plecat, iar tot ce a ră mas în casă sunt tusea mucegă ită și scuipată de la aparatele
de la ferestre.
Mă aplec peste saltea, stră duindu-mă să vă d pă rul tuns al mamei în umbră . În schimb, mă
întâ lnesc cu mirosul amar de bere și iarbă . Bineînțeles că da. Mă car e singură . Nu mă
interesează să -l cunosc pe bă rbatul lunii cu care se cuplează .
 Să o trezesc? Instinctul îmi spune să n-o fac, dar, la naiba, mă doare să -i simt brațele în jurul
meu.
"Mamă ?" Ș optesc.
Grumazul se mișcă și un geamă t adâ nc ră sună din pă turi. Un gemete de bă rbat, unul pe care
îl cunosc cu o intimitate îngrozitoare.
Un fior mă cuprinde pe șira spină rii în timp ce mă dau înapoi. De ce este cel mai bun prieten
al fratelui meu în patul mamei?
Brațul gros al lui Lorenzo se ridică , iar mâ na lui mă prinde de ceafă , tră gâ ndu-mă spre el.
Arunc pâ inea în încercarea mea de a mă îndepă rta, dar el este mai puternic, mai ră u și nu
ră spunde niciodată la Nu.
"Nu", spun oricum, frica amplificâ ndu-mi vocea, pulsul trecâ ndu-mi prin urechi. "Oprește-
te!"
Mă trâ ntește pe pat, împingâ ndu-mă cu fața în jos sub trupul lui transpirat. Respirația
fierbinte de bere mă sufocă . Apoi greutatea lui, mâ inile lui... oh, Doamne, erecția lui. Mă lovește
în fund cu ea, îmi ridică fusta, gâ fâ itul lui greu îmi zgâ rie urechile.
"Dă -te de pe mine!" Mă zbat să lbatic, degetele mele zgâ riind pă turile, fă ră să mă ducă
nică ieri. "Nu vreau asta. Te rog, nu..."
Palma lui îmi plesnește peste gură , închizâ ndu-mi gura, în timp ce puterea lui îmi limitează
mișcă rile.
Corpul meu se ră cește, amorțește, se pră bușește ca un lucru mort, se separă de spațiul meu
mental. Mă las să alunec, concentrâ ndu-mi concentrarea pe siguranța din ceea ce știu, ceea ce
iubesc, în timp ce îmi învă luie întreaga ființă cu atmosfera întunecată , lovituri ușoare de clape
de pian, ritm atonal. Sonata nr.9 de Scriabin. Îmi vă d degetele plimbâ ndu-se prin piesa de pian,
aud melodia obsedantă și simt fiecare notă tremurâ ndă tră gâ ndu-mă și mai mult în masa
neagră . Departe de dormitor. Departe de corpul meu. Departe de Lorenzo.
O mâ nă se strecoară sub pieptul meu, strâ ngâ ndu-mi pieptul, tră gâ ndu-mă de că mașă , dar
eu mă pierd în notele disonante, recreâ ndu-le cu grijă , distră gâ ndu-mi gâ ndurile. Nu poate să -
mi facă ră u. Nu aici, cu muzica mea. Niciodată , niciodată .
Se schimbă , își bagă mâ na între fesele mele, în interiorul chiloților, pipă indu-mi cu asprime
gaura din spate pe care o face mereu să sâ ngereze.
Sonata se sparge în mintea mea și încerc să reasamblez acordurile. Dar degetele lui sunt
necruță toare, forțâ ndu-mă să -i suport atingerea, palma lui înă bușindu-mi țipă tul. Trag aer în
piept și îmi lovesc frenetic picioarele lâ ngă noptieră . Piciorul meu se ciocnește de lampă și o
trimite pe podea.
Lorenzo îngheață , mâ na lui se strâ nge pe gura mea.
Zgomote puternice vibrează peretele de lâ ngă capul meu, un pumn bate în camera lui
Shane. Mi se ră cește sâ ngele.
"Ivory!" Vocea lui Shane ră sună prin perete. "M-ai trezit, nenorocitule, nenorocitule!"
Lorenzo sare de pe mine și se întoarce în raza de lumină din ușa bucă tă riei. Tatuajele
tribale îi înnegresc pieptul, iar pantalonii de trening largi îi atâ rnă de șoldurile înguste. O
persoană modestă i-ar putea considera atră gă tor fizicul să u robust și tră să turile latino
puternice. Dar aparențele sunt doar pielea sufletului, iar sufletul lui este putred.
Mă dau jos din pat, îmi dau jos fusta și iau pâ inea învelită de pe podea. Ca să ajung la ușa din
față , trebuie să trec prin camera lui Shane, apoi prin salon. Poate că nu s-a tâ râ t încă din pat.
 Cu pulsul tremurâ nd, mă arunc în caverna neagră ca smoala din camera lui Shane și...
Oomph! Mă lovesc de pieptul lui gol.
Așteptâ ndu-mă la reacția lui, mă abat din calea primei sale lovituri, doar pentru a-mi
expune obrazul la palma dură a celeilalte sale mâ ini. Impactul mă trimite înapoi în camera
mamei, iar el ră mâ ne cu mine, cu ochii că zuți într-o ceață de alcool și droguri.
Câ nd mă gâ ndesc că ară ta ca tata. Dar asta a fost înainte... În fiecare zi, pă rul blond al lui
Shane se retrage tot mai mult, obrajii i se adâ ncesc mai mult în fața lui pestriță , iar burta îi
atâ rnă mai jos peste acei pantaloni scurți de antrenament ridicoli.
Nu s-a mai antrenat de câ nd a dezertat din pușcașii marini, acum patru ani. Anul în care
viețile noastre s-au dus de râ pă .
"De ce. La naiba..." Shane spune, împingâ ndu-și fața în a mea, "trezești casa asta nenorocită
la cinci dimineața?"
Teoretic, este aproape ora șase și trebuie să fac o scurtă oprire înainte de cele patruzeci și
cinci de minute de navetă .
"Am școală , idiotule." Îmi îndrept coloana vertebrală , ridicâ ndu-mă în picioare, în ciuda
fricii îngrozitoare care îmi acrește stomacul. "Ceea ce ar trebui să întrebi este de ce Lorenzo
doarme în patul mamei, de ce pune mâ inile pe mine și de ce țipam să se oprească ."
Urmă resc atenția lui Shane că tre prietenul să u. Cerneala decolorată mâ zgă lește pe pă rțile
laterale ale feței lui Lorenzo, indiscernabilă sub umbra întunecată a perciunilor. Dar tatuajul
proaspă t de pe gâ tul lui arde la fel de îndră zneț și negru ca și ochii lui. Dăruiește, scrie. După
felul în care se uită la mine, e o promisiune.
"A venit din nou la mine." Privirea lui Lorenzo ră mâ ne pe a mea, expresia lui fiind o pâ nză
deschisă de ră utate. "Ș tii cum e ea."
"Prostii!" Mă întorc spre Shane, cu vocea mea rugă toare. "Nu vrea să mă lase în pace. De
fiecare dată câ nd te întorci cu spatele, el îmi scoate hainele și..."
Shane mă apucă de gâ t și mă aruncă cu fața-ntâ i în tocul ușii. Încerc să mă feresc,
zdruncinâ ndu-mă împotriva forței furiei lui, dar gura mea se lovește de colțul ascuțit.
Durerea îmi izbucnește prin buză . Câ nd simt gustul sâ ngelui, îmi ridic bă rbia pentru a nu-mi
murdă ri hainele.
Mă eliberează , cu ochii încețoșați și pleoapele grele, dar ura lui mă stră punge mai tare ca
niciodată . "Dacă îți mai ară ți sâ nii în fața prietenilor mei din nou, o să le tai naibii din gură . M-ai
auzit?"
Mâ na îmi zboară la piept și inima mi se scufundă câ nd palma îmi alunecă prin V-ul deschis
al că mă șii. Cel puțin doi nasturi au dispă rut. La naiba! Academia o să mă dea în scris sau, mai
ră u, o să mă dea afară . Scrutez cu disperare patul și podeaua, că utâ nd mici puncte de plastic în
marea de haine împră știate. Nu le voi gă si niciodată , iar dacă nu plec acum, vor fi mai mult
sâ nge și nasturi lipsă .
Mă întorc și fug prin camera lui Shane, strigă tele lui furioase mă împing mai repede. În
salon, îmi iau ghiozdanul de pe canapeaua pe care dorm și ies pe ușă în urmă toarea ră suflare,
expirâ nd ușurată în cerul gri. Soarele nu va ră să ri decâ t peste o oră , iar pe strada pustie totul e
liniștit.
În timp ce fac un pas în afara peluzei din față , încerc să scap de mintea mea ultimele zece
minute, compartimentat în bagaje. Din cele de tip vechi, din piele maro cu catarame mici și
bronzate. Apoi îmi imaginez bagajul așezat pe verandă . Ră mâ ne aici, pentru că nu pot că ra prea
multe.
 O scurtă alergare mă duce spre linia 91. Dacă mă gră besc, mai am timp să vă d ce face Stogie
înainte de urmă torul autobuz.
Ocolind gropile care umflă stră zile mă rețe, mă rginite de copaci, trec pe lâ ngă șiruri de
că suțe și de case de tip "shotgun", fiecare dintre ele pictată în toate culorile și împodobită cu
mă rcile de marcă ale sudului profund. Balustrade din fier forjat, lă mpi cu gaz, ferestre ghilotină
și frontoane gravate cu volute ornamentate, totul este acolo dacă poți privi dincolo de
verandele că zute, graffiti și gunoaie putrede. Terenurile goale, cu vegetație abundentă ,
marchează peisajul stradal, de parcă am avea nevoie de amintiri despre ultimul uragan. Dar
rezonanța orașului Treme prosperă în solul fertil, în istoria culturală și în zâ mbetele învechite
ale oamenilor care numesc acest capă t de oraș casa lor.
Oamenilor le place Stogie.
Ajung la ușa puternic baricadată a magazinului să u de muzică și gă sesc mâ nerul descuiat. În
ciuda lipsei de clienți, el deschide magazinul în momentul în care se trezește. Pâ nă la urmă ,
acesta este mijlocul lui de trai.
Clopoțelul de deasupra capului sună câ nd intru, iar atenția mea se îndreaptă compulsiv
spre vechiul Steinway din colț. Mi-am petrecut fiecare vară , de câ nd mă știu, bă tâ nd la clapele
acelui pian pâ nă câ nd mă durea spatele și îmi pierdeam sensibilitatea degetelor. În cele din
urmă , aceste vizite s-au transformat în locuri de muncă . Mă ocup de clienții lui, de contabilitate,
de inventar, de tot ce are nevoie. Dar numai în timpul verii, câ nd nu am mijloacele necesare
pentru a-mi câ știga alte venituri.
"Ivory?" Baritonul ră gușit al lui Stogie ră sună în micul magazin.
Pun pâ inea cu banane pe tejgheaua de sticlă și strig spre spate. "Am adus micul dejun."
Sunetul tâ râ it al mocasinilor îi semnalează apropierea, iar corpul să u cocoșat iese din
locuința sa din camera din spate. La nouă zeci de ani, bă rbatul încă se poate mișca repede,
traversâ nd magazinul de parcă trupul să u fragil nu ar fi mă cinat de artrită .
Ochelarii lui întunecați denotă că are o vedere slabă , dar, pe mă sură ce se apropie, privirea
lui gă sește instantaneu nasturii lipsă de la că mașa mea și tă ietura umflată de pe buza mea.
Ridurile de sub marginea șepcii lui de baseball se adâ ncesc. A mai vă zut lucrarea lui Shane și
sunt atâ t de recunoscă tor că nu cere sau oferă milă . Poate că sunt singura fată albă din cartierul
ă sta și cu siguranță sunt singurul copil cu educație la o școală privată , dar diferențele se
termină aici. Bagajul meu este la fel de comun în Treme ca și mă rgelele aruncate pe Bourbon
Street.
În timp ce mă privește din cap pâ nă în picioare, își scarpină mustă țile, micile fire albe de pă r
se disting pe tenul să u negru ca de că rbune. Tremură turi vizibile îi stră bat brațele, iar el își
încovoaie umerii, fă ră îndoială o încercare de a-și masca durerea. Îi urmă resc starea de
să nă tate în declin de luni de zile și sunt neputincios să o opresc. Nu știu cum să -l sprijin sau să -i
ușurez suferința, iar asta mă omoară încet pe dină untru.
I-am vă zut finanțele. Nu-și poate permite medicamente sau vizite la doctor sau chiar lucruri
de bază , cum ar fi mâ ncarea. Cu siguranță nu-și poate permite un angajat, ceea ce a fă cut ca
ultima mea vară pe statul să u de plată să fie dulce-amară . Câ nd voi absolvi la Le Moyne în
primă vară , voi pleca din Treme, iar Stogie nu se va mai simți obligat să aibă grijă de mine.
Dar cine va avea grijă de el?
Scoate o batistă din buzunarul că mă șii, mâ na îi tremură câ nd o ridică spre buza mea.
"Ară ți foarte inteligent în această dimineață ." Ochii lui pă trunză tori s-au înfipt în ai mei. "Ș i
nervos."
 Închid ochii în timp ce el șterge sâ ngele. Ș tie deja că cel mai puternic aliat al meu de la
academie și-a dat demisia din funcția de instructor principal de muzică . Relația mea cu doamna
McCracken a durat trei ani. Era singura persoană din Le Moyne care mă susținea. Să -i pierd
sprijinul pentru o bursă e ca și cum aș lua-o de la capă t.
"Am doar un an la dispoziție." Îmi deschid ochii, fixâ ndu-i pe cei ai lui Stogie. "Un an pentru
a impresiona un nou instructor."
"Ș i tot ce ai nevoie este un moment. Asigură -te doar că ești acolo pentru el."
Voi lua linia 91 la câ teva stră zi distanță . Că lă toria cu autobuzul durează două zeci și cinci de
minute. Apoi, zece minute de mers pe jos pâ nă la campus. Îmi verific ceasul. Voi fi acolo, cu
nasturi lipsă , buza spartă , dar degetele mele încă funcționează . Voi face ca fiecare moment să
conteze.
Îmi trec limba peste tă ietură și mă strâ mb la gră simea din jurul pielii rupte. "Se observă ?"
"Da." Îmi aruncă o privire îngustă . "Dar nu la fel de vizibil ca zâ mbetul tă u."
Fă ră să mă aștept, buzele mele se încrețesc, ceea ce sunt sigură că era intenția lui. "Ești atâ t
de fermecă tor."
"Doar câ nd merită ." Deschide sertarul cu dezordine de la șold și își scormonește o mâ nă
tremurâ ndă printre bețele de chitară , ancii, cuiele... Ce caută ?
Oh! Iau acul de siguranță de lâ ngă degetul lui iscoditor și caut altul. "Mai ai vreunul?"
"Doar unul."
După câ teva ajustă ri strategice, reușesc să -mi prind partea din față a că mă șii și îi ofer un
zâ mbet recunoscă tor.
Cu o bă taie ușoară pe capul meu, face o mișcare de alungare. "Du-te. Ridică -te de aici."
Ceea ce spune de fapt este: "Du-te la școală ca să pot pleca din casa aia". Să ies din Treme. Să
ies din viața asta.
"Am de gâ nd să o fac." Alunec pâ inea pe tejghea.
"Oh, nu, acum. Ia-o tu."
"Mă vor hră ni la școală ."
Ș tiu că aude minciuna, dar o acceptă oricum.
Câ nd mă întorc să plec, mă apucă de încheietura mâ inii cu mai multă putere decâ t credeam
că este capabil.
"Sunt norocoși să te aibă ." Ochii lui întunecați sclipesc. "Niște nenorociți al naibii de
norocoși. Să nu-i lași să uite asta."
Are dreptate. Doar pentru că familia mea nu poate oferi donații bogate sau relații puternice,
nu înseamnă că sunt un caz de caritate. Taxa de școlarizare pentru cei patru ani a fost plă tită în
întregime câ nd aveam zece ani, iar la paisprezece ani am trecut audițiile necesare, la fel ca și
colegii mei. Atâ ta timp câ t voi continua să îi depă șesc pe ceilalți la cursuri, recitaluri, eseuri și
comportament, academia s-ar putea să nu fie atâ t de greu să renunțe la mine.
Cu un să rut pe obrazul zbâ rcit al lui Stogie, mă îndrept spre stația de autobuz, fă ră să pot
împiedica groaza să mi se întoarcă în stomac. Ce se întâ mplă dacă noul meu instructor de
muzică mă ură ște, dacă refuză să mă îndrume sau să mă sprijine în procesul de înscriere la
facultate? Tata ar fi devastat. Doamne, asta e cea mai mare durere a mea. Oare tata se uită la
mine? A vă zut lucrurile pe care le-am fă cut pentru a mă descurca? Lucrurile pe care va trebui să
le fac din nou, chiar în seara asta? Îi este dor de mine la fel de mult cum îmi este mie dor de el?
Uneori, golul îngrozitor pe care l-a lă sat în urmă doare atâ t de tare încâ t nu-l pot suporta.
Uneori vreau să cedez în fața durerii și să mă ală tur lui, oriunde s-ar afla.
 Acesta este motivul pentru care mut cea mai mare provocare a mea în fruntea listei de
sarcini.
Astă zi, voi zâ mbi.
OceanofPDF.com
În timp ce ședința de dimineață devreme a facultă ții se încheie, noii mei colegi stră lucitori ies
din bibliotecă într-un monocrom de costume amidonosite și tocuri care pocnesc. Ră mâ n așezat
la masă , așteptâ nd ca turma să se împră știe în timp ce o urmă resc cu coada ochiului pe Beverly
Rivard.
Nu și-a schimbat poziția autoritară din capul mesei, nu mi-a aruncat nici mă car o privire de
câ nd m-a prezentat la începutul ședinței. Dar o va face, de îndată ce se va elibera sala. Fă ră
îndoială că mai are un punct pe ordinea de zi de discutat. În particular.
"Domnule Marceaux." Ochii ei se taie în ochii mei în timp ce alunecă pe podelele de
marmură , surprinză tor de liniștită în pantofii ei pretențioși, și închide ușile în spatele ultimului
membru al personalului. "O vorbă scurtă înainte de a pleca."
Va fi mai mult decâ t un cuvâ nt, dar nu voi folosi semantica pentru a dezechilibra poziția pe
care ea crede că o are asupra mea. Există modalită ți mai inventive de a o pune în genunchi.
Îndoindu-mi mâ inile în poală , mă înclin în scaunul de piele, cu un cot pe masă și o gleznă pe
genunchi. Îi ofer toată forța privirii mele, pentru că este genul de femeie care vrea ceva de la
toată lumea, ceva puternic pe care să îl poată manipula după propria voință și viziune.
Deocamdată , tot ce primește de la mine este atenția mea.
Beverly se plimbă în jurul mesei lungi, cu costumul ei modest de fustă croit pe mă sura
siluetei sale subțiri. Cu 20 de ani mai în vâ rstă decâ t mine, își poartă vâ rsta cu o eleganță
remarcabilă . Pomeți înalți și pronunțați. Tră să turi înguste, aristocratice. Abia dacă are un rid pe
tenul ei palid.
Greu de spus dacă are pă rul gri sau blond acolo unde i se adună la ceafă . Pun pariu că nu-l
poartă niciodată desfă cut. Atragerea atenției bă rbaților nu este o vanitate specială pentru ea.
Nu, mâ ndria ei feroce constă în sentimentul de superioritate pe care îl are atunci câ nd dă
ordine și își privește subordonații cum se înghesuie să o pupe în fund.
Prima și singura noastră întâ lnire față în față din timpul verii a scos la iveală o parte din
natura ei. Restul am dedus. Nu a devenit decan la Le Moyne prin bună tatea inimii sale sau prin
faptul că s-a ferit de concurență .
Ș tiu de prima mâ nă de ce este nevoie pentru a supraveghea o școală pregă titoare ca
aceasta.
Ș tiu, de asemenea, câ t de ușor este să pierzi această poziție.
 În timp ce se îndreaptă spre mine, ochii ei ascuțiți trec prin colțurile dintre bibliotecile de
mahon, biroul gol al bibliotecarului și canapelele libere din capă tul celă lalt. Da, Beverly. Suntem
singuri.
Se coboară pe scaunul de lâ ngă mine, cu picioarele încrucișate la genunchi, și mă privește cu
un zâ mbet calculat. "Te-ai instalat în noua ta casă ?"
"Hai să nu ne prefacem că îți pasă ."
"Bine." Își tâ ră ște unghiile tă iate pe fustă . "Avocatul lui Barb McCracken m-a contactat. Se
pare că a decis să nu plece în liniște."
Nu e problema mea. Ridic un umă r din umeri. "Ai spus că te descurci tu."
Poate că Beverly nu este atâ t de competent pe câ t am presupus.
Ea fredonează , ținâ ndu-se de zâ mbet, dar acum e mai strâ ns. "M-am descurcat."
"Ați mai aruncat bani pe ea?"
Zâ mbetul îi alunecă . "Mai mult decâ t era justificat, partea lacomă ..." Buzele i se subțiază în
timp ce se lasă pe spate în scaun și privește fix în cealaltă parte a camerei. "Oricum. S-a
terminat."
Îmi relaxez gura într-un semisâ mbet, un semnal deliberat de amuzament. "Deja te îndoiești
de aranjamentul nostru?"
Își întoarce privirea spre mine. "Sunteți un risc, domnule Marceaux." Ochii ei se îngustează
în fâ șii de gheață în timp ce își rotește scaunul spre mine. "Câ te oferte de muncă ați avut de la
eșecul din Shreveport? Hmm?"
Batjocura ei trezește un torent de furie și tră dare care îmi ridică pulsul. Gâ tul îmi arde de
dorința de a o ataca, dar tot ce îi ofer este o sprâ nceană arcuită .
"Corect. Ei bine." Ea adulmecă cu insolență . Sau nesiguranță . Probabil ambele. "Le Moyne
are o reputație inimitabilă , una pe care eu sunt responsabil să o mențin. Plecarea lui McCracken
și dorința mea de a te angaja ca înlocuitor al ei au stâ rnit suspiciuni nedorite."
În timp ce Shreveport mi-a distrus reputația profesională , motivul demisiei mele nu a fost
niciodată fă cut public. Cu toate acestea, oamenii vorbesc. Bă nuiesc că majoritatea profesorilor
și familiilor de studenți de la Le Moyne vor auzi șoaptele. Aș prefera să transmit adevă rul decâ t
să mă supun unor judecă ți bazate pe zvonuri ră stă lmă cite. Dar condițiile oferite de Beverly
pentru oferta de muncă necesită tă cerea mea.
"Nu uitați înțelegerea noastră ." Coatele ei se apasă pe pă rțile laterale, ochii ei prea
stră lucitori, aproape sticloși. "Ț ine-ți gura închisă și lasă -mă pe mine să conduc oile și
pă lă vră geala lor frivolă ."
Spune acest lucru ca și cum ar trebui să fiu impresionat de practicile sale de afaceri lipsite
de etică . Dar ceea ce a fă cut fă ră să vrea și-a ară tat mâ na. Frica ei este palpabilă . A concediat pe
nedrept un profesor titular și a plă tit-o pe femeie să tacă , totul pentru a mă aduce aici în interes
personal. Dacă ar fi controlat cu adevă rat situația, nu ar fi simțit nevoia să inițieze această
conversație. Are suficient sâ nge rece pentru a distruge viețile oamenilor, dar asta nu înseamnă
că este pregă tită să joace acest joc. Jocul meu.
Îmi frec un deget peste buza de jos, încâ ntat de felul în care ochii ei urmează cu reticență
mișcarea.
Pielea de deasupra gulerului ei cu nasturi se înroșește. "Este extrem de important să
menținem atenția asupra realiză rilor tale ca educator." Își ridică bă rbia. "Mă aștept să dați un
exemplu profesional în clasă ..."
 "Nu-mi spuneți cum să -mi fac treaba." Am fost un instructor respectat înainte de a urca în
ierarhia administrativă . La naiba cu ea și cu îndră zneala ei.
"La fel ca majoritatea profesorilor, se pare că aveți o problemă cu învățarea. Așa că încercați
să fiți atent." Se apleacă în față , cu un ton scă zut și tă ios. "Nu voi permite ca perversiunile tale să
întunece colțurile școlii mele. Dacă comportamentul tă u nepotrivit de la Shreveport se repetă
aici, înțelegerea cade."
Amintirea a ceea ce am pierdut îmi stâ rnește un foc în piept. "Este a doua oară câ nd
menționezi Shreveport. De ce? Ești curios?" Îi întorc o privire provocatoare. "Dă -i drumul,
Beverly. Pune întrebă rile tale arză toare."
Ea întrerupe contactul vizual, gâ tul i se înă sprește. "Nu angajezi o curvă pentru a auzi
despre ispră vile sale."
"Oh, sunt o curvă acum? Schimbi termenii înțelegerii noastre?"
"Nu, domnule Marceaux. Ș tii de ce te-am angajat." Vocea ei urcă o octavă . "Cu precizarea
explicită că nu vor exista indiscreții." Își coboară tonul. "Nu vreau să mai aud nici un cuvâ nt
despre asta."
I-am permis să fie în avantaj încă din momentul în care m-a contactat. E timpul să vedem
cum se descurcă cu o mică umilință .
Înclinâ ndu-mă în față , mă prind de cotierele scaunului ei și o țin în cușcă . "Minți, Beverly.
Cred că vrei să auzi toate detaliile murdare ale indiscrețiilor mele. Să -ți descriu pozițiile folosite,
sunetele pe care le scotea ea, mă rimea mă dularului meu...?"
"Stop!" Trage aer în piept, o mâ nă îi tremură pe piept înainte de a-și strâ nge pumnul și de a-
și lipi expresia demnă pe care o arată lumii. "Ești dezgustă tor."
Râ d și mă odihnesc pe spate în scaun.
Sare în picioare, uitâ ndu-se fix la mine. "Stai departe de facultatea mea, în special de femeile
care lucrează pentru mine."
"Am verificat ofertele în ședința din această dimineață . Chiar ar trebui să actualizați
peisajul."
Erau câ țiva profesori cu trupuri rigide, o mulțime de priviri interesate că tre mine, dar nu
sunt aici pentru asta. Am zeci de femei gata să se aplece la chemarea mea, iar greșeala mea de la
Shreveport... Îmi înțepenesc maxilarul. E o greșeală pe care nu o voi mai face.
"Tu, pe de altă parte..." Mi-am lă sat privirea să că lă torească peste postura ei rigidă . "Ară ți de
parcă ți-ar prinde bine o partidă bună de sex tare."
"Ai întrecut mă sura." Tonul ei de avertisment își pierde efectul odată cu clă tinarea tocurilor
ei, în timp ce se îndepă rtează .
Ea se întoarce și fuge spre capul mesei. Cu câ t se îndepă rtează mai mult de mine, cu atâ t mai
puternic devine mersul ei. Încă câ țiva pași și se uită peste umă r, ca și cum s-ar aștepta să -mi
prind ochii pe fundul ei plat. Mă cutremur. Că țeaua arogantă chiar crede că sunt interesat.
Mă ridic, îmi strecor o mâ nă în buzunarul pantalonilor și mă îndrept spre ea. "Domnul
Rivard nu-ți satisface cerințele în dormitor?"
Ajunge la capă tul mesei și își adună hâ rtiile, refuzâ nd să mă privească în ochi. "Continuă cu
acest comportament și mă voi asigura că nu vei mai vedea niciodată interiorul unei să li de
clasă ."
Iluzia ei de control face să fie al naibii de greu să -mi țin dinții proverbial înveliți.
Pă șesc în spațiul ei, înghesuindu-mă în ea. "Amenință -mă din nou și vei regreta rezultatul."
"Dă -te înapoi."
 Înclinâ ndu-mă , mi-am lă sat respirația să -i atingă urechea. "Toată lumea are secrete."
"Eu nu..."
"Domnul Rivard încă lzește un alt pat?"
E doar o presupunere, dar ușoara tremură tură a mâ inii ei îmi spune că am gă sit ceva.
Nă rile i se umflă . "Scandalos."
"Cum ră mâ ne cu fiul tă u perfect? Ce a fă cut el de te-a pus în această situație precară ?".
"Nu a fă cut nimic ră u!"
Nu aș fi aici dacă ar fi adevă rat. "Tremuri, Beverly."
"Această conversație s-a terminat." Mă ocolește, cu ochii pe ușă , și se împiedică .
Echilibrul ei se clatină , hâ rtiile îi cad din mâ ini și ea cade în genunchi la picioarele mele.
Perfect.
Îmi aruncă o privire speriată și, câ nd își dă seama că nu am fă cut nici o mișcare pentru a o
prinde, fața ei întoarsă se adâ ncește într-o nuanță de roșu care se autoevaluează .
Dâ ndu-și ochii pe podea, își adună lucrurile cu mișcă ri furioase. "Angajarea ta a fost o
greșeală ."
Pă șesc pe pagina la care se întinde și o privesc cu privirea în jos, în vâ rful capului ei. "Atunci
concediază -mă ."
"I..." Se holbează la pielea cu relief de piele de șarpe de pe Doc Martens, cu vocea ei
înă bușită , abă tută . "Folosește-ți doar relațiile."
Pentru ca fiul ei nemeritat să intre la Leopold, cel mai bine cotat colegiu de muzică din țară .
Asta a fost înțelegerea.
Mi-a oferit un post de profesor câ nd nimeni altcineva nu a vrut, iar eu îmi voi respecta
partea mea de înțelegere. Dar nu mă voi pleca și nu mă voi încolă ci ca subalternii ei. Ea nu are
idee cu cine are de-a face. Dar va învă ța.
Am îndreptat hâ rtia spre degetele ei și o țin în jos cu pantoful. "Cred că ne-am înțeles asupra
termenilor" - ridic piciorul, permițâ ndu-i să -l ia - "precum și asupra pozițiilor noastre în acest
aranjament."
Ea se înțepeni, cu capul atâ rnâ nd mai jos.
Umilire completă .
Mă întorc și ies din bibliotecă .
OceanofPDF.com
"Am auzit că-și umple sutienul."
"Ce curvă."
"Nu a purtat pantofii ăștia anul trecut?"
Murmurele se ră spâ ndesc prin sala aglomerată , rostite în spatele unor mâ ini manichiurate,
dar menite să ajungă la urechile mele. După trei ani, cum de fetele astea nu au venit cu material
nou?
În timp ce trec pe lâ ngă grupul lor șoptit de nume de marcă , de iPhone-uri în ediție limitată
și de carduri negre American Express, îmi întă resc zâ mbetul amintindu-mi că , în ciuda
diferențelor noastre, merit să fiu aici.
"Mă întreb din al cui pat s-a târât în această dimineață."
"Serios, o pot mirosi de aici."
Comentariile nu mă deranjează . Sunt doar cuvinte. Cuvinte fă ră imaginație, imature, goale.
Pe cine pă că lesc? Unele dintre aceste lovituri sunt destul de adevă rate, iar faptul că le aud
exprimate cu atâ ta ură îmi suflă vâ ntul din plă mâ ni. Dar am învă țat că reacțiile lacrimogene nu
fac decâ t să le încurajeze.
"Prescott a spus că a trebuit să facă trei dușuri după ce a fost cu ea."
Mă opresc în centrul coridorului. Fluxul de trafic se desparte în jurul meu în timp ce inspir
adâ nc și mă întorc spre grupul lor.
Câ nd mă vă d venind, câ teva dintre fete se împră știe. Ann și Heather ră mâ n, privindu-mă
cum mă apropii cu aceeași curiozitate morbidă pe care turiștii o acordă vecinilor mei fă ră
adă post. Ochii nevă zuți, spatele drept, picioarele lor de dansatoare nemișcate sub fustele pâ nă
la genunchi.
"Hei." Mă întind de dulapurile de lâ ngă ei, zâ mbind în timp ce își schimbă privirile. "Am să
vă spun ceva, dar trebuie să pă strați totul pentru voi."
Ochii lor se îngustează , dar există interes. Le plac bâ rfele.
"Adevă rul este că ..." Fac un gest că tre sâ nii mei. "Ură sc aceste lucruri. E greu să gă sesc
că mă și care să mi se potrivească " - ca să nu mai vorbim de a mi le permite - "și câ nd le gă sesc,
uită -te la asta." Mă uit la acul de siguranță . "Nasturi sparți." Le privesc piepturile plate și, deși
simt un strop de invidie pentru siluetele lor colțuroase, o ascund sub un ton sarcastic. "Trebuie
să fie frumos să nu trebuiască să -ți faci griji pentru asta."
Fata mai înaltă , Ann, dă du un oftat indignat. Toată slabă , grațioasă și plină de încredere,
este cea mai bine cotată dansatoare de la Le Moyne. Este, de asemenea, intimidant de frumoasă ,
cu ochii ei apreciativi și buzele pline, așezate într-un ten brun închis ascuțit cu nuanțe reci, de
miez de noapte.
Dacă Le Moyne ar fi avut baluri oficiale, ea ar fi fost regina balului. Ș i dintr-un motiv
oarecare, întotdeauna m-a urâ t. Niciodată nu a dat șansa să fie altfel.
Apoi mai este și partenerul ei. Sunt sigură că Heather a fă cut comentariul cu pantofii, dar ea
este mai timidă decâ t Ann, mult prea sfioasă pentru a fi crudă în fața mea.
Ridic un picior, ră sucindu-l astfel încâ t să poată vedea gă urile din plastic. "Am purtat astea
anul trecut. Ș i anul trecut. Ș i cu un an înainte de acela. De fapt, aceștia sunt singurii pantofi pe
care m-ați vă zut purtâ ndu-i vreodată ."
Heather își atinge cu degetele împletitura ei lungă și șatenă și se uită la pantofii mei cu
tocurile mele ponosite, cu fruntea încruntată . "Ce numă r porți? Aș putea să -ți dau..."
"Nu vreau lucrurile tale de mâ na a doua."
Le vreau, dar în niciun caz nu recunosc asta. E destul de greu să mă apă r pe mine însumi în
aceste să li. Cu siguranță nu o voi face în pantofi împrumutați.
Încă din prima zi, le-am înfruntat cu directețe și onestitate. Asta ar fi fă cut tata. Ș i totuși,
iată -ne aici, într-un an nou, iar ei deja își bat joc de mine cu suficient venin încâ t să mă ardă prin
piele.
Așa că mă hotă ră sc să încerc o tactică diferită , o minciună inofensivă care să le închidă gura.
"Aceștia au fost pantofii bunicii mele, singurele lucruri pe care le avea câ nd a emigrat în State. I-
a transmis mamei mele, care mi i-a dat mie ca pe un simbol al puterii și al rezistenței."
Nu am o bunică , dar expresia de vinovă ție a lui Heather îmi spune că s-ar putea să fi spart în
sfâ rșit prețiosul ei balon de aur.
Triumful îmi urcă în spirală pe șira spină rii. "Data viitoare câ nd deschizi gura ta
condescendentă , ia în considerare faptul că nu știi nimic."
Heather trage aer în piept, ca și cum aș fi jignit-o.
"Mergem mai departe." Mă aplec spre ei. "Uite care-i treaba cu Prescott Rivard..." Mă uit în
jurul să lii aglomerate, de parcă mi-ar pă sa cine mă poate auzi. "Are o problemă cu sexul. Toți
bă ieții au. Îl vor, iar dacă nu le dai, îl iau, știi?"
Ann și Heather se uită la mine fă ră să vadă nimic. Nu știu ce să zic. Cum de nu știu asta?
Îmi ajustez cureaua ghiozdanului de pe umă r, pielea mă mă nâ ncă de la adevă rurile pe care
le omiteam. "Cineva trebuie să facă un pas înainte și să -i facă pe bă ieți fericiți. Eu îmi fac doar
partea mea pentru a ține violența sexuală departe de școala noastră . Ar trebui să -mi
mulțumiți."
Am fă cut să sune mult mai caritabil decâ t este de fapt. Fac ceea ce fac pentru a supraviețui.
La naiba cu toți ceilalți.
Ann se uită la mine cu nasul încrețit. "Ești o tâ rfă ."
O etichetă pe care o port încă din primul an aici. Nu am descurajat niciodată presupunerile
lor despre mine. Comportamentul sexual necorespunză tor necesită dovezi. Atâ ta timp câ t nu se
întâ mplă în incinta școlii și nu mă prezint însă rcinată , nu voi fi dată afară . Desigur, zvonurile
îmi pă tează reputația mea deja detestabilă , dar ele distrag atenția de la adevă ratul motiv pentru
care îmi petrec timpul cu bă ieții de la Le Moyne. Adevă rul ăsta m-ar face să fiu exmatriculată
într-o clipită .
"O curvă ?" Îmi cobor vocea într-o șoaptă conspirativă . "Nu am mai fă cut sex de ceva vreme.
Adică , au trecut vreo 48 de ore." Mă întorc, aștept să le aud gâ fâ ielile și mă învâ rt înapoi,
râ njind la Ann. "Dar tată l tă u a promis că se va revanșa în seara asta."
 "Oh, Doamne." Ann se ră sucește, apucâ ndu-și mijlocul și cuprinzâ ndu-și gura deschisă .
"Scâ rbos!"
Tată l ei? Nu știu, dar sexul în general e scâ rbos. Oribil. De nesuportat.
Ș i așteptată .
Îi las în tă cere șocată și mă strecor prin prima jumă tate a zilei fă ră să -mi pierd zâ mbetul.
Diminețile la Le Moyne sunt o nimica toată , fiind formate din toate clasele ușoare din blocul
A/B, cum ar fi engleza și istoria, științele și matematica și limbile lumii. Pe mă sură ce se apropie
amiaza, ne dispersă m timp de o oră pentru a mâ nca prâ nzul și a face exerciții fizice înainte de a
schimba viteza și a ne îndrepta spre clasele noastre specializate.
Exercițiile zilnice și mâ ncarea sunt necesare ca parte a unei diete muzicale echilibrate, dar
mâ ncatul este un inconvenient, avâ nd în vedere că nu am mâ ncare sau bani.
În timp ce stau în fața dulapului meu din Campus Center, durerea goală din stomac se
trezește cu un geamă t. Peste foame se suprapune un pachet strâ ns de teamă . Sau de emoție.
Nu, cu siguranță teamă .
Mă uit fix la imprimarea programului meu de după -amiază .

Teoria muzicii

Seminar de pian

Master Class de performanță

Lecții private

Ultima jumă tate a zilei o petrec în Crescent Hall. Camera 1A. Toate predate de Marceaux.
În timpul orei de literatură engleză , am auzit unele dintre fete vorbind despre frumusețea
care este domnul Marceaux, dar nu am avut curajul să mă duc la Crescent Hall.
Interiorul mi se strâ nge și mai tare în timp ce murmur cu voce tare: "De ce trebuie să fie un
el?".
Ușa dulapului de lâ ngă mine se închide, iar Ellie se înconjoară de brațul meu, aruncâ nd o
privire la programul meu. "E foarte dră guț, Ivory."
Mă învâ rt spre ea. "L-ai vă zut?"
"O privire." Își mișcă nasul micuț și șoricel. "De ce contează partea cu "el"?"
Pentru că mă simt mai confortabil în preajma femeilor. Pentru că nu mă copleșesc cu
mușchi și dimensiuni. Pentru că bă rbații sunt niște profitori. Îmi iau curajul, puterea,
încrederea. Pentru că sunt interesați de un singur lucru, și nu de abilitatea mea de a câ nta
ultimele mă suri din Transcendental É tude No.2.
Dar nu pot să împă rtă șesc toate acestea cu Ellie, prietena mea dulce, protejată , crescută
într-o casă chinezească strictă . Cred că o pot numi prietenă . Niciodată nu am stabilit asta cu
adevă rat, dar ea este întotdeauna dră guță cu mine.
Bag programul în ghiozdanul meu. "Cred că speram la cineva ca doamna McCracken."
Poate că domnul Marceaux este diferit. Poate că e blâ nd și sigur ca tata și Stogie.
Cu un cap mai scundă decâ t mine, Ellie își netezește o mâ nă peste șuvițele de pă r negru ca
cerneala și face o mișcare de să ritură pe vâ rfuri. Cred că încearcă să se înalțe, dar mai ales pare
că trebuie să facă pipi. E atâ t de mică și de adorabilă încâ t îmi vine să o trag de coada ei de cal.
Așa că o fac.
Îmi dă mâ na la o parte, zâ mbind cu mine, și se lasă pe tocuri. "Nu-ți face griji pentru
Marceaux. O să fie bine. O să vezi tu."
E ușor pentru ea să spună . A obținut deja un loc de violoncelist la Conservatorul din Boston
anul viitor. Viitorul ei nu depinde de faptul că Marceaux o place sau nu.
"Mă duc la sală ." Își ține pe umă r un rucsac pe jumă tate câ t ea. "Vii și tu?"
În loc de o clasă de educație fizică organizată , Le Moyne oferă un centru de fitness complet,
antrenori personali și o multitudine de cursuri de condiționare, cum ar fi yoga și kickboxing.
Mai degrabă mi-aș tă ia degetele 5-4-3 decâ t să sar într-o cameră cu oglinzi și fete
dezaprobatoare. "Nu. Voi alerga pe pistă afară ."
Ne luă m la revedere, dar curiozitatea mea în legă tură cu Marceaux mă face să o strig după
ea.
"Ellie? Cât de dră guță , mai exact?"
Ea se întoarce, mergâ nd cu spatele. "Șocant de dră guță . A fost doar o privire, dar îți spun,
am simțit-o chiar aici." Își mâ ngâ ie stomacul și își lă rgește ochii unghiulari. "Poate un pic mai
jos".
Mi se strâ nge pieptul. Cei mai frumoși au cele mai urâ te interioare.
Dar sunt dră guță , nu-i așa? Mi se spune că sunt, mai puțin de că tre oamenii în care am
încredere și mai des de că tre cei în care nu am încredere.
Poate că și interiorul meu este urâ t.
În timp ce Ellie se îndepă rtează și îmi arată zâ mbetul ei dră guț peste umă r, mă corectez în
generaliză rile mele. Nu e nimic urâ t la Ellie.
În vestiar, mă schimb în pantaloni scurți și un maiou, apoi mă duc afară , pe pista care
înconjoară campusul de 20 de acri.
Umiditatea îi împiedică pe cei mai mulți dintre cei trei sute de studenți să se aventureze în
afara aerului condiționat în această perioadă a anului, dar câ țiva lenevesc pe bă ncile din parc,
râ zâ nd și mâ ncâ nd prâ nzul. Câ teva dansatoare își exersează încă lzirea sincronizată sub
clopotnițele impună toare ale clă dirii Campus Center.
În timp ce îmi întind picioarele la umbra unui stejar mare, mă uit la terenurile verzi și
luxuriante și la potecile cauciucate pentru plimbă ri. Aceleași trasee pe care am mers cu tata
câ nd capul meu abia îi ajungea la șold. Încă îi simt mâ na lui mare înghițind-o pe a mea în timp
ce mă conducea. Zâ mbetul lui era atâ t de plin de soare câ nd îmi ară ta cu degetul zidă ria veche
de piatră , ca o catedrală , a Crescent Hall și specula asupra mă reției să lilor de clasă dină untru.
Le Moyne era visul lui, unul pe care pă rinții lui nu și-l puteau permite. Nu pă rea niciodată
trist din cauza asta. Pentru că nu era un om care să ia, nici mă car atunci câ nd visa. În schimb, el
mi-a dă ruit visul lui.
Îndoindu-mă la talie, îmi ating degetele de la picioare și las întinderea să îmi încă lzească
mușchii șoldurilor, în timp ce amintirile îmi încă lzesc sâ ngele. Semă n cu mama, cu pă rul și ochii
mei negri, dar am zâ mbetul lui tata. Mi-aș dori să mă vadă acum, stâ nd aici, în campus, tră indu-
și visul și purtâ nd zâ mbetul lui.
Zâ mbesc și mai larg, pentru că visul lui, zâ mbetul lui... sunt și ale mele.
"Sfâ ntă mamă a lui Dumnezeu, mi-a lipsit fundul ă la."
Mă îndrept brusc, cu zâ mbetul dispă rut și cu trupul prea țeapă n ca să mă întorc spre vocea
care îmi face umerii să mi se ridice în jurul urechilor. "Ce vrei, Prescott?"
 "Tu. Dezbră cat. Înfă șurată în jurul penisului meu."
Stomacul îmi cedează , iar o pică tură de sudoare îmi curge pe tâ mplă . Îmi îndrept coloana
vertebrală . "Am o idee mai bună . Ce-ar fi să -ți bagi scula între picioare, să dansezi ca Buffalo Bill
și să te duci să ți-o tragi singur."
"Ești atâ t de obraznic", spune Prescott cu un zâ mbet în glas, în timp ce mi se strecoară în
raza vizuală .
Se oprește la o distanță corespunză toare, dar nu suficient de departe. Fac un pas înapoi.
Pă rul să u lung se oprește la nivelul maxilarului, cu șuvițele blonde decolorate de soarele din
Caraibe sau de locul unde își petrece verile. Dacă cravata și nasturele îl sufocă pe că ldura asta,
nu o arată în timp ce nu se gră bește să mă neliniștească cu privirea lui ră tă cită .
Nu înțeleg de ce fetele de la Le Moyne se bat pentru el. Are nasul prea lung, dintele din față e
strâ mb și limba lui se mișcă ca un vierme de câ te ori mi-o bagă în gură .
"Iisuse, Ivory." Concentrarea lui se concentrează pe pieptul meu, arzâ ndu-mi pielea de sub
bluză . "Ț â țele tale au mai crescut cu încă o mă rime de cupă în timpul verii."
Mă lupt cu umerii într-o poziție relaxată . "Dacă îmi ceri ajutorul anul acesta, încearcă din
nou."
Ochii lui ră mâ n fixați pe pieptul meu, degetele lui lungi strâ ngâ ndu-se în jurul sacului de
prâ nz. "Te doresc."
"Vrei să-ți fac eu temele."
"Ș i asta."
Vocea lui ră gușită mă face să tremur. Îmi înfă șor brațele în jurul pieptului, ură sc câ t de
vizibili îmi sunt sâ nii, ură sc felul în care se uită flagrant la ei, ură sc faptul că depind de el.
Privirea lui se ridică în cele din urmă , aterizâ nd pe gura mea. "Ce s-a întâ mplat cu buza ta?
Te-ai prins cu un inel de sculă ?"
Ridic din umeri. "A fost un inel foarte mare...".
Expresia lui se întunecă de gelozie, iar eu ură sc și asta.
"Ar trebui să -ți iei una." Îmi înclin capul la sunetul forțat al râ sului să u. "De ce nu? Mă rește
plă cerea." Nu știu nimic despre piercing-uri, dar nu pot să trec cu vederea să pă tura. "Dacă ai
avea unul, ai putea chiar să faci o fată să vină ."
Râ sul lui încordat se întrerupe cu o tuse. "Stai, ce?" Ochii lui se întă resc. "Te fac să vii."
Sexul cu el seamă nă mult cu scoaterea unui tampon. O tragere rapidă care duce la o mizerie
respingă toare, una pe care o înlă tur din minte pâ nă câ nd trebuie să o fac din nou. Nu mă
deranjez să -i spun asta. El poate vedea totul în privirea mea.
"Asta e o prostie." El se nă pustește înainte, depă șind granița a ceea ce spectatorii ar
considera o conversație prietenoasă .
Câ nd mă apucă de braț, îmi ridic privirea spre clă direa Campus Center și gă sesc fereastra
goală a biroului decanului. "Mama ta se uită ."
"Ești o că țea mincinoasă ." Nu-și ridică privirea, dar mâ na îi cade.
"Dacă vrei ajutorul meu, am nevoie de un avans."
Scoate un râ s dezgustat. "La naiba, nu."
"Cum doriți." O iau la sprint, ținâ ndu-mă de iarba de pe pistă , unde nu-mi arde picioarele
goale.
Este nevoie doar de câ teva secunde pentru ca picioarele lungi ale lui Prescott să îl ajungă
din urmă . "Ț ine-te bine, Ivory." Sudoarea i se formează pe față în timp ce aleargă ală turi de
mine în că mașa cu guler. "Vrei să te oprești un minut?"
 Îmi încetinesc pașii, îmi ancorez pumnii în șolduri și aștept să își tragă sufletul.
"Uite, nu am niciun ban la mine acum." Își trage de buzunarele pantalonilor. "Dar o să te
plă tesc diseară ."
În seara asta. Stomacul mi se îndoaie, dar zâ mbesc și îi smulg sacul cu prâ nz din mâ nă . "Asta
e de ajuns pâ nă atunci."
Oricum, prâ nzul este singurul avans de care aveam nevoie. El are un sold nelimitat la
cantină , așa că nu e ca și cum va ră mâ ne flă mâ nd.
Se uită la picioarele mele goale, la punga de hâ rtie din mâ na mea și se oprește la buza mea
spartă . Pentru un tip care se luptă cu algebra, nu e prost. Mai degrabă dezinteresat.
Dezinteresat de problemele mele. Dezinteresat de programa școlară .
Niciunul dintre noi nu se află aici pentru a studia ecuațiile pă tratice sau biologia celulară .
Am venit pentru programul de arte, pentru a dansa, a câ nta, a ne câ nta la instrumente și a fi
acceptați la conservatorul de muzică pe care ni-l dorim. Prescott ar prefera să -și dedice timpul
să facă sex și să câ nte la chitară clasică , nu să scrie un raport de istorie în franceză. Din fericire
pentru el, nu trebuie să -și bată capul cu cursurile academice. Nu câ nd mă poate plă ti pe mine să
le fac pentru el.
Nu este singurul tică los îndreptă țit de la Le Moyne, dar îmi limitez serviciile la cei cu
portofelele cele mai mari și cu cele mai multe de pierdut. Cunoaștem cu toții riscurile. Dacă
unul dintre noi se duce la fund, ne ducem toți la fund. Din nefericire, cercul meu de trișori este
format în mare parte din Prescott și prietenii lui.
Ș i uneori iau mai mult decâ t plă tesc.
Mă uit în sacul cu prâ nz, salivâ nd la vederea fripturii de vită pe pâ ine crocantă , a strugurilor
și a pră jiturilor cu ciocolată . "În seara asta unde?"
"Ca de obicei."
Ceea ce presupune să mă ia de la zece stră zi de școală , să -și parcheze mașina într-un loc
liber și să facă mult mai mult decâ t temele pentru acasă . Dar eu sunt cel care a stabilit regulile.
Fă ră schimb de teme pe proprietatea școlii sau în locuri publice. E prea riscant, mai ales cu
modul în care decanul își supraveghează fiul.
"Ne vedem în clasă ." Se îndepă rtează cu pași mari, cu atenția fixată pe fereastra decanului și
pe silueta umbrită dină untru.
El se jură că nu bă nuiește nimic, dar mă vâ nează de câ nd a devenit Maică Superioară în anul
doi de facultate. Poate din cauza reputației mele de tâ rfă sau a lipsei de avere. Sau poate din
cauza colegiului pe care l-am ales.
Conservatorul Leopold din New York este cea mai selectivă universitate din țară și acceptă
doar un singur muzician Le Moyne în fiecare an. Asta, dacă acceptă pe vreunul dintre noi. Zeci
de colegi de-ai mei au aplicat, inclusiv Prescott, dar doamna McCracken a spus că eu sunt cel
mai bun. Eu sunt cel pe care avea de gâ nd să -l recomande. Ceea ce mă face cel mai mare
concurent al lui Prescott. Cel puțin, am fost. Fă ră recomandarea ei, aș putea foarte bine să mă
întorc la punctul de plecare.
Încolă cită sub un copac, devorez prâ nzul lui Prescott și mă conving să nu-mi fac griji pentru
el. Marceaux mă va plă cea. Va vedea că merit locul. Ș i în seara asta... În seara asta, nu mă voi
urca în mașina lui Prescott. Putem trece în revistă temele lui pe trotuar, iar dacă are o problemă
cu asta, voi pleca. Lasă -l să pice la cursuri și să iasă din cursa pentru Leopold. Voi gă si un alt
leneș care să compenseze pierderea de venit.
 În timp ce alerg pe pista de cinci kilometri care înconjoară proprietatea acoperită de copaci,
îmi întă resc mintea și corpul cu soliditatea acestui plan.
Câ nd clopoțelul de avertizare de cinci minute sună în toate clă dirile, sunt deja dus, îmbră cat
și mă strecor printre mulțimea din Crescent Hall, cu stomacul învolburat.
Tot ce ai nevoie este un moment.
Încrederea lui Stogie în mine îmi ușurează pașii, dar amintirea energiei lui tati este cea care
îmi ridică buzele. Dacă ar fi fost în locul meu, umblâ nd pe holurile la care visa, ar fi fredonat cu
entuziasm și recunoștință nestă pâ nită . Îl pot simți, dinamismul lui contagios, pompâ ndu-mi
sâ ngele și gră bindu-mi pașii în timp ce intru în Sala 1A, aceeași sală de muzică în care am fost și
anul trecut.
O expoziție impresionantă de instrumente de alamă , de coarde și de percuție se află pe
peretele din spate. Aproximativ șase dintre colegii mei muzicieni se adună în jurul pupitrelor
din centrul spațiului imens în formă de L. Dacă aș fi mers după colț, aș fi vă zut pianul cu coadă
Bö sendorfer în nișă . Dar atenția mea se oprește asupra bă rbatului din fața să lii.
Cocoțat pe marginea catedrei, cu brațele încrucișate la piept, privește adunarea de elevi cu o
expresie meditativă și iritată . Slavă Domnului că nu m-a observat încă , pentru că nu reușesc să -
mi dezlipesc picioarele de podea și nici nu-mi pot întoarce privirea.
Este neașteptat de tâ nă r, nu tâ nă r ca elev, ci poate de vâ rsta fratelui meu. Profilul să u este
sculptat aspru, maxilarul bine ras, dar atâ t de întunecat, încâ t bă nuiesc că nici cel mai ascuțit
brici nu-i ră zuiește umbra.
Cu câ t mă holbez mai mult, cu atâ t îmi dau seama că nu fața lui pare tâ nă ră . Este stilul să u,
atâ t de diferit de cel al altor profesori, cu costumele lor conservatoare și comportamentul lor
modest.
Este felul în care este aranjat pă rul lui negru, scurt în pă rțile laterale, lung și dezordonat în
partea de sus, de parcă o împingere a degetelor l-a lă sat să cadă pe fruntea lui într-un haos
perfect. Picioarele sale lungi par să fie învelite în blugi negri, dar o examinare mai atentă
confirmă că poartă pantaloni tă iați ca niște blugi. Mâ necile că mă șii cu nasturi în carouri se
ridică pâ nă la coate, iar cravata are un alt model de carouri, care nu se potrivește, dar care
cumva funcționează în totalitate. Jiletca lui maro ajustată este genul pe care un bă rbat o poartă
sub un sacou de costum. Cu excepția faptului că nu există niciun sacou.
Aspectul să u general este casual cosmopolit, profesional cu personalitate, care sfidează
codul vestimentar fă ră a-l încă lca.
"Luați loc." Vocea lui impună toare reverberează prin cameră , zguduindu-mi interiorul, dar
nu este îndreptată spre mine.
Expir o clipă de ușurare înainte ca el să se rotească spre mine. Ochii lui albaștri se mișcă
primii, urmați de întregul corp. Mâ inile lui se prind de marginea biroului în timp ce fața lui
apare la vedere. La naiba, cuvinte precum "șocant de frumos" diluează efectul imaginii sale. Da,
prima privire este un șoc, dar nu e vorba doar de atractivitatea lui. Este prezența lui, proiecția
lui de siguranță de sine și de comandă care mă face să mă simt dezorientată , fă ră suflare și
foarte ciudată în adâ ncul sufletului meu.
Mă privește o secundă eternă , fă ră expresie, iar sprâ ncenele lui întunecate se strâ ng într-un
V.
"Ești...?" El aruncă o privire spre holul din spatele meu și se întoarce la fața mea. "Nu ai fost
la ședința personalului de dimineață ."
"Întâ lnire cu personalul?" Realizarea mă lovește în stomac.
 Crede că sunt profesoară , iar acum se uită la mine așa cum o fac bă rbații, privirea lui
tâ râ ndu-se pe corpul meu și trezindu-mi o boală întortocheată în stomac. Îmi amintește câ t de
diferită ară t față de celelalte fete de vâ rsta mea și câ t de mult ură sc aceste diferențe.
Îmi trag ghiozdanul peste piept, ascunzâ ndu-mi pă rțile cele mai vizibile. "Eu nu sunt..." Îmi
cură ț gâ tul și îmi forțez picioarele spre cel mai apropiat birou. "Sunt o studentă . La pian."
"Bineînțeles." Se ridică în picioare, cu mâ inile strecurate în buzunare, vocea aspră . "Stai jos."
Ochii lui cruzi, de gheață, mă urmă resc și, la naiba, nu vreau să mă las intimidat de ei. Încerc
să -mi fortific pașii repezi cu încrederea pe care am simțit-o la intrare, dar picioarele îmi
tremură .
În timp ce cobor geanta lâ ngă un birou liber, neră bdarea lui tună mai tare, mai ascuțit.
"Gră bește-te!"
Mă las să cad pe scaun, cu mâ inile tremurâ nd și cu bă tă ile inimii ca un ciocan greu în cap.
Dacă aș fi fost mai puternică , mai încreză toare, nu mi-ar fi pă sat că privirea lui mă stră punge și
îmi împiedică pulsul.
Dacă aș fi fost mai puternic, aș fi putut să mă uit în altă parte.
OceanofPDF.com
Blindsided. Aceasta este cea mai bună explicație pentru volumul sever al vocii mele și pentru
încordarea expresiei mele de obicei compuse. Nu eram pregă tit pentru asta. Nu pentru ca o
femeie înaltă , voluptoasă și sexy dincolo de orice motiv să intre în clasa mea. Primul meu gâ nd?
Beverly Rivard a gă sit cea mai sexy profesoară de muzică din țară pe care să o angajeze la mine.
Pentru a mă testa.
Dar ea nu este profesoară.
Îmi relaxez degetele pe marginea biroului. Doamne, asta ar fi fost un inconvenient teribil.
Doar că asta e mai ră u.
Neîncrederea oțeleste privirea fetei care mă studiază din primul râ nd. Stâ nd rigidă pe
scaun, își trage tivul fustei peste genunchi și își ține picioarele închise. Nu este reacția cu care
sunt obișnuit din partea unei femei - sau a unor liceene, de altfel.
Mă mâ ndresc cu faptul că sunt un educator strict și respectabil. Ș tiu cum mă privesc elevele
și sunt imun la infatuarea cu inima bubuitoare din ochii lor inocenți. Dar nu există nicio urmă
de adorație naivă în ochii profunzi de culoarea mahonului care mă privesc acum. În cei șase ani
de câ nd predau, nu am întâ lnit niciodată o elevă care să mă privească ca și cum m-ar fi rezumat
dintr-o privire și să -mi dezaprobe intențiile.
Poate că fata asta a auzit despre greșelile pe care le-am fă cut cu Joanne, despre desfrâul care
a dus la faptul că mi-a luat locul de muncă . Ei bine, la naiba cu slujba aia. Doar pă rinții mei știu
câ t de mult am pierdut în Shreveport și ce intenții am avut.
Indiferent ce crede fata asta că știe, nu sunt mai presus de a folosi intimidarea sau o
demonstrație de putere pentru a-i cere să se concentreze în clasă .
Îi susțin privirea incisivă în timp ce vorbesc în fața clasei. "Gă siți un loc și puneți telefoanele
deoparte."
Mai intră câ țiva elevi, iar o numă ră toare rapidă a celor unsprezece fete și nouă bă ieți
confirmă că toată lumea este prezentă .
Câ nd sună clopoțelul, întâ rziații își aleg locurile. Îl recunosc pe fiul lui Beverly din
fotografiile expuse în biroul ei. Prescott Rivard este mai încrezut în realitate, avâ nd un zâ mbet
îngâ mfat în loc de un zâ mbet fotogenic. Se instalează lâ ngă frumoasa cu ochi că prui și se
apleacă peste biroul ei pentru a-i ră suci un deget prin pă r.
Se îndepă rtează brusc. "Încetează ."
 Bă iatul hipster de cealaltă parte a ei se înclină spre ea, cu trupul lui slab în pantaloni
strâ mți, o că mașă în carouri și un papion în carouri. Se holbează la gura ei prin ochelarii cu
rame negre și îi șoptește ceva prea jos pentru ca eu să aud.
Buzele i se subțiază într-o linie, iar expresia întunecată de pe fața ei pare să vină dintr-un
loc mult mai adâ nc decâ t simpla iritare.
Trebuie să știu ce-i spune. E un fel de curiozitate ciudată , care-mi pulsează în piept, în timp
ce înalț o privire spre bă iatul care șoptește. "Cum te cheamă ?"
Se înclină , se lă să neglijent, cu picioarele întinse sub birou. "Sebastian Roth."
Mă îndrept spre el și îi dau o lovitură de avertisment în vâ rful pantofului, care îl
propulsează să se așeze drept. "Ce i-ai spus, domnule Roth?"
Se holbă la fată , frecâ ndu-și gura pentru a-și ascunde zâ mbetul. "Tocmai comentam despre
câ t de mare e... uh..." Se uită la pieptul ei și își ridică privirea spre gura ei. "Buza ei. Câ t de mare
este buza ei."
Prescott izbucni în râ s, urmat de mai mulți bă ieți care stă teau în jurul lui.
Atunci am observat segregarea locurilor. Fetele pe o parte. Bă ieții pe cealaltă . Cu excepția
unei fete care arată ca o femeie. Intenționez să aflu dacă și-a ales locul din urgență sau dacă a
ales în mod deliberat să stea unde bă ieții cu pulpe tari se puteau aduna în jurul ei.
Cu vâ rful degetelor în buzunare, cu degetele mari în afară , mă mut în fața ei. "Cum te
cheamă ?"
Buza ei inferioară este, într-adevă r, tă iată și umflată . O suge între dinți, în timp ce umerii ei
fac o decă dere lentă spre siguranța de sine. Apoi își ridică bă rbia și mă privește în ochi. "Ivory
Westbrook."
Ivory. Aceasta evocă o imagine de paloare cu margini dure, uzate, precum clapele de pian
sau dinții. Nu i se potrivește deloc. Este un portret întunecat cu curbe moi și pă r castaniu, cu o
piele aurie și profundă , care pare să absoarbă umbrele din cameră pe care nu le observasem
pâ nă acum.
La naiba, cu siguranță o să ies și o să fac sex în seara asta.
"Domnișoară Westbrook, gă siți un loc cu mai puține distracții." Ară t spre fete.
Ochii enormi de că prioară ai lui Ivory se holbează la mine, ca și cum ar fi prinși în
stră lucirea luminilor de pe scenă . Clipește, se uită la fete și își coboară privirea la birou câ nd
acestea îi aruncă priviri disprețuitoare. Asta îmi ră spunde la întrebarea mea despre alegerea
locului ei.
"Nu sunt aici ca să mă complac în sensibilită țile tale." Îi trâ ntesc o mâ nă pe birou, fă câ ndu-o
să tresară . "Mișcă -te."
Cu o inspirație zdravă nă , își ia ghiozdanul și se îndreaptă spre fetele chicotitoare, cu mersul
ei plumburiu, dar hotă râ t.
Toți bă rbații din sală o privesc cum pă șește de-a lungul primului râ nd de birouri, iar eu nu
trebuie să le urmez exemplul pentru a ști ce vă d. Picioare de stripteuză , sâ ni atotputernici și un
fund înalt și rotund care se flexează la fiecare pas.
Partea primitivă și înfometată din mine vrea să se ală ture aprecierii lor, în timp ce partea
protectoare vrea să o acopere cu o haină prea mare. În schimb, partea disciplinară preia
controlul și îi aplică o palmă admonestantă pe cea mai apropiată ceafă juvenilă .
Sebastian tresare și îmi aruncă o privire speriată . "Pentru ce a fost asta?"
Îi smulg telefonul din mâ nă și îl arunc în apropierea biroului meu. Acesta depă șește,
alunecă pe partea cealaltă și ajunge pe podea.
 Restul să lii izbucnește în vâ ltoare, împingâ nd telefoanele în buzunare și genți. Toată lumea
în afară de Ivory. Cu mâ inile împreunate pe birou și fă ră telefon la vedere, mă privește cu o
expresie precaută .
Sebastian se joacă cu un smoc de pă r prea uns. "Dacă mi-ai stricat telefonul..."
Îmi arcuiesc sprâ nceana, cu un ton dur. "Continuă ."
El ridică din umeri. "Tata îmi va cumpă ra unul nou."
Desigur, și ar fi ipocrit din partea mea să -l condamn pe acest copil pentru că este un
nemernic îndreptă țit. Nici eu nu eram altfel la vâ rsta lui, cu pă rinți bogați și un sentiment
exagerat de auto-importanță . La naiba, încă sunt un nemernic, doar că acum sunt responsabil
pentru acțiunile mele.
Mă îndrept spre partea din față a camerei, cu mâ inile împreunate la spate. "Bine ați venit în
clasa a XII-a la Teoria muzicii. Sunt domnul Marceaux și voi fi directorul vostru muzical pentru
ultimul an aici, la Academia Le Moyne. După această oră , vă veți îndrepta spre cursurile de
mă iestrie în disciplinele specifice. Studenții la pian vor ră mâ ne cu mine. Înainte de a începe, ce
vreți să știți despre mine?".
Fata asiatică lâ ngă care Ivory a ales să stea ridică mâ na.
Fac un gest spre ea. "Prezintă -te, te rog."
Ea stă lâ ngă biroul ei. "Ellie Lai. Violoncelist." Sare în vâ rful picioarelor. "Care este trecutul
tă u?"
Îi fac un semn din cap și aștept pâ nă câ nd se așează pe scaunul ei. "Am un master în muzică
la Conservatorul Leopold din New York. Sunt membru al Orchestrei Simfonice din Louisiana.
Iar cea mai recentă slujbă a mea a fost cea de director al școlii Shreveport Preparatory, unde
am condus și programul de muzică ."
Prescott face un spectacol de întindere și zâ mbește. Apoi, cu nonșalanță , își aruncă un braț
în aer și vorbește fă ră ca eu să îl invit. "Câ ți ani ai, vreo... 27? Două zeci și opt?" Vocea lui este
plină de antagonism. "Cum ai obținut un masterat, ai fă cut chestia cu predatul și ai devenit
decan, totul într-un timp atâ t de scurt? Ce-i cu asta, domnule M.?"
Am muncit pe brânci, leneșule.
Ș i câ nd te gâ ndești că , dintr-o singură alunecare gră bită a fermoarului, am pierdut totul,
inclusiv ceva ce nu mi-am propus niciodată să am, dar care a sfâ rșit prin a fi singurul lucru care
conta.
Numai gâ ndul că Joanne stă în spatele biroului meu din Shreveport îmi face cutia toracică să
vibreze de furie. Dar imaginâ ndu-mi-o continuâ ndu-și viața fă ră mine evocă un fum toxic de
otravă atâ t de invazivă încâ t pot simți mirosul tră dă rii cu fiecare respirație sufocantă .
Îmi învâ rt încet gâ tul, limpezindu-mi gâ ndurile și reținâ ndu-mă . "Mi-am primit diploma de
licență mai devreme și am predat la liceu în Manhattan în timp ce îmi fă ceam masteratul. Aveți
și alte întrebă ri?"
Ivory ridică mâ na.
"Da?"
Ră mâ ne așezată , nu se agită , iar privirea ei întunecată se fixează direct în a mea. "Câ nți la
pian? Adică , bineînțeles că da, din moment ce vei fi meditatorul meu. Dar câ nți la pian în
orchestra simfonică ?".
Doamne, vocea ei... Nu e leneșă și ascuțită ca a fetelor de vâ rsta ei. E complexă și
fermecă toare, ca pică turile de ploaie la miezul nopții.
"Da, câ nt la pian în orchestră ."
 Zâ mbetul ei este o nocturnă care se construiește lent, o expansiune liniștită de la gură la
ochi. "Solo?"
"Uneori."
"Wow."
Nu numai că sunt șocat de felul în care mă întreabă , dar felul reverențios în care mă
privește îmi face pielea să mi se umfle. Nu-mi place asta. Sunt mâ ndru de realiză rile mele, dar
nu atunci câ nd acest sentiment înă lță tor îmi distrage atenția de la amă ră ciunea mea greu
câ știgată .
Resping mâ inile ridicate ră mase cu un ton tă ios. "Deschideți că rțile de Teoria muzicii la
capitolul trei. Vom trece direct la..." Atenția mea se oprește asupra lui Ivory, în timp ce întreaga
sală urmează directiva mea, cu excepția ei. "Aveți nevoie de un aparat auditiv, domnișoară
Westbrook?"
"Nu." Își lasă mâ inile în poală și îmi întâ lnește privirea direct în față . "Ceilalți profesori mi-
au dat să ptă mâ na să îmi cumpă r că rțile."
"Ară t ca ceilalți profesori ai tă i?"
"Nu, domnule Marceaux." O voce feminină se aude din spate. "Cu siguranță că nu."
Urmează un cor de chicoteli, iar iritarea îmi încolțește degetele.
Îmi iau manualul din geantă și îl las pe biroul ei. "Capitolul trei." Mă aplec, punâ ndu-mi fața
în fața ei. "Încearcă să ții pasul."
Ea clipește rapid. "Da, domnule."
Ră spunsul ei șoptit zgâ lțâ ie o foame pulsatorie, distructivă , foarte adultă , în adâ ncul meu.
Pielea mi se încă lzește, iar palmele mi se umezesc de sudoare.
Iisuse, o să am nevoie de o partidă de sex tare și țipă tor în seara asta. Piele, frâ nghie, și
lovituri care mă freacă . Fă ră cuvinte de siguranță . Fă ră îngrijire ulterioară . Chloe sau Deb vor fi
de ajuns. Poate amâ ndouă .
Concentrează-te, Emeric.
"Scoateți tabletele și deschideți un browser pe site-ul meu." Cu spatele la clasă , continui să
vorbesc în timp ce mâ zgă lesc url-ul pe tablă . "Aici veți gă si toate cursurile mele. Mă aștept să le
urmă riți."
Câ nd mă întorc cu fața spre cameră , Ivory nu s-a mișcat pentru a-mi urma indicațiile.
Simt o venă pulsâ ndu-mi în frunte și îmi ancorez pumnii în șolduri. "Lasă -mă să ghicesc. Nu
ai tabletă ?"
"Poate să stea aici", spune Prescott, mâ ngâ indu-i poala, "și să o împartă cu mine".
Ea își strâ nge maxilarul și îl respinge.
Oscilez între dorința de a-i da un pumn în față lui Prescott și de a-i biciui fundul perfect al
lui Ivory. Niciuna dintre ele nu este o opțiune legală , iar cea din urmă îmi fierbe sâ ngele numai
la gâ ndul ă sta.
Mă concentrez asupra buzelor ei pentru o respirație prea lungă înainte de a mă adresa
clasei. "Citiți capitolul și ră spundeți la întrebă rile de la sfâ rșitul cursului."
Îi încolă cesc un deget lui Ivory într-un gest de urmă rire. "Ne vedem pe hol."
OceanofPDF.com
Îl urmez pe domnul Marceaux afară din clasă , cu gura uscată și mâ inile umede. În timp ce ușa se
închide cu un clic în urma lui, interiorul meu se ră sucește sub barajul a o mie de pumni.
Nu este un om uriaș, dar pare gigantic în sala goală , un munte de repercusiuni supă rat.
Dacă viitorul meu depinde de prima lui impresie despre mine, mi-am distrus viața.
Își freacă o mâ nă pe față , peste gură , și se uită la mine o eternitate. "Vii la cursul meu
nepregă tită și..."
"Am lă murit problema manualului cu cei de la front office. Întotdeauna mi-au dat prima
să ptă mâ nă pentru..."
"Nu mă întrerupe", spune el aspru și se apleacă , sprijinindu-și o mâ nă pe peretele de lâ ngă
capul meu.
Un val de sâ nge îmi încă lzește obrajii sub albastrul intimidant al privirii lui. Gura lui este
atâ t de aproape încâ t îi simt mirosul persistent de gumă de mestecat cu scorțișoară pe
respirație, iar stomacul mi se întoarce cu neliniște.
"Încerci în mod deliberat să -mi irosești timpul?" Maxilarul i se întă rește. "Fă ră scuze
plâ ngă cioase sau minciuni. Ai cinci cuvinte să explici de ce nu ai proviziile."
Cinci cuvinte? Tipul ă sta vorbește serios? Poate să mă nâ nce o sculă , pentru că eu îi dau doar
patru.
"Locuiesc în Treme."
"Treme", a reluat el, fă ră să spună nimic.
Ură sc câ t de rigidă și de inconfortabilă mă simt în limitele privirii lui. Vreau să se uite în altă
parte, pentru că îi ură sc ochii, ură sc fațetele vii de safir și felul în care petele de gheață se ascut
sub luminile fluorescente. Nimic nu ar putea fi vreodată blâ nd sau sigur în privirea aceea.
Gâ tul i se mișcă în buzunarul adâ nc de umbră de deasupra cravatei. "De ce?"
"De ce?"
"De ce locuiești în Treme?"
El nu doar pune întrebarea. El o pocnește ca un bici. Ca o pedeapsă pe care nu am meritat-o.
Sunt la doar câ țiva centimetri de el, cu spatele la perete, și mă simt în defensivă , încolțită , cu
nervii întinși de ră zbunare. "Oh, da. Am uitat că ai o diplomă mare și pretențioasă , așa că o să o
simplific pentru tine."
"Ai grijă cum vorbești."
E abia o șoaptă , prinsă și reținută în spațiul mic dintre noi, dar o simt cum vibrează prin
mine ca un hohot de tunet.
 A spus fă ră scuze plâ ngă cioase sau minciuni? Bine.
Îmi șterg atitudinea din voce și îi ofer o onestitate brută , neșlefuită . "Locuiesc în Treme
pentru că familia mea nu-și poate permite o vilă în Garden District, domnule Marceaux. Nu-mi
pot permite un telefon mobil sau orice fel de telefon. Nu-mi pot permite pantofi de alergare sau
mâ ncare pentru pisica mea. Ș i acele... acele bră ță ri electronice pe care le poartă toți colegii mei
câ nd fac sport? Nu știu ce fac, dar nici eu nu-mi pot permite una din alea. Iar acum, nu am bani
pentru rechizite școlare. Dar voi avea. Îi voi avea pâ nă la sfâ rșitul să ptă mâ nii."
Îndreptâ ndu-se, face un pas înapoi și își coboară capul. Ascunde un zâ mbet nenorocit? Jur
pe Dumnezeu că am întreză rit unul. Chiar se bucură de evaluarea patetică a vieții mele? Ce
persoană oribilă ! Ăsta e profesorul pe care ar trebui să -l admir? Cel care mă va face sau mă va
distruge? Plă mâ nii mei se umflă și se izbesc unul de altul.
Câ nd își ridică capul, gura îi este o linie plată , iar adâ ncimile frigide ale ochilor par să -i
manipuleze întreaga expresie, transformâ nd-o într-un colaj de alte chipuri care mă bâ ntuie
câ nd dorm. "Ar trebui să -mi pară ră u pentru tine?"
"Niciodată ", spun printre dinți scrâ șnind. "Nu vreau asta niciodată ."
"Nu? Atunci ce? Se pare că te aștepți ca eu să fac excepții pentru tine?"
"Nu. Doar..." N-am întâ lnit niciodată un nemernic mai insensibil și mai îndreptă țit. "Doar
scrie-mi sau orice ai de gâ nd să faci."
Îmi dau seama că ceva nu e în regulă în momentul în care se uită pe hol și verifică dacă
suntem singuri. Ș tiu că toată această confruntare este nepotrivită atunci câ nd se apleacă spre
mine și își pune mâ inile pe perete, prinzâ ndu-mă înă untru. Ș i știu că nu pot face nimic în
privința asta câ nd îmi șoptește prin bă tă ile din urechi.
"Nu-ți face griji pentru pedeapsa ta." Atenția lui cade pe buzele mele, revine la ochii mei. "O
să mă ocup de asta mai tâ rziu."
Ș i uite așa, puterea mea, curajul meu, toate lucrurile pe care mi-aș dori să le am acum mă
abandonează în brațele grele ale fricii. Am fost în această poziție de nenumă rate ori. Este o
premieră cu un profesor, dar el nu este cu nimic diferit de ceilalți acceptanți. Aș putea să -l
reclam, dar pe cine vor crede? Pe fata cu reputație de tâ rfă sau pe fostul decan din Shreveport?
Ș i chiar dacă nu-l pot învinge, știu că voi supraviețui. Aș putea chiar să -mi stă pâ nesc emoțiile în
timp ce se întâ mplă , ca o nocturnă de Chopin în Re bemol major.
Sunt surprinsă câ nd mâ na lui se ridică , nu pentru a-mi apuca sâ nul, ci pentru a-mi ciupi
bă rbia ca să -mi vadă buza. "Trebuie să te duci la asistentă să îți pună ceva pe tă ietura asta."
Abia câ nd mă eliberează și își strecoară mâ inile în buzunare îmi dau seama că tremur. Face
un pas înapoi, cu coatele largi și umerii dezlă nțuiți. Un fior greu se ră spâ ndește prin corpul
meu.
Mă privește cu ochii ă ia albaștri ca de arctic, iar eu nu sunt sigură dacă ar trebui să mă
îndrept spre cabinetul asistentei sau să aștept să fiu concediată . Dintr-un anumit motiv,
contează . Ca și cum m-ar testa. Așa că aștept.
Este un nemernic fă ră inimă , dar m-a surprins și pe mine. Nu și-a forțat gura împotriva mea,
nu și-a înfipt degetele între picioarele mele. El... a fă cut un pas înapoi?
Poate că încă mai am o șansă de a dovedi că nu sunt doar o fată să racă sau o pipă ială de
cinci minute pe un hol.
O serie de pocnituri ascuțite umple tă cerea dintre noi. Urmă resc zgomotul cu privirea,
trecâ ndu-i peste cravată și vestă , urmă rind vizual praful de pă r întunecat de pe antebrațul
expus și mă opresc asupra ceasului mecanic de la încheietura mâ inii sale.
 Roți mobile cu vâ rfuri asemă nă toare unor dinți se învâ rt în interiorul feței enorme, tică ind,
mă surâ nd ritmul timpului, ca un metronom. Oare fiecare clipă de tic-tac pe care o petrec cu el
va fi o succesiune ireversibilă în viitor? Sau mă va reține aici, blocată în prezent, în această
viață ?
"Domnișoara Westbrook."
Îmi îndrept atenția spre fața lui, spre liniile înclinate ale maxilarului, spre nuanțele mai
întunecate ale obrajilor unde îi va crește barba și spre curbura buzelor care nu au fost ră nite de
împrejură ri. Pare de neatins. Poate că pumnii lui sunt la fel de brutali ca și frumusețea lui. Doar
privindu-l mă simt de parcă aș inhala o gură de foc.
Pentru că e periculos, și pare să știe și el asta, că ci împinge un deget neră bdă tor în direcția
cabinetului asistentului, cu vocea încă rcată de urgență . "Du-te."
Mă întorc și mă gră besc pe hol, cu greutatea privirii lui apă sâ ndu-mă pe spate.
OceanofPDF.com
În timp ce Ivory o ia la fugă pe hol, nu se uită înapoi, nu îndră znește să mă privească în ochi. Dar
graba frenetică a pașilor ei îmi spune destul. O afectez. Nu ținuta mea profesională , ci prezența
mea masculină . O îngrozesc.
Un zâ mbet larg îmi întinde gura.
Despă rțiți de lungimea coridorului, încă simt cum se trage între noi. Ș tiu că și-a imaginat că
suntem împreună câ nd am încolțit-o la perete. Sunt sigur că a simțit schimbul de putere, poate
chiar l-a detestat, în timp ce îi bâ lbâ ia inspirațiile și îi dilata pupilele. Ș i totuși, a așteptat
permisiunea mea de a pleca.
Ș tiind asta, privind-o cum fuge, vă zâ nd cum corpul ei curburos se leagă nă inocent, toate
acestea aprind în mine o nevoie de pră dă tor. Nevoia de a vâ na.
Dar nu o voi face. Nu aici. Nici vreodată . Eliber o respirație și aștept ca erecția mea să
primească mesajul.
În clipa în care dispare după colț, eu mă las lipit de perete.
Este exact genul de femeie care mă atrage. O femeie care fuge câ nd e vâ nată și care revine la
viață câ nd e prinsă . O femeie care se supune pedepselor și caută acceptarea în umilința ei. O
femeie care mușcă dintr-o mâ nă grea, doar pentru a se topi în jurul strâ ngerii neiertă toare câ nd
îi taie aerul.
I-am cerut sinceritate - fă ră scuze plângăcioase sau minciuni - și mă așteptam să dea înapoi,
să nu se supună sau să -mi spună să mă duc dracului. Dar nu a fă cut-o, nu a putut. A fost
momentul în care mi-am dat seama că e în firea ei să -mi dea ceea ce vreau. Câ nd a expus
detaliile jenante ale să ră ciei ei, oferindu-mi vulnerabilită țile ei pentru ca eu să râ d de ele, cerul
să mă ajute, a fost frumos, tragic și seducă tor - o trinitate a tentației.
O pulsație lacomă îmi strâ nge partea din față a pantalonilor, dar reacția nu înseamnă nimic.
E simplu, de fapt. Vreau sex. Sex murdar, pervers. Nimic mai mult. Oricâ t de crud și de furios aș
fi în legă tură cu ultima mea greșeală , nu sunt dispus să merg mai departe, nu pot să renunț la
Joanne. Dar sunt, de asemenea, suficient de vicios în resentimentele mele și suficient de
ră zbună tor pentru a mă culca cu câ t mai multe femei cu dominarea brutală pe care Joanne o
dorește și pe care nu o mai poate avea. Poate că se va sufoca cu gelozia ei otră vitoare.
Ceea ce îl face pe Ivory o tachinare tentantă . Îi pot oferi exact ceea ce are nevoie. Pot să o
antrenez, să o transform în obiect și să o dezgust, iar ea m-ar lă sa, pentru că capitularea este
însă și structura sexualită ții ei.
Dar aș putea să mă pierd și în ea, pentru că este genul de femeie pentru care fac greșeli.
 Doar că ea nu este femeie.
Fiind în ultimul an de liceu, are cel puțin 17 ani, vâ rsta legală de consimță mâ nt. Dar ea este
încă un copil, cu zece ani mai mică decâ t mine, iar comportamentul sexual între profesor și elev
se pedepsește cu închisoarea, indiferent de vâ rstă .
Noțiunea este sobră , îmi dezumflă mă dularul și îmi face mult mai ușor să -mi țin mâ inile la
mine.
În clasă , elevii mă bombardează cu întrebă ri despre scara cromatică și cercul de cincimi.
Încet-încet, fixația mea cu Ivory alunecă în adâ ncurile minții mele.
Pâ nă câ nd ușa se deschide, iar ochii ei negri îi gă sesc instantaneu pe ai mei.
Continui prelegerea în timp ce ea se strecoară în spatele biroului, cu buza de jos acoperită
cu un strat de unguent. Nu-i arunc mai mult de o jumă tate de secundă o privire. Eu sunt adultul
aici, cel care controlează interacțiunile noastre. Ignorâ ndu-mi fascinația față de ea, prefă câ ndu-
mă că nu vreau să o devorez cu privirea mea, stabilesc limite adecvate. Sunt aici ca să o învă ț,
iar asta nu include instrucțiuni despre cum să -mi sugă corect scula.
Sincer să fiu, în ciuda sfâ rșitului meu rușinos ca director de școală în Shreveport, sunt
încâ ntat să mă întorc în clasă . Nimic nu mă umple de un sentiment de apartenență mai mult
decâ t să stau în fața unei audiențe încâ ntate și să impun atenția cu sunetul vocii mele. Aceasta
nu este o slujbă . Este o utilizare credibilă a nevoii mele de a influența și de a domina, un loc în
care pot disciplina slă biciunile, modela minți încreză toare și inspira elevii cu pasiunea mea
pentru muzică .
Venele mele vibrează de energie în timp ce ascult clasa discutâ nd despre aplicarea unui
hexacord invariant. Mă așez pe un scaun din fața să lii, dâ nd din cap în semn de încurajare și
intervenind doar atunci câ nd se abat de la subiect. Ei se uită la mine în că utarea cunoștințelor,
tremură sub directivele mele, iar eu mă bucur de asta.
Acesta este motivul pentru care nu am luptat pentru a-mi pă stra slujba în Shreveport. Am
nevoie de asta... de libertatea de a lă sa în urmă toate rahaturile administrative și de a mă
concentra pe dragostea mea de a preda.
Discuția din clasă crește în volum, vocile se ciocnesc, pe mă sură ce apare o dezbatere
despre utilizarea râ ndurilor de ton. Sunt la câ teva secunde de a-i pune capă t câ nd Ivory
intervine.
"Bă ieți, relațiile obișnuite de tonuri sunt stereotipice". Își încruntă fruntea. "Dar puteți
obține totuși un fior emoțional din muzică ." Își susține rapid punctele de vedere cu exemple
valide din Concertul pentru vioară de Schoenberg.
Nu o singură dată face referire la manualul școlar. Nici mă car atunci câ nd citează
compozițiile ornamentale după numă rul de opus. Clasa ascultă în liniște și, pâ nă la sunetul
clopoțelului, ea a convins cu brio dezbaterea.
Mă simt... impresionat. Cunoaște materialul aproape la fel de bine ca și mine. Dacă va câ nta
la pian cu aceleași aptitudini, va trebui să o pedepsesc doar pentru că m-a fă cut atâ t de
îndră gostit.
Ochii ei îi prind pe ai mei în timp ce clasa se îngustează . Au mai ră mas cinci elevi, dar sunt
prea concentrată asupra unuia dintre ei pentru a-i observa pe ceilalți. E ceva recognoscibil în
privirea ei. Neîncredere? Acuzații? Abuz. Ceea ce expune este atâ t ofensator, câ t și obsedant.
Îmi întă resc privirea, o mustrare tă cută . Ea își întoarce privirea, buzele ei unse cu emolient
se freacă între ele, în timp ce-și cercetează colegii.
 Trei bă ieți și două fete alcă tuiesc grupul de pianiști seniori de la Le Moyne, printre care se
numă ră și hipsterul nenorocit, Sebastian Roth. Acesta și-a mutat locurile între clase, așezâ ndu-
se mai aproape de Ivory, lă sâ nd în același timp un râ nd între ei. Îl las să treacă atâ ta timp câ t nu
se uită la ea, nici mă car o privire nenorocită .
Deoarece dosarele studenților au ajuns pe biroul meu abia la ora prâ nzului, nu am avut
ocazia să le citesc. Dar știam că ultimele clase din programul meu vor fi un grup intim.
Avantajele de a plă ti o școlarizare costisitoare sunt multe, toate ilustrate în broșura lucioasă a
Le Moyne, cu o pagină întreagă dedicată raportului profesor-elev de 1:5.
"Deci așa arată cei mai buni pianiști de la Le Moyne?" Îmi înclin vocea cu îndoială , lă sâ nd să
se înțeleagă că vor trebui să se dovedească . "Credeți că aveți ceea ce vă trebuie pentru a deveni
virtuozi ai pianului, compozitori, profesori... altceva decâ t niște puștani privilegiați și
mocofani?".
Cu excepția lui Ivory. Hainele și pantofii ei zdrențuroși, incapacitatea de a-și cumpă ra
manuale, nimic la ea nu miroase a privilegiu. Cum poate o fată dintr-un cartier să rac să obțină
un loc aici? Este bizar. Ș i distrage atenția.
Forțâ nd-o să -mi iasă din minte, mă plimb de-a lungul râ ndurilor, cu mâ inile încrucișate la
spate, și îi studiez pe fiecare dintre cei cinci elevi fă ră să le înregistrez tră să turile individuale.
Nu-mi pasă deloc cum arată . Caut coloane vertebrale drepte, buze întredeschise și priviri alerte.
Cinci perechi de ochi se fixează pe mine, cu trupurile lor înclinate pentru a-mi urmă ri
mișcă rile, cu respirația întretă iată , așteptâ nd, în timp ce trec pe lâ ngă fiecare birou. Le-am
captat atenția.
"Vom petrece trei ore pe zi împreună , în fiecare zi, pentru tot restul anului. Teorie muzicală ,
seminar de pian, clasa de mă iestrie în interpretare și, pentru unii dintre voi, lecții particulare...
Pentru asta au plă tit mami și tati bani grei." Plimbarea mea pe îndelete se termină în fața să lii,
iar eu mă întorc cu fața la ei. "Nu-mi irosiți timpul și nu voi irosi banii pă rinților voștri. Nu mă
luați în serios, iar eu o să vă distrug serios viitorul vostru potențial. Ne-am înțeles?"
Aproape că pot să simt amestecul de neliniște și respect speriat în tă cerea care urmează .
"Nu am de gâ nd să vă țin o predică sau să vă pun pe o bancă de pian astă zi." Mă uit la
dosarele studenților de pe biroul meu. "Voi folosi urmă toarele câ teva ore în conferințe
individuale cu fiecare dintre voi. Nu vă gâ ndiți la asta ca la un interviu. Doar o scurtă întâ lnire
care să mă ajute să mă familiarizez cu trecutul și obiectivele voastre academice."
Fă ră să fiu nevoit, gâ ndurile mele se îndreaptă spre Ivory și spre toate modurile în care nu
pot face cunoștință cu ea. Îmi trec o mâ nă prin pă r, evitâ nd înțepă tura privirii ei. Mă mă nâ ncă să
vorbesc din nou cu ea, să aflu cum își permite o fată din Treme să plă tească una dintre cele mai
scumpe școlariză ri din țară .
Poate că nu vreau să știu.
Dar știu că am nevoie de un moment pentru a mă controla. "Dle Roth, voi începe cu dvs.".
O să pă strez tentația pentru final.
OceanofPDF.com
Îmi învâ rt un creion între degete și încerc să nu-mi fac o gaură în buză . Așezată pe podea în
colțul din spate al camerei în formă de L, îl urmă resc pe domnul Marceaux prin labirintul de
picioare de scaun în timp ce conduce ședințe private la biroul să u.
Ne desparte un spațiu imens, de lungimea a două să li de clasă normale, pline de birouri și
instrumente. Dar atunci câ nd se uită spre mine, ceea ce face neliniștitor de des, îl pot vedea. Pot,
de asemenea, să mă deplasez foarte ușor și să obstrucționez contactul vizual.
Uneori nu mă mișc, privirea mea paralizată sub forța lui. De ce? Este cel mai ciudat lucru,
această preocupare pe care o am pentru el. Vreau să aflu mai multe despre el - ce mă nâ ncă , ce
muzică ascultă și unde se duce câ nd nu este aici. Vreau să -i studiez mișcă rile calculate, să -i
urmă resc traseul degetelor de-a lungul maxilarului, să -i privesc unghiurile dure ale feței și să
memorez felul în care pantalonii lui îi conturează forma. E fermecă tor, distrage atenția și este
de-a dreptul terifiant.
De ce nu mă pot concentra pe altceva? Asta nu are nimic de-a face cu ambițiile mele pentru
facultate și cu rolul lui în ea. Doamne, nici mă car nu m-am gâ ndit la asta. Vreau doar... Ce? Ca el
să se uite la mine? Îi ură sc ochii¸ și totuși îi privesc, aștept să se îndrepte spre mine. Asta e atâ t
de aiurea.
Ne-a spus că putem folosi timpul liber pentru a studia, dar eu nu mă pot concentra. Nu mă
pot gâ ndi la nimic altceva decâ t la enigma din fața să lii.
Doi dintre studenți, Sebastian și Lester, au plecat după întâ lniri. Sarah a ales să stea după a
ei, iar Chris este acolo sus acum, cocoțat rigid pe marginea scaunului, dâ nd din cap la orice
spune domnul Marceaux.
Ră mâ n eu, iar așteptarea râ ndului meu mă jupuiește pe dină untru.
"Psst. Ivory."
Mă întorc spre Sarah, care îmi oglindește poziția mea cu picioarele încrucișate - fustele
noastre largi întinse peste genunchi pentru modestie - la celă lalt capă t al peretelui din spate.
"Vino încoace", șoptește ea.
Scutur din cap, fă ră să vreau să renunț la punctul meu de vedere.
Cu un oftat, își lasă manualul jos și se tâ ră ște spre mine.
Acest lucru ar trebui să fie interesant. Cred că a vorbit cu mine de două ori în ultimii trei ani.
Am renunțat să mai încerc să fiu prieten cu ea câ nd mi-a spus că hamburgerul pe care îl
mâ ncam era fă cut din lă comie, minciună și crimă . Nu-mi permit luxul de a alege alimente care
salvează animalele de fermă și boicotează agendele politice.
 Pă rul ei castaniu, drept ca un bă ț, este atâ t de lung încâ t se tâ ră ște pe podea în timp ce se
îndreaptă spre mine în mâ ini și genunchi. Are un aer de hippie de modă veche, cu șiruri de
mă rgele multicolore atâ rnâ ndu-i de gâ t, o rochie lungă și vaporoasă pe care și-o prinde pe
coapse și o sclipire ră ută cioasă în ochi. Sunt destul de sigur că nu poartă sutien, dar are o
constituție zveltă care nu necesită unul.
Se pră bușește lâ ngă mine, numai brațe, picioare și zâ mbete. Ce pune la cale?
Cu un volum prea mic pentru a fi auzit dincolo de strâ nsoarea noastră , ea întreabă : "Ce
pă rere ai despre el?".
Omoară -mă acum. Nu mă duc acolo cu ea. "E sever."
Îi aruncă o privire domnului Marceaux, iar pe frunte i se formează riduri. "Nu pe el. Adică ,
da, e sever și sexy și... alo? N-ai auzit de celelalte utiliză ri ale curelei sale?".
Cureaua lui? Am clă tinat din cap. "Ce vrei să spui?"
"Sunt doar zvonuri. Vreau să vorbesc despre Chris Stevens."
Nu am o pă rere despre Chris, în afară de faptul că a încercat să se culce cu mine în al doilea
an de facultate și de atunci îl evit. "Ce-i cu el?"
"I-ai tras-o?"
Îmi ard obrajii. "Ce!"
Domnul Marceaux își taie ochii ascuțiți spre mine.
La naiba. Îmi cobor vocea, tă ind cuvintele. "Nu am fă cut nimic cu el."
"Îmi pare ră u, îmi pare ră u. E doar... ...." Își separă o șuviță de pă r și procedează la împletirea
lui într-o împletitură subțire. "Ș tiu că ai fost cu Prescott și Sebastian și... alții. Ei nu tac despre
asta și, ei bine, nu contează . A fost nepoliticos să presupun." Își dă drumul la împletitură și îmi
arată o pereche de gropițe. "Suntem în sos?"
"Da, suntem bine." Cred că da?
"Mișto, pentru că am nevoie de un sfat." Își coboară bă rbia, șoptind: "Despre sex. Ș i din
moment ce tu ești...um..."
O târfă? O târfă? O curvă murdară? Mă lupt cu umerii într-o poziție relaxată . "Ce sunt eu?"
"Cu experiență ".
Strâ ng din dinți.
Ea nu pare să observe. "Eu și Chris suntem un fel de relație. Ne-am să rutat și alte chestii, iar
eu... nu știu, îmi pă strez cardul V pentru ceva special, știi?"
Nu, nu știu. Nu-mi pot imagina pe nimeni sau ceva suficient de special pentru care să trec
prin asta.
Își apropie atâ t de mult fața de a mea încâ t nu vă d decâ t pistrui. "Cum e?"
Mă înclin pe spate, devenind din ce în ce mai inconfortabil cu fiecare secundă . "Ce? Sex?"
"Da." Își linge buzele. "Asta."
Doar gâ ndul la sex îmi face stomacul să se înghesuie cu mii de albine. Să -l suport este mai
ră u decâ t să ling o rană de ră ceală supurantă acoperită de piele moartă și puroi. Dar nu știu
dacă e așa pentru toată lumea - oamenii se comportă ca și cum fetelor ar trebui să le placă - așa
că ridic din umeri.
Ea își înclină capul. "Te doare? Prima dată ?"
"Da." Vocea îmi crapă , iar eu o șterg. "Mă doare." Nu încetează niciodată să doară .
"Câ ți ani aveai?"
Nu vreau să vorbesc despre asta, dar, în același timp, mă doare pieptul de o nevoie
copleșitoare de a împă rtă și. Nimeni nu m-a întrebat vreodată despre experiențele mele sexuale.
Cu siguranță nu mama mea, și nu am avut niciodată un prieten apropiat. Nu este asta ceea ce
mi-am dorit dintotdeauna? Discuții între fete fă ră să fiu judecată ?
Îi cercetez fața în că utarea unor semne de cruzime și nu gă sesc decâ t curiozitate cu ochii
stră lucitori. Aceasta produce o senzație de că ldură în adâ ncul sufletului meu. E interesată ,
poate chiar invidioasă . Pentru că eu am ceva ce ea nu are. Experiența.
Întinzâ ndu-mi picioarele, îmi sprijin capul de perete. "Aveam treisprezece ani."
"Wow." Fața ei stră lucește de uimire. "Cine? Cum? Spune-mi totul."
Cuvintele vin ușor, curgâ nd dintr-o amintire tatuată în fiecare celulă a corpului meu.
"Fratele meu tocmai se întorsese acasă după ce servise în Corpul Pușcașilor Marini și l-a adus
cu el pe unul dintre bă ieții din echipa lui. Cel mai bun prieten al lui."
Eram atâ t de îndră gostită de Lorenzo atunci, atâ t de amețită de frumusețea lui, de mușchii
să i de luptă și de farmecul să u robust. Iar el se uita la mine ca și cum aș fi fost cea mai frumoasă
fată pe care o vă zuse vreodată .
Încă se mai uită la mine, iar eu mă tem de asta pâ nă în mă duva oaselor.
Sarah își acoperi gura, zâ mbetul îi scă pă în jurul degetelor. "Ț i-ai dat virginitatea celui mai
bun prieten al fratelui tă u?"
Mă trec furnică turi pe șira spină rii. "Stă tea cu noi pâ nă câ nd își putea lua o locuință . M-am
trezit într-o noapte, nu puteam să adorm la loc, așa că am ieșit afară să mă așez pe terasa din
spate."
Tata plecase de numai o lună , iar pierderea era încă atâ t de dureroasă , o constrâ ngere
constantă în pieptul meu. Obișnuia să spună : "Nimic nu este de neconceput și totul este posibil".
Dovada este în magia muzicii. Așa că eram acolo, fredonâ nd câ ntecul lui preferat, Herbie
Hancock, dorindu-mi ceea ce este de neconceput și dorindu-mi ca el să se întoarcă .
Sarah se înghesuie înă untru, expresia ei radiind mult mai mult entuziasm decâ t merita
realitatea acelei nopți. "Ce s-a întâ mplat?"
"Prietenul fratelui meu a ieșit afară și m-a imobilizat pe scă ri. Era atâ t de mare. Mare peste
tot. Ș i puternic. Ș tia ce vrea, iar eu nu l-am putut împiedica să mi-o ia."
Nu m-am putut opri ca treptele de beton să -mi zgâ rie pieptul și picioarele câ nd m-a luat pe
la spate. Mâ na de pe gură îmi înă bușea țipetele. Zgomotul sfâ șietor al că mă șii de noapte.
Mirosul respirației lui care împutea aerul. Ș i durerea dintre picioarele mele... sfâ șierea, sâ ngele,
durerea de zile întregi după ce m-a luat din nou și din nou.
"Omule." Sarah se lasă cocoțată pe perete. "Asta sună atâ t de tare."
Da?
"Ești atâ t de norocos." Se joacă cu vâ rfurile pă rului ei. "Ai sâ ni și experiență și bă ieți ca ă știa
care cad peste tot pe tine. Îmi doresc asta. Cred că am fost speriată , dar cu siguranță sunt
pregă tită să ... știi tu... cu Chris."
Trebuie să fie ceva în neregulă cu mine, pentru că sâ nii și sexul și tot ce a spus ea mă face să
îmi vine să vomit. "Sarah, nu..."
"Între noi fie vorba, fetele de pe aici sunt rele cu tine doar pentru că sunt geloase. Adică ,
uită -te la tine. Bă ieții își doresc asta." Face semn cu o mâ nă pentru a indica corpul meu. "Nu e
de mirare că te-ai culcat cu jumă tate din școală ."
Bila mă lovește în fundul gâ tului și înghit în mod repetat pentru a o ține jos.
"Oh, uite. A terminat." Sarah sare în picioare, își ia că rțile și se gră bește prin cameră ,
îndreptâ ndu-se spre Chris.
 O parte din mine vrea să o trâ ntească la podea și să o roage să stea departe de el. Dar
cealaltă parte, partea egoistă , tâ njește după acceptarea ei. Dacă va face sex cu Chris, va fi exact
ca mine. Poate că va vorbi mai mult cu mine, se va încrede în mine. Poate că îi voi împă rtă și alte
lucruri, lucruri mai înfricoșă toare, despre bă rbați și nevoile lor.
"Domnișoara Westbrook." Domnul Marceaux se ridică de pe scaun, cu pumnii în șolduri și
un fior în ochi. "Nu mă faceți să aștept."
OceanofPDF.com
Încerc să citesc dosarul ei de student, dar cuvintele se bat cap în cap. Sunt prea distrasă , fiecare
gâ nd al meu se îndreaptă spre fata de pe cealaltă parte a biroului meu. I-am trimis pe ceilalți
elevi acasă , iar acum suntem doar eu și Ivory și această atracție incomodă .
Degetele ei subțiri se împă turesc în poală , cu spatele drept și pă rul negru că zâ nd în jurul
liniilor grațioase ale gâ tului ei. Un zâ mbet îi ancorează buzele, o expresie care pare să îi vină
natural, dar aceasta este mai mică decâ t precedentele. Mai slabă . Genul de zâ mbet pe care
fetițele îl afișează atunci câ nd sunt speriate.
Las dosarul pe birou și mă aplec în față , stră pungâ nd bula ei invizibilă de tensiune. "De ce
ești îngrijorată ?"
Ș tiu ră spunsul, dar vreau să aud cum sună pe buzele ei.
"Nimic." Își trece un deget pe nas. Un gest mic, dar gră itor. Ea minte.
Am trâ ntit un pumn pe birou, suficient de tare încâ t să o fac să gâ fâ ie.
"Asta a fost ultima dată câ nd mă minți." Voi scoate adevă rul din ea dacă va trebui. "Spune-
mi că ai înțeles."
O venă i se umflă și îi flutură în gâ t. "Da, înțeleg."
"Bine." Privirea mea coboară la V-ul că mă șii ei, la linia adâ ncă a decolteului și la acul de
siguranță care ține totul laolaltă în mod precar. La fel de repede, îmi abat privirea,
concentrâ ndu-mi-o pe fața ei. "Acum ră spunde la întrebare."
Își freacă palmele de coapse și îmi susține privirea. "Dumneavoastră , domnule Marceaux.
Mă îngrijorați."
Ahh, mult mai bine. Vreau să -mi dea cu lingurița sinceritatea ei, respirație cu respirație
tremurâ ndă . "Explică -mi ce vrei să spui."
Ea dă du din cap, ca și cum și-ar fi adunat curajul. "Ești deșteaptă și severă ca și ceilalți
profesori, dar ai abordarea și temperamentul unui di- barbar" Își strâ nge buzele.
"Limbajul este permis în clasa mea, domnișoară Westbrook." Îmi îngustez ochii. "Atâ ta timp
câ t este folosit într-o manieră constructivă ."
Ea își îngustează ochii înapoi. "Voiam să spun "cap de puță ", dar nu sunt sigur că e
constructiv."
Mă car se gâ ndește la o sculă .
"Dă -mi un exemplu de comportament presupus și voi decide câ t de constructiv este."
Gura îi cade deschisă , ca și cum ar fi uimită de ră spunsul meu. "Ce zici de câ nd eram pe hol?
Câ nd ți-am spus situația mea financiară și tu... ai zâmbit?"
 La naiba, a vă zut asta?
Nu pot să -i spun că am zâ mbit, pentru că vulnerabilitatea ei m-a fă cut să fiu plin de poftă și
tare ca o stâ ncă . Dar îi pot oferi sinceritate.
"Aveți dreptate. Am greșit și îmi cer scuze." Ridic dosarul și ră sfoiesc imprimatele. "Să
vorbim despre circumstanțele în care vă aflați."
Scanez pagina biografică și confirm adresa ei din Treme. Trecâ nd peste rezumatul cu
privire la media sa excepțională și la notele obținute la SAT, mă concentrez asupra faptelor care
mă interesează cel mai mult.
Data nașterii?
Va împlini optsprezece ani în primă vară .
Pă rinți?
William Westbrook. Decedat.
Lisa Westbrook. Șomeră.
Acest lucru explică lipsa de fonduri, dar nu și modul în care își plă tește școala privată .
Așteaptă ...
Am să rit înapoi la numele tată lui ei. "William Westbrook?"
Ochii ei se închid în derivă . Mă uit din nou la pagină , încercâ nd să fac legă tura între detalii.
Westbrook, mort, din Treme, fiica câ ntă la pian...
Iisuse, nu-mi vine să cred că nu i-am spus numele mai devreme. "Ești fiica lui Willy
Westbrook?"
Ochii ei se deschid, stră lucitori și plini de speranță , ca și zâ mbetul ei. "Ați auzit de el?"
"Am crescut în New Orleans, dragă . Toată lumea de pe aici a auzit de Willy's Piano Bar."
Privirea i se întoarce spre interior, iar zâ mbetul i se înmoaie. "Am auzit că e un loc mișto.
Turiștii îl adoră ."
Spune acest lucru ca și cum nu ar fi fost niciodată , ceea ce contrazice imaginea pe care mi-o
am despre ea stâ nd în spatele faimosului pian al lui Willy după orele de program și visâ nd să îi
umple pantofii talentați.
Îmi odihnesc coatele pe birou, apropiindu-mă mai mult. "Nu locuiești în josul stră zii de
acolo? N-ai fost niciodată ?"
Ea a ridicat sprâ ncenele. "Este un bar pentru cei peste 18 ani. Nu pot intra."
Creierul meu se agită într-un nor de confuzie. "Nu te duci acolo câ nd e închis ca să ajuți la
administrarea afacerii? Este încă în familia ta, nu?".
Doar că în dosarul ei scrie că mama ei e șomeră ?
Privirea îi cade în poala ei. "Tata a vâ ndut barul câ nd aveam zece ani."
Ură sc câ nd nu-i pot vedea ochii. "Uită -te la mine câ nd vorbești."
Își ridică brusc capul, cu o voce liniștită , plată . "Noul proprietar a pă strat numele și l-a lă sat
pe tata să continue să câ nte la pian acolo pâ nă câ nd..."
Pâ nă câ nd a izbucnit o bă taie în bar, s-au tras focuri de armă , iar Willy a primit un glonț în
piept în timp ce încerca să îi supună pe scandalagii.
Familiaritatea mea cu povestea trebuie să mi se citească pe față , pentru că ea spune: "Ș tii ce
s-a întâ mplat atunci".
"A fost peste tot la știri."
Ea dă din cap, înghite.
Moartea lui Willy a stâ rnit o mulțime de atenție. Nu numai că era un pianist alb de jazz într-
un cartier de negri, dar era și adorat și respectat de comunitate. Barul să u aduce o mare parte
din banii turiștilor în Treme și, din câ te am auzit, popularitatea sa a menținut afacerile din jur
pe linia de plutire de ani de zile.
Îmi amintesc în mod special că am urmă rit reportajele televizate despre asasinarea sa în
timp ce vizitam New Orleans - acea vizită acasă a fost un punct de cotitură în viața mea. A fost...
acum patru ani? Tocmai îmi luasem masteratul la Leopold și mă gâ ndeam dacă să -mi pă strez
slujba de profesor în New York sau să -mi caut de lucru mai aproape de orașul meu natal.
În aceeași să ptă mâ nă , am acceptat o ofertă de muncă la Shreveport Preparatory. Ș i am
cunoscut-o pe Joanne.
Aveam 23 de ani atunci, ceea ce înseamnă că Ivory avea 13 ani câ nd tată l ei a fost ucis.
Se așează vizavi de mine, atentă și tă cută . Pe mă sură ce liniștea se prelungește, o
transformare subtilă își face loc în postura ei, încolă cindu-i corpul în el însuși și fă câ ndu-o să
pară mai mică . Își ciugulește un fir de la mâ necă , atră gâ ndu-mi atenția asupra cusă turilor
că mă șii ei și a tuturor locurilor în care cusă turile se desfac. Hainele ei sunt fă cute ieftin, vechi
sau uzate de uzură . Probabil toate cele de mai sus.
Pe fața ei bronzată nu se vede nicio pată de machiaj. Nu are inele, bră ță ri sau bijuterii de
niciun fel. Nici mă car o adiere de parfum. Cu siguranță nu are nevoie de îmbună tă țiri care să o
facă frumoasă . Frumusețea ei goală eclipsează orice femeie pe care am vă zut-o vreodată . Dar nu
de asta se lipsește de ea.
Nu voi pretinde că înțeleg ce înseamnă să tră iești în să ră cie, dară mite să pierzi un pă rinte
așa cum a fă cut-o ea. Tată l meu este un medic de succes, iar mama mea s-a pensionat ca
prodecan și decan la Leopold. Câ nd m-am întors în Louisiana după facultate, s-au mutat înapoi
cu mine pentru a ră mâ ne aproape de singurul lor copil. Dragostea și sprijinul lor pentru mine
sunt la fel de sigure ca și averea lor, iar a spune că sunt bogați este o subestimare. Familia
Marceaux deține brevetul pentru contraforturile din lemn folosite la piane. Eu sunt asigurat pe
viață , la fel ca și copiii mei, copiii lor și așa mai departe, atâ ta timp câ t pianele sunt în producție.
Banii vechi sunt foarte ră spâ ndiți printre familiile Le Moyne. Cu excepția lui Ivory. Atunci
de ce Willy Westbrook și-a vâ ndut afacerea în plină expansiune doar pentru a continua să
lucreze acolo ca artist, câ știgâ nd un salariu de mizerie care i-a lă sat fiica fă ră bani?
Am ră sfoit dosarul ei, că utâ nd graficul de plată a taxelor de școlarizare. O mică notă de pe
ultima pagină indică faptul că toți cei patru ani au fost plă tiți integral în urmă cu șapte ani.
Tata a vândut barul când aveam zece ani.
O întâ lnesc în ochi. "Ș i-a vâ ndut afacerea ca să te trimită aici?"
Se mișcă pe scaun, cu spatele cocoșat, dar nu-și întoarce privirea. "A primit o ofertă care era
doar câ t să acopere programul de patru ani, așa că ..." Închide ochii, îi deschide. "Da. A vâ ndut
totul pentru a-mi asigura postul aici."
Ș i trei ani mai tâ rziu, el a murit, lă sâ nd-o atâ t de falită încâ t nu-și poate permite să cumpere
manuale.
Nu mă obosesc să ascund disprețul din voce. "Asta a fost extrem de stupid."
Două flă că ri gemene îi aprind ochii în timp ce ea se smucește înainte, cu mâ inile agă țate de
buza biroului. "Tata s-a uitat la mine și a vă zut ceva în care merită să crezi, cu mult înainte ca eu
să cred în mine. Nu e nimic prostesc în asta."
Se uită la mine ca și cum s-ar aștepta ca eu să mă urc în că ruță și să cred și eu în ea. Dar, de
fapt, arată ca o fetiță defensivă și furioasă . Nu se cuvine.
"Nu mai ai treisprezece ani. Maturizează -te și nu-i mai spune "tati"."
 "Nu-mi spuneți ce pot și ce nu pot să -i spun!" Fața ei se înroșește într-o nuanță frumoasă de
vehemență . "Este tată l meu, viața mea, și nu are nimic de-a face cu tine!"
Doamne, fata asta are un bagaj, și avâ nd în vedere tă ietura de pe buză , e mai mult decâ t
probleme cu tată l ei. Abuzul fizic este ușor de detectat. Trauma sexuală , însă , este un salt uriaș.
Dar sunt suspicios din fire și mult prea curios în legă tură cu ea. În ciuda acelor scâ ntei
îndră znețe din ochii ei, postura ei are tendința de a se încovoia în autoapă rare, dovadă că
cineva din trecutul sau prezentul ei o ră nește.
Vreau să sap în interiorul ei, să extrag fațetele utile ale mizeriei ei și să le șterg pe celelalte.
"A fost tată l tă u, iar tu ai propria ta viață . Mergi mai departe."
O tresă rire îi să ri în obraz. "Te ură sc."
Ș i ură sc câ t de mult îmi doresc să -i pedepsesc gura bă gâ ndu-i scula în ea. "Ai reușit să -ți
ară ți imaturitatea, domnișoară Westbrook. Dacă vrei să ră mâ i o elevă sub tutela mea, nu te vei
mai plâ nge ca o școlă riță și vei începe să te comporți ca un adult."
Ea adulmecă , cu umerii încordați. "Nu ai o pă rere prea bună despre mine." Se holbează în
cealaltă parte a camerei, privirea ei cutreierâ nd peretele de instrumente. "Chiar am dat-o în
bară ."
"Uită -te la mine."
Ea o face, instantaneu.
Parfumul îmbâ csit al supunerii ei îmi linge pielea. Vreau să mă scufund în el, să -l gust și să -l
testez. "De ce ești aici? Pentru că tată l tă u a hotă râ t câ nd aveai zece ani că vei deveni pianist?".
Sprâ ncenele ei se strâ ng. "Nu, acesta este și visul meu, și "sunt obligat să fiu harnic"."
Poate să -l citeze pe Bach. Bravo ei.
"Care este visul tă u, mai exact?" Deschid dosarul la secțiunea de acceptare la facultate.
"Conform acesteia, nu ai niciun obiectiv, nicio ambiție. Ce ai de gâ nd să faci după liceu?".
"Ce?" Furia îi țipă prin voce. Se aruncă peste birou și îmi smulge pagina din mâ nă , privirea
ei zburâ nd peste coloanele goale. "De ce e goală ? Trebuie să fie o greșeală . Am... am... am...
Doamne! Am fost categoric în legă tură cu..."
"Stai jos!"
"Domnule Marceaux, nu este corect. Trebuie să mă ascultați..." Vocea ei slă bește, ajungâ nd
la o tă cere înspă imâ ntată sub forța privirii mele.
Se lă să în jos pe scaun, cu fața înroșită și mâ inile tremurâ nde care foșneau hâ rtia.
Îmi înfig degetele în bă rbie. "Acum spune-mi, cu o voce calmă , ce te așteptai să vezi pe acea
pagină ."
"Mă duc la Leopold."
Nici o șansă în iad.
Doar că tă ria neclintită din privirea ei susține că are determinarea de a face să se întâ mple,
iar ridicarea bă rbiei mă provoacă să afirm contrariul.
Accept această provocare. "Vă dați seama că doar trei la sută dintre candidați sunt acceptați
în fiecare an? Zeci de colegi de-ai tă i au aplicat, chiar dacă Leopold nu a acceptat niciun student
Le Moyne în ultimii trei ani. Poate, doar poate, unul dintre voi va reuși să intre anul viitor."
Nu există nici un "poate" în această privință . Mama mea încă deține un loc în Consiliul de
Administrație al Leopold și are mijloacele necesare pentru a face să treacă una dintre
recomandă rile mele. Am încredere că o va face. Pentru mine.
 Cu toate acestea. În timp ce strecurarea unei cereri de înscriere a unui student pe lâ ngă
procesul riguros de acceptare nu va ridica suspiciuni, două ar suna cu siguranță alarma și ar
pune sub semnul întrebă rii integritatea mamei mele. Nu i-aș cere niciodată așa ceva.
Mă aplec pe spate în scaun, ră sfoind foile tipă rite pentru a mă asigura că nu am trecut cu
vederea notele despre obiectivele lui Ivory pentru facultate. "Ar fi trebuit să te înscrii în
procesul de înmatriculare pâ nă acum. Nu există nimic aici care să indice că ai interesul de a
urma o asemenea aventură imposibilă ."
"Totul este posibil, domnule Marceaux." Aruncă pagina albă pe biroul meu. "Ș i am fă cut
cerere. Acum trei ani. De fapt, doamna McCracken intenționa să mă trimită ca principal
candidat."
Așa se explică de ce Beverly a forțat-o pe Barb McCracken să se pensioneze și m-a adus aici
ca înlocuitor al ei. Câ nd am acceptat oferta, am știut că vor exista studenți mai demni de
recomandarea mea decâ t fiul lui Beverly. Dar nu mă așteptam să simt atâ ta vinovă ție care să
mă cuprindă în stomac.
Ivory Westbrook reprezintă o dilemă morală și nici mă car nu am auzit-o jucâ nd. Poate că
talentul ei este mediocru, iar eu pot lă sa deoparte acest conflict de interese.
Se holbează la cravata mea, o fugă de gâ nduri îi pâ lpâ ie în ochi. Trec secunde lungi. Undeva,
în capă tul holului, un clarinet câ ntă într-o tonalitate perfectă .
În cele din urmă , îmi întâ lnește privirea. "Prezența mea nu este tocmai dorită pe aici. Nu
port hainele potrivite, nu conduc mașina potrivită ." Ea râ de. "Nici mă car nu am o mașină . Ș i cu
siguranță nu aduc înzestră ri sau relații pline de farmec. Singurul lucru pe care îl am de oferit
este talentul meu. Ar trebui să fie suficient. Ar trebui să fie singurul lucru care contează . Ș i
totuși, școala asta a fost împotriva mea încă din prima zi."
Nimic din ceea ce a spus nu mă surprinde. E un mielușel pierdut printre o haită de lupi.
Atunci de ce nu țintește un pic mai jos? Încearcă o facultate mai ușoară și se scoate din vizor?
De ce Leopold?
Îmi pă strez expresia impasibilă , amâ nâ ndu-mi întrebă rile pâ nă câ nd termină ea.
Atinge pagina albă și o îndreaptă spre mine. "Cineva a șters propunerea mea pentru
Leopold, împreună cu toată munca de pregă tire pe care am fă cut-o pentru a-mi susține
eligibilitatea. Doamna McCracken mi-a spus că a pus totul în dosarul meu. Nu vreau să ară t cu
degetul, dar cineva din această școală nu mă place, iar acel cineva are un fiu care concurează
pentru locul meu."
Beverly Rivard și-a șters dosarul, o concluzie la care ajunsesem deja. "De ce Leopold?"
"Este cel mai bun conservator din țară ."
"Ș i?"
"Ș i?" Ochii ei se aprind. "Educația riguroasă pe care o primesc elevii acolo este de neegalat.
Au o facultate de elită , facilită ți de top și cel mai bun palmares în ceea ce privește propulsarea
studenților în cariere muzicale." Ticluind nume pe degete, ea enumeră absolvenți notabili, cum
ar fi compozitori, dirijori și pianiști de renume mondial, apoi adaugă : "Ș i dumneavoastră ,
domnule Marceaux. Adică , sunteți în Orchestra Simfonică din Louisiana".
Sunt pe punctul de a o certa pentru că e o leneșă , dar apoi mă surprinde.
"Nu vreau doar să joc." Își împreunează mâ inile, privirea ei pierzâ ndu-și concentrarea.
"Vreau să ocup un fotoliu principal într-o mare simfonie și să stau ală turi de cei mai buni dintre
cei mai buni, într-o sală plină pâ nă la refuz, tremurâ nd sub luminile scenei. Vreau să fiu acolo,
să fac parte din tot, câ nd începe muzica."
 Nu este o prezentare pe care să o fi pregă tit în avans. Pasiunea din vocea ei este de o mie de
decibeli de intensitate, întregul ei corp vibrâ nd în perspectiva cuvintelor sale.
Își lasă mâ inile în jos și mă privește în ochi. "De asemenea, după cum știi deja, fiecare
student acceptat la Leopold primește o bursă integrală de studii. Nu contează cine ești sau care
este trecutul tă u..."
Împă rtă șim o privire și, în acel spațiu de înțelegere, îi termin mental propoziția. Leopold are
suficient prestigiu și bogă ție încâ t să nu se preocupe de conturile bancare ale studenților.
Ș coala își evaluează candidații doar în funcție de talent.
"Foarte bine." Mă frec la ceafă și sper din tot sufletul că e o pianistă groaznică . "Îți voi
actualiza dosarul și vom continua de acolo."
În condiții normale, dacă ar fi fost cea mai bună din clasă , ar fi intrat la Leopold. Dar Beverly
m-a angajat pentru a se asigura că nu se va întâ mpla asta. Leopold o va accepta pe Prescott
Rivard pentru că eu voi face să se întâ mple asta. Toți ceilalți din Le Moyne vor fi trecuți cu
vederea. Asta e nasol pentru Ivory, dar viața e o tâ rfă .
"Mulțumesc." Zâ mbește, postura ei se relaxează .
"Mai avem o chestiune de discutat."
Am pus dosarul deoparte, mă ridic de pe scaun și ocolesc biroul pentru a mă așeza pe
pervazul de lâ ngă ea, cu fața spre ea.
Cu picioarele împreunate, își îngră mă dește picioarele - unul gol peste celă lalt - pe piciorul
biroului meu. Scrutez podeaua și îi vă d pantofii ei ponosiți sub scaun. Bă nuiesc că marginile de
plastic rupte îi irită pielea după ce i-a purtat toată ziua.
Câ nd își ridică privirea, îi pun un deget sub bă rbie, menținâ ndu-i poziția capului. "Ce s-a
întâ mplat cu buza ta?"
Așa cum era de așteptat, ea încearcă să își coboare bă rbia. Un ră spuns evaziv. Fiecare
instinct din corpul meu îmi spune că cineva a ră nit-o.
Aplic o presiune mică , dar inconfundabilă , pe pielea ei moale. "Ridică -te."
Respirația i se accelerează în timp ce se ridică de pe scaun, ghidată de atingerea mea sub
maxilarul ei.
Câ nd ajunge la înă lțimea ei maximă , îmi las mâ na. "Ț i-am pus o întrebare și, înainte de a
ră spunde, amintește-ți ce am spus despre minciuni."
Își strâ nge buzele.
Încerc o altă tactică . "Ca profesor al tă u, sunt un reporter autorizat. Ș tii ce înseamnă asta?"
Ochii ei, ca de abanos lichid, clipesc. E de o frumusețe dezolantă , iar eu sunt atâ t de
terminat.
Mă desfă șor de pe scaunul meu de pe birou. Stâ nd deasupra ei, sunt cu un cap mai înalt și
mult mai mare. "Înseamnă că sunt obligată să raportez suspiciunea de maltratare a copilului la
serviciile de protecție."
"Nu!" Degetele ei zboară spre tă ietura de pe buză . "Nu trebuie să faci asta. Fratele meu... el
și cu mine ne-am certat în această dimineață , așa cum fac frații. E absolut normal."
Normal? Nu prea cred. "Câ ți ani are?"
Își sprijină un șold de marginea biroului, într-o postură dezinvoltă , dar nu mă pă că lește.
"Are 26 de ani."
Două zeci și șase de ani înseamnă zece ani de câ nd nu mai știi mai bine. Dacă nenorocitul a
lovit-o, nu-l voi denunța. Îl voi gă si și-i voi sparge fața. "Te-a lovit?"
 "El...uh, ei bine, ne certam și...uh..." Își alege cuvintele cu grijă , cu fruntea ciupită de
concentrare, încercâ nd fă ră îndoială să evite o minciună . "Am sfâ rșit prin a mâ nca rama unei
uși."
"A fă cut-o. El. Te-a lovit?"
Își dă drumul la o respirație. "M-a lovit cu spatele. Asta" - arată spre buza ei - "a fost cadrul
ușii."
Un foc violent izbucnește în mine, ieșind la suprafață și arzâ nd pe pielea mea. "Câ t de des?"
Își îmbră țișează mijlocul, cu ochii pe podea, înfuriindu-mă și mai tare.
"Ră spundeți-mi!"
"Nu faceți asta. Nu pot... am destule probleme de rezolvat acum."
"Ridică -ți că mașa." Ce fac? La naiba, e o idee proastă , dar trebuie să știu. "Arată -mi
coastele."
Se uită în jurul meu, cu ochii fixați pe hol.
"Dacă trece cineva pe lâ ngă mine, nu poate vedea în jurul corpului meu." Îmi îndoi
genunchii, punâ ndu-mi fața în fața ei. "Sunt obligat să vă sun la telefon, domnișoară Westbrook.
Dovediți-mi că nu sunteți acoperită de vâ nă tă i și nu voi face un raport."
Îl voi bate mă r pe fratele ei în schimb.
Degetele ei își prind tivul că mă șii, cu expresia crispată , cu ochii strâ nși. E atâ t de nemișcată
încâ t nu sunt sigur că respiră .
"Este doar o examinare, pentru binele tă u. Nimic nepotrivit." E ilegal ca naiba, dar nu mă
pot opri. "Aștept."
Își îndreaptă privirea spre nasturii de la vestă , pâ nă la nodul cravatei, ză bovind acolo,
înainte de a se concentra în sus, într-o că lă torie dureros de lentă peste gura mea. Câ nd face
legă tura cu ochii mei, un zumzet ascuțit îi zvâ cnește în fundul gâ tului.
Apoi își ridică că mașa.
OceanofPDF.com
Este profesor. N-o să-mi facă rău.
Încet, tremurâ nd, strâ ng tivul că mă șii deasupra buricului meu.
Își face doar treaba.
Pielea mi se face pielea de gă ină din cauza apă să rii neclintite a privirii lui, a bă tă ilor rapide
ale inimii mele și a aerului rece, în timp ce ridic bumbacul mai sus, lă sâ ndu-mi coastele la
vedere.
Nu a promis nimic nepotrivit.
Atunci de ce mi se pare atâ t de greșit?
Este greșit.
Împing că mașa în jos și mă întorc să -mi adun lucrurile. Mâ na lui îmi prinde partea
superioară a brațului, degetele se înfing în timp ce mă învâ rte înapoi în poziție. "Arată -mi sau
voi raporta rana."
Vocea lui ricoșează în craniul meu, ascuțită și intransigentă . Dacă mă denunță , aș putea să -
mi pierd casa, educația și pisica. Ș i Shane... Doamne, fratele meu ar riposta cu o furie de durere.
Îmi tremură stomacul câ nd ridic că mașa. El îmi eliberează brațul în timp ce eu țin țesă tura
sub greutatea sâ nilor mei și îl întâ lnesc în ochi.
Tot ce vă d este gheață albastră , un peisaj arctic nesfâ rșit, ca și cum aș fi privit într-o lume
necunoscută .
Nă rile i se umflă , iar mușchii feței i se înă spresc din cauza unor emoții pe care nu le înțeleg.
Nu ascund nimic. Nimic sub că mașa mea, oricum. În afară de tă ietura de pe buză , Shane nu a
lă sat nicio zgâ rietură pe mine din noaptea în care l-am surprins în timp ce se culca cu o biată
fată pe canapea - în patul meu. Faptul că nu am reușit să bat la propria mea ușă din față mi-a
adus o vâ nă taie urâ tă pe stomac. Dar domnul Marceaux nu va gă si asta. Decolorarea a dispă rut
să ptă mâ na trecută .
Se apleacă , privirea lui glacială îmi parcurge trunchiul, talia joasă a fustei, apoi coboară
pâ nă la tivul pâ nă la genunchi. "Acum ridică -ți fusta."
Îmi îndrept atenția spre ușă și spre holul gol de dincolo. Poziția lui aplecată îl plasează la
nivelul pelvisului meu, corpul lui nu mă mai protejează de traficul de pe hol. Ultimul clopoțel a
sunat acum o oră , dar mulți copii ră mâ n după aceea pentru lecții particulare. Chiar și acum,
legato-ul unui clarinet câ ntă pe hol.
Oricine poate trece pe acolo și poate presupune ce este mai ră u. Iată -mă pe mine, tâ rfa
rezidentă , ară tâ ndu-mi corpul pentru profesor.
 Podeaua rece de sub picioarele mele goale mă face să mă simt și mai goală . Aș fi vrut să nu-
mi fi scă pat pantofii în timpul întâ lnirii noastre. "Nu există intimitate. S-ar putea să mă vadă
cineva."
"De asta trebuie să mă îngrijorez eu." Brațele i se prelingeau peste genunchii îndoiți, iar
mâ inile lui puternice se flexau în V-ul coapselor sale. "Nu voi mai da ordinul din nou."
Împing bluza în jos și îmi acopă r stomacul. Acum fusta? Sfinte Sisoe, ce ar trebui să fac? Din
punct de vedere fizic, e într-o poziție neobișnuită pentru un bă rbat, mai jos decâ t mine, cu fața
sub talia mea. Mai vulnerabil, nu? Ș i totuși, încearcă să ia într-un fel. Aș putea să -i dau un
genunchi în nas și să fug. Dar nu sunt sigură că am nevoie. Sau că vreau.
La naiba. Îmi încolă cesc degetele în jurul pă rții din față a fustei, strâ ngâ nd și ridicâ nd pâ nă
câ nd picioarele îmi sunt expuse pâ nă la jumă tatea coapsei.
"Mai sus."
Ridic tivul cu încă un centimetru. Sigur îmi vede picioarele tremurâ nd? Câ t de sus vrea să
mă duc?
"Mai sus."
Vocea lui șoptește aspru în spațiul de 30 de centimetri care îi desparte fața de coapsele
mele. Mâ inile lui sunt și ele acolo, atâ rnâ nd între noi, suficient de aproape pentru a mă apuca
între picioare, dacă acesta este planul lui. Un tremur ușor îi zvâ cnește printre degete, iar
mușchii mei se încordează .
Dar el este profesor. Nu are voie să mă atingă.
Ca elev al lui, ar trebui să am încredere în el și să fac ce-mi spune.
Îmi apropii materialul liber al fustei de întredeschiză tura chiloțeilor și îmi așez mâ na acolo,
oferindu-i o priveliște completă a picioarelor mele fă ră să dezvă lui prea mult. "Ce cauți?"
"Lă rgește-ți poziția."
Îmi alunec picioarele afară , clă tinâ ndu-mă din cauza efortului.
"Așa, pur și simplu", respiră el. "Bună fată ."
Laudele lui mă învă luie ca o îmbră țișare caldă . Nu-mi amintesc ultima dată câ nd cineva m-a
îmbră țișat fă ră să mă ră nească , dar dacă domnul Marceaux își petrece urmă toarele nouă luni
numindu-mă fată cuminte, s-ar putea să nu mai am nevoie de o îmbră țișare niciodată .
Își apleacă capul, apropiindu-se. "Caut urme pe coapsele tale interioare."
Lorenzo a lă sat urme acolo, la fel ca mulți alți bă ieți. Cei ră i fac asta întotdeauna, șlefuind și
fă câ nd sex și durâ nd prea mult. Dar domnul Marceaux nu știe despre ceilalți tipi.
"Fratele meu nu ar fi..."
"Nu sugerez că ar face-o."
Mi se închide gâ tul. A auzit deja de reputația mea? Verifică dacă există dovezi ale
comportamentului meu?
"Aveți un ten destul de închis la culoare." Își ridică privirea, studiindu-mi expresia, prea
constant, prea profund. "E mai ușor să ascunzi vâ nă tă ile."
Mă sufoc într-un râ s nervos. "Mama îmi spune că sunt prea palidă . La naiba, ea se plâ nge că
e prea palidă , și e pe jumă tate neagră ."
"Coboară -ți fusta." Se ridică în picioare, cu mâ inile ancorate în șolduri. "Povestește-mi
despre mama ta."
Îmi îndrept țesă tura în jurul picioarelor. "Toată lumea spune că seamă nă cu Halle Berry,
dar..."
"Nu-mi pasă cum arată . Ce face?"
 Droguri. Bă rbați. Câ nd nu le are pe amâ ndouă , stă în camera ei și plâ nge.
Dacă îi împă rtă șesc asta, probabil că va zâ mbi la nenorocirea mea. "E între două slujbe."
"Care a fost poziția ei cu privire la faptul că tată l tă u și-a vâ ndut afacerea pentru tine?"
Mă ură ște pentru asta, atâ t de mult încâ t buzele i se strâ mbă ori de câ te ori se uită la mine.
"S-au certat pe tema asta." Îmi aranjez acul și nasturii de la că mașă . "Nu este fericită că a
pierdut acea ceartă , așa că nu te aștepta să vină la ședințele cu pă rinții și profesorii."
"Ființele umane sunt niște dezastre mizerabile. Ele fac greșeli. Fac lucruri greșite." Își freacă
ceafa. "Dacă nu-și revine, e vina ei."
Wow, asta a fost... neașteptat. Surprinză tor de bine gâ ndit și foarte profund. Deși acum mă
întreb ce fel de greșeli face. Să speră m că niciuna care să -mi afecteze obiectivele.
Își coboară mâ na și face o mișcare de rotire. "Întoarce-te și arată -mi spatele."
Pulsul îmi crește. Alte examină ri? Doar că de data asta nu-i voi putea vedea mâ inile.
Deschid gura pentru a mă contrazice, dar privirea lui dură din ochi mă face să mă
ră zgâ ndesc.
Cu o inspirație adâ ncă , îi dau spatele, îmi agă ț degetele tremurâ nde sub că mașă și o trag de
la șolduri pâ nă la subsuori.
Scâ rțâ itul pantofilor să i de piele, șoapta respirației sale, că ldura corpului să u, totul în
legă tură cu el se simte ca o încă lcare a intimită ții. Aș vrea să -i pot vedea expresia, pentru că
probabil a renunțat la că utarea de vâ nă tă i pentru a se holba la tatuajul de pe spatele meu.
Volutele decolorate pornesc de pe o parte a taliei mele, urcă pe coloana vertebrală și se
încolă cește în jurul umă rului opus.
Mă pregă tesc pentru una dintre reproșurile sale cu voce ascuțită . Sunt prea tânăr. Tatuajele
sunt prea demodate. Dar nu-mi pasă ce pă rere are despre asta. Tatuajul este personal, prețuit și
al meu.
Fă ră avertisment, mâ inile lui aterizează pe spatele meu, nu pe piele, ci pe faldurile că mă șii
mele. Îmi smulge materialul din strâ nsoare și mi-l împinge la talie.
Speriată , mă întorc. "Ce s-a întâ mplat?"
E mai departe decâ t mă așteptam, la câ țiva metri între noi, cu mâ inile împreunate la spate și
cu atenția îndreptată spre ușă .
Îi urmă resc privirea chiar în momentul în care intră doamna Augustin.
Se oprește în prag, strâ ngâ ndu-și cureaua poșetei pe umă r. "Oh, nu mi-am dat seama că erai
cu un student." Aruncă priviri furtive între domnul Marceaux și mine, înainte și înapoi, în sus și
în jos, și se oprește asupra mea. "Bună , Ivory. Ai avut o vară bună ?"
Mi-am încolă cit degetele de la picioare de marmură , tâ njind după afurisiții mei de pantofi.
"Sigur."
"Minunat." Își redă atenția asupra profesorului meu, mâ na ei ridicâ ndu-se pentru a se
plimba pe gâ tul ei, mă turâ nd și pieptă nâ nd o șuviță de pă r blond. "Domnule Marceaux, veți...
uh... pleca în curâ nd?"
Se holbează la el așa cum se uită mama la iubiții ei, cu ochi prea stră lucitori, plini de
adorație și prostie.
Dintre toți profesorii de muzică , doamna Augustin este cea mai tâ nă ră și cea mai frumoasă .
De asemenea, este enervant de bă gă cioasă , dar Ellie este încâ ntată de ea, așa că bă nuiesc că
este o profesoară bună de corzi.
Domnul Marceaux dă du din cap. "Domnișoara Westbrook are lecții particulare pâ nă la
șapte în fiecare seară ."
 Da?
O ușură tate bruscă îmi ridică pieptul. Doamna McCracken fă cea ore tâ rzii ca să mă
mediteze, dar nu-mi fă cusem curaj să îi cer ore suplimentare.
Stă atâ t de înalt și de încreză tor lâ ngă mine, cu picioarele bine înfipte, fiecare centimetru al
posturii sale sculptat cu autoritate în timp ce o studiază pe doamna Augustin. "Nu voi pleca
acasă prea curâ nd. Nici în seara asta, nici în altă seară ."
"Oh." Fața îi cade, iar întregul ei corp pare să se dezumfle. "Bine. Ei bine..."
Singurul lucru pe care îl mișcă este un picior lung și subțire, în timp ce-și trage degetul de la
pantoful cu toc înalt în spate și îl balansează pe podea în spatele ei, ză bovind. Așteptâ nd ca el să
spună altceva?
În cele din urmă , ea se îndreaptă . "Mă duc acasă ." Arată cu degetul spre hol, râ zâ nd încet,
zâ mbind și comportâ ndu-se al naibii de ciudat. "Deci, cred, să ai o seară bună ?"
Întrebarea din vocea ei mă enervează . I-a spus deja că ră mâ ne pentru lecția mea
particulară . Ar trebui să plece.
Dar apoi aș fi fost din nou singură cu el. Cum este posibil să mă simt atâ t posesivă , câ t și
îngrozită de el?
Îi pune capă t zbenguielii jenante cu un ferm: "Noapte bună , doamnă Augustin".
În timp ce ea dispare pe hol, redau conversația lor cu subînțeles. "Tocmai te-a invitat în
oraș, nu-i așa?"
Se întoarce spre mine cu o încruntare iritată pe față . "Asta nu e treaba ta."
Probabil că da, dar mă simt minunat de amețită de întregul schimb. Adică , el i-a spus nu.
Nici în seara asta, nici în altă seară . Pentru că el va fi cu mine, mă va ajuta.
Poate că nu am dat-o în bară atâ t de ră u pe câ t am crezut. "Luă m lecții de pian în seara
asta?"
Corzile îi zvâ cnesc în gâ t. "Nu."
"Dar tocmai ai spus..."
"Iată lecția din această seară ." El șterge distanța dintre noi și se apleacă în spațiul meu. "Nu
mă pune întrebă ri. Nu mă minți. Ș i nu-ți întoarce niciodată privirea de la mine." Se îndreaptă .
"Stai jos."
Sunt niște pretenții ridicole, dar mă trezesc că zâ nd pe scaun și închizâ ndu-mi ochii în ai lui.
Își zgâ rie un deget pe gâ tul mustă cios și trage de gulerul din spatele cravatei. Renunțâ nd la
încercarea de a o slă bi, se ghemuiește în fața mea. "Câ nd ți-ai luat cerneala?"
Nu am cum să îi ră spund la întrebă rile lui fă ră să mint, dar îi pot da asta. "Aveam
treisprezece ani."
Ceva îi pâ lpâ ie în ochi. Înțelegere? Ș tie câ ți ani aveam câ nd l-am pierdut pe tata... tată l meu.
Tatăl meu. Doamne, chiar și în gâ ndurile mele, încerc să -i fac pe plac domnului Marceaux. Dar
poate că are dreptate în privința imaturită ții mele. Dacă tata ar fi tră it azi, i-aș mai fi spus tati?
În loc să pună întrebă ri despre tatuaj, domnul Marceaux se bagă sub scaunul meu și îmi
trage pantofii spre picioarele lui. Aplecarea lui își pune fața la câ țiva centimetri de poala mea,
dar își ține ochii pe ai mei în timp ce brațele lui se mișcă în jurul vițeilor mei.
Cu genunchii lui de o parte și de alta a picioarelor mele, nu mă simt prinsă în capcană , dar
stomacul mi se strâ nge la fel de tare. Nu înțeleg de ce îmi ține balerinul meu bă tut, de ce îmi
examinează interiorul sau ce a plă nuit pentru mine în continuare.
Cu pantoful meu într-o mâ nă , se întinde spre piciorul meu. În momentul în care degetele lui
îmi ating spatele gleznei, sar în scaun.
 Mă fixează cu o privire de piatră , încruntarea lui fiind în dezacord cu mâ ngâ ierea tandră a
mâ inii sale. Fă ră grabă , mă mâ ngâ ie de-a lungul gleznei mele, trasează nodulii osoși de pe
pă rțile laterale și îmi ia că lcâ iul piciorului, ridicâ ndu-l.
Sunt cu limba încleștată , confuză de blâ ndețe, pierdută în senzație. Întreaga lume se
restrâ nge la că ldura palmei lui, la modul atent în care îmi strecoară degetele de la picioare în
pantof și la concentrarea absolută pe care o acordă sarcinii.
Îmi coboară piciorul pe podea, iar eu expir o gură de aer în piept. Apoi se îndreaptă spre
celă lalt picior al meu.
De ce face asta? Ce obține din asta? Se va aștepta să îi ară t sâ nii? Să -i fac o felație? Sex?
Îmi scot piciorul din raza lui de acțiune. "Pot să fac asta."
Își ține mâ inile pe picioare și mă prinde cu acei ochi friguroși de cobalt. "Care este lecția din
seara asta?"
"Nu te interoghează ?"
Poate că pentru el este un lucru mă runt, dar pentru mine nu este. Bă rbații nu mă ating
decâ t dacă vor ceva, iar atingerea lui mă înspă imâ ntă . E prea dră guț. Prea intimă . Mult prea
intim pentru un elev și un profesor.
Își întinde palma, așteptâ nd. Aș vrea să -l întreb ce vrea de la mine, dar asta ar însemna să
ratez lecția.
Îmi mișc piciorul spre mâ na lui, iar el îi acordă aceeași atenție ca înainte. Lovituri fragile.
Degete ca de catifea care se înfă șoară în jurul oaselor mele casante. Să iau? Dă ruind? Nu știu ce
e asta. Fiecare periere a degetelor lui îmi provoacă furnică turi pe picioare, fă câ ndu-mi inima să
tresară și tot corpul meu să fie hiperconștient. Mă sperie. El mă sperie.
Câ nd își pune și celă lalt pantof, îmi bag picioarele sub scaun, cu genunchii strâ nși, temâ ndu-
mă de ceea ce va cere în continuare.
Se ridică , cu o expresie întunecată sub sprâ ncenele negre și cu o respirație mai zgomotoasă
decâ t ar trebui. Cunosc privirea aia de nevoie, sunetul ă la înfometat. Mi se ră cește sâ ngele.
Acum e momentul să fug, dar picioarele mele nu se mișcă . De ce? Am nevoie de permisiunea
lui, cred.
Vreau permisiunea lui.
Întorcâ ndu-se spre birou, își apă să mâ inile pe suprafața acestuia. "Du-te acasă , domnișoară
Westbrook."
Mă simt ușurată , dar îmi este tă iat de urmă torul gâ nd.
Pot să o iau pe oricare dintre ieșirile din Crescent Hall, să alerg prin parcare sau prin parc,
să merg în zigzag pe stră zi pâ nă la stația de autobuz. Nu contează încotro o iau. Prescott mă va
ajunge din urmă . Mă va gă si. Întotdeauna mă gă sește.
Apoi acasă . Unde Lorenzo ar putea să ne aștepte. Unde Shane s-ar putea să mi-o tragă în pat.
Care este mai înfricoșă tor? Prescott? Lorenzo? Shane?
Domnul Marceaux.
Îmi iau ghiozdanul și o iau la fugă spre hol.
OceanofPDF.com
Aerul îmbâ csit mi se lipește de piele în timp ce fac cele zece minute de mers pe jos de la Le
Moyne pâ nă la linia 91. Mă simt bine să respir din clasă . Nu știu dacă e din cauza domnului
Marceaux sau a senzațiilor înfricoșă toare pe care le aprinde în mine, dar nu am putut fugi de
acolo destul de repede.
Este agresiv și puternic construit ca și ceilalți bă rbați. Mai mult decâ t atâ t. Dar a avut
numeroase ocazii de a profita și nu a fă cut-o.
Pentru că este profesor? Sau pentru că nu e ca ceilalți bă rbați?
Nu sunt pregă tită să am încredere în aceste gâ nduri sau în felul în care mă fac să mă simt.
Luna în creștere atâ rnă sus pe cer, pictâ nd o stră lucire slabă peste conacele antebelice care
mă rginesc Coliseum Street. Trotuarul din că ră midă este pavat în formă de spinare și mă rginit
pe o parte de garduri din fier forjat, lă mpi cu gaz și vegetație înfloritoare care infuzează aerul
cu parfumul verii.
Fundațiile caselor impună toare se izbesc direct de acele garduri, iar ferestrele luminate îmi
oferă o privire asupra interioarelor care sclipesc cu candelabre, scă ri grandioase și lemnă rie
bogată . Mașini de lux se aliniază pe strada îngustă și gră dini imaculate împodobesc curțile
laterale. Oriunde mă uit, pretutindeni se mâ ndrește cu bogă ția generațională , cea care provine
din zahă r, bumbac și transport maritim.
Domnul Marceaux locuiește într-una din aceste vile? Poate că familia lui are bani vechi? Le
Moyne atrage o mulțime de rezidenți în Garden District, inclusiv Beverly Rivard.
Nu știu care este casa lui Prescott Rivard, dar el știe pe ce drumuri merg spre casă . Există
doar atâ t de multe opțiuni între școală și rutele de autobuz. Mă mă nâ ncă picioarele să merg mai
repede, să îl amâ n pentru o altă zi. Dar cu câ t mai mult întâ rzii să iau legă tura cu el, cu atâ t mai
greu îmi va fi să acopă r facturile de luna aceasta.
La jumă tatea drumului spre stația de autobuz, vuietul familiar al unei motociclete întrerupe
liniștea stră zii. Se apropie din spate, din ce în ce mai tare, mai repede.
Micile fire de pă r de pe ceafă mi se ridică în cap. Mă uit peste umă r și ză resc o cască neagră ,
o jachetă neagră și niște carcase portocalii odioase. Bă tă ile inimii mele se întețesc și mă
gră besc. Dacă motociclistul și-ar ridica bă rbia, i-aș vedea Destroy tatuat pe gâ t.
Fiecare pas îmi marșează vibrații prin tă lpile mele subțiri. Ar fi trebuit să știu că Lorenzo va
veni să mă caute. O face adesea câ nd obosește să aștepte. Au trecut două să ptă mâ ni de la ultima
dată câ nd a luat de la mine, iar eu am sâ ngerat din fund ore întregi după aceea.
 Am crampe în stomac în timp ce mintea îmi ră scolește opțiunile. Urmă toarea intersecție
este la treizeci de secunde de mers pe drum. Poate reușesc să scap de el.
Îmi accelerez pasul, că utâ nd o portiță de trecere între vile. Nu voi gă si niciuna. Gardurile
înconjoară parcelele generoase, dotate cu camere de supraveghere și alarme. Fierul forjat și
că ră mida sprijină strada pe ambele pă rți. Nu am unde să mă duc câ nd el se oprește cu motorul
lâ ngă mine.
"Urcă -te pe bicicletă ." Chiar și înă bușit de cască , strigă tul lui este dur și neprietenos.
"Iau autobuzul." Merg mai repede, cocoșâ ndu-mi umerii, cu ghiozdanul meu lovindu-se de
picior.
El turația motorului, rostogolind motocicleta pe lâ ngă mine. Picioarele îmi tremură , iar
vâ rful pantofului meu se prinde de o că ră midă ciobită . Impulsul mă învâ rte înainte. Îmi mențin
echilibrul, dar... la naiba, îmi pierd pantoful.
Mă învâ rt înapoi, cu pulsul zvâ cnindu-mi în gâ t, și îmi bag piciorul în vinilul cră pat.
O pereche de faruri apar pe șosea în spatele rachetei de între picioare a lui Lorenzo. Mă uit
orbește în razele de lumină , așteptâ nd, sperâ nd. Ce să aștept?
Păr negru, ochi albaștri, prezență impunătoare...
Ca și cum.
Lorenzo se oprește lâ ngă mine, chiar la o distanță mică de mine, cu casca înclinată în
direcția mea. "N-o să -ți mai spun încă o dată . Mișcă -ți fundul pe bicicletă ."
Mașina care se apropie încetinește, virâ nd în jurul lui Lorenzo. Grilă frontală largă , vopsea
argintie metalizată , anvelope groase, Cadillac CTS Sedan este jucă ria perfectă pentru ca idioții
tineri și bogați să se plimbe cu ea.
Idioți ca Prescott.
Se oprește în fața lui Lorenzo, se apleacă pe scaunul din față și deschide ușa pasagerului.
Casca lui Lorenzo se rotește spre mașină . "Cine naiba e ă la?"
Aceasta este o diversiune. Slavă Domnului. Nu voi putea să -l evit pe Lorenzo la nesfâ rșit și
cu siguranță nu-mi face plă cere să mă urc în mașina lui Prescott. Dar acum, îl prefer pe Prescott
în locul lui Lorenzo. Prescott nu se forțează niciodată din spate și în fundul meu.
Mă arunc în față , fă câ nd un circuit larg în jurul motocicletei, și alunec în scaunul din față al
Cadillac-ului. "Pornește."
Motorul motocicletei scâ ncește în timp ce înaintează brusc. Am trâ ntit ușa în zgomot.
Prescott se aplecă peste consolă , ră sucindu-și gâ tul pentru a-l privi pe Lorenzo. "Cine e tipul
ă la?"
"Doar un ciudat. Să mergem."
El apasă accelerația, iar explozia de propulsie îmi apasă corpul pe scaunul de piele.
Anxietatea și frica mea se pră bușesc în spatele nostru într-un fum de eșapament. Mă relaxez, o
mică mă sură , oricum. Acum sunt blocată cu Prescott.
Corpul să u lung se întinde pe scaunul din piele, iar degetul să u caută prin diverse gadgeturi
luminoase din bord. Nici nu pot să încep să ghicesc câ t costă această mașină . Pă rinții lui cu
siguranță trebuie să facă bancă pentru a o putea cumpă ra pentru el. Este o mașină tare?
Absolut. Sunt gelos că o are?
Prefer să nu fiu gelos pe nimeni, mai ales pe Prescott. Mă uit la el, observâ ndu-i unghiul
ascuțit al maxilarului, pă rul blond care i se așază în spatele urechii și profilul lung și drept al
nasului să u. E mai slab decâ t domnul Marceaux. Mușchi mai puțin dezvoltați. Mâ ini mai mici. O
sculă mai mică . Nu că aș fi vă zut-o pe cea a lui Marceaux, dar pariez că e mai mare.
 Asta nu este un lucru bun.
Inima îmi sare. De ce naiba mă gâ ndesc la asta? De ce le compar?
Prescott schimbă vitezele, apoi se întinde pentru a-mi agă ța un deget sub tivul fustei. "O să
te fac să vii în seara asta."
Îi dau mâ na la o parte. Iisuse, nu ar fi trebuit să -l provoc cu comentariul ă la despre piercing-
uri. Prost, prost, prost, prost! "Unde-ți sunt temele?"
Reduce viteza într-o curbă și aruncă un deget peste umă r. Indicatorul centurii de siguranță
țipă în timp ce eu îngenunchez înapoi prin spațiul dintre scaunele din față .
Îi strâ ng dosarele de pe podeaua mașinii, iar un singur far îmi umple vederea prin geamul
din spate. "Ne urmă rește."
Prescott aruncă mașina în viteză . Conacele se estompează . Semnele de oprire și intersecțiile
apar și dispar. Se pare că nu-și face griji în privința încă lcă rii legii. Din fericire, Lorenzo nu-i
împă rtă șește nepă sarea. Motocicleta menține limita de viteză și oprește la fiecare semn de
oprire. Poate că Lorenzo are droguri asupra lui sau mandate de arestare în curs. Oricare ar fi
motivul, el ră mâ ne în urmă și, în cele din urmă , dispare din peisaj.
Lă sâ nd o respirație grea, strâ ng restul dosarelor lui Prescott. "L-ai pierdut."
Prescott îmi smulge fusta pâ nă la șold și îmi ciupește pă să rica prin crampoanele chiloților.
"Iubito, o să ți-o trag atâ t de tare în seara asta."
Mă învâ rt înapoi spre față , că zâ nd pe scaun, și încerc să -mi controlez respirația.
Îmi tremură mâ na în timp ce îmi pun centura de siguranță . "Nu, nu ești."
Există o doză mare de convingere în ră spunsul meu. Ș i poate o mică urmă de îndoială . Am
mai scă pat de avansurile lui Prescott înainte, dar pot numă ra acele dă ți pe degetele de la o
mâ nă .
El râ de. "Vom vedea."
Câ nd se întoarce pe Jackson Avenue și se îndepă rtează de râ u, nu trebuie să întreb unde se
duce. În timpul celor șase minute de mers cu mașina pâ nă la locul nostru obișnuit, folosesc una
dintre luminile de deasupra capului pentru a-i ră sfoi temele și notițele. Este destul de organizat
pentru un tip care nu este interesat de teme, sarcinile sale fiind conturate cu o caligrafie
îngrijită și notate cu date de predare. Tot ceea ce a detaliat el este fezabil, suficient de ușor
pentru a lucra cu propriile mele sarcini.
Trage pe un teren gol, înconjurat de o junglă de buruieni și de case dă ră pă nate care nu au
supraviețuit ultimului uragan.
Oprește motorul și se întoarce spre mine. "Am o propunere."
Un tremur îmi cutremură interiorul. Tot ceea ce are de oferit vine cu un preț dureros.
Se apleacă spre mine, cu fața la câ țiva centimetri distanță și aruncată în întuneric. "Ș tiu că
faci temele pentru mulți dintre prietenii mei și cine știe câ ți alții."
Nu am avut ocazia să vorbesc cu ceilalți bă ieți despre programe și sarcini. O altă sarcină de
temut pe lista mea de fă cut.
Mâ na lui șerpuiește pe coapsa mea, ajungâ nd la spațiul dintre genunchii mei. Mă dau la o
parte, iar picioarele mele se lovesc de ușă .
Cu un mâ râ it, se întoarce cu fața înainte, cu postura rigidă , cu degetele încolă cite în jurul
volanului. Degete pe care nu le vreau lâ ngă mine.
Își înclină capul de tetieră . "Nu vreau să te împart."
"Pă cat."
 "La naiba, Ivory! Ești atâ t de..." Își freacă obrazul fă ră pă r și își îndulcește tonul. "Mi s-a
mă rit alocația. O să -ți plă tesc mai mult, suficient câ t să acopere ceea ce câ știgi de la toți ceilalți,
dacă nu te mai vezi cu ei. Dă -mi un preț."
Nu-și poate permite. Fac un calcul mental al utilită ților lunare, al ipotecii, al cumpă ră turilor
și mai adaug ceva în plus pentru rechizite școlare. La naiba, sunt o gră madă de bani. Respirâ nd
adâ nc, îi dau numă rul.
"Gata."
Ce? Alocația lui nenorocită acoperă suma tuturor facturilor mele?
Îmi înfă șor brațele în jurul abdomenului. "Tot ce trebuie să fac este să nu mai ajut alți
oameni?"
"Asta. Ș i nu te mai certa cu mine în această privință." Degetele lui se înfă șoară în jurul
genunchiului meu, tră gâ ndu-mi piciorul spre el.
"EU... EU..." Respirația mea se accelerează în timp ce încerc să mă desprind de el. "Nu pot."
Pieptul meu se ridică , lupta mea împotriva mâ inii lui este inutilă . "Dă -mi drumul."
"Oricum o să iau asta. Nu mai face lucrurile atâ t de dificile." Mă eliberează și își ridică
mâ inile. "Ce va fi?"
Mă legă n de ușă și îmi acopă r fața cu mâ na. La naiba, ce altă alegere am?
Pot să mă îndepă rtez de Prescott, să uit de banii lui și să încerc să recuperez pierderea cu
toți ceilalți tipi care vor aceleași lucruri pe care le vrea și el.
Sau pot să le spun tuturor să se ducă naibii și să lase ipoteca să intre în incapacitate de
plată . Încă nu am optsprezece ani. Pot să mă duc la serviciile sociale și să le explic situația mea.
Poate că vor interveni și mă vor da în plasament. Dar sunt șanse mari ca o casă nouă să fie prea
departe pentru a face naveta la Le Moyne. Pot să -mi pun viitorul în mâ inile unui adult care
decide unde merg la școală ? Ș i cum ră mâ ne cu Schubert? O familie temporară s-ar putea să nu
mă lase să -l iau cu mine. Mă strâ nge inima doar gâ ndindu-mă la asta. Nu e doar o pisică .
Schubert este ultimul cadou pe care mi l-a fă cut tata înainte de a muri. E singura formă vie de
iubire pe care o mai am și pe care o pot îmbră țișa.
Sau pot să accept oferta lui Prescott, să îndur doar o sculă de liceu și să -mi pă strez casa,
școala și pisica.
Presiunea lacrimilor îmi arde spatele ochilor în timp ce îmi forțez buzele în jurul
ră spunsului meu. "Bine."
"Bine?" Se așează în șezut, cu tot corpul să u mutâ ndu-se cu fața spre mine. "Bine... uh..." Se
ră sucește, scrutează golul din lotul supraaglomerat și se oprește câ nd privirea îi poposește pe
bancheta din spate. "Ieși afară ."
Cu mâ inile tremurâ nde, pun culegă torii pe podea, deschid ușa și pă șesc într-o încâ lceală de
viță de vie.
A ieșit din mașină și s-a apropiat de mine într-o clipă . Un zâ mbet uriaș îi conturează fața în
timp ce deschide ușa de pe bancheta din spate. "Înă untru. Pe spate."
Nu, nu, nu, nu. Plă mâ nii mei se chinuie să respire și fiecare mușchi din corpul meu se
blochează .
"Ivoryyyyy", mâ râ ie el. "Nu așa funcționează lucrurile. Nu plă tesc pâ nă nu mi se udă scula."
Oh, Doamne, are deja un prezervativ în mâ nă .
Iarba înaltă mă mă nâ ncă la glezne. Ciripitul insectelor nocturne se strecoară din umbra
betonului spart. Undeva, în depă rtare, un câ ine latră . Un altul i se ală tură . Dar este sunetul
îngrozitor al unui fermoar care îmi scâ rțâ ie pe lâ ngă urechi.
 Își ține scula în mâ nă , cu bulbul umflat pâ nă la plină tate și îndreptat direct spre mine, în
timp ce pune prezervativul. Greața clocotește, iar saliva se precipită în gura mea.
Câ nd îmi întâ lnește privirea, expresia lui hotă râ tă pare fantomatică și sinistră în lumina
lunii. "Facem asta pe calea ușoară sau pe cea grea? Una dintre ele îți aduce mai mulți bani."
Un luciu de lacrimi îmi încețoșează vederea. Am fă cut această înțelegere, știind ce va urma.
Înghite și mănâncă, Ivory.
Mă întorc spre ușa care mă așteaptă , îmi apă s că lcâ iele mâ inilor pe ochi și mă strecor pe
bancheta din spate.
Creierul meu caută deja notele întunecate ale Sonatei nr. 9 a lui Scriabin. Melodia îmi
ră sună în cap în timp ce greutatea corpului să u îmi apasă spatele pe banchetă . Îmi imaginez
loviturile complicate ale clapelor în timp ce el îmi smulge chiloții într-o parte și se împinge în
mine, mâ râ ind, împingâ nd. Atâ t de uscat, atâ t de al naibii de dureros, încâ t focul dintre
picioarele mele îmi ademenește alte lacrimi din ochi. Mă concentrez în interior, blocâ ndu-l.
Aproape că mă pierd în muzica discordantă a minții mele câ nd un ton de apel sună din
buzunarul lui Prescott.
"La naiba." Își bâ jbâ ie picioarele și își scoate telefonul din faldurile pantalonilor. "La naiba!"
"Dă -te de pe mine."
"Nu. Ș i trebuie să ră spund la asta, așa că ține-ți gura închisă ."
Îl împing în piept, dar el nu se mișcă . Ș oldurile lui se împing mai tare, în timp ce ura se
scurge în pică turi uriașe din ochii mei.
"E mama mea." Așeză telefonul pe scaunul de deasupra capului meu, tonul vesel al soneriei
sâ ngerâ nd în urechile mele. "Dacă te aude, cel mult voi primi o pierdere de alocație. Dar tu..."
Degetul lui plutește deasupra ecranului în timp ce șoldurile lui se împing spre ale mele. "Vei fi
dat afară din școală ".
Înainte de a-i putea spune că este un cretin, atinge ecranul și pune telefonul pe speaker.
"Ce s-a întâ mplat, mamă ?" Își ridică pelvisul și se trâ ntește pe spate de mine, foamea de pe
fața lui fiind luminată de stră lucirea ecranului.
"Unde ești?" Vocea severă a decanului latră prin telefon.
"Casa lui Avery."
Cine este Avery? Mă zvâ rcolesc sub el, dorind să se termine cu asta.
"Pari fă ră suflare", spune ea.
El îmi ia sâ nul și mă strâ nge. "Ridicâ nd greută ți. Are o sală de antrenament dră guță ."
"Oh? Ei bine, spune-i mamei ei că o salut. Trebuie să luă m ceaiul în curâ nd."
"Da."
"Ț ine-ți mâ inile acasă , fiule. Nu vreau să am probleme cu pă rinții ei."
Îmi mușc buza ca să nu plâ ng. Mișcă rile lui se accelerează , devenind neregulate. Slavă
Domnului, se apropie, dar cum poate face asta în timp ce poartă o conversație cu mama lui? E
atâ t de dezgustă tor încâ t pielea mea se reculege oriunde că ldura lui îmi pă trunde în haine.
"Te-am vă zut vorbind cu fata aia, Westbrook, la prâ nz", spune decanul.
Pulsul meu crește vertiginos, dar Prescott e într-o cu totul altă dimensiune. Gura îi atâ rnă
deschisă într-un țipă t tă cut, în timp ce trupul i se agită și se zvâ cnește prin eliberare. În
momentul în care a terminat, îl împing de pe mine.
"Prescott?" Decanul expiră prin telefon. "Mă asculți?"
"Da. Ivory e dră guț." Se uită fix la mine și spune: "O partidă de sex frumoasă. Fă ră să -și
întoarcă privirea, spune cu voce tare: "Nu știu de ce ai o problemă cu ea".
 "Încearcă să -ți fure locul lui Leopold, Prescott. Nu numai asta, dar are și o reputație printre
bă ieții de la școală . Stai departe de ea."
Își trece un deget peste sprâ nceană . "Da, bine. Trebuie să plec."
"Prescott..."
Închide și aruncă telefonul pe scaunul din față . "Ai venit?"
Mă îndepă rtez de el, ștergâ ndu-mi discret lacrimile în timp ce mâ râ i: "Bineînțeles că nu am
venit, idiotule".
Chiar crede că mi-a plă cut asta? Nu am avut niciodată un orgasm, cel puțin nu din câ te știu
eu. Dar dacă aș fi capabilă să am unul, nu ar fi cu el.
Îmi aranjez chiloții și îmi trag fusta în jos. "Cine e Avery?"
Își scoate prezervativul și își ajustează pantalonii. "Prietena mea."
"Prietenă ?" Un nod gros mi se formează în gâ t. "De ce o înșeli?"
"Este o mironosiță . Dar tu nu ești, nu-i așa?" Se duce la V-ul din că mașa mea.
Îi dau mâ na la o parte și îmi iau geanta de pe scaunul din față .
"Pun pariu că ți-ai tras-o cu mai mulți tipi decâ t sunt clape pe un pian."
Optzeci și opt de bă ieți? Că ldura mă furnică pe față câ nd deschid ușa și sar afară . Adevă rul
este că nu sunt sigură de numă r. Poate jumă tate? Poate mai mult.
Se urcă pe partea cealaltă și îmi întâ lnește privirea peste plafonul mașinii. "Cincizeci și doi
de tipi albi la Le Moyne și treizeci și șase de negri în Treme. Am dreptate?"
Cincizeci și două de chei albe, treizeci și șase de chei negre.
Se crede inteligent cu analogia lui bolnavă , dar habar nu are câ t de dureroase sunt
comentariile lui. Da, am fă cut mult sex cu o mulțime de tipi diferiți. Nu toate experiențele mele
au fost ca aceasta. Uneori sunt prea slabă și nu am forța fizică sau mă rimea necesară pentru a-l
opri. Alteori, mă simt pă că lită , mituită , prinsă în capcană ... îndulcită . Câ nd eram mai tâ nă r, am
lă sat bă ieții să mă atingă în disperarea mea stupidă pentru afecțiune, dar în cele din urmă am
învă țat că nu există nimic afectuos la un penis umflat. Totuși, sunt momente în care mă întreb:
"Oare de data asta va fi altfel?". Poate că acesta mă va strânge în brațe și mă va iubi. Poate că se
va simți bine, iar eu cad din nou în capcană .
Dar după remarcile pline de ură ale lui Prescott, nici mă car nu-i mai vreau nenorociții de
bani. Mă îndepă rtez cu pași mari, agă țâ ndu-mi cureaua ghiozdanului pe umă r. Proiectele din
Central City se întind în jurul meu, dar cunosc drumul, după ce am parcurs acest drum de
fiecare dată câ nd Prescott m-a tras pe sfoară în acel lot. La cinci stră zi de aici, pot lua un
autobuz spre casă .
Motorul Cadillac-ului pornește și, o clipă mai tâ rziu, se oprește lâ ngă mine.
Întinde un braț pe fereastră , cu mâ na plină de un teanc de bancnote.
Mă holbez la el, avâ nd nevoie de el, urâ ndu-mă . "Câ t de des trebuie să fac asta?"
"De câ te ori vreau." O șuviță de pă r blond îi cade peste ochi. "Prima mea temă este pentru
luni, așa că ne vom întâ lni din nou să ptă mâ na aceasta. Data viitoare, o să te fac să vii."
Un val de furie îmi arde prin vene. Îl ură sc. Dar am nevoie de el.
Îmi înghit mâ ndria și îi smulg banii din mâ nă .
Îmi aruncă un zâ mbet să tul și pleacă , lă sâ ndu-mă pe marginea drumului ca o tâ rfă ce sunt.
OceanofPDF.com
Cu adresa din dosarul lui Ivory în telefon, îmi întorc vechiul GTO pe strada ei. Nu mi se pare că
mă urmă rește, dar nici nu pare complet să nă tos. Ce pot să spun? Niciodată nu am avut nevoie
de o scuză pentru a bate pe cineva. Doar că nu mi-am imaginat că fundul pe care îl voi bate în
seara asta îi va aparține fratelui ei. Ș i totuși, iată -mă aici.
Nu am un plan, doar că Ivory nu trebuie să știe că sunt aici. Ar fi trebuit să raportez buza ei
umflată . Cu siguranță nu ar fi trebuit să -i caut vâ nă tă i pe corp. Dar asta? Să mă prezint la ea
acasă ? Cu siguranță am trecut pe teritoriul "ce naiba fac".
Amurgul întunecă orizontul, iar pe stră zi nu există niciun fel de lă mpi. Poate îl pot convinge
pe fratele ei să iasă afară fă ră ca ea să mă vadă și să -i sting luminile înainte de a avea ocazia să -
mi memoreze fața. Bineînțeles, dacă îmi vede mașina, va ști. Pontiac GTO din 1970 e prea ușor
de recunoscut. Dacă nu a vă zut-o în parcarea școlii în seara asta, o va vedea pâ nă la sfâ rșitul
anului.
Ar fi trebuit să iau un taxi, dar nu prea m-am gâ ndit câ nd am ieșit din clasă și am condus
direct aici.
Urmă rind GPS-ul, mă strecor de-a lungul unui șir de case înclinate. Nu, nu mă furișez.
Mușchiul american de sub capotă este un V8 de 455, iar zgomotul să u tună tor și murdar îi face
pe rezidenți să se aplece în față pe verandă . Pietonii se opresc din mers și se holbează . Mi-am
dat seama că nu voi putea lă sa mașina pe strada ei. Ar fi jefuită în câ teva minute.
La doar câ teva stră zi la nord de Cartierul Francez, Treme este locul în care turiștii sunt
avertizați să nu meargă , nici ziua și cu siguranță nici noaptea. Nu am mai vizitat această zonă de
câ nd eram o adolescentă rebelă . Am uitat de toate graffiti-urile, de ferestrele cu scâ nduri și de
gră mezile de bă rbați la colțurile stră zilor care se uită în jur de parcă ar ascunde ceva. Cum de
locuiește aici și nu este jefuită în fiecare zi?
Ea nu are nimic de valoare de furat.
Cu excepția inocenței ei. Deși sunt sigur că a fost furată cu mult timp în urmă . Întrebarea
care mă fră mâ ntă este, câ t de mult ră u a fost fă cut? Înțeleg reacțiile ei față de mine, privirile de
teamă și dorința de a mă mulțumi. Sunt reflexele ei naturale la un bă rbat dominant. Dar sub
expresiile ei se ascund straturi de obscuritate, experiențe care au întă rit-o și taxe care au
deformat-o. Nu doar un frate abuziv sau un tată mort, ci și altceva. Ceva traumatic sexual.
Furia îmi plutește în vene, îndemnâ ndu-mă spre casa ei și spre necunoscutele care o
așteaptă acolo.
 Îi vă d numă rul de stradă pe peretele exterior al unei clă diri înguste, cu pușcă . Vopseaua
albă exfoliată face loc lemnului putrezit, iar acoperișul că zut de deasupra verandei nu pare
suficient de sigur pentru a sta sub el. Casele sunt prea înghesuite unele lâ ngă altele pentru a
putea gă zdui că i de acces, iar în fața casei nu sunt mașini parcate. Nici o lumină aprinsă în
interior. Nici o mișcare la ferestre. Dacă nu stă în întuneric, nu e acasă .
În drum spre aici, mi-am imaginat ce era mai ră u. Dar s-ar putea spune că casa de lâ ngă a ei
este mult mai rea, cu exteriorul placat cu resturi de placaj și cu întreaga structură înclinată pe
fundație. Cineva chiar a pictat cu spray pe ușa vecinului: "Acasă este un sentiment trecător pe
care încerc să-l repar.
În timp ce ză bovesc în fața casei ei, imaginâ ndu-mi condițiile dă ră pă nate dină untru, un nod
de neliniște mi se formează în stomac. Poate că nu are curent electric? Dacă mama ei este
șomeră , cine plă tește facturile? Fratele ei?
Nu ză bovesc, de teamă ca Ivory să nu vină acasă și să -mi observe mașina. La câ teva stră zi
distanță , trag într-o parcare aglomerată , acționâ nd pe baza unei bă nuieli și a unui simț pervers
al curiozită ții.
Notele bluesy ale unui trompetist solo vibrează prin mine în timp ce intru în Willy's Piano
Bar. Nu am mai fost niciodată aici, dar nu se deosebește de alte baruri dubioase din New
Orleans pe care le-am frecventat de-a lungul anilor. Murdar și ca o peșteră , lumina slabă și
pereții de că ră midă aparentă îi dau un aer de tavernă de subsol. Genul de tavernă în care
bă rbații sunt împușcați.
Unde a murit tată l ei? Lâ ngă pian? Sau lâ ngă mesele înalte? Sau chiar aici, unde plutesc între
ușă și bar?
Acest loc este frecventat de turiști curioși, așa că nu mă surprinde că nimeni nu-mi aruncă o
privire. Scanez mulțimea discretă și îl vă d pe singurul alt tip alb. Este prea întuneric pentru a
desluși detaliile, dar pare a fi aproape de vâ rsta mea, cu pă rul blond și tenul palid. Se potrivește
cu imaginea pe care am gă sit-o pe Google cu un tâ nă r Willy Westbrook în drum spre casa lui
Ivory. Pot fi atâ t de norocos?
Îmi ajustez mai jos pe cap borul încrețit al pă lă riei mele preferate, mă îndrept spre bar și îi
fac semn barmanului. "E fiul lui Willy?"
Își ridică ochii pentru a urmă ri direcția în care dau din cap, pă rul ei alb formâ nd o stră lucire
eterică în jurul tenului ei întunecat.
"Mm hmm." Își întoarce atenția la bă utura pe care o pregă tește. "Ă sta e el, dulceață ."
"Mulțumesc." Îmi bag degetele în buzunarele din față , mă îndrept spre cabina în semicerc și
mă înalț deasupra mesei lui.
Cu câ te o fată pe fiecare braț, își tâ râ ie privirea în sus, în postura mea relaxată și se fixează
pe fața mea. "Te cunosc?"
Colțul umbrit al cabinei îi întunecă expresia, dar mișcă rile sale întâ rziate și vorbirea greoaie
sunt greu de observat. E drogat sau beat, probabil că e prea amețit ca să -și amintească de mine
mâ ine.
"Ești copilul lui Willy?"
"Yyyyup." Întinde mâ na după bere și o aruncă pe masă . "Ce-i cu ea?"
Vreau să -i spun motivul pentru care mă aflu aici, că eu sunt ceea ce se întâ mplă câ nd își
ră nește sora. Dar dacă o menționez pe Ivory, s-ar putea să se ră zbune pe ea.
Ț inâ ndu-mi fața înclinată departe de lumina slabă , mă aplec peste masă și îi trâ ntesc
pumnul în nas.
 Fetele se despart și ies în zbor din cabină , în timp ce capul lui cade pe spate și se lasă pe
umeri. Albul ochilor i se rostogolește și dispare în spatele pleoapelor în timp ce corpul îi
alunecă în jos pe scaun.
Sâ ngele din nă ri îi formează râ uri gemene pe buză și îi împroașcă că mașa. Probabil că
intoxicația lui are mai mult de-a face cu knock-out-ul decâ t cu abilită țile mele inexistente de
boxer. Am sperat să -l vă d cum se zbate în agonie, dar mă bucur să știu că se va trezi cu durerea
palpitâ ndă a unui nas spart.
Mulțimea nu pare să -i fie loială fiului lui Willy, pentru că nimeni nu face nicio mișcare
pentru a-l apă ra în timp ce mă îndrept spre ușă . Ș tiu că e un cartier dur, dar la naiba, nici mă car
nu se uită în direcția mea câ nd mă strecor afară la fel de discret cum am intrat.
Câ teva minute mai tâ rziu, mă trezesc parcat în josul stră zii de casa lui Ivory, cu motorul
oprit și cu atenția lipită de ușa ei din față . Ar fi trebuit să se întoarcă acasă pâ nă acum, dar totul
este întunecat dincolo de ferestrele din față și laterale. Unde naiba este?
Mă gâ ndesc să plec câ nd o motocicletă sport portocalie se oprește la bordură . Motociclistul
își scoate casca, dezvă luind pă rul negru și un ten închis la culoare. Negru sau latino? E prea
tâ nă r ca să se întâ lnească cu Lisa Westbrook. Ar fi bine să nu fie prietenul lui Ivory.
Mă arunc în față pe volan, întorcâ ndu-mi gâ tul în timp ce el se îndreaptă spre verandă și se
uită pe fereastră . Nu bate la ușă , în schimb se strecoară pe aleea îngustă dintre case și dispare
prin spate.
Nervii mi se încordează . Este un prieten de familie? Un vă r? Un nenorocit de spă rgă tor?
Scriu numă rul de înmatriculare al motocicletei în telefon și, o clipă mai tâ rziu, el iese de pe alee,
pufă ind dintr-o țigară . Un picior trece peste bicicletă , casca pe cap, motorul ră cnește, iar el
dispare fă ră să arunce o privire în direcția mea.
Asta a fost ciudat.
Ar trebui să plec. Nu am ce că uta aici.
Treizeci de minute mai tâ rziu, încă îmi spun asta.
Cu fiecare derbedeu care trece pe lâ ngă mine, cu fiecare mașină care trece pe stradă ,
neră bdarea mea se înmulțește, ră sucindu-se prin mine cu accese și porniri spastice. La ora 11
într-o seară de școală , iar ea e pe undeva pe undeva și face Dumnezeu știe ce. Îmi vine să o leg
de pat și să o bat cu cureaua pentru că e atâ t de nesă buită . Unde naiba e mama ei?
Asta nu e problema mea. Mă întind spre contact chiar în momentul în care îmi sună
telefonul cu un mesaj text.

Deb: Mai avem program pentru diseară?

Câ nd i-am trimis un mesaj între două întâ lniri, în timp ce mă holbam la corpul strâ ns al lui
Ivory, eram neră bdă tor să plec. Dar acum?

Eu: Altă dată

Deb: Am fost o fată rea astăzi. Dă-mi o palmă!

Cocoșelul meu nici mă car nu tresare.

Deb: Pot să mă prefac din nou că sunt ea.

 Prin ea, se referă la Joanne. Numai că Joanne nu este cea care se joacă cu capul meu.

Eu: Pari să ai nevoie de ceva. Opusul sexi.

Deb: *pouts*

Eu: De asemenea, nu este sexy

Deb: Îmi pare rău, domnule.

Eu: Poți să te revanșezi față de mine mergând mai departe cu favoarea pe

care ți-am cerut-o.

Deb: Tipul de la GM?

Soțul lui Beverly Rivard, Howard, deține un lanț de dealeri GM. Am auzit că practicile sale
de afaceri sunt la fel de dubioase ca și cele ale soției sale, dar încă nu am confirmat dacă o
înșeală . Dacă cineva poate să -l seducă , Deb poate.

Eu: Da. Folosiți discreție și fiți atenți la iluminare. Fața lui trebuie să fie
clară pe video.

Deb: Da, domnule.

Deb: Nu te pot face să te răzgândești în legătură cu seara asta?

Eu: Noapte bună, Deb.

Ce fac? De ce mă aflu aici? Ca să mă asigur că ajunge acasă în siguranță ?

La naiba, vreau doar să o vă d din nou. Doar o privire înainte de a mă confrunta cu
goliciunea casei mele.
Zece minute mai tâ rziu, dorința mea se materializează pe trotuarul din față . Chiar și în
lumina slabă a lunii, se disting curbura sâ nilor ei, adâ ncitura taliei și evazarea șoldurilor. Erotic.
Atâ t de al naibii de captivant.
Cu mașina mea ascunsă în spatele unui camion, tot corpul meu se lovește de panoul
portierei pentru a o ține în raza mea vizuală .
Picioarele ei lungi o poartă spre casă , încet, pe îndelete, cu bă rbia ridicată și umerii relaxați.
Nu îi este frică aici, nu ca în clasa mea. Ce ironie, avâ nd în vedere cartierul periculos.
În mă runtaiele depravate ale sufletului meu, mă încâ ntă ideea de a fi lucrul de care ea se
teme. Vreau să -i revendic aprehensiunea, teama și nesiguranța. Vreau să devin stă pâ nul tuturor
emoțiilor ei și să fiu singurul motiv pentru care tremură și plâ nge.
În acel moment, mă prefac că nu sunt profesorul ei. Cu mâ na încolă cită în jurul volanului și
cu umă rul lipit de portieră , privesc o femeie frumoasă cum se îndreaptă spre mine. Este izbitor
de exotică , cu ochii ei enormi și pă rul lung și negru, atâ t de imposibil de uimitor încâ t nu m-aș
putea abține să nu mă apropii de ea. M-aș opri la câ țiva metri distanță , i-aș susține privirea și aș
lă sa tă cerea maleabilă să ne învă luie într-un cocon intim. Nu aș avea nevoie de cuvinte, doar de
conștientizarea corpului meu, de intenția mea și de încrederea mea pentru a-i oferi ceea ce își
dorește.
Poate că ea nu știe, dar are nevoie de limite clar definite, de disciplină și de un bă rbat în
care să aibă încredere că o va împinge dincolo de zona ei de confort. Poate că încă nu mă
recunoaște ca fiind acel bă rbat, dar mă va recunoaște. Ș i apoi ce se va întâ mpla?
Parcată la cinci case distanță , nu mă pot concentra la nimic altceva decâ t la ea. Ce se va
întâ mpla mâ ine, câ nd voi sta lâ ngă ea pe banca de pian, respirâ nd parfumul pielii ei? Cum naiba
mă voi concentra atunci?
Cu motorul oprit, lipsa de aer este sufocantă . Că mașa mea este îmbibată de sudoare, iar
cravata a fost aruncată de mult timp. Ard de că ldură , sunt neliniștit, tâ njesc după ea.
Înfierbâ ntat ca naiba.
Se oprește la ușa din față și o descuie cu o cheie din geantă . Întinde mâ na pentru a aprinde
luminile interioare, dar nu reușește să treacă pragul înainte ca o pisică portocalie să iasă în
fugă . În timp ce aceasta se fâ țâ ie în jurul picioarelor ei, aruncâ ndu-și corpul pe gleznele ei,
cuvintele ei îmi revin în minte.
Nu-mi pot permite pantofi de alergare sau mâncare pentru pisica mea.
O presiune grea se scufundă în mușchii mei, îndemnâ ndu-mă să dau buzna în viața ei și să -i
rezolv problemele. Am banii, determinarea și dorința de a-i îmbună tă ți situația. Ca profesor al
ei, este responsabilitatea mea. Să o îngrijesc. De a o proteja.
Toate acestea sunt potrivite atâ ta timp câ t nu-mi imaginez strâ nsoarea pă să ricii ei în jurul
mă dularului meu.
Ea ia pisica și o strâ nge la gâ tul ei în timp ce o duce înă untru. Ușa se închide, iar perdelele
cad peste fereastră , închizâ ndu-mă afară . E timpul să plec.
Pe drumul de întoarcere spre Garden District, mă hotă ră sc să -mi pă strez profesionalismul
în preajma domnișoarei Westbrook. Dacă reușesc să termin anul fă ră să mă îngrop între
picioarele ei, s-ar putea să -mi gă sesc un viitor destul de satisfă că tor la Le Moyne. Desigur, dacă
nu mă ating de ea, înseamnă că viitorul meu nu va include și o celulă de închisoare.
Câ nd intru în casa mea, sunt întâ mpinat de stive de cutii împachetate, pereți goi și o lipsă
totală de că ldură , în ciuda umidită ții. M-am mutat în urmă cu trei luni, dar nu m-am mutat cu
adevă rat. Despachetarea seamă nă mult cu acceptarea.
Acceptarea unei vieți fă ră Joanne.
Mă plimb prin sufrageria spațioasă , camera de odihnă și bucă tă ria, fiecare colț și arcadă
fiind împodobită cu muluri personalizate și tonuri de pă mâ nt adâ nci. Poate că mâ ine voi începe
să umplu încă perile cu mobilier și obiecte personale. Dar în seara asta, tot ce am nevoie este
piesa stră lucitoare de mă iestrie care se află în capă tul holului.
Mă îndrept spre ea, intrâ nd în camera mea preferată , motivul pentru care am cumpă rat
această proprietate supraevaluată . Lemnul de esență tare imaculat stră lucește sub candelabru,
iar șemineul cu boltă gotică de la capă tul celă lalt îmi evocă imagini ale unor ținuturi
îndepă rtate și culturi mistice. Dar piesa centrală a camerei îmi cere toată atenția.
Apropiindu-mă de pianul cu coadă Fazioli al bunicului meu, îmi plimb un deget de-a lungul
corpului curbat. Rar și extrem de valoros, a avut nevoie de trei ani pentru a fi fabricat, fiind
lucrat cu materiale superbe, pâ nă la balamalele și șuruburile placate cu aur. Inima pianului este
sculptată din același molid roșu pe care Stradivari l-a folosit pentru faimoasele sale viori. Dar
nu acesta este motivul pentru care prețuiesc această bestie sexy.
Mă poziționez în spatele clapelor și las starea mea de spirit să decidă melodia. Inspirâ nd
adâ nc, trec cu degetul prin intro-ul lent al piesei "Toxicity" de System Of A Down. Pe mă sură ce
melodia metalică își schimbă ritmul, devenind mai grea, mai agresivă , fiecare mușchi din corpul
meu se angrenează . Degetele mele se agață de note, trunchiul meu se balansează și capul meu
se leagă nă în ritmul ritmurilor staccato, întreaga mea ființă fiind capturată și controlată de
acustică .
Proiecția maiestuoasă mă propulsează spre nota de top în timp ce îmi lovesc mâ inile de-a
lungul clapelor, luptâ nd cu fiecare moleculă de putere pe care o oferă pianul. Claritatea
cristalină mă încâ ntă , mă consumă și mă îndră gostesc din nou de acest instrument. Mă bazez pe
această experiență . Mi-am dedicat întreaga viață pentru a o stă pâ ni, iar acum am nevoie de ea
pentru a mă ajuta să trec peste zilele și lunile fă ră Joanne.
Poate că am ajuns la apogeul succesului meu în lumea muzicii. Poate că sunt menit să fiu un
bă trâ n singuratic și amar.
Sau poate că nu mi-am gă sit încă locul, rolul meu în toate astea și poate că , așa cum a spus
Ivory cu atâ ta pasiune, voi fi acolo câ nd va începe muzica.
OceanofPDF.com
Este cunoscut de toată lumea că , cu câ t un lucru este mai interzis, cu atâ t devine mai dorit. Simt
acest adevă r ca un pumn în jurul testiculelor câ nd intru în clasă după prâ nz și gă sesc obiectul
interzis al dorinței mele așteptâ ndu-mă .
Ivory stă lâ ngă biroul meu, singur și mă privește cu niște ochi imenși și întunecați. Cu
brațele încrucișate sub sâ ni și cu bă rbia ridicată care radiază atitudine, nu are idee câ t de mult
îmi doresc să o imobilizez, să o biciuiesc și să i-o trag.
Rochia ei neagră atâ rnă ca o prelată pe corpul ei mic, ceea ce nu face decâ t să -mi glorifice
amintirea trupului ei gol, dâ nd putere secretului pe care îl împă rtă șim. Se gâ ndește oare la ziua
de ieri, câ nd am memorat toată pielea pe care o ascunde? Alunița de pe coasta aflată chiar sub
sâ nul ei drept, pata delicată de pistrui de pe coapsa ei tonifiată , cerneala decorativă care se
derulează pe spatele ei - toate acestea îmi aparțin acum. Tâ njesc după o altă privire, mai multă
piele, mai mult Ivory.
Își îndreaptă coloana vertebrală , scoțâ ndu-și în evidență fă ră să vrea pieptul larg, și se uită
la mine ca și cum mi-ar citi gâ ndurile și le-ar considera îngrozitoare.
Nu am putut să -mi opresc inima să nu-mi fie smulsă din piept - mulțumesc pentru asta,
Joanne - așa cum nu pot controla modul primitiv în care corpul meu reacționează la Ivory
Westbrook.
Că ldura îmi inundă mușchii în timp ce șterg spațiul dintre noi. Gura mi se usucă în timp ce
ochii ei îmi urmă resc mișcă rile în jurul biroului. O presiune chinuitoare se acumulează în
spatele abdomenului meu, în timp ce îi surprind forma senzuală a buzelor, vena bombată din
gâ t și suspiciunea din privirea ei.
Îmi strâ ng mâ inile la spate, înă bușindu-mi dorința de a trage de cravata strangulatoare din
jurul gâ tului meu.
"Domnișoara Westbrook." Îmi forțez atenția deasupra gurii ei. "Ați venit mai devreme."
Înfige un deget în manualele stivuite pe biroul dintre noi. "Am gă sit astea în dulapul meu."
Mă uit la rechizitele pe care le-am cumpă rat de la libră ria școlii în această dimineață . "Cu
plă cere."
"Deci tu ai fost." Închide ochii, inspiră adâ nc și își reia privirea. "Nu voi accepta..."
"O vei face."
"Asta?" Ea smulge tableta nedeschisă din teancul de că rți și mi-o întinde. "Nu pot accepta
asta."
 "Poți." Mă întorc și încep să scriu pe tablă subiectele de discuție pentru urmă toarea
perioadă .
Pașii ei se apropie, oprindu-se lâ ngă mine. Nu mă uit la ea, dar îi simt apropierea ca pe un
zumzet electric. O cacofonie de emoții pulsează din respirațiile ei accelerate și dinții ei
scrâ șnitori. Ar putea la fel de bine să -mi spună că e o dezordine anxioasă .
În schimb, ea spune: "Nu accept pomană , domnule Marceaux".
La naiba cu mâ ndria ei. Prefer să nu insist asupra acestui lucru simplu, dar nimic nu e ușor
câ nd e vorba de fata asta.
Mișc markerul pe tablă , vâ rful de pâ slă scâ rțâ ind în liniște. "Presupuneți prea mult,
domnișoară Westbrook. O să -mi dai banii înapoi."
"De asta mi-e teamă ."
Ea mormă ie atâ t de încet încâ t nu sunt sigur că o aud corect.
Pun capacul pe marker și o privesc încruntat. "Repetă asta."
"Eu sunt..." Își ține brațele pe lâ ngă corp, ca și cum s-ar forța să nu se agite. "Ce fel de plată ?"
Pulsul îmi crește în timp ce alarmele îmi sună în cap. Are o mulțime de bunuri pe care
majoritatea bă rbaților cu sâ nge cald le-ar prețui mai mult decâ t banii. Fie că este sau nu
conștientă de frumusețea ei seducă toare, întrebarea ei nu este nă scută din naivitate. Experiența
i-a ară tat ce vor bă rbații de la ea, iar gâ ndul îmi fierbe sâ ngele.
"Cash. Cec personal." Vocea mea stră bate camera, nervoasă și furioasă . "Ceva de genul ă sta."
Îmi îndulcesc tonul. "Ce fel de plată te așteptai să vreau?"
"Oh, eu..." Înghite în sec și se uită spre ușă . "Nu știu."
Zgomotul îndepă rtat al vocilor se strecoară dinspre hol, un memento că orele se vor relua în
câ teva minute.
"Adevă rul, domnișoară Westbrook."
Ochii ei se scufundă în zona mea inghinală și se îndepă rtează .
La naiba. Nu o voi face să o spună cu voce tare. În acest moment, nu mai suport să o aud.
E conștientă de interesul meu nepotrivit pentru ea, iar acum știe că știu că și eu știu că e
conștientă . Dar a judecat greșit modul în care lucrez. Nu aș forța niciodată o femeie să facă sex,
cu atâ t mai puțin o studentă . În timp ce asta mă înfurie la un nivel care îmi face să îmi tremure
mâ inile, ușurința cu care a să rit la sex ca metodă de plată mă face să vreau să omor pe cineva.
Poate că sunt paranoic. Poate că mi-am pierdut mințile, dar sunt convins că a fost abuzată
sexual. Cineva din trecutul ei? Se întâ mplă chiar acum? Cine naiba îi face ră u?
Îmi pun mâ inile în șolduri și o privesc cu privirea în jos, în timp ce totul în mine fierbe să
explodeze. "A mai cerut vreun profesor favoruri nepotrivite?"
"Nu!"
O mică ușurare, dar nu mă lasă cu nimic. "Atunci cine?"
Face un pas înapoi chiar în momentul în care mai mulți elevi intră în clasă , râ zâ nd și
neștiind nimic. Conversația va trebui să fie amâ nată , dar mai este ceva care nu poate aștepta.
Mă ală tur ei la catedră în timp ce adună teancul de manuale.
Sub pretextul de a-mi porni laptopul, o urmă resc cu coada ochiului și îmi cobor vocea doar
pentru urechile ei. "Am încredere că fratele tă u nu te-a atins aseară ."
Zâ mbetul ei este reticent, cu gropițe în colțul gurii și se tâ ră ște pe buze. "Shane s-a
împiedicat cu nasul spart, plâ ngâ ndu-se de o durere de cap pâ nă câ nd a leșinat. Cred că asta e
karma, nu?".
"Da." Gura îmi tresare. "Karma."
 Cu brațele încă rcate de că rți, se întoarce spre sala plină de elevi, se oprește, apoi se întoarce
spre mine.
"Mulțumesc." Se uită fix la cravata mea, cu bă rbia fixâ nd tableta în vâ rful turnului de că rți
din brațele ei. "Vă voi rambursa banii câ t de repede pot."
Dâ nd din cap, mă întorc la tablă .
Poate că am fă cut lucrurile mai dificile pentru ea. Orice ar face pentru a câ știga bani, trebuie
să facă mai mult pentru a mă ră splă ti. Dar rechizitele școlare sunt o cerință . În plus, nu
intenționez să accept rambursarea ei.
Deși știu că sentimentul ei de valoare de sine rezultă din faptul că își plă tește singură
drumul, că nu primește pomană, îmi petrec urmă toarele trei ore obsedat de modul în care pot
să -i scot această idee fă ră să depă șesc limita.
Dacă mama ei e șomeră , cum o să mă plă tească ? Studenții de la arte interpretative nu pot
avea slujbe obișnuite. Nu au timp pentru nimic în afară de școală și repetiții. La naiba,
studenților li se cere să exerseze la instrumentele lor cel puțin patru ore pe zi, în fiecare zi, timp
de ani de zile. Dacă nu o fac, ră mâ n în urmă , își pierd avantajul competitiv și orice speranță
pentru o carieră muzicală .
Întrebă ri despre situația ei financiară îmi stau în minte pentru urmă toarele câ teva ore. O
tâ nă ră frumoasă ca ea, dintr-un cartier ca Treme, are o sumedenie de metode nedorite pentru a
câ știga bani rapid. Drogurile și prostituția se află în fruntea listei, dar refuz să -mi imaginez că
ea se înjosește în acest fel. E prea îngrozitor.
Câ nd sună clopoțelul de final, elevii de la pian ies din clasă , cu excepția lui Ivory, care își
așează lucrurile pe un birou de lâ ngă ușă și se uită la mine cu neră bdare. "Ceilalți nu au lecții
particulare?"
"Sebastian Roth și Lester Thierry au propriii tutori acasă ."
"Ș tiu." Fruntea ei se ciupește. "Dar Chris și Sarah profită întotdeauna de lecțiile de aici."
"Au ales să studieze sub tutela doamnei Romero."
Am fă cut această sugestie în cadrul întâ lnirilor mele cu Chris și Sarah de ieri, sugerâ nd că
celă lalt instructor de pian avea câ teva locuri libere după ore, iar abordarea ei mai blâ ndă ar
putea fi potrivită pentru ei. Este parțial adevă rat. Doamna Romero predă la clasele mai mici și
este deja foarte ocupată . Dar ea lucrează pentru mine și, prin urmare, eu îi stabilesc programul.
Buzele lui Ivory se întredeschid în timp ce ia în considerare vestea. "Asta înseamnă că te voi
avea numai pentru mine de la trei la șapte în fiecare zi?"
Să mă ia naiba, dar îmi place cum sună asta.
Ochii ei se lă rgesc. "La naiba, nu am vrut să ..."
"Ș tiu ce ai vrut să spui, și da, te voi îndruma."
Ca regulă generală , prefer să îngrijesc doar unul sau doi elevi deodată . Deși intențiile mele
cu Ivory au puțin de-a face cu dezvoltarea ei personală . Câ nd vine vorba de torturarea mea,
sunt decanul eforturilor, hotă râ t să rezist tot anul școlar cu boașe albastre dureroase.
Închid ușa și mă îndrept spre colțul camerei în formă de L. Sprijinindu-mi un șold de pianul
cu coadă Bö sendorfer, aștept ca ea să mi se ală ture, apoi îmi lovesc cu degetele de suprafața
neagră și elegantă . "Patru ore în fiecare zi."
Un zâ mbet enorm îi copleșește gura frumoasă . "Nu-ți voi pierde timpul."
"Nu, nu o vei face." Aș putea să mă holbez la ea două zeci și patru de ore pe zi și să mă simt
ca cel mai productiv pervers din lume. Dar dacă nu-mi extirp aceste gâ nduri din cap, timpul
petrecut împreună se va termina înainte de a începe. "Te-ai antrenat aseară ?"
 "Bineînțeles."
Nu se încordează , nu-și schimbă respirația și nu transmite vulnerabilitate în niciun fel.
Spune adevă rul, ceea ce ar putea explica unde a fost aseară .
"Unde ai exersat?" Dâ ndu-mi seama că asta implică faptul că știu că nu era acasă ,
reformulez întrebarea. "Ai un pian?"
"Nu mai sunt." Pă rul ei șaten închis îi scapă de curbura urechii și îi cade peste umă r. Îl
strâ nge la curbura gâ tului și îl ră sucește într-o frâ nghie pe piept. "Mama mea a vâ ndut pianul
tată lui meu după ce a murit."
A tatălui meu, nu a lui tati. Îmi mușc interiorul obrazului pentru a-mi ascunde satisfacția.
"Este un magazin de muzică în josul stră zii de la mine." Cu fața spre mine, își sprijină un cot
pe marginea pianului și îmi reflectă poziția. "Proprietarul mă lasă să exersez pe Steinway-ul lui
pâ nă la ora unsprezece în fiecare seară ."
Ceea ce coincide cu ora la care a venit acasă . Atunci de ce nu pot scă pa de sentimentul că a
uitat ceva?
Pentru că nu se uită la mine. Se joacă cu vâ rfurile pă rului ei și, oriunde i-ar fi dus gâ ndurile,
a fost distrasă spre tă cere.
Îi ating cu un deget bă rbia, ridicâ nd-o pentru a-i recă pă ta atenția. "Este timpul să termină m
conversația noastră de mai devreme."
Buzele ei se subțiază .
"Cine ți-a cerut o favoare nepotrivită ?"
Ea se întoarce și se coboară pe banca pianului. "Fă ră minciuni?"
"Nu sunt mentorul mincinoșilor, domnișoară Westbrook."
Ea dă din cap, cu o expresie sumbră . "Adevă rul este că am nevoie de ajutorul tă u." Mâ inile ei
trec peste taste fă ră să le apese. "Cu asta. Să stă pâ nesc pianul." Își întinde degetele. "Sunt cea
mai bună pianistă din școală , să știi."
"Chiar așa?"
Se uită la mine printre genele ei. "S-ar putea chiar să fiu mai bună decâ t tine."
Stomacul mi se ră sucește în prezența zâ mbetului ei ispititor. "Să nu ne lă să m purtați de val".
"Ai dreptate." Își studiază degetele pe taste. "Am multe de învă țat. Dar cu profesorul potrivit
și cu suficientă concentrare, voi pleca de aici la sfâ rșitul anului. Din Treme. Aceasta este cea mai
mare onestitate pe care v-o pot oferi, domnule Marceaux." Își trage mâ inile în poală și se uită la
mine cu ochi rugă tori. "Dacă vă concentrați asupra celorlalte lucruri din viața mea, cele care nu
au legă tură cu talentul meu, îmi va afecta viitorul. Iar dacă implicați serviciile sociale, toate
oportunită țile pe care le am aici îmi vor fi luate."
Aproape că recunoaște că nu-mi va plă cea ce voi gă si câ nd voi cotrobă i prin afacerile ei. Nu
intenționez să implic serviciile sociale, iar ea nu trebuie să știe în ce mă sură sunt capabil să
investighez o persoană .
Dar prefer să o aud de la ea. "Ră spunde la întrebare."
"Nu pot. Te rog."
Asta e tot ce trebuie. Sunetul seducă tor al imploră rii ei într-o singură silabă ră suflată și ea
stă pâ nește fiecare nerv din corpul meu. Vreau să aud acel sunet în timp ce îngenunchează în
fața mea, mă eliberează de pantaloni și mă conduce spre gura ei.
Revino-ți, dobitocule.
E clar că nu vrea să -mi spună cine profită de ea, dar o să aflu.
"În regulă ." Arunc o mâ nă spre pian. "Câ ntă pentru mine."
 Își reglează banca, își dă jos pantofii zdrențuroși și își poziționează degetele de la picioare
pe pedale. Cu palmele pe genunchi, îmi acordă atenție. "Baroc? Clasică ? Jazz?"
"Surprinde-mă ."
Cu ochii pe tastatură , ea își domolește respirația. Un curent de senină tate pare să plutească
prin ea în timp ce postura i se relaxează și fața i se înmoaie. Apoi mâ inile i se ridică , capul i se
apleacă deasupra tastelor și, la naiba, degetele îi zboară . Concertul pe care l-a ales este o
nebunie pură , un tempo ridicat, o complexitate de prea multe note. Islamey de Balakirev este
una dintre cele mai dificile cadențe din întregul repertoriu clasic pentru pian, iar ea o câ ntă ca o
expertă .
Este o tornadă de încheieturi biciuitoare, degete violente și șolduri legă nate. Bă rbia i se
balansează , capul se mișcă pe ritmurile dure, iar expresia ei este o imagine a concentră rii
intense. Dar urechea mea critică nu ratează scă pă rile atunci câ nd lovește acordurile cu prea
multă forță , accelerează prea repede și câ ntă toate notele de șaisprezecimi ca pe niște triplete
de optimi.
Acesta este motivul pentru care nu câ nt această piesă . Am învă țat-o în facultate, dar e un
coșmar. Dificultatea și stâ ngă cia poziționă rii degetelor, mâ na stâ ngă care sare peste cea
dreaptă , iar la sfâ rșitul celor opt minute mă lasă ud de sudoare. În plus, nu sunt un fan al
interpretă rii clasice, ceea ce este ironic din moment ce dețin un loc în Louisiana Symphony
Orchestra.
În ciuda greșelilor minime ale lui Ivory, ea manipulează cu brio flexibilitatea ritmică din
cadrul mă surilor, urmâ nd în același timp rubricile cu propriile convingeri artistice. Mă trezesc
expirâ nd cu ea la sfâ rșitul fiecă rei fraze și aplecâ ndu-mă mai aproape câ nd cade pe ritmuri
puternice, complet hipnotizată de saltul mâ inilor sale. Ea dă viață notelor, grinzilor și liniilor de
bară , ceea ce face ca aceasta să fie cea mai bună interpretare pe care am auzit-o la această piesă .
Încheie cu o mișcare a brațelor și eliberează un suspin tă cut. Transpirația îi face puncte pe
linia pă rului, iar mâ inile îi tremură în poală .
Trece o clipă lungă pâ nă câ nd își trage privirea spre a mea și își drege gâ tul. "Ei bine?"
"Ați lovit notele prea tare. Rubato-ul tă u este dur, prea rapid. Prea multe greșeli."
Ea dă din cap, cu umerii că zuți.
"Acesta este un instrument, domnișoară Westbrook, nu o armă .Faci muzică , nu tragi note în
public"
"Ș tiu", spune ea în liniște. "Proiecția este o artă , una pe care încă ... încerc să ..." Bă rbia îi
tremură , iar lacrimile îi stră lucesc în ochi înainte de a-și întoarce privirea și de a șopti în
șoaptă : "Rahat".
Dacă are nevoie de un instructor care să ofere laude doar pentru a echilibra criticile, a greșit
persoana. Eu sunt un nemernic și, așa cum i-am spus ieri, respect feedback-ul constructiv. De
asemenea, nu am terminat cu evaluarea mea.
Mă apropii de banca de pian și mă mut să mă așez, obligâ nd-o să facă loc. Ea se apropie de
margine, scaunul abia dacă ne ține pe amâ ndoi. Umerii, șoldurile și coapsele noastre se ating, și
nu este întâ mplă tor. Vreau ca ea să simtă fiecare punct de contact și să învețe să aibă încredere
în ea. Să aibă încredere în mine.
"Ce-am spus despre plâ nsul de la spate?"
Umerii i se dau pe spate și se uită fix în față , cu vocea ei ră gușită . "Îmi pare ră u. Nu știu de
ce... m-am lă sat puțin copleșită acolo. Cred că am vrut ca tu să ..."
"Nu mai vorbi."
 Își strâ nge buzele.
Mă mut cu fața la ea, iar poziția îmi împinge lungimea coapsei mele împotriva coapsei ei.
Că ldura de la piciorul ei se infiltrează în al meu, iar eu îmi împreunez mâ inile în poală pentru a
mă împiedica să întind mâ na și să urc pe tivul rochiei ei. "Nu mi-am dezvoltat îndemâ narea de a
încerca mă car Islamey pâ nă la facultate și nu am putut să o câ nt pâ nă la capă t decâ t în ultimul
an de facultate."
Ochii ei sclipesc spre ai mei, uriași și rotunzi și plini de umezeală .
Îi cuprind curbura delicată a maxilarului și îmi trec degetul mare pentru a prinde o lacrimă .
"Foarte puțini oameni pot câ nta această piesă . De fapt, Balakirev a recunoscut că au existat
pasaje în compoziția sa pe care nici mă car el nu le-ar putea gestiona."
Se apleacă spre mâ na mea, pă râ nd că nu-și dă seama că o face, în timp ce se agață de
cuvintele mele.
"Interpretarea ta este extraordinar de pasională și uimitoare." Exact ca tine. "Sunt
emoționat."
Respirațiile ei vin mai repede, bombă nindu-i pieptul. "Oh, Doamne, pe bune? Sunt..." Mai
multe lacrimi îi cad din ochi, iar ea se îndepă rtează pentru a-și șterge fața. "La naiba, nu mă
smiorcă i. Jur."
"De ce ai ales-o?"
"Islamey?"
"Da."
Mă privește cu un zâ mbet ușurat. "Proprietarul magazinului de muzică de care ți-am
povestit, cel în care exersez? Îl cheamă Stogie și..."
"Ce îi dai în schimbul practicii acolo?".
Zâ mbetul ei cade câ nd își dă seama ce vreau să insinuez. "Nimic! Este cel mai bun om pe
care îl cunosc." Ea tresare. "Fă ră supă rare."
"Amâ ndoi știm că nu sunt un om bun. Continuă ."
Își mușcă buza, dar zâ mbetul îi reapare, tră gâ nd de colțuri. "Este, de asemenea, foarte
bă trâ n și încă pă țâ nat și refuză să își ia medicamentele. Așa că mi-a fă cut o înțelegere. Dacă
învă ț Islamey, el își va lua pastilele fă ră să îl mai cică lesc." Ea ridică din umeri. "Mi-a luat toată
vara. Toată ziua, în fiecare zi".
"Dedicație".
Zâ mbetul ei persistă . "Încă mă dor mâ inile."
"Obișnuiește-te cu asta. Deși ai câ ntat acea piesă foarte bine, nu a fost perfectă . Să începem
cu Studiul op. 10 nr. 5 de Chopin pentru a te obișnui mai bine cu presiunea potrivită pe acele
taste negre."
În timp ce ea scoate foaia de muzică și se scufundă în studiu, eu nu mă mișc, nu-i dau spațiu.
Sunt reticent să îi dau orice fel de libertate de acțiune.
Am stat cu Prescott Rivard în această dimineață într-o sesiune improvizată cu profesorul
să u de chitară . Apoi am fă cut o tură cu alți muzicieni de top de la Le Moyne. Talentul este
impresionant, dar niciunul nu este la fel de priceput sau de determinat ca Ivory Westbrook.
Intenționez să o cultiv, să o șlefuiesc și să o disciplinez, obținâ nd în același timp fiecare
gram de plă cere pe care o pot obține. Dar nu-i pot oferi singurul lucru pe care și-l dorește.
Vreau această slujbă , ceea ce înseamnă că nu va exista niciun Leopold în viitorul ei.
OceanofPDF.com
"Mă duc la Leopold." Opresc markerul la jumă tatea tâ râ rii, cu vâ rful apă sat pe tablă , câ nd
scâ rțâ itul pantofilor domnului Marceaux se apropie din spate.
Înă lțimea lui aruncă o umbră pe spatele meu, în timp ce respirația lui îmi ră scolește pă rul,
iar șoapta lui este ca o panglică de satin care se prelinge pe umă rul meu. "Mai puțină vorbă rie,
mai mult scris."
E doar a cincea zi de școală și deja mă gâ ndesc la toate modurile în care să -l omor.
Vreau să -i otră vesc cafeaua pentru că a început lecția particulară de astă zi cu o pedeapsă .
Deși am uitat cu desă vâ rșire că i-am perturbat clasa în prima zi, el a fost fericit să -mi
amintească împingâ ndu-mi un marker în mâ nă și conducâ ndu-mă spre tabla albă de pe perete.
Îmi vine să -l strâ ng de gâ t cu odioasa lui cravată cu flori galbene pentru că mă pune să scriu
o buclă nesfâ rșită de Nu vreau să-i irosesc timpul domnului Marceaux.
Cu linii mari și furioase, mâ zgă lesc o altă propoziție și spun: "Am șaptesprezece ani, nu
șapte".
Whack.
O înțepă tură ascuțită îmi arde bicepsul, iar mâ na îmi zboară în sus pentru a freca rana.
Vreau să -i smulg bagheta de dirijor din degete și să i-o înfig în gâ t. Pentru că , serios, unde
este orchestra? Nu este niciuna, dar el o învâ rte ca Pherekydes din Patrae și o lovește de brațele
mele ca o că lugă riță cu o riglă .
"Asta e o pierdere de timp pentru amâ ndoi", mormă i eu, mâ zgă lind o altă propoziție care
afirmă contrariul.
Whack.
Un pocnet de că ldură înflorește pe spatele meu, chiar deasupra coccisului. Nenorocitule,
asta doare. Dar nu e nici cea mai mare durere. Dacă altcineva ar fi ridicat un baston spre mine -
Lorenzo sau Prescott, de exemplu - aș fi mâ râ it și aș fi aruncat cu pumni. Dar ă sta e mentorul
meu și vreau să -i fac pe plac. În timp ce-i plănuiesc moartea.
Îl vreau înapoi pe profesorul de acum trei zile. Cel care m-a atins cu atâ ta tandrețe pe față și
mi-a spus că performanța mea l-a emoționat. Unde s-a dus tipul ă la?
Poate că e vina mea. Toată să ptă mâ na am fost dezechilibrată , m-am temut de seara asta.
Nu-l mai pot amâ na pe Prescott. Temele lui sunt gata, iar eu sunt un mă nunchi de nervi și furie.
Ș i cum weekendul începe mâ ine, voi avea două zile acasă . Două zile cu Lorenzo și cu indignarea
lui că nu a putut să mă gă sească toată să ptă mâ na.
 "Ce am spus despre interogatoriul meu?". Pașii domnului Marceaux pă șesc în spatele meu,
iar ochii lui de gheață îmi tremură firele de pă r de pe ceafă .
Dacă nu l-aș cunoaște mai bine, ceea ce nu fac, aș crede că se bucură de asta. "Să -i spui unui
elev să nu-și pună întrebă ri profesorului este cea mai proastă regulă din istoria regulilor."
Mă încordez pentru o altă lovitură , dar nu vine.
Își sprijină un umă r de secțiunea nescrisă a tablei de lâ ngă mine, cu mâ inile la spate și un
zâ mbet pe fața prea frumoasă . "O să reformulez. Nu-mi puneți la îndoială metodele." Privirea
lui ascuțită se mută spre tablă . "Ș terge ultimele cinci propoziții și încearcă din nou cu o
caligrafie demnă de un tâ nă r de șaptesprezece ani."
Împing radiera peste tablă cu lovituri belicoase și o iau de la capă t. "Pot să scriu și să
vorbesc în același timp, și vreau să vorbesc despre Leopold."
"Nu ești destul de bun pentru Leopold."
Mă învâ rt spre el, în timp ce inima mea trece în crescendo pe lâ ngă urechile mele. "Ai spus
că interpretarea mea despre Islamey a fost extraordinar de pasională și uimitoare."
Stâ nd la câ țiva metri distanță , mă privește cu ochii acoperiți de glugă - Plictisit? Somnoros? -
și ridică din umeri cu jumă tate de gură . "Sunt superlative fă ră sens, pe care acum regret că le-
am folosit."
Mușchii îmi tremură în timp ce un val de furie mă lovește. Mâ inile mi se transformă în
pumni și, înainte ca creierul meu să mă prindă , dau înapoi marcajul și îl arunc. Chiar în fruntea
lui.
Acesta ricoșează în liniile de încruntare și se rostogolește pe podea lâ ngă Doc Martens. Se
uită la ea, șocat pâ nă la o liniște terifiantă , înainte de a arunca bastonul de dirijor peste birou și
de a mă privi cu ochi glaciali.
Ohshitohshitohshitohshit. Fața îmi ia foc în timp ce mă împiedic pe spate. Umă rul meu se
lovește de tablă , dar continui să merg, alunecâ nd de-a lungul peretelui și spre ușă . Ce naiba e în
neregulă cu mine? Eu nu-mi pierd niciodată cumpă tul. Sfinte Sisoe, eu nu arunc niciodată cu
markere în profesori!
Se întinde, își șterge fruntea și își privește încruntat degetele. Da, domnule Marceaux, punctul
negru și gras al rușinii mele este acum pe fruntea dumneavoastră încrețită cu furie.
"Îmi pare ră u." Mă uit la ușa închisă , dorindu-mi să fiu de partea cealaltă , în capă tul holului
și departe de orice ar urma.
Fă ră să -și ia ochii de la ai mei, își ridică bă rbia și își dezleagă nodul de la cravată . La naiba,
asta nu poate fi bine.
În timp ce mâ inile lui alunecă pe mă tase, îmi amintesc un alt zvon pe care l-am auzit în
această dimineață despre modul depravat în care își folosește cravatele, curelele și alte
accesorii diverse. Nu cred în bâ rfe, dar în timp ce mă uit în acei ochi cruzi, mă pră bușesc în
pră pastia imaginilor șoptite cu stomacul înfundat.
Cu nodul atâ rnâ nd lejer sub guler, el își strâ mbă degetul. "Vino cu mine."
Trei cuvinte, rostite fă ră efort, dar care au puterea de a-mi devasta viitorul. Frica îmi
zvâ cnește în stomac. Dacă mă duce la biroul decanului, va fi o suspendare? Sau aruncarea de
obiecte asupra profesorului meu este motiv de exmatriculare?
Dar nu se îndreaptă spre ieșire. Se îndreaptă mai adâ nc în fundul camerei și după colț,
dispă râ nd din vedere. Mă uit prin fereastra mică din ușă , în holul gol, și tremur de nehotă râ re.
Alergarea nu va face decâ t să înră ută țească situația.
 Mă împing înainte pe picioare șubrede și mă strecor printre râ ndurile de birouri. Fiecare
centimetru al corpului meu este încorsetat, alergâ nd pe un fir viu care leagă calea picioarelor
mele de ceea ce mă așteaptă după colț. Pâ nă câ nd ajung la pian și îl gă sesc așezat lateral, la
capă tul bă ncii, pulsul meu este o vibrație de trestie, care se zbate în venele mele.
Arată cu degetul spre podeaua de sub spațiul dintre coapsele sale desfă cute și își mișcă
încheietura mâ inii, ca și cum și-ar fi reglat poziția ceasului să u greu.
Mâ necile că mă șii cu dungi gri și albe i se strâ ng în jurul coatelor. Poartă o altă vestă -vestă ,
aceasta neagră , cu nasturi mici gri. Atenția mea se mută de la cravata galbenă la umbra
întunecată a maxilarului să u, la linia plată a buzelor sale și, în timp ce cad în capcana
înfioră toare a ochilor să i, îmi dau seama cu o panică reînnoită că îl fac să aștepte.
Mă gră besc să înaintez și mă așez acolo unde mi-a indicat el, legă nâ ndu-mă nesigur între
picioarele lui desfă cute.
Iară și degetul ă la încovoiat îmi face semn să mă apropii, să mă apropii și, Doamne ajută ,
câ nd sunt în sfâ rșit în poziția pe care o vrea, sâ nii mei sunt chiar în fața lui. Îmi curbez coloana
vertebrală , încercâ nd să le țin în frâ u, dar, la naiba, sunt acolo și nu pot face nimic în privința
asta.
Că ldura mă furnică pe obraji în timp ce el se uită cu obră znicie la scobitura că mă șii mele.
Mă face să mă simt scâ rboasă , ieftină și al naibii de furioasă .
Apuc de decolteu ca să o trag în sus.
Mâ na lui îmi prinde încheietura mâ inii, tră gâ ndu-mi brațul înapoi în lateral. "Nu te mai
agita și îndreaptă -ți spatele."
Fac cum îmi spune, chiar dacă sunt pe punctul de a face implozie de anxietate din cauza
poziției corpurilor noastre și a tă cerii lui în legă tură cu incidentul cu marcajul. "Ai de gâ nd să
mă raportezi la decan?"
"Îmi administrez singur pedepsele." Își face un gest spre frunte. "Repară asta."
"Să -l repar?" O înghițitură mi se lipește în gâ t. "Cum ar fi să o șterg?"
Se uită la mine de parcă aș fi cea mai proastă fată din lume. Da, pă i, numai o fată proastă se
pune în situația asta.
Cu o mâ nă tremurâ ndă , apă s cu vâ rful degetului mare pe cerneala de deasupra sprâ ncenei
lui. Nu știu la ce mă așteptam - solzi reci, de reptilă? - dar pielea lui este netedă , caldă și umană.
În timp ce apă s mai tare, mâ na mea liberă îi prinde ceafa și degetele mele alunecă printre firele
negre și moi. Mă simt atâ t de... personal, afectuos, anormal.
Fața lui plutește la câ țiva centimetri sub a mea, cu mușchii obrajilor relaxați, cu buzele ușor
întredeschise și genele groase care se deschid în jos. Chiar este chipeș, chiar dacă totul la el este
puternic masculin. De la mirosul lemnos al șamponului să u și forma rotundă a maxilarului să u
pâ nă la talia sa conică și felul în care picioarele sale musculoase întind tă ietura slabă a
pantalonilor să i negri, totul este acolo pentru a-mi aminti că viitorul meu depinde de capriciile
unui bă rbat.
Un om cu cerneală pe frunte.
Mă frec mai tare. "Nu se desprinde."
"Folosește scuipat."
Mă sură torul meu intern de scâ rbă se îndreaptă spre Eww, dar sunt deja cu probleme pâ nă
la țâ țe, așa că îmi ling degetul mare și mă apuc de frecat. "Care e pedeapsa mea?"
"Se dă jos?"
 "Da. Îmi pare foarte ră u, domnule Marceaux." Ș terg ultimele urme și îmi las brațele. "A
dispă rut."
"Pune-ți mâ inile înapoi unde erau."
De ce ar fi vrut să -mi pun mâ inile în pă rul lui? Pe fața lui? Se simte atâ t de... stră in.
Nepotrivit. Dar m-a întrebat. Nu, a ordonat. La naiba, de ce e atâ t de greu să nu-l asculți?
Îmi întorc mâ inile exact acolo unde erau și, dintr-un motiv oarecare, de data aceasta este
mai ușor, mai puțin ciudat. Se uită fix la mine, iar nuanțele multiple de albastru din ochii lui
stră lucesc sub fluorescențe. Gura îi este cam îmbujorată , dar nu într-un mod neplă cut. Buzele
sale pline îl fac să pară mai moale cumva. Cred că sunt atributul meu preferat.
Faptul că am un atribut preferat la orice bă rbat îmi dă de gâ ndit, dar nu-mi amintesc să fi
vă zut vreodată pe cineva atâ t de atră gă tor ca domnul Marceaux. Nici la televizor, nici în reviste,
nici în persoană . Cu siguranță , nu așa de aproape. Sunt foarte conștientă de apă sarea coapselor
lui pe partea exterioară a picioarelor mele, de întrecerea pantalonilor lui care îmi atinge
genunchii și de că ldura respirației lui șoptindu-mi pe claviculă . Dar capul lui în mâ inile mele
este cel care mă face să vreau să -l împing și să -l trag mai aproape în același timp.
Nu am atins niciodată un bă rbat în felul acesta. Gâ dilatul pă rului lui între degetele mele,
liniile puternice ale feței lui sub palma mea, zgâ rietura barba lui abia existentă , fiecare senzație
sub vâ rful degetelor mele mă umple de teamă și de emoție și de tot haosul dintre ele.
Mă întreb din nou despre zvon, despre motivul pentru care a plecat din Shreveport. Se
poate întâ mpla același lucru aici, cu mine? Degetele mele se strâ ng pe capul lui.
Își linge buzele. "Spune-mi la ce te gâ ndești."
Vreau să -mi smulg mâ inile, dar nu îndră znesc. "Am auzit câ teva fete șoptindu-mi despre
tine în prima oră ."
"Continuă ."
"Au spus că numele tă u este Emeric."
"Abia dacă e suficient pentru a șopti." Încheieturile lui se sprijină pe coapse, degetele îi
atâ rnă în spatele meu, iar apropierea le face să -mi atingă picioarele. "Ce altceva?"
"Shreveport."
"Ah." Degetele lui îmi ating partea din spate a genunchilor și de data asta sunt sigură că o
face intenționat. "Domnișoară Westbrook, nu mă obligați să vă smulg fiecare detaliu."
"Au spus că ai fost concediat." Îmi simt palma prea umedă pe obrazul lui, așa că îmi las
mâ inile pe gulerul crocant al că mă șii lui. "Pentru că cineva a intrat într-o clasă și te-a gă sit cu o
femeie."
El își arcuiește o sprâ nceană . "Asta-i tot?"
"Nu." Îmi cură ț gâ tul. "Se presupune că gura ei a fost legată cu cravata ta."
"Ș i?"
"Încheieturile ei erau legate cu cureaua ta." Mă gră besc înainte cu restul. "Corpul ei era
aplecat peste birou în timp ce tu fă ceai sex cu ea din spate. Asta e tot ce am auzit."
Mâ inile lui se apropie de spatele genunchilor mei. "Wow."
Wow are dreptate. Lucrurile nebunești pe care le spun oamenii...
Un zâ mbet îi alunecă pe buze. "Este surprinză tor de precis".
"Ce?" Pieptul meu se ridică în timp ce mă împing în umerii lui.
Dar el mă anticipează , brațele sale se agață de picioarele mele, apoi se deplasează în sus
pentru a-mi înconjura talia în timp ce se ridică . Dă banca la o parte și ne învâ rte spre cel mai
apropiat perete.
 Spatele meu se sprijină de că ră mizi, iar pieptul lui se potrivește cu al meu, fixâ ndu-mă
acolo. "Respiră adâ nc, Ivory."
Ivory. Cel mai intim cuvâ nt pe care l-am auzit din gura lui. Pielea îmi tremură de o încâ ntare
bizară .
Își atinge buzele de gâ tul meu. "Nu respiri."
Îmi umplu plă mâ nii, dar nu mă ajută . Mă simt atâ t de mică și de insubstanțială în brațele lui
puternice, prinsă de corpul lui uriaș. Pieptul lui, bicepșii, stomacul, coapsele... Doamne, e tare
peste tot unde eu sunt moale. Ș i fierbinte. Prea fierbinte. Cred că am febră . Cu siguranță o să
vomit dacă își scoate cravata și cureaua.
Cu mâ inile încleștate pe umerii lui, încerc să împing mușchiul nemișcat. "Te rog, nu-mi face
aceste lucruri."
Oftează , mâ ngâ indu-și nasul de-a lungul maxilarului meu. "A fost de comun acord. Ș tii ce
înseamnă asta?"
Scutur din cap, nu sunt sigur, dar poate că știu. "Ca o înțelegere?"
"Da. Numai că ea nu a fost doar de acord. A implorat."
"De ce? De ce ar vrea ea asta?"
"Joanne este..." Se uită în altă parte și își întinde gâ tul pentru a-și freca bă rbia de umă r.
Sprâ ncenele i se retrag, iar întregul să u comportament pare brusc și ciudat de subjugat. Câ nd
privirea îi revine, la fel și intensitatea lui, iar brațele lui se strâ ng în jurul taliei mele. "E ca tine."
"Eu?" Mă strâ mb împotriva lui. "Eu nu vreau acele lucruri. Nici mă car nu mă cunoști."
"Spune-mi ce simți acum."
"Speriat. Mă sperii."
Buzele lui plutesc la un să rut depă rtare, mirosul de gumă cu scorțișoară îi parfumează
respirația. "Da, dar mai e ceva. Descrie-mi-l."
"Inima îmi bate cu putere. Ard, iar stomacul meu se simte ca un bloc de gheață ."
"Inima și stomacul tă u. Unde altundeva? Descrieți senzația din sfâ rcuri."
O stră fulgerare de că ldură îmi stră bate gâ tul, îmi trece prin piept și mi se adună între
picioare. Îmi strâ ng coapsele una lâ ngă alta, umilită de reacție, confuză din cauza roșetei de
emoții ciudate, dar mă agă ț de sentimentul pe care îl înțeleg. "E greșit."
"Nu greșesc. Este nepotrivit. Dar am depă șit cu mult inadecvarea în prima zi. Spune-mi cum
îți simți sfâ rcurile. Nu-ți voi critica ră spunsul, atâ ta timp câ t este adevă rul."
Trag aer în piept și îi dau ceea ce vrea. "Mâ ncă rime și strâ nsoare."
"Bună fată ."
Furnică tura dintre picioarele mele devine mai puternică , mai grea, mai solicitantă .
Își împinge șoldurile împotriva șoldurilor mele pentru a-mi opri zbenguiala, iar partea cea
mai dură din el, partea pe care o ură sc cel mai mult, se lovește de stomacul meu. "Acum pune
un nume tuturor acestor sentimente."
"Nu știu." Nu pot să respir. Nu pot gâ ndi. "Nu pot."
"Sapă adâ nc, Ivory."
Mi se închide gâ tul.
"Ce simți câ nd nu ai mâ ncat."
"Flă mâ nd".
Ochii lui duri sunt prea aproape, prea nesiguri. "Ce zici de câ nd vezi un pian frumos?"
"Vreau."
"Ș i câ nd te-am lă udat după spectacolul tă u de la Islamey?"
 "Dorința de mai mult."
"Foamea. Dorință . Dorință . Asta simți în timp ce te țin la perete?"
Este? Foamea dureroasă de ceva între picioare, bă tă ile inimii mele scă pate de sub control și
nevoia arză toare de a o exprima, de a vorbi despre asta? Capul meu e prea încurcat. Da, e un
bă rbat frumos și le aud pe toate fetele spunâ nd că vor să i-o tragă . Ș i da, tâ njesc după
aprecierea lui pentru talentul meu, după fetele lui bune și după mâ na lui caldă pe fața mea, dar
asta? Lungimea trupului să u pe lâ ngă al meu? Să mă țină nemișcată ?
Doar mă ține în brațe. Nu mă apucă de sâ ni și nici nu mă împinge între picioare. Îmi acordă
atenție. Mă întreabă despre sentimentele mele. Fă ră să mă ia.
Iisuse, chiar îmi doresc asta, de la cineva în care pot avea încredere, de la profesorul meu, și
nu ar trebui. "Cred că e vorba de dorință . Ș i rușine." Umilință.
Își apasă buzele pe fruntea mea. "Uite-o pe fata mea."
"Nu vreau să fiu legată și cu că luș și..."
Degetul lui cade peste gura mea, apoi se întoarce pe spatele meu. "Nu acum. Dar te vei gâ ndi
la asta. Ideea te va consuma. Apoi vom vorbi din nou despre asta."
"Dar tu ești profesorul meu!"
"Am spus că vom vorbi despre asta." Se apleacă pe spate și își sprijină mâ inile pe șoldurile
mele. "De unde vei face rost de bani ca să -mi dai banii înapoi?"
Schimbarea subiectului îmi dă fiori. "Îl voi avea pâ nă luni, promit."
"Nu asta am întrebat."
Închid ochii, blocâ ndu-i privirea perspicace. Ș tie că mama mea este șomeră . Sunt aici pâ nă
la șapte în fiecare seară și exersez la Stogie's pâ nă la unsprezece, așa că știe că nu pot lucra. Nu
am cum să -i spun că îi fac temele lui Prescott și că , în esență , mă prostituez pentru a plă ti
facturile. Ș i nu știu de ce, dar faptul că -l mint mă sperie mai mult decâ t faptul că el descoperă
adevă rul.
Deschizâ nd ochii, fac singurul lucru pe care îl pot face. Îmi scutur capul.
Expresia i se întă rește, iar încruntarea lui îmi cuprinde întreaga lume. "Hai să vorbim
despre pedeapsa pentru că ai aruncat cu rahat în profesorul tă u."
E la doar câ țiva centimetri de fața mea, cu o privire înspă imâ ntă toare și un corp de două ori
mai mare decâ t mine. Nu e o pedeapsă suficientă ?
"Aveți de ales. Spune-mi de unde îți iei banii. Sau arată -ți fundul pentru o bă taie."
Tot sâ ngele mi se scurge de pe față pâ nă în picioare. Nu mai am de ales.
OceanofPDF.com
Îmi flexez mâ inile pe talia lui Ivory, întregul meu corp zvâ cnind cu gâ ndul de a-i înroși fundul
strâ mt. Dar creierul meu țipă ca ea să facă cealaltă alegere, să -mi spună secretele ei și să mă
îndepă rteze de această tentație periculoasă .
Cu peretele în spate și cu sâ nii ei superbi care se ridică și coboară pe pieptul meu, își ridică
ochii că prui și șoptește: "Bă taia".
Ră spunsul ei ră suflâ nd mă lovește în stomac și îmi face un tunel pâ nă în zona inghinală ,
smulgâ ndu-mi un sunet gutural din gâ t și împingâ ndu-mi șoldurile să se strâ ngă flă mâ nde de
ale ei. Ea gâ fâ ie câ nd mă simte. La naiba, cum să nu mă simtă ? Niciodată în viața mea nu am fost
atâ t de tare.
Aceasta este o greșeală . Este Shreveport și Joanne și o nenorocită de pantă alunecoasă spre
ruină din nou.
Îmi țin trupul nemișcat pe al ei, iar degetele mi se înfing în talia ei.
Ea nu este Joanne. Asta nu e dragoste sau atașament. Nu e nici mă car sex. Eu dețin
controlul, iar pedeapsa ei este datorată .
Dâ ndu-i drumul, fac un pas înapoi și îmi calmez respirația.
I-am dat de ales, și sunt un om de cuvâ nt. "Întoarce-te. Mâ inile pe perete."
Fața ei este o foaie albă în timp ce se rotește încet și îmi urmează ordinul. Fusta subțire,
maro, îi decupează un contur erotic în jurul fundului ei percutant - mult mai bine decâ t chestia
neagră de prelată pe care o purta acum câ teva zile. Umflă turile obrajilor ei nu sunt nici prea
mari, nici prea mici, proporționate cu talia ei îngustă și perfecte pentru mâ inile mele.
Dar tivurile sfâ șiate și materialul decolorat al hainelor ei ne amintesc că nu este vorba doar
de ceea ce se află sub fusta ei. Dincolo de foamea mea de disciplină și de plă cere, simt această
dorință profundă de a o ajuta în toate felurile.
"Nu te mișca."
Mă dau înapoi și îmi ajustez umflă tura din spatele fermoarului. Ieșind din alcov și intrâ nd în
partea principală a clasei, arunc o privire spre ușă . Este încă închisă . Nu are încuietoare, dar
balamalele vor scâ rțâ i dacă se va deschide, ceea ce îmi dă cam cinci secunde înainte ca un intrus
să reușească să treacă prin cameră și să dea colțul.
În timp ce mă întorceam la Ivory, telefonul meu vibrează în buzunar. Iritat de întrerupere,
mă gâ ndesc să -l ignor, dar poate că mă va distrage de la greșeala pe care sunt pe cale să o fac.
Mă uit la ecran.
 Joanne: Sunt în oraș în acest weekend. Vreau să te văd.

Spațiul gol din jurul inimii mele se strâ nge cu putere. Scot din buzunar un baton de gumă de
mestecat și îl scrâ șnesc între molari.
Telefonul sună din nou.

Joanne: Am nevoie de adresa ta.

Este destul de insistentă pentru a o gă si, dar nu o va obține de la mine.

Ș i acum sunt mai agitat decâ t eram acum treizeci de secunde.
Închid telefonul, îl arunc pe cel mai apropiat birou și îmi reiau atenția asupra lui Ivory.
Cu mâ inile lipite de perete și privirea pe podea, nu s-a mișcat. Cu excepția picioarelor. Sunt
mai apropiate, iar genunchii îi tremură vizibil sub tivul fustei.
Ș tie că nu este corect, că facem ceva ce nu ar trebui să facem. Dar mă îndoiesc că este
conștientă de faptul că fiorul acestui risc, șansa de a fi prinsă , crește în prezent transmisia de
dopamină din creierul ei și sporește entuziasmul care îi stră bate corpul.
Posibilitatea de a scă pa cu ceva atâ t de ră u interzis nu face decâ t să -mi hră nească fiara și să
mă înfometeze și mai tare.
Mă apropii mai mult. "Lă rgește-ți poziția."
Își depă rtează picioarele și își înclină capul, ca și cum m-ar asculta. Îmi îndulcesc pașii,
forțâ nd-o să se concentreze mai mult pentru a-mi urmă ri apropierea.
Câ nd ajung la ea, o invadez, apă sâ ndu-mi excitația pe fundul ei. Nu mă macin. Doar o las să
simtă câ t de bine ne potrivim, în timp ce o țin împotriva mea cu mâ inile pe șoldurile ei. Umerii i
se strâ ng în jurul urechilor, iar inspirația i se prinde în gâ t.
Îi perii pă rul într-o parte, trecâ ndu-i un deget pe ceafă , în timp ce-mi alunec obrazul de-a
lungul celui al ei. "Ultima șansă să te ră zgâ ndești."
Nu vă răzgândiți.
Cuvintele ei se precipită pe o respirație sfredelită . "Termină odată cu asta."
Inima mi se accelerează în timp ce mă mut în dreapta și îmi trâ ntesc mâ na dominantă pe
fundul ei. Este doar o lovitură de încă lzire, dar ea zboară pe vâ rfuri și scoate un scâ ncet sexy.
Penisul meu se umflă , pulsâ nd și prins de piciorul meu. Degetele îmi furnică să o ating, să o
mâ ngâ i și să îi mâ ngâ i corpul fă ră cusur. "Deschide-ți gura."
Profilul ei se ciupește. Apoi buzele i se despart, ezitant, bă rbia îi tremură de îngrijorare. Atâ t
de frumoasă .
Scot guma înmuiată din gura mea și o pun în gura ei. Ea se dă înapoi, dar eu îi țin capul și
fixez adezivul de scorțișoară între molarii ei cu o mișcare a degetului.
"Mușcă ." Îi mâ ngâ i maxilarul în timp ce acesta se flexează . "Fată cuminte. Acum ține-o acolo.
Fă ră țipete."
Îmi alunec mâ inile pe coapsele ei, întinzâ ndu-mă să ajung la pielea goală . Respirația ei se
accelerează în timp ce strâ ng fusta în pumnii mei, ridicâ nd-o mai sus, mai sus, deasupra
fundului ei superb și în jurul taliei.
Mi se face pielea de gă ină sub mâ inile mele câ nd îi mâ ngâ i spatele picioarelor, pliul dintre
coapsă și fund și tă ietura chiloților acolo unde aceștia se taie sus pe obraji. Prinzâ ndu-mi
degetele sub partea de jos a marginilor din dantelă , trag materialul în sus, tră gâ nd resturile
mici de-a lungul cră pă turii ei pentru a expune mai multă carne.
 Fesele ei se flexează și se contractă în mâ inile mele, iar pulsul meu se accelerează . E atâ t de
moale și de fermă , tremurâ ndă și caldă . Atâ t de receptivă .
Vreau să -i smulg chiloții pentru asta, dar o privire la pă să rica ei ar face imposibil să -mi țin
scula în pantaloni.
Ascultâ nd ușa, fac un pas înapoi. Vederea fundului ei împodobit cu dantelă și atracția
bumbacului care îi cuprinde forma titilantă a pă să ricii ei amenință să -mi îndoaie genunchii.
"Patru lovituri", spun aspru și îmi întă resc vocea. "Două pe fiecare obraz."
Se uită fix la perete, degetele i se încolă cesc pe că ră mizi în timp ce o serie de tresă riri îi
stră bat fesele.
Cu o respirație adâ ncă , îmi las mâ na să zboare, aplicâ nd mai multă forță de data asta, dar tot
mă rețin. Plesneala ră sună în cameră , iar corpul ei ră spunde ca o coardă de chitară , întinzâ ndu-
se, vibrâ nd, corzile ei vocale fredonâ nd rafinat. Apoi se liniștește, devenind stabilă și nemișcată .
O amprentă de mâ nă roz înflorește pe carnea ei. Îi masez pielea înfierbâ ntată , iar ea își
mișcă fundul, doar puțin, dar asta spune multe. E speriată , probabil îngrozită , dar nu fuge, nu
țipă și nu mă împinge de lâ ngă ea. Își freacă fundul de atingerea mea, pregă tită să o duc unde
vreau eu să meargă .
Fă câ nd un pas în lateral, îi trag urmă toarele trei palme în succesiune rapidă , fiecare mai
tare decâ t precedenta, alternâ nd obrajii. Ea scâ ncește încet, își apleacă spatele, își balansează
șoldurile, se ridică pe vâ rfuri. Ș i nu dă drumul la perete.
Îi place să fie dură , vrea să fie umilită , are nevoie să fie dominată . Dacă este conștientă de
asta, nu ar recunoaște niciodată . Probabil pentru că nu a experimentat-o niciodată în mediul
potrivit, cu persoana potrivită .
Într-o sală de clasă cu profesorul ei... tot nu e bine. Ș i totuși, iat-o aici, agă țată de acel perete,
cu picioarele desfă cute și cu fundul în afară , pentru că i-am dat un ordin.
E fă cută pentru mine, pentru a fi instruită , pedepsită și savurată . Vreau în ea cu o intensitate
atâ t de chinuitoare încâ t corpul meu tremură . Vreau în gura ei, în pă să rica ei și în sufletul ei.
Vreau să o sfâ șii cu arborele meu, să o pun la loc și să o fac din nou. La naiba, am nevoie de fata
asta.
Ș i nu o pot avea.
Fruntea i se sprijină de perete și, cu un oftat greu, tensiunea i se scurge din mușchi.
Mă ghemuiesc în spatele ei și îi îndrept chiloții, frecâ ndu-i ușor pielea roz și fiind încâ ntat
de felul în care picioarele ei tremură la fiecare dintre mâ ngâ ieri. Îi ajustez fusta cu aceeași grijă ,
fră mâ ntâ ndu-mi degetele peste fundul și coapsele ei într-o mișcare liniștitoare. Câ nd mă întorc
în poziție de picioare, o întorc cu fața la mine, cu mâ inile pe șoldurile ei pentru a o stabiliza.
Ea clipește la mine, cu ochii distrași, iar ridurile îi încrețesc fruntea.
"Unde te-ai dus, fată superbă ?"
"Undeva adâ nc."
Endorfinele, adrenalina, frica și excitarea formează un cocktail amețitor, iar ea arată absolut
uluitor în descoperirea ei.
O apuc de bă rbie, ridicâ nd-o mai sus. "Guma."
Își acoperă gura și șoptește în spatele degetelor: "Tocmai am înghițit-o".
Data viitoare îi voi reaminti să o pă streze, ca să mi-o poată da înapoi în timp ce limba mea
este între buzele ei.
 O ridic, agă țâ ndu-i brațele în spatele genunchilor și pe spate. Pare atâ t de robustă și solidă ,
cu înă lțimea, curbele și sâ nii ei plini, dar câ nd o legă n pe pieptul meu, e ușoară ca o pană , abia
dacă are zece dolari.
Așezat pe banca pianului, o țin lateral pe coapsele mele și îi trag un deget pe braț.
Tremură și se zvâ rcolește în poala mea, fă câ ndu-mi ravagii pe erecția mea palpitantă . Dar
nu se îndepă rtează de ea și în schimb se mută cu fața la mine.
"Chestia aia pe care tocmai ai fă cut-o cu degetul?" Cu un braț prins între noi, se uită la
celă lalt, unde se îndoaie în poala ei. "Vei mai face asta din nou?"
O atingere? Asta e ceea ce-și dorește?
Ea vrea afecțiune.
Îmi îndepă rtez gura la un centimetru de a ei și îmi oțelesc privirea. "Imploră ."
Bă rbia îi cade, maxilarul i se strâ nge, dar nu-și întoarce privirea. După o bă taie de inimă ,
două , trei, fața i se relaxează și buzele i se despart. "Te rog."
Un val de că ldură circulă prin mine. Sunt sclavul cuvâ ntului din respirația ei.
Atingâ ndu-mi degetele de umă rul ei, le trec peste mâ necile ei scurte, pe pielea satinată a
brațului ei subțire și mă opresc pe încheieturile mâ inii ei. Câ nd își întinde degetele, îi urmă resc
lungimea acestora, minunâ ndu-mă de cum niște oase atâ t de fragile se pot mișca atâ t de feroce
pe clapele pianului.
Genele îi flutură în jos, iar nă rile i se umflă cu inspirații lungi și adâ nci. Îi place asta, mâ na
mea pe a ei, oferindu-i plă cere.
Câ nd își deschide ochii, pupilele mă rite saturează nuanțele de maro. "Ce altceva faci?"
Doamne, fata asta mă omoară . Inocența ei, curiozitatea, prețioasa ei supunere, totul e ca un
aluat, cerșind să fie modelat. Dar nu e doar asta. Autenticitatea ei și lipsa de privilegii mă
ciupește. Mă face să mă simt protector. Posesivă . Poate chiar... dorință ?
"Pot face multe lucruri, Ivory." Îi ating partea laterală a feței și îmi împing mâ na prin pă rul
ei des, tâ râ ndu-i degetele peste ureche și cuprinzâ ndu-i ceafa. "Dar această situație... este
delicată ." Pă că toasă . Periculoasă . Criminală .
Vreau să vă arăt oricum.
Mă aplec mai aproape, atâ t de aproape încâ t respirațiile noastre se contopesc.
Îți voi arăta în timp ce sunt îngropat adânc în gâtul tău.
Atâ t de aproape încâ t buzele noastre se freacă , se despart și plutesc în așteptarea de a se
atinge din nou.
O să-ți arăt în timp ce mă dau pe pereții pizdei tale.
Coapsele ei se strâ ng de ale mele, iar inima mea se accelerează .
O să-ți arăt în timp ce te marchez. Te stăpânesc. Te prețuiesc.
Vreau să o să rut. Trebuie să o fac. Doar un gust.
Strâ ngâ ndu-mi mâ na în încâ lceala pă rului ei, o atrag spre gura mea...
Ș i oprește-te.
S-a agitat ceva după colț? Tresar înainte și înregistrez scâ rțâ itul balamalelor cu câ teva
secunde prea lent.
Profesoara blondă și micuță de la catedra de corzi apare după colț chiar în momentul în
care îl las pe Ivory pe banca de lâ ngă mine. Un gust amar îmi inundă gura. Oare doamna
Augustin a vă zut-o în poala mea? Cu siguranță ne-a vă zut cum ne despă rțeam.
Ochii ei mici se îngustează , trecâ nd de la un capă t la altul între mine și elevul pe care tocmai
l-am pă lmuit erotic. Îmi țin respirația.
 Uite cum stă treaba cu erecțiile. Ele nu se dezumflă doar pentru că restul corpului se sperie
de moarte. Ș coala ar putea fi în flă că ri, iar chestia aia nenorocită va sta în picioare și mâ ndră ca
un stâ lp, atră gâ nd atenția în cel mai prost moment posibil.
Din fericire, pianul se află între erecția mea cu steaguri și doamna Augustin.
"Întrerup ceva?" Suspiciunea îi încordează tonul. "E trecut de șapte și m-am gâ ndit..."
S-a gâ ndit că ar putea să dea curs tuturor acelor priviri aprinse pe care mi le-a aruncat toată
să ptă mâ na pe hol, în sala profesorilor și în ședințele cu personalul. A crezut că ar putea să
treacă într-o vineri seara și să vorbească cu mine în patul meu.
"Nicio problemă ", spun cu nonșalanță . Andrea Augustin este o problemă , una pe care sunt
pregă tit să o rezolv. "Domnișoara Westbrook tocmai pleca."
Ivory alunecă de pe bancă și se îndepă rtează fă ră să se uite la mine. Nu, atenția ei se
concentrează asupra celeilalte profesoare. Nu-i pot vedea chipul, dar îi dă o rază mare de timp
doamnei Augustin, iar pașii i se înă spresc în timp ce dispare după colț.
"Să ai un weekend plă cut, Ivory", îi strigă Andrea după ea.
Ușa spre hol se închide cu un clic deznă dă jduit.
Fiecare mușchi din corpul meu se încordează să fug după ea, dar trebuie să mă ocup mai
întâ i de această problemă .
Andrea se întoarce spre mine, cu mâ inile în șolduri, tonul ei trecâ nd de la plă cut la
ră ută cios. "Ce fă ceai cu ea?"
În ierarhia facultă ții, ea este tehnic sub mine. Eu sunt directorul de studii de claviatură , iar
ea este doar un profesor. Vreau să folosesc asta în avantajul meu, dar ea a vă zut ce a vă zut.
Destul câ t să raporteze comportamentul meu. Suficient câ t să mă concedieze. Sau să fie
arestată .
Cu Ivory, nu vreau nimic între noi decâ t adevă rul gol-goluț. Dar Andrea? Tot ce îi voi oferi
este minciuna cea mai bine îmbră cată . "Te-am așteptat."
Brațele îi coboară pe lâ ngă corp și clipește. "Ai fost?" Ochii ei revin la fantele. "De ce era
Ivory Westbrook în poala ta?"
Oftez pentru efect, iar acum că mă dularul meu s-a liniștit în sfâ rșit, mă ridic în picioare.
"Trebuie să -mi adun lucrurile. Urmează -mă și îți voi explica."
În timp ce ne îndreptă m spre partea din față a clasei, mă apropii de ea, mai aproape decâ t
este acceptabil din punct de vedere social, cu brațul meu care o atinge pe a ei și gâ tul meu
încovoiat pentru a-i oferi întregul impact al privirii mele. "Ș tii că tată l ei a murit? A fost ucis
acum câ țiva ani?"
"Da. Toată lumea știe asta."
"Ei bine, eu nu am fă cut-o." La biroul meu, mă prefac că închid laptopul și, în schimb,
deschid un program și înclin coperta din spate spre ea. "Doar mi-a povestit, a început să plâ ngă
puțin și am consolat-o."
"În poala ta?" Ea își încrucișează brațele.
Este o minciună absurdă , chiar și din zbor. Va trebui să repar asta pe calea cea mai grea.
Mă furișez în jurul biroului, cu mâ inile la spate, și îmi las privirea să se plimbe pe trupul ei.
"Ș tiu ce vrei, Andrea."
Face un pas înapoi, lovindu-se de biroul elevului din spatele ei, iar degetele ei se ridică
pentru a se juca cu cercelul de la ureche. "Ce vrei să spui?"
"Nu fiți timid. Te-am vă zut cum mă privești, zâ mbetele tale cochete, felul în care te joci cu
pă rul și cu bijuteriile câ nd te privesc."
 Mâ na îi cade, iar ea respiră : "Emeric..."
În trei pași, acopă r distanța, înghesuind-o de birou fă ră să o ating. Îmi slă besc cravata pâ nă
la capă t și o scot de la gâ t. Dacă Ivory a auzit detaliile despre Shreveport, este probabil că și
Andrea a auzit și ea și se gâ ndește acum la asta. Pun pariu că aceste zvonuri sunt motivul
pentru care se află aici, cu fața înroșită și ochii cu glugă urmă rind dâ ra de mă tase în timp ce mi-
o înfă șor în jurul mâ inii.
Mi-am pus gura lâ ngă urechea ei. "Vrei să te leg."
Se așeză pe spate, cu fundul așezat pe biroul din spatele ei. Genunchii ei se despart, apoi se
despart și mai mult, întâ mpinâ nd imboldul șoldurilor mele.
"Vrei să te hră nesc cu scula mea." Îmi înă spresc vocea și îmi accelerez respirația, insinuâ nd
că vreau și asta.
Din nefericire, mă dularul meu fă ră reacție refuză să participe la această stratagemă , așa că
pă strez o fă râ mă de spațiu între mine și vâ rful coapselor ei, unde este acoperită de materialul
larg al fustei.
Mă apucă de bicepși și își scoate sâ nii mici, dar atenția ei se îndreaptă spre ușa închisă .
Îmi plutesc gura pe gâ tul ei, expirâ nd un abur de dorință prefă cută . "Toată lumea a plecat
acasă în weekend, nu?"
"Da."
"În plus, nimeni nu ne poate vedea de la fereastră ." Mă înclin pe spate. "Îți dau o singură
șansă , Andrea. Spune-mi exact ce vrei."
Privirea ei coboară spre cravata din jurul mâ inii mele, iar degetele ei o urmează , urmă rind
mă tasea din strâ nsoarea mea. "Eu... eu... vreau ceea ce ai spus. Dar nu putem. Nu aici."
Se uită înapoi la ușă , lingâ ndu-și buzele.
"Nu, nu aici." Mă îndepă rtez și mă întorc la birou, sprijinindu-mă pe marginea de lâ ngă
laptop. "Înainte de a mă hotă rî să te iau acasă , trebuie să -mi ară ți câ t de mult mă dorești."
Emoția îi luminează fața. Apoi sprâ ncenele i se adâ ncesc. "Cum?
"Arată -mi câ t de udă ești. Dă -i drumul. Nu te va vedea nimeni."
Expresia ei se conturează în timp ce incertitudinea se luptă cu dorința. Ș tiu care dintre ele
va învinge, dar ea își prelungește tă cerea, transformâ ndu-se într-un amestec de anxietate,
înroșită .
În cele din urmă , respirația i se liniștește, iar mâ inile îi bâ jbâ ie printre faldurile fustei.
"Desfă -ți picioarele, Andrea."
O face, cu ochii pe ușă , în timp ce pipă ie în jurul întrețesutului de satin. "Cum pot..."
"Sub chiloți. Poftim."
Își dă du capul peste cap și fă cu un zgomot.
Nu sunt foarte atent, dar o las să se frece puțin acolo. "Acum ridică mâ na."
Își ridică brațul și își zâ mbi la degete. Mă doare-n cot dacă sunt ude sau nu. Am ceea ce-mi
trebuie.
Am apă sat o tastă de pe laptop și mă îndoiesc de înțelepciunea de a-i spune ceea ce am
fă cut.
Este mai bine să fii proactiv decâ t reactiv.
Apucâ nd ecranul, întorc laptopul spre ea și dau înapoi la partea suculentă a videoclipului
mut.
Ș ocul vine mai întâ i, palidindu-i tenul și paralizâ ndu-i corpul. Apoi indignarea.
 "Ce..." Își împinge fusta la locul ei, își strâ nge mâ inile în lateral și se repede spre mine. "Ce
faci...? Oh, Doamne, ai înregistrat asta!"
Cu camera de pe spatele laptopului, am surprins totul, ră mâ nâ nd în afara cadrului în timpul
segmentului incriminator.
Am închis capacul. "Nu te juca cu mine, dnă Augustin."
Se dă înapoi, cu brațele înfă șurate în jurul mijlocului corpului, și se uită la mine cu groază .
"De ce ai...?" Un roșu intens îi aprinde obrajii. "Oh, Doamne, ce ai de gâ nd să faci cu ea? E vorba
de Ivory?" Își acoperă fața cu mâ inile și un plâ ns îi ză pă cește cuvintele. "Am nevoie... de o
slujbă . Nu pot să pierd...nu poți face asta."
"Nu am fă cut nimic cu Ivory. Dar tocmai te-ai masturbat în clasa mea." Depozitez laptopul și
cravata în geantă , apoi mă întorc spre ea, avâ nd o expresie care se potrivește cu tonul meu cel
mai intimidant. "Nu te bă ga în clasa mea, nu te băga în treburile mele și nimeni nu va vedea
acest filmuleț."
Se uită fix la mine, înfrâ ntă . Tră dată . Da, cunosc prea bine acest sentiment. Doar că nu încerc
să -i fur slujba Andreei. Pur și simplu vreau să o pă strez pe cea pe care o am.
Ura îi îmbie ochii. "Ceea ce se spune despre tine este adevă rat atunci."
"Nu știi nici mă car jumă tate din ea." Pun geanta pe umă r, îi ară t un zâ mbet fermecă tor și mă
îndrept cu pași mari spre hol. "Noapte bună , doamnă Augustin."
OceanofPDF.com
Prescott își încurcă mâ na în pă rul meu, ținâ ndu-mi fața lipită de poala lui.
Penisul lui mă înjunghie în fundul gâ tului, iar eu am că scat.
Cravată cu flori galbene. Gumă de mestecat cu scorțișoară.
Catarama centurii sale zornă ie în ritmul împunsă turilor sale. Consola dintre scaunele din
față mi se înfige în piept.
Ochi albaștri înfricoșători. Căldura palmei lui pe fundul meu.
O melodie cu bas puternic ră sună la radioul mașinii, iar eu nu-mi pot gă si locul meu sigur.
Nu sunt suficient de amorțit, nu sunt suficient de departe. Încerc, încerc... Nu pot aduna notele
pentru Sonata nr. 9 a lui Scriabin.
Ticăitul unui ceas mecanic. Lovitura blândă a respirațiilor sale.
Lacrimile îmi curg în ochi și mi se agață de gene. Nu mă pot concentra. Nu pot scă pa.
Nu mă pot gâ ndi decâ t la bă taie și la faptul că nu m-aș supă ra dacă s-ar termina cu un
aproape să rut din partea domnului Marceaux.
OceanofPDF.com
Între Hook 'Em Up Deli și un magazin de bijuterii de epocă numit Pawn of the Dead se află
singurul magazin de muzică din Treme. Cel puțin, eu cred că acesta este un magazin de muzică .
Stâ nd pe trotuarul spart, îmi atâ rn ochelarii de soare la gulerul tricoului și strâ mb din ochi
împotriva stră lucirii soarelui.
Barele de securitate traversează partea frontală din sticlă . Nu există niciun semn de
deschidere sau vreun fel de reclamă , iar murdă ria de pe ferestre îmi întunecă vederea
interiorului întunecat. Întrucâ t este sâ mbă tă , este posibil ca magazinul să nu fie deschis.
Gă sirea lui Ivory înă untru este și mai puțin probabilă .
Dar eu nu sunt aici pentru ea. Nu am putut dormi noaptea trecută gâ ndindu-mă de unde își
ia banii și cine i-a pus acele umbre tulbură toare în ochi. Acest tip Stogie ar putea fi o cale de a
gă si ră spunsuri și sper că această vizită îmi va alina nevoia sâ câ itoare de a-l cunoaște pe
bă rbatul cu care își petrece timpul.
Îmi verific telefonul, confirm adresa și încerc să deschid ușa.
Clopoțelul de deasupra capului mă anunță câ nd pă șesc într-o încă pere înghesuită de
instrumente. Voci șoptesc din spate, ghidâ ndu-mi picioarele prin labirintul de rafturi, seturi de
tobe și diverse vechituri.
"Trebuie să mă nâ nci mai mult."
Nu o pot vedea printre râ ndurile de rafturi de prezentare, dar glasul ei sexy îmi accelerează
pașii și îmi vibrează corpul de emoție.
Venind aici pentru a mă întâ lni cu un om care poartă numele unui trabuc, mă așteptam să
intru într-un nor de piele și fum, dar în schimb, aerul este remarcabil de proaspă t, mai ales
pentru o clă dire atâ t de veche.
"Nu te mai cică li", spune o voce gravă , "și lasă un bă trâ n să tragă un pui de somn".
"Dar ai un client." Suspinul ei se desprinde din spatele unui raft înalt plin de că rți.
Pă șesc la vedere și o gă sesc așezată pe podea, cu spatele la perete și cu picioarele goale
întinse în fața ei. Mâ inile mi se îndoaie în timp ce îi mulțumesc în tă cere zeilor modei pentru
pantalonii scurți. Este o fantezie pe jumă tate goală , cu piele bronzată și curbe viclene. O
fantezie ilegală.
Ridicâ ndu-și pleoapele, ochii ei se ciocnesc de ai mei și se lă rgesc. Manualul din mâ inile ei se
pră bușește pe podea și se ală tură celorlalte câ teva zeci de că rți care o înconjoară . "Domnule
Marceaux?"
 "Domnișoara Westbrook." Mă lovește un impuls să lbatic de a râ nji ca un mă gar, dar reușesc
să -mi mențin o mască stoică .
Privirea ei trece de la pă rul meu ciufulit și tricoul meu la blugii negri și la Doc Martens. Mi-
aș dori să -i pot citi gâ ndurile în timp ce mă privește pentru prima dată fă ră fastul de veste și
cravate. Mai face o trecere din cap pâ nă -n picioare, mușcâ ndu-și buza și stâ rnind un torent de
senzații în mine.
Bă trâ nul de lâ ngă ea se așeză mai înalt pe scaunul de metal. O șapcă de baseball sfă râ mată
se așează sus pe capul să u chel, iar ridurile orizontale îi încrețesc podul larg al nasului,
adâ ncindu-se în mai multe linii pe fruntea sa cu pielea închisă la culoare. Zâ mbetul lui cu gura
închisă este genul de zâ mbet pe care îl poartă bă rbații care nu mai au dinți și au... optzeci de
ani? Nouă zeci? Nu știu, dar tipul ă sta e bă trâ n.
Brațul îi tremură în timp ce se întinde spre perete în încercarea de a se ridica.
"Nu te ridica." Fac un pas spre el, oferindu-i mâ na pentru a o strâ nge. "Eu sunt Emeric. Tu
trebuie să fii..."
"Stogie." Îmi prinde mâ na cu o strâ nsoare surprinză tor de puternică și se așează pe spate.
Ivory se apleacă să se ridice în picioare, iar tricoul ei micuț îmi arată o priveliște pă că toasă a
sâ nilor ei plini. Iisuse, la naiba, dacă nu-și ajustează că mașa aia, mă voi legă na de la șase la
miezul nopții fă ră să am cum să o ascund.
Apucâ nd de decolteul jos într-o smucitură subtilă , mă studiază cu o expresie nedumerită .
"Ce faci aici?"
Mă întâ lnesc cu privirea vigilentă a lui Stogie și îl las să vadă întrebă rile din a mea. Știi cine
sunt eu? Cât de bine îl cunoști pe Ivory?
Își agață degetele sub elasticul bretelelor roșii și mă privește în mod evident de sus în jos.
Zâ mbetul îi dispare, iar cadrul să u scheletic se blochează . Aparent, ochii lui tulburi vă d mult
mai mult decâ t lasă să se vadă . "Ivory, de ce nu te duci în spate să încă lzești una din
mâ ncă rurile alea congelate?"
Își încrucișează brațele, cu ochii îngustați. "Oh, acum vrei să mă nâ nci?"
"Mi-ar plă cea o cafea proaspă tă și niște plă cintă pe care ai fă cut-o." Se apucă de scaun și se
dă mai în față . "Nu lă sa un bă trâ n să aștepte."
Ea pufnește și iese din teancul de că rți, ară tâ nd cu degetul spre el. "Fii dră guț."
Apoi se uită la mine, cu o expresie vulnerabilă și ezitantă , ca și cum m-ar ruga să fac același
lucru.
În momentul în care ea dispare în camera din spate, el face o încercare dureros de lentă de a
se ridica în picioare, în timp ce îmi ține privirea. "Îi cunosc pe cei ca tine."
Mi se ridică nervii, dar bunele maniere pe care mi le-a insuflat mama m-au fă cut să întind
mâ na pentru a-l ajuta să se ridice.
Se uită fix la mâ na mea, o batjocorește și se ridică pe picioare șubrede.
Îmi înghit iritarea. "Luminează -mă cu privire la specia mea."
Cadrul lui cocoșat trece pe lâ ngă mine și se îndreaptă spre fața magazinului. Îl urmez,
bucuroasă că ies din raza de acțiune a lui Ivory.
Se învâ rte în spatele tejghelei din față și se așează pe un scaun înalt. Fă ră să se gră bească ,
îmi examinează ceasul scump, fizicul în formă , poziția largă și bă rbia ridicată . Ș tiu ce vede el. Un
bă rbat bogat și sigur pe el, în floarea vâ rstei sexuale, care stă într-un cartier degradat pentru un
singur motiv.
Ar avea dreptate.
 În cele din urmă , se apleacă în față și își sprijină antebrațele îmbă trâ nite pe tejghea. "Fata
aia a avut o viață grea, iar tu ești genul de om care o va înră ută ți."
Există o comoară de ră spunsuri sub cuvintele lui și trebuie să le descopă r pe toate.
"Explică ."
"Ești genul de om care își pune ochii pe ceva și nu renunță pâ nă nu îl obține."
Este mult prea isteț pentru a se preface, așa că nu mă deranjez să fac pe prostul. "Nu
contează pe ce am pus ochii. Eu sunt profesorul ei."
"Da." Judecata îi încrețește ochii. "Tu ești."
Îmi mă sor respirația, fă ră expresie. "Ea vorbește cu tine. Despre mine."
"Nu a spus nimic compromiță tor, dar nici nu trebuie să o facă . Te-a menționat mai mult în
ultima să ptă mâ nă decâ t toți ceilalți profesori ai ei la un loc în trei ani." A bă tut cu degetele
noduroase pe tejgheaua de sticlă . "Orice ai face cu ea, ea vrea să aibă încredere în tine." Mâ na
lui se liniștește, ochii nu clipesc. "Genul de încredere pe care nu o acordă nimănui. Dar odată ce
vei avea ceea ce vrei și te vei debarasa de ea așa cum fac cei ca tine, neîncrederea ei în bă rbați
va fi iremediabilă ."
Un val de amețeală rece ca gheața mă cuprinde în timp ce mintea îmi sare la imagini
dezgustă toare cu bă rbați mai în vâ rstă , bă rbați brutali, care o violau.
Îmi pun palmele calm pe tejghea și mă aplec. "Spune-mi ce s-a întâ mplat cu ea."
Se uită în altă parte, cu atenția îndreptată spre camera din spate. "Ea nu vorbește despre
lucrurile rele. Nici mă car nu sunt sigur că face distincție între cele rele și cele mai puțin rele.
Ceea ce i se întâ mplă ei este viața. E tot ce știe." Ochii lui întunecați se întorc la ai mei. "Nu este
doar să racă din punct de vedere financiar. E lipsită de dragoste, afecțiune și protecție. Are
nevoie de un exemplu bun în viața ei, de cineva care să aibă un interes altruist pentru ea."
"Nu ești acel exemplu?"
"Sunt doar un bă trâ n falit, cu un picior în mormâ nt. Nu pot să -i cumpă r manuale și
gadgeturi de lux. Nu țin în mâ inile mele visul ei de a urma o facultate de muzică . Ș i nu am
puterea de a-i fura inima."
O umflă tură copleșitoare de respect se ridică în pieptul meu. Nu pot să -i reproșez acestui
bă rbat că ține suficient de mult la ea încâ t să -mi spună așa ceva în față . Nici mă car nu mă pot
certa cu el, pentru că , într-un fel, are dreptate. Nu am nimic de oferit decâ t suferință și
dezamă gire.
"Dar îi oferi un loc unde să se antreneze." Aruncâ nd o privire în spatele meu, ză resc
singurul pian din magazin și îmi împing bă rbia spre vechiul Steinway. "Este de vâ nzare?"
Privirea încordată din ochii lui îmi spune că nu, dar podeaua spartă , rafturile de prezentare
șubrede și aspectul general dă ră pă nat al magazinului îmi spun că are nevoie de venituri. Cu
disperare.
"Ea nu știe că primesc oferte pentru asta." Mâ inile lui se strâ ng pe tejghea. "Nu vreau să -i
vâ nd pianul."
Dar într-o zi, poate chiar în curâ nd, va fi nevoit să accepte una dintre aceste oferte, pentru
că este cea mai valoroasă marfă din inventarul să u.
Scot portofelul din buzunarul de la spate și îmi pun cartea de credit pe tejghea. "Încarcă -l pe
cardul meu, precum și costul livră rii la ea acasă ."
Se uită fix la American Express-ul negru, apoi își ridică ochii sticloși spre mine. "Ea nu vrea
un pian la ea acasă . E aici pentru că nu vrea să fie acolo."
 Stomacul mi se scufundă de spaimă . "Bine. Pă strează -l aici. Pune chitanța pe numele ei și
nu-i spune că e a ei sau cine a cumpă rat-o decâ t dacă te întreabă ." Alunec cardul spre mâ inile
lui tremurâ nde și aștept să se uite la mine. "Ce evită la ea acasă ? O cunoști destul de bine ca să
ghicești al naibii de bine."
Ridică cardul și se îndreaptă spre casa de marcat. "Cu ce te alegi din asta?" El dă din cap
spre pian.
"Liniște sufletească . Ră spunde-mi la întrebare."
A sunat la cumpă ră turi, cu buzele strâ nse între gingii, refuzâ nd să vorbească .
Ivory iese din camera din spate cu o tavă cu mâ ncare și așează pe tejghea o farfurie de unică
folosință cu tă iței și un fel de patiserie bastardizată .
"Eu...um..." Se uită fix la marginile carbonizate ale crustei. "Ați ars-o? Sau poate..." Înfige un
deget în centrul aluatului și totul se pră bușește. Obrajii i se înroșesc. "Ar trebui să ră mâ n la ceea
ce mă pricep."
Îți place să primești bă tă i și să câ nți la pian? Sau chiar mai bine, să câ nți la pian în timp ce o
plesnesc.
Se uită la Stogie, cu cartea în mâ nă , și îmi întâ lnește privirea. "Ce ai cumpă rat?"
Îmi înă spresc ochii într-un tă cut Nici vorbă de treaba ta. "Ai mâ ncat la prâ nz?"
Ea clă tină din cap.
"Adună -ți lucrurile și vino cu mine."
"Oh, eu..." La expresia mea neră bdă toare, își freacă ceafa. "Bine."
De îndată ce ea dispare din raza de acțiune, mă întorc la Stogie. "Cum îi sunt plă tite
cheltuielile de întreținere?"
"Cred că ea acoperă cea mai mare parte din ea." Mă privește cu precauție. "O angajez vara ca
să mă ajute cu o parte din asta."
"Ș i câ nd e la școală ?"
Așeză chitanța și un pix pe tejghea și își scă rpină obrazul mustă cios. "Nu știu."
Conflictul din ochii lui întunecați afirmă că ea nu împă rtă șește aceste detalii, dar... "Poate că
ea nu-ți spune, dar tu știi".
Îmi oferă cartea de vizită înapoi. Îl apuc, dar el nu-l eliberează , concentrâ ndu-se pe plasticul
pă trat care ne unește mâ inile. Apoi îi dă drumul și își ridică privirea. "Ș i tu știi."
Admiratori. Hă rțuitori. Înspă imâ ntă tori. Bă rbați cu bani și nevoi și imoralitatea de a prinde
în capcană o tâ nă ră frumoasă ?
Simt cum mușchii mi se trag și se strâ ng în gâ t, în timp ce furia îmi arde în gâ t. "Nu am
cumpă rat pianul ă la ca să ..."
"Ș tiu. De aceea ți l-am vâ ndut ție și de aceea nu-i voi spune niciodată că l-ai cumpă rat, chiar
dacă mă întreabă ." Se apleacă mai aproape, cu mâ inile sprijinite pe tejghea. "Nu-ți datorează
nimic."
"Indiferent dacă aveți sau nu încredere în mine, sunt îngrijorat de bună starea ei, în special
în ceea ce privește viața ei de familie." Semnez chitanța și îmi mâ zgă lesc numă rul de telefon în
partea de sus. "Sunați-mă dacă apare ceva suspect, orice, în legă tură cu ea."
Ivory se întoarce în față cu o geantă supraîncă rcată în brațe. Mă mișc să iau greutatea de la
ea, dar ea dă din cap.
"Mă întorc diseară ." Îl depozitează în spatele tejghelei din față și își ia ră mas bun de la
Stogie.
Ț inâ ndu-i ușa, îi arunc o privire bă trâ nului. "Mă bucur să vă cunosc."
El dă din cap, cu gura trasă în jos la colțuri.
Da, are tot dreptul să nu aibă încredere în mine. Nici eu nu am încredere în mine.
OceanofPDF.com
"E bun restaurantul de ală turi?" Domnul Marceaux ține ușa în timp ce îl urmez la ieșirea din
magazinul lui Stogie.
"Doar cele mai bune sandvișuri din New Orleans." Stomacul îmi flutură de fluturi. Pentru că
mi-e foame. De mâ ncare. Nu pentru că voi mâ nca mâ ncare cu domnul Marceaux.
În loc să se întoarcă spre magazin, se îndreaptă spre bordură și descuie portiera
pasagerului unei mașini negre și stră lucitoare. "Ră mâ i aici pâ nă iau prâ nzul."
Privesc insigna GTO de pe panoul ușii, bordul din lemn cu granulație în stilul anilor '70 și
interiorul din vinil negru, întrebâ ndu-mă de ce conduce o mașină atâ t de veche. "Nu mâ ncă m
acolo?"
Își scoate aviatorii de pe gâ tul tricoului și îi pune pe ei. "Nu."
Totul în mine se topește. De la că ldura soarelui orbitor? Cu siguranță de la soare.
Mă cobor pe scaunul cu buclă și îi dau comanda în timp ce el pornește motorul și pornește
aerul condiționat.
În timp ce se îndreaptă cu pași lungi și fluizi spre magazinul de delicatese, nu pot să nu mă
uit la el, pentru că , Doamne sfinte, nu mi l-am imaginat niciodată îmbră cat altfel decâ t cu
cravată , vestă și că mașă cu nasturi și mâ neci suflecate. Dar poartă blugi ca pe o a doua piele.
Denimul a fost fă cut pentru trupul lui, cuprinzâ ndu-i fundul și întinzâ ndu-se pe coapse în timp
ce își lungește mersul. Tricoul gri subțire se agață de crestele de mușchi de pe spate și umeri,
mâ necile se strâ ng în jurul umflă turilor bicepșilor să i, exact ca acele modele din revistele de
fitness.
Îmi plac mai mult hainele elegante. Sunt mai sigure, ca o barieră profesională care să -mi
amintească faptul că este profesorul meu.
Câ nd dispare înă untru, îmi îndrept atenția spre mașina lui. Zgomotul puternic al motorului
și fumul de ulei ars al eșapamentului. Mirosul de scorțișoară caldă care se ridică de la pachetul
de gumă care se coace la soare pe bord. Scaunul țeapă n de sub mine, vibrâ nd de forța
motorului. Manetele argintii ale radioului vechi și Axl Rose câ ntâ nd prin difuzoare. Totul este
atâ t de distinct și diferit, fascinant și masculin. Ca și el.
E ireal să stau aici. În spațiul lui personal. De bună voie.
E doar un prânz.
Cu profesorul meu. Într-o sâ mbă tă .
Îmi șterg palmele umede pe coapse, dorindu-mi să fi purtat ceva mai frumos. Ș i mai puțin
revelator.
 De ce se află aici? În cartierul meu? Nimeni din Le Moyne nu se aventurează în lumea mea,
de parcă să ră cia le-ar putea pă ta pantofii scumpi sau ceva de genul ă sta. Ș i totuși, iată -l aici. Ce
vrea?
Pâ nă să se întoarcă , nervii mi se ră sucesc pâ nă la greață .
"Unde mergem?" întreb.
"În josul stră zii." Apucă volanul cu o mâ nă puternică și intră în trafic, încet, cu încredere, ca
și cum acesta ar fi drumul lui și ar avea tot timpul din lume.
Un minut mai tâ rziu, oprește în parcul Louis Armstrong și își pune ochelarii de soare în
suportul pentru pahare. O scurtă plimbare ne duce la o bancă umbrită din parc, unde ne așeză m
unul lâ ngă altul și ne înfruptă m din sandvișurile noastre Hook 'Em Up. Pâ inea groasă este
îngră mă dită cu carne și brâ nzeturi, fiind nevoie de două mâ ini pentru a o ține.
La jumă tatea sandvișului, mă doare stomacul. Înfă șor resturile, îmi șterg gura cu un șervețel
și mă uit la iazul cu rațe cu nuanțe verzi. "Despre ce ai vorbit cu Stogie?"
"Tu."
Poate că ar trebui să fiu surprins de onestitatea lui, dar nu sunt. Întotdeauna a fost direct cu
mine, o tră să tură pe care am ajuns să mă bazez. Dacă aș putea face și eu la fel. Vreau să -i spun
totul. Dar m-ar denunța. Cum ar putea să nu o facă ?
Mai ia o mușcă tură , iar eu îi studiez pe ascuns flexia maxilarului și mișcarea gâ tului în timp
ce mestecă . E ciudat să privești un bă rbat cum mă nâ ncă . Eu nu am fă cut niciodată asta. Nu în
mod conștient. Mă simt ca și cum i-aș invada intimitatea.
Câ nd se duce să mai ia o mușcă tură , îmi dau seama că nu are de gâ nd să detalieze.
"Dar eu?"
El înghite, zâ mbește. "E foarte bun." Încă o mușcă tură . Apoi încă una.
Doi tineri de culoare se plimbă pe partea opusă a iazului, dar în rest parcul este pustiu,
soarele este prea mare și prea cald pentru o plimbare leneșă .
"Domnule Marceaux..."
Continuă să mă ignore în timp ce-și termină prâ nzul între două guri lungi de apă
îmbuteliată . Apoi îmi pune deoparte porția mea nemâ ncată , aruncă gunoiul și se lasă pe
spă tarul bă ncii de lâ ngă mine, cu mâ inile relaxate pe coapse. "L-am întrebat cum îți sunt plă tite
cheltuielile de întreținere."
Iisuse, e ca un câ ine cu un os. Ră sucesc și desfac capacul de la apa mea. Ce-ar crede Stogie
despre mine dacă ar ști ce fac? Ș i domnul Marceaux? Probabil că m-ar plesni și apoi m-ar
exmatricula. Inima mea dă un zvâ c greu.
"Despre ce altceva ați mai vorbit?"
Se întoarce cu fața la mine. "Spune-mi de ce mă aflu aici."
Ca să termini acel aproape să rut? Vreau asta? Îmi tremură mâ inile. "Nu știu."
"Tu știi și vreau să te aud spunâ nd-o."
Mă uit în altă parte, cu ochii pe iaz, dar fiecare centimetru al corpului meu se concentrează
asupra lui. Pe schimbarea respirației sale, pe tică itul ceasului să u, pe ridicarea brațului să u
câ nd îmi atinge bă rbia și îmi forțează capul să se întoarcă .
Ochii lui reflectă toate nuanțele luminoase ale cerului, dar sunt mai reci, atâ t de terifianți
așa de aproape. Mă reorientez spre ceva mai sigur, spre rațele de pe iaz. Dar privirea lui îmi
umple privirea, chipul lui ră mâ nâ nd cu mine, tot corpul lui mișcâ ndu-se, anticipâ nd mișcă rile
mele. Nu mă va lă sa să îi scap. Vreau să fug.
Ș i vreau ca el să mă prindă .
 Lupta din mușchii mei se evaporă în timp ce mă trage în poala lui. Pulsul meu se întețește
câ nd îmi aranjează picioarele pentru a mă așeza pe el. Coapsele lui sunt coloane de piatră sub
mine, puternice și de susținere.
Să stai pe el, împotriva lui, nu este un sentiment ră u. Este mult mai sigur decâ t să stau sub
el, care a fost singura mea experiență cu alți bă rbați. Dar nu știu unde să -mi pun mâ inile. După
un moment stâ njenitor, îmi las degetele să graviteze pe tricoul lui.
Pieptul lui se crispa pe palmele mele, crestele și adâ nciturile mușchilor ca niște că ră mizi în
mâ inile mele, atâ t de diferite de tot ce am simțit vreodată .
Îmi fac curaj să ridic privirea, absorbind umbra întunecată de pe maxilarul lui și curbele
definite ale pomeților. Nuanțele albastre din ochii lui meteorici aprind o tensiune de că ldură
pâ nă în adâ nc, sub talia mea, între picioarele mele. Senzația mă face să îmi doresc să mă întind
și să îi urmă resc forma buzelor. Dar sunt prea nervoasă , prea nesigură .
Se simte ca și cum între noi ar exista fire invizibile care se înfă șoară mai strâ ns, tră gâ nd,
micșorâ ndu-se și zvâ cnind cu tensiune.
Mă legă n mai aproape. "De asta ești aici?"
Mă întâ lnește la jumă tatea drumului, lă sâ ndu-și capul în jos, iar gura lui trage un suspin pe
gâ tul meu.
Tremur și mă încă lzesc. Degetele mele se strâ ng pe că mașa lui, șoldurile mele se relaxează
în poala lui, iar o luptă de emoții se agită frenetic în creierul meu. Poziția îmi plasează pă să rica
chiar lâ ngă el, la același nivel cu dovada lungă și rigidă a foamei lui. Ar trebui să fie suficient
pentru a mă face să mă retrag, să mă îndepă rtez, dar nu pot. Nici nu vreau.
"Ivory", respiră el de-a lungul maxilarului meu. Mâ inile lui se încleștează pe spatele meu,
tră gâ ndu-mi pieptul spre al lui în timp ce îmi ciugulește o dâ ră de plă cere în colțul buzelor.
"Da."
Gura lui alunecă peste a mea, buzele se freacă , calde și moi și plăcute. Mâ inile puternice urcă
pe gâ tul meu, îmi cuprind maxilarul și îmi înclină capul. Își apasă buzele mai tare, despă rțindu-
le, deschizâ ndu-le pe ale mele, iar prima atingere a limbii sale îmi aruncă un fior de electricitate
pe spate.
Întregul meu corp ar trebui să se micșoreze, să se strâ mbe de dezgust, dar frecarea limbii
lui, aroma gurii lui și presiunea degetelor lui pe capul meu îmi lichefiază interiorul într-un
clocot de nevoie. În loc să mă îndepă rtez brusc de mâ ngâ ierile limbii lui, mă aplec, întinzâ ndu-
mi gura și adâ ncind legă tura.
Un geamă t vibrează în pieptul lui, iar propriul meu geamă t ră zbate în timp ce buzele lui se
mișcă delicios, ferm, pe ale mele, atingâ ndu-mă într-un mod pe care nu mi l-am dorit și nu mi-a
plă cut niciodată . În ultimii patru ani, am fost hră nită cu bă lți de salivă și am fost gâ tuită de
nenumă rate limbi iscoditoare. Dar nu am fost să rutată niciodată . Nu așa. Ș i nu am să rutat
niciodată înapoi. Niciodată nu am experimentat acest tip de intimitate cu un bă rbat în timp ce
mă gâ ndeam: "Nu te opri.
Mâ inile de pe capul meu mă ghidează mai aproape, cerâ ndu-mi să ră mâ n cu el. Câ t de
nebunesc este faptul că nu vreau să fiu în altă parte? Nici mă car nu pot să închid ochii de teamă
că va dispă rea.
O sumedenie de gene negre i se ră sfrâ ng pe pomeți. Mușchii feței i se contractă odată cu
urgența limbii sale care se învâ rte.
"Ești al naibii de frumoasă ", îmi șoptește el pe buze, apoi îmi atacă gura cu o foame
reînnoită .
 Pieptul și șoldurile lui se leagă nă de ale mele. Inspirațiile mele se ascut, iar expirațiile lui
scot din gâ t mâ râ ituri de satisfacție.
"Nu pot sta departe." Încă un să rut drogat. "Te vreau." Îmi ciugulește buza inferioară , linge
chiar în interiorul cusă turii, apoi își sprijină fruntea de a mea. "Mă faci să -mi doresc lucruri pe
care nu le pot avea."
Mă înclin în față pentru a ne reface gurile, dar strâ nsoarea lui pe maxilarul meu mă ține
nemișcată .
"Trebuie să ne oprim." Degetele lui se încolă cesc în pă rul meu în timp ce fața lui se
îndepă rtează , lă sâ nd un fior de furnică turi pe obrajii mei.
Îmi aplatizez palmele pe pieptul lui umed de sudoare. "Nu te-am să rutat ca să -mi cresc
șansele pentru Leopold."
"Oh, Ivory." Mâ inile lui tremură în timp ce alunecă în jurul gâ tului meu, pe umerii mei și în
jos pe brațele mele. "Atâ t de tâ nă ră și directă ." Îmi apucă coapsele, chiar sub tivul pantalonilor
scurți, și își rostogolește șoldurile sub fundul meu. "Atâ t de perfect."
Lungimea tare a lui pulsează pe talpa pantalonilor mei scurți. De ce nu-mi declanșează
reflexul de că scat? De ce nu mă încolă cesc și nu mă întind spre locul sigur din capul meu?
De ce vreau să -i desfac fermoarul blugilor și să privesc acea parte misterioasă din el? De ce
vreau să o țin în mâ inile mele și să -i fac corpul să se îndoaie de plă cere?
"Asta se termină acum." Mă strâ nge de talie și mă așează pe banca de lâ ngă el.
Pieptul mi se strâ nge, respingâ nd aceste cuvinte. Fă ră alte atingeri? Fă ră să ruturi? "Ce? De
ce?"
"Este nesă buit. Periculos." Se apleacă în față și își sprijină coatele pe genunchii întinși,
privind în parc.
"Din cauza doamnei Augustin?"
"Ea nu este o preocupare, dar vor mai fi și alții." Ochii lui se îndreaptă spre ai mei, reci și
nemișcați. "Întotdeauna există cineva care privește, așteptâ nd să distrugă prosperitatea unei
vieți pe care nu o are."
Nimeni nu vrea viața mea, iar oamenii nu se interesează de ceea ce se întâ mplă în Treme.
"Poți să vii aici și să mă să ruți oricâ nd..."
"Nu sunt un bă iat de școală , Ivory. Asta nu e o ședință nevinovată de să rută ri în spatele
tribunei." Într-o mișcare neclară , e pe mine, cu pieptul lipit de al meu și cu degetele puternice
înfă șurate în jurul gâ tului meu. "Lucrurile pe care vreau să ți le fac ție ți-ar da coșmaruri."
Încearcă să mă sperie, dar nu-mi taie aerul. Își administrează singur pedepsele, dar boala
din mine tâ njește după mai multe bă tă i ale lui. El nu-mi provoacă coșmaruri. El mă face să
plutesc prin aer într-un vis.
Îmi eliberează gâ tul și se așează pe marginea bă ncii, punâ nd un metru și jumă tate de tumult
între noi. Mâ inile îmi tremură pentru a ajunge la el, întregul meu corp dorind să mă urc din nou
în poala lui și să mă întorc în siguranța brațelor sale. Pentru prima dată în viața mea, vreau ca
un bă rbat să mă atingă , iar el... mă alungă ?
"Nu vreau ca asta să se termine", șoptesc, cu spatele ochilor arzâ ndu-mi.
"Nu ți-am cerut pă rerea."
Respingerea lui aterizează în stomacul meu ca un că rbune fierbinte, furâ ndu-mi respirația
și umplâ ndu-mi canalele lacrimale cu umezeală .
"La naiba." Se uită la ochii mei umezi, cu expresia lui palidă sub un strat de transpirație. "Nu
poți să te îndră gostești de mine."
 "Nu pot... ce?" Mă dau înapoi, inspirâ nd brusc și ștergâ nd o lacrimă scă pată de sub control.
"Doamne, din toate lucrurile încrezute și arogante pe care le poți spune! N-aș face-o niciodată ."
"Mă simt jignit." Râ de, dar e încordat. "Fetele de liceu au un mod de a se îndră gosti rapid și
ignorant."
"Ei bine, mă simt jignit că mă crezi atâ t de ignorant." Trag de tivul pantalonilor mei scurți.
"Nu vă faceți griji, domnule Marceaux. Gâ ndurile de dragoste nici mă car nu mi-au trecut prin
minte."
Se uită fix la iaz. "Ș tiu că nu ești ignorantă , Ivory. Doar că ..."
Cu o mâ nă sprijinită de gură , se apleacă pe genunchi și privește rațele care se aranjează și
stropesc în apă . Dar nu se uită cu adevă rat, nu cu privirea îndreptată spre interior și cu expresia
sa care se transformă în funcție de ceea ce gâ ndește.
De ce ar menționa dragostea? Dacă mintea lui s-a dus acolo, înseamnă că simte ceva? A fost
un să rut bun. Pentru numele lui Dumnezeu, a fost un să rut pe care o să mi-l amintesc pentru tot
restul vieții mele, unul cu care voi compara toate să ruturile viitoare. Dar dragostea? Ce știe el
despre asta?
Mă uit la el și ceva îmi face un clic dureros în minte. "Ai iubit-o, nu-i așa? Profesoara aceea
din Shreveport? Joanne?"
Vă rog să spuneți nu.
Își lă să mâ inile, ținâ ndu-le între genunchi, cu antebrațele sprijinite pe coapse, în timp ce se
uita fix la pă mâ nt.
"Încă o iubesc." Mă întâ lnește în ochi. "La fel de mult cum o ură sc."
Gelozia îmi arde cu ignoranță prin mă runtaiele mele, urcâ nd ca o bilă în gâ t. Mi-ar plă cea să
fiu iubită , chiar dacă vine cu ură . E mai bine decâ t nimic. "Vrei să -mi spui ce s-a întâ mplat?"
Se înclină și își sprijină un braț de-a lungul spă tarului bă ncii. "Apreciez onestitatea dintre
noi." Mâ na lui se strecoară printre vâ rfurile pă rului meu. "Nu vreau ca asta să se termine."
Inima mi se strâ nge la gâ ndul că ceva se va termina între noi, dar nu-l voi minți niciodată .
Cel puțin, nu despre lucruri care nu mă vor face să fiu exmatriculată .
"Am fost împreună patru ani." Degetele lui se mișcă prin pă rul meu, încet, hipnotic. "Avâ nd
în vedere politica de non-fraternizare din Shreveport, relația noastră era un secret. Aveam case
separate, dar locuiam împreună într-una. Mergeam cu mașina separat la școală . Ne-am pă strat
interacțiunile profesionale la serviciu. Pâ nă câ nd..."
Nu trebuie să termine această propoziție. Sunt mistuit de imagini cu gura ei legată cu
că lușul cu cravata lui, cu încheieturile legate de cureaua lui și cu trupul ei îndoit în timp ce i-o
trage pe un birou. Oare e o muziciană mai bună decâ t mine? Mai deșteaptă ? Mai dră guță ? I-a
spus că și ea e al naibii de frumoasă? Îmi strâ ng mâ inile în pumni. Pozițiile sexuale nu mă
afectează nici pe departe la fel de mult ca ideea că el face acele lucruri cu altcineva.
Cu o mâ nă în pă rul meu, se apropie mai mult și o pune pe cealaltă peste pumnii mei,
fă câ ndu-mi presiuni pentru a-i deschide. "Ne jucam doar o fantezie. Ne distram puțin după
program."
"Atunci ce s-a întâ mplat? Cum ai pierdut...? La naiba, ți-a întins o cursă ?"
Degetele lui se strâ ng de ale mele. "Nu. Dar faptul că a fost prinsă așa a pus-o într-o poziție
precară . Putea să recunoască faptul că a încă lcat politica de non-fraternizare, că a fost legată de
bună voie, și să -și piardă slujba într-un giulgiu de rușine care ar fi urmat-o peste tot. Sau putea
spune lucrurilor pe nume. Legată , cu că luș și violată . Oricum ar fi fost, urma să fiu concediată ."
 Violul. Întorc acest cuvâ nt în cap, examinâ ndu-l din toate unghiurile. Cred că îl tră iesc
uneori, dar nu știu niciodată ce să fac în această privință . O fată poate spune că a fost forțată . Un
bă rbat poate pretinde că ea a vrut asta. Poliția decide cine spune adevă rul, iar dacă se
poziționează de partea bă rbatului? El se va ră zbuna pe fată .
Dar nu se pare că domnul Marceaux a ripostat.
Un val nebun de protecție - pentru el - mă stră bate. "Ai fi putut să te aperi. Să le spui despre
relația voastră . Să dovedești că tră iați împreună . Cel puțin, ea și-ar fi pierdut slujba și tu nu ai fi
fost acuzat că ai forțat-o."
"Acuzațiile de viol nu au ținut. Stigmatizarea da, dar nu dau doi bani pe asta. Sunt un milion
de lucruri pe care aș fi putut să le fac ca să -i stric slujba. Lucruri pe care încă le pot face."
"Dar tu o iubești." Oh, Doamne, de ce mă doare inima atâ t de tare?
Expresia lui se întunecă cu o încruntare adâ ncă . "Ș i își iubește cariera." Își îndepă rtează
mâ inile și se așează în față pe bancă , cu profilul gravat de durere. "Acum este șefa școlii de la
Shreveport."
Ce tâ rfă . "Îmi pare ră u, dar sună îngrozitor. Cum ai putea s-o iubești?"
Își ciupește podul nasului și închide ochii. "Uneori iubești oameni pe care nu ar trebui să -i
iubești, iar în spațiul nesfâ rșit al acestei iubiri, nimic altceva nu mai contează ." Câ nd își ridică
capul, întreaga lui atitudine se schimbă . Bă rbatul cu vestă și cravată revine cu o falcă fortificată
și ochi duri, în timp ce se ridică și își strâ nge mâ inile la spate. "Gata cu atingerile și să rută rile,
domnișoară Westbrook. Sunt profesorul tă u, mentorul tă u și nimic mai mult."
Am să rit în picioare. "Nu ți-aș face niciodată așa ceva. Nici mă car nu pot să mă gâ ndesc să -ți
distrug cariera."
Râ de, dar sună mai degrabă ca un ră cnet. "Dacă am fi prinși fă câ nd ceva nepotrivit, ar trebui
să alegi între cariera mea și educația ta, între un bă rbat pe care îl cunoști de o să ptă mâ nă și un
vis pe care îl urmă rești de trei ani. Ce alegere ai face?"
Leopold se împinge în mintea mea, dar eu mă împotrivesc, refuzâ nd să recunosc. "Vom fi
atenți."
"Exact. Du-te acasă ." Își îndreaptă degetul în direcția casei mele.
Mă uit peste umă r. Dacă nu ar fi fost copacii, aș fi putut să -mi vă d casa de aici. Cum de știe
unde locuiesc? De la adresa din dosarul meu?
Câ nd mă uit înapoi, el se îndepă rtează , cu mâ inile în buzunarele din față și capul plecat. Un
fel de dor sâ ngeros și mizerabil îmi despică pieptul. A terminat.
Iau sandvișul nemâ ncat de pe bancă și mă tâ ră sc pe calea ferată spre casă , cu fiecare pas
mai greu și mai greu de fă cut. Poate că de data asta nu trebuie să mă supun lui? Poate că
aceasta este una dintre acele reguli care sunt menite să fie încă lcate?
Întorcâ ndu-mă , alerg după el. Se oprește la sunetul de aplauze al pantofilor mei de balet,
umerii lui largi strâ ngâ nd tricoul. Dar nu se întoarce.
Mă învâ rt în jurul stâ lpului impună tor al trupului să u și, la naiba, e atâ t de înalt, de
întunecat și de frumos. Ș i furios. Linii adâ nci se desprind în evantai din colțurile ochilor lui de
gheață , buzele lui sunt o tă ietură de nemulțumire, iar corzile de la gâ t i se întind sub pielea
mustă cioasă .
Întă rindu-mi coloana vertebrală , mă apropii de el și îmi înfă șor brațele în jurul taliei lui.
Fiecare centimetru solid pe care îl ating se flexează cu mușchi.
Își ține mâ inile în buzunare, pieptul i se ridică cu o respirație adâ ncă . "Nu mă asculți."
Îmi apă s obrazul pe marginea pectoralilor lui. "Nu-ți voi face ră u. Promit."
 "Te voi ră ni."
"Bine."
Mâ inile lui mă prind de umeri, forțâ ndu-mă să mă dau înapoi cu un pas, dar nu-mi dă
drumul. Își îndoaie genunchii, punâ ndu-și ochii la același nivel cu ai mei. "Spune-mi cine ți-a
fă cut ră u și îți voi da tot ce vrei."
Pulsul îmi bate cu putere, iar mă selele mi se ciocnesc. El a plă nuit asta? M-a atins și m-a
să rutat pâ nă câ nd mi s-a învâ rtit capul, doar pentru a lua totul înapoi ca să poată să mi-l agațe
ca un stimulent pentru a vorbi?
Mă dau înapoi, îndepă rtâ ndu-mă din raza de acțiune a brațului și clă tinâ nd din cap.
Fața lui se crispează , iar stomacul meu se pră bușește. Ură sc să -l dezamă gesc.
Cu o mâ nă pe șold și cu cealaltă îndreptată spre casa mea, se uită fix la pă mâ nt.
Bine, pentru că îi ură sc ochii. Ș i eu îi ador. Mai ales câ nd mă atinge și îmi spune că sunt
frumoasă . Ș i acum, mă pedepsește refuzâ nd să se uite la mine.
Într-o ceață de rușine, îmbră țișez sandvișul la piept și mă tâ ră sc pâ nă acasă . În timp ce
merg, arunc o privire peste umă r. El nu se mișcă . Nu-i pot vedea ochii, dar știu că mă urmă resc,
mă privesc, mă protejează .
Orice ar fi, oricâ t de nepotrivit și de riscant ar fi, el nu vrea să se termine. Petrecâ nd patru
ore private pe zi împreună pentru tot restul anului, nu va deveni decâ t mai mult. Mai multe
pedepse, mai multă muzică , mai mult domnul Marceaux. Nu-mi pasă ce spune el. Asta nu s-a
terminat.
OceanofPDF.com
"S-a terminat." Am trâ ntit sticla de bere mai tare decâ t intenționam și mă strâ mb la sunetul de
cră pă tură pe masa de sticlă a mamei. Rahat. Îmi trec un deget peste așchie și mă uit la ea cu
scuze. "Îmi pare ră u, mamă ."
"Nu-mi pasă de nenorocita aia de masă . Sunt îngrijorat de tine." Închide o sticlă de vin pe
tejgheaua din spate și traversează bucă tă ria pentru a se așeza lâ ngă mine, cu un pahar de vin
roșu în mâ nă . Așezâ ndu-l pe masă , ră sucește tulpina și își adună cuvintele. "Ș tiu că ești
nefericită de ceva vreme, dar asta e diferit. În ultimele să ptă mâ ni ai fost o pacoste irascibilă și
îmbufnată ."
Cinci să ptă mâ ni, ca să fiu mai exact.
Cinci să ptă mâ ni de câ nd am să rutat-o pe Ivory. De câ nd i-am simțit pielea sub mâ inile mele.
De câ nd am pedepsit-o așa cum avem amâ ndoi nevoie. Cinci să ptă mâ ni chinuitoare de câ nd am
trimis-o acasă în parc, cu regretul invadâ ndu-mi sistemul nervos.
"Dragă ." Își pune mâ na pe antebrațul meu și îl strâ nge ferm. "Joanne știe că s-a terminat?"
Joanne îmi trimite în continuare mesaje, dar mesajele ei ră mâ n fă ră ră spuns. Ș tiu ce vrea ea,
știe ce vreau eu, dar niciunul dintre noi nu este dispus să facă un compromis.
"Încă refuză cu încă pă țâ nare să accepte condițiile mele." Îmi trec o mâ nă prin șuvițele prea
lungi care îmi atingeau fruntea. Doamne, am nevoie de o tunsoare. "Asta nu are nicio legă tură
cu ea."
"Oh." Ochii albaștri insistenți ai mamei îmi cutreieră fața, că utâ nd ră spunsuri. "Nu este
vorba despre mașina ta, nu-i așa?".
"Nu, am recuperat mașina ieri."
Deși asta m-a pus într-o stare de spirit infernală . După ce l-am vă zut pe Ivory plecâ nd, m-am
întors în parcare, iar GTO-ul dispă ruse. Furat. Fă cut praf. A trebuit s-o sun pe Deb să mă ducă la
secția de poliție. Câ nd m-a lă sat acasă , am stat în pragul ușii, vibrâ nd de tulburare în timp ce îi
spuneam: "Nu, nu am de gând să ți-o trag". Ar fi trebuit să fiu mai dră guț cu ea pentru că m-a
ajutat - cu mașina și cu soțul lui Beverly Rivard - dar eram prea distrus ca să o las să intre.
GTO-ul nu a fost singurul lucru pe care l-am pierdut în parc în acea zi.
Polițiștii mi-au recuperat mașina, cu interiorul golit și caroseria dezmembrată . A durat
să ptă mâ ni întregi pentru a o readuce la starea inițială .
Dar Ivory... Mâ na mea se strâ nge în jurul sticlei. Fac tot ce pot pentru a mă asigura că lucrul
dintre noi nu este recuperat. Atracția ră mâ ne, mai puternică decâ t oricâ nd, arzâ nd ca o scâ nteie
roșie. Scâ ncește de se aprinde câ nd mă așez lâ ngă ea pe banca de pian, șuieră cu scâ ntei câ nd îi
plesnesc încheieturile mâ inilor pentru că a ratat o notă , și scâ nteiază și pocnește de fiecare dată
câ nd ochii noștri se conectează .
Prima noastră să ptă mâ nă împreună s-a desfă șurat atâ t de repede încâ t nervii mei sunt încă
înnebuniți de foame. Dacă nu m-aș fi tras înapoi, ar fi fost în patul meu chiar acum, cu trupul ei
tâ nă r de șaptesprezece ani aplecâ ndu-se și înroșindu-se sub centura mea și cu ochii ei imenși și
adoratori implorâ ndu-mă pentru lucruri pe care eu nu sunt în stare să i le ofer. Leopold. O
relație deschisă , legală . Inima mea...
Este prea tâ nă ră pentru a separa sexul de dragoste, iar eu mi-am pierdut interesul pentru
orice altceva dincolo de plă cerea fizică .
Odată ce ai obținut ceea ce vrei, neîncrederea ei în bărbați va fi iremediabilă.
Mama mă privește în felul acela intuitiv în care o face, cu expresia ei blâ ndă , încadrată de
pă rul negru care i se încolă cește deasupra umerilor. Întinde mâ na pentru a ciupi capetele unei
șuvițe libere, trecâ ndu-și smocul înainte și înapoi de-a lungul maxilarului în timp ce mă
studiază . Eu trag din bere și mă prefac că o ignor.
Își lă să mâ na și își înclină capul. "Ai întâ lnit pe cineva."
Iată-ne. "Nu, eu..."
"Emeric Michael Marceaux, nu o minți pe mama ta."
Mă ridic și mă îndrept spre tejghea, sprijinindu-mă de ea și echilibrâ nd sticla pe pervaz. "Nu
vorbesc despre asta cu tine, mamă ."
Vreau să o fac, dar exprimarea ei o face mai reală .
Niște pași se apropie de ușa bucă tă riei.
"Să nu vorbim despre ce?" Tata intră , cu ochelarii de citit așezați la capă tul nasului și cu fața
îngropată în telefon.
"Emeric a cunoscut pe cineva." Zâ mbește peste marginea paharului de vin, cu ochii ațintiți
asupra mea.
Fă ră să -și ridice privirea de pe telefon, trece pe lâ ngă ea și își alunecă degetele de-a lungul
cefei ei. "Să speră m că e mai bună decâ t ultima."
Mai bine? Joanne este realitatea. Ivory este un vis amețitor, genul de vis care vizitează un
om noaptea, voalat de întunericul amurgului și urmă rit în siguranță în colțurile secrete ale
minții. Dar la lumina zilei, ea este o fantezie periculoasă , ispitind un bă rbat să facă lucruri cu
ochii deschiși.
"Cine este ea?" Mama își sorbește vinul.
"E interzisă ", spun repede și mă întorc spre tata. "Ce mai face noul medic pe care l-ai angajat
la clinică ?"
"Este... bine." Rezervația îi adâ ncește vocea.
Bineînțeles, știe că mă sustrag.
Încheie telefonul în buzunar și se lă să pe scaunul de vizavi de masa rotundă de lâ ngă mama.
"Femeia asta e că să torită ?"
Scutur din cap și îmi îndrept privirea spre Doc Martens.
Este sâ mbă tă seara. Trebuia să fiu într-o cameră de hotel din Cartierul Francez, legâ nd sâ nii
uriași ai lui Chloe, biciuind fundul lui Deb și mirosind a sex. Dar în momentul în care m-am
urcat în GTO, mintea mea s-a dus la Ivory. Subconștientul meu a preluat controlul volanului și
câ teva minute mai tâ rziu, stă team pe aleea proprietă ții pă rinților mei din Garden District.
Pentru că trebuie să vorbesc despre asta. Dacă există cineva în lumea asta în care am
suficientă încredere pentru a purta această conversație, acela este în această cameră . Ei știu
despre înțelegerea pe care am fă cut-o cu Beverly, precum și fiecare detaliu murdar al relației
mele cu Joanne. Nici mă car o dată nu m-au judecat. La naiba, ei au angajat echipa de avocați
care a convins-o pe Joanne să renunțe la acuzația de viol.
"Este ea...?" Întrebarea din tonul mamei se înclină cu alarmă . Ș i realizare. "Oh, nu, Emeric."
Înainte ca mama să urce treptele pâ nă la funcția de Provizor al Leopold, a fost profesoară de
liceu. Câ nd eram mai tâ nă r, doamna Laura Marceaux era prea dră guță pentru confortul meu, cu
gașca ei de admiratori adolescenți, inclusiv bă ieții cu care alergam. Chiar și la cincizeci de ani,
încă mai întoarce capete cu chipul ei tineresc, zâ mbetul cald și ochii blâ nzi.
Ochii aceia mă stră pung acum, mari și fă ră să clipească , pentru că știe exact ce nu spun.
Pivotez spre tejghea și îmi sprijin brațele de suprafața de granit, umerii mei că zâ nd de
greutatea cuvintelor mele. "S-a terminat."
"Ce anume s-a terminat?" Vocea ei plutește în spatele meu, plină de îngrijorare.
"Stai jos", spune tata cu mai puțină tandrețe.
Îmi termin berea, îmi iau alta și mă așez pe scaunul dintre ei. "Este în ultimul an la Le
Moyne." Am lă sat să se așeze pe masă înainte de a continua. "Câ nd a intrat în clasa mea în
prima zi... jur pe Dumnezeu, am crezut că este profesoară ." Îmi frec o mâ nă pe față și mai înghit
o înghițitură de hamei. "Nu arată ca o elevă de liceu".
Mama se întinde peste masă și își așează mâ na pe încheietura mea.
Nu mă întrerup în timp ce le explic situația financiară a lui Ivory, talentul muzical,
suspiciunile mele de abuz, vizita mea cu Stogie și dorința ei de a merge la Leopold. Își împart
priviri neliniștite câ nd menționez să rutul din parc și ultimele cinci să ptă mâ ni de iad. Recunosc
chiar că am condus pe stră zi după lecțiile ei particulare, încercâ nd să -i urmă resc drumul pâ nă
la stația de autobuz. Dar ea nu merge niciodată pe același traseu și, de cele mai multe ori, nu o
ză resc deloc.
Mă lupt cu dorința de a omite partea cea mai implicantă , dar nevoia mea de dezvă luire
completă învinge. "Am pă lmuit-o. În clasă ."
Fețele lor pă lesc, dar niciunul nu întreabă dacă a fost de comun acord. Încrederea lor în
mine este infinită , ceea ce face ca bucata finală să fie mai ușor de scuipat.
"Am fost prins cu ea în poală după aceea. De că tre un coleg." Al naibii Shreveport din nou. "L-
am șantajat pe profesor."
Mama se apucă de vin și îl termină .
Câ nd mă întâ lnesc cu ochii lui tata, acesta se așează , își scoate ochelarii și îi cură ță cu
faldurile că mă șii. "Ș antaj cum?"
"Nu vrei să știi."
"Ei bine." Mama se ridică și se îndreaptă spre tejghea pentru a-și umple paharul. "Cu
siguranță știi cum să testezi limitele acceptă rii sociale, dar știu de unde o iei." Se întoarce la
masă , cu ochii stră lucind la tata. "Tată lui tă u îi place să se dea pe spate..."
"Mamă ", gemu eu. "Nu face asta și mai ciudat."
Se lă să în jos pe scaun, cu o expresie sobră . "Ai spus că este o pianistă talentată ? Merită ea
mai mult decâ t cea pe care vrei să o împing la Leopold?".
Deși pensionată , mama încă mai zboară la New York o dată pe lună pentru întâ lnirile
consiliului de administrație. Chiar și după tot ce i-am spus, știu că va garanta un plasament
pentru una dintre recomandă rile mele.
 Afacerea cu Beverly mă chinuie de câ teva să ptă mâ ni. Locul lui Ivory este la Leopold. Nu
pentru că e frumoasă și sinceră și are nevoie disperată de salvare. E toate aceste lucruri, dar îi
datorez recomandarea mea pentru că e cea mai bună muziciană din Le Moyne.
"Fă ră îndoială , ea merită acel loc." Pieptul mi se ridică cu pasiunea din vocea mea. "Este
incredibilă ."
"Ești într-o poziție dificilă ." Mâ na mamei o gă sește pe a mea, strâ ngâ ndu-mi degetele. "Nu te
invidiez, dar, dragă , dacă vei continua o relație cu ea, nu se va termina ca la Shreveport."
Pentru că nu am comis nicio crimă cu Joanne. Relația noastră a fost consensuală , nu ilegală .
Dar Ivory? Comportamentul nepotrivit al elevilor și profesorilor nu se ascunde sub preș. E pe
prima pagină a ziarelor. Cei mai buni avocați din lume nu m-ar putea salva de acuzațiile care ar
urma dacă aș fi prins cu ea.
"Trebuie să -ți reduci pierderile, fiule." Tata își pune ochelarii pe nas și își încrucișează
brațele pe masă , aplecâ ndu-se. "Renunță la slujba aia nenorocită , pune capă t lucrurilor odată
pentru totdeauna cu Joanne și mută -te în afara statului dacă trebuie. Rahatul de la Shreveport
nu te poate urmă ri decâ t pâ nă la un punct."
Mama clă tină din cap. "Frank, nu-i spune asta. Familia noastră este în sfâ rșit din nou
împreună în New Orleans și..."
"Nu, mamă . Are dreptate." Mă împing de la masă și îmi golesc berea neterminată în
chiuvetă .
Sunt deja beat în delir cu Ivory Westbrook și nu știu câ t voi mai rezista fă ră să cedez.
Pot să îmi pă strez slujba, să încerc să ignor această atracție interzisă , să eșuez în cele din
urmă și să risc să ajung la închisoare. Sau pot să renunț la Le Moyne, să înlă tur tentația din viața
mea și, la naiba, să nu o mai vă d niciodată .
Mă doare pieptul de acest adevă r chinuitor. Ș tiu... Doamne ajută -mă , știu ce trebuie să fac.
OceanofPDF.com
"E numai vina ta!"
Ț ipă tul mamei mele, plin de lacrimi, mă stră punge, dar ura din ochii ei negri mă face să
sâ ngerez pe dină untru.
Nici mă car nu știu pentru ce sunt acuzat. E miezul nopții, iar ea a intrat aici, aprinzâ nd
luminile și trezindu-mă cu plâ nsetele ei nebunești.
Întinsă pe canapeaua pe care dorm, îmi trag picioarele mai aproape de corp, mă ghemuiesc
mai mic pe o parte și îl țin pe Schubert la piept. "Cum? Cum de ce este vina mea?"
A venit acasă acum o lună , plâ ngâ nd din cauza iubitului care s-a despă rțit de ea. Nu s-a mai
oprit din plâ ns.
"Dacă nu ar fi fost pentru... pentru... pentru..." Se plimbă prin salon și se împiedică în
propriile picioare, tră gâ nd de șuvițele de pă r tă iate. "Rahat egoist nenorocit!"
Era frumoasă câ ndva, moale și curbată , cu mulțumirea sclipindu-i în ochi. Dar drogurile și
durerea au fă cut-o să se usuce pâ nă la oase și ranchiună . Tata ar fi fost la fel de distrus ca și
mine.
Dacă nu voi fi acceptat la Leopold, dacă nu voi gă si niciodată o cale de ieșire din Treme, voi
sfâ rși așa? Ori de câ te ori mintea mea trece în viitor, mă vă d înlă nțuită pentru totdeauna de
Lorenzo și de nevoile lui violente. Cum aș putea să nu mă întorc la droguri pentru a scă pa de
chinul atingerii lui? Acest viitor mă îngrozește, dar mă și întă rește. Voi reuși să scap de aici,
indiferent de costuri.
Mama se împiedică prin cameră , zgâ riindu-și fața scufundată ca și cum ar încerca să scoată
obiecte închipuite. Probabil că se trezește din cauza a ceea ce s-a otră vit, întregul ei corp se
zvâ cnește de nefericire.
Mă învinovă țește pentru asta. Nefericirea ei. Eu sunt motivul pentru care se droghează ,
motivul pentru care este să racă , motivul pentru care nu-și poate gă si un loc de muncă sau
pă stra un iubit.
Presupun că , într-un fel, sunt responsabil pentru suferința ei. Mă doare pieptul să mă duc la
ea, să o îmbră țișez și să o consolez. Dar ea nu tolerează aceste lucruri din partea mea.
Pași multipli înaintează din spatele casei. Îmi îngrop nasul în mirosul reconfortant de
pisicuță din pă rul lui Schubert și îmi liniștesc respirația.
Lorenzo și Shane se împing în salon, amâ ndoi îmbră cați în blugi și tricouri. Pleacă sau se
întorc acasă ? Mă uit la ceasul meu de pe mă suța laterală . 3:15 AM. Îmi frec ochii. Trebuie să mă
pregă tesc pentru școală peste două ore.
 Lorenzo îi dă du mamei mele o raită deoparte în timp ce Shane se ducea la ea, tră gâ ndu-i
mâ inile de pe față .
"Mamă , oprește-te. Te ră nești singură ." Își potrivește bretelele că mă șii de noapte pe umerii
ei osoși și se uită la mine. "De ce o lași să facă asta?"
Serios? Mă ridic, ținâ ndu-l pe Schubert în poală . "Nu eu sunt cea care îi dă droguri."
Lorenzo se întinde la capă tul opus al canapelei, privindu-o pe mama cu amuzament. Îmi
trec o mâ nă tremurâ ndă prin blana lui Schubert. Lorenzo nu va încerca nimic. Probabil că nici
măcar nu se va uita la mine.
Mama mea aduce un vâ rtej de drame câ nd vine acasă , dar prezența ei este o siguranță . Ea și
Shane nu cred în acuzațiile mele despre faptul că Lorenzo îmi face ră u, dar Lorenzo se
comportă întotdeauna foarte bine câ nd ei sunt în cameră . Am evitat zgomotul motocicletei lui
în drumurile mele spre și de la școală și nu m-a atins nici mă car o dată de câ nd mama mea a
venit acasă . Chiar și așa, neră bdarea care ră zbate din el este palpabilă .
Mama se uită fix la Shane, privirea i se domolește pentru o clipă de calm înainte de a
stră bate camera și de a ateriza asupra mea. "Ai luat totul de la mine."
Gâ tul mi se strâ nge și mă arde.
Face un pas spre mine, scă rpinâ ndu-se la brațul ei sfrijit. "Mi-aș dori să nu te fi nă scut
niciodată ."
Lacrimile îmi înțeapă ochii. Sunt doar drogurile care vorbesc.
Încă un pas, de data aceasta mai puternic, mai sobru, cu ochii ei tari și limpezi. "Te ură sc,
că țea egoistă ."
Umezeala îmi încețoșează vederea și, chiar dacă mi-a spus aceste cuvinte de o mie de ori, tot
încerc. "Te iubesc, mamă ."
Se aruncă spre mine, țipâ nd, dar Shane o prinde cu câ rligul brațului în jurul taliei ei.
"Te ură sc. Te ură sc." Ea se zbate în strâ nsoarea lui, încercâ nd să ajungă la mine, cu sâ nii ei
să ltâ nd și că zâ nd din că mașa de noapte șubredă . "Mi-ai distrus viața!"
"Ș tiu, mamă ." Shane o trage afară din cameră . "Îți voi aduce ce ai nevoie."
Ea nu are nevoie de medicamentele pe care urmează să i le injecteze. Are nevoie de o slujbă ,
de o pasiune și de o afurisită de coloană vertebrală .
Mă ghemuiesc cu Schubert și mă concentrez asupra tavanului cu limbă și canelură ,
încercâ nd să împiedic lacrimile să scape. Poate că și eu am nevoie de o coloană vertebrală .
Ț ipetele ei ră sună prin casă și, în cele din urmă , se transformă în suspine. "El o iubea mai
mult. A luat de la noi, Shane, și i-a dat totul ei."
Inima mi se strâ nge în piept, iar lacrimile cad, greu și repede. Aștept ca canapeaua să țopă ie
lâ ngă mine, iar câ nd o face, Schubert se smulge din brațele mele.
Ș oldul lui Lorenzo îmi lovește picioarele cu mișcă rile lui. Se apleacă și mă forțează să mă
pun pe spate, tendoanele din gâ tul lui ondulâ nd tatuajul Destroy. "Crezi că mă poți evita pentru
totdeauna?"
"Ă sta e planul." Mă împing în pieptul lui în timp ce un nou șuvoi de lacrimi îmi gâ dilă
urechile.
Ochii lui negri devin imposibil de întunecați. "Atâ t de dră guță ."
Îmi bagă o mâ nă între picioare, dar coconul de pă turi mă protejează . Pentru o clipă , îmi
imaginez ușa de la intrare deschizâ ndu-se și pe domnul Marceaux stâ nd în prag cu ochii lui
terifianți. Pun pariu că Lorenzo s-ar speria de el, poate suficient câ t să mă lase în pace.
Dar domnul Marceaux nu se va întoarce în Treme. Nu în seara asta. Niciodată .
 Într-un acces de furie, lovesc cu piciorul și mă împing, lovindu-l pe Lorenzo în coaste și
încercâ nd să eliberez pă turile în încercarea mea de a scă pa. El mă apucă de genunchi și îi ține
nemișcați. Îi zgâ rii brațele, cu plă mâ nii gâ fâ ind odată cu cursa pulsului meu.
Trosnetul greu al pașilor lui Shane sună apropierea lui, și amâ ndoi am înghețat.
Lorenzo își îndepă rtează mâ inile și se întoarce cu fața în față chiar în momentul în care
Shane intră în cameră .
"Stai prea aproape, idiotule." Shane îl lovește pe Lorenzo peste cap. "Mișcă -te."
Expir o respirație uriașă și ajustez pă tura în jurul meu.
"Oricum mă duc acasă ". Lorenzo se ridică în picioare și schimbă o strâ ngere de mâ nă cu
Shane, bă tâ nd din palme și bă tâ nd din degete.
Câ nd ușa se închide în urma lui Lorenzo, Shane se așează pe canapea lâ ngă mine și scoate
un pachet de țigă ri din buzunar.
Adrenalina persistă în venele mele, zdruncinâ ndu-mi nervii. "Nu-l vreau aici."
"Taci naibii din gură , Ivory." Își aprinde țigara și se lasă pe spă tarul canapelei.
Mă hotă ră sc să încerc un cuvâ nt nou. "El mă violează, Shane."
Fața i se înroșește, apoi se întunecă în timp ce înțeapă țigara în direcția ușii. "Tipul ă la mi-a
salvat viața în Irak". Volumul lui devine mai tare, brațele îi tremură . "Nu aș fi aici, respirând,
dacă nu ar fi fost el. Așa că , în timp ce te dai în pantaloni scurți și îl tachinezi cu sâ nii tă i
nenorociți, ține minte asta. Amintește-ți că tipul ă la este motivul pentru care sunt în viață ."
Am auzit povestea, dar faptul că a salvat viața cuiva nu-i dă dreptul să facă sex cu sora lui. Ș i
nu ar trebui ca frații să -și apere surorile? Poate că el nu crede că sunt demnă de o asemenea
dragoste.
Trag mai tare pă turile în jurul meu și spun încet, fă ră rost. "Eu nu fac piruete și nu am prea
multe haine. Sunt pantalonii scurți ai mamei".
"Încă un lucru pe care îl iei de la ea."
Poate că mă va lovi și poate că domnul Marceaux va raporta noua vâ nă taie, dar, la naiba, nu
pot să renunț la asta. "Eu plă tesc facturile. Nu tu. Nu ea. Nu m-a întrebat nici mă car o dată
despre școală sau de unde fac rost de bani. Dar eu sunt acolo, muncesc pe brâ nci ca să mă
asigur că nu pierdem casa asta."
Trage un fum din țigară , cu o expresie crispată . "Da, pun pariu că muncești pe brâ nci. De
unde faci rost de bani?" Îmi aruncă o privire de ocolit. "Te prostituești?"
Rușinea mi se adună în gâ t. Îmi scutur capul. Doamne, dacă ar fi știut? Nu vreau să aflu ce ar
fi fă cut.
"La naiba cu asta." Se ridică și își aruncă cenușa pe podea. "Ș i du-te naibii." Se îndreaptă
spre ușa din față , o deschide și mă privește peste umă r. "Mama are dreptate, să știi. Tata a
vâ ndut viitorul nostru ca să -l cumpere pe al tă u. Chiar te-a iubit mai mult."
Ușa se trâ ntește în urma lui, smulgâ ndu-mi alte lacrimi din ochi.
Am înțeles. Am înțeles. Resentimentul lor față de mine este de două sute de mii de dolari.
În timp ce sting lumina și mă întorc pe canapea, Schubert mi se ală tură , toarce și se
ghemuiește pe pieptul meu în întuneric. Uneori cred că dragostea lui Schubert este o prelungire
a lui tata. Tata l-a ales, m-a surprins cu el și a murit a doua zi. E ca și cum ar fi știut ce va urma și
a vrut să se asigure că o parte din inima lui a ră mas în urmă , pentru a mă consola atunci câ nd
voi avea cea mai mare nevoie de el.
 Dar nu cred că tata m-a iubit mai mult decâ t ei. Încerca doar să facă un lucru bun cu
educația mea. Îmi pot imagina, totuși, cum trebuie să se simtă ei. Eu abia pot respira după
respingerea domnului Marceaux, și asta nu a fost nici pe departe dragoste.
Cel puțin, Marceaux nu i-a luat lecțiile particulare. Ar trebui să mă bucur pentru asta, dar
ultimele cinci să ptă mâ ni nu au fă cut decâ t să mă enerveze. O furie nenorocită . Interacțiunile
sale strict profesionale și comportamentul să u rece îmi amintesc zilnic că nu sunt suficient de
bună .
Nu este suficient de bun pentru Leopold.
Nu e suficient de bun ca să riște să fie cu mine.
OceanofPDF.com
În ciuda îndoielilor mele cu privire la viitorul lui Ivory, mă concentrez pe al meu. Mi-am
petrecut restul weekend-ului că utâ nd posturi de profesor. Pâ nă duminică seara, am aplicat
pentru câ teva posturi vacante la jumă tatea anului în afara statului.
Nu-mi place ideea de a pă ră si Louisiana fă ră să rezolv un ultim lucru cu Joanne. Dar am
opțiuni, și poate că , cu puțin autocontrol, voi pă stra lucrurile profesionale cu Ivory pâ nă câ nd
aceste opțiuni se vor concretiza.
Dar asta nu diminuează senzația de intoxicare din corpul meu. În timp ce traversez
parcarea campusului în dimineața urmă toare, anticiparea mea de a o vedea mă face să fluier
"Patience" cu entuziasmul contagios al lui Axl Rose. Sâ ngele meu pompează mai tare și mușchii
mi se flexează mai tare cu fiecare pas spre Crescent Hall.
Mintea lucrează în moduri ciudate, făcându-mă să raționalizez tot felul de rahaturi în timp ce
intru în clădire. Dacă plec, nu va fi rău să o ating astăzi. Doar o dată. Să-i mai simt încă o dată
buzele. Asta-i tot. Omule, de ce mă gândesc să demisionez? Nu o pot abandona. Cum naiba voi
respira? Asta e o porcărie.
Pașii mei se îndepă rtează de clasă și se îndreaptă spre Campus Center din motive care pot fi
descrise doar ca fiind obsesive.
Îmi trec o mâ nă prin pă r și îmi încetinesc mersul. Nu-mi amintesc să mă fi simțit atâ t de
să lbatic și scă pat de sub control cu Joanne. Dar nici nu am urmă rit-o. Nici la început și cu
siguranță nici după aceea. Nu am urmă rit niciodată o femeie. Niciodată nu a trebuit să o fac.
Numai asta e suficient să mă facă să mă întreb de ce îmi întorc gâ tul și scrutez mulțimea de
studenți, sperâ nd să întreză resc un pă r lung și negru. Ivory Westbrook își bate joc de capul
meu.
Câ teva holuri mai tâ rziu, o ză resc sprijinindu-se de un perete de dulapuri și zâ mbindu-i lui
Ellie Lai.
Priveliștea ei îmi trimite o injecție de satisfacție caldă prin mine, blocâ ndu-mi picioarele și
paralizâ ndu-mă la două zeci de metri distanță . Poate că îndră gostirea mea e ridicolă , dar nu e
mai puțin reală . Sunt complet și complet hipnotizat de ea.
Ea iese în evidență printre toți cei din această școală . Nu din cauza stilului monoton al
că mă șii albe cu nasturi și al fustei negre zdrențuite, ci pentru că stră lucește deasupra
limită rilor sale financiare, radiind acel tip de frumusețe care nu poate fi cumpă rată . Totul pare
lipsit de stră lucire în comparație cu stră lucirea pielii ei, cu stră lucirea ochilor ei și cu puterea
aurei ei. Sunt atâ t de atras de ea încâ t nu mai vă d bine.
 Fluxul de elevi se scurge între noi, dar îi ia doar o clipă să mă simtă . Câ nd ochii ei îi gă sesc
pe ai mei, zâ mbetul îi alunecă . Buzele i se despart, iar mâ na ei formează un pumn pe lâ ngă ea.
Nu-i place că am pus spațiu între noi, dar înțelege de ce am fă cut-o. Chiar și așa, amâ ndoi
știm că spațiul nu a realizat nimic. Cu fiecare zi care trece, devine mai întins, mai subțire, se
stră duiește să se închidă și să cadă . Ca acum.
Privirea ei o ține pe a mea, stră pungâ ndu-mă cu o rugă minte vulnerabilă . Asumă-ți riscul.
Găsește o cale. Am nevoie de tine. Poate că acestea sunt doar reflecții ale propriilor mele gâ nduri,
dar îmi vine să -i apuc încheietura mâ inii, să -i desfac degetele și să le înfă șor în jurul meu,
promițâ ndu-i în același timp că -i voi oferi tot ce-și dorește.
Ellie o împunge pe Ivory în braț și, uite așa, Ivory își întoarce privirea, transa fiind
întreruptă .
Clipesc și trag aer în piept frustrat, în timp ce atenția lui Ellie sare de la Ivory la mine. La
naiba.
Relaxâ ndu-mi umerii, le fac un mic semn din bă rbie și mă întorc pe hol. Slavă Domnului,
niciunul dintre ceilalți elevi nu pare să fi observat fixația mea înghețată . Îmi trec o mâ nă pe față
și mă lupt cu dorința arză toare de a mă uita înapoi la Ivory.
Câ nd ajung la Crescent Hall, mintea mea este o harababură de argumente dezordonate. Pot
să ne dau amâ ndurora ceea ce ne dorim. Dar pot să o țin în siguranță în fața consecințelor? Este
ea în siguranță acum? Fă ră ea ală turi de mine în fiecare secundă , nu am nicio idee despre cine
sau ce o amenință . Ură sc asta.
Mă apropii de o intersecție goală de pe coridor și mă opresc la auzul unei voci cunoscute
după colț.
"Nu-mi pasă ce a fost de acord să facă ." Vă ică reala ascuțită a lui Sebastian Roth îmi ră zbate
pe piele.
Ea cine? Plutesc în curbă și ră mâ n nevă zut.
"Omule, dă -mi drumul."
Aș recunoaște oriunde vocea nazală a lui Prescott Rivard. Cei doi cretini de creion sunt
prieteni de nedespă rțit, ceea ce îmi stâ rnește curiozitatea în legă tură cu argumentul lor.
"Am avut o înțelegere cu ea de-atâ ta timp câ t am avut-o", șoptește Sebastian, supă rat. "Ea
nu-ți aparține."
Paranoia mă lovește în spatele cutiei toracice. Există o singură fată în școala asta pentru
care m-aș bate și știu exact cum se uită la ea în clasă în fiecare zi. Sper, pentru binele lor, că se
ceartă pentru altcineva.
Mormă ielile lor grele ră sună în sală , urmate de scâ rțâ itul pantofilor lor. Dacă vor că dea
după colț, mă vor vedea, iar eu îi voi interoga. Dar aștept, ascultâ ndu-i cum se zbat în timp ce-
mi țin respirația. Spun numele fetei. Spune-i nenorocitul de nume.
"Oprește-te, îmi încrețești că mașa", spune Prescott. "Nu putem face asta aici. Dacă mama ne
aude..."
"Mă doare-n cot!" strigă Sebastian.
În capă tul holului, câ teva fete dau colțul și se blochează la mijlocul pasului. Le ară t aspru în
direcția opusă , iar ele se întorc și se gră besc să plece.
"Tu ești cel care va avea probleme." Sebastian își coborî vocea, cu respirația precipitată .
"Vă zâ nd că ești singurul care i-o mai trage. Poate că o să -i fac o vizită mamei dragi și o să -i spun
cum îți cheltuiești alocația."
 Mi se strâ ng mâ inile și mi se încețoșează privirea câ nd fac legă tura între motivațiile
bă ieților bogați și excitați și cele ale unei fete frumoase cu o sursă de venit necunoscută .
Adrenalina îmi zguduie corpul și îmi scurtează respirația. Vreau să lovesc ceva. Degetele mi
se înfing în palme. Vreau să -i omor.
"Nu ai face-o", spune Prescott, cu un ton veninos.
"Încearcă -mă ", mâ râ ie Sebastian.
Sunetul loviturilor de articulații care se lovesc de carne ajunge la urechile mele chiar înainte
ca Sebastian să cadă la vedere. Aterizează la picioarele mele, cu ochelarii cu ramă de plastic
atâ rnâ ndu-i dezechilibrați pe frunte.
Tă indu-și gura, hipsterul sfrijit geme și se rostogolește pe o parte. "Psihopat nenorocit ce
ești!"
Prescott se nă pustește de după colț. Nici unul dintre ei nu mă observă , în timp ce Prescott
se ghemuiește deasupra lui Sebastian și își întinde pumnul...
"Ridică -te!"
Se blochează la șuierul vocii mele și își ridică ochii, fețele lor albindu-se în nuanțe incolore
de Oh, rahat.
Sebastian își revine primul, ieșind de sub Prescott și să rind în picioare. Își potrivi ochelarii
și ară tă spre fiul decanului. "El m-a lovit. Ai vă zut asta, nu-i așa?"
Micuța pă să rică nici mă car nu sâ ngerează .
Prescott zâ mbește, îndreptâ ndu-și pe îndelete cravata fă ră să se ridice în picioare. Refuzâ nd
să mă recunoască . Pot schimba asta.
Îl apuc de cravată și îl trag în sus. Se clatină câ nd îl învâ rt în jurul meu. Îl trâ ntesc cu spatele
de perete și îi înfă șor mâ na în jurul gâ tului. "Numele ei."
Pă rul blond îi cade peste ochi, iar buzele i se îndepă rtează de mușcă tura prea mare. "Ce?"
Așa să mă ajute Dumnezeu, dacă și-a bă gat scula în fata mea...
Nu te duce acolo, Emeric.
Mi-am pus fața în fața lui și l-am lă sat să simtă furia respirațiilor mele. "Fata cu care ți-o
tragi. Spune-mi numele ei."
Gâ tul lui se clatină pe compresia mâ inii mele. Suntem la aceeași înă lțime, dar am cel puțin
30 de kilograme de adult în plus față de el. Pentru că eu sunt adultul, figura de autoritate care ar
trebui să despartă certurile de pe hol, nu să se implice în ele.
Îmi slă besc strâ nsoarea, dar refuz să -i dau drumul. Vreau să -i zdrobesc gâ tul gangrenos
doar pentru că mi-a infectat capul cu imagini cu el ală turi de Ivory. "Comportamentul sexual
nepotrivit vă va face să fiți exmatriculat, domnule Rivard. Cine e fata?"
"Avery", se îneacă el. "Dar ca să fie clar... nu facem sex."
Avery, nu Ivory. Numele sunt prea asemă nă toare, ca și cum s-ar fi gâ ndit la Ivory și a scuipat
altceva.
Mă uit fix la Sebastian. "Cine e Avery?"
Se uită fix la Prescott cu pumnii în masă . "Avery Perrault este prietena lui. Merge la St.
Catherine's."
Minte? Sunt prea încordat ca să înțeleg indicii. "Spune-mi despre înțelegerea pe care o ai cu
ea."
Ochii lui Sebastian sclipesc în spatele ochelarilor, iar tonul să u este grav și înțepă tor.
"Obișnuia să iasă cu mine, dar nu mai este."
 Dacă a ieși cu cineva nu este un eufemism pentru sex, nu știu ce este. Ș i dacă e vorba de
Ivory, de ce ar minți? Ca să nu poată contrazice povestea lor? E mai mult decâ t atâ t? Să o
plă tești pentru sex merge dincolo de expulzare. Dacă ar fi prinse, toate trei ar fi acuzate ca
adulți consimțitori pentru încă lcarea legilor prostituției. Mi se strâ nge pieptul la gâ ndul că
Ivory va fi arestat.
Îmi întorc atenția asupra imbecilului care gâ fâ ie în strâ nsoarea mea. "Cum îți cheltuiești
alocația?"
"Eu... cumpă r lucruri pentru Avery." Mă pipă ie la mâ nă . "Pentru că e prietena mea."
Fiecare centimetru al corpului meu se crispează de nervozitate. Îi dau drumul și îi întind
palma. "Deblocați-vă telefoanele și dați-mi-le mie. Amâ ndoi."
Ei se uită cu priviri ostile și fac cum le spun eu. O parcurgere rapidă a jurnalelor confirmă
faptul că amâ ndoi comunică cu un contact numit Avery. Niciunul dintre telefoane nu are Ivory
stocat în liste.
Pentru că nu are un telefon.
Le întorc dispozitivele și le scrutez posturile încordate și expresiile indignate, că utâ nd o
lică rire de neadevă r. Vreau să rostesc numele lui Ivory, să o aduc cumva în conversație, doar
pentru a le studia reacțiile. Dar nu pot face asta fă ră să -mi fac propriile interese flagrant
evidente.
Cu toate acestea, pot să le scriu pentru luptă .
Două zeci de minute mai tâ rziu, mă aflu lâ ngă biroul lui Beverly Rivard, cu mâ inile la spate.
Nu scot un cuvâ nt în timp ce bă ieții îmi explică disputa lor cu privire la Avery Perrault, cum că
totul este doar o neînțelegere și că virtuțile tuturor sunt încă intacte, bla, bla, bla, bla, al naibii
de bla.
Prescott se dă înainte în scaun, cu brațul fluturâ nd în direcția mea. "Apoi a încercat să mă
stranguleze!"
Decanul își îndreaptă spre mine privirea schimonosită . "Domnule Marceaux, sunteți la
curent cu politica de neatingere?".
"Da." Îmi înclin capul. "Ești conștient că fiul tă u este un nemernic?"
"Înțelegi ce vreau să spun?" Prescott își aruncă mâ inile în aer și se pră bușește pe scaun. "E
al naibii de nebun."
Beverly ocolește biroul, se oprește la peretele de ferestre și se holbează la peluzele îngrijite.
"Domnule Rivard și domnule Roth, veți fi sancționați pentru limbaj și bă taie." Se întoarce, cu
brațele încrucișate sub piept, și le privește cu calm expresiile indignate. "Așteptați în hol pâ nă
ce vorbesc cu domnul Marceaux."
O turbulență de emoții mă cuprinde, iar în fruntea acestei avalanșe se află o urgență grea,
prevestitoare. Dacă mint în legă tură cu prietena, nu voi gă si adevă rul în acest birou. Ș i nici în
această școală . Trebuie să fac propria mea investigație a activită ților lor extrașcolare.
Câ nd ușa se închide în urma lor, Beverly își lasă brațele și se ridică mai înaltă , mai rigidă ,
privirea ei ascuțită să rind spre a mea. "Dacă mai pui vreodată mâ na pe fiul meu..."
"Ăsta e protejatul pe care vrei să -l trimit la Leopold?" Am îndreptat un deget spre ușă .
"Nenorocitul ă la mic nu va rezista nici mă car o lună acolo."
Capul îi tremură de forța strigă tului ei. "Ajunge!"
Își atinge gulerul bluzei și închide ochii, inspirâ nd adâ nc.
Mă îndrept spre ea și mă opresc la câ țiva centimetri distanță . Mă ridic deasupra ei și aștept
să se uite la mine.
 Interiorul îmi arde de furie neliniștită , dar îmi pă strez timbrul bogat, vocea moale și ochii
reci. "Câ nd va face ceva ce nu sunt de acord, mă voi descurca cum dracu' vreau eu. Dacă nu-ți
place asta, înțelegerea noastră s-a terminat."
În timp ce mă îndrept spre ușă , îmi spune: "Te concediez".
"Nu, nu o vei face." Nu e nevoie să -i spun că mă gâ ndesc să renunț. "Sunt singura lui cale de
a intra în Leopold."
OceanofPDF.com
Ceva nu e în regulă azi. Simt un fel de flux ciudat în aer în momentul în care intru în camera 1A.
Prescott și Sebastian stau în pă rți opuse ale clasei. Ciudat. Aproape la fel de ciudat ca și modul
dur și plin de resentimente în care se uită la mine. Domnul Marceaux stă în spatele biroului să u,
privindu-mă și el cu un aer dur. Dar mai e ceva în expresia lui.
Ceva ce nu am mai ză rit de cinci să ptă mâ ni.
Se uită la mine de parcă ar vizualiza cum mă bate. Este o stră lucire subtilă conținută în ochii
lui, pâ lpâ ind ca și cum ar fi fost acumulată de ceva timp, crescâ nd și consolidâ ndu-se în spatele
genelor sale groase, iar acum, poate că a devenit prea mare, prea înfometată pentru a fi
reprimată .
Poate că îmi imaginez, dar sentimentul de bas întunecat și greu care mă lovește pe
dină untru este cu siguranță real.
Îl studiez cu atenție în timp ce îmi gă sesc locul, câ nd începe prelegerea și în timp ce
ghidează clasa în urmă toarea oră de discuții. În acele nenumă rate momente în care îmi
întâ lnește privirea, există o rezonanță care radiază din ochii lui, ca și cum ar tră i ceva ce ar vrea
cu ardoare să împă rtă șească cu mine.
Îmi susține privirea. "În fiecare minut în care nu ești la școală , ar trebui să exersezi la
instrumentul tă u."
Acum, că suntem în octombrie, trebuie să ne pregă tim pentru o serie de evenimente, cel mai
important fiind Holiday Chamber Music Celebration. În timp ce parcurge calendarul de
spectacole, îmi amintesc că nu a ales încă solistul de pian. Ș tiu că sunt cel mai bun, dar nu știu
dacă el este de acord. Aprecierea lui despre abilită țile mele este atâ t de nepoliticoasă și
degradantă . Chiar și așa, feedback-ul să u mă stimulează să mă stră duiesc mai mult, să fiu mai
bună , să îl mulțumesc.
Continuă să mă privească în timp ce vorbește. Întotdeauna sunt eu cea care se uită prima la
el, intensitatea lui fiind prea puternică pentru a o putea asimila mult timp și fă câ ndu-mă să mă
simt amețită . Dar câ nd mă întorc la el - și o fac întotdeauna - îi observ degetele tremurâ nd sau
limba umezindu-i buza de jos, validă ri ale faptului că nu sunt singura care simte această
prezență mai profundă , această vibrație, între noi.
Ce s-a schimbat? Cum poate un bă rbat să treacă de la a mă pă lmui și să mă să rute la cinci
să ptă mâ ni de respingere la a mă fute cu vibrații?
 Pâ nă câ nd sună ultimul clopoțel și clasa se golește, am devenit atâ t de sensibilă la sclipirile
de foc din ochii lui, încâ t nici nu mai trebuie să -mi spună să ră mâ n așezată . În momentul în care
suntem singuri, mă paralizează cu o singură privire. O comandă tă cută . Să nu te miști.
Cu pași puternici și mă surați, se apropie de biroul meu, se prinde de marginile exterioare și
se apleacă pe distanța scurtă , invadâ ndu-mi spațiul în felul acela pră dă tor în care o face el.
El se uită la mine, eu mă uit la el, iar un furnică t amețitor îmi stră bate membrele.
"Domnule Marceaux?" Iisuse, inima îmi va ieși din piept. "Ce faci?"
"Spune-mi despre Prescott Rivard."
Inima mi se oprește în loc. "Îmi pare ră u?"
Lovește cu pumnul în birou, iar ecoul bate în ton cu Re grav al timbrului să u. "Ră spundeți-
mi!"
Umerii mi se încovoaie înainte, iar gâ tul mi se închide. A aflat? Trebuie să mă întâ lnesc cu
Prescott din nou în seara asta. Ș i dacă nenorocitul ă la m-a turnat? Dar de ce ar fi fă cut-o?
Prescott ar fi la fel de terminat ca și mine.
Fă-te comod. Domnul Marceaux nu știe nimic.
"Prescott este cel mai mare concurent al meu pentru Leopold. Dar eu sunt mai bun..."
"Nu asta." Vocea lui se uniformizează într-o tessitură calmă . "Povestește-mi despre relația
ta cu el în afara școlii."
Deschid gura pentru a formula o minciună , dar cuvintele nu-mi ies. Nu pot fi necinstită cu el.
Nu știu de ce. Așa că mă mulțumesc cu simplul adevă r. "Îl ură sc."
"De ce?"
"Se plimbă cu mașina lui de lux, cu zâ mbetul lui prea bun pentru toată lumea și se comportă
ca un tampon."
El ridică o sprâ nceană . "Tampon-ish?"
"Da, ca un tampon. Un tampon folosit, scâ rbos, lipicios...".
Își freacă o mâ nă peste gură , privindu-mă ca și cum aș vorbi o altă limbă . Lă sâ nd mâ na pe
birou, își îngustează ochii. "Explică -mi ce vrei să spui."
"Chiar vrei să ...? Bine, bine. Un tampon este respingă tor. Se umflă și se dilată cu sâ nge. Se
scurge peste tot și miroase urâ t și..."
"Stop. De ce este Prescott respingă tor?"
"Trebuie să întrebi?"
Se îndreaptă , își bagă degetele în buzunarele din față și, pentru prima dată în ultimele
să ptă mâ ni, îmi aruncă o jumă tate de zâ mbet. "Nu, cred că nu știu."
Tă cerea ne învă luie, dar nu e liniște. Aerul este atâ t de încă rcat și de plin de bă tă i de inimă
încâ t mă pierd în muzica ce ră sună între noi. Privirea din ochii lui... Doamne, e copleșitor de
sexuală . Nu în sensul că vreau să ți-o trag. Probabil că el se gâ ndește la asta, dar privirea lui
emană genul de senzualitate care promite mai mult, ca și cum dacă ne-am petrece restul
eternită ții doar împă rtă șind contactul vizual, ar fi intim și uluitor și perfect, cu sau fă ră sex.
Este un concept pe care mă lupt să îl înțeleg. Doar gâ ndindu-mă la sexul cu el mă ră sucește
într-o gră madă de conflicte. Dar nu am nevoie să înțeleg sau să analizez asta. O simt.
Cadența respirațiilor noastre câ ntă un câ ntec ușor de dorință , foame și dorință pe fundal și,
deși aceste nuanțe sexuale nu sunt necesare în comunicarea noastră tă cută , ele adaugă ritm și
aromă la inima muzicii noastre.
"Domnule Marceaux?" Îmi frec palmele pe coapse, ținâ ndu-i privirea și îi șoptesc: "Vă
împă rtă șiți notițele".
 Pe frunte i se formează riduri în timp ce-și prinde ceafă . "Ce?"
"Îți simt notele. Poftim." Îmi ating sternul, cu vocea tremurâ ndă . "Sunt întunecate și
hipnotice, ca respirația și bă tă ile inimii tale."
Face un pas înapoi, apoi încă un pas, și încă unul, și încă unul. Distanța nu contează . Încă îl
aud. Încă îl simt. E înă untrul meu.
Întorcâ ndu-se, se plimbă prin fața să lii, în zigzag, schimbâ nd direcțiile, ca și cum nu ar ști
unde se duce. Ajunge la biroul să u, bâ jbâ ind cu laptopul.
"Azi lucrezi la Concertul nr. 2 de Prokofiev", spune el cu spatele la mine. "Du-te și te
încă lzește".
La naiba. E o piesă atâ t de intensă , care necesită o concentrare incredibilă . De aceea a ales-
o? Ca să -mi distragă atenția?
Dezamă girea mi se înfige în piept în timp ce mă ridic de la birou și îi urmez ordinul.
În urmă toarele patru ore, îi îndur loviturile de mâ nă și criticile aspre la adresa prestației
mele la pian, regretâ nd în același timp că i-am spus despre felul în care mă face să mă simt. Ar fi
trebuit să mă concentrez mai întâ i pe pregă tirea și cultivarea acelor cuvinte înainte de a le
arunca, pe jumă tate formate, în vâ ntul volatilită ții sale, cu speranța ridicolă că se va agă ța și va
reține afecțiunea lui pentru mine.
Mă trimite acasă la ora șapte, la nici un minut după , cu un imuabil și sfâ șietor: "Noapte
bună , domnișoară Westbrook".
Numai că nu pot să mă duc acasă . Treizeci de minute mai tâ rziu, stă team pe locul din spate
al Cadillac-ului lui Prescott, în parcarea liberă din cartierul de locuințe, privindu-l cum își
întinde un prezervativ pentru a șaptea oară de câ nd a început școala.
Pot să fac asta. Atâ ta timp câ t nu-mi fute fundul - lucru pe care nu l-a încercat niciodată - voi
rezista. Întotdeauna o fac.
"Nu ar trebui să fiu aici." Se bagă sub fusta mea.
Corpul meu este amorțit, dar nu suficient de amorțit. Îi simt degetele lui tră gâ ndu-mi în jos
chiloții. Simt mirosul de lă comie pe care îl expiră pe fața mea.
"Am fost pedepsită astă zi." Îmi trage lenjeria intimă pe picioare și mi-o dă jos. "Pentru două
luni."
Nimicul îmi ră sună în urechi. Totul e prea liniștit, prea lipsit de viață în absența domnului
Marceaux.
"Dar voi gă si o cale de a mă întâ lni cu tine." Mă împinge pe spate.
Nu pot face asta din nou. Nu-i pot suporta mâ inile, împingerile, sunetele plă cerii sale.
Chestia asta pe care o face cu mine nu e viol, dar tot mă simt forțată , nedorită , îngrozită . Dacă îi
spun nu, o va face cu forța. Poate reușesc să mă lupt cu el de data asta, dar ce se întâ mplă cu
facturile mele? Cu viitorul meu?
Îmi desparte genunchii, iar eu îi strâ ng la loc.
"Ce faci?" Îngenunchează deasupra mea și își dă pantalonii jos pe coapse.
Rezultatele alegerilor mele sunt atâ t de ilogice. Dacă îmi țin picioarele închise, s-ar putea să -
mi pierd casa și să mă transform într-o tâ rfă drogată ca mama mea. Dacă îl las pe Prescott să
facă ce vrea, am o șansă la ceva mă reț. Câ t de aiurea e asta?
Îmi împing mâ inile împotriva lui, ținâ ndu-l la distanță . "Nu vreau asta."
Dar o fac. Vreau să fac asta într-un mod care să nu fie acaparator, să nu fie lacom, să dea și
să primească . Vreau să mă conectez cu un bă rbat așa cum vreau ca muzica mea să se conecteze
cu un public. Din punct de vedere emoțional. Profund. În mod natural.
 Vreau asta cu cineva că ruia îi pasă .
Își forțează șoldurile între picioarele mele și se luptă cu brațele mele legă nate. "Ce e în
neregulă cu tine?"
"Asta." Îmi izbesc antebrațele de pieptul lui. "Tu."
Zgomotul gutural al unui motor ră sună în depă rtare, devenind din ce în ce mai puternic,
mai aproape, fă câ ndu-mi vibrația corpului.
Mi se ridică pă rul de pe brațe și îmi încordam ochii prin întunericul banchetei din spate,
fă ră să pot vedea.
"Asta e...?" Îl apuc de umerii lui Prescott în timp ce mă urcă pe mine. Încerc să -l împing de
pe mine, un efort inutil. "E un GTO?"
"Să -mi bag pula dacă știu." Își apucă scula, împingâ nd-o în jurul deschiderii mele. "Stai
nemișcată ."
Mașina care huruie este aproape. Suficient de aproape pentru a opri pe stradă . Destul de
aproape încâ t Prescott ridică capul să se uite pe geamul din spate.
"Rahat", șoptește el. "Cineva e aici."
Gheața îmi umple venele. Mă caută pe mine? Trag aer în piept și mă împing în pieptul
înghețat al lui Prescott.
Nu poate să mă vadă așa. Nu poate. Nu poate.
Dau din picioare și mă zvâ rcolesc, încercâ nd să -mi îndrept fusta, fă ră să pot muta greutatea
lui Prescott.
"Mișcă !" Oh, Doamne, nu pot să -mi închid picioarele.
Ușa din spatele lui se deschide, iar lumina bruscă de deasupra capului mă doare la ochi. Un
braț se întinde înă untru și, într-o clipită , Prescott este smuls din mașină și zboară înapoi,
dispă râ nd în negura nopții.
Sunetele de grohă ituri dureroase se armonizează cu toarcerea GTO-ului care merge la
ralanti. Mă apuc de fustă , o trag pe picioare, cu ochii mari și fixați pe ușa deschisă .
Pașii se apropie, zgomotul de cizme pe pietriș. Pantalonii negri, o vestă , apoi o cravată
umplu cadrul ușii. Se apleacă , iar câ nd fața lui se lasă la vedere, nu vă d decâ t un albastru
criminal.
Nu mă pot mișca. Nu pot respira. Asta e. Ar putea la fel de bine să mă omoare, pentru că
viața mea se termină acum.
Nu Le Moyne. Nu Leopold. Fă ră viitor.
Gata cu muzica cu domnul Marceaux.
Înfige un deget în direcția stră zii și strigă : "Mișcă -ți fundul în mașina mea!".
OceanofPDF.com
Nenorocitul o să moară .
Îl las pe Ivory să -și ia lucrurile din mașină în timp ce mă întorc în trombă la rahatul care
gemea pe jos. În ciuda norului meu de furie, am reușit să stă pâ nesc toți pumnii în coastele lui
Prescott câ nd l-am smuls de pe bancheta din spate. Dar cum se uită acum la mine, cu brațele
înfă șurate în jurul mijlocului să u, mâ inile mele se strâ ng pentru a sparge fiecare os din fața lui
contorsionată .
Umbrele proiectelor din Central City acoperă terenul gol. Zidurile decrepite ale clă dirilor de
apartamente sunt slab luminate, iar crâ ngurile de vegetație și gunoaiele miros a abandon. Liane
cu frunze groase se urcă pe stâ lpii de iluminat și pe fundațiile pră bușite, formâ nd un vă l
protector în absența luminii lunii.
Prescott se întinde pe spate, cu pantalonii strâ nși în jurul coapselor. O singură privire la
prezervativul care încă atâ rna de scula lui flască și controlul meu se dezintegrează . O nebunie
cum n-am mai cunoscut explodează fierbinte și groasă în mine, strâ ngâ ndu-mi pieptul și
arzâ ndu-mi mușchii.
Acesta este locul perfect pentru a ucide pe cineva. Nimeni nu va vedea. Nimă nui nu-i va
pă sa.
Mă ghemuiesc peste el și îmi înfă șor degetele în jurul gâ tului să u. "Ești mort."
Îmi zgâ rie mâ na, aspirâ nd aer. "N-nu doar eu. E o curvă și se f...f...f...fute cu toată lumea."
Furia primară mă sufocă , orbindu-mi vederea și încețoșâ ndu-mi mintea. Mă mișc din
instinct, mă întorc pe spate și îmi înfing pumnii, tare și repede, în pieptul lui.
Un țipă t îi tuși din plă mâ ni. "Oh, Doamne, te rog, te rog..."
"Niciodată nu vei..." Mă conectez cu stomacul lui. "Nu o vei atinge." Încă o lovitură , sus pe
coaste. "Din nou."
Apoi atac. Zgomotele strigă telor lui, durerea din mâ inile mele, efortul respirației mele, totul
dispare în timp ce aduc mâ nia iadului asupra lui. Brațele lui se ridică , apă râ ndu-mă , dar eu le
stră pung, lovindu-i fiecare centimetru expus al trunchiului.
"Domnule Marceaux!" Strigă tul lui Ivory vine din spatele meu.
Interiorul meu fierbe în fața sfidă rii ei. "Urcă în nenorocita aia de mașină !"
Prescott încearcă să se rostogolească , iar eu îl trag înapoi, lovindu-mă cu pumnii de pieptul
lui.
"Domnule Marceaux, opriți-vă !" Ț ipă , mai aproape acum, la câ țiva centimetri distanță .
 Sunt într-o zonă , viziunea mea tunelară consumată de sâ nge, ră zbunare și oase rupte. Cu
fiecare lovitură a pumnilor mei, rugă mințile și strigă tele ei nu mai sunt înregistrate... pâ nă câ nd
gura ei se apropie atâ t de mult încâ t respirația ei îmi atinge urechea.
"Emeric."
Îngheț la jumă tatea loviturii, cu venele în flă că ri să termin asta.
Aplecâ ndu-se în spatele meu, își strecoară brațele peste umerii mei, cu pieptul pe spatele
meu și degetele ei înfipte în că mașa mea. Cu fața lâ ngă a mea, îmi șoptește: "Nu-ți vei pierde
doar slujba. Vei merge la închisoare. El nu merită ".
Mă întind și îi strâ ng mâ na pe pieptul meu bombat. "Dar tu ești. Tu meriți."
Ea scâ ncește și îmi strâ nge degetele. "Îmi pare atâ t de ră u. Nu am vrut niciodată ..." Încearcă
să mă tragă înapoi. "Te rog. Du-mă acasă ."
Vă rog. Regele iadului, acest cuvâ nt pe buzele ei.
Mă arunc în picioare, aruncâ nd-o pe spate cu valul corpului meu. Cu o mâ nă pe brațul ei
pentru a o echilibra, o împing pe cealaltă în direcția mașinii mele. "Nu-ți voi mai spune din
nou."
Cu ochii mari și sticloși, își strâ nge cureaua ghiozdanului pe umă r și se trage de picioare
pâ nă la GTO.
Zgomotul de vomă mă atrage înapoi la Prescott. Cu pantalonii la locul lor, se legă na pe
mâ ini și genunchi și își goli stomacul într-un smoc de buruieni, plâ ngâ nd între fiecare ridicare.
În timp ce îl aștept să termine, inspir adâ nc și încerc să mă controlez. Nu sunt o criminală .
La naiba, înainte de Ivory, nu mi-am mai învâ rtit pumnii de câ nd eram un adolescent plin de
testosteron.
Mă uit la ea, observâ ndu-i postura înfrâ ntă și expresia îngrozită în timp ce coboară în
mașina mea. Îmi mut atenția spre mâ inile mele umflate, șocat să constat că îmi tremură violent.
M-a transformat într-un animal ucigaș.
O să plă tească pentru că l-a lă sat pe nemernicul ă sta să intre în corpul ei. Dar vâ nă tă ile care-
i vor acoperi trunchiul pentru urmă toarele două să ptă mâ ni? Asta e din partea mea.
"Ridică -te." Îl apuc de pă r, savurâ ndu-i strigă tele de jale în timp ce îl trag spre Cadillac și îl
împing pe scaunul șoferului.
Tremură turi de-a lungul brațelor sale subțiri, cu fața palidă și plină de lacrimi, în timp ce se
uită fix în față . Nu există sâ nge sau umflă turi vizibile pe nicio parte a pielii sale expuse. Dacă nu
ar fi fost expresia lui dureroasă și hainele murdare, nimeni nu ar fi știut că tocmai l-am bă tut
mă r.
Cu un braț sprijinit de partea de sus a ușii, mă aplec înă untru. "Uită -te la mine."
Se ghemuiește, iar mâ inile îi zboară în sus pentru a-și bloca capul. "Nu mă lovi."
Pumnii mi se îndoaie pentru a lovi, pentru a-i simți trupul cedâ nd sub forța angoasei mele,
dar îl îngrop, îl pă strez. Pentru Ivory.
După ce își dă seama că nu mă balansez și nici nu plec nică ieri, își trage ochii injectați de
sâ nge spre ai mei.
"Aveți două opțiuni." Enunț fiecare cuvâ nt, încet, deliberat. "Unu. Să nu spui nimă nui ce s-a
întâ mplat. Nici un cuvâ nt despre ceea ce ai fă cut cu domnișoara Westbrook. Lasă vâ nă tă ile să se
vindece fă ră să le dezvă lui nimă nui și asta va fi singura ta pedeapsă pentru că ai plă tit o fată
pentru sex."
Ochii i se îngustează într-o privire tă ioasă .
 Îi potrivesc privirea cu una care îl face să se ofilească . "Doi. Ș chiopă tează ca o pizdă
nenorocită . Spune-i decanului ce ai fă cut ca să câ știgi ră nile alea și ia-ți la revedere de la
Leopold. Nu contează câ t de puternice sunt relațiile mele, nu există niciun conservator din lume
care să accepte un candidat care se confruntă cu acuzații pentru cumpă rarea de servicii
sexuale."
Ochii lui se umflă . "Am doar șaptesprezece ani!"
"Este suficient de mare pentru a fi acuzat ca adult și suficient de tâ nă r pentru a fi frumoasa
balului în închisoarea de stat."
"Doamne, Doamne, nu se poate întâ mpla așa ceva." Își înfă șoară un braț în jurul stomacului
și îmi aruncă o privire rugă toare. "Nu-i vei spune mamei mele?"
Ar fi trebuit să -l rup. Ar fi trebuit să -l las într-o gră madă de sâ nge pentru ca vulturii să se
hră nească cu el. "Asta e între mine și tine. Ț ine-ți gura închisă , stai naibii departe de
domnișoara Westbrook... și câ nd spun să stai departe, mă refer să nu te gâ ndești la ea. Nu vorbi
cu ea și nu te uita la ea. Ș terge-o din mintea ta nenorocită . Fă asta, și decanul nu va auzi de
crima ta."
"Bine." El apucă volanul, dă din cap, înghite. "Pot să fac asta."
Nu sunt convins. Dacă e pe jumă tate la fel de dependent de Ivory ca și mine, nu va putea să
stea departe. Dar deocamdată , să -l sperii de moarte e cea mai bună opțiune pe care o am.
Am trâ ntit ușa și mă îndrept spre GTO.
Îi plă cea să i-o tragă ? Mă va urî pentru că i-am despă rțit?
Nu se poate. L-a comparat cu un tampon însâ ngerat.
Dar cum ră mâ ne cu ceilalți bă ieți? Alți clienți?
În adâ ncul sufletului meu, știu că nu voia să fie aici. Nici mă car nu a înțeles conceptul de
dorință sexuală pâ nă nu m-a întâ lnit pe mine. Dar să o gă sesc cu altcineva e o lovitură
zdrobitoare pentru mâ ndria mea. Doamne, nici mă car nu mă pot convinge să mă uit la o altă
femeie, dar iat-o aici... cu el.
Furia geloasă își croiește drum prin pieptul meu, furâ ndu-mi aerul și accelerâ ndu-mi
mersul.
Ar fi trebuit să vină la mine, să se confeseze, să mă roage să o ajut. În schimb, a ales asta. Pe
el.
Flashback-uri de pe bancheta din spate îmi trec prin minte, chinuindu-mă cu imagini ale
picioarelor ei desfă cute, ale fundului lui gol, ale prezervativului.
Picioarele mi se încordează ca să mă întorc, pumnii îmi furnică să îi pulverizez gâ tul pâ nă
câ nd nu mai respiră . Dar continui să merg, concentrat asupra ei, asupra a ceea ce intenționez să
fac.
Dintre toate pasiunile mele, disciplinarea unei femei este cea mai antrenantă . Cea mai
excitantă . Motivul pentru care muncesc, fac sex și respir. Pot face asta fă ră să o distrug. Dacă
îmi controlez temperamentul, voi putea să deschid ceva în interiorul ei despre care ea nici nu
știe că există . Durere și plă cere. Frică și excitare. Dă ruirea și acceptarea. Odată ce va înțelege
cum funcționează aceste lucruri împreună , asta o va schimba, o va întă ri și o va lega de mine
irevocabil.
Partea rațională a creierului meu îmi cere să o duc acasă , să -mi dau demisia și să pun capă t
acestei îndră gostiri periculoase. Dar am ajuns la un punct fă ră întoarcere.
Nu mai este o chestiune de "dacă" sau "când".
 În seara asta, se va apleca pentru pedeapsa mea, va tremura pentru atingerea mea, iar eu
voi risca totul pentru a-i ară ta ce înseamnă ea pentru mine.
OceanofPDF.com
Tensiunea din GTO este la fel de sufocantă și dezorientantă ca și furia mea. Salut tă cerea lui
Ivory, dar secretul gâ ndurilor ei mă strâ nge tot mai tare cu fiecare stradă care trece.
Câ nd trec cu viteză pe lâ ngă intersecția cu Treme, se ră sucește în scaun și arată cu degetul.
"Casa mea este..." Privirea ei zboară spre a mea. "Nu mă duci acasă ?"
Ajungâ nd la un semafor, mă întorc spre ea. "Va observa cineva dacă nu te întorci acasă în
seara asta? Mama ta? Fratele tă u?"
Credeam că ochii ei erau întunecați înainte, dar acum sunt de culoarea coșmarurilor. Chiar
și în farurile care trec, mă ademenesc și mă înfioară pâ nă la os.
Se uită la poala ei, scutură din cap, cu vocea ei un pianissimo moale și tremurâ nd. "Ce ai de
gâ nd să -mi faci?"
Se gâ ndește la ce e mai ră u. O aud în rafalele zimțate ale respirației ei și asta mă înfurie. Dar
nu o pot învinovă ți. M-a vă zut cum mi-am pierdut mințile cu Prescott și, la fel de sigur cum îi
simt frica, îmi simte și ea nevoia de ispă șire.
Mă întind și apuc mâ na din poala ei. "Ascultă -mă cu atenție, Ivory." Îi strâ ng degetele
tremurâ nde. "Nu te-aș lovi niciodată la mâ nie. Câ nd o să -ți dau o lovitură în fund, o să -ți placă la
fel de mult cum o ură ști. Spune-mi că ai înțeles."
Își reține respirația și un plâ ns îi atâ rnă pe marginea vocii. "Nu mă vei ră ni la mâ nie." Îmi
atinge pielea ruptă de pe încheieturile degetelor. "Cum m-ai gă sit?"
"Sebastian Roth a fost foarte dispus să renunțe la locul de parcare preferat al prietenului
să u." Un torent de animozitate îmi invadează gâ tul și nu sunt în stare să -l opresc. "Te culci cu el
și cu Prescott? Pe câ ți alții?"
Încearcă să -și îndepă rteze mâ na, dar eu o țin strâ ns. Degetele ei cad moi, în timp ce ale mele
continuă să tremure din cauza adrenalinei care persistă .
Probabil că e mai bine să nu ră spundă în timp ce conduc. La câ teva secunde de la detonare,
s-ar putea să arunc mașina de pe un pod.
Strada Lasalle, cincisprezece stră zi, două viraje și o poartă de înaltă securitate mai tâ rziu,
iată -mă aici, stâ nd pe aleea mea, pe cale să fac cea mai mare greșeală din viața mea.
O lampă cu gaz din apropiere luminează interiorul mașinii, dar noi suntem parcate în spate,
acoperite de stejari masivi și ascunse de stradă .
Câ nd mă întorc pe scaun ca să mă întorc cu fața la ea, nu se uită la proprietatea mea enormă
cu invidie în ochi. Nu privește peisajul de un milion de dolari cu buzele întredeschise. Se uită la
mine. Ca și cum eu aș fi singurul lucru care există pe lume. Ca și cum aș fi mai important decâ t
toate bogă țiile din jurul ei.
Cad neputincioasă în privirea ei, pierdută în umbrele tragediei, fricii și neglijenței. Dar
există o sclipire de lumină în adâ ncurile întunecate. În timp ce ea se apropie, că utâ nd, inima
mea bate cu putere de realizare. Acea mică lică rire din ochii ei este încredere.
Atunci am auzit-o.
Ritmul respirațiilor noastre. Toba bă tă ilor inimii noastre. Crepitațiile din aer.
Cadența rafinată pulsează prin mine, trezind senzații pe care nu le-am simțit niciodată ,
compunâ nd o melodie pe care nu am auzit-o niciodată .
Notele noastre hipnotice și întunecate.
Aceasta este mult mai mult decâ t o pedeapsă sau o plă cere interzisă .
Ea nu putea fi niciodată o greșeală .
"O să ..." Își înclină capul și îmi cercetează fața. "Să facem chestia cu vibrațiile toată noaptea?
Nu mă deranjează , dar faptul că nu știu ce urmează mă face să fiu... puțin nervoasă ."
Îi trec un deget pe obraz și de-a lungul buzei de jos. "Spune-mi că ai încredere în mine."
Își ciugulește colțul gurii. "Mi-ai dat toate motivele să nu o fac."
Îmi scap mâ na, dar ea o prinde și o ridică înapoi la față .
"De asemenea, mi-ai ară tat toate motivele pentru care ar trebui să o fac." Ne ține mâ inile
strâ nse pe obrazul ei. "Vă mulțumesc că m-ați gă sit." Degetele ei trasează tă ieturile de pe
articulațiile mele, iar ochii ei stră lucesc de lacrimi. "Pentru că m-ai protejat."
Doamne, fata asta... Ea este muzica mea, locul meu în această viață , rolul meu în toate.
Mă apropii și îmi ating buzele de ale ei. "O să mă urmezi înă untru." Îmi strecor o mâ nă în
pă rul ei des. "O să -mi spui tot ce vreau să știu." Îmi strâ ng mâ na și îi trag capul înapoi. "Apoi voi
testa profunzimea încrederii tale. Spune da."
Ochii ei pâ lpâ ie de vulnerabilitate și disperare. Apoi clipește, respiră și se relaxează în
brațele mele. "Da, domnule Marceaux."
OceanofPDF.com
Îl urmez pe domnul Marceaux prin pasajele largi și pline de ecou ale monstruozită ții sale de
conac. Între întrebă rile la care va trebui să ră spund și orice pedeapsă care va urma, picioarele
mele amenință să se îndoaie la fiecare pas.
Mă atinge în partea de jos a spatelui și mă îndreaptă înainte. În mod ciudat, tremuratul
mâ inii lui îmi dă putere. Ca și cum poate e la fel de speriat ca și mine.
Degetele îi tremurau de câ nd se urcase în GTO, iar respirația îi fluctua în volum și ritm pe
tot drumul pâ nă aici. Cunosc bine indicatorii unui om aflat în nevoie, dar asta pare diferit, mai
sigur cumva. Poate pentru că nu mă atacă , ca ceilalți bă rbați pe care i-am întâ lnit. Sau poate
pentru că mâ na de pe spatele meu mă ghidează, nu mă forțează .
Trecem pe lâ ngă un living plin de mobilă de piele de pluș, o cameră de sufragerie cu alte
canapele și o bucă tă rie masivă care stră lucește de oțel inoxidabil. În comparație cu exteriorul
sumbru, în stil gotic victorian, cu piatră și clopotnițe, interiorul este cald și luminos, etalâ nd
genul de lux pe care nu sunt sigur că un salariu de profesor și-l poate permite.
Candelabre din fier forjat, draperii lungi și grele, podele din lemn lucios, tapet negru
damascat, totul este atâ t de vechi și modern în același timp. O reflectare atâ t de profundă a
personalită ții sale. Pare a fi un suflet nobil și vechi, în sensul că iubește cunoașterea și adevă rul
- aceste preocupă ri îl interesează mult mai mult decâ t ultima bâ rfă sau mașina de înaltă
tehnologie. Dar, după două luni de cursuri, am aflat că apreciază , de asemenea, caracterul
trecă tor al vieții, tendințele trecă toare și modul în care oamenii și muzica se schimbă în timp.
După nenumă rate camere, o scară în spirală care înconjoară atriumul și un labirint de
coridoare, mi-am pierdut orientarea. De ce ar avea nevoie un singur om de atâ t de mult spațiu?
Chiar nu-mi pasă câ ți bani are sau de unde provin. Mă interesează mai mult omul însuși, ce
planuri are și unde mă duce.
"Domnule Marceaux?"
"Sunt Emeric." Se oprește, mă întoarce cu fața la el și îmi trece cu vâ rful degetului mare pe
obraz. "Eu sunt domnul Marceaux câ nd sunt profesorul tă u."
Atingerea lui îmi provoacă un fior pe piele și îmi electrizează inima. "Dacă nu ești profesorul
meu acum, atunci ce ești?"
Mecanismele ceasului să u tică ie lâ ngă urechea mea, în timp ce el își strecoară degetele prin
pă rul meu și îmi ține capul în cadrul mâ inilor sale. "Nu cred că ești pregă tită să auzi asta."
 Poate că nu, dar cred că îmi arată . În timp ce mă holbez în albastrul furtunos al privirii lui,
aplice de perete, uși arcuite și pă durile întunecate din hol se topesc toate în uitare. Își poartă
fața lui mortal de serioasă , cea care spune că vreau să ți-o trag și atâ t de mult mai mult.
Privirea aceea din ochii lui îmi întoarce interiorul cu susul în jos, tră gâ ndu-mi respirația
printr-o ceață diafană de fericire și confuzie. Nu-și temperează foamea din expresie, dar nici nu
acționează în consecință . E ca și cum ar lă sa-o să se acumuleze în mod natural, în timp ce o ține
în frâ u. Ca și cum se bucură de felul în care îl face să se simtă fă ră să se împingă împotriva mea.
Aș putea să stau aici și să mă holbez la el toată noaptea, la tră să turile lui perfecte, la barba
abia apă rută pe maxilarul lui sculptat și la că ldura care îi dansa în ochi. Degetele îmi furnică să
îi trec din nou prin pă r. Ușor, însă , spre deosebire de felul în care își înjunghie mâ inile prin
șuvițele negre atunci câ nd este furios.
E atâ t de... superb. Mult prea sexy pentru a fi profesor. Dar cel mai mult mă atrage
autocontrolul lui. Ciudat că , din moment ce a ară tat zero reținere cu Prescott. Sau poate a fă cut-
o? Prescott încă respiră .
Câ nd vine vorba de mine, însă , controlul lui este evident în expresia lui crispată și în
respirația și mai crispată . Vrea, dar nu ia. Doar asta mă face să mă simt și mai atrasă de el.
Îi prind mâ necile strâ nse la coate și îmi alunec degetele de-a lungul antebrațelor sale
nervoase. "Pot să -ți bandajez mâ inile?"
"Mai tâ rziu." Fața lui se apropie cu un centimetru.
"Nu vă înțeleg, domnule Mar- Emeric. Ați trecut de la bă tă i la cinci să ptă mâ ni fă ră nimic, la
lovituri de pumni și..." Mă întind cu ezitare și îi ating obrazul cald și cizelat. "La a te uita la mine
așa. De ce?"
"Ei bine, s-a întâ mplat ceva recent." Îmi aruncă o jumă tate de zâ mbet. "Acum vreo zece
minute." Își întoarce fața spre mâ na mea și își apasă buzele pe încheietura mea. "Am avut o
revelație."
În mașină ? Ritmul meu cardiac sare. "Ce vrei să spui?"
"Mi-am dat seama că am fost în negare de câ nd..." Privirea lui coboară momentan spre gura
mea, apoi se întoarce la ochii mei. "De o vreme."
"Negarea în legă tură cu ce?"
Se apropie mai mult, își trece mâ inile prin pă rul meu și îmi ține obrazul pe pieptul lui. "Să
nu-i dă m încă un nume."
Iubirea îmi vine în minte, fă ră să fie solicitată , urmată rapid de îmbrățișare. Instinctiv,
brațele mele se înfă șoară în jurul trunchiului să u. Mâ inile mele se prind de spatele vestei lui de
lâ nă și, mușchi cu mușchi, mă relaxez împotriva lui. Degetele lui se preling pe coloana mea
vertebrală , tră gâ nd fiori din cap pâ nă în degetele de la picioare. Cercul brațelor lui se strâ nge,
iar fiecare moleculă din mine devine hiperconștientă de fiecare centimetru din corpul lui.
Înă lțimea sa impună toare și fizicul să u dur se simt intimidante și protectoare, imobile și
calde, ciudate și minunat de corecte.
Tată l meu obișnuia să mă îmbră țișeze și îmi lipsește acea dragoste cu o durere de inimă
atroce. Stogie mă iubește într-un mod ne-îmbră țișă tor, ca un unchi protector. Dar asta e toată
experiența mea cu acest concept.
Să explorezi ceva precum dragostea cu Emeric este teribil de nesă buit. Este prea volatil,
imprevizibil și nebunește de intens. Ar putea să o dea într-o zi și să o ia înapoi în ziua
urmă toare? M-ar tachina cu ea, m-ar face să o implor și ar folosi-o împotriva mea?
Chiar și așa, aș prefera să o primesc în rații decâ t să nu o am deloc.
 Doar că e profesorul meu. Mi-a spus clar că nu mă pot îndră gosti de el. Ș i el iubește o altă
femeie.
Ce anume sunt eu pentru el? Stomacul îmi clocotește de gelozie și de neliniște, dar nu mă
doare la fel de tare cu brațele lui care mă țin aproape și cu gura lui care se odihnește în vâ rful
capului meu.
Orice ar fi... lucrul ă sta pe care l-a negat, se pare că îi face inima să bată cu putere. Sau poate
că îmbră țișarea provoacă acele bă tă i puternice în urechea mea. Poate că e același lucru.
Îmi înclin capul și mă uit la el. "Ț i-e frică ?"
Îmi dă drumul și se dă înapoi, concentrâ ndu-se asupra mâ inii sale în timp ce își netezește
cravata cu dungi albe și negre.
Strâ ng din dinți. La naiba, vreau ca el să -și asume sentimentele, nu să le retragă și să le
îndepă rteze. Îmi deschid gura să spun exact asta, dar ochii lui îi prind pe ai mei și uit să respir.
Acel moment... Doamne, se simte ca o viață întreagă . Mâ inile lui se încolă cesc în jurul gâ tului
meu, smulgâ ndu-mă într-un să rut atâ t de mistuitor încâ t mă atinge peste tot. Secundele trec ca
niște ore. Mâ ngâ ierea gurii lui îmi ră pește puterea din genunchi. În clipa în care își oferă limba,
un fior de electricitate îmi stră bate pielea. Gemetele lui blâ nd vibrează pe buzele mele,
provocâ nd o pulsație caldă între picioarele mele. Iar ră spunsul lui...
"Da." Mâ inile lui îmi strâ ng gâ tul, confortabil, posesiv, în timp ce îmi să rută un traseu
înfioră tor pâ nă la urechea mea și ră cnește: "Mi-e teamă ."
Degetele mele îi gă sesc pă rul și îi trag gura înapoi spre a mea. "Ț i-e frică de?"
"Să fii prins." Ne întoarce, mă apasă cu spatele de perete și îmi șoptește printre lingeri de
drog de-a lungul buzelor mele. "Să merg la închisoare."
Vreau să mă cert, dar nu am voce, nu am suflu, doar gura lui pă că toasă și sprijinul pieptului
lui puternic împotriva mea.
Își înclină capul, împletind limbile noastre, mai adâ nc, mai repede, iar eu plutesc pe curenții
termici care se zvâ rcolesc între noi. Chiloții mei sunt umezi, iar temperatura corpului meu a
ajuns la niveluri febrile. Bumbacul că mă șii mele și elasticul sutienului mă mă nâ ncă și îmi
strâ nge pielea. Vreau să mi le scot.
"Mi-e teamă să nu te ră nesc." Își înclină capul în direcția opusă , un nou unghi, mâ ngâ indu-
mi gura de parcă nu ar putea ajunge suficient de adâ nc. "Dar nu mă opresc, Ivory." Un alt să rut
înfometat. "Ești a mea."
Un sentiment de apartenență mi se umflă în piept. Mă simt atâ t de mare și de plin și prea
frumos ca să fie adevă rat. Nu știu dacă pot avea încredere în el. Pe mă sură ce mă clatin, că ldura
și puterea lui dispar, lă sâ ndu-mă să mă legă n de perete.
Mă apucă de încheietura mâ inii și mă trage în fața lui pe hol, îndreptâ ndu-mă înainte. Încerc
să fac un pas șovă ielnic, dar el este în spatele meu, degetele lui puternice alunecâ nd de la talia
mea, peste șolduri și încolă cindu-se în jurul coapselor mele.
Gura lui îmi urmă rește linia umă rului și îmi ciugulește gâ tul. Se oprește la urechea mea, cu
un ton ră gușit. "Ultima cameră pe dreapta."
Cu o inspirație șovă ielnică , merg înainte. Pașii lui se tâ ră sc la câ țiva pași în urmă , iar eu nu
mă pot abține să nu-mi încordez gâ tul pentru a-i susține privirea încinsă . Câ nd ajung în pragul
ușii, pivotez și mă întorc înă untru, atenția mea fiind paralizată de toate emoțiile fă ră nume care
îi întă resc expresia firavă .
 Ar trebui să fiu neliniștit. Ar trebui să fiu al naibii de îngrozit. Dar el nu e Lorenzo sau
Prescott sau nenumă rații alții care mă fac să vreau să mor. Emeric m-a fă cut să mă simt mai viu
în seara asta decâ t m-am simțit în ultimii 17 ani.
La periferia vederii mele se ză rește un pat, niște mobilă , o mulțime de griuri și negre.
Dormitorul lui? Nu mă uit în jur, nu-mi abat privirea de la bă rbatul care își pune în pericol
cariera, libertatea, pentru a fi cu mine.
Se apropie mai mult, apropierea lui copleșitoare mă alungă înapoi, încet, fă ră suflare, mai
adâ nc în cameră . Oare își va pune întrebă rile acum? Oare adevă rul îl va dezgusta pâ nă la ură ?
Au fost atâ t de puțini oameni în viața mea care să creadă în mine. Nu pot suporta gâ ndul de a
pierde acea privire protectoare de pe fața lui.
Mă prinde de talie și mă trage de el, cu vocea lui joasă și guturală . "Nu ai idee ce-mi face
asta."
"Ce?"
"Felul în care te holbezi la mine de parcă aș valora mai mult pentru tine decâ t" - se uită prin
cameră - "o casă mare și luxoasă ."
O roșeață arză toare îmi stră bate obrajii. Ce vrea să spună ? Că , pentru că sunt să racă , ar
trebui să fiu o vedetă și să mă holbez la lucrurile lui? Îmi pasă mai mult de el decâ t de toți banii
din lume. Dar poate că n-ar trebui să fac asta. Poate că el crede că sunt o liceană îndră gostită .
Îmi îngustez ochii. "Mucegaiurile din acest loc... Sunt peste tot. Modele festonate pe tavanul
din sufragerie, panouri pă trate pe pereți, șine de scaun pe toată lungimea holului. Aș putea să le
dezlipesc pe toate și să le pun la vâ nzare în timp ce tu..."
"Brat." Fața lui frumoasă se despică într-un zâ mbet în timp ce mă dă pe spate și mă așează
pe marginea saltelei.
Mă lasă acolo și se îndreaptă cu pași mari spre dulap. În timp ce-și golește buzunarele, sunt
lovit de o doză puternică de realitate. Sunt în dormitorul domnului Marceaux. Stau pe patul lui.
Privindu-l cum face lucruri, lucruri personale în spațiul să u privat, la care nimeni altcineva din
școală nu a fost martor.
Cu spatele la mine, își pune portofelul și cheile într-un vas de lemn. Urmează telefonul și
ceasul mecanic. Vesta îi cade pe spă tarul unui scaun din piele rigidă . Îi urmează cravata.
Câ nd mâ inile îi cad la centură , îmi vine să respir.
Se mută cu fața spre mine, iar degetele îi desfac încet catarama. "Este timpul să abordă m
problema pe care am evitat-o."
Stomacul mi se scufundă , iar un val de vertij mă cutremură .
Își eliberează cureaua, o înfă șoară și o așează pe noptiera de lâ ngă pat.
"Fă ră minciuni." Își strâ nge mâ inile la spate, umerii pă trați îi întind bluza albă cu nasturi pe
piept, iar privirea i se înă sprește. "A omite este același lucru cu a minți."
La naiba! Îmi strâ ng ochii. Rahat, rahat nenorocit.
"Ivory."
Deschid ochii și îl gă sesc studiindu-mă . Bineînțeles că da. Mereu mă privește. Mereu vede
prea mult. Îmi mușc buza. Asta nu se va sfâ rși bine.
"Probabil că o să -mi pierd din nou cumpă tul." Se uită la pantofii lui, zâ mbind în sinea lui.
"Din moment ce se pare că nu reușesc să -mi controlez temperamentul atunci câ nd ești tu." Își
ridică privirea sub un vă l de gene groase. "Amintește-ți ce ți-am spus despre asta."
Sprâ ncenele mi se încruntă în timp ce mă gâ ndesc. "Nu ai lovit niciodată o femeie la mâ nie?"
"Bună fată ."
 Plă mâ nii mi se dilată , inhalâ nd aceste cuvinte.
Îngenunchează în fața mea, cu pieptul atingâ ndu-mi genunchii închiși și cu mâ inile pe
șoldurile mele. "Ș tiu că ai nevoie de bani. Am dedus că Prescott și Sebastian te plă tesc." Ochii lui
scâ nteiază de furie. "Spune-mi cum și câ nd a început aranjamentul."
Vreau să -i mâ ngâ i fața, dar unghiurile structurii sale osoase par brusc prea ascuțite, prea de
neatins. Așa că îmi așez palma pe pielea caldă a antebrațului să u, unde se odihnește lâ ngă
coapsa mea. "O să -ți spun. Îți promit. Dar ce se va întâ mpla cu educația mea și cu Leo...?".
"Leopold nu este nici aici, nici acolo. Aceasta nu este o conferință elev-profesor." Se
schimbă , îmi apucă tivul fustei și mi-l împinge pe coapse pâ nă câ nd se așează chiar sub chiloți.
Îmi țin genunchii strâ nși, dar nu mă împotrivesc.
"Aici suntem noi doi, Ivory." Degetele lui alunecă pe sub țesă tura încrețită , trasâ nd curbura
ascunsă dintre picioarele și șoldurile mele. "Suntem doar un bă rbat și o femeie, care
împă rtă șesc un moment intim de sinceritate."
Îmi place sunetul ă sta aproape la fel de mult ca și atingerea liniștitoare a degetelor lui. Între
noi se întinde o cesură tă cută , în timpul că reia timpul nu este numă rat sau câ ntă rit. În cele din
urmă , mâ ngâ ierile lui mă calmează suficient de mult pentru a vorbi.
"În primul an de facultate, eram disperată după prieteni, disperată să mă integrez și m-am
oferit să -i ajut pe unii dintre copii cu temele." Sudoarea îmi prelinge mâ inile, iar eu mi le
încleștez peste pliul coapselor mele încleștate și goale. "Doar bă ieții au acceptat ajutorul meu.
Prescott și prietenii lui. La un moment dat, în acel prim an, meditațiile mele s-au transformat în
faptul că le fă ceam temele în locul lor."
"Ș i ce am vă zut în mașină ?"
"M-au atins, s-au să rutat și mi-au luat lucruri pe care nu am vrut să le dau."
Emeric se ridică , cu mâ inile ră scolindu-și pă rul în timp ce o simfonie violentă se ciocnește și
vibrează în ochii lui.
"Au luat lucruri..." Își lasă brațele jos și își flexează pumnii în lateral. "Explică asta."
Îi spun cum am amenințat că nu-i mai ajut, cum s-au oferit să mă plă tească dacă continui și
câ t de mult aveam nevoie de venit pentru a-mi pă stra casa. În momentul în care am ajuns la
partea în care le luau mai mult decâ t temele, Emeric se plimbă cu pași furioși prin cameră .
Dacă are de gâ nd să se descarce, are spațiul necesar pentru a o face. Adică , e cel mai mare
dormitor pe care l-am vă zut vreodată , fă ră nimic pe podea care să -l împiedice. Pentru un tip, e
surprinză tor de ordonat.
Ș i pentru o fată care se află într-o cușcă cu un leu care se plimbă , mă simt ciudat de
detașată . Chiar eliberată .
În cele din urmă , exprimarea acestor lucruri este eliberatoare, iar el absoarbe fiecare
cuvâ nt ca și cum l-ar tră i, îl simte. Da, este furios, dar nu și-a îndreptat niciodată furia spre
mine. Îi pasă suficient de mult încâ t să fie supă rat pentru mine.
Se oprește în fața mea, cu fața la fel de roșie ca și încheieturile umflate. "Le-ai spus nu?"
Îndreptâ ndu-mi privirea spre Doc Martens, dau din cap. "Pentru o vreme."
"Definește o vreme."
"În primii doi ani."
"Te-au violat. Ani de zile." Vocea lui tă ioasă se transformă în vuiet. "Uită -te la mine!"
Privirea mea sare la a lui. Groaza care îi marchează fața îmi face inima să bată atâ t de tare
încâ t mă doare.
Cum să explic aceste lucruri jenante câ nd nici mă car nu sunt sigur de nimic? "Nu știu."
 "Nu există "nu știu", Ivory." Își apucă ceafă cu ambele mâ ini și pă șește în cerc strâ ns. "Ori
erai de acord, ori nu erai. Care dintre ele este?"
"Uneori, mă simt prins în capcană de circumstanțe. Uneori, sunt ținut în jos. Alteori, las
lucrurile să se întâ mple."
"Lasă să se întâ mple", repetă el cu venin. "Pe naiba!"
Hohotul strigă telor lui mă lovește în umeri. Se învâ rte și se izbește cu pumnul în perete,
smulgâ ndu-mi un oftat din gâ t.
Sar de pe pat, îmi dau fusta jos și mă apropii cu grijă de spatele lui. "Emeric."
Mai face o gaură și încă una, brațele i se îndoaie și se contractă odată cu impactul, în timp ce
praful și tabla de piatră explodează în jurul lui.
"Emeric, oprește-te!"
Ră suflâ nd greu, își sprijină un antebraț de perete, își sprijină fruntea pe braț și își înclină
capul ca să mă privească . "Care dintre nenorociții ă ia ți-a luat virginitatea?"
"Nimeni de la Le Moyne." Fac un pas mai aproape, la îndemâ nă . "Am fost deja..." Folosit.
Distrusă.
Întinde mâ na și mă trage împotriva lui, prinzâ ndu-mă între pieptul lui bombat și perete.
Sâ ngele și praful acoperă încheieturile mâ inii pe care o ridică pentru a-mi mâ ngâ ia ușor
obrazul. "Sunt mai multe lucruri pe care nu mi le-ai spus."
Mai mulți bă rbați care iau. Mai mult adevă r de împă rtă șit. Îi voi spune totul, pentru că nu m-
a îndepă rtat, nu m-a privit nici mă car o dată cu repulsie.
Își lasă fruntea pe fruntea mea, cu degetele sprijinite de obrazul meu, și spune încet: "Vreau
să te biciuiesc pentru că ești atâ t de al naibii de neinformată în privința violului".
Dar învă ț diferențele, precum și în cine să am încredere și câ nd să cer ajutor. Întotdeauna
am crezut că cel mai sigur loc în care să mă duc este în capul meu, că nimeni nu-mi poate face
ră u acolo. Dar, stâ nd între un zid spart și bă rbatul furios care l-a distrus, nu m-am simțit
niciodată mai în siguranță .
Îi țin mâ na pe fața mea și îi întâ lnesc privirea pasională . "Am încredere în tine."
Toate secretele mele dezgustă toare m-au prins din urmă . Dar, pentru prima dată în viața
mea, nu trebuie să le înfrunt singură .
OceanofPDF.com
Stă pâ nirea de sine este o glumă , iar partea imperturbabilă a creierului meu se pierde sub
imagini înfioră toare cu Ivory încolțit, ră nit și singur. Mâ inile îmi tremură în timp ce mă clatin la
limita brutalită ții maniacale, mistuit de genul de durere de cap pulsatilă care nu poate fi alinată
decâ t prin vă rsare de sâ nge.
Ș tiam că a fost abuzată sexual, dar o parte din mine credea că era în trecut, ca și cum ar fi
fost un singur moment îngrozitor din viața ei. Nu mi-am imaginat niciodată ani de viol.
Câ ți nenorociți va trebui să omor? Ș i în timp ce-mi voi ucide calea prin coșmarurile ei, cum
mă voi opri să nu devin eu însumi cel mai ră u dintre toți?
Pă rerea lui Ivory despre sex este cel mai probabil deteriorată pâ nă în iad. Cum va reacționa
la sexul cu mine? Se va bloca? O împing prea repede? Ce dracu' să fac acum, dacă fac ceva, în
ceea ce privește relația noastră ?
Inima îmi tună mai tare, mai repede, mușchii mi se dilată odată cu direcția gâ ndurilor mele.
"Hei." Îmi ține mâ na mea dureroasă pe obrazul ei. "Iar te-ai încordat."
Cred că e mai nebună decâ t mine. Nu se strâ mbă și nici nu încearcă să pună o distanță de
siguranță între noi. În schimb, îmi oferă un zâ mbet blâ nd și se uită la mine cu niște ochi că prui
uriași și plini de încredere.
Da, am adus-o acasă pentru a o ține în siguranță , dar ea nu are idee câ t de aproape sunt de a
ceda. Întregul meu corp tremură să o aplec și să i-o trag atâ t de tare încâ t tot ce-și amintește e
de mine. Ș i asta o va distruge.
Fac un pas înapoi și înfig un deget tremurâ nd spre pat. "Stai jos."
Își netezește fusta și urmează ordinul meu, aruncâ nd o privire nervoasă spre cureaua de pe
noptieră .
Îmi simt palma fierbinte și dureroasă , brațul meu se încordează pentru a învâ rti cureaua.
Mai puțin din cauza furiei și mai mult pentru că sunt disperat să las în urmă tot rahatul ă sta și
să -mi petrec restul nopții bă tâ nd-o pâ nă la fericire orgasmică .
Dar nu e ca și cum aș putea să mă duc la ea cu o curea în mâ nă . Asta ar sabota încrederea ei.
Trebuie să o învă ț că există o durere mai bună și mai semnificativă decâ t cea pe care a tră it-o.
Cea de bunăvoie.
Pentru a face asta, trebuie să mă adun.
Cu respirații mă surate, îmi iau o clipă pentru a mă ră sfă ța cu frumusețea ei, absorbindu-i
nasul perfect strâ mbat, tenul cafeniu și pă rul negru și stră lucitor. Dar îndră zneala din ochii ei,
tă ria din zâ mbetul ei și potența aurei ei sunt cele care mă liniștesc. Este imposibil să nu
gravitezi în jurul ei, să nu fii captivat de grația și tenacitatea pe care le emană .
În timp ce mă uit la ea, îmi dau seama cu o claritate uimitoare că nu are nevoie de mine
pentru a-și ucide trecutul. L-a tră it deja și a ieșit din el cu mai multă tă rie de caracter decâ t
orice altă persoană pe care o cunosc.
Dar are nevoie de mine să o ascult, să o sprijin fă ră să -mi pierd capul și, mai presus de toate,
să o protejez de orice ră u viitor.
Cu un puls mai stabil și cu durerea de cap dispă rută , mă ală tur ei pe marginea patului, cu
picioarele lâ ngă ale ei pe podea. Aplecâ ndu-mă peste poala ei, îi ating gleznele. Îi disprețuiesc
pantofii ei lipiți încă din prima zi în care i-am strecurat în picioare. Nu sunt suficient de buni
pentru ea, iar faptul că o vă d cum umblă în ei să ptă mâ nă de să ptă mâ nă mă face să vreau să -i
dau fiecare bă nuț pe care îl am.
Îi împing pantofii mici și negri de pe tocuri și îi las să cadă pe podea. Dacă ar ști câ ți pantofi
de schimb mă rimea șapte i-am cumpă rat. Tot dulapul din spatele meu este plin, nu doar de
pantofi, ci și de haine și genți și... Iisuse, par o psihopată , chiar și în mintea mea.
Nici mă car nu sunt un cumpă ră tor. Ură sc asta. Dar, în ultimele cinci să ptă mâ ni, a fost cea
mai benignă modalitate pe care am gă sit-o pentru a-mi canaliza obsesia mea nepotrivită față de
ea.
Adunâ nd-o pe o parte în poala mea, mă deplasez pe saltea și mă înclin spre că pă tâ iul
patului.
Cu brațele mele înfă șurate în jurul cadrului ei delicat, îi mâ ngâ i spatele. "Povestește-mi
despre prima ta dată . Câ ți ani aveai?"
Își odihnește obrazul pe umă rul meu, cu vocea ei ezitantă . "Du-te tu prima."
Un Răspunde-mi indignat îmi crește în gâ t, dar îl înghit, amintindu-mi că sinceritatea merge
în ambele sensuri.
Îi să rut tâ mpla. "Aveam șaisprezece ani. La fel și ea. O prietenă de vară . A fost..." Drăguț.
Ciudat. De vanilie. "Neplă cută . Ne-am despă rțit la scurt timp după aceea."
Se agită cu nasturele că mă șii mele sub bă rbie. "E o nebunie că vreau să o vâ nez și să îi scot
ochii pentru că a avut parte de acea primă întâ lnire fără evenimente cu tine?".
Un râ s izbucnește din pieptul meu, în timp ce îmi flexez mâ na umflată în poala ei. "Dacă asta
e o nebunie, probabil că ar trebui să fiu internat." Pentru că sunt incontrolabil, nebunește, violent
de protector față de această fată.
Ea chicotește încet, iar degetele ei trasează cercuri în jurul mizeriei de pulpă de pe
articulațiile mele. "Vreau să -ți cură ț mâ inile."
"Câ nd vom termina."
În poziția ei laterală în poala mea, se sprijină de pieptul meu și își prinde un braț în jurul
spatelui meu, apă sâ ndu-și fața în gâ tul meu, ca și cum ar vrea să mă țină aproape.
Eu nu plec nică ieri.
"Aveam treisprezece ani câ nd am fost prima dată ."
Închid ochii și îmi amintesc să respir.
"Prietenul fratelui meu a fă cut-o, în spatele casei mele, pe scă ri."
Mă apucă furia. La naiba, mă scuip din fiecare por din corpul meu. Fratele ei e cu nouă ani
mai mare decâ t ea. Dacă prietenul e de aceeași vâ rstă , molestatorul ă la bolnav și murdar avea
22 de ani câ nd i-a futut trupul de 13 ani.
 E tot ce pot să fac să stau acolo, să o țin împotriva mea și să nu explodez într-un acces de
furie balistică . "Vâ rsta lui?"
Ea se deplasează pe pieptul meu și își înfă șoară brațele în jurul umerilor mei, sprijinindu-și
fruntea de partea mea. "Aceeași vâ rstă ca și tine."
Ș tiu că o strâ ng prea tare câ nd scâ rțâ ie și își înfige unghiile în gâ tul meu. Întrebă rile se
îngră mă desc printre vibrațiile mâ râ itoare din gâ tul meu, dar nu am cum să formez sunete
sofisticate acum, dară mite cuvinte.
Mă mâ ngâ ie pe umă r de parcă ar mâ ngâ ia un câ ine turbat. "I-am spus nu, m-am luptat cu el,
l-am urât. Ș tiu ce înseamnă asta acum, dar nu am înțeles atunci."
"Ivory..."
"Lasă -mă să termin." Se înclină de la pieptul meu, privind fix la ușa de la baia principală în
timp ce degetele ei se joacă cu nasturii de la că mașa mea. "După ce s-a întâ mplat, am fost destul
de ză pă cit la cap. Am lă sat pe oricine și pe oricine să facă sex cu mine, ca și cum încercam să -mi
demonstrez mie însă mi că nu sunt slabă . Nu am vrut să plâ ng prin asta. Am vrut să mi-o
însușesc, de genul 'Mă descurc. O fac". Ș i el și el și el și..."
"Câ te?" Am rostit printre dinții încleștați.
Ea clipi și clă tină din cap. Câ nd clipește din nou, ochii îi stră lucesc de lacrimi. "Nu a mers așa
cum mi-am dorit."
"Nu te mai smiorcă i și spune-mi câ ți "el" au fost."
Falca i se fixează și mă privește cu o privire plină de lacrimi. "Nu știu, bine? Ș aizeci?
Optzeci? Mai mult? Nu țin socoteala pentru că nu vreau să știu!"
Mi se întă rește stomacul. La naiba, sunt cu zece ani mai în vâ rstă decâ t ea, iar șaizeci
înseamnă de două ori mai mulți parteneri decâ t am avut. Ș i ă sta e numă rul ei mic.
Atenția ei revine la baie. "Dă -i drumul și spune-o. Sunt o curvă . O curvă dezgustă toare."
Îi prind bă rbia într-o strâ nsoare dură și îi trag fața spre mine, cu un ton aspru. "Să nu-mi pui
niciodată cuvinte în gură ."
Câ nd îi dau drumul, ea își trage genunchii între piepturile noastre, fundul ei ferm se înfige în
coapsele mele, unde se așează lateral în poala mea. Picioarele ei se strâ ng să se închidă
imposibil de strâ ns, în timp ce se uită din nou la baie. Primul meu gâ nd este că trebuie să facă
pipi. Dar, avâ nd în vedere conversația, știu că se întâ mplă altceva.
Îi trag pă rul după ureche și îmi plimb degetele pe gâ tul ei. "Prescott... te-a atins sau a fă cut
sex cu tine înainte să ajung eu în seara asta?"
Își strâ nge genunchii în brațe, iar expresia i se întunecă . "Nu."
Nu credeam asta, dar faptul că a fost prinsă în poziția asta probabil că îi face ră u la cap.
"Spune-mi de ce te holbezi la baie".
Genele ei se lasă în jos. "Mi-ar plă cea foarte mult să ... să fac un duș."
"Pentru că ?"
"Sunt murdară ", șoptește ea.
Dinții îmi strâ ng. Va fi nevoie de o groază de timp și ră bdare ca să -i repar demnitatea, iar eu
încep chiar acum.
"Ș tii ce s-a întâ mplat în momentul în care l-am scos pe Prescott din mașina aia? Mi-am
afirmat dreptul de proprietate asupra ta. Ș tiu că nu înțelegi semnificația acestui lucru, așa că o
voi face simplu." O apuc de gâ t și îi țin privirea. "Ești a mea. Asta înseamnă că fiecare centimetru
din trupul tă u superb, fiecare gâ nd din capul tă u și fiecare cuvâ nt care iese din gura ta are
impact asupra mea. Să te numești murdară sau orice alt adjectiv jignitor este o insultă la adresa
fetei mele, lucru pe care nu îl voi tolera. Spune-mi că înțelegi."
Gâ tul ei se relaxează pe palma mea, ochii ei rotunzi și iscoditori. "Înțeleg."
Al naibii de frumos.
Îi eliberez gâ tul și îi ating joncțiunea genunchilor ei închiși. "Desparte-ți picioarele."
Fusta subțire nu va permite prea mult, dar am nevoie de suficient spațiu doar pentru mâ na
mea.
Se holbează la degetele mele, iar ochii ei mari se îndreaptă spre ai mei. Ceea ce vede pe fața
mea netezește liniile de îngrijorare de pe fața ei. Brațele îi cad pe lâ ngă corp și, respirație cu
respirație, își deschide genunchii.
La naiba, mă doare să o dezbrac și să gust fiecare curbă glorioasă a corpului ei. Vom fi atâ t
de să lbatici împreună , ne vom lupta și vom fi nesă buiți, murdari și beți de plă cere. Simt
promisiunea asta agitâ ndu-se în aerul dintre noi, scuturâ ndu-mi picioarele sub fundul ei și
alunecâ ndu-mi palma în timp ce-mi alunec degetele pe interiorul coapsei ei.
Cu câ t ajung mai adâ nc sub fusta ei, cu atâ t pielea ei este mai caldă și mai umedă . Îi
urmă resc expresia în că utarea unor semne de panică și mă apropii mai mult de pă să rica ei.
La un centimetru de ținta mea, îi mâ ngâ i coapsa, tachinâ nd-o. "Nu am de gâ nd să șterg
comentariul tă u de ură de sine cu cuvinte înflorate precum Ești frumoasă și sexy și perfectă,
pentru că bă nuiesc că le-ai auzit pe toate, cel mai probabil rostite pe respirații grele care te
bâ ntuie câ nd dormi."
Buza de jos îi tremură , iar restul corpului ei este nemișcat și rigid.
"În schimb, am să -ți ară t exact câ t de puțin murdar ești." Îi ating între picioare chiloții.
Satinul umed îmi întâ lnește degetele, iar penisul meu se sprijină de șoldul ei. Doamne, o
vreau. E o senzație de umflă tură , de constrâ ngere la baza coloanei vertebrale, fă câ ndu-mi
coapsele să se încleșteze și bilele să mi se strâ ngă . Nu știu cum o să mă opresc să nu o iau ca pe
orice alt nemernic barbar, odată ce voi înlă tura barierele dintre noi.
Ochii ei se blochează în ochii mei în timp ce mă apucă de antebraț, fă ră să mă împingă , ci
alunecâ ndu-și degetele de-a lungul mușchiului, ca și cum ar simți cum se mișcă .
Îmi ră sucesc încheietura mâ inii și îmi agă ț un deget sub marginea de satin dintre piciorul și
pă să rica ei. Cu o cursă lungă și lentă , îmi glisez atingerea de la deschiderea ei pâ nă la clitoris,
despă rțindu-i carnea și savurâ nd senzația firelor scurte și moi de pă r. Pe mă sură ce fac o altă
mă turare, și încă una, ea devine din ce în ce mai umedă . Pă să rica i se umflă , picioarele îi
tremură , iar eu sunt al naibii de încâ ntat la ideea de a-i oferi plă cere într-un mod în care nimeni
nu a mai fă cut-o pâ nă acum.
Își plantează picioarele pe saltea, agă țâ ndu-se de brațul meu cu ambele mâ ini. Sâ nii ei plini
se ridică și coboară în timp ce sunetul seducă tor al respirațiilor ei alungă liniștea din cameră .
Buzele ei întredeschise, fundul ei îndoit pe picioarele mele și senzația de excitare care îmi
acoperă degetele mă excită într-un mod pe care nu l-am mai vă zut niciodată . Acest lucru atinge
mult mai adâ nc decâ t presiunea rigidă dintre picioarele mele. Ea este în venele mele,
înflă că rată și fă ră greutate. Ea este în capul meu, ca o șoaptă de promisiuni. Ea este în inima
mea, înmuindu-mi-o, reparâ nd-o și fă câ nd-o să pompeze din nou.
Îmi scot mâ na și o duc la gură . Ț inâ ndu-i privirea, îi sug fiecare deget, încet, deliberat. "Ai un
gust murdar, Ivory. În sensul cel mai plă cut, delicios și captivant al cuvâ ntului."
Maxilarul ei se pră bușește într-un oftat fă ră sunet. Își închide gura, o deschide din nou, dar
eu o întrerup cu un să rut. Mâ inile mele alunecă pe fața și pe pă rul ei, ținâ nd-o la mine în timp ce
îi vâ nez limba, o prind și i-o încurc cu a mea. Ea mă urmează , cu mâ inile pe cap, gemâ nd în gura
mea și lingâ ndu-mi gustul de pe buze.
Am nevoie de bobine joase și strâ nse în corpul meu. Cadrul patului scâ rțâ ie în timp ce o
să rut mai adâ nc, o trag mai aproape, o urmă resc cu degetele și cu dinții, cerâ ndu-i în tă cere să
ia tot ceea ce îi dau, pentru că e numai al ei. Eu sunt al ei.
Își mută buzele peste ale mele, cu vocea ei ră gușită . "La naiba, tu... chiar știi cum să să ruți."
Expirația ei înă bușitoare sculptează un spațiu în plă mâ nii mei și, cu fiecare respirație mică a
ei, acel spațiu devine din ce în ce mai plin. Câ nd își cură ță gâ tul, îi aud întrebarea în inspirația
care urmează . Și acum?
Am și eu întrebă rile mele, mai multe decâ t minutele ră mase în noapte. Dar ea nu a mâ ncat,
epuizarea îi apasă greu pe pleoape și nu pă ră sim această cameră pâ nă câ nd nu va învă ța o lecție
crucială .
Cu mare reticență , o dau jos din poala mea și o așez pe pat. Privirea ei cade instantaneu pe
cortul din pantalonii mei. Ar putea foarte bine să se obișnuiască cu asta.
Mă ridic în picioare și îmi apuc lungimea rigidă , forțâ nd-o lateral în pantaloni. "Cu multe
să ptă mâ ni în urmă , ai spus că nu vrei să fii legat, cu că luș, legat și orice altceva crezi că
însoțește aceste lucruri." Mă întind după centură și o înfă șor în două , ținâ ndu-mă bine de
capete. "Dar te-ai gâ ndit la asta."
Se uită fix la cureaua de piele și își freacă mâ inile pe genunchi. "Nu m-a deranjat bă taia."
"Este un adevă r pe jumă tate. Încearcă din nou."
Frustrarea îi încrețește fruntea. "Bine, mi-a plă cut. Dar asta nici mă car nu are sens. A fost
umilitor și dureros."
"Definește durerea."
"A fost... nu știu. Ar fi trebuit să mă sperie. În schimb, m-a fă cut să mă simt cald și pufos
peste tot. Poate pentru că tu nu mă sperii. Pentru că ... îmi place..." Își lasă privirea în mâ inile ei.
"Uită -te la mine."
Ea o face, dinții ei tă indu-i buza. "Îmi place de tine. Mă faci să -mi doresc lucruri pe care nu
le-am..." Își întoarce privirea și se întoarce repede la mine. "Vreau bă tă i și să rută ri și... mai
mult."
"Bună fată ." Stâ nd deasupra poziției ei aplecate, îi cuprind bă rbia cu mâ na liberă și îi să rut
gura.
În momentul în care limbile noastre se conectează , mă pierd în alunecarea senzuală și fă ră
scop a buzelor noastre. Ea este o fantezie în carne și oase, nelegată de convenții, vibrâ nd sub
mâ inile mele și cerâ nd să fie dirijată .
Mă îndrept și fac un pas înapoi. "Durerea pe care ai experimentat-o cu alți bă rbați... A fost
inacceptabilă , Ivory, pentru că a fost neconsensuală ." Punctez fiecare silabă cu un ton sever.
"Nu ești tu vinovată . Nu te vei învinovă ți niciodată . Spune da dacă înțelegi."
Ea stă mai înaltă , bă rbia i se ridică mai sus. "Da."
Această lică rire de încredere în postura ei face minuni pentru ego-ul meu. Facem progrese,
și la naiba dacă asta nu mă întă rește ca o stâ ncă .
Îmi lă rgesc poziția, cureaua cu buclă atâ rnâ nd de lâ ngă mine. "La fel ca la bă taie, am să -ți
ară t o durere bună . Genul de durere pe care o controlezi. Vei avea toată puterea aici, pentru că
în momentul în care spui "nu"...".
Umerii i se încordează , amintindu-i că , din experiența ei, acel cuvâ nt este un nenorocit
inutil.
 O nouă flacă ră de furie îmi lovește sâ ngele. Îmi trec o mâ nă prin pă r și respir adâ nc.
"Scă rpinați asta. Dă -mi un cuvâ nt pe care l-ai folosi în mod natural în loc de "nu". Ceva care..."
"Scriabin."
Viteza cu care scuipă asta mă șochează . Ș i de ce un compozitor rus? În timp ce mă holbez la
umbrele ochilor ei că prui și noroioși, decid că Scriabin este mai degrabă potrivit, avâ nd în
vedere calitatea conflictuală și disonantă a muzicii sale.
Îmi flexez mâ na, cu inima bă tâ nd să lbatic. "Câ nd spui Scriabin, mă opresc."
Îmi scrutează fața, umerii și cureaua din mâ nă . O încruntare i se trage pe gură .
"Am nevoie de încrederea ta, Ivory."
Își ridică privirea, cu buzele întredeschise. "O ai."
"Arată -mi." Durerea din penisul meu se amplifică . "Picioarele pe podea și pieptul pe saltea."
Câ nd se supune, strâ nsoarea din interiorul coastelor mele se relaxează .
Pă șesc în spatele ei și urmă resc bucla de piele pe piciorul ei și peste fundul ei rotund.
Mâ inile mele continuă să urce în sus, ținâ nd cureaua în timp ce îi întind brațele deasupra
capului. "Spune-mi de ce ești pedepsită ".
Cu degetele încolă cite în plapumă , își sprijină obrazul de pat și mă întâ lnește în ochi.
"Pentru că mi-am vâ ndut corpul."
"Asta nu e..." Simt tremurul indignă rii mele pâ nă în picioare. "Ascultă -mă . Erai într-o
situație disperată , iar nenorociții ă ia ți-au luat mai mult decâ t le-ai oferit. Te pedepsesc pentru
că te-ai bă gat în mașina aia în loc să vii la mine."
Începe să se ridice, dar eu o țin în jos cu greutatea mea, cu pieptul meu pe spatele ei și cu
scula mea flă mâ ndă pe fundul ei.
"Dar tu ești profesorul meu", spune ea, liniștită . "Nu știam ce vei..."
"L-ați avut și pe Stogie. Ș i poliția, serviciile sociale... Aveai opțiuni."
Mușchii ei se dezumflă sub mine. "Ai dreptate."
"Corect și supă rat. Ai refuzat ajutorul meu cu manualele, dar ai acceptat bani de la
nemernicii ă ia. Nu ai avut suficientă încredere în mine încâ t să mă confesezi, dar ai avut
încredere în bă ieții ă ia cu un aranjament periculos."
Ea dă din cap, cu gura moale în semn de acord. Dar știu că mintea ei trebuie să se gră bească
în viitor, că utâ nd noi soluții la problemele care persistă .
Îmi trasez buzele pe maxilarul ei. "Ești a mea, Ivory. Asta înseamnă că problemele tale sunt
ale mele. Facturile tale, grijile tale, siguranța ta..." Îi să rut colțul gurii. "Totul îmi aparține."
Ea eliberează un oftat greu.
Schimbâ ndu-mă în jos, îmi plimb mâ inile peste hainele ei. Umerii ei subțiri, curbura
coloanei vertebrale, fundul ridicat, este atâ t de multă feminitate de atins, de devorat și de
pipă it.
Mă ghemuiesc în spatele ei, cu mușchii vibrâ nd de emoție. Cu cureaua în mâ nă , o las să
simtă zgâ rietura pielii în timp ce îi alunec fusta pâ nă la talie. Coapsele tonifiate și pistrui, fundul
pervers și pielea cremoasă , pielea de gă ină și satinul roz... totul este al meu. Dar chiloții trebuie
să dispară .
În timp ce îi smulg picioarele și fac un pas înapoi, totul în mine se reduce la un instinct de
bază . Iisuse, la naiba, vreau în ea cu o ferocitate orbitoare, dar reușesc să -mi țin picioarele pe
podea și mâ na departe de sculă . "Care este cuvâ ntul tă u de siguranță ?"
"Scriabin", ră suflă ea, strâ ngâ nd plapuma în brațe.
 Vă zâ nd-o aplecată pentru mine, mă face să mă simt dureros în pantaloni, aproape rupâ nd
fermoarul. Se atinge câ nd e singură ? A satisfă cut-o vreodată un bă rbat? Mă îndoiesc, dar am
nevoie de o confirmare, chiar dacă asta mă tentează să o leg și să i-o trag pâ nă o rup.
"Încă o întrebare." Îi mâ ngâ i un deget pe coapsă și îl strecor prin carnea moale și umedă
dintre picioarele ei. "Ai avut vreodată un orgasm?"
OceanofPDF.com
Îmi presez fața în mirosul bă rbă tesc al așternutului lui Emeric și îmi forțez picioarele
tremurâ nde să mă împiedice să alunec pe podea. Aerul rece îmi perie spatele gol, iar degetele
lui... Sfinte Sisoe, degetele lui alunecă înainte și înapoi între coapsele mele, producâ nd cel mai
ciudat și mai revigorant tip de că ldură acolo jos.
Nu mă pot concentra la nimic altceva decâ t la traiectoria loviturilor lui, tot corpul meu
câ ntâ nd pentru ca el să continue să facă asta... asta... exact ceea ce face. Te rog, nu te opri, nu...
Se oprește, cuprinzâ ndu-mă în palma lui uriașă . "Nu voi repeta întrebarea."
Îmi apă s cu dinții în buză , urâ nd tonul lui aspru și neră bdă tor. Sau poate că îl ador.
"Nu știu. Eu... mă ating câ teodată ." Am încercat să creez acel Oh, da, chiar acolo! despre care
vorbesc femeile din cartierul meu, dar niciodată nu mă simt atâ t de bine pe câ t pretind ele. "Se
poate întâ mpla câ nd nu mă bucur?"
Mâ na lui se flexează pe pă să rica mea. "Toți nenorociții ă ia și niciunul dintre ei nu te-a
excitat." Își relaxează degetele, mâ ngâ ind leneș. "De acum încolo va fi altfel."
Urmă toarea lovitură se încolă cește pâ nă înă untru, împingâ ndu-mă într-o lume cu totul
nouă , diferită . Aerul îmi iese din plă mâ ni, iar corpul meu se strâ nge în jurul invaziei. Doamne, e
atâ t de... nedureros. Nu e uscat, nici ustură tor, nici prea strâ ns.
Cu uneltele alunecoase ale degetului, el se scufundă din nou și din nou. O plă cere topită ,
care mă duce în comă , îmi stră bate tot corpul. Sfâ rcurile mi se strâ ng, iar pulsul meu o ia razna.
Îmi înfigeam degetele de la picioare în covor, în timp ce sunetele sorbitoare ale ritmului să u
saturau încă perea.
Că ldura îmi urcă pe față . Ș tiu că este vorba de dorință , iar el a gă sit acel declanșator
misterios pentru a-mi elibera lubrifierea naturală , pentru a-mi ară ta cum să vreau asta. Dar mă
scurg pe toată mâ na lui. Este normal să fiu atât de murdar?
Se ghemuiește, îngropâ ndu-și degetul în mine în timp ce cealaltă mâ nă trage cureaua de-a
lungul coapsei mele. Pielea tremură pe mine, ca și expirațiile lui. Ș i vocea lui. "Atâ t de umedă ."
"Îmi pare ră u. Nu știu de ce..."
"Nu", mâ râ ie el, scufundâ ndu-și degetul înă untru și în afară , masâ nd și frecâ nd cu atâ t de
mult control. "Așa se simte să fii îngrijit, să primești plă cere de la cineva care vrea cu disperare
să ți-o ofere." Buzele lui îmi ating interiorul coapsei. "Ș tiu cum să -mi ating fata."
Ș tie cum să fie deopotrivă languros și masculin și cum să mă convingă să mă predau doar cu
puterea cuvintelor sale. Nu am mai fost niciodată cu cineva atâ t de puternic și de încreză tor,
care să ră mâ nă , de asemenea, suficient de calm pentru a mă atinge astfel.
 Degetele lui îmi pă ră sesc trupul, iar că ldura lui alunecă . Îmi întorc gâ tul și întrevă d ochii
adâ nci de culoare marină în timp ce el se îndreaptă și își trece mâ na umedă peste gură .
E a doua oară câ nd mă gustă . E obscen, dar fascinant în același timp.
Se dă la o parte. "Nu-ți mișca mâ inile."
Îmi ră sucesc degetele în așternutul de deasupra capului meu, chiar în timp ce aerul fluieră
în spatele meu. O lovitură de foc aterizează peste fundul meu, iar eu nu mă pot opri să nu-mi
smulg mâ na înapoi pentru a mă freca de durere.
Dar gura lui este deja acolo, sigilată peste că ldura înjunghiată , sugâ nd și lingâ nd. Mă prinde
de încheietura mâ inii, fixâ nd-o de saltea în timp ce buzele lui transformă durerea în cu totul
altceva. Mersul limbii sale alungă usturimea, lă sâ nd un fel de furnică tură drogantă pe pielea
mea.
Poate din cauză că a petrecut atâ t de mult timp atingâ ndu-mă mai întâ i, suspendâ ndu-mă
într-o stare de suprastimulare, dar nu mă încolă cesc câ nd se ridică pentru a se legă na din nou.
Corpul meu zvâ cnește deja ca un dependent. Vreau mai mult.
Doar că el nu lovește. Se îndepă rtează de pat cu pași hotă râ ți și dispare în interiorul
dulapului. Ce naiba?
O secundă mai tâ rziu, el apare cu o geantă neagră și o desface pe patul de lâ ngă capul meu.
Că tușele din piele cad pe saltea, urmate de curele de nailon.
Inima mea bate atâ t de tare încâ t ar putea îneca o orchestră . "Pentru ce e asta?"
Desface curelele, ghemuindu-se în timp ce le fixează de rama patului. "Dacă ți-ai fi mișcat
mâ na cu o secundă mai devreme, cureaua ți-ar fi tă iat degetele. Poate chiar le-ar fi rupt. Vom
face asta fă ră să -ți punem în pericol cariera de pianist."
Spune omul care lovește pereții.
Mă ridic pe coate și ară t spre articulațiile lui deteriorate. "Câ nd este urmă toarea ta
reprezentație simfonică ?"
"Două să ptă mâ ni." Își întinde mâ na umflată , apoi bate cu palma pe marginea patului.
"Brațele aici."
"Ai de gâ nd să mă legi?"
"Am să te protejez." Deschide prima manșetă din piele. "Aceasta sau cuvâ ntul tă u de
siguranță . Ia o decizie."
Mă imaginez în acele legă turi, prinsă în capcană și incapabilă să evadez în timp ce el îmi
bate fundul cu centura, îl să rută mai bine și mă face centrul universului să u. Nu mă forțează . Îmi
dă putere de alegere, îmi oferă posibilitatea de a mă duce undeva excitant câ nd nimeni
altcineva nu s-a deranjat vreodată să se intereseze.
Îmi sprijin obrazul de saltea și îmi întind brațele deasupra capului.
"Încrederea ta este amețitoare." Mâ inile lui sunt brusc pe fața mea, înclinâ ndu-mi capul în
timp ce gura lui se izbește de a mea.
Mă topesc sub cererea buzelor lui. Să rutul acesta este mai dur decâ t precedentele, mai
înfometat și mai letal, limba lui se împletește cu a mea, iar maxilarul lui puternic îmi zgâ rie
pielea într-o arsură delicioasă .
Întrerupe să rutul și se întoarce la că tușe, le conectează la curele și le fixează în jurul
încheieturilor mele. Degetele lui se mișcă cu mă iestrie peste catarame și ză voare.
De câ te ori a fă cut asta? Cu câ te femei?
Avâ nd în vedere trecutul meu, nu sunt în poziția de a fi gelos, dar asta nu oprește durerea
care mă macină în stomac.
 Atingerea mâ inilor lui mă scoate din gâ nduri. E aici, cu mine, îmi face pielea de gă ină pe
brațe în timp ce le fixează în chingi.
Acestea fiind fă cute, se mută în spatele meu, cu mâ inile pe șoldurile mele, tră gâ ndu-mi
fundul de coapsele lui. Curelele se încordează odată cu mișcarea, iar că tușele îmi țin brațele
deasupra capului.
Dar nu mă simt prinsă în capcană sau ținută în frâ u. Mă simt ancorat. Pentru el.
Cureaua pliată se mișcă la periferia mea chiar înainte ca o nouă înțepă tură să -mi inflameze
partea de jos a fundului. El tachinează vâ nă taia cu atingeri fine, iar buzele i se ală tură , să rutâ nd
și calmâ nd durerea persistentă . Apoi se balansează din nou.
Lovitură , masaj, să rut. Nu știu de câ te ori repetă acești pași. La un moment dat, intru într-o
transă fericită , pierdută într-un loc plutitor unde nu mai există decâ t el și eu și armonia
respirațiilor noastre.
Așa ar trebui să se simtă atunci câ nd doi oameni se unesc, de bună voie, fă ră să vrea. Cum ar
fi fost sexul cu el? Nici mă car nu pot să mi-l imaginez. Doar conexiunea emoțională ar putea să -
mi explodeze creierul.
Îmi acoperă posteriorul încins cu mâ ngâ ieri și să rută ri, stâ rnind un sentiment atâ t de mare
în mine. Pulsul umflat dintre picioarele mele se mobilizează și se înflă că rează , energizâ ndu-mi
terminațiile nervoase și extinzâ ndu-se în pă rți ale corpului meu despre care nu știam că există .
Ceva se apropie, ceva minunat, dar înainte ca senzația să atingă un punct de ruptură , el se dă
înapoi pentru a se legă na din nou.
Iar și iar, mă aduce mai aproape de margine, arzâ ndu-mă și mai tare de nevoie și necă jindu-
mă cu câ te o lovitură pe râ nd.
Câ nd genele fierbinți și atingerile afectuoase se opresc complet, gem în plapumă . "Ai
terminat?"
Râ sul lui gemete îl urmă rește în jurul patului unde se apleacă pentru a elibera că tușele. Sunt
prea moale și fă ră greutate pentru a mă mișca. Dar pă să rica mea pulsează cu goliciune,
încleștată și îmbibată dincolo de jenă .
Nu-mi pasă . Am nevoie... am nevoie... "Te rog."
Urcâ ndu-se pe pat, mă întoarce pe spate și se așează pe șoldurile mele. Erecția lui este chiar
acolo, încercâ nd să facă o gaură prin pantaloni. Dar nu-l eliberează și nici nu se uită la el.
Câ ntă rește suficient câ t să mă strivească , dar cvadrilele i se contractă pe lâ ngă mine,
suportâ ndu-i volumul. Privirea lui coboară spre nasturii mei și îmi apucă gulerul, smulgâ ndu-l.
Cea mai frumoasă bluză a mea. Dar privirea de pe fața lui mă face să uit de ce-mi pasă .
Buzele i se despart cu forța respirațiilor, iar ochii lui plutesc peste mine ca un ocean vast,
greu și adâ nc, înecâ ndu-mă în uimire.
Bă rbații s-au mai așezat pe mine așa, dar numai în timpul unei lupte, câ nd brațele mele se
legă nau și șoldurile mele se mișcau. Nimeni nu m-a încă lecat vreodată într-o poziție atâ t de
vulnerabilă fă ră să mă împingă și să mă ia. Cu pantalonii încă pe el.
Se uită la satinul alb al sutienului mamei mele, materialul prea mic pentru a-mi acoperi
complet pieptul. Cu un gemete, trage cupele de sub sâ nii mei, expunâ ndu-i. "Dacă ai ști de câ te
ori mi i-am imaginat pe aceștia în ultimele două luni, cum s-ar simți, ce gust ar avea, cum ar
ară ta legați cu o funie..."
"Ș i eu mi te-am imaginat." Îmi ridic mâ na pentru a ajunge la lungimea tare care îi încordase
pantalonii.
 Mă prinde de încheietura mâ inii și se aruncă înainte, cu pieptul pe al meu și vocea guturală .
"Dacă mă atingi, totul s-a terminat. De-abia mai rezist."
O parte din mine vrea să vadă cum arată câ nd îi va da drumul. Dar prefer să mă las pradă
curiozită ții mele de a ști unde vrea să ajungă și să -l las să mă conducă .
Cu o mâ nă tremurâ ndă , îmi trasează marginea exterioară a sâ nului. Cealaltă mâ nă mi se
încurcă în pă rul meu în timp ce se apleacă și îmi gustă buzele.
Îmi place aroma de scorțișoară a limbii lui. Este atâ t de unică pentru el, unul dintre cele o
mie de lucruri care îl separă de toți ceilalți. Câ nd sunt cu el, vâ nă tă ile din mine se ascund. Sau
poate că se estompează . Nu le pot simți, nici frica pe care o aprind. De ce? Pentru că e foarte
protector? Pentru că e dureros de tandru chiar și atunci câ nd mă pedepsește?
Este o fâ ntâ nă adâ ncă de descoperiri și sper că îmi va acorda timpul și permisiunea de a afla
totul despre el.
Alunecă de pe șoldurile mele pentru a se așeza pe o parte, cu fața spre mine. Mâ na din pă rul
meu se strâ nge mai tare, iar buzele lui ră mâ n ală turi de ale mele, fiecare mușcă tură și
rostogolire a limbii sale livrâ ndu-mi un fior electric pe șira spină rii.
Mâ na lui liberă îmi coboară pe gâ t, își croiește drum între sâ nii mei, peste stomac și se
scufundă între picioarele mele. Oftez împotriva gurii lui, iar degetele mele se agață de umă rul
lui.
Plasarea degetului să u mă uimește, iar clitorisul meu pulsează împotriva presiunii diabolice
cu care îl freacă . Își afundă unul, apoi două degete în mine, iar eu mă ră sucesc împotriva mâ inii
lui, pielea mea fierbinte și expusă sub privirea lui.
Cred că ară t ridicol cu fusta strâ nsă în jurul taliei și cu sutienul meu prea mic înfipt sub sâ nii
mei. Dar lui nu pare să -i pese.
Se uită la sâ nii mei dezgoliți, chiar dacă gura lui se delectează cu buzele mele. Îmi
disprețuiesc pieptul, dar îmi place cum se uită la mine ca și cum ar aprecia ceea ce vede, ca și
cum nu ar fi dorit niciodată o altă femeie așa cum mă dorește pe mine. Corpul meu îi face
plă cere. Eu îl mulțumesc.
Lungimea cadrului lui tremură împotriva mea, cu toate marginile ascuțite și mușchii care se
contractă . Nu știu câ nd și-a scă pat pantofii, dar picioarele lui cu șosete se freacă de degetele
mele. Că mașa și pantalonii pe care încă îi poartă nu diminuează că ldura care se scurge din el.
Intensitatea lui mă sufocă , iar zgomotele lui grave îmi dau fiori pe piele. Este un om înfometat,
crescâ nd, în nevoie, iar eu vreau să -l hră nesc.
Mâ na lui mă prinde de pă r, ținâ ndu-mi buzele lipite de ale lui, în timp ce limbile noastre se
învâ rt și se împletesc, fierbinți și umede, vorace și nesupravegheate. Erecția lui se macină pe
coapsa mea în cercuri nebă nuite, iar o combustie de senzații îmi linge pielea, întă rindu-mi
sfâ rcurile în puncte dureroase.
Își smulge gura pentru a-mi devora sâ nii cu o limbă fierbinte. Sugâ nd și lingâ nd, își trage un
mugure mai adâ nc în gură în timp ce degetele și degetul mare își continuă asaltul pervers.
O să explodez. Simt cum fierbe în adâ ncul meu, crescâ nd mai repede, mai fierbinte, furâ ndu-
mi aerul. Câ nd buzele lui se întorc pe ale mele, îmi înghite gemetele. Să rutul lui, parfumul lui,
senzația forței lui care mă înconjoară ... Mușchii îmi tremură de plă cerea copleșitoare a tuturor.
Un tremur îi să ri pe braț, stimulâ ndu-i degetele mai repede și șoldurile mai tare.
"Vino, Ivory", îmi scuipă el pe buze. "Vino pe toată mâ na mea."
 Gura îmi cedează , bă rbia mi se înclină în sus în timp ce mă întind spre el. Cad în privirea lui
arză toare și simt presiunea în expansiune, chiar acolo, ca o furtună care se pregă tește în mine,
adunâ ndu-se și întă rindu-se. Dar nu știu cum să o fac să se întâ mple. "Eu... eu încerc. Nu știu..."
"Ieși din capul tă u." Își rotește degetul mare și își plimbă limba pe buzele mele flexibile.
"Lasă totul să plece."
Mă rturisirile mele anterioare au fost șocant de eliberatoare. Ar fi trebuit să mă relaxeze
suficient de mult ca să fac asta cu el. Ș i sunt relaxată , dar și nervoasă cu privire la ceea ce se
întâ mplă și la ceea ce înseamnă totul.
Se scutură din cauza urgenței excitației sale, frecâ ndu-se să lbatic de coapsa mea în timp ce
mă lovește cu degetele pâ nă la nebunie. Cu fiecare cerc al degetului mare și fiecare pompare a
mâ inii sale, eliberarea mea plutește pe margine, galvanizată de determinare, dar clă tinâ ndu-se
de nesiguranță .
"Nu te mai gâ ndi, la naiba, și simte-mă ." Își împinge mă dularul împotriva piciorului meu, cu
respirația întretă iată în gâ t. "Simte câ t de mult te doresc. Câ t de mult te vreau cu mine. Nu
termin fă ră tine."
Un zid invizibil se pră bușește în interiorul meu, iar o revă rsare de că ldură fremă tă toare și
copleșitoare se revarsă din coloana mea vertebrală , detonează prin pâ ntece și îmi spulberă
fiecare neuron din corp. Ș ocul îmi fură respirația, spatele mi se încovoaie în fața forței atâ tor
senzații noi și frenetice.
"Ah, Doamne, uite așa. Atâ t de frumoasă ", spune el. "Atâ t de a mea." Degetele, șoldurile și
gemetele lui ră suflate lucrează în tandem, împingâ ndu-mă mai adâ nc în fericire furnică toare și
sfredelindu-i vocea. "La naiba, o să ..."
Vine cu un țipă t sugrumat, trupul i se zdruncină în timp ce se rostogolește pe jumă tate
deasupra mea și îmi prinde gura într-un să rut fă ră suflare. Greutatea lui se lasă pe mine, iar
legă narea șoldurilor lui se reduce la o rostogolire leneșă . Mâ na lui alunecă de între picioarele
mele, pieptul lui se lovește puternic de al meu. Dar mișcă rile lui sunt lente, cu o blâ ndețe
respectuoasă , în timp ce îmi ia maxilarul și mă să rută într-un cosmos lâ nced și visă tor.
Am murit undeva între eliberarea mea și a lui. Ș i acum știu cum e să fii în viață .
Se pare că nu-mi pot mișca mușchii feței pentru a-l să ruta înapoi. Pielea mea este fierbinte
și alunecoasă de transpirație, dar cui îi pasă ? Fiecare centimetru din mine este luxuriant de
amorțit, apatic și fericit.
Îmi susține privirea, cu ochii mari și hipnotizanți, în timp ce înă bușă un sunet zimțat pe
buzele mele. "Acum știu de ce ești ilegală ."
OceanofPDF.com
Ridic membrele frumos epuizate ale lui Ivory, modelâ ndu-mi mâ inile în jurul curbelor ei
flexibile și atingâ nd mai mult decâ t este necesar pentru a-i alunga tricoul de pe brațe. "Mai ești
cu mine, somnoroaso?".
Ochii ei că prui cu glugă fac o urcare lentă peste gura mea înainte de a-mi întâ lni privirea.
"Mm."
Zâ mbetul meu este atâ t de profund încâ t îl simt în plă mâ ni ca o respirație hră nitoare. Nu
există limită la ceea ce aș face pentru a pune acea privire pe fața ei în fiecare seară . Dar care
sunt limitele ei? Ce este dispusă să riște? Pe educația ei? Viitorul ei?
Dacă e prinsă în casa mea, eu sunt cel care riscă . Eu sunt adultul care profită de un elev, o
victimă . În timp ce eu aș putea ajunge să mă lupt într-o bă tă lie juridică , ea ar fi ferită de orice
vină .
Câ nd îmi voi aduna mințile, îmi voi face un plan. Dar acum, siguranța ei este mult mai
importantă decâ t consecințele pe care le-aș putea suporta.
Îi scot restul hainelor. Câ nd arunc ultimele resturi pe podea, ră mâ n cu o priveliște atâ t de
ispititoare încâ t nu puteam să o visez - și la naiba știe că am încercat să ptă mâ ni întregi.
Întinsă în patul meu, figura ei goală de clepsidră îmi atrage fiecare nerv masculin, organ și
țesut conjunctiv din corp. De la gura ei umedă și relaxarea mușchilor ei pâ nă la pieptul ei
abundent și clitorisul înroșit, mă atrage și mă ține în fascinație fă ră minte.
Nu a scos un cuvâ nt de câ nd a venit pe degetele mele. Pare să fie în stare de șoc. Sau se
înalță în fericire. Cu siguranță înmă rmurită , avâ nd în vedere cum își lă rgește ochii câ nd își
strecoară o mâ nă între picioare și își pipă ie carnea umflată a pă să ricii.
Doamne Dumnezeule, e inocența învelită în pă cat.
Partea cu inocența mă zdruncină cel mai mult. Nu numai că am întrecut mă sura în calitate
de profesoară , dar există o diferență de vâ rstă de zece ani între noi. Adă ugați la asta trecutul ei
abuziv și modul nemilos de a domina pe care mi-o trag, și navigă m pe o mină de teren. Dacă mă
mișc prea repede sau fac un pas greșit, consecințele vor fi devastatoare.
Îmi trec degetele peste ale ei, perindâ nd buclele întunecate de pe pă să rica ei. "Nu rade
asta."
Se uită la mâ inile noastre și se întoarce la fața mea. "De ce nu?"
"Nu vreau să mă simt ca și cum aș fi..." Atingerea unei fetițe. "Ești tâ nă ră , Ivory. Nu mai am
nevoie de alte atenționă ri."
 "Am fost cu o mulțime de tipi mai în vâ rstă decâ t tine." Obrajii ei înfloresc de că ldură și își
retrage mâ na. "N-ar fi trebuit să spun asta."
Impulsul de a-i cere să nu mai pomenească niciodată de alți bă rbați îmi arde în gâ t, dar îl
mușc. "Dacă ai nevoie să vorbești despre asta, despre ei, vreau să fiu persoana la care apelezi."
Îi să rut buzele și îmi tâ ră sc degetul peste pă să rica ei. "Bine?"
"Bine." Mă apucă de încheietura mâ inii și mă strâ nge. "Mulțumesc."
Alunec de pe pat și o lovesc pe coapsă . "Sus."
Zece minute mai tâ rziu, aburul îmbibă baia, încețoșâ ndu-mi reflexia în oglindă , precum și
ușa de duș din spatele meu. Stropitul apei de gresie îi transmite mișcă rile, în timp ce mirosul
lemnos al șamponului meu îmi infuzează inspirațiile. Există ceva profund satisfă că tor în faptul
că îmi folosește lucrurile, că miroase ca mine și că se simte ca acasă în spațiul meu.
În timp ce ea face duș, eu îmi spă l scula la chiuvetă , atâ t îngrozit, câ t și uimit de faptul că am
fă cut pipi în chiloți. N-am mai fă cut asta din liceu. Dar n-ar trebui să mă surprindă . De
să ptă mâ ni întregi mă masturbez ca un demon nenorocit.
E nevoie de fiecare gram de reținere pe care o mai am pentru a nu mă ală tura ei la duș.
Vreau să i-o trag bine, complet și în toate modurile imaginabile, dar trebuie să -i dovedesc că nu
sunt ca ceilalți. Fiecare pas cu ea este un risc și sunt încă atâ tea întrebă ri fă ră ră spuns.
Îmi cură ț încheieturile și le ung cu cremă antibiotică din rezervele de sub chiuvetă . "Iei
anticoncepționale?"
Silueta ei cețoasă îngheață în spatele ușii de la duș. "Nu."
Mă întorc cu fața la ea, stră duindu-mă să -i disting forma corpului în buclele de abur.
"Folosești prezervative?"
Își apă să o palmă pe ușa de sticlă , ca și cum ar fi vrut să se stabilizeze. "Câ nd pot."
Pumnul mi se strâ nge, dar urmă torul lucru pe care îl lovesc ar trebui să fie propria mea
gură stupidă . Aș putea fi mai lipsit de inimă ? Bineînțeles, nu folosește întotdeauna prezervative.
Dacă un bă rbat nu se oprește la "nu", cu siguranță nu se oprește să încheie.
Reușesc să -mi stă pâ nesc temperamentul, dar pulsul meu accelerat și furia care mă arde pe
șira spină rii mă propulsează afară din baie.
"Îți pregă tesc ceva de îmbră cat", strig din dormitor. "Ne întâ lnim în bucă tă rie."
Aruncâ ndu-i unul dintre tricourile mele pe pat, mă dezbrac și îmi trag pe mine o pereche de
pantaloni de flanelă .
La ieșire, îmi iau telefonul și dau un telefon la clinica tată lui meu. Așa cum mă așteptam, a
intrat că suța vocală . Picioarele mele goale coboară pe scă rile mochetate și ajung în bucă tă rie în
timp ce îi spun reportofonului cine sunt și ce am nevoie.
L-aș fi putut suna pe tata pentru a-i programa o întâ lnire, dar nu vreau să -i ră spund la
întrebă ri în seara asta. Nu câ nd încă nu am toate ră spunsurile.
Pâ nă câ nd apare pe ușa bucă tă riei, am două farfurii de linguine carbonara încă lzite, așezate
pe insulă .
Ea plutește în prag, cu ochii ei că prui și profunzi care se plimbă între mâ ncare și pieptul
meu gol. Expresia ei se încrețește cu fiecare emoție existentă înainte de a se îndulci cu un
zâ mbet. "Ai gă tit?"
"Serviciul meu de catering a fă cut-o." Iau două pahare și un ulcior de ceai dulce. "Cuptorul a
încă lzit-o."
Se apropie de insulă , tră gâ ndu-și că mașa de la jumă tatea coapsei pe picioarele bronzate.
Pă rul ei lung și umed îmbibă bumbacul alb pe pieptul ei, dezvă luind sfâ rcuri întinse și umeri
delicați. Îmi este imposibil să mă uit în altă parte. Este ca și cum fiecare fibră a ființei mele este
legată de a ei, iar fiecare mișcare pe care o face mă mișcă , tră gâ ndu-mă mai aproape, mai adâ nc.
Nu am avut nicio șansă .
"Mulțumesc." Se așează pe scaunul de la bar, strecurâ ndu-și tivul că mă șii între picioare.
"Miroase incredibil."
Mă așez pe scaunul de lâ ngă ea, mă ră sucesc cu fața la ea și înfig o furculiță în tă iței.
Ochii ei se întorc la pieptul meu.
Îmi arcuiesc o sprâ nceană . "Ce?"
Ț ine un deget în fața mea, bă tâ nd aerul în timp ce concentrarea ei că lă torește de la umerii
mei pâ nă la talie.
Numă ră ?
La naiba, îmi sar pectoralii. Tot ce trebuie să facă e să se uite la mine și corpul meu
reacționează .
Își lasă mâ na și se întoarce spre cină , mormă ind: "Două sprezece adâ ncituri și zece umflă turi
musculoase".
Mă uit în jos, încercâ nd să înțeleg numerele ei. Petrec două ore pe zi, șapte zile pe
să ptă mâ nă în sala de gimnastică de acasă , perfecționâ ndu-mi fizicul pâ nă la forma maximă
pentru același motiv pentru care orice alt tip face exerciții. Pentru a face sex. Dar acum vreau să
mă dau la greută ți doar pentru a o vedea cum îmi numă ră din nou mușchii.
Suge un tă iței de pe furculiță , râ njind. "Nu ară ți ca un profesor."
"Nu ară ți ca un student."
Zâ mbetul ei se dezintegrează .
Îmi șterg o mâ nă pe față , dorindu-mi să pot rechema acele cuvinte. De câ te ori privirea ei a
atras o atenție nepotrivită ? Ea m-a atras pe mine.
Își flutură furculița în sus și în jos pe lungimea corpului meu. "Ai face mai mulți bani ca
model decâ t ca profesor."
"Ară t eu ca și cum aș avea nevoie de bani?"
"Bine spus." Scrutează bucă tă ria, observâ nd aparatele electrocasnice de lux care nu sunt
folosite niciodată . Nu mă întreabă despre sursa bogă ției mele, dar știu că se întreabă .
Înghit o mușcă tură de paste cu unt și învâ rt mai mulți tă iței în jurul furculiței. "Familia mea
deține brevetul pentru contraforturile din lemn de la piane."
"Wow. Serios?"
"Serios. Deci banii nu sunt stimulentul meu pentru a munci."
"De ce să muncești deloc? Ai putea să tră iești pe un iaht, să bei rom și să -ți lași o barbă urâ t
mirositoare." Sprâ ncenele ei se ridică . "Ca un pirat."
"Un pirat." Buzele mi se strâ mbă . "Oricâ t de atră gă tor ar suna, plictiseala nu mi se
potrivește." Mi-aș pierde mințile. "Am nevoie de provocă ri și de succes câ știgat de unul singur,
iar eu gă sesc aceste lucruri câ ntâ nd la pian, predâ nd..." Îi arunc o privire îngustă . "Ș i
disciplinarea."
Ochii ei pâ lpâ ie. "Te pricepi foarte bine la asta din urmă ."
"Dar nu și ceilalți?"
Un zâ mbet șiret îi trase în colțul gurii. "Nu te-am auzit niciodată câ ntâ nd."
"Joc în fiecare seară ." Doar că nu voi putea în seara asta.
Mă uit la mâ na care-mi pulsează fă ră regrete.
Ea ră zuiește o furculiță de linguine. "Ș tiu că e un loc mare, dar nu am vă zut niciun pian."
 "O să vă fac un tur altă dată . Termină -ți cina."
Inhalează restul pastelor și îl urmează cu înghițituri de ceai dulce.
Eu o termin pe a mea la scurt timp după aceea și dau vasul la o parte. "Ț i-am fă cut o
programare la doctor."
Furculița ei se ciocnește de farfurie, iar vocea îi este liniștită . "Nu am asigurare sau bani să
plă tesc pentru asta."
Mâ na mea se îndoaie. Vreau să o ră nesc pe mama ei și pe toți cei care nu au fost niciodată
ală turi de ea. "Este acoperit."
"Nu pot..."
Îmi trâ ntesc pumnul de tejghea, fă câ nd să zdruncine porțelanul. "Vei merge la acea
programare și vei avea parte de o examinare completă , de dragul să nă tă ții tale și pentru
liniștea mea."
Cu maxilarul încleștat, îmi aruncă o privire încă pă țâ nată .
Poate să se încrunte câ t vrea. Eu nu am terminat. "Din acest moment, cuvintele "nu pot" nu
mai fac parte din vocabularul tă u." Mă înclin în față pâ nă câ nd ea nu-mi vede decâ t ochii. "M-am
fă cut înțeles?"
"Oh, e liber." Îmi susține privirea. "Ș i abrazivă și arță goasă . Ai un temperament teribil."
Un fel de tinerețe jucă ușă îi stră lucește în ochi, dar mai e și altceva acolo. Buzele i se separă
pentru a permite urcarea în respirație și nu clipește, ca și cum și-ar forța o mască de duritate și
curaj.
În adâ ncul sufletului ei, este speriată . Să mă înfrunte? Să mă dezamă gească ? Să aibă
încredere în ceea ce se întâ mplă între noi?
Apropii centimetrii dintre noi și o să rut fă ră milă pe gură . Cuprinzâ ndu-i capul cu ambele
mâ ini, îmi duc limba împotriva limbii ei, fuzionâ ndu-ne, lingâ nd și mușcâ nd și inundâ nd-o cu
fiecare strop de fervoare pe care o simt pentru ea. Iubesc puterea ei în fața fricii, determinarea
ei în ciuda tuturor piedicilor și, la naiba, îi iubesc gura. Felul în care aspirația fierbinte și umedă
a buzelor ei îmi înfă șoară limba și îmi întă rește penisul.
Se înclină înapoi în cadrul mâ inilor mele și îmi cercetează ochii. Ne privim fix unul pe
celă lalt, cu piepturile bombate, suspendați în energia care pulsează între noi.
După o întindere nesfâ rșită de bă tă i de inimă , clipește. "Am bani să -ți plă tesc manualele...
dar... vă d că ..." Ea se crispează la că ldura care se ridică pe fața mea. "Acum nu e un moment
potrivit să aduci asta în discuție."
Am stivuit vasele și le-am dus la chiuvetă . "Pâ nă mâ ine seară , vreau o listă cu facturile tale
și toate lucrurile de care ai nevoie." Îi arunc o privire dură peste umă r. "Lucruri pe care nu voi
ști să le cumpă r."
Mi se ală tură la chiuvetă , cu o expresie crispată de frustrare.
Clă tesc o farfurie și i-o înmâ nez. "Ș tiu că ești suficient de puternică și de curajoasă pentru a
te descurca singură . La naiba, o faci de ani de zile." Îmi trec degetele peste maxilarul ei țeapă n.
"Dar acum ai ajutor. Sunt aici ca să -ți fac greută țile mai puțin grele. Te vei sprijini pe mine."
Se holbează la suportul din mașina de spă lat vase, așează farfuria în mod greșit, o studiază o
clipă , apoi o întoarce. "Așa?"
Dau din cap. Realizarea faptului că nu a încă rcat niciodată o mașină de spă lat vase mă face
să apreciez multe lucruri în viață , punâ nd-o pe ea în fruntea listei.
 Cu o expresie stoică , mă ajută să termin vasele în tă cere. Îi dau timp să se gâ ndească , să își
câ ntă rească mâ ndria în raport cu a mea. Câ nd cură țenia este terminată și blaturile sunt șterse,
mă întorc spre ea.
Stă chiar la o distanță mică , cu corpul ei mic înghițit de tricou, în timp ce își privește
picioarele goale. "Lucrul pe care îl prețuiesc cel mai mult nu costă niciun ban, dar se pare că
este cel mai greu de dă ruit pentru oameni."
Prietenie? Protecție? Iubire? Capul îmi înoată , că utâ nd ră spunsul. "Numește-l, și e al tă u."
Ochii ei îi gă sesc pe ai mei și face un pas înainte. Încă un pas și brațele ei îmi înconjoară
talia. Își apasă obrazul pe pieptul meu, piele lâ ngă piele, și scoate un oftat greu.
O îmbră țișare. Acesta este lucrul pe care îl prețuiește cel mai mult.
Coastele mi se strâ ng în timp ce o îmbră țișez, strivind-o câ t mai aproape posibil fă ră să -i
învinețesc pielea moale. E cu un cap mai scundă , prea scundă pentru a-i simți inima bă tâ nd
împotriva mea. Așa că o prind pe sub genunchi și pe spate, o ridic și o înalț la pieptul meu.
Apă s cu cotul pe întrerupă torul de lumină și mă îndrept spre scă ri.
Se ghemuiește pe mine, mâ inile îmi șerpuiesc pe umeri și se strecoară în pă rul meu.
Întregul ei corp se relaxează în brațele mele, în timp ce își ghemuiește fața pe obrazul meu,
atingâ ndu-mă , respirâ nd, simțindu-mă . "Ar trebui să -ți spun să mă lași jos, dar îmi place prea
mult asta."
Bine, pentru că nu renunț.
Câ nd ajungem în dormitor, îmi murmură pe gâ t. "Trebuie să mă duc acasă de dimineață să
iau haine și să -l hră nesc pe Schubert."
Îmi mușc din zâ mbet. "Îl hră nești cu creier?"
"Ce?" Expresia ei surprinsă se transformă într-un zâ mbet stră lucitor. "Nu pe Schubert cel
mort. Pisica mea."
"Vom trece pe la tine pe acasă înainte de școală , dar nu ai nevoie de haine."
Intru în dulap și o pun în picioare. Fă câ nd un pas înapoi, mă sprijin de tocul ușii și îi blochez
ieșirea. Câ nd își va da seama câ t de nebun sunt, nu se știe câ t de repede va fugi.
Se învâ rte în jurul insulei din centru, frecâ ndu-și ceafa. "Dulapul tă u este mai mare decâ t
casa mea."
Îmi strecor mâ inile în buzunarele pantalonilor de flanelă și aștept.
Privirea i se oprește pe peretele îndepă rtat, iar pașii ei ezitanți o poartă spre el. Își plimbă o
mâ nă peste raftul lung de pantofi cu tocuri înalte, apartamente, sandale și teniși. Înclinâ ndu-și
capul, se holbează la rafturile cu rochii, că mă și și pantaloni. Întregul perete este al ei.
Omoplații i se strâ ng, mâ inile îi cad pe lâ ngă corp în timp ce vorbește cu spatele la mine.
"Aveți un stil de viață alternativ despre care eu nu știu? Un fetiș cu hainele femeilor?".
"Ceva de genul ă sta."
Ea ia un pantof Louboutin bej de pe raft și verifică mă rimea. "Cum ai..." Oftează , întorcâ ndu-
l cu grijă la locul lui. "În prima zi, câ nd mi-ai strecurat pantofii la loc."
Sâ ngele meu pompează gros și fierbinte în venele mele. Separat de insulă și de lungimea
camerei, o privesc cum parcurge hainele, anticipâ nd urmă toarele ei cuvinte.
"Eu nu..." Se învâ rte spre mine, cu ochii stră lucind de lacrimi nespuse. "Ș tiu. Nu, nu pot. Fă ră
smiorcă ieli. Fă ră să -ți pui la îndoială metodele." Își prinde un braț în jurul taliei și își apasă un
pumn la gură , privindu-mă de sub gene. "Sunt multe de asimilat, dar încerc." Se ridică mai
dreaptă , aruncâ nd o privire spre hainele din spatele ei. "Doar că ... totul este prea mult, prea
repede, și..."
 "Vino aici." Îmi scot mâ inile din buzunare, cu o postură deschisă , primitoare.
Ea traversează camera într-o viziune de piele închisă la culoare, bumbac subțire și alură .
Câ nd ajunge la mine, o ridic și o duc în pat. "Ce e al meu e al tă u, Ivory. Cu câ t accepți asta
mai repede, cu atâ t mai ușor va fi."
Schimbâ ndu-se sub pă turi, se uită fix la mine. "Dacă nu-l accept?"
Mă strecor lâ ngă ea, o trag la pieptul meu și ne împletesc picioarele. "Atunci vei avea parte
de mai mult din... Cum i-ai spus?" Mă aplec și îi să rut buza de jos. "Temperament abraziv și
arță gos."
"Există medicamente pentru asta."
"Ești singurul medicament de care am nevoie." Ajungâ nd înapoi, sting lumina și îmi
odihnesc capul pe perna ei, cu fețele noastre la câ țiva centimetri distanță .
Iluminarea lă mpilor cu gaz și lumina lunii se filtrează prin fereastra din apropiere,
acoperindu-ne cu o tă cere palidă . Ochii ei stră lucesc de uimire, îngrijorare și cuvinte nespuse,
reflectâ nd toate emoțiile pe care le exprim deschis în ai mei.
Îi perii pă rul după ureche. "Eu nu împart. Asta înseamnă fă ră bă ieți din liceu sau din cartier.
Ești în patul meu și al nimă nui altcuiva."
Își deschide gura.
O ating cu un deget, apoi îi trasez curba moale a buzelor. "Te voi proteja de cei care nu
ră spund la un "nu"."
"Dar tu?" Piciorul ei se ră sucește în curbura celui al meu, cu un ton scă zut și suspicios. "Mai
sunt și alte femei?"
"Ești singurul."
Am refuzat toate femeile de câ nd am cunoscut-o. E prima dată în viața mea de adult câ nd
stau atâ t de mult fă ră sex.
Între sprâ ncene i se formează linii verticale. "Cum ră mâ ne cu relația ta de dragoste și ură cu
Joanne?"
"Este complicată . Dar nu am mai vă zut-o de șase luni."
Nu i-am spus totul lui Ivory, dar trebuie să iau o decizie în legă tură cu mizeria asta înainte
de a o expune. Ș i mai este un al doilea secret pe care i l-am ascuns, unul mai urgent, pe care
trebuie să -l abordez acum. "Am ceva să -ți spun despre Prescott Rivard."
Privirea ei se sparge în piscuri ondulate de maro. "O să te concedieze? Sau să depună
plâ ngere?"
"L-am speriat suficient de mult pentru a-l face să tacă o vreme, dar această teamă se va
acutiza în cele din urmă și va deveni resentimentar. Apoi... nu știu."
"Mă voi duce la poliție și le voi explica ce s-a întâ mplat."
"Nu, nu o vei face." Îi agă ț un braț în jurul spatelui ei, pregă tindu-mă ca ea să se smucească .
"I-am promis mamei lui un loc pentru el la Leopold."
Trece o clipă înghețată pâ nă câ nd ea se crispează în fața strâ ngerii mele. "Cum? De ce?"
"Mi-a oferit o carieră la Le Moyne în schimbul relațiilor mele. Pentru a-l bă ga pe Prescott în
Leopold."
"Conexiuni? Leopold își admite studenții doar pe baza talentului."
"Mama mea deține un loc în Consiliul de Administrație. Îl va lă sa să treacă fă ră o audiție
oficială ."
Îmi studiază expresia, încolă cindu-și mâ na la piept între noi. "Asta îmi afectează șansele,
nu-i așa?".
 "Dacă te recomand, vor veni recrutorii lor. Vor asista la o reprezentație în toată școala și..."
Respirația îi sughiță în gâ t. "Îl vor vedea pe Prescott jucâ nd și, eventual, îi vor respinge
cererea."
"Ș i acceptă -l pe al tă u în schimb." Îi pieptă n o mâ nă prin pă r și îmi odihnesc buzele pe
fruntea ei. "Ai mai mult talent decâ t oricine din Le Moyne, dar dacă o rog pe mama să strecoare
două cereri de înscriere..."
"În niciun caz." Își dă capul pe spate. "Când voi fi acceptată la Leopold, va fi doar pe merit și
talent."
O strâ ng la piept în timp ce durerea mă lovește în spatele sternului. Nu pot suporta gâ ndul
de a i-o trage. "O să îndrept asta."
"Cum?" Ai acceptat afacerea cu un motiv, nu? Din cauza lui Shreveport?"
"Da, dar pot obține o slujbă în afara statului." Îi înclin bă rbia în sus și o să rut, zâ mbind pe
buzele ei. "Sau pot deveni pirat".
După rahatul cu Prescott din această seară , însă , demisia mea aduce noi complicații pentru
Ivory.
Îmi mâ ngâ ie maxilarul. "Decanul te va înlocui pur și simplu cu o altă afacere. Te-a angajat în
condiții greșite și a șters recomandă rile doamnei McCracken din dosarul meu, așa că , în mod
clar, are o misiune diavolească . De ce vrea atâ t de mult ca fiul ei să meargă acolo?".
"Este cea mai bună școală cu cele mai bogate dotă ri. Admiterea lui Prescott este o șansă
pentru a ridica puterea și statutul Le Moyne. Sau, cine știe? Poate că aspiră să facă parte într-o
zi din consiliul de administrație de acolo."
Ea dă du din cap, cu fața încruntată de contemplare. "Dacă demisionezi, Prescott nu va mai
avea suficiente stimulente pentru a-și ține gura despre mine. După seara asta, îi poate da
mamei sale toate pâ rghiile de care are nevoie pentru a scă pa de mine."
Exact acolo unde îmi stă capul. Așa, știu cu certitudine absolută că nu voi pă ră si Le Moyne
sau Ivory. Sunt mai deșteaptă și mai rea decâ t Beverly Rivard, și am câ teva luni la dispoziție
pentru a decide metoda și nivelul de cruzime pe care le voi folosi pentru a o învinge.
"Înțeleg de ce ai fă cut-o. De ce ai acceptat acea înțelegere." Ivory își plimbă degetele pe
pieptul meu, urmă rindu-mi mișcarea. "Chiar și după ceea ce a fă cut Joanne, e greu să renunți. Să
te îndepă rtezi."
Mi se oprește respirația la acuratețea afirmației ei. Are dreptate, dar nu știe care este
adevă rata problemă , cea pe care încerc să o rezolv cu Joanne. Ș i sentimentele mele pentru
Joanne? S-au atenuat suficient de mult încâ t să nu-mi mai conducă acțiunile.
Pleoapele lui Ivory flutură puternic, iar membrele ei se relaxează în jurul meu, în timp ce
murmură în sinea ei: "Totul este posibil".
"Cum ar fi?"
"Mă duc la Leopold."
Încă pă țâ narea ei este incomodă . Ș i dureros de admirabilă . Din nefericire, nu am nicio idee
despre ce am de gâ nd să fac în privința asta.
Nu-mi place să -i amâ n somnul, dar mai e un lucru pe care trebuie să -l știu. "Unde este
prietenul fratelui tă u?"
Ochii i se deschid fulgeră tor, iar vocea i se blochează în gâ t. "Ce?"
"A dispă rut după ce te-a violat? Sau este încă prin preajmă ?"
Tenul ei devine lipsit de sâ nge în lumina slabă , cu pomeții apă sâ ndu-se pe pielea care i se
strâ nge.
 Totul în mine se oprește, îmi sugrumă gâ tul și îmi îngroașă vocea. "Spune-mi."
Aruncă pă tura pe spate, se rostogolește peste mine și își sprijină fruntea de a mea. "Fă ră
pumni în seara asta."
O apuc de fundul ei ferm de sub că mașă și încerc să -mi concentrez energia asupra corpului
ei și nu asupra a ceea ce i s-a fă cut. "Câ nd a fost ultima dată câ nd te-a atins?"
Își lasă genunchii pe lâ ngă mine, că lare pe mine, în timp ce-mi ține fața în mâ ini. "Nu m-a
mai violat din august."
August? Mă ridic în poziție de șezut, cu vederea încețoșată de ceața roșie. "În august anul
trecut, adică acum două luni?"
Se agață de pieptul meu, ținâ ndu-se de capul meu în timp ce-și strivește gura de a mea. În
momentul în care limba ei caută să intre, o să rut înapoi, furios, posesiv, încurcâ ndu-mi mâ na în
pă rul ei și tră gâ nd-o de șoldurile ei împotriva mea.
Îi mușc buza. "Numele lui."
Își legă na pă să rica de mă dularul meu, împingâ ndu-și limba și, la naiba, îmi distrage atenția.
Îmi smulg gura. "Numele lui."
Ea se lă să să cadă , șoapta ei fiind goală . "Lorenzo Gandara."
Latino? Același nenorocit care a pâ ndit casa ei în acea noapte?
"Conduce o motocicletă sport portocalie?"
Unghiile ei se înfing în ceafă . "De unde știi asta?"
OceanofPDF.com
"Du-te la culcare."
Acesta este singurul ră spuns pe care Emeric îl dă la întrebă rile mele interminabile despre
Lorenzo. În cele din urmă , grijile mele se dizolvă sub greutatea oboselii.
Mă înghesui lâ ngă peretele rigid al pieptului să u, protejată de brațul lui în jurul spatelui
meu și pă zită de privirea lui vigilentă . Cad repede în somn, pierdută într-un mare spațiu
atemporal în care veșnicia nu este suficient de lungă .
Niciodată nu m-am simțit atâ t de lipsit de greutate, ca și cum o senzație ciudată de aer mi-a
înlocuit oasele și pielea și nu a mai ră mas decâ t respirația mea. Respirații moi, plutitoare de
eter. Fiecare expirație formează un nor care se ală tură celorlalți care plutesc în derivă în jurul
meu într-un vast cer albastru.
Visez. Încerc să mă agă ț de farmec. E atâ t de sigur și de blâ nd aici încâ t nu vreau să plec. Să
nu te trezești.
Clipesc împotriva clipelor de safir aureolate de lumina lă mpii.
"Bună dimineața." Ochii albaștri ai lui Emeric îmi umplu orizontul, atâ t de profunzi și
maiestuoși, stră lucind cu toate culorile și stelele cerului.
Îmi întind brațele deasupra capului, bucurâ ndu-mă de moliciunea patului să u. "Visez."
Se ridică deasupra mea, cu bicepșii încordați în timp ce-și plantează mâ inile pe marginea
saltelei. "Încă visezi?"
"Pă i... am fost în rai." Ridic mâ na și îi mâ ngâ i pielea de o zi de pe falcă . "Pâ nă câ nd a apă rut
diavolul."
Buzele i se strâ mbă într-un râ njet teritorial, cu tenul mai roz decâ t de obicei. Pielea îi este
umedă sub degetele mele, iar pă rul îi este întunecat și îi picură pe frunte.
"Ai fă cut deja duș?" Îmi trag atenția de pe fața lui, pe tricoul ud și mă opresc asupra
pantalonilor scurți de gimnastică . "Oh. Ai fă cut exerciții. Câ t e ceasul?"
Mă dau pe o parte și gă sesc ceasul de pe noptieră . 5:15 AM. Ș coala nu începe decâ t peste
două ore.
Se îndreptă , dâ nd din umeri. "De câ t timp ai nevoie ca să te pregă tești?"
Mă ridic în șezut, camera se clatină în jurul meu în timp ce-mi amintesc conversația pe care
nu am terminat-o aseară . "Depinde. Nu mi-ai spus de unde îl cunoști pe Lorenzo."
"Nu mai este treaba ta." Se întoarce spre baie.
"Nu poți să te duci să -l bați pur și simplu." Alunec de pe pat și îmi ajustez că mașa peste
coapse. "Este un fost pușcaș marin, un bă tă uș, poate chiar un infractor. Iar tu ești..."
 Îmi aruncă o privire scâ nteietoare care îmi încrețește restul cuvintelor în gâ t. Pumnul i se
deschide și se închide lâ ngă el, încheieturile lacerate stră lucind în roșu. Bine, poate că ar putea
să dea câ țiva pumni, dar...
"Este prea riscant." Mă pră bușesc pe marginea saltelei, tremurâ nd la gâ ndul că se va lupta
cu încă unul dintre monștrii mei.
Lorenzo vine rar la mine acasă fă ră Shane, așa că ar fi ei împotriva profesorului meu. Nu ar
ieși nimic bun din asta.
Îi întâ lnesc ochii. "S-ar putea să fie chemată poliția. Ai putea ajunge la închisoare. Sau mai
ră u, dacă tot lovești lucruri, ți-ai putea rupe mâ inile și ți-ai putea pierde abilitatea de a câ nta la
pian."
Se întoarce cu pași mari spre mine, cu expresia lui marmorată de linii de intensitate
umbrite. "În ciuda a ceea ce ai vă zut, de obicei nu înfrunt problemele cu pumnii." Ridică unul
dintre acei pumni și mi-l mâ ngâ ie pe maxilar. "Prefer planificarea subtilă și înșelă toare.
Lorenzo Gandara nu mă va vedea venind."
Okaaay. Deci, el va... ce? Să se facă ninja pe el?
Se întoarce la baie, cu vocea lui ră sună toare peste umă r. "Fac un duș. Atunci baia este a ta."
Ușa se închide în urma lui, urmată de clicul gol al încuietoarei.
Mă las pe spate pe pat, că mașa ridicâ ndu-se pâ nă la talie și expunâ ndu-mă aerului rece. Nu
știu ce a fă cut cu chiloții mei. Nici mă car nu-mi pasă . M-a vă zut goală și și-a bă gat degetele în
mine. Ș i totuși, tot ce m-a lă sat să -i vă d a fost pieptul gol.
De ce a încuiat ușa? Ce ascunde? Pulsul meu crește pe mă sură ce teorii ridicole îmi umplu
capul. Are scula malformată ? Sau poate că nu vrea să mă apropii de ea pâ nă câ nd doctorul nu
mă verifică de boli?
Emoțiile mele se revarsă , dar cel mai acut sentiment este cel din adâ ncul sufletului meu.
Doar gâ ndindu-mă la el dezbră cat îmi provoacă un fior pe coapse și o tresă rire între picioare.
Senzații care nu au mai fost niciodată acolo înainte, apar ca o febră . Mă simt al naibii de
fierbinte și am nevoie. Pentru profesorul meu.
Este greșit. E greșit să fii aici. Să -mi trec mâ na peste pă să rica mea e greșit, dar o fac oricum,
mâ ngâ ind-o așa cum a mâ ngâ iat-o el, scufundâ ndu-mă și fă câ nd cercuri exact cum a fă cut-o el.
Degetele mele sunt degetele lui, mâ ngâ ind, dă ruind și construind acea energie minunată în
mine.
Curâ nd, corpul meu preia controlul, mâ na mea se mișcă așa cum vreau eu, provocâ ndu-mi
fiori pe piele și producâ nd o cantitate inimaginabilă de că ldură umedă sub atingerea mea.
Picioarele mi se deschid, iar capul mi se înclină pe spate, gâ tul mi se întinde în timp ce îmi
frec clitorisul și îmi afund două degete înă untru, în afară și în sus, în jos și înapoi înă untru.
E chiar în spatele ușii, își spumează să punul pe axul lui, îl mâ ngâ ie, îl îngrijește. Dumnezeu
să -l binecuvâ nteze, vreau să fac asta. Pun pariu că trupul lui dezbră cat este o priveliște
legendară .
Presiunea din interiorul meu pocnește, tă indu-mi aerul, în timp ce plă cerea se rostogolește
peste mine în valuri calde și electrice. Tresar și mă scutur, gâ fâ ind cu gemete guturale. Sfinte
Sisoe, poate că pot face asta din nou. După ce îmi recapă t respirația. Câ te din astea pot să am
una după alta?
Îmi alunec degetele în deschiderea mea alunecoasă . Poate doar încă una înainte ca el...
Este prea liniște. Dușul e oprit?
Ușa de la baie se deschide, iar el iese într-o ceață de aburi.
 Îmi smulg mâ na de pe el și împing că mașa în jos.
Își strâ nge prosopul la brâ u în timp ce ochii lui arctici se fixează pe ai mei.
Niciunul dintre noi nu respiră . Sau se mișcă .
El știe.
"Te-ai atins."
Fața mea se încă lzește la nivel nuclear.
Se agață de cadrul ușii, strâ ngâ nd atâ t de tare încâ t lemnul scâ rțâ ie. Ochii i se întunecă de
durere, se întă resc cu hotă râ re, apoi se dă înapoi și trâ ntește ușa între noi.
Gem, jenat peste mă sură de jenat.
O lovitură puternică lovește lemnul din partea cealaltă . Încuietoarea pocnește, urmată de
sunetul dușului care se pornește din nou.
Ce naiba s-a întâ mplat? Ce ar trebui să fac? Imediat ce iese, va trebui să -l înfrunt.
La naiba, refuz să -mi fie rușine pentru asta.
Fugind prin cameră , bat la ușă . "Emeric?"
"Cinci minute!" Strigă tul lui înă bușit sună prea aproape pentru a fi la duș.
"Ești nebun?"
"Nu, Ivory", mâ râ ie el.
"Ș i apoi ce?"
Scoate un sunet adâ nc și grosolan. "La naiba, mă omori aici."
Mă îndepă rtez de ușă și mă așez pe pat. Nu a încercat să facă sex cu mine, dar toate
să rută rile, atingerile și privirile lui îmi spun că vrea să o facă . Avâ nd în vedere viața mea
sexuală nesuferită , pot ghici de ce nu vrea.
Un lucru pe care mă pot baza, totuși, este franchețea lui. Așa că , în loc să mă îmbolnă vesc
din cauza unor presupuneri, mă îndrept spre nebunia din dulapul să u.
Hainele și pantofii sunt aliniate pe un perete de trei ori mai lung decâ t înă lțimea mea.
Calitatea țesă turilor și a cusă turilor nu seamă nă cu nimic din ceea ce am atins vreodată .
Deschid sertarele încorporate de-a lungul laturii și gă sesc gră mezi de dantelă , satin și,
Dumnezeule, lenjerie de piele. Etichetele au fost îndepă rtate, dar totul pare nou și exact
mă rimea mea. Modelez cupele unui sutien roșu din dantelă în jurul sâ nilor mei. Se potrivește
perfect. De unde naiba îmi știe mă rimea sutienului?
Cinci minute mai tâ rziu, ușa de la baie se deschide. Mă strecor afară din dulap, purtâ nd încă
tricoul lui, și mă întorc la pat pentru a mă așeza pe margine.
Pă rul să u negru este parțial uscat, iar tensiunea de mai devreme din mușchii să i a dispă rut.
Atenția mea cade pe umflă tura de sub prosopul să u. Nu se întinde. Pun pariu că s-a atins, dar de
ce în spatele unei uși închise, cu dușul pornit? Emeric Marceaux nu se jenează .
Se așează lâ ngă mine pe pat, își lasă mâ na lui vâ nă tă în poala mea și își împletește degetele.
"Ca să clarific reacția mea de mai devreme... Nu mă opun, în niciun fel, să te masturbezi."
Doar auzindu-l spunâ nd acest cuvâ nt obraznic stâ rnește o furtună de foc în mine. "Asta e
bine, pentru că sigur o voi face din nou." Ridic o sprâ nceană îndră zneață . "Fie că ești de acord
sau nu".
"Mă omoară ", murmură el în sinea lui.
"De ce?" De ce nu mă atingi în schimb?
Ne trage mâ inile legate între genunchii lui despă rțiți și ne sprijină coatele pe prosopul care
îi acoperă coapsele. "Îmi place că vrei să te bucuri singur". Îmi strecoară un zâ mbet sexy. "Îmi
place un pic prea mult."
 "Aud un dar venind."
"Dar..." Îmi aruncă un alt zâ mbet care-mi frâ nge inima. "Nu-ți voi ară ta câ t de mult îmi place
cu adevărat pâ nă câ nd nu vei fi pregă tită ."
"Nu vrei să -mi ară ți erecția ta, vrei să spui?"
Închide ochii. "Nu sunt un amant blâ nd, Ivory." Își ridică privirea, iar privirea îi poposește
pe buzele mele. "Sunt încreză tor că , cu timpul, vei descoperi că nu vrei blâ ndețe. Pâ nă atunci,
voi aștepta."
"În spatele unei uși încuiate?"
El dă din cap.
Îmi ciugulesc buza. "Cu o erecție?"
Colțul gurii îi sare în sus.
Mă uit la conturul penisului să u de sub prosop. "Ț i-ai fă cut-o singur?"
Puterea privirii lui îmi înfierbâ ntă nervii în timp ce-și freacă o mâ nă peste maxilar, freacă ,
se uită cu putere, freacă mai tare.
N-ar trebui să împung bestia, dar... Respiră adânc. Voce puternică. "Data viitoare câ nd te
masturbezi, vreau să mă uit."
Inspirația i se întrerupe chiar înainte de a se lansa. Pieptul lui se ciocnește de al meu,
aruncâ ndu-mă înapoi pe saltea. O bufnitură îmi scapă de pe buze, dar gura lui este acolo,
devorâ ndu-mi vocea, aerul și să nă tatea mea mintală .
Greutatea trupului să u îl scufundă pe al meu în așternut, forța lui se contractă în jurul meu
în timp ce mâ na lui alunecă pe coastele mele, luâ nd cu ea și că mașa. Degetele mele se prind de
pă rul lui, încolă cindu-se printre firele umede, în timp ce el mă să rută cu buze ferme și o limbă
devastator de urgentă .
Ț intuit de mă rimea lui, cu gura mea controlată de a lui, închid ochii și mă bucur pur și
simplu de afecțiunea lui să lbatică . Îmi prinde sfâ rcul și îl trage dureros. Câ nd eu gâ fâ i, el geme.
Îmi legă n șoldurile, iar el le mișcă pe ale lui, fixâ ndu-mă de pat și apă sâ ndu-și lungimea lui tare
împotriva miezului meu. Încă puțin din asta și prosopul lui va că dea. Poate că aș putea să -l ajut?
Ajung în spatele lui și îi alunec o mâ nă pe crestele flexibile ale spatelui să u. Câ nd degetele
mele se lovesc de prosop, mă strecor pe sub el și întâ lnesc ridicarea mușchilor tari și fermi.
Doamne, cum poate fundul unui bă rbat să fie atâ t de irezistibil? Vreau să -l pipă i cu ambele
mâ ini, dar trupul lui e prea lung ca să -l apuc bine. Îmi întind brațele, ajungâ nd...
Mă apucă de gâ t și mă strâ nge. Forța strâ ngerii lui îmi împinge bă rbia în sus, iar mâ inile
mele pierd centimetri prețioși pe spatele lui.
Unghiul gurii mele îi oferă un acces mai adâ nc, limba lui se încolă cește în jurul limbii mele și
expirațiile lui umede îmi încă lzesc fața. "Sunt un animal furios în preajma ta."
Vreau să -i spun să mă folosească în orice mod îi satisface foamea, dar câ nd degetele lui se
strâ ng mai tare în jurul gâ tului meu, e prea mult. Plă mâ nii mei ard după oxigen, iar petele negre
îmi invadează vederea. Panica crește, iar maxilarul meu se luptă cu al lui. Nu mă să rută . Să mă
lupt.
Nu pot să respir. Mâ inile mele se lovesc de spatele lui, iar corpul meu se zbate pentru a
scă pa. Dă-i drumul. Dă-i drumul.
Pumnul din jurul gâ tului meu dispare, urmat de greutatea lui. Îmi strâ ng gâ tul și gâ fâ i după
aer, în timp ce frica îmi îngheață venele și lacrimile îmi încețoșează ochii.
Stă în picioare lâ ngă pat, îndreptâ nd prosopul peste lungimea tare, proeminentă , pe care
încă nu am vă zut-o.
 Își trece o mâ nă prin pă r și se uită la mine. "Nu ești pregă tită ."
Îmi dau drumul la gâ tul care mă doare și mă așez, tremurâ nd împotriva unui tremur din tot
corpul. "Gata pentru ce? Pentru sex?"
"Pentru mine!" Se îndreaptă cu pași mari spre dulap și scoate șosete în carouri și chiloți
negri. "Ț ine minte asta data viitoare câ nd îmi vei cere să mă privești cum mă masturbez."
Stomacul mi se scufundă . "Nu înțeleg. De ce m-ai strangulat? Ca să mă sperii?"
Dacă da, a funcționat. Inima mea încă bate cu putere.
"Să vă ară t." Traversează camera, se oprește la picioarele patului și se încruntă la erecția lui
de sub prosop. Apoi privirea lui se înfige în a mea. "Mă excită să -ți privesc cum trupul tă u se
încovoaie în angoasă , să știu că eu ți-am pus acele lacrimi în ochi. Dar numai atunci câ nd îmi
oferi această plă cere în mod liber și cu încredere absolută ."
Am dat-o de bună voie? Am avut mă car de ales? "Dacă ții la mine, de ce nu putem face asta
fă ră ... lacrimi?"
Pă rul negru și ciufulit și genele groase îi dau o înfă țișare mai blâ ndă , dar ascuțișul din ochii
lui albaștri îmi amintește că , dacă există în el vreo blâ ndețe, aceasta este ușor de înă bușit de
temperamentul să u meteoric.
Se uită la ceas și se uită înapoi la mine. "Am o nevoie sexuală profundă de a împinge o
femeie dincolo de zona ei de confort. Câ nd vei fi pregă tită să mă lași să te duc acolo, te vei lupta
cu fiecare instinct din corpul tă u, dar îți promit... rezultatul este mult mai satisfă că tor decâ t un
orgasm."
Ce poate fi mai bun decâ t un orgasm? Este ceva mai profund, cum ar fi acel sentiment cald
care îmi umple pieptul câ nd știu că se bucură de mine? Faptul că îi ofer plă cere îl ridică pe al
meu la niveluri euforice. Așa că da, poate că intimitatea înseamnă mai mult decâ t să stau întinsă
pe spate în timp ce el se dă peste mine. Dar nu am nici o idee despre ce ar putea fi.
Am înghițit. Nu știu ce pă rere am despre sufocare. Oare îmi depă șește zona de confort? Ce
va încerca el în continuare? "De ce vrei să mă împingi așa?".
"Este încrederea supremă , iar puterea pe care o are este de neegalat."
În ciuda neliniștii care gâ lgâ ia în mine, reușesc să -mi pă strez vocea constantă . "Nu vreau ca
nimeni să aibă putere asupra..."
"Nu, Ivory. Tu ești cea care are puterea. Tu stabilești limitele și decizi câ nd se oprește." Se
încruntă la mine în timp ce o tresă rire îi patinează pe pieptul fă ră pă r. "Nu ți-ai folosit cuvâ ntul
de siguranță ."
La naiba, am uitat. "N-am putut vorbi cu mâ na ta..."
"Prostii. Nu ai încercat."
Îmi ajustez că mașa peste coapse. "Asta e lecția, nu-i așa?"
"Da." Fă ră să mai spună nimic, intră în dulap, lă sâ ndu-mă într-o gră madă de tulburare
înroșită .
Câ teva minute mai tâ rziu, el iese complet îmbră cat și îmi spune să vin în bucă tă rie câ nd
sunt gata să plec.
Scopul lecției sale mă consumă în timp ce fac duș, mă spă l pe dinți și pe pă r și mă îmbrac
singură în dormitorul lui. Ș tiu că percepțiile mele despre sex și bă rbați sunt obosite, dar
presiunea mâ inii lui pe gâ tul meu nu era nimic în comparație cu ultimii patru ani de durere și
frică . Asta nu face ca metodele lui să fie acceptabile, dar modul șocant de dur în care face
lucrurile ar putea fi chiar eficient.
 Data viitoare câ nd mă va face să mă simt inconfortabil, sunt sigură că mă voi gâ ndi la acest
cuvâ nt de siguranță . Ș i el va ține cont de el. De câ nd îl cunosc, nu a luat nimic din ceea ce nu am
fost dispusă să dau. Doamne, există putere în asta. Ș tiind că se va opri câ nd voi spune cuvâ ntul
mă face să mă simt mai înaltă , mai stabilă ... mai ușoară .
Cobor scă rile în pielea moale a pantofilor noi. Pantofii adorabili au mici vâ rfuri argintii și o
plasă neagră în jurul degetelor de la picioare. Ei adaugă o notă trendy rochiei roșii țesute.
Mâ necile trei sferturi îmi vor ține de cald în serile de toamnă . Tivul drept îmi trece pe lâ ngă
genunchi, iar corsetul are o eșarfă cool care se încrucișează din spate în față și se leagă în talie.
Întreaga ținută mă face să mă simt elegantă și... prețuită . O voce în minte îmi amintește că
nu am câ știgat aceste haine. Doar că Emeric mi le-a dă ruit înțelegâ nd foarte clar că îi aparțin și,
la râ ndul să u, tot ceea ce posedă el este al meu. E greu să -mi dau seama de asta. Dar,
deocamdată , voi purta hainele pentru că darul lui înseamnă mai mult pentru mine decâ t
blestematul meu orgoliu.
Îl gă sesc așezat la insula din bucă tă rie, alegâ nd o farfurie de produse de patiserie acoperite
cu ouă , brâ nză și șuncă . Atenția îi sare la mine și se blochează . Doar ochii lui se mișcă ,
încă lzindu-se sub sprâ ncenele întunecate, în timp ce face un tur fă ră grabă în sus și în jos pe
corpul meu.
Este evident că a cumpă rat aceste haine pentru că garderoba mea actuală este deficitară .
Dar, câ nd își continuă examinarea din cap pâ nă în picioare, îmi dau seama că a mers la
cumpă ră turi pentru că se gâ ndea la mine, poate își imagina cum aș ară ta îmbră cată în lucrurile
care îi plac.
La ultima trecere, tră să turile feței sale dure ca piatra se înmoaie de satisfacție. Ceva în mine
se prinde și se reține. Am pus acea privire pe fața lui acceptâ nd darul să u. Nu știu ce este, dar
faptul că știu că îl mulțumesc se îmbină atâ t de bine cu toate sentimentele noi pe care le
trezește în mine.
Mă întâ lnește în ochi. "Cea mai norocoasă rochie de pe planetă ."
Inima mea tronează într-o cadență de bă tă i puternice. "Nu-mi vine să cred câ t de bine se
potrivește."
Se uită la buzele mele. "Stai jos și mă nâ ncă ."
Cravata lui maro, cravata lui paisley, că mașa cu nasturi alb-deschis și pantalonii maro ar
pă rea demodate la un alt bă rbat. Dar pe el, este o declarație de designer metro-sexy. La naiba,
ar putea să poarte un guler ră spicat și pantaloni scurți cu sclipici, iar femeile și-ar scă pa chiloții
câ nd ar trece pe lâ ngă el.
Mirosul robust al cafelei se învâ rte în jurul meu în timp ce mă așez lâ ngă el. "Fă ră vestă
astă zi?"
"Vremea cu geacă ".
Mă uit la geaca de piele de că prioară maro așezată pe spă tarul scaunului să u. Mâ necile lungi
ar putea ajuta la ascunderea tă ieturilor de pe încheieturile mâ inilor sale.
Îmi încarcă farfuria, îmi toarnă sucul și îmi așează o mâ nă pe coapsă . Nu am mai fost îngrijit
în acest fel de câ nd tră ia tata. Stâ nd aici, îmbră cată frumos, punâ ndu-mi mâ ncare în burtă , îl
studiez așa cum o fată fă ră tată și-ar studia protectorul, ca o elevă cu profesorul ei, dar mai mult
decâ t atâ t, îl privesc ca pe o femeie care își deschide inima unui bă rbat.
El umple atâ t de multe goluri din viața mea, iar dorința mea pentru el nu face decâ t să mă
apropie și mai mult, să mă strâ ngă mai strâ ns de o lume la care doar am visat. O lume în care
interacționez cu un bă rbat pentru că așa vreau eu, pentru că îi pasă de mine la fel de mult cum
îmi pasă mie de el.
Doar că el spune că nu sunt pregă tită .
Înainte de a-l cunoaște, blâ ndețea era tot ce-mi doream, dar acum?
Câ nd am început studiile muzicale formale, am dobâ ndit o apreciere acută pentru utilizarea
extraordinară a contrapunctului de că tre Bach. Cei care nu știu cum să asculte muzica lui aud
doar o încurcă tură de linii zgomotoase. Dar ceea ce compunea el erau melodii multiple, fiecare
mâ nă interpretâ nd o versiune diferită a aceluiași câ ntec.
Emeric aplică contrapunctul în tot ceea ce face. Cu o mâ nă , el bate cu tandrețe și
autocontrol, în timp ce cu cealaltă bate cu intensitate și dominație. Metodele sale pot fi
contradictorii, dar le execută într-o armonie perfectă .
Las furculița jos și îi strâ ng degetele pe coapsa mea. "Cum voi ști câ nd voi fi gata?"
Îmi ridică mâ na și îmi apasă un să rut pe palmă . "Voi ști."
Îi cercetez fața, ză bovind asupra buzelor sculptate, a maxilarului proaspă t ras și a ochilor de
culoare ultramarină . "Ș i apoi ce?"
Promisiunile dansează ca niște note sinistre în privirea lui. "Atunci vei fi recunoscă tor
pentru acest cuvâ nt sigur."
Un fior îmi linge coloana vertebrală , iar o durere îmi apare între picioare. Vreau ceea ce îmi
oferă el la fel de mult cum nu vreau. Sau poate că vreau să nu-l vreau.
Mă frec la ceafă , apoi mă apuc de micul dejun.
Își cură ță farfuria și o împinge deoparte. "Câ nd nu vei fi la școală sau aici, nu vei pleca de
lâ ngă mine."
Mă înec, mormă ind în jurul mușcă turii de brâ nză . "Cum funcționează asta?"
"Nu vorbi cu gura plină ."
Mestecâ nd repede, înghit. "Câ nd mă duc acasă ..."
"Acum locuiești cu mine."
Mă înțepenesc câ nd cuvintele lui îmi pă trund în timpane. Le aud, dar sensul lor nu se
sincronizează cu creierul meu.
Își sorbește cafeaua, se uită la telefon și se uită la mine de parcă mi-ar fi spus să vin la cină ,
nu să mă mut naibii la el.
Mă uit la el cu gura că scată . "Îți bați joc de mine."
Ridicâ ndu-și cana la buze, se uită fix, fă ră nici o urmă de zâ mbet în ochi.
Vorbește serios.
Am ratat o întreagă conversație în care m-a rugat să mă mut cu el? Așteaptă . El nu cere
nimic.
Mă sprijin de spă tarul scaunului. "Asta e din cauza lui Lorenzo."
"Este un motiv convenabil." Își reumple cana cu carafa de pe insulă și se întoarce la telefon.
La naiba cu anti-nu pot să mă pronunț, pentru că îmi vine să urlu aceste cuvinte în mod
repetat. "Este împotriva legii. Ești profesorul meu!"
"Ești fata mea." El trece leneș pe ecranul telefonului să u. "Aceasta este singura lege de care
trebuie să -ți faci griji."
Ce? Capul îmi ciocă nește. "Ești nebun."
"Ești a mea."
"Ș i dacă află cineva?"
Își ră sfoiește e-mailul, fă ră nici o grijă pe lume. "Problema mea."
 "Dar Schubert..."
Lasă telefonul și își izbește buzele de ale mele cu un să rut care spune Taci și ai încredere în
mine. Apoi se apleacă pe spate și se întoarce la e-mailul să u. "Mergem să luă m pisica după
școală ."
OceanofPDF.com
La trei loturi distanță de casa lui Ivory, am lă sat GTO-ul pe jos pe stradă în timp ce ea hră nea
pisica. Motocicleta portocalie nu este aici, dar nu știu dacă mai este cineva acasă .
Dacă aș fi avut o explicație legală pentru că am ajuns cu ea la șase și jumă tate dimineața, aș
fi fost în casa aceea cu ea chiar acum. În schimb, sunt obligat să o monitorizez de la distanță ,
prin conexiunea dintre telefoanele noastre, gata să fac tot ce este necesar pentru a fi punctul ei
de ancorare și protecție.
Prima rază de lumină a zorilor luminează șindrila peticită de pe casele din jur. Îmi țin
telefonul strâ ns în mâ nă , urâ nd faptul că nu o pot vedea mișcâ ndu-se înă untru. Dar o aud prin
difuzor. Fiecare șuierat al respirației ei prin cască o atrage pe a mea.
Înainte de a pleca de la mine, i-am dat telefonul pe care i l-am cumpă rat cu câ teva
să ptă mâ ni în urmă . L-a legă nat în mâ ini ca și cum ar fi fost neprețuita vioară Vieuxtemps, cu o
expresie palidă , plină de acceptare reticentă . Aștept cu neră bdare reacția ei câ nd îi voi dă rui o
mașină .
"Mama sau fratele tă u sunt acolo?" Am întrebat prin telefon.
"Ambele", șoptește ea. "Adormit."
Dacă aud un oftat sau un singur sunet îngrijoră tor, voi fi la ușa aceea în mai puțin de zece
secunde.
Îmi flexez mâ na pe volan, încheieturile vâ nă tă i ieșind la iveală de sub mâ neca prea lungă .
Probabil că Ivory știe că adevă ratul motiv pentru care port geaca este să ascund tă ieturile. Nu
vreau ca ea să -și facă griji cu privire la ceea ce presupun sau nu presupun oamenii. Asta e
treaba mea.
În timp ce mă concentrez pe foșnetul mișcă rilor ei prin telefon, mintea îmi revine la
dormitorul din această dimineață și la felul erotic în care gâ tul ei se simțea în gulerul strâ ngerii
mele. Ea are încredere în mine, și totuși a intrat în panică , luptâ ndu-se cu trupul ei și
implorâ ndu-mă cu privirea, așa cum ar fi fă cut-o cu orice alt bă rbat. Asta e inacceptabil.
Asfixierea, biciuirea, obținerea de plă cere din orice fel de durere și umilință nu sunt pentru
cei slabi de inimă . Dacă aș avea vreo îndoială cu privire la ceea ce o excită , abordarea mea ar fi
diferită . Dacă ar fi fost prea timidă pentru a-mi susține privirea, probabil că nu mi-ar fi atras
atenția de la bun început.
Dacă ar fi fost oricine altcineva, nu aș fi stat aici, investit sută la sută și nu mi-aș fi riscat
gâ tul pentru a fi cu ea.
 Ivory Westbrook nu este fragil. E construită pentru protecția și apetitul meu pentru
dominație. Tratâ nd-o cu mă nuși de copil i-ar face un mare deserviciu.
Forța ei emoțională este unul dintre multele motive pentru care sunt atâ t de atrasă de ea.
Da, este cea mai frumoasă creatură pe care am vă zut-o vreodată , dar sunt vră jit de întregul
pachet. Mă înfruntă atunci câ nd crede că greșesc, dar se umezește sub forța vocii mele și
că ldura centurii mele. Pun pariu pe Fazioli ai bunicului meu că sexul monoton și normal cu un
bă rbat lipsit de afirmare ar înă buși-o.
Indiferent dacă aceste calită ți provin din natura ei supusă sau din trecutul ei abuziv, este
responsabilitatea mea, ca prim partener sexual real, să o fac să conștientizeze numeroasele
fațete ale plă cerii. Sexul nu trebuie să se conformeze standardelor societă ții pentru a fi să nă tos.
Nu trebuie să fie lent și tandru pentru a fi sigur. Ș i nu trebuie să fie lipsit de că tușe de piele
pentru a fi consensual.
Învață , dar câ t de conștientă este suficient de conștientă ? Aceasta este partea cea mai
dificilă .
O vreau, iar această nevoie este o bă taie nesfâ rșită în mine, ca un câ ntec nescris care se
lovește de cutia toracică pentru a ieși. Să o mut în casa mea și să dorm ală turi de ea fără să i-o
trag este o tortură pură . Dar știu că este conștientă de reținerea mea și știu, de asemenea, câ t de
mult o apreciază și o respectă .
Faptul că mă doare să o leg, să îmi înfing dinții în sâ nii ei și să o sugrum să gâ fâ ie nu este
problema. Însă și circumstanța abuzului ei, combinată cu rolul meu de profesor, face ca pâ nă și
cea mai blâ ndă intimitate cu ea să fie dificilă . Aș putea să o conving să își deschidă picioarele cu
cuvinte elocvente, să i-o trag cu dulceață , iar ea ar lă sa să se întâ mple asta pentru că este
singurul mod în care știe să ră spundă unui bă rbat.
Ei bine, la naiba cu asta. Înainte de a intra în corpul ei, va fi cu mine mental și emoțional, în
termenii ei, fă câ nd o alegere conștientă între a mă opri sau a se preda la mine. Spre deosebire
de dimineața asta, câ nd mâ na mea era în jurul gâ tului ei. Nu a cedat și nici nu și-a folosit
cuvâ ntul de siguranță . Pentru că încă nu înțelege ce înseamnă cu adevă rat să fii dispus.
Câ teva minute mai tâ rziu, se întoarce în mașină și își pune centura de siguranță .
Am apă sat pedala de accelerație, observâ ndu-i postura relaxată la marginea periferiei mele.
"Nu s-au trezit?"
"Nu." Un zâ mbet moale îi atinge buzele. "Lui Schubert îi este dor de mine." Se întoarce pe
scaun pentru a se întoarce cu fața la mine. "Emeric, trebuie să vorbim..."
"Dacă este vorba de mutare, nu este negociabil."
"Am un cuvâ nt de spus în ceea ce privește locul în care locuiesc."
"Nu și câ nd vine vorba de siguranța ta." Am virat pe Rampart Street și mă îndrept spre Le
Moyne. "Cu Shane și Lorenzo în casa aia, nu trebuie să -ți spun câ t de nesigur este să locuiești
acolo."
Își încrețește buzele într-o încruntare.
Îmi odihnesc mâ na pe coapsa ei. "Nu te mai împotrivi."
"Sunt studentul tă u. Dacă cineva își dă seama că tră iesc cu..."
"Eu voi fi arestat, iar tu vei fi liber de orice consecințe."
"Exact. Nu vreau asta!"
"Riscul este al meu." Îmi infuzez vocea cu autoritate, un ton care îi amintește că eu sunt
soluția pentru situația ei, pur și simplu pentru că eu sunt la conducere, dețin controlul, iar
scopul meu, mai presus de orice, este să o țin în siguranță . "Aceasta este decizia mea și nu mă
vei mai chestiona în legă tură cu ea."
În timp ce încetinesc la un semafor, ea își desface centura de siguranță și se apleacă peste
consolă .
Mâ na ei face o plimbare familiară prin pă rul meu, iar ochii ei îmi zâ mbesc. "Ești oarecum
fermecă toare câ nd devii serioasă și autoritară ." Își coboară bă rbia și își adâ ncește vocea. "Ca și
cum eu aș fi bărbatul care face legea și așa va fi."
Dră guț. Scutur din cap, luptâ ndu-mă cu un zâ mbet.
Își strâ nge degetele pe scalpul meu și își mută gura la un fir de pă r distanță . "Dar am
propria mea minte și propria mea voce, iar tu o vei auzi oricâ nd și oricum vreau eu."
Îi privesc buzele, amuzat și excitat. "Nu mă aștept la nimic mai puțin, domnișoară
Westbrook."
La fel cum se așteaptă ca eu să -i închid gura câ nd mă întreabă .
"Bine." O lică rire îi pâ lpâ ie în privire. "Ar trebui să te aștepți și la faptul că nu voi renunța la
Leopold."
Bineînțeles că nu o va face, ceea ce înseamnă că trebuie să mă gâ ndesc cum să fac să
meargă .
Își alunecă degetele pâ nă la maxilarul meu, cuprinzâ ndu-mi fața în timp ce mă să rută .
Nimeni din Le Moyne nu s-ar aventura în această parte a orașului, așa că automobiliștii care
trec pot să se holbeze câ t vor.
Îi ling buzele și apă s înainte pentru a ne uni limbile. Doar o mâ ngâ iere, o mișcare sugestivă ,
dar asta e tot ce trebuie. Ea geme, înclinâ ndu-și capul pentru o conexiune mai profundă , pieptul
ei se deplasează mai aproape, zvâ cnind după aer. Doamne, dorința ei este la fel de uimitoare ca
și a mea.
Semaforul se va schimba în orice clipă . Nu-mi pasă . Preiau controlul să rutului, apucâ ndu-i
șoldurile și strâ ngâ ndu-ne împreună de consolă . Cu piciorul ferm apă sat pe frâ nă , o tachinez
temeinic cu limba, înjunghiind-o și biciuind-o între buze, în timp ce mâ na mea se mută mai jos
pentru a-i apuca fundul într-o strâ nsoare vâ nă tă .
Un claxon se aude în spatele nostru. Ne despă rțim, râ zâ nd printre respirații grele ca niște
școlari.
Propulsez mașina înainte, atenția mea trecâ nd de la ea la drum. "De fiecare dată câ nd te voi
vedea astă zi, mă voi gâ ndi la acel să rut."
Își strâ nge pă rul după ureche și îmi aruncă o privire senzuală . "Ș i eu."
Pe mă sură ce blocurile de clă diri se estompează pe lâ ngă noi, ne stabilim într-o conexiune
vibrantă , o legă tură fă ră cuvinte, întă rită de un schimb de priviri și zâ mbete persistente. Este
un lucru atâ t de confortabil, această energie dintre noi, ca și cum am fi în propria noastră lume
privată , unde greșelile din trecut, visele de la facultate și legile student-profesor nu există . Aici,
în această suspendare izolată a timpului și spațiului, nimic nu ne poate despă rți.
Ne împletesc degetele în poala ei. "Spune-mi la ce te gâ ndești."
Își rostogolește limba pe interiorul obrazului. "E ciudat să stai în mașina ta, îmbră cată în
haine frumoase, simțindu-te îndopată de la un mic dejun uriaș. Stomacul meu e fericit." Își
închide ochii, apoi îi deschide, fixâ ndu-i pe ai mei. "Eu sunt fericită . Ș i speriată . Cred că sunt
speriată de multe ori, dar fericirea... Asta nu se întâ mplă prea des și mi-e atâ t de teamă să o
pierd."
Probabil că se gâ ndește la tată l ei și la siguranța pe care a pierdut-o câ nd a murit.
 Aș vrea să -i comand să mă lase pe mine să mă îngrijorez, dar nu merge așa, așa că îi ofer o
altă perspectivă . "Câ nd suntem împreună , Ivory, câ nd suntem doar noi doi așa, fericirea nu
poate fi limitată decâ t de noi. Noi facem regulile și decidem cum va decurge totul. Lumea
noastră este la fel de nelimitată și reală ca și sentimentele noastre unul pentru celă lalt."
Îmi ridică mâ na și îmi să rută degetele. "Mulțumesc."
"Pentru?"
"Pentru că știi întotdeauna ce să spui." Îmi ține mâ na sub bă rbie. "Pentru că m-ai hră nit.
Pentru că m-ai lă sat să -l hră nesc pe Schubert. Pentru telefon, pentru haine și..."
"Cu plă cere."
Jur că inima ei este înfă șurată în jurul meu, se întinde, toarce și se freacă de pereții pieptului
meu. E îmbucură tor și înfricoșă tor, felul în care s-a strecurat în mine atâ t de repede.
La câ teva stră zi de școală , trag pe dreapta pe o stradă laterală liniștită . "Nu sunt fericit în
legă tură cu asta."
Deschide ușa și îmi aruncă un zâ mbet ușor. "Merg pe jos la școală în fiecare zi."
"Nu-mi place secretul."
Am fost acolo, am fă cut acest dans cu Joanne. Ivory merită mai mult.
Dar dacă sunt prins, se întoarce la Treme, Lorenzo Gandara și la disperarea financiară . Eu
sunt cel responsabil pentru a-i proteja totul.
O apuc de ceafă și o trag înă untru pentru un să rut. "Nu va fi mereu așa."
Câ nd va absolvi, nu voi mai fi eu profesorul ei. Relația noastră va fi legală și... Ea va merge la
facultate, oriunde ar fi ea. Ș i apoi ce se va întâ mpla? O voi urma? Va vrea ea să o urmez? Nu va
avea de ales.
Își odihnește fruntea pe a mea. "Nu face promisiuni pe care nu le poți ține."
Fața mi se inflamează în timp ce convingerea îmi întă rește burta. "Voi face orice..."
Își apasă buzele moi pe ale mele și îmi potolește instantaneu temperamentul în creștere,
să rutâ ndu-mă pâ nă câ nd mi se umflă scula.
Prea curâ nd, se retrage. "Putem discuta despre viitor după ce voi absorbi tot ce se întâ mplă
acum."
Cu asta, ea se strecoară din mașină , cu corpul ei mortal, fundul ei de pus la punct și
picioarele lungi, toate luminate de soare. Al naibii de uimitoare.
Purtâ ndu-și pe umeri noua geantă , se apleacă pentru a bă ga capul înă untru. Decolteul
rochiei ei roșii se deschide, oferindu-mi o priveliște nemaipomenită a sâ nilor ei tineri și fermi
care se sprijină pe sutienul de mă tase roșie.
Mă surprinde că mă privesc și ridică o sprâ nceană .
Cum să nu mă uit? E o programare genetică , iar Ivory are niște sâ ni grozavi.
Un colț al gurii i se ridică într-un zâ mbet seducă tor. "Ne vedem în clasă , domnule
Marceaux."
Pleacă , lă sâ ndu-mă fă ră oxigen în mașină . Cobor geamul și dau drumul la motor de câ teva
ori ca să -i atrag atenția.
Aruncâ nd o privire peste umă r, își strecoară zâ mbetul între dinții ciugulitori. "Încerci să te
întreci cu mine sau să mă impresionezi?"
Am vrut doar să o mai vă d zâ mbind încă o dată . Acum pot respira din nou.
OceanofPDF.com
Îmi petrec ziua ascultâ nd șoaptele și acordâ nd o atenție deosebită expresiilor subtile. Beverly
Rivard mă întâ mpină în sala de ședințe a facultă ții cu o încruntare de dispreț cu buzele strâ nse.
Nimic nou. Andrea Augustin mă privește de la distanță , precaută și vâ nă tă . Îi va trece. Prescott
nu-mi stă în cale pe holuri și se furișează pe scaunul lui în timpul orelor. El este cel care mă
îngrijorează cel mai mult. L-am umilit aseară în fața lui Ivory, o lovitură îngrozitoare dată
orgoliului lui de bă iat. Dar dacă deschide gura, are de pierdut mai mult decâ t demnitatea.
În clasă , Ivory își pă strează comportamentul de elevă . Nu-mi ține privirea prea mult timp.
Nu flirtează și nici nu-și arată afecțiunea. Dar tensiunea sexuală dintre noi planează ca o
furtună electrică . Dacă cineva ar ști la ce să se uite, ar sesiza-o. Prescott ar trebui să aibă o
bă nuială după felul în care am apă rat-o, dar nu îndră znește să se uite la ea sau la mine.
Deocamdată , tot ce pot face este să -l țin sub observația mea scrută toare.
După lecțiile private ale lui Ivory, ne întoarcem la ea acasă . Cerul fă ră stele și absența
luminii aruncă strada ei într-o pată de umbre.
Așeză m GTO-ul în același loc pe care l-am folosit în această dimineață și privesc negura de
dincolo de ferestrele ei. "Nu e nimeni acasă ."
"Cred că nu." Ea deschide ușa mașinii. "Voi fi rapidă ."
Opresc motorul și mă ală tur ei pe stradă .
Ea dă du din cap și ară tă înapoi spre mașină . "Ră mâ i aici. S-ar putea să vină cineva acasă ."
Este riscant, dar nu intră singură noaptea într-o casă întunecată . Ș i nici nu va că ra singură o
pisică și toate bunurile ei. Dar, în cazul în care apare fratele ei, trebuie să o pregă tesc pentru o
reintroducere neplă cută .
O apuc de mâ nă și o conduc spre veranda din față . "L-am cunoscut pe Shane cu ceva timp în
urmă ."
"Ce?" Se oprește pe trotuar și se uită la mine cu ochii mari. "Câ nd?"
Trag de degetele ei strâ nse, forțâ ndu-i picioarele să mă urmeze pe scă ri. "Nu știe cine sunt
și, din pă cate, nu știe de ce i-am spart nasul."
Ea gâ fâ ie, pașii i se clatină , dar eu o mențin în mișcare.
"Tu ai fost?" Fruntea ei se trase în jos în timp ce descuie ușa. Un suspin se scurge pe buzele
ei. "Din cauza tă ieturii de pe buza mea."
"Nimeni nu-i face ră u fetei mele."
"Îmi place câ nd spui asta", șoptește ea încet.
 Cu mâ ini blâ nde, îmi îndreaptă cravata, degetele ei alunecâ nd pe mă tase înainte de a se
întoarce.
Câ nd deschide ușa, mirosul de fum de țigară stă tută îmi inundă nasul.
O secundă mai tâ rziu, un tabby portocaliu iese în fugă din adâ ncurile întunecate și se
oprește la picioarele ei, toarce ca un motor și se freacă de gleznele ei.
Îl ia în brațe și îi strâ nge capul rotund de gâ tul ei ca și cum ar fi cel mai important lucru din
lume.
Îmi bag mâ inile în buzunare și încerc să -mi stă pâ nesc gelozia pentru o nenorocită de pisică .
"O să mă lași să intru câ ndva în seara asta?"
"Atâ t de neră bdă tor." Ea apă să pe întrerupă torul de pe perete și inundă mica încă pere cu
lumină . Apoi îmi întinde pisica și mi-o aruncă în brațe, obligâ ndu-mă să o iau. "Trebuie doar să
îi iau lucrurile."
În timp ce aleargă prin șirul de uși spre spatele casei, mingea de blană din mâ inile mele
aruncă nu mai puțin de o mie de fire de pă r portocaliu pe toată jacheta mea de piele de
că prioară .
Intru înă untru, uitâ ndu-mă fix la el. "Ai de gâ nd să te piși pe covoarele mele?"
Ochii rotunzi aurii clipesc leneș. Apoi își tâ ră ște obrazul pă ros pe pieptul meu, adâ ncindu-se
în el.
Nu am locuit niciodată cu un animal de companie, dar pare destul de prietenos. Totuși,
vă rsatul...
"Putem rade chestia asta?" Strig spre camera din spate.
Scâ rțâ itul pașilor ei se oprește. "Credeam că nu-ți plac pă să ricile epilate."
Un zâ mbet mi se întinde pe față . Touché, fata mea frumoasă.
Îl car pe Schubert prin sufrageria ordonată . Este curat pentru că nu există nimic altceva
decâ t o cutie de carton cu haine în colț, o mă suță mică și o canapea cu pernele lă sate.
Continuâ nd spre spate, trec pe lâ ngă un dormitor, apoi un alt dormitor, ambele abia suficient de
mari pentru a acomoda saltelele de pe podea și dezordinea de rufe și scrumiere.
Niciunul dintre dormitoare nu oferă vreo urmă de fata pe care o cunosc. Ivory este
organizată , hainele ei sunt simple și puține, iar ea nu fumează . Realizarea îmi strâ nge pieptul și
îmi accelerează pașii.
Ajung în ultima încă pere, bucă tă ria, și o gă sesc ridicâ nd o cratiță cu gunoi lâ ngă ușa din
spate. "Unde dormi?"
Ia câ teva cutii de mâ ncare pentru pisici de pe tejgheaua dezordonată și trece pe lâ ngă mine
în cel mai apropiat dormitor. "Aceasta este camera mamei mele."
Mă tâ ră sc în spatele ei, mâ ngâ ind pisica și ră scolind mai multe fire de pă r libere. Inima mi
se izbește de piept în timp ce asimilez condițiile să ră că cioase în care a tră it. Câ nd ajunge în al
doilea dormitor, știu ce va spune și nu vreau să aud.
"Camera lui Shane." Se uită în gol la mormanele de haine murdare. "A fost a mea, dar câ nd a
murit tata, Shane s-a mutat înapoi în ea. Așa că ..."
Ea continuă să înainteze, revenind în camera din față . Stomacul îmi cedează în timp ce mă
uit cu alți ochi la canapeaua că zută .
"Aici dorm eu." Ea se uită la mine cu așteptare. "Ești gata de plecare?"
Îmi înghit furia cu amintirea că nu va mai dormi niciodată pe o nenorocită de canapea.
"Asta e tot ce aduci?" Dau din cap spre litiera și conservele de mâ ncare din brațele ei.
 Ochii ei coboară spre pisica care toarce pe pieptul meu și zâ mbește cu că ldură . "El este tot
ce mi-a mai ră mas aici."
Pe mă sură ce ies cu mașina din cartierul ei, tensiunea din mușchii mei se relaxează cu
fiecare bloc pe care îl pun între ea și acea casă . Niciodată nu m-am simțit mai bine în legă tură cu
o decizie decâ t acum.
Cu pisica ghemuită și mieunâ nd pe bancheta din spate, nu mai ră mâ ne decâ t un singur lucru
care o va aduce înapoi în Treme.
Fac o oprire neplanificată , oprind la bordură de-a lungul ferestrelor cu gratii ale
magazinului.
Se ră sucește în scaun și îmi cercetează fața. "Ce facem aici?"
"Bă trâ nul nu te-a mai vă zut de câ teva zile. Du-te acolo, dă -i numă rul tă u de telefon și spune-
i că ești în siguranță ."
Asta îmi aduce un zâ mbet uriaș, înainte de a să ri și de a fugi înă untru.
O oră mai tâ rziu, în timp ce luam masa în bucă tă ria mea, la o porție de quesadillas, Ivory îmi
dă lista ei scrisă de facturi. La fel cum am specificat, aceasta include articole pe care trebuie să
le cumpere, cum ar fi diverse rechizite școlare, deodorant și tampoane. Zâ mbesc câ nd vă d
anticoncepționalele pe listă .
Încearcă să -mi spună ce voi face și ce nu voi face cu facturile ei, dar eu îi închid gura cu
buzele mele lipite de ale ei și cu degetele mele în pă să rica ei. Spatele ei se apleacă peste insula
din bucă tă rie, farfuriile noastre goale ză ngă nind cu împingerea mâ inii mele. Două orgasme mai
tâ rziu, ea se împiedică în sufragerie pentru a-și face temele, cu cearta uitată .
Degetele mele învinețite sunt încă prea sensibile pentru a câ nta la pian, așa că alerg pe
banda de alergare, fac un duș și mă masturbez în amintirile ei cu capul înclinat pe spate, cu
gâ tul expus, cu picioarele desfă cute, zvâ rcolindu-se și vulnerabilă în brațele mele. Vulnerabilă
la toate lucrurile murdare și depravate pe care am fantezii să le fac în fiecare gaură din corpul
ei. Doamne, dacă ar ști ce am plă nuit pentru ea.
Înainte de a ieși de la duș, mai frec un orgasm, pentru că , la naiba, voi dormi lâ ngă ea la
noapte.
Îmi spun că nu este pregă tită pentru modul pervers și să lbatic în care i-o trag, dar în mintea
mea, există o dată de expirare a autocontrolului meu. O dată care este atașată de programarea
ei la doctor de sâ mbă tă - mai sunt doar patru zile. Am această nevoie puternică de a fi cu ea fă ră
nimic între noi, inclusiv prezervative. Odată ce rezultatele testului ei confirmă că pot face asta,
toate pariurile sunt anulate.
Se mută în dormitor pentru a-și termina temele, cu Schubert ghemuit lâ ngă ea. Mă strecor
în biroul meu și stabilesc plă țile pentru a acoperi cheltuielile mizerabile ale familiei ei. Mă
gâ ndesc să le achit ipoteca. Ar fi mai ușor, dar dă -i dracului. O să le finanțez facturile pâ nă câ nd
Ivory absolvă , doar pentru că nu vreau să le dau un motiv să o caute. După aceea, pot să doarmă
sub un nenorocit de pod.
Am contactat serviciul meu de catering și i-am rugat să adauge Stogie la traseul lor zilnic. S-
ar putea să refuze mâ ncarea. Sau poate o va vedea că este ceea ce este: recunoștința mea
pentru că i-a oferit lui Ivory un loc sigur unde să meargă în toți acești ani.
După ce am terminat, mai dau câ teva telefoane, gă sesc un detectiv particular de încredere și
iau legă tura cu el. Încheind conversația, investigatorul are foarte puține lucruri pe care să le
continue. Un nume. Un numă r de înmatriculare. Dar mă asigură că este suficient.
 Pâ nă la sfâ rșitul să ptă mâ nii, investigatorul particular își dovedește valoarea, oferindu-mi
tot ceea ce am nevoie pentru a merge mai departe.
Ș tiu exact cum mă voi descurca cu Lorenzo Gandara.
OceanofPDF.com
Vineri după -amiază , mă îndrept spre dulapul meu din Campus Center. Ellie se gră bește ală turi
de mine, vorbind despre faptul că am un salt rapid în pasul meu. În loc să -i atrag atenția că
picioarele ei sunt mai scurte decâ t ale mele, îmi încetinesc mersul și o verific jucă uș la șold.
"Pari diferită ." Îmi zâ mbește, clipind cu ochii că prui unghiulari. "Asta e tot ce vreau să
spun."
Nu a pomenit de hainele mele noi. Nu, e prea ocupată să gă sească înțelesuri ascunse în felul
în care merg.
"Ești... mai ușoară . Ș tii tu, ca o briză ușoară ." Ea sare în fața mea și sare înapoi spre
dulapurile noastre, cu coada ei de cal neagră care îi flutură în jurul gâ tului. "Ai un iubit, nu-i
așa?"
Nu știu ce este Emeric, dar cu siguranță nu începe cu băiat. "Deci crezi că un bă iat este un
remediu magic pentru pierderea în greutate? Sau poate vrei să spui că am gaze?".
Râ de și se învâ rte pentru a forma combinația. "Ești atâ t de ciudat."
Îmi deschid dulapul și gă sesc o mică hâ rtie împă turită deasupra manualelor. Cu un zâ mbet
uriaș, întind mâ na și o ating. O mâ ngâ i.
Emeric mi-a lă sat bilete toată să ptă mâ na. Doar imaginâ ndu-mi că le mâ zgă lește pe fiecare
în scrisul să u elocvent și că se dă peste cap pentru a le strecura prin orificiul de aerisire de la
ușa dulapului meu, am o tresă rire în piept.
Ellie stă la câ țiva metri distanță , distrasă de telefonul ei.
Ț in biletul în interiorul dulapului și îl desfac.

Te vreau pe tine.

Te aștept.

Mă ai pe mine.

El îmi face sufletul să mă doară . O citesc din nou și mă doare tot corpul. Câ nd închid ochii, îi
aud vocea gravă , îi simt atingerea vâ nă tă și simt gustul de scorțișoară din respirația lui. El este
cu mine, mă înconjoară mereu, mă înalță . La naiba, poate că eu sunt mai lejeră .
Pocnetul tocurilor se apropie în spatele meu. Strâ ng biletul în pumn și arunc o privire peste
umă r.
 Ann se sprijină de dulapul dintre mine și Ellie și mă privește cu atenție. "Fetele au stat de
vorbă ."
Uh huh. Este aici, în numele populației feminine, pentru a-mi reaminti că ea este mai
frumoasă , mai deșteaptă și mai populară .
Îmi strecor mâ na în ghiozdan și las jos biletul împachetat. Apoi mă întorc să o înfrunt cu
fața spre ea, purtâ nd zâ mbetul despre care tată l meu spunea mereu că este cea mai bună armă
a mea.
Râ njetul ei îi deformează pielea neagră și netedă și tră să turile perfecte. "E o rochie Dolce &
Gabbana."
Mă uit în jos la imprimeul cu margarete galbene și albe, iubind modul în care silueta în
formă de A se potrivește corpului meu. "Bine."
"Ieri ai purtat Valentino. Cu o zi înainte ai purtat Oscar de la Renta. Pe bune, Ivory. Acum
ești o hoață de magazine?"
De ce nu putea Emeric să -și ia niște haine de la Wal-Mart? N-aș fi știut diferența.
Pentru că el nu face nimic dacă nu este exagerat.
Ellie pă șește lâ ngă mine, atâ rnâ ndu-și rucsacul uriaș pe umă r. "Las-o în pace, Ann."
"E în regulă ." Dau din cap în direcția Crescent Hall. "Te ajung din urmă , bine?"
Îmi aruncă un zâ mbet înțelegă tor și se îndreaptă spre urmă toarea noastră clasă .
Mă întorc spre Ann și contemplu un ră spuns respingă tor, pentru că e atâ t de amuzant să o
privesc cum se strâ mbă . Aș putea să -i spun că i-am tras-o directorului de magazin de la Neiman
Marcus. Acolo se duc oamenii să cumpere hainele astea? Nu știu, dar această sugestie se lovește
prea aproape de aranjamentele mele anterioare. Ș tiu... "Am început să -mi vâ nd ouă le."
Ochii ei că prui se umflă . "Ce... ce?"
"Ouă ." Ridic din umeri. "Cine ar fi crezut că ovulația poate fi atâ t de profitabilă ? Avâ nd în
vedere că ară t bine și am obținut rezultate excelente la testul SAT, centrul de fertilitate mă
plă tește dublu față de prețul obișnuit."
Ea scoate un zgomot de că scat. "E dezgustă tor."
"La fel și atitudinea ta." Închid dulapul și o ocolesc. "Dar sunt profund impresionată de
atenția pe care mi-o acorzi. Aduce o nouă lumină asupra prieteniei noastre. Poate că putem
merge la cumpă ră turi și să dormim împreună ." Mai degrabă aș prefera să fiu strivită de un pian
de 100 de kilograme. "Am putea să ne luă m coliere BFF..."
"Ești o că țea."
"- sau nu." Îi mâ ngâ i umă rul osos în timp ce trec pe lâ ngă ea. "Mulțumesc că ai pă strat
realitatea."
Câ teva ore mai tâ rziu, mă aflam în spatele pianului Steinway de pe scena teatrului din
campus. Emeric mi-a mutat lecțiile private aici cu câ teva zile în urmă pentru a mă acomoda cu
acustica. Să rbă toarea Muzicii de Cameră de Să rbă tori este la doar câ teva luni distanță . Fiind
unul dintre cele mai mari spectacole ale Le Moyne, baletul este deschis publicului și prezintă
muzicieni și dansatori de top ai academiei.
Pianul este doar o mică parte din producție, dar mi-ar plă cea să fac parte din ea. Emeric încă
nu a anunțat cine va ocupa acel loc. Își ia slujba atâ t de în serios încâ t nu-mi oferă niciun avantaj
doar pentru că suntem împreună . Trebuie să o merit, și nu există nici mă car un gram din mine
care să -i reproșeze asta.
Chiar și așa, are un mod frustrant de a mă face să aștept lucrurile.
 Câ nd mi s-a ală turat în bucă tă rie în această dimineață , mi-a spus că e frumos să mă vadă
așteptâ nd.
Îl voi aștepta cu plă cere pâ nă la epuizare. Așteptâ nd disciplina lui. Așteptâ nd afecțiunea lui.
Așteptâ nd necunoscutul.
"Începeți din nou." Vocea lui ră sună din umbra scaunelor etajate.
Avem teatrul doar pentru noi. E undeva în primul râ nd, dar nu-l pot vedea dincolo de
luminile orbitoare ale scenei.
Aplecâ ndu-mă asupra claviaturii, mă scufund în suita Spă rgă torul de nuci a lui Ceaikovski.
Mâ inile mele zboară printre tremolo-urile explozive, încheieturile pocnind peste clapele care se
schimbă rapid. Am câ ntat această piesă de atâ tea ori încâ t o știu pe de rost, degetele mele
mișcâ ndu-se din proprie voință , adaptâ ndu-se perfect cu notele.
Pe mă sură ce cadranul ceasului meu ajunge la ora șapte, transpirația îmi linge pielea, iar
spasmele îmi zvâ cnesc articulațiile umerilor și ale mâ inilor. Emeric m-a întrerupt doar de
câ teva ori pentru a-mi semnala greșelile. La naiba, a fost atâ t de tă cut în ultima oră încâ t mă
întreb dacă a plecat.
Pivotez pe banca de pian și mă strâ mb în lumina reflectoarelor. "Ai adormit acolo?"
"Nu." Își drege gâ tul. "A fost rafinat, domnișoară Westbrook." Vocea lui întunecată , cu tonuri
adâ nci, ră sună în teatru. "Scena asta nu e destul de mare pentru tine."
Vâ rtejuri de că ldură se desfă șoară în interiorul meu, spiralâ nd de-a lungul brațelor mele,
între sâ ni și în jurul coloanei vertebrale.
"Ce zici de scena de la Leopold?" Îmi înclin capul, clipind în lumina reflectoarelor. "Ș tii tu,
din moment ce acolo mă duc."
"Leopold este doar o idee întipă rită în capul tă u. Gâ ndește-te mai departe. Mai bine."
Mai bine decâ t cea mai bună seră ? Îmi strâ ng buzele. "Cum ar fi?"
"Nu există în lume un public suficient de mare pentru a te cuprinde. Dar ai nevoie de unul
suficient de pasionat pentru a te reține."
Wow. Nu m-am mai gâ ndit niciodată la asta.
"Vino aici."
Este o poruncă pe care ar da-o orică rui elev al să u, cum ar fi: stai jos, nu mai vorbi, răspunde
la întrebare. Dar pentru mine, are o semnificație mai profundă , una care nu are ce că uta între
zidurile unei școli.
Coapsele îmi tremură câ nd mă ridic de pe bancă . Respirația mi se strâ nge în timp ce mă
îndrept spre el, coborâ nd treptele scenei și intrâ nd în întunericul scaunelor goale.
Stă în primul râ nd, în primul râ nd, chiar dincolo de marginea luminii. Cu o gleznă sprijinită
pe genunchi și cu antebrațele întinse pe cotiere, este o imagine a calmului și a stă pâ nirii de sine.
Dar ochii lui sunt de oțel și concentrați, pă trunzâ nd în ochii mei.
Mă opresc la o distanță de un braț, iar atenția mea se îndreaptă spre lungimea lungă și tare
care se ridică în pantalonii lui.
"Ivory." Tonul lui senzual mă face să ridic capul.
Mă frec la ceafă . "Ești... um, tare. Din cauza prestației mele?"
"Tot ce faci mă excită ", șoptește el. "Mai ales mișcarea feminină a corpului tă u atunci câ nd te
joci. Vreau să te vă d goală , stâ nd la pianul meu și mișcâ ndu-ți șoldurile ca și cum ți-ai trage-o cu
notele."
 Un fulger de că ldură se lansează între picioarele mele, luminâ nd fiecare centimetru din
mine. Vreau să -l eliberez de pantaloni și să -i simt greutatea penisului în mâ inile mele. În gura
mea.
Își trece un deget peste buza de jos. "Poziția de solist în balet este a ta."
Un suspin de fericire mă furnică prin membre. "Mulțumesc."
"Îmi place câ nd ești recunoscă tor." Își linge buza de jos. "Dar ai meritat asta, Ivory. O să furi
spectacolul."
Cuvintele lui îmi laudă talentul, dar scâ nteierea înflă că rată din ochii lui mă apreciază în
întregime, în timp ce privirea lui îmi urmă rește liniile corpului și îmi sondează sub piele. Mă
cunoaște la un nivel mai profund, mai bine decâ t oricine altcineva, și îi place ceea ce vede în
mine.
O nevoie bruscă și foarte specifică îmi ră sună în piept, scâ nteind din mă duva ființei mele. O
nevoie de a-l satisface, de a simți puterea de a-i oferi acel dar.
Trag de piciorul sprijinit pe genunchiul lui pâ nă câ nd îl coboară pe podea. Se deplasează
pentru a se ridica, dar îl opresc cu mâ inile pe coapsele lui tari ca piatra. Apoi îngenunchez între
picioarele lui desfă cute.
Mă apucă de pă r, cu un ton sever de avertisment. "Ivory."
Cu un val de curaj, îl apuc de sculă prin pantaloni, atingâ ndu-l pentru prima dată . "Vreau să
gust asta."
"La naiba." Expirația lui ricoșează prin încă perea imensă . Mâ na din pă rul meu trage, ciupind
de durere scalpul meu. "Nu aici."
Dacă ne întoarcem la el acasă , o să -mi pierd curajul pe drum. Am urâ t sentimentul unui
bă rbat în gura mea de câ nd Lorenzo m-a dus acolo pentru prima dată . Gâ fâ iala, pierderea
aerului și umilința totală a unui lucru atâ t de josnic care îmi curge pe limbă ...
Vreau să fie altfel cu Emeric. Vreau ca el să -mi arate cum să fac asta de bună voie.
Înconjurată de grupurile de mușchi rigizi de pe pieptul și picioarele lui, îmi mâ ngâ i mâ na pe
umflă tura pulsantă a erecției sale. "Mă voi tâ rî pâ nă la tine. Mă voi înclina în fața ta. Orice vrei
tu, vreau și eu. Doar... dă -mi asta."
Un zgomot gros și ră gușit îi scapă de pe buze. "Hristos în iad. Cum naiba să refuz asta?"
Îmi înfă șoară pă rul în jurul pumnului să u, privirea lui tă ind prin sală și oprindu-se asupra
ușilor închise.
Se gâ ndește la Joanne și la momentul în care au fost prinși?
E trecut de șapte într-o seară de vineri. Probabil că suntem singurele două persoane din
Crescent Hall și nimeni nu intră în teatru după orele de curs. Dar dacă ușile se deschid, voi fi în
picioare înainte să fim vă zuți. În plus, doar spatele meu este luminat de marginea slabă a
luminilor. Nimeni nu-l poate vedea în umbră .
Ș tiu că se gâ ndește la toate astea înainte de a șopti ră gușit: "Scoate-mă afară ".
Mă trec fiori de emoție în timp ce îi desfac cureaua și îi dau jos fermoarul. Mâ inile îmi
tremură , iar gura mi se inundă de umezeală .
Pumnul din pă rul meu se strâ nge, în timp ce tensiunea se ră sfrâ nge asupra corpului să u. Își
ridică șoldurile, smulgâ ndu-și pantalonii cu mâ na liberă . Câ nd fermoarul se deplasează sub
sacul lui greu, stomacul meu freamă tă de neră bdarea de a-l atinge.
În spațiul întunecat dintre noi, se ițește în sus, lung, frumos și plin de vene. Mâ inile mele
gravitează spre el, degetele se încolă cesc în jurul bazei groase.
 Mă smucește de pă r și îmi studiază fața, ochii lui albaștri fiind o stră lucire slabă în întuneric.
"În momentul în care vrei ca asta să înceteze, ridică mâ na în aer."
Pentru că nu voi putea să -mi folosesc vocea? Frica se strecoară în mine, dar o resping. Am
puterea de a fi vulnerabilă cu el. "O voi face."
Îmi dă drumul la pă r și se prinde de cotiere cu ambele mâ ini. "Acum suge-mă ."
Îngenuncheată lâ ngă el, cu degetele tremurâ nd pe firele scurte și întunecate de pă r de pe
vintrele lui, îmi cobor capul și îmi alunec obrazul de-a lungul arborelui să u, ciugulind, să rutâ nd
și savurâ nd senzația oțelului învelit în carne mă tă soasă .
Întregul să u corp se topește în scaun.
Îmi tâ ră sc nasul de-a lungul lungimii lui, inhalâ nd parfumul unui bă rbat în care am
încredere, tră gâ nd adâ nc în plă mâ ni moscurile lui lemnoase.
Un geamă t îi crestează respirația, iar picioarele i se lă rgesc, întinzâ nd cusă turile din jurul
fermoarului. "Nu te mai juca cu ea și suge-o."
Zâ mbind, îmi învâ rt limba în jurul vâ rfului, smulgâ ndu-i un oftat din gâ t. Vederea pumnilor
lui care pă lesc în jurul cotierelor îmi produce o pulsație între picioare. Tresă rirea mă dularei lui
pe buzele mele îmi aduce că ldură umedă în miezul meu. Plă cerea lui este plă cerea mea.
În timp ce îi sug și îi ling coroana, mă bag în chiloții lui pentru a-i mâ ngâ ia ouă le cu degetele
fră mâ ntate. Apoi îmi închid ochii și îl atrag în gura mea.
"Ah, la naiba." El mormă ie. "Asta e. Mai adâ nc. Aplatizează -ți limba. Poftim." Îi tremură
picioarele. "Iisuse, Ivory. Chiar așa."
Mă emoționez la laudele lui și îmi mișc capul mai repede, strâ ngâ nd mai tare aspirația din
gură . Câ nd nu-și întoarce gâ tul pentru a se uita la ușă , știu că mă privește, absorbind
mulțumirea de pe fața mea în timp ce dau și dau. Imaginâ ndu-mi dorința care-i acoperă ochii
mă încarcă , aproape la fel de mult ca și felul în care mă conduce la fiecare pas. Scuipă pe ea.
Linge sub cap. Răsucește-ți încheietura mâinii. Ia-o adânc.
Sfinte Sisoe, acest om. Nu poate să stea acolo și să se bucure de o muie. Ș oaptele lui aspre
îmi cer să o fac așa cum îi place lui, ordonâ ndu-mi mișcă rile exacte pe care trebuie să le fac.
Suge mai repede. Să mângâi mai tare. Fă-l să fie umed.
Este un obsedat de control, dar știam că va reacționa exact așa. Îl iubesc așa. Gura lui
murdară de rahat și grosolă nia timbrului să u îmi face buzele să mă furnice și sfâ rcurile să mi se
întă rească .
Câ nd își pierde și ultima reținere, nu există niciun avertisment. Într-o clipă , mă apucă de pă r
și îmi trâ ntește capul în jos. Am că scat, bavâ nd atroce și aspirâ nd aer. Un geamă t dureros îi
scapă , în timp ce-și mișcă șoldurile și se împinge mai tare, mai adâ nc. Mă sufoc atâ t de violent
încâ t ochii îmi lă crimează din cauza presiunii, iar degetele mele se zbat să se agațe în pliurile
pantalonilor lui.
Ambele mâ ini se încurcă în pă rul meu, în timp ce el îmi ține fața lipită de vintrele lui, cu
scula lui înfiptă în gâ tul meu, cu vocea lui ră gușită . "Ridică mâ na, la naiba, și mă voi opri."
Am mâ inile libere. Pot să le ridic oricâ nd. Apoi îmi va da drumul, iar disconfortul se va
sfâ rși. Puterea din asta deschide ceva în mine.
Vreau asta. Simt la nivelul intestinelor, această nevoie ca el să mi-o tragă în gură cu
să lbă ticie, fă ră grijă și fă ră să se gâ ndească . Poate pentru că el s-a abținut atâ t de mult timp,
reținâ ndu-se pentru mine, și mă doare să îi dau asta înapoi. Sau poate pentru că îi vreau durerea
atâ t de tare și de adâ nc în mine încâ t el este tot ce simt.
 Cu capul lat care îmi bate în fundul gâ tului și îmi tachinează că ile respiratorii, deja mă
doare. Amigdalele mele se simt ca niște mase dureroase de țesut umflat. Face asta pentru că așa
vrea el, iar mie îmi place asta, tâ njesc după asta, așa cum nici o femeie decentă nu ar face-o
vreodată .
Nu am fost niciodată decent. Sunt murdar - genul de murdă rie a lui Emeric care îmi lasă o
plă cere dureroasă în gâ t. Încearcă să mi-o tragă câ t de adâ nc poate pentru că este stă pâ nul
meu, bă rbatul după care flă mâ nzesc în cel mai întunecat și teribil de frumos mod posibil.
"Ridică ... mâ na... nenorocita... de mâ nă ." Punctează fiecare cuvâ nt cu lovituri în gura mea.
Îmi îngrop unghiile în coapsele lui, o rugă minte tă cută . Să nu te oprești.
Își înțeapă șoldurile și mă trage de pă r, cu picioarele tremurâ nd și respirația gâ fâ ind fă ră
control. Tocmai câ nd cred că nu mai pot suporta mai mult, echilibrul se schimbă . Se liniștește,
încetinindu-și împingerile, mâ ngâ indu-mi pă rul și umplâ ndu-mi gura cu eliberarea lui.
Numele meu reverberează prin sală în timp ce corpul lui se convulsionează și suspină .
Puterea este a mea. Mă bucur de ea. Mâ inile îi tremură , iar eu le apuc, le țin, degetele
noastre se întrepă trund. Îl am.
OceanofPDF.com
În dimineața urmă toare, îmi protejez ochii de soarele orbitor și mă îndrept spre o mașină
necunoscută de pe aleea lui Emeric. "Ce e asta?"
Mă urmează afară din casă și merge înaintea mea. "Un Porsche Cayenne."
"Okaaay. De ce este aici?" Credeam că mă duce la consultația la doctor cu mașina lui de lux.
"De unde a apă rut?"
Picioarele sale puternice îl poartă spre SUV-ul sportiv alb, cu fundul să u superb care se
încordează în blugii cu talie joasă . Cu zgomotul unui breloc de chei, el descuie și deschide
portiera șoferului, apoi mă privește cu o poziție largă , cu brațele încrucișate pe piept.
Tricoul se întinde în jurul bicepștrilor definiți și a umerilor formidabili, iar pliurile
denimului conturează umflă tura impresionantă dintre picioarele sale. Mă holbez fă ră să mă
scuz, un zâ mbet care îmi încleștează buzele câ nd îmi amintesc felul în care lungimea lui umflată
s-a izbit de gâ tul meu aseară .
"Uită -te la mine." Cenzura îi înă sprește tonul. Câ nd îmi ridic privirea, îmi spune: "Am pus să
mi-o livreze în această dimineață ."
Strâ ng din dinți. Ar fi bine ca această mașină să nu fie pentru mine. "Credeam că preferi
mașinile americane zgomotoase care consumă multă benzină ."
Albastrul din ochii lui stră lucește magnetic în lumina soarelui. "Adevă rat. Dar acesta este
unul dintre cele mai sigure SUV-uri de pe piață ."
Da, e pentru mine, la naiba. Încă un cadou de care nu am nevoie. Acum știu de ce m-a
întrebat la începutul să ptă mâ nii dacă am permis de conducere. "Mulțumesc, dar nu..."
"Nu ne certă m pe tema asta."
"Uh, da, suntem. Este destul de greu să explici garderoba mea la școală . Dar o mașină ? Nu se
poate." Îmi ancorez mâ inile în șolduri. "Înapoiați-o."
"Nu." Aruncă cheia în direcția mea.
Am lă sat-o să se pră bușească pe aleea de la picioarele mele și i-am aruncat cea mai bună
privire a mea.
Gura i se așează într-o linie subțire și severă .
Oh, rahat. Pulsul îmi tremură .
Își strâ nge mâ inile la spate și se îndreaptă spre mine, încet, metodic, cu ochii lui înfipți în ai
mei.
Dublu rahat. Îmi cobor brațele în lateral și scanez curtea. Suntem în spatele proprietă ții,
ascunși de stradă . Stejarii impună tori formează un zid viu de intimitate între loturi. Nu că mi-ar
fi teamă să fiu singură cu el câ nd e așa. Sau poate că mi-e teamă , dar orice teamă pe care o am
este înă bușită de amestecul amețitor de a da și a primi care ne unește atâ t de frumos.
Dar asta nu înseamnă că trebuie să accept o mașină . Mă uit cu privirea la brelocul de chei.
"Ochii pe mine!"
Atenția mea se îndreaptă spre liniile sculptate ale feței sale și spre vena care îi pulsează în
sprâ nceană . Au trecut câ teva zile de câ nd l-am enervat, dar cunosc privirea aceea. În timp ce se
învâ rte în jurul meu, dansez și mă strâ mb în interior, anticipâ nd o mâ nă strangulatoare pe gâ tul
meu sau o palmă tare în fund. Poate că , în sfâ rșit, va face sex cu mine, chiar aici, în plină zi. M-aș
bucura de orice sau de toate astea. De câ nd m-am mutat aici, sunt într-o stare de excitare atâ t
de accentuată , încâ t s-ar putea să mă dezbrac și să iau decizia în locul lui.
Se oprește în spatele meu, fă ră să mă atingă , dar suficient de aproape pentru a-mi ră suci
pă rul cu respirația lui. "Am avut degetele mele în pă să rica ta, scula mea în gura ta și gustul tă u
pe buzele mele. Sunt singura persoană de pe planetă care știe câ t de frumoasă ară ți atunci câ nd
îți vine. Toți acei pistrui de pe coapsele tale, sunetele pe care le scoți câ nd dormi, pasiunea pe
care o evoci la pian, totul la tine este neprețuit și de neînlocuit. Așa că te voi înveli în lucruri
frumoase și te voi proteja într-o mașină sigură . Iar tu îmi vei mulțumi cu acele buze superbe în
jurul penisului meu câ nd vei ajunge acasă ."
Inima mea se ridică și coboară cu fiecare cuvâ nt, iar respirația mea se bâ lbâ ie zgomotos.
"Așa sunt eu, Ivory, iar tu ești partea esențială și cea mai importantă din mine." Face un pas
înapoi. "Acum apleacă -te."
Genunchii mi se clatină la cuvintele lui. Îmi întind mâ na spre pantofii Chucks negri din
picioare, iar denimul de designer de lux îmi taie coapsele. Partea proastă a blugilor cu talie
joasă ? Are parte de o priveliște nemaipomenită a decolteului meu de fund chiar acum.
Palma lui se izbește de fundul meu cu o forță care îmi fură respirația și mă ră stoarnă în față .
Dar brațul lui mă prinde în jurul taliei, iar mâ na de pe spate mă ține în poziția de îndoire. Iisuse,
îmi arde obrazul fundului. Că ldura se ventilează spre exterior, circulâ nd prin sâ ngele meu și
adunâ ndu-se între picioarele mele.
El freacă locul dureros, limitat de buzunarul puternic cusut al blugilor mei. "Ridică
brelocul."
Agă țată de brațul lui, îi smulg medalionul de pe pavajul de că ră midă .
Mă apucă de biceps și mă conduce spre mașină . "Ț i-aș înroși fundul dacă nu ai fi pe cale să i-
l ară ți doctorului." Se oprește în dreptul portierei șoferului. "Mâ inile pe acoperiș".
La naiba. Ce mai e acum? Arunc telecomanda pe scaun și îmi pun palmele pe capota albă și
stră lucitoare, pă tâ nd cu sudoare vopseaua imaculată .
Degetele lui alunecă în jurul șoldurilor mele și eliberează nasturele blugilor mei. Inima mea
intră într-un crescendo febril. Desface fermoarul și, dintr-o singură împingere, îmi smulge totul
în picioare.
Să stau afară , la lumina zilei, dezbră cată de la brâ u în jos... Este o premieră pentru mine. Nu
mă pot hotă rî dacă tremur de emoția că cineva mă vede, de teama durerii inevitabile sau de
anticiparea arză toare a faptului că mă va atinge din nou. Probabil că de toate cele de mai sus.
"Apleacă -te și apucă -te de scaun."
Pe mă sură ce îi urmez porunca, un sentiment de pace mă cuprinde. Orice ar face el în
continuare mă va face să mă simt mai puțin pierdut. De fiecare dată câ nd mă ia de mâ nă ,
deschide o altă ușă care îmi arată mai multe despre mine. Persoana pe care o dezvă luie nu este
rușinată sau slabă . În sfâ rșit, îmi dau seama ce vreau.
 Doc Martens-ul lui se zgâ rie pe că ră mizi în timp ce se coboară în spatele meu. Mâ inile lui se
înfă șoară în jurul coapselor mele și, în urmă toarea clipă , își înfundă nasul în pă să rica mea.
O palmă de jenă îmi roșește fața. Dar se transformă rapid într-un torent de dorință atunci
câ nd expirația lui îmi atinge carnea. Urmează o inspirație adâ ncă , iar degetele lui se strâ ng pe
picioarele mele.
Mă miroase. Acolo jos. Adâ nc și repetat. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că aș fi fost atâ t de
să lbatic excitată de acest lucru, dar tremur și gâ fâ i împotriva senzației ciudate și incredibile. Ș i
el tremură și el, și... La naiba, mă linge, îmi să rută pă să rica așa cum îmi să rută gura. Un alt - al
naibii de sfâ nt rahat - primul.
Îmi mușc buza pentru a-mi reduce strigă tul la tă cere în timp ce el își înfige limba între
picioarele mele. Îmi lecuiește faldurile, mușcă brutal pielea sensibilă și mă zgâ rie cu barba lui.
Este durere și plă cere, soprană și bas, și fiecare octavă dintre ele. Am să mă dau jos. Simt
atracția și mă întind spre acel loc minunat, mă cinâ ndu-mi pă să rica pe fața lui și înfingâ ndu-mi
degetele în scaunul de piele. Aproape am ajuns. Aproape...
Face un pas înapoi.
Mă îndrept și mă ră sucesc ca să -l apuc, dar el este chiar acolo, prinzâ ndu-mă în încurcă tura
blugilor mei, cu mâ inile pe șoldurile mele și cu limba în gura mea. Își alunecă buzele peste ale
mele în mișcă ri alunecoase, ră spâ ndind între noi gustul picant al excitației mele.
El întrerupe să rutul și îmi trage chiloții pe picioarele mele tremurâ nde.
Interiorul îmi pulsează , dorind să termin ce a început el. "Nu am venit."
"Ș tiu." Îmi ridică blugii și mi-i încheie. Apoi îmi apucă mâ na și mi-o apasă pe erecția din
spatele fermoarului să u. "Te voi aștepta."
"Nu mergi la întâ lnire cu mine?"
Regretul îi marchează chipul și îmi eliberează mâ na.
Bineînțeles, nu poate pleca. Cineva ar putea să ne vadă împreună . Mă plesnesc mental. "De
aceea mi-ai dat mașina."
El îmi ia fața și mă să rută .
"Îmi pare ră u." Mă aplec pe spate și mă uit la el printre gene. "Am fost un pic cam obraznică
în legă tură cu asta."
"Cel mai obraznic."
"De ce nu mi-ai spus pur și simplu?"
Un zâ mbet îi întinde fața superbă . "Unde ar fi distracția în asta?"
Îi place să mă comport ca să mă poată disciplina pentru asta? Lecția de azi: cea mai rea
pedeapsă este un orgasm refuzat.
După ce mă instalez pe scaunul șoferului, se apleacă spre geamul deschis și îmi aruncă o
privire de fieră stră u. "Nu te certa cu doctorul."
"Nu o voi face."
"Fă -i analizele de sâ nge."
"O voi face."
"Ș i anticoncepționalele pe care le prescrie."
Pulsul meu sare. "Bineînțeles."
Ochii aceia duri se înmoaie într-o privire pe care nu i-am mai vă zut pâ nă acum. "Întoarce-te
la mine."
Mă întind și îi mâ ngâ i maxilarul umbrit. "Contează pe asta."
OceanofPDF.com
Neliniștea mă stră bate în timp ce ies de pe aleea lui Emeric. Poate pentru că port haine de
firmă , conduc o mașină scumpă și sunt obsedată de un bă rbat despre care habar nu am încotro
mă îndrept. Ș tiu drumul pâ nă la clinică , dar după aceea? Câ teva luni mai tâ rziu? După ce voi
absolvi? Unde mă duc și cum voi ajunge acolo?
Ș tiu că Emeric intenționează să mă țină în preajmă . Asta mă încâ ntă și mă tulbură în același
timp. O parte din motivul pentru care vreau să mă duc la Leopold este pentru a pleca din
Treme. Ei bine, am fă cut-o, și iată -mă aici cu o adresă pe care și Ann m-ar invidia. Dar tâ njesc să
continui să exersez pianul, și nu cu orice instructor. Cei mai buni instructori pe care îi are
Leopold. Cum aș putea să -mi arunc visul pentru un bă rbat și să mă iert? Cum ar putea Emeric
să mă respecte dacă aș face asta?
Nu ar fi fă cut-o. Dintre toate lecțiile pe care m-a învă țat în clasă și în afara ei, cea mai
profundă este cum să -mi recunosc propria putere și să merg după ceea ce îmi doresc.
Printre gâ ndurile mele fră mâ ntate, mă întreb de mama și Shane. Se întreabă ei unde sunt?
Emeric ține facturile la zi, așa că poate nu le pasă . Sau poate că sunt prea ocupați ca să observe
absența mea. Încerc să nu mă gâ ndesc la asta. Lucrurile pe care le vreau de la ei, interesul și
grija lor, au murit odată cu tata. Familia mea este distrusă , un adevă r dureros pe care l-am
acceptat cu mult timp în urmă .
La câ teva minute de casa lui, am parcat Porsche-ul în fața Southern Family Health. Bă gâ nd
telefonul în buzunarul de la spate, mă îndrept spre interiorul clă dirii moderne cu un etaj.
Câ țiva oameni umplu sala de așteptare, dar niciunul dintre ei nu-și ridică privirea din
telefoane câ nd intru. Mă înregistrez, completez formularele și le înapoiez femeii de vâ rstă
mijlocie din spatele ghișeului.
"Luați loc." Își perie pă rul castaniu creț după ureche. "Dr. Marceaux vă va primi în scurt
timp."
Mă înțepenesc, iar atenția mea se îndreaptă spre raftul cu broșuri, că utâ nd ceva care să
valideze ceea ce tocmai am auzit. "Ați spus Marceaux?"
"Nu-i așa că ..." Se uită la monitorul computerului. "Aici scrie că ai cerut-o pe Marceaux."
Venele mele se transformă în gheață . Emeric a menționat că tată l să u este medic, dar am
presupus că omul lucra la un spital de lux sau ceva de genul ă sta. Pentru numele lui Dumnezeu,
de ce m-ar fi trimis la tată l lui ca să -mi examineze vaginul? Poate că doctorul ă sta e un alt
Marceaux? E un nume de familie comun?
 "Oare el..." Este prea riscant să întreb asta? La naiba cu asta. "Dr. Marceaux are un fiu? Un
profesor?"
"Oh, da." Femeia schițează un zâ mbet uriaș și se lasă pe spate în scaun, privindu-mă . "După
expresia feței tale, bă nuiesc că te-a vră jit și pe tine."
"Nu. Eu..." Îmi ard obrajii. "Ce vrei să spui?"
"De fiecare dată câ nd acest bă rbat ară tos vine aici, toate fetele se agită ." Ea râ de. "Ia un
numă r, dragă . E o coadă lungă de femei care așteaptă o bucată din asta."
Chiar a spus asta? Scrâ șnind din dinți, îmi gă sesc un loc și scot telefonul. Am două nume în
lista de contacte. Stogie și LordandMaster. Acesta din urmă a fost încercarea de umor a lui
Emeric câ nd a configurat telefonul. Nu am avut curajul să îl schimb.
Lansez o fereastră de text.

Eu: M-ai trimis la tatăl tău????? Pentru a lua anticoncepționale? Ești nebună?

Ușa din față se deschide și o femeie foarte însă rcinată se îndreaptă spre tejghea. E numai
burtă . Subțire și micuță peste tot în rest. Cum naiba poate să meargă atâ t de grațios pe tocurile
alea înalte?
Vibrația unui mesaj primit îmi atrage din nou atenția asupra telefonului.

LordandMaster: El va face totul, mai puțin testul Papanicolau. Nu mă

întrebați.

Dar o să mă vadă într-o rochie subțire și o să mă verifice pentru boli cu transmitere

sexuală ? Mă simt ră u.

Eu: Știe despre noi?

LordandMaster: Da

Da? Asta e tot ce va spune?

Îmi ciupesc podul nasului, gâ ndindu-mă dacă ar fi înțelept să plec în trombă .
"Trebuie să -l vă d chiar acum." Vocea în creștere a femeii însă rcinate îmi ridică privirea.
Își strâ nge pă rul lung și blond și îl ține departe de tenul ei palid, postura ei încordată
strigâ nd de frustrare.
"Doamnă ", spune recepționerul cu severitate, "dacă îmi dați datele dumneavoastră , voi
aranja..."
"Du-te acolo și spune-i că Joanne este aici."
Stomacul îmi cade în timp ce întreaga mea lume se îngustează la burta ei. Ea nu poate fi
Joanne a lui. Această ... această femeie este însă rcinată . Foarte însă rcinată . De șapte sau opt luni.
Emeric a spus că nu a mai vă zut-o de șase luni.
Mi se strâ nge pieptul. Nu. Nu, nu, nu, nu. Emeric mi-ar fi spus.
Recepționerul se ridică . "Dr. Marceaux vă așteaptă ?"
"Îl aștept pe nepotul lui." Arată spre stomacul ei. "Permis VIP. Trebuie să -l vă d. Acum."
Greața îmi stră bate stomacul, fă câ ndu-mă să mă îndoaie. Nu este adevărat. Cred că am auzit
greșit.
Recepționera își lă rgește ochii, apoi se strecoară pe hol spre spate.
 Relaxâ ndu-se pe tejghea, Joanne își odihnește telefonul pe pervazul burții de bebeluș.
Copilul lui Emeric.
Interiorul meu este plin de bilă . Scrutez sala de așteptare în că utarea unei bă i, iar privirea
mea o prinde și se fixează pe a ei. Îmi zâ mbește crispat și merge mai departe, observâ nd
oamenii care stau lâ ngă mine.
Nasul mic, tră să turile netede și plate și ochii apropiați îi dau un aspect de micuță pixie, care
îi stă bine. Foarte bine. Este dureros de frumoasă , ca un amestec perfect între Kristen Bell și
Keira Knightley.
Nu e de mirare că o iubește.
Mama copilului său.
Mi-am fă cut o minge cu mâ inile pentru a opri tremurul. De ce nu mi-a spus? Încearcă să
rezolve lucrurile cu ea? Ca să poată fi o familie fericită ?
Lacrimile se strecoară , arzâ ndu-mi ochii, iar o durere cumplită îmi pecetluiește gâ tul. Mă
ridic de pe scaun și mă îndrept câ t pot de calm spre baia pentru o singură persoană . De îndată
ce ușa se închide, trag aer în piept cu putere, respirâ nd sacadat și apelez la ultimul apel format
pe telefon.
Vocea gravă a lui Emeric îmi zgâ rie timpanul. "Ivory."
"Prietena ta însărcinată este aici."
Te rog spune-mi că mă înșel. Mă doare atâ t de tare pieptul încâ t nu pot respira.
Linia tace pentru un moment de greutate. Apoi, o avalanșă de sunete se precipită .
Expirațiile lui, trâ ntirea unei uși, vuietul unui motor. "Voi fi acolo în trei minute."
Deci este adevă rat. Gravitatea acestui lucru îmi fură puterea din picioare. Alunec pe ușă , mă
las pe podea și încerc să nu-mi clatin vocea din cauza lacrimilor. "M-ai mințit."
"Taurul..."
"A omite este același lucru cu a minți." Strâ ng telefonul. "Cuvintele tale."
Respirațiile lui grele ră zbat prin receptor. "Spune-mi că nu ai vorbit cu ea."
"De ce?" Îmi tremură bă rbia. "Pentru că sunt secretul tă u murdar? Piesa ta secundară în
timp ce lucrezi la relația ta..."
"Așa să -mi ajute Dumnezeu..." Vocea lui este atâ t de rece încâ t îmi ridică pă rul de pe gâ t. "O
să -mi rup cureaua aia nenorocită pe fundul tă u."
Cobor telefonul, respir adâ nc și calm, apoi îl ridic la ureche. "Ești un tică los."
"Continuă , Ivory. N-o să mergi o să ptă mâ nă ."
"De ce nu mi-ai spus?"
O bă taie puternică vibrează prin telefon, în dezacord cu mă tă simea tonului să u. "Aceasta
este problema mea, una care va dispă rea foarte curâ nd."
"Ce?" Indignarea îmi ridică volumul. "Nu poți face un copil să dispară pur și simplu!"
"Vorbește mai încet. Unde ești?"
"În iad."
"Melodrama nu ți se potrivește."
Dau un pumn patetic în peretele de gresie. "Du-te dracului."
"Du-te dracului pentru că faci presupuneri despre lucruri despre care nu știi nimic!",
ră cnește el.
"Copilul este al tă u?"
"Ț i-am pus o întrebare!", strigă el, apoi își stă pâ nește tonul. "Mă faci să aștept."
 "Bine." Așezâ ndu-mă cu spatele la ușa de pe podeaua bă ii, îmi scot picioarele în fața mea.
"Poți să te duci să ți-o tragi singură câ t aștepți."
"Sunt afară ." Scâ rțâ itul respirațiilor lui tensionează tă cerea, urmat de pocnetul unei
portiere de mașină . "Ascultă cu atenție. Ș tiu că ești ră nit și că eu am provocat asta. Dar o să -ți
treacă naibii și o să ai încredere în mine."
Nu poate fi serios. Nu mă obosesc să ră spund.
"Mă ocup eu de Joanne", spune el, "iar tu vei face nenorocitul ă la de control".
Încheie convorbirea, iar eu mă uit neîncreză toare la ecran. Ră mâ n pe podea, scrâ șnindu-mi
molarii și blestemâ nd creația sexului opus.
Bă rbații care laudă și promit sunt cei care suferă cel mai mult. Ei constrâ ng și mituiesc și se
joacă cu capul meu. Apoi mi-o trag cu trupul meu și îmi lasă cicatrici de frică pe care nimeni nu
le poate vedea.
Credeam că este diferit. Acum nu mai sunt sigură .
Dar știu că nu e genul care să lase o femeie însă rcinată și să plece. E prea autoritar și
obsesiv ca să nu se implice pe deplin în viața copilului să u.
De aceea a acceptat înțelegerea cu decanul, în loc să se mute în afara statului.
Îmi place asta la el. Dar și eu ură sc asta. Pentru că sunt geloasă și egoistă . Îmbră țișez
durerea care mi se ră sucește în mijlocul corpului. Doamne, ce tare mă doare.
Un pumn bate în ușă . "Ivory Westbrook?"
Vocea necunoscută este profund masculină . Probabil asistenta sau tată l lui Emeric. Ș i ce să
fac? Mi-e teamă să -l vă d pe Emeric cu Joanne, dar nu pot sta aici la nesfâ rșit.
Mă ridic în picioare, îmi șterg lacrimile ră tă cite și deschid ușa.
Bă rbatul de pe partea cealaltă este cu un metru mai înalt decâ t mine. Frank Marceaux, M.D.,
este brodat pe haina lui albă , dar tră să turile lui frumoase nu au nimic familiar. Ridurile îi
marchează fruntea, deși nu sunt multe. Are probabil în jur de 50 de ani? Pă rul brun-roșcat se
piaptă nă pe spate de pe un vâ rf sever de vă duvă . Sprâ ncenele groase se curbează peste ochii
verzi, iar un mic inel de aur îi încorsetează lobul urechii.
Dar prezența lui este cea care denotă asemă narea de familie. Cu mâ inile la spate, cu
picioarele așezate într-o poziție largă , mă studiază cu prea multă atenție. Un fior îmi tresare pe
șira spină rii.
El ridică o sprâ nceană vâ nă tă . "Ești gata?"
Nu, categoric nu. Bag telefonul în buzunarul de la spate. "Da."
În timp ce îl urmez prin sala de așteptare, privirea mea se oprește pe peretele de ferestre și
pe scena care se desfă șoară în parcare. Pantofii mei se lipesc de podea, iar fiecare celulă din
corpul meu se concentrează asupra lui Emeric.
Se plimbă în cerc în jurul lui Joanne. Își mișcă gura, ochii îi stră lucesc, dar postura lui
generală transmite o încredere calmă .
Își privește fix mâ inile unde își freacă burta, cu capul coborâ t și buzele într-o linie subțire.
Probabil așa cum ară t eu câ nd mă învață o lecție.
Gelozia îmi arde fierbinte și feroce în piept.
"Fildeș", spune doctorul Marceaux.
Fac un pas înainte pentru a o urma, apoi mă opresc.
Emeric se oprește chiar în spatele lui Joanne, respirâ ndu-i în ceafă . Cu pumnii în șolduri,
nicio parte din el nu o atinge, dar este atâ t de aproape. Genul de apropiere pe care doi oameni o
împă rtă șesc atunci câ nd au petrecut mult timp împreună . Câ nd sunt familiari și intimi.
 Inima mi se strâ nge și se zbâ rcește. Ea îl cunoaște mai bine decâ t mine. El a fost în ea, a pus
un copil în ea, iar eu... nu știu ce sunt pentru el. Nici mă car nu am fă cut sex.
"Ivory." Dr. Marceaux pă șește în fața mea, blocâ ndu-mi vederea. "Urmează -mă ."
Se pare că nu-mi pot face picioarele să se miște, dar ochii îmi funcționează foarte bine,
arzâ nd imagini cu Emeric și Joanne în creierul meu și scurgâ ndu-mi lacrimi pe toată fața mea
nenorocită .
Dr. Marceaux mă apucă ușor de cot și mă conduce într-o sală de examinare. În momentul în
care închide ușa, înfige un deget spre masa de examinare. "Luați loc."
Am să rit la comanda din vocea lui și m-am gră bit spre masă , zbâ rnâ ind hâ rtia de vinil în
timp ce mă ridic.
Îmi așează o cutie de șervețele lâ ngă șold, ceea ce mă face să mă simt ca o fetiță emoționată .
Oricum, iau unul și mă șterg pe față .
Coborâ ndu-se pe scaun, îl rostogolește pe podea pâ nă câ nd se așează chiar în fața mea. "Nu
ți-a spus despre ea?"
Am înfă șurat șervețelul în pumn și mi-am îndreptat umerii. "Nu în legă tură cu sarcina."
Un mușchi îi tică ie în maxilar, iar ochii lui duri se încrețesc, deschizâ ndu-și în evantai
ridurile din colțuri.
"Este al lui?" Am întrebat.
"El nu știe."
Respirația îmi este întreruptă . "El nu...? A fost cu altcineva? L-a înșelat?"
"Nu are nicio dovadă în acest sens."
"Oh." Pieptul mi se dezumflă . "I-a spus recepționerului că îl poartă în pâ ntece pe nepotul
tă u."
Se învâ rte spre sertarele din spatele lui și scoate echipamente și provizii, oferindu-mi un
moment de ră gaz de la privirea lui împietrită .
"Ș tiu că locuiești cu el." Desface pachete de instrumente. "Nu am de gâ nd să -ți țin o lecție
despre riscurile pe care ți le asumi împreună cu el. I-am spus pă rerea mea la telefon aseară ." Se
întoarce spre mine, cu o expresie gâ nditoare. "Emeric este încă pă țâ nat și de neoprit atunci câ nd
îi este provocată pasiunea."
Nu sunt de acord cu partea cu "de neoprit". Cel puțin în ceea ce privește limitele mele. În
ceea ce privește pasiunea lui, am fost la capă tul ei timp de două luni. Cred că de aceea secretul
pe care mi l-a ascuns se simte ca o lamă în piept.
Dr. Marceaux își pune ochelarii de citit și ia tensiometrul. Fă ră să -mi ceară să mă schimb de
haine, începe un examen deasupra taliei. În urmă toarele zece minute, mă înțeapă , mă împunge
și îmi ia sâ nge, în timp ce eu îi ră spund la întrebă rile medicale, inclusiv la cele jenante despre
istoricul meu sexual și despre nereușitele mele cu protecția.
Își pă strează un comportament profesional, dar mă întreb dacă nu cumva crede că sunt
doar o curvă care se hră nește cu bani.
În timp ce-și face notițe pe tabletă , ușa se deschide.
Emeric se strecoară înă untru, închide ușa, iar ochii lui înghețați îi gă sesc și îi întemnițează
pe ai mei.
Mă cuprindeau fiori și îmi era greu să -mi întorc privirea.
Dr. Marceaux se ridică , cu vocea întretă iată . "Ce cauți aici?"
Emeric nu-și întrerupe contactul vizual cu mine. Sunt atâ t de multe emoții care se scurg din
el, încâ t nu știu cum să le sortez. Furia este cea mai ușor de recunoscut, blocâ ndu-i maxilarul și
îngurgitâ ndu-i venele din antebrațele încordate. Dar există un curent subteran de ceva mai
vulnerabil. Degetele i se crispă pe lâ ngă corp, iar tendoanele i se evidențiază în gâ t. Este
speriat? Îi este teamă că voi pleca? Sau asta e o iluzie a mea?
Doctorul Marceaux se îndreptă spre ușă , cu o voce joasă și aspră . "Emeric, sunt cinci
asistente aici astă zi, care îți urmă resc fiecare mișcare. Nu voi fi în stare să stă pâ nesc bâ rfele".
Emeric îmi ține ochii în timp ce vorbește cu tată l să u. "După scena pe care tocmai a fă cut-o
Joanne, vor crede că am venit aici să vorbesc cu tine."
"Mai e aici?" Îmi relaxez mâ inile în poală și încerc să par curajoasă și matură . "Despre ce ați
vorbit?"
"Puteți discuta despre asta acasă ." Dr. Marceaux scoate un halat din sertar și îl așează lâ ngă
mine. "Dr. Hill va veni în orice secundă pentru a face examenul pelvian."
"Eu ră mâ n." Emeric se sprijină de tejghea, cu mâ inile în buzunare, acomodâ ndu-se.
"Nu, nu ești." Apuc halatul, întorcâ ndu-l în toate direcțiile pentru a-i da un sens. "Este destul
de ciudat. În plus, sunt supă rată pe tine."
Îmi smulge halatul din mâ ini și îl ține deschis. "Continuă așa."
Dr. Marceaux apucă clanța ușii. "Să mergem, fiule."
Într-o clipă , Emeric micșorează distanța dintre noi, îmi apucă pă rul de la scalp și își duce
gura la urechea mea. "Nu am terminat."
Apoi îl urmează pe tată l să u afară din cameră , lă sâ ndu-mă fă ră suflare și chiar mai confuză
decâ t eram înainte.
Amețită , fac pipi într-un pahar în baie și mă schimb în halatul ciudat din sala de examinare.
Bă trâ nul Dr. Hill sosește cu vestea că nu sunt însă rcinată . Apoi îmi înmâ nează un pachet de
pilule contraceptive, îmi face un examen al sâ nilor și își bagă mâ na și alte lucruri invazive în
vaginul meu.
Pâ nă să mă urc în Porsche, capul îmi zvâ cnește în cap cu o avalanșă de întrebă ri. Unde să
mă duc? Ce ar trebui să fac?
Strâ ng volanul și îmi cercetez instinctul în că utarea deciziei corecte. Faptul că mă duc la el
acasă nu înseamnă că sunt disperată sau nevoiașă . Pot oricâ nd să mă întorc acasă și să revin la
cum erau lucrurile înainte.
Dar nu am fost niciodată o fată care fuge de o ceartă . Am nevoie de ră spunsuri, și există un
singur loc unde le pot gă si.
Câ teva minute mai tâ rziu, introduc codul meu la poarta de securitate, un cod pe care Emeric
m-a lă sat să îl gă sesc singur. Apoi parchez lâ ngă GTO și intru în casă pe ușa din spate, care nu
era încuiată .
Schubert mă întâ mpină în camera cu noroi cu un masaj la picior. În timp ce îl iau în brațe,
sunt distrasă de melodia înă bușită a unui pian. Câ ntă ?
Îi dau pisicuței o mâ ngâ iere, o las jos și urmă resc notele prin coridoarele sinuoase.
Am aruncat o privire în camera lui de muzică de câ teva ori, i-am admirat Fazioli de la
distanță , dar nu am intrat niciodată . Aveam ideea că mă va conduce acolo câ nd își va vindeca
mâ inile. Atunci s-ar fi așezat în spatele claviaturii și ar fi câ ntat ceva nebunesc de uimitor, cum
ar fi Gaspard de la Nuit de Ravel.
Pe mă sură ce mă apropii, nu aud Ravel, Brhams sau Liszt. Câ ntă Metallica.
Îngheț în ușă , țintuită într-o captivitate paralizantă , în timp ce melodia familiară a piesei
"Nothing Else Matters" mă învă luie. La 20 de metri distanță , el se leagă nă pe bancă , cu ochii
închiși, profilul relaxat și antebrațele flexate în timp ce bate cu ciocanul în clape.
 Are pregă tire de conservator, dar câ ntă metal la pian? Fă ră o partitură . Doar virtuoșii pot
reproduce atâ t de ușor piesele pe care le-au auzit. Sunt complet și total uimit.
Câ nd îmi amintesc să respir, plă mâ nii mi se dilată , inhalâ nd vederea lui, aranjamentul
emoționant al notelor și energia din aer.
Cu capul plecat, cu pă rul negru atâ rnâ ndu-i pe frunte, își mișcă maxilarul dintr-o parte în
alta în ritmul lent al muzicii. Melodia este o pledoarie disperată , infuzată de dorință , iar el o
deschide cu lovituri experte, bă tâ nd ușor din piciorul gol, postura sa fiind o forță de mușchi
contractați sub tricoul alb.
Cadranul ceasului să u stră lucește în lumină în timp ce sare între octave. Cu fiecare
pocnitură din încheietura mâ inii, îmi imaginez mâ na lui biciuindu-mi pielea. Ră spâ ndirea și
flexarea degetelor lui mă face să -mi doresc să fie încolă cite în jurul gâ tului meu cu aceeași
pasiune și intensitate. Ș oldurile lui se rostogolesc, iar eu tremur să mă urc în poala lui și să mă
las pe valul trupului să u în timp ce câ ntă .
În mâ inile potrivite, pianul poate fura sufletul. În mod clar, mâ inile lui sunt fă cute pentru
clape, pentru că nu simt doar notele în mine. Ele mă devorează ca o flacă ră întunecată și vorace.
Este atâ t de sexy și de talentat încâ t nu știu ce să fac cu sentimentele periculoase pe care le
trezește în mine. Ar trebui să fiu supă rată pe el și să cer ră spunsuri. Ar trebui să mă simt
pierdută , nesigură .
În schimb, mă simt revendicată , ca și cum ar mâ ngâ ia fiecare tastă cu mine în minte. Nu am
terminat. Mă vrea aici, chiar dacă nu mi-a recunoscut prezența.
Îmi ia câ teva secunde să realizez că capacul de la Fazioli este închis. A uitat să îl deschidă ?
Uitâ ndu-mă mai atent, vă d ceva care nu-și are locul.
Curelele negre familiare se agață sub pian, se întind pe partea superioară neagră și se
atașează la manșetele din piele de lâ ngă claviatură .
Pulsul îmi crește vertiginos, iar privirea mi se întoarce spre fața lui.
Ochii lui sunt încă închiși. Aș putea să mă strecor în hol și... Ș i apoi? Nu plec nică ieri pâ nă nu
vorbesc cu el.
Mi-e teamă de ceea ce a plă nuit pentru mine? Ei bine, buzele mele sunt amorțite, iar bă tă ile
inimii mele sunt scă pate de sub control. Dar sunt sigură că acele că tușe vor duce la ră spunsuri
despre Joanne și despre mine. Dacă adevă rul e prea dureros, mă va elibera cu un singur cuvâ nt.
Mă ridic mai înalt, dar nu suficient de încreză tor pentru a pă și în cameră .
Câ ntecul se termină , iar el își odihnește mâ inile în poală .
Ridicâ ndu-și capul, își întoarce ochii glaciali spre mine. "Lasă -ți toate hainele la ușă ."
OceanofPDF.com
"Metallica." Ivory își bagă mâ inile în buzunarele de la spate ale blugilor și îmi aruncă un zâ mbet
ezitant. "A fost bine."
Am fost pregă tit de cei mai buni, am absolvit la Leopold și am un loc în Orchestra Simfonică
din Louisiana. Nici mă car o dată în cariera mea muzicală nu mi-a pă sat ce crede cineva despre
talentul meu.
Pâ nă acum.
A înghețat în pragul ușii timp de cinci minute, iar bun este singurul compliment pe care îl
rostesc buzele ei superbe?
Câ nd ne-am întâ lnit, mi-a fost teamă că balanța dintre noi va fi puternic înclinată , că o voi
domina și voi profita de ea. Am o greutate de aproape două ori mai mare decâ t ea. Eu am 27 de
ani, iar ea 17. Eu sunt un dominator, iar ea este eleva mea de liceu. Doamne, aveam atâ tea
îndoieli.
Dar nu mai mult.
În timp ce stau aici, tâ njind ca mintea ei stră lucită de pianistă să scuipe poezii despre
muzica mea, îmi dau seama că nu doar ea deține puterea în dormitor. Ea îmi comandă emoțiile,
îmi testează încrederea și îmi bâ ntuie fiecare gâ nd. Ar putea să mă distrugă , nu doar viața mea,
ci și fibra însă și a ceea ce sunt, iar ea nici mă car nu știe asta.
Este responsabilitatea mea să echilibrez armonia dintre noi și să ne gestionez rolurile. În
acest moment, ea nu se supune, iar eu îi voi reaminti ce înseamnă să fii al meu.
"Hainele tale. Acum."
Tresă rind la tonul meu dur, se uită la legă turile de la Fazioli. Pieptul i se ridică o dată , de
două ori. Apoi închide ochii și își ridică tricoul peste cap, lă sâ nd materialul să cadă pe podea.
Sâ nii i se umflă peste cupele roz din dantelă , iar abdomenul tonifiat este îmbră cat în piele
aurie închisă . Picioarele alea sexy... Îmi strâ ng mâ inile. Mă face să aștept, cu degetele ei
înghețate pe nasturele blugilor ei.
Mă ridic de pe banca de pian, Dom-ul din mine preluâ nd controlul. Îmi îndrept coloana
vertebrală , îmi dau umerii pe spate și îmi uniformizez respirația. Ea mă privește cu ochii
acoperiți, cu buzele întredeschise, cu mâ inile coborâ nd să se încolă cească pe coapse.
Ș tiind că încrederea ei în mine a fost zdruncinată la clinică , este incredibil de satisfă că tor să
o vă d stâ nd aici, dară mite luâ nd în considerare comanda mea. Dar pentru ca relația noastră să
funcționeze, este vital să o împing la limită , în acel loc în care se teme și mă respectă , dar nu
atâ t de departe încâ t să nu mai poată respira.
 Mă forțez să mă las mai ușor, să folosesc mai puțin mâ râ it și mai multă finețe.
Apropiindu-mă încet de ea, îi țin privirea cu o concentrare asertivă . Pe mă sură ce îi
acaparez spațiul, bă rbia i se coboară , cu respirația întretă iată , dar acei imenși ochi că prui
ră mâ n cu mine, refuzâ nd să își întoarcă privirea. Atâ t de curajoasă . Atâ t de amețitor.
Mă cobor în poziție ghemuită și, cu mișcă ri dureros de lente, îi desfac fermoarul blugilor.
Aplecâ ndu-mi buzele la câ țiva centimetri de chiloții ei, îi trag denimul pe picioare. Tremură în
timp ce o privesc și nu mă gră besc să să rut pielea din jurul satinului roz.
Cu degetele pe spatele gambelor ei, le urc pe picioarele ei, vorbind încet, dar ferm. "Scoate-ți
pantofii."
În timp ce le scoate din picioare, supunerea ei rapidă creează o presiune înfometată în zona
mea inghinală . Mâ inile mele îi urmă resc fundul, iar buzele mele îi urmă resc fundul de pe fund.
Ea gâ fâ ie și-și rostogolește șoldurile, iar degetele i se înfig în pă rul meu, agă țâ ndu-se de mine
pentru echilibru.
La naiba, o vreau pe scula mea, strâ ngâ ndu-se și spasmâ nd și dă ruindu-se mie în toate
felurile.
Dau cu piciorul adidașilor într-o parte și îi conduc picioarele afară din blugi și șosete. Cu
atingeri ușoare ca o pană , îi gâ dil linia șerpuită a coloanei vertebrale și mă joc cu catarama
sutienului ei, în timp ce urc pe corp și îi să rut un traseu senzual între sâ ni.
Capul îi cade pe spate, iar corpul ei subțire se leagă nă în brațele mele. Miroase a să pun de
iasomie, înă bușitoare de excitare și rafinat de Ivory.
Penisul meu se zvâ cnește în blugi, prins și solicitant. Nu încă.
Îi tachinez catarama sutienului, iar gura mea alunecă pe clavicula ei delicată . Urcâ nd mai
sus, îi să rut coloana subțire a gâ tului și îi ciugulesc de-a lungul maxilarului.
Frunțile noastre se ating în timp ce desfac sutienul și îmi aplatizez palma pe coloana ei
vertebrală . Respirațiile noastre se precipită , se contopesc, buzele noastre gravitează mai
aproape, mai aproape. Câ nd gurile noastre se conectează în sfâ rșit, ea se topește de mine.
Mâ inile mele se ridică spre fața ei, degetele mari îi mâ ngâ ie pomeții în timp ce îi devorez
gemetele seducă toare. O să rut agresiv, ordonâ ndu-i fă ră cuvinte să aibă încredere în mine. Îmi
biciuiesc limba de a ei, o promisiune de durere și extaz iminente. Gura ei se desparte în semn de
acceptare, iar mâ inile ei mă prind de talie, tră gâ ndu-mă împotriva ei.
Întrerup să rutul și îmi las degetele să ză bovească pe curelele de pe umerii ei. Fă ră să -mi
pă ră sesc ochii de la ai ei, îi strecor ușor sutienul pe brațe. Sfâ rcurile ei sunt atâ t de tari încâ t
dantela se prinde de ele. Dau încet materialul la o parte, expunâ ndu-i carnea delicioasă . Expiră
brusc câ nd sutienul cade pe podea.
Iisuse, e perfectă . Am nevoie să mă îngrop în ea și să mă lupt să mă gâ ndesc mai departe de
erecția mea furioasă .
Fă câ nd un pas înapoi, îmi las privirea să -i cutreiere corpul lung și slab, adorâ nd fiecare
flexie, contracție și os fragil, în timp ce mă privește cu ochi rotunzi. Sâ nii plini și vioi se ridică
odată cu respirația ei, șoldurile înguste se mișcă cu neră bdare, iar o pată umedă întunecă
satinul chiloților ei roz.
Corpul ei adoră atingerea mea, dar mintea ei nu m-a iertat. Dacă nu o las să facă singură
urmă torul pas, se va simți mai ră u după aceea.
Dau din cap la chiloți. "Dă -i jos sau spune-mi ce ai de spus."
 Mușcâ ndu-și buza, își prinde degetele sub satin, îl alunecă pe picioare și îl dă la o parte.
Privirea ei nu-mi pă ră sește fața, urmă rindu-mă cu precauție, curiozitate și o dorință de
netă gă duit.
Mă învâ rt în jurul ei, bucurâ ndu-mă de nuditatea ei uimitoare și de felul în care respirația ei
se oprește și începe cu fiecare pas al meu. Degetul meu urmă rește modelul de pergament tatuat
de la talia ei pâ nă la umă rul opus.
Ea tresare împotriva senzației, gâ fâ ind și înclinâ ndu-și gâ tul ca să mă vadă .
Îmi apă s pieptul la același nivel cu spatele ei, iar degetele îi tachinează șoldurile. "O să -mi
spui despre acel tatuaj. Nu acum." Îmi odihnesc gura la intersecția dintre gâ tul și umă rul ei și o
ling. "Poate nu astă zi sau să ptă mâ na asta". Alunecâ ndu-mi mâ inile în jurul bazinului ei, mă
scufund între picioarele ei și mă strecor printre faldurile ei umede. "Dar o să -mi spui în
curâ nd."
Eliberează un oftat greu și își arcuiește gâ tul, înclinâ ndu-și capul într-o parte pentru a-mi
oferi un acces mai ușor.
Îmi pun dinții pe umă rul ei și mușc. Ea scâ ncește și se ră sucește împotriva mea, brațele i se
ridică și degetele îmi caută pă rul.
Să rutâ nd rana, mă dau înapoi. "Urmează -mă ." O conduc spre Fazioli și îi ară t spre pervazul
de deasupra tastaturii. "Așează -te pe margine. Picioarele depă rtate. Piciorul drept pe cele mai
joase taste, piciorul stâ ng pe cele mai înalte."
Expresia ei se ciupește de nesiguranță , dar se urcă pe poziție, umplâ nd tă cerea cu note
aleatorii.
Curele de nailon șerpuiesc de sub pian și de deasupra capacului, două pe fiecare parte și
toate patru sunt conectate la că tușe de piele. Îi atașez două la încheieturile mâ inilor și le leg la
spate cu o smucitură puternică . Ea gâ fâ ie.
Cu brațele ținute la spate, ochii ei îmi urmă resc mișcă rile, buzele despă rțite și umerii
ridicați. Pare să se lupte cu postura ei, să se lupte cu frica care îi trage corpul în sine.
În timp ce trec prin fața ei, îmi mâ ngâ i dosul degetelor de-a lungul pă rții interioare a
piciorului ei întins. "Care este cuvâ ntul care face ca asta să se oprească ?"
"Scriabin", ră suflă ea, privindu-mă cu prudență .
"Îl vei folosi?"
Ea dă du din cap, cu un lică r de teamă în ochi. "Dacă e nevoie."
"Bună fată ."
Cu celelalte două că tușe, îi leg gleznele de mulajul care susține tastatura. Apoi mă dau la o
parte și absorb priveliștea erotică din fața mea.
Cocoțată pe marginea capacului, cu coapsele suficient de largi pentru a ține întreaga
tastatură între picioare și cu brațele prinse în spatele ei, este o imagine a poftei și a chinului, a
puterii și a încrederii. Pă să rica ei este deschisă , roz și îmbibată , implorâ ndu-mi scula. Limba ei
iese afară și îi atinge partea de jos a buzei de jos.
N-am dorit niciodată pe cineva așa cum o doresc pe ea. Nu doar corpul ei. Îi vreau totul. Ea
este cea mai puternică emoție pe care am simțit-o vreodată .
Îmi ajustez durerea pulsatilă din blugi. "Sunt atâ t de excitat încâ t îmi vine să mă rostogolesc
și să mor."
"Moartea este o modalitate de a scă pa de erecția asta."
Stră lucirea jucă ușă din ochii ei mă face imposibil de tare.
"Sau." Își mușcă buza. "Există ... știi tu, cealaltă cale."
 O țin într-un moment suspendat de contact vizual, în timp ce mâ na mea se plimbă de-a
lungul penisului meu prins în capcană . "Asta e ceea ce vrei, Ivory? Pizda ta este îmbibată și
pregă tită pentru mine. Aș putea să mă strecor direct înă untru și să ți-o trag atâ t de tare încâ t
mă vei simți zile întregi."
Își abate privirea, cu nă rile în flă că ri și mușchii încordâ ndu-se în că tușe. Poate că ar fi fost
gata să se predea în această dimineață , dar nu și acum. Nu după ce l-a vă zut pe fostul meu soț.
"Uită -te la mine." Îi aștept privirea, apoi îmi întind mâ na după centură . "Primești două
lovituri pentru că te referi la altcineva în afară de tine ca fiind prietena mea."
"Dar Jo..."
"Nu-i rosti numele." Că ldura îmi curge prin vene. "O să ajungem la asta, dar aici, acum,
suntem noi. Tu și cu mine și nimeni altcineva."
Pe frunte i se formează niște șanțuri, apoi se estompează . "Bine. Două greșeli." Colțul gurii i
se ridică . "Fă ce e mai ră u pentru tine."
Zâ mbește acum, complet neștiutoare despre locul unde îmi voi face cel mai ră u.
Îmi înclin capul. "Câ t despre atitudinea pe care mi-ai luat-o la telefon..." Îmi smulg cureaua
de la blugi și o împă turesc în două . "Ș ase orgasme pentru cele șase comentarii obraznice ale
tale."
"Orgasme, nu-i așa?" Ea râ de, relaxâ ndu-se în legă turile ei. "Doamne, asta sună ca o
tortură ".
Buzele mi se crispau. Oh, așa va fi.
OceanofPDF.com
Marginea capacului pianului mi se înfige în fund, iar mușchii din interiorul coapselor mele se
încordează în poziția închisă și desfă cută . Dar privirea albastră încinsă care îmi urmă rește
fiecare linie a corpului este cea care mă ține captivă . Mă îndrept câ t mai sus posibil, inima îmi
bate și corpul mă doare după ră nirea și afecțiunea lui Emeric.
Din moment ce stau pe ținta lui obișnuită , unde mă va lovi? Pe coapsele mele? Pe spate? Mă
uit în jos pe întinderea trunchiului meu și un fior îmi furnică pe gâ t. Cu picioarele întinse larg și
brațele legate la spate, sâ nii și pă să rica mea sunt în față și în centru. Cu siguranță , asta nu e...
Privirea mea zboară în sus, dar el nu se uită la ochii mei. Atenția lui este lipită de pieptul
meu, cu pumnul încleștat în jurul capetelor curelei. Nu, nu ar face-o. Nu într-un loc atât de
vulnerabil. Sfâ rcurile îmi pulsează la acest gâ nd.
Se îndreaptă spre mine cu pași tă cuți, alunecă banca într-o parte și își pune fața în fața mea,
studiindu-mi expresia, privindu-mă cum respir, scrutâ nd cele mai întunecate și mai depravate
pă rți ale mele.
Am înghițit. "Unde te duci să ..."
Își izbește gura de a mea, lingâ nd și sugâ nd și învâ rtindu-mi creierul de pe axa sa.
Alunecâ ndu-și buzele de-a lungul gâ tului meu, în sus și în jos, încet, dureros, îmi acoperă gâ tul
cu șoapte de plă cere. Capul îmi cade pe spate într-un oftat. Gura lui este atâ t de blâ ndă și sigură
încâ t parcă îmi să rută sufletul. Te rog, nu te opri.
Mâ na lui i se ală tură , mâ ngâ indu-mă ușor pe o parte a corpului și pe pieptul meu. Aceste
patru degete, patru puncte minuscule de contact, îmi încarcă venele cu electricitate și îmi
zdră ngă ne corpul prin mai multe arpegii în câ teva secunde.
"Am nevoie de tine." Cuvintele îmi trec repede pe buze, ră suflâ nd și fă ră să fie cerute.
"Mă ai pe mine", spune el încet, își coboară capul și îmi mușcă sfâ rcul.
Ț ip, mistuit de durere, mă scutur de că tușe și nu ajung nică ieri.
Râ de și mușcă din nou, tră gâ nd cu dinții de nodul pâ nă câ nd acesta pulsează și se întinde
din formă .
Câ nd se mută la celă lalt, îmi țin respirația și scutur din cap.
Buzele lui îmi ating sfâ rcul, tachinâ ndu-mă , iar ochii lui se îndreaptă spre ai mei, cu atâ ta
nevoie care se învâ rte în adâ ncurile lor de un albastru profund. "Respiră ."
În momentul în care o fac, își înfige dinții. Ț ip în agonie și îmi mișc șoldurile, alunecâ nd de
pe margine. Mă prinde, îmi alunecă fundul înapoi la locul lui, în timp ce dinții lui îmi sfâ șie
carnea sensibilă , sugâ nd din greu și dâ ndu-mi foc.
 "Stop!" Plâ ng, ră sucindu-mi încheieturile în că tușe. "Te rog, oprește-te."
Învâ rtindu-și limba, linge arsura groaznică , cu vocea lui ca o ră gușeală . "Nu te aud."
Lacrimile îmi inundă ochii și tot corpul îmi tremură ca o coardă de harpă .
Se apleacă spre fața mea și își arată dinții. "Spune-o."
Îmi sug buza de jos și mă uit în jos. La dracu', parcă mi-a tă iat sfâ rcurile, dar sunt încă acolo,
uriașe, tari și roșii de furie. Nici mă car o pică tură de sâ nge.
Face un pas în lateral și bate cureaua împă turită de piciorul să u. "Unde este puștiul încrezut
de acum câ teva clipe?"
"Mi-ai mușcat sâ nii!"
"Tocmai ți-ai mă rit numă rul orgasmelor la șapte. Ai terminat?"
Dacă încearcă să mă provoace să rostesc cuvâ ntul, va trebui să se stră duiască mai mult.
Îmi ră sucesc încheietura mâ inii la spate și îi dau drumul. Păcat că nu poate vedea. "Sunt
bine."
Ridică cureaua și atinge bucla de piele de sfâ rcul meu. Un torent de tremură turi mă
stră bate.
Ochii lui îi întâ lnesc pe ai mei, coboară spre pieptul meu, apoi se întorc la fața mea.
Îmi înă spresc expresia și îmi ridic bă rbia.
Timpul se oprește în timp ce capul i se înclină , iar gura i se deschide ușor. Apoi se
balansează .
Pielea îmi biciuiește sfâ rcul umflat într-o stră fulgerare de foc. Un oftat îmi ră mâ ne în gâ t, iar
lacrimile îmi orbesc vederea. Nu-mi dă nici mă car o secundă să mă regrupez înainte de a lovi
celă lalt sâ n.
Spatele mi se încovoaie, iar eu îmi înghit țipă tul în timp ce mintea mea se chinuie să
înțeleagă durerea. Cum am ajuns aici? De ce las să se întâ mple asta? Ce naiba fac?
Centura lovește podeaua, fă câ ndu-mă să sar. Se întinde la ceafă și își trage tricoul peste cap.
Denimul atâ rnă jos pe talia lui conică , pieptul gol se flexează și se încordează cu adâ ncituri și
creste.
În urmă toarea ră suflare, era pe mine, cu mâ inile în pă rul meu și buzele urmă rind urmele de
lacrimi pe obrajii mei.
"E atâ t de frumos câ nd plâ ngi pentru mine." Îmi presară să rută ri pe ochi, pe nas și pe gură ,
în timp ce degetele lui îmi mâ ngâ ie pă rul. "Oh, Ivory. Nici nu ai idee ce-mi faci."
Zgomotul vocii lui și tandrețea atingerii lui îmi calmează focul din sfâ rcuri și aprinde o nouă
flacă ră în adâ ncul sufletului meu.
"Spune-mi", spun eu, cu vocea mea ră gușită .
Își lasă fruntea pe a mea. "O să -ți ară t eu."
Tră gâ nd banca de pian mai aproape, se așează . Poziția îi pune gura la câ țiva centimetri de
pă să rica mea. Cu degetele întinse pe clape, se scufundă într-un câ ntec ră gușit de violent. Un alt
cover metalic, dar nu-l pot localiza. Sunt pierdută în notele ză ngă nitoare, tremurâ nd împotriva
durerii din sâ nii mei și mă întreb dacă acele șapte orgasme vor fi ale lui sau ale mele.
Îmi testez legă turile de la glezne, picioarele îmi tremură în întinderea prelungită . "Ce câ ntec
e ă sta?"
Ochii lui se aruncă între buzele mele și pă să rica mea, iar mâ inile lui bat la taste. "Symphony
Of Destruction. Megadeth."
N-am auzit niciodată de el, dar, la naiba, sună amenință tor.
 Se apleacă în față și își apasă gura pe interiorul coapsei mele. Întregul meu corp se oprește
în așteptare în timp ce el își alunecă buzele spre centrul meu. Mâ inile lui se mișcă maniacal pe
clape, iar câ nd ajunge la pliul din coapsa mea, schimbă direcția fă ră ca melodia să alunece. El
linge o cale spre genunchiul meu, ronță indu-mi și sugâ ndu-mi pielea, apoi se schimbă din nou
spre pă să rica mea.
Cu buzele lui plutind deasupra clitorisului meu, câ ntecul se schimbă cu unul pe care îl
recunosc imediat.
Am izbucnit într-un râ s mâ râ it. "Cred că îți bați joc de mine."
Îmi aruncă un zâ mbet înainte de a-și îngropa fața între picioarele mele. În timp ce-și
curbează limba printre faldurile mele, pianul vibrează pe melodia "Smells Like Teen Spirit" de
Nirvana.
Senzațiile învolburate de sub buzele lui mă scufundă într-o dezordine gâ fâ itoare de dorință .
El sondează adâ nc cu lovituri de cuțit, iar câ nd îmi gă sește clitorisul, nu durează mult. Eram
deja pregă tită cu toate atingerile și să rută rile și, la naiba, chiar și biciurile pe sâ ni m-au fă cut să
mă ud.
Îmi vine cu un geamă t puternic, gâ fâ ind, legă nâ ndu-mi șoldurile de gura lui necruță toare, în
timp ce membrele mele se zdruncină în legă turi.
Mâ inile sale se bâ jbâ ie pe clape, pierzâ nd ritmul înainte de a-l lua din nou.
"Asta e una", spune el cu o voce ră gușită .
Îi întâ lnesc ochii, gâ fâ ind și tremurâ nd. "Nu se poate așa ceva. I-"
Nu pot spune că nu pot. Dar serios? Încă șase? E mult prea diabolic cu pedepsele lui. O să
mor.
Îmi apasă un să rut pe clitoris, apoi îl atacă cu buzele și dinții. Ț ip prin orgasmele doi și trei.
După aceea, nu mai aud muzica, nu mai simt vibrațiile prin membrele mele și nici nu mai vă d
camera din jurul meu. Fiecare simț se îngustează pe limba din mine și pe potopul de senzații de
urcare și coborâ re care îmi atacă trupul.
După a patra eliberare, ajung la un fel de stare catatonică ciudată de plutire. Pă să rica mea
furnică de suprastimulare, terminațiile nervoase din clitorisul meu înțepenind la cea mai
ușoară atingere a limbii lui. Dar el nu se oprește. Nici câ nd îi spun să se ducă dracului sau câ nd
îl numesc tică los sadic.
Mă reduce la tă cere prinzâ ndu-și dinții în jurul mă nunchiului meu de nervi.
Nu mai câ ntă la pian, pentru că acele degete talentate sunt în mine și mă lovesc într-un iad
chinuitor de plă cere.
"Trebuie să te oprești." Mă legă n în legă turi, picioarele mele desfă cute tremurâ nd de
oboseală . "Vă rog. Am terminat."
Buzele lui ude și îmbibate se înfigeau în mine, să rutâ ndu-mă și lingâ ndu-mă , iar gemetele
lui îmi ră sunau în miezul meu cu un alt fel de câ ntec. O clipă mai tâ rziu, își încolă cește trei
degete în mine și îmi smulge un alt orgasm agonizant din corp.
"Ș ase." Se apleacă pe spate și își șterge gura cu dosul mâ inii. "Ultimul va fi cu mine."
"Nu mai mult." Capul îmi este atâ t de greu, încâ t bă rbia îmi cade pe piept în timp ce trag aer
în piept. "Te rog."
Îmi ridică bă rbia cu degetul, privirea lui arzâ nd pe buzele mele, iar vocea lui este o șoaptă
ră gușită . "Îmi place câ nd mă implori."
Se ridică în picioare și, cu câ teva mișcă ri de încheieturi, îmi eliberează mâ inile și picioarele
din chingi.
 Mă pră bușesc împotriva lui, cu mușchii ca apa, care se revarsă și se pră bușesc. Dar el mă
are, trupul meu flasc ținut în brațe puternice și sprijinit de un piept al naibii de fin.
Că ldura antebrațelor lui dispare de pe spatele meu, înlocuită de suprafața dură a capacului
pianului. Mă așează cu fața în sus, cu picioarele îndreptate în direcția opusă claviaturii, cu
umerii pe marginea pe care stă tusem. Capul meu atâ rnă cu susul în jos, lovindu-se de clape.
Pielea mea, deja hipersensibilă , se înfierbâ ntă și mai tare, iar sâ ngele mi se gră bește spre
creier, sub influența gravitației. "Ce faci?"
Se învâ rte în jurul pianului, inspectâ ndu-mi corpul ca și cum ar fi memorat fiecare
centimetru. Degetele lui mă gâ dilă de-a lungul pielii în timp ce se mișcă , începâ nd de la gâ t,
alunecâ nd de-a lungul sternului meu, virâ nd în jurul buricului și ză bovind între picioarele mele.
Pelvisul meu se ridică spre atingerea lui, stră duindu-mă să mențin acel punct de contact. În
ciuda faptului că tocmai a terminat de a mă mușca și de a-mi lovi sâ nii și de a mă tortura cu
orgasme, vreau mai mult. Probabil că mi-a scurtcircuitat creierul.
Închizâ ndu-mi că tușele în jurul gleznelor și încheieturilor mâ inilor, mă fixează efectiv ca un
X pe Fazioli. Câ nd se întoarce la capul meu, îmi oferă o priveliște ră sturnată a tijei de oțel care
împinge împotriva fermoarului să u.
Își deschide fermoarul. "Ș tii câ t de tare trebuie să sugi." Dâ ndu-și jos blugii, își eliberează
penisul de dimensiuni considerabile, pielea roz încordată peste circumferința largă . "Ș tii câ t de
repede sau de încet să miști limba aia perversă ."
Că ldura se adună și pulsează între coapsele mele cu fiecare cuvâ nt.
Atingâ nd coroana de gura mea inversată , își strâ nge lungimea și îmi unge buzele cu pre-
come să rat. "Lovește cu mâ na dreaptă de pian dacă vrei ca asta să se oprească . Spune-mi că
înțelegi."
"I-" Pă să rica mea se strâ nge, goală și plină de nevoi. Un sentiment atâ t de stră in de a
experimenta. "O să bat dacă e nevoie."
Își înfă șoară o mâ nă sub capul meu atâ rnat, degetele sale servind drept tampon între
craniul meu și carcasa de lemn. Cu ochii pe jumă tate ațintiți spre mine și privindu-i în mod
constant, își apucă erecția, îmi freacă axul de obraji și îmi lovește vâ rful de buze.
Deschid gura, instinctiv, cu neră bdare. Fă-o odată.
Privirea lui coboară pe lungimea corpului meu în timp ce se apasă pe limba mea. Expirația
lui se cutremură , iar el se împinge.
Nu se lasă ușor. El ară fă ră milă și în mod repetat. Iar și iar, își înfige scula pe lâ ngă buzele
mele, tră gâ ndu-mi-o în gură ca și cum ar plonja între picioarele mele.
Coapsele lui se îndoaie pe fruntea mea, în timp ce își strâ nge degetele pe scalpul meu,
încurcâ ndu-se în pă rul meu și ținâ ndu-mi capul nemișcat. Nu pot decâ t să zac acolo, cu mâ inile
și picioarele legate, cu gâ tul relaxat și cu maxilarul întins pentru plă cerea lui.
Aplecâ ndu-se peste pieptul meu, îmi strâ nge sâ nul cu mâ na liberă , ciupind sfâ rcul și
chinuindu-l cu gura lui fierbinte.
Mă predau în uimire drogată , în timp ce lungimea lui se înfige mai adâ nc în gâ tul meu,
șoldurile lui se mișcă și se rostogolesc cu urgența lui. Așa ar ară ta dacă mi-ar umple pă să rica.
Încordarea mușchilor lui, flexia fundului și berbecul penisului să u compun un dans seducă tor
de intensitate. El dă la fel de mult pe câ t ia, foamea lui se ră spâ ndește pe pielea mea, gargară
gemetele mele în jurul lungimii lui bă tă toare, depă șindu-mă .
Ț inâ ndu-mi capul împotriva împingerii lui, îmi alunecă cealaltă mâ nă peste stomac și îmi
bagă două degete înă untru, provocâ nd o strâ ngere de nevoie în mușchii mei interiori.
 "Nu va dura mult timp." Respirația lui ascuțită înghite aerul. "Facem asta împreună ."
Își mută atingerea pe clitorisul meu sensibil și aplică o presiune solidă , rostogolitoare.
Ș oldurile mele se întind spre el, mă cinâ ndu-mă și legă nâ ndu-mă de degetele lui. Chiar acolo,
chiar acolo.
Un spasm de că ldură furnică toare explodează sub mâ ngâ ierea lui diabolică .
Se smucește împotriva limbii mele, fruntea îi cade pe pieptul meu în timp ce ne mâ ngâ ie
într-un duet orgasmic gemâ nd și tremurâ nd.
Îi înghit cu lă comie eliberarea, gâ fâ ind sub valul propriei mele eliberă ri. Penisul lui se zbate
pe buzele mele, iar coapsele mele interioare freamă tă din cauza replicilor ră mase de la
orgasmul numă rul șapte.
Se înfoaie și eliberează că tușele, ridicâ ndu-mă și mutâ ndu-mă , membru cu membru topit.
Atâ rn ca o pă pușă de câ rpe în brațele lui, în timp ce mă poartă pâ nă la banca de pian și îmi
aranjează picioarele într-o poziție de că lare în jurul taliei lui.
Mă pră bușesc pe el, piept lâ ngă piept, piele pe piele, și îi îmbră țișez umerii largi. "A fost cea
mai rea tortură din toate timpurile."
Râ zâ nd, mă să rută pe obraz și se întinde în spatele meu, cu degetele pe tastatură . Cu o
respirație adâ ncă , ne învă luie într-un câ ntec blâ nd, liniștindu-mi inima care bate cu putere cu
"Comfortably Numb" de Pink Floyd.
Mă ghemuiesc împotriva lui, absorbind flexia și legă narea corpului să u în timp ce se joacă .
Ritmul respirațiilor lui se sincronizează cu melodia, ritmul respirațiilor mele. Pielea lui, atâ t de
moale și caldă , miroase a lemn, a masculin și a siguranță . Îmi îngrop nasul în gâ tul lui și îmi
umplu plă mâ nii.
Cu brațele și picioarele prinse în jurul lui, mă agă ț de stâ lpul trunchiului să u. Acest om
brutal este casa mea. Iadul lui e raiul meu.
Eu sunt fildeșul lui Ivory, iar el este nota mea cea mai neagră .
Indiferent ce se va întâ mpla, nu voi avea niciodată resentimente. Nu-l voi regreta niciodată .
Încheie câ ntecul pe o tonalitate joasă și profundă și își alunecă mâ inile puternice pe spatele
meu, masâ ndu-mi coloana vertebrală .
Îmbră țișâ ndu-mă mai strâ ns la pieptul lui, își coboară buzele pe umă rul meu, cu un ton
liniștit, blâ nd. "Nu am știut că e însă rcinată decâ t după ..."
După Shreveport. După tră darea ei.
Îi să rut gâ tul și îmi trec degetele prin pă rul lui, în timp ce amă ră ciunea se aprinde în mine.
"Este în șapte luni." Inspiră , expiră . "Copilul ar putea fi al meu. Sau nu."
Îmi ridic capul și îi gă sesc ochii lui cruzi. "Crezi că ...?"
Clipește, cu o expresie conflictuală . "Nu știu. Nu a existat niciodată vreun indiciu de
înșelă ciune, iar eu sunt al naibii de atent."
Greu de argumentat. "Atunci de ce o pui la îndoială ?"
Îmi trage pă rul după ureche, iar degetele lui se opresc pe maxilarul meu. "Nu am crezut
niciodată că mă va tră da așa cum a fă cut-o. Dacă ea poate face asta..."
"Ar putea trișa."
Își coboară mâ na pentru a-mi mâ ngâ ia șoldul, iar ochii îi urmă resc mișcarea. "Câ nd am
preluat Shreveport, am lucrat multe ore. Zi și noapte. Rareori eram acasă ."
Putea să facă orice în acel timp. Cu oricine. Poate că nu era atâ t de atent pe atunci?
Înghit pe lâ ngă durerea din gâ t. "De ce a fost azi la clinică ?"
 Privirea lui se ridică spre a mea. "Am ignorat mesajele ei. Singurul mod în care știe cum să
mă gă sească este prin intermediul tată lui meu."
"Ce vrea?" Vocea îmi tremură din cauza nervilor fragili. "Să se reunească cu tine? Să
continue de unde ați ră mas?"
"Da." Mă apucă de ceafă câ nd încep să mă îndepă rtez. "Vrea banii mei, Ivory."
Mi-e greu să cred așa ceva. Oricine cu jumă tate de creier trebuie să știe că orice dragoste
oferită de acest om este mai valoroasă decâ t toată bogă ția din lume.
Aplecâ ndu-mă în față , îmi pieptă n degetele peste firele scurte de pă r de pe ceafă . "Despre
câ ți bani este vorba?"
"Jumă tate din moștenirea mea. Milioane. I-aș da cu plă cere dacă aș ști că acest copil este al
meu." Își încrucișează brațele în jurul spatelui meu, ținâ ndu-mă împotriva lui. "Am donat sâ nge
cu luni în urmă în cererea mea pentru un test de paternitate. Încă nu mi-a furnizat rezultatele."
"Asta nu e de bun augur pentru ea. Adică , dacă copilul este al tă u..."
"Ar fi o afacere încheiată , iar ea ar fi o femeie foarte bogată ." Se uită în jos la mine, cu ochii
rotindu-i în gâ nd. "Ea îmi cunoaște condițiile. Vreau rezultatele acelor teste. Dacă copilul nu
este al meu, ea nu primește niciun ban, iar eu nu va trebui să o mai vă d sau să mă mai gâ ndesc
la ea vreodată . Dacă este al meu, voi fi tată în toate sensurile cuvâ ntului."
Iar Joanne va fi pe deplin integrată în viața lui. Inima mea se bâ lbâ ie și se frâ nge.
El îmi ia gâ tul, cercetâ ndu-mi fața. "Nu există Joanne și eu. Eu sunt a ta. Spune-mi că
înțelegi."
Închid ochii împotriva intensită ții din ochii lui. "Ai spus că o iubești."
"Am mai spus că o ură sc." Cu un oftat adâ nc, își coboară fruntea spre a mea. "Atunci am
gă sit ceva mai semnificativ decâ t dragostea și ura."
Mă opresc din respirație, ochii mi se deschid cu nă duf. "Ce?"
"Tu."
Pulsul îmi tresare odată cu repetarea rapidă a respirațiilor. Cum poate să -mi distrugă
încrederea și să mi-o coasă la loc atâ t de temeinic într-un interval de timp atâ t de scurt?
"Îmi pare ră u, Ivory. Ar fi trebuit să -ți spun." Mă masează pe spate. "Ai destule motive de
îngrijorare, iar eu doar... am încredere în instinctul meu, iar acesta îmi spune că minte."
"Te iert." Adâ nc. La nesfâ rșit. Îmi odihnesc capul pe umă rul lui. "Ce se întâ mplă acum?"
"Nu am vrut niciodată să îi amenință m cariera. Nu-mi place să o las fă ră loc de muncă și cu
un copil. Dar trebuie să știu dacă acel copil este al meu." Mușchii de sub mine se înă spresc de
tensiune, iar tonul lui se ascute. "Are timp pâ nă la sfâ rșitul să ptă mâ nii viitoare să dovedească
paternitatea. Dacă nu respectă termenul limită , consiliul de administrație din Shreveport va
primi fotografii condamnabile ale șefului lor de școală murdar și înșelă tor."
OceanofPDF.com
Să ptă mâ na urmă toare trece într-o agitație neclară . Cu Lorenzo Gandara încă în libertate și cu
paranoia mea constantă cu privire la situația mea de locuit cu Ivory, sunt la limită , iritabil și al
naibii de epuizat. La stresul meu se adaugă și spectacolul orchestrei din acest weekend.
Între întâ lnirile nocturne și repetițiile generale pentru simfonie și lecțiile particulare și
temele lui Ivory, timpul liber este foarte scurt. Petrecem jumă tate din orele de veghe împreună ,
dar ne concentră m asupra școlii, a repetițiilor la pian și a treburilor necesare din viața de zi cu
zi.
De puținele ori câ nd am reușit să o imobilizez cu degetele în pă să rica ei, eram fie gră biți, fie
epuizați. Să nu i-o trag este un chin mai ră u decâ t moartea, dar momentul și concentrarea mea
trebuie să fie perfecte.
Vreau să mă întâlnesc cu ea și sunt frustrat de incapacitatea mea de a face asta. Ea nu a fost
niciodată invitată la o cină romantică sau învâ rtită pe un ring de dans, îmbră cată elegant pentru
o seară în oraș și apreciată de un bă rbat care pur și simplu se bucură de compania ei. Mă doare
să îi ofer aceste lucruri, fă ră să aștept să facă sex. Dar aventurarea în public cu ea trebuie să mai
aștepte.
Amintirea faptului că are doar 17 ani îmi temperează o parte din neră bdare. Mai are o viață
întreagă de tră it, iar eu intenționez să fac parte din ea.
Între timp, prețuiesc scurtele noastre clipe de dinaintea somnului, acele mici spații de timp
în care își încolă cește corpul în jurul corpului meu. Cu ghemul de blană care se desprinde,
cuibă rit între picioarele noastre, împă rtă șim povești despre viețile noastre, fragmente aleatorii
din noi înșine, pâ nă câ nd ea plutește în lumea viselor. Fă ră greșeală , ră mâ n treaz ore
îndelungate după aceea, ținâ nd-o strâ ns în brațe, în timp ce veștile iminente despre trei lucruri
esențiale îmi acaparează mintea.
Unu, e joi și încă nu am primit vești de la Joanne. Nici un apel sau un mesaj. Logica îmi spune
că dacă copilul e al meu, mi-ar fi dat dovezile cu luni în urmă . Dar ea se joacă cu mintea și mă
face să aștept ca să mă controleze.
Doi, tata a gră bit analizele de sâ nge de la examenul lui Ivory, iar rezultatele sunt așteptate
în orice zi. Odată ce voi avea certificatul de să nă tate, nu mă voi putea abține să nu i-o trag pâ nă
să ptă mâ na viitoare. Ș tiu că ea crede că e pregă tită , dar încă nu și-a folosit cuvâ ntul de
siguranță . Câ nd i-o voi trage, se va întinde sub mine - așa cum a fă cut cu orice alt dobitoc - și îmi
va cere în tă cere să mă opresc? Sau va fi cu mine, fă câ nd o alegere conștientă de a se preda
complet?
 Trebuie să gă sesc cel puțin una dintre limitele ei dificile și să o forțez să se confrunte cu ea.
Atunci voi ști.
Ultimul lucru care îmi ocupă mintea este Lorenzo Gandara. După ce mi-am pus în aplicare
planul de a-l elimina ca o amenințare pentru Ivory, sunt blocat într-un tipar de așteptare,
arzâ nd de neră bdare să vă d cum se realizează . Așteptarea este înnebunitoare, fă câ ndu-mă să
mă îndoiesc de sagacitatea abordă rii mele. Poate că ar fi trebuit să mă ocup mai direct de el,
fă ră riscuri legale.
Nu ajută faptul că Ivory întreabă de el în fiecare zi. Am fost sincer cu ea în legă tură cu
procedurile în curs, dar dacă nu se rezolvă , nu i-am spus că intenționez să -l omor pe
nenorocitul ă la.
Mă îndoiesc că i-ar pă sa, atâ ta timp câ t nu interferează cu visul ei. Ivory nu este nimic dacă
nu este ambițioasă . Tră iește după motto-ul "Totul este posibil", iar totul este turnul de fildeș al
lui Leopold. Nu mă gră besc să stric echilibrul fragil dintre ea, mine și decan, dar câ nd va veni
momentul, eu și Ivory vom avea de luat niște decizii.
Pe o notă pozitivă , Prescott Rivard pare să coopereze. Am atribuit activitatea sa detectivului
meu particular, iar apelurile sale telefonice și mișcă rile sale sunt monitorizate discret și îmi
sunt raportate. Nu a existat nici un indiciu de represalii.
Vineri, totul se schimbă .
După -amiaza sosește într-o succesiune rapidă de telefoane și mesaje. Explozia de
întreruperi face imposibilă ținerea unei prelegeri, așa că le dau studenților sarcini de lucru și
îmi îngrop capul în telefon. Ivory mă privește curioasă de la biroul ei, cu sprâ ncenele ridicate
într-un arc de suspiciune de genul "Ce naiba pui la cale?".
Îi arunc o privire dură , dar pe dină untru abia mă țin pe loc. Pâ nă câ nd sună clopoțelul final,
nu mai pot să -mi țin la distanță emoțiile mele turbate.
Câ nd ultimul elev iese din clasă , trâ ntesc ușa, o smulg pe Ivory din bancă și o izbesc de cel
mai apropiat perete.
Ea țipă , întinzâ ndu-și degetele de la picioare pentru a ajunge la podea. "Ce faci...?"
Îi atac gura și îi devorez buzele, flă mâ nd și posedat, mâ inile mele zburâ nd peste fiecare
centimetru al ei pe care îl pot atinge, mâ ngâ ind, apucâ nd, ținâ nd. Penisul mi se întă rește, iar
pulsul meu explodează . Nu mai aștept. Am nevoie de ea, la naiba.
"Cineva... va... vedea", spune ea printre să rută ri, împingâ nd și tră gâ nd deopotrivă de pieptul
meu, cu atenția ei îndreptată spre fereastra din ușă .
Îi mușc buzele, emoționat de senzația moale a corpului ei de-a lungul corpului meu. "Fă ră
lecții în seara asta. Du-te acasă . Ne întâ lnim acolo."
Cu o voință extraordinară , o eliberez și mă îndrept spre biroul meu.
"Ce s-a întâ mplat?" Se holbează la mine, cu ochii mari și încremeniți acolo unde am lă sat-o.
"Este vorba despre...?"
"Ț i-am dat un ordin", spun încet, aspru.
Întorcâ ndu-i spatele, îmi îndes lucrurile în geantă , sâ ngele meu ră cnind cu o nevoie grea și
urgentă . Dacă nu pleacă chiar în clipa asta, o să i-o trag de tablă .
În clipa în care pașii ei se estompează pe hol, îmi îndrept penisul umflat, fă câ ndu-l mai puțin
vizibil cu vâ rful prins sub centura mea. Apoi, mă las în urma ei la o distanță discret. Afară ,
privesc de la intrarea principală cum traversează parcarea și se urcă în siguranță în Porsche.
Același lucru pe care îl fac în fiecare seară . Doar că seara asta e diferită .
În această seară , așteptarea a luat sfâ rșit.
 Cele trei minute de condus parcă ar fi trei ore. Intru în fugă în casă și o gă sesc în bucă tă rie
cu Schubert lipit de gâ tul ei.
Își ciugulește buza de jos, cu ochii ei că prui uriași, rotunzi și vigilenți. "Ai primit rezultatele
testelor?"
Testul de paternitate? Analiza sâ ngelui ei? Indiferent la care se referă , sunt prea agitat ca să
mai lungesc asta.
Despă rțiți de lungimea bucă tă riei, fac un pas spre ea. "Copilul nu este al meu."
Își îngroapă expresia în capul blă nos al lui Schubert.
"Nu face asta." Mă apropii mai mult, la trei metri distanță , și îi simt respirația accelerată . "Să
nu te ascunzi niciodată de mine."
Așezâ nd pisica pe podea, îi dă o mâ ngâ iere pe fund. Apoi se îndreaptă și mă privește în față .
Buzele i se subțiază , dar zâ mbetul din ochii ei este orbitor. "Ești... fericită în legă tură cu asta?
Sau ai vrut..." Privirea i se întunecă , iar vocea ei abia dacă este o șoaptă . "Copilul acela?"
Cu două luni în urmă , aș fi fost devastată de dovada că Joanne m-a înșelat cu atâ ta nesimțire
și că a dat cu piciorul vieții noastre împreună . Dar acum? Plutesc pe un nor de emoții eliberate,
iar cea mai importantă dintre ele este recunoștința. Vreau să -i mulțumesc pentru că a fost o
tâ rfă tră dă toare. Dacă nu m-ar fi tră dat, aș fi fost încă cu ea, complet inconștient de faptul că cea
mai profundă și mai puternică dragoste stră lucește din ochii că prui și dintr-o inimă altruistă de
șaptesprezece ani.
Încă câ țiva pași și mă opresc. La doi metri distanță . Trebuie să -i spun lui Ivory restul înainte
de a ajunge la îndemâ na ei. Înainte să -mi pierd controlul. "Vreau un copil. Mai mulți, de fapt.
Într-o bună zi. Într-un viitor foarte îndepă rtat. Cu tine."
Își atinge buzele despă rțite în timp ce o inspirație sacadată îi zguduie pieptul.
Mai fac un pas spre ea și bat cu degetele neliniștite pe insulă . "Lorenzo a fost reținut."
Ea gâ fâ ie și își pune mâ inile pe tejgheaua din spate, respirâ nd adâ nc.
Cu un cazier lung câ t un kilometru, este că utat pentru jaf, posesie de droguri și atac cu o
armă mortală . Detectivul meu de investigații i-a identificat rutina și locurile de întâ lnire, a
transmis informațiile la NOPD și a fă cut presiuni asupra sergentului de poliție pâ nă câ nd
priorită țile au fost ajustate și s-a fă cut arestarea.
Lacrimile se revarsă în ochii lui Ivory, iar mâ inile îi tremură pe suprafața de granit. "Câ t
timp?"
"Îl așteaptă ani de zile pentru mai multe infracțiuni. Cauțiunea este stabilită la două sute de
mii."
Ea dă din cap în timp ce un zâ mbet tremură tor i se desfă șoară pe buze. "Mulțumesc."
Câ nd se mișcă să se apropie, o opresc cu o expresie încordată . O vreau. Prea mult.
Ea își înclină capul și își linge buzele. "M-ai crezut câ nd propria mea familie m-a numit
curvă și mincinoasă . Am fugit de el timp de patru ani și, într-o să ptă mâ nă , l-ai scos din viața
mea." Se uită la mine cu uimire. "Emeric, ai fă cut ceva ce nimeni nu a mai fă cut pentru mine de
foarte mult timp."
Ea nu clarifică ce este, dar eu pot să completez spațiile goale. Am fă cut-o să se simtă în
siguranță .
"Mi-aș dori să fie mai mult." Îmi flexez mâ na pe insulă , susținâ ndu-i privirea. "Vreau să fie
pedepsit pentru viol, Ivory. Dacă te ră zgâ ndești să depui plâ ngere, voi fi ală turi de tine la fiecare
pas."
"Nu." Maxilarul ei se fixează . "Vreau să merg mai departe."
 E îngrijorată că va veni după ea și, sincer, și eu sunt. Nu vreau ca ea să fie legată în vreun fel
de dispariția lui. Nu va fi închis pentru totdeauna, iar eu va trebui să mă descurc cu inevitabila
lui eliberare câ nd va veni acea zi. Dar e mai puțin riscant pentru Ivory dacă nu o învinovă țește
pe ea pentru urmă torii câ ți ani va putrezi într-o celulă .
Câ t despre cea mai bună veste pe care am primit-o în după -amiaza asta... Închid ultimii
metri dintre noi și mă învâ rt în jurul ei, alunecâ ndu-mi ușor degetele pe brațul ei.
Ea tremură , întorcâ ndu-și gâ tul pentru a menține contactul vizual.
Mă opresc în spatele ei și îi prind încheieturile mâ inilor. Cu corpul ei cu fața la tejghea, îi
aplatizez palmele pe ușa dulapului de deasupra capului ei. "Nu-ți mișca mâ inile."
Îmi zâ mbește peste umă r. "Dacă o fac?"
Brat. Îi trâ ntesc o mâ nă pe fundul ei superb.
Zboară în vâ rful picioarelor, capul că zâ nd pe spate cu un scâ ncet de surpriză . Dar mâ inile ei
ră mâ n acolo unde i le-am pus.
"Ce fată cuminte", îi șoptesc la ureche, fă câ ndu-i tot corpul să tremure.
Receptivitatea ei este atâ t de excitantă . Mi s-a sculat din ziua în care am întâ lnit-o, dar în
sfâ rșit, în sfârșit, am de gâ nd să slă besc această durere îndelungată dintre noi.
Doar dacă nu-și folosește cuvâ ntul.
Îi acopă r mâ inile cu ale mele, apă sâ ndu-le pe dulap, ca un memento tă cut. Apoi mă deplasez
în jos pe brațele ei goale, degetele mâ ngâ ind pielea, apoi trecâ nd la mâ ngâ ierea curbelor
exterioare ale sâ nilor ei.
Se ține nemișcată pentru mine, dar are o oscilație subtilă în postura ei, în timp ce se ridică și
se apleacă spre atingerea mea, cu capul înclinat și ochii atenți, urmă rindu-mi fiecare mișcare.
Îmi plimb mâ inile peste materialul rigid al rochiei ei negre, trasâ nd conturul mușchilor și al
șoldurilor de sub ea. Câ nd ajung la tivul de la genunchi, îi strâ ng rochia pe coapse, peste fundul
ei suplu, și o las să i se agațe în jurul taliei.
Cu ochii întorși să mă privească , genele ei se lasă mai jos în timp ce eu îmi alunec gura pe
spatele rochiei ei. Ea oftează , se apleacă împotriva tejghelei și își lasă capul între brațele
ridicate.
Ghemuindu-mă în spatele ei, îmi umplu mâ inile cu obrajii ei rotunzi și înalți. Chiloții de
dantelă neagră arată atâ t de pă că tos pe ea. Pă cat că asta e ultima dată câ nd îi poartă .
Am prins curelele mici din jurul șoldurilor ei și am tras de ele.
Sunetul de dantelă sfâ șiată îi aduce capul în jur. "Mi-au plă cut astea."
"O să -ți mai cumpă r încă o sută și o să ți le smulg pe toate de pe fundul tă u superb."
În timp ce mă ridic în picioare, mă întind în fața picioarelor ei și îmi tâ ră sc vâ rful degetelor
pe coapsele ei interioare. Membrele ei tremurâ nde și gemetele ei ră gușite îmi pâ rjolesc de
că ldură mă dularele, îngurgitâ ndu-le pâ nă la oțel dureros.
Câ nd mâ na mea întâ lnește pă rul moale de pe pă să rica ei, trag tare de firele scurte. Ea își
mușcă buza, înă bușind un oftat.
Inima mea pompează mai repede, mai tare. Îmi apă s pieptul pe spatele ei, îi despart
picioarele și îmi strecor degetul de-a lungul fantei ei.
Capul ei cade înapoi pe umă rul meu, iar gura ei o urmă rește pe a mea. Mă feresc de ea,
gâ dilâ ndu-mi buzele de-a lungul maxilarului ei, în josul gâ tului ei, acoperindu-i pielea cu
respirația mea.
"Doamne, Emeric. Nu m-am simțit niciodată așa."
"Shhh." Îi ciugulesc umă rul, o las să -mi simtă dinții, limba și că ldura care mă arde înă untru.
 Capul ei se rostogolește, expunâ ndu-și gâ tul să rută rilor mele. Îi sug lobul urechii,
învâ rtindu-mi limba în timp ce îmi scufund degetele în pă să rica ei alunecoasă . La naiba, e atâ t
de caldă , umedă și strâ mtă .
Ea scâ ncește și își freacă fundul de penisul meu, transformâ nd atingerile mele tachinare
într-un imperativ gâ fâ it și mă cinat. Trupurile noastre se rostogolesc împreună , fă câ nd sex fă ră
penetrare. Pula mea este alintată , dar pantalonii mei sunt în cale.
Mi-am înfipt degetele în pă să rica ei îmbibată , savurâ nd strâ ngerea pereților ei interiori.
"Ești curată , Ivory."
Mâ inile ei se crispau pe ușa dulapului. "Curat?"
"Rezultatele testelor tale." Îmi glisez atingerea spre marginea ei anală . "Amâ ndoi suntem
curați."
Își strâ nge fundul. "Mergem să ...?" Fesele ei se strâ ng împotriva degetului meu care mă
cercetează . "Nu! Nu acolo." Ea gâ fâ ie. "Ce faci?"
"Am să ți-o trag, Ivory. În seara asta. Chiar acum." Mă strâ ng de șoldul ei, frecâ ndu-mi
degetul între cră pă turile ei, tachinâ nd acel inel strâ ns de mușchi. Mă doare s-o duc acolo, să -i
fut fiecare gaură din corp.
Ț inâ ndu-i șoldul într-o strâ nsoare vâ nă tă , mă întind mai adâ nc între picioarele ei,
apă sâ ndu-mi degetul pe micuța încrețitură de piele.
Un țipă t dureros i se smulse din gâ t, iar mâ inile îi că zură din dulap. "Scriabin."
Tresar pe spate, cu pulsul accelerat și mâ inile în aer. "Ivory?"
La naiba, și-a folosit cuvântul. Și-a folosit cuvântul.
Se scutură împotriva unui tremur de tot corpul, cu trunchiul curbat peste tejghea, coapsele
încleștate și brațele înfă șurate în jurul pieptului. "Nu pot."
Frustrarea mă lovește, furioasă și vicioasă . Și irațională. O forțez să se retragă , respir strâ ns,
apoi adâ nc, disperată să înțeleg.
Relaxâ ndu-mi brațele în lateral, încerc să -mi îndulcesc vocea. "Fii mai precis."
"Nu a mea..." Își împinge rochia pe picioare și se întoarce spre mine, cu ochii sticloși și
îngroziți. "Nu acolo în spate."
"Ai fost vreodată atins acolo?"
Fața îi cade și se ghemuiește pe ea însă și.
Furia topită îmi curge prin vene ca lava. Nu am examinat-o îndeajuns de atent pentru a
vedea cicatricile, dar este evident că cineva a sodomizat-o. Posibil mai multe persoane.
Imagini îngrozitoare îmi stră bat creierul, dâ ndu-mi bă tă ile inimii într-o orchestră macabră
de violență .
"Fă ră anal." Îmi strâ ng mâ inile tremurâ nde și fac un pas precaut înainte. "Asta e limita ta?"
"Nu pot, Emeric." Se dă înapoi și se lovește de tejghea, cu expresia ei crispată de chin. "Te
rog, nu face asta."
Îmi cade stomacul. Crede că aș forța-o?
"Ivory." Încă un pas, cu vocea mea gravă din cauza durerii. "Nu te voi atinge acolo. Promit."
Se uită fix la ușă , cu bă rbia tremurâ ndă și genunchii tremurâ nd. Arată de parcă ar vrea să
fugă .
"Ochii la mine", îi spun cu blâ ndețe și aștept să se supună . "Asta e singura ta limită ?"
Vă rog să spuneți da. Credeam că e sigură că e dispusă să facă sex. Cum naiba am judecat
greșit?
"Nu știu."
 Plă mâ nii mi se strâ ng, chinuindu-se să respire. Stau chiar la distanță , respectâ ndu-i zona de
siguranță . Dar nu sunt pregă tit să dau înapoi. Sunt al naibii de sigur că nu renunț.
Ea are toată puterea aici și, la naiba, voi face tot ce e nevoie ca să mă asigur că știe asta.
Îmi pă strez vocea nivelată , dar fermă . "Aveți două opțiuni. Una. Mergi pe hol, stai în spatele
pianului și așteaptă să încep lecția ta. Doi. Urcă la etaj în dormitor, scoate-ți hainele și așteaptă
să ți-o trag." Îmi oțelesc privirea. "Fă ră sex anal, Ivory. Ai cuvâ ntul meu."
Cu brațele înfă șurate în jurul pieptului, își freacă bicepșii, fă ră să mă privească în
continuare.
Îmi insuflu tonul cu convingere. "Orice ai alege, nu va fi nicio dezamă gire sau rușine. Nici
din partea mea, nici din partea ta. Înțelegi?"
"Da." O șoaptă tremurâ ndă .
"Du-te."
În secunda în care a dispă rut din peisaj, mă învâ rt spre tejghea și îmi lovesc pumnul de
granit. La naiba, la naiba, la naiba, la naiba. Ar fi trebuit să știu că nu vrea să fie atinsă acolo. N-
ar fi trebuit să o împing.
Nu, asta e o prostie. Dacă m-aș putea gâ ndi mă car o clipă la penisul meu dureros... Respiră
adânc.
Tocmai am fă cut un mare pas înainte. Ș i-a folosit cuvâ ntul și mi-a ară tat una dintre limitele
ei. Acum pot avea încredere că o va folosi din nou. O voi aștepta pentru o eternitate dacă va
trebui să o fac.
Pernuța unor piciorușe mici îmi atrage atenția asupra podelei. Schubert face o piruetă în
jurul meu și își sprijină corpul de piciorul meu, acoperindu-mi pantalonii negri cu pă r
portocaliu.
Mă întind și îl iau în brațe.
"O să se închidă în fața mea, nu-i așa?" Îmi apă s buzele pe capul lui, strâ ngâ ndu-l la pieptul
meu. "La naiba, vreau să omor fiecare nenorocit care a atins-o vreodată ."
Toarce ca un motor și își încordează gâ tul pentru o zgâ rietură . Îmi încolă cesc degetele sub
bă rbia lui și îi fac pe plac. Curâ nd, pulsul meu se echilibrează , iar mușchii mi se relaxează .
"Să mergem să ne gă sim fata."
Îl așez pe podea și îl urmez afară din bucă tă rie, prin camera vatra și în sufragerie. Se
îndreaptă spre canapele și se întinde pe una dintre perne.
Drept înainte și în capă tul holului se află sala de muzică . La stâ nga și spre...
Un pantof negru delicat se află pe covorul din hol. Pulsul îmi tresare.
Mă îndrept spre ea, desfă câ ndu-mi cravata de la gâ t în timp ce privesc în sus pe scă ri. Al
doilea pantof se așează pe curba treptelor.
A ales dormitorul.
Penisul mi se crispă , iar respirația mi se accelerează . Mă lansez înainte, alergâ nd pe scă ri și
după colț.
Priveliștea rochiei ei negre pe jos, pe hol, mă stimulează mai repede, creâ nd o presiune
înfometată la baza coloanei vertebrale. Câ nd ajung la ușa dormitorului, o gă sesc închisă ,
mâ nerul fiind împodobit cu sutienul ei negru din dantelă .
Doamne, mă întoarce pe dos. Îmi ajustez durerea rigidă din pantaloni și trag câ teva
respirații liniștitoare. Apoi deschid ușa.
OceanofPDF.com
Ușa de la dormitor se deschide, iar eu eliberez un oftat de ușurare.
Mă cocoț pe marginea patului, goală și vulnerabilă , în timp ce ne privim unul pe celă lalt.
Vă zâ ndu-l încadrat în ușă și privindu-mă cu acei ochi împietriți îmi taie respirația.
Sunt atâ t de confuz în legă tură cu motivul pentru care am folosit cuvâ ntul meu. Cum de am
lă sat un moment de teroare paralizantă să anuleze fiecare gram de încredere pe care o am în
el?
Emeric nu numai că s-a oprit, dar nu a explodat într-o criză de furie. Reacția lui ră bdă toare
și controlul de încredere demonstrează că teama mea față de el era nejustificată și slabă . Sunt
atâ t de disfuncțională încâ t să nu pot avea o relație intimă cu un bă rbat care ar prefera să
moară decâ t să mă pună în pericol?
Ciorapul lui albastru deschis la guler, cravata cobalt deznodată și atâ rnâ nd în jurul gâ tului.
Jiletca este un carouri multicolore de albastru, gri și negru. Ar pă rea monoton pe un raft de
haine, dar cu ochii să i de safir, maxilarul cizelat și pă rul negru și murdar, îl vinde ca pe un
model de catalog care stabilește tendințe.
Iisuse, e dureros de chipeș. Dar sinergia dintre aura sa impună toare și devotamentul să u de
neclintit îl face deosebit de eficient în a-mi fura inima.
În loc să mă bage cu forța în fundul meu sau să mă dea afară din viața lui, mi-a dat de ales.
Nu a existat nici mă car o milisecundă de dezbatere în mintea mea. Nu voi accepta niciodată de
bună voie sexul anal, dar el nu mă va forța niciodată. Credința mea în asta a fă cut să fie ușor să -i
las o dâ ră de haine.
Acum, că este aici, nu știu ce să spun sau cum să ne conduc înapoi la ceea ce a fost. Dar nu
trebuie să fac nimic.
Traversează camera cu pași fă ră efort, îmi încadrează fața în mâ inile lui puternice și își
apropie buzele de ale mele. "Ești bine?"
"Da." Respirația mea sughiță . "Îmi pare atâ t de ră u."
"Să nu-ți ceri niciodată scuze pentru că îți folosești cuvâ ntul." Mă să rută pe gură și se lasă pe
spate pentru a mă privi în ochi. "Toată lumea are limite."
Îmi scutur capul. "Tu? Ce sunt ei?"
Se coboară , se ghemuiește între picioarele mele și își alunecă mâ inile pe gâ tul meu.
"Defecație."
"Defe- ce?"
"Scat. Fecale. Ă sta e un mare și gras nu."
 "Doamne, oamenii fac asta?"
"Da." Se luptă cu un zâ mbet crispat și învinge, aplanâ ndu-și buzele. "Ș i zoofilie. De
asemenea, limita mea."
Gâ tul mi se convulsionează . "Cum de mintea ta ajunge pâ nă acolo?"
"Trebuie să întrebi?"
Zâ mbesc. Este un pervers, un pervers și pervers, și la naiba dacă nu-mi place asta la el. "Mă
bucur să știu că nu vei profita de bietul Schubert."
El face o față dezgustată . "Asta a fost mintea ta care s-a dus acolo."
"Tu ai început."
Își mulează mâ inile în jurul taliei mele, iar degetele lui îmi trasează șoldurile. "Nu se
împarte. Niciodată . Ești a mea. Eu sunt al tă u. Aceasta este cea mai dură limită a mea."
"Ai prefera să mă cac pe tine decâ t să fac sex cu altcineva?"
"Da." Privirea lui zboară spre a mea, adâ ncurile albastre care se întă resc cimentate cu un
ton mușcă tor. "Dacă un alt bă rbat te atinge câ t de puțin, reacția mea va fi criminală . Ț ine minte
asta."
"Bine", șoptesc eu.
Se ridică în picioare, iar degetele îi coboară pe partea din față a vestei, eliberâ nd încet
fiecare nasture, în timp ce ochii lui îmi cercetează corpul. "Atinge-te."
Despă rțindu-mi picioarele, îmi strecor o mâ nă între coapse. Vesta lui cade pe podea, iar
sfâ rcurile mi se strâ ng împotriva zvâ cnirii bruște a excitației.
Își dă jos cravata și își descheie că mașa în același mod lipsit de grabă , aparent mulțumit de
cum mă vede. Capul lui se înclină minuțios, buzele se despart în timp ce privirea lui urmă rește
rostogolirea degetelor mele pe clitorisul meu.
Îl mâ ngâ i ușor, privindu-l cum mă privește, pulsul meu bă tâ nd un ritm legato lin prin venele
mele.
Își ridică mâ necile că mă șii, expunâ nd bicepși curbați și pectorali și abdomene definite. Apoi
se ghemuiește pentru a-și scoate pantofii și șosetele, fă ră să -și întoarcă privirea. "Întinde-te pe
spate. Lă rgește-ți picioarele."
Mă dau la mijloc, întinsă pe o parte pe saltea, și îmi învâ rt degetele peste faldurile mele
umede. Sensibilitatea atingerii mele și atenția lui neîntreruptă asupra mea alimentează un foc
aprins în miezul meu. Sunt atâ t de atentă la el, la armonia respirațiilor sale și la mișcă rile
subtile ale mâ inilor sale. Vine dintr-o obișnuință de a mă bucura sexual de prezența lui și se
solidifică în știința că nu mă va dezamă gi niciodată .
Cu o economie de mișcă ri, își desface cureaua, își deschide pantalonii și își aruncă ultimele
haine pe podea. I-am mai vă zut pă rțile corpului să u puternic ca piatra, în bucă ți, dar niciodată
pe tot corpul să u deodată , complet dezbră cat. Doamne sfinte, el dă un nou sens cuvâ ntului
"piele și oase".
Penisul i se ridică , ieșind deasupra coloanelor coapselor sale puternice. Nu o atinge, nici
mă car nu o recunoaște în timp ce se apropie, cu ochii fixați pe ai mei și expresia intensă .
Mă prinde de gleznă și se învâ rte în jurul saltelei, tră gâ ndu-mi picioarele și rotindu-mi
poziția pâ nă câ nd capul meu este aproape de că pă tâ i. Se oprește cu picioarele mele la piciorul
patului și se apleacă în față .
Încadrarea genunchiului lui pe saltea îmi face inima să tresară . Privirea de pră dă tor din
ochii lui îmi oprește respirația. Se tâ ră ște peste mine, cu picioarele în afara picioarelor mele,
tâ râ ndu-se pe mâ ini și genunchi și încalecâ ndu-mi coapsele.
 Mă așteptam să -mi smulgă picioarele și să se bage între ele, dar a dovedit în repetate
râ nduri că nu este ca ceilalți.
Plutind deasupra mea, își unește gura cu a mea în timp ce mâ na lui îmi cutreieră corpul,
mâ ngâ indu-mi și mâ ngâ indu-mi pieptul, coapsele și pă să rica. Limba lui febrilă , expirațiile grele
și atingerile diabolice mă înnebunesc fă ră suflare.
Îl trag de umă r, încercâ nd să -l aduc mai aproape. "Vrei să ... te întinzi deasupra mea? Să -ți
simt greutatea?"
M-a țintuit de perete, m-a legat de un pian și m-a pipă it cu degetul de insula din bucă tă rie,
dar niciodată nu am fost în această poziție cu el. Indiferent de câ te ori mi-am imaginat-o, știu că
nu va fi ca nimic din ceea ce am tră it pâ nă acum.
Cu coapsele mele strâ nse între coapsele lui, îmi cuprinde ceafa cu ambele mâ ini și își
coboară corpul lung peste mine. Ochii lui îmi cercetează fața în timp ce greutatea lui mă afundă
în saltea, pieptul lui acoperindu-l pe al meu în că ldură și mușchi.
Gura mea se deschide într-un oftat de fericire, iar el o prinde, limba lui alunecâ nd și
revendicâ nd, buzele lui ferme, agresive și numai ale mele. Mă rimea lui voluminoasă mă sufocă
în siguranță , forța lui fiind un scut de protecție, iar mâ inile lui susținâ ndu-mi capul ca și cum m-
ar ruga.
Ne să rută m într-o sonată nesfâ rșită de bă tă i de inimă și gemete, frunțile noastre se
rostogolesc împreună și șoldurile se mișcă lacom. Corpurile noastre se leagă nă într-un val
sincronizat, prinzâ nd lungimea lui de oțel între noi.
Sunt speriată de moarte gâ ndindu-mă la circumferința lui lată care va fi înfiptă în mine. Dar
sunt pregă tită . Nu am fost niciodată atâ t de pregă tită pentru asta.
Îmi flexez cvadricepșii, încercâ nd să -mi deschid coapsele. De ce nu mi-a desfă cut deja
picioarele?
"Nu mă pune la încercare, Ivory." Se întinde între noi și își freacă degetele de-a lungul
cusă turii alunecoase a pă să ricii mele. "Unde am capul acum, te voi despica în două ."
În urmă toarea ră suflare, ne întoarce, rostogolindu-mă pe mine deasupra și îndoindu-mi
picioarele pentru a mă așeza pe șoldurile lui.
"Îți dau asta. Doar de data asta." Se întinde peste cap și apucă treptele scă rii de la că pă tâ iul
patului. "Mâ inile mele nu se vor mișca. O să stau întinsă aici și o să stau nemișcată în timp ce mi-
o tragi."
Oh.
Wow.
Bine, asta e... diferit. Ș i foarte dră guț.
Pâ nă câ nd mă uit în jos la scula imensă și lungă care se ridică în fața mea. Cum funcționează
asta? Vrea ca eu să ... stau pe chestia aia?
Îi întâ lnesc privirea, clă tinâ nd din cap. "Niciodată nu am..."
Degetele îi pă lesc în jurul treptelor, iar expresia îi este dureroasă . Este furie?
"N-ai fost niciodată deasupra?", mâ râ ie el.
"Niciodată ." Energia nervoasă se scurge prin mine. Îi apuc arborele cu ambele mâ ini,
mâ ngâ indu-l în sus și în jos, reactualizâ ndu-mă cu dimensiunea lui. "Nu știu, Emeric. Pot mă car
să încap...?"
Respirația i se scurge. "La naiba, Ivory. Se va potrivi." Tendoanele din antebrațe se
încordează în timp ce se ține de că pă tâ i. "Mă chinui aici."
 Flexâ ndu-și coapsele sub mine, mă fixează cu o privire care face parte integrantă din ceea ce
este el. Încrederea atotputernică din ochii lui îmi spune să tac și să fiu atentă , pentru că este pe
cale să împă rtă șească cu mine o experiență uluitoare. Este cea mai puternică expresie a lui, una
care probabil că l-a fă cut să și-o pună , fă ră niciun cuvâ nt rostit, de mai multe ori decâ t aș vrea
să mă gâ ndesc.
"Privirea pe care mi-o arunci..." Îmi strâ ng degetele în jurul mă dularului lui, bucurâ ndu-mă
de sunetul respirației lui sugrumate. "Faci asta câ nd câ nți pe scenă ?".
Ș oldurile lui se deplasează sub mine, iar vocea lui este chinuită . "Ce?"
"Te uiți la femeile din public?"
"Ivory, urcă -te pe pula mea pâ nă nu-mi pierd mințile."
Mă aplec și îi dau un să rut pe coroana bulboasă în semn de salut afectuos. Urmă torul să rut
este o rugă minte de a fi blâ nd.
Apoi mă ridic în genunchi și îl așez între picioarele mele.
Fidel cuvâ ntului dat, nu împinge și nu-și mișcă mâ inile. Ochii lui stră lucesc ca niște flă că ri
albastre în timp ce așteaptă să îl atrag înă untru.
Mă cobor pe el, centimetru cu centimetru, minunâ ndu-mă de senzația de întindere, de
alunecarea ușoară , de potrivirea perfectă . Niciodată nu este atâ t de umed, atâ t de atent. La
naiba, mă simt atâ t de plină . Flă mâ ndă . Ușurată.
Sunetul gemetelor lui guturale mă stimulează mai repede. Câ nd a intrat pâ nă la capă t, îmi
strâ ng mușchii interiori în jurul lui.
Ochii i se închid, mușchii i se flexează în maxilar, corpul îi tremură sub mine. Nu cred că mai
respiră .
"Emeric?"
Un mâ râ it gutural este singurul ră spuns pe care îl dă , încă rcâ ndu-mi simțurile deja
supraîncă rcate de amețeală . Iar eu nici mă car nu m-am mișcat încă .
Mă aplec în față și îmi apă s buzele pe creasta pieptului să u încordat. "Asta este. O facem."
Ochii i se deschid și el scoate un râ s dureros. "Nu facem nimic." Mâ inile i se strâ ng în jurul
că pă tâ iului, iar privirea lui este dură și exigentă . "Trage-mi-o în pula mea, Ivory."
Îmi rostogolesc șoldurile, testâ nd senzația că el alunecă pe interiorul meu și mă umple cu
tresă riri de electricitate.
Întregul lui corp tremură sub mine. "Mai repede."
Cu palmele pe pieptul lui, mă rotesc de-a lungul arborelui să u, ridicâ ndu-l și legă nâ ndu-l.
Loviturile tâ râ toare și gâ dilatoare sunt ireale. Micile șocuri de electricitate, sunetele gâ fâ itoare
ale respirațiilor noastre, totul se concentrează în jurul locului în care suntem uniți.
Ridică capul, privindu-mă intens. "Că lă rește-l."
O fac, de bună voie și cu abandon.
"Să -l macină m naibii." Mâ na îi alunecă de pe că pă tâ i, dar la fel de repede își ajustează
strâ nsoarea. "Mai tare, Ivory. Mai adâ nc."
Mi-am dat drumul, ridicâ ndu-mi brațele în spatele capului, închizâ nd ochii și învâ rtindu-mi
șoldurile. Câ nd sar, sâ nii mei se balansează și cadrul patului scâ rțâ ie. Câ nd mă las în jos și mă
legă n, clitorisul meu ia foc.
Aș putea veni așa. Un orgasm adevă rat. Cu o sculă în mine. Penisul domnului Marceaux.
Greu de ignorat semnificația acestui lucru.
"Ah, la naiba." Că pă tâ iul geme în strâ nsoarea lui. "Uită -te la tine."
 Deschid ochii și mă ciocnesc cu ai lui, un zâ mbet tră gâ ndu-mi de obraji. "Mă culc cu
profesorul meu."
"Iisuse Hristoase, Ivory." Bicepșii i se îndoaie deasupra capului, coapsele i se întă resc sub
mine. "Dă -mi gura ta."
Alunec pe pieptul lui și îmi împing șoldurile, bucurâ ndu-mă de senzația noului unghi. Câ nd
ajung la buzele lui, limba lui o caută pe a mea, învâ rtindu-se și gustâ nd.
Pocnește din dinți la mine, mușchii i se încordează și se contractă . "Pizda ta murdară se
scurge peste tot pe mine."
Gura lui murdară întă rește valul care fierbe în mine. Îmi trec mâ inile peste bicepșii lui și îi
cuprind fața, zgâ rietura barba lui zgâ riindu-mi palmele. El adâ ncește să rutul, întinderea
puternică a maxilarului să u la fel de erotică ca și felul pă că tos în care își alunecă limba.
Mi-e dor de mâ inile lui pe mine, totuși, și de mușcă tura curelei lui, de plă cerea lui
dureroasă . Nu-mi place nici tă cerea lui. Mă dor ordinele lui crescâ nde, care îmi comanda fiecare
mișcare. Dar dintr-o dată pare incapabil să vorbească . Cu trupul lui atâ t de rigid și de tare,
bă nuiesc că are nevoie de o doză mare de concentrare ca să nu-și miște șoldurile sau să nu dea
drumul la gratii.
Gata cu torturile.
Cu mâ inile pe fața lui, îl să rut aprig, cu pasiune, în timp ce îmi plimb pă să rica pe lungimea
lui, că utâ nd locul. Câ nd îl gă sesc, toți nervii, celulele și gâ ndurile mele se gră besc spre pâ ntecul
meu, adunâ ndu-se, presurizâ ndu-se și explodâ nd prin corpul meu într-o serie de percuții.
Gura mi se deschide într-un țipă t fă ră sunet, cu privirea fixată în ochii lui. Buzele i se
despart de mine, pupilele i se dilată , iar mâ inile îi zboară spre ceafa mea. Apoi mă să rută fă ră
milă , își lovește șoldurile cu ciocanul și mă face să trec în spirală printr-un alt orgasm.
Ne rostogolește, cu mâ inile pe fața mea, gura și respirația lui consumâ nd-o pe a mea.
Limbile noastre se luptă , lingâ ndu-se și biciuindu-se, în timp ce greutatea lui îmi strivește
pieptul și mă umple cu penisul lui. Din nou și din nou, el își trâ ntește șoldurile cu împingeri
dure ca naiba. Mă aplec, îmi pun mâ inile pe mușchii tari ai fundului lui pentru prima dată și mă
țin de el.
Doamne, e un fund perfect. E perfect peste tot. Scorțișoara de pe limba lui. Notele de bas
întunecate din vocea lui. Talentul muzical din mâ inile lui. Vederea lui în blugi și tricouri, cravate
și veste, și nimic. Nu mă voi să tura niciodată .
Ritmul să u plonjâ nd sare și tresare, că zâ nd într-un staccato abrupt. Își smulge gura, mâ na îi
cade pe saltea pentru a-și susține arcul spatelui în timp ce ră cnește prin orgasm. Ochii lui
ră mâ n cu mine prin fiecare strigă t gâ fâ it, spunâ ndu-mi că eu sunt motivul plă cerii lui, inima ei.
Coborâ ndu-și capul pe umă rul meu, pare să se liniștească , încercâ nd să -și domolească
respirația. Dar apă sarea dinților lui pe pielea mea mă ține pe o muchie de excitare accentuată .
O clipă mai tâ rziu, îmi prinde brațele deasupra capului, cu șoldurile legă nâ ndu-se, cu scula
pulsâ nd în mine. "Ț ine-ți minte cuvâ ntul dat."
Ochii mei se mă resc. "Nu am terminat?"
Scoate un sunet de țopă it, îmi închide o mâ nă puternică în jurul sâ nului și mă mușcă de
sfâ rc.
Apoi mi-o trage.
Timp de câ teva ore.
Ritmurile sale variază între blâ nd și să lbatic, ritmul să u schimbâ ndu-se rapid cu
nenumă rate poziții alternative. Mă aranjează în mâ ini și genunchi și îmi plesnește fundul în
timp ce se împinge din spate. Mă aruncă pe spate, îmi strâ nge gâ tul cu degetele lui și mă fute cu
coapsele mele strâ nse între ale lui. Coregrafia devine puțin încețoșată după aceea, pe mă sură ce
corpul meu se abandonează lumii plutitoare și perverse a lui Emeric Marceaux.
O mare parte din seară trece pe lâ ngă ochii mei cu ochii închiși, într-o pă tură de piele
transpirată , mâ ngâ ieri tandre și să rută ri pasionale. Dar cum este vorba de Emeric, iar felul lui
de a fi este infuzat de dominație, este nevoie de o subtilitate emoțională și mentală care
depă șește cu mult actul tehnic al sexului. El îmi spune câ nd, unde și câ t de tare, iar eu mă las
purtată de val, tâ njesc după el, nevoia mea de a-l satisface depă șind orice altceva.
La râ ndul să u, el îmi face plă cere. Chiar pâ nă la comă .
"Ivory?" Mă mușcă de coapsă .
Nici mă car nu mă pot mișca. De ce trebuie să mă mișc? O să mă mute singur.
Abia ieșită de la duș, unde m-a lovit de peretele de faianță , mă întind cu fața în jos pe pat.
Goală , roșie, să tulă , încerc să mă conving să ridic mâ na pentru a-mi îndepă rta pă rul picurat de
pe față . O voi face într-un minut.
Urcă pe trupul meu moale și îmi perie șuvițele umede după ureche. "Ești cu zece ani mai
tâ nă ră decâ t mine. Să nu-mi spui că un bă trâ n te-a epuizat."
Am pufnit - mă sura energiei pe care o pot aduna. Dar, în apă rarea mea, el se antrenează
două ore în fiecare zi.
Salteaua țopă ie în timp ce el se deplasează în jurul meu, să rutâ nd fiecare centimetru al
corpului meu, de la cap pâ nă la degetele de la picioare. Nu durează mult pâ nă câ nd adorm
fericită sub afecțiunea lui.
Câ nd mă trezesc, el este întins lâ ngă mine, cu un prosop înfă șurat în jurul taliei, și își plimbă
un deget de-a lungul coloanei mele vertebrale.
"Câ t timp am fost inconștient?"
"Cincisprezece minute."
Îmi încrucișez brațele sub obrazul meu și îi întâ lnesc ochii lui cu glugă . "Nu am fă cut
niciodată asta."
Se întinde în spatele lui, ia un pahar cu apă de pe noptieră și mi-l întinde. "Ce?"
După o bă utură lungă și ră coritoare, îl înapoiez și schimb subiectul. "Nu ai mâ ncat la cină ."
Îi returnează paharul, apoi se întinde pe o parte, sprijinindu-și capul pe îndoitura brațului.
"Niciunul dintre noi nu a mâ ncat. Termină ceea ce voiai să spui."
Întind mâ na și îi trasez curba buzei superioare. "Chestia de după. Asta. Întotdeauna a fost
sex și fugă , de obicei urmată de plâ ns și ascundere." Îi ofer un zâ mbet moale. "Mie îmi place
asta. Foarte mult."
Mă trage la pieptul lui și mă să rută pe tâ mplă . Liniștea respirațiilor noastre ne învă luie, iar
el mă îmbră țișează așa atâ t de mult timp încâ t mă întreb dacă a adormit.
În cele din urmă , șoapta lui sparge tă cerea. "Ș i mie îmi place, Ivory. Atâ t de mult încâ t sunt
îngrozit că ne va fi luată ."
Îi înfă șor un braț în jurul spatelui să u lat. "Vom fi atenți."
"Trebuie să o lă să m mai moale la școală ."
Îmi zgâ rii unghia pe sfâ rcul lui. "Trebuie să încetezi să -mi mai faci ochii ă ia."
"Ce ochi?" Un zâ mbet îi tachinează buzele.
"Cele care spun..." Îmi adâncesc vocea. "Vino aici, domnișoară Westbrook. Uită-te la mine,
domnișoară Westbrook. În genunchi..."
El se ridică cu un zâ mbet de șmecher pe față .
 Mă rostogolesc la o parte, tonul meu batjocoritor că zâ nd în râ s. "Suge-mi pula, domnișoară
Westbrook."
Își arată dinții și se tâ ră ște după mine, pierzâ ndu-și prosopul în acest proces.
Privirea mea coboară pe pieptul lui și aterizează pe scula lui. Este... moale? Sfinte Sisoe,
arată ciudat. Îmi înclin capul, încercâ nd să vă d mai bine.
Se așeză înapoi pe glezne și își îngustă ochii. "O să -mi faci un complex."
"Niciodată nu am..." Mă aplec peste poala lui și îmi înfă șor mâ na în jurul lui. E încă grea,
doar că ... "Atâ t de moale."
Se uită la mine cu curiozitate. "Continuă să o atingi și nu va mai fi."
Desigur, în câ teva secunde, începe să se întă rească . Sunt familiarizat cu această parte, iar el
este cel mai mare și mai ră u dintre toți. În mod ironic, este și cel mai sigur.
Își învâ rte brațul și mă plesnește peste fund. "Nu am terminat cu tine, dar trebuie să
mâ ncă m."
Ajungem să mâ ncă m jumă tate de pizza gourmet cu pepperoni înainte de a mă apleca pe
insula din bucă tă rie și îmi demonstrează exact cum că nu a terminat cu mine.
Sper că nu va fi niciodată .
OceanofPDF.com
În seara urmă toare, mă întind în spatele pianului în timpul pauzei Simfoniei a IX-a de Mahler și
îmi trag de papionul strangulator. Fracul este unul dintre multele din colecția mea privată ,
croite și proiectate cu o manoperă de calitate. Nu contează câ t de al naibii de scump este.
Ț esă turile restrictive îmi provoacă mâ ncă rimi și mă supraîncă lzesc. Tot aspectul pretențios nu
mi se potrivește.
Nici muzica.
Joanne nu a participat niciodată la spectacolele mele, pretinzâ nd că se plictisea să audă
aceleași capodopere în programele de concert an de an. Pot să o învinovă țesc?
Cu toate că apreciez clasicii, mă îndoiesc că Gustav Mahler a dorit ca simfoniile sale să
devină niște afaceri comercializate de repetiție fă ră sens. În cei 51 de ani ai să i, a dirijat a doua
sa simfonie doar de zece ori.
Scanez stilul Beaux-Arts al teatrului filarmonicii, înconjurat de o orchestră de bă trâ ni
pompoși și de muzicieni cu normă întreagă , dintre care majoritatea au propriile să li de
rezidență . În loc să compună muzică modernă pasionantă , par să se mulțumească să își
irosească talentele extraordinare în reciclarea rutinieră a repertoriului clasic.
Dar eu nu sunt mulțumit. Nici mă car un pic.
Ș i atunci de ce sunt aici, bă lă ngă nindu-mă în această jeremiadă ?
Obținerea unui loc în orchestră simfonică a fost o evoluție firească în cariera mea muzicală ,
una extrem de notabilă . A fost un mijloc de autojustificare, o validare a întregii mele munci și a
talentului meu. Abia după ce obiectivul a fost atins mi-am dat seama că era o aspirație greșită
pentru mine.
Vreau să îmi creez propria muzică , să îmi exploatez imaginația și să transform pianul clasic
în ceva proaspă t și să lbatic. Ș i vreau să împă rtă șesc această pasiune, să o predau și să deschid
mințile dornice de idei noi.
Stâ nd în spatele secțiunii de coarde, observ siluetele umbrite ale spectatorilor din locurile
de la balcon. Un zâ mbet îmi zvâ cnește pe buze câ nd întrebarea lui Ivory îmi tachinează mintea.
Te uiți la femeile din public?
Au fost câ teva luni după Joanne în care punctul culminant al concertelor mele a fost gă sirea
urmă toarei partide de sex. Ș i acum?
Privirea mea se leagă de cea mai atră gă toare tră să tură din sală , singurul motiv pentru care
zâ mbesc în seara asta.
 Stă în primul râ nd, stră lucind ca o arie luminoasă înconjurată de instrumente întunecate.
Rochia roșie Versace îi urmă rește liniile sinuoase ale corpului de la sâ ni pâ nă la picioare, fanta
pâ nă la coapse fiind mă rginită de pietre Swarovski.
Cunosc fiecare detaliu pentru că l-am ales eu însă mi - la fel cum am fă cut cu toate hainele ei.
Dar am ales această rochie anume pentru o seară ca aceasta, imaginâ ndu-mi-o purtâ nd-o în
timp ce mă privea în timp ce câ ntam.
În ciuda îndoielilor mele legate de participarea ei la concert, faptul că o vă d în rochia de
seară aproape că face ca riscul să merite. Aproape.
Pă rinții studenților de la Academia Le Moyne frecventează aceste locuri și, deși Ivory a
condus separat, cu Stogie în remorcă , îmi fac griji că persoanele nepotrivite ar putea face
conexiuni corecte despre relația noastră . Dar ea m-a implorat să fiu aici, seducâ ndu-mă cu "Te
rog" pe buze. Așa că mi-am asigurat două locuri în primul râ nd și i-am aranjat o întâ lnire.
Așezat lâ ngă ea, Stogie poartă cu reticență smochingul pe care i l-am cumpă rat, iar mâ na lui
mare își freacă în mod repetat capul chel, ca și cum ar deplâ nge absența iubitei lui șepci de
baseball. Ce pereche fac! Doi muzicieni pasionați de interpretarea clasică , iar acesta este primul
lor spectacol filarmonic?
Mă întreb dacă se va ridica la nivelul așteptă rilor lor. Voi fi foarte atent la reacția lui Ivory
după spectacol, precum și la reacțiile ei la celelalte lucruri pe care le-am planificat pentru ea în
lunile urmă toare. Ea susține că vrea să participe la Leopold, că visul ei suprem este să stea
acolo unde stau eu acum, într-o sală plină, tremurând sub luminile scenei.
Dar ce știe ea cu adevă rat despre lumea muzicii și despre oportunită țile care i se oferă ?
Intenționez să o lă muresc. Apoi, dacă vrea în continuare să meargă la Leopold, am un plan
pentru ca acest lucru să se întâ mple.
La două secțiuni distanță , pă rinții mei își ocupă locurile din abonament, cu capetele plecate
în conversație. I-am rugat să nu se apropie de Ivory în seara asta, pentru a menține disocierea
ei de mine în afara școlii.
Ivory și cu mine acceptă m de bună voie riscurile pe care le implică această încurcă tură . Dar,
de asemenea, pune în pericol mijloacele de trai ale pă rinților mei. Dacă voi fi prins cu ea, nimeni
nu ar merge la un doctor al că rui fiu este un infractor sexual condamnat. Ș i mama mea? Leopold
ar arde-o pe rug. Așa că am ținut-o pe mama departe de prezentă ri.
Concertul se încheie, iar urmă toarele trei să ptă mâ ni trec într-o ceață fericită de Ivory.
Câ nd sosește Ziua Recunoștinței, cedez în cele din urmă la cererile mamei de a mă întâ lni cu
ea.
În timp ce îl conduc pe elevul meu de șaptesprezece ani la casa pă rinților mei pentru cina cu
curcan, sunt în cumpă nă , fă ră să mă simt mai liniștită în legă tură cu secretul relației noastre.
În clipa în care mama deschide ușa și se uită la mâ na mea care o strâ nge strâ ns de cea a lui
Ivory, mi se ridică din nou nervii.
Da, eu sunt profesoara ei. Da, îmi bag pula în ea, cu rigurozitate și cu depravare nealterată ,
dimineața și seara. Dar profunzimea sentimentelor mele pentru ea merge atâ t de departe
dincolo de legile de rahat încâ t chiar nu-mi pasă ce crede lumea.
Dar pă rinții mei sunt îngrijorați. De asemenea, mă susțin excesiv și sunt devotați fericirii
mele. De aceea am adus-o aici. A avut odată un pă rinte ca al meu.
Vreau ca ea să experimenteze din nou acest tip de dragoste.
OceanofPDF.com
După cină , mă las pe spate în canapea, schimbâ ndu-mi talia fustei pentru a-mi ușura burta
dureroasă . Nu știu dacă e de la excesul de curcan, piure de cartofi și pâ ine cu unt, sau dacă sunt
pur și simplu mă macină nervii de a fi singură cu Laura Marceaux.
"Înțeleg de ce este atâ t de îndră gostit de tine." Îmi zâ mbește cu că ldură și se întinde pe
scaunul de lâ ngă canapea.
Privirea mea se plimbă prin ușa bucă tă riei și poposește pe tricoul alb care se întinde pe
spatele lui Emeric. Stâ nd la masă cu tată l să u, acesta se așează pe spă tarul unui scaun, adâ ncit
în conversație. Nu-i pot vedea chipul și nici nu-i aud cuvintele, dar notele grave din vocea lui
vibrează prin mine, liniștindu-mă ca un câ ntec de leagă n senzual.
Nu poartă chiloți pe sub blugi, iar acum, blugii îi atâ rnă periculos de jos pe șolduri, abia
acoperindu-i mușchii tari ai fundului. Dacă se apleacă doar puțin mai mult, vederea mea va
deveni mult mai deranjantă .
Îmi cură ț gâ tul. "Ș i eu sunt îndră gostită de el."
Își învâ rte vinul roșu în pahar, studiindu-mă cu atenție. Este atâ t de ciudat să vă d ochii
albaștri ai lui Emeric așezați într-o expresie atâ t de blâ ndă . Este intimidant de frumoasă . Nici
un fir de gri în pă rul ei negru pâ nă la umeri. Dar sunt zeci de ani de înțelepciune în felul în care
mă privește, ca și cum ar putea să -mi citească gâ ndurile și să le dea un sens.
Își sorbește vinul. "Amâ ndoi pă reți fericiți. Poate un pic la limită , e de înțeles, dar fericiți.
Locuiți împreună doar de... o lună ?"
"Cinci să ptă mâ ni."
Crede că este insuficient? Că cinci să ptă mâ ni nu sunt suficiente pentru a mă sura
seriozitatea unei relații?
Vreau să subliniez că am fost implicați emoțional unul în celă lalt timp de trei luni, iar partea
cu sexul propriu-zis nu a avut loc decâ t acum trei să ptă mâ ni, dar asta e TMI. În plus, în drum
spre aici, Emeric mi-a interzis să mă port ciudat în legă tură cu noi. Fără rușine. Fii tu însuți. Ei
nu ne vor judeca.
După cum se pare, a avut dreptate. Laura continuă ca și cum cel mai important lucru la care
se gâ ndește sunt poveștile ei despre copilă ria nesuferită a lui Emeric. În cele din urmă ,
bună tatea ei mă deschide suficient de mult pentru a împă rtă și amintiri despre tată l meu. Ne
ferim de discuțiile despre Leopold, conflictul de interese fiind prea sensibil. Dar asta nu ne
împiedică să ne așeză m într-un schimb confortabil, ca și cum aș fi doar o prietenă normală , care
începe să cunoască familia.
 O oră mai tâ rziu, sunt complet încâ ntat de ea. Dispoziția ei este atâ t de lipsită de greutate și
revigorantă . Ochii ei blâ nzi și zâ mbetul ei sincer radiază genul de senină tate care provine doar
dintr-o fericire profundă .
Ea este întruchiparea că ldurii și afecțiunii materne. Un contrast atâ t de devastator cu
propria mea mamă . Mă face să mă simt acceptată și îngrijită și... tâ nă ră , dar numai în sensul
bun.
În bucă tă rie, doctorul Marceaux se ridică de la masă , îl strâ nge de umă r pe Emeric și
dispare pe holul care duce mai adâ nc în moșie.
"Dacă nu te superi..." Laura se ridică de pe scaun. "Mă duc să vă d unde a plecat Frank." Câ nd
trece pe lâ ngă canapea, se apleacă și mă apucă de mâ nă . "Mă bucur să te cunosc în sfâ rșit,
Ivory."
Am lă sat să pă trundă tandrețea cuvintelor ei. "Ș i tu."
Emeric nu s-a mișcat de pe scaunul să u din bucă tă rie, cu antebrațele încrucișate pe spă tarul
scaunului.
Ridicâ ndu-mă în picioare, dau jos fusta cochetă de la jumă tatea coapsei. Mă simt dră guță ,
dar nu ostentativă , bluza mea verde fă ră mâ neci, o bluză cu nasturi ajustați peste o că mașă
subțire. Dacă mi-aș fi fă cut singură cumpă ră turile, ținuta este ceva ce aș fi ales eu.
Mă apropii de spatele lui și mă apropii de pielea de deasupra blugilor lui joși. Nici o
cră pă tură a fundului. E prea tare pentru așa ceva. Dar o umbră tachinează valea dintre obrajii
lui musculoși. E prea atră gă toare ca să o ignor.
Bag un deget sub denim și urmă resc acea despică tură sexy.
Inspiră adâ nc și lung, cu vocea ră gușită . "Ivory."
Îi mâ ngâ i partea de sus a cră pă turii, îmi pun gura lâ ngă urechea lui și îi șoptesc: "Îmi place
fundul tă u".
Ș oldurile i se balansează , iar fruntea îi coboară spre brațele îndoite. "Fundul meu te
iubește."
Respirația mea se întrerupe. Fundul lui mă iubește sau mă iubește el pe mine? Vreau ca el să
însemne ambele.
Îmi așez palmele pe mușchii slabi de-a lungul coloanei sale vertebrale și îl mâ ngâ i în cercuri
lente. Încă mi se pare surprinză tor faptul că sunt capabilă să -l ating în acest fel. Să mă apropii
de el câ nd suntem singuri și să -i ară t afecțiune. Câ t de nebunesc este faptul că vreau să pun
mâ inile pe el?
Ultimele cinci să ptă mâ ni mi-au schimbat drastic percepția despre mine și despre
capacitatea mea de a face lucruri normale cu un bărbat.
Mă aplec spre el, îmi înfă șor brațele în jurul umerilor lui și îmi apă s partea superioară a
corpului împotriva lui.
Cu capul înclinat în jos, îmi înfă șoară o mâ nă mare în jurul ambelor încheieturi ale mâ inilor,
înlă nțuindu-le pe pieptul lui. "Unul dintre cele mai erotice lucruri pe care le poate face o femeie
este să -și frece sâ nii de spatele unui bă rbat, iar Ivory, sâ nii tă i sunt pă că toși."
Iisuse, pă rinții lui au putut auzi. Încerc să -mi ridic pieptul, dar el mă ține nemișcată cu
strâ nsoarea lui pe brațele mele. Atenția mea se îndreaptă spre holul gol.
"Ș i mai sexy, nici mă car nu încerci să mă exciți." Își mută capul și îmi mușcă bicepsul.
Gura mi se desparte într-un oftat fă ră sunet, cu respirația ținută în așteptare. Ce am de gâ nd
să fac cu acest bă rbat obraznic? Dacă mă va atinge într-un mod mai provocator, nu-mi va pă sa
unde ne află m sau cine ne privește.
 Își alunecă buzele pe brațul meu, iar eu mă topesc pe spatele lui.
Mâ na lui liberă se plimbă în spatele meu și se prinde de pielea goală a coapsei mele de sub
fustă . "Ț i-a fă cut mama mea un tratament de gradul trei?"
Îi să rut gâ tul, savurâ ndu-i mirosul cald. "Am devenit insensibil la metodele de interogare
ale lui Marceaux."
"Chiar așa?"
Presiunea din ce în ce mai mare a degetelor lui în jurul mâ inilor mele îmi accelerează
pulsul. Degetul lui mare îmi mâ ngâ ie partea de jos a încheieturii mâ inii și știu că poate simți
acolo palparea zdrobitoare a bă tă ilor inimii mele.
Îmi îngrop nasul în pă rul moale din spatele urechii lui, inhalâ nd mirosul de lemn din
șamponul lui. "Despre ce ai vorbit cu tată l tă u?"
"Voi. Noi."
Cu manșeta din mâ na lui în jurul încheieturii mâ inii, mă trage de partea lui. Apoi se ridică
de pe scaun, își smulge fedora gri de pe masă și i-o așează pe cap cu o înclinare atâ t de subtilă
încâ t ar putea fi accidentală .
Nu sunt pă că lit. Tot ceea ce face este insidios calculat. Cum ar fi să își asorteze blugii și
tricoul alb cu o fedora? Aparent inofensiv, ca și cum ar fi pur și simplu aruncat ceva pe el. Dar, la
naiba, știa că acel look sexy mă va face să mă simt înnebunită .
Totuși, privirea lui fixă , oceanele adâ nci ale ochilor lui de sub borul pă lă riei, mă fac să nu-mi
mai doresc să mă uit în altă parte.
Camera se întunecă în jurul nostru pâ nă câ nd nu mai sunt conștientă decâ t de el și de
bă tă ile pulsatorii dintre noi. Mă scufund în valurile ademenitoare ale dorinței, în acel abis
delicios de întunecat care tâ njește după strâ nsoarea lui pedepsitoare, după vocea lui
ră sună toare și după împunsă turile vicioase.
Nu și aici.
Cu mare efort, mă trag înapoi la suprafață și respir adâ nc. "Ai vorbit cu tată l tă u despre noi?
Ce a spus?"
Oare tată l lui condamnă relația noastră ? Emeric se ră zgâ ndește?
Degetele din jurul încheieturii mele se strâ ng, iar el îmi smulge brațul la spate. Mișcarea mă
împinge direct în fața erecției lui umflate.
Ochii lui îi prind pe ai mei. "A vrut să se asigure că am toate bazele acoperite, că m-am
gâ ndit la tot." Cu brațul meu prins la spate, el îmi leagă nă fața cu mâ na liberă . "Lucrez la câ teva
mă suri de precauție pentru a ne ține în siguranță pâ nă câ nd vei absolvi."
"Cum ar fi?" Ură sc această amenințare constantă că cineva ne va face ră u.
Își freacă gura de a mea. "Ai încredere în mine?"
"Adâ nc."
Dinții lui îmi prind buza de jos. "Hai să mergem acasă și să ne ocupă m de pă să rica ta."
Zâ mbesc în să rut. "Schubert?"
"Ș i el."
Ne luă m la revedere de la pă rinții lui, ne urcă m în mașină și mergem spre casa lui fă ră să ne
atacă m unul pe altul. Dar în secunda în care ușa garajului se închide în spatele GTO-ului, îmi
aruncă o privire care îmi lichefiază fiecare os din corp.
Într-o mișcare fluidă , își aruncă pă lă ria, ne eliberează centurile de siguranță și își aruncă
scaunul cu spatele la volan.
 Mâ inile îi zburau spre fermoar, tră gâ ndu-l în jos și eliberâ ndu-și scula tare. "Că lă rește-te pe
mine."
O singură comandă cu pietriș și mă ud instantaneu.
Mă arunc spre el, lovindu-mă cu un genunchi de consolă în timp ce mă pră bușesc în poala
lui. El îmi strâ nge picioarele în jurul lui, iar fundul meu se lovește de volan și claxonează .
Râ dem cu gurile lipite, cu mâ inile lui sub fusta mea și cu degetele mele încurcate în pă rul lui
sexy ca naiba.
Mi-a tras chiloții într-o parte și a bă gat un deget în mine. "Atâ t de pregă tit."
Apoi m-a trâ ntit în jos pe scula lui.
Gemeam printre senzațiile explozive, strâ ngâ ndu-mi mușchii interiori și arcuindu-mi
spatele. Mă prinde de fund cu o mâ nă și de ceafă cu cealaltă , împingâ ndu-mă viguros și ținâ ndu-
mă atâ t de strâ ns încâ t el este singurul lucru care există .
El se mișcă sub mine cu impulsuri dure, în timp ce mâ na de pe capul meu dirijează unghiul
și adâ ncimea să rutului. Limba lui îmi fute gura așa cum mă umple pizda lui. Adâ nc, urgent și
complet necontenit.
Mușchii îi tremură și se contractă . Gemetele lui ră gușite îmi întă resc sfâ rcurile, iar
rostogolirea senzuală și flă mâ ndă a șoldurilor lui mă reduce la o baltă tremurâ ndă de predare.
Mă dizolv în legă turile de oțel ale brațelor lui, în timp ce mă să rută fă ră sens, mă trage în sus
și în jos pe lungimea lui și se masturbează în strâ nsoarea trupului meu.
Îmi vine greu și lung, unghiile mele îi zgâ rie scalpul și numele lui urlă din gâ t. El se împinge
în mine într-o mă cinare nemiloasă , își lasă capul pe umă rul meu și își urmă rește eliberarea cu
un geamă t adâ nc și gutural.
Câ nd își ridică capul, ne privim unul la altul, gâ fâ ind, lipiți strâ ns unul de celă lalt, buzele
atingâ ndu-se și eliberâ ndu-se. Își urmă rește nasul de-a lungul nasului meu, cu ochii atâ t de
apropiați, fă ră să -și întoarcă privirea. Sunt atâ t de pierdută în acest bă rbat, atâ t de deasupra
capului meu, cu inima larg deschisă și sufletul tremurâ nd.
Nu suntem doar un profesor și un elev, un Dom și un supus, un bă rbat și o femeie.
"Suntem un concert atemporal." Îi să rut buzele. "O capodoperă muzicală ."
Își tâ ră ște gura peste maxilarul meu, iar scula lui se mișcă în mine. "Ca "Black Mass" a lui
Scriabin?"
Prea disonant.
Îmi arcuiesc gâ tul pentru buzele lui. "Mă gâ ndeam la "Oda bucuriei" a lui Beethoven."
"Penibil." Mă mușcă de pielea de sub ureche. "Noi suntem mai mult ca "Hot For Teacher" a
lui Van Halen."
Oh, Doamne. Îmi înă buș zâ mbetul. "Îmi strici analogia. Ă sta nici mă car nu e un concert."
"Ne vom compune propria capodoperă ." Gura lui alunecă pe gâ tul meu, să rutâ ndu-mă și
lingâ ndu-mă . "Un câ ntec care nu se va sfâ rși niciodată ."
Îmi place cum sună asta.
OceanofPDF.com
Două să ptă mâ ni mai tâ rziu, mă tâ ră sc prin parcarea școlii, că utâ nd în ghiozdan cheile de la
mașină . Soarele a dispă rut de mult, iar timpul se scurge undeva la sud de ora de somn și
jumă tate. Omule, fundul meu se tâ ră ște.
La școală , Emeric m-a muncit din greu în spatele pianului pentru a pregă ti spectacolul de
vacanță din acest weekend. Acasă , mă muncește din greu la perete, legat de că pă tâ iul lui și
îngenuncheat sub că ldura curelei sale. Este un antrenament cardiovascular de mare intensitate,
fă ră sfâ rșit. Nici nu știu de unde își gă sește energia.
Sunt doar câ teva mașini împră știate în parcare, Porsche-ul la un capă t și GTO-ul la celă lalt.
Întunericul din jur ră corește aerul, ră corindu-mi pielea de sub puloverul ușor. Iluminarea slabă
nu mă ajută în că utarea cheilor. Scotocesc printre manualele din geantă , cu capul plecat,
înjurâ nd în sinea mea.
Le-am găsit. Am apă sat butonul de deblocare și am tresă rit la zgomotul puternic.
Câ nd îmi ridic privirea, mă aflu față în față cu ultima persoană pe care mă așteptam să o
vă d.
La doi metri distanță și sprijinindu-se de Porsche, fratele meu îmi aruncă un zâ mbet de
nimic. "Unde ai fost, Ivory?"
Mușchii îmi îngheață . De unde știe că e mașina mea? M-a urmă rit? Ș tie unde locuiesc? Cu
cine locuiesc?
Mă joc cu brelocul de chei. Nu are rost să o ascund. Am fă cut deja ca blestemata de mașină
să se aprindă . "Ț i-a luat două luni să vii să mă cauți? Wow, Shane. Cred că ar trebui să mă simt
specială că ai observat că lipsesc."
Se îndreaptă și scoate o țigară din pachetul din buzunar. Pă rul lui blond și zburlit se retrage
de pe fruntea largă și palidă , iar obrajii îi sunt înfundați sub ochii întunecați. Arată la fel de
obosit cum mă simt și eu. Ș i mai slab. Blugii și că mașa de flanelă îi atâ rnă pe corpul înalt și slab.
Ce naiba s-a întâ mplat cu el? Asta are vreo legă tură cu arestarea lui Lorenzo? Mi se strâ nge
pieptul.
"Frumoasă plimbare." Își aprinde fumul și își alunecă o mâ nă peste capota albă . "Cum ai
marcat-o? Ai fă cut trucuri?"
Degetele mele tremurâ nde se încolă cesc în jurul curelei ghiozdanului meu. Emeric va fi
chiar în spatele meu, iar Shane îl va recunoaște din noaptea în care i-a spart nasul lui Shane.
Dacă fug înapoi înă untru, poate reușesc să -l ocolesc.
 Mă întorc în direcția Crescent Hall. Prea tâ rziu. Emeric este la jumă tatea drumului, cu pașii
lui lungi care mă nâ ncă trotuarul și se îndreaptă direct spre mine. Nu-i pot vedea fața de la
distanța asta, dar știu exact ce-aș gă si în ochii lui. Mi se ridică pă rul de pe brațe.
Cum pot să -l avertizez că linia de umbră din spatele meu este fratele meu? Orice aș face îl va
face pe Shane suspicios. Îmi blochează calea spre mașină , dar aș putea să merg în direcția
opusă , să mă îndrept pe drum sau ceva de genul ă sta. Emeric m-ar urmă ri.
Ș i Shane ar face la fel. A venit aici cu un motiv și nu va pleca pâ nă nu-l va obține.
Nu pot face nimic pentru a opri această confruntare iminentă .
Mă întorc spre Shane, cu stomacul întors pe dos. "Ce vrei?"
Expiră un jet de fum. "Mama a plecat."
"Ș i? Întotdeauna e..."
"Nu, și-a împachetat lucrurile acum o lună și a plecat..." Ochii lui trec peste umă rul meu, se
îngustează în fante. Își lasă gura deschisă în semn de neîncredere. "Îl cunosc pe tipul ă la."
La naiba. Pulsul îmi sare în gâ t. De ce nu m-a lă sat Emeric să mă ocup eu de asta?
"Este vreo problemă aici?" Vocea lui înfricoșă toare se aude chiar în spatele meu,
furnicâ ndu-mă pe șira spină rii.
Emeric pă șește în fața mea, cu mâ inile încleștate la spatele să u rigid, costumul să u scump
impregnâ nd aerul de autoritate.
Poate că Shane a slă bit, dar are un corp mai lat și mai înalt decâ t al lui Emeric. Dacă asta se
transformă într-o luptă fizică , Emeric s-ar putea să nu mai poată câ nta niciodată la pian.
Mă mut lâ ngă Emeric. El se deplasează odată cu mine, ca și cum ar vrea să mă blocheze din
nou, apoi se oprește, plantâ ndu-și picioarele într-o poziție largă . Ș tie la fel de bine ca și mine
importanța menținerii unui comportament neutru în fața fratelui meu. El este aici pentru a
investiga un intrus, nu pentru a-și proteja prietena.
Shane îl cuprinde din cap pâ nă în picioare, aruncâ ndu-i cenușa în distanța de doi metri
dintre ei. "Lucrezi la școala lui Ivory? Ca profesor sau ceva de genul ă sta?"
Emeric își înclină capul, cu ochii pe Shane. "Domnișoară Westbrook, vă deranjează acest
om?"
Trebuie să -mi aleg cu grijă cuvintele. Intensitatea cu care Shane își plimbă privirea între
mine și Emeric îmi spune că încearcă să afle de ce un profesor de la școala mea de la care sunt
înfumurat a intrat într-un bar și l-a lovit cu pumnul acum patru luni.
Privesc unghiurile tari ca piatra ale profilului lui Emeric și mă întorc la Shane. "Acesta este
fratele meu și tocmai pleca."
Shane zâ mbi. "Am nevoie de niște ră spunsuri, surioară . Adică , nu știu... Cu cine locuiești? Ș i
de ce bă iatul ă sta din fră ție" - îi flutură țigara lui Emeric - "mi-a spart nasul?"
Cu atenția fixată pe Shane, Emeric nu se mișcă , nici mă car o mișcare. Tă cerea lui este
oarecum șocantă , dar există un scop în tot ceea ce face. Un cuvâ nt rostit dezvă luie lucruri.
Muțenia dă mai puțin de înțeles. Dar Shane nu are de gâ nd să lase lucrurile așa că deschid gura.
"Stau la un prieten de la școală ." Îmi aranjez buzele într-o demonstrație de uimire. "Are o
casă imensă și toate mașinile de rezervă ." Fac un gest spre Porsche. "Poți să mă învinovă țești că
mă mut din groapa noastră de gunoi pentru a locui într-un conac? Un conac, Shane. Pe bune."
Mă studiază cu scepticism. "Nu mi-am dat seama că te interesează chestiile astea."
Nu vreau, la naiba, dar nu pot să -i spun adevă rul. "Unde a plecat mama?"
 Aruncă țigara și o sparge cu cizma. "Nu știu." Sprâ ncenele i se strâ ng, iar atenția lui se
îndreaptă spre Emeric și apoi înapoi spre mine. "Telefonul ei e închis. Niciun bilet. Niciun apel.
Nici mă car un "La naiba cu tine". Să ai o viață frumoasă."
Chiar și în absențele ei frecvente, a ținut mereu legă tura cu Shane.
Îmi frec brațele. "Crezi că are probleme?"
"Nu." Ridică din umeri, se uită la pavaj. "A gă sit ceva mai bun, asta e tot."
Ceva mai bun decâ t familia. Într-un fel, cred că și eu am fă cut-o.
Schimbă m o privire suspendată și, în acea fă râ mă infimă de bă taie de inimă , îl vă d pe
bă iatul pe care l-am cunoscut înainte de a se înrola în pușcașii marini. Fratele care obișnuia să
mă însoțească la școală , îmi punea gumă de mestecat în pă r și îmi desena penisuri în că rțile de
muzică . Fiul care își iubea tată l la fel de mult ca și mine. În timp ce ne privim unul pe celă lalt,
împă rtă șim un moment crud de pierdere, pentru tată l nostru, pentru mama noastră și pentru
dragostea pe care am avut-o câ ndva unul pentru celă lalt.
Clipește, întrerupâ nd legă tura, și se apucă de ceafă . "Cineva încă plă tește facturile."
Aștept ca Emeric să reacționeze, dar el stă nemișcat și tă cut ca un turn de veghe, câ ntă rind
fă ră îndoială fiecare cuvâ nt rostit și pregă tindu-se să își expună relația cu mine dacă Shane face
vreo prostie.
"Nu te voi lă sa fă ră casă ." Deocamdată. Îi trimit un mulțumesc tă cut bă rbatului de lâ ngă
mine pentru că a acoperit cheltuielile și a fă cut acest lucru mai ușor.
"Voi pleca pentru o vreme." Shane se îndreaptă spre noi, încet, cu brațele pe lâ ngă corp, cu o
expresie încruntată . "Dar nu vreau să pierd casa tatei."
Capul îmi înoată . "Unde te duci?"
Se oprește la un braț de Emeric și cu îndră zneală smulge ceva de la reverul sacoului lui
Emeric.
Tensiunea se infiltrează în postura lui Emeric, iar buzele i se aplatizează într-o linie. Mă
opresc din respirat.
Shane ridică unul dintre firele de pă r portocaliu ale lui Schubert între degetele sale ciupite.
Un zâ mbet îi ră sucește buzele. "Am locuit cu o pisică . Nenorocita aia îmi vă rsa pe toate
hainele." Își zbâ rlește pă rul și mă fixează cu o privire complice. "Mi-e dor de el."
Groaza mi se umflă în fundul gâ tului, iar pielea mi se umple de o transpirație bolnă vicioasă .
El știe. Oh, Doamne, știe.
Privirea lui o atinge pe a mea, tonul lui amar de moale. "Du-te naibii." Își bagă mâ inile în
buzunare și pleacă . "Să ai o viață frumoasă ."
Îmi țin respirația în timp ce silueta lui întunecată traversează parcarea și se topește în
umbrele stră zii. Drumul care îl va duce la stația de autobuz. Oriunde s-ar duce. Să speră m că
spre un loc în care să uite de mine și de bă rbatul de lâ ngă mine.
Ș oapta ascuțită a lui Emeric mă zdruncină și mă scoate din stază fă ră suflare. "Urcă în
mașină ."
OceanofPDF.com
Îmi încordez mersul, alergâ nd mai tare, mai repede, lă sâ nd arsura să mi se înfunde adâ nc în
mușchi. Afișajul digital de pe banda de alergare indică 8,07 mile. Mai am încă 3 km de parcurs,
dar s-ar putea să o scurtez în această dimineață . Este sâ mbă tă și sunt neră bdă toare să mă
tâ ră sc înapoi în pat cu Ivory.
Aș fi fost încă cu ea dacă nu m-ar fi trezit ceasul meu intern. Sau poate că a fost un coșmar.
Treaz sau adormit, nu pot scă pa de acest sentiment cronic de teamă .
Au trecut cinci zile de la dispariția lui Shane Westbrook. A ieșit din parcare, și puf. A
dispă rut. După ce am urcat-o pe Ivory în mașina ei, am stră bă tut stră zile, că utâ ndu-l. Apoi am
predat vâ nă toarea detectivului meu particular.
Nu a fost niciun semn de la el acasă - nici la el, nici la mine, nici în barurile din Treme, nici
oriunde în New Orleans.
Dintre toate modurile în care ar putea să -mi expună relația cu Ivory, mă întreb în mod
repetat: De ce ar face-o? Nu are nimic de câ știgat de pe urma acestui lucru - cu excepția
represaliilor mele. De ce să muște mâ na care-i plă tește facturile? Dacă ar face asta, nu ar face
decâ t să piardă casa tată lui să u, ceea ce pă rea să fie scopul vizitei sale surpriză . Asta, și pentru
a-și lua ră mas bun de la Ivory.
Bună scă pare.
Zgomotul adidașilor mei îmi ritmează respirația în timp ce gâ ndurile mele se îndreaptă spre
seara asta. Să rbă toarea Muzicii de Cameră de Să rbă tori va fi un eveniment sold-out. Ivory este
cu mulți ani înaintea colegilor ei și este mult prea talentată pentru concertele pe care le câ ntă .
Dar abia aștept să fiu acolo. Vreau să fiu ală turi de ea în această seară și în fiecare noapte
care va urma, cu o vedere de aproape a fiecă rei clipe în care tremură sub luminile viselor ei.
La jumă tatea perioadei de relaxare, sună soneria. Am apă sat butonul de oprire și am apucat
un prosop, pulsul meu fiind accelerat.
Poarta de securitate nu acoperă intrarea din față , astfel încâ t oricine poate ajunge direct la
ușă de pe stradă . Cine naiba ar putea fi aici la șapte dimineața?
Alerg prin casă , ștergâ ndu-mi sudoarea de pe pieptul gol și de pe gâ t.
Ivory stă lâ ngă ușa de la intrare deschisă , cu spatele la mine, silueta ei aureolată de lumina
zorilor.
Ce naiba face? Îmi blochează vederea celui care este pe verandă . Dacă e cineva de la școală ...
"Sunt un prieten al lui Emeric", spune o voce familiară de felină .
 În trei pași, ajung la ușă și mă întâ lnesc cu ochii vii de alună ai lui Deb. A petrecut ceva timp
în această dimineață coafâ ndu-și pă rul șaten deschis, cu sâ nii plini și picioarele bine conturate
expuse în rochia sumară .
Bă nuiesc că această vizită este un amestec de afaceri și plă cere. "Ar fi trebuit să suni."
"Am crezut că ..." Zâ mbetul ei îi dezvă luie gâ ndurile murdare. Acesta alunecă atunci câ nd
întâ lnește privirea lui Ivory. "Nu știam că ai companie."
Nu e treaba ei cu cine îmi petrec timpul. Dar ea e un om bun și nu am niciun motiv să fiu un
nemernic.
Ivory își încrucișează brațele sub piept, iar sâ nii ei amenință să iasă din micuța că mașă .
Apoi își îndreaptă privirea spre mine. "O cunoști?"
"Da." Apuc mușchiul de pe spatele brațului ei și aplic o presiune de avertizare. "Ea este
Deb."
Ivory își fixează maxilarul și își lă rgește poziția în pantaloni scurți de dormit obraznici, care
dezvă luie mai mult fundul decâ t acoperă . Pula mea tresare.
"Ivory." Aștept ca ea să se uite la mine. "Deb și cu mine avem câ teva lucruri de discutat. Du-
te și pregă tește cafeaua."
Își apă să buzele plate, studiind-o pe Deb de sub gene, apoi se îndreptă furtunos spre
bucă tă rie.
Sunt tentat să -i dau jos pantalonii ă ia sexy și să -i fac o dungă în fund.
În momentul în care dispare după colț, Deb intră înă untru și își mâ ngâ ie mâ inile pe
pectoralii mei. "Doamne, ce dor mi-a fost de tine."
O prind de încheietura mâ inii și o ghidez înapoi, înă sprinzâ ndu-mi expresia cu o privire
care îi face postura să se ofilească .
Își ră sucește brațul pâ nă câ nd îi dau drumul, dezamă girea încrețindu-i fața. "Cine este ea?"
Închid ușa din față . "Vorbește serios."
"Vă d asta. Este și puțin teritorială , nu crezi? Unde ai gă sit-o?"
"Unde nu este important. Ceea ce contează este că nu pleacă nică ieri."
Îmi scrutează chipul, iar umerii i se pră bușesc. "Iisuse. O iubești?"
De asemenea, nu e treaba ei. Mă întorc și mă îndrept spre bucă tă rie, așteptâ nd să mă
urmeze. "Ai primit înregistrarea?"
Mă ajunge din urmă , bagă o mâ nă în geantă și îmi arată o unitate flash.
Îl iau de la ea, sperâ nd din tot sufletul că nu va trebui să -l folosesc niciodată .
În bucă tă rie, Ivory se apleacă asupra aparatului meu de cafea Astra, de mai multe mii de
dolari, uitâ ndu-se la toate întrerupă toarele. Câ nd își ridică privirea, atenția i se fixează pe Deb,
iar un mușchi îi sare în obraz.
Se concentrează din nou asupra mea, cu degetul înjunghiind orbește, cu sfială , nasturii.
"Chestia asta nu funcționează ."
Îmi simt râ njetul pâ nă la penis. "Ai pus fasolea înă untru?"
"Fasole?" Se holbează la pâ lnia de deasupra. "Asta?"
Adorabil. Cu mâ inile pe șoldurile ei, o dau la o parte.
Deb se instalează pe insula din spatele nostru. "Frumos loc."
Confirmarea faptului că nu a fost niciodată aici ar trebui să calmeze o parte din gelozia lui
Ivory. Mă uit pe furiș la ea.
Nu. Brațele lui Ivory revin în poziție încrucișată sub sâ nii ei bombă nind.
 Concentrâ ndu-mă asupra cafelei, nivelez boabele din lingură , aruncâ ndu-le pe cele care se
ridică deasupra marginii. Este un obicei nepractic, dar care îmi place pentru că este pur banal.
"Ș aizeci de boabe?" întreabă Ivory.
"Da." Împart un zâ mbet cu ea, minunâ ndu-mă de bogă ția minții ei. "Dacă umplu lingura
pâ nă la margine."
Deb ne privește de pe insulă . "De ce șaizeci?"
Ivory se sprijină de tejghea. "Beethoven numă ra șaizeci de boabe de fiecare dată câ nd fă cea
cafea. Susținea că așa se obținea ceașca perfectă ." Își ridică sprâ nceana spre mine. "Era foarte
meticulos."
Încearcă să mă insulte, dar știu că îi place atenția mea la detalii.
"Deci... Ivory?" Deb își așeză bă rbia pe mâ nă . "Ești muzician, ca Emeric?"
"Da." Ivory zâ mbește, cu dulceață . "Emeric și cu mine am fost împreună la Leopold."
Ce pune la cale?
Zâ mbetul ei nu mai pare la fel de dulce câ nd se uită în direcția mea. "Încă îi este greu să
accepte faptul că am absolvit cu mai multe onoruri decâ t el."
Îmi mușc din interiorul obrazului. Am de gâ nd să o lovesc atâ t de tare încâ t să vadă triplu.
Cu cafeaua pregă tită și turnată , Deb își petrece urmă toarele două zeci de minute descriind
aventura ei adulterină cu soțul decanului, Howard Rivard. Ea i-o trage domnului Rivard de
să ptă mâ ni întregi, fă ră ca acesta să știe de înregistră ri sau să bă nuiască vreun șantaj. Este mai
mult decâ t suficient.
Ivory refuză să ni se ală ture pe insulă , menținâ ndu-și poziția încă pă țâ nată pe tejgheaua din
spate. În timpul relată rilor lui Deb, expresia lui Ivory se transformă între șoc și dezgust,
menținâ nd în același timp o privire grea de antagonism.
Deb pare să nu-și dea seama, atenția ei fiind complet concentrată asupra mea. "Pentru un
tip bă trâ n, e chiar foarte viril." Îmi face cu ochiul. "Dar nu are nimic în comparație cu
dumneavoastră , domnule."
"Asta e." Ivory se nă pustește spre insulă și trâ ntește o mâ nă pe suprafață , cealaltă ară tâ nd
tremurâ nd spre Deb. "Cine este ea pentru tine?"
Aruncâ nd o privire la încheietura mâ inii, îmi dau seama că nu port ceasul. Dar știu că e încă
devreme. Voi avea destul timp înainte de spectacolul ei pentru a-i aplica o pedeapsă adecvată .
Prefă câ ndu-mă că ignor izbucnirea lui Ivory, mă ridic. "Mulțumesc, Deb, pentru că te-ai
ocupat de asta."
Se ridică , se uită la Ivory și se întoarce la mine, cu buzele lă sate în jos. "Asta este, atunci."
"Este." Există o singură femeie în viitorul meu, și ea merită o bă taie. "Te conduc afară ."
Privirea fumegâ ndă a lui Ivory mă urmă rește în hol pâ nă câ nd dau colțul. Îi urez succes lui
Deb la ușă , o închid cu un oftat ușurat de finalitate și mă întorc în bucă tă rie.
Ivory se plimbă de-a lungul tejghelei, cu mâ inile încleștate pe lâ ngă corp. "Ai fă cut sex cu
acea femeie. Asta este evident. Dar ce altceva se întâ mplă ? De ce face lucruri pentru tine?"
Tonul ei crește pâ nă la un ton maniacal, iar pașii ei se accelerează în timp ce se învâ rte în jurul
insulei. "A, da. Pentru că te dorește. E atâ t de fierbinte pentru tine încâ t mă mir că nu ți-a scos
scula și nu ți-a supt-o..."
"Ivory."
Lovitura vocii mele îi oprește complet mersul.
Îmi leg degetele la spate, îi dau o listă de comenzi scurte și specifice și o punctez cu un "Du-
te" sever.
 O roșeață i se ră spâ ndește de la gâ t pâ nă la piept, și pun pariu că se deplasează mai jos și îi
linge pă să rica dulce ca un să rut fierbinte și umed. Vrea ceea ce îi ofer mai mult decâ t se teme de
asta.
Ea iese din bucă tă rie cu pași mari. Îmi torn încă o ceașcă de cafea.
Nevoile, dorințele și temerile ei sunt profunde. Atâ t de adâ nci încâ t s-ar putea pierde cu
ușurință în întuneric. Are nevoie de o frâ nghie, nu una care să o lege de trecutul ei oribil, ci o
frâ nghie puternică și de nezdruncinat care să o ghideze înainte. Legă turile ar putea să o țină în
jos, dar eu trag de celă lalt capă t.
Nu voi renunța niciodată .
Cu Schubert la picioarele mele, îi pregă tesc o farfurie cu resturi de pui, râ njind la amintirea
tonului sever al lui Ivory câ nd s-a mutat aici. Fără resturi de masă, Emeric!
Așezâ nd pisica în poala mea, am lă sat-o să lingă din farfuria cu pui de pe insulă . Este un
secret inofensiv între Schubert și mine.
Îl scarpin pe gâ t în timp ce mă nâ ncă și îmi savurez cafeaua. Câ nd a terminat, fac un duș și
îmi pun o pereche de blugi. Apoi îmi iau cureaua mea preferată , o lungime de frâ nghie, și o
gă sesc așteptâ ndu-mă în sala de muzică .
Goală și aplecată deasupra claviaturii pianului, își sprijină palmele pe capacul de lâ ngă
că tușe. Exact așa cum i-am spus. Poate că temperamentul ei este combustibilul meu, dar
supunerea ei este focul meu.
Fă ră să vorbesc, îi încuiez încheieturile mâ inilor în că tușe și folosesc frâ nghia pentru a-i
lega un ham simplu pentru sâ ni în jurul pieptului, asigurâ ndu-mă că secțiunile verticale îi apasă
pe sfâ rcuri. Mă privește cu ochii mari și că prui, curiozitatea ei depă șindu-i momentan furia.
Odată ce sâ nii ei plini sunt legați, strâ ng curelele, strâ ngâ nd-o de pian pâ nă câ nd pieptul ei
atinge tastatura.
Câ nd mă poziționez în spatele ei, priveliștea erotică îmi pune excitația pe punctul de a
exploda.
Cu mișcă ri tachinare, am trasat cureaua pe ridicarea perfectă a fundului ei. "Care sunt
primele reguli pe care te-am învă țat?"
Cu obrazul lipit de suprafața pianului, buzele ei se împing într-un suspin greu. "Fă ră
minciuni. Nu-ți pune la îndoială metodele. Nu-ți întoarce niciodată privirea." Își încordează
gâ tul pentru a mă privi fix. "Ș i să te strig mereu că ești un nemernic."
Mi-am legă nat cureaua, scula mea pulsâ nd dureros la auzul urletului ei. "Cere-ți scuze."
"Du-te naibii. Asta e regula mea și ră mâ ne așa. Orice ai face cu femeia aia..." Bă rbia îi
tremură , iar vocea ei e un ră cnet de supă rare. "Ești un nemernic."
Îmi înă buș zâ mbetul și îi mai dau o lovitură puternică . "Tocmai ți-ai dublat loviturile.
Spune-mi ce-ți trecea prin capul tă u încă pă țâ nat câ nd ai ră spuns la ușă ."
"Am verificat mai întâ i pe fereastră . Nu am mai vă zut-o niciodată . Nici la școală sau..."
"Ești sigur de asta? Puteți identifica fiecare pă rinte al fiecă rui elev?"
Își strâ nge ochii și geme. "Nu."
"Ai dat-o în bară ."
"Da."
"Fă ră riscuri inutile, Ivory."
"Bine." Își leagă nă șoldurile.
Am lă sat cureaua să zboare, bă tâ nd-o, biciuind-o și lovind-o în fund ca pe o tobă , fiecare
lovitură umplâ nd camera cu gemetele ei muzicale.
 Câ nd fundul ei devine fierbinte și roșu, mă aplec peste curbura coloanei vertebrale, îi
îmbră țișez strâ ns trunchiul subțire și o las să mă simtă respirâ nd cu ea. Buzele mele îi ating
umă rul, iar inspirația ei se bâ lbâ ie. Îi cuprind sâ nul, ciupind frâ nghia din jurul sfâ rcului, iar ea
își macină fundul febril de mă dularul meu prins.
O țin acolo, mâ ngâ ind-o și să rutâ nd-o, pâ nă câ nd respirația ei intră în ritm cu a mea. "Câ nd
am cunoscut-o pe Deb, în vară , avea niște probleme financiare. I-am achitat datoria și mi-a fă cut
câ teva favoruri. Relația noastră a fost fizică , practică și convenabilă ." Îi ling pielea moale de pe
gâ t, mâ ngâ indu-i urechea cu un ton murmură tor. "Nu am mai avut relații intime de câ nd a
început școala."
Ea dă din cap. Întregul ei corp se ridică spre vocea mea, tremurâ nd sub buzele mele și
toarce pentru atingerea mea. "Imaginâ ndu-te cu ea mă face să mă simt foarte ră sucită ."
Bine ați venit în lumea mea. Cu cureaua în mâ nă , o tachinez cu ea, tră gâ nd pielea în sus și în
jos pe V-ul din interiorul coapselor ei. "N-o să o mai vezi niciodată ."
"Slavă Domnului."
O eliberez brusc și fac un pas înapoi. "Eu, pe de altă parte, trebuie să petrec ore întregi în
fiecare zi cu Prescott, Sebastian și cu toți ceilalți nemernici care te-au atins."
"La naiba." Închide ochii. "Nu m-am gâ ndit niciodată la asta."
Am legă nat cureaua din nou, iar și iar, fă ră pauză . Ea se încordează , scâ ncește și se smucește
în chingi. Mă dularul meu pulsează cu sunetul fiecă rei lovituri dure, concentrarea mea fiind
fixată pe zvâ cnirile fundului ei frumos în timp ce alternez între obrajii, coapsele și pă rțile
laterale ale picioarelor ei.
În câ teva minute, ea se scufundă în durere, mușchii i se relaxează , toată pielea auriu netedă
devenind o pâ nză cu dungi roz.
Fiecare pocnitură de că ldura de la vergeturi îi amintește că nu este singura care se simte
geloasă , posesivă și încâ lcită . Dar durerea are un scop mai profund. Îi dă puterea de a-și
deschide mintea. Să repare ră nile emoționale provocate de bă rbații care s-au folosit de ea. Să -și
pună toate temerile în mâ inile mele, avâ nd încredere că o voi proteja.
"Te rog, Emeric." Își apleacă gâ tul ca să mă vadă , cu ochii ei pe jumă tate în orbită și tulburați
într-o ceață de agonie și plă cere.
Privirea ei rugă toare și respirația ei înfometată mă trezesc cu un curent primar. Îmi place să
i-o trag, dar nimic nu se compară cu acest moment în care ea imploră cu o expresie
îngâ ndurată , cu degetele încolă cite împotriva că tușelor și cu excitația care i se scurge pe
coapse.
O prind de frâ nghia de la spate și îi strâ ng hamul peste sfâ rcuri, stimulâ nd-o pâ nă câ nd
scoate un geamă t ră gușit. Apoi o biciuiesc din nou, mai tare, mai repede, savurâ nd legă tura din
contactul nostru vizual.
E a mea, iar privirea ei îmi spune că știe asta, trupul ei tremurâ nd pentru ca eu să o iau și să
o împing. Să o pedepsesc atâ t de dureros încâ t să plâ ngă doar pentru mine, știind că o voi ține
în siguranță de oricine dorește să -i facă ră u.
Câ nd, în cele din urmă , lacrimile apar, ea se pră bușește peste claviatură și își lasă capul pe
capacul pianului. Pielea i se înroșește și se cutremură , iar șoldurile i se rostogolesc de o nevoie
fă ră minte. Este atâ t de captivantă încâ t scap cureaua, fă ră să pot încetini frenezia mea urgentă
de a-mi scoate blugii.
 Mă lupt cu denimul pe picioare și de pe picioarele mele. Apoi mă lansez spre ea,
introducâ nd degetele în pă să rica ei strâ nsă și umedă și o desfac. Ea geme și se macină de mâ na
mea, fă câ ndu-mă atâ t de tare încâ t nu mai am ră bdare să încetinesc acest lucru.
Îmi strâ ng pumnul cu degetele tremurâ nde, ne aliniez corpurile și mă îngrop într-o singură
și lungă împingere. Gemem în același timp, șoldurile noastre se izbesc unul de altul și adâ ncesc
legă tura. Doamne, ce bine se simte! Conduc mai tare, afundâ ndu-mă și retră gâ ndu-mă , obsedat
și captivat de strâ nsoarea strâ mtă a pă să ricii ei.
Glisâ ndu-mi mâ inile pe brațele ei, îmi agă ț degetele sub că tușe și ne leg degetele. Ea se agață
de strâ nsoarea mea și se încleștează în jurul mă dularului meu, respirațiile ei fiind un motiv
muzical de dorință .
Reacțiile ei, emoțiile ei, fiecare mișcare pe care o face îmi aparține. Se află în întregime sub
comanda mea și se supune voinței mele. Ea mă posedă și pe mine, în aceleași moduri. Eu sunt al
ei.
Aplecâ ndu-mă peste spatele ei, îi ară t prin că ldura tremurâ ndă a corpului meu că mă
deține. În timp ce mă zvâ cnesc în ea, pierdut în că ldura ei, ea își sprijină obrazul pe pian și
gâ fâ ie cu ochii închiși. Gura ei moale, senzația trupului ei pe al meu și fericirea mușchilor ei care
se încleștează în jurul meu mă propulsează spre eliberare.
"O să venim, Ivory." Îmi lovesc șoldurile și îmi strâ ng degetele în jurul degetelor ei, în timp
ce presiunea din penisul meu crește, amenințâ nd să explodeze. "Acum."
Cu mintea și trupul ei sub comanda mea, sare de pe stâ ncă împreună cu mine, gemâ nd și
gâ fâ ind în timp ce ne scufundă m împreună într-o explozie de plă cere, într-o armonie de plă cere
care îi cutremură trupul.
Îmi alunec buzele pe coloana ei vertebrală , acoperindu-i pielea cu ră suflă rile mele. E atâ t de
sensibilă , tremurâ nd la atingerea mea. La naiba, îmi place asta, aproape la fel de mult ca și felul
în care se încordează în legă turi pentru a se arcui în periajul gurii mele. Ră mâ n acolo, ținâ nd-o
în brațe în ușurare, hipnotizat de limbajul liric al bă tă ilor inimii noastre.
În cele din urmă , ne scoatem din starea de fericire epuizată . După ce o dezleg, luă m micul
dejun și ne întoarcem în pat într-un nod de membre împletite. Acolo, fac dragoste cu ea fă ră
luptă sau urgență . Ș oldurile mele se leagă nă leneș între coapsele ei, gleznele ei se încrucișează
la spatele meu, iar mintea mea se delectează cu senzația erogenă de tandrețe. Pot să i-o trag cu
blâ ndețe sau cu violență , cu misionarul sau cu capul în jos. Nu contează , atâ ta timp câ t sunt în
ea, cu ea, conectat la ea la toate nivelurile.
Prea curâ nd, soarele se strecoară prin fereastră și se scufundă în spatele orizontului. Nu
vreau să pă ră sesc coconul trupului ei, dar e timpul să mă pregă tesc.
Dușat, bă rbierit și aranjat, stau în fața dulapului în smoching, dâ ndu-mi naibii papionul la
gâ t. Zgomotul pașilor ei ieșind din dulap îmi aduce capul în jur.
Prima privire îmi oprește inima. Pe mă sură ce absorb priveliștea, pulsul meu reîncepe să
bată mai tare, mai repede, și bate în ritmul unei adorații complete și totale.
Îmbră cată în dantelă de fildeș, rochia Louis Vuitton îi îmbracă silueta superbă , de la
decolteul bateau pâ nă la pantofii de cristal din picioare. Am cumpă rat rochia după ce am
ascultat-o prima dată câ nd a câ ntat, știind fă ră îndoială că o va purta pentru spectacolul din
această seară într-un teatru cu casa închisă .
"Întoarce-te..." Vocea îmi crapă . Tușesc în spatele pumnului meu. "Întoarce-te."
 Un zâ mbet timid îi ridică buzele în timp ce pivotează . Pă rul ei lung și închis la culoare se
înfă șoară într-un nod elegant și dezordonat la ceafă , cu șuvițe ră tă citoare care îi coboară pe gâ t.
Curele subțiri de fildeș îi fac o buclă în jurul umerilor, lă sâ ndu-și întinderea spatelui la vedere.
Bucle negre de cerneală desenează o viță de vie grațioasă și sinuoasă de la talie pâ nă la
ceafă , învâ rtindu-se pe coloana vertebrală și în jurul omoplaților. E atâ t de atră gă toare, încâ t
pieptul îmi arde de dorința de a respira.
Traversâ nd camera pâ nă câ nd mă aflu chiar lâ ngă ea, îmi trec buzele pe umă rul ei. "Atâ t de
frumoasă încâ t tremur."
O las să simtă tremuratul degetelor mele în timp ce îi trasez opera de artă delicată de pe
coloana vertebrală .
Ea fredonează încet, cu capul înclinat. "Tatuajul a fost primul meu aranjament."
Îngheț, apoi îmi reiau mâ ngâ ierea, stomacul mi se ră sucește. "Aveai treisprezece ani."
"Da, am primit-o după ce a murit tata." Mâ na ei se întinde înapoi și o gă sește pe cea de lâ ngă
mine, aducâ nd-o în față pentru a se odihni pe șoldul ei. "Imediat după ce Lorenzo..."
Numai la simpla menționare a numelui lui îmi vine să -i dau cu pumnii în față pâ nă se îneacă
cu sâ ngele lui.
Umerii ei se încordară , se relaxară . "Artistul tatuator m-a refuzat din cauza vâ rstei mele.
Pâ nă câ nd i-am sugerat un alt tip de plată ."
Continui să trasez volutele de cerneală , lă sâ nd ca moliciunea pielii ei să -mi calmeze furia
crescâ ndă . "I-ai oferit sex."
Ea dă din cap. "Aveam nevoie de acest tatuaj."
Fiind cu spatele la mine, nu-i pot vedea ochii, dar emoția din vocea ei mă strâ nge în piept.
"Tată l meu susținea că nu auzea doar notele câ nd câ nta. Le putea vedea cum se încolă ceau
în aer ca niște volute. Fiecare câ ntec era o imagine grafică în mintea lui, iar el desena aceste
ornamente pe marginile foilor sale de muzică ."
Câ nd aveam treisprezece ani, mă jucam cu penisul meu în timp ce visam cu ochii deschiși la
o fată - orice fată - care îl atingea.
Câ nd avea 13 ani, și-a vâ ndut corpul unui artist tatuator pentru a avea o amintire
permanentă a tată lui ei mort.
Mă uit în jos pe curba spatelui ei, degetul meu urmă rind buclele de cerneală cu o nouă
apreciere. "Ce câ ntec este acesta?"
Îmi aruncă un zâ mbet apos peste umă r. "Preferata lui Herbie Hancock, "Someday My Prince
Will Come"."
Nu sunt un prinț, dar câ nd sunt îngropat în Ivory, voi veni întotdeauna.
Ocolind-o, scot din buzunar o bră țară de platină și i-o înfă șor la încheietura mâ inii.
Îl studiază cu ochii mari, ținâ nd între degete micul talisman broască . "Edvard Grieg ținea
mereu în buzunar o figurină de broască ."
Îi încolă cesc o mâ nă în jurul taliei, degetele mâ ngâ indu-i spatele gol. "Ș i o freca înainte de
concerte pentru noroc."
Ea dă din cap și mă să rută , respirâ nd pe buzele mele: "Mulțumesc".
În acea seară , ea joacă cu mai multă pasiune și îndemâ nare decâ t toți colegii ei la un loc.
Stogie o privește din public, cu fața întinsă într-un zâ mbet imens. Eu privesc din culisele scenei,
inima mea bă tâ nd în ritmul degetelor ei.
Totul este în regulă .
 Joanne, Shane și Lorenzo au plecat. Prescott și doamna Augustin sunt reținuți. Decanul nu
are nimic împotriva mea, în timp ce eu am suficient șantaj pentru a-i ruina cariera. Am fost atâ t
de atent.
Totul este perfect.
Prea perfectă . Ca și cum viața mi-a înmâ nat un câ ntec plin de bucurie profundă și mi-a spus
să savurez fiecare notă .
Pentru că , în cele din urmă , câ ntecul se va termina.
OceanofPDF.com
Cră ciunul vine și pleacă într-o explozie de cadouri extravagante și zâ mbete calde în casa
pă rinților să i. Emeric și cu mine ne petrecem restul vacanței de două să ptă mâ ni acasă , în pat,
bă gați într-o bulă indestructibilă de fericire în care șoptim, ne atingem și ne să rută m. Fiecare
secundă petrecută cu el pare un vis, ca și cum, în orice moment, cineva îmi va scutura cu
cruzime umă rul și mă va obliga să mă trezesc.
De câ nd m-am mutat aici, ieșirile noastre în afara casei s-au limitat la școală , la vizite
să ptă mâ nale la Stogie's și la cinele de weekend la familia Marceaux. Nu există seri de întâ lnire
la film, cine romantice în Cartierul Francez sau plimbă ri ținâ ndu-ne de mâ nă de-a lungul râ ului
Mississippi. Facem lucruri normale în intimitatea propriei noastre lumi, cum ar fi să ne
îndopă m cu un serial TV cu pirați bă rboși cu dinți perfecți.
Nu prea contează ce facem, atâ ta timp câ t îl am pe el cu care să o fac.
Câ nd voi absolvi, vom scă pa de restricția student-profesor. Nu ne vom mai ascunde și nu
vom mai tră i în frică . Atunci...?
Spune că Leopold este al meu dacă îl vreau. Nu știu cum. Dacă rupe înțelegerea cu decanul,
întreaga noastră lume se va pră buși. Intenționez să caut un loc acolo pe cont propriu. Poate că
îmi va lua ani de zile. Poate că mă voi muta acolo și voi bate la ușile recrutorilor în fiecare zi
pâ nă se vor să tura să mă vadă .
Spune că se va muta la New York cu mine câ t timp îmi voi lua licența. Asta îmi face inima să
tresară , dar nu-i pot cere să -și pă ră sească slujba și familia.
El spune că pot face orice îmi propun. Eu îl cred.
În decembrie se încheie un pasaj discordant din viața mea, o coda la Treme și la familia mea
distrusă .
Ianuarie este preludiul unui nou câ ntec, care promite un an de decizii grele.
Februarie trece pe lâ ngă teme, lecții de pian și seri liniștite cu Emeric.
Luna martie începe cu o numă ră toare inversă pâ nă la vacanța de primă vară , o vreme
neobișnuit de caldă și...
O infecție a vezicii urinare.
Ghemuindu-mă pe toaletă , mă cocoșez de durere. Nu m-am mișcat timp de treizeci de
minute, fiecare firicel de urină arzâ nd focul între picioare. "O să întâ rzii la școală ."
Emeric se ghemuiește în fața mea și își sprijină dosul mâ inii pe fruntea mea, îngrijorarea
întunecâ ndu-i ochii albaștri. "Încă nu ai febră , dar ră mâ i acasă și asta e definitiv." Îmi bagă un
pahar cu apă în mâ nă . "Bea."
 Mai multă apă înseamnă mai multă urinare, ceea ce înseamnă mai multă arsură . "Nu mai
vreau."
Îmi aranjează degetele în jurul paharului, obligâ ndu-mă să îl țin. "Deshidratarea este
motivul pentru care stai aici."
"Ș i prea mult sex." Reușesc să zâ mbesc și iau o înghițitură .
"Nu există așa ceva." Palmele lui alunecă pe coapsele mele goale, mâ ngâ indu-mă tandru.
"Continuă să bei."
Forțez lichidul să coboare cu o privire. Pă rul negru din vâ rful capului este o rebeliune de
senzualitate cu degete, în timp ce pă rul tuns pe pă rțile laterale strigă "domnul profesor" curat
și îngrijit. Cu maxilarul proaspă t bă rbierit, cu mirosul puternic masculin și cu vesta și jacheta
gri șic, e gata să cucerească lumea. Sau, cel puțin, o școală plină de adolescenți privilegiați.
Coada mea de cal murdară atâ rnă în partea din față a singurului lucru pe care îl port -
tricoul lui Guns N' Roses. Nu voi fi gata să plec prea curâ nd. Stomacul mi se scufundă . Pentru
prima dată în patru ani, voi lipsi o zi de școală .
"Ș tiu că doare." El ia paharul, îl așează pe podea și își trece degetul mare peste buza mea de
jos. "Tată l meu aduce medicamente."
Corpul meu se strâ nge împotriva unui val ascuțit de durere, eliberâ nd un alt jet de pipi.
Gem, ochii îmi lă crimează din cauza arsurii îngrozitoare.
"La naiba cu asta." Își caută nodul de la cravată . "Ră mâ n aici."
"Pentru ce?" Îl apuc de mâ nă , oprindu-i atacul asupra gulerului că mă șii. "Ce ai vrea să faci?
Să stai aici și să te uiți la mine cum fac pipi toată ziua?"
Ochii îi sclipesc. "Da."
"O idee groaznică ." Ne încurc degetele și le țin între genunchi. "Cum va ară ta dacă vom fi
amâ ndoi plecați? Niciunul dintre noi nu lipsește niciodată de la școală . Oamenii vor observa".
Își tâ rî mâ na liberă pe față , cu o expresie dureroasă . Secretul relației noastre, faptul că m-a
vă zut bolnavă , faptul că m-a lă sat singură , toate acestea îl chinuie.
Mă aplec și îi să rut gura, dorindu-mi ca dinții mei să fie curați. "E destul de jenant și fă ră ca
ochii tă i de șoim să se bage în treburile mele."
Nu este chiar atâ t de ră u. M-am adaptat bine la invazia lui. Indiferent dacă sunt la ciclu sau
dacă folosesc baia, el nu are nicio noțiune de limite personale, mereu mă dă tâ rcoale, mă
interoghează și mă examinează pe dină untru și pe dinafară . Totuși, înțeleg. Pentru că și eu sunt
la fel de obsedată de el.
Îndreptâ ndu-mi spatele, folosesc una dintre comenzile lui preferate. "Du-te."
Mă aștept ca maxilarul lui să se întă rească și vocea lui să crape pereții de indignare. Dar
ceea ce gă sesc în ochii lui este ceva cu totul diferit. Ceva care se extinde între noi de luni de zile,
care se dublează în dimensiune câ nd suntem împreună și crește în putere câ nd suntem
despă rțiți. Ca și cum, în sfâ rșit, ar fi suficient de îndră zneț, tot ce am simțit vreodată unul
pentru celă lalt se adună într-un sentiment monumental și stră lucește din privirea lui.
Își înfă șoară mâ inile în jurul șoldurilor mele. "Te iubesc."
Iată -l. Spusă fă ră artificii, primită fă ră lacrimi de plâ ns și absorbită fă ră ricoșeul unui tunet
îndepă rtat.
Este simplu, real, și chiar acolo, la vedere.
Într-o baie.
Îi strâ ng fața, ochii conectați, inimile bă tâ nd sincronizate. "Ai așteptat pâ nă acum ca să -mi
spui asta?"
 Colțul gurii i se ridică . "Nu e ca și cum nu ai fi știut deja."
"Da, dar o fată nu uită prima dată câ nd iubitul ei spune acele cuvinte." Mă lupt cu un
zâ mbet. "Îmi voi aminti mereu acest moment cu imaginea unui capac de toaletă care îmi
imprimă un inel pe fund."
Își sprijină fruntea de a mea. "Ai spus "zdrobit"?"
"Nu orice pasiune." Ne ating buzele împreună . "O pasiune pentru profesorul meu sexy, care
se întâ mplă să fie și maestrul meu încrezut. Ș i bă rbatul pe care îl iubesc."
Nu contează dacă stau pe o toaletă , dacă sunt întinsă pe pianul lui sau dacă mă așez în poala
lui. Aceasta este lumea noastră secretă și are mai mult sens decâ t orice aspirație pe care mi-am
stabilit-o vreodată . Relația noastră nu este practică sau convenabilă . Ș i nu este doar fizică .
Avem nevoie unul de celă lalt, nu pentru că trupurile noastre se potrivesc atâ t de bine, ci pentru
că inimile noastre bat pe aceeași melodie, din același motiv.
"Spune-o", respiră el.
"Te iubesc." Nu sunt prima femeie care îi spune aceste cuvinte, dar mă voi asigura că voi fi
ultima. Îmi pieptă n degetele prin pă rul lui. "Genul de dragoste care nu se termină în tră dare."
Mâ inile lui se încleștează de șoldurile mele. "Nu se va termina deloc. Niciodată."
Mă să rută pasional, dureros, gura lui se mulează pe a mea ca și cum ar încerca să transmită
profunzimea cuvintelor sale. Mă să rută pâ nă câ nd vezica mea urlă din nou.
Ză bovind mai mult decâ t ar trebui, mă bagă în pat și umple noptiera cu mâ ncare și apă . Apoi
pă ră sește camera și se întoarce câ teva minute mai tâ rziu cu Schubert în brațe.
Mă ghemuiesc pe o parte, zâ mbind în ciuda disconfortului. "Te-ai gâ ndit la toate."
"Nu totul." Așezâ ndu-l pe Schubert lâ ngă mine, îl mâ ngâ ie pe pisicuț într-un toarce leneș de
mulțumire. "Nu am gă sit o modalitate de a sta acasă cu tine."
"Ați întâ rziat, domnule Marceaux. Ieșiți de aici."
Îmi apasă un să rut lung pe buze. "Tata are propriul cod pentru a intra, așa că ră mâ i aici sus.
Dormi puțin. Va veni în curâ nd."
Închid ochii și îl mâ ngâ i pe Schubert, încercâ nd să ignor nevoia iritantă de a face pipi din
nou. Îl simt pe Emeric plutind în pragul ușii pentru o clipă de tă cere înainte ca pașii lui să se
estompeze pe hol.
Bipul alarmei îmi spune că a armat-o. Trâ ntirea ușii îi punctează frustrarea de a pleca.
Somnul mă trage în câ teva minute. Este un fel de somn dezorientant și inconfortabil, care
mă face să sar între conștiință și visare. Minutele trec, sau poate orele, în timp ce mintea mea
reia tandrețea lui Emeric, în timp ce corpul meu mă imploră să -mi eliberez vezica.
La un moment dat, sistemul de alarmă sună cu treizeci de secunde de întâ rziere, ceea ce mă
face să deschid brusc ochii. Mă ridic cu forța și mă gră besc nebunește spre toaletă . După o mare
cantitate de ușurare curgă toare și de durere arză toare, mă dezbat să vâ nez o pereche de
pantaloni scurți. Cel puțin, ar trebui să -mi pun lenjerie intimă .
La naiba. Eu sunt bolnavă , el e doctor, iar dulapul e prea departe. Întinzâ nd tricoul pe
coapse, mă rostogolesc sub pă tură și aștept binecuvâ ntata livrare de medicamente.
Cred că am adormit. Schubert sare de pe pat, speriindu-mă într-o stare de amețeală
intermitentă , în timp ce încerc să înțeleg silueta din ușă .
Blugi albaștri. Tricou negru cu guler în V. Piele închisă la culoare. Brațe întă rite... Mă holbez
la tatuajul Destroy de pe gâ tul lui și mă sufoc.
 Oare visez? Ai un coșmar? Nu poate fi adevă rat. În sinea mea, îmi fac un control. Inima îmi
bate cu putere, plă mâ nii gâ fâ ie, gâ tul mi se strâ nge. Asta chiar se întâ mplă . Un spasm îmi
cutremură corpul.
Lorenzo se uită înapoi cu ochii mari. "Trebuia să fii la școală ."
Gheața îmi saturează venele în timp ce mă tâ ră sc înapoi, tâ râ nd cearșaful cu mine. "Trebuia
să fii în închisoare!"
El înclină capul și face un pas în cameră . "De unde știi despre asta?"
"Ce cauți aici? Ce vrei?" Cu respirații sacadate, bag o mâ nă sub pă tură și scormonesc. Unde
este telefonul meu? La naiba, știu că Emeric l-a lă sat chiar lâ ngă mine. Unde este? Unde este?
Se strecoară în cameră și se oprește în fața dulapului. Patul se află în centru, cu baia de
cealaltă parte a ușii. Ușa are o încuietoare. Îmi croiesc drum pe saltea în acea direcție.
Ț inâ ndu-și corpul înclinat spre mine, aruncă o privire în interiorul dulapului, privirea lui
josnică pă tâ nd tot ce privește. "Shane și cu mine am cercetat locul."
Shane...? Casing...? Mi se învâ rte capul în timp ce scotocesc pe ascuns printre pă turi. Unde e
nenorocitul ă la de telefon?
Ochii lui se fixează pe mâ inile mele tremurâ nde, iar eu îngheț. Nu vreau să -i dau niciun
motiv să mă atace.
Shane este în casă ? Au venit să -l jefuiască pe Emeric? Lorenzo a fost arestat pentru jaf, dar...
"Cum ai intrat?"
Îmi mut încet picioarele sub pă tură , sperâ nd să mă lovesc de telefon în timp ce mă apropii
subtil de marginea cea mai apropiată de baie.
Lorenzo își încrucișează brațele peste piept și mă studiază . "Cunosc aceste sisteme de
alarmă . Există un cod principal, precum și coduri atribuite fiecă rui utilizator. Shane l-a ghicit pe
al tă u la a treia încercare."
Data la care a murit tatăl meu. Inima îmi cedează.
El a spus "da". "Cea mai slabă verigă în securitate este întotdeauna omul."
O durere sufocantă îmi cuprinde pieptul. De ce se întâ mplă asta? Nu mai suport dacă mă
atinge din nou. Ce naiba am de gâ nd să fac?
Ochii mi se încețoșează de lacrimi. "Trebuie să pleci. Aștept o livrare din clipă în clipă ."
Se apropie. "Fratele tă u e afară , la pâ ndă ."
Ș i Shane nu știe că sunt acasă ? La naiba. La naiba. La naiba.
Mă apropii mai mult de margine, dezlegâ ndu-mi picioarele de pă turi.
Lorenzo se oprește la trei metri de pat, privindu-mă . "Să nu faci vreo prostie, Ivory. Ș tiu că
tipul de costum cu care te-ai încurcat este la școală . Mai avem câ teva ore pâ nă se întoarce
acasă ". Zâ mbetul lui formează o cră pă tură vicioasă de-a lungul feței sale. "Îmi datorezi luni de
zile."
Schimbâ ndu-și cursul, se îndreptă spre piciorul patului. Anticipâ nd fuga mea la baie? E mai
rapid, mai puternic. Dacă fug, mă va ajunge înaintea lui.
"Unde este seiful?", întreabă el în timp ce se învâ rte în jurul saltelei.
E în biroul lui Emeric și știu combinația. Dar el nu va accepta doar bani. Nu acum că m-a
vă zut. Îmi îndrept atenția spre dulap.
Îmi urmă rește privirea, corpul i se ră sucește, distras.
Pierd o jumă tate de secundă să scanez cearșafurile în că utarea telefonului înainte de a mă
da jos din pat și de a fugi ca dracu' în baie. Inima îmi bate cu putere, alunec prin ușă în timp ce
el mă urmă rește, strigâ nd "Ivory!".
 Pâ nă câ nd se trâ ntește ușa, sunt în hiperventilație. Am lovit încuietoarea. O lovesc din nou.
Ș i încă o dată . Apoi fac un pas înapoi, amețită , amețită , cu greață , luptâ nd să respir. Va rezista
cadrul ușii? Mulțumirea pare groasă și rezistentă . Dar îl va ține afară pe Lorenzo?
Nu pentru mult timp.
Pumnul lui bate în ușă . "Ivory! Deschide-o naibii!"
Mă învâ rt, scrutâ nd baia în că utarea unei scă pă ri, a unei arme, a unei arme de autoapă rare.
Fereastra în formă de semilună este prea înaltă , prea mică , prea incasabilă . Deschid sertarele și
dulapurile, că utâ nd ceva, orice.
Doamne, nu se poate întâ mpla așa ceva. Cum a ieșit din închisoare? De ce a vizat casa asta
nenorocită ?
Shane.
Nenorocitul ă la egoist știa că locuiesc cu Emeric. A fost plecat de trei luni. Mai mult decâ t
suficient timp ca să afle unde locuiesc. Sau poate că a știut tot timpul.
Bă taia puternică în ușă îmi întă rește stomacul. "Ivory, dacă nu deschizi nenorocita asta de
ușă , va trebui să facem asta pe calea cea mai grea."
Un fior mă cuprinde pe șira spină rii. Loviturile se opresc.
Ridic o periuță de dinți și o arunc în locul unei periuțe de pă r. Ce naiba să fac cu asta?
"Poftim, pisicuțo, pisicuțo", îi strigă Lorenzo, încet.
Periuța de pă r cade pe podea în timp ce tot sâ ngele din corpul meu se gră bește spre
picioarele mele. Nu, nu, nu, nu.
"Ieși afară , Schubert."
Vocea lui bolnă vicioasă și dulce și sunetele lui blâ nde de ademenire îmi ră sucesc stomacul
și îmi inundă ochii de lacrimi. Apoi fluieră , folosind același strigă t de pisică pe care mă aude de
ani de zile.
Totul în mine se încolă cește de groază . Zbor spre ușă și îmi apă s palmele pe ea. Fugi,
Schubert. Oh, Doamne, te rog, fugi.
Bă tă ile inimii îmi trec pe lâ ngă urechi, în timp ce tă cerea se strâ nge de partea cealaltă . Mă
uit în jos la mâ ner. Emeric m-ar biciui doar pentru că mă gâ ndesc să -l întorc. Dar Schubert...
Urletul lui lung și dureros pă trunde prin ușă și mă zdruncină pâ nă la os.
Un plâ ns îmi iese din gâ t și tremură turi violente îmi clatină picioarele. "Dă -i drumul!" Mâ na
îmi cade pe mâ nerul ușii, strâ ngâ ndu-l într-o strâ nsoare mortală . "Hai să vorbim despre asta.
Doar... te rog, lasă -l să plece."
Schubert scoate un alt țipă t ascuțit, de data aceasta mai puternic, mai frenetic.
Trag de ușă și mă împiedic afară , cu ochii că utâ nd frenetic.
Lorenzo își sprijină un umă r de peretele de lâ ngă baie, cu mâ na în jurul gâ tului lui Schubert,
în timp ce corpul pisicii se agită și se contorsionează de durere.
"Stop!" Mă arunc spre el, țipâ nd și tremurâ nd de isterie. "Îi faci ră u!"
Mă lovește cu piciorul în stomac, mă lasă fă ră suflu și mă aruncă pe podea. Mâ na lui se
strâ nge în jurul acelui gâ t micuț atâ t de tare încâ t spatele lui Schubert se arcuiește, cu picioarele
întinse și se zbate împotriva legă turii.
Mă ridic în picioare, frica mă sfâ șie în timp ce mă arunc din nou spre el.
"Te rog, dă -mi drumul. Te rog", mă tâ nguiesc incontrolabil, zgâ riindu-l de braț, incapabil să -
i înlă tur strâ nsoarea chinuitoare. "Nu poate să respire. Oh, Doamne, oprește-te!"
"În genunchi, cu fundul în aer."
 Fiecare mușchi din corpul meu se blochează de teroare, în timp ce gaura vulnerabilă din
spatele meu se strâ nge în chinul amintit. Nu pot. Nu acolo. Nu pot. Nu pot.
"Fă -o!", ră cnește el.
Capul meu se scutură singur, preluâ nd controlul ră spunsului meu. Vreau să fiu suficient de
puternic pentru a face tot ce este necesar pentru a-l elibera pe Schubert. Dar maxilarul îmi este
lipit, iar picioarele îmi sunt atâ t de înghețate încâ t nu le simt.
Întregul să u comportament se schimbă , se ră sucește și se încordează , iar expresia sa se
transformă din putredă și urâ tă în îngrozitor de rea. Îi vă d intenția venind cu o fracțiune de
secundă înainte de a se întâ mpla. Dar mă mișc prea încet, prea al naibii de slab pentru a-i
îndepă rta mâ na din jurul gâ tului lui Schubert, pentru a-i opri brațul să se balanseze, pentru a-l
împiedica pe iubitul meu pisoi să se izbească de perete.
Trupul flasc al lui Schubert cade pe podea, iar ceva din mine se rupe, se desprinde și se
zbâ rcește. Urechile mele îl aud cum se lovește de podeaua de lemn. Ochii mei urmă resc curbura
incomodă și nemișcată a coloanei sale vertebrale. Dar mintea mea refuză să o accepte. Nu e
mort. Nu e mort. Nu poate să moară.
Podeaua se ridică și se izbește de genunchii mei. Ț ip, dar am o palmă pe gură . Mă tâ ră sc și
mă întind, dar greutatea grea de pe spate mă imobilizează . Plâ ng, dar nu simt lacrimile.
Determinarea mă împinge, brațele mele se încordează pentru micul meu pisoi rupt, dorind să -l
țin în brațe. Are nevoie de mine să -l alint, să -l repar.
Dar capul lui e în unghi greșit. Ochii deschiși. Nu se mișcă . Privește, dar nu vede. Doamne, de
ce nu se mișcă ?
Partea să nă toasă a creierului meu știe. Dar o îngrop, concentrâ ndu-mi toate puterile pentru
a ajunge la el, disperată să îl scutur de trezire, să îi aud toarcerea, să îl vă d schimbâ nd acei ochi
care nu clipesc.
Pâ nă câ nd o apă sare de carne tare îmi sondează între picioare.
Întunericul mort și înfioră tor se așează pe simțurile mele. Amorțind mâ na de pe șoldul meu.
"Luminâ nd pieptul de pe spatele meu. Înă bușind sunetul respirațiilor înfometate.
"Scriabin", suspină m, cu degetele care se întind și se lovesc de pernuța moale a unei lă buțe
de pisică . "Scriabin."
Încă câ țiva centimetri și îl voi putea trage pe Schubert în brațe.
Presiunea puternică împotriva miezului meu se ajustează , realiniindu-se cu inelul de
mușchi din fundul meu. Îmi strâ ng ochii. A fi atent la corpul meu îmi va aduce o durere
agonizantă , așa că mă concentrez pe notele din capul meu, pe sonata disonantă , pe întunericul
ucigă tor în care îmi pot ține pisicuța.
Luptă, Ivory. Vocea lui Emeric îmi ră sună în minte. Luptă și învinge naibii.
Erecția se împinge împotriva barierei mele, arzâ ndu-mi terminațiile nervoase. Îmi ră sucesc
gâ tul și îmi înfig dinții în carnea bicepsului lui Lorenzo. Tare.
El mâ râ ie și își întinde brațul înapoi.
Chiar în momentul în care pumnul lui zboară spre mine, vocea frenetică a lui Shane ră sună
de undeva de jos. "Lorenzo! Omule, unde ești?"
Pumnul mă lovește în față .
OceanofPDF.com
Am oprit GTO-ul la poarta de acces și am introdus codul meu. Cu toți vecinii la muncă , strada
este pustie și liniștită . Nu-mi place liniștea. Îmi înțeapă instinctele de paranoia.
Fă ră îndoială că nervii mei sunt legați de pariul de a anula cursurile de după -amiază . Dar
cum tata a întâ rziat la clinică , am invocat o urgență de familie, consecințe să fie, și i-am luat
rețetele în drum spre casă .
Câ nd poarta se deschide, urmez aleea din spatele proprietă ții, întrebâ ndu-mă dacă Ivory
aude zgomotul motorului.
Am frâ nat brusc. Ce naiba...?
O Honda veche și neagră este parcată lâ ngă ușa din spate. Nefamiliară . Neocupată . Fă ră
etichete.
Stomacul mi se întă rește în gheață . Ivory.
Nu respir pâ nă nu sunt în casă . Alarma nu este armată.
Urmă toarea ră suflare nu vine decâ t câ nd ajung în bucă tă rie. Pași la etajul doi.
Alerg prin sufragerie, fiecare celulă din corpul meu fiind în hiperalert. Cine naiba e aici?
"Lorenzo, e pe alee!" O voce de bă rbat ră sună la etaj. "Unde ești?"
Shane. Mi se ră cește sâ ngele în timp ce alerg spre hol. A spus Lorenzo? Cum e posibil așa
ceva?
Lorenzo e în casa mea.
Cu Ivory.
Furia mă propulsează pe scă ri, fiecare pas fiind un adversar între mine și ea. Urc mai
repede, luâ nd două ... trei scă ri pe râ nd.
"Ce naiba?" Shane ră cnește din direcția dormitorului meu. "Dă -te naibii de pe ea!"
Nu! Oh, Iisuse, la naiba, nu! Urgența fuzionează în mușchii mei, împingâ ndu-mă mai repede,
mai tare, blocâ ndu-mi maxilarul. Nu o pot auzi. De ce nu o pot auzi?
Urc ultima treaptă , dar distanța ră masă parcă îmi forțează inima să îmi explodeze din piept.
Palierul este prea mare, holul prea lung. Sunt prea departe. N-ar fi trebuit să plec niciodată . Am
dezamă git-o, iar regretul meu e al naibii de mare. Tremur în disperarea mea de a ajunge la ea.
Urmă resc sunetele de strigă te care se ridică . Aproape am ajuns. Încă câ țiva pași. Mă gră besc
să trec prin ușă , concentrâ ndu-mi atenția asupra pă rții îndepă rtate a dormitorului.
Ivory stă nemișcat în tricoul meu. Are sâ nge pe buze. Expresia goală . Schubert în brațele ei.
Mort.
Pumnii lui Shane se încleștară . Ră nile de pe fața și brațul lui Lorenzo. Fermoarul lui deschis.
 Fiecare instantaneu de o milisecundă se înfige în mine cu o cruzime care îmi împiedică
pașii.
Nimeni nu mă observă .
Sunt în inferioritate numerică , neînarmat, și supraîncă rcat de furie. Tot ce e în mine mă
trage spre Ivory, dar mă împotrivesc, refuzâ nd să mă uit la ea sau să mă gâ ndesc la ea. Dacă o
fac, o să -mi pierd mințile.
Lipindu-mă de marginea camerei, mă apropii de ea. Ivory se află la câ țiva metri de
confruntarea dintre Shane și Lorenzo.
"Ai violat-o, nenorocitule?" Shane îi dă un pumn lui Lorenzo și îl ratează pe acesta care se
ferește de cap. "A spus adevă rul în tot acest timp?"
O intenție rece și letală se ră spâ ndește prin mine, drumețindu-mi respirația. Pumnii mei se
îndoaie pentru distrugere. Inima mi se întă rește pentru o moarte permanentă , irevocabilă . Voi
pune capă t la asta.
Impulsurile mele preiau controlul, mâ inile îmi coboară la centură și o smulg, în timp ce
veninul îmi curge prin vene.
Lorenzo își lă rgește poziția. "Omule. Uite ce mi-a fă cut la față ."
"Ai fost deasupra ei!" Shane îl atacă , cu brațele întinse.
Lorenzo se eschivează , îl prinde de talie și îl duce la podea cu o serie de pumni.
Mă apropii cu pași rapizi și tă cuți, strecurâ nd capă tul curelei prin cataramă . La un metru
depă rtare, stau în spatele lui Lorenzo. Shane se întinde pe spate, iar Lorenzo îngenunchează
deasupra lui. Sunt sigur că Shane mă vede, dar amâ ndoi dau pumni, blochează , mormă ie.
Îi îndes buclă cureaua peste capul lui Lorenzo și îmi țin nebunia cu ambii pumni.
Ochii lui Shane, roșii și indignați, se ciocnesc de ai mei. Lorenzo își întoarce gâ tul.
Strâ ng cureaua în jurul gâ tului lui Lorenzo, strâ ngâ nd capă tul cu toată puterea mâ niei mele.
Corpul lui se aruncă înapoi cu nemiluita tragere a mea, zvâ rcolindu-se pe podea, cu mâ inile
zgribulind la ștreang. Mă țin de el, tră gâ nd mai tare, alimentat de un scop ră u intenționat.
Shane se tâ ră ște spre trupul lui Lorenzo care se clatină și se uită la mine cu ochi să lbatici.
Cum o să mă lupt cu el în timp ce mă țin de centură ?
Cu un urlet de furie, își trâ ntește un genunchi pe pieptul prietenului să u, iar pumnii îi lovesc
fața lui Lorenzo. Mă clatin, uimit, și îmi reajustă strâ nsoarea, tră gâ nd cu putere de centură .
Greutatea lui Shane îl ține pe Lorenzo la podea în timp ce eu stau deasupra lor și strâ ng
garoul mai tare, mai strâ ns, imperativul brutal ca asta să se termine tă indu-mi respirația
șovă itoare.
Cu degetele încleștate în jurul pielii, mă întâ lnesc cu privirea maronie și sfă râ mată a lui
Ivory. Omor un om în fața ei, cu ră ceală , conștient și fă ră scuze. Nu mai există cale de întoarcere.
Picioarele îi susțin postura nemișcată . Mâ inile ei țin corpul mort al lui Schubert. Ochii ei
ră mâ n cu ai mei, dar ea nu este aici. Nu e cu mine.
Probabil că e mai bine așa, pentru că nu mă opresc pâ nă câ nd nenorocitul ă sta nu o mai
poate ră ni.
Telefonul din buzunarul meu vibrează cu un apel primit. La școală ? Pă rinții mei? Polițiștii
nenorociți care urmă resc o activitate suspectă ? La naiba!
Falca lui Lorenzo se întredeschise într-un țipă t tă cut. Sâ ngele îi mâ njește fața, ochii umflați,
tenul scă zâ ndu-i din roșu în albastru.
 Stau pe o parte, cu mâ inile amorțite în jurul curelei. De cealaltă parte a lui Lorenzo, Shane îl
presează de podea în timp ce corpul lui se zbate, picioarele lovindu-l, degetele zgâ riind pielea
din jurul gâ tului să u.
Strangularea este o cale de moarte extrem de lentă și chinuitoare. În acele minute
chinuitoare, enormitatea a ceea ce fac are timp să se strecoare sub pielea mea și să -mi sufoce
organele vitale. Mă țin tare cu reamintirea că responsabilitatea mea de a o proteja pe Ivory
prevalează asupra a orice altceva.
Lui Lorenzo îi cad degetele de la gâ t și, cu o mișcare bruscă a piciorului, pierde lupta.
E gata.
Shane se pră bușește în fund, mâ inile zburâ ndu-i la ceafă , cu gura atâ rnâ nd deschisă de
efort. Groază . Ș oc.
Adrenalina mă furnică prin membre în timp ce las cureaua și îmi apă s degetele tremurâ nde
pe Destroy umflat de pe gâ tul lui Lorenzo. Nu are puls. E o ironie în asta, ceva la care voi
contempla câ nd ră nile noastre nu vor mai fi crude.
Fac un pas înapoi și îmi scot haina, transpirâ nd în fața unor crize contradictorii de ușurare
și realitate.
Tocmai am ucis un om.
Un bă rbat care a intrat în casa mea.
Cine ne-a ucis pisica.
Care a încercat și poate a reușit să o violeze din nou pe Ivory.
Pentru că nu am fost aici.
Îmi arde pieptul, întreaga mea lume se rotește și se învâ rte spre ea. "Ivory?"
Pentru prima dată de câ nd am intrat, se mișcă . Doar ochii ei, mutâ ndu-i spre ai mei. Sâ ngele
îi stră bate nă rile, îi pă tează buzele și îi pă tează partea din față a tricoului.
Mi se ră sucește stomacul. Simt nevoia să iau pisica, să o îmbră țișez, să anulez distanța
dintre noi. Mă întind spre ea.
Se dă înapoi, brațele ei se strâ ng în jurul corpului atâ rnâ nd al lui Schubert.
Nu ești gata să -i dai drumul? Nu ești pregă tit să o ating?
Înțeleg, dar, la naiba, simt respingerea ei ca un pumn în inimă .
O privire aruncată lui Shane confirmă că este încă amețit, uitâ ndu-se la cadavru cu ochi
sticloși și neînchipuiți.
Buzunarul meu vibrează cu o alertă de SMS. La naiba. Oricine încearcă să dea de mine are o
sincronizare teribilă .
Îmi desfac cravata și o arunc. Apoi pă șesc în fața lui Ivory și îmi trec degetele peste
maxilarul ei. Ea nu reacționează , privirea ei distantă , nefocalizată . Câ nd îmi cobor mâ ngâ ierea
spre brațul din jurul lui Schubert, ea scoate un strigă t angoasat și se împiedică înapoi.
Bine. Nu o voi despă rți de pisică . "Vreau doar să știu că ești bine."
Comportamentul ei devine rece, detașat, cu excepția brațelor, care îl strâ ng mai tare pe
Schubert.
"M-am luptat cu el." Vocea ei este un metronom gă unos. "L-am mușcat. I-am zgâ riat fața."
"Bună fată ." Vreau atâ t de mult să o trag împotriva mea, dar dacă o fac, mă voi destră ma.
Trebuie să -mi pă strez calmul pâ nă câ nd mizeria asta va fi stă pâ nită . "A violat...?"
"Nu." O sclipire de viață se agită în adâ ncurile maronii noroioase ale ochilor ei. "Shane l-a
oprit."
 Fratele ei a avut un atac de vinovă ție? Un transplant brusc de inimă ? Un plan ascuns? La
naiba știe de ce a intervenit, dar la naiba, respir mai ușor știind că a fă cut-o.
Respirația șuieră toare a lui Shane devine tot mai puternică , mai frenetică , ochii lui
însâ ngerate privind risipa de viață care era Lorenzo. Poate că Shane nu este o amenințare în
acest moment, dar va fi dacă va fugi. Sincer, arată de parcă ar fi la câ teva secunde de o criză de
nervi.
Un alt text vine. Scot telefonul din buzunar, dar strigă tul gutural al lui Shane îmi atrage
atenția.
Își acoperă fața cu mâ inile, plâ ngâ nd ca un fă tă lă u nenorocit. "A fost cel mai bun prieten al
meu." Corpul lui se clatină . "Doamne, mi-a salvat viața și noi l-am omorâ t."
Îmi mențin o poziție impună toare deasupra lui, o poziție de putere. "L-am omorâ t pe
nenorocitul care ți-a violat sora timp de patru ani."
Închizâ ndu-și fă lcile, se uită în altă parte.
Ivory se uită fix la podea, cu o expresie goală . Este în stare de șoc. Dar este puternică ca
naiba. Nu mă îndoiesc că mă va bate din nou la cap câ t ai clipi.
Mă concentrez din nou asupra lui Shane și îmi oțelesc vocea cu autoritate. "Ești într-un
rahat mai mare decâ t mine."
Ochii i se ridică , lacrimile îi că deau pe față . "Cum așa? Amâ ndoi..."
"Legea castelului. În statul Louisiana, am dreptul de a mă apă ra pe mine și pe alții pe
proprietatea mea. Acest lucru include folosirea forței mortale împotriva intrușilor. Omucidere
justificată ." Îl ară t pe Ivory. "Am fost al naibii de justificat."
Problema este că , dacă sun la poliție, voi fi arestat pentru o altă infracțiune. Elevul meu de
liceu nu a fost doar în vizită la mine acasă în timp ce eu eram la muncă . Ea locuiește aici. Nu voi
putea să ascund asta. Nu cu Shane implicat. Dacă îl denunț, îmi va întoarce favoarea.
Am două opțiuni. Să chem autorită țile și să mă confrunt cu un proces publicitar între elev și
profesor care ar distruge nu numai viitorul meu, ci și pe cel al lui Ivory. Sau să mă ocup de
cadavru și să fac ca toate astea să dispară .
Cea de-a doua opțiune funcționează doar cu cooperarea lui Shane. Oricâ t de mult aș vrea să -
i îngrop fundul cu Lorenzo, suntem împreună în asta.
Îmi arunc o privire la telefon. Un apel pierdut și două mesaje de la detectivul meu
particular.

Smith: Gandara este liber.

Nu mai spune. Îmi ridic privirea spre Schubert în brațele lui Ivory, cu gâ tul atâ rnâ nd ciudat,
probabil rupt. Un nou val de furie mă stră bate.

Smith: Eliberat ieri. Informatorul meu tocmai m-a contactat. Avocatul a susținut
că tulburarea de stres post-traumatic este un motiv de apărare pentru nebunie. A
obținut un apel. Sentință redusă. Voi lua legătura cu el imediat ce voi afla unde se
află Gandara.

Lorenzo mai avea de executat un an din pedeapsă . Cel puțin acum nu mai trebuie să mă
îngrijorez de eliberarea lui.
 Scriu o confirmare de primire, pentru că asta aș face dacă nu aș sta deasupra unui cadavru.
Îl las pe detectivul particular să -l caute pe Lorenzo. E un risc, dar trebuie să vă d dacă
investigația lui îl duce înapoi la mine.
Privirea lui Shane se plimbă între telefonul din mâ na mea și ușă , ca și cum s-ar gâ ndi să
evadeze. "Nu poți suna la poliție, omule. L-am împiedicat să o violeze!" Vocea lui se ridică . "Mi-
am ucis cel mai bun prieten. Pentru ea."
"Taci naibii din gură ." Am apă sat pe trimiterea textului și mi-am înfipt privirea în a lui. "Ai
intrat prin efracție în casa mea. Ești complice la crimă . Dacă fugi, dau eu telefon. Dacă îmi dai
ceea ce vreau, asta ră mâ ne între noi trei."
El înghite. "Ce vrei?"
"Ră spunsuri. Cooperare." Arunc o mâ nă spre cadavru. În niciun caz nu pot să ridic singur
nenorocitul ă la mare. "Apoi te vei tâ rî înapoi în orice groapă ai fost în ultimele trei luni și nu te
vei mai întoarce niciodată ."
"Bine." El dă din cap, cu gâ tul încleștat și cu ochii schimonosiți. "Pot să fac asta."
Nu am încredere în el. Într-o lume perfectă , l-aș fi omorâ t pe Lorenzo fă ră ca altcineva să
afle despre asta. Doi martori sunt două riscuri prea multe. Ivory nu mă va tră da, dar orice ar ști
despre urmă torii mei pași ar putea să o incrimineze. Trebuie să o îndepă rtez de asta.
De asemenea, trebuie să o desprind de Schubert.
"Ivory." În timp ce aștept să se uite la mine, îmi amintesc motivul pentru care m-am gră bit
să ajung acasă . "Ai nevoie să mergi la baie?"
"I-" Își strâ nge pisica la gâ t, se uită în jos la picioarele goale, la podeaua de lâ ngă ușa de la
baie și din nou la picioarele ei. "S-ar putea să fi..." Bă rbia îi tremură . "Îmi pare ră u."
Pentru ce îți pare ră u? Că și-a eliberat vezica în timp ce se lupta cu un violator?
O prind de braț și o trag spre mine. "Sper că te-ai pișat pe el."
Mâ na ei mâ ngâ ie blana pisicii. "Ș i eu sper că da."
Îmi strecor brațul în jurul taliei ei, mutâ nd-o împotriva mea, cu Schubert între noi. Îmi trec
cealaltă mâ nă peste ochii lui, perlinâ ndu-i ochii închiși, mâ ngâ indu-i blana moale, lă sâ ndu-mă
să -i plâ ng moartea.
El a fost un dar de la tată l ei, mâ ngâ ierea ei atunci câ nd era speriată , prietenul ei atunci
câ nd nu avea pe nimeni. El a fost tot ce a avut ultima dată câ nd a pierdut pe cineva pe care îl
iubea. Acum mă are pe mine.
O țin în brațe pâ nă câ nd îi cad lacrimile și îi mâ ngâ i spatele în timp ce ea suspină în tă cere.
Tremuratul ei mă face să mă doară . Durerea ei o amplifică pe a mea.
Shane ne privește de la câ țiva metri depă rtare, cu ochii umezi și tulburi, cu zgomote
sugrumate în gâ t de parcă ar încerca să -și stă pâ nească plâ nsul. Poate că e vorba de vinovă ție.
Sper să se înece cu ea.
Mă aplec cu reticență pe spate. "E timpul să ne luă m ră mas bun."
Privirea de devastare de pe chipul ei frumos amenință să mă îngenuncheze.
Îmi întă resc poziția și îi fac un gest lui Shane. "Fratele tă u îl va lua pe Schubert."
Brațele ei se strâ ng în jurul pisicii în timp ce un plâ ns urcă din adâ ncul pieptului ei.
Îi legă n fața. "Îmi pare atâ t de ră u, Ivory. Aș da orice ca să fie mai ușor." Îi dau un să rut pe
frunte. "Îl vom îngropa în curtea din spate. O să construiesc un memorial acolo, orice vrei tu,
bine?"
Lacrimile îi curg pe obraji, amestecâ ndu-se cu sâ ngele de pe buze, în timp ce se uită fix la
pisică .
 Îi dau din cap lui Shane.
După câ teva strigă te de protest, ea își eliberează strâ nsoarea. Shane îngră mă dește trupul la
pieptul să u, cu fața că scată .
O întorc din drum, o conduc în baie și pregă tesc baia. "Mă întorc imediat."
Luâ nd un prosop, ies, închid ușa în urma mea și mă întâ lnesc cu ochii lui Shane. "Cine știe că
ești aici?"
El tresare. "Nimeni. Jur."
Promisiunea lui nu înseamnă nimic pentru mine.
"Ieși pe ușa din spate și ia medicamentele din GTO-ul meu. Parchează Honda în garaj. Vei
gă si o prelată și bandă adezivă acolo." Las prosopul lâ ngă cadavru. "Ia orice altceva de care am
putea avea nevoie."
Dacă avea de gâ nd să candideze, ar fi fă cut-o pâ nă acum. Dacă se ră zgâ ndește, nu voi putea
să -l opresc. Așa că îl las acolo cu pisica în brațe și sper că e mai deștept decâ t pare.
În baie, îi dau lui Ivory niște somnifere, îmi suflec mâ necile și, în liniște, o scald în
somnolență . Ură sc să o sedă m, dar nu vreau să o las trează și să se chinuie singură . Trebuie să
fie în comă pentru câ te ore este nevoie să se ocupe de cadavru.
Mă mă nâ ncă dorința de a-mi suna pă rinții. Mama ar putea sta cu ea câ t timp sunt plecat.
Dar să -i fac complici la eliminarea unui cadavru nu este o opțiune.
Câ nd un pumn bate în ușa de la baie, o parte din tensiunea de pe umerii mei se eliberează .
Mă uit în jos la Ivory, cu pielea roz de la că ldura apei și cu ochii acoperiți de oboseală . "Dacă
te las aici pentru câ teva minute, te vei îneca?".
Genele i se ridică , iar o urmă de zâ mbet mic îi atinge buzele. "Dacă nu încetezi să mai
plutești, s-ar putea să te înec."
Uite-o pe fata mea. O să rut pe frunte, pe nas, pe gură . Apoi mă îndrept spre ușă .
"Emeric?"
Mă întorc, pulsul îmi câ ntă la auzul vocii ei.
Își lă să capul înapoi pe pervaz. "Mulțumesc."
Mă îndoiesc că îmi mulțumește pentru un lucru anume. Recunoștința ei este întotdeauna
atotcuprinză toare. Doamne, o iubesc pe fata asta.
"Mă întorc imediat." Mă strecor afară și închid ușa.
Shane are deja cadavrul învelit în prelată și bandă adezivă . Mă tură prosopul pe podeaua de
lemn, cură țâ nd urina sau sâ ngele, cu o expresie incoloră și gravată în chinuri.
Pă șesc ală turi de el. "Ară ți de parcă ai mai fă cut asta înainte."
"Niciodată ."
Frică , șoc, repulsie... sunt atâ t de multe emoții copleșitoare în șoapta aceea, încâ t îl cred.
Cu cadavrul împachetat, îl tragem pe hol. Îl las la scă ri și mă întorc la Ivory.
Pâ nă câ nd o îmbrac, îi dau medicamentele și o bag în pat, doarme adâ nc sub greutatea
sedativelor.
La fiecare trecere prin cameră , verific podelele de lemn pentru sâ nge. Voi face o cură țenie
amă nunțită mai tâ rziu, dar, pentru un ochi neavizat, nu există niciun indiciu că aici a fost
comisă o crimă .
Mă schimb într-un Henley și blugi și îl gă sesc pe Shane stâ nd pe ultima treaptă , privind în
gol.
"Hai să termină m asta." Vocea mea îl face să tresară .
Câ teva minute mai tâ rziu, cadavrul este încă rcat în Honda din garaj.
 Îi dau lui Shane o lopată . "Unde e Schubert?"
O ia, privirea lui se înfige în portbagajul închis al mașinii. "Nu ar trebui să ne ocupă m mai
întâ i de asta?"
"La amurg." Mă îndrept spre holul care duce spre curtea din spate. "Trebuie să vorbim."
Afară , soarele se strecoară în spatele turnului monolitic al proprietă ții mele, estompâ nd
cerul în dungi de violet.
Înconjurat de stejari și de tufișuri înflorite, am așezat corpul lui Schubert pe jos și l-am
îndreptat pe Shane spre un loc lâ ngă banca de beton din gră dină . "Unde ai fost în ultimele trei
luni?"
Înfige lopata în mulci și începe să facă o gaură . "Nu în New Orleans."
Dacă insist, probabil că va minți în legă tură cu locația sa. A spus că a venit cu avionul. Poate
că asta va ajuta detectivul să îl urmă rească de data asta.
Mă așez pe bancă și îi privesc pă rul blond că zut, tenul palid și prostia care emană din ochii
lui terni. Greu de crezut că e rudă cu Ivory.
Cu o respirație adâ ncă , îmi sprijin coatele pe genunchii despă rțiți. "Spune-mi cum s-a
întâ mplat asta."
Lucrâ nd cu lopata prin pă mâ nt, spune încet, obosit: "Lorenzo m-a sunat ieri, mi-a spus că a
fost eliberat..." Se oprește, se uită la mine, ezitant. "A fost în închisoare pentru furt."
Ori își bate joc de mine, ori nu știe de implicarea mea în arestarea lui Lorenzo. Oricâ t de
prost ar fi, înclin spre a doua variantă . Înseamnă că nu a vrut să menționeze condamnarea
pentru jaf din alt motiv. Pot să ghicesc de ce.
Se întoarce la sarcina sa. "M-a sunat câ nd a ieșit, mi-a spus că și-a pierdut apartamentul și
că are nevoie de bani repede." El mai scoate cu lopata mai mult pă mâ nt, evitâ ndu-mi privirea.
"Îi datoram viața, așa că i-am oferit o soluție și am zburat acasă ca să -l ajut."
Mă uit la moșia mea în timp ce piesele se potrivesc încet. Shane trebuie să o fi urmă rit pe
Ivory înainte de a se apropia de ea în parcare. Dacă e așa, știa deja unde locuiește. Câ nd m-a
vă zut în acea seară și m-a recunoscut ca fiind tipul care l-a lovit, și-a dat seama de relația
noastră și cu cine locuiește ea. Programul nostru este evident, așa că a pariat pe presupunerea
că vom fi la școală .
"Ai venit aici să mă jefuiești." Mâ inile mele se strâ ng. "Cum ai intrat?"
Face o pauză , apoi își reia să patul. "I-am ghicit codul."
La naiba. Asta e o mare neglijență din partea mea.
Ș i atunci ce se întâ mplă ? Lorenzo a intrat singur în timp ce Shane a stat de pază ? Ea s-a
luptat cu el. Cumva, pisica a fost atrasă în asta. Nu-i voi cere aceste detalii lui Shane. Îmi va da o
explicație sinceră câ nd va fi pregă tită .
Se uită fix la pă mâ nt, cu vocea strâ nsă . "Ea nu trebuia să fie aici."
"Doar că ea a fost. Ce crezi că intenționa Lorenzo să -i facă după ce o viola? Ar fi lă sat-o în
viață ca să îl arate cu degetul după ce a jefuit locul?"
"Oh, Doamne." Își coboară capul, cu degetele înfă șurate atâ t de strâ ns în jurul mâ nerului
lopeții încâ t trebuie să îi taie circulația.
"Ș tii de ce te-am lovit în seara aceea?"
Se uită la pă mâ nt, cu nă rile în flă că ri.
"A venit la școală cu buza spartă ." Mi-am lă sat dezgustul să -mi prindă cuvintele.
Ochii i se închid, cu fața ciupită de durere.
 Gă sesc un fel de confort bolnav în vina lui. "Un frate ar trebui să -și protejeze sora. Să se
opună bă tă ușilor pentru ea. Să treacă prin foc pentru ea."
Se sprijină pe lopată ca pe o câ rjă , tot corpul îi tremură . "Am dat-o în bară , bine?" Dă drumul
la mâ ner și își freacă mâ inile peste cap, cu ochii înnegurați de angoasă . "A încercat să -mi spună
ani de zile, dar nu am ascultat. Eram atâ t de... supărat pe ea. În legă tură cu chestia cu școala și
cu relația ei cu tata. Apoi iat-o aici, tră ind în acest conac imens..."
Nu cred că vorbește pentru binele meu și mă doare-n cot de justifică rile lui. Vreau doar să
știu dacă va fi o amenințare continuă pentru Ivory.
Ridicâ ndu-mă de pe bancă , iau lopata și sap. "Deci, apelul lui Lorenzo ți-a dat ideea de a lua
de la ea. Cu experiența lui în jafuri, ai profitat de ocazia de a-i fura o parte din fericirea ei pentru
tine."
Își lă să brațele pe lâ ngă corp și se uită fix la casă , cu vocea lui ca o șoaptă ră gușită . "Da."
Așez pisica în groapă , înghit un nod de tristețe și întorc pă mâ ntul. "Ar trebui să te îngrop pe
tine în loc de Schubert."
O încruntare îi conturează fața, ochii lui ignoranți luminâ ndu-se cu convingere. "Îți promit
că nu-i voi mai face probleme. La naiba, o să -mi petrec restul vieții mele nenorocite stâ nd
departe de ea. E singurul lucru pe care i-l pot oferi."
Voi avea un detectiv particular pe statul meu de plată pentru tot restul vieții ei, ca să mă
asigur de asta. "E timpul să ne ocupă m de celă lalt lucru."
"Da." Își ridică bă rbia, privind spre cerul care se întuneca la orizontul de est. "Ș tiu un loc."
OceanofPDF.com
În momentul în care mă trezesc, mușchii mi se încordează în amintirea evenimentelor din ziua
respectivă . O lampă slabă stră lucește în penumbra dormitorului, aruncâ nd umbre peste
expresia posacă a fratelui meu, care stă tolă nit pe un scaun de lâ ngă pat. Este tulbură tor să -l
vă d în această casă , într-un loc care a reprezentat întotdeauna siguranța, fericirea și dragostea.
Dar nu sunt speriată . Emeric l-ar ucide înainte de a-i permite să fie din nou singur cu mine.
Îmi mut atenția pe lungimea saltelei și gă sesc devotament vigilent în ochii de un albastru
stră lucitor. Inima mea zumză ie.
Emeric mi-a spus odată că , dacă cineva m-ar atinge, reacția lui ar fi criminală . Este un om de
cuvâ nt. Lorenzo a plecat. Mort. Nu mă mai poate ră ni. Încă mă simt greu de suportat din cauza
șocului, mă doare pe dină untru pierderea lui Schubert și mă încolțește îngrijorarea că Emeric
și-a riscat atâ t de drastic viitorul pentru a mă proteja. Dar vom trece prin asta împreună ,
indiferent de situație.
Așezâ ndu-se pe pat lâ ngă picioarele mele, își trasează o mâ nă de-a lungul conturului
piciorului meu în pă turi. Fața lui cizelată este netezită într-o mimică calmă încadrată în
epuizare. Pă rul să u negru îi crește în țepi într-un haos de perfecțiune, iar un Henley gri oțel i se
întinde pe umeri, accentuâ ndu-i tă ria gâ tului. Își riscă acel gâ t pentru mine în mod repetat, iar
astă zi nu a fost diferit.
Zâ mbetul meu recunoscă tor vine ușor. "De câ t timp am fost inconștient?"
Își mișcă maxilarul, strivind guma din gură . "Ș ase ore."
Sunt conștient că a petrecut acel timp ocupâ ndu-se de cadavrul lui Lorenzo. Ce a fă cut cu el?
Sclipirea din privirea lui îmi spune că anticipează întrebarea, dar există și o stră lucire dură . Nu
are de gâ nd să -mi spună .
Nu vreau ca el să poarte singur această povară , dar ar fi important pentru el să mă țină
izolată de detalii. Dacă l-aș împinge în această privință , nu ar face decâ t să -l fac frustrat și
conflictual.
Pot să fiu rațional în privința acestui lucru.
Mâ na lui se mută peste îndoitura genunchiului meu, degetul lui mare mâ ngâ indu-se pe
cuvertură . "Fratele tă u pleacă ." Se uită la Shane și își înă sprește vocea. "De data asta, pentru
totdeauna."
Ră suflâ nd ușurată , mă uit la ce am pe mine - încă un tricou de-al lui Emeric. Nu am chiloți.
Mă mut să mă așez lâ ngă că pă tâ iul patului, tră gâ nd cu mine pă tura, și mă întâ lnesc cu ochii lui
Shane.
 Se apropie de marginea scaunului și-și frecă palmele de blugi, urmă rind mișcarea. "E cam
tâ rziu, dar o spun oricum." Se uită la mine. "Îmi pare ră u."
Două cuvinte nu șterg ani de abuzuri și rahaturi. Cu toate acestea, acțiunile lui de astă zi,
faptul că m-a ales pe mine în locul lui Lorenzo, au lovit puternic și adevă rat, spă rgâ nd bariera
urâ tă dintre noi.
O fractură nu dă râ mă un zid. Dar lasă în urmă un punct slab prețios, care va fi mereu acolo.
Ori de câ te ori mă voi gâ ndi la el, voi simți acea fractură și mi-o voi aminti cu drag.
Emeric ne studiază interacțiunea, cu o expresie neutră , mâ ngâ ierile lui ză bovind pe glezna
mea.
Shane ridică o mâ nă și o întinde pe a mea, fă câ nd o ezitare ciudată în spațiul care ne
desparte înainte de a ne prinde degetele.
Zâ mbește trist, îmi strâ nge mâ na și îmi șoptește: "Du-te dracului, Ivory".
Mă strâ ng înapoi. "Să ai o viață frumoasă , Shane."
Își retrage mâ na, apoi privirea și iese pe ușă fă ră să se uite înapoi.
Un junghi de pierdere îmi strâ nge pieptul. Dorința de a-l opri îmi încordează picioarele.
Dar a intrat în casa lui Emeric. M-a bă tut ani de zile. Nu mai sunt o victimă . Cu aceste
amintiri, l-am lă sat să plece.
Emeric îl urmează afară . Câ nd se întoarce câ teva minute mai tâ rziu, se dezbracă , alunecă în
pat în spatele meu și își curbează corpul în jurul corpului meu. Mă delectez cu că ldura pielii lui
și ne împletesc picioarele, topindu-mă pe pieptul lui cu un oftat.
În loc să -mi ceară să vorbesc, să mă nâ nc sau să -mi iau medicamentele, își atinge cu gura
umă rul, apoi gâ tul și maxilarul. Câ nd mă întorc în brațele lui, îmi desparte buzele și își afundă
limba pentru a aluneca pe a mea. Mă runtaiele de pe bă rbie îl freacă ușor. Scorțișoara îi
parfumează respirația, buzele lui sunt o presiune fermă de senzualitate.
Gura lui este cel mai bun loc în care să te pierzi.
Cu mâ na pe acele crestă turi sexy din talia lui, ciupesc, ling și gust, fă ră să mă gră besc,
urmâ ndu-i exemplul. Este un să rut fă ră așteptă ri, o îmbinare a buzelor doar pentru confortul
conexiunii.
Pă stră m această dispoziție blâ ndă pentru tot restul serii.
Dimineața urmă toare începe cu o ceartă .
El spune că nu mergem la școală . Poate să facă ce vrea el. Eu mă duc. El crede că am nevoie
de odihnă și refuză să mă lase singură acasă . E vineri. Mă pot odihni în weekend. Dacă mai
lipsim amâ ndoi încă o zi, am putea la fel de bine să ne anunță m relația prin interfon.
Ne-am certat timp de o oră . Am câ știgat. Se dovedește a fi o zi fă ră evenimente. Ș i inutilă .
Concentrarea mea e de rahat. Emeric s-ar putea să fi avut dreptate în legă tură cu un lucru. Am
nevoie de odihnă - de genul mental.
Pâ nă sâ mbă tă după -amiază , locul dureros de pe stomac unde m-a lovit Lorenzo a că pă tat o
nuanță violentă de violet. Groaza lui Emeric vă zâ nd-o este imboldul pentru inevitabila noastră
conversație.
Ne scufundă m în cadă , cu spatele pe pieptul lui și picioarele lui pe ale mele. În timp ce îi
povestesc ce s-a întâ mplat, el îmi învâ rte să punul pe piele, iar degetele lui mă masează și mă
liniștesc. Îi dau fiecare detaliu mă runt, cu vocea mea puternică la început. Câ nd îi povestesc
despre încercarea mea fă ră creier de a folosi cuvâ ntul meu de siguranță , corpul lui se
transformă în piatră sub mine. Vocea mea se clatină de acolo. În momentul în care îmi amintesc
acele ultime momente cu trupul lui Schubert în brațele mele, mă pră bușesc împotriva lui.
 Mă doare. Acest mic ghem de blană a fost o parte esențială a vieții mele și mă doare absența
lui. Dar nu sunt distrusă . Nu așa cum am fost câ nd mi-am pierdut tată l. E mai ușor de data asta.
Simt asta în fiecare atingere și privire pe care mi-o dă Emeric, acel sprijin atâ t de necesar al
unei alte persoane care mă susține în momentele în care mă lupt să stau pe picioarele mele.
În acea noapte, sforă ie încet în spatele meu, cu pieptul lui lipit de spatele meu, cu membrele
noastre încâ lcite, cu trupurile aliniate. Nu pot să mă ală tur lui în somn, mintea mea fiind prea
agitată , gâ ndindu-mă la reacția lui la folosirea cuvâ ntului meu cu Lorenzo.
Nimic nu s-a schimbat între mine și Emeric. Nu am mai fă cut sex din acea zi, dar am avut o
infecție la vezica urinară . Privirile lui prelungite încă mă fac să toarce. Să rută rile lui îmi
încolă cesc degetele de la picioare. Ceea ce nu știu este cum voi reacționa atunci câ nd mă va
lega, câ nd mă va strâ nge de gâ t sau câ nd va ridica cureaua. Am încredere în el, fă ră echivoc. Dar
am încredere într-un cuvâ nt - orice cuvâ nt - îndeajuns de mult pentru a-l folosi din nou?
Înainte de a-l cunoaște, sonata lui Scriabin era o masă neagră în mintea mea, locul în care
mă duceam atunci câ nd se întâ mplau lucruri îngrozitoare cu corpul meu.
În ultimele cinci luni, aceste note întunecate au devenit sinonime cu Emeric și cu siguranța
pe care mi-o oferă . Am stricat-o folosindu-l cu bă rbatul nepotrivit?
Câ nt sonata în minte, dar nu o simt. Trebuie să o aud.
Ieșind pe furiș de sub greutatea grea a brațelor lui, îi ascult respirațiile regulate, apoi mă
îndrept în vâ rful picioarelor spre camera de muzică .
Cu ușa închisă , camera ar trebui să fie izolată fonic. Mă așez în spatele pianului, absorbind
liniștea și limpezindu-mi mintea. După câ teva respirații liniștitoare, îmi trec degetele peste
clape și încep ușor Sonata nr. 9 de Scriabin.
La început este dură , melodia se izbește de cameră într-un ritm dezordonat. Dar continui,
transformâ ndu-mi interpretarea din straniu și nevrotic în ceva mai nebulos și meditativ. Sonata
plutește în jurul meu într-un nor de note. Mintea mea o absoarbe, o reflectă .
Se simte în siguranță . Genul de siguranță care mă învă luie în cele mai întunecate momente.
Asta face acum, topind camera, încețoșâ ndu-mi spațiul de gâ ndire și scufundâ ndu-mă în
disonanță .
Doar că , dintr-o dată , nu mai am chef să -l joc. Îmi odihnesc mâ inile în poală . Sonata este un
loc în care să mă duc, un cuvâ nt pe care să -l spun, atunci câ nd mi-am atins limita. Dar oare îmi
place? Nu prea. Nu mă ... emoționează .
Vreau să încerc ceva diferit. Ceva dincolo de Chopin, Rachmaninov și Debussy.
Atenția mi se îndreaptă spre ușă și tresar.
Emeric se sprijină de cadru, cu brațele relaxate în lateral, cu telefonul într-o mâ nă . În
ultimele două zile a comunicat în permanență cu detectivul să u particular. Probabil că îl
urmă rește pe Shane. Poate și ceva care îl implică pe Lorenzo. Nu-mi spune, iar eu nu-l întreb.
Pantalonii negri de pijama se așează seducă tor de jos pe șoldurile sale ascuțite, V-ul
abdomenului să u ară tâ nd ca o să geată spre umflă tura moale de sub bumbac.
Ridic o sprâ nceană . "De câ t timp ești acolo?"
"Te-am urmă rit." Sprâ ncenele lui se coborâ ră , ochii lui întunecați, bâ ntuiți. "Ai câ ntat
Scriabin."
"Da, trebuia să știu." Mă uit la tastatură . "Nu-mi va fi teamă să spun nu. Cu vorba." Mă întorc
la el. "Ai încredere în mine că îl voi folosi."
Se îndreaptă , studiindu-mă cu atenție. "Fii sigură , Ivory."
"Sunt sigur. Este în siguranță ." Îmi strâ mb nasul. "Ș i cam plictisitor."
 Ochii i se aprind. "Sunt intrigat." Se îndreaptă spre mine. "Spune-mi un câ ntec care să nu fie
plictisitor."
Ticăitul ceasului tău. Armonia respirațiilor tale. Ritmul inimii tale. Notele pe care le simt ori
de câte ori ești aproape. "'Te voi urma în întuneric.'"
Se oprește în spatele meu și își pune telefonul pe banca de lâ ngă șoldul meu. "Death Cab for
Cutie?"
Dau din cap.
"Interesantă alegere." Îmi dă pă rul la o parte și își trasează articulațiile degetelor de-a
lungul liniei gâ tului meu. "Joacă -l."
"Nu am foaia muzicală ."
"Nu ai nevoie de ea." Buzele lui îi ating traseul degetului, respirația lui îmi mâ ngâ ie urechea.
"Îl ai pe cel mai mare profesor din lume."
Mă cutremur. "Atâ t de încrezut."
Îmi dă o mușcă tură de avertisment în gâ t și face un pas înapoi. "Ridică -ți brațele."
O fac, amintindu-mi de cuvintele lui din noaptea în care i-am supt-o în teatrul Le Moyne.
Te vreau goală, stând la pianul meu și mișcându-ți șoldurile ca și cum ai face sex cu notele.
Îmi trage tricoul peste cap și îl lasă să cadă , lă sâ ndu-mă complet goală sub privirea lui. Cu
mâ inile pe talia mea, mă ridică , îmi ia locul și mă poziționează în poala lui, cu fața la tastatură .
Acest lucru este diferit. Sunt un pic mai sus, dar câ nd brațele lui mă cuprind și mâ inile lui le
ghidează pe ale mele spre taste, îmi relaxez greutatea pe coapsele lui puternice. Genunchii
împreună între ai lui, tremur de neră bdare.
Își pune melodia pe telefon și o așează pe bancă . În ră stimpul urmă tor, aranjamentul
inspirat de muzică și versurile se scurg din difuzor. Mâ inile lui se mișcă sub ale mele și mă
ghidează prin complexitatea simplă a acordurilor.
Mi-am întins degetele prin spațiile dintre ale lui. Mâ inile mele sunt mai mici, mai osoase și
cu pielea mai închisă la culoare, dar se mulează în jurul mâ inilor lui în mod rafinat, ca și cum
mâ inile noastre sunt menite să fie unite în acest fel, pentru a ne ține unul de celă lalt, pentru a
crea muzică împreună .
Mă bâ jbâ i, mă simt frustrat de incapacitatea mea de a mă descurca. Pot să recreez piese
clasice fă ră partituri, doar pe cele pe care le-am câ ntat de un miliard de ori. Cum reușește el să
scoată note misterioase din aer fă ră să fie ghidat vizual? E o nebunie. Ș i genial.
"Ascultă ." Își plimbă gura pe ceafa mea. "Simte-o."
Închid ochii și mă concentrez pe ritmuri, pe alunecarea degetelor lui, pe legă narea și
flexarea mușchilor lui încordați în jurul meu. Respirația lui pe gâ tul meu și spasmele din
picioarele lui fac să fie mai ușor să -i prezic mișcă rile și ritmurile. Nu simt doar muzica. Îl simt
pe el în timp ce vocea ne conduce prin fiecare mă sură , zugră vind imagini pasionale despre frica
care este inima iubirii.
Nu știu de câ te ori repetă câ ntecul. Mă pierd în brațele lui și în sensul versurilor. Dragostea
noastră este riscantă , aventuroasă și reală . Este oare întemeiată pe frică ? Poate, dar este o
teamă respectuoasă , pentru că dragostea noastră este atotputernică și puternică .
Pielea întinsă de pe pieptul lui se freacă de spatele meu gol, frecarea fiind erotic de plă cută ,
corpul lui fiind un conductor de că ldură și sunet senzual. Îmi rostogolesc șoldurile împotriva
șoldurilor lui, eliberată de nuditatea mea, legă nâ ndu-mă în ritmul muzicii și futând notele.
 El geme, un hohot seducă tor, iar una dintre mâ inile lui alunecă de sub a mea. Eu port
melodia, lipsindu-mi cheile, dar țin pasul în timp ce el își plimbă degetele pe coapsa mea, de-a
lungul coastelor mele și în jurul sfâ rcului meu.
Oftez în timp ce scula lui se umflă sub fundul meu.
Cealaltă mâ nă îi alunecă de pe tastatură pentru a se ală tura primei, iar pulsul meu se
accelerează . Degetele lui se plimbă flă mâ nde în jurul sâ nilor mei, în sus și în jos pe picioare, pe
brațe, revenind mereu la pieptul meu. Câ nd buzele lui cad pe gâ tul meu, mâ inile mele se clatină ,
stricâ nd melodia, dar nu-mi pasă . Zdră ngă nește un câ ntec mai bun, câ ntecul nostru, setat pe
ritmul respirațiilor și al bă tă ilor inimilor noastre.
În plus, erecția lui e foarte deranjantă , fixată sub mine și plină de sâ nge. Vreau să -l scot din
pantaloni și să alunec pe lungimea aceea tare în timp ce continui să mă joc.
Mi-am desfă cut picioarele, agă țâ ndu-le peste ale lui, mâ inile mele împletind două mă suri ale
câ ntecului. "Emeric."
Limba lui îmi urmă rește coaja urechii, degetele lui se scufundă între coapsele mele,
sondâ ndu-mi, rostogolindu-mi clitorisul și afundâ ndu-se în pă să rica mea. "Atâ t de umedă
pentru mine."
Gâ fâ ind, renunț la tastatură și mă prind de coapsele lui care se îndoaie între ale mele.
Împingerile diabolice ale degetelor sale îmi arcuiesc spatele, mă fac să gem și mă propulsează
într-un crescendo clocotitor de poftă .
Îl trag de pantalonii de pijama. "Scoate-i pe ă știa. Am nevoie de tine."
Înregistrarea de pe telefon se termină , tă cerea bruscă amplificâ nd corul respirațiilor
noastre grele.
Îmi ciupește clitorisul cu o presiune foarte mare, tră gâ nd o plă cere dureroasă prin tot
corpul meu. Lucrâ nd cu ambele mâ ini între picioarele mele, mă plesnește și mă mâ ngâ ie, îmi dă
cu palma și se scufundă înă untru. Fie că este nemilos sau blâ nd, dâ nd sau luâ nd, fiecare
atingere este o declarație de angajament total.
Cu un braț în jurul taliei mele, îmi ridică șoldurile și își împinge pantalonii pe podea, dâ ndu-
i la o parte. Tremur câ nd mă coboară pe penisul lui și mă împinge înă untru. Este tare și
persistent, gros și agresiv, degetele lui se înfige în șoldurile mele și controlează cu o încredere
puternică alunecarea în sus și în jos a corpului meu.
Mă agă ț de antebrațele lui puternice și mă agă ț de el, cu capul pe umă rul lui și cu mușchii
mei interiori care se mișcă în spasme la fiecare împingere. Alunecarea adâ ncă a oțelului
fierbinte îmi întinde pă să rica și mă umple. Trupul meu câ ntă pentru el cu fiecare bă taie pulsâ nd
între picioarele mele, tră gâ ndu-l înă untru, strâ ngâ ndu-l și ținâ ndu-l acolo. Locul lui este în
mine, cu mine.
"Atâ t de strâ ns." Își lovește șoldurile. "Curge peste tot pe mine." El mâ râ ie, degetele lui se
strâ ng pe șoldurile mele. "Îmi place pă să rica ta fierbinte."
Îmi place gura lui murdară .
Se strâ nge pe mine în cercuri strâ nse, cu timbrul să u grav și aspru. "Câ ntă câ ntecul."
Acum? Fă ră înregistrare? Chiar dacă m-aș fi concentrat total, m-aș fi chinuit. Dar în timp ce
mi-o trage? Nici vorbă .
Îmi întorc gâ tul ca să mă uit la el. Mâ na lui se cufundă în pă rul meu, smulgâ ndu-mi capul
înainte și înclinâ ndu-l într-o parte. Zgâ rietura dinților lui pe umă rul meu mă face să tresar.
Mușcă tura nenorocită care urmează îmi smulge un țipă t din gâ t.
 Arsura înțepă toare îmi pă trunde în mușchi, încă rcâ ndu-se și rostogolindu-se ca o
electricitate lichidă . Sfinte Sisoe, asta o să lase o urmă .
Îmi înfig unghiile în antebrațele lui tari ca piatra. "Ești un animal."
Râ de, mă ridică pâ nă la capă t de pe scula lui și își trâ ntește mâ na pe fundul meu. Cu un
țipă t, cad în față și mă prind de pian, cu degetele împră știate pe clape.
Omul știe exact cum să obțină ceea ce vrea.
Mă trage înapoi în jos, împingâ ndu-mă înă untru cu o forță care îmi aduce lacrimi în ochi.
Este o durere fericită , copleșitoare, genul de durere care stimulează mintea, trezește trupul și
cutremură sufletul.
El mă rește senzația, rostogolindu-se în împingeri tandre, asigurâ ndu-se că simt fiecare
centimetru gros de el tâ râ ndu-se de-a lungul pereților mei sensibili.
"Câ ntă melodia, Ivory." Îmi ciupește umă rul, iar mâ na lui se ridică pentru a-mi fră mâ nta
sâ nul.
Cu lovituri concentrate, mă lansez în pă rțile pe care mi le amintesc, fă câ nd bucle mentale
prin acorduri și lă sâ ndu-mi degetele să mă urmeze.
Mă să rută pe gâ t, gustâ ndu-mi pielea, iar trupurile noastre se legă nau și tremurau
împreună , în timp ce muzica ne ademenește într-un dans languros. Mi-o trage încet, senzual.
Mișcarea șoldurilor noastre se unduiește în sincron cu degetele mele pe clape, în timp ce
sunetele iubirii noastre fredonează un ritm pasional.
Noi suntem câ ntecul de dragoste suprem.
Vâ rful limbii lui îmi înconjoară lobul urechii. "Vino."
Corpul meu se supune instantaneu și gem prin unda viguroasă a plă cerii, strâ ngâ ndu-mă în
jurul lungimii lui, degetele mele apă sâ nd clape fă ră țintă .
"Ivory." El geme, ținâ ndu-mi șoldurile împotriva lui în timp ce pulsul fierbinte al penisului
să u se umflă în mine, marcâ ndu-mă , revendicâ ndu-mă .
Îmi ră sucesc gâ tul ca să -l privesc în chinurile plă cerii sale.
Aerul îmi iese din plă mâ ni la vederea pupilelor sale dilatate, înconjurate de vâ rtejuri de foc
albastru intens și frumos. Obișnuiam să -i ură sc ochii, incapabilă să -mi imaginez blâ ndețea sau
siguranța în acele adâ ncuri cristaline. M-am înșelat atâ t de mult. Aceasta este singura priveliște
pe care mi-o doresc, câ nd mă trezesc, câ nd adorm și în toate secundele dintre ele.
Mă ridic de pe el și mă învâ rt rapid pentru a mă așeza în poala lui, alunecâ nd înapoi pe scula
lui. Să rutul care urmează este o că utare reciprocă a buzelor, întâ lnită în spațiul dintre noi și
provocată de o nevoie comună de a ne conecta în toate felurile.
El este pentru mine. Zenitul fericirii mele. Toate drumurile, oricâ t de primejdioase și
sinuoase, duc la acest om, profesorul meu, muzica sufletului meu.
Vreau să merg la Leopold pentru a învă ța de la cei mai buni dintre cei mai buni, dar iată -mă
aici, stâ nd pe cocoașa unuia dintre cei mai stră luciți absolvenți ai lor. Fie că e vorba de noroc
prostesc sau de un fel de destin magic care m-a adus aici, nu-l voi irosi.
Înclinâ ndu-mă pe spate, îi încadrez fața sculptată cu mâ inile mele. "Învață -mă cum să mă
joc."
"Domnișoara Westbrook." Buzele lui formează o linie fermă . "Eu predau..."
"Nu." Să rut gura aia tare, pentru că , serios, e prea sexy ca să o ignor. "Învață -mă așa cum ai
fă cut-o în seara asta. Fă ră teorie muzicală clasică și că rți tehnice. Vreau să câ nt... orice vreau să
câ nt."
 Un zâ mbet foarte masculin îi stră punge buzele, iar scula lui se smucește în mine. "Întoarce-
te. Mâ inile pe chei."
Ș i așa mai departe. În urmă toarele câ teva să ptă mâ ni, mă învață cum să câ nt orice melodie
rock sau pop care se potrivește cu starea mea de spirit, în timp ce mă ține în brațe, mă atinge,
mă să rută și mi-o trage.
Unele câ ntece sunt mai grele decâ t altele. Toate mă provoacă . Nu folosesc partituri, dar nici
nu am nevoie de ele. Nu cu degetele lui sub ale mele, care îmi arată , și cu vocea lui la ureche,
care mă instruiește.
Stă pâ nirea muzicii moderne nu mă va ajuta să intru la Leopold, dar mă expune la o lume
întreagă de compozitori în afara să lilor de clasă și a manualelor. Îmi descopă r o pasiune pentru
îmbinarea capodoperelor clasice cu hiturile din top 40. Este ceva legat de originalitatea și
distincția de a pune propria mea turnură pe muzică . Aceasta atinge o notă luminoasă , care
respiră în mine.
Desigur, entuziasmul lui Emeric în a mă învă ța și a mă disciplina nu este o surpriză . Îi place
să facă asta, mai ales câ nd greșesc. Doamne, omul ă sta adoră să mă plesnească la fund. Dar
încurajă rile lui nesfâ rșite sunt cele care îmi amintesc de ce sunt atâ t de îndră gostită , profund,
nebunește de el.
A optsprezecea mea aniversare cade în ultima vineri din aprilie. În acea dimineață , mă
trezesc cu el că lare pe șoldurile mele, cu mâ inile plantate de o parte și de alta a capului meu și
cu ochii albaștri umplâ ndu-mi orizontul. Perfect.
Își pune fața în fața mea, cu o expresie serioasă . "Am să -ți pun câ teva întrebă ri, dar înainte
de a ră spunde... - Scoate-mă din ecuație. Eu merg acolo unde mergi tu. Ră mâ nem împreună ,
indiferent ce se întâ mplă ."
Okaaay. Dau din cap.
Îmi cercetează fața. "Vrei să mergi la Leopold?"
"Bineînțeles." Îmi ridic sprâ ncenele. "Ce altceva aș putea face cu viața mea?".
"Tot ce vrei." Mă să rută , vocea lui fiind un tempo mă tă sos de note. "Ce vrea Ivory
Westbrook?"
Ei bine, asta e ușor. "Vreau să câ nt la pian, cu tine în centrul scenei, lâ ngă mine."
El zâ mbește, evident că îi place acest ră spuns. "Cum veți ajunge acolo?"
Hmmm. Este o întrebare capcană ? Întotdeauna am crezut că o pregă tire riguroasă ,
perseverența și prestigiul mă vor ajuta să -mi ating visul. Nu este Leopold cel mai bun mod de a
obține aceste lucruri?
Îmi strâ ng buzele. "Nu știu."
Întinde mâ na după ceva deasupra capului meu și îmi întinde... un bilet de avion? "Hai să
află m."
OceanofPDF.com
Sâ mbă tă dimineața, nu vom zbura din New Orleans. Conduc Ivory la o oră și jumă tate distanță
pentru a prinde un avion din Baton Rouge. Un oraș în care nu cunosc pe nimeni. Dar în timp ce
mergem prin aeroport - fă ră să ne atingem - sunt suspicios ca naiba de fiecare persoană care își
aruncă ochii în direcția noastră . Mă cunosc? Sunt afiliați cu Le Moyne? Aș putea explica
că lă toria noastră ca fiind o că lă torie de afaceri pentru școală , dar asta nu mă împiedică să nu-mi
tremure pielea de paranoia.
Câ nd coborâ m din avion la destinație, mă las în sfâ rșit să mă relaxez.
Ivory stă lâ ngă mine în limuzină , cu ochii care se uită peste tot, cu o expresie fascinantă de
uimire. Zâ mbetul larg, ochii sclipitori și hiperactivitatea să ltă reață au continuat de câ nd i-am
dat biletul la clasa întâ i aseară . Nu a ieșit niciodată din New Orleans. Nu a fost niciodată într-un
avion, într-o limuzină sau într-un hotel.
Îi voi ară ta fiecare colț al lumii dacă asta îi va menține zâ mbetul pe față .
Au trecut două luni de la moartea lui Schubert, iar fericirea ei nu și-a revenit pe deplin. Pâ nă
acum. La naiba, dacă asta nu face ca toată nervozitatea mea de mai devreme să merite.
Pentru prima dată de câ nd am plecat din Baton Rouge, o ating, nu ca profesor, ci ca bă rbat
care o iubește. În intimitatea limuzinei, îi înfă șor un braț în jurul spatelui ei și o trag de partea
mea. Îmi odihnesc buzele pe tâ mpla ei, îi mâ ngâ i pliul coapsei și al șoldului.
Ea suspină , corpul ei topindu-se în strâ nsoarea mea. "O limuzină , Emeric. E... inutilă , dar...
wow." Se apleacă în față , cu privirea fixată pe geamul lateral și cu maxilarul atâ rnâ nd în timp ce
privește metropola de sticlă a zgâ rie-norilor din jur. "Nu-mi vine să cred că sunt în New York."
Îi prind o șuviță de pă r și o trag. "Nu poți?"
Îmi strecoară un zâ mbet sexy, se ră sucește pe scaun și își aruncă un picior peste poala mea,
încalecâ ndu-mă piept la piept.
Cu mâ inile pe fața mea, își atinge zâ mbetul de al meu. "Nu pot. Nu pot. Nu pot."
Aș apleca-o în poala mea și i-aș plesni fundul perfect, dar suntem la cinci minute de prima
noastră oprire. Așa că , în schimb, îi ciupesc sfâ rcul prin rochie și mă țin de el.
Mă apucă de încheietura mâ inii și încearcă să se smucească înapoi, dar mișcarea îmi strâ nge
degetele și alungește bucata de carne.
Mă apucă de cravată și trage tare. Asta nu face decâ t să ne apropie buzele. Profit, să rutâ nd-o
cu lă comie în timp ce îi strâ ng sfâ rcul.
Trupul ei se clatină , o curbă diabolică de carne înfă șurată în mă tase neagră , în timp ce
expiră greu. "Nu voi mai spune niciodată că nu pot. Doar te rog... sâ nul meu!"
 Sâ ngele îmi curge la sculă , fă câ ndu-l să se ridice.
Îi dau drumul. "Bună fată ."
Își freacă pieptul. "Atâ t de rea."
Îi spionez zâ mbetul care se împinge prin bosumflare. "Îți place."
Alunecă de pe genunchii mei, dar ră mâ ne aproape, aplecâ ndu-se peste coapsele mele
pentru a se uita pe fereastră . "Mergem mai întâ i la Leopold?"
Trec stră zile și priveliștile familiare. Noi suntem la un bloc distanță .
Crede că suntem îmbră cați elegant pentru o cină de lux și că scopul excursiei este de a-i
deschide ochii asupra vieții din campusul Leopold.
Ceea ce nu știe ea este că am adus-o aici pentru a deschide uși.
Câ nd limuzina se oprește, ea se uită la fațada clă dirii și tresare. Cotul ei se balansează la un
centimetru de fața mea în timp ce se zbate pe poala mea pentru a ieși pe partea cea mai
apropiată de ușile stră lucitoare din față .
Mă întâ lnesc cu ochii șoferului în oglinda retrovizoare. "Mai avem câ teva ore."
În timp ce mă ală tur ei pe trotuar, vâ ntul puternic îmi ră cește ceafă . Dar abia îl simt în
că ldura zâ mbetului ei orbitor, în timp ce privește campusul în care mi-am petrecut cinci ani din
viață , câ știgâ ndu-mi studiile de licență și de masterat.
"Sfinte Sisoe." Își prinde un braț în jurul meu, îmbră țișâ ndu-mă strâ ns. "Asta chiar se
întâ mplă . Chiar sunt aici."
Oricâ t de mult aș detesta secretul nostru, îmi forțez tonul de avertizare să treacă pe buze.
"Domnișoară Westbrook."
"La naiba." Își lasă brațul, se îndepă rtează la o distanță corespunză toare și se uită drept
înainte. "Îmi pare ră u." Colțul gurii îi tresare. "Domnule Marceaux."
Deșteptule. "Urmează -mă ." Am condus-o înă untru și am condus-o prin holuri.
Nu am mai fost aici de câ nd am absolvit acum patru ani. Nostalgia mă trage de mâ necă , dar
nu-mi fac timp să mă uit în jur. Avem o întâ lnire.
Merge repede pentru a ține pasul cu pașii mei lungi, că lcâ iele ei pocnind pe podeaua de
ciment. "Nu ești un ghid turistic foarte bun. Încetinește."
"Vom explora mai tâ rziu." Mă opresc la o ușă închisă din Richter Hall și mă schimb cu fața la
ea.
Mă studiază , se uită la ușă și se uită înapoi. Mâ inile ei se freacă pe partea din față a rochiei.
"Ce facem?" Își îngustează ochii, suspiciunea îi biciuiește tonul. "Ce ai fă cut?"
"Sunteți aici pentru o audiție."
Gura îi cade deschisă , încercâ nd să formeze cuvinte. "Acum?" Își strâ nge talismanul broască
de pe bră țară , frecâ ndu-l cu degete neliniștite, vocea ei fiind o șoaptă aspră . "De ce nu mi-ai
spus?"
"Din cauza asta." Îi ating mâ inile ei agitate și îmi las brațul. "Entuziasmul tă u în legă tură cu
această că lă torie ar fi fost distrus de nervi."
Ea dă din cap sacadat, cu ochii mari și îngroziți.
Coridorul e gol, dar nu risc un să rut. În schimb, o las să vadă în privirea mea profunzimea
sprijinului și a iubirii mele. "Ț ine minte, sunetul tă u este primul lucru după care te vor judeca
membrii juriului, și o vor face în primele treizeci de secunde."
"Oh, Doamne." Ea inspiră adâ nc. "Ce piese trebuie să câ nt?"
"Câ ntă ceea cu ce te identifici cel mai mult, ceea ce simți că joci bine și ceea ce se potrivește
cu stilul și aspirațiile tale. Lasă -i să vadă inima rafinată a lui Ivory Westbrook."
 Îmi verific ceasul. E timpul. Mă întorc și deschid ușa.
Sala de clasă în stil stadion nu s-a schimbat de la toate acele semestre pe care le-am
petrecut luâ nd notițe chiar acolo sus, pe scaunele din tribune. Același pian cu coadă Steinway se
află în față , lâ ngă ușă . E ca și cum ai intra într-o că lă torie în timp.
Cu Ivory ală turi de mine, mă îndrept spre femeia de vâ rstă mijlocie și cei doi bă trâ nei zvelți
din primul râ nd. Nu i-am întâ lnit niciodată , dar am intrat în contact cu femeia, Gail Gatlin, care
se ridică și traversează sala pentru a ne saluta.
Ochii ei cenușii și severi mă privesc din spatele unor ochelari cu rame aurii. Pă rul șaten și
nisipos se piaptă nă la spate, pe un ten care probabil că nu vede prea mult sau deloc soarele.
Statura ei este scundă și gră suță , dar radiază autoritate și încredere.
Își întinde mâ na, strâ ngâ nd-o pe a mea. "Bine ați revenit, domnule Marceaux."
"Vă mulțumim că ne-ați primit astă zi." Fac un gest că tre Ivory. "Aceasta este protejata mea,
Ivory Westbrook."
"Eu sunt doamna Gatlin." Gail îi strâ nge mâ na întinsă lui Ivory. "Trebuie să fiți ceva deosebit
pentru ca domnul Marceaux să vă aducă el însuși pâ nă aici. Aprecierea lui despre talentul tă u a
fost suficient de convingă toare pentru a aduna un juriu într-o sâ mbă tă ."
Cu alte cuvinte, nu le irosiți timpul. N-aș fi adus-o aici dacă aș fi crezut că o va face.
Gail fă cu un gest că tre cei doi bă rbați care așteptau în primul râ nd. "De obicei, nu
interacționă m cu candidații, dar, întrucâ t aceasta este o audiție neobișnuită , va fi oarecum
liberă . Începeți câ nd sunteți gata". Ea dă din cap spre pian și își ia locul.
Ivory se așeză în spatele pianului Steinway, iar degetele ei freacă farmecul broaștei. Gă sesc
un scaun în lateral, de unde pot vedea direct fața ei în timp ce se holbează la claviatură .
Piciorul îmi țopă ie, iar eu îl încordez pâ nă la nemișcare. Ce va câ nta ea?
În acest moment, zâ mbetul ei îmi amintește de "Silent Lucidity" a celor de la Queensryche.
Colțurile buzelor ei se ridică în stă pâ nire de sine, vâ rfurile curbate arcuindu-se în competență
luminoasă în timp ce își privește visul drept în ochi. Un vis care abia a început.
Dar Queensryche nu va fi în repertoriul ei. Ea s-a documentat de ani de zile despre Leopold
și știe că audiția necesită piese standard din concerte din secolul al XIX-lea, mișcă ri
contrastante dintr-o partita de Bach fă ră acompaniament și arpegii în trei octave cu opriri
duble.
Orice ar alege să joace, poate reuși cu ochii închiși.
Aplecată peste clape, își mișcă degetele și se leagă nă într-un preludiu lent. Nu recunosc
imediat piesa. Nu este barocă sau clasică ... Îmi ră suflu ră suflarea. Este o formație pop irlandeză .
Tot corpul mi se blochează , iar mâ inile mi se încolă cesc în jurul cotierelor. Ce naiba face?
Acordurile deznă dă jduite ale piesei "All I Want" a celor de la Kodaline umplu încă perea cu
curenți grei de tristețe și pozitivitate. Versurile nespuse îmi scrijelesc prin minte, un mesaj care
nu poate fi interpretat decâ t astfel: "S-a terminat, dar voi găsi pe cineva". Viața va merge mai
departe.
Este un câ ntec de despă rțire.
Inima mi se oprește, scufundâ ndu-se în groapa mâ râ itoare a negă rii, în timp ce notele de
pian îmi bat în cap. De ce câ ntă asta? Este un mesaj pentru mine?
Uită-te la mine, Ivory.
Ochii ei se uită la ai mei și se întorc la tastatură , privirea fugară fiind prea rapidă pentru a fi
citită . Mă doare ca ea să ridice din nou privirea, să îmi dea ceva care să mă scoată din această
nebuloasă nebuloasă a minții.
 I-am spus că aș urma-o oriunde. Am adus-o aici știind că va intra. Sunt pe deplin hotă râ t să
mă mut înapoi la New York cu ea. Deci, ce naiba încearcă să -mi spună ? Ș i de ce își distruge
audiția ca să o facă ?
Judecă torii se deplasează inconfortabil pe scaunele lor. În orice clipă , o vor opri.
Totul merge prost. Nu, nu e greșit. Este atâ t de multă pasiune și profunzime în felul în care
atinge acele taste. Execuția ei este perfectă . Dar câ ntecul nu-i pune în valoare talentele tehnice.
Cu siguranță nu îndeplinește cerințele audiției.
Gail ridică o mâ nă într-o mișcare de oprire, enervarea mușcâ nd din tonul ei. "Domnișoară
Westbrook."
Ivory face o pauză , privind-o pe femeie cu expectativă .
Cu un oftat supă rat, Gail ară tă cu un gest spre pereții din jur. "Acesta este Leopold. Nu
Ș coala de Pop."
Subtil, încet, ochii lui Ivory se schimbă și se conectează cu ai mei. În acel fragment de
secundă , vă d inima femeii pe care o iubesc și îmi zâ mbește cu o hotă râ re radiantă . Este doar o
clipă de contact vizual, dar o simt ca și cum ar fi chiar lâ ngă mine, asigurâ ndu-mă că totul este
în regulă în lumea noastră . Pulsul îmi pulsează în vene.
Ș tie exact ce vrea și nu-mi spune doar mie. Îmi arată în cel mai cutremură tor mod posibil.
Într-o audiție pentru visul ei. Printr-un câ ntec cu care se identifică cel mai mult.
Îmi pă strez o expresie de indiferență și îmi încrucișez calm mâ inile în poală . Dar, în interior,
tremur sub șocul realiză rii. Nu se desparte de mine. Își ia ră mas bun de la Leopold. Ceea ce nu
înțeleg este de ce? Ce s-a schimbat?
Gail se lă să pe spate în scaun. "De ce vrei să mergi la această școală ?"
Cu umerii în spate și coloana vertebrală dreaptă , Ivory își ridică bă rbia. "Pentru a învă ța de
la cei mai buni dintre cei mai buni."
"Înțeleg." Gail își potrivește ochelarii. "Ce că utați la un instructor?"
Ivory zâ mbește, cu ochii stră lucitori. "Expertiza, desigur. O mâ nă fermă care să mă împingă .
O minte netradițională care să mi-o extindă pe a mea. Ș i disciplină ." Privirea ei se îndreaptă
spre mine și apoi spre judecă tor. "Câ nd e nevoie."
Ră spunsul ei este adresat lui Gail, dar eu știu că acele cuvinte sunt pentru mine. Eu
întruchipez fiecare tră să tură pe care a menționat-o. Sunt instructorul ei ideal.
Gura lui Gail formează o linie plată . "Leopold este o școală tradițională , iar pregă tirea
noastră se concentrează pe muzică clasică , barocă ..."
Ivory se îndreaptă spre claviatură și scoate cea mai grea secțiune din "Islamey" de
Balakirev.
Dacă nu intenționează să meargă la școală aici, nu știu ce încearcă să demonstreze. Cu toate
acestea, intensitatea tremurâ ndă a interpretă rii ei stră bate sala cu poftă . Nu există greșeli de
ritm, de notă , de dinamică . Fiecare sunet pe care îl produce este impecabil.
Toți cei trei judecă tori se apleacă în față pe scaunele lor, cu ochii mari și gurile
întredeschise. Da, sunt impresionați. Ar trebui să fie. Pun pariu că nu au vă zut niciodată pe
cineva care să încerce Islamey la o audiție, dară mite să reușească să o facă cu o mă iestrie
imaculată .
Ivory scurtează piesa și ridică o sprâ nceană spre ei. Îmi simt mâ ndria pâ nă în vâ rful
picioarelor.
Gail își așeză degetele peste gură , apoi își netezi pă rul. "Bine, domnișoară Westbrook. Aveți
atenția noastră ."
 Purtâ nd un zâ mbet rezervat, Ivory se ridică , își îndreptă rochia neagră și se îndreptă spre
ei. "Mi-am petrecut toată viața spunâ nd: "Vreau să intru la Leopold". Majoritatea muzicienilor o
fac, știți? Dar eu m-am vâ ndut ieftin. Sunt niște profesori de pian stră luciți în afara acestor
ziduri. Îmi pot petrece cu plă cere urmă torii câ ți ani să mă perfecționez fă ră să mă mut la New
York."
Inima îmi bate atâ t de tare încâ t mă întreb dacă o pot auzi din cealaltă parte a camerei. Mă
ridic în picioare și pă șesc ală turi de Ivory, cu mâ inile încleștate la spate în semn de susținere
tă cută .
Gail se ridică în picioare, cu expresia ei gravată în determinare. "Trebuie să discut cu colegii
mei..." Câ nd ambii bă rbați îi fac semn din cap, ea își înă sprește vocea. "Am fi onorați să ni te
ală turi."
Ivory dă du din cap. "Mulțumesc, dar am luat o decizie."
Întinzâ nd un braț, Gail îi întinde o carte de vizită . "Este o ofertă deschisă . Dacă nu gă sești
instructorul pe care îl cauți, anul acesta, anul viitor sau oricâ nd în viitor, vom avea un loc
pentru tine."
Ne luă m ră mas bun, iar eu și Ivory mergem în tă cere pe holuri, cu capul bă tâ ndu-mi în cap
cu întrebă ri.
Câ nd ajungem în curtea goală de afară , nu-mi mai pot ține gura. "Spune-mi de ce ai fă cut
asta. Ce naiba te-a fă cut să te ră zgâ ndești?"
Își înfă șură brațele în jurul taliei și tresă ri împotriva frigului din aer. "Nu vreau să tră iesc
aici. E prea frig."
Îi aud zâ mbetul din glas și îmi scutur geaca de pe mine, punâ ndu-i-o pe umeri.
Se afundă în lâ nă , ținâ ndu-și pașii în ritmul pașilor mei. "Câ nd m-am așezat în spatele acelui
pian, mi-am imaginat cum ar fi să învă ț de la un instructor, un mentor, care nu ești tu. Apoi am
câ ntat melodia care mi se potrivea mie, în locul cerințelor. Un câ ntec care exprimă pasiune și
voce, ceva ce nu am simțit niciodată prin piesele din manuale. Juriul nu a fost de acord, iar
atunci am știut". Se oprește și clipește la mine. "Dacă m-aș fi înscris aici, aș fi fost forțată să mă
conformez sub îndrumarea cuiva care nu mă cunoaște, în timp ce practicam o muzică care nu
mă atinge."
Vâ rtejuri de că ldură se ră spâ ndesc în pieptul meu, dar mă întreb dacă a luat în considerare
toate ramificațiile. "Nu vei primi o diplomă sub tutela mea. Dacă încă mai țintești acel loc în
simfonie, nu vei avea pedigree-ul și prestigiul care să te pună acolo."
Ea ridică din umeri. "O simfonie, un teatru, un stadion... nu contează unde. Vreau lumini,
public și muzică . Cred că am multe de descoperit, iar dacă se va dovedi că diploma este
necesară , o voi obține." Ridică cartea de vizită și zâ mbește.
"De aceea ai jucat Islamey."
"Planurile de rezervă sunt bune de avut. Nu se știe niciodată . Instructorul meu actual ar
putea pune ochii pe un alt elev." Ea zâ mbește. "Profesorii de liceu au un mod de a se îndră gosti
rapid și ignorant."
Mâ na mea se flexează , arzâ nd să se izbească de fundul ei. "Mă uimești."
Ea zâ mbește. "Încerc."
În timp ce ne îndreptă m spre urmă toarea clă dire, îi fac un tur propriu-zis. Interesul ei
pentru campus se concentrează mai degrabă pe locul unde mi-am petrecut timpul decâ t pe
modul în care facilită țile ar putea să o ajute dacă s-ar ră zgâ ndi vreodată . Pare foarte liniștită cu
decizia ei.
 Pentru că e weekend, holurile sunt întunecate și goale. Cu toate acestea, pă stră m o distanță
profesională , mergâ nd unul lâ ngă altul, în timp ce eu îți ară t locurile mele preferate și îți
împă rtă șesc amintiri despre oamenii cu care am petrecut timp.
"Nu înțeleg." Mă urmează pe un hol fă ră ieșire. "Te cunosc de opt luni și te-am auzit doar
câ ntâ nd rock de bă trâ n la pian."
"Stâ nca bă trâ nului?"
"Guns N' Roses, Megadeth, AC/DC... Adică , asta e muzica ta, deci cum te-ai descurcat cu
pregă tirea clasică de aici, dacă nu-ți place?".
"Tocmai voiam să -ți ară t."
La capă tul holului gol, mișc mâ nerul ultimei uși. Se deschide și o conduc înă untru,
închizâ nd-o și blocâ nd-o în urma mea.
Mâ na mea lovește întrerupă torul de lumină din reflex, iar fluorescentul de deasupra
zbâ rnâ ie la viață .
Sala de repetiții spartană , izolată fonic, este suficient de mare pentru a gă zdui pianul
vertical și două persoane. Se uită în jur și îmi aruncă o privire confuză .
Mă sprijin de stâ lp. "Mi-am petrecut fiecare zi aici, exersâ nd câ ntecele care îmi plă ceau, fă ră
instrucțiunile rigide ale mentorilor mei. Stă team acolo cu că știle pe urechi și cu playlistul meu
pe repeat. Aici m-am îndră gostit de metal la pian."
Își trece o mâ nă de-a lungul tastaturii acoperite, apropiindu-se de mine. "În fiecare zi? La
acest pian?"
"Da."
Își dă jos jacheta și o întinde pe bancă . "Singură ?"
"Bineînțeles."
Se oprește chiar la o distanță de un braț. "Ai adus vreodată o fată aici?"
"Doar una." Penisul meu se crispează . "Chiloții ei sunt în pericol de a fi smulși."
"Nu port chiloți."
La naiba, mi s-a sculat. Cum de nu i-am vă zut pă să rica goală câ nd se că ță ra pe mine în
limuzină ?
Mă uit la ușă și îmi amintesc că am încuiat-o.
Un zâ mbet ră ută cios îi ră sucește buzele. "Te-ai masturbat aici?"
Tușesc printre râ sete.
Ea pă șește în fața mea și mă prinde de cravată . "Ai fă cut-o."
Am fă cut-o cu siguranță .
Își aruncă privirea spre pian, ronță indu-și zâ mbetul. "Pun pariu că te-ai stropit pe clape. Mă
întreb dacă mai există ..."
"Vrei să -mi vezi orgasmul?" O apuc de încheietura mâ inii și îi țin palma pe erecția mea,
disperat după ușurare. "Poți să -l vezi cum se scurge din pă să rica ta".
Cealaltă mâ nă se duce la pă rul ei, încurcâ ndu-se în șuvițele groase în timp ce îi trag gura
spre a mea.
Să rutul alunecă dincolo de blâ ndețe și plonjează direct în lovituri dure, agresive. Degetele ei
mă strâ ng prin pantaloni, stimulâ ndu-mi șoldurile în mișcare, legă nâ ndu-mă de mâ na ei, în
timp ce limba mea lovește și linge în gura ei. Îi mușc cu putere buza de jos și, la naiba, unghiile
ei îmi sapă în boașe.
O învâ rt spre peretele cu mochetă , piept la piept, și îi prind brațele deasupra capului. Se uită
la mine, cu buzele ei îmbujorate, senzuale și umflate de poftă . Este privirea aceea sexy ca naiba
pe care mi-o aruncă mereu după ce o să rut pâ nă la amețeală . Genul de să rut care îi face tot
corpul greu și moale de dorință .
Îmi strâ ng scula de pă să rica ei, iar eu îmi plimb limba de-a lungul gâ tului ei. "Îți amintești
prima dată câ nd am fost în poziția asta?"
Își arcuiește gâ tul pentru gura mea. "Pe hol, în prima zi de școală . Nu e chiar aceeași
poziție."
"Am vrut să te rețin așa și să te mușc de gura ta deșteaptă ." Îmi înfing dinții în buza de jos,
fă ră milă , și o eliberez.
Respirația i se accelerează . "M-ai speriat de moarte în ziua aceea."
"Ș i acum?"
"Mă sperii într-un mod diferit." Ea să rută locul de deasupra inimii mele, fă câ ndu-mi pulsul
să se accelereze. "În cel mai bun mod."
"Apleacă -ți palmele pe perete."
În timp ce îmi urmează ordinul, mă sprijin de ea, strâ ngâ nd-o în timp ce mă ocup de
centură , că utâ nd să o desfac. Doamne, am nevoie de ea. Tremur din cauza urgenței de a mă
îngropa în ea și de a mă împinge tare, repede și fă ră regrete. Nici mă car nu-mi pasă unde ne
află m.
Îmi împing pantalonii și chiloții pe coapse și îmi strâ ng pula în pumn, mâ ngâ indu-mă cu o
mâ nă în timp ce cu cealaltă îi ridic rochia.
Degetele mele o gă sesc goală , moale și îmbibată . Slavă Domnului, pentru că deja mă aliniez
și... Ahhh! La naiba, prima împingere în ea îmi fură mereu aerul. E atâ t de strâ mtă , atâ t de
umedă și caldă . Îi dau drumul, fă ră să mă rețin, în timp ce mă trâ ntesc în ea, din nou și din nou,
pierdut în strâ nsoarea strâ mtă a corpului ei.
Mâ inile ei ră mâ n pe perete, iar coapsele îi tremură pe ale mele.
O ridic, îi agă ț picioarele în jurul taliei mele și îmi împing șoldurile, adâ nc, cu ră utate. "Îmi
place la nebunie pă să rica ta."
Cu un geamă t, își apleacă spatele, cu gleznele încrucișate pe fundul meu, cu acei ochi că prui
închiși și dilatați, fixați pe mine.
Corpul mi se strâ nge de disperarea mea de a veni. Se simte al naibii de bine, prea perfectă
înfă șurată în jurul mă dularului meu. Vreau să explodez.
O apuc de ceafă și îi apă s gura pe a mea. Nu mă să rută . Sunt prea să lbatic și frenetic pentru
asta. Ne încleștez buzele, ținâ ndu-ne strâ ns împreună , savurâ ndu-i respirațiile, în timp ce gem
și mă împing și o fut pâ nă la punctul culminant.
Pieptul i se ridică printr-o serie de gemete în creștere, iar mâ inile îi alunecă în sus și în jos
pe perete. În clipa în care se strâ nge în jurul meu și trupul ei se cutremură de eliberare, mă dau
atâ t de tare încâ t mi se învâ rte capul. "Fuuuuck!"
Îmi las fruntea pe a ei și o țin lipită de perete, să rutâ nd-o leneș și gâ fâ ind prin vibrațiile
persistente ale plă cerii.
Își înfă șoară brațele în jurul gâ tului meu, cu buzele despă rțite și mă tachinează . "Ești tot ce-
mi doresc."
Îmi mâ ngâ i limba pe a ei. "Ești tot ce am nevoie."
"Mmm. Îmi place asta."
Mă retrag din că ldura trupului ei, știind că mă voi întoarce în el pâ nă la sfâ rșitul zilei. "Avem
doar două zeci și patru de ore. E timpul să vedem orașul."
 Cu ajutorul limuzinei, îi fac un tur fulgeră tor din Central Park pâ nă la Statuia Libertă ții. Ne
plimbă m pe stră zile aglomerate din Times Square. Luă m masa la un restaurant de lux pe care a
trebuit să -l rezerv cu două luni înainte. Nu e genul meu, dar e ceva ce am vrut ca ea să
experimenteze.
Tâ rziu în acea noapte, stă m dezbră cați în patul din apartamentul prezidențial al hotelului
Four Seasons. Am fost în ea atâ t de mult timp încâ t mi-a amorțit scula. Dar în aproximativ
două zeci de minute, voi fi gata să o fac din nou.
Mă privește cu ochii închiși, cu brațele întinse deasupra capului, cu încheieturile legate
împreună cu cureaua mea. Nu se obosește să le miște și nici nu-mi cere să o dezleg. Nu sunt
sigur că are energia necesară pentru a vorbi.
Alunec pe curbele ei și îi să rut șoldul, ciupind osul cu suficientă presiune pentru a o face să
tremure.
"Cum ai ajuns în..." Își ră sucește încheieturile mâ inilor în că tușele centurii. "Asta?"
Urcâ ndu-mă înapoi pe corpul ei, îi desfac cureaua și îi masez brațele. "Câ nd aveam 15 ani,
am gă sit niște că rți ascunse în biroul tată lui meu."
Ochii i se lă rgesc, trezindu-se cu vigilență . "Cum ar fi că rțile de sex murdar?"
Îmi încolă cesc degetele în jurul unuia dintre țâ țele ei, strâ ngâ ndu-l pentru a-mi rostogoli
limba în jurul sfâ rcului. "Că rți BDSM. Kink. Chestii de stă pâ n/sclav. Am fost instantaneu" - tare
ca o piatră - "intrigat. În urmă torii câ țiva ani, m-am documentat. Am fost obsedat de asta. Dar
nu am fost suficient de îndră zneață să încerc nimic pâ nă câ nd nu am intrat la facultate."
Vena din gâ t îi pulsează . "Cu o fată aici, în New York?"
"Nimeni important." Nici mă car nu-mi amintesc numele ei.
Se relaxează pe cearșafurile moi, iar degetele ei se piaptă nă prin pă rul meu fă ră să se
gâ ndească , în timp ce eu îi ling, îi să rut și îi mâ ngâ i sâ nii. E atâ t de frumoasă încâ t nu-mi pot lua
mâ inile de pe ea.
Degetele ei sunt încă în pă rul meu. "Ce riscuri ți-ai asumat astă zi? Dacă aș fi acceptat un loc
la Leopold, ce s-ar fi întâ mplat cu slujba ta și cu decanul?".
"Riscurile sunt nule. Vreau să te concentrezi pe absolvire." Îi arunc o privire de oțel. "Ai
încredere în mine."
"Bine."
Aducerea ei aici nu i-a pus în pericol educația. Ș tiam că judecă torii o vor accepta. Dacă
Beverly Rivard face afaceri duble pe la spatele meu, asta nu o va împiedica pe Ivory să absolve
la Le Moyne sau să obțină viitorul pe care și-l dorește.
Au mai ră mas doar trei să ptă mâ ni de școală , iar Beverly crede că deja am împins înscrierea
lui Prescott dincolo de procesul de înscriere. Nu am fă cut-o și nici nu o voi face. Va intra la un
conservator. Doar că nu va fi Leopold. Pâ nă câ nd Beverly va afla asta, Ivory va fi absolvit și eu
îmi voi da demisia.
În ultimele luni, am fă cut multă cercetare sufletească . Ivory vrea să învețe, iar eu vreau să
predau. Vom obține aceste lucruri unul de la celă lalt. Ș i apoi?
Are o imagine foarte precisă despre cum arată scopul ei final... Luminile, publicul, muzica.
Aspirațiile mele nu sunt cu mult diferite.
Ș tiu exact cum voi face ca visele noastre să se alinieze.
OceanofPDF.com
În lunea urmă toare că lă toriei noastre la New York, mă aflu în biroul lui Beverly Rivard,
schimbâ nd priviri cu ea de la celă lalt capă t al biroului. Habar nu am de ce mă aflu aici, doar că
am fost chemat după a doua oră . E vorba de Leopold? Andrea Augustin? Prescott? Orice
posibilitate este un intrus ră zbună tor care încearcă să pă trundă în apă rarea mea și să -mi fure
viitorul cu Ivory.
Cele opt luni de câ nd o cunosc pe Ivory au fost un ră zboi nenorocit, întreaga lume împotriva
mea și a ei. Dar Shane este localizat - lucrează ca muncitor pentru o echipă de construcții în
Tennessee. Lorenzo este încă dispărut - detectivul meu este jenat să raporteze că pista s-a ră cit.
Am așteptat să cadă ultimul pantof.
Beverly trage de tă cere, privindu-mă cu ochi ageri, probabil o încercare de a mă face să mă
strâ mb.
Mă lupt cu o bă tă lie cu adrenalină mare în interior, dar îmi mențin postura relaxată și îmi
forțez o privire plictisită .
Își îndreaptă mâ necile lungi ale sacoului de costum și își mâ ngâ ie cocul blond-cenușiu de la
ceafă . După ce își termină de aranjat, se uită la mine și miroase în josul nasului. "Am niște vești
nefericite."
Orice ar fi, ea pare de-a dreptul îngâ mfată în această privință . Asta nu e de bun augur
pentru mine.
Mă așez pe scaun cu o dezinvoltură exagerată .
Ea deblochează tableta de pe birou și mă întâ lnește în ochi. "Unul dintre elevii dvs. a fost
exmatriculat în această dimineață ."
Am zeci de elevi, dar în adâ ncul sufletului știu, știu al dracului de bine la cine se referă , și e
un pumn atroce în stomac.
Al doilea pumn vine atunci câ nd rotește tableta și o face să alunece pe birou.
Pe ecran rulează un videoclip fă ră sunet. Este granulat și întunecat pe margini, dar scena
teatrului Le Moyne stră lucește sub luminile de deasupra capului. În față și în centru se află
Ivory, ridicâ ndu-se de la pian într-o rochie cu imprimeu de margarete galbene și albe.
O privesc cu groază cum coboară de pe scenă , se îndreaptă spre marginea ecranului și
îngenunchează între o pereche de picioare fă ră corp. Întunericul învă luie totul în fața ei. Chipul,
hainele, pantofii, nimic nu o identifică pe persoana care stă în umbra primului râ nd.
Dar îmi amintesc privirea seducă toare din ochii ei înainte ca filmarea să o arate. Îmi
amintesc cuvintele ei înainte ca buzele ei să se miște în tă cere pe ecran.
 Mă voi târî până la tine. Mă voi înclina în fața ta. Orice vrei tu, vreau și eu. Doar... dă-mi asta.
Interiorul mi se întă rește în flă că ri, șuierâ nd abur prin vene. Dacă privirea lui Beverly nu
ardea în mine, dacă consecințele acestui videoclip nu m-ar fi fiert într-o furie combustibilă , aș fi
privit restul filmului cu penisul țeapă n și cu un zâ mbet înfometat. În schimb, mă forțez să mă
uit la el ca la omul pe care Beverly credea că l-a angajat. Un profesor insensibil și insensibil,
că ruia îi pasă doar de propria lui agendă .
Îmi ritmez respirația și îmi maschez expresia, cu cotul pe cotieră și bă rbia sprijinită pe o
mâ nă încleștată . Aș opri înregistrarea video, dar trebuie să știu dacă unghiul camerei m-a
surprins câ nd am ieșit.
Imaginile arată o mâ nă nedeslușită în pă rul lui Ivory și capul ei care se mișcă în sus și în jos
în poală . Se încheie cu ea urmă rind o siluetă obscură în întuneric.
Nimic din înregistrare nu mă incriminează . Greu de gă sit ușurare în asta câ nd Ivory a fost
dată afară din școală cu trei să ptă mâ ni înainte de absolvirea ei.
Beverly îmi studiază fața, cu gura strâ nsă într-o linie. Așteaptă o reacție din partea mea.
Este nevoie de fiecare gram de control pe care îl am pentru a nu-i da una, în timp ce un tir rapid
de întrebă ri îmi ciuruiesc gâ ndurile cu gă uri sâ ngerâ nde.
Nu sunt singurul profesor al lui Ivory, dar pun pariu că sunt singurul pe care Beverly l-a
chemat pentru o vizionare video. Ce știe ea? Filmarea e veche de cinci luni. De câ t timp stă tea
pe ea? De ce o folosește abia acum?
Unele dintre aceste ră spunsuri s-ar putea dezvă lui dacă aș înțelege cum și de ce teatrul a
fost echipat cu o cameră de filmat în direct.
Îmi înclin capul. "Consimță mâ ntul semnat al pă rinților este necesar prin lege pentru a
fotografia sau filma o elevă , mai ales atunci câ nd se invadează intimitatea ei. La ce vă gâ ndiți?
Ș tii că aceste legi există special pentru a proteja comportamentul nepotrivit al elevilor de
atenția publică ."
Își îndreaptă privirea spre tableta din fața mea. "Nu școala a plasat camera. A fost
dispozitivul personal al cuiva."
Iată -ne. Acel cineva este fie Andrea Augustin, fie Prescott. Amâ ndoi știau că am mutat
lecțiile lui Ivory la teatru, și amâ ndoi au un motiv să mă tragă pe sfoară . Dar dacă mi-au întins o
cursă , ar fi știut că eu eram în filmare.
Pulsul mi se accelerează în timp ce îmi impun un ton nepasionat prin voce. "Ați interogat-o
pe domnișoara Westbrook înainte de a o trimite acasă ?"
"Da, bineînțeles. A refuzat să ... participe."
"Explică ."
"Nu a scos niciun cuvâ nt după ce i-am ară tat filmulețul." A ridicat din umeri. "E
înmormâ ntarea ei."
Ivory trebuie să se sperie de moarte acum. De ce nu m-a sunat?
Îmi crește temperatura, dar îmi mențin o fațadă rece. "Nu ți-a spus identitatea bă iatului din
videoclip?"
Beverly oftează . "Nu a vrut să -mi ră spundă la nicio întrebare."
Într-o relație elev-profesor, elevul este o victimă și, prin urmare, este imun la pedepsele
școlare sau la acțiuni penale. Tot ce trebuia să facă Ivory era să -mi spună numele și ar fi fost
exonerată .
În schimb, a lă sat-o pe Beverly să presupună că a avut un comportament sexual nepotrivit
cu un alt elev, știind că acest lucru ar fi dus la propria ei expulzare. Patru ani la Le Moyne, și a
renunțat la diploma de liceu. O diplomă Le Moyne. Una pe care tată l ei a sacrificat totul pentru
ca ea să o primească .
Ș i a plecat de acolo.
Pentru a mă proteja.
Voi rectifica asta chiar acum.
"Eu sunt." Ating ecranul video.
Beverly clipi. "Domnule Marceaux..."
"Cu siguranță ți-ai dat seama de asta bazâ ndu-te pe mă rimea substanțială a penisului". Am
zâ mbit. "Pot să o scot dacă ai nevoie de dovezi".
Arată de parcă îi vine să vomite, dar sub dezgust nu se ascunde nici mă car o urmă de șoc.
"Nu știu ce pui la cale, dar nu cred nici mă car o clipă că intenționezi să -ți distrugi cariera și să
mergi la închisoare pentru asta... asta..." Ea tresare la privirea mea criminală . "Fată."
Dovada câ t de adâ nc voi merge pentru Ivory putrezește pe fundul unei mlaștini din
Louisiana.
Îmi scot telefonul din buzunar și o sun.
Beverly întinde un braț peste birou. "Ce faci?"
"Emeric." Sunetul vocii îmbibate de lacrimi a lui Ivory îmi face pieptul să se înghesuie.
Strâ ng mai tare telefonul la ureche. "Unde ești?"
"Stă team în parcare." Tonul ei urcă o octavă . "Oh, Doamne, Emeric. Am vrut să te sun, dar
mi-a fost teamă că vei fi cu decanul și..."
"Sunt cu ea acum." Zâ mbesc vă zâ nd-o pe Beverly cum își macină vicios maxilarul. "Vino
înapoi înă untru."
"Dar eu sunt..."
"Nu ești exmatriculat. Mergeți direct la biroul ei." Am încheiat apelul.
Beverly se aruncă în față , cu mâ inile încleștate pe birou și ochii tari și ascuțiți. "Am de gâ nd
să te predau autorită ților."
Doar că ea nu a dat încă telefonul.
Pentru că încă are nevoie de recomandarea mea pentru Prescott. Ș i pentru că un
comportament nepotrivit între un elev și un profesor ar fi o publicitate proastă pentru Le
Moyne.
"Să trecem la subiect, Beverly." Am pus telefonul pe genunchi și îmi bat degetele pe el. "Este
clar că ai scos acest videoclip din arsenalul tă u pentru a scă pa de Ivory. Spune-mi de ce ai ales
tocmai astă zi, dintre toate zilele, să o faci."
Se îndreptă și inspiră adâ nc. "Am primit un telefon deranjant aseară ." O roșeață furioasă îi
urcă pe gâ t. "Ai dus-o la Leopold. Pentru o audiție."
Presupunerile mele au fost corecte în legă tură cu legă turile ei cu afaceri duble. "Cine te-a
sunat?"
"Cineva care are acces la registrele de admitere. Profesorii de la Leopold sunt foarte
încâ ntați de tâ nă rul virtuoz din Le Moyne. Ș i totuși, nicio persoană de acolo nu a menționat
numele lui Prescott."
O să mă hazardez aici. "Prescott a montat acea cameră și ți-a dat-o acum câ teva luni. Nu ai
vrut să o folosești pentru că nu ai vrut scandal. Acum intri în panică , pentru că ți-ai dat seama
că nu intenționez să -l împing pe fiul tă u fă ră valoare să treacă de audiții."
 În primul râ nd, nu este suficient de bun pentru Leopold. Doi, am atras atenția asupra mea
după audiția lui Ivory. Profesorii de la Leopold s-ar întreba de ce nu l-am adus și pe Prescott
pentru o audiție. Cineva ar fi să pat, și ar fi dus la implicarea mamei mele.
Beverly m-a chemat pentru a putea să -i dea ea însă și vestea nefericită a lui Ivory și să se
bucure că are avantaj. Se aștepta ca eu să o las pe Ivory să -și asume singură vina și să -l împing
pe Prescott pentru a-mi pă stra slujba.
Acum, într-o încercare de a se agă ța de un pai, amenință că va chema autorită țile. Doar că
filmarea nu mă implică pe mine.
Ea nu are nimic.
Trag tableta mai aproape și lansez un browser. "Ivory va absolvi la Le Moyne, iar tu o vei
trata cu cel mai mare respect."
"Nu!" Beverly se uită la mine atâ t de tare încâ t cred că ochii ei ar putea exploda. "O vreau
afară din școala mea."
Intrâ nd pe o platformă de stocare în cloud, accesez contul pe care l-am configurat în cazul în
care Beverly decide să fie o scorpie.
Să -l dai pe Ivory afară din școală ? Cu siguranță o tâ rfă .
Pornesc primul videoclip și pornesc tableta, bucurâ ndu-mă mai degrabă de această
ră sturnare de situație simbolică .
Beverly mi-l smulge din mâ nă . În timp ce se holbează la ecran, degetele ei se strâ ng în jurul
carcasei de plastic.
Un pumn bate încet în ușă .
O las pe Beverly să se uite la soțul ei cum o împinge în fund pe Deb și deschide ușa. Sunt
întâ mpinat de niște ochi că prui uriași, roșii și umflați.
Ivory intră în tă cere. Închid ușa, ne încurc degetele și o conduc spre unul dintre scaunele
din fața biroului lui Beverly.
Stă m unul lâ ngă altul, mâ nă în mâ nă . Își mută privirea de la degetele noastre la Beverly,
apoi la fața mea, sprâ ncenele ei ridicâ ndu-se în semn de întrebare.
Mi-ar plă cea să o să rut, dar asta ar fi prea mult. "Beverly tocmai vroia să -ți spună să te
întorci în clasă ."
Beverly își ridică privirea de pe ecran, cu tenul alb. Nu plâ nge, nu se înfurie și nu se
blochează . Bă nuiesc că știa deja că soțul ei a înșelat-o. Dar, avâ nd în vedere nevoia ei puternică
de a menține o imagine care să captiveze și să -i impresioneze pe toți cei din jurul ei, nu ar vrea
ca nimeni să știe că mariajul ei este o gră madă de rahat aburind.
Îmi imaginez că în acest moment se face că cat pe ea însă și în timp ce se gâ ndește la
consecințele pe care le-ar avea dacă acele videoclipuri ar fi fă cute publice. Cariera ei de decan?
S-a dus naibii. Fața soțului ei în toate reclamele la mașini? Asociată pentru totdeauna cu poza
cu bani pe fundul lui Deb. Legă turile lui Prescott cu alte facultă ți? La fel de nefolositoare ca și
abilită țile sale muzicale.
Cu o privire de înfrâ ngere, ea stinge tableta și o lasă jos. "Ce vrei?"
O strâ ng de mâ nă pe Ivory. "Ț i-am spus deja."
Beverly își potrivește maxilarul. "Nu pot permite asta..." Ea flutură o mâ nă între noi. "Să se
întâ mple în școala mea. Să se termine lucrurile cu domnișoara Westbrook."
Pe naiba. Dar sunt dispus să fac un compromis. "Ivory ră mâ ne. Îmi voi prezenta demisia
imediat."
Ivory tresare lâ ngă mine. "Emeric, nu..."
 Îmi strâ ng degetele în jurul încheieturii mâ inii ei într-o că tușă strâ nsă , amintindu-i să aibă
încredere în mine. O am.
Privirea mea neclintită se îngustează asupra lui Beverly. "Spune-i lui Ivory să se întoarcă în
clasă ."
Beverly se uită la mine de peste birou, cu ochii ei ca niște cazane adâ nci de ură .
"Domnișoară Westbrook, întoarceți-vă în clasă ."
OceanofPDF.com
Mă trezesc în același mod în care o fac în majoritatea dimineților. Somnoroasă , fericită , excitată .
Doar că azi e diferit.
Astă zi, sunt un absolvent somnoros, fericit și excitat al Academiei Le Moyne.
Ceremonia de ieri a avut loc în teatrul din campus. Același teatru care aproape că m-a costat
acea diplomă . Pă rinții lui Stogie și Emeric au fost acolo. Decanul i-a cerut lui Emeric să nu-și
arate fața, deși sunt sigur că i-am ză rit pă lă ria în mulțime. Câ nd l-am întrebat despre asta, m-a
să rutat pâ nă la o stare de stupoare caldă și lipicioasă . Mi-ar plă cea un să rut din acela acum.
Mă întind în spatele meu, așteptâ ndu-mă să mă lovesc de o piele caldă . În schimb, întâ lnesc
pă turi reci și goale.
Inspirâ nd, mă ridic și mă uit la ceas. 7:13 AM.
La naiba cu el. Mi-a spus că antrenamentele de dimineață se vor opri. Ură sc să mă trezesc
singur.
Mă dau jos din pat, îmi înfă șor un halat în jurul corpului gol și pornesc să -l gă sesc.
Zece minute mai tâ rziu, nu gă sesc nimic și verific garajul. GTO-ul a dispă rut. Poate că își ia
micul dejun?
În timp ce mă tâ ră sc în bucă tă rie, ceva se mișcă la periferia mea. "Ce naiba?"
Mă învâ rt în momentul în care o dâ ră mică de negru sare pe podea și dispare în jurul
insulei. Este un șobolan în casă ?
Cu prudență , mă apropii pe vâ rfuri de colț și tresar. "Oh, Doamne... Ce?" Îmi acopă r
zâ mbetul cu degete tremurâ nde.
O singură privire la acei ochi galbeni și stră lucitori îmi transformă vederea într-o ceață
umedă .
Un pisoi. A adus un pisoi acasă . Mi se închide gâ tul.
Blana neagră că rbune acoperă corpul pisicii de la vâ rful urechilor pâ nă la vâ rful cozii. Îmi
strâ ng buzele în timp ce un plâ ns se ridică .
În clipa urmă toare, plâ ng. O mizerie nenorocită de plâ nsuri îmbâ csite, nas curgâ nd și
sughițuri zgomotoase fă ră niciun motiv care să aibă sens. Am fă cut același lucru câ nd tata mi-a
dat Schubert.
Îmi șterg obrajii cu dosul mâ inilor și mă cobor încet în ghemuit, cu grijă să nu-l sperii pe...
El? Pe ea? Cunoscâ ndu-l pe Emeric, ar vrea un alt bă rbat în casă .
Mă trec emoțiile câ nd vă d două brelocuri atâ rnâ nd de gulerul negru.
 Îi ofer mâ na în semn de salut. El îmi adulmecă degetele, le marchează și mă face a lui. Mă
topesc.
Îl iau în brațe, îl strâ ng la gâ tul meu și mă scufund în toarcerea lui vibrantă . Mi-a fost atâ t de
dor de asta.
Cu degetele tremurâ nde, examinez brelocurile de argint. Primul este o etichetă rotundă de
identificare cu un nume gravat. Kodaline.
Trupa pop irlandeză cu care am câ ntat la audiție.
Scutur din cap, zâ mbind. Doamne, îl iubesc pe bă rbatul meu.
Al doilea talisman este un medalion în formă de inimă cu o cheie de sol în relief pe partea
din față . Deschid ză vorul și un mic bilețel împă turit cade în palma mea.
Alunecâ nd pe cel mai apropiat taburet, o așez pe Kodaline în poală și desfac bucă țica mică
de hâ rtie.
Este o adresă din Cartierul Francez. Sub numele stră zii, cu o caligrafie masculină sexy, este
scris: "Nu mă face să aștept".
Ce a fă cut acum?
Zâ mbesc în timp ce fac un duș, îmi aranjez pă rul și îmi pun o rochie rockabilly neagră cu
imprimeu de trandafiri gri. Corsetul fă ră bretele îmi îmbră țișează seducă tor decolteul. O fundă
cochetă se leagă în talie, iar fusta se evazează la genunchi. O asortez cu niște pantofi roșii
confortabili de tip pin-up - atâ t de confortabili câ t pot fi tocurile, oricum. Pantofii cu toc ar fi
mai practici, dar vreau să ară t bine pentru el, pentru orice ar avea de gâ nd.
Râ njetul meu devine din ce în ce mai mare pe drum, fă câ ndu-mi obrajii să mă doară în
refuzul să u de a dispă rea. Zâ mbetul face parte din mine la fel de mult ca hainele pe care le
alege, durerea cu care mă ră sfață și muzica pe care o face să rezoneze în inima mea.
Cu adresa pe hartă în telefon, urmez indicațiile că tre un local popular pentru micul dejun
din Cartierul Francez. Briza caldă îmi să rută fața în timp ce pă șesc rapid de-a lungul pasajului
din dale, înconjurată de ambianța istoriei și arhitecturii proeminente din New Orleans.
Lumina soarelui stră lucește pe clopotnițe, pe frontoane și pe acoperișurile cu ramă . Roua se
agață de stâ lpii lă mpilor cu gaz. Turiștii neră bdă tori se adună în jurul vâ nză torilor care își
instalează standurile sub copacii înfloriți din Jackson Square. Este o dimineață frumoasă din
sud. Cum aș fi putut să mă mut vreodată departe de asta?
Intru în restaurant și îl ză resc imediat într-o cabină din colț sorbindu-și cafeaua. Ochii lui
albaștri îi gă sesc pe ai mei și, pentru a doua oară în această dimineață , mă topesc.
Mă urmă rește cu atenție în timp ce traversez sala de mese aglomerată , privirea lui
hoină rind în sus, în jos și în adâ ncul meu.
Câ nd ajung la masă , el se ridică și ne unește degetele. "Ară ți încâ ntă tor."
Pă rul negru îi cade pe pă rțile tă iate în șuvițe dezordonate, fă ră îndoială molestat de
degetele lui din momentul în care s-a trezit. Ciorapul cu nasturi albastru cobalt se asortează cu
ochii lui și atâ rnă deschis peste un tricou alb. Denimul relaxat al blugilor să i se așează jos pe
șoldurile sale conice, o potrivire atâ t de perfectă încâ t parcă fiecare fir a fost țesut pentru a-i
îmbră țișa pașii cu picioare lungi și a-i cuprinde umflă tura impresionantă .
Arată ca un om care intenționează să petreacă o zi leneșă plimbâ ndu-se pe dig. Poate că ă sta
e planul?
"Ș i tu ară ți al naibii de bine." Îi zâ mbesc. În loc să mă așez vizavi de el, îl urmez pe partea lui,
îmi înfă șor brațele în jurul umerilor lui largi și îmi lipesc buzele de ale lui. "Mulțumesc pentru
Kodaline."
 "Prieteni rapizi, să înțeleg?"
"Insta-love."
Conduce conversația în timpul micului dejun, pă strâ nd discuțiile fă ră griji și fă ră pretenții.
Nu mi-a spus cum și-a petrecut ultimele trei să ptă mâ ni de școală , dar întregul să u
comportament a fost concentrat și alimentat de un scop. Câ nd mă bag în seamă , are mereu
același ră spuns. Ai încredere în mine.
Primesc acum privirea aceea, o lică rire de așteptare în ochii lui. Nu-mi pasă ce-mi ascunde.
Sunt mulțumită să mă bucur pur și simplu de compania lui, ținâ ndu-l de mâ nă ca prietenă și
să rutâ ndu-i buzele în public. Nu mai trebuie să mă ascund sau să tră iesc în frică . Suntem în
sfâ rșit liberi.
După micul dejun, ne plimbă m pe stră zile înguste ale Cartierului Francez, cu degetele
întretă iate, împă rțind priviri și zâ mbete prelungite.
Cu magazinele dedesubt și casele de deasupra, râ ndurile de clă diri orbesc cu console de fier
forjat manual, coloane ionice canelate și balcoane renumite pentru aruncarea mă rgelelor.
Se oprește în fața uneia dintre aceste structuri, scoate un breloc din buzunar și își înclină
capul în sus. Îi urmă resc privirea și îmi pierd respirația.
Un panou imens și rotund atâ rnă de lanțuri metalice de sub înă lțimea impună toare.
Încadrat în volute negre din fier forjat, numele afacerii mă face să ră mâ n cu gura că scată .

EMERIC Ș I FILDEȘ

DUELING PIANO BAR

Respirația îmi revine într-o bufnitură , doar pentru a fi luată din nou câ nd Emeric mă ridică
din picioare. Legă nâ ndu-mă la pieptul lui, descuie ușa de sticlă și mă poartă peste prag.
"Sfinte Sisoe." Inima îmi bate cu putere. Brațele îmi tremură . Întregul meu corp plutește
într-un vis. "Cum ai...? Câ nd ai...? Asta e al nostru? Nici mă car nu pot."
"Ușor." Mă așează pe picioarele șubrede și încuie ușa în urma noastră . "Respiră adâ nc."
Pieptul îmi tresare în timp ce observ pereții de mahon, oglinzile gotice și podelele din
mozaic negru și fildeș. Este elegant și sofisticat, la modă și ca un cocktail lounge. Chiar în inima
Cartierului Francez, numai valoarea proprietă ții acestui loc trebuie să -l fi costat milioane. Sunt
uimit de tă cerea stupefiantă .
Două piane cu coadă sunt așezate pe o platformă în centru, una față în față cu cealaltă .
Claviaturile sunt suficient de apropiate pentru a împă rți banca lungă dintre ele. Acestea vor fi
pianele noastre? Unde vom câ nta împreună ? Cu luminile, cu publicul, cu muzica?
"Doamne, Emeric. Ciupește-mă ."
O face, chiar pe sfâ rc, suficient de tare încâ t să mă facă să țip.
Mă conduce spre barul împodobit, se sprijină de margine. "Câ nd am cumpă rat-o acum
câ teva luni, am încercat să gă sesc o portiță de scă pare, dar din cauza asta" - arată spre rafturile
cu bă uturi alcoolice de pe perete - "numele tă u nu va fi trecut pe licența de funcționare pâ nă
câ nd nu împlinești 21 de ani." Îmi ridică mâ na și îmi apasă un să rut pe degete. "Pâ nă atunci vei
fi doamna Ivory Marceaux."
Inima mea câ ntă o melodie înduioșă toare. "Ești sigur de asta?"
"Poți să fii sigur." Își lovește palma de fundul meu cu o lovitură cu ecou. "Du-te și
explorează ."
 Sunt atâ t de multe de asimilat încâ t tremur în fața semnificației lor. Un bar cu pian. Exact ca
tată l meu.
Lacrimi de bucurie îmi cad pe obraji în timp ce fac un circuit în jurul meselor înalte, al
scaunelor din catifea roșie moale și al canapelelor din piele neagră . Candelabrele cu lumâ nă ri
luminează spațiul într-o stră lucire caldă . Iar pianele...
Mă opresc lâ ngă unul dintre instrumentele Steinway, iar degetul meu gă sește imediat o
zgâ rietură familiară pe capac. Privirea mea apoasă se oprește asupra lui Emeric din cealaltă
parte a camerei.
Sprijinit de bar, își strecoară în gură o gumă de mestecat și își încrucișează gleznele. "Am
cumpă rat-o în ziua în care l-am cunoscut pe Stogie. E a ta."
Mă uit înapoi la pian și înghit în sec în jurul fericirii care mi se umflă în gâ t. "O să mă faci să
plâ ng urâ t."
"O să -ți cumpă r un pian în fiecare zi pentru tot restul vieții doar ca să -ți vă d lacrimile
frumoase." Se îndreaptă spre mine, cu mâ inile împreunate la spate.
Privirea aceea din ochii lui, devotamentul înconjurat de dorință , este tonul meu de centrare,
nota mea muzicală , cea care induce în mine valul perfect de vibrații, care mă echilibrează .
Se mută în spatele meu, îmi trece un braț în jurul taliei și mă ține lipită de el, cu scula lui
care se întă rește de fundul meu. "Stogie și-a vâ ndut magazinul."
Mă uit înapoi la el, surprinsă .
Își apropie gura de urechea mea. "Durerea în fund nu se va retrage, dar am gă sit o soluție.
Mă ajută cu inventarul și cu angajă rile, iar eu îl instalez într-unul dintre acele case creole la o
stradă distanță ."
Copleșită de emoții, încerc să -mi dezmorțesc creierul, analizâ nd tot ce a fă cut și viitorul pe
care mi l-a întins în față . "Cum ră mâ ne cu predarea ta? Cum îndeplinește acest bar asta?"
"Încă te am pe tine. Câ nd vei fi mai mare decâ t mine..."
"Niciodată nu te voi depă și."
"-există un etaj complet cu o intrare separată în spate. Voi deschide o Ș coală de rock pentru
bă trâ ni și voi preda metal la pian."
Wow. S-a gâ ndit la toate, ceea ce îmi lasă un singur lucru de spus.
Vă mulțumesc. Aș putea să o spun de un milion de ori, dar nu trebuie să o fac. El vede râ urile
să rate care îmi curg pe obraji. Simte tremurul trupului meu pe al lui. El aude fluierul gră bit al
respirației mele.
Cuvintele nu sunt necesare pentru că avem ceva mai bun. Propriile noastre note. Suntem
doar noi și câ ntecul nostru, melodia care pulsează între noi, hră nindu-ne, fuzionâ nd și fă câ ndu-
ne una.
Mă ră sucește în brațe și mă strâ nge strâ ns de el. Îmi încleștez mâ inile la spatele lui, îmi
sprijin obrazul pe peretele cald al pieptului să u și închid ochii în timp ce el ne leagă nă în ritmul
bă tă ilor inimilor noastre. Într-o zi, în curâ nd, vom face asta, chiar aici, în timp ce mulțimea
aplaudă și ovaționează și imploră pentru un bis.
Am oftat. Realitatea este mai bună decâ t orice vis pe care mi l-am imaginat.
Îmi agață un deget sub bă rbie, îmi ridică fața și își pune gura pe a mea. Are gust de
scorțișoară și dorință , buzele lui ferme sunt un confort devorator de familiaritate.
Îmi pasează guma de mestecat cu o mișcare a limbii. Urmă toarea lovitură de mă turat o
recuperează . Mușcă tura dinților lui pe buza mea ne ține împreună .
 Mâ inile lui alunecă pe sub rochie și mă apucă de spatele coapselor, ridicâ ndu-mă pe
marginea pianului pentru a putea adâ nci să rutul. Ca să -și poată strecura degetele între
picioarele mele. Ca să poată rupe...
Uite-mi chiloții, aruncați într-o fâ șie de mă tase în spatele lui.
Mă agă ț de pă rul lui sexy în timp ce degetele lui se scufundă în mine, țesuturile mele
ră scolindu-se sub afecțiunea senzuală a atingerii lui. Cealaltă mâ nă a lui îmi trage în jos corsetul
rochiei. Apoi buzele lui sunt acolo, înfă șurate în jurul sfâ rcului meu, sugâ ndu-l adâ nc în gura lui
fierbinte.
Capul îmi cade pe spate, coloana mea vertebrală se încovoaie pe brațul lui din spatele meu,
în timp ce gemetele îmi ies din gură . Iisuse, știe cum să lucreze cu degetele alea. La pian. În
pă să rica mea. În jurul inimii mele.
Îl iubesc pe acest om. Îl iubesc, și câ nd el va avea 90 de ani și eu 80, tot îl voi iubi. Râ njesc la
imaginea corpului să u zbâ rcit.
Ochii lui se ridică spre ai mei, iar gura lui îmi eliberează sfâ rcul. "Ce este atâ t de amuzant?"
Îi trasez cu un deget curba umedă a buzei. "Câ nd vei fi prea bă trâ n ca să ți se ridice, tot te
voi iubi."
Își încolă cește degetele în mine și își pune fața în a mea, ară tâ ndu-și dinții într-un zâ mbet
ră ută cios. "Viagra, dragă ."
Am clă tinat din cap. El are o soluție pentru orice.
Își scoate degetele din interiorul meu și se apucă de nasturii de la blugi. "Mi-am petrecut
fiecare zi aici în ultimele trei să ptă mâ ni." Își eliberează fermoarul și îmi smulge fusta rochiei.
"În fiecare zi mi-am imaginat cum te-aș putea regula aici, exact așa."
"Ai fi putut să -mi spui." Mă echilibrez pe pervazul pianului, picioarele mele goale tremurâ nd
în jurul șoldurilor lui. "Aș fi venit."
"Oh, Ivory." Își așează capul lat al mă dularului pe pă să rica mea. "O să -ți dai drumul."
Privirea lui o ține pe a mea în timp ce se împinge. Un geamă t jos și adâ nc ră sună în pieptul
lui.
Plă cerea îmi inundă corpul în torente biciuitoare, una peste alta, adunâ ndu-se într-o ceață
copleșitoare de nevoie.
Mă să rută cu pasiune în timp ce trupurile noastre alunecă împreună , legă nâ ndu-se de
marginea pianului. Degetele mele se scufundă în pă rul lui. Respirațiile noastre se amestecă într-
o armonie de gemete gâ fâ itoare, iar șoldurile mele absorb impactul cu ale lui, în timp ce el ne
fute într-un crescendo să lbatic și frenetic.
Ochii lui nu-i pă ră sesc pe ai mei, în timp ce îmi înfă șoară o mâ nă în jurul gâ tului. Strâ nge, iar
eu gemu împotriva presiunii fericite.
Îmi place cum mă ține în brațe. "Mai tare."
Degetele i se încordează , iar el își împinge șoldurile mai repede, nemilos în urgența lui.
Ne încordează m unul spre celă lalt, cu mâ inile strâ nse, cu privirile blocate, în timp ce
zbură m, pierduți în lumea noastră privată de note și vise.
OceanofPDF.com
Trei ani mai târziu.
Oameni din întreaga lume vin în Cartierul Francez pentru mâ ncare, cultură și muzică.
Bourbon Street este o petrecere fă ră sfâ rșit, zi și noapte. Barul nostru cu pian de duel se află
chiar în centrul ei, în plină expansiune datorită turiștilor entuziaști. În cele mai multe nopți,
coada de la ușă șerpuiește pe două stră zi.
Râ setele, ciocnirea paharelor și zgomotul pantofilor încarcă atmosfera de entuziasm.
Suntem atâ t de înghesuiți în seara asta încâ t că ldura corporală combinată sufocă aerul,
înfierbâ ntată și mai tare de luminile stră lucitoare de deasupra mea.
Tresar de nervi fericită și trag o gură lungă din berea mea, întorcâ nd-o pe raftul de pe pian.
Stogie stă în spatele barului, la fel de bă trâ n ca și că priorii de nouă zeci de ani, zâ mbind
tinerește. Laura și Frank Marceaux își sorbesc bă uturile în zona de relaxare, înconjurați de
prietenii lor.
Împă rtă șind banca de lâ ngă mine, Emeric se întoarce cu fața în partea cealaltă , mișcarea
șoldurilor sale creâ nd o alunecare plă cută împotriva mea.
Pianele noastre sunt așezate în direcții opuse și ușor descentrate, pentru a lă sa loc pentru
coate, în timp ce câ ntă m unul lâ ngă altul.
Se sprijină de claviatura pianului meu, iar ochii îi trec peste rochia mea mulată de fildeș.
"Ară tați destul de bine pentru a mâ nca în seara asta, doamnă Marceaux."
Îi privesc blugii, tricoul alb și fedora gri și aproape că toarce de bucurie. "Sper că vă este
foame, domnule Marceaux."
"La nesfâ rșit." Se lansează spre mine, apucâ ndu-mă de pă r și dâ ndu-mi un să rut atâ t de
scandalos încâ t mulțimea explodează în fluieră turi și huiduieli.
Câ nd rupe să rutul, corpul meu înoată în că ldura lui persistentă .
Mă concentrez asupra ochilor lui albaștri stră lucitori. "Cu ce ne duelă m mai întâ i?"
Zâ mbind, își așează degetele pe tastatură și își sprijină umă rul de al meu. "Guns N' Roses."
Îmi înclin zâ mbetul în sus și tremur sub lumini. "Ș i Kodaline."
Apoi începe muzica...
OceanofPDF.com
 Sonata nr.9 de Scriabin

"Toxicity" de System Of A Down

Balakirev's Islamey

"Patience" de Guns N' Roses

"Nothing Else Matters" de Metallica

"Symphony of Destruction" de Megadeth

"Smells Like Teen Spirit" de Nirvana

"Comfortably Numb" de Pink Floyd

"I Will Follow You Into the Dark" de Death Cab for Cutie

"All I Want" de Kodaline

OceanofPDF.com
 ALTE CĂRȚI DE PAM GODWIN

SERII DELIVER
Livrare (#1)
Vanquish (#2)
Disclaim (#3) În curs de apariție în vara anului 2016

TRILOGIA LUI EVE

Moartea Evei (#1)
Sâ ngele Evei (#2)
Dawn of Eve (#3) În curând 2016

STANDALONE
Sub arsură
Legă turi murdare

OceanofPDF.com
Echipei mele de stradă - Freedom Fighters - pentru că sunt cele mai tari, distractive, pline de
viață , fă ră drame, cele mai bune prostituate de pe planetă . Voi știți câ t de mult vă iubesc, dar o
spun oricum. Vă iubesc și sunt al naibii de binecuvâ ntată să vă am în colțul meu întunecat și
murdar.

Grupului meu de critici - CJ Kang, Lindy Winter, Rachael Tamayo, Greta Stone, Dan Alatorre,
Ann White, Jill Bitner și Aries75 - pentru că au ră mas cu mine pâ nă la sfâ rșit, pentru că mi-au
oferit onestitatea lor necruță toare și pentru că mi-au împă rtă șit stră lucirea lor impecabilă . Ce
grup incredibil de scriitori!

Pentru cititorii mei beta - autoarea Barbara Elsborg, autoarea E.M. Abel, Shabby Arora, Angie
Plumlee, Beverly Tubb, Shea Moran, Ketty Beale și Amber Bauswell - pentru că m-ați ajutat cu
toate îmbună tă țirile, ajustă rile și sublinierile. Feedback-ul vostru este neprețuit și foarte
apreciat.

Pentru editorul meu - Jacy Mackin - ești o vedetă rock. Să speră m că mă vei ierta (pentru acea
scenă ) pâ nă câ nd îți voi trimite urmă toarea mea carte. LOL

Pentru corectoarea mea, Lisa Godwin, pentru ochiul tă u microscopic. Nu există nici o greșeală
care să -ți scape. Minuțiozitatea cu care gă sești lucrurile este de neegalat. Mulțumesc că mă lași
să mă bazez pe tine.

Pentru ogarul meu, Goliat, pentru că este tovară șul meu constant, pentru că mă pupă câ nd sunt
stresată și pentru că mă trezește cu gazele tale toxice atunci câ nd adorm la birou. Fericirea mea
se mă soară în bă tă i de inimă de ogar.

Familiei mele, pentru că mă iubește în ciuda absențelor mele nebunești și prelungite și pentru
că mă îmbră țișează atunci câ nd, în sfâ rșit, apar. Nu aș fi putut să -mi urmez visele fă ră voi.

OceanofPDF.com
Pam Godwin, autoare de bestselleruri New York Times și USA Today, locuiește în Midwest
împreună cu soțul ei, cei doi copii și un papagal cu gura mare. Câ nd a fugit de acasă , a că lă torit
în paisprezece ță ri de pe cinci continente, a urmat trei universită ți și s-a că să torit cu vocalistul
trupei sale rock preferate.

Java, tutunul și romanele romantice întunecate sunt indulgențele ei preferate și ar putea fi

considerate mai nesă nă toase decâ t aversiunea ei față de somn, consumul de carne și pă pușile
cu ochi care clipesc.

O puteți urmă ri la pamgodwin.com

OceanofPDF.com