Cuprins

Prolog
Capitol unul
Capitolul doi
Capitolul trei
Capitolul patru
Capitolul cinci
Capitolul șase
Sfâ rșitul
 Logodit

De

Renee Rose

©2012 de Blushing Books® și Renee Rose

OceanofPDF.com
 Copyright © 2012 de Blushing Books® și Renee Rose

Toate drepturile rezervate. Nicio parte a că rții nu poate fi reprodusă sau transmisă sub
nicio formă sau prin orice mijloc, electronic sau mecanic, inclusiv fotocopiere, înregistrare
sau prin orice sistem de stocare și recuperare a informațiilor, fă ră permisiunea scrisă a
editorului.

Publicat de Blushing Books®,

o filială a
ABCD Graphics and Design
977 Seminole Trail #233
Charlottesville, VA 22901

Marca comercială Blushing Books® este înregistrată la Oficiul de brevete și mă rci

comerciale din SUA.

Rose, Renee
Logodit
eBook ISBN: 978-1-60968-709-0

Design copertă de ABCD Graphics

OceanofPDF.com
 Blushing Publications vă mulțumește din toată inima pentru achiziția fă cută de la noi!

Există multe alte povești, cum ar fi cea pe care ați cumpă rat-o de la Blushing Books! Vizitați
magazinul nostru online pentru a vedea selecția noastră posibilă !

http://www.blushingbooks.com

Această carte este destinată doar adulților. Loviturile și alte activită ți sexuale reprezentate
în această carte sunt doar fantezii, destinate adulților. Nimic din această carte nu ar trebui
interpretat ca susținâ nd vreo activitate de bă taie neconsensuală sau bă taia minorilor.

OceanofPDF.com
 Prolog

"Da-ti hainele jos."

Julia înghiți în sec. În timp ce degetele ei tremurâ nde își desfă șurau șireturile de pe corset,
ea aruncă o privire la fața soțului ei. Ca de obicei, a fost de neatins. Dar el fusese îngrijorat
pentru ea, iar ea știa din experiență că grija lui se transformase repede în furie.
Ea a alunecat încet din rochie și din schimb, simțindu-se acut conștientă de nuditatea ei în
timp ce el o privea de unde stă tea pe marginea patului.
"Vino aici."
Picioarele ei o purtau fă ră tragere de inimă să stea în fața lui. Dar el nu o rugase să -și ia
cureaua – asta era o oarecare ușurare.
Ea era deja peste genunchiul lui, simțind înțepă tura mâ inii lui puternice pe fundul ei
dezgolit, câ nd el a întrebat: „De ce te-am bă tut?”
O bă tea repede și tare și îi era greu să -i ră spund între gâ fâ iturile ei. Ea și-a întors fața într-o
parte, afară din pă turi, ca să o poată auzi. — Pentru că te-ai întors la castel după lă sarea
întunericului? a reușit să se sufoce.
„Mi-am făcut griji pentru tine, Julia!” Nu sa oprit nicio clipă din sarcina lui de a pedepsi
fiecare parte a fundului ei ră sturnat. „De ce nu ai adus un servitor cu tine câ nd te-ai dus să
culegi mure?”
„Eu doar...” Mâ na lui a continuat să plouă pedeapsa ei. „—Am vrut—să fiu singură ,” icni ea.
Apoi fă cu o pauză și i-a frecat carnea înțepenită , un act tandru care uneori era la fel de
eficient în a produce lacrimi ca o lovitură . Într-adevă r, lacrimile au venit în voie acum.
„Pot să înțeleg asta”, a spus el. „Dar să adormi acolo singur?” El a început să bată din nou, la
fel de tare, iar de data aceasta ea a plâ ns. Apoi mâ na i s-a oprit brusc, la mijlocul cursei. Ea
ră mase nemișcată , mușchii tremurâ nd și tresă rind în așteptarea urmă toarei lovituri. Dar nu
a venit. El o ridică încet pe spate și o întoarse astfel încâ t ea să se așeze că lare pe el, dâ ndu-i
o idee despre direcția pe care ar putea-o lua această pedeapsă .
„Julia, de ce crezi că ai tras atâ tea pui de somn în ultima vreme?” întrebă el, studiindu-i
chipul. Încă plâ ngâ nd, ea și-a șters lacrimile cu dosul mâ inii. Bronson trebuie să -și fi dat
seama că nu era încă suficient de calm să vorbească , pentru că a tras-o înă untru ca să -i
adulmece în gâ t. El a mâ ngâ iat-o pe spate și pe fundul și coapsele ei încă lzite și i-a șoptit
cuvinte reconfortante.
„Ma gâ ndesc doar... luna este din nou plină și nu ai avut niciodată cursurile tale lunare.”
S-a așezat drept surprinsă , lacrimile ei evaporâ ndu-se complet. "Ai dreptate! Crezi că ar
putea fi?” Își bă tu mâ na peste gură , cu ochii dansâ nd.
Bronson zâ mbi stră lucitor. „Ar explica tot somnul și uitarea.”
S-au radiat unul la altul pentru o clipă , apoi ea s-a aplecat în față și l-a ciupit de urechea cu
dinții. „De ce nu te-ai fi putut gâ ndi la asta înainte să mă bă tui?”
Bronson hohote în râ s. „Crezi că asta ți-ar fi salvat fundul dră guț?” El a că zut înapoi pe pat
și a tras-o deasupra lui. „Gâ ndește-te din nou, floare mică ”, a spus el, strâ ngâ nd cu afecțiune
partea cu pricina. "Mai gandeste-te."
OceanofPDF.com
 Capitol unul

"STAI JOS!" Bronson, Ducele de Pembridge și Contele de Montmore urlă la cei doi bă rbați
implicați în ceea ce pă rea a fi o luptă mortală sub el. Își dă du calul cu piciorul și îl trase în
jur pentru a gă si o potecă sigură pe stâ nca abruptă de pe care se uita în jos. Dinții lui
Dumnezeu, bă rbatul de deasupra încerca să - l violeze pe bă iatul de sub el. Bă iatul se zbă tea
să lbatic, îngenunchia agresorul între picioare și se zvâ rcolește pentru a se elibera, dar
bă rbatul de deasupra și-a menținut mâ na de sus, lovindu-și fața și tră gâ ndu-și jambierele în
jos... dar nu poți urca un bă iat din acel unghi. . O fată , atunci. Îmbră cat ca un bă iat. Trebuie
să fie.
Ș i-a dat cu piciorul și mai tare în cal, strigâ nd din nou: „ÎNDĂ Ș I-TE. Coboara ACUM!” Dar
bă iatul – femeia – orice, avea propria ei mâ ntuire sub forma unui pumnal, pe care l-a folosit
într-o lovitură rapidă în sus sub coastele atacatorului ei. Bă rbatul mai mare s-a pră bușit
peste silueta ei mică . Strâ ngâ nd distanța, el a privit cum ea se chinuia frenetic să iasă de sub
el.
Aproape ajunsese la ei pâ nă acum. „Ț ine!” strigă el, dar bă iatul — fata — femeia — orice îl
privea cu groază pură și porni alergâ nd în pă dure. El a înjurat și a urmă rit, cavalerii și
soldații să i oprindu-se să se uite la victima înjunghiului. „Ț ine!” a cerut din nou.
A fost destul de ușor să o îndepă rtezi pe montură . Pur și simplu i-a blocat calea, punâ nd
pieptul uriașului să u destrier suficient de aproape încâ t a trebuit să se întoarcă de un copac
pentru a evita să fie că lcată . A descă lecat. Respira în suspine și ochii ei pă reau să lbatici. Se
uită bine la ea. Ş apca ei că zuse pentru a dezvă lui că pă rul era tuns scurt ca al unui bă iat. Era
îmbră cată în hainele fine ale unui paj de cavaler, care acum erau pline de sâ nge.
„Ușor acum”, spuse el liniştitor. El o luă de umeri cu blâ ndețe. „Am vă zut ce s-a întâ mplat.”
Cu o voce mai joasă , „Am vă zut ce încerca să -ți facă .”
Ochii ei se ridicară brusc spre ai lui, larg de întrebă ri. Probabil că se întreba dacă îi cunoștea
secretul. Fu surprins să descopere că simțea o dorință puternică de a o proteja.
În timp ce o inspecta de aproape, era aproape sigur că era femeie. Avea tră să turi fine,
delicate, urechi mici și degete subțiri. Pielea ei stră lucea de să nă tate și reproducere — o
cremă de piersici stropită cu pistrui. Pă rul ei era cea mai uimitoare culoare – nici maro, nici
blond, nici roșu, ci ceva între toate trei – un aramă lustruit care stră lucea literalmente în
lumina filtrată de vară . Ochii aveau o nuanță uimitoare de verde pal, cu gene groase și
închise la culoare. Dacă nu era femeie, atunci era cel mai ghinionist bă iat care s-a nă scut
vreodată . Era posibil. Omul mort ar fi putut presupune că este femeie și s-ar fi înșelat. Ș i
dacă așa ar fi fost, nu era pe cale să -l dezmeticească pe bă iat mai mult spunâ nd ceva. Ar
aștepta pâ nă va fi absolut sigur.
„Nu a reușit, nu-i așa?” a întrebat-o cu blâ ndeţe.
Ea clă tină din cap. Fusese ră nită în luptă – un obraz se umfla deja cu ceea ce ar fi o vâ nă taie
urâ tă , iar buza inferioară sâ ngera și se umflase.
"Care e numele tă u?"
„Jake. Sunt Jake.” Ochii ei îl rugau să nu o contrazică . Cu siguranță o doamnă .
Ș i-a lă sat sprâ ncenele să se ridice doar puțin. Andrew și John, cei mai de încredere cavaleri
ai să i, li s-au ală turat.
„Ce s-a întâ mplat acolo, Jake ?”
„M-am oprit pentru cina și pentru a face tabă ra acolo și el...” înghiți fata. „A ieșit din copaci
și a atacat. M-a jefuit – a luat bijuteriile pe care le purtam”. Ea nu a continuat și el nu a
putut-o învinovă ți.
„Cine ești și de ce că lă torești singur?”
„Am fost paj pentru... Ducele de Pembridge...”
Andrew pufni. Bronson i-a aruncat o privire de avertizare și și-a pă strat fața perfect
dreaptă . Ducele de Pembridge, într-adevă r. În mod clar, nu avea idee că stă în picioare
înainte de a spune Duke.
„...dar nu a fost mulțumit de serviciile mele, așa că mă întorc acasă .”
Sprâ ncenele lui Bronson s-au adunat. O întorsă tură ciudată a minciunii ei, condamnâ ndu-se
în acest fel.
„Ai fugit?”
"Da Domnul meu."
— Calul și bijuteriile au fost ale tale să le iei?
Ea ezită și se îmbujoră puțin. „Bijuteriile au fost. Calul îl voi întoarce de îndată ce voi putea.”
Un alt pufnit din partea lui Andrew.
Ea se uita la el printre gene într-un fel doar o femeie. Îi lipsea talentul la șarada ei de bă iat.
A-l numi fostul ei stă pâ n a fost o alegere nefericită , dar în rest ar ghici că s-a pă strat câ t mai
aproape de adevă r. Furase un cal și fugise, cu propriile ei bijuterii. Ea avea curaj, el i-ar fi
dat asta. Ș i era hotă râ t să scoată din ea restul poveștii.
„Sunt Bronson, conte de Montmore. Acești doi bă rbați sunt cavalerii mei, Andrew și John.”
El a fost conte de Montmore. Pe lâ ngă faptul că este Ducele de Pembridge. Era cel de-al
doilea titlu al lui și ar prefera să nu o cheme încă pentru minciuna ei.
„Stă pâ ne... ai putea folosi o pagină ?” Ea se mişcă nervoasă . „Nu unul permanent, dar
deocamdată , în timp ce că lă toriți? Ceea ce vreau să spun este că poate că aș putea că lă tori
cu tine și să fiu de ajutor?”
Își încrucișă brațele pe piept. — Spune-mi, de ce ducele de Pembridge a fost nemulțumit de
serviciile tale? În timp ce își spunea numele, ridică cea mai mică sprâ ncene, în folosul
cavalerilor să i. I-a vă zut zâ mbind.
Ea clipi la el. „Ei bine, să fiu sinceră ”, a spus ea, „Ducele este un om greu de mulțumit. Are un
temperament îngrozitor și m-a bă tut fă ră discernă mâ nt.” Ea se uită la el, cu ochii mari și
serioasă .
Aproape că s-a înecat, el însuși, la asta. Umerii lui Andrew tremurară de râ s tă cut, iar John
își dă du ochii peste cap și clă tină din cap.
„Ei bine, de unde știi că nu aș fi același fel de stă pâ n?”
Ochii i-au că zut la pă mâ nt și a lovit o piatră cu vâ rful cizmelor ei foarte feminine din piele
de vițel. „Pot doar să spun.”
"Câ ți ani ai?"
— Treisprezece, domnul meu.
„Cum ai putut să -mi fii de folos? Ce talente ai, Jake?
„Sunt un arcaș mai bun decâ t majoritatea și mă descurc grozav cu caii.”
— Nici cu un pumnal nu e ră u, mormă i Sir John.
La asta, ea pă rea lovită . "E mort?" întrebă ea cu o voce foarte liniştită .
„Da.”
Ea pă li și apoi a devenit o nuanță verde. S-a întors de la ei și a vă rsat. Din nou, acel impuls
protector îl cuprinse și el îi puse o mâ nă pe spatele ei, dâ ndu-și puterea prin atingerea ei. —
Prima ta ucidere? întrebă el blâ nd.
„Da.”

***

Bă rbatul care o gonise avea cei mai buni ochi. Odată ce se uitase în ele, simțise că toată
teroarea se scurge din ea. Era tâ nă r și ară tos într-un fel aspru – pă r castaniu și ondulat,
maxilar puternic, piept și umeri lați. Nu putea avea mai mult de două zeci și cinci de ani și
avea ținuta și comanda nobilimii.
El și-a pus mâ na pe spatele ei în timp ce ea a vă rsat, așteptâ nd cu ră bdare să termine,
mâ ngâ ind-o în felul în care un bă rbat mâ ngâ ie un bă iat. Dar știa că nu era bă iat, nu-i așa?
Vă zuse ce încercase să -i facă acel tică los. Ș i deși ar fi trebuit să o supere faptul că el știa, din
anumite motive i s-a pă rut liniștitor. De parcă nu mai era singură în asta. De câ nd fugise de
castelul regelui pentru a evita că să toria ei, se simțise incredibil de singură și pierdută .
Ș i nu le dezvă luise secretul ei oamenilor să i. De îndată ce cuvintele ieșiseră din gura ei care
cereau să fie pagina lui, ea știa că dorea cu disperare ca el să o ia. Se simțea mai în siguranță
lâ ngă el. Voia să ră mâ nă cu acest bă rbat sau mă car să că lă torească cu el pâ nă își dă dea
seama unde să meargă .
„Lasă -mă să mă gâ ndesc să te iau ca pagină . Între timp, totuși, o să te sfă tuiesc să nu mai
spui povestea aia despre că ai fost pagina că tre Ducele de Pembridge. Nu vorbește în
favoarea ta.”
I s-a pă rut că îi aude cavalerii chicotind la asta.
"Da Domnul meu."
— Vino, spuse el, ducâ nd-o înapoi spre mort. „Mortul este povara ta acum. Trebuie să te
descurci cu el.”
Deși instinctul i s-a încleștat la asta, Julia l-a urmat așa cum i-a poruncit. Erau vreo două zeci
de oameni pâ nă acum – o trupă întreagă de-a lui, adunată în jurul cadavrului. Îl
rostogoliseră pe bă rbat pe spate, iar sâ ngele i se înmuiase prin haine și se strâ nsese în jurul
lui. Atâ t de mult sâ nge. Ea a vomitat din nou la chicoteala oamenilor lui. Apoi a intrat în
panică .
„Unde sunt bijuteriile mele?”
— Aceste bijuterii? întrebă unul dintre bă rbați, ridicâ nd în sus punga de piele în care ținea
obiectele ei de valoare. Simți firele disperă rii strecurâ ndu-se înapoi în vocea ei.
"Sunt ai mei! Jur! Vă pot descrie fiecare piesă !”
Mâ na de pe umă rul ei era din nou a contelui. — Relaxează -te, tinere Jake. Nu este obiceiul
nostru să fură m. Dacă poți, descrie într-adevă r bijuteriile pe care vi le vor fi returnate.” Își
întinse mâ inile și i-a fost aruncată punga. Îl bă gă sub centura sabiei și, câ nd ochii ei îl
urmă riră , îl mâ ngâ ie liniştitor.
Ea s-a surprins aproape fă câ nd o reverență la asta și a schimbat-o rapid pe o plecă ciune. —
Îți mulțumesc, domnul meu. Ea spera că era sincer.
„Ce să facem cu trupul?” el a intrebat-o. Vocea lui avea un ton didactic – ca și cum ea ar fi
fost cu adevă rat pagina lui și aceasta ar fi fost o oportunitate de predare.
„Uh, ei bine, să -l îngroape?”
A scuturat din cap. „Nu, bă iete.”
"Arde-o?" întrebă ea cu îndoială .
Colțurile gurii lui au început să se curbeze la asta, dar le-a netezit înapoi. A scuturat din cap.
"Nu."
Ea l-a implorat cu ochii. "Vă rog spuneţi-mi."
— Cel mai bine îl aducem în satul cel mai apropiat, în cazul în care aparține acolo. El poate
fi jelit de familie.”
Desigur. Se simțea proastă . — Atunci mă ajuți să -l pun pe cal?
Contele zâ mbi la asta. Își fă cea un fund complet din ea însă și.
„Mă gâ ndesc că îl vom pune într-o că ruță . Dar nu pâ nă mâ ine. Ne oprim aici pentru noapte.”
El ridică puțin vocea la acea ultimă declarație și oamenii lui au început să se miște cu toții
deodată , organizâ ndu-se pentru a-și așeza tabă ra.
„Du-te și spală sâ ngele de pe haine câ t poți de bine”, a spus el, ridicâ nd bă rbia spre sunetul
unui pâ râ u din apropiere. Apoi s-a încruntat. „Ai alte haine?” Își imagina problemele ei
dezbră câ ndu-se lâ ngă oamenii lui. Ea dă du din cap și se duse la pachetul mic de pe cal, unde
avea o că mașă de corp și jambiere curate. Nu avea o a doua tunică – a convins pagina de la
castel să -i împrumute aceste haine fusese destul de dificil. Ar trebui doar să facă tot
posibilul pentru a cură ța sâ ngele.
S-a îndreptat spre pâ râ u și a mers în aval un timp pâ nă câ nd a simțit că are suficientă
intimitate. Adevă rata dificultate a fost că lenjeria pe care o folosise pentru a-și lega sâ nii era
și ea îmbibată de sâ nge. Ș i-a dat jos tunica, maioul și jambierele și și-a pus perechea de
jambiere curate. Apoi a început să desfă șoare învelișul însâ ngerat. Câ nd era oprită , și-a pus
maioul curat. Era un in subțire, așa că dacă cineva o vedea așa, sigur i-ar vedea sâ nii prin
țesă tură . Ea a început să spele hainele pă tate și să înfă șoare cu nisip din albia pâ râ ului.
Mirosul de sâ nge aproape că o fă cu să tremure din nou. În cele din urmă , ea a decis să
înfă șoare țesă tura umedă înapoi în jurul sâ nilor, apoi să acopere tricoul cu tunica umedă .
Era incomod, dar cel puțin era acoperită în siguranță .
S-a întors într-o tabă ră bine aşezată . Corturile erau întinse într-un inel, cu un foc aprins în
mijloc. Era o oală pe foc și, vă zâ nd-o, i-a bubuit burta. Nu luase o masă caldă în cele patru
zile de câ nd fugise din castelul regelui.
Era un fel de tocană de oaie cu sfeclă fiartă în lateral. A mâ ncat pâ nă la ultima mușcă tură și
ar fi lins castronul dacă ar fi considerat politicos.
— Vei dormi în cortul meu, îi spuse contele, întorcâ ndu-se după masă . Ea a înghețat. Poate
că nu spusese nimă nui secretul ei pentru că voia să o abuzeze în intimitatea propriului cort.
Ea îi întâ lni privirea și el se încruntă ușor. Îi ghicise gâ ndurile. — Intenționez să te țin în
siguranță , spuse el cu o voce suficient de joasă încâ t doar ea să poată auzi.
Dreapta. Ascuns în siguranță în cortul dvs. pentru uzul dvs. exclusiv. Dar din anumite
motive, ea chiar l-a crezut. Erau ochii, se gâ ndi ea. Deși pă rea a fi un lider puternic și
hotă râ t, ochii lui o priveau cu bună tate. Ea a expirat și a trebuit din nou să se oprească în
mijlocul curții. Ea i-a fă cut cea mai adâ ncă plecă ciune și, după ce și-a luat patul de pe cal, l-a
urmat pâ nă la cortul lui. Interiorul era suficient de înalt încâ t să poată sta în el fă ră să se
abate și avea o înă lțime peste medie. Patul lui era întins pe o parte și erau două scaune de
lemn. O pungă cu bunurile sale era lâ ngă patul lui. Asta a fost întinderea.
Ea se uită în jur, încercâ nd să decidă unde să -și întindă ruloul de pat și el ară tă spre
peretele opus față de al lui. Asta i-a dat o mică mă sură de confort. Câ nd ea a terminat de
întins-o, el i-a întins unul dintre maiourile lui.
"Aici. Scoate-ți tunica umedă . Asta nu poate fi confortabil.”
Era destul de gentleman încâ t să se întoarcă cu spatele și să se ocupe cu lucrurile lui. Ș i-a
întors spatele înainte de a-și strecura tunica. Tricoul ei era ud în centru de la împachetarea
sâ nilor, dar s-ar usca repede fă ră tunică . Ea i-a tras tricoul enorm peste partea de sus a ei și
apoi a întins mâ na sub ambele că mă și pentru a desfă șura folia de in. S-a întins pentru a
încerca să bage ambele bucă ți de îmbră că minte udă într-unul dintre stâ lpii cortului, ca să
fie uscate.
"Permite-mi."
Ea a să rit. Nu-l auzise pasind in spatele ei, dar acum era destul de aproape, cu vocea chiar la
urechea ei. El îi luă țesă tura udă din mâ ini și întinse mâ na acolo unde nu putea. Inima îi
bă tea mai repede. Tunica îi era și ea scoasă acum, iar maioul subțire de in dezvă luie un
piept și brațe tari și musculoși. I s-a tă iat respirația. Ea nu ar trebui să fie aici. Cu el. Ca
aceasta. Dar ce altă opțiune avea ea? Tot ce putea face ea era să se roage ca să fie domnul
care pă rea să fie. Atâ rnă hainele și apoi se întoarse spre ea, încă mult prea aproape – prea
viril – pentru confortul ei. Ochii ei au că lă torit de la pieptul lui pâ nă la fața lui și câ nd i-a
întâ lnit ochii, a descoperit că o privea cu o privire cu pleoapele grele. Ea a fă cut un pas
înapoi, iar el a difuzat tensiunea, oferindu-i unul dintre scaunele pe care să stea. S-a așezat
pe celă lalt și s-a îndreptat spre ea.
„Ș i acum, îmi vei spune adevă rul”, a spus el.

***

La lumina lumâ nă rilor, în cortul lui, ea era chiar mai dră guță decâ t fusese în lumina zilei.
Pă rul ei aramiu practic stră lucea, iar umbrele de pe față îi fă ceau genele să pară și mai
lungi. Nu mai ră mă sese nicio umbră de îndoială că ea era femeie – sâ nii legați erau ultimul
lui indiciu. Acum, fă ră legatură , chiar și prin cele două maiouri le putea vedea curbele
subtile – ca niște mere mici care așteptau să fie... Se opri să nu ducă mai departe acest gâ nd.
Dinții lui Dumnezeu, era destul de frumoasă încâ t să facă un bă rbat să geme.
De asemenea, îi era mai mult decâ t puțin frică de el și de situația în care se pusese. Așa că s-
a pus la treabă .
„Ș i acum îmi vei spune adevă rul.”
Ea îşi trase ră suflarea şi se uită la el cu grijă . Apoi a oftat, învinsă . Ea dă du încet din cap. —
Nu vreau să mă că să toresc cu bă rbatul cu care sunt logodită , spuse ea încet.
„Deci ai fugit?”
„Da.”
„De ce îi obiectezi?”
"E complicat."
"Ai un iubit."
"Cu siguranta nu!" indignarea ei îl fă cu să zâ mbească . El ghicise după înroșirea ei că era
servitoare, dar acum era sigur.
„Iubești un alt bă rbat?”
"Nu. Nu, nimic de genul asta.”
"Ce atunci?"
Ea a stat în liniște suficient de mult încâ t el să nu creadă că avea de gâ nd să -i ră spundă . Dar
apoi ea a spus: „El a fost dușmanul jurat al tată lui meu, responsabil pentru moartea tată lui
și a fraților mei. Ș i acum i-am fost dat ca un fel de premiu de ră zboi, pentru ca el să aibă
drepturi asupra proprietă ții care i-au aparținut tată lui meu.” Amă ră ciunea îi trecea prin
voce și ochii i se umplură de lacrimi nevă rsate. Le-a clipit înapoi și a tras adâ nc aer în piept.
— Vezi tu, nu mă pot că să tori cu el, mormă i ea.
A lă sat asta să atâ rne în tă cere pentru o clipă . „Deci care este planul tă u? Ai una?"
Ea se îmbujora. „Am rude în Normandia. Sper că îmi vor oferi amnistia”.
S-a gâ ndit la asta. Dacă intenția ei va că uta atâ t de departe pentru ea depindea de câ t de
multă avere era legată în contractul de că să torie, presupunea el. Sau câ t de supă rat ar fi să
o facă să dispară înainte de a se putea îndeplini. Dacă ar fi fost ruda ei din Normandia, nu ar
fi gă zduit-o decâ t dacă ar fi fost dispus să se lupte cu intenția ei. Ș i tot ceea ce presupunea
că a ajuns în Normandia. Dinții lui Dumnezeu, o fată dră guță care că lă torește singură în
Normandia! Chiar și îmbră cată ca o pagină , era greu de crezut că va reuși deloc, dar cu atâ t
mai mult - să cred că va ajunge cu virtutea ei încă intactă . Mai ales avâ nd în vedere câ t de
ineptă era să joace rolul unui bă iat. Acea izvorul aprig de protectie îl umplu din nou. O va
duce câ t de departe ar putea. Dar mai bine ar fi să o convingem să se întoarcă acasă .
"Cum te numești?"
Ea clipi la el și nu ră spunse. El a oftat. „Nu vrei să -mi spui?”
Ea clă tină din cap. „Cred că ar fi cel mai bine dacă nu o fac.”
— Este Jacquelyn?
Ea a chicotit puțin și, deși ar fi trebuit să -l enerveze, în schimb el a gă sit că sunetul era la fel
de dulce ca muzica. — Nu, dar poți să -mi spui așa, dacă vrei.
Ș i-a dat ochii peste cap.
— Câ ți ani ai, de fapt?
"Optsprezece."
„Ș i îți reproșezi prea mult intenția de a te că să tori cu el.”
Sprâ ncenele ei s-au încruntat. „Nu, domnul meu. nu-l supă r. Este invers. Tată l meu a fost cel
care i-a greșit.” Se uită la el de parcă asta explica totul.
„Deci care este obiecția ta?”
„Obiecția mea!” a pufnit ea indignată . „Omul va face din restul vieții mele un iad viu. Adică
dacă nu mă trimite pur și simplu la o mă nă stire de maici. Ș i nu vreau să -l pun la încercare,
în nici un caz.”
"Înțeleg."
"Tu?" întrebă ea cu un strop de îmbufnat. „Poți înțelege cruzimea de a cere unei femei să se
că să torească cu dușmanul de moarte al familiei ei? O doamnă este neputincioasă în mâ inile
soțului ei. El poate să o bată fă ră discernă mâ nt, să o închidă și să -și ia orice libertate îi place
cu ea. Nu poate face nimic pentru a scă pa de domnia lui.”
Avea o idee destul de sumbră despre că să torie.
„De unde știi sigur că intenția ta te face responsabil pentru faptele tată lui tă u?”
Ea l-a privit precaută și și-a luat unghiile. „Ei bine, nu vreau. Nu am așteptat să -l cunosc. Ș i
nu spun că mă face responsabil. Cum aș putea fi responsabil pentru ceea ce a fă cut tată l
meu?”
„Cum, într-adevă r?”
„Dar asta nu înseamnă că nu m-ar supă ra sau nu ar dori să mă pedepsească pentru că sunt
fiica lui.”
„Ce a fă cut mai exact tată l tă u?”
Ea oftă și se uită la mâ inile ei. „A încercat să -și fure bunurile.”
"Înțeleg. Ei bine, nu este nimic personal în asta. Se întâ mplă destul de des. Nu ar trebui să
cred că logodnicul tă u ar fi atât de insultat. Desigur, depinde de bă rbat, presupun. El este
deosebit de dur la inimă ?”
„Cred că da.”
„Dar nu l-ai întâ lnit niciodată , așa că chiar nu știi, nu?”
— Îți spun că nu mi-a pă sat să -l întâ lnesc, se ră sti ea defensiv.
Ș i-a ridicat mâ na. „Bine, bine. Calmeaza-te. Doar mi se pare că a scă pa de soarta ta poate fi
mai dificil decâ t crezi. Logodnicul tă u nu va veni să te caute? Ș i dacă o face, familia ta va fi
dispusă să se lupte cu el pentru tine?
Fata se uită la el într-o tă cere șocată , disperarea din ochii ei verzi palid evidentă . Ea nu
luase în considerare acel scenariu. Ea clă tină încet din cap. „Eu... nu le-aș putea cere, chiar
dacă ar face-o. Intenția mea ar putea ridica o armată suficient de mare pentru a învinge
orice adversar, mă tem.
„Cred că ar trebui să te întorci, micuțule. Nu poți scă pa de soarta ta, dar poți profita la
maximum de ea. Fii dulce cu soțul tă u – și sunt sigur că va fi corect cu tine.
Sprâ ncenele ei s-au coborâ t într-o stră lucire. "Esti sigur? Nu-l cunoști pe acest om. Este
nemilos pe câ mpul de luptă și nu a ezitat să zdrobească trupele tată lui meu. De ce ar ară ta
vreo bună tate față de mine?”
„Ei bine, gâ ndește-te bine. Cu câ t îl eviți mai mult, cu atâ t va fi mai supă rat câ nd te va gă si în
sfâ rșit. Ca să nu mai vorbim că vei avea probleme de la oricine ar fi cel care a încheiat
contractul de că să torie în numele tă u.”
— Da, spuse ea cu greutate.
„Du-te întinde-te. Odihneste-te. Ai avut o zi lungă ”, a spus el.
"Lordul meu?" spuse ea ezitant.
El a ridicat din sprâ ncene.
„Dar bijuteriile mele?”
El a chicotit. Așteptase să vadă câ t timp îi lua să le ceară . "Ah, da." A luat geanta. „Descrie-
mi-le”, a spus el uitâ ndu-se în ea.
„Inel cu rubin, tă ietură dreptunghiulară . Un cadou de nuntă pentru mama mea de la tată l
meu. Sirag de perle. A aparținut bunicii mele. Mi s-a dat la cea de-a șaisprezecea aniversare.
Pandantiv cu safir pe un lanț de argint — al mamei...”
El a chicotit din nou și i-a aruncat punga. Pă rea surprinsă , de parcă nu ar fi fost sigură că el
le va returna.
„Mulțumesc, domnul meu.”
„Noapte bună , micuțule.”
S-a întins pe patul să u și a stins lumâ narea.
S-a trezit cu sunetul adulmecat. Probabil că tocmai adormise. A ascultat în tă cere o vreme,
dar câ nd nu s-a lă sat, a coborâ t din pă turi și s-a dus la ea. Îi era spatele, dar rigiditatea îi
spunea că știa că el era acolo. S-a așezat lâ ngă ea și i-a pus o mâ nă pe spate. Câ nd ea nu a
protestat, el i-a dus-o la cap, netezindu-i pă rul înapoi de pe față , urmă rindu-i urechea cu
vâ rfurile degetelor. A încercat să -și pă streze atingerea ușoară și nepretențioasă . Ultimul
lucru pe care și-l dorea era ca ea să se teamă de el.
„Poți să stai aici cu mine atâ ta timp câ t vrei”, se auzi promițâ nd și se întrebă ce i se
întâ mplase. Ea venise peste el. Această doamnă delicată și frumoasă , care se îmbră case ca
un paj și ucisese un hoț cu propriul ei cuțit. Pă cat că nu a putut-o revendica ca fiind a lui
pentru că ceva despre ea l-a fă cut să vrea să o apere pentru tot restul vieții.
Lacrimile i s-au oprit și a ră mas acolo liniștită , fă ră să recunoască , dar totuși permițâ nd
atingerea lui. În cele din urmă , respirația i s-a adâ ncit și a adormit. Voia să o să rute pe
frunte, dar nu risca să o trezească . Treaz acum, s-a strecurat din cort la cel al cavalerilor să i.
„Dacă e bă iat, îmi voi mâ nca cizmele!” mormă i Andrew fă ră să se întoarcă , simțind prezența
lui Bronson în spatele lui. Cavalerii erau încă treji, jucâ nd un joc de zaruri la lumina
lumâ nă rilor. Le zâ mbi.
"Într-adevă r. Nu un bă iat, ci o doamnă , fugi pentru a evita logodna ei”, a zâ mbit el.
Bă rbații chicotiră .
— Nu că te deranjează să -ți împarți cortul cu ea, îl strigă John.
"Deloc. Mult mai interesant decâ t voi, bă rbații, vă spun asta.”
„Ce vei face cu ea?”
El a ridicat din umeri. „I-am spus că poate că lă tori cu noi câ t de departe vrea. Dar, între
timp, sper să o fac să vadă motivul. Fugirea nu va face decâ t să -i înră ută țească situația.”
„Da. Mai ales dacă se implică cu oribilul Duce de Pembridge!” Sprâ ncenele lui Andrew se
clă tinară pentru efect.
" Într-adevăr ."

OceanofPDF.com
 Capitolul doi

Julia s-a trezit cu o lovitură în coaste. O pagină stă tea deasupra ei cu mâ inile pe șolduri,
uitâ ndu-se în jos. Îl vă zuse cu o seară înainte. Trebuie să aibă aproape vâ rsta pentru a fi
scutier – poate doisprezece ani și nu-i plă cuse ideea ca o altă pagină să -și servească
domnul. Dar ea nu s-a putut abține, nu-i așa?
„Trezește-te, mă gar leneș!”
Ea se ridică în picioare.
„Lord Bronson s-a trezit și tu ești menit să -l slujești.” El se uită la starea ei de îmbră că minte
– maioul mare al Contelui care îi întindea corpul ca o rochie. O, dulce fecioară Maria, ea
spera că nu-i poate vedea sâ nii. Ochii ei s-au aruncat spre folia de in care încă atâ rna de
stâ lpii cortului. A trebuit să -l scoată de aici ca să se poată îmbră ca.
„Mathias!” vocea ascuțită a contelui a adus capul bă iatului într-o clipită .
„Ar fi bine să te gră bești”, îi spuse el câ nd ieșea din cort.
Ea oftă și se întrebă dacă contele îl chemase să iasă de acolo să o salveze. Pă rea să fie genul
ă sta de om. Îi plă cea de el. Îi plă cea totul la el, într-adevă r. Dar probabil că nu ar trebui să
aibă încredere în propriile ei opinii în acest moment. Era singurul „prieten” pe care îl avea
în lume în acest moment, așa că bineînțeles că își va prinde toate afecțiunile asupra lui.
Ș i-a înfă șurat sâ nii și a terminat de îmbră cat repede. Corturile erau deja dă râ mate. Matthias
stă tea lâ ngă Conte, fă câ nd ruperea rapidă . Se opri, nesigură dacă ar trebui să înceapă să le
tragă cortul. Contele îi fă cu semn. "Mâ nca. Atunci tu și Matthias îmi veți împacheta lucrurile.
Oamenii vor dă râ ma cortul.”
Aproape că a fă cut din nou o reverență . Blestema. Va trebui să scape de acel reflex.
„Mulțumesc, domnul meu.”
În cort, și-a suflecat rapid patul, în timp ce Matthias se ocupa de lucrurile contelui. El a
ignorat-o câ nd ea a încercat să o ajute, așa că a ajuns să stea acolo urmă rindu-i metodele
eficiente. Dacă nu ar fi atâ t de zguduitor, ar vedea umorul din el. Dar cel puțin a confirmat
impresia ei despre conte. Orice om care ar inspira o astfel de urmă rire loială și geloasă era
un om de valoare.
— Scaunele merg în că ruță , s-a demnat în cele din urmă să -i vorbească . Ea a luat scaunele și
le-a scos. Erau trei vagoane, de fapt. Se întrebă care dintre ele ținea lucrurile domnului.
Apoi și-a amintit cu o senzație profundă că și mortul ei trebuia să intre într-una dintre ele și
că el era responsabilitatea ei.
„Acest vagon.” Sir John apă ru lâ ngă ea și ară tă spre cel mai apropiat vagon.
— Mulțumesc, spuse ea cu brio și puse scaunele deoparte. Câ nd s-a întors, cortul contelui
coborise deja și tabă ra pă rea în mare parte plină . Fă ră tragere de inimă , a mers în direcția
mortului. Nu avea cum să -l ridice singură . Ar trebui să ceară ajutor.
Dar câ nd a ajuns la fața locului, nu era nimic altceva decâ t pata maro închis de sâ nge vă rsat
pe pă mâ nt.
„Îl cauți?” Un soldat a strigat-o, zâ mbind. Stă tea pe partea laterală a că ruței, dâ nd cu degetul
de la picior spre mortul, care fusese înfă șurat într-o pă tură . Era atâ t de uşurată încâ t a
zâ mbit. "Mulțumesc!" a sunat ea înapoi. „Mă întrebam cum naiba aveam de gâ nd să -l ridic
acolo singură .”
Soldatul a râ s. „N-ai fi putut.” Apoi a devenit serios. „A fost o ucidere grozavă să doborâ m un
bă rbat de două ori mai mare decâ t tine.”
Era un compliment, știa ea. Dar i-a provocat aceeași boală în burtă pe care o simțise cu o zi
înainte. Ea dă du din cap ca ră spuns câ t de politicos putea să se adună și se împletici înapoi
spre conte. Scutierii lui îi pregă tiseră deja destrierul, așa că ea s-a apucat să -și înșeuze
propriul cal. Iapa se obișnuise cu ea în ultimele zile și a stat cu ră bdare în timp ce Julia se
stră duia să -și perfecționeze abilită țile de a se legă na la că lare fă ră un impuls.
A fost o plimbare de o zi lungă și Julia și-a petrecut cea mai mare parte luâ nd în considerare
sfaturile contelui. Pă rea să aibă o opinie obiectivă și a adus în discuție câ teva puncte pe care
ea nu le-a luat în considerare – și anume că , alergâ nd la familia ei din Normandia, le-ar fi
cauzat probleme cu intenția ei și că ar putea exista și consecințe. de la rege, însuși. Câ nd
știrile despre încercarea eșuată a tată lui ei de a prelua pă mâ ntul ducelui de Pembridge și
despre moartea lui ulterioară ajunseseră la ea, venise de la mesagerii regelui, care i-au
ordonat să -și împacheteze lucrurile. Au condus-o la curtea regelui, unde regele îi spusese
de decizia lui de a-i da mâ na ducelui. Pă rea extrem de nedrept la acea vreme. Dar acum că
se gâ ndea la asta, el ar fi putut pur și simplu să o dezbrace de pă mâ nt și să le predea
ducelui. S-ar putea să fi ajuns într-o mă nă stire de maici sau, mai ră u, ca ță rancă în propriul
ei sat. Nodul din burtica ei s-a strâ ns și mai mult. Poate tot acolo a ajuns ea.

„Dă -mi-l, mă pricep cu un ac”, a oferit Julia câ nd contele și-a rupt mâ neca de pe un mră ină ș
din tabă ră în acea noapte.
— Mi-aș imagina că ești, spuse el cu o voce joasă , ară tâ ndu-i un zâ mbet care fă cu că ldura
să -i dezvă luie pâ ntecele. Ș i-a dezbră cat tunica și tricoul, iar ea s-a trezit în fața unui piept
lat și cizelat. Că ldura a aprins peste tot. Era frumos în cel mai bă rbă tesc mod. Câ nd și-a
ridicat ochii de la pieptul lui la fața lui, a descoperit că el râ dea de ea. Fața ei s-a fierbinte și
i-a smuls rapid că mașa din mâ ini și s-a întors.
Stă tea pe o stâ ncă , cu degetele ei exersate fă câ nd mici cusă turi îngrijite în timp ce privea
zumzetul taberei organizate. A existat o ușurință de familiarizare și o practică lungă .
Bă rbații puteau să întemeieze și să lovească tabă ra atâ t de repede – fiecare își cunoștea
meseria și nimeni nu s-a împiedicat unul de celă lalt. Ei bine, cu excepția ei și a lui Matthias.
De parcă blestemat că s-a gâ ndit la el, bă iatul s-a apropiat și i-a scă pat o gră madă de haine
la picioarele ei. — Lordul Bronson spune că trebuie să le repari și pe astea, râ nji el. În mod
clar, bietul pagin Jake se pră bușise și mai jos în estimarea bă iatului că era capabil să se
repare. S-a ghemuit lâ ngă ea și a luat o piatră .
„Mama ta te-a învă țat să coasi așa?” spuse el batjocoritor.
„Da.” Ea a zâ mbit pentru sine.
Se încruntă la zâ mbetul ei. „Cusutul este pentru fetițe. Ai fost legat pâ nă ieri de sforile ei de
șorț? Mama ta ar fi fă cut mai bine să devină bă rbat din tine mai devreme.”
„Ș i mama ta ar fi fă cut mai bine să te învețe niște maniere”, a spus ea cu perseverență .
Fața pistruiată a lui Matthias s-a înroșit ca pă rul și s-a ridicat în picioare. Ea și-a așezat
reparația și a stat, de asemenea, recunoscâ nd provocarea pentru ceea ce era. Nu i-a fost
frică . În primul râ nd, nu era mai mare decâ t ea. Ș i avusese norocul să crească ală turi de
patru frați care o învă țaseră cele mai fine lucruri ale luptei.
Pumnul lui se îndreptă spre faţa ei. Ea se aplecă și își lansă umă rul în burta lui, trâ ntindu-l
pe spate la pă mâ nt.
„RUPEZ-O!” auzi ea vag în timp ce se întindea pe pieptul lui Matthias. Ea a ignorat țipetele și
a scuipat în fața lui și, în timp ce o fă cea, ochii lui s-au mă rit de surprindere. Privirea lui se
îndreptase spre golul deschis al tricoului ei, unde avea o vedere completă a sâ nilor ei legați.
„Nici un cuvâ nt din tine,” șuieră ea, dar a fost ridicată brusc în picioare înainte să mai poată
spune ceva.
„Nu se luptă între trupe!” Sir John era cel care țipa. L-a smuls și pe Matthias în picioare.
„Este o bă taie pentru amâ ndoi, acum scoateți-vă că mă șile.”
Inima Juliei s-a oprit și Matthias a ră mas cu gura că scată la ea. Chiar și Sir John a încremenit
brusc și a privit-o ciudat, iar ea și-a dat seama că și el trebuie să -i cunoască secretul.
Vocea aspră a Contelui a intervenit din spatele lor. „Mă voi descurca cu ei. În cortul meu,
amâ ndoi. ACUM."
"La ce te gâ ndeai?" a mâ râ it contele la ea câ nd erau înă untru.
„Stă pâ ne, a fost vina mea, am dat primul pumn”, a spus Matthias. În mod clar cavalerismul a
fost puternic în aceste trupe.
Bronson l-a ignorat. Se plimba înainte și înapoi în limitele mici ale cortului, fă câ ndu-l să
pară și mai mic. A continuat să se adreseze Juliei singur. „Ești oaspetele meu aici, tu...”
„Stă pâ ne, mă luam de el... adică ea...”
După aceea, Bronson s-a învâ rtit și a înaintat spre Matthias. Își înfă șura mâ na mare în jurul
gâ tului bă iatului și îl ridică în picioare.
„Ș tiai că era fată câ nd ai aruncat acel pumn?” Vocea lui era mortală .
— Nu, domnul meu, clă tină rapid bă iatul speriat din cap.
Contele și-a eliberat strâ nsoarea de gâ tul bă iatului și l-a lă sat înapoi pe că lcâ ie. Mâ na lui
Matthias i se duse la gâ t. — Îmi pare ră u, tuși el. „Nu știam că este fată . Nu puteam să mă
gâ ndesc de ce ți-a plă cut de ea atâ t de bine și cred că m-a enervat. Mă bateam cu ea și câ nd
mi l-a dat înapoi, am lovit-o cu pumnul.”
„Ai lovit- o?” Contele se întoarse înapoi la ea alarmat.
Ea clă tină din cap.
— Nu, a fost prea rapidă pentru mine. Matthias pă rea să o admire acum că știa că era o
doamnă .
Contele oftă și își trecu degetele prin pă r exasperat. „Bine, Matthias, tu vei fi umbra ei de
acum înainte. Datoria ta este să te asiguri că este în siguranță aici. Înțelegi?"
Matthias și-a ridicat pieptul, vă dit mulțumit de noua lui misiune. „O voi pă zi cu viața mea,
domnul meu.”
„Ș tiu că o vei face. Acum scoate-ți că mașa.”
Matthias s-a conformat și contele și-a scos centura de sabie. Julia se înfioră în timp ce îl
privea dâ nd bă iatului zece gene dure pe spate. Fața lui Matthias era roșie și avea lacrimi în
ochi, dar a ră mas stoic. Ș i-a pus tricoul la loc.
Contele se întoarse încet spre ea, cu cureaua încă în mâ nă . Ea a încercat să fie la fel de stoică
ca Matthias, în ciuda faptului că inima îi bă tea în gâ t. Ea a venit să stea în fața lui cu capul
plecat. Se gâ ndi la ea, fă ră să scoată un cuvâ nt.
„Ar trebui să -mi dau jos că mașa?” a scâ rțâ it ea.
Încă o tă cere sub controlul lui. Apoi a întrebat: „Te-ai lovit vreodată pe spate?”
Ea clă tină din cap, incapabil să ră spundă . „Cred că fundul tă u ar putea fi o țintă mai bună .
Este un pic mai ușor de luat, deși va face ca că lă toria să fie inconfortabilă .”
„C-ar trebui să -mi dau jos jambierele?” Ea îi aruncă o privire spre Matthias. Ar fi profund
jenant.
A scuturat din cap. A pus un picior pe scaun și și-a întins brațul spre ea. "Vino aici."
Ea a ascultat. Îi îndoi partea superioară a corpului peste genunchi și îi ridică tunica. Ea și-a
ținut respirația. Loviturile au venit la fel de grele și rapide ca și pentru Matthias. Zece
lovituri usturatoare, una imediat după alta — nu e timp să -și tragă respirația, chiar și să
plâ ngă .
La fel de repede, el o ridică de pe genunchi și se puse înapoi în picioare. Gâ fâ ia, încă în stare
de șoc și tocmai începea să simtă toată forța durerii de foc pe spate. Se întâ mplase prea
repede pentru ca lacrimile ei să înceapă , așa că erau prinse acum, arzâ nd în spatele ochilor,
cu suspinele înfipte în gâ t. Ș i-a ținut capul în jos și a încercat să se calmeze.
„Sunteți concediați”, le-a spus el la amâ ndoi. Deși nu plâ ngea, Julia nu se simțea nici pe
departe pregă tită să iasă și să înfrunte bă rbații. Matthias a plecat imediat, dar picioarele i se
simțeau lipite de pă mâ nt. Contele o prinse de încheietura mâ inii și o trase ușor în el,
împingâ ndu-i fața în pieptul lui. Buza de jos îi tremura și pieptul îi simțea ca și cum ar
exploda. Lacrimile încă nici nu ieșeau și nici nu dispă reau, în timp ce ea stă tea acolo
tremurâ nd în brațele lui.
„Ow”, a strâ ns ea în cele din urmă .
Contele chicoti și se trase, ridicâ ndu-și bă rbia pentru a o privi cu ochii lui amabili. „Da. Ar
trebui să doară . Acesta este scopul, într-adevă r.” Apoi fața lui a devenit serioasă . A luat-o de
umeri și a scuturat-o puțin. "La ce te gâ ndeai? Nu e cu mult mai mare decâ t tine, dar e bă iat,
pentru numele lui Dumnezeu. Ai fi putut fi ră nit.”
— Nu, spuse ea puțin disprețuitoare. „Am avut frați mai mari. Sunt destul de antrenat la
depă șirea bă ieților.”
Înainte ca ea să știe ce se întâ mplă , el se așezase pe scaun și o trase în poală . El îi ridică din
nou spatele tunicii și, spre groază ei, îl simți tră gâ ndu-și jambierele. Fața ei s-a fierbinte de
jena de a-și avea fundul dezvelit de acest bă rbat pe care îl plă cea și îl respecta. Ea se auzi
scâ ncind.

***

Nu ar fi trebuit să -i tragă jos jambierele. Deși s-ar putea ca pentru moment să cadă sub
jurisdicția lui, cu siguranță nu îi aparținea și a-și dezveli spatele era să treacă o linie. Dar ea
îi plantase ideea în minte, iar acum că era hotă râ t să o bată din nou, pur și simplu nu se
putea opri. Avea un fund mic perfect – mic și tonifiat cu mușchi. Pielea era același alabastru
frumos ca și fața ei, cu excepția mai multor linii roșii unde cureaua lui o marcase deja.
Picioarele ei erau suficient de despă rțite încâ t el putea să vadă – o, Doamne – sexul ei dulce
era atâ t de atră gă tor. El a simțit că devine greu și a sperat că ea nu poate simți asta.
A început să o lovească cu mâ na, urmă rind cum îi transforma tot spatele în roz și apoi în
roșu. A început să plâ ngă aproape imediat, dar nu a protestat și, în afară de tresă rirea ei
involuntară în timp ce aștepta urmă toarea lovitură , s-a ținut foarte nemișcat pentru
pedeapsa lui. Era prea dulce, prea bine crescută pentru a protesta.
Iritația lui față de ea dispă ru repede. Ar fi imposibil să nu ierți o doamnă câ nd se afla în
această poziție. S-a oprit și i-a frecat fundul, încercâ nd să împingă în jos gâ ndurile
nepotrivite care i-au apă rut în minte în timp ce o fă cea. Pentru a le pune capă t, i-a tras
jambierele, a ridicat-o și a întors-o să se așeze în poală .
El o încrucișă pe spate în brațe, mâ ngâ indu-i pă rul și murmurâ nd încet. „Este în regulă ... s-a
terminat acum... lasă totul afară ... te vei simți mai bine dacă plâ ngi... ai luat-o foarte bine.”
Câ nd a încetat să mai plâ ngă , și-a ridicat capul de pe gâ tul lui și a sughițat: „Îmi pare ră u. Nu
am vrut să te s-ssss.”
El a frecat-o pe spate. — Asta nu a fost pentru a mă dezamă gi, spuse el blâ nd. „A fost pentru
a mă speria.”
Ea îi întâ lni privirea cu o privire surprinsă .
— L-aș fi ucis pe Matthias dacă te-ar fi ră nit. Ș i îmi place foarte mult bă iatul.”
Ea clipi la el cu o privire uimită , iar el îi trase capul spre fața lui și o să rută pe tâ mplă .
Obrajii i s-au colorat puțin și și-a ținut ochii în jos. Apoi, pentru că era mult prea excitat
după ce tocmai vă zuse – și atinsese, de altfel – partea din spate a ei micuță goală , el o ridică
fă ră tragere de inimă din poală și se ridică în picioare. Îi luă șapca care că zuse câ nd era
îndoită peste genunchiul lui și i-o puse înapoi pe cap.
Se uită la ea. Lacrimile îi fă cuseră urme pe obrajii ei, care erau pră fuiți din cauza că lă toriei
lungi. Ș i-a luat punga cu apă și și-a umezit coada tricoului pentru a-i cură ța fața. Ea a ră mas
ră bdă toare și nemișcată pentru el. Nu s-a putut împiedica să -i mai să rute – de data aceasta
pe fruntea ei – câ nd a terminat. Ochii ei s-au ridicat de surprindere, apoi au că zut în
picioare. Era toată dulceața, nu-i așa?
După cină , micuța lui pagina – prefera să se gâ ndească la ea așa, deoarece „Jake” pur și
simplu nu se potrivea – se duse la cort să lucreze la reparații. Unii dintre soldați s-au întors
dintr-o excursie în sat cu femei. Genul care îi distrează pe soldați cu plată .
„Lord Bronson?” spuse unul dintre soldați cu un gest mă reț că tre femei. El a fost
întotdeauna prima alegere ca o dovadă de respect. Niciunul dintre ei nu a fă cut apel la el.
Dar, desigur, niciunul dintre ei nu avea ochi verzi pal, pă r că pru și era îmbră cat ca o pagină .
Ș i din cauza acelei flori mici ar fi bine să se folosească de una dintre aceste femei. A ales-o
pe cea mai dră guță și a condus-o la cortul lui. Micuța lui pagină își ridică privirea la ei
șocată .
— Jake, spuse el încet, te duci la cortul lui Matthias pentru o vrajă ?
Obrajii i se înroșiră purpuriu în timp ce strâ ngea repararea. „Cu patul meu?”
A scuturat din cap. Ea a strecurat afară fă ră un alt cuvâ nt.
Curva era în mod clar pricepută , în timp ce ea a plecat imediat la lucru, îngenunchind la
picioarele lui și ridicâ ndu-i lungimea din jambiere. Domnul știa că are nevoie de eliberare.
El a închis ochii și și-a imaginat micuța lui pagină așa cum ară ta ea cu o seară înainte, pă rul
stră lucind la lumina lumâ nă rilor, contururile promiță toare ale sâ nilor ei sub maioul de in.
Fata din sat l-a supt cu o gură exersată și a fă cut un mare spectacol prinzâ ndu-i să mâ nța
între sâ nii ei. El i-a dat câ teva monede și a plesnit-o în fund câ nd ea a plecat să caute un alt
client.
„Jake!” strigă el. Ea nu a ră spuns. Dar după câ teva clipe, ea a intrat în cort, evitâ nd contactul
vizual cu el. Rușinea ei era îndră zneață .
„Îmi pare ră u dacă asta te-a fă cut inconfortabil.”
Ea se înroși furioasă . „Sunt sigur că rușinea este toată a ta!”
El a chicotit. — Atunci mă judeci pentru asta?
Ea clă tină din cap, cu ochii în pă mâ nt, cu obrajii încă roșii. „Nu, domnul meu. „Nu e eu să
judec.” Ea a scă pat de reparat și s-a așezat cu prudență într-o poziție așezată pentru patul
ei.
"Esti nervoasa?"
"Deloc. De ce aș fi supă rat?” spuse ea printre dinții strâ nși. Aproape că a râ s în hohote. Ar
putea fi posibil să fi fost geloasă ?
„Nu voi gă si scuze. Folosirea fetelor din sat este, evident, o practică pe care bă rbații mei și
cu mine o cunoaștem bine. Dar vă spun că s-a simțit deosebit de necesar de data aceasta.
Din cauza aranjamentelor mele actuale de dormit, spuse el cu hotă râ re.
I-a luat o clipă să înțeleagă semnificația lui și câ nd a fă cut-o, ochii i s-au mă rit de șoc. Își
ridică palmele. „Vreau să spun absolut nicio lipsă de respect. Nici să simți nicio amenințare
din partea mea.”
Se uita la el cu gura că scată . Apoi s-a îmbujorat din nou și a lă sat ochii în jos, mâ nia
dispă rută .

OceanofPDF.com
 Capitolul trei

Contele avusese dreptate că să că lă rească ar fi incomod cu ră dă cinile de pe spate. Dar nu

era de nesuportat, iar durerea pedepsei a fost atenuată de că ldura amintirii tandreței
Contelui cu ea după aceea. Ș i ce-i spusese cu o seară înainte. Ea a descoperit că ochii ei l-au
urmă rit de-a lungul zilei, urmă rind ondulațiile spatelui să u puternic în timp ce că lă rea,
observâ nd comanda ușoară și grațioasă pe care o avea asupra oamenilor să i.
La mijlocul zilei au dat peste o trupă a gă rzii regale. Lordul Bronson a dat cu piciorul în cal
și a că lă rit în fruntea liniei. Sir John, Sir Andrew, cei trei scutieri ai să i și Matthias îl urmară
pe acesta din urmă fă câ ndu-i semn să vină și ei.
Lordul Bronson și oamenii să i și garda regală au descă lecat pentru a se saluta corect. Garda
regală a anunțat: „Vin purtâ nd un mesaj pentru Ducele de Pembridge”.
„Sunt Ducele de Pembridge”, a spus Lord Bronson.
Julia a ră mas nemișcată . Ș ocul îi inunda venele. Valuri de gheață stră fulgeră prin ea.
„Regele vă cere prezența la castelul să u. El vă acordă că să toria cu Lady Julia, fiica lordului
Argon.
Ducele ră mase nemișcat o clipă lungă , timp în care Julia abia respira. Apoi a vorbit. „Sunt cel
mai onorat, desigur. Vă vom însoți la castel.”
Frigul îi trecea încă prin membre, dar mintea Juliei deveni perfect limpede. Acum era
singura ei șansă de a scă pa, dacă mai putea. Cum ar fi putut să -și pă streze identitatea
secretă față de ea? Ș i ce proastă fusese, spunâ nd că fusese pajul ducelui. Dar uită că , lucrul
important acum era să scapi. Că ci ea nu avea nicio îndoială că , odată ce el știa cine este,
cavalerismul și bună tatea lui aveau să se usuce mai repede decâ t ploaia în deșert.
Nu se uita nici la dreapta, nici la stanga. Pur și simplu s-a întors la cal și a urcat, a tras-o și a
luat-o la o plimbare direct în pă dure, departe de ambele pă rți. Inima îi bă tea prea repede
pentru ca ea să poată respira, dar și-a pă strat concentrarea singulară în minte: trebuie să
fugă .
În spatele ei a auzit un alt cal și s-a învâ rtit să -l vadă pe Matthias că lare pe cal. "Unde te
duci?" strigă el.
Era destul de departe și doar Matthias îl urmă rea, așa că și-a lovit calul cu piciorul de
urgență pâ nă a adus-o în galop.
"Aștepta! Unde te duci?" Mathias a plâ ns și ea a auzit bă tă ile copitei calului să u.

***

Sperase să -și aleagă propria soție. Desigur, că să toriile în râ ndul aristocrației trebuie să fie
aprobate de rege, dar a fost puțin șoc să fie convocat la propria nuntă . Nu că s-ar fi așteptat
vreodată la un meci de dragoste. Că să toria între domni a fost întotdeauna politică .
— Domnul meu, îi spuse Andrew cu voce joasă . „Jake a plecat în pă dure. Matthias l-a
urmat.”
Bronson se uită la el, mintea lui punâ nd piesele cap la cap. Ar putea sa fie? Da, el luptase
împotriva unui viitor uzurpator al pă mâ ntului să u nu cu mai mult de patru luni mai
devreme și ucisese pe domnul și pe fiii să i în acest proces. Gâ fâ i: — Lady Julia?
Andrew a ridicat din umeri.
"Ea trebuie să fie!" Bronson a alergat după destrierul să u. "In ce directie?"
Andrew ară tă spre pă dure, urcâ nd pe propriul să u destrier și fă câ ndu-i semn lui John să -l
urmeze. În timp ce cei trei au decolat în galop, mintea lui s-a gră bit. Nu-i spusese că era
Ducele de Pembridge de câ nd ea împrumutase acea identitate pentru minciuna ei. Pentru el
fusese o glumă interioară , una pe care așteptase momentul potrivit pentru a-i dezvă lui
pentru a o tachina.
Lady Fortune le zâ mbea pentru că copacii se ră resc și a devenit simplu să urmă rești cei doi
cai care galopau înaintea lor. Lady Julia era un că lă reț excelent, ghemuindu-se jos pentru a
să ri calul peste un ciot, apoi fă câ nd o întoarcere bruscă în jurul unui copac imens. Matthias
nu era la fel de priceput. A ratat virajul și a fost dezlă nțuit de o ramură de copac. Cei trei
gâ fâ iră în același timp. Matthias prinsese ramura peste piept și fusese aruncat pe spate. Nu
s-a mișcat de unde a că zut.
Lady Julia s-a ră sucit în șa și s-a tras înapoi de frâ iele câ nd l-a vă zut pe Matthias dezlă nțuit.
Le fă cu semn lui Andrew și John și se îndreptă mai departe în acoperirea copacilor acolo,
încetinindu-și calul. Nu credea că ea îi vă zuse încă și, dacă avea de gâ nd să se întoarcă la
Matthias, nu voia să o sperie. Au îmbră țișat zona mai groasă a copacilor, privind cum Julia
descă leca și îngenunchea lâ ngă Matthias. Ea vorbea cu el, deși el nu pă rea să se miște. Era
atâ t de concentrată asupra lui, încâ t nu i-a auzit pâ nă câ nd au descă lecat și aproape că au
ajuns asupra ei. Apoi capul ei s-a ridicat și i-a întâ lnit ochii cu o privire larg, nesigură . Era
clar că era sfâ șiată între a alerga și a ră mâ ne cu Matthias. S-au apropiat încet, uitâ ndu-se
doar la Matthias.
„Este... în viață ?”
Capul ei clă tina – nici un încuviințare din cap, nici o scuturare, ochii ei stră luciți de lacrimi
nevă rsate. S-au ală turat ei, îngenunchind lâ ngă el. Fața lui Matthias avea o nuanță
nenaturală de gri, buzele lui o nuanță ciudată de albastru-gri. Pieptul i se mișca cu
respirația, totuși. Ea nu-l mutase de unde a aterizat și, deși nu era nicio garanție, el nu
stă tea întins într-un unghi ciudat care să indice o ruptură a spatelui sau a gâ tului.
„Matthias? Mă puteţi auzi?" el a intrebat.
Matthias deschise ochii și gemu. Toți patru scoaseră un oftat de uşurare.
„Poți să te miști? Ce te doare?"
Matthias încercă să se ridice, dar că zu din nou pe spate, gâ fâ ind. "Pieptul meu. Brațul meu.
Cot. Capul meu."
"În regulă . Nu vă mișcați." Ș i-a scos tunica și i-a pus-o peste bă iat. În tot timpul în care
vorbise cu Matthias, își pă strase o parte din conștientizarea asupra lui Julia. Putea simți
tensiunea din ea. Ea tot voia să fugă , dar pă rea sfâ șiată de loialitate sau vinovă ție. El i-a
urmă rit mișcarea în timp ce ea a început să se ridice încet și și-a aruncat mâ na pentru a-i
prinde încheietura mâ inii, fă câ nd tot posibilul să nu o ră nească . Gâ fâ i, cu ochii mari de frică .
„Doamna Julia.” El a încercat să o tragă înapoi lâ ngă el, dar ea și-a înfipt că lcâ iele și și-a
aplecat toată greutatea de el, ră sucindu-și încheietura cu disperare pentru a scă pa de el. A
să rit în picioare, pe cale să -și piardă stă pâ nirea. Mâ na i-a alunecat afară și el s-a aruncat să -i
prindă silueta care se retrage în jurul taliei cu un braț. El a tras-o de pe picioare ca să nu
poată alerga.
„Chiar ți-e frică ? De mine?" El a încercat să vorbească liniştitor, ca ea să vadă motivul. Ea a
început să se bată cu seriozitate. A dus-o zvâ rcolindu-se și dâ nd cu piciorul departe de
publicul oamenilor să i, unde puteau vorbi în privat. Gă sind un copac mare, se lă să jos și o
trase în poală , sprijinindu-și spatele de scoarța aspră .
— Te asigur că nu-ți port ranchiună , Julia. Încă mai crezi că o fac?” Ea se uita drept în față ,
evitâ nd cu atenție să se uite la el, dar el simți că ceva în ea se înmoaie. Ea asculta. —
Consider că scorul cu tată l tă u a fost stabilit. Ea clipi rapid. „Ș i îmi pare ră u pentru
pierderea ta, știu că ți-a adus durere.” Ochii i se lă sară în poală .
El o mâ ngâ ie pe obraz. — Julia, spuse el încet. O lacrimă i-a că zut în poală . — În ultimele
câ teva zile, am fost complet... înghiţi în sec, apoi continuă , sperâ nd că adevă rul îi va uşura
mintea. „Am fost complet captivat de tine. Dar am crezut că ești destinat altuia. Ș i atunci
câ nd am auzit astă zi că mi s-a ordonat să mă că să toresc, nu am înțeles că asta era pentru
tine – și m-am simțit... ei bine, ciudat de lipsit. Pentru că , în ochii mei, nicio altă doamnă nu
s-ar putea compara cu tine.”
Ea și-a ridicat ochii spre ai lui acum. În ele a vă zut un amestec de precauție și speranță .
„Este adevă rat, draga mea. Să învă ț că ești intenția mea este cel mai fericit lucru care mi s-a
întâ mplat vreodată .”

***

Legă nat în poala lui Bronson, auzind mă rturisirea lui de dragoste, Julia a izbucnit în plâ ns.
Erau o eliberare a întregii tensiuni care se construise în ea de câ nd... din ziua în care
mesagerii regelui au venit pentru ea pentru prima dată . Temerile ei cu privire la ducele de
Pembridge fuseseră neîntemeiate. Totul pă rea atâ t de prostesc, dintr-o dată . Ș i, deși încă
mai avea rezerve cu privire la modul în care tră ia sub conducerea unui nou soț avea să i se
descurce pentru ea, trebuia să recunoască că simțea la fel cum se simțea și Bronson – era
atâ t de bucuroasă că era el.
Ea și-a ascuns fața în gâ tul lui și el i-a mâ ngâ iat pă rul. Sunetul unui fluier i-a bă tut capul și a
vă zut la câ teva sute de pași depă rtare, Matthias stă tea în picioare acum, fluierâ nd că tre
calul să u, care se ră tă cise înapoi.
— Încă mai crezi că va fi atâ t de oribil să fii că să torit cu mine? întrebă Bronson încet. Ea a
clă tinat din cap și a zâ mbit timid. „Totuși, bat femeile fă ră discernă mâ nt”, o tachina el.
— Numai câ nd se vor bă ga în pumni cu bă ieți de doisprezece ani, sper? El și-a dat capul pe
spate și a râ s, iar ea și-a cuprins brațele în jurul gâ tului lui și i-a zâ mbit în ochii lui caldi.
Apoi spuse sincer: „Îți promit, Julia, că dacă și câ nd te pedepsesc, nu o voi face niciodată cu
furie și poți fi sigur că vom fi amâ ndoi de acord că meriți asta.” Ea se îmbujora la asta –
gâ ndul că el o bă tea din nou, dâ ndu-i fluturi, iar intimitatea subiectului o fă cea de rușine.
El i-a tras capul spre el și a să rutat-o la tâ mplă . — Vino, spuse el, ridicâ nd-o de pe poală . —
Ar trebui să -l verifică m pe Matthias.
— Da, desigur, să ri ea, rușinâ ndu-se că l-a luat din grija lui Matthias.
Matthias nu era în stare să se întoarcă . Deși brațul nu pă rea să fie rupt, nu l-a putut
îndrepta la cot și orice mișcare în piept l-a fă cut să gâ fâ ie de durere. L-au ridicat cu grijă în
spatele lui Sir John pe calul să u, iar Sir Andrew conducâ nd calul lui Matthias în spatele lui.
Julia și-a urmat iapa, Bronson aducâ nd spatele.
În acea noapte, întinsă pe patul ei, Julia s-a întrebat dacă ducele își va lua libertă ți cu ea,
acum că știa că ea era intenția lui. Gâ ndurile ei s-au îndreptat că tre fata din sat pe care o
distrase în cortul să u și ea a devenit din nou supă rată . Ea a constatat că nu putea să doarmă
și, după ce s-a zvâ rcolit de câ teva ori, vocea joasă a lui Bronson a tă iat cortul: „Îți mai faci
griji, Julia?”
De câ nd era treaz, ea a profitat de ocazia de a-l întreba. — Mai vei distra fetele din sat după
ce te vei că să tori, milord?
A râ s scurt. — Nu cred că îi distrez atâ t de mult, ci invers, spuse el sec.
"Ş tii ce vreau să spun."
— Ei bine, spuse el încet, cred că asta depinde de tine.
"Cum așa?"
„Nu ar trebui să mă refuzi niciodată , nu ar trebui să am nevoie să folosesc o fată din sat, nu-i
așa?”
„Dar dacă este momentul meu din lună sau sunt întins cu un copil?”
Bronson ră mase tă cut pentru o clipă . „Nu o voi face dacă nu vrei să o fac.”
„Nu îmi doresc.”
„Poți să te ră zgâ ndești. Poți să mă trimiți în sat cu o lovitură . Așa cum mă simt acum, s-ar
putea să nu te las niciodată să te odihnești.”
Julia zâ mbi în întuneric, absurd de încâ ntată să audă de pasiunea lui pentru ea. — Nu mă
voi să tura de asta, spuse ea încet.
Bronson râ se. „Nici nu știi dacă îți place încă sau nu. Să află m în seara asta?”
Ea încremeni, cu inima în gâ t. Ea nu l-ar refuza. Dar un cort în tabă ra unui soldat nu era așa
cum își imaginase ea prima dată . Ea nu a ră spuns.
— Nu contează , micuțule, spuse el ușor. „Vei avea noaptea nunții, așa cum ar trebui orice
doamnă virtuoasă . Nu voi lua asta de la tine.”

***

Bronson a trimis soldații regelui înainte, spunâ ndu-i că o are cu el pe Lady Julia. Era mai
mult decâ t puțin preocupat de modul în care va fi primită înapoi la castel după ce a fugit. El
și trupele lui aveau să ră mâ nă pâ nă câ nd Matthias va fi mai capabil să că lă torească . Nu avea
de gâ nd să -și lase pagina în urmă , mai ales câ nd fusese ră nit încercâ nd să -și protejeze
doamna.
Oamenii lui au preluat cu mare umor adevă rata identitate a tâ nă rului pag Jake. Acum, în loc
de doi protectori, avea ca fiecare bă rbat din tabă ră să o protejeze, să -i plă tească respect și
să o tachineze fă ră milă cu privire la rochia paginii ei. Îi fă cu plă cere câ t de repede a devenit
la fel de iubită de ei pe câ t a fost pentru el.
După trei zile, l-a considerat pe Matthias apt să că lă torească . Brațul îi era încă în praștie,
dar coastele îi erau mai bune și putea să -și țină frâ iele calului cu brațul bun și să se
descurce bine. Că lă toreau printr-o întindere de pă dure care era cunoscută pentru
nelegiuirea ei, așa că a pus pe fiecare om în alertă , să gețile pregă tite.
La mijlocul după -amiezii, Matthias și-a tras calul lâ ngă al lui. "Lordul meu?" spuse el timid.
Bronson se uită bine la el. Pă rea palid și fața îi era ciupită de durere.
„Ești gata de odihnă ?” spuse el blâ nd. Bă iatul pă rea uşurat. — Dacă nu te superi, milord.
— Deloc, Matthias, plă nuisem la asta. Le-a fluierat oamenilor să i.
„John, ia jumă tate din bă rbați și continuă să că lă torești de-a lungul drumului pâ nă gă sești
un loc bun pentru tabă ra pentru noapte. Vom ajunge din urmă puțin și va fi plă cut să avem
cina deja încă lzită câ nd ajungem acolo.”
— Da, domnul meu.
Era o după -amiază frumoasă , soarele de vară tâ rzie nu era prea fierbinte și era o adiere
care foșnea frunzele sub picioare. După ce s-au odihnit vreo oră și ceva, au continuat
drumul și se îndreptau spre un deal câ nd au auzit strigă te și zgomote de luptă . El a dat un
ordin strâ ns oamenilor să i să ia în seamă și a urcat în galop pe restul dealului. Mai jos,
cealaltă jumă tate a trupelor sale erau angajate în luptă cu ceea ce pă rea a fi un grup de
bandiți.
— Matthias, Julia, stai aici. Nu te mișca de pe acest deal! Voi ceilalți, urmați!” porunci el şi-şi
îndemnă calul să coboare pe coasta dealului cu un strigă t de ră zboi.

***

Era magnific de privit. Nici o fă râ mă de ezitare, în timp ce își conducea trupele în josul
dealului spre luptă , scoțâ ndu-și sabia din teacă . Era cavalerul idealizat de fiecare doamnă –
curajos și curajos, dar cu inima curată . Câ t de amuzant i se pă rea acum că îi fusese atâ t de
frică de el – că îl imaginase atâ t de diferit.
— Nu are armură , a subliniat Matthias, îngrijorat.
Dulce Isuse . A fost naiv din partea ei să -l creadă invincibil. Ș i-a amintit atunci că avea arcul
ei de arcaș. L-a fixat cu o să geată și a țintit cu grijă . A fost greu să se miște cu toții, dar ea a
reușit în sfâ rșit o lovitură clară . Ea a ratat. A tras o altă să geată din tolbă și a pus-o pe arc.
Deodată , calul ei s-a ridicat și a scâ ncit, împiedicâ ndu-se în lateral. Julia a fost aruncată de
pe cal, cu arcul și să geata aruncate din mâ ini în timp ce ieșea în aer. Ea a aterizat pe o parte
și s-a ridicat imediat. Iapa fusese lovită cu o să geată și că dea la pă mâ nt. Julia se uită
să lbatică în jur pentru a vedea de unde venise, în timp ce alerga să adune arcul și tolba.
"Dincolo!" Matthias ară tă cu degetul.
Doi bă rbați alergau spre ei pe jos. Ș i-a pus să geata și a țintit. Stabil... statornic... Ea a lovit
unul, chiar în gâ t și el a că zut la pă mâ nt. Prietenul lui nu s-a oprit și alerga spre ei cu sabia
scoasă .
"Aici aici! Vino aici sus!” Matthias se apleca de pe cal cu brațul întins. Ș tia că era brațul lui
ră nit, așa că și-a aruncat arcul peste umă r, și-a bă gat tolba sub braț și i-a luat atâ t mâ na, câ t
și spatele șeii, ca să se urce în spatele lui. A învâ rtit calul și a plecat pe versantul dealului. A
pus o altă să geată , s-a întors pe cal și a strâ ns un ochi, ză rindu-l pe bă rbatul care îi urmă rea.
Punct ochit punct lovit!
"Da!" a exclamat ea. Matthias s-a învâ rtit pentru a-l vedea pe bă rbat că zâ nd și el i-a zâ mbit.
Câ nd au ajuns mai jos, trupele Ducelui tocmai terminaseră bă tă lia, dar erau încă într-un caz
complet de haos. Ea nu l-a vă zut pe Bronson nică ieri.
„JULIA!” L-a auzit strigâ nd la ea.
"Aici. Sunt aici, strigă ea, dar vocea ei ieși mai degrabă ca un scâ rțâ it.
„JULIA!” Vocea frenetică a Ducelui ră sună prin tabă ra decimată .
"AICI! E aici, milord, strigă Matthias.
Julia a început să descalece, dar a constatat că era atâ t de tremură toare încâ t și-a pierdut
orice coordonare la nivelul membrelor. S-a dovedit că nu a contat, pentru că , câ nd Ducele a
ajuns la calul lor, a smuls-o atâ t de repede că i-au zgâ rnit dinții.

***
„Mai Domnului, de ce nu ai ascultat de poruncile mele? Ț i-am spus să stai pe acel deal!”
Inima lui Bronson fă cuse o ră sturnare completă în piept câ nd ridicase privirea spre deal și
vă zuse că Julia și Matthias nu erau acolo. Acum, acea frică s-a transformat rapid în furie,
câ nd a vă zut că amâ ndoi erau în siguranță .
— Domnule, interveni Matthias, descă lecâ nd și venind să stea lâ ngă Julia.
„Vă vorbesc?” mâ râ i el. Matthias clă tină din cap. „Atunci închide-l!”
S-a întors să o mustre pe Julia. „Fie că este soția mea sau ca soldat, atunci câ nd ți se dă un
ordin, al naibii de bine ar fi bine să -l asculți. Asta te ține în siguranță . Dacă veți încă lca
vreodată un ordin, vă voi da cea mai urâ tă biciuire din viața voastră . Mă înțelegi?"
Pe mă sură ce furia a început să se retragă , a devenit conștient că trupele sale au tă cut
complet, în stare de șoc din cauza tiradei sale neobișnuite. Majoritatea priveau cu atenție în
altă parte pentru a le oferi intimitate, cu excepția lui Matthias, care încă încerca să
intervină . Dar expresia de pe chipul Juliei a fost cea care l-a oprit. Ochii ei erau mari și plini
de groază absolută .
„Îmi pare ră u”, el întinse mâ na spre ea și ea tresă ri de parcă ar fi vrut să o lovească . "Îmi
pare ră u. Mi-a fost frică , asta-i tot.” O strâ nse de pieptul lui, asigurâ ndu-se că era în viață și
să nă toasă . Ea nu-i întoarse îmbră țișarea, ci stă tea țeapă n lâ ngă el. A eliberat-o.
— Domnul meu, încercă din nou Matthias, cu sprâ ncenele tă iate furios. „Calul ei a fost
împușcat. Am fost atacați pe acel deal. Ai vrut să ră mâ nem și să murim?” el a cerut.
— Ai grijă de tonul tă u cu mine, îl avertizează el pe Matthias. A ridicat privirea spre deal și a
vă zut ce-i mai ratase mai devreme – iapa Juliei, întinsă pe o parte, zvâ rcolindu-se în
chinurile morții. Oh Doamne. A închis ochii și a tras adâ nc aer în piept.
"Iartă -mă ." A că utat ochii Iuliei, dar ea nu a vrut să se uite la el.
„Ș i nu trebuia să -ți fi fă cut griji pentru noi – ea i-a ucis pe ambii atacatori noștri cu propriile
ei să geți.”
Gura i-a că zut la asta, dar nu ar fi trebuit să fie atâ t de șocat. La urma urmei, o vă zuse
ucigâ nd înainte. A digerat această nouă informație și a simțit că ultimele sale mâ nie și frică
se topesc, înlocuite de ușurare și oboseală . Matthias se uita la el, cu brațul bun pe șold. În
mod clar devenise cel mai ferm susțină tor al Juliei.
„Bravo, amâ ndoi. Îmi cer scuze."
Ea îi întâ lni privirea pentru scurt timp și ridică din umeri. "Ai terminat?" Din buzele
altcuiva ar fi putut suna sfidă tor, dar ea avea grijă să -și țină ochii în jos cu respect. Mi s-a
pă rut o întrebare simplă . Da, el terminase, dar ea era clar supă rată și nu avea suficientă
încredere în ea pentru a fi sigur că nu va fugi din nou.
„Julia, eu...”
„Trebuie să mă ocup de calul meu”, a mormă it ea și a început să se îndepă rteze fă ră a fi
concediată , ceea ce a depă șit liniile în lipsă de respect. Dar ea era doamna lui, nu pagina lui,
iar femeile obișnuiesc să facă astfel de lucruri. În timp ce el o urma pe că lcâ ie, ea se învâ rti,
furioasă . „Am nevoie doar de o clipă singură , bine?” se ră sti ea. Fața îi era îmbujorată ,
buzele îi tremurau.
S-a oprit din mers. — Ei bine, atunci ia-l pe Matthias cu tine, spuse el blâ nd.
„Am spus SINGUR!” El a vă zut atunci că nu era atâ ta furie pe chipul ei, câ t o încercare
disperată de a-și reține lacrimile. Voia să fie singură pentru că nu voia ca el sau oamenii lui
să o vadă plâ ngâ nd. Putea să înțeleagă asta – fiecare avea mâ ndria lui. Ș i tocmai o stricase
pe a ei grav cu acea nemeritată limbă care se lovește în fața tuturor oamenilor lui. S-a întors
și a alergat spre deal. Nu-i plă cea, dar mă car ea era la vedere și putea să o supravegheze de
unde erau.
Dar o parte din el își fă cea griji că , dacă o lasă să plece acum, rana dintre ei s-ar fi pur și
simplu. Se uită în jur la trupele sale. Se descurcau cu totul cu protocolul eficient post-bă tă lie
pe care îl urmau întotdeauna. Oricum, era complet inutil pentru ei în această stare de spirit.
Simțea ochii pe spate. Matthias încă se holba la el, cu mâ na aceea pe șold. Era ușor să -ți
imaginezi cavalerul cu inima mare care va deveni într-o zi. Matthias și-a ridicat ochii spre
silueta Juliei, urcâ nd dealul, iar Bronson îi dă du un zâ mbet fantomă și dă du din cap înainte
să o urmeze.
Merse încet pentru a-i lă sa spațiu. Câ nd ajunse lâ ngă ea, ea își sprijinea fața pe gâ tul iepei,
mâ ngâ indu-i urechile cu o mâ nă . În cealaltă mâ nă , își strâ nse pumnalul, pe care, evident,
încă nu se hotă râ se să -l folosească . Nu-l auzise apropiindu-se, adulmecurile ei înecâ ndu-i
pașii. Își puse ușor mâ na în jurul mâ inii ei de pumnal pentru a o lua de la ea. Ea și-a smucit
mâ na, dar apoi s-a relaxat câ nd a vă zut că era el.
„Să o fac?” întrebă el blâ nd. Ea a adulmecat și a dat din cap, întinzâ ndu-i pumnalul. Îl trecu
repede prin gâ tul iepei, punâ nd capă t mizeriei ei.
Julia se ridică și se îndepă rtă la un pas de priveliștea grotescă . A vă zut trupurile celor doi
bandiți pe care i-a doborâ t, amâ ndoi cu o să geată în gâ t. Fusese foarte, foarte bine
antrenată .
„Ce facem cu corpul ei?” întrebă ea tremurâ ndă , ară tâ ndu-și iapa moartă . — Să -l pui într-o
că ruță pentru a o duce în sat?
El a zâ mbit la încercarea ei de umor ironic. „Să lă să m pentru animale. Avem suficiente
corpuri cu care să ne ocupă m. Voi trimite niște oameni înapoi să aibă grijă de ei”, a spus el,
ară tâ ndu-i pe cei morți.
Îi întinse mâ na. Ea l-a privit precaută , dar și-a pus mâ na în a lui. Era atâ t de subțire și
delicat. Totuși, la fel de capabil să ucidă ca și al lui. Ea a dovedit asta de două ori. Ar face
bine să aibă puțină încredere în abilită țile ei. A condus-o încet pe deal, nu pentru că ar fi
vrut să o aducă la haosul de dedesubt, ci pentru că vederea și mirosul calului fă ceau să
ră mâ nă acolo unde era imposibil.
„Îmi cer scuze pentru acea manifestare oribilă de temperament de acolo. Eu doar... mi-am
imaginat că ești capturat și am simțit că inima mea nu va mai bate niciodată .
Se uită la el de sub gene. Erau la baza dealului și el s-a oprit și și-a pus brațele în jurul ei. Ea
tot nu i-a întors îmbră țișarea, dar pă rea să se topească puțin în el. „A fost un mod minunat
de a ară ta că îți pasă ”, a spus ea.
— Să știi că îmi pasă , spuse el serios. "Crezi asta?"
Ea clipi înapoi lacrimile și dă du din cap.
„Mă simt îngrozitor că mi-am ridicat vocea că tre tine în fața tuturor bă rbaților... cu atâ t mai
mult încâ t nu a fost meritat. Poti sa ma ierti?"
Ea nu a ră spuns.
„Dacă te face să te simți mai bine, te voi lă sa să mă bati cu o centură .”
Atunci Julia râ se, iar el știa că nu va mai ră mâ ne supă rată mult.
— Ascultă , spuse el serios. „Ș tiu că te-am speriat.”
Zâ mbetul ei a dispă rut.
„Vreau să știi că nu ți-aș ridica niciodată o mâ nă câ nd sunt într-un asemenea temperament.
Ț i-am promis asta, îți amintești?
Ea dă du încet din cap, că utâ ndu-i chipul de parcă pentru a fi sigură că îl poate crede.
„Ș i nu-ți voi lovi niciodată fața sau în alt loc decâ t aici”, a spus el, mâ ngâ indu-i ușor pe
spatele dulce. El îi ridică faţa spre a lui şi se aplecă încet să o să rute. Buzele ei erau
incredibil de moi și de cedă toare. Era prima dată câ nd o să rutase – chiar și după ce știa că
ea era intenția lui, nu avea încredere în el însuși să se poată abține odată ce începuse. Dar
aici, în vederea tuturor oamenilor lui, să rutarea ei pă rea cel mai important lucru pe care l-
ar fi putut face.
El i-a mâ ngâ iat și mâ ngâ iat buzele cu ale lui, folosindu-și limba pentru a le despă rți,
tachinandu-o cu ea în timp ce ea se relaxa în brațele lui. Mâ na lui era la ceafa ei, degetul
mare mâ ngâ indu-i obrazul. El știa exact momentul în care ea îl iertase pe deplin, câ nd a
simțit-o cedâ nd complet și începuseră propriile ei solicită ri blâ nde. Ea și-a strâ ns corpul
aproape de al lui, iar el a trebuit să lupte cu dorința de a o ridica chiar acolo și de a gă si un
copac pe care să o pună înapoi, ca să poată ... nu. S-a tras și i-a mai mâ ngâ iat obrazul.
"Prieteni?"
Ea a râ s și i-a tras capul înapoi pentru un alt să rut. „Da. Prieteni." Ea îi aruncă acea privire
lungă pe care o adora atâ t de mult.

OceanofPDF.com
 Capitolul patru

Tensiunea de la Bronson era mai mult decâ t orice ceea ce îi spunea că avea de ce să se
teamă de rege. La urma urmei, cunoștea mult mai bine că ile monarhului lor, luptâ nd cu el și
pentru el în ultimii zece ani.
Un steward i-a întâ lnit câ nd se aflau în interiorul porților și, după ce s-a uitat la grup, i-a
spus lui Bronson: „Mi s-a spus că Lady Julia era în compania ta?”
Ea îi aruncă o privire lui Bronson pentru permisiunea înainte de a vorbi. — Sunt Lady Julia,
spuse ea, fă câ nd un pas înainte și scoțâ ndu-și șapca. Stewardul o privi în sus și în jos rece.
"Înțeleg. Ei bine, ținuta ta potrivită te așteaptă în aceeași cameră pe care ai ocupat-o ultima
dată câ nd ai fost aici. Stephanie, arată -i calea, spuse el trâ ntind încheietura cu o femeie de
serviciu care stă tea pregă tită . Julia aruncă o privire spre Bronson, care pă rea sumbru.
„Vino la mine câ nd ești îmbră cat”, a ordonat el. Ea fă cu o reverență și se întoarse că tre
administrator.
„Unde îl voi gă si pe domnul meu?”
Stewardul a fost cel care a ră spuns. „Regele dorește să vă vadă pe amâ ndoi. Te vei îmbră ca
și vei mâ nca și apoi te vei întâ lni în anticamera de la sala tronului.”
Bronson pă rea să încerce să -i spună ceva cu privirea lui, dar ea nu putea fi sigură ce era. Ea
a bă nuit că nu ar trebui să -i vorbească regelui înainte ca el.
Baia pe care a fă cut-o Stephanie a simțit-o divină , iar ea și-a luat timp să se îmbă ie și să se
îmbrace. A ales o rochie verde pentru a-și scoate ochii și, deși pă rul ei era tuns scurt, și-a
tras-o de pe față și a țesut câ teva panglici în ea pentru a da iluzia de lungime. Ea a mâ ncat
pâ inea și brâ nza care i-au fost livrate în cameră și le-a spă lat cu bere.
Câ nd Stephanie a condus-o în anticamera, Bronson, Sir John și Sir Andrew așteptau deja. S-
au ridicat în picioare câ nd ea a intrat și toți trei au încremenit, uitâ ndu-se la ea. Ea s-a
clă tinat pentru o clipă , apoi și-a amintit că a fost prima lor vedere cu ea în rochie de femeie.
Bronson fă cu un pas înainte, întinzâ ndu-și mâ na ca să o ia pe a ei. „Trebuie să spun că te-am
gă sit mai mult decâ t aducâ nd hainele paginii tale. Dar acum că te-am vă zut într-o rochie... îi
duse degetele la buze. Nu se putea abține să se simtă mulțumită de complimentul lui. Dar
momentul a fost întrerupt de un mesager care a deschis ușile să lii tronului și le-a fă cut
semn înă untru. Bronson și-a ținut mâ na în a lui și a condus-o înainte spre tron. Era o sală
enormă , cu pereții acoperiți cu tapiserii complicate de dragoni și unicorni, precum și unii cu
cavaleri și să bii și alții cu cruci sfinte și alte simboluri religioase. În loc de papură pe podea,
existau chiar și tapiserii acolo și era ciudat să mergi pe astfel de opere de artă frumoase.
Regele era pe tronul să u, o coroană de argint cu bijuterii încorporate pe cap. Lâ ngă el, mica
regină stă tea regală . În jurul lor stă teau aproximativ o duzină de consilieri, iar gardieni
flancheau zidurile. Câ nd au ajuns pe tron, cei patru au îngenuncheat într-un genunchi în
semn de omagiu adus regelui.
Nu a spus nimic mult timp, doar i-a lă sat în genunchi, cu capetele plecate. În cele din urmă ,
a spus: „Bine ai venit, Bronson. Vă d că ți-ai recă pă tat mireasa pentru mine.”
Stă tură în picioare, dar Julia își ținu ochii în jos, cu modestie. „Da, domnul meu. Sunt
profund onorat de decizia ta de a-mi acorda că să toria cu Lady Julia.”
Regele îşi strâ nse buzele. Bronson a lansat o explicație: „Ea a fugit de castelul tă u pentru că
i-a fost foarte teamă că voi cere ră zbunare pentru pă catele tată lui ei – o teamă de înțeles.
Dar am fă cut-o să vadă motivul și se va că să tori fă ră proteste.”
Julia și-a ținut respirația. Îi trecu prin minte că s-ar putea ca regele să se fi ră zgâ ndit cu
privire la că să torie. Ar putea s-o încuie într-un turn sau să o trimită la o mă nă stire de maici
sau să o dea altui bă rbat. Ș i deși regina fusese destul de civilizată prima dată câ nd Julia
fusese adusă aici, nu și-a imaginat că va vorbi în numele ei. Soarta ei era suspendată de un
fir, atâ rnâ nd aici în vâ nt.
„Lady Julia”, i-a ajuns la urechi tonul înghețat al regelui. „Cine ia decizia cu cine te
că să torești?”
— Da, Alteță .
— Ș i dacă decizia mea nu ți se potrivește?
„Îmi face plă cere să o onorez decizia ta.” Ș i-a ținut respirația în timp ce liniștea se întindea
pe hol. — Te rog, iartă -mi obră znicia de mai devreme, spuse ea, cu vocea nu mai mult decâ t
o șoaptă .
— Cuvinte frumoase, spuse el disprețuitor.
— Alteța Voastră , spuse Bronson. „Mintea doamnei Julia a fost mult afectată de tră darea
tată lui ei și de moartea lui ulterioară , împreună cu moartea fraților ei. Nu era ea însă și câ nd
a fugit din castelul tă u fă ră permisie. Dar te asigur că bunul ei simț a revenit la ea. Nu am
nicio îndoială că va fi acum un supus cel mai loial ție și o soție ascultă toare pentru mine.”
Regele ridică o sprâ nceană spre ea. Ea a încercat să arate foarte umilă .
„Există problema calului pe care l-ai furat.”
„A vrut să -l returneze, dar a fost ucis în luptă . Întrucâ t bă tă lia a avut loc sub autoritatea
mea, cu siguranță vă voi ră splă ti pentru ea cu orice preț veți spune.”
Regele îi fă cu semn cu o mișcare din degete. — Prețul va fi luat din pielea ta, spuse el,
aruncâ nd o privire rece spre Julia. Ea a înghițit. „O sută de bici. Du-o la bibliotecă , spuse el și
doi servitori au fă cut un pas înainte.
— Înă lțimea voastră , interveni Bronson. „Te rog permite-mi să le iau în locul ei.”
Julia gâ fâ i. Era cavalerism în cea mai adevă rată formă .
"Nu."
Servitorii i-au luat fiecare câ te un braț.
„Atunci permiteți-mi să -i administrez pedeapsa. În mod privat.” Tonul conciliant dispă ruse.
Vocea lui Bronson era sumbră și ținea în ea marginea provocă rii. A întâ lnit ochii regelui cu
o privire netedă . Julia și-a ținut respirația. Slujitorii o țineau de brațe, dar așteptau judecata
regelui. Dulce Isuse...
Regele le-a considerat multă vreme. „Te-ai îndră gostit de mireasa ta”. A fost o afirmație,
mai degrabă decâ t o întrebare.
„Da.” Mai multă provocare. De data aceasta a renunțat la „Alteța Voastră ”. Lordul Bronson
era puternic, ea știa asta. Ș i luptase și câ știgase multe bă tă lii pentru rege. De aceea fusese
ră splă tit cu proprietatea ei întinsă . Dar aroganța unui rege nu a fost explicată . Ș i a-l insulta
în acest fel era foarte periculos.
În cele din urmă , dă du încet din cap. "Foarte bine. O sută de gene. Astă seară . Te vei că să tori
cu ea mâ ine.”
Bronson pă rea uşurat. „Mulțumesc, Alteță .” S-a înclinat. Julia fă cu o reverență scă zută câ nd
brațele ei au fost eliberate.
„Ești concediat.”
Ei s-au înclinat și au fă cut din nou o reverență , întorcâ ndu-și drumul spre ieșire, deoarece
era considerat ofensator să întoarcă spatele regelui.

***

În afara să lii tronului, Bronson a oftat și și-a pus brațul pe umerii Juliei. Tremura ca o floare
în vâ nt. A condus-o în camerele sale unde îl așteptau scutierii. Le-a refuzat ajutorul. „Nu am
nevoie de ajutorul tă u să mă dezbrac. Du-te și adu-mi vin. Mult." Domnul știa că avea să
aibă nevoie de el.
Ușa se închise în urma lor și Julia ră mase nemișcată , pă râ nd pietrificată . — Ei bine, se pare
că îmi vei da biciuirea vieții, pâ nă la urmă , spuse ea ironic.
Oftă și se așeză pe marginea patului, simțindu-se complet învins. „Da, și îți va fi frică de
mine pentru tot restul vieții.”
Ea traversă camera spre el. „Nu, nu,” spuse ea încet, intrâ nd astfel încâ t să ră mâ nă între
genunchii lui. „Îmi voi aminti pentru tot restul vieții mele că te-ai oferit să -l iei pentru
mine.” Câ nd a ridicat privirea, ea i-a mâ ngâ iat pă rul din ochi și a zâ mbit trist. El și-a
înfă șurat brațele în jurul taliei ei și și-a rezemat capul de sâ nul ei, mintea lui gâ ndind
detaliile despre cum avea să funcționeze totul. Probabil că nu putea suporta atâ tea gene,
ceea ce însemna că va trebui să o dezbrace și să o întindă pe pat...
Ș i-a dorit deodată să nu fi fost atâ t de cavaleresc în a-i salva virtutea pentru noaptea nunții
lor, deoarece acum pă rea că va fi biciuită crudă și probabil că nu va vorbi cu el câ nd va veni
timpul să -și desă vâ rșească că să toria. El o mâ ngâ ie absent pe coapsă , respirâ nd parfumul
dulce al pielii ei, proaspă t de la baie.
O bă taie scurtă în uşă îl anunţă pe scutierul să u. „Intră ”, strigă el câ nd Julia se îndepă rta
repede de el. Scutierul avea două baloane pline și două pahare de argint. „Bravo”, a spus el,
iar scutierul a radiat. „Toarnă vinul și apoi lasă -ne peste noapte.” Scutierul lui le-a servit,
apoi a plecat cu o plecă ciune. — Bea, îi spuse el Juliei, privind tremurâ nd paharul în mâ nă .
Ș i-a aruncat propriul vin înapoi, apoi s-a ridicat, așezâ nd paharul jos și a luat-o pe Julia în
brațe și ducâ nd-o la pat.
„Julia, floarea mea. Să ne prefacem că în seara asta este noaptea nunții noastre, nu? Mă tem
că mâ ine seară nu te vei simți... amoros.” Ochii Juliei erau mari asupra lui, dar ea nu rosti un
cuvâ nt ca să -l refuze. El a întins-o și și-a alunecat încet mâ inile pe picioarele ei, ridicâ ndu-i
rochia în timp ce mergea. Picioarele îi tremurau și mirosul pielii ei era îmbă tă tor. Probabil
că s-a scă ldat în apă de trandafiri. El i-a ciupit interiorul coapsei, iar ea scoase un sunet
bâ lbâ it – jumă tate geamă t, jumă tate exclamație. I-a scos lenjeria și i-a despă rțit coapsele. Ea
a scos același sunet și el a descoperit că -l face ecou. El a lins în ea, hotă râ t că prima ei o dată
ar fi plă cută , dacă nu din alt motiv decâ t că , în curâ nd, va experimenta destulă durere. Ea și-
a dat șoldurile, dar el le-a ținut ferm, sugâ ndu-și limba în miezul ei, pâ nă câ nd gemetele ei
au devenit rapide, strigă te gâ fâ ind și apoi a tă cut cu un sunet sugrumat, mușchii ei
strâ ngâ ndu-se cu un fior puternic. Apoi se îndreptă în sus, dezlipi rochia și dă du jos capul
ei, oprindu-se să privească pur și simplu în jos, la perfecțiunea trupului ei mic. Sâ nii ei mici
erau la fel de alabastru ca și fața ei, sfarcurile de culoare piersică deschisă . Pentru o dată , ea
nu a roșit – pur și simplu a clipit la el, uimirea și mulțumirea i se ră spâ ndi pe față . Ș i asta nu
l-a fă cut să se simtă înalt ca un munte. Ș i-a desprins propriile haine eficient, fă ră să -și ia
ochii de la ea.
A tras pă turile jos de sub ea, ca să nu le însâ ngereze, apoi s-a că ță rat peste ea și i-a ală ptat
sâ nul, bucurâ ndu-se de ră spunsul ei arcuit și de geamă tul mulțumit. Ea a gâ fâ it, înfipâ ndu-
și unghiile în umerii lui câ nd el a intrat în ea, dar nu a țipat și s-a relaxat câ nd el a început să
se legă neze ușor în ea. Curâ nd, ea și-a bă gat unghiile din alt motiv și câ nd și-a înfă șurat
picioarele ferme în jurul spatelui lui și și-a aruncat brațele în jurul gâ tului lui, el a uitat
toate intențiile de a merge încet și le-a adus pe amâ ndoi la un sfâ rșit care l-a fă cut să strige.
„Mmmm... mulțumesc”, îi șopti el în gâ tul ei. Se mutase să se întindă lâ ngă ea, ca să nu o
zdrobească , dar ea încă se ținea strâ ns de el. Îi simți buzele să rutâ ndu-i pieptul și oftă de
plă cere. Nu putea fi un om mai norocos.
El o lipi de pieptul lui și i-a mâ ngâ iat pă rul orbitor. Ce pă cat că fusese nevoită să o taie. Abia
aștepta să -l vadă lung și gros, atâ rnâ ndu-i pe spate. Zâ mbi crezâ nd că i-ar interzice să -l
acopere vreodată sau să -l poarte împletit.
"Esti in regula?"
Ea dă du din cap, cu faţa încă înfiptă în pieptul lui.
El a râ s. „Te ascunzi de mine?”
Ea s-a uitat afară și a zâ mbit timid.
„A fost în regulă pentru tine?”
Ea a dat din cap fericită și el a să rutat-o, încet și dulce, explorâ ndu-i buzele cu limba și
încâ ntâ ndu-se câ nd, după o clipă , ea i-a urmat exemplul.
Au stat acolo mult timp împreună , dar în cele din urmă a știut că nu mai poate amâ na. S-a
ridicat, și-a tras jambierele și le-a turnat unul altuia cu un pahar de vin. „Este timpul pentru
partea mai puțin plă cută a nopții noastre împreună ”, a spus el.
Julia a izbucnit imediat în lacrimi.

***

Ea nu intenționase să fie atâ t de lașă . Doar că , după ce a experimentat prima plă cere din
viața ei cu un bă rbat care devenise mai mult pentru ea decâ t credea vreodată că ar putea un
soț, emoțiile ei erau foarte aproape de suprafață . — Iartă -mă , spuse ea. „Sunt un laș teribil.”
Bronson o trase în picioare și o îmbră țișă cu un braț în timp ce ținea două pahare de vin cu
cealaltă mâ nă . „Ș tiu că ești speriat”, a spus el. „Dar este doar durere, nimic mai mult. Îți
promit că nu va fi mai mult decâ t poți suporta. Ș i este doar între noi doi – fă ră martori, fă ră
umilințe.”
— Mulțumesc, sughiță ea, încercâ nd să -și țină suspinele sub control. „Sunt atâ t de…”
sughiță ea din nou, „… îți sunt recunoscă tor că ai pledat pentru mine.”
— Taci, spuse el, să rutâ ndu-i vâ rful capului. „Bea-ți vinul, te va ajuta.” El și-a aruncat
spatele cu câ teva înghițituri rapide, așa că ea a fă cut la fel. Ea se aplecă să -și ridice
schimbul, dar el o prinse de braț și clă tină din cap. — Întinde-te pe pat, spuse el.
Un nod s-a strâ ns în pâ ntecul ei. Inima ei a început să bată mai repede. S-a întins pe burtă
pe pat. Se simțea atâ t de expusă . — Mai aproape de această margine, spuse el, fă câ nd semn
în direcția în care stă tea. Fă cea două pă turi împreună . „Ridică -ți șoldurile”, a spus el.
"Superior." El a strecurat pă turile sub ele, astfel încâ t fundul ei să fie acum ridicat cu grijă și
prezentat pentru centura lui. Nu s-a putut abține să nu scâ ncească ca un câ ine intimidat.
— O să fii bine, spuse el încet, înaintâ nd acum cu centura în mâ nă . Ea a înă bușit protestul
care a vrut să iasă la vedere. Stă tea lâ ngă patul, într-o poziție perfectă pentru a o lovi. „Te
rog să -ți amintești”, a spus el sumbru, „că nu îmi face plă cere în asta.”
„Ș tiu”, a spus ea, cu lacrimi ieșindu-i deja din ochi.
— Ț ipă câ t de tare vrei, a spus Bronson. „Cred că acesta este un exemplu în care ar fi mai
bine să fii auzit.”
"De ce?"
„Nu vreau să fie pusă la îndoială integritatea muncii mele de aici.”
Prima lovitură a lovit-o în partea superioară a fundului ei și aproape că a să rit un picior cu
impactul ei. Înțepă tura o fă cu să sufle și apoi nu mai putu respira o clipă , chiar dacă el
continua să coboare pe spate, fă câ nd ceea ce își imagina ea să fie îngrijit, chiar dungi. Ea a
reușit să -și tragă ră suflarea pâ nă câ nd el ajunse la joncțiunea fundului ei și a picioarelor ei
și apoi și-a pierdut din nou câ nd el a coborâ t pe spatele coapselor ei. A fost nevoie de
cincisprezece lovituri. Nu se putea abține să nu numere, știind câ ți veneau. Nu fă cu o pauză
înainte de a mai arunca zece în partea inferioară a fundului ei, alternâ nd accentul între
obrazul drept și cel stâ ng, deși cureaua îi lovea de obicei pe ambele. Ș i ea țipă se. Nu
rezistase mai mult de cinci gene înainte să înceapă să strige.
După aceea, el a fă cut o pauză , iar ea a plâ ns și hohote, simțind că tot spatele i-a luat foc. Au
fost două zeci și cinci de gene. Cum a putut să mai ia trei runde din asta? Durerea pulsa în
valuri, o înțepă tură arză toare.
I-au trebuit câ teva momente de plâ ns înainte ca mintea ei să înceapă din nou să lucreze și
să -și dea seama că Bronson fă cuse o pauză și se plimba prin cameră . Ea și-a întors fața de
unde era îngropată în pă turi pentru a se întinde pe obraz și a se uita la el. Se apropie, se
cocoța pe marginea patului lâ ngă ea și o frecă foarte ușor pe spate. „Este mai bine să iei
pauze sau doar să mergi repede și să termină m cu asta?”
„Pauze”, a scâ rțâ it ea. Sincer, simțise că nu ar fi putut să mai suporte câ nd el se oprise.
„Bine, spuse el încet, fă câ nd în continuare cercuri ușoare pe pielea ei goală . Chiar și asta se
simțea intens. Era ca și cum totul s-ar fi mă rit – corpul ei fizic era întreaga ei lume și nu
putea simți nimic dincolo de ea. „Mai mult vin?”
Ea clă tină din cap. Suspinele ei încetaseră pâ nă acum, reduse la gemete sughiță toare.
Bronson s-a ridicat în picioare după ceva mai mult și a început din nou cu același tipar
exact, mișcâ ndu-se în josul fundului ei delicat și udâ ndu-se la jumă tatea distanței pe spatele
coapselor. Ea a țipat mai mult de data asta. Ș i apoi a simțit că va face pipi. Tocmai începea
zece peste obrajii ei în flă că ri. A încercat să -l țină , dar fiecare lovitură ustură toare o fă cea să
renunțe la controlul muscular și devenea din ce în ce mai neră bdă toare că va avea de fapt
un accident.
„Bronson”, s-a plâ ns ea în timp ce el continua să -și lovească fundul jupuit. „Bronson!” Nu s-a
oprit. De Maica Domnului, mergea să facă pipi chiar pe pat! Ea s-a rostogolit și Bronson a
scos un țipă t, smucindu-și brațul izbitor înapoi, dar nu înainte ca vâ rful centurii să -i prindă
șoldul cu o înțepă tură .
„Julia, nu te mișca!”
„Trebuie să folosesc privat”, suspină ea, iar iritația de pe fața lui a dispă rut instantaneu. El a
luat-o în brațe și a dus-o în sala din colț, așezâ ndu-și fundul în flă că ri pe scaunul de lemn de
deasupra vasului din cameră . Era cea mai umilitoare poziție în care se trezise vreodată –
fundul ei biciuit, noul ei soț stâ nd acolo, privind cum plâ ngea și plâ ngea și pipi. Își lă să capul
și își dori ca pă rul să fie mai lung pentru a-și acoperi fața în flă că ri.
Câ nd ea a stat pe picioare tremurate, el a luat-o cu spatele și a așezat-o ușor pe spate pe pat
pentru a se așeza din nou. După acea amâ nare foarte scurtă , nu a suportat ca el să înceapă
din nou, dar bineînțeles că a fă cut-o. El și-a repetat același model și a ști exact câ ți și unde
aveau să cadă a fost atâ t o binecuvâ ntare, câ t și un blestem. Lașul din ea nu credea că mai
poate suporta două zeci și cinci de lovituri, dar pragmatistul s-a agă țat de ritmul acesteia,
urmâ nd fiecare dungă , socotind fiecare genă ca pe o modalitate de a menține un fel de
control asupra unei situații în care nu avea niciuna. . Deși de fiecare dată câ nd cureaua
cobora ea să rea și țipa, era adevă rat că durerea nu era mai mare decâ t putea suporta. Ș i
tocmai câ nd a devenit mai mult decâ t putea suporta ea, el a terminat setul și a lă sat-o să se
recupereze din nou.
„Îmi pare ră u”, a suspins ea, deși nu era sigură de ce îi cerea scuze. Doar că a fi pedepsit în
acest fel era o modalitate eficientă de a-ți face ră u. Îi pă rea ră u că trebuia să o facă și îi
pă rea ră u că acțiunile ei l-au forțat să se pună pe linie cu regele. Ș i îi pă rea ră u că l-a sfidat
pe rege. Cu excepția faptului că nu era – pentru că ar fi ratat întreaga experiență de a-l
întâ lni pe Bronson și de a că lă tori ca pagina lui. Dacă nu ar fi fugit, s-ar agita în camerele ei
chiar acum, îngrozită de bă rbatul cu care trebuia să se că să torească . Ajunsă la această
concluzie, ea s-a simțit mai puternică să -și încheie pedeapsa.
Pe mă sură ce ultimele două zeci și cinci de lovituri au că zut, ea a descoperit că nu mai
rezistase durerii, nu mai să ri de fiecare dată câ nd pielea îi înțepa carnea. Ea s-a supus pe
deplin pedepsei ei, membrele i s-au slă bit, țipetele s-au transformat în suspine și acceptare
binecuvâ ntată .
De îndată ce Bronson a terminat, el a scos pă turile de sub șolduri și s-a tâ râ t în pat lâ ngă ea,
rostogolindu-o pe o parte și ținâ ndu-o de pieptul lui. El o ținu așa mult timp, mâ ngâ indu-i
pă rul în timp ce plâ ngea, trecâ ndu-și ușor degetele în sus și în jos pe brațele ei pâ nă câ nd
lacrimile i se opriră .
„Acesta este un mod al naibii de a începe o nouă că să torie, nu-i așa?” murmură el după mult
timp. Ea a râ s puțin.
„Bronson?” a adulmecat ea.
"Da, iubirea mea?"
„Îmi promiți ceva?”
"Ce este?"
„Promite-mi că mă vei mâ ngâ ia mereu în acest fel dacă mă pedepsești.”
Bronson tă cu o clipă . Poate că nu ar trebui să ceară o asemenea promisiune. Apoi a spus:
„Promit. Dacă îmi promiți, vei accepta mereu mâ ngâ ierea mea.”
Bineînțeles că ar accepta. Doar dacă ... ah. Cu excepția cazului în care ea i-a supă rat pe el sau
pedeapsa. Dacă da, ar fi ea dispusă să renunțe la rea-voință în favoarea armoniei? Da. În
brațele lui, ea se simțea prețuită , în ciuda faptului că el tocmai îi împinguse fiecare
centimetru din spate. Ea s-a ghemuit mai aproape. — Îți promit, spuse ea.

OceanofPDF.com
 Capitolul cinci

„Doamna Julia! Uite, este Lady Julia!”

Urcâ ndu-se pâ nă la porțile a ceea ce obișnuia a fost castelul tată lui ei, Julia a fost copleșită
să -i vadă pe ocupanții să i alergâ nd să o întâ mpine. Fusese luată brusc de soldații regelui cu
două luni înainte și nimeni nu știa ce se întâ mplase cu ea. Ea a fă cut cu mâ na fericită și ei au
aplaudat. Apoi a izbucnit în lacrimi.
Bronson îi zâ mbi indulgent. Fusese amabil să aștepte câ teva zile înainte să plece, pentru ca
ea să poată că lă rești confortabil, iar că lă toria fusese una ușoară , deoarece ea era deja
obișnuită cu ritmurile că lă toriei cu oamenii lui. „Fericită , iubire?”
Ea a dat din cap printre lacrimi. Abia aștepta să -i salute pe toți. De îndată ce trecuseră prin
porțile castelului, ea s-a aruncat de pe cal și în brațele doica ei din copilă rie. Ea a continuat
să -și întâ mpine toți prietenii și servitorii pâ nă câ nd una dintre doamne și-a dres glasul și și-
a dat seama că Bronson așteaptă să vorbească . Ea a zburat lâ ngă el și el o luă de mâ nă cu
ochiul.
„Permiteți-mi să -l prezint pe noul lord al castelului și pe soțul meu, Lord Bronson, Ducele
de Pembridge”, a anunțat ea mă reț. De fapt, nu era sigură dacă era locul ei să facă
prezentarea sau nu, dar pă rea că ar trebui să vină de la ea. Ea îi aruncă o privire nervoasă la
Bronson, iar el îi strâ nse mâ na.
Cavalerii tată lui ei – cei care ră mă seseră să pă zească castelul decâ t să -l atace pe Lordul
Pembridge, s-au înaintat pentru a jura credință . Stewardul a fă cut un pas înainte pentru a
se prezenta și apoi doamnele au fost prezentate. Slujitorii puteau fi introduși mai tâ rziu.
Julia a început rapid să dea ordin să ofere ospitalitate ducelui și oamenilor să i - berea a fost
adusă și au început pregă tirile pentru mâ ncare.

După cină , Bronson și cavalerii să i, atâ t bă trâ ni, câ t și nou dobâ ndiți, s-au întâ lnit cu
stewardul pentru o privire de ansamblu asupra stă rii actuale a demenului. Julia a cerut
permisiunea să ră mâ nă și să audă , deoarece era curioasă cum s-au descurcat lucrurile de la
moartea tată lui ei și de la plecarea ei.
Julia îi dă duse deja lui Bronson o privire de ansamblu asupra diferitelor conace și despre
cine era stă pâ nul fiecă reia, dar ispravnicul se lansă în propria sa contur a domeniului. Julia
nu ascultase pâ nă câ nd auzise: „Sir Roland își întâ rzie chiria cu doi ani”.
— Atunci ar fi timpul să gă sim un nou lord, spuse Bronson.
„Dar nu poți să faci asta”, a exclamat ea, ră sturnâ nd atenția. „Sir Roland a fost acolo pentru
totdeauna!”
Bronson ridică o sprâ nceană spre ea cu o privire care o ră cea. Cavalerii priveau cu atenție
în altă parte. — Cu siguranță îmi puteți oferi sugestiile dumneavoastră în această privință ,
Lady Julia, spuse Bronson cu o politețe exagerată .
Julia se înroși. „Iartă -mă , nu am vrut să depă șesc.”
„Sunt sigur că va fi ciudat ca toți cei de aici să se obișnuiască cu schimbă rile pe care le pot
face”, a spus el, netezindu-și corectarea publică a ei. A simțit o strâ ngere în intestin și și-a
dat seama câ t de puțin îl cunoștea pe acest bă rbat care era acum stă pâ nul și soțul ei.
În acea noapte, în camerele lor, Bronson s-a așezat pe marginea patului. „Julia.”
"Lordul meu?"
„Poți să mă întrebi pe mine și pe deciziile mele cu privire la proprietate, câ t îți place în
privat, dar niciodată în fața altora. Mă înțelegi?"
— Da, Bronson, spuse ea, cu vocea ei sună slabă la urechi.
„Vino aici”, a spus el.
Ea traversă încet camera spre el, temâ ndu-se că el plă nuia să o pedepsească . El îi puse un
braț în jurul taliei și o trase aproape de el, dar nu era pentru a pedepsi – în schimb și-a
aplecat gura spre sâ nul ei, tachinandu-i ușor mamelonul prin că ptușeala ei subțire de in cu
dinții. — Ai vrut să -mi argumentezi cazul lui Sir Roland?
Dintr-o dată , Sir Roland și situația lui i se pă ru foarte puțin importante. Ea se aplecă în
brațele lui, recunoscă toare pentru șansa de a elibera stingheriile dintre ei într-un mod
constructiv. Ș i au fă cut-o.
Dar a constatat că nu-i era atâ t de ușor să -și amintească câ nd să vorbească și câ nd să nu.
Bronson a fost atâ t de indulgent cu ea în multe privințe. În mod clar, i-a plă cut compania ei,
luâ nd-o cu el atunci câ nd ieșea în afaceri.
Câ nd unul dintre scutieri a întrebat-o dacă îi va permite să se îmbrace din nou ca page și să
se ală ture trupelor lor data viitoare câ nd regele l-a chemat la luptă , el a râ s și a spus: „Mi-aș
fi încâ ntat să îl am pe „Jake” înapoi. trupelor, el a fost mai ușor la ochi decâ t ceilalți proști.
Nici un arcaș ră u.” Apoi s-a uitat la ea și a devenit serios: „Nu, aproape că inima mea a cedat
câ nd nu am putut-o gă si după ultima bă tă lie. Îmi pare ră u, iubire, data viitoare va trebui să
stai acasă .”
„Voi ră mâ ne aici?” ea a intrebat. La urma urmei, el avea trei stă pâ niri — a ei, Pembridge și
Montmore. Mulți domni nu trebuiau să -și vadă soțiile de mai mult de câ teva ori pe an dacă
o țineau la un alt castel decâ t cel în care își petreceau timpul.
"Dacă vrei. Dar vei fi oriunde aș fi dacă nu sunt în ră zboi. Asta întrebi?”
Ea l-a ră splă tit cu cel mai stră lucitor zâ mbet al ei drept ră spuns, iar el a chicotit și i-a atins
obrazul cu afecțiune.
Așa s-a întâ mplat că câ teva să ptă mâ ni mai tâ rziu, la masa de mese, câ nd Bronson discuta
despre necesitatea gă sirii unui nou domn pentru una dintre conace prin intermediul unui
soț pentru vă duva lordului decedat, Julia a intervenit, amintindu-și propria traumă de
logodnă : „ Cu siguranță îi vei acorda vă duvei mă car puțină considerație în această ecuație?
Câ nd a vă zut sprâ nceana ridicată , a știut imediat că a fă cut-o din nou. Frica ei de pedeapsă a
fă cut-o totuși să se simtă defensivă . — Ai putea să -i oferi o alegere de bă rbați, spuse ea
îmbufnată , știind foarte bine că pă rea un copil.
După cină , Bronson și-a ținut încheietura mâ inii în timp ce ea a început să se ridice de la
masă , tră gâ nd-o ferm înapoi lâ ngă el și alungat-o pe toți ceilalți, astfel încâ t cei doi să
ră mâ nă singuri acolo. Fața lui era pietroasă .
— Vrei să spui că ți-ai fi dorit să ți se ofere o alegere? întrebă el strâ ns, tensiunea din
maxilar îi fă cea ca unghiurile feței lui să iasă în evidență mai clar decâ t de obicei. Cu un
fulger de consternare, ea și-a dat seama că nu numai că l-a interogat în public, ci și mult mai
ră u, că a jignit personal. Ochii i s-au umplut de lacrimi. "Nu. Vreau să spun da. Dar nu,
clă tină ea din cap, realizâ nd că nu avea sens. „Ceea ce vreau să spun este că ...” Ea a
abandonat orice încercare de a-i ră spunde la întrebare. „Bronson, îmi pare ră u.”
"Ră spunde la întrebare."
Ea a oftat și și-a ales cuvintele cu grijă . „Mi -aș fi dorit să mi se ofere o alegere. Ș tii că ... m-am
ferit suficient de alegerea regelui să fug și să risc mâ nia ta și a regelui. Dar cu siguranță știi
și că , dacă mi s-ar oferi astă zi o alegere, nu există niciun om pe lume pe care l-aș alege în
afară de tine.”
Bronson se uită la ea. „Deci, într-adevă r, nu ți-ar fi putut fi de încredere să faci propria
alegere.”
Furia Juliei a izbucnit. Ea și-a plesnit palma pe masă . „Regele nu a fă cut deloc alegerea
ținâ nd cont de interesele mele!”
Bronson ridică din sprâ ncene în semn de avertizare la izbucnirea ei, dar vorbi cu ră bdare
exagerată . „Julia, regele mă cunoaște. Am luptat ală turi de el. El știa că nu voi maltrata nicio
soție pe care și-a ales-o pentru mine.”
„Oh, deci sunt orice soție, acum, nu?” Julia a început să se ridice de la masă .
Bronson a tras-o înapoi în jos. „Nu pleca de lâ ngă mine decâ t dacă ai fost concediat”, a spus
el.
Ea se îmbujora.
— Da, Bronson, îl îndemnă el.
— Da, Bronson, șopti ea, simțindu-se brusc învinsă . Se uită la mâ inile ei în poală . El îi ridică
bă rbia și o privi în tă cere pentru o clipă . „Hai, hai să mergem sus.”
Ș i-a dat afară scutierii și servitoarea ei de la îndatoririle lor de dezbracare și s-a lă sat pe
pat, complet îmbră cat. Ea și-a scos cizmele ea însă și, iar el i-a zâ mbit ușor și a bă tut patul de
lâ ngă el. Palmele îi transpirau câ nd își scoase rochia și se urca lâ ngă el în tura ei.
Stă tea întins pe o parte, cu capul sprijinit pe o mâ nă . Îi înfă șura talia cu un braț pentru a o
trage mai aproape de el și începu să -i urmă rească urechea, așa cum fă cuse în prima noapte
în cortul lui. Amintirea i-a fă cut lacrimile să înceapă din nou.
„Ce vrei să fac?” întrebă el cu greutate.
"Despre mine?" ea a șoptit.
S-a încruntat. — Nu, despre vă duvă .
"Oh." S-a oprit din plâ ns și s-a ridicat. Vă duva era cea mai mică dintre preocupă rile ei în
acel moment. — Sunt sigură că știi cel mai bine, spuse ea în cele din urmă .
Ș i-a dat ochii peste cap și și-a stins ră suflarea. — Atunci despre ce ne certam, Julia?
— Ai de gâ nd să mă bati acum, Bronson?
"Ce?" Acum s-a ridicat.
„Pentru că te-am interogat în fața oamenilor tă i?”
El ridică din nou acea sprâ nceană , o privire de care începea să se teamă . Ș i-a înclinat capul
într-o parte. „Ei bine... nu plă nuisem să te bat”, a spus el încet, iar ea a dat cu piciorul pentru
că a spus ceva. „Dar poate că asta ar ajuta la eliberarea aerului.”
Ca o lașă , a început să se îndepă rteze de el. Mâ na lui s-a închis pe brațul ei și a clă tinat din
cap. — Nu fugi de mine, spuse el încet. „Dacă ai suficient curaj să mă înfrunți la masa
noastră , poți avea suficient curaj să mă înfrunți în camerele noastre.”
"Îmi pare ră u. Îmi pare ră u. Îmi pare ră u, Bronson.
O fantomă de zâ mbet se juca în jurul gurii lui. „Vino aici”, a spus el bă tâ ndu-și în poală .
Ea a înghițit. Cel puțin nu avea centură în mâ nă . Ea s-a tâ râ t încet peste poala lui și s-a pus
la loc, apă sâ ndu-și fața în pă turile patului de rușine. El îi ridică tura încet, mâ na lui
urcâ ndu-i piciorul și peste fundul ei proaspă t expus, cu senzația unei mâ ngâ ieri. Ea tremura
la simțirea degetelor lui pe pielea ei goală și la frica de anticipare.
Ea a gâ fâ it la prima pocnitură și și-a coborâ t umerii, adâ ncindu-și capul mai adâ nc în pat, în
timp ce mâ na lui cobora din nou și din nou. El bă tea tare și ea nici mă car nu încerca să nu
plâ ngă . Fusese atâ t de stresant să aibă prima ei ceartă cu Bronson și, deși bă taia durea, într-
un fel era bine să fie eliberat. Poate că ar limpezi aerul. Smack. Smack. Smack. Din nou și din
nou mâ na lui că dea, alternâ nd pă rțile laterale și lovind în mare parte jumă tatea inferioară a
fundului ei. Ea a încercat să ră mâ nă nemișcată și să ră mâ nă pe loc pentru el, să accepte
orice pedeapsă pe care el o considera potrivită . Smack. Smack. Ea știa că merită . Smack.
Smack. Smack. Smack. Ea nu se comportase mai bine decâ t un copil petulant acolo jos.
După câ teva clipe, a terminat de bă tut și a început să -i frece fundul. A fost un gest atâ t de
dulce și iubitor încâ t s-a topit complet. Ea a simțit în întregime a lui . A lui pentru pedepsire
și a lui pentru că a fă cut dragoste cu. Ș i, desigur, gâ ndurile lui se duseseră și acolo. Ea a
simțit degetele lui ajungâ nd între picioarele ei și gă sindu-și sexul, mâ ngâ indu-l pâ nă câ nd a
fost alunecos și umflat. Lacrimile i s-au oprit și a constatat că acum gemea încet. O alunecă
mai sus pe pat și o rostogoli pe spate. Degetele lui au intrat în ea și ea și-a desfă șurat
genunchii și și-a arcuit șoldurile înapoi. Bronson gemu.
În timp ce el a strecurat un deget în ea – nu poate că erau două – și și-a construit un ritm
pâ nă câ nd a plonjat adâ nc și apoi și-a încremenit degetele în ea, astfel încâ t ea să le simtă
gâ dilâ nd-o pe peretele din interior. Senzația a fost una pe care nu o mai simțise niciodată –
atâ t de intensă , atâ t de plă cută , încâ t s-a udat dintr-o dată atâ t de mult încâ t aproape că se
întrebă dacă ar fi fă cut pipi puțin. El nu a oprit tratamentul incredibil și în curâ nd ea a ajuns
la punctul culminant cu un strigă t, apoi și-a bă tut mâ na peste gură , ca să nu o audă
servitorii. Bronson râ se și o rostogoli pe burtă .
Ea ră mase întinsă acolo, gâ fâ ind, întrebâ ndu-se brusc dacă voia să o mai lovească puțin,
pâ nă câ nd simți din nou degetele lui între picioarele ei. Atunci — oh! Degetul mare i s-a
apă sat în despică tura obrajilor ei și a gă sit gaura care era mai în spate. Ea și-a strâ ns obrajii
surprinsă și stâ njenită . Bronson a chicotit și a insistat. Ea scoase un scâ rțâ it. Degetul lui se
învâ rtea în jurul butonului ei acolo, aplicâ nd o presiune ușoară , dar nu forțâ nd cu adevă rat
intrarea. Prin Maica Domnului, ea nu a știut niciodată că așa ceva este posibil! A fost atâ t de
jenant și totuși atâ t de... nu, nu, nu — pur și simplu nu putea! Ea a încercat să se
îndepă rteze și, din fericire, el și-a îndepă rtat mâ na, dar apoi două mâ ini ferme i-au apucat
coapsele și au tâ râ t-o înapoi spre el și el a dat-o o palmă – alte câ teva palme ascuțite care o
lă sară icnind, strâ ngâ ndu-i obrajii în așteptare. Dar el râ dea.
„Julia”, a spus el cu o admonestare simulată . „Ai fost o soție foarte obraznică în seara asta.
Acum trebuie să -ți iei pedeapsa. Ș i așa am decis că vei fi pedepsit.” Ea îi aruncă o privire
peste umă r și el zâ mbea, evident mulțumit de direcția pe care o luase pedeapsa lui. El îi ținu
ochii în timp ce își înfipse din nou degetele în ea, iar ea își îngropa fața, prea stâ njenită să se
uite la el. Degetul lui s-a rotit din nou în jurul butonului ei inferior, aplicâ nd ușor presiune.
Inima îi bă tea cu putere, gâ fâ ia și apoi a fost îngrozită să constate că se relaxa și permitea,
chiar primind-o. Pentru că , în ciuda jenei distincte de a fi atinsă acolo, ea a gă sit plă cerea de
a avea degetele lui în ambele locuri dubla mai mult decâ t intensitatea plă cerii ei. Poate a
mai mult decâ t triplat. Descoperea că el avea într-adevă r degete foarte inteligente. Degete
care nu necesitau ajutor din partea gurii sau sexului lui. În timp ce gă si un ritm care îi
legă na mâ na înainte și înapoi de la o intrare la alta, el a câ știgat viteză și intensitate pâ nă
câ nd ea a strigat și a ajuns la punctul culminant pentru a doua oară , mușchii ei strâ ngâ ndu-
se și contractâ ndu-se în timp ce ea icnea numele lui.
După acea descoperire, nu a pierdut timpul să -i arate de ce altceva era capabil câ nd ea era
pe spate și el deasupra ei. El sa strecurat înă untru – ea era mai mult decâ t pregă tită pentru
el în acest moment. La început s-a uitat la tavan în timp ce a intrat în ea, de parcă ar fi
încercat să -și distragă atenția, dar după un timp a gă sit un ritm minunat și s-a uitat în jos la
ea și a zâ mbit afectuos, apoi i-a ciupit unul dintre sfarcurile între deget și deget mare.
"Oh!" a plâ ns ea, iar el a râ s și și-a coborâ t trunchiul pâ nă la al ei, să rutâ ndu-i și mușcâ ndu-i
gâ tul, apoi întinzâ nd o mâ nă sub ea pentru a-i prinde obrazul fierbinte. Le-a ținut strâ ns
împreună , astfel încâ t s-au mișcat în concert, iar apoi degetul lui a că utat și a gă sit din nou
acel buton. De data aceasta, el a împins mai insistent, totuși, și deodată ea a descoperit că
degetul lui avea intrare și el o pă trundea în două locuri deodată . Oricâ t de rușinos era, ea
știa mai bine decâ t să se lupte cu el și, într-adevă r, nu putea nega valurile de plă cere pe care
le simțea din cauza asta. Nu au trecut mai mult de câ teva momente pâ nă câ nd ea a simțit că
ar exploda – ca și cum întregul ei s-ar fi întors pe dos, atâ t de grozav a fost punctul
culminant pe care l-a tras din ea. Ea se cutremură și se încleștă , sexul ei mulgâ nd punctul
culminant din el și era mulțumită să -l audă strigâ nd și acum, peste strigă tele ei.
La sfâ rşit, deşi fundul ei încă se simţea, se simţea absolut fericită . Ea și-a strâ ns brațele în
jurul gâ tului lui și l-a să rutat. El s-a rostogolit pe o parte și i-a luat fundul fierbinte în mâ nă ,
mâ ngâ indu-o într-un mod care a pă strat focul din burta ei încă aprins.
După ce și-au luat respirația și s-au așezat împreună într-o armonie fericită , el a spus: „Deci
ești sau nu îți pasă de cine aleg eu pentru vă duvă ?”
"Ce? Oh." Julia și-a adus mintea înapoi din plutirea sa saturată . Ea și-a sprijinit capul pe cot
și l-a studiat. „Ei bine... te-ai gâ ndi să -i dai de ales? Dacă se rezumă la doi bă rbați care sunt
egali în mintea ta?
El a dat din cap. "Da."
Ea l-a ră splă tit cu un zâ mbet recunoscă tor. „Mulțumesc, domnul meu.”
„Julia, într-adevă r vă duva nu are nimic de-a face cu noi. Nu ar fi trebuit să introduc că snicia
noastră în asta de la început.” El a oftat: „Mă bucur că nu ți s-a dat de ales, asta-i tot.”
Ea a simțit un val de dragoste la asta. — La fel și eu, spuse ea sinceră și se ghemui în el.
Îi bă tu cu afecțiune fundul.

OceanofPDF.com
 Capitolul șase

O bă tută pe Julia fusese o plă cere. Fusese atâ t de supusă și ară ta atâ t de frumoasă întinsă în
poala lui așa. După ce a fost un lider al bă rbaților în ultimii șapte ani, Bronson a descoperit
că a fi soț era un joc puțin diferit. Julia era nervoasă în noul ei rol și îl că uta îndrumare.
Problema era că nu știa încă ce ar trebui și ce nu ar trebui să corecteze.
Oh, unele dintre ele au fost ușor – lucrurile pe care nu le-ar suporta de la oamenii lui, le-ar
refuza să le ia și de la ea. Ca să pleci fă ră să fii concediat sau să vorbești cu lipsă de respect.
Însă restul el fusese înclinat anterior să -l lase să alunece pentru că ea era... ei bine,
adorabilă .
Dar să ptă mâ na trecută se aștepta ca el să o pedepsească pentru că l-a interogat în fața
oamenilor să i și știa că doar un prost nu avea să -i dea ceea ce credea că merită . El nu o
bă tuse atâ t de tare sau de lung și amâ ndoi se bucuraseră de consecințe. Dar era hotă râ t să o
pedepsească cu seriozitate data viitoare câ nd se întâ mpla ceva. Nu o putea face să creadă că
nu vorbea serios câ nd vorbea cu ea.
Erau în sala mare și el dă dea ordine despre care servitori ar trebui să fie desemnați cu o
datorie. — Dar Hannaford a fost întotdeauna responsabilă cu tunderea oilor, îl întrerupse
ea. „Cred că ar fi mai potrivit acolo decâ t să lucreze la hambar.”
El a ridicat o sprâ nceană spre ea, încruntat. La fel ca oamenii lui, ea începuse să -i
recunoască diferitele înfă țișă ri și, câ nd o vă zu pe aceea, și-a bă tut brusc mâ na peste gură și
a devenit palidă . Își încrucișă brațele pe piept și nu spuse nimic.
„Iartă -mă , domnul meu. Ș tii cel mai bine, desigur, mormă i ea, întorcâ ndu-se pe că lcâ ie
pentru a scă pa.
Oricâ t de crud ar fi fost, el a lă sat-o să crească așteptarea, fă ră să -i spună nimic pâ nă după
cină , câ nd pur și simplu i-a cerut să meargă în camerele lor și să -l aștepte.
Ea se plimba prin camera lor câ nd sosi el, cu fața ciupită și îngrijorată .
„Treceai doar să vezi dacă te-aș pedepsi cu adevă rat sau chiar crezi că nu mă pot descurca
cu gestionarea acestei familii?” a întrebat-o în liniște.
Ea se albi. — Nici, milord, șopti ea, clă tinâ nd din cap. „Doar că ... m-am obișnuit ca lucrurile
să fie altfel și îmi uit locul. Îmi pare ră u."
El a dat din cap. „Mulțumesc pentru scuze.” Se aşeză pe marginea patului. „Adu-mi una
dintre curele mele”, a spus el și a privit-o îndreptâ ndu-se fă ră tragere spre dulap. A fă cut un
mare spectacol inspectâ nd cureaua pe care i-a adus-o și apoi a ară tat spre marginile
acesteia. „Nu acesta, are margini aspre – ți-ar putea tă ia pielea. Gă siți unul mai fin.” se
întoarse spre dulap. „Ș i mai îngust”, a adă ugat el. Ea se uită nervoasă înapoi. Ea a adus
înapoi o altă centură , pe care el a inspectat-o la fel de atent și a gă sit-o acceptabilă .
— Scoate-ți hainele, spuse el încet.
Tremura câ nd își dezbră ca rochia și se schimbă , evitâ ndu-i cu atenție ochii în timp ce se
dezbraca pentru disciplina ei.
"Vino aici."
Ea a venit să stea în fața lui, goală și roșită , iar el a tras-o să se așeze pe genunchiul drept.
„De ce te pedepsesc?”
Ea se uită la mâ inile ei. „Pentru că te-am interogat în fața altora.”
„Da. Voi fi întotdeauna dispus să aud pă rerea ta, Julia. Trebuie doar să gă sești o modalitate
mai bună de a mi-l oferi.”
— Ș tiu, șopti ea.
„Câ nd eram scutier împreună cu John și Andrew, tată l meu avea un cavaler că ruia îi fă cea
mare plă cere să -și pedepsească soția. Ne dă dea mereu sfaturi despre cum să procedă m cel
mai bine și, deși credeam că este pe jumă tate nebun, partea cea mai ciudată a fost că el și
soția lui erau mai apropiați decâ t orice cuplu din castel. Nu a existat niciodată nicio îndoială
că erau profund îndră gostiți și pă reau să aibă o că snicie foarte fericită . N-am putea să -l
înțelegem niciodată .
Oricum, un sfat pe care îmi amintesc că l-a dat a fost să loviți mai întâ i cu mâ na, astfel încâ t
să fie mai puține șanse să lă sați urme atunci câ nd vă folosiți cureaua. El a ridicat din umeri.
„M-am gâ ndit să testă m asta pentru că mi-ar face plă cere – nu, aceasta este o alegere
proastă de cuvinte – m-aș mulțumi să nu las urme pe acest mic frumos fund”, a spus el
mâ ngâ ind ușor curba obrazului ei dezgolit.
În acest moment, ea era complet stâ njenită și speriată , așa că el nu a mai pierdut timpul. El
o aplecă peste genunchiul stâ ng, așa că partea superioară a corpului ei s-a sprijinit pe pat și
a început să o lovească cu mâ na, ascultâ nd micile mormă ituri și scâ rțâ ituri pe care le fă cea
la fiecare pocnitură și asigurâ ndu-se că îi înroșează fiecare parte a obrajilor. În timp ce o
pă lmui din nou și din nou, iritația lui față de ea a dispă rut complet. El a devenit acut
conștient de câ t de frumoasă era și câ t de dulce supunerea ei. Ea nu se certase și nu
încercase să scape de pedeapsă . Nu îl pusese să o urmă rească și să o țină jos. Ea își scoase
hainele și stă tea goală în fața lui, cu capul plecat, oferindu-i cureaua pe care i-o ceruse să o
ia. Ș i acum ea s-a ținut în liniște pe loc, în timp ce el i-a stricat fiecare centimetru din fundul
ei.
După încă câ teva minute, o așeză pe spate pe genunchiul drept, simțind că ldura din fundul
ei prin jambiere. Pă rul ei era adorabil zdrobit și fața roșie, dar ochii îi erau uscați. A fost
surprins.
„Nu pot să te fac să plâ ngi cu mâ na mea singură ?”
Ea pă rea uimită de asta. Apoi spuse gâ nditoare: „Nu plâ ng pentru că ești atâ t de calm. Dacă
ai țipa la mine, aș urlă doar din cuvintele tale.”
Începu să -i amintească că promisese să nu o pedepsească niciodată cu furie atunci câ nd
sensul deplin al cuvintelor ei avea loc. Ea îi pă sa de respectul lui, nu de pedeapsa lui. Micuța
lui soție a vrut să -i facă pe plac, poate chiar l-a iubit. Gâ ndul a declanșat un izbucnire de
pasiune, iar el s-a întă rit, cu brațul strâ ns în jurul figurii ei goale. El a ridicat-o pe spatele ei
pe pat și i-a acoperit trupul cu al să u, să rutâ nd-o cu cerere, închinâ ndu-se cu mâ inile și cu
gura lui, luâ nd-o pâ nă câ nd ambii au ajuns la punctul culminant.
A stat întins cu ea o vreme. Dar distragerile deoparte, tată l lui l-a învă țat că nu amenință
niciodată cu o pedeapsă fă ră să o duci. Se aşeză la marginea patului şi o trase pe Julia înapoi
peste poală , în poziţia de lovitură . Ea a scos un scâ rțâ it de consternare și el a chicotit. „Îmi
pare ră u, iubire. Mai trebuie să termin ceea ce am început.” El a luat-o de la capă t, bă tâ nd-o
din nou cu mâ na pâ nă câ nd pielea ei devenise roșie pete. Apoi o ridică cu fața spre el,
cuprinzâ nd un obraz fierbinte în fiecare mâ nă , bucurâ ndu-se de vederea corpului ei gol,
dulce și de tremurul buzei inferioare.
Ș i-a pus privirea cea mai severă . „Julia, poate că nu țip, dar asta nu înseamnă că nu sunt
extrem de nemulțumit de tine. Acum de trei ori m-ai chestionat în fața altora, chiar și după
ce te-am pedepsit pentru asta. Este lipsit de respect pentru mine și îmi slă bește autoritatea
față de toți cei care mă slujesc. De fiecare dată îți ceri scuze, dar apoi se întâ mplă din nou.”
Tremuratul buzelor a crescut. Începea să -și piardă calmul. Mai era nevoie de puțină
prelegere. A improvizat. „Nu-ți voi cere cerințe decâ t dacă sunt importante pentru mine.
Câ nd o fac, mă aștept să -i onorați. Vei face asta pentru mine?”
Au început lacrimile. Ea a dat din cap. — Da, Bronson, șopti ea.
I-a îndoit spatele peste genunchiul stâ ng și a luat centura, dublâ nd-o, deoarece a avut un
leagă n scurt cu ea îndoită peste genunchi în acest fel. El a alternat obrajii, ținâ ndu-i partea
de sus a spatelui cu brațul stâ ng pentru a o ține nemișcată , în timp ce ea se zguduia și să rea
cu fiecare lovitură de piele ustură toare pe piele. Ea strigă acum cu seriozitate, plâ ngâ nd și
plâ ngâ nd: „Îmi pare ră u!” într-un fel care i-a fă cut inima să se contracte.
După o duzină chiar, o termină , ridicâ nd-o în brațe, să rutâ ndu-i pe frunte și ștergâ ndu-i
lacrimile cu degetul mare. El o ridică pe patul ei pe burtă și o mâ ngâ ie pe spate, apoi i-a
mâ ngâ iat ușor fundul pedepsit, trasâ nd liniile ră dă cinilor cu degetul. Ea a fost frumoasa. Ș i
a vrut-o din nou.
Se aplecă și puse un să rut, mai întâ i pe un obraz dureros, apoi pe celă lalt. Apoi i-a tras
șoldurile în sus, i-a desfă șurat coapsele și i-a lins miezul, ascultâ nd cum smuciturile ei se
transformau în gemete de plă cere. El a alunecat în ea din spate, iar ea s-a ridicat pe
genunchi și coate, fă câ nd o vedere câ t mai captivantă . Se mișcă ușor înă untrul ei pâ nă câ nd
ea începu să se împingă înapoi împotriva lui cu o urgență , iar el prinse viteza și împinge
pâ nă câ nd amâ ndoi și-au gă sit din nou satisfacția.
„M-am ră zgâ ndit”, a spus ea lamurită după aceea.
„Hmm?”
„Vreau să mă consolezi în acest fel de fiecare dată câ nd mă pedepsești.”
Bronson și-a dat capul pe spate și a râ s. „Da, încep să vă d de ce cavalerul tată lui meu i s-a
pă rut atâ t de atră gă tor să -și pedepsească soția. Ar fi bine să fii o soție foarte, foarte bună ,
altfel voi învă ța să -mi fac mare plă cere să te vă d aplecat peste genunchiul meu.
„Voi fi bine”, a spus ea cu o voce mică , iar el a râ s din nou.
„Ș tiu că vei face”, a spus el și a să rutat-o.

Sfâ rșitul

OceanofPDF.com
 Blushing Publications vă mulțumește din toată inima pentru achiziția fă cută de la noi!

Există multe alte povești, cum ar fi cea pe care ați cumpă rat-o de la Blushing Books! Vizitați
magazinul nostru online pentru a vedea selecția noastră posibilă !

http://www.blushingbooks.com

Această carte este destinată doar adulților. Loviturile și alte activită ți sexuale reprezentate
în această carte sunt doar fantezii, destinate adulților. Nimic din această carte nu ar trebui
interpretat ca susținâ nd vreo activitate de bă taie neconsensuală sau bă taia minorilor.

OceanofPDF.com
 Cuprins
Prolog
Capitol unul
Capitolul doi
Capitolul trei
Capitolul patru
Capitolul cinci
Capitolul șase
Sfâ rșitul

OceanofPDF.com
 Cuprins
Prolog
Capitol unul
Capitolul doi
Capitolul trei
Capitolul patru
Capitolul cinci
Capitolul șase
Sfâ rșitul

OceanofPDF.com