Cuprins

Alte că rți ale acestui autor

Pagina titlu
Dedicare
Prolog
Capitolul 1
capitolul 2
capitolul 3
capitolul 4
capitolul 5
Capitolul 6
Capitolul 7
Capitolul 8
Capitolul 9
Capitolul 10
Capitolul 11
Capitolul 12
Capitolul 13
Capitolul 14
Capitolul 15
Capitolul 16
Capitolul 17
Capitolul 18
Capitolul 19
Capitolul 20
Capitolul 21
Capitolul 22
Despre autor
Drepturi de autor
O PREDARE LA PASIUNE
MOIRA Își întoarse capul spre nd Addis privind-o. În ciuda luminii slabe a lunii, ea a citit, ba
nu a simțit, expresia lui și inima ei s-au ră sturnat cu o zguduire alarmantă .
Buzele lui le luară pe ale ei înainte ca ea să poată ridica orice rezistență . Bland, dar rm, acel
prim să rut spunea o hotă râ re care nu spunea că nimic mai puțin decâ t o luptă puternică îl
va opri. Obiecții slabe i-au trecut în minte, înainte de a ceda frumuseții dulce a acesteia.
Pelerina aceea invizibilă îi înfă șura pe amâ ndoi acum, atâ t de reconfortant în că ldura și
protecția ei. Legă tura delicioasă a copleșit-o, iar explicațiile atente tocmai articulate au
dispă rut odată cu toate gâ ndurile ei, purtate de briza nopții.
El a încheiat să rutul și i-a mâ ngâ iat fața, degetele lui plutind în spatele urechilor ei pâ nă la
acei care îi țineau mușca. El a alunecat câ rpa și și-a lipit gura de gâ tul ei, înainte de a trece
cu grijă la vă lul ei.
— Ai întrebat ce vreau de la tine, Moira, spuse el în timp ce o să ruta, o mușca și linge
urechea în moduri care o fă ceau să tremure.
"Vreau totul."
OceanofPDF.com

ȘI DE MADELINE HUNTER
Prin Aranjament
De proiectare
Protectorul
Stă pâ nul celor o mie de nopți
Furtul Raiului
Ș I NU RĂ TAȚ I NOUL EI SERIE
Seducă torul
Sfantul
Fermecatorul
Pă că tosul
ÎN CURÂ ND DE LA BANTAM BOOKS
OceanofPDF.com

OceanofPDF.com

PENTRU JEAN,
DRAGUL MEU PRIETEN SI PRIMUL MEU CITITOR
OceanofPDF.com
PROLOG
1324
ADDIS a fost surprins de chemarea vră jitoarei. În mod normal, ea îl chema să o servească
doar în nopțile câ nd ră sare luna plină . Cu toate acestea, el s-a supus și a pă ră sit corelul
unde a îngrijit caii tată lui ei și a mers pâ nă la casa ei, lâ ngă marginea pă durii. Ar fi ucis dacă
tată l ei le-ar fi descoperit vreodată cuplarea furivă printre pini, în timp ce discul alb plutea
în ceruri, dar totuși a plecat. Învă țase să profite de rarele ocazii pentru că ldura umană ,
indiferent câ t de ciudat îi veneau.
A gă sit-o afară , ținâ nd frâ iele unui cal. Asta l-a surprins mai mult decâ t somația. Ritualul
obișnuit era ca ea să facă o scuză pentru prezența lui dâ ndu-i de lucru pentru a umple orele
de lumină de seară .
În primul an de sclavie, ea îl chemase frecvent și stă tea lâ ngă uşă privindu-l în timp ce el îi
fă cea casa și îi să pa că ră rile. Ea îl învă țase limba ei și ceruse să o învețe pe a lui pâ nă câ nd
vor putea comunica într-un mod aspru și direct. Ș i în felul acela dur și direct ea îi spusese în
cele din urmă că bă nuia că era un cavaler și nu un mire și că pentru a-și îndeplini chemarea
de preoteasă avea o nevoie specială de el. El se așteptase pe deplin să fie sacrificat în
mijlocul acelor copaci, ceea ce era soarta ocazională a cavalerilor creștini capturați de
acești barbari pă gâ ni, nu dezbră cați și ală turați femeii vră jitoare în timp ce ea scanda
incantații zeului ei lunar de deasupra.
Fața ei avea o expresie dură , care nu s-a înmuiat câ nd el se apropie. Lumina după -amiezii
tâ rzii ară ta linii slabe care îi gravau pielea lâ ngă ochi și gură .
Nu era o femeie tâ nă ră și slabă într-un mod slă bit care vorbea despre post și alte tă gă duiri
de sine care fă ceau parte din magia ei.
„Nu mă așteptam la asta”, a spus el în limba ei baltică . Formalitatile dintre ei se usurasera
putin de-a lungul anilor. El ar putea fi un sclav, iar ea fiica unui kunigas , un preot, dar doi
oameni nu pot face dragoste în mod repetat și ră mâ n stră ini.
„Am nevoie de niște plante care cresc doar lâ ngă râ u. Tu ma vei ajuta." O altă surpriză . Ea a
luat un coș mare de lâ ngă ușă și i-l întinse. O câ rpă îi acoperea vâ rful, dar nu era goală .
Curios acum, o ridică în şa, apoi luă hă ţurile şi o conduse spre poteca forestieră care
şerpuia spre râ u. Ea nu vorbea tot drumul, iar el se întrebă dacă cineva din casa mare sau
din colibe împră știate îi vă zuse plecâ nd și îi va urma. Ea nu fusese niciodată atâ t de
neglijentă cu viața lui înainte.
Au ieșit pe malul râ ului, unde copacii au că zut și malurile mlaștine s-au înă lțat cu stuf și
vegetație. El a ajutat-o să coboare și a legat frâ iele de un puieț gră sitor.
— Regele nostru va refuza botezul, spuse ea brusc. „Am auzit în această dimineață . El va
aștepta pâ nă câ nd legații papali vor veni în toamnă să spună asta, dar a ales.”
Pieptul i se simți brusc gol. El știa că regele ei negociase cu Papa. Avea să fie un tâ rg politic
pentru a se asigura că Papa oprește cruciada baltică condusă de cavalerii teutoni. Cerea ca
regele să accepte credința creștină a Romei și, împreună cu el, poporul să u.
Refuzase să nă dă jduiască , scoase din inima lui ră saduri de foame frenetică care tâ njeau să
crească spre lumina libertă ții, dar, totuși, câ țiva se ră spâ ndiseră , la fel ca florile să lbatice
care se uită prin verdeața de la sfâ rșitul verii. piciorul lui. Conversia ar fi putut să -l fi
eliberat. Degetele din suflet au prins dezamă girea și au tâ râ t-o în umbră unde învă țase să
îngroape și să ascundă fiecare emoție.
„Vor fi din nou multe lupte, mai rele decâ t anul trecut”, a spus ea. „Cavalerii vor veni din
nou în cruciada lor. Ș i vor fi și alte repercusiuni. Mulți sunt supă rați că regele nostru a
considerat așa ceva. Vor dori să -i liniștească pe zeii care au fost insultați, iar bajora nu o va
opri acum.”
A auzit o notă în vocea ei joasă , o avertizare, un avertisment. — Tată l tă u știe?
„Despre noi, nu. Despre tine... poate. A spus lucruri uneori. Îmi bat joc de sugestie, iar el nu
o urmă rește și îți admiră priceperea cu caii, ci priceperea în sine, câ nd că lă rești... s-a
întrebat. Ș i nu ară ți ca un mire. Prea mare. Îi reamintesc că oamenii tă i sunt mai mari, dar...”
Dar pericolul lui era real, mai real decâ t fusese din ziua aceea în care l-au gă sit în urmă cu
șase ani, printre morții uciși în acel reise. Fusese conștient și îi vă zuse că utâ nd și reușise să -
și scoată surcota heraldică și cea mai mare parte a armurii. Dacă s-ar fi întrebat că l-au lă sat
deoparte pentru că gă siseră un alt cavaler, nemarcat și fă ră cicatrici, pe care să -l ardă zeilor
lor în noaptea aceea. De-a lungul anilor, priceperea lui cu caii îi câ știgase favoarea și
siguranța. Acești oameni îi considerau animale sacre.
Vră jitoarea pe nume Eufemia s-a îndepă rtat, cu corpul puțin încordat, cu brațele osoase
lipite de pă rțile ei. "Așteptați aici. Voi aduna plantele și voi reveni curâ nd.”
Vocea ei suna joasă și aspră . Creșterea plantelor înalte a început să absoarbă forma ei. S-a
uitat în jos și și-a dat seama că ea nu adusese coșul. Ridicâ nd-o, o strigă .
Se întoarse, doar capul și sâ nul i se vedeau. În spatele ei, râ ul urlă , aproape înghițindu-i
vocea, forța lui aruncâ nd mirosul proaspă t al apei și
Pă mâ nt. Ea s-a uitat la el, cu ochii întunecați sclipind, iar privirea ei a plecat încet pe
lungimea lui. Ignorâ nd coșul cu care fă cu un gest, ea se întoarse, lă sâ ndu-l acolo singur.
Singur. Deodată , sunetele pă durii și ale râ ului au devenit asurzitoare. Calul s-a recă pă tat,
împingâ ndu-l pe umă r. Coșul câ ntă rea greu în mâ inile lui. Ea nu ar...
Gura i s-a uscat de frică și speranță . Se uită la cal, apoi la că rarea șerpuită de lâ ngă râ u, apoi
la locul în care pă rul ei negru dispă ruse. Sâ ngele emoției îi bă tea în cap, o senzație
dureroasă pe care nu o mai simțise de ani de zile. Apucâ ndu-se de pâ nză , a descoperit coșul.
Înă untru ză ceau două pumnale, pâ ine și carne de porc să rată . Ceva a stră lucit sub mâ ncare
și el a scotocit și a scos-o. Două brațe de aur pe care Eufemia le purta în timpul
ceremoniilor i-au alunecat pe degete.
A că utat-o din nou. Ar plă ti ea pentru asta? Era fiica unui kunigas și o preoteasă de rituri
mai veche decâ t zeul lunii și zeul cerului. Poate că nu îndră zneau să nu creadă orice poveste
ar fi spus ea.
Ș i-ar fi dorit să fi spus ceva. Nu-și lă sase niciodată să -i pese de ea sau de nimeni în toți
acești ani, pentru că ar fi o formă de predare, dar ea fusese cel mai apropiat lucru de un
prieten și în această clipă a experimentat o durere nostalgică și o recunoștință .
S-ar putea să riște mult pentru el. Surpriza finală , din moment ce ea îi spusese foarte clar că
el nu era cu adevă rat cu ea sub acele luni, că i-a oferit doar un corp pe care îl folosea zeul
Menulius. Ei bine, indiferent de motiv, ea hotă râ se să -i dea o șansă de libertate, iar el o va
lua.
Speranța înă bușită de mult s-a ars, împingâ ndu-l la acțiune. Se ridică pe cal, observâ nd că
era unul dintre cuibul tată lui ei. Legă repede coșul de șa, observâ nd niște haine înfipte într-
o geantă de piele pe cealaltă parte.
Eufemia îi oferise bine.
Fă cu o pauză , privind încă o dată că tre râ u. De la înă lțimea lui, el putea vedea vâ rful capului
ei negru aplecâ ndu-se spre apă . Scorâ nd cuvinte tă cute de ră mas bun, își înfipse că lcâ iele în
gleznele calului.
OceanofPDF.com

CAPITOLUL 1
Wiltshire, Anglia 1326
MOIRA A SIMȚ I PERICOL ÎNAINTE să -l audă . I-a bubuit de la pă mâ nt în sus pe picioare și
prin spate, în timp ce se apleca peste vatră , punâ nd niște apă să se încă lzească . Ea a
înghețat câ nd un tunet îndepă rtat a început să scuture aerul rece al zorilor care pă trundea
prin ușa ei deschisă .
Ea se nă pusti spre prag pe mă sură ce sunetul devenea mai puternic. Ieșind afară , i-a vă zut
pe bă rbați apropiindu-se prin ceața dimineții.
Coborâ ră dealul de la conacul din Darwendon, țintind spre sat, patru forme întunecate
zbâ ndind pe că lă rii repezi, cu mantii scurte fluturâ nd în spatele lor. Ară tau ca niște șoimi cu
picioare care se înă lțau prin ceața argintie.
Se repezi spre un palet din colț, se ghemui și scutură corpul mic care ză cea acolo. „Brian,
sus acum! Repede."
Brațele și picioarele bronzate de soare s-au smucit și s-au întins și ea a strâ ns de o
încheietură în timp ce se ridica. „Acum, deodată , copile! Ș i tă cere, așa cum ți-am spus.”
Ochii albaștri clipiră , alerti de alarmă , iar el s-a repezit în spatele ei spre o fereastră din
spate. Îi auzea acum pe că lă reți galopâ nd spre cabane. Brian se opri pe pervaz, cu capul
blond scos și crupa încă înă untru, și se ră suci cu teamă spre ea.
„Unde ți-am ară tat și acoperi-te bine. Nu ieși afară , indiferent de ce ai auzi, îi ordonă ea,
dâ ndu-i o împingere fermă . Chiar dacă îmi auzi țipetele.
Ea a privit pâ nă câ nd el a dispă rut în spatele șopronului în care își depozita coșurile, apoi a
închis obloanele și s-a așezat pe patul îngust. Cu mișcă ri rapide și-a legat pă rul dezordonat
după gâ t cu o câ rpă , și-a netezit rochia pă tată din casă și s-a întins pentru a-și muta coșul de
încrustare lâ ngă picioare. Ridicâ nd un vă l rupt, se prefă cu că coase.
Încercă să ră mâ nă calmă în timp ce caii strigau spre ea cu un zgomot violent. Nu se opreau
în sat. Ei veneau aici, în această casă . Fiara acrișoară a fricii i-a urcat la gură și ea și-a
aspirat obrajii și a forțat-o în jos.
Doi cai s-au oprit afară într-un amestec de copite și picioare și viraje pivotante. Doi bă rbați
s-au rotit și au mers spre ea. Au intrat și au privit prin camera întunecată .
"Unde este baiatul?" a întrebat unul dintre ei.
„Ce bă iat? Nu este niciun bă iat aici.”
Bă rbatul s-a îndreptat cu pași mari spre cufă rul mare de perete, l-a deschis și a început să
scotoci printre hainele dină untru. Ea nu a protestat.
Lucrurile lui Brian nu erau acolo sau oriunde le-ar fi gă sit cu ușurință . Se pregă tise pentru
această zi, deși anii care treceau o fă cuseră să -l creadă în siguranță și uitat.
Celă lalt bă rbat a apucat-o de braț și a tras-o din pat.
„Spune-ne unde este sau îți va merge ră u.”
„Nu am bă iat. Nici un fiu. Nu știu la cine te referi.”
— Desigur că știi, spuse o voce nouă .
Se ră suci spre prag și spre bă rbatul înalt și slab care stă tea acolo. Pă rul lui lung și blond
pă rea alb în stră lucirea zorilor.
„Raymond!”
Unchiul lui Brian, Raymond Orrick, a zâ mbit lin și a pă șit înă untru, cu pintenii cavalerului
să u sclipind. El fă cu un gest leneș și strâ nsoarea tă ioasă îi eliberă brațul. „Iartă -i, Moira. Nu
a fost intenția mea să te sperii. Ne-am distras în sat și au mers mai departe. Ei au crezut …"
„Ei au crezut că sunt un ță ran și nu merit nicio curtoazie.”
Se îndreptă spre vatră , aruncâ nd o privire în jurul camerei simple, luâ nd în ea două cufere,
patul, masa și scaunele. Ochii i s-au oprit în cele din urmă pe palet. „Este în siguranță ?”
Ea se apropie de el, aruncâ nd priviri precaute că tre ceilalți doi. Chiar dacă ar fi domnii lui,
nu ar trebui să vorbească despre asta în fața lor. „Da, este în siguranță .”
Raymond a zâ mbit în modul familiar pe care îl folosise prea des de la al cincisprezecelea
ani. Era zâ mbetul pe care un lord mă reț l-ar putea oferi unui servitor favorit. Dar ea nu l-a
slujit, mai ales în felul în care și-ar dori el cel mai mult.
„Ai fă cut bine pentru noi, dar noi am venit pentru el”, a spus el.
„Vii după el?”
"Este timpul."
În pieptul ei a început un zgomot ră ută cios. Ș i-a dorit deodată să fi susținut că Brian a murit
în febra acestei veri.
În spatele ei a simțit prezența unui al patrulea bă rbat intrâ nd.
„El este mai în siguranță aici”, a spus ea.
— E timpul, spuse Raymond mai ferm.
"Ba nu. Este neînțelept și știi asta. Sora ta, Claire, mi-a cerut să am grijă de fiul ei înainte să
moară . Ai fost de acord pentru că știai că Brian ar putea fi ascuns aici. Dacă îl duci înapoi la
tine acasă la Hawkesford acum, bă rbații care îi doresc ră u vor afla despre asta și îl vor lua
de la tine. Nu poți rezista celor care invocă numele regelui câ nd își comit crimele.”
Ultimul bă rbat sosit s-a mutat. A venit în jurul ei, luâ nd un loc în umbra lui Raymond, lâ ngă
vatră . "Unde este baiatul?" întrebă el cu o voce poruncitoare care se aștepta la un ră spuns.
Ea se pivotă și se uită la el. Era mai înalt decâ t Raymond și mai lat, iar ea putea distinge
pă rul lung asemă nă tor, dar întunecat, nu echitabil. Purta o haină deosebită pe picioare, fă ră
armură sau sabie. Ea nu putea să -i vadă bine fața în umbră , dar el nu pă rea prietenos.
Raymond s-a uitat la bă rbat și a pă rut să se micșoreze puțin, parcă într-o deferență
naturală . Nu era deloc ca Raymond. Ș i-a socotit propria valoare foarte mare.
„Bă iatul”, a cerut bă rbatul.
Raymond îi atrase privirea în mod semnificativ. El a pă șit spre ea, fie pentru a-i semnala că
a renunțat la responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâ mplat, fie pentru a o proteja, nu putea
să spună . Cu mișcarea lui, stră lucirea vetrei l-a luminat brusc pe stră in.
Ea icni. Sigur nu. A fost imposibil!
Un chip frumos compus din avioane ascuțite ieși din umbrele care se retră geau. Ochii
întunecați adâ nciți s-au întâ lnit cu privirea ei că scată , lumina joasă scoțâ nd în evidență
scâ ntei aurii care s-au luminat în timp ce el o privea. El s-a întors ușor, iar ea a gâ fâ it din
nou câ nd a vă zut cicatricea palidă tă indu-i partea stâ ngă a feței de la frunte pâ nă la maxilar,
contrastâ nd puternic cu pielea lui brună de soare.
Imposibil!
"Tu știi cine sunt?"
Ea știa cine pă rea să fie, cine spuneau cicatricea, ochii și pă rul negru că ar trebui să fie. Dar
asta era tot ceea ce i-a amintit de el.
Cu siguranță nu suspiciunea și pericolul care tremurau din el și dă ruind acelei fețe o
expresie aspră și vigilentă . Mai ales nu hainele brute care îl fă ceau să pară ca un barbar
ră dă cind. În lumina vetrei, ea vedea că erau fă cute din piele de că pin, nu din pâ nză țesă tă .
Tunica fă ră mâ neci pâ nă la șold ară ta forța nervoasă a brațelor lui. Mai multă piele îi
îmbră ca picioarele pâ nă la pă mâ nt în două tuburi înguste. Tunica era decorată cu mă rgele
portocalii care ridicau re.
— Ai vorbit destul de îndră zneț înainte, femeie. Te îndoiești de ochii tă i?”
„Mă îndoiesc de ei, din moment ce bă rbatul care pari a fi a murit acum opt ani.”
„Ei bine, nu sunt mort, nici o fantomă .”
„Dacă ești cine pari, ar trebui să mă cunoști și pe mine.”
Sprâ nceana divizată de cicatrice se ridică . "Vino aici."
Ea se apropie și el îi cercetă fața. Ea reuși să nu se îndepă rteze în timp ce privirea lui o
stră punse pe a ei, invadâ nd și cercetâ nd cu o contemplație goală . Totuși, el nu pă rea chiar
atâ t de înfricoșă tor în apropiere, iar propria ei examinare a scos la iveală ceva din bă iatul
frumos și binecuvâ ntat pe care și-l amintea. Mai slabă și mai tare, dar aceiași pomeți înalți
și maxilar puternic defineau fața.
„În ultimii câ țiva ani în care l-am slujit pe tată l lui Raymond, Bernard Orrick, ca scutier,
Bernard a pă strat o femeie iobag pe nume Edith drept lehman”, a spus el. „Ești fiica lui
Edith, dar ai crescut bine în acești opt ani, și nu copilul plinuț care erai câ nd am plecat.”
Privirea lui intensă a coborâ t în jos și apoi a revenit la fața ei pâ nă câ nd ochii li s-au întâ lnit
într-o conexiune sinceră de familiaritate. Ea a vă zut recunoaștere și poate altceva în
expresia lui. I s-a înțepat ceafa.
Încă un numă r împotriva lui și ea s-a îndoit din nou. Bă rbatul care pretindea că este nu se
uitase niciodată la ea așa și nu s-ar fi uitat niciodată .
„Fă ră îndoială că Raymond ți-a spus cine sunt”, a spus ea.
„Deci nici tu nu ai încredere în Raymond? Nu e de mirare că ai ținut bă iatul în siguranță . În
aceste vremuri, ești inteligent să -i suspectezi pe toată lumea. Dar Raymond nu ar ști cum ți-
am pus numele câ nd erai sub picioare și în cale, nu-i așa?
Nu, Raymond nu ar ști acel nume care spunea mult despre tinerețea ei, despre aspectul ei,
despre statutul ei în gospodă ria Orrick.
Însemnele ei.
Întinse mâ na și îi atinse vâ rful nasului, așa cum fă cuse ocazional câ nd era copil. „Ești micuța
Moira, Umbra lui Claire.”
O acceptare uluită a cuprins-o, stropită de uşurare, bucurie şi durere de inimă . Tată l lui
Brian, considerat mort în ultimii opt ani, venise după fiul să u.
„Acum, unde este bă iatul?”
 Frâ ngerea inimii a scufundat celelalte emoții. Ea se întoarse, criticâ ndu-se. Îl ținuse pe
Brian în siguranță dintr-un motiv, nu-i așa? El nu era cu adevă rat al ei și nu aparținea aici.
Acest om mai presus de toți ceilalți s-ar asigura că într-o zi s-a așezat la locul lui de drept și
a tră it viața pentru care s-a nă scut.
Ar trebui să fie fericită , nu devastată , dar spiritul ei a început un geamă t tă cut și îndurerat
câ nd și-a dat seama că îl va pierde pe Brian pentru totdeauna. "Iti voi arata. Spune-le
celorlalți să ră mâ nă aici. S-ar putea să -l sperie.”
Raymond și oamenii lui au ră mas în cabană , în timp ce ea a condus drumul spre magazia
din spate. A strigat numele lui Brian câ nd s-au apropiat de stivele de stuf care se uscau
pentru coșurile ei. Legă turile s-au mutat și un cap blond s-a ridicat. Tinerii ochi albaștri îl
examinară pe stră in cu precauție.
"Totul este în regulă . Ieși afară acum.”
S-a gră bit și s-a apropiat de ea. Moira se îndepă rtă . Bă rbatul și bă iatul s-au examinat
reciproc. Era bucuroasă că Brian avea bunul simț să nu comenteze cicatricea sau hainele,
deși ambele îl fascinau în mod evident. Pă rea atâ t de mic și curajos acolo, luptâ ndu-se să nu
se strâ ngă de la chipul aspru de deasupra lui. Inima i s-a umflat la imaginea lor fă câ ndu-și
mă sură torile reciproce.
Ea se alunecă înapoi lâ ngă el și îngenunche, punâ ndu-și mâ inile pe umerii lui, închizâ nd
ochii și savurâ nd senzația cadrului lui mic sub palmele ei. Probabil că niciodată. Ș i-ar fi
dorit să fi știut că va fi azi. L-ar fi dus la pâ râ u să se joace ieri și i-ar fi gă tit o masă specială .
Lacrimile i se bă ltuiră în ochi și își întoarse privirea, mușcâ ndu-și buzele pentru a se liniști.
Apoi ea l-a apă sat pe umerii lui și i-a zâ mbit chipului întrebă tor.
„Acesta este Addis de Valence, Brian. Acesta este tată l tă u.”
"Tată l meu este mort. A murit în cruciada baltică .”
"Ba nu."
S-a încruntat. Realizarea a început să se întâ mple. Frica și panica îi mascau fața și el se
aruncă în brațele ei, îngropâ ndu-și fața în ea
sanului. Ea l-a îmbră țișat și legă nat și l-a rugat în tă cere cu privirea ca Addis să aibă
ră bdare.
Fața cu cicatrici se întoarse spre casă și ea se ră suci și vă zu că Raymond și ceilalți îl
urmaseră . Poate că au crezut că Addis de Valence are nevoie de ajutor pentru a supune un
bă iețel de șapte ani. Ea a încercat să -l dezlege pe Brian, dar el a intrat mai adâ nc.
Poate că au avut dreptate.
Addis s-a întins și l-a lă sat pe bă iat liber. Brian s-a ră scolit în rezistență , dar Addis l-a ridicat
și a aruncat o privire ascuțită care a înă bușit rebeliunea. El a început să se îndepă rteze cu
ochii tulburați ai micuțului Brian ațintiți înapoi asupra ei. Ea întinse o mâ nă liniștitoare
că tre bă iatul care era fiul ei timp de patru ani.
Addis mergea ca indiferent de lacrimile bă iatului. Câ nd trecu pe lâ ngă Raymond, privi
înapoi. „Adu femeia”.
Solarul conacului lui Addis de la Darwendon se ridica deasupra jumă tă ții de est a holului.
Stă tea pe palierul scă rilor din fața ușii acesteia, uitâ ndu-se de sus la activitatea de dedesubt.
Această proprietate fusese zestrea soției sale câ nd el și Claire se că să toriseră . Valoarea lui
stă tea în fermele din jur, nu în vechea casă protejată pe dealul să u doar de două cercuri de
palisade de lemn.
Bă iatul ră mă sese aproape de Moira, dar acum niște copii servitori pe care îi cunoștea s-au
apropiat și a fugit cu ei. Prezența Moirei ar trebui să -l liniștească pe copil pentru o vreme,
dar Brian nu a putut ră mâ ne aici, nici în casa aceea din afara satului. Addis ar fi trebuit să -l
pă streze în siguranță și foarte curâ nd.
„Seamă nă cu Claire”, i-a spus el cumnatului să u, Raymond, care stă tea lâ ngă el. Addis nici
mă car nu știa că Brian exista pâ nă acum câ teva ore. Asemă narea bă iatului cu Claire îl
deranja.
Vă zâ nd bă iatul a trezit amintiri vechi, multe dintre ele amare.
Raymond dă du din cap. — El face asta, spuse el încet.
Addis se uită înapoi la expresia nostalgică a lui Raymond. Se cunoșteau încă din copilă rie,
ambii bă ieți cei mai mari de doi ani
prieteni care fă ceau schimb de fii pentru îngrijire și instruire. Îi servise lui Bernard ca
scutier, iar Raymond îi servise propriului să u tată , Patrick.
Că să toria lui cu sora lui Raymond, Claire, fusese preordonată din ziua în care aceasta s-a
nă scut. O potrivire perfectă , spusese toată lumea, iar el și Claire fuseseră de acord. O fată
frumoasă și un bă iat chipeș sortiți să tră iască o poezie romantică .
Nu avea să se gâ ndească la Claire acum, deși o contemplase des în cei doi ani de câ nd
Eufemia îl eliberase. Oare gâ ndurile la Claire au fost cele care i-au întâ rziat întoarcerea și l-
au determinat să ia trecerea în Norvegia și să stea afară mai întâ i una și apoi două ierni
lungi? În cele din urmă , se forțase să se întoarcă , doar pentru a descoperi că problema care
îl alungase fusese rezolvată de Dumnezeu și că altele mult mai mari se profilau. Poate că nu
fusese Claire deloc. Eufemia ar fi spus că sufletul lui prevă zuse ceea ce așteaptă .
Addis îi fă cu semn lui Moira. Ea stă tuse cu îndră zneală pe scaunul lordului lâ ngă vatră , dar
apoi nu mai erau scaune sau bă nci în jur. Totuși... „Cum a ajuns Brian să fie cu ea?”
„Câ nd tată l tă u a murit, Claire a avut bunul simț să pă ră sească casa familiei tale din
Barrowburgh. S-a întors la noi la Hawkesford.
Moira a fost însoțită de ea ca pe vremuri, iar câ nd Claire s-a îmbolnă vit, a rugat-o pe Moira
să aibă grijă de fiul tă u. Câ nd fratele tă u vitreg, Simon, a uzurpat pă mâ nturile tată lui tă u,
știam cu toții că Brian reprezenta o amenințare la adresa proprietă ții lui Simon și că ar
putea fi în pericol.
Moira l-a adus pe Brian aici câ nd a murit Claire. Fratele tă u vitreg nu ar fi cunoscut-o bine
pe Moira și nu ar fi bă nuit niciodată că Brian ar putea fi cu ea.
Slujitorii s-au gră bit repede în jur, ridicâ nd ocazional privirea că tre stă pâ nul lor. Câ nd se
apropiase de poartă în noaptea precedentă , aproape că îi refuzaseră intrarea. Îi trimiseseră
în secret un mesager lui Raymond, iar fratele lui Claire sosise chiar înainte de zori hotă râ t
să -l dea afară pe impostor.
Se uită de sus la Moira. Ș i-a sprijinit capul pe spă tarul scaunului și a închis ochii. Ea se
schimbase mult în opt ani și
aproape că nu o recunoscuse. Raymond nu-i spusese cine avea grijă de bă iat, dar ea îi
pă ruse vag familiară de îndată ce intrase în acea cabană slab luminată .
Vechea ei rochie verde atâ rna lejer de umeri, dar țesă tura nu putea ascunde sâ nii ei înfipți.
Dacă ceva draperiile le sublinia. Nu purta vâ lvă sau voal, iar pă rul castaniu zdrobit îi că dea
peste umeri, ară tâ nd ca coama unei femei care tocmai fusese bine culcată . Pielea ei purta un
bronz auriu deschis de la soare. În timp ce ea se uitase la el lâ ngă vatră , el observase
claritatea incredibilă a ochilor ei albaștri deschis și stră lucirea lor stră lucitoare și
inteligentă . Ș i-a imaginat că , dacă i-ar simți mirosul pă rului, va fi plin de mirosuri de fâ n și
trifoi. Întreaga ei înfă țișare vorbea despre senzualitate și că ldură și confort. Nu se mira că
Brian nu dorise să pă ră sească securitatea sâ nului ei.
Moira Falkner. Umbra lui Claire. Fiica liniștită a lui Edith, curvă a lui Bernard Orrick. Tată l
Moirei fusese un șoimier irlandez care acceptase în tă cere aranjamentul pâ nă în ziua în
care a plecat pentru totdeauna din moșie. Moira... tovară șa de joacă ușor ignorată și uitată
și condatoarea perfectă și radiantă Claire.
Addis abia își amintea ceva specific despre Moira. Rareori vorbise cu ea în acei ani la
Hawkesford, în timp ce îl slujea lui Bernard ca scutier. Dar, dintr-un motiv oarecare,
amintirile îngropate, care nu aveau să prindă formă , ovă leau în felul lor insubstanțial pe o
briză pașnică prin spiritul lui. Era singura persoană , în afară de Raymond, pe care o vă zuse
de câ nd s-a întors, care aparținea trecutului mulțumit al tinereții sale.
Da, nu fusese decâ t o umbră pentru stră lucirea palidă a lui Claire. Dacă dră guța și delicată
Claire intra în hol chiar acum, Moira s-ar dizolva într-o neclaritate întunecată lâ ngă ea. Așa
fusese întotdeauna cu soția lui și el fusese la fel de sensibil ca și ceilalți. Dar chiar acum,
odihnindu-se pe scaun pe care ar trebui să o biciuie pentru atingere, Moira pă rea foarte
feminină și deloc nesubstanțială .
— Ea este încă o sclavă ?
„Casa aceea și un bă trâ n sunt ale ei. Îți amintești, câ nd tată l meu ți-a dat Darwendon ca
zestre a lui Claire, a notat fermele deținute de proprietari liberi. Acela a fost unul, dat lui
Edith, mama ei. Câ nd Edith a murit, a trecut lui Moira.”
„Dar mama a fost o robă , așa că este și ea, proprietară sau nu.”
„Ea susține că tată l meu a eliberat-o pe Edith și pe descendenții ei pe patul de moarte. Nu
am fost acolo, iar preotul a plecat”. Pleoapele lui Raymond coborau într-un mod pră dă tor.
Addis a urmă rit privirea calculatoare pâ nă la destinație. Ei bine, bine. Așa că fiul lui Bernard
a că utat să continue ceea ce a început tată l să u, dar cu fiica. El încercase să o atragă în patul
lui, dar ea îl refuzase. A explicat lipsa de confort în acea cabană . Raymond retră sese
generozitatea lui Orrick pâ nă câ nd ea venise la el.
„Cu excepția cazului în care poate oferi dovezi, ea este încă o robă și este atașată de acest
conac”, a spus Addis. „Cu puținul care mi-a ră mas, nu intenționez să mai pierd.”
„Există încă Barrowburgh, dar va trebui să lupți pentru asta.”
Da, ar trebui să lupte pentru asta și împotriva oamenilor favorizați de rege. O că utare
disperată și puțin probabil să aibă succes. Potrivit lui Raymond, fratele vitreg al lui Addis,
Simon, se afla cu adevă rat în tabă ra Despenserilor, familia care îl controla pe rege și, cu
ajutorul lor, reușise să cuprindă Barrowburgh și pă mâ nturile sale după moartea lui Patrick
de Valence. Nu ar renunța ușor la un hectar.
Spiritul i se agita de epuizare. Nu aflase decâ t vești proaste de câ nd pă șise pe acea navă la
Bristol. S-a întors într-un tă râ m sfâ șiat, baron înfruntat cu baron, legi ignorate cu
impunitate de cei puternici, oameni asupriți de brigandurile necontrolate. Regele Eduard își
continua domnia așa cum o începuse, de fapt, un monarh slab, care era lut umed în mâ inile
unor oameni ambițioși care îl atră geau și îl manipulau.
O rebeliune totală a avut loc în absența lui, condusă de prietenul tată lui să u, Thomas de
Lancaster. Cu patru ani în urmă , Thomas fusese învins și executat, iar pata tră dă rii se
mâ njise
 De asemenea, numele lui Patrick de Valence, fă câ nd prinderea lui Simon mult mai ușoară
câ nd Patrick a murit brusc.
Maxilarul i s-a încleștat. Toți muriseră în timpul absenței lui. Tată l lui. Claire. Bernard.
Edith. Chiar și vă rul Aymer, Contele de Pembroke, fusese ucis cu doi ani în urmă de bă rbați
în legă tură cu familia Despenser. Numai Raymond a ră mas, rezistâ nd pretenției lui Simon
asupra Darwendon, argumentâ nd că nu fusese pă mâ ntul lui Patrick, ci al lui Addis și,
înainte de asta, al lui Bernard Orrick. El insistase că , cu Addis mort, ar trebui să fie ținut de
Orrick pentru Brian.
Privirea lui mișcă toare se opri asupra femeii de dedesubt. Nu, nu numai Raymond
supraviețuise.
„Ea câ ntă , după cum îmi amintesc.” Imaginea întunecată a unei fete plinuțe care umple o
sală cu o voce dulce a luat forma în mintea lui.
— Da, dar nu pentru mine, mormă i Raymond. Addis a ridicat o sprâ nceană și aproape a râ s.
O senzație ciudată , de dorință de râ s.
„Ea face coșuri”, a continuat Raymond. „Se spune că sunt excepționale.” A ridicat din umeri
pentru a indica că nu se va cunoaște.
„Probabil că va dori să plece acum că te-ai întors și te-ai luat pe bă iat. Ea a vorbit odată
despre vâ nzarea casei și a terenului și a le folosi ca zestre.”
„Ea este încă necă să torită ?”
„Că să torit de două ori. Tată l meu a aranjat primul. Un om batran. Gentry, de fapt. A murit
imediat după banchetul de nuntă . Al doilea nu era atâ t de bă trâ n și a tră it o lună .” O privire
iertare îi contorsionă tră să turile. „Ea este numită vă duvă fecioară . După două astfel de
decese, nimeni nu a cerut-o de ea, despre care eu știu.”
— Ei cred că ea i-a ucis?
"Ba nu. Ei cred că vederea corpului ei gol le-a oprit inimile.
Ea este foarte...” Fă cu un gest curbat.
Addis se uită la umflă turile de sub draperiile rochiei. Da, a fost „foarte”. Ea avusese, ce, cinci
și zece câ nd a plecat? Nu-și amintea să fi observat înainte.
Ea s-a mișcat și a deschis ochii și s-a uitat în jur necă jită .
Ridicâ ndu-se, se plimba în fața vetrei cu brațele încrucișate peste piept. Ț esă tura legă nată a
sugerat o talie îngustă și șolduri curbate și picioare lungi. O fă cuse să aștepte mult timp în
timp ce vorbea cu Raymond și aflase ce e mai ră u din ceea ce se confrunta. Ea și-a ridicat
brațele supă rată și a reluat scaunul.
— O să le trimit tică loșilor și chiriașilor că mâ ine voi ține o curte sub copacul bă trâ n, spuse
el, întorcâ ndu-se spre scă ri.
„Câ ți bă rbați poți lă sa cu mine deocamdată ?”
„Cei șase i-am adus și îi voi trimite încă șase, dar dacă Simon află că ești aici și se mișcă
împotriva ta, nu va fi suficient. Ș i voi trimite niște haine potrivite, ca să nu ară ți ca un
barbar câ nd te întâ lnești cu oamenii tă i.”
Oamenii lui. Cele câ teva sute care încă îl slujeau pe acest petic de pă mâ nt care era tot ce a
mai ră mas din marile exploatații care îi erau de drept de naștere.
El știa ce era de așteptat să facă , ce cere onoarea familiei sale, ce avea să anticipeze fratele
să u vitreg, Simon, și să încerce să ză dă rnicească . Dar a constatat că nu avea gust pentru
asta. Se simțea incredibil de obosit și amar că vechea lui lume nu așteptase întoarcerea lui.
Se așteptase să treacă pur și simplu prin poarta castelului familiei sale de la Barrowburgh și
să dispară acești ani pe tă râ murile baltice. Ar fi nevoie de toată voința pe care ar putea să o
cheme doar pentru a se ține de ceea ce a mai ră mas, cu atâ t mai puțin să lupte pentru ceea
ce fusese pierdut.
Se îndreptă spre Moira, simțindu-se acru de cursul impus de el. L-a vă zut apropiindu-se și
nu s-a ridicat. Poate că nu intenționa nicio insultă , dar totuși îl enerva. Locul mamei ei în
gospodă ria lui Bernard și propriul ei loc în spatele lui Claire poate că i-au dat o manieră de
doamnă , dar ea era o sclavă și nu ar trebui să uite niciodată adevă ratul ei loc, care, în
momentul de față , cu siguranță nu era în scaunul lui.
Tentația de a apuca acele plete maro și de a o forța să îngenuncheze aproape îl copleși.
Numai amintirea că a fost forțat odată să îngenuncheze îi opri mâ na. El a forțat să coboare
ră nirea și vocea lui interioară îi mustrau că nu a apă rut deloc ca reacție la ea, ci din cauza
tuturor celorlalte insulte și nedreptă ți aduse persoanei și statutului lui.
Ea i-a întâ lnit ochii și el a observat că ea nu și-a îndepă rtat privirea de la fața lui, așa cum o
fă ceau majoritatea femeilor. Chiar și în cabană gâ fâ iturile ei veniseră din șocul
recunoașterii și nu din repulsie. Se obișnuise cu ochii politicoși care îi priveau deasupra sau
sub capul sau peste umă r, ajunsese să anticipeze moneda în plus cerută de curve. Așa că
privirea ei neclintită fusese puțin tulbură toare în cabană , dar chiar acum, în starea lui de
spirit actuală , i se pă rea insolent.
Se uită cu atenție la scaun. Ea s-a oprit și s-a ridicat. — Mi-ai spus să te aștept aici câ nd am
ajuns, a explicat ea. „Au trecut câ teva ore, iar papurele de pe podea sunt multe.”
Erau lthy . Slujitorii crescuseră nesimțiți, fă ră nici un domn sau doamnă care să -i privească .
Prima lui comandă fusese ca întregul conac să fie cură țat și se gră beau acum fă câ nd asta.
El se lă să pe scaun și ea stă tea în fața lui, cu brațele încrucișate din nou peste piept, de
parcă ar fi că utat să -l ascundă .
„Vei sta aici câ teva zile pâ nă câ nd bă iatul se va obișnui cu mine”, a spus el.
Obrajii i se scobiră în timp ce le muşca interiorul. Nu-i plă cuse tonul lui. În momentul de
față , cu poveștile lui Raymond încă câ ntă rind asupra lui, nu i-a pă sat nimic.
„Dacă îl va ajuta pe Brian, presupun că aș putea face acest lucru, dar casa mea nu este
departe.”
„Vei ră mâ ne aici.”
„Voi fi de acord cu asta, dar doar pentru câ teva zile.”
Raymond avusese dreptate în privința pretențiilor ei de libertate. S-ar putea să -i fie
îndatorat pentru că l-a protejat pe Brian, dar cel mai bine era să -l scoată acum. „Nu este
necesar acordul dumneavoastră . O vei face pentru că eu am licitat și o vei face atâ ta timp
câ t spun eu. Câ nd nu voi mai avea nevoie de tine aici, te poți întoarce la casa ta.”
Culoarea ei a crescut. „Ai fost plecat de mulți ani și poți fi scuzat că ai înțeles greșit cum e
cu mine acum. Sunt un proprietar liber al acelei case și proprietă ți.”
„Poți deține acea proprietate, dar nu ești nă scut liber. Mama ta a fost o sclavă a acestor
pă mâ nturi. Câ nd mi le-a dat Bernard, ți-a dat și ție.”
Se stră duia vizibil să -și stă pâ nească furia. Nu era o femeie frumoasă , dar în mod clar plin de
spirit, iar ochii ei stră lucitori compensau orice deficiență în celelalte tră să turi ale ei. În
tinerețe, nu observase niciodată ochii și spiritul Umbrei, dar apoi propriii lui ochi stă tuseră
doar asupra lui Claire.
„Sir Bernard a eliberat-o pe mama mea după ce ai plecat. Am fost prezent și i-am auzit
cuvintele și el m-a inclus.”
„Raymond mi-a spus că pretinzi asta. Există martori?"
"Preotul. Femeia Alice care a servit-o pe Claire. Pe mine . ”
„Raymond spune că preotul a plecat. Unde este Alice?”
„Ea a plecat... Londra, cred... după ce Claire a murit. Erau documente. Îmi amintesc că
Bernard le-a semnat. Dar dacă le-ar fi luat preotul, s-ar fi pierdut câ nd capela conacului a
ars în urmă cu câ țiva ani... Vorbea neconjuns, verbalizâ nd gâ nduri și amintiri împră știate.
— Poate că Raymond le are.
„Nu a vorbit ca și cum ar fi vorbit.”
Ea încă pă rea supă rată , dar și tulburată . Ar fi ușor să -i accepti afirmația. La urma urmei, ea
îl servise bine chiar și atunci câ nd credea că nu avea nicio obligație să facă asta. Dar ceva s-a
ră zvră tit la ideea de a o elibera, și nu doar hotă râ rea lui de a se ține de puținul care mai era
al lui. Raymond spusese că plă nuise să pă ră sească moșia. Ea era din vechea lui lume, iar el
nu ar fi permis să dispară încă o parte din ea.
Brațele ei s-au desfă șurat și s-au încleștat în lateral. „Întreabă în sat ce sunt, cine sunt.
Toată lumea știe."
„Toată lumea știe că mama ta locuia în forța lui Bernard și dormea în patul lui Bernard.
Toată lumea știe că a tră it ca o doamnă și asta
fiica ei a fost tratată ca a lui Bernard. Dar asta nu este același lucru cu a-ți rupe legă turile
nașterii.”
„Mă numiți mincinos”.
„Nu, te numesc roaba mea. Chiar dacă Bernard a vorbit astfel în timp ce a murit, nu este
legal fă ră martori și documente.”
Ochii ei stră luceau magnific. „Este mulțumirile pe care le primesc?”
— Ai recunoștința mea, deși nu i-ai acordat lui Brian grijă de dragul meu. Poate pentru
Claire, sau poate pentru al tă u, dar nu pentru al meu. Am fost mort. Tine minte?"
„Îmi doresc să fi ră mas așa!”
„Destul de ciudat, la fel și eu. Acum du-te și gă sește bă iatul și spune-le femeilor să
pregă tească o cameră pentru amâ ndoi. Un bă rbat te va duce înapoi la cabană mai tâ rziu,
astfel încâ t să poți obține tot ce ai nevoie pentru tine și pentru el.”
Ea a început să se îndepă rteze, împotrivă și furioasă . Își aminti privirea de pră dă tor al lui
Raymond. Raymond era un vechi prieten, dar cunoștea felul bă rbatului de a se comporta cu
femeile și bă nuia că acesta rezistase de ani de zile constrâ ngerilor lui. Poate de aceea a
că utat să plece.
„Raymond va ră mâ ne la masa de prâ nz”, îi spuse el formă rii ei în retragere. „Vei câ nta
pentru el.”
Ea a încremenit la jumă tatea pasului și și-a întors ușor capul pentru ca el să -i poată vedea
profilul. „Pâ nă și femeile robie au drepturi”, a spus ea tă ios, cu ochiul ei vizibil scâ nteind ca
apa limpede reflectâ nd lumina soarelui. „În asta nu sunt fiica mamei mele. Nu te aștepta să
mă curve pentru fratele tă u sau pentru orice alt domn sau cavaler.”
Mesajul era inconfundabil. Nu te aștepta să mă curăț pentru tine.
Fă ră îndoială , această femeie atră gă toare, voluptuoasă , de statut incert, luptase cu partea ei
de bă rbați de orice grad, așa că nu era cu adevă rat o presupunere prezumtivă .
După cum s-a întâ mplat, era și una exactă , dar știa că nu dă duse nicio indicație în acest
sens. Un sclav învață să -și ascundă dorințele la fel de sigur cum învață să -și îngroape
speranțele. Ea nu putea ști asta
 imagini cu ea în pat se formaseră de câ nd a intrat în că suța ei umilă .
„Obligatorii au drepturi, dar au și obligații pentru care sunt plă tite cu protecție. Vei câ nta
pentru el, dar la porunca mea, și el va înțelege ce înseamnă . După azi, nu te va mai deranja.”
Ea s-a întors și l-a privit direct, așa cum fă cuse în cabană și câ nd el s-a apropiat de ea cu
câ teva minute în urmă în acest hol.
Privirea ei nu pă rea șocată sau insolentă acum, ci familiară și înțelegă toare, de parcă ar fi
fost obișnuită să -l vadă în fiecare zi pe barbarul cu cicatrici și l-ar fi cunoscut mult prea bine
pentru a-l gă si deloc remarcabil sau înspă imâ ntă tor.
Ș i, în acel moment în care privirile li s-au întâ lnit, Addis nu s-a simțit ca un stră in în propria
sa patrie pentru prima dată de câ nd a pus piciorul înapoi în Anglia.
OceanofPDF.com

CAPITOLUL 2
Pașii au răsunat în spatele ei în amurg, în timp ce pași lungi au adus tinerii mai aproape. Și-a
lăsat bărbia în jos și și-a coborât umerii, încercând să devin invizibil și merse puțin mai
repede spre sat.
Au râs și s-au împodobit așa cum fac băieții, plini de jocul de călărie au semnalat scutieri
eliberați pentru o vreme de îndatoririle lor și în căutarea necazuri. Ea s-a rugat să treacă pur
și simplu pe lângă ei.
S-au închis în spatele ei, prezența lor înțepându-i coloana vertebrală. Tăcere a căzut, rupt
doar de șoapte și chicoteli. Cizme și picioare lungi întinse în pas alături.
„Ce ai acolo, fată?”
Ea se aplecă și mai mult și îl ignoră, strângând coșul care ținea bucățile de panglică veche pe
care i le dăduse Claire.
„Vorbesc cu tine, fată. Ce ai acolo? Ceva tu furat?”
„Este fiica șoimului. Ai un cadou pentru soțul lui Curva lui Bernard în coșul ăla? Plata de la
domnul? Niște vin sau carne?"
„Dacă este vin, să-l luăm. Ne va economisi din costul berii.”
O înconjuraseră și ea nu putea să meargă înainte. În ciuda frica tremurând ca o coardă de
harpă ciupită, a săpat în călcâie și s-a uitat la ei: „Mama nu este o curvă!”
„Ooo! Spirit. Prea mult pentru locul tău, fată. Și mama ta nu vizitează-l pe Bernard pentru a-i
citi Orele. Poate o va împărtăși cu noi toți.
Fă-o cadou pentru noi când ne câștigăm pintenii.”
„De ce să aștepți mama când fiica este chiar aici?”
„Da. Arată ca o găluște, dar poate sunt mai multe curbe dedesubt halatul acela decât pare.”
Toți pășiră spre ea, suficient pentru a închide cercul și a intimida ea cu mărimea și puterea
lor. O mână întinse mâna și zvâcni țesătura hainei ei cu o batjocură insinuantă. Ochi
strălucitori și răsucite zâmbete se uitau la ea, încă doar tachinand, dar apropiindu-se de un
periculos linia. "Lasă-mă în pace!"
Unul, mai îndrăzneț decât ceilalți, primul care i-a vorbit, a traversat cu bucurie acea linie
într-un mod care se vedea în ochii lui. „Nu-mi place felul în care vorbești pentru noi, fata.
Poate că ai nevoie de o lecție despre ceea ce ești.”
— Lasă-o în pace, John, spuse o altă voce din spate. Ea s-a răsucit și l-am văzut îndreptându-
se cu pași mari spre ei, puțin răvășit de la alergare pentru a prinde sus cu ceilalți, înalt și
frumos, cu părul de corb căzut în jurul lui față. Unii spuneau că el era imaginea lui Adonis,
oricine ar fi acesta. A ei inima făcu un pic de ușurare și apoi se ridică la gât.
— E doar o iobag, Addis. Nu o fată în dificultate.”
„Este un copil. Las-o în pace. Ce crezi că va face Bernard dacă a aflat că ai molestat fiica lui
Edith?
La avertismentul cu privire la defavorizarea stăpânului lor, toți, cu excepția lui John, s-au dat
înapoi. ei a pășit doar cât să deschidă cercul, părând brusc plictisit și nerăbdător să fie o . L-a
înfruntat pe John de antly, simţindu-se mult mai curajoasă şi aproape indignată acum că l-a
avut unul la unu cu Addis de Valence să o susțină. „Mama mea nu este o curvă”, șuieră ea.
John râse în râs și se întoarse pe călcâie. Ceilalți au mers o cu el, lăsând-o să se uite în spatele
lor. Atunci Addis a făcut să urmeze făcu o pauză și se uită direct la ea. A fost prima dată, a fost
foarte pozitiv, că a făcut-o vreodată. — Du-te acasă la tatăl tău, fată. Este aproape întuneric
și nu ar trebui să fii aici.”
S-a trezit din amintirea visă toare care se materializase în timp ce aștepta zorii, supă rată că
ieșise la suprafață pentru a-i aminti de acea admirație și pasiune din copilă rie. Alte amintiri,
de vizionare
pentru că orice semn al recunoașterii lui în urmă toarele să ptă mâ ni, de a elabora salvarea
lui în imaginația ei, pâ nă câ nd ea a fost de fapt o frumoasă domnișoară în suferință , a
încercat să prindă formă , dar ea le-a alungat în umbra timpului. Se întoarse pe patul ei,
stâ njenită de amintiri. Ei bine, dacă o fată de doisprezece ani nu poate fi proastă , cine
poate?
Poate că cina de ieri a provocat amintirea. O pusese să stea la masa înaltă , două locuri jos,
cu Brian între ele, ca să poată avea grijă de bă iat. Raymond stă tuse de partea cealaltă a lui,
iar ea și Brian fuseseră ignorați pâ nă la sfâ rșitul mesei, câ nd Addis se întoarse și i-a cerut
politicos să câ nte.
Ea se ridicase și câ ntase o veche melodie religioasă și vă zuse atenția stră lucitoare a lui
Raymond în timp ce el se apleca să privească . A fost prima dată câ nd câ nta în public în
ultimii ani și o liniște deplină s-a lă sat în sală în timp ce ea a continuat. Cu coada ochiului, a
observat că Addis i-a spus câ teva cuvinte lui Raymond, care i-au provocat o expresie
ascuțită și apoi o contemplare mult mai plictisitoare la ea.
Poate că îi transmisese lui Raymond mesajul pe care îl intenționa. Câ nd Raymond a plecat
după masă , ea fusese scutită de insinuă rile obișnuite cu care el își lua de obicei concediu de
la ea. De fapt, nu-și luase concediu de ea în tot acest timp, dar atunci un cavaler nu se
preocupă de politețe față de un iobag.
Prima lumină s-a scurs prin fanta ferestrei și ea s-a așezat și a întins mâ na spre schimbul ei.
Dacă Addis credea că gestul lui de protecție o va face mulțumită , s-a înșelat mult. Ea tră ise
ca iobag suficient de mult pentru a-și învă ța puținele drepturi în temeiul obiceiurilor ță rii.
Nu avea nevoie de ajutorul lui cu Raymond. Ea se descurcase pe acel bă rbat aproape atâ ta
timp câ t Addis nu mai fusese.
L-a trezit pe Brian și l-a pus să se îmbrace ca fiul unui lord în tunică și furtun. De îndată ce
s-a spă lat și s-a îmbră cat, a ieșit din camera lor în că utarea prietenilor.
Sala era deja plină de activitate câ nd a intrat. L-a spionat pe Leonard baili și s-a apropiat de
el. Leonard fusese
Omul lui Bernard și singura autoritate a conacului în ultimii ani. S-a încasat chiriile și s-a
ocupat de serviciul tică loșilor, dar era bă trâ n, cu ochii mei care nu mai vedeau bine și nici
un ispravnic sau domn nu venise în vizită pentru a-și susține vocea, așa cum era de obicei.
„De ce porți cele mai bune haine ale tale, Leonard? Acele catifea verzi sunt prea calde
pentru o zi de vară .”
„Trebuie să fie un hallmote. Vestea a fost trimisă ieri.”
"Atat de curand? Addis nu pierde timpul.”
"Așteptată de mult timp. Nu am mai ținut unul de ani de zile. Majoritatea cazurilor sunt atâ t
de vechi, încâ t va fi de mirare dacă cineva își amintește faptele. Totuși, am înregistră rile
mele, toate notate. Cei care credeau că nu vor fi chemați niciodată la socoteală vor avea o
surpriză .” Zâ mbi mulțumit, mâ ndru că și-a fă cut datoria în ciuda proprietă ții ambigue a
conacului. „Am petrecut câ teva ore cu el aseară , ară tâ ndu-i conturile. În bună ordine, spuse
el. Nes ar trebui să aducă niște venituri frumoase astă zi, dar eu cred că are nevoie de mai
mult, deoarece s-a ră spâ ndit vestea că este dispus să vâ ndă libertatea oricui cu prețul.”
Asta a surprins-o. Devenise obișnuit ca lorzii să -și vâ ndă tică loșii libertatea lor, dar tratarea
lui de ieri sugerase că prefera vechile metode. Totuși, dacă avea nevoie de monede, avea
sens. Chiar și eliberați, acei ță rani aveau să lucreze în continuare pă mâ ntul și să acumuleze
venituri pentru el, plă tind chiriile chiriașilor în loc de onorariile obligatiilor, și astfel
mâ nuirea lor însemna fonduri suplimentare pe termen scurt și nicio pierdere reală pe
termen lung.
Insistența lui asupra statutului ei de legă turi a că pă tat deodată și sens. Ar enerva-o să
plă tească pentru ceea ce deținea deja, dar dacă această neînțelegere ar fi epuizat, ar putea fi
cea mai inteligentă alegere. Dacă Addis dorea doar onorariul unui lord, ar fi trebuit să -și
spună pur și simplu prețul.
„Care crezi că va fi taxa?”
Leonard a ridicat din umeri. „Depinde de om și de valoarea lui. Nu le va pune prea sus.
Nimeni nu putea plă ti atunci, nu-i așa? N-ar avea niciun rost.”
Ușurarea a înlocuit furia indignată care îi câ ntă rea starea de spirit. Problema statutului ei
era puțin, ar putea spune unii.
În sat existau tică loși care erau mai bogați și mai respectați decâ t majoritatea oamenilor
liberi. Dar, cu toate schimbă rile, un rob îi aparținea în continuare domnului și, dacă acel
domn s-ar dovedi crud, chiar și drepturile acumulate de timp și obiceiuri i-ar fi folosit
puțin. Libertatea fusese unul dintre cele trei daruri importante ale lui Bernard pentru Edith
și, de departe, cel mai mare.
Hallmote a fost ținută sub stejarul bă trâ n chiar în afara satului. Oamenii conacului au venit
acolo la amiază pentru a se ală tura tică loșilor și proprietarilor liberi care că lă toriseră din
celelalte pă rți ale moșiei. Poate două sute s-au adunat în jurul bă ncilor așezate pentru cei
doisprezece jurați. Scaunul lordului stă tea într-o parte.
Addis a sosit ultimul, impresionant și înspă imâ ntă tor cu înă lțimea, puterea și cicatricea lui.
Pă rea foarte mult lord în că suța albastră lungă pe care Raymond o trimisese dimineața.
Moira stă tea în iarbă cu câ teva femei.
Urmă toarele ore s-au umplut de un şuvoi de o ense mă runte. Villeinii renunțâ nd la munca
zilnică și proprietarii liberi refuzâ nd să contribuie la recoltă . Femeile acuzate că au fă cut
bere slabă , fete necă să torite prinse prin cuplare și câ teva cazuri de furturi mă runte. Juratii
au evaluat nes cu care majoritatea lorzilor inlocuisera cu mult timp in urma pedepsele
fizice.
Leonard a vorbit pentru drepturile lordului, iar Addis a stat în tă cere, punâ nd întrebă ri
doar ocazional, câ nd explicațiile intrau în conflict. Soarele atâ rna jos pe cer câ nd resturile
legale ale anilor au fost în cele din urmă mă turate. Apoi a venit vremea cererilor direct
că tre domnul. S-au apropiat fermierii, pă storii și meșteșugarii care că utau să -și cumpere
libertatea.
Ea s-a apropiat mai mult, în timp ce Addis a determinat valoarea fiecă rui bă rbat pe pă mâ nt
și apoi a stabilit taxa. Majoritatea au scă zut între trei și zece lire sterline, dar asta ar fi un
venit de un an sau mai mult pentru acești oameni.
Toată lumea l-a considerat destul de corect. A așteptat pâ nă ce toate celelalte s-au terminat
și apoi s-a apropiat de ea însă și.
Ea a îngenuncheat, așa cum era de obicei, din moment ce cu greu putea cere să cumpere o
libertate pe care acțiunile ei o implicau nu era să o vâ ndă . I-a ră nit mâ ndria să facă asta. A
auzit câ teva gâ fâ ituri, că ci nimeni nu o mai considera iobag. Privind în pă mâ nt, a așteptat
recunoașterea lui. A trecut mult timp.
— Vrei să cerși o favoare sau o judecată , Moira?
Ea a ridicat privirea și a vă zut că el nu era mulțumit. Un umor periculos sclipi în ochii lui.
„Da, domnul meu. Ș i eu cer să -mi cumpă r libertatea.”
„Deci recunoști în mod public că ești într-adevă r o sclavă ?” Ea nu ră spunse și ochii lui se
fixară pe ai ei. — Crezi că ai destulă monedă ?
"Așa cred. Onorariul unei femei trebuie să fie mai mic decâ t al unui bă rbat, iar valoarea mea
pentru tine este neglijabilă .”
— Te înșeli acolo, Moira. Valoarea ta pentru mine este foarte mare.”
Un bâ zâ it scă zut se repezi prin mulțime. — Numiți taxa și o voi plă ti, spuse ea strâ ns,
crezâ nd că ar vrea să -l sugrume pentru acea insinuare nejustificată . O privi cu o intensitate
caldă care o tulbură și mai mult. Un pic ca Raymond, dar mai protejat și mai periculos. Voia
să o facă de rușine ca pedeapsă pentru că a îndră znit asta. Addis de Valence nu ar fi avut
niciodată un interes pentru ea așa. Dar fetița de doisprezece ani din interiorul ei a ieșit din
atenția lui și l-a înjurat pe acel copil nebun și interior.
„Taxa pentru tine este de două sute de lire.”
Două sute de lire! Aproape că l-a mustrat cu cuvinte usturatoare care i-ar putea câ știga o
biciuire publică . „Atunci cer suma de marfă pentru o femeie care se că să torește.”
„Pe conac sau o? ”
„O.”
"Cine e omul?"
„Voi gă si unul.”
„Nu din ceea ce aud.”
Râ sete fluturau prin mulțime. Fața i-a ars. Dragă Doamne, auzise deja despre asta. Probabil
de la Raymond.
„Nu toți bă rbații sunt superstițioși.”
„Într-adevă r, nu. Eu, unul, nu sunt deloc superstițios.” Unele femei chicotiră din limbă la
această sugestie mai flagrantă . „Dacă gă sești pe altul, pe moșie sau o, sper că este bogat și
extrem de vră jit, Moira. Merchet pentru tine este de o sută de lire.”
Fury aproape că i-a sugrumat vocea. „Asta nu intră în obiceiurile conacului.”
— Nu te închipui să mă instruiești, femeie. Dacă te că să torești cu moșie, este același lucru
cu pierderea serviciilor prin libertate. Prețul ar trebui să fie de două sute, dar din moment
ce veți plă ti o taxă anuală câ t timp sunteți absent, am decis să fiu generos. Pe vremuri aș fi
putut să refuz permisiunea de a te că să tori, dar Biserica a intervenit în asta. Totuși, este
dreptul meu să stabilesc suma.”
Mai mult pentru mulțime de mestecat. Comentariile zgomotoase s-au transformat într-un
vuiet scă zut. Se ridică cu o exasperare umilită și se întoarse că tre jurați. „Atunci cer o
judecată . Eu și mama mea am fost eliberați după moartea ultimului lord. Cu toții știți asta.”
Cei doisprezece bă rbați se zvâ rcoliră . Addis se ridică . „Femeia susține acest lucru, dar chiar
dacă este așa, nu se aplică . Mama ei era legată de Darwendon și chiar dacă Edith s-a mutat
la Hawkesford câ nd s-a că să torit cu șoimul, legă tura ei era cu acest pă mâ nt. Ș i acest pă mâ nt
mi-a fost dat înainte să moară Sir Bernard. Această libertate, chiar dacă femeia spune
adevă rul, este invalidă .”
Falca i s-a încleștat și se îndreptă spre Addis. „Mama mea s-a nă scut aici, dar eu nu am fost.
Este posibil ca libertatea lui Bernard să fi fost invalidă pentru ea, dar nu pentru mine.”
„În cel mai bun caz, situația dumneavoastră este ambiguă și aveți obligații atâ t față de
Hawkesford, câ t și față de Darwendon. Câ t despre libertatea lui Bernard, există
Cineva aici care să se angajeze pentru tine, Moira? Cineva care va jura că știe că spui
adevă rul?”
Chiar dacă ar exista, cu greu s-ar prezenta cu acea înfă țișare dură care îi provoacă . „Voi gă si
un angajament. Cer timp pâ nă la urmă toarea sală să fac asta.”
Juratii au inceput sa fie de acord cu usurare, bucurosi de intarziere. A așteptat încordată
pâ nă câ nd Addis dă du din cap. „Așa va fi, dar pâ nă atunci, mă vei servi în orice fel pe care îl
voi comanda.” De la femei s-au desprins coos sugestive. Se apropie și îi vorbi singur
urechilor. „Pâ nă nu gă sești dovada sau angajamentul, nu mă mai contesta.”
Ea s-a asigurat că numai el îi putea auzi ră spunsul. „Vă voi provoca în orice fel în care pot în
privința asta, domnul meu , pâ nă voi rup aceste legă turi pe care mi le-ați pus ilegal.”
„Sunt în conformitate cu legea și drepturile mele și tu știi asta”, a spus el tă ios. „Ar trebui să
te bucuri pentru protecția mea. Libertatea are pericolele ei pentru o femeie singură .”
„M-am descurcat suficient de bine și nu am nevoie sau interes pentru protecția pe care ți-o
imaginezi că poți oferi. Pâ nă nu voi remedia această ultraj, vă voi servi conform obligațiilor
obișnuite ale unui vil-lein, dar nu interpretați acest lucru ca acceptare. Ș i dacă te gâ ndești
vreodată că îți provoc drepturile și puterea, atunci fă tot ce e mai ră u.”
Cuvintele se revă rsară într-o șoaptă clocotită și, câ nd termină , se uită la el. S-a uitat la ea
suficient de mult încâ t poziția ei a început să fie puțin ridicolă . Apoi pleoapele i se lă sară în
jos peste lumini de o că ldură surprinză toare. A gă sit-o amuzantă îndră zneala!
„Mă bucur să vă gă sesc atâ t de dispus să vă supuneți. Vei continua să ai grijă de bă iat și îl
vei ajuta pe Leonard supraveghend femeile din conac.”
Trimite! „Îmi voi îngriji cu plă cere de Brian. În rest, aceasta este datoria doamnei tale.”
„Nu am nicio doamnă , așa că o vei face, iar femeile te vor asculta pentru că eu spun așa.
Sunt sigur că știi cum se face. Anii tă i
la Hawkesford, așa cum ar fi trebuit să te învețe Claire's Shadow.”
O reducea la un servitor de conac! A fost insulta finală .
Ea se întoarse pe că lcâ ie fă ră să aștepte concedierea lui.
Ea se opri la primul pas, surprinsă de tă cerea și expresiile ră vă șite din jurul ei. Un grup de
ochi urmă rise cu fascinație confruntarea lor privată .
El susținuse că voia ca ea să aibă grijă de Brian, dar asta a devenit irelevant câ nd trei
dimineți mai tâ rziu i-a cerut să -și împacheteze hainele bă iatului. Ea a ascultat ordinul lui
brusc și inima i s-a rupt.
— Îl iei?
„Nu este în siguranță aici.”
"Unde se duce el?"
„Numai eu voi ști unde.”
"Cand pleci?"
"O dată ."
Stă tea în pragul casei, uitâ ndu-se peste curte, cu profilul să u fă ră cicatrici în fața ei. O
anticipare groaznică a pierderii i-a scobit interiorul. Îi era supă rată că acest bă rbat nu
simțea același lucru. Îi este ușor să -l trimită pe Brian. Abia îi acordase bă iatului deloc
atenție de câ nd l-a gă sit. Ea a examinat expresia neclintită care spunea că el se gâ ndea la
multe lucruri, dar nu fiul să u sau durerea ei.
Se schimbase mai mult decâ t putea explica timpul. Tineretul zâ mbitor și fericit devenise
învelit în straturi impenetrabile, la fel ca insectele capturate în câ teva dintre cristalele de
chihlimbar care îi împodobeau tunica primitivă .
Ș i totuși ea putea să vadă acel bă iat încă din el și își putea imagina fața mai plină înainte de
a se maturiza, își putea aminti gura generoasă câ nd era mobilă și iute să râ dă și nu o linie
fă ră compromisuri mai înspă imâ ntă toare decâ t cicatricea. Iar ochii-
cum dansaseră luminile lor aurii câ nd era tâ nă r! Acum stră luceau de pericol și precauție,
pline de minuscule bonuri pe care nimeni nu le putea vedea în spate.
Toți le era frică de el. Servitorii, ță ranii, chiar și Raymond. Privirea pă trunză toare i-ar putea
reduce la bă lți de ascultare. Expresia severă nu îngă duia nimic. Puterea slabă a corpului să u
și cicatricea palidă tă ietoare au anunțat în mod elocvent că supraviețuise mult mai ră u
decâ t ar putea oferi oricare dintre ei. Încă mai purta hainele din piele de că tim uneori, dar
chiar și atunci câ nd îmbră ca tunici și tunici țesute, aura lui ră mâ nea ușor stră ină și
misterioasă , ca și cum că ile barbare s-ar fi infiltrat în el în moduri pe care nu le putea
arunca atâ t de ușor ca îmbră că mintea.
Erau îngroziți de el, dar ea nu. Cel puțin nu în felul în care au fost ceilalți. Asta, mai mult
decâ t ordinele lui, îi stabilise autoritatea față de femei. I-a surprins.
Uneori, câ nd el vorbea cu ea, iar ea nu strică și nu tremura, se întreba dacă și pe el îl
surprinde. Dar nu putea să -i fie frică de un bă rbat după ce îi ținuse durerea și disperarea în
brațe, chiar dacă el nu-și amintea că ea fă cuse asta.
Se întoarse brusc. „Crezi că ar fi trebuit să -ți spun mai devreme. Durerea nu ar fi fost mai
ușoară dacă ai fi știut.”
Nu, fă ră brichetă și cu siguranță mai lungă . Poate că fusese o milă că nu o prevenise. Ea se
putea bucura de cele câ teva zile
amâ nare.
„Câ nd va pleca, presupun că asta se va termina?”
"Peste?"
„Întemnițarea și sclavia mea aici.”
Se uită la ea la fel ca la hallmote, cu o combinație de furie, amuzament și curiozitate. Gâ tul i
s-a uscat. Nu, el nu a îngrozit-o așa cum a fă cut-o pe toți ceilalți, dar această atenție intensă
a tulburat-o grav și ea s-a stră duit să nu o arate.
Evaluarea lui tă cută s-a retras și a devenit invazivă , de parcă ar fi că utat să afle ceva despre
ea pe care ochii lui nu puteau să -l vadă . Îi era supă rată această inspecție, dar nu putea să se
îndepă rteze de ea și să rupă legă tura ciudată pe care o crease între ei.
— Nu știi despre ce vorbești, Moira. Poate că ar trebui să vă spun ce se întâ mplă cu femeile
care sunt cu adevă rat închise și sclave.” Își întinse mâ na și îi dă du o șuviță de pă r care scă pa
din față a voalului ei. „Bucură -te că nu îți ară t.”
O clipă stă teau acolo, cu vâ rfurile degetelor abia zdrobindu-i pă rul de pene, cu brațul
întinzâ nd spațiul care îi separa. O tensiune înspă imâ ntă toare, palpitant, trecu în acel
moment. Apoi a fă cut un pas brusc înainte, depă rtâ ndu-se de ea, încâ t ea abia îi vă zu chipul.
Abia atunci și-a dat seama că încremenise într-o imobilitate fă ră suflare.
„S-a terminat câ nd spun că s-a terminat. Acum pregă tește-l pe bă iat. Este timpul ca el să
plece de aici.”
Este timpul. Raymond spusese asta în cabana ei. Ei bine, acum era cu adevă rat timpul.
A împachetat lucrurile lui Brian. Ochii să i tineri o priveau solemn în timp ce îi mâ ngâ ia pe
amâ ndoi în felul lui copilă resc, liniștindu-o cu curaj că tată l să u îi promisese că o va
revedea.
Addis îl aștepta cu doi cai. Privilegiul de a avea voie să că lă rească pe propria sa montură a
șters tristețea lui Brian. Îl lă să cu bucurie pe tată l să u să -l ridice și se absorbi de șa, abia
uitâ ndu-se la ea pâ nă la să rutul lor de ră mas-bun.
Ea i-a privit ieșind cu inima frâ ntă și a stat la poartă aproape o oră pâ nă câ nd petele lor au
dispă rut peste orizontul sudic.
Ș i apoi Brian a dispă rut și cu el scopul ei în viață .
A ră mas acolo încă o vreme, absorbind durerea amorțitoare a ceea ce tocmai se întâ mplase
atâ t de repede. Apoi, din moment ce nimeni nu pă rea înclinat s-o oprească , ea a mers pe
drumul spre sat.
Că suțele și că suțele lungi erau înclinate într-un loc și în altul pe alee, fiecare cu micul ei toft
în față , înconjurat de un șanț sau un gard și umplut cu pă să ri de curte. Bă rbații se întorceau
din câ mpii la cină și femeile lor apă reau în prag pentru a-i saluta.
Ea s-a prefă cut că nu observă cantitatea neobișnuită de atenție pe care o ridica prezența ei.
Pavel tonarul că zu pe lâ ngă ea câ nd trecu pe lâ ngă casa femeii. Un tâ nă r chipeș cu o forță
slabă , Paul fusese cel care a inventat titlul de „vă duvă fecioară ”. Într-o noapte, unii bă rbați îl
îndră zniseră să testeze superstiția pe care el ajutase să creeze și el venise la ea în stupoare
de beție, hotă râ t să -și dovedească neînfricarea. Fusese nevoită să -l lase inconștient cu o
tigaie de fier.
— Deci acum ai favoarea domnului, nu-i așa?
"Ba nu. Nu începe cu asta, Paul.”
— El a pus două sute de lire pe tine. Îl face pe bă rbat să se întrebe ce ar putea o femeie să
ofere asta valorează atâ t de mult. Nu e de mirare că acei bă trâ ni soți au murit.”
„Abia vorbim. El nu are niciun interes pentru mine în acest fel, nici eu el.
Nu există așa ceva între noi.”
Vorbea cu mai multă convingere decâ t simțea. Desigur, Addis nu fă cuse nimic specific
pentru a-și ridica îngrijoră rile. Spre deosebire de ai lui Raymond, ochii lui nu o dezbracau si
nu gasea scuze sa se apropie prea mult. Ș i totuși, uneori, ea se întorcea și-l gă sea acolo,
privind-o cu acea intensitate pe care a ară tat-o din nou astă zi, contemplâ nd-o de parcă
mintea lui ar urma o dezbatere spre o judecată . O tragere ciudată avea să smulgă între ei,
ceea ce o enerva mai mult decâ t ar fi putut-o face vreodată orice umor din partea lui
Raymond.
Instinctele femeii ei deveniseră alerte chiar dacă mintea ei continua să respingă această
posibilitate. Aceasta a fost Addis de Valence, pâ nă la urmă , și ea a fost Claire's Shadow. Dar
toate aceste atenții subtile o fă cuseră să se simtă precaută câ nd el era prezent și nu chiar
atâ t de neînfricat pe câ t pă rea ea, ci din motive care nu aveau nimic de-a face cu puterea lui
ca
domnul și tot ce ține de acele vechi sentimente care tot doreau să iasă la suprafață .
„L-am auzit cu toții sub stejar. Toți l-au vă zut pe el și pe tine și câ t de confortabile au fost
lucrurile, spuse Paul, uitâ ndu-se.
„Ești din nou beat.”
„Se vorbește că te pune să stai la masă cu el și să -i conduci casa. Destul de stă pâ na
conacului, din cele spuse.”
„Am grijă de Brian. eu…”
„Noi, bă rbații din sat, nu suntem suficient de buni pentru o doamnă ca tine, nu? Mai întâ i un
cavaler nobiliar și apoi un oră șean și apoi imaginea virtuții timp de patru ani, dar într-o
clipi te curvi pe deal.”
Acesta era, desigur, esenta și motivul privirilor și șoaptelor care îi urmaseră progresul pe
alee. Să tenii luau astfel de lucruri la pas dacă era între ei. O femeie care s-a cuplat în afara
că să toriei cu un bă rbat de gradul ei a fă cut acest lucru din dragoste sau plă cere, dar dacă
mergea în patul unui lord sau cavaler, probabil că era pentru câ știg și era o curvă .
Aceasta fusese presupunerea despre Edith, în ciuda emoției pe care ea și Bernard o
împă rtă șiseră și pă rea ca și cum ar fi devenit judecata despre ea. Dacă s-ar fi întors
vreodată la că suța ei, bă rbații ar începe probabil să se alinieze în gră dina ei, zbâ rnind
moneda în poșete.
Ei bine, ea hotă râ se deja că nu se va întoarce și nici nu va ră mâ ne în conac. Motivul
ră mâ nerii tocmai trecuse pe poartă . Era timpul să -și continue viața, și nu viața pe care
Addis de Valence o decretase cu insistența lui că ea îi aparține.
Pur și simplu ar pleca. Alții au fă cut-o. Tată l ei și servitorul lui Claire, Alice. Rar era domnul
care a urmă rit.
Ea a zguduit compania lui Paul și a trecut cu pași mari pe lâ ngă ultimul sat și a mers spre
cabana moștenită de la mama ei. Era
un alt dintre cele trei daruri ale lui Bernard. Nu e timp acum să -l vâ ndă sau să -l vâ ndă , dar
pă mâ ntul a fă cut o zestre la fel de bună ca o monedă , așa că nu ar trebui să conteze.
Da, ar pleca și va pleca departe. Departe de zvonurile stupide despre moartea soților ei,
departe de amintirile lui Brian care i-au sfâ șiat calmul și foarte departe de Addis de
Valence, care dorea să o dețină din motive pe care nu le putea înțelege.
Cu ani în urmă aș fi acceptat cătușe de fier, Addis. Dar nu sunt fata aceea uluită și tu nu ești
băiatul pe care l-am admirat.
Ea avea să vorbească cu Tom Reeve în seara asta și să -i schimbe folosirea propriei ei
virgate și a acestei case în schimbul mă garului și al că ruței lui în plus. Ea avea să plece
mâ ine. Addis se aștepta să plece cel puțin o să ptă mâ nă , dar ea voia să fie departe înainte ca
el să se întoarcă .
S-a aplecat spre vatră și a sondat la niște stâ nci din apropierea bazei acesteia.
Unul s-a mutat și ea l-a îndepă rtat cu gheare. Simțindu-se în nișă , mâ na ei s-a închis în jurul
unui sac mic de piele. L-a scos, apoi s-a așezat pe pat și l-a golit.
O gră madă de monede că zu în țesă tura dintre coapsele ei. Nu trebuia să -i numere pentru a
ști că se ridicau la opt lire sterline, cinci șilingi și zece penici, profitul de la plantarea ei
virgate și de la vâ nzarea coșurilor și de a tră i foarte cumpă tat timp de patru ani.
Ea a cernut monedele de la ce se afla sub ele. Ea ridică obiectul mic și un fascicul de lumină
de la fereastră i-a fracturat planurile roșii apoase într-o etapă de stră lucire.
Un rubin. Al treilea cadou al lui Bernard, care valorează ușor două sute de lire sterline.
Tentația de a mă rșă lui la această cabană , după ce să -și ia această bijuterie și să o arunce în
fața lui Addis de Valence, fusese intensă . Totuși, două sute de lire sterline erau un preț prea
mare pentru o satisfacție înmulțumită , mai ales câ nd putea scă pa cu ușurință pentru nimic.
Salvase această bijuterie cu un scop, dar acel scop tocmai fusese desprins din viața ei, așa că
acum o va folosi pentru a gă si una nouă .
A scos monedele înapoi în sacul lor, dar a ținut rubinul în timp ce își tră gea coșul de cusut.
Stră lucea cald în ea
mâ nă . Ea a zâ mbit. Dacă Edith nu fusese decâ t o curvă pentru Bernard, ea ar fi fost cea mai
scumpă curvă din creștină tate.
OceanofPDF.com

CAPITOLUL 3
A alunecat prin croft spre pârâu, bucurându-se de leșin sunete de greieri și animale și ramuri
de zgârieturi. A fost perfect noapte, răcoroasă și avântată după o zi fierbinte, atât de senin
încât stelele au pătat cerul din câte se vedea. Ea a urmat linia pârâului care gâlgâia, țintând
spre locul ei preferat, cel mare la rock, unde putea să zacă în totalitate intimitate și vis. Într-o
noapte ca aceasta o fată ar putea fi oricine și oriunde pe acea stâncă.
Ea se apropie de mica poiană din crescătoria unde pârâul s-a lărgit şi stânca a ieşit în afară.
Ceva s-a mișcat și ea a făcut o pauză. A forma întunecată cocoșată pe stânca ei prinse contur
în umbră. Ea a pășit înainte curios.
"Cine merge acolo?"
Ea a recunoscut vocea și i-a luat un moment să o găsească pe a ei.
Probabil ar trebui să fugă, dar până la urmă era stânca ei. „Doar o fata satului.”
„Tatăl tău te va bate dacă află că ai plecat atât de târziu.” The vocea, de obicei joasă și
melodică, suna strâns și sugrumat.
Tatăl ei nu ar fi făcut așa ceva, din moment ce fusese plecat de trei zile acum. În cele din urmă
îi trecuse prin minte că s-ar putea să nu se întoarcă, dar ea o făcuse nu a spus nimănui încă,
nici măcar mamei ei, care nu coborâse din castelul timp de peste o săptămână de data
aceasta. S-a mutat mai aproape. S-a așezat cu ai lui picioarele ridicate, cu brațele sprijinite pe
genunchi.
— Nici tu nu ar trebui să ieși atât de târziu, spuse ea, știind ceva sau doi despre regulile
pentru scutieri.
„Nu le vor lipsi. Încă sărbătoresc ziua de naștere a lui Claire.”
Un lucru ciudat de spus. Claire cel puțin ar trebui să-i fie dor de el. Ea însăși avea fost la prânz
la prânz, dar nu fusese invitat la seară masă.
Se gândi la expresia lui de la acea sărbătoare anterioară și la a lui retragere sobră în mijlocul
desfăturilor și resimțirea lui Claire că nu avea a fost la fel de distractiv ca de obicei. Necugetat
Claire.
„Îmi pare rău pentru mama ta”, șopti ea, dorind ca el să știe că a înțeles de ce era aici. Într-un
fel, acesta era motivul pentru care venise de asemenea. Inima ei era grea de conștientizarea
că tatăl ei o făcuse a plecat definitiv și ar fi putut la fel de bine să moară.
Se întoarse spre ea, umbrele abia arătându-i trăsăturile, în afară de lumini în ochii lui care
ardeau ca ai unui animal noaptea. Tăcerea lui privirea a durat mult și ea se întrebă dacă nu
cumva l-a înfuriat.
„Vrei să mergi acasă?” ea a intrebat.
"Ba nu. Va fi îngropată înainte să ajung eu acolo.” Își întoarse privirea și vorbi cu
amărăciune. „Este un lucru mic pentru ei. Cu greu o cunoșteau, cu excepția Bernard, dar chiar
și el... o persoană trece și viața continuă. Ziua are a fost al naibii de normal…”
„Este uimitor, nu-i așa? Îmi amintesc când a murit fratele meu mai mic. am simțit pământul,
aerul, fiecare plantă se schimbaseră. După ce l-am îngropat al meu mama a venit acasă și a
început să gătească și să facă curățenie, așa cum făcea în fiecare zi. Eram furios pe ea. Pentru
mine, avusese loc un eveniment important mintea, una care a schimbat totul. Dar aproape
imediat gaura el plecase tocmai începuse să intre.”
„Macar ai fost printre oamenii care i-au recunoscut micul semnificație. Cel puțin, pentru
câteva ore sau zile... Bernard a spus slujba de mâine va fi pentru ea, dar nu știu cum să asist.
Oamenii vor vorbi prin ea ca o masă zilnică normală, iar eu voi dori să-i omoare.”
Ea sări pe piatra de lângă el. Cuvintele lui s-au spart în ciudate grupări, de parcă gândurile i-
ar fi trecut înaintea limbii. Tristețea lui subtil a cutremurat aerul din jurul lui și i-a sfâșiat
inima. El venise aici să
fi singur cu asta, dar el nu insistase ca ea să plece. „Ce a fost ea ca?"
La început, ea a crezut că el nu va răspunde, sau o va face furios și într-adevăr spune-i să
plece. În schimb, a întins un picior și și-a sprijinit obrazul împotriva genunchiului celuilalt și a
vorbit despre ea. El a descris împrăștiat imagini și amintiri precum le are un copil despre
mama lui, despre mici bunătăţi şi conforturi şi garanţii. A vorbit mult timp. La început
cuvintele au venit zdruncinat, apoi mai lin, dar în cele din urmă cu un ton dur, ton gutural
care spunea că i se rupe calmul. Fără să se gândească ea și-a pus o mână pe umăr.
Nu-și amintea cum au ajuns să se întindă pe acea stâncă caldă cu brațele ei în jurul corpului
lui mare, legănându-l așa cum mama ei o mângâiase când fratele ei murise, cu faţa la sânul
ei. Dacă strigă el că fusese tăcut, mai mult sufletesc decât fizic. Propria ei tristețe despre tatăl
ei a fost uşurată absorbind această durere mai înaltă.
Stăteau acolo mult timp după ce trecuse cu dulcea dispoziție a emoțiile expuse care le leagă.
Ea privi spre cerul frumos și savura sunetul pârâului, crezând că era delicios să fii aproape
cineva ca acesta, chiar dacă era practic un străin și dacă era în întuneric nici măcar nu știa
cine era ea.
În cel mai ciudat mod, starea de spirit s-a schimbat încet și a devenit impregnată de ceva
tensionat pe care ea nu l-a înțeles. Se ridică pe braţ şi privi în jos la ea. — Câți ani ai, fată?
"Treisprezece."
Și-a întors privirea spre noapte. "Prea tanar."
„Prea tânăr pentru ce?”
El a râs și inima ei a sărit de bucurie că nu părea atât de trist mai mult. „Cu siguranță prea
tânăr.” S-a rostogolit și a alunecat de pe stâncă.
„Fugi acasă acum. Dacă părinții tăi și tu pleci, vor ridica nuanța și plânge.”
Ea a ieșit din reverie câ nd intrase în ea, urmă rind ritmul fascinant al gleznelor mă garului în
timp ce îi tră gea că ruța pe drum. Ea se uită înapoi pentru a verifica câ t de departe avea
că lă torit fă ră vedere. Pasul ei trebuie să fi încetinit, pentru că vagonul negustorului de
vinuri pe care ea o urmă rise cea mai mare parte a dimineții dispă ruse în față .
Totul se întorcea la ea în amintiri ca aceasta, mici spectacole din copilă ria ei care fuseseră
îngropate de timp și blocate de durere. Oamenii mor și viața continuă , iar amintirile lor
sunt cel mai bine lă sate deoparte, deoarece durerea nu se estompează niciodată cu
adevă rat altfel. Cu toate acestea, detaliile ignorate nu sunt detalii uitate. Dacă se lă sa să se
gâ ndească la Claire sau Edith, mai putea simți angoasa de a le pierde ca și cum ar fi fost ieri.
Ș i așa fusese cu Addis, doar că acum se întorsese din morți. Aceste gâ nduri continuau să se
insinueze în mintea ei, uneori preluâ nd-o complet pâ nă câ nd își urmau cursul, forțâ nd
vechile sentimente să iasă la iveală chiar dacă el nu mai era tâ nă rul asupra că ruia stă tuseră .
Ea s-a uitat înapoi la că ruciorul plin cu trunchiuri și coșuri, trestii și taburete. Monedele
erau legate în sacul lor sub scâ nduri.
Rubinul a fost cusut în că ptușeala coșului ei de cusut. Emoțiile amintirilor ei au câ ntă rit
asupra ei.
Un lucru bun că plecase. Dacă asta ar fi continuat, ea nu ar fi putut să -i refuze nimic, chiar și
acum vă zâ nd ce i-a fă cut Claire și știind foarte bine ră zbunarea pe care o luase asupra ei.
Își amintea vag că a trecut pe lâ ngă drumul de la sud, spre Salisbury, în timp ce visa cu ochii
deschiși. În planul ei vechi, acel oraș fusese destinația ei câ nd a plecat în cele din urmă .
Acum era prea aproape și prea mic. S-a îndreptat mai departe decâ t atâ t.
Drumul fusese activ cu că lă torii toată dimineața, dar devenise pustiu. Ș i-a schimbat salcia la
glezna mă garului, crezâ nd că ar fi înțelept să -l ajungă din nou din urmă pe acel negustor de
vinuri.
Ea a ocolit o curbă și, parcă chemată de vaga ei presimțire, trei bă rbați s-au materializat pe
marginea drumului din față .
Lumina le reflecta pintenii, dar apoi numai pozițiile lor purtau aroganța cavalerilor. Unul a
traversat drumul și au așteptat-o
abordare. Ea a îndemnat mă garul să meargă mai repede și a privit drept înainte, sperâ nd
că o vor lă sa să treacă .
Cei doi din stâ nga pă reau înclinați să facă asta, dar cel din dreapta a ieșit afară și a apucat
că pă strul mă garului. Instinctul i-a alertat prudența.
„De unde vii, femeie?” el a intrebat. Mierghiile grele ale unei barbi întunecate îi umbriu fața,
iar că suța lui pă rea murdară de murdă rie și mâ ncare.
„Casa mea este departe de aici. Tocmai am fost la piețele din unele orașe de ceva vreme.”
— Te-ai oprit la Darwendon? a întrebat un altul în timp ce el ridica unul dintre cele mai
bune coșuri ale ei din că rucior. Se întrebă dacă ar putea să -i evalueze valoarea și, prin
urmare, întrebarea lui. Un astfel de coș, cu numeroasele sale culori și țesuturile complicate,
nu era genul vâ ndut la o piață de oraș, ci mai degrabă stă pâ nei unui conac.
"Ba nu. Dacă îți place, poți să -l iei pentru doamna ta”, a oferit ea, în speranța că le va putea
cumpă ra.
„Totuși, trebuie să fi auzit discuții în orașe. Despre Darwendon.”
„Se pare că îmi amintesc câ teva comentarii, dar tocmai treceam și am acordat puțină
atenție.”
„Ce fel de comentarii?”
"Acesta și acela. Starea recoltelor, numă rul de oi tinere…”
"Nimic altceva? Despre domn, poate?
Un strop de teamă îi nă vă li pe coloana vertebrală . Acești cavaleri nu purtau nici un livre
care să proclame suita stă pâ nului lor. Fie erau fă ră un lord și, eventual, briganți care tră iau
din furtul că lă torilor, fie au că utat să -și ascundă identitatea. În ambele cazuri erau
periculoase. "Domnul? Oh, te referi la cel care s-a întors recent. Da, s-a vorbit ceva despre
el. Un om dur, spun ei.”
„Este acolo acum? La Darwendon?” Cavalerul care ținea mă garul se uită la ea. Ochii lui îi
aminteau de o vulpe.
Care ar fi ră spunsul mai bun? Dacă ar ști că a plecat, poate că s-ar duce și l-ar pâ ndi. „Da, el
este acolo.”
Vulpea a dat drumul că pă strui cu un zâ mbet subțire care spunea că a ales greșit. Mâ inile pe
șolduri, cu o autoritate uimitoare care îi fă cea stomacul să se învâ rtească , el se plimbă în
jurul că ruciorului privindu-i conținutul. „Alții care au trecut au spus că a plecat ieri. Minti.
Mă întreb de ce."
"Eu nu mint. După cum am spus, nu am fost atent. Ce îmi pasă de lucrurile de la
Darwendon?
Se întoarse și îi aruncă o privire care sugera că sinceritatea ei nu conta cu adevă rat, că
trecuse la alte considerații.
Ochii de vulpe au stră lucit și au plutit pe corpul ei. „O coșariar care vizitează piețele îi aduce
întotdeauna cufă r și scaune? Poate ai venit de acolo. Poate că , în timp ce stă pâ nul dur este
plecat, vei că uta să scapi de el.”
— Poate că da, sau poate că vin dintr-unul din celelalte conace sau orașe din apropiere. Ce
diferență face?”
El zâ mbi prietenilor să i. "Nici unul."
A acționat întrerupă torul de salcie și mă garul a fă cut un pas înainte.
„Atunci vă urez o zi bună .”
Tonul ei disprețuitor fă cea de obicei șmecheria cu bă rbații. Bineînțeles că l-a verificat
întotdeauna pe Raymond, dar apoi Raymond, în esență , era un cavaler onorabil. Acești trei
nu au fost. O mâ nă a tras și a prins din nou că pă strul. Ea a privit degetele acelea care se
apropie de piele și știa sigur că avea probleme oribile. O frică crudă o cuprinse.
„Unde este bă rbatul tă u?” întrebă vulpea, privind în sus și în jos pe drum, jucâ ndu-se cu ea,
subliniind izolarea lor.
Ea s-a luptat cu panica care voia să țipe. „Înapoi pe drumuri scurte.
Chiar în spatele curbei. O roată s-a desprins pe celă lalt că rucior. Va fi aici în curâ nd.”
El a zâ mbit, fermecat că ea ar încerca chiar și un astfel de șiretlic. „Drumul a devenit foarte
liniștit”, le-a spus celorlalți. "Trebuie să fie
ora mesei.”
Au râ s și s-au uitat la ea ca atâ ția lupi care încolțesc un pui. Stomacul ei se încordă .
Disperarea oarbă a izbucnit. Ea a rotit întrerupă torul, tă indu-le toate fețele, apoi l-a coborâ t
cu putere asupra mă garului.
S-a trâ ntit înainte într-un galop stâ njenitor, dar un mă gar care conducea o că ruță cu greu i-
a putut depă și. Totuși ea biciuia și biciuia, rugâ ndu-se să renunțe la joc. În schimb, cizmele
au bă tut în spatele ei și mâ inile au tras de pereții că ruciorului. Vulpea a să rit lâ ngă ea și a
apucat frâ iele cu o mâ nă , în timp ce el îi ră sucea voalul și pă rul cu cealaltă .
"Că ţea!" mâ râ i el, ștergâ ndu-și linia subțire de sâ nge de pe obraz cu brațul. O împinse afară
din că rucior în brațele care se întindeau pentru a o apuca.
Ea a luptat ca un animal, teroarea și furia dâ ndu-i putere. Ea a lovit cu pumni și a ră sucit și a
lovit cu piciorul și a mușcat într-o mișcare neclară .
O mâ nă arcuită a aterizat cu putere pe fața ei, strâ ngâ nd-o înapoi, dar ea totuși a rezistat.
Un st i-a bă tut în stomac și durerea i-a tremurat tot corpul.
Resemnarea aproape a învins-o atunci, dar în timp ce au purtat-o în copaci, panica a revenit
și ea s-a zgâ riat în ochii bă rbatului care o ținea de umeri. Rebeliunea ei i-a încetinit și a
durat mult să o tragă într-o poiană .
Au tras-o pâ nă la un trunchi de copac că zut și au aruncat-o cu fața în jos peste el. Scoarța
tare îi apă să stomacul dureros.
„Ț ine-o jos. Doamne, e o pisică a iadului.”
„Da, mai bine așa.”
„Ț ine-o pe loc, la naiba!”
Unul a pă șit peste copac și a îngenuncheat în fața ei, apă sâ ndu-și greutatea pe spatele ei cu
mâ inile. Alte mâ ini au început să -i împingă fusta în sus. Nesimțită de groază , ea și-a ră sucit
capul și a mușcat un braț deasupra ei, iar strâ nsoarea s-a eliberat.
„La naiba de că țea!”
Fă câ nd pâ rghie în sus, a dat orbește cu piciorul în spate și că lcâ iul ei s-a conectat cu un
crotch. Un strigă t gutural umplu luminișul.
„Se pare că vei fi ultimul”, a râ s vulpea. Mâ inile o apă sară din nou pe buștean și apoi
bă rbatul s-a aplecat peste ea, tot pieptul imobilizâ ndu-i trunchiul și umerii.
„Ridică -i fusta. O voi înmuia un pic, ca să nu-i facă atâ t de multe probleme”, a spus vulpea.
Ea nu se putea mișca. Capul i-a fost zdrobit în stomacul bă rbatului care o ținea și abia mai
putea respira. Ce gâ fâ ituri reușise erau pline de mirosul lui. Îi apucă fusta, expunâ ndu-i
fesele. Ea încă se lupta, dar în zadar.
Bă rbatul pe care îl dă duse cu piciorul a râ s. „Doamne, acum asta e o vedere. Dă -i bine, ca să -
și învețe lecția.”
Înțepă tura ascuțită a unei curele i-a aterizat pe fese. Ea strâ nse din dinți și mintea i s-a
înnegrit de furie. Ea a încercat să ridice pieptul apă sâ ndu-i pe spate. Toți au râ s. Vâ rful
curelei i-a gâ dilat pielea, batjocorind-o, apoi câ teva secunde mai tâ rziu a lovit din nou.
„La naiba, mă face greu ca stâ nca doar să mă uit”, gemu ră pitorul ei. "Mai mult."
Ea s-a pregă tit. Ea i-ar ucide, i-ar ucide , chiar dacă i-a luat toată viața să o facă .
Brusc, gemu din nou. Mai degrabă un strigă t confuz, de fapt. Greutatea s-a pră bușit pe
spate. Ț ipete și strigă te și activitate furioasă s-au pră bușit în jurul ei. Ea s-a împins de
stomacul și pieptul lui. Câ nd asta nu a funcționat, ea și-a rostogolit corpul pâ nă câ nd el a
alunecat.
Un haos de violență a atacat-o. Să biile au scâ ntuit și au ră sunat și au ră sunat strigă te de
durere. La început pă rea că zece bă rbați s-au luptat în poiană , dar mintea ei nă ucită și-a dat
seama încet că erau doar trei și apoi doar doi. Ea se uită în jos la capul care stă tea deasupra
trunchiului copacului. Sâ ngele îi picura din gâ t într-o bă ltoacă în care stă tea ea.
 Brusc s-a lă sat o tă cere oribilă . Se uită cu ochii mari la mă celul din poieniș, incapabil să -l
absoarbă în mod coerent. Sâ ngele de pretutindeni, stră lucitor și strident, ca niște ră ni
că scate pe bună tatea naturii, i-a pă truns în simțuri. Odată cu pericolul trecut, a cedat în fața
terorii și a început să tremure de o ră ceală care ieșea din miezul ei.
Brațele puternice au ridicat-o în sus, zdrobindu-i fața de un piept lat, în timp ce copacii
treceau în viteză . Apoi a fost legă nată pe coapse dure lâ ngă pă mâ nt, învă luită în că ldura
umană și plină de lumina soarelui care a început să alunge frigul și să -i calmeze tremurul.
Simțurile ei s-au redresat încet și s-a trezit uitâ ndu-se la un mic cristal de chihlimbar cu un
insectă prins înă untru. Ea și-a ridicat capul spre un pro le pietros cu o cicatrice palidă tă iată
de la linia pă rului pâ nă la maxilar. "Ce-a durat atat?" mormă i ea.
Ș i-a întors ochii spre ea. Cutremurele mici încă o zguduiau, dar privirea ei pă rea să se
limpezească . Sâ ngele îi strică rochia, dar el nu-și putea da seama dacă venea de la ea. Voalul
și mușchiul îi atâ rnau moale de după o ureche, iar pă rul îi era pe jumă tate desfă cut. „Am
decis să -i las să te biciuiască pentru a mă scuti de necazul mai tâ rziu.”
Ea strâ nse buzele. Sperase la o reacție mai însuflețită , care ar putea indica că biciuirea era
tot ce fă cuseră .
"Cum ai fă cut …? ”
„Am vă zut că ruța lă sată pe drum și am devenit curios.”
„Dar drumul era gol pâ nă la est.”
„Am venit dinspre vest, în jurul cotului.”
Sprâ nceana i s-a încrețit. — Nu te îndrepți spre Darwendon, dar departe de el?
Ea încă pă rea nă ucită și șocată . Ș i-a sprijinit palma de obrazul ei. Încă prea rece, dar că ldura
se datora înapoi. Pă rea să nu țină seama de gest, așa că el l-a lă sat acolo puțin mai mult
decâ t era necesar. „Trebuie să merg în altă parte înainte de a mă întoarce la Darwendon.”
Aproape că trecuse pe lâ ngă că ruciorul acela pâ nă câ nd bunurile de uz casnic i-au atras
atenția. Ș i apoi coșurile. Coșuri excepționale , ca
Raymond îi descrisese pe a ei. Fă ră să creadă că va fi atâ t de proastă , nici atâ t de
îndră zneață încâ t să fugă singură de îndată ce i se întoarse spatele, lă sase curiozitatea să -l
conducă la sunetele din copaci.
Ș tia că era ea, deși nu vedea decâ t fese cremoase și picioare goale. Tocmai știam asta și
înnebunise. Îi lă sase să o biciuească din nou în timp ce el se mutase într-o poziție mai bună
pentru a-l ucide mai întâ i pe cel care o ținea. Ș i-a amintit puțin din restul. Furia încă îi
fierbea în cap și, de fapt, nu fusese într-o formă mult mai bună decâ t ea câ nd a dus-o.
Ea și-a dat brusc seama că s-a așezat în brațele lui și s-a împins pe pă mâ nt. S-a strâ mbat
câ nd fundul ei a aterizat, apoi s-a legă nat înainte cu un braț peste stomac.
— Au întrebat de tine, mormă i ea. „Poate că te așteptau.” Cu cuvinte dezbinate, ea i-a spus
despre întrebă ri.
"Așteptați aici. Nu misca. Voi reveni foarte curâ nd.” El îi aruncă o privire îngrijorată înainte
de a se întoarce spre poiană .
Nu-și amintea să fi fă cut jumă tate din pagubă așteptată acolo.
Nu ca el să -și piardă capul așa, dar din moment ce fuseseră trei împotriva unu, era la fel de
bine. Se îndreptă spre ceea ce mai ră mă sese din bă rbatul care îndră znise să o abuzeze cu
cureaua. El îl cunoștea. Un tâ nă r pe atunci, plin de vorbe lascive câ nd l-a vizitat pe Simon la
Barrowburgh.
Se îndoia că stă teau la pâ ndă . Cel mai probabil, din întrebă rile lor, ei doar strâ ngeau
informații. Dar dacă ar fi întors acea îndoială fă ră să știe, nu s-ar fi îndoit că ar fi profitat de
ocazia de a câ știga favoarea în continuare a lui Simon.
L-ar fi recunoscut mai repede decâ t i-a fă cut și pe ei. Cicatricea era ca un banner care îi
anunța identitatea.
S-a întors la Moira. S-a odihnit pe mâ ini și pe genunchi, îmbolnă vindu-se sub un tufiș.
Abuzul ei îi salvase probabil viața. De câ t timp au avut-o? Nu-și putea da seama din
comportamentul ei. Vă zuse destule femei sclave după violurile lor pentru a ști că diferite s-
au ocupat de asta în moduri diferite. Era dură de voință și putea să acționeze
de parcă nimic nu s-ar fi întâ mplat și așa că expresia ei calmă câ nd se zbă tea în picioare nu
l-a liniștit prea mult.
El o luă de braț și o îndrumă că tre drumul unde palfrey lui era legat de spatele că ruciorului.
El i-a întins o vezică cu apă și ea și-a spă lat gura.
„Ș chiopă tați”, observă ea în timp ce își tră gea vă lul care se tâ ră ște și șchiopă ta din cap. „Nu
ai mai fă cut asta pâ nă acum. Credeam că șoldul tă u este complet vindecat și întreg.”
„În mod normal, nu mă deranjează , dar a prins latura unei să bii acolo în spate.” El o ridică
în că rucior și se urcă ală turi.
„Ne așteptam la mai ră u, desigur. Cu șoldul. Câ nd te-au adus la Hawkesford, a fost corupt și
pă rea că ai putea muri sau nu vei mai merge niciodată . Desigur, nu-ți amintești nimic din
toate astea. Ai ieșit din cap din cauza febrei.”
Dacă ar fi de ajutor să vorbesc despre lucruri obișnuite, ar lă sa-o să o facă , deși ar prefera
orice subiect decâ t acesta. „Nu, îmi amintesc foarte puțin. Îmi amintesc că am că lă rit în
ră zboi proaspă t cavaler și proaspă t logodit, hotă râ t să câ știg gloria doamnei mele. Îmi
amintesc de stră lucirea soarelui ce cenușă pe sabia care că dea. Ș i îmi amintesc că m-am
vindecat la Barrowburgh.” De fapt, își amintea mult mai multe.
— Te-au adus mai întâ i la Hawkesford. A fost mai aproape.”
Ș i-a amintit asta mai mult decâ t și-ar dori, chiar dacă erau amintiri fragmentate pierdute în
ceață neagră și disperată . "Erai acolo?"
„Unde altundeva aș fi? Edith și cu mine am locuit acolo atunci. Ea te-a îngrijit. Ț i-ai
redeschis șoldul pentru a putea fi cură țat. Ea ți-a cusut fața.”
„Atunci îi sunt îndatorat. Mi s-a spus că ar fi trebuit să -mi pierd ochiul și cea mai mare parte
a mișcă rii din partea aceea dacă ar fi fost fă cută mai puțin bine.”
Se uită curioasă la cicatrice. Întinzâ nd mâ na, își trecu degetele pe lungime, examinâ ndu-l ca
și cum ar fi fost o țesă tură nouă de coș.
Aproape că a dat înapoi de la gest.
Nu-și putea aminti vreo femeie care să -i întâ mpine vederea, cu atâ t mai puțin atingerea.
„O linie curată , care nu se deformează deloc. Dar nu a fost prea adâ nc. Edith a spus că asta a
fă cut toată diferența. Ai fost norocos."
„Da, am fost foarte norocos. Mi-a tă iat fața doar în jumă tate.”
Tonul lui ascuțit o simți și ea și-a smuls mâ na. Ea se uită în jur, conștientă brusc că stă tea și
el în că ruță și plă nuia să conducă mă garul. „Nu trebuie să mă iei înapoi. Voi promite să mă
întorc la conac.”
„Nu vei că lă tori singur.”
"Imi pot purta singur de grija."
„Fă ră îndoială că așa crezi. Probabil de aceea te-am gă sit aplecat peste acel copac cu fundul
gol spre cer, la mai puțin de o zi după ce ai pă ră sit conacul.
Sub bronzul ei se ară ta un fard de obraz. „Atunci continuă drumul tă u.
Câ nd vom trece pe lâ ngă primul vagon care se îndreaptă spre vest, mă voi ală tura lor.”
Nu avusese nicio intenție să se întoarcă și a schimbat mă garul. „Unde te duceai?”
„La un oraș.”
„Un oraș liber? Departe? Unde nu te-am putut gă si pentru un an și o zi necesară pentru a
rupe legă turile?” Nu putea să -și ascundă supă rarea din voce.
Ea întoarse capul cu atenție spre copacii care treceau. Mâ inile ei se sprijiniseră pe rochia ei
pă tată de sâ nge. Mâ ini minunate, cu degete lungi și cu planuri delicate care modelează
dosul palmelor. Încă simțea vâ rfurile lor calde urmă rind cicatricea de pe fața lui.
„Ce ai de gâ nd să faci în acest oraș liber? Gă siți un soț?”
„Da.” Ochii ei albaștri stră luceau și revenirea la claritatea lor stră lucitoare îl încuraja.
„Un anume bă rbat?”
Ea clă tină din cap.
„Care sunt cerințele dumneavoastră ? O femeie mâ ndră ca tine are probabil o listă întreagă
cu ele. Poate voi întâ lni un bă rbat care să -ți satisfacă cerințele. Îl pot rezerva pentru tine.
Presupunâ nd, desigur, că are o sută de lire de scutire.”
Ea înclină capul. „Un francmason, am decis. Bine stabilit și foarte calificat. De preferință pe
cale de a deveni maestru constructor.”
„De ce un francmason?”
„Cei pe care i-am întâ lnit sunt inteligenți. Aceștia fac salarii bune, sunt respectați, aparțin
unor mari companii de meșteșugari și sunt aproape întotdeauna angajați.”
„Câ nd sunt angajați, sunt plecați de acasă cea mai mare parte a anului.”
„Da, există și acest beneficiu.”
Ei bine, bine. Așa că vă duva fecioară nu era virgină , dar hotă râ se că nu-i plă cea prea mult
așternutul. Alegerea ei de zidar avea un sens excelent.
Pă rea să revină la normal. Trebuia să știe. „Acolo, te-au ră nit mai mult decâ t am vă zut eu
înainte să vin?”
"Ba nu."
Ră spunsul rm l-a ușurat mai mult decâ t se aștepta. Nu știa ce ar fi fă cut dacă ră spunsul ar fi
fost altfel.
I-a ucis deja, așa că cu greu putea să -i urmă rească și să -i omoare din nou.
Au mers în tă cere o vreme. Moira s-a ră sucit și a apucat un sac cu niște pâ ine și brâ nză și i-a
oferit. Se forța să ciugulească , dar nu avea poftă de mâ ncare. O durea stomacul și încă mai
ustură fesele, iar experiențele zilei aruncaseră o pată peste tot.
Acei bă rbați îi scă paseră curajul. În curâ nd avea să se întoarcă la Darwendon. Ar putea
trece mult timp pâ nă să gă sească o modalitate de a pleca care să nu includă acest tip de
pericol.
Poate că nu și-ar fi gă sit niciodată inima să plece din nou. Cu siguranță nu se simțea
suficient de puternică ca să se gâ ndească la asta acum. De fapt, cel
Ideea de a-și tră i zilele la Darwendon, la distanță de sabia lui Addis, a atras-o. Dimensiunea
și puterea bă rbatului care stă tea aproape de ea ofereau un confort seducă tor, iar salvarea
lui și pericolul lor comun au produs o intimitate crudă .
Se uită la petele de sâ nge de pe haina ei. Nu s-ar fi spă lat niciodată . Nu conta pentru că
oricum nu l-ar mai purta niciodată . Mirosea a acel om. Mirosea a el.
— Erau de la Simon? ea a intrebat.
„Da. am recunoscut unul. Probabil că i-a trimis câ nd a auzit, să vadă ce ar putea învă ța.
Simon este isteț. Își va lua timpul să decidă ce să facă .”
„De unde ar ști el?”
„Cineva trebuie să fi plecat și i-a spus. Mulți m-au vă zut de câ nd am aterizat în Bristol. Cu
această față , nu pot ascunde cine sunt.”
Atitudinea lui obișnuită față de pericolul lui o enerva. „Va încerca să te omoare”.
"Nu neaparat. Dacă este în siguranță în favoarea regelui, el poate decide că sunt o pacoste
care poate fi ignorată .”
„Trebuie să știe că te vei mișca împotriva lui, fie că este sau nu favoarea regelui.”
„De ce trebuie să știe asta? Nici mă car eu nu știu asta.”
„Nu poți intenționa să accepți asta! Simon a luat ceea ce este al tă u, fiului tă u. Ar fi un lucru
bun dacă aș petrece patru ani învă țâ ndu-l pe Brian despre datoria pentru care trebuie să se
pregă tească doar pentru ca tată l să u să le întoarcă spatele onoarei.”
„Asta fă ceai? L-ai crescut pe bă iat să fie puternic și adevă rat, astfel încâ t să -l poată lupta cu
Simon câ nd va fi mare?
Tonul lui se situa undeva între fascinație și sarcasm. Suna aiurea câ nd a spus-o așa. „Avea
dreptul să știe cine era, ce îi aparține de drept. Gă sești asta amuzant?”
Gura i s-a înmuiat într-un zâ mbet. Era prima pe care o vă zuse în toate aceste zile. „Nu este
amuzant. Mi se pare ironic.”
Ea a observat o mișcare îndepă rtată pe drumul din față . O că ruță mare trasă de cai se
îndrepta greu spre ei, cu un bă rbat și o femeie în față . Pă reau destul de în siguranță , iar ea îi
putea urma pe aproape tot drumul înapoi acasă . Ea a ridicat mâ na ca să -i strigă .
— Nu, spuse Addis. „Dacă te trimit înapoi, vei fugi din nou.”
„Aș spune că mi-am învă țat lecția.”
„Pentru o zi sau două , nu mai mult. Ești o femeie încă pă țâ nată și voită .
În curâ nd te vei convinge că nu se va mai întâ mpla. S-ar putea să fiu plecat câ teva
să ptă mâ ni și, dacă te întorci, un nenorocit mai puțin va fi acolo câ nd mă întorc. Am hotă râ t
că vei veni cu mine.”
„ Ești un bărbat foarte încă pă țâ nat dacă te înșeli cu neplă cerile unei femei…”
„Va fi foarte convenabil. Să te gă sești s-a dovedit a fi fortuit.
Vrei să mergi într-un oraș liber? Te voi duce la unul. Londra. Mama avea o casă acolo și îmi
vine în minte că va fi liberă de câ țiva ani. Va avea nevoie de atenție și mă îndoiesc că mai
ră mâ n servitori. În timp ce mă slujești acolo, poți să -ți cauți francmasonul.”
„Te duci la Londra?” Încercă să -și scape emoția din voce. Londra, cel mai mare oraș dintre
toate. Londra, cu carta sa regală a libertă ților, nu este îndatorată față de niciun lord. Londra,
cu atâ t de mulți oameni și stră zi încâ t o femeie ar putea ocoli cu ușurință pe oricine o caută ,
timp de un an și o zi dacă este necesar. Servitorul lui Claire, Alice, plecase la Londra și
tocmai spre Londra se îndreptase câ nd acei bă rbați au atacat-o.
Spiritul ei s-a reînnoit imediat și toate gâ ndurile de a se înghesui la Darwendon au dispă rut.
Ea a zâ mbit înă untru și a aruncat o privire că tre bă rbatul care pretindea că este stă pâ nul ei.
L-ar lă sa pe Addis de Valence să o escorteze la Londra, dar odată ce au ajuns acolo, ea nu l-a
mai servit.
„Da, mergem la Londra”, a spus el. „Dar mai întâ i mergem la Barrowburgh.”
OceanofPDF.com

CAPITOLUL 4
PACE. ASTA a fost ceea ce a simțit el în prezența ei. Nu a putut da socoteală . Nu trebuia să
vorbească , nici mă car nu trebuia să știe că el era acolo pentru ca confortul să curgă ca apă
caldă . De câ nd s-a întors, trecuse o ciudă țenie deosebită , de parcă ar fi mers pe pă mâ nt
stră in într-o perioadă îndepă rtată . Numai câ nd ea era aproape, el se simțea centrat
corespunză tor în propriul să u corp și existâ nd în lume în mod normal.
Aproape că se întorsese la Darwendon din cauza ei. Se oprise acolo unde drumul din
Salisbury îl întâ lni pe acesta și discutase despre asta.
Pacea care aștepta într-o direcție era mult mai atractivă decâ t conflictul promis în cealaltă .
Ea nu ar fi întâ mpinat întoarcerea lui sau cererile lui pentru prezența ei, dar liniștea va fi în
continuare a lui în timp ce ea trecea prin conac și stă tea deoparte la masă . Se îndoia că ar
putea să o mituiască pentru mai mult decâ t atâ t. Ea era supă rată de pretențiile lui, iar
deformatul Addis de Valence cu greu avea să reușească acolo unde chipeșul Raymond
Orrick eșuase.
A condus că ruța pâ nă câ nd a început să cadă amurgul, deși îl durea șoldul și Moira a
devenit obosită și incomodă . Ea nu a fost un inconvenient, dar că ruța și mă garul au fost. Ar
dura mult mai mult pentru a face această că lă torie acum. Dar a continuat și pentru că voia
să fie epuizați pe amâ ndoi înainte de a face tabă ra pentru noapte. Ea avea să doarmă atunci,
în ciuda a ceea ce se întâ mplase în această zi, iar el avea să doarmă , în ciuda tentației de
pace supremă care se afla la câ țiva pași depă rtare.
Nu a funcționat așa. Somnul nu a venit deloc repede. Stă tea întins lâ ngă re, ascultâ nd
respirațiile ei blâ nde purtate de el în noaptea din locul pe care i-o fă cuse în că ruță . Ș i-a
imaginat acea respirație în ureche și pe corp și a simțit că se scufundă în moliciunea și
că ldura ei. S-a ridicat și a intrat în copaci, departe de ea, și s-a forțat să reconsidere deciziile
pe care le luase cu privire la Simon.
Bă rbatul nu s-ar mișca împotriva lui în mod public. El nu ar risca dizgrația regelui comitâ nd
o crimă deschisă care ar putea în ame baronii adversari. Dacă i-a venit ocazia liniștită , asta
era diferit, dar în asta poate că nimic nu se schimbase. Adevă rul cu privire la această
suspiciune ar trebui să fie clar destul de curâ nd, dar dacă nu avea o astfel de șansă , Simon
și-ar aștepta timpul.
Deci viitorul imediat depindea de rege și de lege și de obiceiurile tă râ mului. Dacă aceștia l-
au eșuat, atunci alegerea avea să fie înfruntă direct, dar bă nuia că ar fi o alegere mai mare
decâ t au vă zut Raymond sau Moira. Cel puțin s-ar confrunta cu asta la Londra, unde ar
putea să învețe mai bine șansele și riscurile. Avea să înfrunte asta în timp ce pacea Moirei l-
ar ajuta să gâ ndească mai limpede. Ș i șansa liniștită a lui Simon ar fi mai greu de gă sit sau
de aranjat la Londra.
Contemplarea la ceea ce aștepta l-a tulburat și s-a întors înapoi în re. Se opri la că rucior și
se uită înă untru.
S-a odihnit pe o parte, cu o mâ nă într-un st liber lâ ngă față , așa cum ar dormi un copil, pă rul
ei negru fă câ ndu-i un cuib pentru cap.
El plă nuise să facă din aceasta o că lă torie rapidă , dar asta nu ar fi fost necesar acum. Ar
putea ră mâ ne la Londra atâ ta timp câ t i-a trebuit, pentru că motivul pentru care-l face să se
întoarcă la Darwendon ar fi fost cu el.
Ar trebui să o lase să plece câ nd au ajuns în oraș, să o elibereze la viața pe care ea a pretins-
o drept drept, dar nu a putut. Dacă își gă sea pietrarul, ar trebui să -i permită să se
că să torească , dar nu ar fi fă cut-o. Un bă rbat care fusese sclav ar trebui să fie înțelegă tor cu
că utarea ei, și el era, deși statutul ei nu era cel de sclavă și cunoștea prea bine diferența. În
primul râ nd, dacă ar fi o sclavă , ar fi fă cut-o
au fost în patul lui din acea noapte și nu s-ar fi uitat peste peretele unui că rucior la ea,
luptâ ndu-se cu dorința lui.
S-ar putea să fie înțelegă tor, dar asta nu câ ntă rea puțin față de acea dorință , sau de liniștea
sau de posesivitatea inexplicabilă care îl fă cuse să omoare trei bă rbați pentru că încercase
să o îndepă rteze.
El a trezit-o în zori și i-a dus înapoi pe drum în ordine rapidă . Moira a gă sit printre copaci
niște ierburi uscate cu care să facă o pernă pe care să se așeze. Ară ta ca o zeiță a recoltei
cocoțată pe un pat de fâ n lâ ngă el, amintindu-i de ceremoniile pe care le vă zuse în ținuturile
baltice. La plantare și la recoltare au fost îndeplinite cele mai vechi ritualuri de poporul
Eufemiei, rituri care fă ceau aluzie la un timp stră vechi câ nd divinitatea lor supremă fusese
o femeie și nu un bă rbat, câ nd vitalitatea fizică a pă mâ ntului posedase mai multă
importanță decâ t vastul abstractitatea cerului.
Au trecut pe lâ ngă mai multe pă duri, iar el s-a gâ ndit la acei ani printre oamenii baltici.
Experiențele îi pă reau acum mai familiare decâ t amintirile propriei sale familii și pă mâ nt.
Ei credeau că fiecare arbust și plantă , fiecare pâ râ u și bazin, chiar și fiecare stâ ncă , este casa
unui spirit. După câ țiva ani ajunsese să înțeleagă . După ce s-a culcat cu Eufemia, putea simți
uneori spiritele tremurâ nd în creșterea din jurul lui, vorbind sufletului să u o limbă
primitivă .
Copacii care întorc acum drumul nu conțineau nimic din toate acestea. Dacă au existat
vreodată spirite în țara Angliei, ele plecaseră de mult sau fuseseră reduse la tă cere. Aici
stâ ncile erau pentru mutare sau dă ltuire, pâ raiele pentru spă lat și bă ut, copacii pentru
tă iere și ardere.
Oamenii Eufemiei și-au să vâ rșit ceremoniile în aer liber, înconjurați de spirite. Dumnezeul
creștin era adorat în clă dirile construite de zidari inteligenți și inteligenți, care deformau
pietrele cu unelte și logică .
Se uită la femeia care ajunsese la concluzia că ar trebui să se că să torească cu un asemenea
bă rbat. Avea capul aplecat și s-a râ s, fă câ nd o mică grimasă . Degetele lungi smulgeau pâ nza
de deasupra sâ nului ei,
pompâ nd-o ușor pentru a lă sa aerul să curgă . Condusese că ruța pe drum, la apusul
soarelui, ieri, fă ră să -și facă griji dacă era apă în apropiere, dar știa că nu era transpirația
zilei ceea ce mirosea atâ t de dezgustă tor.
Ea l-a observat uitâ ndu-se la umflă turile care apă reau și dispă reau sub pâ nza pu ng și se
îndreptă în felul ei de doamnă .
— Ai fost închis în toți acești ani? întrebă ea să -i distragă atenția.
"Ba nu." Fusese prima persoană care a întrebat direct. Nici mă car Raymond nu că utase
detaliile. Toată lumea presupunea că a îndurat torturi oribile, pă gâ ne, care nu puteau fi
discutate.
„Atunci de ce nu ai venit acasă sau ai trimis vorbă ? Toată lumea credea că ești mort și uită -
te la problemele pe care le-a creat. Cruciada lui Dumnezeu sau nu, aici ai avut îndatoriri și
obligații.”
„Pentru o femeie hotă râ tă să scape de îndatoririle și obligațiile ei față de mine, ești suficient
de ascuțită pentru a-mi aminti de a mea tuturor celorlalți.”
"Nu fi ridicol. Te-ai nă scut pentru responsabilită țile tale.”
„Așa cum te-ai nă scut al tă u. Spune-mi, de unde s-a aflat că sunt mort?”
„Câ nd ceilalți s-au întors la Barrowburgh. Cavalerii care ți s-au ală turat. S-au întors cu
povestea că ai că zut în timpul uneia dintre campanii, în timpul uneia dintre r... r...”
Pierdut în mlaștina aceea, prostul francez îi conducea habar n-avea unde a merge . „În timpul
unei reise . Este un cuvâ nt german. Cavalerii teutoni care au condus cruciada baltică sunt în
mare parte germani.”
„Au spus că ai fost tă iat. Unul te-a vă zut că zâ nd.”
Cai se revarsă asupra lor din toate direcțiile. Inamicul pe care ei fugea de zile întregi,
concretizându-se brusc în masă, săbii și sulițe gata, având o hotărâre la întâmplare colecția
de cruciați nu s-ar putea egala niciodată.
„Dar nu puteau fi siguri că sunt mort”. Pe care îl văzuse toamna? Cine fusese cu el în ziua
aceea?
„Doar câ țiva au scă pat de acest atac. Ei au spus că , chiar dacă ai fi fost doar ră nit, pă gâ nii te-
ar ucide așa cum au fă cut întotdeauna cruciații că zuți.”
„Cavalerii teutoni sunt cei care ucid pe toți cei învinși. Femeile și copiii de asemenea. Nu
pă gâ nii.” Nici una dintre sulițele noastre, Eufemia nu avea a spus. Rana are o formă greșită.
„Dacă pur și simplu s-ar converti, asta s-ar termina”, a spus Moira, articulâ nd logica întregii
creștină tă ți.
„Dacă se convertesc, nu își pierd doar zeii. Acea cruciadă nu este doar despre creștinism, ci
despre pă mâ nt. Cavalerii teutoni au un regat care se întinde pe sute de mile de la orașul lor
Marienburg, totul fiind luat câ nd au învins trib după trib și caută mai mult. Ei dau pă mâ ntul
cruciaților care luptă pentru ei. Mi-au dat chiar și câ teva, ca să mă compenseze pentru
încercarea mea.
Dar acum au întâ lnit un popor care nu va fi cucerit cu ușurință și un rege la fel de înțelept
ca orice cavaler teuton sau papă roman.”
Tocmai s-a revă rsat, neașteptat, gâ nduri nearticulate pâ nă acum, de câ nd, eliberat de
Eufemia, vă zuse brusc acea cruciada într-un alt mod. În felul Eufemiei. Întors cu Cavalerii,
nemaiavâ nd nevoie de iluziile care îl susținuseră timp de șase ani, solzii îi că zuseră din ochi
în timpul finalului să u de mers în Wildnis. Câ nd se îmbarcase, fusese o campanie de
ră zbunare personală , dar că lare pe cal prin mă celul de cadavre din acel prim sat lipsit de
apă rare, știa că nu va mai putea face asta niciodată .
Se aștepta ca Moira să pară mai șocată . Erau pă gâ ni și nu îi apă ra cineva. În schimb,
curiozitatea îi lumina ochii. „Ce calvar? Ț i-au dat pă mâ nt, ai spus, ca să te compenseze
pentru încercarea ta. Dacă nu ai fi închis, nu ai fi capturat...”
„Sunt un popor care deține sclavi. Ei fac comerț cu ele, trimițâ ndu-i pe cei mai mulți dintre
ei spre est în Rusia sau spre sud pâ nă la sarazini. Ei fac raiduri de sclavi în ță rile vecine. Am
fost capturat, dar nu închis așa cum crezi tu. Timp de șase ani, am fost un sclav. Nu am fost
tranzacționat, ci ținut de unul dintre preoții lor”. Jurase să nu spună nimă nui
în Anglia despre acea degradare. Poate că această pace avea latura ei periculoasă .
Ochii ei albaștri au scâ nteie. „Ai tră it ca sclav, știi ce înseamnă , iar primul lucru pe care îl
faci la întoarcere este să mă forțezi înapoi în robie!”
„Nu este același lucru. Eu nu m-am nă scut în ea, iar tu nu ești un sclav. Un sclav nu că lă rește
în că ruță , ci o trage. Un sclav nu deține proprietate, ci este proprietate. O sclavă nu vorbește
cu stă pâ nul ei așa cum îmi faci mie, fă ră a fi pedepsită .”
El nu se gâ ndise la asta ca pe o amenințare, dar ea se retrase de parcă el ar fi fă cut-o, la fel
de bine. Nici un iobag nu a vorbit cu stă pâ nul ei în felul în care i-a permis să i se adreseze.
„Totuși, cineva ar crede…”
„S-ar crede că , la eliberarea lui, un om odată înrobit ar dori să elibereze lumea? Nu
funcționează așa. Un om coborâ t vrea să se ridice și să facă clară distincția dintre trecut și
prezent.”
„Așa că te folosești de mine pentru a-ți aminti că nu mai ești ca mine.
Îți sporesc stima de sine, la fel ca și Darwendon. Am încredere că , atunci câ nd vei primi
Barrowburgh înapoi și te vei îneca în statut, proprietă ți și iobagi, nu vei mai avea nevoie de
mine pentru a-ți hră ni mâ ndria și a-ți aminti cine te-ai nă scut pentru a fi!”
Se îndoia că așa va fi, pentru că nu a pă strat-o din acele motive. Explicația ei avea însă mult
mai mult sens decâ t a lui, așa că nu a corectat-o.
Ș i-a întors corpul și nu a vorbit ore întregi. Supă rarea ei nu putea afecta liniștea și, oricum,
nu prea avea să vorbească . Înclinat în acest fel, putea să o privească fă ră ca ea să o vadă , așa
că nu deranja orice gâ nduri o ocupau. Ocazional, a vă zut-o repetâ nd acel gâ zâ it privat.
Ar fi trebuit să se gâ ndească la asta ieri. Aproape toate acele femei sclave au reacționat la fel
cu privire la acea parte a ei. După ce a fost
folosit pe care ar dori să se spele. A ținut de veghe după un pâ râ u sau un iaz.
„Ai avut o familie acolo? Este permis cu sclavii lor?”
întrebă ea deodată , de parcă ore nu le-ar fi întrerupt conversația.
„Este permis, dar nu este liber ales și, desigur, nu există că să torie creștină . Un alt mod în
care sclavii sunt diferiți de tică loși.”
„Așa cum ați spus la hallmote, doar pentru că Biserica a intervenit.”
Soarele atinsese vâ rful și începuse să cadă câ nd a lă sat pă durea în urmă și a cercetat
peisajul rural. El ză ri sclipirea apei nu departe în față și conduse că ruța spre ea, coborâ nd
pe drum și coborâ nd un deal jos spre micul lac.
Moira se urcă pe că ruță , întinzâ ndu-se și oftâ nd exagerat, ca să -i spună că așteptase prea
mult să se oprească .
„Lacul pare puțin adâ nc. Du-te si spala-te daca vrei. Voi sta aici cu că ruciorul tă u”, a spus el.
Ea îl privi cu surprindere și apoi cu suspiciune. Se întinse pe dealul din spatele că ruciorului,
unde putea observa drumul. Probabil că și-a dat seama că nu o putea urmă ri din acea
poziție, pentru că a scotocit într-un coș, apoi a coborâ t spre lac.
Ș i-a dezbră cat tunica de că pțișor. Pielea subțire era mai rece decâ t lâ na, dar încă prea caldă
pentru soarele de vară . Întins pe spate în iarbă , închise ochii și încercă să nu-și imagineze
corpul luxuriant descoperit la treizeci de pași depă rtare.
Acest lucru s-a dovedit imposibil, din moment ce toată dimineața o parte a minții lui ghicise
diferitele pă rți pâ nă câ nd și-a construit o imagine destul de completă . Sâ nii plini, înalți și
rm, suficienți pentru a-și umple mâ inile, probabil cu vâ rfuri maro catifelate. Restul de
culoare cremoasă , ca fesele rotunde pe care le vă zuse, mult mai deschise decâ t bronzul feței
ei. Linii curbate elegante unde trunchiul este conic pâ nă la talie și
apoi ared pâ nă la soldurile alea de femeie. Picioare lungi, cu coapse... Să o aibă la Londra
avea să fie foarte inconfortabil dacă starea corpului lui chiar acum era vreun indiciu.
Prezența ei ar putea aduce pace în sufletul lui, dar prețul ar fi fost o tortură de alt fel.
Apele plesnite s-au ală turat sunetelor pă să rilor și ale faunei să lbatice. Moira nu a putut gă si
loc în micul lac care să fie invizibil de pe drum, așa că s-a abținut să se dezbrace așa cum
dorea. În schimb, și-a strâ ns fustele în jurul coapselor și, întorcâ ndu-și spatele că tre
că rucior, și-a cură țat picioarele.
Desfă câ nd șireturile de pe partea superioară a corsetului, și-a strecurat rochia pe brațe și
pe umeri. Mirosul acelor bă rbați îi trecuse pe nas de peste o zi, amintindu-i de experiență .
Această oprire le-ar întâ rzia o oră bună , dar era recunoscă toare că Addis reușise. El încă
șchiopă ta și probabil avea nevoie să -și odihnească șoldul, dar ea bă nuia că el ghicise că voia
să se spele. În moduri mici, ca acesta, vă zuse câ teva cră pă turi pe fațada dură .
Ar fi frumos să crezi că într-o zi toată coaja se va pră buși și bă trâ nul Addis va apă rea, dar se
îndoia că asta s-ar putea întâ mpla vreodată . Nici mă car nu era sigură că și-ar dori asta.
Poate că a devenit greu, dar și gâ nditor și ascuțit, iar asta i-ar putea fi de folos în lunile
urmă toare. Maturitatea ei îi dă duse, de asemenea, înțelepciunea de a recunoaște că tâ nă rul
Addis nu fusese lipsit de aws. Fata din ea ar putea dori ca tâ nă rul scutier să se întoarcă , dar
femeia îl prefera mai degrabă pe bă rbat.
Ș i-a stropit cu apă pe brațe și pe gâ t. Aruncâ nd o privire peste umă r, nu l-a putut vedea, așa
că și-a dat jos rochia și și-a spă lat sâ nii. Da, îi plă cea mai degrabă bă rbatul, dar se putea
descurca fă ră stă pâ nirea lui tă cută de sine. Nu doar anii petrecuți în Marea Baltică îi
fă cuseră asta. Viața lui de sclav poate să fi creat intimitatea dură care îi blinda persoana,
dar schimbă rile interne începuseră înainte de a pleca. Probabil că ei erau motivul pentru
care plecase, iar Claire stă tea la ră dă cina tuturor.
Frumoasa Claire. Claire elegantă , fermecă toare, stră lucitoare. Frivolă , ră sfă țată , zadarnică
Claire. O iubise pe Claire cu o acceptare așa cum ar fi fă cut-o o soră , dar știuse întotdeauna
ce avea în ea și se minunase că nimeni altcineva nu observase vreodată câ t de puțină
substanță se afla sub lumină . Cu siguranță nu bă rbații. Cu siguranță nu Addis, dar apoi
fusese și el ră sfă țat și zadarnic. Se nă scuseră unul pentru celă lalt, doi copii desă vâ rșiți,
egocenți, care au presupus că lumea a fost creată ca un decor pentru dragostea lor idilica.
Ș i-a amintit de ei la logodna lor, ară tâ nd ca niște figuri care ieșiseră dintr-o tapiserie.
Fusese uluită ca toți ceilalți.
Cine nu putea fi? Addis era atâ t de înalt și de puternic, cavalerul perfect, cu ochii lui
întunecați și adâ nci în flă că ri. Claire pă rea eterică , ovă zâ nd în mă tase și virtute, sigură în
credința că în Addis obținuse ceea ce, evident, merita.
Apoi visul se sfâ rşise, idila se spulberase, iar lumea pă trunsese în adevă rurile ei dure. Ș i
Claire nu reușise să se uite nici mă car la epava rezultată , cu atâ t mai puțin să o atingă .
Moira știa mai multe despre Claire și Addis decâ t oricine altcineva. Mult mai mult decâ t
bă nuia Addis. Mult mai mult decâ t și-ar dori ea.
O gră madă de activitate pe lac s-a pră bușit prin reveria ei. Pă să rile și pă să rile de apă au
devenit brusc zgomotoase. Se întoarse și îl vă zu pe Addis pă șind cu pași mari prin apa puțin
adâ ncă , gol pâ nă la talie, creâ nd vâ rtejuri și stropi violente, venind direct spre ea cu o
expresie periculoasă .
Instinctul femeii a țipat un avertisment. S-a uitat în jos și a vă zut picioare și coapse goale și
o haină udă strâ nsă de sâ ni, care abia le acoperea. Înfuriată de vulnerabilitatea ei și
neplă cută de hotă râ rea cu care se gră bi spre ea, ea se întoarse și încercă să fugă , cu
gâ ndurile zgâ riate de alarma.
De ce acum? Dacă plă nuia să o forțeze, ar fi putut să o facă oricâ nd. Aseară , chiar ieri.
"Nu fugi." N-a strigat, dar comanda a purtat clar peste apă . Tonul lui domnitor nu o liniștea
deloc.
Ț inerea rochiei fă cu mișcarea incomodă și ea lă să fusta
toamna. O greseala, asta. Ț esă tura a servit ca un fitil și imediat ea tâ ra draperiile ude grele.
El a fost asupra ei într-o clipă , apucâ nd-o de talie. Ea s-a ră sucit și s-a zvâ rcolit și a împins
cu brațul fă ră a prinde rochia de corp. Ea a deschis gura să țipe, dar o palmă aspră a că zut-o.
„Plâ ngă și te voi lovi”, mâ râ i el.
El a început să o tâ rască spre bancă , spunâ nd ceva ce nu a auzit în timp ce se lupta orbește.
Cum a putut să fie atâ t de proastă ! Bineînțeles că și-a dorit roaba cu el. Mai convenabil
decâ t să cauți curve.
Ea a bă gat un cot în stomacul lui și el a scuipat un blestem. Lacul și malul trecură încețoșat
în timp ce el o întoarse, o ridică și o aruncă peste umă r.
Ea a turnat argumente disperate pe spatele lui. "Elibereaza-ma! Nu face asta! Ești un
cavaler onorabil și cavaleresc...
"Fi tă cut!"
"Nu voi! Gâ ndește-te la sufletul tă u. Doamne, ai plecat într-o cruciadă . Probabil că ți se
garantează mâ ntuirea. Ai risca ca pentru câ teva clipe...
— La naiba, femeie, tocmai ți-am spus... El se că ță ră pe mal și o aruncă sub un tufiș înalt. Se
rostogoli și se gră bi să se tâ rască departe, ținâ nd încă rochia udă la piept.
Mâ inile ferme i-au apucat șoldurile și au tâ râ t-o înapoi, apoi i-au bă tut-o. Ea a privit
îngrozită cum el cobora asupra ei, imobilizâ nd-o cu trupul să u.
"Deschide-ti picioarele."
Ea îl bă tu pe umerii și pe față cu mâ na liberă . „Ar fi bine să mă omori, animalule, pentru că
dacă voi tră i nu voi tă ce. Voi merge la curțile regale! Te voi vedea ars sau castrat!”
„Ră spâ ndiți-le!” El îi apă să brațul bolnav peste cap cu o mâ nă și îi strâ nse picioarele cu
cealaltă și îi împinse fusta umedă pâ nă la coapse.
O, sfinți! Cum a putut să greșească atâ t de mult? Cum ar fi putut să fie atâ t de proastă încâ t
să ignore de ce era capabil?
El o apucă de pă r, forțâ ndu-i fața să se întâ lnească cu a lui. „Am spus că nu o să te ră nesc!
Asculta!" Tonul și ochii lui i-au redus panica. Se uită peste umă r, peste lac. "Asculta."
Respirâ nd superficial, ea și-a îndreptat atenția în direcția gestului lui. Sunete de cai și
discuții au bubuit peste apă .
O altă alarmă i-a înlocuit teama.
"Câ ți?"
„Între două zeci și treizeci”.
„Culori?”
„Alb și stacojiu.”
„Simon...”
"Poate că nu. Fă ră îndoială , crezi că ar fi trebuit să stau pe drum și să -i salut pentru a fi
sigur.
„Totuși suntem la distanță lungă de Barrowburgh.”
„Dar suntem destul de aproape.”
Ea putea vedea drumul peste umă rul lui. Primii că lă reți au apă rut în vizor. Ce ar vedea dacă
ar privi spre lac? Un că rucior de coșă rit și un mă gar și un bă rbat și o femeie care se
cuplează sub un tufiș. Mai bine decâ t o femeie pe jumă tate goală care face baie și Addis de
Valence dormind pe deal, mai ales dacă au venit din Barrowburgh. Sau un că rucior
nesupravegheat care ar putea să -i ispitească pe cei îndră zneți. Un că rucior cu rubinul ei în
el.
„Poți vedea un banner sau un standard?” întrebă Addis în tă cere în curba gâ tului ei. În ciuda
atenției ei pe drum, că ldura și respirația lui au tulburat-o.
„Da. Unul trece acum. Un banner. Stacojiu, apoi alb. Un șoim auriu traversează culorile.”
„Al lui Simon.”
— Crezi că se îndreaptă spre Darwendon?
„Nici de spus. Vrei să merg și să întreb?”
"Calul …"
„Paște în apropiere, sub o înă lțime. S-ar putea să nu-l vadă și dacă o fac, nu există nimic de
spus că este al meu. Sabia nu este nici mă car o armă de cavaler.”
Ea îi îmbră țișa umerii cu brațul ei liber. Ea se îndoia că era vizibil mai mult decâ t formele
încurcate ale a doi oameni și picioarele goale ale unei femei, dar dacă priveau în acest fel,
lă sați-i să presupună că un meșter și soția lui s-au oprit să zboare.
Au fost observați. A vă zut o mâ nă îndreptată și a auzit râ sete slabe și câ teva comentarii
obscure. „Câ țiva se opresc”.
— Atunci, iertați-mă , doamnă . Ș i-a strâ ns ușor greutatea și și-a apă sat șoldurile înainte. Ea
închise ochii umilită la dovada că viclenia lor nu era în întregime o nă scocire. Ei bine, dacă
nu ar reacționa la ținerea între coapsele unei femei, ar fi ceva în neregulă cu el.
„Ei merg mai departe.” Ea și-a ținut ochii îndreptați pâ nă câ nd sunetele au început să scadă
și ultimul bă rbat a trecut. „Au plecat”, a spus ea, zâ mbind uşurată .
Fața care se uita la doar câ țiva centimetri de a ei a fă cut-o să ră mâ nă foarte nemișcată .
Expresia lui pă rea severă și intenționată și lipsită de orice grijă pentru soldații care trec.
Conexiunea lor fizică a strigat brusc pentru atenție.
A devenit foarte conștientă de brațul ei care îmbră țișează umerii drepti care pluteau
deasupra ei și de senzația pielii lui calde sub mâ na ei. Dezbră cat de frică , ea îl vă zu din nou
pă șind prin apă , mușchii pieptului lui stră lucind în soare, pielea de că pin îmbibat de șolduri
și coapse, pă rul negru zbâ rnindu-i în spatele lui. Imaginile aveau un apel periculos.
Tă cerea a devenit grea. Ea a încercat să ignore natura erotică a pozițiilor lor, dar în schimb
era uimitor de conștientă de fiecare centimetru din el, iar expresia din ochi îi spunea și
conștientizarea lui.
Se uită încet la sprâ nceana ei, la nas, la maxilarul ei, apoi și-a înclinat capul pentru a
examina umerii și pieptul prea vizibili deasupra mâ inii care încă îi ținea haina la sâ n. Pielea
ei s-a umplut
sub privirea lui şerpuitoare, fă câ nd imposibil să pretinzi că era indiferentă .
— Ai merge la curțile regale, Moira? Să mă ardă sau să mă castreze? Ești o femeie vicioasă .”
El a zambit. A doua pe care o vă zuse. „Ș i aici am crezut că mă car nu ți-e frică de mine.”
Nu ca ceilalți, dar mi-e teamă . O ră zbunare o ră zbuna acum, ciudat de delicioasă și plină de
o calitate stimulativă . Îi umplea burta cu o greutate curioasă și îi fă cu toate simțurile
nefiresc de alerte. Nimic altceva decât necazuri, nimic altceva decât rușine , îi avertizează
conștiința, dar chiar și atunci corpul ei începu să se relaxeze sub al lui de la sine,
modelâ ndu-se după puterea lui, primind presiunea lui. Putea să spună ? A simțit că că ldura
o furnică ? Din el s-a revă rsat o putere care a spus că a fă cut-o.
„Am această tendință ridicolă de a deveni isteric de fiecare dată câ nd un bă rbat se aruncă
asupra mea și îmi ordonă să -mi desfac picioarele”, a spus ea sec, sperâ nd să -i împingă pe
amâ ndoi înapoi din pră pastia spre care pă reau că se nă pustesc.
Ș i-a mutat partea inferioară a corpului din ea, eliberâ ndu-i picioarele, dar nu s-a îndepă rtat.
Ochii lui i-au examinat pe ai ei gâ nditori în acel mod invaziv, cerâ nd o legă tură invizibilă .
„Dacă ai fi încetat să te lupți pentru o clipă , m-ai fi auzit explicâ nd.”
Ar putea scă pa acum. Nu trebuia decâ t să împingă acei umeri și se terminase. Nu ar fi putut
niciodată să pretindă că fusese altfel. Dar masculinitatea lui a îmbă tat-o, iar puterea și
misterul lui au constrâ ns-o, iar întregul ei corp se simțea îngrijorat și așteptâ nd într-un
mod pe care nu îl mai simțise niciodată înainte.
I-a luat o veșnicie. Timpul pulsa în tă cere, cu capetele la o mâ nă depă rtată , cu ochii închiși
într-o privire reciproc goală . La mult timp după ce respirația ei se gră bi și inima ei confuză
acceptase, el așteptă . Amâ ndoi știau că nu-l va opri înainte ca el să -și lase gura spre a ei.
Cine ar fi crezut că gura aceea tare poate să ruta atâ t de blâ nd?
Buzele lui s-au apă sat, s-au mișcat și au muscat într-un dans lent, ademenitor, de parcă i-ar
fi testat gustul și i-ar fi verificat conformarea. Din ceea ce descrisese Claire, se așteptase la o
explozie de pasiune violentă , nu la această reținere curtenească , aproape bă iețească . Acele
să rută ri delicioase, cercetă toare, au evocat durerea de inimă amintită a unei fete care
privea din umbră și dorința fă ră suflare a unei femei de prea mult timp fă ră bă rbat, iar
ră spunsul ei complex și emoționant la ală turare a uimit-o. A fost fata sau femeia care i-a
îmbră țișat impulsiv umerii, tră gâ ndu-l mai aproape?
Brațele lui îi înconjurau corpul și o arcuiseră spre el, iar urmă torul să rut nu a fost nici pe
departe atâ t de atent. A consumat o posesivitate care a devenit primitivă . Limba lui a sedus
o deschidere și apoi a explorat cu o intimitate blâ ndă care s-a transformat rapid în cerere.
Că ldura pieptului lui ardea prin umezeala rece a rochiei care abia îi acoperea sâ nii,
tachinandu-i pielea cu contrastul.
Amintirile și emoțiile și senzațiile palpitante s-au contopit într-o acceptare neputincioasă .
Ea și-a întins mâ na în pă rul lui și i s-a ală turat într-o pasiune ascendentă care a șters totul,
în afară de uimitoarea dorință de a da și de a lua.
El a pus capă t, nu ea. Tensiunea de control aluneca prin el ca un vâ rtej de apă . El a ușurat
îmbră țișarea și, despă rțindu-se ușor, și-a tras gura peste gâ tul și umerii ei, fă câ nd mici
modele de că ldură pe pielea ei ră cită cu apă , care pă reau să se cufunde în sâ ngele ei.
Aproape că i-a scă pat un geamă t de ră mă cire câ nd a început să -i exploreze corpul,
deprinzâ ndu-i forma cu o mâ nă care a ră tă cit peste șolduri și burtă și a gă sit coapsele
îngropate sub draperiile ude.
Învă țase ceva despre a face dragoste cu cel de-al doilea soț, dar nu și-a dorit niciodată așa
ceva, nu tremurase niciodată de la atingeri mici și nu așteptase cu o așteptare atâ t de
concentrată ca mâ na aceea posesivă să meargă mai departe. Ș i acel oră șean nu-și luase
niciodată atâ t de mult doar să să rute și să mâ ngâ ie și nu-și fă cuse niciodată trupul să
experimenteze o dorință atâ t de delicioasă și prelungită .
El a dezlipit câ rpa tencuită pe pieptul ei, expunâ ndu-i sâ nii la lumina peteală a soarelui. El i-
a mâ ngâ iat, iar ea a strâ ns din dinți la pofta fă ră suflare creată de atingerea și privirea lui.
Câ nd degetul mare s-a curbat în sus și a zgâ riat un mamelon strâ ns, întregul ei corp a
reacționat cu o întindere instinctivă de ofertă . El îi mâ ngâ ie moliciunea cu fața și apoi se
ridică pe un braț drept.
— Nu aici, spuse el. El îi acoperi sâ nul total cu mâ na, palma apă sâ nd mamelonul dur și
degetele ră spâ ndindu-i pe pă rțile laterale. El și-a vă zut mâ na mișcâ ndu-se pe corpul ei,
curbâ ndu-se în jurul taliei și șoldului, ră sturnâ ndu-se peste burtă , că ptușindu-se în jos și în
sus pe coapse. În cele din urmă , el a prins movila femeii ei cu o presiune subtilă care a
provocat fiori de senzație. Mâ ngâ ierea lungă și studiată a pronunțat posesia revendicată ,
dar amâ nată . "Nu acum."
El a să rutat-o, doar o strâ ngere de buze, și s-a întors să se ridice. Mușchii spatelui lui s-au
întins și s-au încordat în timp ce el se ridică în picioare, lă sâ ndu-i brațele goale și corpul
strâ ns de disconfort.
Emoțiile con ice au atacat-o. O vagă recunoștință pentru că a ară tat reținere, dar o
puternică dezamă gire că nu a mers mai departe. Un resentiment înțepă tor pe care i-o
refuzase singura dată câ nd ea dorise acest lucru.
Ea aruncă o privire spre apă și drumul și realitatea s-au tă iat în percepțiile ei nă ucite. Își
dă du seama cu șoc câ t de expuși fuseseră .
Își întinse o mâ nă și ea ridică privirea pe lungimea brațului lui.
Ea i-a vă zut deodată ca și alții, o roaba pe jumă tate goală ză câ nd la picioarele domnului ei.
De fapt, așa îi vedea, fă ră îndoială . Presupunerile implicite în ultimele sale cuvinte au
ră sunat. O cunoaștere devastatoare că tocmai fă cuse o greșeală oribilă s-a apropiat de ea.
Ea a ajuns la ecourile dorului și și-a gă sit bunul simț. Nu acum? Niciodata. Ș i-a tras rochia în
sus și s-a chinuit să se ridice în picioare. Ea se întoarse de la el rușinată .
„Ai alte haine?” el a intrebat.
„Pe mal… lâ ngă locul unde stă team…”
El a plecat și i-a luat și i-a adus la ea. El a intrat cu pași mari în apă , iar ea s-a ciupit de
copaci pentru a se schimba, ascultâ nd stropii rufelor lui. Ea a strecurat rochia albastră
crezâ nd că în viitor va purta și ea schimbă , în ciuda că ldurii. Ea și-a pus un voal jos peste
pă r și și-a înfipt șutul în jurul gâ tului, deși cochilia ar fi incomodă în timpul că lă toriei.
Înfă șurată din cap pâ nă în picioare într-o pâ nză , ea se plimbă pe marginea lacului pâ nă
câ nd i se ală tură lâ ngă că rucior. Apa scâ nteia pe pă rul lui și pe pieptul bronzat și i-a înmuiat
haina de jos pe picioarele lui dure. Ochii lui negri au purtat intensitatea care o tulburase de
la început. Mesajul lor pă rea foarte evident acum și se întreba cum ar fi putut să fie atâ t de
ignorantă .
Nu jucase corect. De ce nu ar fi putut să se uite și să bâ jbâ ie ca ceilalți bă rbați, astfel încâ t să
fi fost clar? De ce nu ar fi putut fi un stră in total și nu cineva despre care vechile amintiri au
insistat că era incapabil să o vadă în acest fel? Ar fi insistat să se întoarcă cu că ruța aceea
care a trecut în loc să stea cu el.
Acum că lă toreau împreună la Londra, iar acest lucru va sta între ei tot timpul, creâ nd sfinții
care știau ce probleme. Probabil că intenționa ca ea să -i servească drept lehman câ t timp
era acolo și acum presupunea că ea fusese de acord cu asta. Avea să fie foarte ciudat, foarte
dificil și poate foarte periculos.
Ea a început să urce pe deal. Sunetele că ruței au urmat-o.
Pericolul, a recunoscut ea cu mâ hnire, venea atâ t de la ea, câ t și de la el. Oferta de vise
copilă reşti împlinite a tras frâ iele în spatele ei. Promisiunea pasiunii și a că ldurii mergea în
apropiere, frumoasă ca formă , alunecat de apă , stră lucind în soare. Sugestia că poate ar
merita rușinea și ruinarea i-a înfipt un deget în minte, îngrozindu-o.
Dragi sfinți, ce fă cuse ea? Ea știa ră spunsul cu o certitudine gemută . Ea pusese totul în
pericol, șansa ei pentru un viitor decent, planurile ei pentru o că să torie și o familie, dreptul
ei la respect, chiar și propria hotă râ re, pentru o grabă necumpă tă de să rută ri și mâ ngâ ieri.
„Voi merge puțin”, a spus ea peste umă r câ nd au ajuns la drum. A urmat că ruciorul. Ea se
uită înapoi și vă zu că el că lă rea în ea. Ea s-a uitat din nou ceva mai tâ rziu și a observat că el
pusese tunica, ceea ce i-a ajutat pe unii, dar că soarele îi lumina frumos pe față , ceea ce nu i-
a ajutat deloc. În această lumină , chipul lui bronzat era în întregime planuri, creste și
unghiuri sculptate, iar cele mai adâ nci umbre aveau ochi care o studiau.
Nimic altceva decat necazuri. Ea a oftat. În ultimele zile purtase un vas plin de ulei
emoționant, iar acum s-au vă rsat ceva și nu știa cum să -l curețe.
Trebuie să fi mers cu o oră înainte ca că ruța să se apropie și respirația mă garului să -i
încă lzească umă rul. — Intră acum, spuse Addis.
„Ne încetiniți prea mult.”
Ea doar a mers înainte. Că ruciorul s-a oprit. Câ teva clipe mai tâ rziu, brațele au ridicat-o. A
dus-o pe lâ ngă animal și a aruncat-o pe scaun, apoi s-a urcat și a luat frâ iele. „Nu fi copil. Nu
te voi devora.”
Ea se cocoța câ t mai departe de el și-și așeză rochia drapeată în movile ondulante și
abstracte. Addis urmă rea pregă tirile atâ t cu supă rare, câ t și amuzat. Chiar credea că a se
învă lui pe ea însă și ar face o diferență ? Nu trebuia decâ t să se uite la ea, iar amintirea lui a
înlocuit expresia ei prudentă cu pasiunea sclipitoare pe care o vă zuse cu puțin timp în
urmă . Mintea lui a dezbră cat cu ușurință haina albastră și a examinat din nou trupul
puternic și sâ nii plini, cerșitori. Poziția ei strictă , nemișcată , acum, cu greu putea să șteargă
senzația întinderilor ei languide și a tremurului de plă cere.
Gura ei serioasă îi amintea doar de să ruturile ei calde, de legă tură .
Să rută ri minunate. Uitase câ t de mult trecuse de câ nd tocmai îi plă cea să să rute o femeie.
Ani. Din tinerețe, acum că se întreba despre asta. Nu fuseseră puține să rută ri cu Eufemia și
niciunul cu curvele dinaintea ei. Să rutul era ceva ce fă cuse în calitate de scutier, mici repere
pe drumul că tre obiective adesea neatingute cu acele servitoare și fete din sat care o
înlocuiau pe virtuoasa Claire. Dacă nu ar fi fost la vedere, ar fi stat acolo ore întregi doar
să rutâ nd buzele și corpul Moirei.
Ea a regretat. Ar fi mers pe jos pâ nă la Londra dacă el nu i-ar fi spus că ea și-a exprimat
punctul de vedere. Enervarea lui spunea că ar fi trebuit să -i dea mai mult pentru care să se
simtă atâ t de vinovat. Tocmai am revendicat-o acolo, în pă mâ ntul de lâ ngă lac, în loc să -și
facă griji că s-ar simți degradată de o cuplare rapidă la vedere deplină a drumului. Era o
roabă , roaba lui , iar el se retră sese de parcă ar fi fost o femeie fecioară care avea nevoie de
saltele din pene și de agă țat de catifea. Din punctul de vedere al lucrurilor, nu ar fi ușor să -i
convingi din nou.
S-a uitat la ochii albaștri ca apă fixați hotă râ ți pe drumul din față . Nu ușor, dar convingă tor.
Ar trebui să o seducă totuși. Altceva pe care nu mai încercase de câ nd era scutier. Putea
mă car să -și amintească cum a fost fă cut?
Va aștepta pâ nă după Barrowburgh. Reținerea lui ar trebui să o liniștească , iar succesul ar fi
puțin probabil cu o astfel de supă rare. De asemenea, ar fi foarte necavaleresc să o seduci și
apoi să se omoare imediat.
L-a surprins contemplâ nd-o. Privirea ei s-a îndepă rtat și a dat drumul de parcă i-ar fi citit
calculele. El a zâ mbit un zâ mbet pe care ea nu l-a vă zut.
Te temi că ai fă cut o greșeală strategică , micuță Shadow, și ai dreptate. Aș fi presupus că nu
mă vrei și te-aș fi mulțumit pentru confortul prezenței tale, dar dorința astfel încurajată nu
poate fi niciodată refuzată cu adevă rat. Acum, asta se termină într-un singur fel. Mai
devreme sau mai tâ rziu, ești complet al meu.
OceanofPDF.com

CAPITOLUL 5
ÎNCETEAZĂ . ”
Addis întinse cuțitul bine șlefuit. Moira a examinat cu pă rere de ră u șuvițele de corb care
cascadeau gros peste umerii și spatele lui goi, fluturâ nd ușor, mai frumoase decâ t cele mai
multe femei. Erau primele cuvinte pe care le rostise toată dimineața în timp ce își rupeau
postul și se pregă teau să plece. Abia o recunoscuse, de parcă toată vederea i s-ar fi întors
spre interior. Întunericul îi nuanța starea de spirit.
„Chiar ai nevoie?”
„Nici un cavaleri din Anglia nu o poartă așa.”
„Raymond face”.
„Raymond a fost întotdeauna mai vanitoasă decâ t chiar și Claire în privința pă rului să u.
Fă -o. Nu voi merge în Barrowburgh ară tâ nd ca un barbar.”
Mâ na i-a smuls de pe lamă . „Intră în... nu poți intenționa...”
„Crezi că am venit doar să mă uit cu drag la zidurile casei mele?”
"Esti suparat! El te va ucide!”
„Ar trebui să speri. Vei fi liber atunci. Brian cu greu va insista asupra legă turii tale. El o luă
de mâ nă și lovi mâ nerul cuțitului în ea. „Acum, tă iați.”
Ea a ridicat o secțiune groasă și lama a alunecat prin ea de parcă ar fi fost mă tase. Pă r
frumos. La fel ca Dumnezeu să -l irosească pe un om. Valurile au devenit mai pronunțate în
timp ce firele grele că deau la pă mâ nt.
Câ nd a terminat, Addis și-a îndepă rtat degetele de pe frunte.
Fă ră un cuvâ nt, s-a dus la şa, a scos hainele dintr-o geantă şi a dispă rut în copaci.
Se apucă să pună scaunele și coșurile în că rucior de unde le scosese Addis, ca să poată
dormi. După ce se întâ mplase pe malul lacului cu două zile în urmă , ea își fă cuse griji pentru
nopți, dar el se comportase ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat câ nd au tă bă râ t în cele din
urmă în ziua aceea. Ș i așa fusese scutită de a fi nevoit să -l bombardeze cu negă rile pe care le
exersase toată după -amiaza.
De fapt, el fusese extrem de politicos în ultimele două zile, vorbind mai mult decâ t în mod
normal, purtâ ndu-se cu o politețe destul de indiferentă și purtâ ndu-se, dacă este adevă rul,
puțin mai mult ca vechiul Addis. Era clar că el a recunoscut, de asemenea, că necumpă tarea
lor fusese doar un ră spuns imprudent la îmbră țișarea forțată asupra lor de pericol. Ieri
devenise încet încet mai puțin precaută . Câ nd au fă cut schimb de amintiri despre doi
paznici comici din Hawkesford, ea în cele din urmă a râ s relaxată și a acceptat că
transgresiunea ei nu crease problema de care se temea.
Scurta lor discuție despre Hawkesford a produs o nouă intimitate, nă scută din
recunoașterea faptului că cu ani în urmă tră iseră vieți legate de acea gospodă rie. Ușurința
cu care vorbea despre asta o surprinse, deoarece nu pomenise niciodată astfel de amintiri
înainte.
Ea așteptase în acea conexiune caldă ca el să pună întrebă rile pe care, cu siguranță , trebuie
să le aibă despre Claire și Brian și despre toate celelalte.
În schimb, că zuse în tă cerea lui de piatră , arzâ nd micul pod pe care îl construiseră . S-ar
putea să glumească despre un paznic cu picioare, dar nu ar discuta despre lucrurile
importante. Dacă nu ar fi menționat-o pe Claire înainte de a-și tunde pă rul, s-ar putea
întreba cu ușurință dacă a uitat că ea a existat vreodată . Numele ei ieșise la suprafață acum
pentru că se aflau la o milă de Barrowburgh și acolo se întâ mplase cel mai ră u?
Ea nu ar trebui să -l judece. Povestea lui Claire nu sunase niciodată complet adevă rată și
chiar dacă ar fi fost așa cum a spus ea, Claire nu fusese fă ră vină . La ce se așteptase ea?
Moira știa ră spunsul la asta. Claire se așteptase la felul ei. Întotdeauna îl primise înainte.
A ieșit din copaci. Inima ei a fă cut un mic bubuit la transformare. Nu mai ară ta ca barbarul
stră mutat, ci foarte mult ca fiul lui Patrick de Valence. Pă rul îi că dea înapoi de pe față în
valuri groase, așa cum a fă cut-o în tinerețe. Fața în sine a pă rut deodată îngrozitor de
familiară , doar deteriorată și condimentată și marcată pentru totdeauna de experiență .
Purta un furtun de piele neagră și o că suță albastră scurtă , legată de o centură de cavaler,
iar pinteni aurii îi strâ ngeau tocuri cizme. Ea nu mai vă zuse niciun simbol al statutului lui
înainte și bă nuise că el le procurase în că lă toria lui cu Brian. Singurele alte semne de
bogă ție erau două benzi de aur care îi înconjurau antebrațele, dar fiecare centimetru din el
proclama nașterea și sâ ngele care îi decreta dreptul la Barrowburgh.
A început să -și pregă tească calul. Ea privea, simțindu-se ciudat deconectată de el, de parcă
mica lor prietenie s-ar fi evaporat odată cu ceața dimineții în timp ce el se îmbră ca. Ea
simțea hotă râ re în el, dar și încă ceva tulbură tor.
— Sabia este aici în că ruță , spuse ea, începâ nd să o ridice.
„Nu o voi lua.”
„Te duci fă ră brațe?”
„Nu voi avea nevoie de ele.”
"Esti un prost."
Se ridică pe cal, aruncâ ndu-i o privire de avertizare care o fă cu să se strâ ngă . Mult mai greu
să -i vorbești cu îndră zneală acestui Addis decâ t bă rbatului care stă tuse lâ ngă ea în că ruță .
„Nu am armură și acea sabie nu este lama unui cavaler. Armele și farfuria îmi vor folosi
puțin dacă Simon alege să mă omoare. Să vadă toată lumea că atunci că lc fă ră sabie, așa că
moartea mea va fi cunoscută drept crimă .” Se uită la vâ rfurile copacilor. "Vino aici."
Ea s-a apropiat de piciorul lui. Se aplecă pâ nă câ nd capul lui se apropie de al ei și ară tă în
sus. „Așteptați pâ nă câ nd soarele se mișcă chiar în spatele acelor ramuri înalte de acolo.
Dacă nu m-am întors, ia că ruța și mergi înapoi pe drumul roman și mergi spre est. Ar trebui
să faci Waverly pâ nă la că derea nopții.
„Pentru un om atâ t de sigur că nu este în pericol, cu siguranță acoperi eventualitatea morții
tale cu prudență .”
S-a îndreptat. „Nu se știe niciodată .”
"Într-adevă r. Atunci haideți să fim minuțioși. Dacă nu te întorci, mă voi îndrepta spre vest,
nu spre est, să -l iau pe Brian. Unde este el?"
„El este în siguranță și nu mai este preocuparea ta.”
"Ba nu? Atunci a cui preocupare va fi? Ș tiu cei care au grijă de el ce să facă dacă mori? Vor
înțelege că Simon nu trebuie niciodată ...
„Dacă mor, nimeni nu-l va gă si niciodată ”.
„Se va speria și va crede că a fost abandonat de toată lumea. Spune-mi și îl voi anunța pe
Raymond și îl vom lua și îl vom pă stra în siguranță . Mă voi duce la Hawkesford și voi avea
grijă de el.
„Te-ai duce în patul lui Raymond de dragul lui Brian? Trebuie să știi că acesta este singurul
mod prin care te poți întoarce vreodată la Hawkesford.
Ar fi ea? Raymond nu-și folosise niciodată dragostea față de bă iat împotriva ei, dar dacă
asta devenise o condiție pentru a-l avea înapoi, ar accepta-o?
„Dacă sunt din nou mort, lucrurile nu stau altfel decâ t acum o lună . Nu ar fi în siguranță la
Hawkesford, iar Simon va că uta și la Darwendon acum. Mai bine să crească acolo unde
este.” A întors calul și s-a îndreptat spre poteca care avea să facă legă tura cu drumul spre
casa lui. La marginea pă durii, se opri și se uită înapoi la ea. „Vino aici”, ordonă el din nou.
Ea s-a apropiat. Ară ta minunat pe acel cal. Niciun banner sau alai nu și-ar anunța onoarea,
dar prezența lui a atras atenția și a reușit oricum să emane autoritate.
„Nu te gâ ndi să fugi, Moira. Te voi gă si dacă o faci și voi fi nemulțumit de timpul necesar.”
„Sfinți, cu siguranță nu am vrea să fiți nemulțumiți, domnul meu.”
Ea a vorbit cu neră bdare pentru a-și ascunde grijile legate de siguranța lui și supă rarea ei
pentru Brian. Ș i consternarea ei că nici mă car nu se gâ ndise la șansa de scă pare pe care o
avea să o creeze absența lui.
Lordului din Barrowburgh nu i s-a pă rut amuzant sarcasmul femeii sale. Degetele aspre i-
au cuprins bă rbia și i-au înclinat capul în sus.
„Nu, nu ai vrea. Vă ră sfă ț mult, dar nu vă gâ ndiți greșit voința mea în acest sens. O parte din
sufletul domnului tă u nu mai tră iește prin cavalerism creștin și nici nu îmbră țișează
obiceiurile acestui tă râ m. El știe foarte bine cum să impună ascultarea dacă este necesar.
Ești suficient de deștept să știi că această zi a tuturor zilelor nu este momentul să mă
provoci. Roagă -te să mă omoare dacă vrei, dar așteaptă aici dacă nu vrea.”
A lovit palfrey și a dispă rut în pă dure.
Ea a privit pă durea înghițindu-l. Cu o intensitate îngrozitoare, a tră it din nou acea
certitudine uimitoare a pierderii pe care o simțise câ nd el și Brian au plecat de la
Darwendon. S-a vorbit despre bă iatul care i-a fă cut asta?
Ea s-a ocupat să împacheteze articolele ră mase pe că rucior, că utâ nd să se distragă de la
starea de spirit ciudată . Ar trebui să se roage ca el să moară . Nu pă ră sise Darwendon
intenționat să pună capă t unei vieți și să înceapă alta? Un semn de la Simon în urmă toarele
ore și va fi liberă .
Ea și-a imaginat brusc că se întâ mplă cu o claritate ciudată . Își vă zu în mintea ei pe Simon
salutâ ndu-l pe Addis ca pe un frate, oferindu-i vin, fă câ nd subtil semnalul care a doborâ t o
sabie. Un țipă t tă cut și visceral a zguduit-o în timp ce arma că dea. Ea îi vă zu ochii, calmiți și
acceptanți, și ceva asemă nă tor ușurare trecâ nd în ei în timp ce luminile se stingeau.
Ea a îndepă rtat din ochi imaginea și s-a învâ rtit să se uite la locul în care el dispă ruse.
Dintr-o dată , ea a recunoscut emoția care îi tă ia întuneric aura toată dimineața. O mică
parte din el a sperat că se va întâ mpla așa. Ea
doar știa asta, chiar dacă nu știa. O simțise în el o dată înainte, ca o forță care îl îndeamnă
spre o disperare care fă cea abisul ademenitor. S-ar putea să câ știge ajutor din ceea ce avea
să gă sească la el acasă și să se ră spâ ndească pâ nă câ nd îi slă bește vigilența și îi stingea
instinctele.
Ar fi trebuit să știe mai devreme pentru ceea ce era și să spună sau să facă ceva pentru a-i
ză dă rnici puterea insidioasă .
Blestemâ ndu-și prostia, ea a vă rsat după un cuțit într-unul dintre coșurile ei.
Îngenuncheată , ea tă ie curelele care își legau poșeta cu monede sub scâ ndurile că ruciorului.
Apoi și-a scos coșul de cusut, a vâ râ t sacul înă untru și a intrat în copaci. Gă sind un petic
gros de tufă r, l-a îngropat.
El îi ordonase să ră mâ nă aici și amenințase cu pedeapsa dacă nu o fă cea, dar nu putea să
stea și să privească soarele mișcâ ndu-se pâ nă câ nd trecerea timpului nu anunța ce era mai
ră u. Trebuia să fie acolo. Nu putea să -l ajute dacă ceva nu mergea bine, dar putea depune
mă rturie.
Lă sați cel puțin o persoană din Barrowburgh să fie dispusă să spună adevă rul.
Ea a smuls rapid o varietate de coșuri din că rucior, stivuindu-le în altele cu mâ nere pe care
le-a pus peste braț. S-a uitat în jos la rochia ei albastră , uzată corespunză tor și puțin
murdară din ultimele două zile. Anonimă în identitatea ei de meșteșugă rească , ea s-a gră bit
pe potecă după el.
Portarul orașului se dă du deoparte fă ră un cuvâ nt de provocare, cu gura că scată de uimire.
Nimeni nu a scos un strigă t, niciun alergă tor nu l-a precedat, dar aproape imediat oamenii
au început să treacă pe banda principală pentru a se uita în timp ce el trecea. Simon poate
ști deja că încă mai tră ia, dar oră șenii din Barrowburgh se uitau cu privirea la înviat Addis
de Valence.
Își fă cu timp, știind că acel cuvâ nt va ajunge la castel cu mult înaintea lui. Voia să -i dea lui
Simon timp să decidă ce să facă . Aleea s-a îndesat de privitori pe mă sură ce casele și
magazinele se goleau.
Unii din mulțime au început să urmeze. Câ nd a trecut de cuptoarele conacului și de
porumbarul conacului, i se ală turase o mare suită de oră șeni.
Poarta castelului era deschisă . Că rucioarele i-au blocat curtea exterioară , unde negustorii și
meșterii își vindeau marfa. Eau stacojiu și alb de la creneluri și colorau livrea paznicilor și
cavalerilor care se amestecau cu vâ nză torii. Vâ rful tâ rgurilor s-a redus în timp ce el a
împins spre peretele interior.
Această poartă a ră mas închisă . Ș i-a adus calul aproape și a așteptat. Un gardian și-a scanat
animalul și corpul în că utarea armelor, apoi a dat semnalul pentru a-i permite intrarea.
Oamenii îl urmaseră în urma lui și au sufocat curtea. Câ nd poarta s-a ridicat și el a trecut pe
dedesubt, ei au urcat, fă câ nd imposibilă coborâ rea din nou a grilajului.
S-a dus la scara donjonului. Ochii i s-au aprins imediat asupra bă rbatului voluminos cu
pă rul negru care aștepta la vâ rful lor într-o haină roșie bogată , decorată cu fir de aur și
bijuterii galbene. Ală turi de el stă teau o femeie ciufulită de ani mijlocii și un tâ nă r cavaler
frumos cu pă rul roșu.
Fața oridă și bă rbosă a lui Simon a izbucnit într-un zâ mbet larg câ nd Addis se apropie.
Ridicâ nd brațele în semn de salut, a coborâ t scă rile. „O zi grozavă , frate, și binecuvâ ntată de
Dumnezeu! Am plâ ns de speranță la zvonul că încă mai tră iești, dar acum că vă d dovezile
adevă rului lui, sunt cuprins de bucurie!”
Deci așa avea să fie. Addis a descă lecat și a acceptat îmbră țișarea fratelui să u vitreg. „Este
bine să mergi pe pă mâ nt englezesc și să respiri aer englezesc”, a spus el, reluâ nd pretenția.
„Pentru sfinții, ară ți bine! Mai subțire, dar nici mai ră u pentru încercarea ta.”
„Ca și tine, frate. Mai gros, dar mulțumit și fericit. Îmi face mare plă cere să vă cunosc astfel.”
„Da, un pic prea gros, mă tem.” Simon râ se, lovindu-și pieptul butoiului. „Dar vino, vino.”
Fă cu semn spre scă ri. „Mama noastră a fost neră bdă toare după vești și mă cică lit de zile
întregi. Vezi, ea devine neră bdă toare.”
Addis ridică privirea la zâ mbetul forțat al femeii înveșcate în mă tase trandafir. Inima lui nu
avea decâ t dezgust față de Lady Mary, vă duva manipulatoare care jucase cu durerea lui
Patrick de Valence după moartea mamei lui Addis. Câ nd Patrick a ieșit din doliu, Mary se
stabilise deja pe ea și pe fiul ei la Barrowburgh. În decurs de un an, Patrick înțelesese
eroarea care nu putea fi anulată . Doamna Mary trebuie să fi îmbă trâ nit prea mult pentru o
desimulare eficientă , pentru că propriul ei salut ferm nu aducea nimic din e usivitatea lui
Simon.
— Ș i îți amintești de Owen, a adă ugat Simon, prezentâ ndu-l pe bă rbatul cu pă rul roșu. „Pe
atunci era scutierul lui Sir Theo.”
Addis l-a studiat pe tâ nă rul cavaler. Scutierul lui Sir Theo pe atunci și favoritul lui Simon
acum. Sir Theo fusese unul dintre ceilalți cavaleri din cruciada baltică .
Simon îi trecu un braț pe umerii lui Addis, întorcâ ndu-l spre prag. „Avem multe de vorbit,
frate. Mi-e teamă că unele dintre ele sunt foarte triste și sunt sigur că aveți multe întrebă ri.
Mama noastră a dat instrucțiuni pentru o să rbă toare pentru a să rbă tori întoarcerea ta, dar
hai să mergem la solar, unde putem vorbi liber.”
Addis s-a lă sat condus în holul mare, un spațiu pe care îl cunoștea atâ t de bine încâ t putea
să meargă de la un capă t la altul legat la ochi și să nu se împiedice de un taburet sau de o
piatră slă bită . Iluminarea și parfumul lui rece l-au asaltat ca pe un vis amintit brusc, plin de
fantome și emoții nuanțate. Fragmente de amintiri au stricat în timp ce se mișca prin ea,
ascunzâ ndu-i fluxul de plă cere revă rsat în ureche de bă rbatul de lâ ngă el.
Senzația a devenit mai puternică în soare. Se uită în jurul camerei care fusese a tată lui să u.
În cele din urmă , să stai aici din nou a conținut ciudata calitate de a fi atâ t ireal, câ t și
extrem de real în același timp. Abia câ nd Simon stă tea pe scaunul lordului, percepțiile lui s-
au îndreptat parțial.
Owen se aşeză lâ ngă peretele vatră i vizavi de Simon, în spatele unui scaun gol. Addis a
remarcat vulnerabilitatea funcției care i se atribuie. Își aruncă o privire fratelui să u vitreg
care se trâ ntea
confortabil, zâmbind liniştit, strigând după vin. El este bine mulțumit stând pe scaunul tatălui
meu. Pe scaunul meu.
L-a luat calm pe cel cu fața și a trecut să ignore prezența lui Owen. „Nu ți-am vă zut soția.
Cum merge Lady Blanche?
„A murit anul trecut la naștere. O milă poate. Fusese o fată bolnavă și prea slabă pentru a
duce un copil la termen. Am pierdut patru fete de-a lungul anilor. Ei bine, aceasta este voia
lui Dumnezeu. Negociez un nou contract de că să torie chiar acum. O rudă a lui Hugh
Despenser. Trebuie să participi la logodnă .”
Addis dă du din cap de parcă Simon nu tocmai ar fi introdus o amintire nesubtilă a puterii
din spatele stă pâ nirii lui pe Barrowburgh. Raymond nu știa de această moarte convenabilă
a Lady Blanche.
„Spune-mi despre moartea tată lui meu.”
Simon a avut decența să arate jalnic de data aceasta. „A fost o febră urâ tă în pă mâ nt în acel
an. A dus pe mulți. El nu a suferit prea mult și soția ta l-a îngrijit, dar mă tem că , în cele din
urmă , orele ei lungi au slă bit-o și ar fi putut duce la propria ei boală după ce a plecat. Mi s-a
frâ nt inima câ nd a murit, dar trebuie să fiu sincer cu tine, Addis, și să spun că poate și asta a
fost o milă .
Atâ tea morți milostive. Dumnezeu a fost foarte milos în timp ce i-a cură țat că ră rile lui
Simon. "Cum așa?"
Buzele lui Simon se încrucișară gâ nditor. A devenit imaginea unui bă rbat incomod să
discute despre adevă ruri neplă cute. „Nu vă supă rați câ nd vă spun aceasta și să știți că nu o
spun pentru a-l dezonora pe acel om bun. Dar ră zvră tirea lui Lancaster a fost opera
diavolului, iar câ nd regele nostru a înă bușit-o, nu a cunoscut milă . Nu exista aproape o
ră scruce de drumuri pe tă râ m fă ră un cadavru atâ rnat de gheață . Tată l tă u fusese prea
generos față de tră dă tori în sfatul să u despre cum să facă față revoltei și bă nuielile au că zut
asupra lui. Dacă Patrick ar fi tră it... Așa cum a fost, regele a vorbit despre împră știerea
pă mâ nturilor din cauza tră dă rii. Doar datorită prieteniei mele cu unii dintre consilierii să i
am putut să o pă strez în familie.”
— Dar tu nu ești de Valence, Simon, nici fiul lui Patrick. Dar pentru că să toria mamei tale, nu
ești sub nicio formă familie.”
„De aceea regele a fost susceptibil. Dacă n-aș fi fost eu, ar fi fost un baron îndepă rtat, fă ră
nicio legă tură , că ruia îi datora o favoare. Cel puțin așa a fost îngrijită de soția lui, iar
menitorii lui au fost întreținuți. Pă mâ nturile ră mâ n întregi și nu rupte și împră știate.”
„Care au fost dovezile împotriva tată lui meu?”
„Prietenia lui cu Lancaster. Unele întâ lniri din timpul anului înainte de izbucnirea
rebeliunii. Am auzit că sunt mai multe, dar din moment ce nu a avut loc niciun proces…”
„Am auzit că nu au avut loc procese pentru niciunul dintre ei. Că bă rbații apropiați regelui
au folosit-o ca scuză pentru a se scă pa de dușmani și a acapara proprietă ți bogate.”
— Consilierii regelui sunt oameni onorabili, care îi oferă îndrumă ri atâ t de necesare, spuse
Simon necă jit. „Ș tii cum e cu Edward. Are nevoie de oameni puternici lâ ngă el. Are puțin
interes în problemele de guvernare.”
„Toți regii au nevoie de oameni puternici ală turi de ei și de un sfat bun. Dar am auzit că
Hugh Despenser este mai mult decâ t atâ t și că influența sa asupra regelui este de natură
mai personală . Se spune că el este un alt Piers Gaveston.”
Chipul lui Simon a scos la iveală pomenirea tâ nă rului cavaler gascon despre care se spunea
că ar fi fost iubitul lui Edward câ nd regele era tâ nă r. „Acelea sunt minciuni tică loase și au
fost întotdeauna.”
"Daca spui tu. L-am întâ lnit doar o dată pe Edward și nu am știut. Vrei să spui că
Barrowburgh ți-a fost dat fă ră formalită ți? O familie nu este dezlegată atâ t de ușor de
drepturile sale.”
Pentru prima dată , Simon pă rea mai puţin încreză tor. „Tă râ mul era într-un tumult. Erai
mort. …”
„Eram în cruciadă , iar drepturile și proprietatea unui cavaler sunt protejate în timp ce el
luptă pentru Dumnezeu.”
„Ai fost vă zut tă iat. Nu exista niciun motiv să credem…”
„Ș i bă iatul? Dar bă iatul?”
Expresia lui Simon încremeni. — Dar bă iatul?
 „Fă ră trupul meu, cine ar putea fi sigur că am murit? În aceste circumstanțe, pâ nă câ nd
faptele sau timpul ar fi dovedit moartea mea, aș crede că terenurile ar fi fost deținute
pentru Brian. S-ar putea să fi fost numit tutore pâ nă câ nd a ajuns la majoritate, dar este
ciudat că fiul unui cruciat a fost atâ t de ușor dezmoștenit. Oare obiceiurile tă râ mului nu
înseamnă nimic pentru regele nostru?
Simon nu fusese niciodată un om prost și știa că Addis expunea ambiguită țile care îi
amenințau stă pâ nirea pe Barrowburgh.
„Regele nostru se confruntă cu tră darea la fiecare pas, iar drepturile sale înlocuiesc orice
obicei. Câ t despre bă iat, l-am că utat pe Brian, pentru a-i oferi o casă și îngrijire.”
Addis a zâ mbit. „A fost foarte generos din partea ta. Dar fratele soției mele a avut grijă de el.
Vei fi ușurat să știi că el este în siguranță și bine, ascuns acolo unde numai eu știu și ferit de
orice ceartă care s-ar putea dezvolta.”
Își lă să cuvintele să atâ rne acolo și îl privi pe Simon absorbind implicația lor. O privire
ascuțită , speculativă , îi întâ lni pe a lui și o tensiune palpabilă datorată în aer între scaunele
lor. Tă cerea se întinse cu Simon examinâ ndu-l, luâ ndu-i mă sura. Prezența tă cută a lui Owen
s-a vă zut deodată mare, alertă și în așteptare.
Cât de convins ești de favoarea regelui, Simon? Suficient pentru a avea am fost ucis aici în
solarul tău? Addis simți contemplarea periculoasă a bă rbatului din fața lui și pregă tirea
încordată a celui din spate. Aruncă o privire în jurul camerei, la masă , patul și tapiseria,
fiecare în locul pe care îl ținuse de generații. Sentimentul de irealitate s-a umflat din nou și,
odată cu el, o indiferență amorțitoare față de pericolul din jurul lui.
„Unde este sabia Barrowburgh?” întrebă el, observâ nd peretele gol de unde obișnuia să
atâ rne arma grea. Câ nd ultimul rege a insistat ca toți chiriașii să i principali să -și
documenteze chartele asupra pă mâ nturilor lor din vremea regelui William, bunicul lui
Addis scosese acea sabie stră veche de pe zid și o prezentase ca dovadă .
"Pierdut. Furat.”
Interesant. Cum se pierde o sabie? Îl mai simțea pe Owen în spatele lui ca pe un înger al
morții plutitor. Prudence i-a dictat că deocamdată potolește suspiciunile lui Simon așa cum
plă nuise, dar deodată nu i-a pă sat prea mult de astfel de lucruri. În schimb, a simțit un
impuls profund de a-l provoca.
„Trebuie să știi că nu pot accepta asta.”
Ochii lui Simon tremurau de surprindere că pretenția va fi renunțată cu atâ ta îndră zneală .
Apoi s-au îngustat în felul înțelept și rece pe care l-a cunoscut bine Addis încă din tinerețe.
„Nu vei câ știga nimic dacă nu obții.”
„Nu voi câ știga nimic dacă o fac. Sau este intenția ta să te dai deoparte acum că vezi că sunt
în viață ?”
„Câ nd regele mi-a dat aceste pă mâ nturi, problema morții tale abia a fost luată în
considerare. Nici adevă rul vieții tale nu va conta. Tră darea tată lui tă u a pierdut
Barrowburgh.
Nu mai este „omul ă la bun”, ci acum un tră dă tor. „Moartea convenabilă și milostivă a tată lui
meu a pierdut Barrowburgh. Cu absența mea, nu a fost nimeni care să vorbească în numele
familiei noastre, dar ceea ce s-a întâ mplat poate fi anulat.” El a crescut. „Acum trebuie să -mi
iau concediu.
Îmi cer scuze Lady Mary că nu am putut participa la festivită țile pe care le-a planificat în
onoarea mea.”
Simon stă tea în picioare, nu mai era un frate capabil, ci un adversar că ruia tocmai primise
un avertisment corect. Addis se întoarse spre Owen. „Ai fost cu Sir Theo pe reise unde am
că zut. A supraviețuit Theo?”
Owen clă tină din cap.
"Dar tu ai facut. Câ t de norocos pentru tine.”
Owen s-a colorat la insinuarea că lașitatea îi salvase viața într-o bă tă lie în care cei mai mulți
muriseră .
— Te întorci la Darwendon? întrebă Simon în timp ce coborau în hol. Addis a aranjat-o
pervers, așa că Owen a mers în spatele lor. Acea senzație de vis se extinsese, înconjurâ ndu-l
cu o ceață captivantă . O mică parte din el l-a îndră znit pe Simon să -i dea semnalul
slă bă nogului să u, pentru că chiar nu ar conta.
Cu greu ar putea fi ucis dacă niciunul dintre ei nu ar exista cu adevă rat în acest timp și loc.
"Ba nu. Nu cred că voi fi la Darwendon peste câ teva luni.”
A ovă lit prin sală fiind pregă tit pentru un ospă ț la care nu avea să participe. Lumina
soarelui tâ rzie de dimineață l-a orbit pentru o clipă câ nd au ieșit din fortificație. Stă tea cu
privirea de sus la oră șeni și la negustorii care frezau în curte. Culorile hainelor lor pă reau
prea stră lucitoare. Detaliile zidurilor și crenelurilor pă reau prea clare. Ceva i-a împins cotul
și a aruncat o privire și a vă zut pe Simon întorcâ ndu-se ușor, comunicâ nd în tă cere cu
bă rbatul cu pă rul roșu a că rui prezență îi încă lzea spatele. Își cunoștea pericolul cu o
certitudine calmă , dar a experimentat și o iritare ciudată din cauza reticenței lui Simon. Fă-
o , îi șopti un colț al minții. Gândi de necaz ne va salva pe amândoi.
Stă tea în vâ rful scă rilor mai mult decâ t ar fi trebuit, imobilizat de acea voce mică , în timp ce
valuri de nostalgie, oboseală și resemnare îl inundau. Forța formidabilă a fortificațiilor se
profila de jur împrejur, zidurile că minului pe care trebuia să le distrugă pentru a le
recâ știga. Privirile înfricoșate, protejate de paznici și oră șeni, i-au întâ lnit privirea. L-a
simțit pe Owen mișcâ ndu-se și a simțit că mâ na se ridică pâ nă la centura de unde atâ rna
pumnalul. Nu a reacţionat, ispitindu-i încă , cercetâ nd orbeşte mulţimea de dedesubt.
Ș i apoi, ca soarele care trece prin ceață , s-a trezit din nou alert și conștient într-o clipă .
Privirea lui s-a întors spre locul unde tocmai trecuse, că tre o femeie de lâ ngă poartă care se
uita la el peste umă rul unui negustor că ruia i-a ară tat coșurile.
Pericolul urlă . Letargia visă toare a dispă rut. Fă câ nd un pas brusc, l-a pus pe Simon între
Owen și el însuși.
— Să -ți fie bine, Simone.
S-a întors și a coborâ t la calul să u.
OceanofPDF.com

CAPITOLUL 6
A SĂ TUT ACOLO, la o înclinare din cap sau la o clipă departe de moarte. Moira se uită în
timp ce îi ară ta negustorului cele mai bune coșuri ale sale. Ș i-a dorit să poată . Ea ar urca
acele trepte cu aripi și-l scutura bine și îl trezea de pericolul care creștea cu fiecare clipă de
întâ rziere.
Simțeai moartea în aer, de parcă tensiunea care creștea între cei trei bă rbați s-ar fi instalat
pe toată curtea, potolind briza și încetinind timpul. Chiar și negustorul ei negustor fusese
afectat.
A continuat să se uite curios în jurul să u, de parcă spiritul lui știa că ceva nu era în regulă .
Addis ară ta magnific. Simon, cu toate bijuteriile și aurul lui, nu a putut concura și pă rea un
om deșertat și pompos, care nici nu-i plă cea și nici nu înțelegea nobilimea comandantă de
lâ ngă el, care a atras atâ ta atenție. Inima i s-a umflat atâ t de mâ ndrie, câ t și de durere la
imaginea prezentată de Addis. Deci corect. Atâ t de inevitabil.
Locul ei de drept printre lacul de plebei datorat sub el a lovit-o și el cu forță . Nu i-a supă rat
realitatea. S-ar putea la fel de bine să vă supă rați mișcarea soarelui sau schimbarea
anotimpurilor. Ea îl privi cercetâ nd pereții și înghesuindu-se, ciudat de în largul lui, în ciuda
pericolului lui, confortabil în locul în care într-o zi avea să stea din nou prin forța propriei
sale voințe. Câ nd va veni acea zi, Moira, coșarul avea să fie din nou o umbră , o amintire vagă
a unei robice care îl servise în timp ce el își hotă râ se cursul.
Ochii ei nu l-au pă ră sit niciodată și a ră spuns întrebă rilor comerciantului fă ră să le audă cu
adevă rat. Ea a crezut că capul ei se va despă rți de suspans. Ea a observat cu înfrigurare
conversația tă cută dintre Simon și cavalerul cu pă rul roșu, a observat ezitarea șovă itoare a
lui Simon, a urmă rit poziția de pregă tire a cavalerului. Dacă folosea un pumnal, îl putea tâ rî
pe Addis înapoi în hol înainte ca cineva să știe ce s-a întâ mplat.
Impingi prea departe, Addis. El o va face. Mută-te acum!
De parcă i-ar fi auzit îndemnul tă cut, privirea lui întunecată a alunecat pe lâ ngă ea, s-a oprit
și s-a repezit înapoi. Pentru o clipă s-au uitat direct unul la altul.
În momentul în care Simon fă cu cel mai vag gest că tre cavaler, Addis se muta pe partea
cealaltă a fratelui să u.
— Slavă Domnului, strigă Moira încet, expirâ nd respirația pe care o ținuse.
Nu prea încet, pentru că un cavaler în livre stacojie s-a întors. Ea nu observase că ia locul în
apropiere. Se apropie, înclinâ ndu-și capul chel pentru a se uita la ea. Moira a încercat să -l
ignore acordâ ndu-i negustorului mai multă atenție, dar a ră mas cu un ochi pe progresul lui
Addis că tre calul să u.
— Te cunosc, spuse cavalerul.
„Nu, cu siguranță nu. Eu nu sunt din aceste pă rți.”
„La Hawkesford. Te-am vă zut acolo.” Ochii lui întunecați s-au mijit peste pomeții ascuțiți în
timp ce-și cerceta memoria. Negustorul hotă râ se să ia toate coșurile și ea îi strâ nse în mâ nă
monedele în timp ce ea se îndepă rta.
O mâ nă grea a coborâ t pe umă rul ei. "Acum îmi amintesc.
Micul prieten al lui Lady Claire. Sunt ochii tă i și nu se schimbă . Întotdeauna își pot aminti o
persoană cu ochii.”
"Te inseli." Addis era acum pe cal, țintind spre poartă . Cavalerul o apucă de braț și o trase în
umbra zidului. În timp ce ea se împotrivi strâ ngerii lui, ea aruncă o privire spre scă ri.
Simon încă stă tea acolo privindu-l pe Addis cu o expresie întunecată , dar cavalerul cu pă rul
roșu dispă ruse.
Bă rbatul a apă sat-o de pietre, planâ nd corpul lui, astfel încâ t ea să devină invizibilă pentru
oricine din curte. Nu era un bă rbat tâ nă r, dar anii nu pă reau să -i fi tocit puterea. „Ești cu
el?” el a intrebat.
"OMS?"
„Nu te juca prostul cu mine, fată . Ai venit cu domnul? V-am vă zut că vă uitați unul la altul
chiar acum.”
„Ai vă zut greșit.”
I-a scuturat brațul, care i-a zguduit tot corpul. „Ascultă -te acum și ascultă bine. Dacă ești cu
el, spune-i că Sir Richard îl sfă tuiește să meargă în satul Whitly, lâ ngă mă nă stirea Sf.
Dominic.
Președintele nostru de acolo, un bă rbat pe nume Lucas, îi va oferi adă post în această
noapte, iar eu voi veni dimineața.
Addis trecea la nici cinci metri depă rtare. A că utat-o, dar nu a putut-o vedea lâ ngă perete,
iar Sir Richard o bloca din vedere. „Spune-i singur.”
„Ș i să mă vadă lupul ă la care se uită de pe scă ri fă câ nd asta? Nu, fată , cei loiali lui nu sunt de
folos dacă sunt morți.”
Simon a privit. Ochii lui ar fi putut să fi fă cut gă uri în Addis, așa cum privea. Moira dă du din
cap și îl împinse pe Richard. Unde era cavalerul cu pă rul roșu?
Ea aruncă o privire spre poarta prin care tocmai trecuse Addis. Mulțimea din curtea
exterioară s-a separat, creâ nd o bandă pentru el. Simon ră mase pe scă ri, aşteptâ nd parcă să
se întâ mple ceva.
Ea a scanat oamenii, că utâ nd acel pă r roșu. Imposibil să vezi multe în această mulțime, dar
apoi nu putea face nimic aici jos.
Ea se uită la creneluri, împingâ ndu-se în centrul curții pentru o vedere mai bună .
Un cap roșu s-a deplasat de-a lungul piesei de zid, îndreptâ ndu-se înapoi spre fort.
Se întoarse în direcția din care venise. Un gardian s-a aplecat în umbră acolo unde zidul se
întâ lnea cu un turn. Panica a cuprins-o. Ea se uită la el ză rindu-i arbaleta, apoi s-a rotit
pentru a-l vedea pe Addis apropiindu-se de poarta exterioară , o țintă care se mișcă încet.
Ea nu a ezitat. "Uite!" strigă ea, ară tâ nd spre arcul.
"Acolo sus! Uite!" Ea țipă de data aceasta, folosind toată forța unei voci care câ ntase în să lile
mari câ nd era fată .
Corpurile și fețele s-au întors. Ea a continuat să arate și să țipe, iar alte mâ ini și voci i s-au
ală turat. Emoția și confuzia se ră sfrâ ngeau prin curte. Zeci de degete au condus sute de ochi
că tre gardianul care pregă tea lovitura.
Zgomotul l-a distras. Bolt ew și Moira au auzit fluierul înalt, în ciuda zgomotului. Calul lui
Addis se ridică în timp ce el se ră suci și se uită înapoi la creneluri. Ș urubul și-a ratat ținta,
dar toată lumea vă zuse și iadul s-a dezlă nțuit în curtea exterioară . Mâ inile s-au întins
pentru a lovi crupa calului și, vrâ nd sau nu, Addis a plecat în galop pe sub grilaj.
Moira se întoarse cu ușurare, doar pentru a gă si ochi furiosi și vicleni care o priveau de sus
de pe scă ri. O altă mâ nă a ară tat, de data aceasta a lui Simon, de data aceasta spre ea.
Cavalerul cu pă rul roșu a început să coboare spre ea.
— Ieși acum și fugi, fată . mormă i Sir Richard, mergâ nd în fața ei. „O să vă d că treci de
poartă .”
Sâ ngele pulsand de frică , ea se întoarse pe că lcâ ie și se eschivează prin mulțimea
zgomotoasă . În curtea exterioară , mulțimea i-a încetinit progresul, dar ea a dat în cot și a
înghiontat și s-a strâ ns spre poartă .
Trecâ nd, nu l-a putut vedea pe Addis pe banda din față . În ciuda fluxului de oră șeni
încâ ntați care se revă rsă în jurul ei, ea a decis că ar fi mai sigur să ocolească pe aleile din
spate, în cazul în care acel cavaler cu pă rul roșu îl urmă rea în continuare.
S-a aruncat în spatele cuptoarelor și a țintit spre clă dirile orașului, încercâ nd să ră mâ nă în
umbră de sub streașină . Ar trimite Simon bă rbați după Addis acum? Întregul oraș era în
tumult, iar oamenii s-au revă rsat pe aleile laterale unde ea a sprintat.
Strigă te și țipete au început să stră pungă zgomotul general. Copitele de cai strigau pe
pietrele de pavaj nu departe. Addis pe un cal ar putea trece prin poarta orașului înainte ca
Simon să ordone să se închidă , dar ea mai departe
piciorul s-ar putea să nu. Se întrebă ce le-a fă cut Simon oamenilor care i-au dejucat
planurile și au simțit un nou val de panică .
Sunetele unui cal au devenit mai puternice, trapâ nd pe o alee laterală în direcția ei. Ea a
fugit pentru viața ei. Copitele urmau în urmă rire.
A fost peste ea în câ teva clipe, tă indu-i calea cu cea mai mare parte a animalului să u. A
respirat obosită și a închis ochii resemnată .
S-au deschis pentru a gă si un antebraț puternic legat de un braț de aur care se întindea
pâ nă la ea. Ea ridică privirea la capul întunecat acoperit de cerul stră lucitor. „Scoală -te
repede”, ordonă el. — Dacă nu vrei să îmbă trâ nești cu mine într-una din temnițele lui
Barrowburgh.
Ea îl apucă de braț și el o ridică în spatele lui. Abia aterizase înainte ca el să pună calul în
galop. Oamenii se uitau cu privirea și se dezlipeau din drum în timp ce stră bă teau aleile
înguste.
„O urmă resc?” strigă ea în spatele lui în timp ce crupa calului o împingea.
„La naiba dacă știu. Ai vrea să te oprești și să vezi?” el a tras înapoi. Tonul lui furios îi aminti
că întâ rzierea lui în timp ce o că uta îi sporise pericolul. „Nu încă pe cal, dacă o fac. Niciunul
nu a înșelat în curte pentru a le folosi.”
S-a întors pe banda principală și s-a îndreptat spre poartă . Grila lui tocmai începea să
coboare. Oamenii i-au vă zut venind și mulți au ridicat brațele și urale în timp ce treceau.
Addis pă trunse sub marginea de fier coborâ tă și ieși în peisajul rural tă cut. Întregul corp al
Moirei a ră mas fă ră os de ușurare.
Nu a încetinit pâ nă nu a intrat în pă dure. Tropeau de-a lungul că ră rilor ei pâ nă ajunseră la
poiiana unde îi aștepta că ruța. Addis și-a trecut piciorul peste gâ tul calului și a să rit, apoi a
apucat-o și a tras-o jos.
„Ț i-am spus să aștepți aici.” O furie puternică se revă rsă din el. El o apucă ferm de talie și ea
se îndepă rtă în împotrivire.
Odată cu uşurarea, venise propria ei supă rare din cauza îndră zneală lui nebună .
Acum tonul lui îi fă cu să treacă ră bdarea. „Mi-ai spus și că nu va încerca să te omoare”.
Mintea ei a vă zut totul din nou și nepă sarea lui a fă cut-o lividă . Își lovi mâ na în pieptul lui
pentru a-și alina exasperarea. „Ce fă ceai acolo sus? Stai așa pentru totdeauna? Îi cunoști
mintea! Ispitind diavolul, asta e! Pariez că l-ai provocat direct câ nd ai vorbit și tu, nu-i așa?
I-ai spus direct că vei veni după el într-o zi. I-a dat un avertisment corect, ca cavalerul”—
smack — „nobil”—
smack — „prost ești!”
El îi prinse mâ na și i-o biciui la spate, tră gâ nd-o mai aproape, arcuindu-i corpul. „Puteai să
ne prinzi pe amâ ndoi acolo!”
Ea îşi aşeză palma liberă pe pieptul lui şi se împinse înapoi de el. Un braț ferm îi înconjura
talia și îi interzicea eliberarea.
„Ai fost suficient de în siguranță odată ce ai trecut prin porțile castelului. Ș i șurubul acela a
fost vina ta, îndră znindu-l așa cu îndră zneala ta îngâ mfată . Nu mă învinovă ți pentru niciun
pericol cu care te-ai confruntat astă zi.”
„Ar fi trebuit să plec și să te las între acele ziduri? Asta este tot ce am nevoie acum, ca Simon
să descopere cine ești și să folosească strâ nsoarea lui împotriva mea.”
„Dacă m-ar fi prins, ce ar fi avut? O sclavă .
Un iobag mai mult sau mai puțin nu va afecta rezultatul acestui lucru, iar acel om este
suficient de deștept ca să știe asta.”
Ea se uită la el, fierbinte de furie. Voia să -l lovească din nou, dar mâ na ei liberă fusese
închisă între corpul ei și pieptul lui. Lumini aurii se aprinseră spre ea de la niște ochi
absorbanți încorporați într-o față severă .
„Bă rbatul acela este suficient de inteligent încâ t să presupună că ești mult mai mult.”
mormă i el, forțâ nd-o mai aproape, pecetluind-o de corpul lui. Gura lui a revendicat-o pe a ei
cu un să rut pedepsitor.
Surpriza a fă cut-o să reziste și și-a ră sucit capul. Gura lui i-a pâ rjolit gâ tul, gă sind locuri în
care pă rea să -i facă că ldura
flux direct în sâ ngele ei, stâ rnind senzații viscerale care canalizau mâ nia și îngrijorarea în
emoții la fel de furtunoase, dar oferind o eliberare diferită . El i-a eliberat mâ na, dar i-a prins
capul, ținâ ndu-l la asaltul lui, poruncindu-i supunerea. Sâ ngele deja plictisit de entuziasm
ardea mai tare, pulsa mai repede. Pericolul lor comun și confruntarea aprinsă o lă saseră
crudă și expusă . Ușurarea, îngrijorarea și mâ nia din ultimele ore s-au contopit într-o nevoie
oarbă de liniște și ea sa cedat fă ră minte și s-a ală turat pasiunii lui și evacuă rii acesteia.
El i-a luat gura de parcă ar fi că utat să o consume, dar propriul ei spirit a ră spuns cu ceva
mai mult decâ t un consimță mâ nt pasiv. Ea și-a rupt brațele de strâ nsoarea lui dominatoare
și i-a înconjurat gâ tul, înclinâ ndu-se împotriva lui. Limba și buzele ei le întâ lniră pe ale lui
în ceartă , continuâ ndu-și cearta cu o luptă fă ră cuvinte, refuzâ nd subjugarea. Dorința îi
înțepa pielea, îi îngreuna burta și pulsa deasupra coapselor. Mintea ei s-a tocit la orice, cu
excepția simțirii tuturor și a realită ții lui, viu și întreg. Pasiunea lor a urcat pe un vâ rf
să lbatic înainte de a se potoli încet într-o vale înnoră de conexiuni vulnerabile.
Își gă si capul la pieptul lui, brațele lui înfă șurate în jurul corpului ei, buzele lui apă sate de
tâ mpla ei. „După viața ta pentru el sau altcineva ca acesta din nou și te voi sugruma”, șopti
ea.
A râ s liniștit. „Am mai spus că ești o femeie vicioasă .”
S-a despă rțit ușor de ea. — Trebuie să plecă m, Moira.
Ea nu voia să pă ră sească îmbră țișarea lor și să piardă acea unire scurtă , fă ră cuvinte, a
prieteniei și a dorinței. Ea s-a îndepă rtat fă ră tragere de inimă și și-a forțat emoțiile în
ordine sensibilă . „Cunoști satul Whitly?”
„Da, este chiar peste graniță , în pă mâ nturile abației dominicane vecine. Unii dintre oamenii
noștri locuiesc acolo.”
I-a povestit despre Sir Richard și sfaturile lui. Addis dă du din cap.
„Richard a fost administratorul tată lui meu. Dacă cineva de la Barrowburgh poate fi de
încredere, acesta este. Ș i dacă Simon îl urmează , nu va risca zarva pe care l-ar provoca un
atac asupra unui sat de mă nă stire.” S-a uitat la
cart. „Nu putem întâ rzia să -l aducem. Obțineți ceea ce aveți nevoie și vom încerca ca cineva
să -l recupereze mai tâ rziu.”
S-a afundat în copaci și și-a gă sit coșul de cusut. Ea a smuls niște voaluri și schimburi curate
dintr-unul din trunchi și le-a bă gat înă untru. A urcat pe cal și a luat coșul de la ea, apoi și-a
întins din nou brațul. Odată așezată că lare în spatele șeii, ea și-a alunecat coșul peste braț.
Reținerea s-a dovedit puțin precar cu povara ei, iar ea s-a clă tinat cu mersul animalului.
Addis a luat potecile care duceau spre drumul spre sud, apoi a trecut într-un ritm mai rapid.
S-a uitat la spatele puternic din fața ei, știind că a complicat din nou lucrurile, permițâ nd
acel să rut.
Nu lă sa aceste sentimente să te copleșească , a mustrat ea.
Amintește-ți cine este și va fi și ce trebuie să se întâ mple peste câ teva luni. Imaginează -l pe
acele scă ri și nu uita niciodată ce înseamnă . El va sta din nou acolo într-o zi, iar lâ ngă el va fi
o altă Claire. Oricare ar fi pasiunea pe care o arată pentru tine acum este rezultatul
pericolului, al proximită ții și al confortului. Nu vă faceți iluzii despre asta.
Ea a continuat să expună totul, bunul ei simț forțâ nd realitatea dură în vâ rful dilemei inimii
ei. Se simțea confuză și goală din punct de vedere emoțional și foarte bucuroasă că nu va
trebui să vorbească sau să -i întâ lnească ochii cel puțin pentru câ teva ore.
După câ țiva mile, Addis a pă ră sit drumul și a traversat țara.
Era sigură că va fi aruncată de cal acum.
În mod neașteptat, el întinse mâ na în spate și îi ridică mâ na dreaptă din strâ nsoarea ei pe
șa. Tră gâ nd ușor, o duse în jurul corpului și și-a pus palma pe abdomen.
Mișcarea a adus-o înainte pe sprijinul spatelui lui și, după câ teva clipe, își lă să umerii și
capul să se relaxeze lâ ngă el. Ea a cedat confortului de a asculta bă tă ile slabe ale inimii lui.
Noua poziție a liniștit-o și a fă cut ca mersul calului să fie mai puțin inconfortabil. El nu i-a
eliberat mâ na, ci a ținut-o sub a lui pe tot parcursul că lă toriei lor, lipită de corpul lui.
Soarele atâ rna jos câ nd se apropiară de satul Whitly.
Addis se opri la marginea ei.
„Trei conace îl împart, dar este pe terenurile mă nă stirii”, a explicat el.
„Aproape jumă tate din oameni sunt ai noștri.”
Moira se uită peste umă r la casele lungi și că suțele.
„Ajută -mă să cobor, te rog. Mă doare din cauza că lă riei.”
El îi oferi sprijinul braţului în timp ce ea aluneca pe biban. Ș i-a netezit fusta și s-a
îndepă rtat. Ș tia că nu durerea o fă cuse să descă lece. Ea nu voia să intre în spatele lui și să se
confrunte cu presupunerile care s-ar putea ridica. El aruncă o privire spre expresia ei
atentă în timp ce se îndreptau înainte. Ar mai avea probleme cu ea. Ea nu a acceptat-o încă ,
nu a vă zut inevitabilitatea ei.
Casele au emis sunete ale familiilor care își iau cina, dar au fost observate imediat. Bă rbații
apă reau în prag și femeile la ferestre. Câ țiva bă ieți au urcat pe alee. Pâ nă și-a oprit calul
lâ ngă biserică , un nod de oameni aștepta.
— Îl caut pe Lucas Reeve, spuse el în timp ce descă leca.
Un bă rbat cu pă rul alb s-a dus greu de la un prag din apropiere, ștergâ ndu-și barba de
mâ necă . „Eu sunt Lucas”.
Addis se întoarse. Lă să ochii cenușii să -l examineze și privi șocul recunoașterii câ nd
privirea alunecă de-a lungul cicatricei. „Tocmai am venit din Barrowburgh. Sir Richard,
vechiul administrator al tată lui meu, mi-a sugerat să mă opresc aici în seara asta. A spus că
voi gă si un bun venit în acest sat.”
„Sfinții să fie lă udați”, mormă i Lucas cu ochii mari. Un zâ mbet larg i-a stră bă tut încet pielea
îmbră cată . „Sfinții să fie lă udați!” urlă el. Ș i-a întins brațele că tre mulțimea în creștere. „Este
fiul domnului, cel care a murit!” El a zâ mbit cu dinți și a fă cut cu ochiul. „Desigur, sper că nu
ai murit cu adevă rat din moment ce stai aici acum și dacă ești mort, asta te face o fantomă
sau un demon, nu-i așa?”
Să tenii roiau și vestea trecea pe alee. Lucas îi fă cu semn lui Addis spre casa lui. „Vino să
mă nâ nci și să bei. Există
Mâ ncare așteaptă și vor fi mai multe odată ce vom pune femeile să gă tească din nou. Vom
să rbă tori întoarcerea ta și ne vom mulțumi lui Dumnezeu pentru că te-a eliberat și te-a
trimis acasă la noi. Oamenii din această țară au mare nevoie de tine, asta e sigur.” L-a
introdus pe Addis în casa lui și l-a apă sat pe un taburet. — Ai venit din Barrowburgh, nu?
Mi-aș fi dat ochiul să vă d fața acelui diavol câ nd ai intrat pe acele porți.” A împins spre el un
bol de lemn cu supă . „Carne, soție! Trimite-l pe bă iat să omoare niște pă să ri.”
Bă rbații l-au urmat și camera s-a înghesuit. Urmă toarele ore au fost umplute cu bă utură de
bere și mâ ncare sosită din casele vecine. Soția lui Lucas a ținut curtea lâ ngă vatră ,
supravegheâ nd să rbă toarea. Addis își dă du seama din ofertele slabe că lă comia lui Simon îi
lă sase pe acești ță rani cu puțin de pierdut. Totuși, zgomote de desfă tare au umplut clă direa
și croft și toft. Soarele apunea, în timp ce să tenii se strâ ngeau de masă pentru a umple
urechile lui Addis cu plâ ngeri despre Simon și onorariile lui opresive și corupteții și
nerespectarea drepturilor comune.
A refuza ospitalitatea ar fi o insultă pentru acești oameni, așa că a suferit-o. Moira se topise
de partea lui la biserică , iar acum stă tea printre femei. Mai mult decâ t câ teva priviri
curioase i-au alunecat la început în drum, iar Addis nu se îndoia că citise întrebarea tuturor
celor din casă . Ea a ră spuns ignorâ ndu-l. Hainele ei au fă cut-o parte din ele, dar felul în care
doamna ei a fă cut-o și vorbirea ei o deosebeau și, pentru a fi în siguranță , au decis în cele
din urmă că ea trebuie să fie cea din urmă .
Ambiguitatea pe care ea a stabilit-o cu succes în ceea ce privește relația ei cu el a fost
confirmată de zâ mbetele care i-au aruncat în cele din urmă drumul de că tre o fată cu pă rul
că prui pe nume Ann. Zâ mbete îmbietoare și ochi care s-au concentrat pe partea dreaptă a
feței lui și au reușit să nu vadă stâ nga. Curva din sat, a bă nuit el.
„Fiica mea și soțul ei au mers la un tâ rg, iar cabana lor este goală ”, a explicat Lucas la un
moment dat. „Ei ar fi onorați, știu, dacă l-ai face al tă u. „Este cel nou din capă tul îndepă rtat
al benzii și sunt sigur că totul este în regulă , dar vom vedea că este pregă tit pentru tine.”
Ultimul lucru pe care și-l dorea Addis era tot satul care îl însoțea la acea cabană . Nici nu
dorea ca dezinteresul Moirei să -i convingă că era atâ t de separată de el încâ t avea nevoie de
un pat într-una din casele lor. Dorința înă bușită îi fierbea în trup și își pă stra ră bdarea cu
acești ță rani doar printr-un e ort concentrat. „Femeia mea va avea grijă de asta”, a spus el.
Lucas aruncă o privire spre ea. Ale l-a fă cut îndră zneț. "Ea este …?"
„Este o servitoare a conacului meu din Darwendon. Ea are afaceri în est și o escortez pentru
că mă îndrept și eu pe acolo. Era adevă rul cinstit al lui Dumnezeu, dar el avea încredere în
Lucas pentru a primi mesajul.
Lucas a absorbit asta fă ră să comenteze, dar ochii lui cenușii s-au agitat.
Niciun să tean nu s-ar apropia de acea cabană în această noapte sau în dimineața
urmă toare.
O privire ascuțită din partea comisarului și expresia curvei s-a stins. Addis și-a îndreptat
atenția că tre un bă rbat care i-a cerut domnului să -și binecuvâ nteze copiii.
Existau reguli de ospitalitate pe care se putea conta în orice sat, iar Moira aștepta oferta
unui pat sau a unui palet într-una din casele de femei. Câ nd noaptea se scurgea și oferta nu
venea, ea a recunoscut că , în ciuda încercă rilor ei de a-i convinge de contrariu, acești
oameni ajunseseră la anumite concluzii despre ea și Addis. Comportamentul ei fusese
indiferent față de el, așa că singura explicație era că Addis îi spusese ceva domnului
comisar, iar Lucas dă duse cuvâ ntul în tă cere. Ea a rezistat să creadă asta din cauza a ceea ce
implica, dar retragerea petulantă a lui Ann cu pă rul că prui a oferit dovada finală .
În ciuda privirii ei abă tute, ea fusese foarte atentă la el tot timpul și acum cavalerul de la
masă a început să -și apese conștientizarea. Ș tirea a ceea ce plă nuia să -i facă a început să -i
pă trundă gâ ndurile cu o claritate uluitoare. În ciuda amintirilor seducă toare atașate acelor
imagini, în ciuda faptului că bă rbatul i-a atras atenția prin puterea pură a prezenței sale,
umbra și roaba a recunoscut cu tristețe dezastrul pentru viața ei pe care l-ar crea intențiile
lui.
Ea a încercat să repete negă rile pe care le rezolvase cu două zile în urmă , dar în lumina
acelui să rut de astă zi se îndoia că ar avea o greutate mare. Ea putea explica acea primă
încă lcare ca pe un accident. Azi fusese altceva. Bine ati venit.
Necesar. Nă scută dintr-o euforie incontrolabilă care existase separat de planurile practice
pe care le fă cuse pentru viața ei.
Ce putea să -i spună ? Mi-am pierdut capul pentru că am fost uşurat siguranța ta . Parțial
adevă rat. Asta avea posibilită ți. Dacă te gândești la asta, asta a fost doar un sărut de
prietenie . Da, și porcii au aripi. Nu o să fac chestia asta cu tine, Addis, sunt cel mai sigur în
asta. Hotărârea mea este ca otel . Dacă , desigur, nu mă să ruți din nou, caz în care mă voi topi
într-o bă ltoacă de poftă și voi abandona orice fă râ mă de bun simț.
Amintirea o topea deja. O că ldură amețitoare îi furnică în șolduri și îi trecu prin membre.
Senzații goale, de foame i-au stră bă tut miezul. Se uită repede la chipul frumos și o vă zu din
nou deasupra ei, în timp ce el îi chema pasiunea de parcă ar fi fost a lui să o ceară după
bunul plac. El nu-i acordase mai multă atenție decâ t îi acordase ea în seara asta, dar ea
simțise de-a lungul orelor la fel de sigur că s-ar fi înfruntat în acea îmbră țișare.
Se întoarse și o gă si pe Ann privind-o critic, de parcă ar mă sura concurența. Am pierdut,
ră spunse Moira cu privirea.
Cu adevă rat. Nu-l asculta pe Lucas. Fi îndră zneț. Gâ ndește-te la beneficiile pentru tine și
familia ta dacă îi mulțumiți domnului. S-ar putea chiar să te lase să locuiești la castel pâ nă
câ nd se va că să tori din nou.
Moira s-a uitat și l-a vă zut pe Addis aplecâ ndu-și capul spre un bă rbat, dar ochii lui au gă sit-
o. Privirea lui a lovit-o la fel de invazivă ca întotdeauna, în ciuda că ldurii ei protejate, și mai
mult decâ t puțin periculoasă . Pentru câ teva bă tă i de atemporalitate, întreaga cameră s-a
golit de toată lumea, în afară de ei doi și de așteptarea lui la ceea ce avea în față . Un fior
nedorit i-a coborâ t de la gâ t pâ nă la coapsă și o emoție joasă și înfricoșată o cuprinse.
Ann, hotă râ nd că mă rimea lordului valorează câ teva riscuri, a încheiat trecâ nd între ei,
purtâ nd niște bere. Atenția i s-a mutat
la corpul tâ nă r și slă buț care se apropie. Moira se simți ca un iepure încolțit, eliberat brusc
de distracția vâ nă torului.
Ann era bine exersată în a atrage atenția unui bă rbat, iar sâ nii ei îi zboară brațul în timp ce
ea zâ mbea plin de viață și îi umplea ceașca. Pleoapele lui Addis se lă sară în jos. Câ țiva dintre
bă rbați au zâ mbit. Bunul simț al Moirei trecu de ușurare, dar inima ei simți un vâ rf prostesc
de gelozie.
„Pă cat, nu-i așa?” spuse o voce încet la umă rul ei. Soția lui Lucas, Joan, se închisese pentru
niște bâ rfe confidențiale. „Chipul lui, adică .
Era cel mai frumos bă iat.”
Moira nu a observat niciodată prea mult acea cicatrice, cel puțin nu ca ceva atâ t de
neobișnuit. Era doar o parte din el, ca ochii și pă rul lui. Desigur, ea îl vă zuse câ nd rana îi tă ia
cu adevă rat fața în jumă tate, așa că această ră mă șiță i se pă ru un lucru minor.
— Se spune că șoldul este mai ră u, continuă Joan, aplecâ ndu-se pentru a încuraja
convingerile. Își bă use partea ei de bere în noaptea asta. „Cunosc câ teva dintre femeile care
l-au îngrijit câ nd s-a întors.
Îngrozitor, au spus ei. Sigur că va muri, ei au fost.”
Vă zuse și acea rană în cel mai ră u caz. „Nu atâ t de oribil dacă merge și se luptă în loc.”
„Da, un fel de miracol. Poate că tâ nă ra lui mireasă s-a rugat pentru el și Dumnezeu a
ascultat. Altceva nu am fă cut, din câ te se spune. L-am vă zut rar în toate acele luni și nu l-am
ajutat niciodată cu îngrijirea lui. Ne-a surprins pe toți că nunta a avut loc. O fată mâ ndră și
senină .”
„Nu atâ t de mâ ndru. Ș i tâ nă r și speriat. Lady Claire a fost prietena mea.”
Joan și-a strâ ns buzele, îmi pare ră u că pierd acel subiect din cauza loialită ții deplasate.
„Au spus că nu va mai merge niciodată corect.”
Știu.
„Mai bine să mori, au spus unii”.
Da. Inclusiv Addis .
„Dar chiar înainte de a fi vindecat, le-a ordonat să -l ajute să se ridice. De îndată ce s-a întors
aici. În ciuda durerii, mergea
lungimea camerei sale ținâ ndu-se de servitori, de câ teva ori pe zi, înainte și înapoi. Au
plâ ns descriindu-l, au fă cut-o acei bă rbați care l-au ajutat. Ca și cum ai vedea un bă rbat
torturat, au spus ei. L-ar ruga să se oprească , dar nu a vrut. Unii spun că șoldul s-a vindecat
diferit din cauza asta, că l-a împiedicat să fie infirm. Eu spun că rugă ciunile tată lui să u au
fă cut asta, și poate ale doamnei lui, dacă s-a obosit să se roage pentru alții decâ t pentru ea
însă și, adică . A plecat în acea cruciadă înainte de a fi întreg, știi. Încă mai slab decâ t ar
trebui să fie, iar ră nile încă se reparau în interior. A spus că s-a dus să -L ră splă tească pe
Dumnezeu pentru că l-a cruțat.”
Asta a spus el.
Joan se uită la ea cu semnificație, dornică de detalii.
Moira nu putea să o oblige nici dacă ar fi vrut. Nu fusese la Barrowburgh în acele luni, nici
mă car nu venise la nuntă . Ultimul pe care îl vă zuse pe Addis fusese trupul lui rupt, bandajat,
ridicat în că ruța care avea să -l ducă acasă .
Lâ ngă el stă tuse Claire, cu chipul ei o mască de datorie și obligație.
Nu mândru. Tânăr și speriat .
Ea nu a vrut să vorbească despre asta. Bâ jbâ ia o modalitate de a schimba subiectul doar
pentru a realiza că nu voia să vorbească despre nimic. De fapt, ea nu mai voia să fie aici.
Ann reușise să se strecoare printre bă rbații de la masă unde îi putea acorda lui Addis toată
atenția. Lucas pă rea puțin stâ njenit de îndră zneala fetei. Addis nici nu a încurajat-o, nici nu
a descurajat-o.
„Nu te superi?” întrebă Joan, aruncâ nd o privire că tre amâ ndoi.
„Nu este pentru mine să fac asta.”
„Nu, cu un astfel de bă rbat... totuși, o femeie are sentimente.”
"Nu mă deranjează ." Nu era adevă rat. Deși nu avea nicio intenție să -i dea ceea ce își dorea,
ea totuși îi era supă rată ideea așternutului lui Ann.
Ei bine, ea nu putea să aibă în ambele sensuri. Bunul ei simț se rugase pentru eliberare de
câ nd se urcase pe acel cal, chiar dacă altul
o parte din ea nu fă cuse, iar acum izbă virea de propria ei slă biciune fusese trimisă sub
forma unei fete dornice cu pă rul brun.
Joan îi povestise despre cabana fiicei, iar Moira se ridică brusc. „Mă duc să pregă tesc casa”,
spuse ea, întrebâ ndu-se dacă Addis o va aduce pe Ann acolo și dacă ar trebui să o întrebe
fă ră îndoială pe Joan dacă există un palet într-o altă casă pe care să -l poată folosi.
„Ea și mama ei au propriul lor loc la câ teva uși mai jos.”
explică Joan cu amabilitate, aprinzâ nd o lumâ nare și dâ ndu-i-o.
Moira se strecură prin camera aglomerată spre uşă . În prag o legă tură invizibilă o atinse ca
o mâ nă pe umă r. Ea s-a uitat peste umă r pentru a vedea acei ochi întunecați observâ nd
plecarea ei.
Gă si că suța fă ră dificultate. Noul să u acoperiș de paie și tencuiala curată au anunțat că este
casa tinerilor că să toriți. Ea deschise ușa și ame-ul lumâ nă rii ei stră punse interiorul sumbru.
Gă sind fereastra deasupra patului, ea a deschis obloanele la lumina lunii.
Gă leți stă teau lâ ngă vatră . După ce a aprins o lumină scă zută , ea a strâ ns două și s-a întors
spre fâ ntâ na sat. Din casa lui Lucas se revă rsa încă zgomote de desfă tare. Își duse povara
înapoi în liniștea binevenită a cabanei și puse apa lâ ngă vatră .
Fiica lui Lucas era o menajera impecabila, iar cabana nu avea nevoie de nicio pregatire. De
fapt, poseda o organizare și o cură țenie care o fă cea pe Moira să se simtă inconfortabilă . Îi
amintea de propria ei că suță din Darwendon, iar nostalgia pentru cei patru ani petrecuți cu
Brian o odea.
În acea perioadă fusese aproape ca și cum ai avea o casă și o familie adevă rate. Stă tea lâ ngă
vatră , folosind o parte din apa încă lzită pentru a se spă la, stingâ nd starea de spirit dulce-
amă ruie pe care o evocau acele amintiri. O adevă rată casă . Un loc sigur. Nici nu mai avea de
câ nd avea treisprezece ani. Un copil de iubit și de îngrijit. Un loc de stabilitate și că ldură
într-o lume indiferentă și furioasă .
Gâ ndurile au câ ntă rit asupra ei, subliniind singură tatea pe care o cunoscuse atâ t de des în
viața ei încâ t devenise previzibilă .
Mai ră u după ce Edith a murit. Chinuitor cu dispariția lui Claire.
Neînsuflețit de acea scurtă că să torie, dar minunat de atenuat timp de patru ani de îngrijirea
unui copil.
Ea a vrut din nou acel balsam. Tâ njea să se simtă centrată și întemeiată într-un singur loc,
cu un scop care conta și o lume mică care i-a aparținut pentru totdeauna. Nu Umbra, ci,
pentru câ țiva oameni cel puțin, pentru familia ei, o sursă de lumină .
Re ecțiile au întristat-o și ea a încercat să -și scape starea de spirit.
Câ nd asta nu a funcționat, a ieșit din cabană pentru a scă pa de puterea ei ciudată . Că suța
stă tea la marginea unor câ mpuri și, chiar dincolo de croft, ea a vă zut acoperișul înalt al
structurii deschise care proteja movila de fâ n. Ș i-a fă cut drum prin gră dina îngrijită spre ea.
Mirosul dulce de fâ n se întindea spre ea pe briza ră coroasă . Ea a mișcat unii într-un loc și în
altul, fă câ nd un pervaz pe care să se așeze.
Întinsă pe spate în suportul să u elastic, putea să privească jumă tatea lunii și punctele
înstelate presă râ nd întunericul catifelat.
Ea a început să numere acele mici semne de stră lucire și mintea ei a ră tă cit prin amintiri
recente și vechi. Inima ei a devenit plină și vulnerabilă . Ea a devenit izolată de toată lumea
și de orice, cu excepția acestui mic margine de fâ n și a acelui cer vast care-și propulsa liber
conștiința prin spațiu și timp.
OceanofPDF.com

CAPITOLUL 7
NU Mâ ndru, doar tâ nă r și speriat...
Pasajul mirosea rece și umed, iar pietrele absorbeau uzură slabă a pantofilor ei. Niciun sunet
aici, ca în atâtea locuri din castel în această zi. Toată gospodăria devenise supusă, ținând-o
suflare, aşteptând moartea.
Ea încercase deja toate celelalte ascunzători ale lui Claire. Capela, acoperișul turnului de est,
colțul de lângă vatra holului. Acum se uită înăuntru umbra de sub scara care se ridica din
bucatarie. Lumânarea ei reflecta o cascadă de păr blond drapând un corp înghesuit.
Un cap s-a mișcat și ochii albaștri s-au uitat în sus, larg și înspăimântați și apoi uşurat.
„Mulțumesc sfinților că sunteți voi.”
Se aplecă asupra prietenei ei. Cu doi ani mai mare decât ea, dar un copil din nou brusc.
"Trebuie sa vii."
— Nu pot, respiră Claire, clătinând încet din cap, privind spre un loc pe podea.
"Trebuie să vă. Tatăl tău m-a trimis să te caut…”
"Nu pot!" Ea ridică privirea. "L-ai vazut? Ai?
Distruge. Doamne, nu mai avea nicio față și trupul...” Cuvintele feliat, plin de groază. Tonul
era aproape de isteric.
„Rănile arată întotdeauna mai rău la început. Mama spune că este vânătăile care îi
deformează fața, că nu i s-au rupt oase. Ea îl va îngriji.
Va exista o cicatrice, dar toți cavalerii au cicatrici...”
„Va fi infirm și arată monstruos.” Ea a spus-o cu amărăciune și ochii ei străluciră, privind
înăuntru. Ce a văzut în sufletul ei? A fata logodnică nu are puterea de a-și face datoria față de
intenția ei? A fată răsfățată supărată că soarta i-a jucat o astfel de păcăleală? Ambele cele
mai multe probabil, dar un bărbat a suferit la etaj și Moira a constatat că avea puțin răbdare
dintr-o dată cu delicatețea și egoismul lui Claire.
„El cere de tine. Ori de câte ori devine conștient, spune dvs Nume. Trebuie să vă-"
„Trebuie, trebuie! Cine ești tu să-mi spui ce trebuie? Du-te înapoi și spune pe care nu mi-ai
putut găsi. Spune că ai făcut-o, dar eu sunt bolnav. Do orice ai alege, dar eu nu voi veni cu
tine. Nu suport să mă uit la el." Corpul ei a început să tremure, un fior lent la început, dar apoi
să tremure mișcări care o făceau să-și încrucișeze brațele peste burtă. Ea a scuturat-o cu
capul și stăpânit ca un bocitor, scoțând hohote uscate. „Oh, Addis al meu. Ale mele frumos,
frumos Addis...”
Moira îi aruncă o ultimă privire. Deci, asta a fost dragoste. Ce subțire, fragilă, lucru egocentric
ar putea fi. Ea se întoarse pe călcâie și alergă înapoi în sus scările.
Sir Bernard păși în afara camerei, la fel de îngrijorat ca și cum ar fi tânărul om în spatele ușii
sale erau propriul său fiu. "Unde este ea?"
„Eu... ea este foarte bolnavă. Prosternat cu dureri de stomac.”
Ochii i s-au îngustat furios și a privit cu privirea în josul coridorului, spre gol unde ar trebui să
se apropie fiica lui. Scuturând din cap, o luă braţ. „Mama ta o să-și deschidă și să-și purifice
șoldul. Dumnezeu voia durerea îl va stinge și e nebun în cap de febră, așa că poate…”
Ea a rezistat, nevrând să intre mai mult decât făcuse Claire.
Degetele i se închiseră mai strâns. „Stai lângă capul lui, fată, și vorbește-i el în timp ce se face.
Poate că va crede că este ea.”
S-a trezit atrasă în acea cameră de tortură. Mama ei se uită s-a ridicat cu așteptare, apoi și-a
strâns buzele când a observat absența lui Claire.
Moira a rugat cu privirea să fie scutită de această groază, dar Edith era totul afaceri
deodată, punând un pumnal în cărbunii din re joasă.
Spațiul mirosea a corupție și sudoare și a miros nociv și-a întors stomacul. Raymond și alți
doi bărbați stăteau lângă pat. Ea s-a forțat să meargă în jurul lor și să se uite la bărbatul care
zăcea Acolo.
Bandaje îi înfășau jumătatea feței acolo unde Edith cususe tăietura. ei i-a acoperit o parte din
gura umflată și așa i-au venit divagațiile febrile incoerent. Durerea și vânătăile au
distorsionat fața pe care o vedea, mai subțire decât își amintea ea, oasele arătând foarte
ascuțite, tinerii arătând brusc bătrân. Simpatia pentru agonia lui îi sfărâma inima și ea
rezistenţă.
L-au dezbrăcat, iar ea a aruncat privirea spre rana purulentă tăindu-i în diagonală de la talie
prin vârful coapsei. Cineva o cususe grosolan pe cap, pentru a acoperi osul expus și a-l ține pe
al lui stomacul înăuntru, spuseseră ei. Edith bănuia că sabia îi tăiase intestinul, făcând
corupția să se instaleze rapid.
Ea s-a apropiat de capul lui. Raymond aruncă o privire întrebătoare către a lui tată, care a
rămas stoic nonexpresiv. Edith se ridică din vatră și a venit cu pumnalul, cu mânerul învelit
într-o pânză groasă.
Cineva pusese niște apă pe o masă lângă capul lui. Ea a umezit o cârpă și a șters fața bătută
cât a putut de blând, sperând că va putea oferi o mică uşurare, simţindu-i durerea ca pe a ei
cadavrul fusese devastat. Oh, Addis. Frumoasa și frumoasa mea Addis.
El a simțit-o atingerea și a apucat-o de braț. Ochiul nebandat s-a deschis spre dezvăluie un
bazin întunecat cu lumini aurii care scăpa de sub control. El se uită la ea și ceva de genul
conștientizării raționale s-a năpustit asupra lui expresie. Și-a privit în jos trupul la bărbații
care-l înțepau și la rană hidoasă și Edith cu pumnalul ei. Maxilarul i s-a înțepenit.
Cineva a adus un scaun și ea a îngenuncheat pe el. Ea se aplecă înainte și îl mângâie pe păr,
legănându-i capul de pieptul ei. „Voi rămâne cu tu, a șoptit ea, sperând că el va crede că ea
este Claire, dar știind din privirea aceea că n-ar fi făcut-o. Cu toate acestea, confortul părea să
liniștească l.
Bernard dădu din cap și patru perechi de mâini apăsă în jos pentru a-l ține.
Addis și-a eliberat mâna dreaptă și a căutat-o pe a ei și o apucă strâns
pieptul lui. Edith se aplecă peste șold.
Și-a răsucit capul spre ea violent cu prima tăietură fierbinte și o strânse de mână ca un
muribund. Ea îşi lipi buzele de tâmpla lui și s-a luptat pentru calm și a șoptit rugăciuni, poezii
și cântece de dragoste în timp ce el își înăbuși țipetele în sânul ei.
Ea a devenit conștientă de prezența lui încet, simțind-o înainte ca trupul sprijinit de stâ lp să
ia forma în umbră . Nu a tresă rit-o. Realitatea lui a ieșit pur și simplu din gâ ndurile ei ca o
continuare fă ră întreruperi, dată brusc de substanță . De câ t timp era acolo?
 Nu acum. Voi avea puțină putere acum.
Umă rul i s-a apă sat pe stâ lp și brațele i-au încrucișat pieptul. Poate că visa spre cer, dar el o
contemplase și atenția lui a creat o tulburare în briza care o alertase despre el. Nu a vorbit
ca să -i spună că l-a vă zut, dar a așteptat cu disperare să treacă starea de spirit periculoasă a
memoriei ei.
„M-am gâ ndit că s-ar putea să fi adormit”, a spus el.
Cum putea el să fie sigur că nu a fă cut-o? Nu putea să -i vadă bine chipul în acest întuneric.
Poate că a auzit bă tă ile lente și puternice ale inimii ei.
— Crezi să stai aici toată noaptea?
— Nu plă nuisem, dar din moment ce... de ce nu ești cu Ann? Pur și simplu a izbucnit, sună
mai petulant decâ t simțea ea.
Nu a ră spuns imediat. El doar stă tea acolo, umblâ nd noaptea cu un pericol subtil, fă câ nd din
această movilă de fâ n un loc mult mai puțin liniștit dintr-o dată . „Nu sunt cu ea pentru că nu
vreau să fiu.”
„Ar simplifica lucrurile dacă ai face-o.”
„Ar fi? Eu nu cred acest lucru. Pentru noaptea asta poate. Nu mai."
Ea s-a așezat drept pe marginea fâ nului și a privit spre câ mpurile întunecate. Sosirea lui
începuse în ea un palpitan visceral care pă rea să afecteze toată noaptea, de parcă aerul și
recoltele.
a absorbit un ritm de la ea. Senzația era atâ t neliniștitoare, câ t și ademenitoare. Nu se
mișcase, dar propriul lui puls deveni vizibil în spațiul dintre ei, de parcă forța lui vitală s-ar
fi adaptat la a ei, că utâ nd să se ală ture lui ritm pentru ritm. Instinctul îi mormă ia
avertismente în ureche, dar spiritul ei, flă mâ nd de unitate de orice fel, îi ră spunse cu un dor
uluitor.
— Ce vrei de la mine, domnul meu? Ea oftă întrebarea, subliniind pe mine.
„Nu m-ai sunat așa înainte. Nu începe acum.”
„Cred că e mai bine dacă o fac. Este o realitate pe care o uit cu un mare cost.”
„În calitate de stă pâ n al tă u, îl interzic.” S-a îndreptat spre ea. Bunul simț i-a cerut să sară
departe de el. Ea nu a fă cut-o.
S-a așezat pe fâ nul de lâ ngă ea și toate simțurile ei au fost alerte. Ar fi trebuit să facă
marginea mai mare pentru a putea să se îndepă rteze și șoldul și umă rul lui să nu-i
zdrobească pe ale ei așa, ridicâ nd acea frecare groaznică și minunată .
„În acest moment vreau doar să stau cu tine în această noapte perfectă sub acest cer
glorios. A trecut o viață de câ nd am împă rtă șit o asemenea pace cu un prieten.” Se înclină
puţin înapoi, relaxâ ndu-se lâ ngă fâ n. Nu putea să -i vadă fața acum, dar îi simți că ldura la
doar două mâ ini distanță de spatele ei.
„Câ nd eram în Marea Baltică , stă team sub ceruri ca acesta, știind că aceeași lună și stele
stră luceau deasupra Angliei. Exista atâ t confort, câ t și durere în noțiune.”
Își putea imagina singuratatea pe care o îndurase acolo și empatia îi ră sucea inima.
„Funcționează și invers? Deopotrivă mâ ngâ ietor și dureros să știi că acest cer se uită de sus
asupra acelor oameni?
"Puțin."
Ea bă nuise la fel. „Te-au înrobit”.
Ea a simțit cea mai mică tragere pe scalp. El gă sise una dintre șuvițele ei de pă r ră tă citoare
că zâ nd de sub voalul ei și trebuie să -l atingă . Ea nu putea să -i simtă degetele, ci degetele lor
ocazionale
mișcă ri i se înțepau pâ nă la cap, fă câ ndu-i să ră sune prin pielea de acolo mici fiori.
„Da, și nu are sens. Este un lucru ciudat, ce se întâ mplă cu cineva în acea situație. În primul
an, toată ființa mea a fost plină de ură , furie și dispreț. Mi-am plă nuit evadare după evadare
în mintea mea noaptea. Am vă zut doar barbaria lor și toate diferențele față de noi.
Dar cineva poate tră i așa doar atâ t de mult timp. În timp, ciudatul devine familiar. Viața
gă sește un model. Nu m-am predat niciodată sclaviei, dar nu am putut ră mâ ne separat și
furios timp de șase ani. Asemă nă rile au început să devină evidente. Noi avem baronii noștri,
ei au bajoraiul lor. Noi avem preoții noștri, ei au kunigaiul lor . Noi ne ardem ereticii, ei își
ard sacrificiile.”
„Avem un singur Dumnezeu și ei se închină la mulți.”
„Zeii lor și sfinții noștri au multe în comun. Distincția pe care o facem este pierdută pentru
ei.”
„Ș i pe tine? Asta e erezie, Addis.
„Am venit doar să vă d așa cum au vă zut ei. În mod ciudat, revenirea acasă m-a fă cut să le
înțeleg mai clar. Îmi dau seama că merg prin țara natală la fel cum am fă cut-o la început
prin acel ținut, ca un stră in care întâ lnește lucruri ciudate. Obiceiuri și idei pe care le-am
luat de bune, le vă d dintr-o dată din nou.”
Încă a înghițit pă rul absent. Gâ tul ei devenise viu din senzațiile emanate. Pulsul lui îl
întâ lnise pe al ei acum, de parcă sâ ngele lor bă tea în timp împreună și întreaga noapte s-ar
fi ală turat. Legă tura intangibilă era mai periculoasă decâ t o mâ ngâ iere și puterea ei
convingă toare o hipnotiza. „Ș i tu, Moira. Dar viața ta în acești ani?”
"Viața mea? Ce intrebare! Nicio aventură acolo. Am tră it o viață tipică , deloc notabilă .”
„Raymond a spus că te-ai că să torit cu un cavaler nobiliar.”
Încă acea joacă blâ ndă . Umerii ei tremurau din cauza contactului subtil. A simțit un impuls
îngrozitor de a-și înconjura capul și de a toarce ca o pisică . „L-ai cunoscut. Sir Ralf, care avea
o exploatare minoră din
Bernard. Bernard a aranjat-o astfel încâ t să fiu îngrijită de mine. Mi-a dat chiar și o zestre.
Bernard a primit-o înapoi, bineînțeles, în schimbul pentru că am jurat zestrea vă duvei. Era
corect să se descurce astfel, din moment ce Ralf a murit la banchetul de nuntă , deci nu
fusese o că să torie adevă rată .”
— Bernard te-a dat și celui de-al doilea bă rbat?
"Ba nu. Asta după ce a murit. Raymond era lord atunci și...
Ei bine, am decis că cel mai bine era să pă ră sesc Hawkesford, deși Raymond mi-a permis
atâ t mamei, câ t și mie să ră mâ nem. Edith era deja bolnavă , iar locul meu de acolo devenise
ciudat. James era un negustor de lâ nă din Salisbury. El venea după ce oile erau tunse în
fiecare an. Pă rea un om cumsecade și nu a cerut zestre, deși știa despre casa și câ mpul lui
Edith și se aștepta să -i vină prin mine. Avea un fiu mare, așa că contractul îmi lă sa puțin
dacă a murit și eu nu aveam copii. Totuși, fă ră zestre…”
— Raymond a spus că nu ai fost că să torit cu mult înainte să moară și el.
„Da. S-a îmbolnă vit o lună mai tâ rziu și a murit la scurt timp. Am încercat să -l plâ ng și m-am
simțit vinovat că nu reușesc, dar încă fusese un stră in. Ș i dacă motivele mele ar fi fost
practice, ale lui ar fi fost mai mult. Cred că el calculase că costul ținerii unei soții era mai
ieftin decâ t angajarea unui servitor și cumpă rarea de curve. Dar pentru faptul că îmi
doream copii, s-ar putea să fi gă sit o modalitate ca el să continue să facă acest lucru din
urmă .”
„Te-a ră nit?”
"Ba nu. M-a plictisit. Ce lucru groaznic să spui despre morți, dar era adevă rat. A că utat să fie
un om foarte evlavios. El se ruga toată seara și apoi venea în pat hotă râ t să nu cedeze
pă catelor cenușii, dar evlavia lui îi lipsea uneori. Să -și împartă patul nu a fost dezgustă tor,
ci doar... plictisitor.” De ce îi spunea asta?
Acum ea era cea care era plictisitoare. Ș i totuși, cumva, în această noapte cu ritmul lumii
întregi care îi lega, pă rea firesc să vorbesc despre asta.
„Am suportat asta pentru că eram soția lui și pentru că îmi doream copii. Nu din cauza
siguranței pe care mi-o aducea nașterea lor câ nd a murit. Îmi doream o familie. Ș i propria
mea casă , mi-a plă cut să am și asta. Lucruri simple cu adevă rat, ceea ce are fiecare femeie.
Între noi a fost o mică emoție într-un timp atâ t de scurt, dar am fost mulțumit. Mi-ar plă cea
să cunosc din nou această mulțumire.”
Așa că , la urma urmei, iată că ea era, abordâ nd acele argumente care ar sprijini negarea ei a
pasiunii lor, iar el o condusese pe calea s-o facă . A ieșit ușor totuși, o încredere între
prieteni.
„Ai grijă de Brian te-a fă cut să amâ ni asta.”
„Da, dar nu regret. Nu mă supă ră nici mă car cei patru ani. Dar acum este timpul să -mi fac o
viață .”
Ea se aștepta la o retragere de la el cu această implicație mai flagrată , dar în schimb mâ na
lui se înfă șura mai evident în șuvița lungă de pă r.
„Cu un francmason”.
„Sau un alt astfel de om. Un om bun, care va fi un soț și tată bun și va face o casă cu mine. Un
astfel de om nu mă va avea dacă m-am culcat cu altul”.
Trebuia spus și înfruntat, dar a simțit ceva în aura din spatele schimbă rii ei, ca ră spuns la
totușia acesteia. O mică creștere a puterii care i-a fă cut prezența să devină puternic și să o
înconjoare, tremurâ nd de... ce? Protecţie? Deţinere? Furie? Ea nu înțelegea, dar avea
impresia că el ar fi aruncat peste ea o mantie invizibilă . În acel cocon, ritmul lor reciproc
continua, dar ritmul lui bă tea din ce în ce mai puternic, preluâ nd controlul, cronometrand
pulsul și cerâ nd ca al ei să se conformeze. Schimbarea bruscă a uimit-o și ea a că utat în
zadar puterea de a-și arunca efectul.
„Nu toți oamenii sunt atâ t de evlavioși ca James”, a spus el de parcă nimic nu s-ar fi
schimbat.
De ce a întristat-o să explice asta? Ea ezită , bucurâ ndu-se pentru un moment de foame de
felul în care spiritele lor se lipiră unul de celă lalt.
„Nu, dar toți oamenii sunt mâ ndri. Ei nu vor soții despre care alții le șoptesc. Nu vreau o
femeie care a fost curva domnului. Oricine ar fi el, probabil că va întreba despre tine la fel
cum a întrebat James despre Raymond. Vreau să pot ră spunde sincer data viitoare, așa cum
am fă cut cu el.”
Se îndreptă și se așeză lâ ngă ea. Mișcarea o tresă ri și aproape să ri departe de corpul cald
care se profila înalt lâ ngă ea acum.
„Ș i ce i-ai spus lui James câ nd l-a întrebat?” Tonul lui suna ușor și curios, dar altceva se
întâ mpla sub gluma acestei conversații și trupul și sufletul ei știau asta.
Negrija s-a umflat, poruncindu-i să plece. Picioarele ei atâ rnau la doar câ țiva centimetri de
pă mâ nt și ar fi un lucru ușor să sari în jos și să alergi. Fugi totuși unde? Pelerina aceea
invizibilă pă rea să o înfă șoare mai strâ ns, ținâ nd-o pe loc lâ ngă el. Ea nu se putea mișca.
Abia își putea gă si vocea, cu atâ t mai puțin să ră spundă pe propriul ei ton informal.
„Am spus că nu am fost niciodată în patul lui Raymond.”
„Sună foarte imprecis. Un om inteligent va descoperi celelalte posibilită ți. Avâ nd în vedere
timpul petrecut împreună , va trebui să fii mai direct cu zidarul tă u.”
Ș i-a simțit culoarea crescâ nd. „Voi spune... Addis de Valence nu a fost niciodată iubitul
meu.”
A râ s încet. — Încă puțin vag, Moira, și în parte puțin neadevă rat. Nu, va trebui să fie foarte
clar. Ai putea spune, de exemplu, că domnul meu nu m-a avut niciodată ”.
Râ sul acela a încurajat-o și a liniștit-o puțin. Poate că precauția ei o luase mai bine. „Sau fii
cel mai precis încă . Jură că nu am desfrâ nat niciodată cu tine.”
„Asta ar trebui să o facă .”
Ea însă și a râ s. — Ești un om bun, Addis. Să înțeleg și chiar să glumesc despre asta.”
El nu a ră spuns. Ea întoarse capul să -l gă sească uitâ ndu-se la ea. În ciuda luminii slabe a
lunii pe care ea a citit, ba nu a simțit, expresia lui și inima i s-a ră sturnat cu o zguduire
alarmantă .
— Asta crezi că a fost, Moira? O glumă ?” Brațul lui alunecă pe spatele ei și o îndreptă spre
el. „Nu, dragă doamnă . A fost o negociere.”
Buzele lui le luară pe ale ei înainte ca ea să poată ridica orice rezistență . Bland, dar rm, acel
prim să rut spunea o hotă râ re care nu spunea că nimic mai puțin decâ t o luptă puternică îl
va opri. Obiecții slabe i-au trecut în minte, înainte de a ceda frumuseții dulce a acesteia.
Pelerina aceea invizibilă îi înfă șura pe amâ ndoi acum, atâ t de reconfortant în că ldura și
protecția ei. Legă tura delicioasă a copleșit-o, iar explicațiile atente tocmai articulate au
dispă rut împreună cu toate gâ ndurile ei, purtate de briza nopții.
Limba lui a intrat în ea, sondâ nd, savurâ nd, controlâ nd. El a dominat acel puls, atragâ ndu-l
pe al ei în al lui. Fluxuri de că ldură au că zut în cascadă prin ea, ardâ nd orice ră mă șițe de
negare și hotă râ re. Ea îl îmbră țișă , neră bdă toare să simtă soliditatea lui, iar el o strâ nse mai
aproape pâ nă câ nd sâ nii ei îi zdrobiră pieptul cu un contact tentant. Viteza cu care pasiunea
ei și-a învins simțul solid a înspă imâ ntat chiar și atunci câ nd a entuziasmat. Ea și-a pierdut
controlul, neputincioasă în fața senzațiilor periculoase și a dorințelor care îi tremurau prin
trup.
El a încheiat să rutul și i-a mâ ngâ iat fața, degetele lui plutind în spatele urechilor ei pâ nă la
acei care îi țineau mușca. El a alunecat câ rpa și și-a lipit gura de gâ tul ei, înainte de a trece
cu grijă la vă lul ei.
— Ai întrebat ce vreau de la tine, Moira, spuse el în timp ce o să ruta, o mușca și linge
urechea în moduri care o fă ceau să tremure. "Vreau totul. Aș cunoaște fiecare centimetru
din tine, fiecare parte și gâ nd.
Vreau să te iau în tot felul în care un bă rbat poate avea o femeie și nu mă voi preface altfel.”
Mâ na lui se mișcă pe corpul ei cu o mâ ngâ iere care îi articula dorința. „Dar nu caut să te
seduc
ceva împotriva voinței tale. Nu neg că te vreau complet, dar mă voi mulțumi cu mai puțin.”
Cuvintele sale îndră znețe au evocat strigă te stridente de dorință . Abia a auzit ofertă de
reținere, câ nd el a scufundat-o într-un alt să rut.
Lung. Absorbant. Solicitant. Mâ na lui îi apă să stomacul de parcă ar putea simți sâ ngele
zbâ rnind acolo.
Brațul lui îi încercui gâ tul, mâ na lui alunecâ nd în jos pe șiretul rochiei ei, întâ lnindu-l pe
celă lalt la nod. I-a să rutat tâ mpla și pă rul în timp ce degetele îi lucrau. Se uită la șuvițele
care se încrucișează care erau trase prin gă urile lor, nivel cu nivel, în jos, pe lâ ngă sâ nii ei.
Amintirea că nu ar trebui să permită acest lucru a cenuşat şi s-a înţepenit.
— Nu, Moira, îl mustră el, alunecâ ndu-și degetele de-a lungul claviculei și pe piept. „Eu iau
doar ceea ce mi-ai dat deja.”
Mâ na lui a alunecat pe sub țesă tură pentru a-i acoperi sâ nul și toate simțurile ei s-au
zguduit de contactul cald. Să rută ri captivante și mâ ngâ ieri pline de încredere i-au erodat
metodic apă ră rile jalnice. Ea se încordă , luptâ ndu-se să nu piardă totul în plă cerea
absorbantă care o simtea. Degetele lui au început să se joace cu sfarcurile ei în moduri
devastatoare. O foame palpitantă se trezi între coapse. Un geamă t scă zut i-a scă pat și ea și-a
pierdut atunci strâ nsoarea și a fost aruncată în derivă în valuri crescâ nde de pasiune.
Numai Addis exista în această lume a senzualită ții, prezența lui mai reală decâ t a ei, puterea
lui o plută de care ea se lega.
Îi strecură haina pe umeri, uşurâ nd odată cu ea benzile de umă r ale schimbului ei. El a
împins țesă tura de pe brațele ei pâ nă la coate, astfel încâ t sâ nii ei să fie expuși. Briza rece îi
gâ dila pielea ca o respirație tachinatoare. Îmbră că mintea îi restricționa brațele, legă ndu-le
de pă rțile ei, lă sâ nd-o să accepte să rută rile și mâ ngâ ierile lui fă ră o îmbră țișare.
Captivitatea lui a corpului ei a stâ rnit și frustrat.
S-a aplecat, trupul să u ascunzâ nd cerul nopții. Respirația lui se amestecă cu briza rece
înainte ca gura lui să -i încă lzească sâ nul. Brațul lui
și-a susținut arcul liber de ofertă . Întregul ei trup tremura de pofte de nedescris în timp ce
el linsă , să ruta și tră gea pe ea.
Nici un gâ nd acum. Nu ieri sau mâ ine. Fă ră sens și fă ră planuri. Doar legă turi dulce și
plă cere ascuțită și piercing, nevoie în creștere.
El i-a zdrobit mamelonul cu dinții și micul ei geamă t s-a topit de sunetele nopții. O luă în
gură și suge, iar respirațiile ei rapide și frenetice îi umpleau urechea ca o voce audibilă care
îi numă ră bă tă ile inimii. Toată noaptea s-a ală turat. Sunetele insectelor, fluxul de aer,
spiritele stâ ncilor și copacilor și-au recunoscut intimitatea primitivă .
I-a mișcat pe amâ ndoi, sprijinindu-se de fâ n și ridicâ ndu-o în poală cu spatele la pieptul lui,
astfel încâ t să poată urmă ri amâ ndoi cerul nopții și să -i poată vedea fața luminată de lună . Îi
luă ambii sâ ni în mâ ini, pleoapele ei coborâ te și buzele întredeschise. El a tachinat la acele
vâ rfuri întunecate și a simțit fiecare mișcare a ră spunsului corpului ei.
Presiunea ritmică a șoldurilor și feselor ei. Întinderea sinuoasă care cerea mai mult.
Bucuria lui în plă cerea ei l-a uimit. Confortul și liniștea de a o ține în brațe îl uimiră . Stelele
pă reau să stră lucească cu modelul oftă turilor ei. În mijlocul lor sclipea semilună . Du-te la
propria ta femeie, Menulius. Acesta este în întregime al meu.
Pasiunea ei crescâ ndă a produs mici gemete de nevoie. Picioarele ei se despă rțiseră și el și-
a îndoit genunchiul astfel încâ t ea să -l că lă rească pe coapsă . Presiunea intimă a destră mat-o
complet. Hainele încă o legau, dar o mâ nă era bolnavă , că utâ nd contactul. Ea îl strâ nse pe
cealaltă coapsă , în timp ce întregul ei corp se apă sa pe al lui și un strigă t de cerșetorie îi
strigă jos în gâ t.
El și-a cuprins brațele în jurul ei, ținâ nd-o strâ ns cu buzele lipite de obrazul ei și mâ inile lui
încrucișate încă trezindu-i sâ nii.
Sanitatea dezbă tută cu foame. Dacă o lua, nu l-ar nega acum. Tremurul blâ nd de sub brațele
lui spunea atâ t. Fusese intenția lui, chiar dacă o convingea cu promisiuni de reținere.
Dintr-o dată , însă , nu a vrut să strice perfecțiunea împă rtă șirii pasiunii ei. Avea nevoie de
ea complet dispusă . Nu a vrut să înfrunte regretele ei după aceea.
Stelele și briza înotau în jurul lui. Spiritele l-au îndemnat să încheie ritul posesiei. Propul
să u corp a fă cut ecou cererea.
Menulius privi în jos, umbrele lui vagi formâ nd un zâ mbet batjocoritor.
Se mişcă şi îşi strecură braţul sub picioarele ei. — Acum te duc în pat, Moira. El o ridică și o
duse prin croft pâ nă la cabană , departe de spirite și elemente care îi spuneau să o
folosească .
Lumini scă zute, ră coroase și calde de la lună și vatră , filtrate prin umbră . El a întins-o pe
patul de sub fereastră și ea pă rea eterică în acea lumină . S-a așezat lâ ngă ea și a să rutat-o în
timp ce mâ inile lui au început să lucreze la hainele ei. Un mic sunet de protest se auzi în
timp ce el tră gea rochia pe picioarele ei. Cea mai mică încruntă i-a încruntat sprâ ncenele, de
parcă patul și dezbracarea i-ar fi amintit de obiecțiile ei. El a mâ ngâ iat-o fă ră rușine pe
spate de la negare intruzivă , jucâ ndu-se la vâ rfurile sensibile ale sâ nilor ei pâ nă câ nd ea și-a
alunecat curelele schimbului de pe brațe, astfel încâ t să -l poată îmbră țișa.
Senzația mâ inilor ei pe umerii și spatele lui l-a cufundat în fericire. El și-a sprijinit fața de
sâ nii ei pentru o clipă , bucurâ ndu-se de senină tatea pe care o aducea. Apoi a împins
schimbă torul în jos, să rută rile lui urmâ nd lenjeria peste stomac, șolduri și coapse. Se opri
acolo, la câ țiva centimetri de parfumul excită rii ei, și hotă râ rea voia să se pră bușească .
Cumva a dat în lesă foamea de animal și s-a ridicat din pat.
Se uită la ea în timp ce își scoase centura și tunica. Ară ta atâ t de frumoasă . Lumina lunii îi
spă la forma palidă și reflectă claritatea ochilor ei. În ciuda umbrelor, a vă zut confuzie
privind înapoi la el. Ș i-a scos că mașa și s-a întins lâ ngă ea.
Dacă ea i-ar fi cerut, el și-ar fi gă sit mulțumire doar dormind cu ea în brațe. Ar încerca să o
țină lâ ngă el cu acea intimitate
singur, dar voia legă turi mai sigure. Învă țase ceva sau două în acei ani de concurență cu un
zeu pentru pasiunea Eufemiei. Ș tia ceva despre puterea plă cerii și despre modul în care
aceasta acționează asupra sufletului unei femei.
Ea l-a îmbră țișat, dar el a simțit ezitare în acele brațe. El i-a mâ ngâ iat lungimea, iar
prudența și jena i-au nuanțat fiorul și oftat. Dacă i-a lă sat alegerea, s-ar putea bine să
doarmă pe paie în croft. Ea nu știa ce își dorea și ce avea nevoie, nu înțelegea ce îi aștepta
dacă ea accepta.
El a luat decizia pentru ea cu posesivitate. N-ar fi luat-o, dar ar avea-o.
Ș i-a folosit mâ inile și gura pâ nă câ nd ea s-a legă nat de el, strâ ngâ ndu-l de spate,
îngropâ ndu-i strigă tele în umă rul lui. Ș i-a luat timpul, bucurâ ndu-se de să rută ri nesfâ rșite,
că lă rind plă cerea chinuitoare cu ea.
Cu mâ inile cercetă toare, el i-a explorat corpul, aici rm și încordat, acolo moale și cedă tor. În
nevoia ei dureroasă , propriile mâ ini și-au mișcat, mai întâ i timid, dar apoi cu mai multă
încredere. Mâ ngâ ierile ei rostite au ars în el și că ldura sâ ngelui lui a crescut la un nivel
orbitor.
El o strâ nse de lungimea lui și o mâ ngâ ie pâ nă la vâ rful coapselor. La prima lui atingere, ea
a pierdut orice control. Sunete frumoase de plă cere și nevoie s-au revă rsat din ea pâ nă câ nd
și-a desfă șurat picioarele cu abandon. Ea i-a atâ rnat gâ tul și i-a strâ ns umerii câ nd sfâ rșitul
convulsiv se apropia. Un cutremur violent s-a cutremurat și a izbucnit un strigă t șocat. L-a
prins ca pe un copil înfricoșat care caută adă post, în timp ce eliberarea o zguduia.
El îi ținea corpul înghesuit și își îngropa fața în pă rul ei, în timp ce respirațiile ei încetinite îi
linișteau nevoia dureroasă . Ea ză cea tă cută , cuibă rită în îmbră țișarea lui, cu aerul nopții
ră corâ ndu-le ardoarea.
„De ce nu ai...? a mormă it ea în cele din urmă la pieptul lui.
„Am spus că nu o voi face”.
Ea sa adâ ncit mai adâ nc, de parcă înfruntarea lui ar fi stâ njenită . „La final... de ce ai fă cut
asta?”
„Pentru a-ți ară ta că împă rțirea patului meu nu va fi... plictisitor. Nu ți-a plă cut?”
„Da. Prea mult. Dar chiar și așa, nu voi împă rți patul tă u, Addis.
„Îl împă rtă șești acum.”
Ea a ridicat capul și a privit în jurul că suței. „Nu patul tă u. Nu patul domnului. Mai mult ca
patul meu de la Darwendon.”
Ară ta atâ t de captivantă , cu lumina lunii care stră lucește puțin de-a lungul profilului ei.
Dacă ar fi vrut să creadă că ar putea să rețină asta în această cabană și în noaptea asta, el ar
lă sa-o să gâ ndească așa deocamdată . — Da, nu patul lordului. În această noapte, Addis își
gă sește alinare cu Moira.”
S-a așezat și și-a scos furtunul de piele și i-a aruncat deoparte. Se întinse purtâ nd doar
sutien, lă sâ nd briza să -i ră corească pielea.
Că ldura ei contrasta delicios și el o trase de pieptul și picioarele lui, atent la fiecare
centimetru de conexiune. Palma ei îi mâ ngâ ia fața, mâ ngâ indu-l ferm de-a lungul cicatricei,
de parcă acea creastă groasă de carne deteriorată nu ar exista. Miscandu-se usor, ea ii
imbratisa umarul cu un brat. Instinctiv, firesc, de parcă ar fi fă cut-o de o sută de ori înainte,
și-a sprijinit capul de sâ nul ei și o pace de nedescris îi clă ti sufletul.
El a adormit adâ nc, dar ea nu. Ea stă tea întinsă ținâ ndu-i corpul, uitâ ndu-se peste umă rul
lui pe fereastră la cerul frumos, crezâ nd că era dureros de dulce să fii aproape de cineva ca
acesta, chiar dacă doar pentru o perioadă scurtă de timp.
Degetele ei au plutit peste mușchii umerilor lui. Un om ciudat și o noapte stră ină . Se îndoia
că această dragoste i-a adus multă mâ ngâ iere în ciuda ultimelor lui cuvinte, chiar dacă
acum dormea ca mortul. Își dă duse toată viața și a recunoscut dă ruirea câ nd a vă zut-o.
Nu în sine însă . Nu, nu fă ră taxă . Probabil că știa deja ce accepta ea încet în timp ce îl ținea
în brațe. O femeie nu poate face asta cu un bă rbat și să ră mâ nă departe. Ea nu poate dormi
goală așa după aceea, ținâ ndu-l în brațe toată noaptea și să pretindă că nimic nu îi leagă
dimineața. Această dragoste ciudată a insinuat că se aștepta la ceva mult mai periculos
decâ t ea
servicii ca lehmanul să u. Ar fi nevoie de toată puterea ei să -l refuze acum, orice ar fi vrut el
de la ea.
Motivele pentru a face acest lucru pă reau foarte îndepă rtate. Bunul simț și planurile atent
puse au contat puțin în această intimitate. Gâ nduri confuze s-au zbă tut prin somnul plin
care a revendicat-o în cele din urmă .
Lumina zorilor a trezit-o. S-a întins pe burtă sub pă tura de lâ nă pe care trebuie să o fi
aruncat Addis peste amâ ndoi. Brațul lui era atâ rnat peste spatele ei. Ea deschise ochii ca să -
l gă sească treaz pe o parte, cu capul sprijinit pe mâ nă , privind-o. Pă rul lui de corb îi că dea în
jurul capului într-un nor gros destră mat de somn. Umerii și pieptul bronzați se aflau la o
distanță de mâ nă de nasul ei. Lumina cenușie îi aruncă fața în planuri severe, subliniind
tă ietura gurii și creasta lungă a cicatricei, fă câ ndu-l să arate sever. Ea a ră mas nemișcată și
sufletul ei i-a înțeles instantaneu expresia.
Se ridică pe antebraț și îi alunecă pă tura pe corpul ei, dezvă luind goliciunea ei deplină
luminii timpurii și ochilor lui. El a aplecat să rută rile pe spatele ei, creâ nd o dâ ră de că ldură
palpitantă . El o mâ ngâ ie pe fesele ei și degetele lui zgâ riră despică tura cu o intimitate
uluitoare. Ochii lui i-au întâ lnit pe ai ei. „Am avut șase ani să învă ț lecții despre continență ,
dar să te vă d în această dimineață îmi distruge hotă râ rea de aseară . Am să te iau de data
asta. Dacă vrei să mă refuzi, ar fi bine să fugi acum.”
Să -l refuze? Ar fi nevoie de o voce și a ei dispă ruse pentru că inima îi era în gâ t. Ar avea
nevoie de un corp care să se poată mișca, iar al ei devenise imobil cu o așteptare țipă toare.
Nu a așteptat mult ca ea să decidă . Întorcâ nd-o, el s-a mișcat deasupra ei, stă pâ nind-o cu
forță caldă și carne tare.
Nicio reținere de data asta. Un Addis diferit cu o intenție diferită .
Să rută ri și mâ ngâ ieri care i-au exprimat nevoia și au pregă tit-o să o satisfacă . El a condus-o
într-o spirală rapidă într-o pasiune primitivă , flă mâ ndă .
În capul ei ră sună tă cut toba. A durat ceva timp să realizeze că nu era bă tă ile inimii ei sau
pulsul puterii lui. Aceasta
nici mă car nu emanau din interiorul cabanei, ci se turnau în fereastra deasupra lor. Ea a
încercat să o blocheze, dar a devenit mai tare.
— La naiba, mormă i Addis, uitâ ndu-se spre partea din față a cabanei și la zgomotele unei
trupe mici care se înfrâ nează pe alee.
Aura de beatitudine s-a despă rțit de parcă cineva l-ar fi tă iat cu un cuțit.
Ușa s-a deschis și un tâ nă r blond apă ru în lumina ei. „Da, asta să fie!” strigă el, dâ ndu-se
înapoi râ zâ nd. „Dar am venit prea devreme. El încă mai depă șește o curvă .”
Bă rbații erau plini de spirit și strigă te obscure de încurajare au umplut aerul. Moira și-a
închis ochii la realitatea care să ri sunetele ei în jurul pereților. Această noapte de frumusețe
avea să fie urmată de un zori de rușine. Bunul ei simț s-a înă lțat dintr-o dată , a plecat de la
îndelungata subjugare la impulsurile ei și a umplut-o de mustră ri. Chiar nu a fost corect.
Nici mă car nu fă cuse crima, dar tot va plă ti prețul.
Ș i-a gă sit oarecare calm și și-a ridicat pleoapele pentru a-l gă si pe Addis privind în jos la ea,
citindu-i stâ njenirea. Ș i-a sprijinit palma pe obrazul ei pentru a o liniști și a o liniști.
— Se pare că Sir Richard nu a venit singur. Se ridică și întinse mâ na după piele.
Ea s-a îmbră cat repede, tră gâ ndu-și schimbul și rochia și ascunzâ ndu-și pă rul dezordonat
sub un voal. Departe de îmbră țișarea lui și de pat, ea a experimentat o stâ njeneală din ce în
ce mai mare cu el. Aerul dimineții a început să dilueze parfumurile intimită ții lor. Soarele
ră să rit a ars acele legă turi dulci. Îl urmă rea pe Addis îmbră câ ndu-și hainele și prinzâ ndu-și
centura de cavaler jos pe talie, asumâ ndu-și din nou prezența domnească de ieri. Ea aruncă
o privire în jurul că suței, stră ină acum la lumina zilei și ară tâ nd clar, necruță tor de reală.
El s-a întors spre uşă , dar ea a ră mas înapoi. S-a apropiat și i-a ținut capul la un să rut. „Fie
ieși lâ ngă mine ca femeia mea, fie în umbra mea ca curvă mea, Moira. Să fie prima cale. Îți
vor ară ta respect pentru a mă onora.”
El o luă de mâ nă și o conduse prin prag. Soarele stră lucea pe armuri și arme. Bă rbați, cai și
că ruțe au blocat aleea. O tă cere rapidă s-a lă sat câ nd au apă rut. Ș apte perechi de ochi s-au
uitat pâ nă acolo unde Addis încă își strâ ngea mâ na.
Sir Richard înainta, aruncâ ndu-i o privire de scuze.
În timp ce trecea pe lâ ngă bă rbați, mâ na i-a întins și, fă ră mă car să se uite, l-a spart pe fața
cu scutierul blond atâ t de tare încâ t tâ nă rul s-a clă tinat. Fă ră să piardă niciun pas, a înaintat
pâ nă câ nd a stat la o distanță de braț și a aruncat un zâ mbet lacrimogen că tre Addis.
„Ei bine, acum, este o dimineață glorioasă , nu-i așa, domnul meu.”
Addis a eliberat-o să accepte îmbră țișarea administratorului tată lui să u.
Ea se îndepă rtă de umbra casei, departe de drama masculină .
Richard fă cu un semn că tre ceilalți. „Alan și Marcus au insistat să vină . Ș i că există Small
John, fiul lui Big John. La fel de adevă rat ca tată l lui, îți promit. Mai sunt și alții, dar i-am
lă sat acolo.
Ar putea fi mai util în interior și îmi place ideea ca acel nenorocit să se îngrijoreze în cine
poate avea încredere. S-a dus la că rucioare. „Vino să vezi ce ți-am adus.”
Moira și-a dat seama că cea din spate era a ei. „Am gă sit niște să teni care l-au adus aici în
această dimineață ”, a explicat Richard cu un punct. „Dar uită -te aici. Armura tată lui tă u și
altele. Ș i niște monede. Nu prea mult, din moment ce acea curvă a gă sit cea mai mare parte,
în ciuda faptului că l-am ascuns în zece locuri diferite. Ș i îi avem puțin pe destrieri ai lui
Patrick. Încă dracii au fost vreodată și la fel de greu de controlat. Ah, și există asta.” Întinse
mâ na în că ruță și scoase o armă lungă și grea. „Sabia familiei. Am luat-o câ nd a murit tată l
tă u.
M-am gâ ndit că poate Simon va încerca ceva, cu tine mort și bă iatul doar un prunc. M-am
gâ ndit că ar putea lua pă mâ ntul, dar nu l-aș lă sa să aibă drepturile.”
Addis luă în mâ ini vechea sabie normandă . Fața lui era o mască severă de calm, dar Richard
nu era atâ t de reținut. A apucat mâ nerul de sub degetele lui Addis. „Noi aici nu i-am jurat
niciodată , nu în inimile noastre. Doar domnului, iar el nu a fost niciodată așa.”
Addis ezită . Toate stă teau ca o imagine înghețată . Se uită peste cavaleri și scutieri, că utâ nd
pâ nă câ nd ochii lui îi întâ lniră pe ai ei. Se uită la cabană , prin ușa ei în adâ ncurile ei slabe,
apoi înapoi la sabia îndreptată spre pă mâ nt. Rezolvare îi stabilea expresia. Rezolvare, și
poate demisia. A coborâ t arma. Sir Richard îl urma, îngenunchind ca să -și depună
jură mâ ntul de fidelitate.
S-a strecurat înapoi în cabană , îndepă rtâ nd lacrimile usturatoare.
Ei bine, asta a fost. Începuse și avea să se termine cu el mort sau triumfă tor. Era bucuroasă
că Sir Richard va fi ală turi de el.
Pă rea un bă rbat pe care Addis se putea baza. Ar avea nevoie de un asemenea prieten cu el.
Sunetele altor jură minte s-au îndreptat spre ea în timp ce ea se ocupa să facă ordine în
cabana, încercâ nd să -și umple golurile subite cu lucruri practice. Câ nd a terminat, s-a uitat
în jurul micului spațiu. Un ulcior spart ținea niște flori ofilite pe masa brută , iar ea a să rit
afară să culeagă altele noi, fă ră ca nimeni să -și dea seama. Ea a netezit cuvertura peste pat,
observâ nd cusă tura atentă a lucră rilor la bucată . Alte detalii, precum podeaua cură țată cu
grijă și vesela bine stivuită , i-au absorbit atenția.
Nu a avut probleme să -și imagineze tâ nă rul cuplu care locuia aici.
S-au iubit. Se putea simți doar. Fericiți în ciuda să ră ciei lor de bunuri. În siguranță în
strâ nsoarea lor unul pe celă lalt. Fusese fantoma acelei iubiri care o tulburase câ nd intrase
pentru prima dată noaptea trecută .
Ș i-a gă sit coșul și a scos un șiling din sacul de piele și l-a strecurat sub pernă . Un trup a
ascuns lumina de la uşă şi ea s-a întors să -l vadă pe scutierul blond stâ nd acolo.
„Doamna mea, domnul meu a spus să vă spun că suntem gata să plecă m.”
Ea se îndreptă spre el, ținâ ndu-și coșul de stomac. Se adresase ei în cel mai sigur mod, dar o
privi curios, întrebâ ndu-se cine și ce era ea cu adevă rat.
„Nu sunt o doamnă ”, a corectat ea, amintindu-și de faptul esențial al relației ei cu Addis.
„Numele meu este Moira Falkner și
mama mea s-a nă scut iobag.”
OceanofPDF.com

CAPITOLUL 8
Drumul a devenit aglomerat câ nd s-au apropiat de Londra. Că lă torii s-au deplasat în
ambele direcții, forțâ ndu-și alaiul într-o coadă lungă .
Moira își conducea că ruța în spate, iar Addis că lă rea departe în față . Ea plă nuise așa.
Că lă toria de patru zile fusese un iad liniștit care prevestise viitorul ei ca curvă a domnului.
Addis îi clarificase interesul, iar cavalerii și scutierii și-au ară tat respectul pentru el
ignorâ nd-o. Au ajutat-o într-un mod formal, pă zit, dar nimeni nu a vorbit prea mult cu ea. I-
a pă țit felul în care bă rbații o trataseră pe Edith câ nd Bernard era în apropiere și i-a amintit
de felul în care o tratau deseori în mod diferit câ nd el nu era.
Uneori, îl gă sea pe unul dintre cavaleri care o privea cu o expresie care indica că respectul
pentru Addis nu se extindea cu adevă rat asupra ei. Așa este pentru că așa vrea, ar spune
acei ochi, dar amâ ndoi știm ce ești cu adevă rat. O femeie ca tine ar putea fi la fel de ușor a
mea în această noapte ca a lui, iar câ nd se va să tura de tine s-ar putea să fie încă așa.
Sir Richard a cerut toată atenția lui Addis, dar apoi, în această trupă de oameni, ea nu se
aștepta să se deranjeze prea mult cu ea.
Nu schimbau mai mult de câ teva cuvinte în fiecare zi și, din zorii devreme pâ nă câ nd au
fă cut tabă ra în fiecare seară , nimic nu o distragea de la gâ ndurile care dezbă teau
alternativele care o așteptau la sfâ rșitul acestei că lă torii.
Dacă ar fi lă sat-o complet singură , ea s-ar fi simțit mai calmă în legă tură cu ceea ce hotă râ se
să facă . Dar a doua zi se trezise să -l gă sească lâ ngă ea în că ruciorul unde dormea, strâ ns de
o parte sub pă tură , în timp ce el o ținea. În fiecare noapte, venea din nou să se întindă lâ ngă
ea. Ea se agă țase de el noaptea trecută sub cerul fă ră stele, dorind să -l poată ține pentru
totdeauna, dar știind în inima ei că nu poate. Lumea lui nu i-ar permite niciodată acest
lucru și nici nu indicase vreodată că și-ar fi dorit mă car să o facă .
Va fi mult mai ră u mai tâ rziu dacă aştept, îşi aminti ea cu fermitate în timp ce îşi conducea
cu grijă mă garul în mijlocul celorlalte că ruţe care îi înghesuiau pe pă rţile ei, pe mă sură ce
drumul se lă rgea.
Zidurile orașului puteau fi vă zute acum și ea le cercetă cu uimire lă țimea nesfâ rșită . Londra
era imensă . Auzise la fel de multe, dar nu se aștepta niciodată la așa ceva. Orașul își
depă șise zidurile și se ră spâ ndise de-a lungul drumului ei într-o colecție de hanuri și case
de orice dimensiune și descriere. Zgomotele și mirosurile au crescut cu fiecare pas pâ nă
câ nd toate simțurile ei au fost atacate de densitatea oamenilor și a activită ților. O poartă
masivă , sculptată , se profila la capă tul drumului.
Addis și Richard s-au apropiat de poartă și niște paznici au apă rut în întâ mpinarea lor. Linia
de că lă tori a început să se oprească și să se înghesuie. O că ruță a oprit lâ ngă ea, iar bă trâ nul
care o conducea și-a dat ochii peste cap la gem care se dezvolta. — La naiba de cavaleri,
mormă i el.
"Ce se întâ mplă ?"
„Nu-mi place să vină urmașii înarmați, chiar și cei mici. City este în ieșire cu regele și nu
vrea prea mulți dintre oamenii să i înă untru deodată . Doar așteaptă -ți timpul, femeie. Îi vor
scoate din drum în curâ nd.”
Gardienii i-au fă cut semn lui Addis și lui Richard spre peretele fortificațiilor. „Le vor refuza
intrarea?” întrebă ea în timp ce mulțimea se îndrepta cu pași centimetri în față .
„Depinde de cine sunt, nu-i așa? Trebuie să -și pună întrebă rile mai întâ i și așa.”
Mai sosiseră paznici. O confuzie generală a înghesuit drumul.
Moira se uită la Addis care era plin de întrebă ri. Un dor orbitor o cuprinse. Emoțiile pe care
le gă zduise o jumă tate de viață aproape au fă cut-o să -și întoarcă mă garul. Ea și-a fixat
privirea asupra lui și și-a marcat mintea cu vederea, pierzâ ndu-se într-un regret îndurerat.
Ș ocul că ruciorului ei o smuci din nou în alertă . Că lă torii au înconjurat-o, separâ nd-o de
scutieri, iar linia a început să se îndrepte spre poartă .
Ea își îndepă rtă ochii de la el și se îndreptă spre gaura pă trată a libertă ții. Cavalerii și
scutierii să i s-au tras deoparte pentru a se ală tura lui Addis și Richard. Ea a ră mas în coadă
și a lă sat mulțimea să o miște mai departe, departe de el și de pasiunea atră gă toare și
dezastruoasă pe care a oferit-o.
Umbra porții a că zut peste ea și ea s-a confruntat cu un gardian, dar atenția lui a gă sit mica
altercație de lâ ngă zid mai interesantă decâ t ea. Brațul lui a legă nat afară și ea a trecut prin
perete.
Confuzia incredibilă de pe cealaltă parte a uimit-o și aproape că și-a întors că ruța și s-a
întors spre Addis. Atâ ția oameni și stră zi și magazine și animale. Copii care țipă , porci care
țipă t și câ ini care lă trau continuau să iasă în cale. Semnele colorate se legă nau deasupra
capului ei, iar clă dirile se profilau și ieșeau deasupra lor, la vreo trei sau patru niveluri.
Că rucioarele și tarabele amestecate cu mâ ncă ruri din gră dini și vetre, cu lucră ri
meșteșugă rești și piele, astupau locurile în care drumul principal absorbea mici alei
laterale.
S-a simțit imediat pierdută și copleșită și a oftat de ușurare câ nd a vă zut turla înaltă care se
ridica deasupra tuturor în depă rtare. În Salisbury, catedrala a servit drept casă de întâ lnire
generală și piață , iar ea a presupus că așa va fi la Londra.
Strada s-a lă rgit în fața catedralei. Piața era plină de vâ nză tori și oameni de orice grad care
fă ceau comerț sau doar treceau timpul. Ea a să rit jos și a condus mă garul în mediu. Ea ocoli
marginile, că utâ nd o față prietenoasă .
O femeie grasă care vindea coșuri își privi că ruciorul și se încruntă . „Nu lâ ngă mine, nu
ești.”
Moira examină articolele simple, dar țesute cu grijă ale femeii.
„Nu, nu am venit să fac comerț astă zi.”
Curiozitatea femeii a luat-o mai bine pe ea. Se strâ nse în jurul propriului că rucior și se uită
în cel al lui Moira. „Ț esă turi fanteziste. Acesta este interesant. Nu tocmai rotund, nu-i așa,
dar nu în mod deliberat.” L-a ridicat și l-a întors cu susul în jos. „Cum obțineți culorile? Roșu
și violet?”
„Bace. Fac o cadă cu suc și apă și înmoaie trestii.”
„Ah! Ei bine, nu crește fructe de pă dure în Londra, asta e sigur, sau pe kilometri în jur, cu
excepția terenurilor de vâ nă toare ale regelui, probabil. Ceea ce există este cules și mâ ncat.
Veți dori o sumă destul de bună pentru acestea. Să ai mai mult noroc în Westminster, unde
se plimbă doamnele de la curte. Vin și ei aici uneori și există comercianți
soții care v-ar plă ti prețul, dar acestea sunt coșuri pentru doamne dacă mă întrebați pe
mine.”
Moira a pă strat sfatul. Meseria lor comună formase o punte și femeia pă rea destul de bună .
— Îmi poți spune despre un han unde aș putea gă si o cameră .
„Sunt multe hanuri în Londra și peste pod în Southwark. Depinde de tipul dorit. Unele sunt
pentru doamne, altele pentru pelerini și altele între ele.”
„Un loc curat, unde pot avea propria mea cameră . Condus de oameni cinstiți.”
„Ei bine, dacă aveți moneda, există una mică condusă de soția maestrului Edmund. El este
un tă bă citor, iar locul miroase puțin din moment ce meseria lui este acolo, dar apoi miroase
tot orașul, nu-i așa? Este o femeie cu frică de Dumnezeu și conduce un loc curat. De obicei,
cei de la nobili ră mâ n acolo câ nd sunt în oraș, dar tu vorbești și mergi ca unul, așa că poate
te vor lua.
Moira a cerut indicații spre casa maestrului Edmund. „Ai grijă ”, a avertizat femeia la
despă rțire. „Un lucru dră guț ca tine în orașul ă sta ar fi bine să -ți urmă rească pasul. Există o
mulțime de lupi în acest oraș bucuroși să ia o mușcă tură de pui de țară .”
În decurs de o oră , Moira se instalase în camera mică , simplă , închiriată de buna soție
Elsbeth. Că ruciorul ei și bunurile sale erau depozitate într-un grajd din spate. Edmund o
asigurase că vor fi în siguranță , deoarece orașul a spâ nzurat rapid orice hoți, așa că puțini
și-au asumat vocația.
Aşezată pe salteaua ei de paie, îşi aduna gâ ndurile. Se îndoia că Addis o va că uta și, dacă o
fă cea, n-ar gă si-o niciodată într-un oraș atâ t de mare. Nu ar fi necesar ca ea să se ascundă ,
dar poate pentru o zi sau două ar trebui să evite stră zile și piețele principale pentru orice
eventualitate.
Ea a încercat să nu-și imagineze fața câ nd și-a dat seama că a fugit. Cum ar reactiona? Cu
mâ nia pe care o promisese? Cu surpriza? Cu independență ? Poate ultimul. Barrowburgh l-
ar ocupa acum și în acest oraș nu ar trebui să aibă probleme să gă sească o femeie dispusă
să împartă patul unui cavaler.
Din fereastra ei trecea zgomotul orașului și ea și-l imaginea totuși. Nu furios sau indiferent,
dar privind în jos la ea, ochii lui aprinși de că ldură , întorcâ nd capul să o să rute. O golă
dureroasă a golit-o. Fusese un vis delicios, împă rtă șindu-și prietenia, gustâ nd acea pasiune,
atingâ nd acel spirit. Așa fusese și pentru el? Dacă da, ar înțelege el că ea a respins raiul
pentru a evita iadul? Se îndoia. Bă rbații nu au înțeles niciodată costul acestor lucruri pentru
femei, pentru că nimeni nu le-a cerut niciodată să plă tească același preț.
Golul s-a umplut de o val de singură tate și frică . Bunul ei simț nu o fă cuse niciodată atâ t de
mizerabilă înainte.
Elsbeth a sunat, invitâ nd-o să împartă niște bere, iar ea a coborâ t în bucă tă rie,
recunoscă toare pentru distragere.
— Atunci plă nuiești să locuiești aici? întrebă Elsbeth în timp ce turna berea.
„Da.”
„Ai adus mai multe monede decâ t am vă zut, sper. „Este un oraș greu pentru ei, care sunt
stră ini, nu cetă țeni în lege și de două ori greu pentru un
femeie singură . Niciun magazin pentru tine. Dacă vrei să vinzi acele coșuri, va fi pe stradă .”
„Mai am niște monede. Nu mult, dar destul, sper.” Sacul de piele și rubinul erau depozitate
în coșul de cusut din că rucior.
Mai sigur acolo unde Edmund putea vedea cine intra în grajd decâ t în camera ei. „Acest han
al tă u este foarte atractiv. Câ t costă o astfel de proprietate în acest oraș?”
Elsbeth se aşeză pe un taburet. „Te gâ ndești să cumperi o proprietate? Soțul tă u trebuie să
fi fost bun la meseria lui.”
„James era un negustor de lâ nă în Salisbury.”
„Negustor de lâ nă sau nu, mă îndoiesc că te-a lă sat suficient pentru a cumpă ra o casă ca
asta. Acesta a costat o sută cincizeci de lire. Omul meu a economisit mult pentru asta,
aproape două zeci de ani.”
Moira a crezut că rubinul valorează atâ t de mult. Întotdeauna intenționase să folosească
acea bijuterie pentru a-l ajuta pe Brian să se stabilească . Planul fusese unul simplu. El s-ar
antrena pentru a deveni cavaler cu Raymond, iar ea ar oferi fondurile pentru calul și
armura lui atunci câ nd își va câ știga pintenii. Acum avea să folosească rubinul pentru a se
stabili, iar proprietatea avea cel mai mult sens. Un bă rbat ar înțelege valoarea unui han care
a câ știgat venituri mai ușor decâ t valoarea vagă a unei mici pietre roșii.
„Acum, o casă de meșteșugar într-o secție de nord sau de est, poate că ai putea să iei una
dintre ele pentru cincizeci. Suntem aproape de Ieftin și de râ u, ceea ce face o diferență . Ș i
dacă doriți să gă zduiți pelerini, cea mai bună alegere este să treceți peste râ u pâ nă la
Southwark. Acolo se opresc pelerinii în drum spre Canterbury”.
„Am cunoscut o femeie care a venit aici acum câ țiva ani. Ea a vorbit despre munca într-o
taverna de pelerin deținută de vă rul ei. Ar fi și dincolo de râ u?”
„Da. Orașul descurajează pelerinii care vin. Prea mulți dintre ei. Majoritatea stau în
Southwark.”
Intenționase să o caute pe Alice după ce s-a instalat, dar dacă s-ar fi dovedit ușor să o
gă sească , poate că ar face asta mai întâ i. În
Un eveniment rar ar trebui ca Addis să o gă sească , ar fi bine să aibă mă rturia Alicei despre
libertatea lui Ber-nard. Ș i, deși ea și Alice nu fuseseră prieteni apropiați, ar fi liniștitor să ai
o persoană familiară la care să apelezi în acest oraș aglomerat și ciudat.
„Vii să cauți un soț?” întrebă Elsbeth ră spicat. „Dacă da, sunt o mulțime de bă rbați care își
caută o soție. Cu suficiente monede sau proprietă ți, ai putea chiar să obții unul cu libertatea
orașului, un cetă țean.
Zestrea este de o sută de lire cu ei, dar ai un meșteșug al tă u și ești destul de dră guț, așa că
pentru tine poate ar fi mai puțin.”
„Nu caut un soț.” Ră spunsul ei a surprins-o. Bineînțeles că era. Destul de specific.
Convingerea la fel de mult ar asigura un flux constant de bă rbați eligibili în această casă .
Ideea de a se confrunta cu asta chiar acum, însă și insinuarea a ceea ce însemna că să toria cu
acel bă rbat necunoscut, a respins-o vag. Întotdeauna presupuse că ar putea tolera
asternutul urmă torului ei soț, așa cum îl tolerase pe James, dar acum... avea să -i gă sească pe
Alice și apoi o proprietate și să mai facă niște coșuri. Mai tâ rziu s-a plasat pe piața
că să toriilor. Pâ nă atunci, poate că Addis ar fi murit din nou pentru ea.
S-a întors în camera ei, simțindu-se obosită , dar și liniștită . Lucrurile ar trebui să meargă
ne. Se descurcase în Salisbury, nu-i așa?
Nu chiar atâ t de mare, dar un oraș era un oraș. S-a întins să se odihnească , fă câ ndu-și
planurile pentru ziua de mâ ine. Imaginile lui Addis de la poartă i-au intrat în cap și se
întrebă dacă el a primit mă car intrarea în oraș.
Southwark nu era Londra. Avea o dispoziție trecă toare, instabilă , de parcă nimeni de pe
stră zi nu s-ar fi nă scut acolo sau nu ar fi plă nuit să ră mâ nă mult timp. Pelerini stă ruiți roiau
printre scutieri și ucenici care că utau bă uturi tari. Moirei nu i-a luat mult să ghicească
profesia multor femei care se plimbau pe aleile și stă teau la ferestrele anumitor case.
Elsbeth îi explicase că Southwark nu fă cea parte din Londra, ci un oraș separat și unul cu
legi laxe și o reputație proastă . O sfă tuise pe Moira să nu meargă deloc și să -și pă zească
poșeta dacă o face.
Gâ ndindu-se că nu poate fi atâ t de ră u, Moira venise oricum, dar a adus doar câ țiva penny
cu ea.
Se gâ ndise că o va gă si pe Alice într-o clipă . La urma urmei, câ te taverne ar putea avea
nevoie să viziteze? Zeci, s-a dovedit.
Ea a ieșit dintr-una tâ rziu seara, crezâ nd că ar fi trebuit să înceapă această că utare mai
devreme în cursul zilei. Aşteptase pâ nă după -amiaza tâ rziu, în speranţa că atunci va fi mai
puţin probabil să se încrucişeze cu Addis sau cu unul dintre oamenii lui. Dar ajunsese la
Southwark mai mult decâ t se aștepta, în parte pentru că a continuat să se oprească pentru a
examina casele care puteau servi drept hanuri probabile. Acum ezită pe stradă și observă
sosirea amurgului. Ar trebui să se întoarcă mâ ine.
S-a întors la podul de piatră și a fă cut traversarea lungă .
Gă rzile închideau poarta orașului exact câ nd ea se strecură .
Ș i-a revenit pe drumul înapoi spre hanul ei, pierdută în gâ nduri, urmâ ndu-și traseul fă ră
prea multă conștientizare reală a altceva decâ t întunericul și liniștea. Ș i așa, câ nd a fă cut un
colț și a pă șit direct într-o baltă de o stră lucire orbitoare, a gâ fâ it surprinsă .
Trei bă rbați purtâ nd torțe stă teau de vorbă pe marginea stră zii. Au auzit-o și s-au întors.
„Ei bine, acum, ce avem aici?” spuse unul dintre ei.
A încercat să treacă pe lâ ngă el, dar i-au blocat calea.
— Atunci vii de la o slujbă ?
— Ești departe de Cock Lane, fată , spuse altul.
Ea se uită din față în față confuză . S-au uitat la ea în lumina torțelor, ară tâ nd foarte sever și
o cial.
„Lasă -mă să trec, te rog.”
„Acum, nu putem face asta. Este datoria noastră să patrulem această secție și să ne
asigură m că oamenii ca tine ră mâ n acolo unde te-a pus orașul. Câ nd ai venit
prin porți știai riscul dacă ai fi gă sit”, a spus primul.
„Tocmai m-am întors din Southwark. Locuiesc în interiorul porților.”
„Tu acum? Gardienii vor dori să audă despre asta. Curvele nu au voie nică ieri în oraș, în
afară de Cock Lane.” El o luă de braț într-o strâ nsă mâ nă .
Au crezut că ea este o... era prea ridicol! Vă zuse destule curve în ziua aceasta pentru a ști că
nu semă na nici pe departe cu una. „Oamenii mei buni, vă înșelați destul de mult. Pur și
simplu încerc să mă întorc la hanul meu.”
„Ooo! Ea este una dintre aceia care vorbesc fantezist care merge la serviciu în loc să meargă
el la ea.”
„Nu fi absurd. Ară t ca... ca un...”
„În întuneric toate femeile arată la fel. Ar trebui să știi că ."
Acest lucru lua o întorsă tură absurdă . — Vezi aici... începu ea supă rată .
„Nu, vezi aici”, a spus el. „Tu mergi singur pe stră zi după interzicerea legii orașului și, din
experiența mea, există un singur motiv pentru care o femeie face asta. Pentru tine este
închisoarea Tun.”
Închisoare! „Este scandalos.”
Bă rbatul care o strâ nse de braț o privi mai atent. El a ezitat, apoi a ridicat din umeri. — Da,
ei bine, explică -ți povestea magistratului mâ ine. Treaba mea este să adun pe stră zi și pe
tâ rfele de pe stradă și să fiți amâ ndoi așa cum vă d eu. Deci să mergem. Este un fel de drum
spre Tun.”
„Nu poți vorbi serios”, a strigat ea în timp ce el a început să o tâ ră ască departe.
„Nu-mi face probleme acum.”
— Dă -mi mâ na, spuse ea cu umilitate. „Voi merge cu tine. Nu îndră zni să mă atingi din nou.”
Bă rbatul s-a uitat înapoi la tovară șii să i și a râ s. "E buna.
E foarte bună . Are tonul ă la snooty jos pat. Pariez că asta
unul e scump.”
Moira se uită la ochii care stră luceau în lumina torțelor. Ei aparțineau șefului închisorii Tun,
fortă reața rotundă în care Londra îi încarcera pe cei arestați pentru crime nocturne.
Paznicul aruncase o privire la ea și ordonase să o aducă în această cameră fă ră ferestre în
loc de o celulă de închisoare.
Recunoscă toare pentru considerația lui, ea a acceptat berea pe care i-a oferit-o și apoi și-a
spus explicația despre motivul pentru care se plimbase pe stră zi după interzicerea orașului.
„I-am spus agentului de noapte despre Elsbeth și i-am cerut să trimită după ea”, a conchis
ea. „Ș tie că sunt nou în oraș și în modurile sale.”
„Îi va spune dacă o poate gă si. Nu înseamnă că va veni, nu-i așa? Ai rude sau așa ceva aici?
Altcineva care poate gaj pentru tine sau poate aduce moneda ca să fii garant?”
Ar putrezi în acest loc înainte de a cere pe cineva să -l caute pe Addis. În plus, s-ar putea să
nu-i fi fost lă sat să treacă pe poartă .
Paznicul s-a sprijinit de peretele din spatele bă ncii lui și și-a bă tut mâ ngâ ierii îngâ ndurat
centura groasă . „Chestia este că , și vă spun uimitor, nici una dintre femeile aduse aici nu
este cu adevă rat curve. Noapte de noapte, orașul face aceeași greșeală și adună câ teva
femele și toate, fiecare, au povești ca ale tale. Mă întristează să vă d ce li se face mâ ine, celor
care nu pot să iasă noaptea.”
"Ce se intampla cu ei?"
„Ei bine, dacă magistratul nu le crede și nu o face aproape niciodată din anumite motive,
femeia este pusă într-o că ruță și tâ râ tă pe stră zi pentru batjocură publică . Pâ nă la Newgate,
care este de cealaltă parte a orașului. Mulțimea poate deveni puțin agitată , vă spun. Apoi e
lă sată pe Cock Lane, în afara porții, cu ceilalți tică loși.
Asta nu a sunat prea ră u. Nu ca un că lcat public sau ca să fii închis în acest loc umed și
împuțit luni de zile.
„Este mai ră u decâ t s-ar crede, să fii umilit așa.
Ea este o tâ rfă pentru totdeauna. Întregul oraș i-a vă zut fața.
Ș i există și evidențe pă strate. Orașului îi place să țină evidența tuturor. E un drum lung
pâ nă la Newgate, iar bă rbații devin uneori lascivi pe drum, în special cei tineri, deși femeile
nu sunt cu mult mai bune pentru mine. Ș i nu se poate întoarce în oraș. Dacă o femeie este
gă sită de mai multe ori exercitâ nd această profesie aici, data viitoare câ nd i se rade capul
înainte de a fi transportată .” Ochii lui stră lucitori au apreciat-o. „Noi paznicii de aici ură sc să
vedem asta. Facem tot ce putem pentru cei să raci.”
Moira a recunoscut trucul de deschidere pentru mită câ nd a auzit-o.
— Ai spus că unele femei ies noaptea. Cum este permis asta?”
El aruncă o privire apreciativă . „Uneori vine cineva și face un gaj și se oferă să plă tească o
nea. După cum vedem noi, economisește orașul multe cheltuieli și probleme în acest fel.”
„Ce este ne?” Avea toți cei trei peni.
„Pentru tine, aș spune că ar fi aproximativ doi șilingi.”
Doi șilingi!
„Ară ți a fi un tip scump. Spune-mi numele bă rbatului tă u, iar eu îi voi trimite veste. O va
plă ti. Treaba lui este să facă asta. Nu are rost să împă rtă șești cu un bă rbat dacă nu vine cu
moneda câ nd se întâ mplă asta.”
Nu crezuse niciun cuvâ nt din ea. Ușa camerei era închisă , dar mirosurile acre ale închisorii
au reușit să pă trundă în pereți. Greața îi agita stomacul și neputința o copleși. „Nu am
niciun bă rbat. Nu sunt o curvă , spuse ea, îngropâ ndu-și fața în mâ ini.
A așteptat cu resemnare ca el să cheme ceilalți gardieni și să o ia. Cumva avea să treacă
peste noaptea asta și mâ ine.
— Ei bine, acum, spuse gardianul pe un ton lin care mâ ngâ ia tă cerea. „Dacă nu ai nicio
monedă și nu trimiți după bă rbatul tă u, există o altă cale. Ai un fel de doamnă despre tine și
un corp pe care majoritatea bă rbaților îl ating doar în visele lor. Ar putea valora doi șilingi.
Stomacul ei gol tremura de dezgust. Ea a forțat să coboare bila înainte de a ridica capul. "Ba
nu."
Două scâ ntei de poftă au izbucnit în lumina torțelor. Dacă acest bă rbat ar decide să o
forțeze, ea nu ar avea nicio scă pare. Strâ ngâ ndu-se, ea îl îndreptă în jos cu una dintre
privirile nobile ale lui Claire. Absorbția acestui mod o servise bine de-a lungul anilor cu
bă rbați de orice grad, dar își fă cea griji că dacă acesta visa să aștearnă o doamnă s-ar putea
dovedi doar provocator.
Furia și insulta au scă pat, dar s-au domolit curâ nd. S-a ridicat și a luat-o de braț și a tâ râ t-o
pâ nă la uşă . „Ia-o în felul tă u, femeie. Vom vedea câ t de mâ ndru ești încă câ nd ajungi la Cock
Lane.”
OceanofPDF.com

CAPITOLUL 9
ELSBETH a venit în dimineața urmă toare, dar Moira, dintr-o privire, se îngrijoră că fusese o
greșeală să întreb de ea. Soția tă bă că rii avea o expresie dură care îi spunea jena că a fost
chemată la un proces de curvă .
Niciun om nu i-ar judeca pe ea și pe ceilalți care așteptau o justiție rapidă . Doar doi
magistrați plictisiți, care pă reau de parcă ar fi auzit fiecare poveste înainte, așteptau să -i
decidă soarta.
Abia i-au aruncat o privire și, avâ nd în vedere starea ei, era la fel de bucuroasă . O noapte în
închisoarea Tun o reducese la o imagine cu pă rul mâ râ it, pe jumă tate rupt și împuțit a celui
mai josnic tip de persoană . Închisoarea ținea o peșteră mare pentru toate femeile, fă ră
bă nci sau scaune pe care să stea, doar paie murdară pe un podea. În timpul nopții, una câ te
una, adevă ratele curve dispă ruseră câ nd oamenii lor și-au plă tit mită . Pâ nă dimineața au
ră mas doar ea și încă o femeie.
Au lă sat-o să -și pledeze cazul, dar nimeni nu a pus întrebă ri. Ș i-a încheiat povestea și chiar i
s-a pă rut slab. Sper că a identificat-o pe Elsbeth ca pe cineva care ar putea jura că a spus
adevă rul. Magistrații au chemat-o pe bună soție.
— Este așa cum mi-a spus ea, a recunoscut Elsbeth.
„Aveți vreo știre independentă că este adevă rat?”
„Puna destul de adevă rat la acea vreme. Un mod ciudat, m-am gâ ndit. Prea re ned pentru
gradul ei. Singur, asta era sigur. M-a întrebat cum să ajung la Southwark. A spus că cunoaște
o femeie care a fost acolo cu câ țiva ani în urmă .
Un magistrat își strâ nse buzele și se uită cu bună știință la celă lalt.
— Întrebată despre cumpă rarea unei case în oraș, continuă Elsbeth cu ajutor. „Una cu
încă peri suficiente pentru a servi ca un han.”
— Într-adevă r, a gâ ndit acru magistratul.
Moira gemu la concluziile pe care le trageau acești bă rbați. Mai bine dacă nevasta bună ar fi
ră mas acasă .
Elsbeth a recunoscut interesul pe care l-au generat revelațiile ei. Ea a incalzit atentia. „A
spus că nu își caută soț.
Foarte sigur de asta.”
Moira a avut impresia că acel fapt, mai mult decâ t oricare altul, i-a pecetluit soarta. A
ascultat pedeapsa aplicată , atâ t de obosită încâ t aproape că nu-i pă sa.
Au adus-o într-o cameră pâ nă câ nd restul cauzelor au fost audiate. La amiază , un gardian a
dus-o pe ea și pe adevă rata curvă în curte unde așteptau două că ruțe. Un grup de bă rbați
purtâ nd timbre, fanioane și tobe s-au adunat lâ ngă zid.
Poarta ră mase deschisă și oamenii au intrat în plutire pentru a urmă ri pregă tirile. În timp
ce o mulțime s-a adunat, cineva și-a drapat pe umeri un halat mirositor cu dungi galbene și
albe și i-a pus o lumâ nare neaprinsă în mâ nă înainte de a o împinge în că rucior.
O mare de chipuri atente o asaltă . O examinară expresii neprietenoase de dispreț și interes
batjocoritor. Ochii cu glugă stră luceau de auto-dreptate și speculații lascive.
O groază necunoscută i-a trezit spiritul amorțit. Acest lucru avea să fie mult mai ră u decâ t
își imaginase ea. Toți erau stră ini, dar pâ nă la sfâ rșit, umilirea s-ar putea dovedi
devastatoare. Ar putea fi de preferat un ogging public.
A încercat să se întă rească , dar noaptea nedorită o lă sase cu puțină putere. Degetele
ară tă toare și încuviințarea din cap ale mulțimii pă reau mai aproape. Că ruciorul nu se
mișcase, dar deja simțea ceva în interiorul ei pră bușindu-se.
— Ar fi trebuit să -mi spui că a fost nevoie doar de niște monede pentru a-ți asigura
respectarea, Moira. Aș fi putut să te folosesc de să ptă mâ ni și nici nu mi-am dat seama.”
Addis. Ea s-a rotit și inima i-a să rit de ușurare, apoi a bă tut de frică câ nd i-a vă zut expresia.
Gâ tul i s-a strâ ns ca ră spuns la furia legată de ea.
Bă nuia că starea lui de spirit nu avea prea mult de-a face cu gă sirea ei așa și tot ce avea de-a
face cu ea să fugă în primul râ nd.
Spiritul ei epuizat nu putea suporta asta acum.
„O să -ți facă plă cere să privești femeia care a refuzat să fie tâ rfa ta afișată ca una în lume?
Am avut toată noaptea să contempl gluma și aceasta a încetat să mă mai distreze acum
multe ore.”
„Memoria ta scapă . Nu ți-am oferit niciodată prețul unei curve. Ș i nu mi-ai refuzat nimic.”
— Pleacă , Addis.
El o apucă de bă rbie. „În acest moment nu este înțelept să vorbești cu lipsă de respect
stă pâ nului tă u, femeie.”
Nu avea nevoie de amintiri despre necazurile cu care se confrunta cu el. S-a scurs din
corpul lui și a scapat din ochi. Se întoarse să vadă curva pregă tită în că ruciorul din spatele
ei. O gardiană s-a ridicat și și-a adunat frâ iele mă garului ei, pregă tindu-se să conducă micul
spectacol al rușinii. Mumerii cu timbrele și fanioanele lor au luat poziții.
Addis a înaintat cu pași mari și mâ na lui a aterizat pe umă rul gardianului. Bă rbatul s-a
înfiorat câ nd degetele puternice i-au zdrobit carnea. — Du-te și adu-l pe magistrat, ordonă
Addis.
Gardianul s-a gră bit o . Addis s-a întors la ea. „Chiar te-ai gâ ndit să te ascunzi de mine în
acest oraș?”
„Este un oraș foarte mare.”
"Nu e destul de mare. Nici nu va fi data viitoare dacă te gâ ndești să încerci din nou.”
Mulțimea începuse să protesteze cu privire la întâ rziere.
— Poate că ar trebui să te dau lor, Moira. M-am să turat de rebeliunea ta.
Poate că în această zi ar trebui să te las să gusti libertatea despre care insisti că este a ta
datorată . Va fi mai ușor decâ t să -l convingi pe magistrat că s-a fă cut o eroare.”
„Ai putea să faci asta?”
„Te dau lor?”
„Convinge-l pe magistrat.”
„Sâ ngele nobil contează pentru ceva chiar și în acest oraș.” El îi înclină bă rbia în sus cu un
deget, așa că ea se uită la el. „Totuși, va trebui să te comporți ca roaba pe care i-am spus că
ești. Ș i trebuie să juri că nu vei mai fugi.”
Mummers au legă nat fanioane și au bă tut timbre pentru a potoli mulțimea. Prin porți,
Moira vă zu trupuri aliniate pe stradă , lă sâ nd doar o potecă îngustă pentru că ruțe. Unii
gardieni au despă rțit mulțimea pentru a permite trecerea unui magistrat foarte enervat.
— Jură , ordonă Addis.
„Nu voi fugi din nou. Îți jur, șopti ea.
Magistratul se înghesui lâ ngă că rucior. "Ce este asta? Mi s-a spus că un cavaler mi-a cerut să
vin. Care este interesul tă u pentru curvă ?”
„Sunt Addis de Valence, Lord de Barrowburgh și rudă cu regretatul conte de Pembroke.
Femeia asta îmi aparține. Este nă scută iobag și legată de pă mâ ntul meu din Darwendon.”
„Atunci o poți avea după ce orașul termină cu ea.”
„Pedepsește orașul femeile nevinovate doar pentru a-și distra oamenii? A sosit aici ieri în
compania mea și s-a despă rțit câ nd am întâ rziat la poartă . Nu este o curvă , ci doar o femeie
de la țară , care nu cunoaște obiceiurile orașului.”
Magistratul râ nji. „Separat, nu? Fugi, mai probabil, și caută să gă sești un pat în cel mai
simplu mod în care femeile știu cum să facă .” Se întoarse spre ea. „Ce spui, femeie? Nu ai
vorbit despre asta înainte, nici mă car pentru a fi scutit de pedeapsă . Acest că rucior s-ar
putea să nu arate atâ t de ră u dacă ai fugit și te ia acum.”
 Oamenii din apropiere se liniștiseră în timp ce se stră duiau să audă conversația de la
că rucior. Dacă nu ar fi fost atâ t de murdară , obosită și amorțită , ar fi putut refuza această
declarație publică , dar în starea ei actuală , protecția oferită de Addis a fost un apel
mizerabil.
— El este stă pâ nul meu, șopti ea, cu gâ tul arzâ nd de lacrimi înă bușite.
Magistratul îi trase halatul de pe umeri. „Atunci, arată -le acestor oameni că el este, ca să nu
am o revoltă pentru că ei cred că lă să m un cavaler să cumpere libertatea unei curve.”
A durat un moment pentru a înțelege ce a vrut să spună . Prea cheltuită ca să -i pese prea
mult, doar disperată să se termine cu toate astea, a lă sat lumâ narea, a coborâ t din că rucior
și a mers pâ nă la Addis.
Blocâ nd ochii holbați și refuzâ nd să se uite la Addis însuși, ea îngenunche în fața lui.
— Ia-o și asigură -te că se comportă în timp ce se află între aceste ziduri, spuse magistratul,
încruntat. Addis o ridică în picioare.
Sir Richard a apă rut din senin pentru a-i lua celă lalt braț. Cei doi au tâ râ t-o prin mulțime.
Unii din mulțime nu trebuiau să li se refuze sportul. Strigă te de
„curvă ” și „curvă ” au ră sunat, iar alte voci l-au îndemnat pe Addis să o pedepsească cu un
tijă sau cu cureaua. Fructe coapte și una au aterizat cu o lovitură zdrobitoare pe spate. Abia
după ce au trecut prin poartă , gloata a uitat-o și atunci doar pentru că cealaltă că ruță a
început să se rostogolească .
Au tras-o pe o alee laterală unde așteptau doi cai. Addis a apucat-o de talie și a aruncat-o pe
șa, apoi s-a întors în spate. Richard urcă pe celă lalt cal, dar se întoarse să că lă rească într-o
direcție diferită .
Au început să trapească pe aleile din spate.
„Cum m-ai gă sit?”
„Am vorbit cu vâ nză torii de coșuri de la piețe.” Tonul lui rece o fă cu să se încremenească .
Lordul din Barrowburgh nu avea să uite repede necazurile pe care i-o provocase și insulta
pe care i-o fă cuse. Cu siguranță nu înainte de a ajunge la el acasă . „Am presupus că marfa ta
ar fi fost observat de ei și am gă sit o femeie care vorbise cu tine ieri. M-a trimis la casa
maestrului Edmund, iar el mi-a spus unde a plecat soția lui în această dimineață .
Atat de simplu. Prost din partea ei să creadă că ar putea dispă rea chiar și într-un oraș de
asemenea dimensiuni. „Caruța mea este încă cu Edmund și soția lui”,
spuse ea, brusc îngrijorată de lucrurile ei și mai ales de coșul de cusut. Cel mai mare pericol
de a fi dus la Cock Lane a lovit-o. Dacă nu ar fi putut niciodată să reintre în oraș, ar fi
pierdut totul, inclusiv rubinul.
„Câ nd se întoarce Richard, îl voi trimite după el. Orașul ne-ar permite să intră m doar nouă .
Ceilalți au ră mas peste râ u aseară și el trebuie să se ocupe de bordul lor.
Trecu prin poarta joasă a unei case lungi cu două niveluri și intr-o curte mică . Grajdurile au
acoperit curtea pavată din dreapta, iar o sală lungă se îndrepta spre ea în stâ nga. Mizeria
copleșită a unei gră dini neglijate se ridica în spate, înconjurată de ră mă șițele unui zid de
piatră .
Ea se ră suci să se uite înapoi la blocul casei cu faţa la alee.
De dimensiuni bune, cu cel puțin cinci sau șase camere, judecă ea. Prima ei reacție a fost că ,
după o reparație de care avea nevoie disperată , avea să facă un han.
Addis a tras-o de cal și a tâ râ t-o de mâ nă în hol. Ea s-a împiedicat după el, în timp ce el a
pă șit pâ nă la capă t și a intrat pe o ușă . El a aruncat-o înainte și ea a intrat în bucă tă rie. O
bă trâ nă și slabă care amesteca o oală în vatra mare s-a ridicat surprinsă la intrarea lor
bruscă .
„Fă -i o baie, apoi trimite-o la mine. Arde rochia”, a ordonat el.
Ș i apoi a plecat, pașii lui cizme care se retră geau ră sunâ nd prin hol.
Bă trâ na și-a încrețit nasul. „Unde te-a gă sit?”
„Închisoarea Tun”.
„Ach, asta explică . Miroși ca un far al diavolului.”
„De câ nd mi-am petrecut noaptea în iad, nu sunt surprins.”
— Mi-ai fă cut multe probleme, Moira Falkner. Omul meu încă te caută orașul.” Ea întinse cu
degetul mare spre uşă . „ E gata să te omoare, cred. Curajos din partea ta să încrucișezi un
om ca el.”
Prostia din partea ta seamă nă mai mult cu asta, spuse expresia ei.
"Cine eşti tu?"
„Eu sunt Jane, numele bă rbatului meu este Henry. Eram oamenii mamei lui.
Am ră mas aici după ce Sir Patrick a murit, deși toți ceilalți au plecat. Nu din legă tură cu
Barrowburgh, ci despre pă mâ nturile familiei ei și, în plus, am fost aici suficient de mult
pentru libertate. Ș i-a îndoit corpul pentru niște gă leți. „Vino și ia niște apă cu mine pentru
această baie. Nu te va ajuta prea mult dacă îl facem să te aștepte toată după -amiaza.”
Moira luă câ teva gă leți și o urmă pe Jane printr-o ușă laterală care dă dea loc în gră dină . O
fâ ntâ nă stă tea la câ țiva metri distanță și și-au umplut gă lețile și s-au întors. Împreună au
rostogolit cada mare de lemn departe de perete, spre vatră . Jane și-a pus gă lețile să se
încă lzească lâ ngă ame scă zut, în timp ce Moira le-a golit pe ale ei în cadă . Mai fă cu câ teva
că lă torii după apă , apoi așteptă împreună cu Jane ca apa să se încă lzească .
„Cum ai tră it?” a întrebat-o pe Jane.
„A fost o mică monedă ascunsă și am gă sit-o. Asta a durat ceva timp.
În mare parte vindem piese de mobilier. Erau niște scaune dră guțe în hol cu spă tar și au
adus monede bune. A tră it fiecare timp de patru luni. Nu am vrut să dezbră că m locul, dar a
trebuit să mâ ncă m. S-au vâ ndut lucruri care nu ar lipsi prea mult. Nicio rușine să stai pe
bă nci chiar și în cele mai bune să li. Îi tot spuneam lui Henry, ce rost are? Casa fusese uitată .
Nu m-a auzit. A insistat să facă tot posibilul pentru a ține-o tot așa, dar e bă trâ n și așa că
zidul e pe jumă tate jos, iar grajdul are nevoie de un acoperiș și... ei bine, vei vedea destul de
curâ nd ce este. Ea aruncă o privire în direcția casei. „ Nu a fost observat încă . A apă rut într-o
dispoziție neagră pentru că nu i-au lă sat pe oamenii lui să intre, dar mai ales pentru că ai
fost pierdut. Îngrijorat la început, apoi furios într-un mod rece câ nd a decis că vei fugi. Fii
pregă tit, Moira Falkner. „Este un lucru neplă cut pe care l-ai fă cut.”
Moira a fă cut o grimasă de acord și a testat apa din gă leți.
Le-a turnat în cadă și a început să -și dezbrace hainele, bucuroasă că a scă pat de mirosul lor.
Jane și-a evaluat corpul în timp ce Moira se că ță ra în cadă . „Ei bine, cu halatul ă la largi
plecat, are mai mult sens, nu-i așa? M-am întrebat de ce adusese o roabă din Darwendon,
Henry și cu mine am fă cut-o. Curioși că a oprit totul pentru a te gă si, am fost.”
Moira se scufundă jos în apa că lduță . „Ai să pun?”
"Putin. Vei dori să speli acel pă r. Arată ca un cuib de șobolan.
Vă vom face din nou curat și frumos și poate nu vă va merge prea ră u.”
Moira nu a vrut să se gâ ndească la ceea ce aștepta cu Addis și nici câ t de ră u ar putea
merge. Poate foarte ră u, dar nu simțea nicio teamă . Singurele emoții pe care spiritul ei
bă tut le putea aduna erau un resentiment nervos și o resemnare tristă . Ea îl declarase
public ca fiind stă pâ nul ei și jurase că nu va fugi și acceptase astfel că tușele pe care jurase
să nu le mai poarte niciodată . Ea intrase în închisoarea Tun în siguranță în cine era cu
adevă rat Moira Falkner, dar plecase cu acea identitate repudiată . Îi exploatase slă biciunea
și vulnerabilitatea pentru a o face să facă asta și spunea prea multe despre ce exista între ei
și ce nu.
Tră ind în umbra Clairei îi dă duse o oportunitate amplă de a observa cum bă rbații precum
Addis tratau femeile pentru care țineau o acțiune și cum îi tratau pe toți ceilalți care doar
le-au atras atenția, înalt-nă scuți sau nenorociți, soții sau tică loși. O ecțiune a temperat
înclinația unui cavaler de a domina și de a poseda, de a subjuga și de a învinge. Aproape că
spera că o va bate așa cum o îndemnase gloata. Ar fi lă sat acea noapte în spatele lor. Poate
că ar forța-o să -l urască puțin. Ea conta că el o ajuta să facă asta și din dispoziția lui bă nuia
că nu o va dezamă gi. Singura întrebare era mijloacele prin care plă nuia să -i demonstreze
supunerea.
Ș i-a cură țat pă rul și s-a lă sat sub apă pentru a se clă ti. Capul ei a ieșit exact câ nd Jane a
strâ ns rochia și s-a schimbat de pe podea și le-a aruncat în vatră .
"Ba nu!"
„El a spus să le ardă ”.
„Sunt tot ce am pâ nă câ nd cineva îmi ia că ruciorul.”
„Îți aduc o pă tură . Cam cald pentru asta azi, dar mai bine decat alea. Nu sunt pentru un
cerșetor, nu sunt.”
„Îmi poți împrumuta o rochie, doar pentru azi? Sunt mai mare, dar dacă este liber, mă car...”
Jane se întoarse cu mâ inile pe șolduri. „Uită -te aici. S-ar putea să nu asculti și să fugi, dar
asta e între tine și el. Nu l-am vă zut pe acel bă rbat de câ nd era bă iat, dar știu ceva despre
lorzi și nu trebuie să -l înving. Unde ne-am duce Henry și cu mine dacă s-ar enerva și ne-ar
da afară ? Dacă el spune să ard hainele, eu le ard. Dacă nu spune să -ți dau una dintre rochiile
mele, nu o fac. Ai doar trei și, după cum vă d eu, unul dintre cele două lucruri se va întâ mpla
câ nd vei urca scă rile alea.
El te va bate sau te va forța și, oricum, nicio rochie nu va ieși dintr-o singură bucată .”
Se putea descurca fă ră ca bă trâ na Jane să le expună atâ t de clar opțiunile pe care ea însă și
refuzase să le facă față . Poate că nu trebuie să se ajungă la asta. Cu siguranță nu îl judecase
complet greșit câ nd vă zuse o latură mai bună .
Jane a adus niște bere și pâ ine. „Mâ nci ceva. Te va face să te simți mai bine.”
Mâ ncarea a înviat-o puțin. — Să -ți spun, a liniştit Jane în timp ce îi întindea un prosop vechi
de in. „Sunt niște că pșuni în gră dină pe care le-am gă sit ieri. Vino aici după și vom lua
câ teva. Am și niște unguente dacă ai nevoie de ele. Te usucă acum și îmi voi folosi pieptene
pe pă rul ă la.”
S-a așezat pe un taburet și s-a uitat la ră mă șițele carbonizate ale rochiei ei, în timp ce Jane
lucra la pieptene. Trecuse peste o oră de câ nd sosise, dar se îndoia că Addis a uitat de ea.
Jane a luat o pă tură din casă . Moira s-a învă luit în ea. Lâ na ondulată a liniştit-o puţin, iar
baia şi mâ ncarea îi reveniseră puţină putere. Hotă râ nd că nu mai poate evita această
confruntare, a urmat instrucțiunile lui Jane prin hol și pâ nă la solar.
El nu era acolo. Ea oftă o rugă ciune de mulțumire. Hotă râ nd că va aștepta câ teva minute
doar ca să poată pretinde sincer mai tâ rziu că a fă cut-o, a pă șit înă untru.
Solarul era într-adevă r mai mult un dormitor mare. Cel puțin un scaun nu fusese vâ ndut de
Jane și Henry și era orientat spre o masă lâ ngă fereastra cu vedere la stradă . Un pat cu
perdele și câ teva taburete și cufere alcă tuiau celelalte mobilier.
S-a strecurat la fereastră și s-a uitat la oraș. Ș i-a dorit să se întoarcă la Darwendon, unde
oamenii o cunoșteau.
Londra era prea mare, prea ocupată , prea crudă . Dar acum era blocată aici, ruptă din fiecare
viață pe care o cunoscuse vreodată . Ea a jurat să nu fugă .
Dacă i-ar fi dat rubinul lui Addis și și-ar cumpă ra libertatea la prețul mare pe care el l-a
stabilit, ar fi el de acord că pune capă t jură mâ ntului pe care l-a fă cut?
Femeile libere nu fug, doar pleacă . Ce atunci? Liberă în acest oraș fă ră proprietă ți și
monedă mică , cum ar tră i ea? Cum a putut să se întoarcă singură la Darwendon și, dacă a
fă cut-o, ce fel de viață o aștepta acolo? Darwendon fusese un loc pentru a-l proteja pe Brian
și a planifica viitorul. Ar putea ea să tră iască în acea cabană pentru totdeauna, fă ră speranța
pe care bijuteria roșie o furnizase întotdeauna?
Nu ar insista să o pă streze pentru totdeauna. Avâ nd doar doi bă trâ ni în această casă , avea
nevoie de ea acum, dar asta avea să se termine într-o zi. Poate in timp…
Un sunet i-a stră bă tut gâ ndurile. Ea legă nă capul și apoi să ri înapoi cu tresă rire câ nd l-a
vă zut stâ nd pe prag. S-a mutat de la fereastră în umbra peretelui, de parcă ar putea
dispă rea așa cum fă cuse atâ t de des în viața ei.
„Nu trebuie să vă fie frică ”, a spus el.
Da, da , se gâ ndi ea disperată . Că ci ea vă zuse expresia feței lui în timp ce el o privea și
știuse în acea clipă că , dacă nu era foarte atentă , s-ar putea să nu mai fie niciodată liberă .
OceanofPDF.com

CAPITOLUL 10
NU TREBUIE să -ți fie frică ”, a spus el, dar ea nu l-a crezut. Îl surprinse uitâ ndu-se la ea și
vă zuse emoțiile pe care uşurarea de a o avea pe spate nu le putea potoli complet. A tras
pă tura mai aproape și a îmbră țișat peretele. I-a mirosit frica și l-a îmbolnă vit să recunoască
că nu-și fă cea griji fă ră motiv.
Își petrecuse ultima oră încercâ nd să epureze tumultul periculos care voia să -l controleze.
O zi și noapte de îngrijorare pentru siguranța ei și clocot din cauza ei, de a înfrunta
fantomele acestei case fă ră ancora pă cii ei, aproape că îl fă cuse un nebun.
În cele mai întunecate ore, resentimentele lui că ea îl abandonase reînviase amintirea
ustură toare a unui alt abandon de că tre o altă femeie. Gă sirea ei la Tun îl incitase din nou cu
dovezile că ea alesese să înfrunte disprețul orașului decâ t să -i ceară ajutorul.
Neavâ nd încredere în sine lâ ngă ea, o lă sase în bucă tă rie și ieșise cu pași mari în oraș,
sperâ nd să treacă prin ce e mai ră u. Pasul lui îl adusese într-o piață cu fața că tre biserica
parohială . Era o clă dire veche cu ziduri groase. Intră în naosul ră coros pă ră sit abia luminat
de câ teva pete de lumină care că deau prin ferestrele mici şi înalte.
Mirosea a tă mâ ie și a ritualurilor tinereții sale, spectacole de credință și reconciliere în
acele zile. Disperat după o adiere de grație care să -i calmeze fră mâ ntă rile, s-a dus la altar și
a așteptat.
La ce se așteptase? Lumină pentru a sparge piatra și o mâ nă fantomatică pentru a ajunge în
inima lui? Viziunea sfâ ntului bisericii spunâ ndu-i că totul ar fi bine? Nu știa, dar contase să
pă ră sească acel spațiu întunecat mai puțin perturbat decâ t atunci câ nd a intrat. Nu s-a
întâ mplat așa. Stă tea acolo flă mâ nd după vechile asigură ri. În schimb, a experimentat doar
acea senzație ciudată de a fi un om în afara locului și timpului, care acum vizitează templul
unui cult stră in.
Se întorsese în bucă tă rie și ascultase prin ușa închisă sunetele stropilor de apă . Ș i-a
imaginat corpul luxuriant cocoșat în cadă , suplu de apă , cu ochii limpezi întorcâ ndu-se spre
apropierea lui. Ș i apoi alte imagini care arată acte de dragoste și pedeapsă , de plă cere
tandră și blasfemie aspre, i-au trecut prin minte. Aproape că intrase și o aruncase pe Jane
afară , ca să -și afirme posesiunea și să -i ceară supunerea, așa cum sâ ngele lui a fă cut furori.
În schimb, se forțase să iasă de la uşă și ieșise afară , unde gră dina se întindea câ ndva în
paturi îngrijite și livezi tă iate.
În starea sa actuală ne-am putea imagina că era un câ mp departe de acest oraș. Buruienile
i-au ajuns la coapse în timp ce el se îndrepta spre spate, câ t mai departe de ea. Sunetele
vieții orașului se stingeau aici și se auzea bâ zâ itul albinelor și zgâ rietul roză toarelor. S-a
întins în iarbă și flori să lbatice și și-a ridicat privirea, așa cum fă cuse în zilele din timpul
sclaviei sale, câ nd că uta să pretindă că era acasă .
Domeniul nesfâ rșit al zeului cerului Perkunas se întinsese fă ră nori ca un lac senin, o
eternitate rece care putea absorbi orice ceartă pă mâ ntească . Încet, pe nesimțite, ca atâ tea
murmure inaudibile, spiritele gră dinii și-au început corul ritmic. La urma urmei, nu a murit
sau a tă cut în acest pă mâ nt, așa cum aflase în noaptea aceea în movila cu fâ n. Atâ t de
reținut încâ t doar un suflet deschis față de ei le-ar simți vreodată prezența. Ș oaptele lor l-au
liniștit, ca niște vechi prieteni acceptâ ndu-i furia fă ră argumente și astfel o dezamorsează
ușor.
Nu un abandon, recunoscuse el în cele din urmă . Nu ca Claire. Acesta nu-i datora nimic în
afară de obligaţiile unui iobag care
ea nici mă car nu acceptase drept cuvenită . O voce liniștită purtată de briză a spus să o lase
să plece, că el nu o poate lega mai mult decâ t puteau ține aceste spirite pereții gră dinii, dar
ultimele ore dovediseră că nu poate face asta acum. Foamea lui fizică ar putea fi alinată de o
altă femeie, dar sufletul lui nu s-ar fi liniștit cu nimeni altcineva. Recunoașterea slă biciunii
nevoii lui l-a alarmat. Supraviețuise șase ani de sclavie pentru că învă țase să nu aibă nevoie
de nimeni și de nimic, iar acum, câ nd era liber și reîntors în patria sa, lanțurile neașteptate
îl câ ntă reau mai sigur decâ t orice legă turi de sclavi.
În cele din urmă , urcase treptele că tre acest solar, urmâ nd urmele umede care marcau
recent trecerea ei. Foamea și furia încă tremurau, dar vuietul ei era scă zut și reținut acum.
O gă sise stâ nd lâ ngă fereastră , mă rginită de lumină moale, în timp ce ea privea strada
orașului, învelită ca un mendicant în pă tura ei maro. O privise în timp ce ea îşi contempla
gâ ndurile private, realizâ nd că nu ştia ce să -i spună . Ș i apoi ea se întoarse brusc și îi
surprinse privirea goală și vă zuse mai mult decâ t și-ar fi dorit el.
Ară ta atâ t de frumoasă și vulnerabilă acolo, cu valuri umede care îi că deau în cascadă pâ nă
la șolduri. Își strâ nse pă tura deasupra pieptului și doar un mic triunghi de piele i se vedea
în partea de jos a gâ tului. Picioarele goale și gleznele ieșiră sub pliurile datorate. Nu
observase niciodată câ t de frumoase erau picioarele ei. Subțire și delicată ca mâ inile ei.
Ochii ei albaștri limpezi îl priveau cu atenție din umbră .
O parte din el încă voia să -și dezvă luie indignarea că ea îl insultase și îl tră dase. O altă parte
voia să întrebe cum l-ar fi putut lă sa lipsit de confortul și pacea ei. Dar omul care fusese
sclav știa deja ră spunsul la asta, nu că ar fi recunoscut vreodată dependența pe care o
dezvă luia întrebarea. Lordul înviat din Barrowburgh s-ar putea să fie furios, iar cavalerul
aflat în derivă în patria sa ar putea fi ră nit, dar sclavul kunigasului a înțeles-o mult prea
bine. Își vă zuse șansa de libertate și o luase.
A fă cut un pas înainte, o femeie curajoasă pregă tită pentru ce e mai ră u. „Să termină m cu
asta, domnul meu.”
„Terminați cu ce?”
— Oricare ar fi motivul pentru care ai cerut prezența mea aici. Dacă intenționați să mă
pedepsiți, să termină m cu asta.”
„Am spus că nu trebuie să te temi de mine. Nu m-am gâ ndit niciodată să te pedepsesc”, a
mințit el.
"Ba nu? Atunci poate vrei să mă porunci în serviciul meu pentru tine. Vă d că această casă
are nevoie de lucru așa cum credeai că ar putea. Va dura timp, dar cu ajutorul lui Jane și
Henry o voi pune în ordine, astfel încâ t să fii tu. Nu-ți face probleme că s-ar putea să nu-mi
înțeleg îndatoririle. Îmi cunosc locul.”
„Este bine că unul dintre noi o face. De asta crezi că te am aici? A pedepsi sau a porunci?”
„Mă rog așa.”
„Te rogi în zadar.”
Consternarea i-a rupt calmul. Ș i-a lins buzele și a lă sat ochii în jos. „Da. M-am temut la fel de
mult. Vă implor atunci să nu mă folosiți greșit, milord, spuse ea încet.
Fragilitatea ei bruscă și deferența ei au smuls ceva în interiorul lui. Rugă toria ei fusese una
veche rostită de la începutul timpului de cei slabi la cei puternici, dar auzirea ei de la
această femeie mâ ndră îl sfâ șie. „Ce te face să te temi că plă nuiesc, Moira? Nu am mai fă cut
asta pâ nă acum.”
Ș i-a trecut o mâ nă peste ochi, de parcă vulnerabilitatea ei ar fi stâ njenit-o. „Poate pentru că
stau aici gol, dar pentru această pă tură , la insistențele tale. Jane nu mi-a împrumutat una
dintre rochiile ei după ce mi-a ars hainele.”
Fusese atâ t de absorbit doar privind-o, încâ t nu-și dă duse seama că era goală și nici nu se
întreba de ce se înfă șurase într-o pă tură într-o zi de vară . „Îți voi primi că ruciorul în curâ nd.
Sunt haine în el?”
„Există o rochie. Între azi și ziua în care acei bă rbați...
ceilalți mei au fost distruși, dar am o monedă mică și voi cumpă ra niște pâ nze.”
Cu costul pâ nzei, ar fi nevoie de orice ar trebui să cumpere. S-a dus la cufere de-a lungul
peretelui și a deschis unul.
"Vino aici."
Ea a ezitat, apoi a iesit din umbra si a ascultat.
„Acest cufă r conține unele dintre lucrurile mamei mele. Ia ce ai nevoie. A lua tot."
Ea a îngenuncheat lâ ngă el. Ridică curioasă marginile pâ nzei împă turite, apoi se îndoi și
începu să stivuească metodic hainele deoparte, examinâ ndu-le una câ te una. Mișcarea a
fă cut ca lâ na să se strecoare pe umă rul ei, expunâ nd partea superioară a spatelui cremos la
un centimetru de genunchiul lui.
„Este prea neapă rat. Mă tase și așa ceva.”
Te-aș vedea în mătase și bijuterii în fiecare zi. „Mai bine sunt uzate decât că putrezesc.”
„Nu vor putrezi dacă sunt îngrijiți. Câ nd te vei că să tori, doamna ta va fi bucuroasă să le
aibă .” Ea a început să le pună la loc. Ea încă strâ nse pă tura cu o mâ nă , dar celă lalt braț se
mișca înainte și înapoi, fă câ nd să se formeze un gol. Cenușă mică de sâ ni și coapse rostită
sub marginile mișcă toare de lâ nă , în aming-ul.
„Dacă mă că să toresc, voi avea bogă ția din Barrowburgh cu care să cumpă r mai mult. Le ia.
Nu am monede de pierdut cumpă râ nd lucruri mai simple dacă putem folosi ceea ce avem
deja.”
Ea a îngenuncheat pe spate cu un halat de in în mâ nă , luâ nd în considerare asta. Pă tura
desfă cută îi că zu pe spate pe umerii ei. Pielea și pă rul castaniu pluteau lâ ngă coapsa lui,
hipnotizâ ndu-l. A mâ ngâ iat ușor umă rul gol cu vâ rfurile degetelor.
„Nu mă gâ ndesc să te pedepsesc, să te comand sau să te folosesc greșit, Moira. Te-aș avea
ală turi ziua și noaptea în brațe.”
Ea se liniști, apoi se ridică repede și se îndreptă spre el, aruncâ nd halatul deoparte. — Mai
bine să pedepsești, milord. Înțepă tura curelei se termină .”
„Vorbești rece pentru unul care a fost atâ t de recent un amant emoționant. O zi de libertate
ți-a schimbat atâ t de mult inima?”
„Nu, pentru că în inima mea am fost întotdeauna liber. „Câ teva ore de sclavie m-au
înfrigurat.”
Mâ na lui încă se sprijinea pe umă rul ei. A tras-o înainte. „Atunci lasă -mă să te încă lzesc.”
Ceva din miezul lui gemu de uşurare câ nd braţele lui s-au închis în jurul ei. Moliciunea ei
feminină pă rea să absoarbă cele mai rele dintre emoțiile ascuțite care îl conduseseră în
această zi. Ș i-a întins mâ inile peste dealurile curbelor ei și a gustat cură țenia proaspă tă a
umă rului ei pur.
Era înfrigurată , fie de la baie, fie de la epuizare , nu putea spune. Forța și că ldura brațelor
lui promiteau o mâ ngâ iere ademenitoare. Ea a încercat să se zvâ rcolească în rezistență
împotriva îmbră țișă rii bruște, dar cumva mișcarea s-a transformat într-un model flexibil pe
pieptul lui.
Buzele îi periară pă rul, tâ mplele și obrajii cu o blâ ndețe atentă , de parcă ar fi că utat să
demonstreze că pericolul pe care ea îl întreză rise nu exista cu adevă rat în el. Un dor
sufletesc strigă în ea câ nd el o trase mai aproape. Palmele ferme i-au mâ ngâ iat spatele gol și
i-au gă sit pielea prin golul din față , în timp ce el îi apă sa să rută rile pe gâ t și pe gura ei.
Îl lă să , delectâ ndu-se cu un gust glorios, final, a ceea ce nu ar putea fi niciodată . Ea a lă sat
senzațiile să se scurgă prin corpul ei, evocâ nd dorul dulce-amă rui pe care îl simțim la orice
despă rțire.
„Mi-am petrecut ore în șir de câ nd am trecut prin poarta aceea ca să te-ai întrebat dacă am
înțeles greșit cumva”, mormă i el în pă rul ei.
Ea închise ochii pentru a savura mișcă ri ale mâ inii lui, ridicâ nd că ldură minunată pe
coapsele și fesele ei, îmi pare ră u că vorbise atâ t de repede. „N-ai înțeles nimic greșit, dar
vreau să oprim asta.”
şopti ea, clipind în spate lacrimile.
Se trase să se uite la ea, dar nu o eliberă . — Poți să spui că aceste mâ ini te folosesc greșit,
Moira, și că nu ești dispusă ?
Ea s-a desprins cu tristețe din strâ nsoarea lui și a fă cut un pas înapoi.
Ea a pus patura pe spate pe umeri și a apucat-o închisă .
„Sunt slab față de plă cere, dar ceea ce îmi oferi într-o zi va aduce mizerie și nu o voi îndura.
Am jurat câ nd eram doar o fată că nu voi fi o curvă a niciunui bă rbat, mai puțin una pentru
un cavaler sau un lord.”
Aurul res amed. Res periculoasă , care vorbea despre mai mult decâ t dorința ză dă rnicită .
„Tu spui asta des și mă insulti cu asta. Tu ești cel care înțelegi greșit și care gâ ndești ce este
mai ră u despre mine fă ră motiv.
Acele haine nu sunt menite ca o mită pentru a cumpă ra un coleg de pat pentru câ teva nopți.
Nu caut să fac o curvă din tine.”
Ea bă nuise la fel câ nd l-a vă zut în prag.
Mai bine dacă ar fi vrut-o doar pentru o scurtă plă cere. „Nu va conta cum numiți. Toți
ceilalți cunosc astfel de femei pentru ceea ce sunt.”
Se îndepă rtă , cu faţa înclinată în planuri severe de supă rare confuză . I-a aruncat o privire
peste umă r, care a stră lucit acele emoții pe care ea le ză rise câ nd a intrat. „Ce zici de Edith?
Ea a tră it cu stă pâ nul ei într-o acțiune. Toți puteau vedea ce era între ei. Așa ai cunoscut-o
pe mama ta? Ca curva lui Bernard?
„Așa ai cunoscut -o, nu nega. Cum ați numit-o voi și toți ceilalți, dacă nu în fața ei, atunci
între voi. Mama știa mai mult decâ t o ecțiune, cunoștea dragostea cu Bernard. Ea era
lehmanul lui, dar avea mai mult decâ t o au majoritatea soțiilor din inima bă rbatului ei. A
avut cel mai bun lucru pe care îl poate avea vreodată o astfel de femeie, dar totuși i-a fost
rușine.”
„Nimeni nu te va face de rușine dacă vrea să -și pă streze limba.”
„Nu trebuie să spună niciodată un cuvâ nt ca să le cunosc mințile. Te rog ascultă -mă și auzi
ce spun și încearcă să înțelegi. Nici mă car nu poți să -mi dai ceea ce Bernard ia dat mamei
mele. Bernard avea fiul să u și îmbă trâ nea. Ș i-a fă cut datoria față de familie și de onoare și a
ales să nu se recă să torească . O putea trata pe mama mea ca pe doamna lui, pentru că nicio
doamnă adevă rată nu a prezidat Hawkesford. Nu va fi așa pentru
tu și tu știi asta. Lordul Barrowburgh nu este Lordul Hawkesford, ci bă rbatul regelui cu o
poziție de prestigiu superior și nicio femeie nă scută iobag nu poate sta la masa ta înaltă . Ș i
ești încă tâ nă r. Dacă nu pentru mai mulți fii, atunci pentru alianța care îți va asigura
stă pâ nirea pe onoarea ta, te vei că să tori din nou, Addis.
El nu a putut respinge adevă rul și ea a fost recunoscă toare că nu a încercat.
„O va accepta. Va trebui.”
„ Nu o voi accepta. Nu voi fi femeia ținută în turnul de sud, care așteaptă ca domnul să -i fure
timp familiei și îndatoririle să stea cu mine. Nu voi fi lehmanul ai că rui copii sunt
nenorociți, disperați după recunoașterea lordului.”
— Te poți îndoi că mi-ar pă sa de vreun copil din sâ ngele meu?
„Nu voi fi sclava care se îngrijorează , în timp ce îmbă trâ nește, că ochiul domnului va fi atras
de o femeie mai tâ nă ră , sau nu voi fi geloasă pe acțiunea pe care o arată el față de soția sa.”
— Ș i eu voi îmbă trâ ni, Moira.
Insistența lui amenința să -i erodeze hotă râ rea. „Nu mi se va refuza o casă a mea, un loc în
care cunosc dragostea și securitatea. Am tră it prea mult la marginea vieții altora, Addis. Nu
voi alege cu bună știință să o fac din nou, nici dacă acea viață este a ta și nici mă car pentru
pasiunea pe care o poți face să o simt. M-am să turat să fiu umbra.”
Se duse la fereastră și privi afară , încrucișâ ndu-și brațele peste piept. Câ nd în cele din urmă
s-a întors spre ea, ea s-a uitat în acei ochi adâ nci și a știut că el înțelegea, dar că asta conta
puțin în orice l-ar fi obligat.
„Te aștepți să accept asta, Moira? Să uit pacea și mulțumirea pe care le gă sesc cu tine în
brațele mele? Să ignor foamea pe care am avut-o de câ nd te-am vă zut prima dată în că suța
aceea?
„Dacă nu poți accepta, lasă -mă să plec! Trimite-mă înapoi la Darwendon cel puțin.
Eliberează -mă definitiv și uită de mine! Alții vă vor oferi această mulțumire destul de
curâ nd.”
„Nu te duci nică ieri decâ t cu mine!”
„Atunci ce, milord? Ne-ai pus într-o poziție imposibilă . Sau mă veți forța și, astfel, veți
corupe acțiunea pe care am împă rtă șit-o?”
El nu a oferit liniștirea pe care ea o speră cu disperare. S-a uitat la ea doar atâ t de mult încâ t
a început să se simtă goală în ciuda pă turii. Argumentele ei pă reau deodată lipsite de sens
pe mă sură ce privirea aceea devenea invazivă în mod vechi, chemâ nd amintiri vechi și noi,
cerâ nd să -și amintească de intimitatea și pasiunea lor, ridicâ nd imagini și senzații pe care
spiritul ei obosit încerca să le respingă cu puțin succes.
Ea ducea o bă tă lie pe care o parte din ea nu dorea cu adevă rat să o câ știge. Corpul ei a
ră spuns la acea conexiune investigativă cu un val de că ldură și anticipare care a
înspă imâ ntat și a sedus. Forța ei a început să se pră bușească . Tâ njirea îi umplea inima
nesă buită .
„Nu cred că se va forța”, spuse el, de parcă ar fi vă zut în mintea ei și ar fi evaluat forțele
slabe comandate de bunul ei simț. Își întinse mâ na. — Întinde-te cu mine acum, Moira. Vei
vedea că totul va fi bine.”
Ordinul o zgudui de șoc și ceva teribil de emoție. Ea și-a îndepă rtat privirea de la mâ na
puternică care se întindea spre ea.
"Ba nu."
„Scoate pă tura și vino să te culci cu mine. Te-aș vedea și te-aș lua în plină lumină a zilei.”
Sfinții o ajută , aproape că și-a dat drumul pe lâ nă . „Nu voi invita ceea ce tocmai am respins.”
„Ar trebui să -ți poruncesc ca stă pâ n al tă u, astfel încâ t să poți da vina pe respectarea ta pe
ascultare, nu pe dorință ?”
Un pic de frâ u de resentimente și prudența ei. „Îți sunt recunoscă tor că mi-ai amintit cine
suntem amâ ndoi, milord. După cum am spus odată , o uit pe riscul meu. Femeia liberă a
cedat cu prostie, dar roaba nu va face”.
„Sunt aceeași persoană .”
„Nu, nu sunt pentru ochii mei. Nu neg că am simțit cea mai dulce plă cere cu tine. Dar raiul
pe care îl oferi este o formă de iad, mai ales cu astfel de lanțuri atașate. M-ai legat de tine
printr-un jură mâ nt și o supunere pe care nu le pot anula, dar nu va fi așa cum crezi. Dacă nu
mă forțezi, nu va fi așa.”
Chiar credea că el va veni și va testa adevă rul cuvintelor ei curajoase. Tensiunea a strigat
între ei și corpul ei a ră spuns într-un mod șocant, care spunea că viitorul nu mai era din
mâ inile ei, pentru că dacă ar traversa acel spațiu, nu ar fi fost forțat.
El sa întors și ea aproape că sa pră bușit de ușurare. „Atunci haideți să ne rugă m amâ ndoi să
învă ț continența în Marea Baltică așa cum credeam, Moira. Ia niște haine și pleacă acum.”
A auzit un avertisment în ordinul lui și nu a așteptat altul.
Smulgâ nd halatul de in de pe piept, ea se gră bi din cameră . Ultimul vestigiu de putere a
pă ră sit-o pe trepte. Ea se strâ nse de perete, luptâ ndu-se să înece suspinele care îi sugruma
gâ tul.
Nu a vă zut prea mult din Addis zilele urmă toare. A pă ră sit casa devreme cu Sir Richard
pentru a merge la Westminster în misiuni zilnice pentru a-l vedea pe rege. Uneori nici
mă car nu se întorceau pentru masa de prâ nz, iar ea, Jane și Henry își luau cina singuri la o
masă din sala cavernoasă , în timp ce se odihneau de treburile zilei.
Au lucrat de la ră să rit pâ nă la amurg. Jane și ea au cură țat toate camerele și au așezat
papuri noi. Ea și Henry au reușit să repare gă urile din acoperișul grajdului și să peticească
și să vă ruiască tencuiala de pe clă diri, dar zidul de piatră și vatra aveau nevoie de mâ na
unui meșter. Ea a decis să amâ ne să -i ceară lui Addis moneda, deoarece timpul petrecut la
Westminster îl lă sa de obicei furios și tă cut. El nu vorbea despre acele vizite cu nimeni, în
afară de Sir Richard, dar ea știa din starea lui de spirit că nu mergeau bine.
Casa avea patru camere în afară de solar. Pentru propriul ei spațiu, a luat unul minuscul la
primul nivel, departe de locul unde dormea Addis. domnule
Richard își luase că ruța și ea așeză cele câ teva bunuri de-a lungul pereților. Munca ei a
epuizat-o atâ t de mult încâ t somnul a revendicat-o imediat câ nd s-a pensionat. Ea a fost
recunoscă toare pentru asta. Ar fi fost oribil să stai întins acolo gâ ndindu-mă la omul de mai
sus și dezbate opțiunile lui în ceea ce privește Barrowburgh și Simon și toate celelalte.
La o să ptă mâ nă după sosirea lor, s-a întors din Westminster la timp pentru cină . A intrat în
bucă tă rie cu Richard, că utâ nd o bere.
— El evită , zic eu, remarcă Richard, continuâ nd o conversație de parcă ea nu ar fi fost
prezentă .
"Poate. Sau nu i s-a spus niciodată .”
"Crezi asta? Te duci și aștepți în fiecare zi timp de o să ptă mâ nă și bă rbatul nici mă car nu
știe că ești acolo? Nu ești un cavaler burlac pe care funcționarii să i să -l poată ignora.”
„Despenserii și oamenii lor sunt groși în jurul lui, ca niște cercuri de ziduri care stră juiesc
un donjon. Cred că nimeni nu intră pe porți decâ t dacă acea familie îi permite. Dacă Hugh
Despenser este prietenul lui Simon, s-ar putea să putrezesc stâ nd în acea anticameră .
Richard clă tină din cap. „Bine lucru pe care îl avem în acest tă râ m, dacă fiul lui Patrick de
Valence...”
„Pentru că sunt fiul, voi putrezi. Cine știe ce povești i-a turnat Hugh în urechile lui Edward
câ nd a aranjat ca Simon să -l ia pe Barrowburgh? Cine știe dacă Edward știe mă car că s-a
întâ mplat?
Se spune că nu are dragoste pentru guvernare, că preferă să lucreze pă mâ ntul ca un
yeoman și să vâ sle pe ză padă decâ t să se ocupe de stat.”
„Bine lucru pe care îl avem în acest tă râ m...” mormă i din nou Richard cu dezgust.
„Va trebui să gă sesc o altă modalitate de a mă întâ lni cu el, asta este tot.”
„Imposibil dacă acele porți sunt echipate așa cum spui.”
„Trebuie să gă sesc o modalitate prin care regele să ordone să le deschidă .”
„Puteți depune o petiție câ nd se va întruni urmă torul parlament”.
„Nu voi aștepta un parlament. Voi ști unde se află Edward înainte de atunci.”
Moira și Jane s-au gră bit să pună masa în hol. Addis și Richard s-au așezat cu ei,
continuâ ndu-și conversația la un capă t al mesei. Moira și-a mâ ncat pâ ine și tocană de
somon și a examinat pereții luminoși ai camerei. Ea și Henry terminaseră de pictat-o azi-
dimineață și stră lucea proaspă tă și curată . Se îndoia că Addis observase schimbă rile în
proprietate.
„Peste șapte zile va avea loc un turneu”, a gâ ndit Addis.
„Edward încearcă să -i liniștească pe baroni cu sport și o poșetă mare.
Prost, dacă mă întrebi pe mine. O șansă pentru bă rbați cu gâ nduri similare să se
întâ lnească .”
„Dar sub ochii lui și cu spionii Despenserilor peste tot.
Poate nu atâ t de prost.”
„Te gâ ndești să intri?”
„Am fă cut-o deja.”
„Va fi un sport bun, dar totul în zadar dacă nu câ știgi. Atunci vei fi doar unul dintre cei zeci
de combatanți. Chiar dacă ești campion, nu se poate spune că va atrage atenția lui Ed-ward.
Nu-i pasă prea mult de arme și nu va acorda prea multă atenție chiar dacă este prezent.
Odată ce spectacolul se termină , cel mai probabil va dormi.”
„Dacă regelui îi place spectacolul, atunci poate ar trebui să încerce să -i atragă atenția în
timpul concursului”, a intervenit Moira.
„Oh, da”, a batjocorit Richard. — Vor fi bogă ții din belșug afișate, fată . Un turneu regal nu
este un corp la corp la corp. Cavalerii își aduc veșmintele de cuib și armura vopsită cu aur și
lungi succese de scutieri și miri. Papa însuși s-ar pierde într-o astfel de să rbă toare, iar
Addis nu are nici mă car un scutier care să -și conducă distrugă torul”.
„Atunci poate că nu ar trebui să concurezi cu o asemenea bogă ție”, a spus ea. „Poate că
simplitatea este modalitatea de a ieși în evidență . Sau noutate.”
„Sugerezi că dacă merg în acel concurs îmbră cat ca un simplu cavaler, regele va observa?
Cred că nu”, a spus Addis.
„Nu ca un simplu cavaler. Ca un cruciat baltic.”
Addis se uită întrebă tor la Richard. Bă trâ nul steward ridică din umeri. „Ar putea funcționa,
nu-i așa? Bă rbații vorbesc mereu că se ală tură cruciadei, dar nu o fac niciodată . Există
prestigiu și glorie în ea și povești de aventură de spus. Edward poate fi intrigat.”
„Întrebarea este, cum ară t că sunt un astfel de bă rbat?”
Moira a aflat ră spunsul a doua zi câ nd Addis l-a trimis pe Henry să o aducă la solar. L-a gă sit
stâ nd lâ ngă pat, purtâ nd hainele din piele de că prioară pe care nu le mai îmbră case de la
Barrowburgh.
Pâ nză colorată era împră știată în jurul camerei. Ea recunoscu mă tă surile și lâ nile din
pieptul mamei lui.
Ridică o surcotă roșie. „Nu le-ai folosit așa cum ți-am spus.”
„Am luat unele dintre lucrurile mai simple. Nu se cură ță grajdurile purtâ nd catifea.”
Maxilarul i se zvâ cni. „Nu ar trebui să cură țați grajdurile.”
„Dacă nu eu, cine? Henry este prea bă trâ n pentru a face totul singur. Te rog, domnul meu,
destul de asta. Iobagii muncesc, de aceea domnii ne au. Acum, există vreo modalitate prin
care să te pot servi?”
Mă tasea roșie datorată de la st. „Nu am nevoie să mă slujești, ci să mă ajuți. Ai sugerat că
noutatea ar putea atrage atenția regelui. Câ nd voi participa la turneu, voi fi într-adevă r
foarte nou. Un cavaler îmbră cat ca un barbar ar trebui mă car să ridice niște discuții și
speculații.”
„Vei merge așa?”
„Da. Richard m-a onorat oferindu-mi să -mi port armele, dar am nevoie de cineva care să -mi
conducă calul.” El ridică sub semnul întrebă rii sprâ nceana cicatrice.
„Doamnele vor face asta pentru ceilalți?”
"Nu de data asta. Mai multă noutate.”
„Nu sunt o doamnă și toți vor ști asta. Voi ară ta un prost, la fel ca și voi.”
„Vei ară ta frumos, iar câ nd termină m vei ară ta și exotic. Va fi un spectacol pe care regele
nu-l poate ignora.” A scos mă tasea. — Pune asta, Moira.
Ea a luat haina și a ridicat-o. Nu avea de gâ nd să -și schimbe hainele în fața lui. „Nu este o
rochie, ci doar o surcotă .”
„Da. Fă ră mâ neci. Fetele bajoraiului se îmbracă astfel în lunile calde.” El o privi gâ nditor. —
Pă rul tă u eliberat, cred. Vei tă ia o parte din chihlimbarul din această tunică pentru a face o
coafură pe care să -ți atâ rne pe frunte.”
Ea ar pă rea mai barbară decâ t el. Cel mai probabil ar ară ta ca un premiu de ră zboi adus
acasă de cruciatul cuceritor.
"Vei face asta?"
Câ nd a propus ideea, nu s-a gâ ndit niciodată că i se cere să joace un rol în ea. Totuși, s-ar
putea să funcționeze și să -i aducă o audiență la rege. Pâ nă câ nd nu s-a întâ mplat asta,
lucrurile erau într-un impas, pentru că Addis nu s-ar fi mutat independent pâ nă nu știa cu
siguranță că Edward și-a abandonat familia.
"O să îl fac eu."
Fă cu un pas înainte și alunecă brațurile de aur o, apoi îi luă mâ inile și o împinse pe una,
apoi pe cealaltă , mult în sus de brațe. „Le vei purta și pe acestea.”
Se uită în jos la benzile groase gravate cu șerpi care se împleteau. Imagini pă gâ ne pe aur
barbar. Valoarea lor ar susține-o mai mult decâ t rubinul dacă ar dispă rea în timpul
turneului.
A deranjat-o să -și dea seama că el credea suficient de mult în jură mâ ntul ei pentru a-i avea
încredere în ei. "Ei sunt frumosi. De unde i-ai luat?"
„Fiica unui preot mi le-a dat”.
Nu un preot creștin dacă ar avea o fiică . Spusese că a fost înrobit de un kunigas. Atunci fiica
acelui bă rbat.
„Ea m-a ajutat să scap”, a adă ugat el.
Sensul benzilor de aur pă rea foarte clar. „Trebuie să te fi iubit foarte mult.”
„Fiica unui kunigas nu poate iubi un sclav creștin.”
Ea îi ridică surcotte de mă tase din mâ ini. Ș i-a dezbră cat tunica pentru ca ea să o ia pentru a
tă ia chihlimbarul. Pă rea deodată foarte primitiv, cu pielea de că pin învelindu-i picioarele și
cu pieptul de bronz dezgolit. Cicatricea lungă l-a marcat ca pe o linie pictată purtată pentru
a-i spori aspectul erce.
Fiica preotului îl vă zuse astfel în fiecare zi. Fuseseră ei iubiți? A vorbit despre continenta
invatata in Marea Baltica, nu despre abstinenta.
Simțea o gelozie ciudată față de acea femeie necunoscută , dar și o profundă recunoștință
pentru că nu fusese complet singur în acești ani lungi.
Amintiri din reîntâ lnirea și că lă toria lor, din acea zi de lâ ngă lac câ nd l-a vă zut ultima oară
astfel, au invadat-o. Mușchii pieptului, forța nervoasă a brațelor, corzile abdomenului...
și-a dat seama că se uita la el prea mult timp și că el observase. O că ldură lică ri în ochii lui,
invitâ nd-o, nu, îndră znind-o, să întindă mâ na și să atingă corpul la o distanță de mâ nă .
„Voi încerca să par câ t mai barbar posibil”, mormă i ea, întorcâ ndu-se de la el și de la ispită .
Atâ t de ușor de înțeles greșit sensul pasiunii. Sufletul unei femei tâ njea să facă asta. Bă rbații
au exploatat probabil asta de la începutul timpului.
El a avut dreptate. Fiica unui kunigas nu poate iubi un sclav creștin. Iar fiul unui baron
englez nu poate iubi un iobag.
OceanofPDF.com

CAPITOLUL 11
ADDIS a trecut prin pragul tavernei și a privit mulțimea de pelerini. Ale era dator de câ teva
ore în această seară fierbinte. Mulțimea de petiționari care se îndreaptă spre mormâ ntul Sf.
Thomas de la Canterbury înecase cu mult timp în urmă constrâ ngerile gradelor lor
disparate și se adunase într-o petrecere zgomotoasă și plină de spirit.
S-a dus spre butoi. Bă rbatul care o pă zește și-a bă gat în mâ ini o ceașcă de vesela. „Doi
pence.”
Addis a plă tit. „Caut o femeie. Mi s-a spus că ea locuiește și lucrează aici. Numele ei este
Alice. Aș vrea să vorbesc cu ea. Merită timpul ei.”
„Ea este în spate, prin ușa aceea de acolo, spă lâ nd”.
Ș i-a dus berea în camera din spate. O femeie robustă aplecată peste o cadă cu apă tulbure,
cu cești și că ni care zboară . Sprâ ncenele întunecate și grele se întindeau pe un nas
proeminent. Ş uviţe de pă r negru i-au scă pat batista.
Lui Richard îi luase aproape o să ptă mâ nă să o gă sească în mijlocul tavernelor din
Southwark.
Ea se îndreptă , se întoarse și se uită la el. Se apropie de una dintre lumâ nă rile care luminau
camera. Ş ocul îi fă cu ochii mari.
Ea s-a semnat de trei ori la râ nd. "Mama sfâ ntă !"
„Nu sunt o fantomă , Alice.”
"Mama sfâ ntă !"
„Îmi doresc ceva timp cu tine.”
Ea a dat înapoi. „Am fost aici un an și o zi!”
„Nu încerc să te întorc la Hawkesford, dar dacă aș fi fă cut-o, ai fi putut tră i aici zece ani și nu
ar conta odată ce te-ai fi întors acolo.” A lă sat amenințarea să intre, apoi a pus un semn
argintiu pe o masă de lâ ngă lumâ nare.
„Nu mai fac asta. Am un bă rbat acum și nu i-ar plă cea. Totuși, sunt femei afară în tavernă …”
„Vreau doar să vorbesc.”
Ea a fă cut o față care indică ceea ce suna cel mai ciudat pentru ea.
Addis s-a așezat pe un taburet și, după o ezitare precaută , a luat altul.
— Ai pă ră sit Hawkesford după ce a murit Claire?
„Pă rea un moment la fel de bun ca oricare altul. Vă rul meu plecase cu câ țiva ani în urmă și
știam că este aici. Raymond nu este un lord ră u, dar cu Claire plecată nu aș mai sluji o
doamnă , ci doar să fiu din nou una dintre femeile obișnuite, așa că am plecat.
— Ai fost prezent la moartea lui Bernard?
„Da. Claire plecase acasă să -l vadă înainte de a muri. Am că lă torit cu ea din Barrowburgh.”
„Ș i ce a spus în timp ce ză cea pe moarte? Despre Edith?”
„A fost tragic să le vezi dragostea și tristețea. Am fost atras să asist la cuvintele lui la ea. I-a
dat ei și poporului ei libertatea.
Era timpul, cu el o punea deasupra tuturor ca pe o doamnă , câ nd știam cu toții că nu era
diferită de noi ceilalți. Ar fi trebuit să o facă cu ani înainte, dacă ar fi vrut. La ce folosea
atunci libertatea, cu ea însă și bolnavă deja și nu tâ njește după lume?”
„A fost prezent un preot?”
„Da. Ș i toți ne-am pus amprenta pe un pergament.”
„Ești foarte sigur că a inclus oamenii lui Edith? Fiica ei?"
Ea a dat din cap. — Vorbeam despre Moira ca pe a lui. Am vrut-o liberă .
Are sens. Nu mai tră ise ca noi de câ țiva ani, nu-i așa? Greu
să te întorci la asta odată ce știi mai bine. Cu siguranță nu am putut, pentru toată munca de
aici.”
Își bă gă degetul mare în poșetă și strecură un șiling lâ ngă semn.
— Ești foarte sigur că a inclus și fiica?
Alice ridică privirea surprinsă .
Un alt șiling l-a depă șit pe celă lalt. "Pozitiv? Ai putea să juri?”
Ea și-a lins buzele. „A fost acum câ țiva ani. Dacă aș putea să jur...”
Un al treilea șiling s-a ală turat teancului.
„Se pare că nu a fost atâ t de clar, acum că îmi amintesc. Vorbeam despre asta, dar nu era pe
acel pergament, nu cred.
Addis dă du din cap. Ea a scos o mâ nă plinuță pentru a ridica monedele.
El a prins-o de încheietura mâ inii înainte ca ea să le prindă . „Cred că ar trebui să te ală turi
pelerinilor care că lă toresc la Canterbury.”
„Fă un pelerinaj! Sunt prea multe de fă cut aici. S-ar putea să fiu plecat o lună , mergâ nd pâ nă
la altar și înapoi.”
„Gâ ndește-te la binele pentru sufletul tă u. Există suficiente monede acolo pentru a plă ti pe
cineva să -ți ajute verișoara câ nd ești plecat.”
Ea a considerat asta. „Da, ei bine, întotdeauna mi-am dorit să fac pelerinaj, dacă este
adevă rul. Unul aude de asemenea minuni de la ceilalți. Se spune că catedrala este ca raiul
însuși.”
Addis a adă ugat încă un șiling la gră madă . „Poate că vei spune o rugă ciune pentru mine la
altarul Sfâ ntului Toma.”
— Cu siguranță , domnul meu. Ea aruncă o privire că tre monede. „Asta va fi tot?
Am aceste că ni de spă lat și...”
A împins lumâ narea mai aproape de ea. Nu este o femeie inteligentă și prea înspă imâ ntată
pentru a minți eficient. „Nu, asta nu este tot. Vreau să -mi povestești despre perioada
petrecută pe Claire la Barrowburgh după ce am plecat. Vreau să aud despre nașterea lui
Brian și despre moartea tată lui meu.”
Sprâ ncenele groase se ridicau în jumă tate de cercuri. Ea îi întâ lni privirea precaută .
„Nu prea multe de spus.”
„Cu toate acestea, o să aud.”
„Mai bine să lași morții să zacă în pace.”
„Începe cu bă iatul. I-a ară tat o emoție câ t a tră it?
Ochii ei s-au îngustat în fante. „Atâ t câ t se putea aștepta. A fost conceput cu violență , nu-i
așa?
A auzit condamnarea pe care nici frica ei nu o putea ascunde. „Asta a spus ea? Dacă soția
mea ți-a lă sat asta, poate că trebuie să începem mai devreme. Aș auzi ce ți-a spus Claire. Aș
învă ța totul.”
Addis se uită la teancul de monede de pe masa solarului. Le gă sise sub o piatră din vatră , în
ascunză toarea pe care i-o ară tase câ ndva mama lui câ nd era bă iat. Joan și Henry rataseră
acest mic depozit.
Treizeci de lire sterline. Nu ar merge departe în angajarea unei armate.
Gâ ndurile i s-au întors înapoi la monedele ră mase în tavernă cu Alice.
Un preț mare de plă tit pentru o femeie cu care nu se putea culca. Numai marca ar fi angajat
un cavaler pentru o lună . Merită totuși, dacă a scos-o pe Alice din Southwark pentru o lună
și ceva. Ar trebui să se simtă vinovat că a mituit angajamentul Moirei cu privire la Bernard,
dar nevoia lui de ea nu l-a lă sat. Povestea nu a eliberat-o de obligațiile ei față de Darwendon
din motivele pe care le explicase la hallmotte, dar nu voia să se încurce de legalită ți cu ea
acum.
Alice nu voise să vorbească despre Claire. S-ar putea să o tră deze cu ușurință pe Moira,
roaba care fusese crescută deasupra locului ei natural, dar nu dorise să discute despre
doamna ei. Nici nu ar fi vrut să audă . O suferise doar pentru că trebuia să știe acum. Deja
bă nuise o mare parte din poveste și puține lucruri din ce auzise în seara asta îl
surprinseseră . Ar fi trebuit să simtă mai multă simpatie câ nd Alice a descris singură tatea și
izolarea lui Claire, dar o parte din el fusese bucuroasă să audă că femeia
care îl lă sase să înfrunte iadul de unul singur, vă zuse ea însă și ceva.
El s-a lă sat să o imagineze pentru prima oară în ani, iar amintirea frumuseții ei aproape că
l-a sedus la înțelegere. O femeie a că rei înfă țișare îi putea devasta pe cei puternici nu avea
nevoie de forță internă . Clairele lumii au luat fă ră să ceară pentru că fiecare a insistat să
ofere tot ce dorea.
Nu era de mirare că ea nu avea nicio practică în a dă rui și că fusese incapabilă de asta chiar
și în condițiile îndatoririi.
Amintirile i-au creat un gust amar în gură . S-a întors la monede și la calculele sale despre
câ ți oameni aveau să angajeze și pentru câ t timp. Vâ nzarea brațelor de aur ar avea o
diferență considerabilă , dar dacă regele nu l-ar fi eșuat și ar trebui să asedieze
Barrowburgh, ar avea nevoie de mașini de ră zboi și de o forță mare și, posibil, de multe
luni. Chiar și așa, șansele lui de succes erau mici și orice victorie ar putea fi de scurtă durată
dacă Simon ar obține ajutor de la Despenseri.
Un țipă t ascuțit al unei femei i-a spulberat brusc contemplația.
A ascultat atent, dar nu mai auzi nimic. Sunase ca Moira. Ieșise din cameră și cobora scă rile
chiar înainte să se hotă rască să se mute.
La lumina torțelor curții o vă zu lâ ngă poartă . Ea s-a ră sucit într-un mod nefiresc și a durat
un moment pâ nă să -și dea seama că un bă rbat îi ținea trupul, cu mâ na peste gura ei. Addis
se îndreptă spre ei, întinzâ ndu-și instinctiv sabia lui absentă .
„Dă -i mâ na”, ordonă el.
Bă rbatul ridică privirea de unde îi vorbise la ureche.
Purta pă rul lung și negru legat la ceafă și hainele simple ale unui oră șean din Londra.
„Nu puteam risca ca ea să trâ ntească poarta”, a explicat bă rbatul. — Îmi cer scuze că v-am
speriat, doamnă , dar treburile din seara asta nu vor aștepta pâ nă dimineața.
„Eliberează -o”, a avertizat Addis din nou, strâ ngâ ndu-și stă rile în cazul în care bă rbatul ar
refuza.
Un zâ mbet stră lucitor stră lucea. „Pă cat că trebuie. Este o dră guță de braț la asta. Nu veți
mai țipa, nu-i așa, doamnă ?
Ea a clă tinat din cap și bă rbatul s-a îndepă rtat. „Sunteți Sir Addis? Trebuie să vă rog să
așteptați aici puțin. Trebuie să -i iau pe ceilalți.”
Bă rbatul s-a strecurat înapoi pe poartă . Câ teva minute mai tâ rziu s-a întors conducâ nd cinci
oameni. Unul îmbră cat în haine clericale i-a condus pe ceilalți. — Addis de Valence?
"Eu sunt."
"Numele meu este Michael. Sunt grefier al lui John Stratford, episcopul de Winchester. Eu și
ceilalți am dori să vorbim cu tine. Îmi cer scuze pentru ora, dar este esențial ca nimeni altul
să știe că sunt la Londra.”
„Hai să intră m în hol. Moira, pune-le lui Jane să toarne niște bere pentru acești oameni.
„Ea s-a pensionat. O să îl fac eu."
Addis a adus oamenii în hol. S-au așezat în jurul unei mese. — V-aș ști numele, spuse el.
„Dacă mă cauți noaptea, presupun că motivele tale nu sunt prietenoase cu rege”.
Michael dă du din cap. — Ești un om inteligent, Sir Addis. Este o ușurare să te ocupi de unul
pentru o schimbare. Nu, misiunea noastră nu este prietenoasă cu regele, dar este cea mai
prietenoasă cu tă râ mul. Nu este ră u să ne cunoașteți numele, dar trebuie să vă rog să jurați
că nu vorbiți cu nimeni despre această întâ lnire și despre ceea ce discută m aici.
Dacă ar fi vrut un jură mâ nt, ar fi vorba despre tră dare. Ar trebui să -i trimită imediat, dar
zilele lui de așteptare a atenției regelui nu-l lă saseră într-o dispoziție foarte loială . A înjurat
cum au vrut ei.
Michael ară tă în jurul mesei. „Acesta este Sir Robert, Lordul Cavenleigh din Yorkshire.
Thomas Wake, fiu prin că să torie cu Thomas de Lancaster. Peter Comyn, vă rul lui Elizabeth
Comyn, care este unul
a moştenitorilor lui Lancaster. Sir Matthew Warewell, câ ndva din casa regală a regelui.”
Addis a observat că bă rbatul care o ținuse pe Moira nu a fost prezentat și s-a așezat puțin
deoparte, de parcă nu ar fi cu adevă rat o parte din grup. Câ nd a sosit Moira cu bere, s-a
ridicat să o ajute. Servitorul clericului, bă nui el.
„Sunt multe altele”, a spus Michael. „Nu ești singur în nemulțumirea ta față de evenimentele
din acest domeniu. Robert aici a fost forțat să semneze o notă prin care se angaja că îi
datorează lui Hugh Despenser două zeci de mii de lire sterline pentru a-și pă stra pă mâ ntul.
Verișoara lui Peter a fost închisă pâ nă câ nd ea și-a renunțat la o obligație similară și a
renunțat la două moșii. Fratele lui Sir Matthew a fost executat chiar dacă nu a jucat niciun
rol în rebeliune. Din pă cate, pă mâ nturile lui se învecinau cu cele ale unui favorit al
Despenser. Oamenii regelui au tot simțul legii și obiceiurilor și nu cunosc nicio rușine. La fel
va fi și pentru tine.”
"Poate. Nu am vorbit încă cu regele.”
„Ai încercat de câ teva zile. Cunoaștem eforturile tale. Va ajunge la nimic. Uită -te la ce sa
întâ mplat cu ruda ta Aymer.
Contele de Pembroke a vorbit pentru compromis și a încercat să -l influențeze pe rege pe
calea cea bună . A devenit un inconvenient și a fost ucis în timp ce stă tea într-un privat.”
„Sunt conștient de tot ceea ce descrii. Nu m-am așezat în anticameră a regelui și nu am
mers prin acest oraș cu urechile acoperite. De asemenea, știu că nu doar baronii sunt
dezgustați, ci și burgherii orașului și oamenii de râ nd. Nimeni nu este mulțumit de alegerea
prietenilor lui Edward și de influența pe care aceștia o exercită asupra lui. Dacă ai venit să -
mi spui despre țara mea și să mă avertizi despre acești oameni, nu te îngrijora.”
Michael își întinse mâ inile. „Îmi dau seama că ești un bă rbat că ruia îi place să ajungă la
subiect. Aşa să fie. Tocmai am venit din Hainault, unde episcopul este în exil cu regina
Isabelle. El este acolo ca episcopii din Hereford și Norwich, deoarece viața i-a fost pusă în
pericol câ nd a fost numit episcop din cauza alegerii regelui și pentru că
a vorbit pentru o guvernare decentă oamenilor care nu cunosc sensul cuvâ ntului.”
Addis aflase totul despre episcopii exilați. Stratford era un om ambițios, dar era cunoscut
pentru sfaturi bune. El a încercat să -l sprijine pe rege pâ nă câ nd circumstanțele și
conștiința i-au cerut să vorbească .
„Regina și-a logodit fiul, Prințul Edward, cu Philippa de Hainault, fiica contelui. În schimb,
contele ia promis ajutor Isabellei. Ea a spus că ea și bă iatul nu se vor întoarce aici câ t timp
Despenserii vor fi la putere. Am scă pat de ei odată , dar câ nd revolta a eșuat, regele i-a adus
înapoi și influența lor este mai mare ca niciodată . Întoarcerea reginei și a prințului nu poate
fi efectuată pâ nă câ nd Despenserii nu vor fi îndepă rtați din nou, dar un parlament nu o va
realiza de data aceasta.”
Acum se apucau de asta. Cinci perechi de ochi au că utat să vadă reacția lui la această
uvertură .
Bă rbatul cu pă rul lung încă stă tea deoparte și își bea bere. Moira a intrat din bucă tă rie și a
pus niște fructe pe masă , apoi a dispă rut înapoi pe ușă . Tulburarea de la poartă trebuie să fi
tras-o din camera ei în timp ce se pregă tea să se retragă , deoarece pă rul îi era desfă cut și
neacoperit. Purta una dintre halatele de in ale mamei lui, una simplă verde, care se prindea
de gâ t și se întindea peste sâ ni înainte de a datora liberă . Din examinarea liniştită a
servitorului nu lipsea nimic.
„Am încredere că nu-mi vei cere să -l ucid pe Hugh Despenser.”
spuse Addis, încercâ nd să ignore atenția pe care o provoca Moira. „Ar fi aproape imposibil
și nu s-ar rezolva nimic.”
— Nu, a ră bufnit Sir Matthew. „Dacă cineva îl va ucide, eu voi fi, iar fratele lui Lancaster,
Henry, vor șlefui toporul.”
„Vă întrebă m doar dacă sunteți ală turi de noi în cazul în care se fac alți pași”,
spuse Michael.
„Asta depinde de pași.”
„Isabelle formează o armată . Contele de Hainault o ajută .
În curâ nd va fi gata.”
„Vorbiți de o invazie? Ar fi bine să fie cea mai mare armată cunoscută de om.”
"Poate că nu. Edward și-a pierdut încrederea baronilor și a oră șenilor. Este un grup mic
care încă îi este loial. Dacă țara o primește pe Isabelle…”
„Crezi că Edward nu se va lupta?”
„Nu există o armată permanentă . Nu va avea timp să cheme o taxă , iar dacă o va face puțini
vor veni.”
— Vorbești despre depunerea unui rege.
„Vorbim despre punerea deoparte a unui conducă tor incompetent și corupt și plasarea în
locul lui pe moștenitorul să u de drept.”
„Să luă m în considerare sincer ce înseamnă asta. Prințul este minor.
Dacă se gă sește o cale de a detrona regele și de a-și încorona fiul, trebuie să existe un
regent. Se spune că Isabelle l-a luat în mod deschis pe Roger Mortimer ca iubit. Chiar și
câ nd eram tâ nă r, el era cunoscut ca un om captivant și ambițios. Dacă el este regent sau ea,
am putea avea un alt Hugh Despenser.”
„Va fi un consiliu, nu un singur om, cel care îl va sfă tui pe tâ nă rul rege.
Orice putere acumulată de Mortimer va fi de scurtă durată . Prințul are cincisprezece ani,
spuse Thomas Wake.
„Este o chestie neplă cută pe care o propui.”
„S-a mai fă cut. Există precedent. Oare propriul să u tată nu a lă sat deoparte un rege al
Scoției? întrebă Thomas.
Addis a considerat planul îndră zneț. Dacă oamenii ar sprijini-o, ar putea funcționa. Dacă nu
a reușit, toți cei care l-au atins ar fi tă iați în bucă ți și spâ nzurați de gibele de ră scruce. Ar fi
bine ca toți să citească corect starea de spirit a ță rii.
„Am venit cu un motiv”, a spus Michael. „Nu ești cunoscut ca unul dintre noi și vom vedea că
nu ești niciodată . Avem nevoie de cineva care să se poată mișca fă ră a fi urmă riți. Peste
două să ptă mâ ni Isabelle va trimite un mesaj spunâ nd unde și câ nd va ateriza. Mesagerul
trebuie îndeplinite pe coastă și instrucțiunile aduse înapoi aici.
Ne-am gâ ndit că ai putea face asta.”
"De ce eu?"
„Va fi un bă rbat din Hainault. Un comerciant. El nu va cunoaște pe niciunul dintre noi.
Cicatricea ta... nu poate fi falsificată . Dacă spun că vorbesc doar cu tine, el va ști dacă este
omul potrivit.”
Așa că cineva gă sise în cele din urmă o utilizare pentru emblema sa de identitate.
Nu l-au presat pentru o decizie. Conversația s-a mutat spre mai multe descrieri ale
exceselor Despenserilor și că tre povești despre familii distruse de lă comia și nedreptatea
lor. În tot acest timp, Addis a analizat cererea lor. Tată l lui nu ar fi aprobat.
Patrick crezuse în diplomație și își luase la inimă jură mâ ntul de credință . Dar Addis nu i-a
jurat niciodată lui Edward și nu ar fi fă cut-o decâ t dacă Barrowburgh i-ar fi fost returnat.
Moira a sosit cu niște pâ ine și brâ nză . Bă rbatul cu pă rul lung a observat-o subtil în timp ce
se apleca să o așeze pe masă . Addis i-a aruncat bă rbatului o privire de avertizare pe care nu
a vă zut-o în timp ce se îndrepta spre ea trecâ nd înapoi pe hol.
"Vei face asta?" întrebă Thomas Wake.
„O voi lua în considerare.”
„Câ nd vei ști? Michael trebuie să plece în trei zile.
Îi va oferi lui Edward câ t timp mai ră mâ nea. „Te voi anunța înainte de atunci.”
Michael pă rea nemulțumit de asta. Cu coada ochiului, Addis îl vă zu pe bă rbatul fă ră nume
ridicâ ndu-se degajat și șerpuind spre bucă tă rie.
"Cine este el?" îl întrebă pe Thomas Wake, fă câ ndu-i semn spre scaunul acum gol.
„Numele lui este Rhys. Un cetă țean londonez. Cunoaște bine benzile și ne mișcă noaptea.
Primarul este cu noi, dar nu-i cunoaștem pe toți conetabilii și ne poate duce ici și colo fă ră
torțe și așa ceva.”
„S-a dovedit de ajutor în alte moduri”, a adă ugat Sir Peter. „Lucrează la Westminster și are
un mod de a auzi lucrurile în timp ce își desfă șoară activitatea. Sunt cei care nu observă
servitorii și așa ceva și se spun lucruri. L-a auzit pe regele însuși jurâ nd că o va ucide pe
Isabelle câ nd o va vedea din nou. Are un cuțit în cizmă doar pentru asta.”
Addis aruncă o privire spre ușa închisă în care Rhys o urmă rise cu brio pe Moira. „Este
meșter?”
„Lucrează la materialul noilor camere de la Westminster.
Deservește maestrul constructor și face traseul ferestrelor.”
Deservește maestrul constructor. Sculpte tracerul ferestrei. Addis se ră suci și se uită din
nou la uşă .
La naiba. Omul era francmason.
Moira s-a gâ ndit la jumă tate dintr-o plă cintă cu carne ră masă de la cină , întrebâ ndu-se dacă
există vreo modalitate de a o tă ia în șapte bucă ți, fă ră a avea un aspect prea slab. Era jenant
să sosească cavalerii și baronii în casă și nu aveau nimic cu care să arate ospitalitate.
„Este bună apa din fâ ntâ nă ?” întrebă o voce. „Am bă ut destulă bere pentru acea zi.”
Ea ridică privirea în ochii albaștri și zâ mbetul prietenos ai bă rbatului care trecuse prin
poartă . Se aplecă după o gă leată . „Da, este bine. O să -ți iau câ teva.”
El îi luă gă leata din mâ ini cu o privire întrebă toare. Ară tă spre ușa care duce la gră dină și se
întoarse la deliberarea plă cintei.
„Ești o stă pâ nă bună care să -l lași pe servitorul tă u să doarmă și să -și facă treaba pentru
ea”, a spus el câ nd s-a întors. A gă sit singur o ceașcă de vesela și a scufundat apă .
"Ai inteles gresit. Ș i eu sunt un servitor.”
S-a proptit pe un taburet, de parcă ar fi plă nuit să stea o vreme. El o examină cu ochi
curioase și ea se întrebă cum ar fi putut să explice viața ciudată și confuză care o adusese
aici ca sclavă , dar ia dat și felul în care îl fă cea să creadă că stă pâ na ei a casei.
„Numele meu este Rhys. Ceea ce este al tă u?"
„Moira.”
„Ești nou în Londra.”
„Este atâ t de evident?”
„Locuiesc în această secție. Nu te-am vă zut pâ nă acum.”
„Ies la piață , puțin altceva. Nu-mi place prea mult orașul tă u, maestru Rhys.” Habar n-avea
dacă el era un maestru, dar se baza pe el să o corecteze dacă nu era. Pă rea destul de bă trâ n
pentru asta, aproape de treizeci de ani.
„Este mare și zgomotos, dar plin de lucruri interesante. Cu timpul poate că nu te va speria și
te poți bucura de plă cerile ei.”
„Nu cred că voi avea timp pentru asta. Suntem aici doar eu și doi slujitori vechi și avem
mult de lucru.” Se gâ ndi la plă cintă , apoi la bă rbatul dră guț care îi ținea companie. "Doriți
niște? Nu este suficient pentru toată lumea.”
"Mulțumesc."
Ea a tă iat o felie mare și i-a dat-o. „Puteai să ceri intrarea în seara asta. Nu trebuia să -ți
împingi drumul.”
„Nu am vrut să fiu vă zut prea mult la poartă . Sunt sigur că Sir Addis vă va explica mai tâ rziu
că această vizită nu a avut loc niciodată și că acei oameni nu au fost niciodată aici. El a
zâ mbit fermecă tor. Un bă rbat dră guț, a decis ea, cu umeri și un piept care vorbea despre
travaliu fizic. În timp ce el o ținea, ea simțise puterea din el.
Nu un comerciant atunci.
„Această casă era aproape goală de câ țiva ani”, a spus el, privind în jur. „Au fost cei din
secție care au că utat să -l cumpere, dar bă trâ nul de aici a spus că nu poate fi vâ ndut.”
„A fost neglijat. Vezi tu, Addis a plecat în cruciada baltică , iar apoi... Ea se opri și dă du
drumul. Rhys clipi o recunoaștere subtilă că nu se referise la Addis drept „stă pâ nul meu”
sau
„Domnule Addis”, dar într-un mod familiar. — Îl cunosc de câ nd eram mică , a adă ugat ea
prea repede.
S-a ridicat și s-a apropiat de ea. „Pot să am mai mult din plă cintă ? Este foarte bun."
Ea îi mai dă du o felie, recunoscă toare că tă iase scuzele și explicațiile confuze, care ar fi vrut
să i se pră bușească din gură .
— Dacă locuiești în această secție, trebuie să -i cunoști pe meseriașii de aici, spuse ea,
apropiindu-se de un scaun lâ ngă al lui.
„Aproape toate.”
— Atunci poate mă poți sfă tui. Pietrele din perete și din vatră necesită lucră ri, iar grajdul
necesită un acoperiș complet nou. Poți să -mi dai câ teva nume de bă rbați care ar face asta
pentru noi?
„Lemnul este scump. Probabil mai bine să fixați cadrul și apoi să acoperiți acoperișul.
Cunosc niște bă ieți care o vor face pentru tine. Câ t despre perete, va fi nevoie de un zidar.
Acesta este meseria mea, așa cum se întâ mplă .”
Un zidar. „Dacă te muți cu asemenea bă rbați care sunt în hol, trebuie să fii foarte stabilit. O
lucrare atâ t de simplă ca aceasta...”
„Sunt suficient de stabilit și angajat chiar acum la Westminster. Dar seara am ceva timp
înainte să se întunece. Voi veni mâ ine să vă d ce trebuie fă cut.” A înghițit ultimul din
plă cintă . „Dacă Sir Addis te are doar pe tine și doi vechi servitori, trebuie să nu aibă bani.
Dar o astfel de casă nu trebuie lă sată în ruină . Spune-i că o voi face la cină . Cineva aici este
un bucă tar bun.”
„Ș i soția ta nu este? Ea nu va aprecia că stați departe pentru că plă cintele noastre cu carne
sunt mai bune.”
A zâ mbit și și-a periat mâ inile, apoi s-a ridicat. Un bă rbat dră guț și blâ nd. „Nu am soție și
mă plictisesc să mă nâ nc în taverne. Voi veni mâ ine."
A început să plece, dar Addis a intrat primul. L-a evaluat pe Rhys, iar zidarul și-a întors
propriul examen de mă surare. O tă cere ciudată a pulsat care a fă cut-o pe Moira să se simtă
puțin ridicolă .
„Sunt gata de plecare”, a spus Addis.
Rhys se îndreptă spre uşă , apoi ezită în prag. „Domnule Addis, un grup mic a sosit în această
zi la Westminster. Steag alb și stacojiu, cu șoim auriu. Mi s-a spus că a fost condus de un
Simon din Barrowburgh.”
„Câ t de mare este un grup?”
„Doar patru cavaleri pe care i-am vă zut. Fă ră îndoială că au venit la turneu.”
"Fă ră îndoială . Unul dintre cavaleri avea pă rul roșu?”
„Ca Ames”.
„Îți mulțumesc că mi-ai spus asta.”
Rhys a ridicat din umeri, a zâ mbit cald lui Moira și a plecat cu Addis în urma lui.
Addis și-a vă zut vizitatorii și apoi s-a întors în bucă tă rie. Moira ștergea cupele și se prefă cea
că nu-l observă .
„Ș tie el cine ești?” a întrebat el în cele din urmă .
„Mi-a întrebat numele și știe că aici sunt un servitor”.
„Ș tie el că ești a mea?”
A dus cupele pe raftul de perete. „El va distruge peretele și vatra și va cere doar cina în
schimb.”
„Foarte generos pentru un francmason care deja asistă maeștri constructori.”
„Da, este generos.”
— Îi vei spune că nu am nevoie de serviciile lui.
Ea se îndreptă spre el peste bucă tă rie, cu spatele lipit de perete. „Ai nevoie de serviciile lui.
Pietrele sunt pe jumă tate jos și oricine poate intra. Dacă bă rbații ă ia au venit să discute
despre ceea ce cred că au fă cut, poți
Aveți nevoie de un zid înalt puternic în jurul acestei proprietă ți. Dacă Simon te-a urmă rit
aici, cu siguranță o faci. Pot cură ța grajdurile și petice tencuiala, dar nu pot mortar piatră .”
Trei pași l-au adus la ea. „Îi vei spune cine ești.”
Ea îi aruncă cu privirea o provocare. „Îi voi spune că sunt o sclavă , dacă asta vrei să spui.
Oricum crede deja, din moment ce eu nu sunt din Londra.
Își apă să o mâ nă de peretele de lâ ngă capul ei și se apropie, cu fața la o mâ nă depă rtată de a
ei. Ceva zvâ cni în ochii ei. Vigilență față de apropierea lor. Frica de asta. După ce a vă zut-o
zâ mbind aceluia zidar, nu i-a pă sat nimic.
„Îi vei spune că ești al meu . ”
"Nu voi. Nu este asa."
"Este atat de." Cealaltă mâ nă a sprijinit peretele astfel încâ t el o prinse în capcană .
Nicio parte a corpului lor nu se atinse, dar că ldura ei umplea cu ușurință spațiul minuscul
dintre ei, alertâ ndu-i pielea, atră gâ nd ră spunsuri pe care abia le ținea în frâ u chiar și fă ră
această apropiere.
Se uită în jos la ea, forțâ ndu-i privirea să -i întâ lnească a lui. Interesul manifestat de zidar îi
provocase o posesivitate primitivă și el o lă sa să vadă . Ea îi întoarse privirea beligerantă , de
parcă l-ar fi îndră znit să încerce să o facă să se supună . I-a afectat trupul și sâ ngele cu o
dorință furioasă și el și-a ținut controlul doar printr-un singur fir subțire.
Expresia ei s-a schimbat, înmuiindu-se. Un vag tremur se clă tina prin ea. Ea pă rea brusc
fragilă și vulnerabilă . Își simțea propria ei excitare și teama ei de ea. Numai că l-a fă cut să o
dorească mai mult.
„Crezi că voi sta deoparte și voi lă sa un om să te cortejeze?”
„Tu spui prostii. Voia doar niște apă .”
„El v-a urmă rit fiecare mișcare. A gă sit deja o modalitate de a se întoarce.”
„Chiar dacă ai dreptate, nu ai dreptul să te amesteci.”
„Am tot dreptul.”
"Nu veţi!"
Nu s-a putut abține. El s-a scufundat și buzele lui le-au periat pe ale ei. O mâ ngâ iere blâ ndă ,
nu mai mult, dar tot corpul lui a strigat o rmă care l-a zguduit. Nevoia de a-și clarifica
posesiunea a rupt cu o hotă râ re zdrobitoare. „Am tot dreptul. Ești a mea. Pasiunea ta este a
mea. Crezi că toleranța mea a însemnat că nu este? Aștept doar să o accepți.”
"Ba nu."
"Ba nu? Să testă m adevă rul. Să vedem câ t de indiferentă a devenit Moira, mâ ndră .”
O să rută din nou, gustâ nd și mușcâ nd-o și îndemnâ nd-o să deschidă . Ea a încercat să se
ră sucească , iar el i-a ținut capul cu ambele mâ ini, ca să nu poată . Ceva s-a rupt în ea, de
parcă s-ar fi rupt o bara de hotă râ re.
Cu un sunet angoasă de protest pe moarte, ea l-a acceptat, deschizâ nd buzele.
El îi cercetă gura moale și o trase spre el și se lipi de că ldura ei liniștitoare. O suflare
scufundatoare de nevoi se rostogoli prin el.
Își puse mâ inile peste curbele feselor ei și o trase de falusul lui umflat și îi luă din nou gura
într-o explorare neîngră dită .
"Te rog nu …"
Protestul ei șoptit a oftat între ră suflarea gâ fâ ită a să rută rilor lor febrile. Pasiunea ei s-a
ală turat lui chiar dacă cuvintele ei l-au negat, iar foamea lui a ignorat mica cerere. Ț inâ ndu-i
trupul moale într-un braț, el a că utat cu mâ na sa deplina moliciune a sâ nilor ei.
Vâ rfuri dure îi apă sară palma. El s-a rotit cu blâ ndețe și șoldurile ei se lipiră împotriva lui.
Excitația lui urlă la ritmul familiar.
Puține gâ nduri acum și nicio constrâ ngere. S-a aplecat și a zgâ riat un mamelon cu dinții.
Întregul ei corp, întreaga ființă , s-a întins ca ră spuns. Gura lui udă pâ nza pâ nă câ nd a aderat
de ea, un obstacol subțire prin care suge pâ nă câ nd au câ ntat gemetele ei încâ ntă toare.
O duse la masă și o așeză pe marginea ei. Capul ei se lă să pe pieptul lui în timp ce el
desfă cea spatele rochiei. O stră lucire de foc stră lucea pe pielea ei în timp ce materialul îi
că dea pâ nă la talie. El îi împinse pă rul pe spate și se uită la ea.
Frumoasa. Minunat. Piele întinsă peste umeri și sâ ni primitori.
Pasiunea a fă cut ca acei ochi limpezi să stră lucească cu lumini incredibile. El și-a alunecat
mâ inile pe picioarele ei atâ rnate, ridicâ nd fusta sus și i-a mâ ngâ iat moliciunea coapselor ei
expuse. El a periat buclele movilei ei și și-a imaginat-o întinsă pe spate pe această masă , în
lumina de dans. Îndoind acei genunchi pentru a-i accepta corpul. Lipindu-se de el cu
plă cere, așa cum fă cuse în Whitly, doar cu el îngropat în ea.
Acceptâ ndu-l, pe el pe toți, și uniunea încă ră masă incompletă de mâ ndria ei. În întregime al
lui.
El îi ținea sâ nii și îi mâ ngâ ia cu degetele mari pâ nă câ nd ea închise ochii și își mușcă buza
împotriva senzațiilor.
El o înclină pe spate și o tachina cu limba în timp ce mâ na lui îi că uta din nou coapsele.
Începu să o lase jos, ridicâ nd încă mai sus fusta.
Ea a rezistat, apucâ ndu-se de brațele lui.
„Atunci vino în pat, sau în gră dină .”
Ea ridică privirea cu buzele întredeschise și cu ochii încețoșați, imaginea unei femei
încâ ntată . Chiar și așa, ea clă tină din cap.
„Te-a pă ră sit acel comerciant de frică de asta? Există și plă cere în ală turare, Moira. Nu te voi
rani."
Fruntea ei se lă să pe pieptul lui și el o ținea cu un braț în timp ce cu cealaltă mâ nă o
mâ ngâ ia aproape de că ldura ei intimă .
Umiditatea îi atinse degetele și mirosul ei plutea în jurul lor ca o ceață moscoasă .
„Nu este asta. Tu știi asta. Nu te preface că nu o faci, mormă i ea cu o voce tremurâ ndă . „Ai
spus în Whitly că nu cauți să mă seduci împotriva voinței mele, dar o faci acum.”
El a auzit acuzația ei și a recunoscut adevă rul ei, dar o parte din el s-a înfuriat și s-a
întunecat din cauza acestei negare. O dorea pâ nă la punctul de a
nebunie și totuși chiar și atunci câ nd era îndră gostită de plă cere se ținea de blestematul ei
de mâ ndrie. Foamea se încolă ci periculos în interiorul lui. El a mâ ngâ iat despică tura
movilei ei.
În ciuda inspirației ei ascuțite, mâ na ei a oprit-o pe a lui și a încercat să o împingă . Își lipi
buzele de vâ rful capului ei și îi simți inima iute la pieptul lui. Își ținea mâ na lâ ngă ea,
explorâ nd și cercetâ nd cu blâ ndețe pliurile moi. Fiori de plă cere s-au ră spâ ndit prin ea
odată cu atingerea lui.
Ea chiar nu putea să -l oprească decâ t dacă el o lă sa. După aceea, avea să vadă ce este corect.
Dintre ei împreună . Ea îi aparținea, pâ nă la urmă . Pâ nă la sfâ rşit, ea nu avea să nu-l
numească forţă sau mă car seducţie.
Jumă tatea lui mai bună s-a reafirmat, îngrozită de calea pe care o justificase. Una stră veche,
bine că lcată de-a lungul veacurilor de că tre domni și roabele lor.
Aceasta era Moira, nu o femeie de serviciu fă ră cont.
Dacă o faci așa, nu o vei avea niciodată cu adevărat.
Îi era supă rat vocea aia a rațiunii. Se uită cu privirea la brațele încordate împotriva lui cu
rezistența lor slabă . El a urâ t brusc nașterile și sâ ngele și mâ ndria și realită țile care îi țineau
depă rtați. El ar putea să -i mă ture pe toți și să facă o nouă realitate. Ea nu l-a putut opri și nu
a vrut cu adevă rat. Ea ar accepta.
Două minți și două suflete se luptau în interiorul lui, iar dorința de a o stă pâ ni și de a o ține
pentru totdeauna a început să câ știge.
Ea își ridică capul și ochii umezi și limpezi se uitară direct în ai lui. Un zâ mbet regretabil și
tremură tor i-a ră să rit gura cu o expresie care spunea că nu avea nicio îngrijorare cu privire
la direcția în care va merge el. Încrederea ei îi reamintea cu forță cine era ea și ce însemna
ea pentru el și ce își dorea cu adevă rat de la ea. Pericolul a început să se dezvolte.
— Lasă -l pe zidar să vină , mormă i el. „Lă sați-l să vă cunoască și să vadă adevă rul, chiar dacă
nu o faceți.”
S-a întors și a plecat brusc de parcă l-ar fi alungat îngerii.
OceanofPDF.com

CAPITOLUL 12
RICHARD avusese dreptate cu privire la bogă ția și onoarea adunate pentru turneu. Surcotte
cu bijuterii, șei pictate, fanioane colorate, armuri stră lucitoare... bogă ția copleșea ochii. În
mijlocul tuturor, pieile de animale ale lui Addis și femeia exotică s-au remarcat ca o
ciudă țenie distinctă , fă câ nd cavalerii și mulțimea să fie curioși.
Moira exersase cu destrierul periculos pe ale că rui frâ iele le ținea. Addis hotă râ se să
renunțe la un palfrey și așa că se așeză deasupra lui, controlâ nd animalul cu picioarele lui
mai mult decâ t fă cea ea cu mâ inile. În spatele lui, Richard purta armele și scutul lui
Barrowburgh, un cavaler de rang înalt, care își asumă cu mâ ndrie rolul de scutier al
lordului să u.
Printre combatanți și mulțimea din apropiere funcționa.
Dacă un rege obosit de noută ți ar observa era altceva.
„Stai în apropiere după ce trecem prin liste”, a spus Addis. „Așa cum este, jumă tate din
acești bă rbați te vor urmă ri acasă ca atâ ția câ ini.”
Pă rea enervat. Ea a crezut că asta i-a luat un pic de fiare din partea lui, deoarece fusese
ideea lui să o arate așa. Surcotte roșii ajungeau pâ nă la jumă tatea gambei, lă sâ nd la vedere
o parte din picioarele ei goale. Fluxul moale al mă tă sii implica mai mult din corpul ei decâ t
era imediat aparent, iar gâ tul scos și croiala fă ră mâ neci pă reau indecent fă ră o rochie
dedesubt. Toate celelalte femei purtau voaluri peste pă rul legat, așa că numai șuvițele ei
datorate erau uimitoare. Pe frunte îi bă teau șiruri mici de mă rgele de chihlimbar, un lanț
subțire de aur întins pe piept și brațurile îi înconjurau brațele. Addis avea
 a pus toată averea asupra ei, iar ea aruncase o privire într-o farfurie lustruită și
recunoscuse că pă rea într-adevă r foarte exotică .
Concursul a mers înainte și ei și-au luat locul printre alei. Ea a trecut prin fața mulțimii. O
pereche de ochi albaștri cu câ teva capete în spate îi surprinse privirea și își dă du seama că
Rhys era aici. El venise în casă de două seri acum, lucrâ nd piatra înainte de a lua cina în
bucă tă rie. Ieri ea îi povestise despre rolul ei de azi, iar el își exprimase un șoc batjocoritor,
exagerat, câ nd ea a descris costumul. Acum el zâ mbea într-un mod liniştitor şi ea îi era
recunoscă toare pentru asta.
S-au îndreptat încet spre galeria înă lțată a cortului, unde stă teau familia regală și servitorii.
Un șoc de pă r roșu i-a atras atenția. Se mișcă și se scufundă în spatele platformei, iar ea se
întinse pentru a vedea mai bine. Sâ ngele îi pulsa câ nd l-a recunoscut pe cavalerul din
Barrowburgh, iar lâ ngă el nimeni altul decâ t însuși Simon.
Ea s-a uitat în urmă , îngrijorată , la Addis, iar el i-a dat un semn liniștitor din cap, care
spunea că a vă zut și el. Apoi s-a întors și și-a recunoscut oficial regele.
Edward pă rea destul de regal, dar ea se așteptase la un bă rbat mai mare decâ t viața, nu la
fața obișnuită și barba scurtă și pă rul brun normal. Veșmintele lui erau somptuoase, dar la
fel și toate hainele și tunicile din jurul lui. Stă tea fă ră nicio doamnă , ci între doi bă rbați care
erau în mod clar înrudiți. Unul era de mijloc, iar celă lalt pă rea să fie tată l să u. Ea a ghicit că
ei erau Despenserii despre care vorbise Addis. Edward l-a examinat pe cavalerul cu aspect
barbar care trecea pe lâ ngă ea cu un interes evident, ară tâ ndu-i și vorbind întrebă tor că tre
bă rbatul mai tâ nă r din dreapta lui.
Au mers spre corturile din camp unde cavalerii se pregă teau pentru lupte. Richard își
asigurase deja unul, iar armura și lă ncile așteptau înă untru. Addis a să rit de pe destrier și
Moira a renunțat bucuroasă la frâ iele.
„Crezi că a funcționat?” ea a intrebat.
„Da. Dacă a funcționat suficient pentru ca el să ceară de mine, vom vedea mai tâ rziu.”
Rolul ei s-a încheiat, s-a întors să plece.
— Ră mâ i aici, Moira.
„Vreau să urmă resc turneul”
„Înainte de râ ndul meu, Richard sau eu te vom duce acolo, dar nu te duce singur.”
„Dacă îți faci griji pentru aurul, îl pot lă sa aici.”
„Nu aurul ar putea fi furat.”
S-a dus să stea la umbra cortului. Nu trezise atât de multă atenție și interes. Acesta a fost
primul ei turneu, dar nu pă rea că va avea ziua de distracție pe care o anticipase. Mă rise să
se amestece cu mulțimea și să se bucure de vâ nză torii și animatorii care zbâ rneau terenul,
fă ră să stea ore în șir sub privirea atentă a lui Addis.
Se întrebă dacă îl vă zuse pe Rhys în mulțime. Lasă -l să vină , spusese el, dar ea nu era
niciodată singură cu zidarul în bucă tă rie.
Jane sau Henry reușeau întotdeauna să aibă ceva de lucru care le necesita prezența. Ea
bă nuia cu tă rie că Addis le instruise să acționeze ca gardieni.
Ea ridică privirea și îl surprinse uitâ ndu-se la ea. Se simți brusc foarte expusă în mă tasea
roșie. Din acea noapte în bucă tă rie, o tratase cu o curtoazie reținută , dar privirea lui adâ ncă
o surprindea uneori așa și fă cea acea conexiune intensă care pă rea să încarce aerul dintre
ei. Ar trebui să fie supă rată de această altă stă pâ nire pe care o avea asupra ei. Ar trebui să -i
fie mai ales supă rată de cunoștințele pe care el o demonstrase în noaptea aceea despre câ t
de puțină voință din ea stă tea cu adevă rat între el și pasiunea pe care o dorea de la ea.
S-a întors. Ea a recunoscut cu tristețe că fața ei arză toare și inima care bă tea nu aveau nimic
de-a face cu resentimente.
El alesese îngă duința în noaptea aceea. Ș tia că mâ inile care îi opreau mâ ngâ ierile nu aveau
să o facă pentru mult timp, cu acea plă cere dureroasă care o seduce. Se oprise, dar aceste
priviri spuneau că el
doar hotă râ se să aștepte ca ea să accepte că era a lui. Contemplarea lui la asta umplea casa
ori de câ te ori îi trecea pragul.
A fost o zi lungă și fierbinte. Datorită orelor necesare pentru a-i pune armura lui Addis
înainte de râ ndul lui, ea a putut să vadă doar patru cavaleri care se întâ lnesc în liste. Ea a
urmat câ nd Addis însuși se lupta și privea din mijlocul scutierilor, cu Richard aproape lâ ngă
ea. I-a creat pe câ țiva mai îndră zneți care au încercat să vorbească cu ea.
— Nu trebuie să stai lâ ngă mine ca o doică , Sir Richard. Bă ieții ă ia nu sunt periculoși”, a
mormă it ea în timp ce îl observa pe Addis că lâ nd în poziție și se confruntă cu primul să u
adversar.
Ș i-a șters capul chel transpirat cu mâ neca. „Nu, dar domnul meu este. Aproape că nu te-am
lă sat să vii câ nd te-a vă zut astă zi. A fost aproape de a renunța la plan chiar acolo și atunci.
Dacă ziua n-ar fi atâ t de fierbinte, te-ar pune înfă șat într-o mantie, ar fi fă cut-o, sau cusută
în cortul acela. N-ar face deloc dacă ar vedea ceva ce nu i-a plă cut și ar merge aici cu acea
lance în loc de unde ar trebui să încline.
„Exagerează alura câ torva mă rgele și mă tase roșie.”
„Nu exagerează nimic, femeie. Luați-o de la un bă rbat care nu este prea bă trâ n ca să -l
observe. Acum ră mâ i lâ ngă mine sau acești armă sari tineri vor organiza un alt tip de turneu
pentru a te impresiona.”
Addis și-a dezlă nțuit adversarul la a doua pasă și Richard a dat din cap aprobator. „Roagă -te
să o țină tot așa sau va fi nevoie de una dintre acele brațe pentru a-și ră scumpă ra pierderea
calului și a armurii.”
A ținut-o tot așa. Ea a privit cu mâ ndrie cum el triumfa înclinat după înclinare. În cele din
urmă s-a încheiat și numele lui a fost plasat printre naliștii care aveau să concureze a doua
zi.
Un paj regal s-a apropiat de cortul lor, în timp ce Richard a terminat de desfacet farfuria lui
Addis. Moira se întorcea cu niște apă pentru spă lat și observă scurta conversație. Ea a pus
gă leata jos exact câ nd a plecat pagina. Addis și-a aruncat apă peste cap.
"Bine?" întrebă ea în cele din urmă cu neră bdare.
A scuturat apa și a acceptat un prosop de la Richard. „Regele a trimis o somație să -l viziteze
înainte de turneele de mâ ine.”
„A funcționat atunci. Asta e o veste bună ."
„Da, a funcționat.”
„Nu pari foarte bucuros.”
„Voi cere dreptate de la un rege care nu înțelege ce înseamnă cuvâ ntul, Moira. Hugh
Despenser va sta lâ ngă el, vorbindu-i la ureche, iar Simon va sta în spatele lui Hugh. Poate
că regele nu știe de ce am venit la Westminster, dar Hugh și Simon știu și au lucrat la
mintea lui. Edward îmi poate da dreptate, dar cred că nu o va face.”
„Totuși trebuie să încerci.”
„Da, trebuie să încerc.”
— Ș i dacă te pă ră sește?
Fă cu un gest în jurul câ mpului. „Este multă nemulțumire aici. Se simte în aer. În unele
dintre aceste corturi au loc întâ lniri.
Zvonurile s-au ră spâ ndit printre scutieri și miri. Lupta este profundă și mulți au povești ca
ale mele. Hugh Despenser și tată l să u au mers prea departe în lă comia lor, iar Edward este
neajutorat sub influența lor. Am auzit că în unele regiuni sunt cei care se roagă lui Toma de
Lancaster ca sfâ nt martir. Dacă regele mă pă ră sește, voi avea multă companie.”
„Am auzit mormă ieli câ nd merg la piețe după mâ ncare. Se pare că nimeni nu vorbește
despre Edward cu vreo că ldură sau loialitate.”
„El a restrâ ns unele dintre libertă țile orașului”, a explicat Addis. „Un om prost și slab.
Londonezii sunt înclinați să -și susțină regele împotriva baronilor, dacă nu sunt amenințați.
Vom vedea ce ne aduce mâ ine, Moira, dar nu sunt optimist.”
Nu i-ar fi vorbit despre asta. Îl aștepta un pericol dacă regele îi refuza cererea. Pericol oribil.
Nu-i spusese ce sa întâ mplat în acea noapte câ nd au venit acei bă rbați, dar ea auzise destul
și bă nuise și mai multe. Situația cu regele ajunsese în punctul în care deveniseră alternative
de neconceput
acceptabil. Unul a mirosit-o pe stră zi și a citit-o în cuvintele nerostite care stau la baza
comentariilor vagi din piață . Toată lumea aștepta ceva, la fel cum așteptase ea în ziua aceea
în curtea de la Barrowburgh.
S-ar ală tura acelor bă rbați? L-a privit pregă tindu-se să plece, gâ ndindu-se la gâ nduri pe
care nu le împă rtă șea cu ea. Dacă Edward i-ar respinge pretenția, ar putea decide că nu are
nimic de pierdut.
Ea a încercat să nu se gâ ndească la costuri dacă el s-a ală turat unei mișcă ri împotriva
regelui și a pierdut. Auzise de morțile oribile cu care se confruntau astfel de bă rbați și
vă zuse pă rți ale cadavrelor atâ rnâ nd de gibe după rebeliune. O groază bolnavă îi întoarse
stomacul la imaginea lor profanâ ndu-i trupul în acest fel.
Richard a ieșit din cort cu niște farfurii și arme și a început să le împacheteze pe caii
suplimentari pe care îi aduseseră . Addis ridică din umeri o tunică peste că ptușeala pe care
o purta sub armură .
El o ridică pe o şa pentru a începe drumul spre casă .
„Ară tai frumos astă zi, Moira. Tu ai fost cel care a captat atenția regelui.” El o luă de mâ nă și
o să rută , uimind-o. "Multumesc. Pentru toate modurile în care mă ajuți.”
Addis se ră suci pe pat, incapabil să se odihnească . Alegerea cu care bă nuise mereu că se va
confrunta va fi îndeplinită mâ ine. Într-un fel, fusese deja fă cută , în afară de decizia regelui.
Numai dacă Edward s-a dovedit demn de loialitate ar putea-o oferi.
Mâ ine se va deschide una dintre cele două uși, iar un bă rbat pe care nu-l cunoștea, un
bă rbat despre care se spunea că nu era pentru coroana pe care o purta, ținea ambele chei.
Spiritul lui s-a agitat de deliberă ri cu privire la decizia iminentă cu care se confrunta. În
asemenea momente îşi dorea ca vechile rugă ciuni să -l mai susţină .
Noaptea era fierbinte ca și ziua. Ș i-a desprins cearceaful de pe corp și a ră mas întins gol,
că utâ nd o briză . Își întinse un braț peste spațiul gol de lâ ngă el pâ nă unde lenjeria se simțea
mai rece. El
se gâ ndea la femeia care ar trebui să stea întinsă acolo unde mâ na lui se odihnea și corpul
lui s-a strâ ns, adă ugâ nd o nouă tortură acestei nopți nedormite.
O dorea. Sâ nge al iadului, cum a vrut-o. Încercase să fie din nou mulțumit de mulțumirea pe
care o simțea doar avâ nd-o în apropiere, dar nu mai era suficient. El s-a așezat la masă
lâ ngă ea, mâ ncâ ndu-și masa în timp ce mintea lui se angaja în jocuri de dragoste elaborate
și detaliate. O luase mental în fiecare cameră a acestei case, în gră dină , la fâ ntâ nă , la baie,
peste tot. El a construit argumente sofisticate pentru a respinge realită țile practice pe care
ea le aruncase asupra lui, dar nu erau suficiente pentru a o influența, așa că el nu le-a
vorbit. Ea hotă râ se că prețul a ceea ce își dorea el era prea mare pentru ea și conștiința lui
recunoștea cu regret adevă rul. Bă nuia că , chiar dacă l-ar avea din nou pe Barrowburgh și i-
ar putea oferi perle și bijuterii, ea ar gă si totuși costul prea mare. Doar norocul lui de a
flă mâ nzi după o femeie mâ ndră cu atâ t de mult bun simț.
Cine s-ar fi așteptat ca fata tă cută și plinuță să vadă atâ t de multe din umbra ei? Copiii nu ar
trebui să fie atâ t de perspicace. Ar fi trebuit să fie încâ ntată de îmbună tă țirea vieții ei și
fermecată de luxul adus de locul lui Edith cu Bernard.
În schimb, vă zuse privirile cu glugă , disprețul tă cut, izolarea unei femei smulse dintr-o lume
și pusă în alta doar pentru că îi plă cea unui bă rbat.
curvă lui Bernard. Îi spusese vreodată mama așa? Cel mai probabil.
Dar fiica nu citise toate gâ ndurile și nu privise cu exactitate. Vă zuse dezaprobarea voalată și
auzise râ stele lascive ale scutierilor, dar îi ratase invidia pe care mulți o simțiseră câ nd
vă zuseră bucuria pe care Bernard o împă rtă șea roaba lui.
Se uită în jos la dovezile proeminente ale excită rii sale și se aruncă din pat. Își puse
jambierele din piele de că ră mil și ieși cu pași mari din cameră și ieși în curte. Tă cerea totală
a orașului l-a asaltat. Atâ t de ciudat încâ t confuzia infernală ar putea dispă rea odată cu
soarele.
Prin unele ferestre din casă stră luceau lumini slabe de la lumâ nă rile de noapte din camere.
În mod intenționat, nu aflase care era al ei, pentru că nu trebuia să o imagineze acolo, dar
acum se întoarse cu pasul înapoi în casă și în culoarul scurt de la nivelul solului.
Ș tia instinctiv că ea era la sfâ rșit, câ t mai departe de el. Alegerea unei femei cu frică , dar de
ce? Ca domnul să -i poată revendica serviciul în modul antic? Dacă da, acea noapte în
bucă tă rie probabil că nu o liniștise prea mult. Nici el. Fiul lui Barrowburgh era încă tentat
uneori. Cu o altă femeie s-ar putea rezolva lucrurile, dar aceasta ar fi doar amă ră cită , chiar
dacă el o convingea spre plă cere și pasiune. El o voia gata, ceea ce poate nu va fi niciodată .
A împins ușa joasă a camerei minuscule. Pieptele și scaunele ei înghesuiau pereții, iar
paletul ei stă tea în poziția pe care o avea patul ei la Darwendon, cu piciorul lâ ngă uşă . O
bucată goală de podea se întindea lâ ngă capul ei, unde ar fi dormit Brian. Stă tea întinsă
senină , goală sub cearșaful vechi care fă cea vă i umbrite între sâ nii și picioarele ei în lumina
slabă .
Ea a adormit adâ nc, fă ră a se agita deloc. A visat la acel zidar?
Inteligent și priceput și pe cale de a deveni un maestru constructor.
Doar bă rbatul pe care îl descrisese drept idealul ei. Se dovedea lin și priceput și în alte
moduri, programâ ndu-și munca să se termine după ce mâ ncase gospodă ria, astfel încâ t să -i
poată avea atenția în intimitatea bucă tă riei, unde Addis nu gă sea nicio scuză . Se împotrivise
impulsului de a-l avertiza pe bă rbat, dar de fiecare dată vedea că pă rul negru ieșind din
gră dină pentru a se spă la la fâ ntâ na pe care și-o dorise. Rhys a curtat-o pentru că să torie, de
asta Addis nu avea nicio îndoială .
Surcotte de mă tase era pliată cu grijă deasupra unui cufă r. Ară tase uimitor în ea și el spera
că o va pă stra. Pașii lui nu au deranjat-o în timp ce se plimba în jurul paletului ei pentru a-i
privi fața. Alunecâ ndu-și spatele pe peretele de tencuială , s-a așezat pe podea în locul lui
Brian și s-a calmat în liniștea pe care ea o dă dea fă ră să știe și el a acceptat fă ră întrebă ri.
Pagina l-a condus prin pasaje și camere de piatră pâ nă la o ușă care dă spre o gră dină
închisă . Curtenii au luat masa din farfurii cu fructe și fazani, sub copaci tă iați cu grijă și
lâ ngă garduri vii ordonate. Câ teva femei s-au bucurat de masă , dar numai bă rbații pluteau
în jurul regelui, care stă tea pe o bancă joasă , acoperită cu gazon.
Edward ridică privirea cu abordarea sa, la început cu confuzie și apoi dezamă gire câ nd
observă că Addis nu purta hainele barbare. El a participat la această întâ lnire ca fiu al lui
Patrick de Valence, iar surcotte-ul lui purta stema.
Hugh Despenser vorbise cu un bă rbat lâ ngă zid, dar s-a abă tut să ajungă lâ ngă rege câ nd
Addis a fă cut-o. Edward a acceptat salutul lui Addis și și-a ră scolit înfă țișarea cu ochii.
"Fata ta. Este o cicatrice crudă . Ai înțeles asta cu Cavalerii?”
"Ba nu. Am destule note din acei ani, dar pe asta l-am adus cu mine.”
„Este o insignă de onoare dacă este câ știgată în luptă , dar mă aștept ca femeilor să nu le
placă prea mult.”
„Ca și copiii, majoritatea femeilor consideră că este înspă imâ ntă tor, dar câ teva nu s-au
supă rat prea mult.”
— Da, dar unor femei le place să se sperie. Câ țiva curteni râ seră amabili câ nd Edward
zâ mbi de parcă ar fi fă cut o glumă . „Stai și spune-ne despre asta. Cum merge cruciada
împotriva pă gâ nilor? Hugh aici vorbește că va merge anul viitor, dar i-am explicat că
tă râ mul nu-și poate ordona absența.”
— Cavalerii ar fi recunoscă tori pentru curajul lui Sir Hugh, spuse Addis.
Bă rbații precum Hugh Despenser nu au mers niciodată în cruciade, în special în cele din
Marea Baltică , unde cavalerii teutoni au luat toate prada și pă mâ ntul.
S-a așezat în iarbă în fața lui Edward și a învâ rtit o jumă tate de oră de aventuri, terminâ nd
cu vitejia fatală a cruciaților în reise care a dus la capturarea lui.
„Ai fost ținut de ei? Pă gâ nii?” Noțiunea l-a fascinat pe Edward. Își lă să pleoapele suspicios.
„Ț i-ai renunțat la credință pentru a fi ferit de martiriu?”
„Nu mi-au cerut niciodată . Creștinii sunt cei care caută să -i convertească pe cei cuceriți.”
„Totuși, trebuie să fi vă zut lucruri. Am fost martori la rituri pe care niciun creștin nu ar
trebui să le facă .” Ideea unor ritualuri interzise l-a emoționat.
„Câ teva rituri simple. Nimeni nu mi-a cerut să particip la vreun ritual sau o licitație.”
„Se spune că ard bă rbați. Cavaleri pe care îi prind.”
„Am vă zut un astfel de sacrificiu. Cavalerul era în armură și pe cal. Fusese drogat și nu și-a
cunoscut propriul final.”
„Dar ei nu te-au ars”.
"Ba nu. Zeilor lor nu le plac fețele marcate mai mult decâ t femeilor și copiilor.”
Edward se uită în jur la anturajul să u. „Trebuie să gă sim o modalitate de a-l onora pe Sir
Addis. El a suferit mult pentru ră zboiul lui Dumnezeu.”
— Nu caut o nouă onoare, ci doar ceea ce este al meu prin sâ ngele meu și prin nașterea
mea, spuse Addis cu grijă .
Edward pă rea confuz. Hugh Despenser se aplecă și îi șopti la ureche. Cuvintele lui nu fac
decâ t să -l facă pe rege să fie ră u.
— Tată l tă u, Patrick, a fost unul dintre contrarianții care s-au ră zvră tit împotriva noastră ,
spuse Edward plin de compasiune, de parcă ar fi dă ruit vești proaste pe care Addis nu le
auzise niciodată . „Pă mâ nturile lui au fost confiscate.”
„Nu a desfă șurat steaguri împotriva regelui să u.”
— Sunt martori care spun că a fă cut-o, îl întrerupse Hugh.
„Pentru că oamenii de monede și pă mâ nt depun adesea mă rturie falsă . Au jurat asta
înaintea semenilor?”
„Tată l tă u a murit. Nu era nevoie, nu că astfel de formalită ți sunt necesare cu o tră dare atâ t
de flagrantă , îi instrui cu ră ceală Hugh.
„Cartele spun că sunt întotdeauna necesare”, i-a ră spuns Addis direct regelui, ignorâ nd
uzurparea conversației de că tre Hugh.
— Nu dacă un bă rbat ia armele împotriva lordului să u, a spus Hugh cu aspru.
— Așa este, încuviință Edward din cap. „Rebeliunea ne-a amenințat persoana și tă râ mul.
Baronii au primit dreptatea lui Dumnezeu. Consilierul meu spune că terenurile nu au fost
rupte, că ră mâ n întregi și date fratelui tă u. Am fost mai generoși decâ t ne-am garantat.”
„El nu este fratele meu, ci fiul celei de-a doua soții a tată lui meu, și nu din sâ ngele nostru. Vă
rog să anulați nedreptatea.”
Ochii lui Edward se uitară de furie bruscă . "Nedreptate? Nedreptate?
Acești baroni se închipuie să ceară să renunț la prerogativele regale.
Ei îndră znesc să mă instruiască pe cine îmi aleg ca consilieri. Ei întocmesc charte și liste de
reguli pentru mine și caută să pună la dreapta mea oameni în care nici nu îmi plac și nici nu
am încredere. Suflarea lui Dumnezeu, îmi ucid cei mai dragi prieteni în numele drepturilor
care derivă de la mine.
Ei fermentează rebeliuni și ridică armate împotriva mea și apoi îmi vorbesc despre dreptate
? Lancaster și ceilalți și-au primit dreptatea, așa cum a râ nduit-o Dumnezeu, câ nd am fost
uns rege!”
Propria lui izbucnire pă rea să -l surprindă . S-a liniştit sub mâ na lui Hugh pe umă rul lui şi a
continuat şoaptele la ureche.
„Este o mare nenorocire că tată l tă u și-a renunțat la jură mâ ntul față de rege, în timp ce fiul
să u lupta pentru Dumnezeu. Un om curajos nu ar trebui să sufere pentru pă catele tată lui
să u, dar așa este întotdeauna. Darwendon este al tă u, totuși, asigurat de că snicia ta. Ș i există
un conac în Ț ara Galilor pe care ți-l vom da, pentru a-ți onora vitejia și calvarul în ră zboiul
sfâ nt al lui Dumnezeu.”
Ț ara Galilor. Teritoriul distribuitorului. Addis se îndoia că i se va permite vreodată să intre
pe porțile acelui conac. Ar refuza să facă acest lucru dacă ar însemna să -i jure fidelitate
omului mulțumit de sine care trage sforile regelui.
Se ridică , experimentâ nd o nouă liniște în legă tură cu cursul să u. Învă țase ce trebuia să știe
și decizia regelui i-a eliberat conștiința. „Ești prea generos, pentru că un adevă rat cruciat nu
cere nicio recompensă decâ t ceea ce Dumnezeu ar putea oferi atunci câ nd va muri.” El a
zambit. „Sunt recunoscă tor că mi-ați ascultat petiția. Trebuie să -ți cer permisiunea acum, cu
permisiunea ta. Ar trebui să mă pregă tesc pentru turneu.”
Politețea lui a adus un zâ mbet cald înapoi pe chipul lui Edward. — Să -ți fie bine, Sir Addis.
Voi urmă ri performanța ta astă zi.”
Se întoarse și îl vă zu pe Simon stâ nd lâ ngă portalul gră dinii, întinzâ ndu-se pentru a observa
conversația de lâ ngă banca de gazon. — Ai venit la turneu, Simon? Addis îl salută câ nd se
apropia.
— Da, și cine s-a gâ ndit să te vadă aici, Addis? De fapt, vin să -mi vizitez viitoarea mireasă ,
dar festivită țile m-au atras și pe mine.”
„Totuși, nu concurați. Nici Owen.
„Owen și-a dorit mult, dar am alte îndatoriri pentru el.”
„Sunt sigur că o faci.”
„Cine a fost femeia amă gitoare care a condus calul tă u ieri? O piesă atră gă toare.”
„Doar o femeie pe care o cunosc.”
Simon fă cu un semn că tre rege și aruncă cu privirea un râ njet. „Nu a vorbit despre nimic
altceva la masa de seară . Ar fi trebuit să o aduci azi.”
„Nu cred că Edward a gă sit-o atâ t de amă gitoare, Simon.
Poate că a avut patru copii cu soția sa, dar acel calvar s-a încheiat.”
Fața lui Simon că zu. „Este o tră dare să insinuezi astfel.”
„Atunci, întregul tă râ m este tră dă tor. Nu-mi pasă cu cine sau cu ce se culcă cineva, dar asta
nu ar trebui să -i afecteze judecata.”
„Ești nemulțumit de judecata lui?”
„Așa cum știai că voi fi. Prietenul tă u Hugh îți va spune totul, sunt sigur.”
Simon întinse mâ inile. „Totuși, pari liniștit. Să lă să m asta în urmă , Addis, și să ne unim
mâ inile ca frații. Nu sunt fapta mea sau vina mea că lucrurile s-au întâ mplat astfel.”
Addis s-a uitat în jos la palmele întinse care ar apuca la fel de ușor un pumnal ca și în cazul
reconcilierii. „Du-te și gă sește-ți mireasa, Simon. Prietenia unui om ca Hugh Despenser are
nevoie de vigilență constantă .”
— Poșeta aceea va ajuta, spuse Richard în timp ce conduceau caii pe aleile spre casă . „Este
potrivit că un cruciat a câ știgat. Poate că Dumnezeu a decis în cele din urmă să vă
ră splă tească puțin pe acest pă mâ nt.”
„Mi-au aranjat să fac asta și știi asta.”
„Acum, nu sunt atâ t de sigur de asta...”
„Au permis campionului regelui să avanseze în runda finală , chiar dacă trei cavaleri ar fi
putut să -l învingă mai devreme.
Era încă pe jumă tate beat de la o noapte de desfrâ nare și bă nuiesc că au aranjat și asta. Ei
doreau ca omul regelui să cadă în mâ inile fiului unei familii pe care Edward o destră mase.
Este posibil ca mesajul să fi fost pierdut pentru rege, dar nu pentru Hugh Despenser.”
„Dacă au ales să facă asta, la fel de bine ai fost tu. Așa cum am spus, acea poșetă va ajuta, iar
plata pierderii calului și a armurii cu siguranță nu va ajuta.”
"Exact. Un alt mesaj. Una de prietenie și de data aceasta pentru mine.”
Bă trâ nul Henry s-a gră bit să ia caii câ nd au intrat în curte. Atâ t Addis, câ t și Richard i s-au
ală turat pentru despachetarea și îngrijirea animalelor. Amurgul se stingea câ nd Addis ieși
în cele din urmă din grajd. El și Richard luaseră masa la un banchet pe câ mp, iar gospodă ria
ar fi mâ ncat pâ nă acum. — Vezi dacă zidarul este în bucă tă rie, îi spuse el lui Henry. „Spune-i
că voi vorbi cu el.”
În timp ce aștepta, s-a plimbat în gră dină . Cineva începuse să încerce să curețe creșterea.
Un pat din față fusese plivit pentru ca florile de vară să se poată ră spâ ndi, iar gardul viu din
jur fusese cură țat de iarbă . Moira, încercâ nd să impună o oarecare ordine să lbă ticiei, așa
cum își ținea în frâ u cea mai puțin blâ ndă dintre înclinațiile lui.
Rhys și-a luat timp să vină . Deliberat, că . O amintire fă ră cuvinte că , în calitate de cetă țean
al Londrei, nu trebuie să ră spundă la apelul lordului. În cele din urmă , ieși din hol și se
îndreptă spre marginea gră dinii.
— Ș tii cum să -l gă sești pe Michael, omul lui Stratford? întrebă Addis.
„El este în oraș. Ș tiu unde să merg.”
„Spune-i că am fost de acord.”
Rhys se întoarse să plece.
"De ce faci asta?" întrebă Addis.
"Fă ce? Ajută -i pe acești bă rbați sau atrag-o pe femeia pe care o vrei?”
Acum asta a fost clar, și fie foarte curajos, fie foarte prost. „Ajută -i pe acești oameni. Orașul
nu te poate proteja dacă lucrurile merg prost.”
„Nici tu. Înainte ca ei să vină după mine, jumă tate din baronii din tă râ m vor fi atrași și
stropiți.”
„Nemulțumirile noastre sunt grele.”
„Ș i ai noștri nu sunt? Poate că nu am pierdut o moșie grozavă în favoarea acestor oameni,
dar am motivele mele pentru a-i doborî. Toți facem.”
Stă teau unul față în față , întunericul crescâ nd dizolvâ ndu-și formele. Rhys nu se mișcă , de
parcă ar fi așteptat restul. Din anumite motive, el invitase la confruntare și Addis nu a putut
să -și țină limba.
„Ș tii că ea este legată ”, a spus el.
Un zâ mbet a stră lucit în noapte. „Așa spune ea. Un accident de naștere, la fel ca al tă u și al
meu. Este o femeie mâ ndră , cu o inimă puternică .
Un bă rbat ar putea face mai ră u.”
Mult mai rau . „Câ nd voi pleca de aici, se va întoarce cu mine.”
"Poate."
„Nu o voi elibera.”
„Nu am crezut. Totuși, există lucruri pe care le poți controla și lucruri pe care nu le poți,
chiar și ca nobil și baron. Nașterea ei și a ta sunt două dintre acestea din urmă , la fel și
caracterul ei. Corpul și ochii ei sunt cele care captează atenția unui bă rbat, dar mâ ndria și
onestitatea ei îl fac să se întoarcă . Acestea sunt cele care vor forma decizia ei și nu este de
bine pentru tine, nu-i așa? Nașterea ta înseamnă că nu-i poți oferi demnitatea pe care o
consideră mai valoroasă decâ t perlele. Nu cred că ai cumpă rat-o încă și nici nu o vei face
câ nd se va termina asta.
O astfel de femeie nu ar fi influențată de jumă tate din Barrowburgh ca preț.”
Are deja jumătate din sufletul meu. Jumătate din Barrowburgh ar fi ușor cadou.
— O parte din mine speră că o forțezi, spuse Rhys, întorcâ ndu-se să plece. „Se va pune capă t
orică rei stă pâ niri pe care o ai asupra ei mai sigur decâ t moartea.”
A dispă rut în noapte. Addis a înconjurat gră dina și a intrat în bucă tă rie prin ușa fâ ntâ nii
deschise.
Moira stă tea cu spatele lipit de peretele vatră i, pierdută în gâ nduri.
Avea o expresie obosită , de parcă ar fi contemplat ceva care o întrista. Pă rul negru îi că zu în
jurul corpului și el se întrebă dacă ea își etala mereu gloria în timp ce zidarul mâ nca aici.
Jane nu era vă zută nică ieri.
Ea îi auzi pasul și se uită în sus cu o privire plină de resentimente.
Deodată Addis înțelese. Bă rbatul o atinsese, o să rutase. Aceasta va pune capăt oricărei
stăpâniri pe care o ai asupra ei. Rhys simțise ce exista între ei.
A scă pat poșeta regelui pe masă . Un zâ mbet i-a luminat expresia. "Ai castigat? Ai fost
campion?”
Fusese puţine satisfacţii în competiţie, dar îi fă cu plă cere stră lucirea pe care o aducea
vestea în ochii ei. „Da.
Luați ceea ce este necesar pentru a plă ti zidarul.”
„Veți avea nevoie de monedă , iar el a spus…”
„Ș tiu ce a spus, dar nu îi voi fi îndatorat. Folosiți o parte din el pentru a cumpă ra ceea ce
este necesar pentru a face din aceasta o casă potrivită pentru onoarea Barrowburgh. S-ar
putea să avem vizitatori în viitor. Ș i angajați un alt servitor.”
„Eu și Jane ne putem descurca.”
„Angajați unul.” Angajează zece, la naiba.
„Ș i regele?”
A scuturat din cap. „În schimb, mi-a oferit un conac în Ț ara Galilor.”
— La fel de mare și bogat ca Barrowburgh?
„Poți fi sigur că nu este. Totuși, dacă nu l-ar fi acuzat pe tată l meu de o tră dare pe care nu a
comis-o, dacă n-aș simți că fantomele tată lui și ale bunicului meu îmi amintesc de datoria
mea...”
Simțea nevoia sufletească să o țină în brațe toată noaptea și să -i spună despre asta.
Alegerea cursului nu însemna că că lă toria va fi ușoară .
Ea a venit și a ridicat poșeta. "Câ t face?"
Stă tea atâ t de aproape încâ t el îi simțea mirosul. Ș i al altuia.
„Cincizeci de mă rci.”
"Mult. Dar nu destul?"
Nu-i lipsea mult să privească din umbră . "Insuficient."
Ea a deschis poșeta și a scos trei monede. „Va exista o cale. Poate o alianță de că să torie.”
Strâ nse din dinți. Mâ ndră , practică Moira. „Dacă e vorba de asta, nu mă învinovă ți pentru
asta”, mormă i el.
„Ar fi mai logic să învinovă țim vâ ntul pentru mișcarea frunzelor, milord. Așa este
întotdeauna pentru cei de rangul tă u. Într-un fel, ești mai puțin liber decâ t tică loșii care îți
cultivă bă trâ nele.”
Vorbea de parcă ar fi articulat un argument pe care mintea ei îl câ ntă rise. Dezbă tuse ea
realită țile nașterilor lor respective câ nd a intrat el? Ș i-a dorit să știe ce s-a întâ mplat în
această bucă tă rie între ea și zidar în această seară . Câ t de practică hotă râ se ea să fie?
„Ai de gâ nd să o faci? Ajută -i pe acei bă rbați care au venit aici cu Rhys?
„Da.”
Ea a inspirat adâ nc, calm. — Mi-e teamă pentru tine, Addis.
Addis. În sfâ rșit, numele lui din nou. „Nu am nimic de pierdut acum. Toată moneda din
tă râ m nu ar asigura Barrowburgh în timp ce Despenserii vor domni în locul regelui.”
Ea continuă să se uite în jos la poșetă , împingâ nd-o absent cu degetul. „Totuși...” Ea îl
înfruntă brusc cu ochii stră lucitori, plini de că ldură și îngrijorare. Deodată erau din nou
doar Moira și Addis, despă rțiți de lume, că lare singuri pe o că ruță prin țară . "Imi vei spune?
Câ nd trebuie să faci ceva periculos, dacă s-ar putea să nu te întorci...”
Își perie pă rul de lâ ngă fața ei cu palma, savurâ nd momentul pe care ea nu-l va lă sa să
dureze, dar pe care el tâ njea să se întindă în eternitate. "Iti voi spune."
Ea ridică privirea spre el cu buza tremurâ ndă și sprâ nceana încrețită . A primit atâ t de multă
bucurie în îngrijorarea ei, încâ t a crezut că inima îi va izbucni.
„Nu vei face nimic prostesc, nu-i așa? Temeran, nobil și curajos ca la Barrowburgh? Tu nu
vei …"
"Ba nu." Ș i era adevă rat. El nu ar fi fă cut-o. Avea să poarte expresia din ochii ei cu el pentru
a evita tentația insidioasă pe care o simțise la Barrowburgh. Oricâ t de obosit ar fi spiritul
lui, nu putea să cunoască din nou o asemenea disperare nesă buită în timp ce ea era în
lumea lui.
A simțit-o retră gâ ndu-se de la dulcea unitate care le unește. De parcă i-ar fi frică . S-a luptat
cu dorința de a o îmbră țișa și de a-i cere viața continuă . Este atat de. Eu o știu și zidarul o
știe.
De ce nu?
Ea întinse poșeta. „Am ceea ce îmi trebuie pentru moment.” Câ nd el nu fă cu nicio mișcare să
i-o ia, ea lă să să cadă înapoi pe masă și plecă .
OceanofPDF.com

CAPITOLUL 13
MOIRA SĂ TEA ÎNCONJURĂ TĂ de revolta de culoarea de la sfâ rșitul verii care umple
gră dina. Ea a scos o trestie dintr-o cuvă cu apă și a țesut-o cu agilitate în coș, luâ nd formă în
poală . Peticcul de pă mâ nt în care se odihnea încă s-a înă lțat cu iarbă copleșită , dar restul
gră dinii fusese cură țat, gardurile vii tă iate și că ră rile reîngrozite.
Addis fă cuse această transformare. Nemaifiind obligat să -și petreacă zilele în anticamera
regelui, se ală turase eforturilor de a îmbună tă ți casa. În dimineața de după joc, ea se trezise
devreme pentru a-l ajuta pe Henry în grajduri, doar pentru a gă si munca deja fă cută .
Zi de zi gră dina ieșise din buruieni. Nu era de lucru pentru un cavaler și Sir Richard era
îngrozit, dar lui Addis nu pă rea să -i pese. Ea bă nuia că el că uta doar o activitate pentru a-și
ocupa corpul și mintea, dar asta o eliberase de cele mai grele treburi și, așadar, îi era
recunoscă toare.
Avea timp acum să facă niște coșuri și venea aici după masa de prâ nz să se odihnească . Se
trezi atrasă de această secțiune din spate pe care Addis o lă sase să lbatică în mod
inexplicabil. Pă rea îndepă rtat din casă și oraș, un mic loc de țară deschisă în gră dina
civilizată .
Ea întoarse coșul și a lucrat modelul, câ ntâ nd pentru ea însă și, pierzâ nd conștientizarea
sunetelor orașului din afara zidului, în timp ce firele meșteșugului și ale vocii ei învâ rteau o
lume privată . Ș i așa că nu l-a observat imediat.
Stă tea în umbra aruncată de un copac lâ ngă zid. Era îmbră cat pentru că lă rie. S-a uitat în
curte și i-a vă zut pe Henry și Richard și doi cai. Ziua și-a pierdut brusc o parte din că ldură .
Vocea i s-a stins.
Pă rea preocupat de gâ nduri îndepă rtate și o ușoară încruntare îi acoperi ochii. Nu ar fi
putut să fie acolo mult timp, dar ea știa că îl privea și asculta de ceva vreme.
„Nu mai câ nți prea mult”, a spus el, apropiindu-se și așezâ ndu-se pe pă mâ nt lâ ngă ea. Tonul
lui avea nuanțe speculative, de parcă tocmai și-ar fi dat seama de această schimbare din
anii trecuți.
"Nu este adevarat. Câ nt des. Obișnuiam să -i câ nt lui Brian să dorm în fiecare noapte. Câ nt
pentru mine însumi în timp ce lucrez.”
„Dar nu pentru alții.”
„Am câ ntat la Darwendon”.
„Un câ ntec religios. Nu romanțele ca de multe ori la Hawkesford. Ș i numai pentru că am
poruncit asta.”
„Am câ ntat la Hawkesford pentru că Bernard și-a dorit asta, dar nu mi-a plă cut niciodată să
fac asta.” A fost o minciună flagrantă . Acele momente din sală fuseseră singura
recunoaștere pe care o primise în acea gospodă rie și le savurase. Dar nu voia ca el să -i
ceară să se distreze în timpul cinelor lor aici. Ea nu a vrut să câ nte câ ntece de dragoste în
timp ce Addis de Valence stă tea la masă .
„Deci este un lucru privat acum, ceva pe care îl deții și care nu ți se poate lua.”
„Da. Un lucru privat.” Cu amintiri private atașate acelor melodii și cuvinte. Dorințe ascunse
și vise copilă rești, în mare parte, dar și câ teva emoții sfâ șietoare pe care sunetele le-ar
putea atâ t evoca, câ t și alina.
Îl putea vedea pe Richard uitâ ndu-se spre ei. "Pleci?"
„Da. Am spus că o să -ți spun.”
"Câ t timp?"
"Trei zile. Patru. Nu mai mult de o să ptă mâ nă .”
„Mă bucur că merge și Sir Richard.”
"El a insistat."
Ea a ridicat o trestie și a început să o întindă pentru ca el să nu vadă îngrijorarea ei. „Dacă
cineva ar afla... dacă această că lă torie a devenit cunoscută regelui...”
„Nimeni nu ar trebui să știe. Puțini li s-a spus, iar propria lor siguranță ar fi în pericol dacă
ar fi indiscreți. Există un pericol, dar nu prea mult.”
Ș i-a dorit să poată crede asta. — Nu o să -mi spui unde este Brian, nu?
"Ba nu. El este mai în siguranță decâ t l-ai putea face vreodată și nu te voi lă sa să -ți tră iești
viața protejâ nd un copil care nu este al tă u.”
„Alegerea ar trebui să fie a mea.”
— Poate, dar oricum am fă cut-o pentru tine.
Ea forța un zâ mbet. „S-ar putea să -mi tră iesc viața resimțită de alegerile pe care le faci
pentru mine.”
El a râ s. — Destul de puțini, Moira. Pentru o robică nu ești atâ t de ușor de controlat.” Se
aplecă înainte și o să rută , ținâ ndu-i capul pentru ca buzele lui să poată ză bovi. Era un să rut
dulce de ră mas-bun și dor nuanțat care putea să rupă inima unei femei. „Dacă ceva nu
merge bine, nu vei fi ră nit. Servitorii nu sunt pedepsiți pentru acțiunile stă pâ nului lor,
spuse el în timp ce gura lui îi mâ na obrazul. Sună mai mult ca o liniștire pentru el însuși
decâ t pentru ea.
El a crescut.
— Să -ți fie bine, Addis. Ai grijă și fii în siguranță .”
Se uită în jos o clipă , apoi plecă să se ală ture lui Sir Richard.
Ea l-a urmă rit pâ nă câ nd a trecut prin poartă , apoi și-a luat coșul și și-a reluat munca. Plină
de emoții și temeri pe care nu îndră znea să le recunoască , a început să câ nte absent un
câ ntec de dragoste din tinerețe. Era una veche pe care nu o câ ntase de mulți ani. Ea credea
că a uitat cuvintele, dar ele
 tocmai au apă rut fă ră să se gâ ndească , eliminâ nd amintirile emoționante atașate lor.
Stătea în umbră, pe jumătate alertă chiar și în timp ce moțea. Neliniştit mișcările pe pat
deveniseră sunete normale și așa că ea tresări treaz când s-au oprit.
Ea se uită spre trupul slab acoperit de aur din single lumânare, cu genunchiul stâng îndoit și
sprijinit pe o pernă. Privirea ei se mișcă în sus la ochii strălucind în direcția ei și bucuria a
crescut. În sfârșit, după patru zile, se trezise.
"Cine e acolo? Vino aici unde te pot vedea.”
Ea s-a apropiat de pat și el i-a făcut semn să miște lumânarea mai aproape. Făcând asta i-a
înăbușit fericirea. Sclipirea apoasă a ochilor lui a spus că era conștient, dar nu chiar treaz.
Uscaciune a lui pielea a indicat că febra mare încă face ravagii. Această recuperare bruscă a
fost o iluzie, doar scurta liniște din centrul unei furtuni. Daca el a supraviețuit, s-ar putea să
nu-și amintească.
„Ah, este Umbra lui Claire. Soția mea se temea că rugăciunile ei vor deranja? odihna mea?”
„Tocmai a plecat. I-am luat locul în timp ce ea s-a dus să doarmă.”
„Nu mă minți, micuțule”.
„Cu adevărat, ea are...”
„Ea nu a fost niciodată aici. Credeai că nu o să știu? Chiar când m-au măcelărit, o servitoare
m-a ținut de cap și de mână. eu Nu-ți amintesc cine a fost, dar știu că nu a fost Claire.
Nu a putut găsi niciun răspuns la asta, așa că a turnat niște bere și s-a mișcat să-și ridice
capul spre ceașcă.
„Ajută-mă să stau.”
"Nu se poate. Rana-"
„Sunt de la stat aici, la naiba! voi sta.”
„Poate că pot să-ți ridic capul cel puțin.” A găsit o pătură și împreună l-au strâns sub umerii
lui, așa că s-a înclinat doar pe jumătate. El și-a privit în jos corpul învăluit în cearșaf și a
smuls învelișul deoparte.
Îl văzuse gol de multe ori în timp ce o ajuta pe Edith să aibă grijă el, dar nu cu el conștient de
asta. Prezența ei a devenit nesemnificativă, in orice caz. El a examinat bandajul legat la
trunchi și coapsă, acoperind cea mai mare parte a șoldului său stâng. A dat cearceaful înapoi
cu un sunet de dezgust.
"Sta. Nu, nu acolo. Ia scaunul și stai aici.”
Ea a ascultat și s-a așezat lângă pat. Privirea lui părea atât să vadă cât şi a nu vedea, a
cerceta și a rătăci. Ochi pe jumătate conștienți și pe jumătate nebuni privi peste marginea
mării febrile care îl scufundase. ei ambele au existat ca parte a unui vis treaz. Cât de mult
înainte de valuri l-a tras înapoi în jos?
„Cum se simte minunata Claire?”
Tonul lui amar a făcut-o să fie precaută. — Nu este atât de bine, Sir Addis.
Slăbit de îngrijorarea și rugăciunea pentru tine.”
— Minți bine, micuță Shadow, dar nu suficient de bine. Dacă se roagă, este pentru moartea
mea."
"Nu este corect."
„Atât de loialitate. E norocoasă să aibă o astfel de prietenă, dar sper asta nu vă așteptați la o
loialitate similară. A vorbit cu ea? tată încă?”
 Claire vorbise într-adevăr cu Bernard și o atrasese pe Moira pentru suport. Imaginile acelei
întâlniri oribile i-au pătruns prin minte, scene cu Claire imperioasă, apoi rugătoare, în cele
din urmă isterice ca Bernard pentru prima dată în viața ei a refuzat fiicei lui cererea ei.
Addis a citit concluzia în ochii ei. „Nu ar fi de acord să anuleze logodna?” Bandajul îi fusese
îndepărtat de pe față și tăietură crudă cusut răsucită cu grimasă lui vagă. — Nu, Bernard nu
o va face caută să anulezi ceea ce a fost desăvârșit”.
Ea clipi confuză, ceea ce îl amuza. „M-am culcat cu ea.
Inainte sa plec. Nici unul dintre noi nu am fost prea discreti. Bernard știe. The toată
gospodăria știe. Singura dată în viața ei, Claire a fost generoasă, și a condus-o direct în iad”. A
aruncat o privire spre distrugere ascuns de cearșaf, apoi și-a ridicat vârful degetelor și a
trasat linia groasă fata lui. „Săraca Claire”. Din nou amărăciune, dar și o notă de simpatie.
El a privit în altă parte, cu ochii strălucind atât de strălucitor, încât se temea că o va face
cedează nebuniei. Trecu destul timp încât vocea lui o tresări când a vorbit din nou. „Cu asta
pot trăi.” Își făcu un gest spre față. "Cu exceptia șold... trage așa că nu-mi pot îndrepta
piciorul. Va fi mereu așa? sunt eu condamnat să meargă îndoit pentru totdeauna?”
"Nimeni nu stie. Niciun os nu a fost rupt, dar berul...”
„Scoate perna.”
„Nu s-a vindecat încă.”
S-a întins pentru a ajunge în jos și fața i s-a strâns de durere. Ea repede a tras perna de sub
genunchi.
A rupt din nou foaia și a rupt bandajul, expunând rana îngrozitoare stacojie care i-a sculptat
stomacul și burta de-a lungul linia șoldului de la talie până la mijlocul coapsei. Vederea lui a
făcut el face o pauză. — Nu pot spune că o învinovăţesc, mormăi el. Strângând din dinți îşi
apăsă încet piciorul ca să-l îndrepte. Putea vedea firele de-a lungul rana întinzându-se,
trăgând, rezistând e ortelor sale. Ochii i s-au întunecat dar a stăruit până când ea nu a mai
suportat-o.
"Ba nu! Îl vei rupe!” Se repezi spre capătul patului și îi apăsă greutatea pe tibia lui, forțându-l
să se oprească.
Se lăsă înapoi, închizând ochii împotriva înfrângerii. A așteptat până ea a crezut că nu va mai
încerca, apoi a pus la loc perna de sub genunchi și l-a acoperit.
Respirațiile stresate s-au calmat și ochii lui au rămas închiși. Ea a sperat că adormise, dar în
timp luminile licăriră din nou spre ea.
Nu tot auriu de data aceasta, ci amestecat cu res negru într-o expresie asta a deranjat-o.
„Te-a avut încă?”
Întrebarea a uimit-o. "M-a avut?"
„Raymond. Ești încă servitoare?”
"Desigur. Ești nebun de febră. Raymond este ca un frate cu pe mine."
„El poate fi ca un frate pentru tine, dar tu nu ești o soră pentru el și el stie. Te-a văzut cu alți
ochi când a venit acasă anul trecut.”
Addis de Valence abia dacă vorbise cu ea în toți acești ani și această conversație personală
bruscă a neliniștit-o. Era în delir la urma urmei, doar articulați în loc să divagați. A spus ceea
ce a intrat al lui minte, indiferent de constrângerile normale.
Ceva în aura lui o deranja și pe ea. A emanat o dispoziție ciudată din el, ca o prezență grea
născută din emoții întunecate. Ură pentru Claire?
— Urmează să se căsătorească în curând, spuse ea, încercând să-și scuture neliniștea bruscă.
 „Da, dar doamna nu i se potrivește. O va face așa cum îi cere Bernard, dar ea nu este alegerea
lui. Se gândește să găsească o plăcere mai bună cu tine, micuțo Umbră. Te-ar vrea așa cum
Bernard are pe Edith.
"Te inseli."
„Se uită și așteaptă, Moira, dar tu ce ești, cinci și zece acum?
Va trebui să te decizi în curând. Le-a spus scutierilor că sunteți ai lui, și băieții din sat.”
Ea îl observase pe Raymond avertizându-i pe băieți o , dar presupuse că era a protecția
fratelui. „Te înșeli, dar dacă nu greșești, nu va fi așa.”
El a ridicat din umeri. „Probabil că ești înțelept. Raymond este un om bun, dar astfel de femei
nu au drepturi. Mintea unui om se schimbă și lehmanul lui este aruncată în derivă, disprețuită
de propriul ei popor și uitată de ai lui.”
Nu avea nevoie de instrucțiuni în acest sens. Fiica unui lehman știa același lucru nesiguranta.
„Nu ar trebui să-l rebandezi?” a întrebat el făcând un semn către șold.
A adus coșul cu cârpe curate. El a privit cum ea spăla tăietură și cârpe presate de-a lungul ei.
A ținut coșul în timp ce ea a găsit lungimi de tăiat pentru legare și i-a luat cuțitul când a avut
terminat cu el. Acea prezență întunecată de nepotrivit părea să crească, cum ar fi ceva gros şi
ceţos emană din el. Se aplecă să lege legatura în jurul coapsei lui și falusul lui se umfla odată
cu atingerea ei apropiată.
— La naiba, mormăi el. „Totuși, este bine să știi că sabia nu a făcut-o anulează-mă.”
Fața arzătoare, ea și-a încheiat rapid munca și l-a acoperit. El a facut nu par deloc jenat.
„Prea mult să sper că soția mea va veni să mă liniștească.” El a zambit. A zâmbet ciudat. Gol.
El o urmărea cu atenție și nu i-a plăcut res întuneric preia acum. „O cunoști pe Eva, curva care
locuiește lângă turnatoria? Du-te și spune-i că o rog să vină.”
"Nu se poate…"
„Du-te și ia-o, fată. Nu voi găsi odihnă acum.”
„Ești foarte bolnav.”
„Sunt al naibii de inconfortabil și din moment ce Claire se roagă și tu ești o servitoare... du-te
și ia-o.”
Febra îl făcuse irațional. „Nu te poți mișca. Cum poți
…”
— Își va folosi gura, prostule, se răsti el.
Ea a plecat cu șoc și jenă.
"Îmi pare rău. Nu sunt eu însumi și uit că ești o fată bună. Dar du-te și ia-o, Moira. Este
dorința mea.”
Dacă l-ar ușura și l-ar aduce odihnă, cine era ea să le predea despre virtute?
Fără tragere de inimă, ea a dat din cap și a plecat din cameră. La uşă ea s-a uitat înapoi și l-a
văzut privind orbește la tavan cu un caracter ciudat, expresie determinată.
În culoar, eliberat de aerul apăsător al camerei, văzu expresia aceea din nou. A apărut
ascuțit în capul ei în timp ce ea a început coborând scările. Deodată, de parcă s-ar fi deschis o
ușă, ea a înțeles-o, și a înțeles și acea dispoziție ciudată care provenea de la el. El nu o dorea
cu adevărat pe Eva. Voia ca ea să plece ca să fie singură!
Întorcându-se pe călcâie, a fugit înapoi.
L-a găsit înclinat pe un braț, cearceaful aruncat deoparte, și cuțit de bandaj apucat în timp ce
el apăsa degetele pe interiorul țesutului vârful piciorului său strâmb, căutând vena muritoare.
"Tu nu vei!" ea a plans.
 Se uită la ea, apoi îşi continuă căutarea. — Pleacă, fată.
"Ba nu!" Ea se aruncă, aruncându-și greutatea în brațul care îl ținea sus, apucând de mâna
care ținea oțelul. S-a îndepărtat și lama ew, trecând peste podea când a aterizat. El o împinse
o și s-a prăbușit, blestemând-o.
Se înghesui pe podea lângă pat, sufocându-se de lacrimi de șoc. Un o tăcere îngrozitoare a
cuprins camera.
O mână i-a atins capul. „Du-te și adu-mi-o”, a ordonat el încet.
— Nu, mormăi ea în genunchi.
„Este mai bine așa. În mod normal, astfel de lucruri se ocupă de tovarăși pe eld. Câți cavaleri
infirmi ai văzut?”
„Nu știi că ești atât de mutilat. Piciorul tău era direct când Edith a cusut rana. Odată ce
pielea se vindecă, poate că se poate fii din nou drept.”
„Nu mă vei ajuta? Atunci du-te și ia-o pe Claire și spune-i ce am vrei. Pentru asta va veni ea.”
Ea și-a ridicat ochii spre ai lui și a clătinat din cap. Rez întunecat consumat l. A împins în sus
în ciuda durerii și și-a aruncat piciorul bun spre podea.
Ea a sărit în sus și l-a forțat să coboare, iar el s-a dovedit prea slab pentru a rezista pentru
mult timp.
„Nu o voi primi. Nici nu voi pleca din nou de aici, dacă nu ia mama locul meu. Ești prea bolnav
pentru a-ți cunoaște mintea și prea slab pentru a te lupta disperare." Ea s-a așezat pe pat
lângă el, cu brațele ei întemnițate pe ale lui umerii. "Ma odihnesc acum."
"La naiba cu tine!"
"Odihnă."
Se uita cu furie, dar încet, sub privirea lor conectată de la pe care nu s-a înclinat şi cu care a
anunţat-o determinarea, întunericul s-a stins unul câte unul. Părea jumătate din noaptea
trecuse înainte ca ultimul să moară.
— Poate că poate fi din nou drept, spuse el în tăcere. "Vom vedea." A închis ochii. „Cântă,
Moira. Nu este un cântec religios. eu sunt nu mă simt prietenos cu Dumnezeu în această
noapte. Întinde-te lângă mine și cântă. Poate eu se va odihni atunci.”
Vocea ei putea să umple o sală, dar acum străbătea doar spațiul mic între capetele lor. Ea se
întinse lângă el și îi îmbrățișa umerii și a cântat despre dragoste până când chipul lui febril
dădu din cap la sânul ei și s-a scufundat înapoi în uitarea lui.
Ea s-a cutremurat în conștientizare. Coșul din mâ inile ei a fost terminat și nici mă car nu-și
amintea să -l fi terminat. Prin ochii încețoșați, ea l-a examinat pentru a vedea greșelile.
O mișcare. O prezenta. Un bă rbat a intervenit în starea ei de vis.
Ea ridică privirea în niște ochi albaștri amabili.
Omul greșit.
Zâ mbetul ei de bun venit îi ascundea oftat. Ea nu știuse niciodată că tră irea poate fi atâ t de
grea.
Rhys i-a întins un sac mic și ea se uită întrebă tor înă untru.
„Creșe! Unde i-ai gă sit?”
„Mai bine să nu întrebi. Totuși, ar trebui să vă pă teze stuf, precum și boabele.”
„Nu îndră znesc să le irosesc așa. Jane și cu mine le vom transforma într-o plă cintă și tu
trebuie să iei câ teva.
„Erau pentru coșurile tale, dar o plă cintă ar fi bună .”
S-a aşezat lâ ngă ea. „Nu te odihnești duminica, Moira? Chiar și ță ranii o fac.”
L-a criticat subtil pe Addis cu întrebarea. „ Bărbații ță rani fac.
Cineva mai trebuie să gă tească și să curețe. În plus, acum mă odihnesc. Aceste coșuri nu
sunt de lucru.”
Se întinse pe spate, cu puterea lui sâ rbă sprijinită pe coate. Pentru a suta oară l-a examinat
și și-a spus câ t de norocoasă ar fi să aibă un astfel de soț. Decent și bun și sobru și priceput.
Ar trebui să -i întâ mpine atenția și să aștepte cu neră bdare aceste vizite care au continuat
chiar și după finalizarea reparațiilor. Tot a venit în ciuda acelei nopți în bucă tă rie.
Îmbră țișarea și să rutul lui o transformaseră în piatră . Își dorise atâ t de disperat să -l
dorească , încâ t invitase la intimitate, doar ca să nu simtă deloc că ldură câ nd se întâ mpla. S-
ar putea să fi fost
mireasa fecioară în patul lui James din nou, pasivă și obiectivă și stâ njenită . A simți o
oarecare emoție ar fi simplificat multe lucruri, dar lipsa ei de ră spuns fusese atâ t de
evidentă încâ t nici mă car nu trebuise să -i ceară să -i scoată mâ na de la sâ n. Pur și simplu
fă cuse asta, despă rțindu-se exact câ nd Henry a intrat cu citația lui Addis.
Nu au vorbit niciodată despre asta, dar totuși s-a întors.
"El a plecat?"
„Da. Ș tiai că va fi azi?”
El a dat din cap. „De aici va deveni periculos, iar această că lă torie este cea mai mică dintre
ele. Ce vei face dacă i se întâ mplă ceva?”
„Am o proprietate liberă la Darwendon. Poate mă voi întoarce acolo.
Probabil îl voi că uta pe Brian. Este un copil de care am avut grijă câ nd credeam că Addis a
murit. L-a ascuns și nu-mi va spune unde.”
— Fiul lui Sir Addis?
„Da.”
El a ezitat gâ nditor. "Ș i a ta?"
"Ba nu." I-a spus despre locul ei la Hawkesford și despre amenințarea lui Simon și despre
cum a ajuns să locuiască cu Brian.
„Asta explică multe, dar nu totul”, a spus el. „Am venit azi aici pentru un motiv, Moira. Ș tiam
că el va fi plecat și m-am gâ ndit că ai putea vorbi liber. M-am gâ ndit că ai fi o soție bună , dar
simt că locul tă u aici nu este cel normal. Aș cunoaște adevă rul ca să nu mă prostesc.
Ce este între tine și Sir Addis?
Un mod blâ nd de a pune întrebarea, mult mai amabil decâ t întrebarea directă a lui James.
Ea îi ră spunsese cu indignare lui James, dar nu putea să facă asta cu Rhys.
Se gâ ndi la ră spunsurile pe care ea și Addis le testaseră jucă uș în acea noapte în movila cu
fâ n. Doar ultimul ar reuși. „Nu am desfrâ nat.”
Pă rea amuzat, ceea ce o uşura enorm. „Un ră spuns ciudat. Uimitor de precis.”
„Este, nu-i așa?” S-ar putea să nu se că să torească niciodată , dar ea nu putea să -l mintă pe
acest bă rbat.
Se ridică să stea cu picioarele încrucișate în fața ei. „Moira, tu nu ești fată și eu nu sunt bă iat.
Nu lipsa unui că min sau a unei slujbe m-a lă sat necă să torit, nici lă comia cu privire la o
zestre. Mi-am așteptat timpul pentru că nu am că utat o femeie obișnuită . Îmi plac maniera
ta și onestitatea și cred că am putea face o că snicie bună . Aș fi oferit deja, dacă nu pentru Sir
Addis.”
— Nici acum nu sună ca tine.
„Nu, nu. Nu este o judecată , Moira. Nu aștept explicații și nu te condamn.” El o luă de mâ nă .
Al lui era puternic din strâ ngerea uneltelor unui zidar. „La bine sau la ră u, ceea ce începe cu
că lă toria lui astă zi se va rezolva foarte repede. Peste o lună vom fi fie morți, fie învingă tori.
Ș ansa pentru prima este doar motivul de a nu oferi. Dacă după o soartă eu tră iesc și el nu,
acesta poate fi un lucru mai ușor. Îl voi accepta chiar și pe bă iatul Brian în casa noastră ,
dacă vrei. Dar dacă tră iește, va pleca de aici în curâ nd și s-ar putea să fii nevoit să faci o
alegere, pentru că atunci probabil că o voi oferi. Voi face această că să torie să se întâ mple
dacă mă accepți, indiferent de pretențiile lui asupra ta.”
Ea îi zâ mbi cu adevă rat emoție. Un om inteligent, cinstit, înțelegă tor. A vrut să spună ceea
ce a spus. Ar face să se întâ mple cumva, chiar dacă ar însemna să -i dea lui Addis o sută de
lire sterline. Fara cuvinte de dragoste insa. Nu, Rhys nu ar minți-o mai mult decâ t ar minți
ea pe el.
Nu avea nimic de spus de ea. Ea doar a dat din cap, iar el s-a întins pe spate și a vorbit cu ea
despre lucruri simple, un bă rbat practic care cultiva pă mâ nt pentru care ar putea într-o zi
să aibă să mâ nță . Un bă rbat ră bdă tor care își așteaptă timpul, conta pe mâ ndria ei, care o
conduce la singura decizie sensibilă .
OceanofPDF.com

CAPITOLUL 14
MOIRA Fră mâ nta aluatul de pâ ine câ nd Richard intră pe ușa gră dinii. Se uită la el și apoi la
pragul gol, stră duindu-se cu speranță să audă apropierea unui alt bă rbat.
"Unde este el?"
Vocea ei îi exprima îngrijorarea. Fusese plecat mai mult decâ t se așteptase ea, chiar mai
mult decâ t să ptă mâ na despre care spusese că va fi limita că lă toriei. Ea nu dormise bine în
ultimele nopți în timp ce agoniza fanteziile despre el tă iat pe drum sau torturat în temnițele
lui Westminster.
Richard ridică o mâ nă liniştitoare. „A fost ră nit, dar tră iește.”
„Ră niți!”
„Am fost atacați pe drumul de întoarcere.”
„De ce nu l-ai adus aici? Dacă l-ai lă sat, voi...
„El zace într-o casă din Southwark. A crezut că este mai bine să nu intre pe porțile orașului
chiar acum. El a cerut să vii.”
A cerut să vină ! De parcă toată Garda Regelui ar putea să o țină departe!
— Cară un coș și preface-te că mergi la piață , Moira. Te voi aștepta la debarcaderul de la
vest de pod.”
El a plecat și ea s-a spă lat în grabă pe mâ ini și s-a gră bit să decidă ce ar trebui să aducă . Îi
fuseseră îngrijite ră nile? Erau unguente în acea casă ? Avea nevoie de haine curate? L-a
blestemat pe Richard pentru că a dispă rut înainte de a-l putea interoga.
A înfipt câ teva haine spă late în coș împreună cu un balsam pentru a evita corupția în
tă ieturi, ea s-a gră bit în curte.
Ră nită . Câ t de ră u? Nu prea ră u dacă dă dea ordine. Ea știa că nu era adevă rat, că un bă rbat
poate suferi ră ni de moarte și totuși să fie conștient, dar se agă ța de piesa de confort ilogic
la fel. Nu că ar fi ajutat prea mult. Câ nd îl gă si pe Richard la debarcader, devenise o mizerie
de emoție agitată .
A să rit de pe barcă chiar înainte ca aceasta să fi fost ancorată în siguranță la docurile
Southwark. Richard a escortat-o pe lâ ngă că suțele mici ale tocanelor în care prostituatele
își desfă șurau comerțul. Marcus s-a odihnit în afara unuia aproape de capă t și a fă cut un pas
deoparte pentru a putea intra.
— Micul John și Marcus știau de acest loc, explică Richard.
„Este la o distanță de oraș și mai ușor de apă rat.”
„Atunci este în pericol?”
"Nu știm încă ."
Casa era plină de cavaleri și scutieri și două femei, toate relaxâ ndu-se cu bă utură și jocuri.
Sunete pasionale veneau din spatele unui colț cu perdele. Richard a deschis și a aruncat o
privire spre scuze și i-a fă cut semn că tre o ușă care ducea la o cameră din spate.
Addis s-a întins pe un pat și o femeie blondă slabă din anii mijlocii stă tea lâ ngă el, dâ ndu-i
supă . Brațul îi era bandajat și piciorul stâ ng se ridica îndoit sub cearșaf.
Femeia a pus vasul deoparte, s-a ridicat pentru a testa apa care se încă lzește lâ ngă vatra
joasă , apoi s-a întors pentru a continua masa. Ea s-a aplecat strâ ns și i-a șoptit lui Addis
ceva care a provocat un zâ mbet încordat. Din lingură a picurat niște supă pe pieptul lui gol
și ea s-a aplecat cu un zâ mbet viclean și a lins-o.
Moira s-a simțit instantaneu ridicolă pentru acele nopți de îngrijorare.
Richard și-a dres glasul cu voce tare.
Addis se uită în sus și mormă i ceva femeii. Curva o ră zbi pe Moira cu ochii și se ridică . Câ nd
ea și Richard au plecat, Moira se apropie de pat.
— Ară ți destul de confortabil, milord. Foarte confortabil, de fapt.
Mi-a fost teamă că s-ar putea să nu primești îngrijirea adecvată , dar vă d că m-am îngrijorat
pentru nimic.” Își încrucișă brațele peste piept și se plimba în jurul lui, dâ nd din cap cu
aprobare. „Da. Bine hră nit, bine scă ldat și bine odihnit.”
El a zâ mbit. "Destul de bine."
„Într-adevă r, aceste doamne par să te aibă foarte bine în mâ nă .
Complet așa. Atunci există vreun motiv pentru care m-ai sunat?”
„Să nu mă îmbă i și să mă hră nești”.
„Clar că nu.” Ea l-a înfruntat cu mâ inile pe șolduri. „Dacă aflu că ai stat zile în șir în această
casă de plă cere în timp ce mă îngrijoam peste râ u, brațul acela nu va fi tot ceea ce are
nevoie de vindecare.”
Râ zâ nd, o apucă de încheietura mâ inii și o trase să se așeze pe pat lâ ngă el. „Am sosit abia în
această dimineață și te-am sunat pentru că aceste femei sunt atâ t de blâ nde, blâ nde și
blâ nde, încâ t mă temeam că ar putea fi îngeri. Limba ta ascuțită mă liniștește că sunt încă pe
pă mâ nt printre cei vii.”
„Fă ră îndoială că un astfel de loc este ideea unui cavaler despre rai.”
El îi aruncă cel mai cald zâ mbet pe care îl vă zuse vreodată . "Nu e al meu."
Asta o uimește atâ t de mult, încâ t și-a pierdut stă pâ nirea supă ră rii.
Ușurarea și bucuria îi veneau să ia locul și se simțea jenată că l-a salutat atâ t de prost.
„Mă bucur să te vă d viu și întreg.”
„Nu în întregime.”
„Ai spus o să ptă mâ nă , iar câ nd nu te-ai întors...”
„Rana ne-a încetinit.”
Ea a atins ușor brațul stâ ng sus bandajat. Fusese legat cu benzi de pâ nză pe partea laterală
a trunchiului să u. "Ce s-a întâ mplat?"
"O sageata. Câ țiva bă rbați așteptau câ nd ne-am întors.”
„Atunci se știe de ce ai plecat? Dacă da, nici mă car această casă nu va fi în siguranță . Poate
ar trebui să te întorci la Darwendon.
„Vom afla destul de curâ nd ceea ce se știa. Nimeni în Londra nu a fost luat, ceea ce este
ciudat. Este posibil ca Edward să plă nuiască o capcană elaborată , dar poate că se joacă un
alt joc. Voi sta aici vreo zi și apoi mă voi întoarce în oraș dacă nu se va întâ mpla nimic.
Oricine se află în spatele acestui cuvâ nt primit că nu murisem, cu câ teva zile înainte ca eu și
Richard să ne întoarcem. Timp suficient pentru a trimite gardieni să mă aresteze pe drum.”
„Nu prea ai sens.”
„Cu câ t mă gâ ndesc mai mult la asta, cu atâ t are mai puțin sens. Bă rbații care au atacat
intenționau să mă omoare. Edward ar trebui să mă dorească în viață , să aflu ce mi sa spus
despre invazia reginei. Așa că , poate, nu a avut nicio legă tură cu regele.”
„Simon?”
„Sau altcineva.”
„Câ ți au fost?”
„Cinci pe care le-am vă zut. Dar am simțit un al șaselea ascuns în copaci.
„Ești ră nit, dar Richard nu este.” Implicațiile acestui lucru s-au înțeles. Richard s-ar fi luptat
pâ nă la moarte pentru a-i scuti pe stă pâ nul să u de o zgâ rietură . Ea îşi miji ochii asupra lui.
— I-ai întâ lnit singur, nu-i așa?
„Nu certa, Moira. Nu am avut de ales. L-am trimis pe Richard departe. Unul dintre noi a
trebuit să încerce să revină cu mesajul și să -i avertizeze pe Thomas Wake și pe ceilalți că ar
fi putut fi tră dați.
„Este un miracol că ești în viață , nu-i așa? Ai intrat într-o capcană fă ră să știi cu ce se va
confrunta. Nobil și prost și curajos. Mi-ai promis.…"
„Nu a fost așa. Nu ca Barrowburgh, spuse el încet, atingâ ndu-i obrazul. "Nu a fost."
Impactul deplin al pericolului pe care îl risca în această schemă a lovit-o.
Cinci contra unu. A fost cu adevă rat un miracol că era în viață .
Că ldura mâ inii lui a atins mai mult decâ t pielea ei, adă ugâ nd o angoasă uşurarii ei cu
amintirea ei tangibilă a ceea ce aproape că se pierduse. Se întristase o dată pentru el.
Aproape că trebuia
mâ hnește din nou pentru el. S-ar putea să se întristeze încă în zilele urmă toare. Ochii ei au
început să se estompeze. Ea și-a ascuns reacția într-o examinare a brațului lui. „A fost
cură țat și cusut?”
„Un medic l-a îngrijit. Devenise atâ t de inutil încâ t am crezut că osul fusese lovit, dar el a
spus că nu. M-a legat pentru că nu avea încredere în mine să o țin pe loc.”
„Trebuie să fie un medic bun dacă cunoaște atâ t de bine mintea unui cavaler.” Se întoarse
spre genunchiul îndoit. „O altă să geată ?”
"Ba nu. Doar o lovitură ca pe drumul de la Darwendon, dar mai ră u.
Interiorul meu s-a înnodat. S-a mai întâ mplat. Nu pot să -l îndrept și așa va fi pentru câ teva
zile. Că ldura ajută .”
„Atunci îi vom da că ldură .” Ea a luat apa încă lzită și niște câ rpe și a mutat un taburet lâ ngă
partea stâ ngă a patului, bucuroasă că a gă sit o cale de a-l ajuta, care să -l ajute, de asemenea,
cu mâ inile care nu voiau decâ t să -l atingă și să se bucure de realitatea siguranței lui.
Ea a împins cearceaful în sus pe o parte a șoldului lui. Pentru prima dată a vă zut ră mă șița
ră nii pe care o tratase cel mai ră u. La fel ca cicatricea de pe fața lui, ar fi putut-o șoca dacă
nu i-ar fi vă zut nașterea crudă și coruptă . Acum, coada lungă și zimțată a excrementelor
deteriorate nu a consternat-o, dar vâ nă taia mare decolorată din jurul ei a fă cut-o. Ea a
mâ ngâ iat ușor deteriorarea cu vâ rfurile degetelor.
Mâ na brațului lui legat îi prinse încheietura mâ inii, oprindu-o. Ea a dat și a întins mâ na să
înmuie o compresă în apa fierbinte. „Nu sunt surprins că nu poți merge.”
„Nu este vâ nă taia, ci mușchiul de dedesubt.”
Ea a pus un prosop lâ ngă șoldul lui, apoi i-a apă sat că ldura pe piele. „Lovitura ar fi putut
sparge osul, la fel cum să geata ar fi putut să -ți spargă brațul. Pentru toate cicatricile tale,
Addis, ai avut noroc în ră nile tale.
— Este adevă rat, Moira. Am avut noroc.”
A scufundat din nou compresa pentru a-i reînnoi că ldura. O privea cu o expresie serioasa.
Ea a zâ mbit, bucurâ ndu-se doar de plă cerea liniştită de a fi din nou cu el.
„Te-a avut încă ?”
Întrebarea a uimit-o. A durat un moment pentru a-și aminti timpul și locul lor actual. „Nu ai
dreptul...”
„El are?”
„Stai întins aici, într-o casă de prost, fiind lins de o curvă și îmi pui la îndoială virtutea? Ai o
mulțime de...”
El o apucă din nou de încheietura mâ inii. „El are?”
"Ba nu."
A eliberat-o. „Totuși, nu pentru lipsa de a te dori. A profitat din plin de absența mea?”
Insistența lui o exaspera. „A vizitat doar de câ teva ori. O dată în ziua în care ai plecat și apoi
recent. Din moment ce eram sigur că ești mort, am gă sit distracția binevenită .”
Îi era dor de sarcasmul ei. Își înclină capul cu o încruntă tură curioasă .
„Câ te zile au trecut fă ră să -l vezi?”
„Cinci... șase...” Ea vă zu brusc sensul întrebă rii lui.
— Nu poți să gâ ndești... Nu, Addis, cu siguranță că nu.
„Ș tia câ nd am plecat și unde am plecat. El știa totul. Oamenii care m-au atacat erau să bii
angajate și nu foarte pricepuți. Omul care i-a trimis nu s-a luptat. Hugh Despenser ar putea
să comandă mai bine și să știe unde să -i gă sească .”
Dacă ar trebui să trăiesc și el moare, asta va face asta mai ușor . "Nu aveți dreptate.
Este un om bun și nu ar tră da planurile puse în legă tură cu asta.”
„Chiar și bă rbații buni vor îndră zni mult să -și deschidă calea că tre obiectivele lor.”
Voi găsi o modalitate de a realiza această căsătorie. "Nu intelegi. Nu este așa. Nu există între
noi așa ceva care să -l facă să omoare. Scopul nu este atâ t de important pentru el.”
„Vom ști destul de curâ nd.”
„Nu vreau să -i faci ră u din cauza mea.”
„Dacă i-a plă tit pe acei oameni să interfereze cu întoarcerea mea, oricare ar fi motivele lui,
voi fi cel mai mic dintre pericolele lui. Nu-l voi acuza, dar
Wake va învă ța destul de curâ nd dacă a pă ră sit orașul.
„El a fost aici? Thomas Wake?”
Dintr-o dată pă rea ră u în largul lui. Își întoarse privirea prea deliberat.
„A venit să învețe mesajul pe care l-am adus înapoi.”
Cel mai ciudat gol se prelinge prin ea, ca un scurt ecou al ceea ce simțise câ nd Brian a
plecat. „Numai pentru asta?”
El s-a uitat în jos, cu buzele ușor întredeschise și a ră mas tă cut atâ t de mult încâ t ea a crezut
că nu va ră spunde. Senzația se prelingea din nou și din nou, ca niște pâ râ uri de pierdere
care doresc să formeze o mare golă . În cele din urmă și-a ridicat ochii spre ai ei.
„El a venit și în prietenie și cu o ofertă de ajutor.”
Golul o cuprinse, umplâ ndu-i tot pieptul, sufocâ ndu-i respirația. „Cu obligația sigilată în
mod obișnuit? Cu o că să torie?”
„Moira…”
„Este un lucru minunat, milord. Un astfel de bă rbat și o familie... Am spus că se va gă si o
cale, nu-i așa? Thomas Wake este că să torit cu familia lui Lancaster, nu-i așa? Dacă acest
plan reușește, ei vor fi la fel de puternici ca înainte. Sunt ușurat să știu că vei avea alianța
necesară pentru a recâ știga Barrowburgh.
Ea a pregă tit din nou compresa, deși apa se ră cise. Acțiunile ei metodice au mascat
devastarea neașteptată care o sfâ șiea.
Aceasta era ultima dată câ nd îl va ajuta. Îl va servi acasă , dar nu era același lucru. Câ nd a
pă ră sit Londra, ea l-ar ruga să o lase să stea și chiar să se întoarcă la Rhys dacă trebuia, dar
el nu era atâ t de crud încâ t să se aștepte ca ea să -l servească în că snicia lui. În câ teva
să ptă mâ ni, el avea să fie din nou mort pentru ea, iar de data aceasta nici mă car nu avea de
care să aibă grijă de Brian în memoria lui.
O usturau ochii și se uita la mâ inile ei care țineau pâ nza de țesutul lui, scrâ șnind din dinți și
calm. Poate că dacă nu ar fi atâ t de crudă de îngrijorare, nu ar reacționa atâ t de puternic. Ea
știa că asta trebuie să se întâ mple în cele din urmă . Ea fusese cea care le reamintea
amâ ndurora. Dar în cele din urmă a fost mai tâ rziu și asta a fost acum.
Mâ na lui se închise peste a ei. „Destul acum. Este mult mai bine, dar nu știu dacă de la
că ldura apei sau de confortul prieteniei tale.
Ș i ea era cea care le refuzase amâ ndurora deplina mâ ngâ iere pe care le-ar fi putut aduce
prietenia. Fusese o decizie să nă toasă , așa cum a dovedit clar această știre. A lă sat pâ nza să
cadă în gă leată și s-a așezat mizerabil pe scaunul ei, privind orbește la poala ei, întrebâ ndu-
se dacă nu a fost prea sensibilă . Dar cu câ t mai greu să aud aceste cuvinte dacă ar fi
procedat diferit? Apoi, din nou, poate nu mai greu deloc. Nu bă nuise niciodată că durerea
acestei realită ți inevitabile o va tă ia în bucă ți ca asta.
„Vino și stai lâ ngă mine, Moira. Aici pe partea mea bună . M-aș bucura să fiu în viață cu tine
pentru o vreme.”
Ea și-a ridicat privirea și l-a gă sit zâ mbind. Chiar a crezut că va plâ nge atunci. Forțâ ndu-și
un zâ mbet al ei, a înconjurat patul și s-a așezat lâ ngă el.
Mi s-a pă rut cel mai firesc lucru să se lase jos sub brațul care îi înconjura umerii și să se
întindă lâ ngă el în după -amiaza liniştită .
Se aflau în legă tura dulce pe care ea nu o cunoștea din noaptea dinaintea Londrei, iar
intensitatea ei a atenuat și a adâ ncit durerea.
— Cred că îl invidiez pe zidarul tă u, spuse el.
„Uneori spui prostii.”
„Viața lui mai simplă are un fel de libertate. Nicio fantomă a stră moșilor nu-i șoptește la
ureche. Alegerile lui sunt pentru moment, nu trecutul și nu viitorul. Dar nu este doar atâ t. Îl
invidiez pentru că este întreg.”
„Tu faci prea mult din câ teva cicatrici.”
„Nu vorbesc de cicatrici sau ră ni. Cred că am fost amar de ei câ ndva, la început, dar asta a
fost demult. Nu, el este întreg în alte moduri. Complet în sine. Este faptul că invidiez.”
Se întoarse pe o parte ca să -i poată vedea fața. De asemenea, a adus-o mai aproape de
corpul lui și i-a apă sat pielea umă rului
cel al obrazului ei, care se simțea foarte frumos. „Ești complet.”
"Ba nu. Simt că în mine ar fi două jumă tate de bă rbați, două lumi și două suflete. Sunt întreg
doar uneori, ca acum. Nu există pace fă ră această deplină tate.”
Îl înțelegea doar parțial, dar simțea liniștea despre care vorbea. Ză ceau împreună cu o
mulțumire liniștită care producea un fel de beatitudine. Chiar și anticiparea pierderii care i-
a umbrit inima poseda o anumită frumusețe. Spusese că voia să se bucure că este în viață cu
ea și ea se simțea foarte vie și nefiresc de alertă la fiecare moment prețios specific.
Ea întoarse capul și și-a apă sat buzele pe pielea lui, dorind să guste realitatea lui tangibilă .
Ea și-a pus mâ na pe pieptul lui, atingâ ndu-i bă tă ile inimii. Ea inspiră adâ nc, memorâ nd
parfumul lui. Probabil niciodata. Ea s-a ghemuit mai aproape, savurâ nd apropierea lui
fizică .
Da, s-a bucurat chiar dacă a plâ ns.
Mâ na ei trecu de-a lungul legă turilor, legâ ndu-i brațul de corp. Mâ ngâ ierea ei caută a
urmă rit mușchii duri ai umerilor, pieptului și abdomenului, marcâ nd detaliile în simțurile
ei. Ea se ridică , absorbită de actualitatea lui, fă ră trecut sau viitor șoptind la ureche, liberă
în alegerea ei de a-l cunoaște câ t mai complet posibil înainte de a-l pierde din nou.
„Moira…”
Ea îl ignoră și se aplecă să -i să rute pieptul, lă sâ ndu-și buzele să urmeze exploră rile
șerpuitoare ale mâ inii ei. Ea linsă așa cum fă cuse curvă , astfel încâ t acea femeie să nu fi
știut mai multe despre el decâ t știa ea. O agitație profundă o satura, mai bogată decâ t
simpla emoție, o plă cere care îi umplea inima și îi bucura sufletul.
Ea s-a mișcat, a simțit, a să rutat și a absorbit, fă ră să se gâ ndească la nimic decâ t să -l
cunoască , să -l aibă pentru prima și ultima oară . Degetele lui se mâ ngâ iau încordate în pă rul
ei. Ea se uită la ochii lui vigilenți și se întoarse la descoperirile ei.
Ea a alunecat cearceaful în timp ce gura ei urmă rea linia cicatricei în jos, iar că ldura
respirației îi oferea confort așa cum îl aveau compresele. A să rutat paguba așa cum ar face o
mamă câ nd
încercâ nd să atenueze durerea unui copil. Degetele ei s-au apă sat și au învă țat tendințele
coapselor și genunchilor lui, burta și șoldurile lui dure, în cele din urmă suprafața netedă a
falusului să u erect.
Cunoaștere totală . Completitudine. Scurtă posesie. Ea nu s-a gâ ndit, nici nu a pus întrebă ri
sau nu a luat în considerare. Ea a explorat și a învă țat, dovada plă cerii lui aducâ ndu-i o
fericire uluitoare. Ea a simțit nevoia revă rsâ ndu-se din el, flă mâ nd și așteptâ nd, iar propria
ei excitare a crescut în spirală . Da, cunoaștere totală . Să ruturile ei i-au urmat mâ na de parcă
progresul ar fi esențial.
Respirația lui ascuțită a pă truns în conștientizarea ei restrâ nsă . Ea a lă sat reacțiile lui
subtile să o ghideze și să o cufunde. Tensiunea lui o cuprinse, încordâ ndu-se sub
strâ nsoarea lui pe umă rul ei. A simțit că tremură , se pră bușește. — Destul, icni el, tră gâ nd-o
în sus, apă sâ ndu-i gura într-un să rut stă ruitor în timp ce eliberarea trecea prin el.
Ea a plutit în acest moment, gustâ ndu-l, folosit încă cu pasiunea înflă că rată a lui, simțindu-i
încordarea curgâ nd.
O înclinare a capului le despă rți gura. Ea a deschis ochii și a vă zut că aprins la ea.
Era furios.
El îi ținea capul atâ t de aproape, încâ t nasurile lor aproape că se atingeau. "Ce a fost asta?
Darul meu de logodnă ?”
„Am vrut doar... trebuia să ...”
"Ai vrut? Ai nevoie? Îmi doresc și am nevoie de să ptă mâ ni întregi, Moira, iar acum, câ nd
jumă tate din trupul meu este infirm, îmi servești această plă cere pasivă , solitară . Nu voi
primi cadouri de la tine mai mult decâ t vei primi plata de la mine.”
Furia lui nu o putea face să regrete. — Nu țipa la mine, Addis.
Darul a fost pentru mine. În plus, ai fi putut să mă oprești.”
„Un bă rbat nu oprește un vis să prindă viață , chiar dacă este incomplet.” Mâ na lui se apă să
pe capul ei, atră gâ nd-o și mai aproape de chipul lui sever și intens. „Atunci, hai să
termină m, în mă sura în care m-ai lă sat capabil. Ară ți bine mulțumit de controlul tă u
de această dorință și nevoie pe care ai avut-o. Nu plă nuiesc să vă las pasiunea atâ t de
limitată .”
O să rută din nou cu deliberare lentă , provocâ ndu-i stupoarea senzuală la o vigilență mai
ascuțită . Nu a lă sat-o să se miște, dar i-a ținut sâ nul zdrobit de pieptul lui și degetele lui
întinse pe scalp, ținâ nd-o în brațe în timp ce el îi ră pise cu grijă gura, gâ tul și urechea. El a
avut dreptate. Era mulțumită în limitarea nevoii ei.
Nu era sigură că își dorea asta. Se temea de durerea care aștepta de cealaltă parte a
extazului.
„Mai bine dacă nu ai…”, a spus ea.
„Ați vrea să îmi fac plă cere și să nu o dau? Ești prea generoasă , Moira, i-a șoptit el la ureche,
în timp ce dinții și limba lui explorau modalită ți de a-i trimite trupul să tremure.
„Nu a fost generozitate. Nu chiar."
„Nici asta. Nu chiar. Nu vă faceți griji. Ești în siguranță de mine cel puțin pentru o vreme.
Gura ta s-a ocupat prea bine de asta.”
„Atunci nu are sens să ...”
„Ah, dar vreau. Trebuie sa. Ca si tine." El i-a mâ ngâ iat brațul pâ nă la umflarea exterioară a
sâ nului ei, învingâ ndu-i protestele cu mișcă ri sugestive care au stâ rnit anticiparea unor
senzații pe care ea și-a amintit mult prea bine.
Ea a capitulat. Aplecâ ndu-se peste pieptul lui, ea a acceptat să rută rile îndreptate că tre gură .
Miscandu-se pe o parte, ea a invitat atingerile iscusite pe sâ nul ei. Corpul ei a tratat
sentimentele delicioase ca și cum ar ciuguli un gust. Curâ nd, ea nu sa gâ ndit la nimic și doar
a experimentat intensitatea construcției acesteia.
„Ia-ți rochia.”
„Nu cred că ...”
"Fă-o."
El a ajutat-o să se așeze pe marginea patului și să -i dezlege șireturile de pe spate. Ș i-a
alunecat rochia largi pe corp pâ nă câ nd s-a scufundat într-o gră madă la picioarele ei. A stat
o clipă , cu ochii închiși, tremurâ nd de o așteptare care o stră pungea limpede.
El o mâ ngâ ie de-a lungul coapsei pâ nă la tivul schimbului ei. „Ș i asta.”
Ea se uită la el. Ochii îi ardeau de o dorință de alt fel, de o pasiune doar parțial fizică . Ea a
înțeles. L-a recunoscut. Nu generozitate. Nu chiar.
Ea a glisat schimbă torul și s-a așezat goală lâ ngă el, cu partea mică a spatelui lipită de talia
lui. El o mâ ngâ ie ușor pe spate și ea se înclină în contactul amețitor. Cu două schimburi
neîndemâ natice, el și-a ușurat corpul, fă câ nd un pic mai mult loc pentru ea.
„Ești atâ t de frumoasă , Moira. Îngenunchează aici ca să te pot vedea și să te ating.”
Ea se urcă lâ ngă el și îngenunche, așezâ ndu-se pe spate pe picioare.
Examinâ nd-o așa cum l-a avut pe el, el a trasat-o de-a lungul marginilor și curbelor ei,
desenâ ndu-i corpul, explorâ nd dealuri și vă i, cră pă turi și umflă turi. Că lă toria mâ inii lui a
stâ rnit atâ ta plă cere, încâ t ochii ei s-au încețoșat și gâ tul i s-a uscat. Pofta neră bdă toare îi
tremura cererea în sâ nii ei. Umiditatea densă a atenuat foamea pulsatorie care creștea între
coapse.
El o îndreptă spre el pâ nă câ nd ea a trebuit să -și sprijine greutatea mâ inilor care îi înleau
capul. Ea i-a aplecat un să rut în timp ce el continua să -i trezească corpul plutitor,
ciugulindu-și și frecâ ndu-și sfarcurile de parcă le-ar fi auzit cererile de atenție.
Lumea ei conștientă a început să se restrâ ngă doar la el și la ea și dorința plâ ngă toare care
o încâ nta cu dulcea ei tortură . Pasiunea ei a izbucnit din orice reținere. El a simțit asta și a
început să o conducă fă ră milă mai sus, pâ nă câ nd ea a scos fă ră minte strigă te mici care
marcau nevoia ritmică care pulsa prin ea. Pasivitatea poziției ei a frustrat-o și a
entuziasmat-o. Numai brațul imobil și piciorul îndoit o împiedicau să se încalece pe el și să
se lipească de lungimea lui. Cu excepția amintirii plictisitoare că ea îl fă cuse incapabil, ea ar
fi că utat uniunea pe care o cere corpul ei.
El s-a apă sat în spatele ei, mișcâ nd-o în jos și înainte pâ nă câ nd i-a putut lua sâ nul în gură .
Gâ fâ i uşurată şi apoi se dizolvă în suspine şi plâ nsete. Plă cerea a devenit ră sucitoare și
încordată și ascuțită . El a lins, a sut și a tachinat în timp ce mâ ngâ ierile lui s-au mutat pe
fese și coapse, pe burtă și pe spate, iar ea a devenit frenetică după mai mult. I-a dat-o,
alunecâ ndu-și mâ na între coapsele ei. Ea i-a despă rțit pentru el și a gemut câ nd el s-a
aventurat acolo unde tot corpul ei l-a rugat să meargă .
Atră gâ ndu-i sâ nii și ispitind-o cu mâ na lui, el a condus-o de la frenetic la disperat și în delir
pâ nă câ nd dorința și nevoia au copleșit-o. Dorința a început să se întindă , să caute, să
ajungă ...
El o eliberă și ea se legă nă pe spate, îngropâ ndu-și gemetele în umă rul lui. A folosit o
atingere care a trimis eliberarea rafinată să se pră bușească prin ea ca un cataclism.
Ea sa pră bușit, reușind să -și amintească că jumă tate din corpul lui era în rm. El o trase în
confortul brațului să u, obrazul și mâ na ei lipite de pieptul lui.
Stă teau acolo ore întregi, nici dormind, nici mișcâ ndu-se, în derivă într-o mică lume de
dulce confort și pace. Abia au vorbit tot timpul, de parcă amâ ndoi ar fi știut că cuvintele nu
au loc sau motiv în acest prețios „acum”.
Este dragoste , se gândi ea. Negarea numelui său nu plictisește nici frumusețea sau durerea .
Ea s-a cuibă rit mai aproape și a privit peste pieptul lui cum soarele de după -amiază creștea
umbre lungi pe pereții camerei.
OceanofPDF.com

CAPITOLUL 15
MATHILDA WAKE ERA FRUMOSĂ , mică și fragilă , cu o stră lucire palidă care lumina locul
din curte în care stă tea ea. Ea își ținu ochii în jos cu modestie în timp ce Thomas o prezenta.
Addis se încruntă la capul ei blond elegant. Prima lui reacție a fost că fata și-a acceptat
datoria, dar știa că merită mult prea bine.
A doua lui a fost că i-a amintit de Claire.
Pleoapele ei cremoase rostiră și ea cercetă lungimea lui. A fost o că lă torie lentă și lungă
înainte ca capul ei frumos să se încline pe spate și să -i vadă fața. Thomas trebuie să fi
avertizat-o cu privire la cicatrice, dar zâ mbetul ei încă scă dea.
— Ești foarte înalt, Sir Addis.
Trebuia să admire recuperarea ei inteligentă . — Ș i ești destul de mică , doamna mea.
„Se crede că aș putea încă să cresc, dar nu cred că te vei micșora.”
„Dacă ai prefera ca eu, voi încerca.” Batjocură datora cu ușurință . Ș tia cum se juca acest joc.
A fost odată campion la asta, cu o viață în urmă .
— Oh, nu cred că mi-ar pă sa de un mic cavaler, Sir Addis.
Thomas a radiat lâ ngă ea. Mâ ndria evidentă a tată lui îl interesa mai mult decâ t
comportamentul ascultă tor al fetei. S-a ră sfă țat Thomas
a ei? L-ar putea înclina la voința ei? Dacă ar implora să fie scutită de acest meci, Thomas s-
ar ceda?
Posibilitatea ar trebui să -l îngrijoreze, dar se trezi sperâ nd că așa era. Partea lui care a
recunoscut necesitatea acestei alianțe a continuat să se lupte cu partea care nu era supă rată
de constrâ ngerea datoriei. O tentație perversă de a gă si modalită ți de a o înspă imâ nta
continua să se înțepe de intențiile lui mai bune.
A condus drumul în hol. Mirosurile plă cute stă teau câ nd picioarele lor zdrobeau ierburile
amestecate cu papura. Florile de vară atâ rnau în grupuri abundente de grinzi și anteturile
ferestrelor. O pâ nză nouă , moale, acoperea masa de cap, iar scaunul de la solar fusese mutat
la locul lordului. Mormane de fructe colorate au înlocuit podoabe mai costisitoare, dar au
adă ugat efectul proaspă t și ră coros al să lii, de parcă cineva ar fi decis că argintul va fi prea
greu și formal în această zi de vară tâ rzie. Trei muzicieni stă teau pe scaune într-un colț.
El ignorase vizita iminenta, dar Moira nu. Ea ceruse să știe ziua și apoi se pregă tise pentru
ea, trimițâ nd moneda de la el pentru a cumpă ra mâ ncare, obiecte și servicii, organizâ nd o
cină în care el a întâ lnit o rudă a unei familii grozave, fă câ nd economii unde putea și
cheltuind acolo unde trebuie. . Ea știa din anii petrecuți la Hawkesford că unul nu a ră mas
cu o astfel de ocazie. Fiecare detaliu ar fi o manifestare a onoarei lui. El a analizat
rezultatele încâ ntă toare și s-a întrebat dacă copilul de lâ ngă el ar putea aprecia mă car
eforturile pe care o roabă le fă cuse în numele ei.
Ea nu era în vedere și nici nu ar fi. Ea supraveghea în bucă tă rie, ghici el, sau poate se
odihnea în gră dină acum că totul fusese pregă tit.
Ș i-a dorit ca ea să fie prezentă . Dacă Thomas ar vedea corpul ei luxuriant și ochii limpezi, s-
ar întreba și, în cele din urmă , ar putea întreba. Apoi i-ar putea spune tată lui ceea ce fiica
trebuie să accepte în cele din urmă , că roaba care l-a slujit la Londra va fi mereu ală turi de
el. Că atunci câ nd a că utat prietenie și
mâ ngâ iere ar fi fost cu Umbra și nu cu micuța fă râ mă de lumină de care era legat. Dacă ar fi
avut calea lui, ar că uta mai mult decâ t atâ t de la ea, nu că s-ar fi așteptat la succes acolo.
O dispoziție dulce-amă ruie nuanțase ultima lor să ptă mâ nă împreună . Ea a vizitat casa din
Southwark în fiecare zi câ nd el stă tea întins acolo, dar intimitatea nu devenise din nou
fizică . În noaptea în care s-a întors la Londra, a așteptat, sperâ nd că ea va veni la el, știind
tot timpul că nu va veni. El a presupus că știa chiar și în timp ce se întâ mplase că pasiunea
ei fusese o recunoaștere finală și dulce a ceea ce se întâ mplase și a ceea ce ar fi putut fi.
Thomas îi explicase că Mathilda avea paisprezece ani, dar abia pă rea atâ t de bă trâ nă , în
ciuda pă rului ei împletit și a rochiei costisitoare.
Addis spera lui Dumnezeu că nimeni nu se va aștepta la o că să torie rapidă între el și acest
copil. Poate că o va distra cu descrieri explicite ale cicatricilor sale și cum le-a obținut.
Asta ar trebui să ajute să întâ rzie lucrurile pâ nă câ nd ea se maturizează mai mult. Poate că
ar întâ rzia lucrurile pentru totdeauna.
Henry și un servitor angajat au livrat mâ ncarea în etape, iar scutierii lui Thomas au servit-o.
Muzicienii câ ntau încet. Richard și o doamnă vă duvă pe care o curtase li s-au ală turat la
masă .
Mathilda a acceptat cu bună voință că rnurile alese pe care Addis i-a oferit-o împreună cu
atenția lui.
Ea a vorbit mult. Ea a reușit să -și întoarcă fiecare subiect înapoi.
Claire fusese așa câ nd era tâ nă ră . Mai tâ rziu, ea dobâ ndise nevoia de a-i face pe alții să facă
cu bucurie treaba pentru ea. Se întrebă dacă acest copil era suficient de deștept pentru a-și
da seama câ t de perspicace a permis asta.
A aflat totul despre poneiul ei, care fugise primă vara și cum o că utase jumă tate din moșie
timp de cinci zile înainte de a-l gă si. A primit o descriere elaborată a noilor mă tă suri pe care
mama ei le cumpă rase recent. Ea l-a asigurat că se roagă des sfinților ei preferați, dar că
devotamentul ei deosebit era pentru Fecioara Mamă .
Între poveștile ei dezorganizate și comentariile lui Thomas, el a reușit să primească o listă
completă a numeroaselor ei virtuți și a abilită ților feminine. El a reflectat că aflase mai
multe despre Moira în timpul lungilor tă ceri ale că lă toriei lor de la Darwendon decâ t ar fi
putut dobâ ndi vreodată despre micuța Mathilda din toate aceste cuvinte.
Moira. Ce fă cea ea acum? S-a gâ ndit să se plâ ngă de un fel de mâ ncare, astfel încâ t ea să fie
obligată să se arate. Ar putea folosi prezența ei liniștitoare. Mici bubuituri de resentimente
într-unul dintre sufletele lui tot amenințau să rupă calmul politicos al celuilalt.
„Muzicienii sunt pricepuți”, a comentat Thomas spre sfâ rșitul mesei.
— Da, sunt, a fost de acord Mathilda. „Pă cat că nu există menestrel. Îmi place atâ t de mult să
aud câ ntecul.”
— Atunci data viitoare voi fi sigur că voi fura ce e mai bun de la curtea regelui, spuse Addis
zâ mbind.
— Cred că unul dintre cele mai bune se află chiar aici, în această gospodă rie, spuse un
scutier absent în timp ce turna vin. Lordul lui aruncă o privire ascuțită la lipsa etichetei și
tâ nă rul îi dă du drumul.
„Ai un menestrel, dar nu performează ?” întrebă Mathilda. O încruntare petulantă îi ară tă
ră nită că bă rbatul care încerca să o impresioneze nu avea să ofere orice plă cere pe care o
avea la dispoziție.
„Nu am menestrel, te asigur.”
Thomas pă rea confuz și se ră suci spre scutierul să u. La fața locului acum, tâ nă rul s-a dus
mai profund. „Nu un menestrel. Scuzele mele, domnul meu, dar am auzit-o pe doamnă
câ ntâ nd în gră dină și a fost foarte dulce și eu...”
"O doamna?"
„Nu chiar o doamnă . Servitoarea de la bucă tă rie.”
Mathilda a decis să testeze sinceritatea interesului lui Addis cu acest punct. El a înțeles bine
ciufulița, semnele de nefericire, semnele unei fete care verifică câ t de maleabilă e
farmecul ar putea face un bă rbat. Un expert folosise aceste trucuri asupra lui de multe ori.
Thomas a fost cel care a cedat. El o bă tu pe braț. „Dacă vrei un câ ntă reț, sunt sigur că acest
servitor va fi de acord cu asta. Nu-i așa, Addis?
Se uită la intenția lui. După ce s-au că să torit, ea a avut câ teva surprize șocante cu privire la
susceptibilitatea lui la viclenia femeilor.
„Nu este o interpretă .”
„Dar suntem un grup mic,” a încâ ntat Mathilda, aventurâ ndu-și o atingere pe mâ nă . „Dacă ai
nevoie de asta, ea trebuie să o facă .”
Thomas zâ mbi neră bdă tor și Mathilda fă cu ochii mari într-un mod imploră tor. Pentru ei a
fost un lucru mic. A refuza copilului plă cerea ei simplă ar pă rea obscen și insultă tor. Avea
sentimentul că viitorul Barrowburgh depindea de cedarea lui în fața fetei ră sfă țate la
această primă , mică cerere.
Supă rarea a tunat. Dacă Moira ar fi fost de acord să câ nte, ar fi plă nuit să o facă . Era o
chestie privată pentru ea acum. Ezită destul de mult încâ t faţa lui Thomas că zu. La celă lalt
capă t al mesei, Richard se ridică . — Presupun că este femeia Moira pe care o vrei, milord.
Addis îi aruncă o privire urâ tă și Richard îi întoarse una de-a lui. Vei risca atâ t de mult
pentru asta? ochii ispravnicului au certat.
Ar fi el?
Richard nu a așteptat acordul lui. A mers cu pași mari spre bucă tă rie.
Thomas și-a reluat comportamentul zâ mbitor. Mathilda pă rea foarte încâ ntată de mica ei
victorie.
Richard s-a întors singur și Addis se întrebă dacă Moira refuzase.
Fă ră îndoială , Mathilda s-ar aștepta ca el să o bată .
— Mai întâ i vrea să se spele, explică Richard.
Conversația s-a mutat la alte lucruri și astfel, câ nd Moira a intrat în cele din urmă în cameră ,
nimeni nu a observat-o la început, în afară de Addis.
Își legase pă rul într-o împletitură groasă care îi atâ rna de-a lungul spatelui de sub voal. Ea
nu purta ciupercă și culoarea deschisă a
cofa și rochia ei de in contrastau cu bronzul pielii ei. Ochii limpezi ca apa ondulată îl
stră punseră de resentimente.
— Este o plă cere pentru Lady Mathilda să te audă câ ntâ nd, spuse el câ nd se apropie de
masă .
„Sunt onorat, domnul meu.”
„Este devotată Maicii Fecioare. Ș tii un câ ntec despre Maica Domnului?”
"Desigur. Cel puțin două zeci. Există vreo preferință sau pot alege singur?”
„Așa cum preferi.”
Ea s-a retras la muzicieni și a vorbit cu lă utatorul.
— Am crezut că e o ță rancă , spuse Mathilda. „Ea nu arată ca una. Nici ea nu prea seamă nă
cu o slugă .”
„Femeile care vă servesc arată ca niște ță rani și slujitori?”
„Nu, este adevă rat. Dar apoi, ei servesc o doamnă și nu este nicio doamnă aici.”
 Da, există. La fel de nobil pe cât vei fi vreodată. „În viața ei ea a fost mai aproape de doamne
decâ t slujnicele tale de tine.”
Mathilda se gâ ndi la asta, în timp ce mintea ei încerca să împace demnitatea și rochia de in
a servitoarei care se pregă tea să câ nte. Addis s-a întors că tre Thomas Wake și a știut că
omul a tras anumite concluzii care ar explica totul. I-a aruncat lui Addis o privire de om la
om, de toleranță și înțelegere.
Moira a câ ntat frumos, deși nu a pus mult e ort în asta. Își dă dea seama că era
inconfortabilă și supă rată că avea atenția concentrată asupra ei. Ea a câ ntat Sfintei Fecioare
două câ ntece, al doilea unul foarte lung, care cu siguranță ar trebui să satisfacă
devotamentul Mathildei.
„Trebuie să luă m o câ ntă reață ”, îi spuse Mathilda lui Thomas. „Menestrelii nu sunt deloc
atâ t de dră guți la voce.” Se uită viclean la Addis. „Le știe doar pe cele religioase? Ceva mai
gay ar fi frumos. Poate un câ ntec de dragoste.”
"Nu cred …"
Mathilda se ridică și fă cu un gest. „Un câ ntec de dragoste acum, Moira. Să ne ridică m
moralul.”
„Nu cred că femeia știe vreunul. Vezi cum ezită , draga mea, spuse Thomas încet.
„Bineînțeles că da. Toată lumea le cunoaște.”
Moira dă du din cap. — Dacă ți-ar plă cea, doamnă . I-a spus ceva câ ntă torului de lă ută și au
început.
Cu excepția faptului că și-a auzit brie y în gră dină în acea zi, Addis nu o auzise pe Moira
câ ntâ nd romanțele de ani de zile. Nu s-a uitat la nimeni din cameră . Mai degrabă și-a fixat
ochii pe un loc lâ ngă ferestre în timp ce își lă sa vocea să curgă .
Mai multă emoție și expresie au colorat această melodie. Ea ară ta frumusețea vocii ei în
moduri pe care nu au fă cut-o lucră rile religioase. Addis a ascultat și o senzație foarte
ciudată pe care l-a folosit. Trecuseră ani de zile, dar totuși simțea că o auzise câ ntâ nd așa de
curâ nd și foarte des, că cunoștea fiecare nuanță și detaliu în modul în care vocea ei atingea
notele și enunța cuvintele.
Undeva, tentant de neatins, ideile vagi și imagini fantomatice doreau să se atașeze acestei
melodii. Amintiri liniștitoare s-au trezit într-un colț ascuns în care dormeau. Asta nu avea
deloc sens.
Moira câ ntase la Hawkesford la mesele la care a participat cu Claire, iar amintirea lui Claire
nu a adus niciodată pace. Experiența l-a tulburat cu o senzație care roade și bâ jbâ ie că ar
trebui să -și amintească ceva.
Vocea ei, rostind acele fraze iubitoare, dă dea o liniște saturată . Își simți fața la sâ nul ei și
că ldura din brațele ei și mâ ngâ ierea mulțumită a grijii și a iubirii. El se uită la profilul ei
ară tâ nd spre fereastră , toată esența lui întinzâ ndu-se spre amintirile care ar explica dacă
muzica ei atrage fantezii sau fapte.
Câ ntă - mi-o. Undeva în visele mele sau în viața mea ai fă cut asta câ ndva. O pot simți. Uită -i
de ceilalți și fă -o din nou. O singură privire,
așa că știu că simți ceea ce simt eu, ca să știu că accepți că este așa.
Ea a terminat fă ră să -și întoarcă fața, lă sâ ndu-l cu o profundă dezamă gire. Își pierduse
cunoștința oaspeților și așadar vocea de fetiță din dreapta lui îl tresă ri. „Vocea ei face pe
cineva să vrea să plâ ngă sau să leșină .” Mathilda aplauda cu bucurie. "O alta!"
Moira se încordă .
„Sunt sigur că femeia are alte îndatoriri”, a spus Thomas.
„Oh, cu siguranță încă unul.”
„Este de ajuns, fiică . M-am să turat de câ ntec acum.”
Ea a încercat să facă o bofă pe jumă tate, dar a decis să nu se deranjeze. „Te rog, niște
monede ca să -i pot cadou.”
Thomas a scos zece pence din poșetă și Mathilda a chemat-o pe Moira. „Acesta este pentru
tine, în semn de apreciere pentru că ai împă rtă șit vocea ta minunată .” A apă sat monedele în
mâ na Moirei. „Poate că voi avea multe oportunită ți să te ascult în viitor”, a adă ugat ea în
șoaptă pe care toată lumea a auzit-o.
Moira s-a uitat la specie și apoi la copilul dră gă laș care îi ză ri razna. Ea a zâ mbit amabil.
„Ești prea generos. A fost onoarea mea.”
Se adresă lui Addis fă ră să se uite la el. — Pot să -mi iau concediu acum, domnul meu?
Îl dă du bucuros, dorindu-și că acel câ ntec să -l fi lă sat la fel de stă pâ n pe sine cum se pare că
o fă cuse pe Moira.
S-a ghemuit în gră dină , s-a înghesuit în spatele celui mai mare copac, ascultâ nd sunetele din
curtea plecă rii Lady Mathilda. Suspine incontrolabile i-au zguduit corpul și și-a îngropat
fața în genunchi pentru a-i sufoca.
Își încheiase îndatoririle înainte de a se pră buși în această durere copleșitoare. Cumva se
ținuse împreună prin coșmarul de a câ nta acel câ ntec de dragoste pentru ei doi. Dirijase
serviciul final și chiar o ajutase pe Jane la spă lat.
Ea lă sase zgomote de vorbă și râ sete în hol în timp ce oaspeții își luaseră despă rțire și
mersese sub soarele după -amiezii, spre zid, fă ră să spună nimă nui unde plecase.
Nu s-ar opri. Strigă tele au fă cut-o ravagii pâ nă acolo unde a ră suflat. Pieptul ei avea să -i
spargă cu siguranță . Ș i-a prins atâ t de strâ ns picioarele încâ t s-a ră nit și a încercat să -și reia
corpul în control.
Ea îi pregă tise această zi, deși el îi rezistase.
Se îngrijise de mâ ncare, de fructe și de muzicieni, dar jurase că nu va vedea. Ea aranjase
lucrurile, astfel încâ t să nu trebuiască să intre în acea sală și să o întâ lnească pe tâ nă ra
servitoare care i-ar putea înapoia onoarea. Îl va ajuta așa cum a fă cut-o întotdeauna câ nd
putea, dar a refuzat să privească din nou cu durere de inimă din umbră .
Se uită peste genunchi la mâ inile ei și o deschise încet pe cea care ținea cei zece pence.
Monedele i-au marcat palma de a fi apucată atâ t de tare. Se uită la ei printre lacrimi
încețoșate și se gâ ndi la cuvintele Mathildei că tre ea.
Ea nu putea face asta. Nu doar câ ntatul. Ea nu putea face nimic din toate astea.
Serviți-i. Ii vezi. Urmă rește-și copiii nă scuți.
Nu avea de gâ nd să o elibereze. Ea doar știa asta. Lehman sau nu, plă nuia să o țină cu el. Nu
avea sens. Fata era frumoasă , stră lucitoare, veselă . Nu se uitase niciodată la umbrele
dincolo de lumina lui Claire. De ce ar trebui să vrea acum?
Suspinele s-au calmat pâ nă la izbucniri de sufocare în mijlocul respirațiilor adâ nci. Din
curte a auzit sunetele cailor mișcâ ndu-se în cele din urmă . Câ teva trepte de cizmă au zgâ riat
pietrele și s-a lă sat liniștea.
Avea încredere că el nu o va că uta. Avea planuri de fă cut și o că să torie de luat în
considerare. Ea s-a rugat ca expresia regretabilă de pe chipul lui Richard câ nd a venit după
ea să fie singura scuză pe care ar fi primit-o vreodată pentru că i s-a poruncit să câ nte la
această să rbă toare. Dacă s-ar confrunta din nou cu Addis astă zi, ar că dea din nou în bucă ți
și el ar vedea. Nu putea suporta acea umilință .
Mai calmă acum, se ridică și se uită cu privirea în jurul copacului. Gră dina și curtea erau
goale. Ea a ocolit paturile superioare și a mers spre
casa, că utâ nd intimitatea camerei ei.
Poate mai tâ rziu avea să se ră zgâ ndească . Poate că , după ce s-a că să torit, după ce a avut
Barrowburgh, avea să cedeze. Dar ea nu putea suporta asta atâ t de mult. De fată fă cuse asta,
dar atunci nu avea de ales. Nu mai era o fată și avea mijloacele să pună capă t.
S-a așezat pe palet și și-a tras coșul de cusut în poală .
Sfâ șiind că ptușeala, ea scoase rubinul. Se gâ ndise să cumpere un han și un soț cu el, dar
zidarul ei vorbise despre că să torie fă ră să -i ceară zestre. Rhys nu ar fi ratat ceea ce nu se
aștepta să obțină .
Se uită la stră lucirea blâ ndă a bijuteriei. Atâ t de scump și atâ t de mic. Valoros pentru că era
rar. Dorit pentru că a fost frumos. Ca unele femei.
Ajunge, atunci. Prea mulți ani fuseseră petrecuți cu o pasiune copilă rească . Prea multe
amintiri au întemnițat-o. Destul de trecut. Lă sați-l să plece.
Addis a că utat-o în bucă tă rie și în gră dină și a ajuns la concluzia că probabil că a mers la
piață pentru a umple magazinele alimentare. I-a lă sat de vorbă lui Jane să -l informeze câ nd
s-a întors și apoi s-a retras la solar. Spera că ea nu va fi plecată mult timp. A vrut să -i
mulțumească și să -și ceară scuze.
Să rbă toarea îl obosise în moduri inde nebile. Fata îl fă cuse să se simtă bă trâ n și obosit de
lume. Mai mult de ani i-au despă rțit. O viață întreagă de experiențe despre care ea nu avea
să învețe niciodată stă tea ca o pră pastie între ei. Se îndoia că pasiunea sau timpul sau chiar
copiii ar putea să o depă șească , în principal pentru că nu avea nicio dorință să facă asta.
Trupul lui s-ar putea uni cu al ei pentru a naște fii, dar sufletul lui nu s-ar putea lega
niciodată de ea. Nu pentru că ar fi fost tâ nă ră și zadarnică și semă na mult cu Claire. Nu din
cauza cine era ea. Adevă rata problemă constă în cine nu era ea.
Se îndreptă spre fereastra care dă dea spre curte, sperâ nd în rostul de lenjerie lejeră care să
spună că s-a întors. El a vă zut din nou acceptarea grațioasă a monedei Mathildei și calmul ei
în timp ce câ nta acel câ ntec. Nu se uitase la el în timpul acelor versuri de dragoste, chiar
dacă fiecare parte a ființei lui o îndemnase să o facă .
La fel de bine. Ar fi atras atenția asupra reacției lui. După cum bă nuia că Thomas observase.
S-a aruncat pe pat. Se simțea gol, în derivă , de parcă nu și-ar putea lega mintea de corpul
să u și corpul de această cameră . Mica furtună a resentimentelor continua să zvâ rnâ i și să
hohote. Într-un fel, fusese un om mai liber câ nd era sclav. Nicio datorie nu i-a stabilit cursul
acolo. Jugul pus pe umerii tă i era mai ușor de suportat decâ t responsabilită țile nă scute în
sâ ngele tă u.
S-a trezit dorind să o fi întâ lnit pe Moira atunci, să fi fost capturată într-un raid în Polonia și
adusă la sclavi.
compus. Ar fi reușit să o iubească în acești ani precauți? Oare pacea ar fi fost acolo atunci,
desfă câ nd inima întă rită pentru supraviețuire la fel de ușor cum o fă cuse la întoarcerea lui?
Dacă i-ar fi oferit șansa de libertate, ar fi renunțat la ea dacă ar fi însemnat să o pă ră sească ?
O zgâ rietură la uşă i-a rupt reveria. Jane bă gă capul înă untru.
"Ea s-a intors?" El s-a legă nat din pat pentru a merge la ea.
"Ba nu." Jane ră mase lâ ngă uşă , ră sucindu-şi mâ inile în fustă .
„A spus să aștepte pâ nă mâ ine înainte de a ți-l da, să spună că s-a odihnit în camera ei în
această seară , dar m-am gâ ndit cum ai vrea să știi acum.”
"Stii ce? Dă -mi ce?”
Pă rea destul de înfricoșată încâ t presimțirile începu să picure prin el. Ea se apropie și lă să
ceva pe masă .
„Ea a spus să -ți spun că își cumpă ră libertatea. Cu asta. Ea a spus să -ți spună că ar trebui să
acopere prețul pe care l-ai stabilit. A spus că nu își renunță jură mâ ntul pentru că o femeie
liberă nu trebuie să fugă .”
Se îndreptă repede spre masă . Un rubin de două ori mai mare decâ t un ou de robin ză cea
deasupra pergamentelor.
Jane și-a lins buzele. — Ea a spus că ți-ar fi mai folositor decâ t ea acum. Am spus că l-ai
putea folosi pentru a angaja arcași și altele.”
"Unde este ea?"
„S-a spus să -ți spun că nu poate face asta, orice înseamnă asta. A spus chiar și în prietenie și
dragoste că nu poate și că ...
"Unde este ea?"
Ea a să rit înapoi. „Nu știu. Jur, domnul meu, nu. A plecat cu ceva timp în urmă și a spus că își
va trimite lucrurile mai tâ rziu. Doar a luat un coș mare este tot. Ar fi trebuit să vin imediat,
știu, dar mi-a luat ceva timp să -mi dau seama ce a vrut să spună și ce plă nuia să facă și apoi
Henry a spus că ar trebui să ...
Se uită la rubin, fă ră să audă explicațiile datorate de la Jane de lâ ngă el. O durere uluitoare l-
a sugrumat.
Fă cu un gest orbește. "Pă ră si."
— Vrei să ne uită m cu Henry și...?
„Doar du-te acum.”
Ea a fugit. A mâ niat bijuteria. Stră lucirea profundă și planurile umbrite l-au hipnotizat.
Culoare bogată , adâ ncimi întunecate, lumini subtile. Frumoasa. Solid în ciuda clarită ții sale.
Ca ea.
Unde venise ea? De la Edith, fă ră îndoială . De la Bernard. Ea o posedase în tot acest timp. În
timp ce la Darwendon și în că lă toria aici. Era zestrea ei, dar pă ră sirea lui devenise mai
importantă decâ t a merge la un soț cu un asemenea premiu de că să torie.
Spune-i că nu o pot face.
Nu, ea nu putea, la fel ca el. Dacă cineva spunea că trebuie să o privească zilnic cu un alt
bă rbat, nu putea să o facă . Nici mă car dacă avea nevoie de el în apropiere. Nici mă car în
prietenie și cu siguranță nu în dragoste. Poate că chiar dacă i-a cerut ei să recunoască
dragostea pe care o împă rtă șeau, el contase că ea nu o accepta niciodată .
Putea ignora durerea pe care plă nuia să i-o facă dacă ea continua să nege.
Recunoscâ nd asta l-a lă sat crud. A dus rubinul la cufă unde a depozitat moneda. Ridică
capacul și cele două brațe de aur lică riră spre el, stră lucind de parcă i-ar fi cerut atenția. A
luat unul și a bă tut-o, examinâ nd șerpii gravați.
Cuvintele Moirei în această cameră l-au bâ ntuit brusc. Trebuie să aibă te-am iubit foarte
mult , spusese ea despre fiica preotului.
Chipul Eufemiei îi apă rea în minte. A avut ea? A vă zut-o stâ nd lâ ngă casa ei și pasiunea ei
luminată de lună . Își aminti corpul ei osos plecâ nd și ultima ei privire din mijlocul stufului.
După șase ani în care a privit-o, a vă zut-o cu adevă rat pentru prima dată . Ș i în expresiile ei
solemne, controlate, care întunecau emoțiile pe care el nu le împă rtă șea, o vedea și pe
Moira, dar nu doar pe femeie. Moira fata, privind din umbră .
Gâ tul îi ardea ca re și rubinul i se încețoșa în mâ nă . Ș tia totul, doar simțea asta, chiar dacă
istoria și detaliile i-au fost pierdute. Sfinte Dumnezeule, în sinea lui nevoie de ce-i fă cuse el?
Câ nd fanteza să o întâ lnească câ nd era sclav, pusese întrebarea greșită câ nd se întreba dacă
ar fi renunțat la libertate dacă asta ar fi însemnat să o lase în urmă . Eufemia demonstrase
adevă rata putere a iubirii și a prieteniei. Adevă ratul test ar fi fost dacă ar fi putut-o trimite
în libertate dacă ar fi însemnat să ră mâ nă în urmă .
Jane nu știa unde plecase Moira. Ei bine, a fă cut-o. Se îndreptă spre uşă . Nu ar fi deloc dacă
o vră jitoare pă gâ nă ar da dovadă de mai multă forță decâ t un cavaler creștin.
OceanofPDF.com

CAPITOLUL 16
TOȚ I DIN SECȚ IE îl cunoșteau pe Rhys și ea îi gă si casa cu ușurință cerâ nd indicații. Era o
locuință modestă pe un scurt pinten al unei alei. Nimeni nu i-a ră spuns la zgâ rietură și ea s-
a așezat pe ușa ca să aștepte.
Case înalte și slabe se înghesuiau umă r la umă r în jurul degetului mic de trotuar. Un cojoc și
un țesă tor lucrau la ferestrele de peste drum. Au examinat-o, la fel ca și femeile și copiii
care se aflau pe lâ ngă uși. Spera ca Rhys să se întoarcă înainte de că derea nopții. Cu
siguranță nu voia ca polițistul să o gă sească aici.
O oră mai tâ rziu, a luat-o pe alee, ducâ ndu-și uneltele într-un sac pe spate. El a observat-o
imediat și ea s-a împins în picioare.
A ară tat plă cere să o vadă , ceea ce a ajutat enorm. Emoțiile care o împinseseră pâ nă aici se
stingiseră puțin și logica venirii nu pă rea atâ t de clară acum. El nu mai vizitase de câ nd s-a
întors Addis, iar ea știa că el fusese interogat despre atacul de pe drumul de la Hastings.
Dacă interogatoriul ar fi fost dur, ar fi putut-o învinovă ți pentru asta.
— Ț i-am adus cina, spuse ea, ridicâ nd coșul.
L-a luat de la ea și a deschis ușa.
Nu avea nevoie de camera din față pentru un magazin, așa că masa și scaunele erau acolo.
Casa pă rea destul de confortabilă , dar era mobilată cu moderație. I s-a pă rut exact ceea ce
se aștepta de la un zidar consacrat care nu se că să torise încă , dar care intenționa să
într-o zi. Lipsa cuvintelor și brusc timidă , desfă cu mâ ncarea din coș.
„Se pare că cineva a avut un ospă ț”, observă el în timp ce ea punea pâ inea albă , tocană de
iepure și plă cinta cu că prioară .
„Da.” A dus tocanita la vatră . Rhys aprinse din nou o lumină scă zută și puse vasul de pă mâ nt
în apropiere să se încă lzească .
„Thomas Wake a fost în vizită .” Ș tia că nu trebuie să spună altceva. Fusese în casa lui Wake.
Ar ști despre Mathilda și ar ghici motivul să rbă torii.
„Am încredere că ră nile domnului tă u se vindecă ? Sir Thomas m-a că utat să ptă mâ na
trecută . Am vrut să știu unde am fost în ultimele zile.”
„Te-a întrebat pe toți cei care știau unde a plecat Addis.”
— Dar Sir Addis a crezut că eu sunt cel care l-a urmat, nu-i așa?
Ea a dat din cap.
— Ș i ce ai crezut, Moira?
„I-am spus că nu poți fi tu. Că nu ai încerca să -l vezi ră nit.”
„Îmi acorzi mai mult credit decâ t merit. Nu voi spune că nu mi-a trecut prin minte.”
„Ș tiu că nu ai fă cut-o.” De fapt, ea nu știa deloc asta cu siguranță , deoarece dovezile nu
indicau că regele sau Despenserii au trimis oameni după Addis. Pur și simplu nu credea că îi
pasă de ea în felul în care ar putea determina un bă rbat să ucidă .
El a ridicat din umeri. "Ba nu. A purtat informații importante. Această șansă s-ar putea să
nu mai vină .”
„Crezi că altcineva v-a tră dat pe toți? Că regele știe?”
"Eventual. Se poate ca atunci câ nd pă ră sim acest oraș pentru a ne ală tura reginei, o întreagă
armată ne va aștepta pe drum.”
Nu voia să se gâ ndească la acel pericol din nou. Nu fusese departe de mintea ei să ptă mâ na
trecută în timp ce îngrijea Addis în Southwark și stă tea trează în nopți ascultâ nd sunetele
soldaților de la poartă .
Câ nd s-au așezat la masă , ea nu a mâ ncat mult. Ea a tot încercat să se imagineze aici, stâ nd
cu el în fiecare seară , tră ind în acest spațiu, legată de el.
„O să -mi spui de ce ești aici?” întrebă el în timp ce turna niște bere.
„Poate că am vrut doar să -mi împart cina cu un prieten.”
"Poate. Dar nu împarți cina și ară ți tulburat.”
„Sunt obosit, asta-i tot.”
— Ai pregă tit să rbă toarea asta astă zi?
„M-am bucurat. Este o alianță importantă pe care o face cu Thomas Wake. Îi va oferi
ajutorul de care va avea nevoie.” Ea a încercat să o spună ușor, dar cuvintele au șovă it atâ t
de mult încâ t el a privit-o foarte atent.
Ea încă mergea pe o pră pastie îngustă , pă strâ ndu-și calmul. A luat o înghițitură adâ ncă de
bere. „Am cumpă rat libertatea astă zi. El a stabilit un preț mare, dar l-am plă tit.
Economisisem destule... sperasem să ...”
"Cat de sus?"
"Prea sus."
„Nu trebuie să fi fă cut asta.”
El a vrut să spună că nu-i pă sa dacă ea era legată sau liberă și se simțea recunoscă toare
pentru asta. „Am avut nevoie. Jurasem să nu fug. Oricum, s-a fă cut.”
— Crezi că va accepta asta?
„El a stabilit prețul și l-am plă tit. Un fiu al lui Barrowburgh nu se întoarce la cuvâ nt.”
— Mă întreb dacă o va vedea atâ t de clar, Moira. Vezi un alt om decâ t mine dacă crezi asta.”
Ea nu a vrut să dezbată despre personajul lui Addis. Cel mai bine ar fi să nu te gâ ndești
deloc la el chiar acum. Chiar și menționarea numelui lui a pus-o să se clă tinească în pragul
lacrimilor.
Ea și-a pedepsit inima proastă și s-a aruncat înainte cu hotă râ re.
„În ciuda câ t am plă tit, mai am niște monede. Am și proprietatea mea liberă la Darwendon.
Este o întreagă virgate și o cabană și corfa ei.” Nu pă rea prea mult acum câ nd l-a enumerat.
A înțepat niște pâ ine în tocană . — Îți explici zestrea, Moira? Ai venit să propui o că să torie?”
„Am auzit că zestrea pentru cetă țeni este de o sută de lire. Mă îndoiesc că virgate merită
atâ t de mult. Pentru un zidar ca tine, care deține o casă și lucrează la Westminster, probabil
că este mult mai mare. Probabil că zeci de tați se apropie de tine tot timpul.”
„Da. Scoruri.” El a zâ mbit. „Sute.”
„Dar și eu am meseria mea. Doamnele plă tesc monede bune pentru coșurile mele.
Ș i dacă te că să torești, nu ai mai trebui să mă nâ nci în taverne.”
„Cu siguranță merită ceva.”
„Ș i deși aceasta este o casă nouă , nu este chiar o casă pentru tine.
S-ar putea chiar să iei ucenici dacă ai avea o soție care să aibă grijă de lucruri.”
Ș i-a sprijinit capul pe mâ nă , amuzat de recitalul ei. „Nu trebuie să mă convingi de valoarea
ta. Ț i-am spus că mă gâ ndeam să o ofer pentru tine. Deja hotă râ sem că orice zestre ai adus-
o va fi suficientă și că mi-ar putea folosi o soție. Nu, singura problemă pe care o vă d este
una diferită .”
"Ce este asta?"
„Nu vrei să te culci cu mine. Sunt puține lucruri care vor înră ută ți o că snicie la fel de
repede.”
Declarația directă a lă sat-o fă ră cuvinte. Nu se așteptase să vorbească de fapt despre asta.
Își lă să privirea spre scâ ndurile mesei.
„Nu am fost că să torită mult timp și încă nu am experiență în aceste lucruri. Atingerea unui
bă rbat nou încă mă surprinde. Dar am fost o soție ascultă toare lui James chiar și în patul
nostru.”
„Nu vreau ascultare. Dacă aceasta este zestrea pe care mi-o aduci, nu o voi lua.”
Ziua o epuizase și acum ultimele forțe ei clă tinitoare se frâ nse sub o rafală de descurajare.
Fusese o greșeală să vin aici. Nu a vrut-o. Ar fi trebuit să -și dea seama că sfâ rșitul vizitelor
lui însemna că el și-a reconsiderat.
Se ridică pentru a pleca, temâ ndu-se să se întoarcă la casa lui Addis. Poate că l-ar putea
evita și după ce va dormi va fi capabilă să se gâ ndească clar cum să tră iască singură în acest
oraș.
Își întinse brațul și o opri. „Este singurul mod în care poți cunoaște un soț, Moira? În
ascultare?”
„Este ceea ce vor bă rbații.”
"Nu eu."
Ba nu. Dacă acest bă rbat și-ar fi că utat doar o soție cuminte, s-ar fi că să torit cu ani în urmă .
Prea amorțită din punct de vedere emoțional pentru a înțelege jena, își spuse pă rerea.
„Sunt aici, nu-i așa? Am venit azi la alegerea mea. Nu știu dacă am ceea ce vrei tu sau dacă
ne putem face o viață bună . Niciunul dintre noi nu îl iubim pe celă lalt, dar avem o prietenie
la fel de mult ca majoritatea cuplurilor. M-am gâ ndit că am putea începe să vedem ce ar
putea crește între noi. Nu aveam de gâ nd să mă întorc, dar o voi face dacă trebuie.”
Pur și simplu s-a revă rsat, sună mai disperat decâ t și-ar fi dorit ea. El a examinat-o
gâ nditor, apoi s-a ridicat și a venit la ea.
"Ba nu. Vei ră mâ ne și îți urez bun venit.”
Capul i se aplecă și o să rută . A fost o ofertă de prietenie la fel de mult ca și pasiune. A
acceptat scurta că ldură și a încercat să ignore strigă tul liniștit care îi umplea pieptul.
El a îmbră țișat-o cu grijă și ea s-a lă sat să se relaxeze în brațele lui.
Brațele greșite, dar ea s-a liniștit din forța lor.
Ea spera și jumă tate se temea că el va face mai mult decâ t să să rute și să se îmbră țișeze.
Avea să înceapă să descopere plă cere cu el, a hotă râ t ea. Cu timpul, ar putea gă si o pasiune
care să ștergă toate acele amintiri.
O umbră alunecă peste ei, distraindu-i atenția de la un alt să rut. Amâ ndoi întoarseră
capetele spre prag.
Addis stă tea acolo, pă râ nd periculos de tensionat. Ochii îi stră luceau peste ei și orice se
încolă cea în el pă rea să se strâ ngă brusc.
Rhys o eliberă , dar numai ca să o poată împinge în spatele lui. „Fă violență în această casă și
vei ră spunde în fața instanțelor orașului.”
„Vin doar pentru ceea ce este al meu”.
„Acum este un om liber.”
"Nu încă ."
Îl vedea pe Addis și nu avea probleme în a-i citi starea de spirit. Ea știa acea convingere
încordată și unde putea duce ea, iar o alarmă fă ră suflare o cuprinse. „Nu, Rhys, nu…”
Brațul lui s-a întins pentru a o împiedica să meargă în jurul lui.
„Dacă te întorci, nu te va mai lă sa să pleci. Chiar dacă înseamnă moartea ta, cred.”
Ea și-a pus mâ na pe brațul lui. "Nu este adevarat. Nu il cunosti. El nu este periculos pentru
mine.”
— Nu, nu sunt, aprobă Addis, pă șind înă untru și desfă câ ndu-și sabia. O ridică pâ nă câ nd
vâ rful se sprijini pe gâ tul lui Rhys. „Dar eu sunt periculos pentru tine. Nu te baga. O poți
avea câ nd termin cu ea.”
„Ai terminat deja cu ea. S-a terminat cu tine.”
"Nu încă . Vino, Moira.”
Tulbură ri se revă rsă din el și se temea de ce ar face dacă Rhys continua această
confruntare. — Ridică sabia, Addis. Ea a împins brațul lui Rhys din calea ei și a mers spre el.
„Nu ai
cearta cu acest om. Ș tii că am venit aici la alegerea mea. Nu-i vei face ră u din cauza mea.”
Se uită la Rhys cu o ostilitate primitivă . Ea se apropie și își puse mâ na pe brațul lui de sabie.
Apă sâ nd împotriva rezistenței sale, ea l-a convins să coboare arma.
Cea mai urâ tă furie a lui s-a desprins din trup. Putea simți că se slă bește. După câ teva clipe,
a reînvelit sabia.
Încă se uita la zidar, care încă se menținea.
— Vei veni cu mine, Moira. Dormi unde vrei în seara asta, dar vei veni cu mine acum.”
Rhys îi aruncă o privire de avertizare. Ea a întors una de liniștire.
El vrea să spună , încercă ea să transmită . Aveţi încredere în mine. Îl cunosc. Reacția lui Rhys
nu a ară tat nici înțelegere, nici acceptare.
Privirea ei se întoarse spre Addis. Își întoarse privirea de la Rhys și privirile lor s-au
întâ lnit. Expresia lui aproape că îi opri inima. Mâ nie în continuare, dar și o durere pe care
nu credea să o mai vadă niciodată în el. O conștientizare profundă și sufletească a pierderii,
care se potrivea cu propria ei durere.
Rhys a încetat să mai existe. Erau doar cei doi care se uitau unul la altul, recunoscâ nd ce
fusese și ce trebuia să se termine. Declarațiile niciodată rostite acum se datorau inaudibil
între ei. Ea știa că oricare ar fi motivele lui pentru a o urma aici, nu fusese pentru a o forța
să se întoarcă la el. Ea a recunoscut cu tristețe atâ t recunoștință , câ t și dezamă gire.
Ea pă şi spre uşă . O mișcare rapidă a fă cut-o să se întoarcă la timp pentru a-l vedea pe Rhys
fă câ ndu-se spre Addis. Brațul i-a legă nat și Addis a ră spuns provocă rii, aruncâ nd o lovitură
pe fața zidarului care l-a fă cut să se poticnească înapoi de masă .
El a prins-o de mâ nă și a tras-o în stradă . Cu pași lungi, o tâ ră pe banda principală . Ea se
împiedică după el, luptâ ndu-se să -și ridice fusta ca să nu se împiedice.
„Nu trebuia să -l lovești”, se ră sti ea.
„Mă bucur că mi-a dat scuza. S-a scos ușor. Aproape că i-am luat capul câ nd l-am vă zut
îmbră țișâ ndu-te.”
Ea a rezistat atracției lui, dar fă ră niciun rezultat. „Atunci ai mințit. Ai spus că aș putea
merge unde vreau.”
"Nu am mintit. Câ nd termin, ești liber să te întorci la el. Dar să știi că te are este diferit decâ t
să -l vezi, Moira. Cred că pot fi scuzat pentru gelozie.”
El o trase, fă ră să -și slă bească niciodată ritmul hotă râ t. Ș i-a dat seama că nu s-a întors în
casă .
Strada a dispă rut într-o piață deschisă . Ea ridică privirea confuză la turnurile înalte care se
ridicau în centrul lor din masa imensă a catedralei. Addis o trase peste pietre spre portaluri,
printre ră mă șițele vâ nză torilor care își închideau tarabele.
În interiorul naosului se opri, cercetâ nd mesele la care că rturarii și avocații își ofereau
abilită țile. Fă cu semn unui cleric care trecea prin apropiere. „Du-te și roagă unul dintre
preoți să vină .”
El o conduse la o masă lâ ngă peretele estic. Omul care lucra acolo începuse să -și adune
pergamentele.
„Cunoști legea?” întrebă Addis.
Bă rbatul chel și plinuț dă du din cap. "Fac."
„Vreau niște documente. Legal și obligatoriu.”
Avocatul și-a așezat din nou penele în grabă . „Cu siguranță , domnule. Ce trebuie să
transmită documentele?”
„Sunt Addis de Valence, Lordul Darwendon, iar aceasta este Moira Falkner, o sclavă a acelor
meleaguri. Scrie limba care îi dă libertatea.”
Avocatul a început să mâ zgă lească . „Veți avea nevoie de trei copii. Câ te unul pentru fiecare
dintre voi și unul pentru Biserică ”.
"Fa-o atunci."
Clericul s-a întors, conducâ nd un membru al capitolului catedralei.
Preotul înainta cu curiozitate. „Îi dau acestei femei libertatea”, a explicat Addis. „Aș vrea ca
un preot să fie martor.”
Au așteptat cu toții în tă cere jumă tate de oră în care i-a luat avocatului să scrie
documentele.
„Așa va fi legal”, a mormă it Addis la un moment dat.
„Da. Cel mai bine dacă ar fi legal, murmură ea înapoi. Ea i-a evitat privirea și a studiat cu
atenție decorațiunile catedralei. Fiind lâ ngă el, îi scă pa în continuare strâ nsoarea fragilă
asupra stă pâ nirii ei de sine. Cunoscuse multe despă rțiri de el, dar această finală voluntară
promitea să fie cea mai proastă . O senzație îngrozitoare a cuprins-o, asemă nă toare cu ceea
ce se simți în timpul unui ceas al morții.
Avocatul a prezentat copiile spre acceptarea lui Addis. Citea fiecare cuvâ nt pe fiecare, apoi
le-a pus numele. Preotul și avocatul au fost martori și Addis a rostogolit una și i-a pus-o în
mâ ini, declarâ nd în mod oficial sfâ rșitul strâ ngerii sale asupra ei.
Se uită la el și lacrimile voiau să curgă atâ t de tare încâ t nu îndră znea să se miște. Preotul se
îndepă rtă , dar Addis se întoarse din nou că tre avocat.
„Am nevoie de un alt document acum. Un charter de data aceasta, pentru proprietate.
Este să transfer de la mine proprietatea asupra unei case din Londra că tre Moira Falkner, în
schimbul unei bijuterii, un rubin, pe care mi-a dat-o.”
gura ei a că zut. „Asta a fost pentru...”
„Prețul a fost crunt de mare și chiar și așa scopul să u a eșuat. Am că utat o sumă pe care nu
ai putut-o gă si. Din moment ce ai gă sit-o oricum, nu are rost să insisti asupra ei.”
„Totuși, a fost a ta a seta. Nu trebuie să -mi dai casa.”
— Aș putea să returnez bijuteria, presupun, dar va fi mai ușor de vâ ndut decâ t casa și
pentru tine proprietatea reprezintă o zestre mai bună .
„Amâ ndoi sunt dreptul tă u să le pă strezi.”
„Nu voi lua nici un ban pentru libertatea ta, Moira. Dacă nu te-aș fi forțat să reluezi
legă turile nu le-ai fi cunoscut niciodată . Ș i nu te voi vedea să mergi la el cu mai puțin decâ t
ar putea oferi alte femei. Casa va fi a ta să o pă strezi sau să o vinzi.” Se întoarse spre avocat.
"Scrie."
Se pă rea că au așteptat mult timp acest document. Avocatul a discutat ocazional cu Addis și
ea a așteptat pe o parte, uimită de o melancolie angoasă care a refuzat să permită vreo altă .
emoţie. Ea s-a uitat la fața lui în timp ce el se apleca asupra pergamentului și s-a gâ ndit că
vede și în el tristețe. Asta doar a înră ută țit situația.
El îi dă dea libertatea și hanul ei și un francmason așteptau să o ia de soție. Tot ceea ce
plă nuise și și-a dorit avea să devină realitate în curâ nd. În loc de satisfacție, nu cunoștea
decâ t nostalgie și durere de inimă .
În cele din urmă s-a fă cut și ea și-a dorit să nu fie. Ea ar tră i în acest naos pentru totdeauna
dacă ar însemna să nu trebuiască să iasă din acele uși și să se termine cu adevă rat pentru
totdeauna. În anumite privințe, moartea lui fusese mai ușor de absorbit decâ t asta.
Merse lâ ngă ea spre portaluri. Ea a încercat să se bucure de realitatea lui pentru ultima
oară , dar conștientizarea era atâ t de colorată de durere încâ t nu o putea suporta. S-au oprit
pe verandă , stâ nd atâ t de aproape încâ t trupurile lor s-au atins, ținâ nd în mâ nă sulurile de
pergament care documentau legă turile pe care le rupsese.
Se uită în jos la ea. Îi vă zu chipul printre lacrimi.
Atat de chipes. Deloc o gură crudă , ci bună și generoasă și blâ ndă în să rută ri. Doar dacă ...
Oftă . Atâ tea, dacă numai, stă teau între ei.
„Nu trebuie să mergi la el”, a spus el. „Nu ai nevoie dacă nu vrei.”
„Este timpul să -mi fac o viață . Pentru a începe din nou.”
Se uită în jur cu o expresie oarbă , frustrată .
Ceva i s-a rupt în față , de parcă tocmai s-ar fi decis o bă tă lie internă și a fost uşurat pentru
învingă tor.
„Începe din nou cu mine atunci. Spune cuvintele și fă -ți viața ală turi de mine.”
Ea se uită la el confuză .
A zâ mbit și a fă cut semn că tre portaluri. „Aici se face, nu-i așa? De că tre ță rani și oră șeni. La
usa bisericii. E un preot înă untru dacă vrei martorul lui, dar nu avem nevoie de el. Trebuie
doar să ne unim mâ inile și să spunem cuvintele care fac împă rtă șirea.”
Ea a crezut că se va despă rți de dragostea și tristețea care s-a rupt și s-a ciocnit prin ea.
Lacrimile datorate, râ uri de apă să rată curgâ ndu-i pe obraji.
Le-a periat ușor umezeala cu mâ na. „Spune cuvintele cu mine, Moira.”
Ea îi strâ nse mâ na de ea, întorcâ ndu-și fața pentru a-și gusta lacrimile și pielea lui. „Ș tii că
nu poate fi niciodată . Înseamnă să întorci spatele la locul tă u, la sâ ngele tă u, la mijloacele de
a le recâ știga pe toate.”
„Voi tră i cu ea.”
"Nu te las. Regretele vor fi o greutate toata viata. Nu ai putea fi mulțumit de Darwendon mai
mult decâ t aș putea fi mulțumit de robie.”
A început să se certe. Ea și-a pus mâ na pe gura lui pentru a-l opri.
— Este imposibil, Addis. Dar te voi iubi pentru totdeauna pentru că ai cerut.”
Se întoarse repede. Picioarele i se mișcau sub ea. Cumva i-a urmat corpul. S-a smuls din
portal și de pe trepte.
De la el.
Ea a ră tă cit ceva timp înainte de a că uta calea înapoi la Rhys.
Ea linsă dragostea care o cuprinse, savurâ nd atâ t bucuria ei liniștită , câ t și tristețea. S-a
cufundat în ea în timp ce mergea orbește pe alei. În cele din urmă , câ nd seara a îmbă trâ nit
și clă dirile aruncau umbre lungi, ea a să rutat dulcea amintire și apoi a așezat-o cu grijă într-
o cameră a inimii și a închis ușa.
Rhys nu era singur. Ea a intrat în casa lui și a gă sit o femeie blondă care îl tampona pe față
cu o câ rpă umedă în timp ce el stă tea la masă . S-a oprit în prag și amâ ndoi au observat-o. Cu
o privire ascuțită în direcția Moirei, femeia îi întinse câ rpa lui Rhys și se îndreptă spre
spatele casei.
— Este o vă duvă care locuiește ală turi, explică el blâ nd, lipindu-și câ rpa de față . „Ea a auzit
argumentul.”
Moira a decis să accepte asta, deși privirea femeii implicase mai mult decâ t un zid între
vecini. Ea a sezut
lâ ngă el pe bancă și a așezat pergamentele pe masă .
„Nu ar accepta nicio plată pentru libertate. Mi-a dat casa în schimbul prețului pe care l-am
plă tit.”
„Trebuie să fi fost un preț foarte mare.”
"Era."
A pus pâ nza deoparte și a înghițit pergamentele. Lovitura îi ridicase o umflă tură gravă pe
față .
„Îmi pare ră u că te-a lovit. Ai că utat doar să mă protejezi.”
„Îmi tot acorzi mai mult credit decâ t merit. Nu am mers după el doar ca să te protejez.”
Stă teau într-o tă cere care o neliniștea. A început să se simtă ca un intrus nedorit în casa
unui stră in. O privi într-un mod intenționat, dur, care o fă cea și mai ră u.
„De ce te-ai întors aici?”
Întrebarea a tresă rit-o. „Credeam că noi...”
„La fel am fă cut și eu. Dar am vă zut felul în care te-ai uitat la el, Moira, și acum nu cred că
putem. Câ nd te-am întrebat ce era între el și tine, nu mi-ai ră spuns atâ t de precis pe câ t
credeam.
Nu te vă zusem prea mult cu el și asta cred că a fost o greșeală .”
A început să se golească , de parcă totul dintre gâ t și degetele de la picioare ar fi început să
dispară . "S-a terminat. Complet." Ea ridică pergamentele cu o strâ ngere zdrobitoare. „Am
libertatea! Am mai multe proprietă ți decâ t oricare dintre acești pă rinți oferit vreodată . A
dispă rut din viața mea și nu mă stă pâ nește!”
"Este el? Nu-i așa?” Se ridică cu o deliberare tulbură tor de rece și pă și în spatele ei. Îi simți
că ldura aproape de spate și apoi mâ inile lui pe umerii ei. Ea s-a oprit împotriva intimită ții.
El i-a mâ ngâ iat și a strâ ns sâ nii, iar ea strâ nse din dinți.
„Nu-i așa? Omul greșit, Moira. Mâ inile greșite.”
El rosti cuvintele pe care le simțea inima ei. S-a rupt. Pră bușindu-se cu o mizerie oribilă , și-
a îngropat capul în brațe pe masă și a cedat suspinele care i-au învins controlul epuizat.
S-a așezat lâ ngă ea și a bă tut-o pe umă r și a spus ceva liniștitor pe care ea nu l-a auzit.
Putea de emoție a început să se retragă . S-a îndreptat și și-a șters fața cu mâ inile.
„Nu ești corect. Cu timpul sunt sigur…”
„Poate, dar nu sunt înclinat să risc. Nu mă așteptam la dragoste, dar aș prefera să mă
că să toresc acolo unde este cel puțin o posibilitate. Este o viață întreagă despre care vorbim.
Nu sunt atâ t de prost încâ t să mă că să toresc cu o femeie a că rei inimă este deținută de un
alt bă rbat.”
Ș i-a dorit să -l poată respinge. Ea n-ar putea. El a avut dreptate. Addis a deținut inima ei. A
avut jumă tate de viață . Opt ani de moarte nu slă biseră acele legă turi și nu putea pretinde că
timpul le va distruge acum.
O sumbruare zdrobitoare i-a imobilizat corpul gol. Ea a prevă zut un viitor al existenței pe
jumă tate în viață , al mișcă rii, mâ ncă rii și îngrijirii hanului ei, în timp ce o parte din ea,
partea capabilă de iubire și bucurie, dormea o odihnă veșnică . Rhys avea dreptate. Chiar
dacă ar fi fă cut o că să torie și ar da unui bă rbat trupul ei, o parte din ea nu ar mai fi atinsă
niciodată .
„Nu știu ce să fac”, mormă i ea.
El a ridicat din umeri. „Ești liber și ești bogat. Nu aveți nevoie de o că să torie pentru a vă
asigura viitorul. Nu ai nevoie de niciun bă rbat care să te hră nească . Poti face orice doresti."
"Orice vreau."
„Nu-mi pot imagina să fii vreodată mai nefericită decâ t ești acum, Moira. Dacă ar fi să
cunosc o astfel de durere, aș vrea să fie pentru un motiv.”
Pentru un motiv.
Pași au că lcat pe scâ nduri înapoi în bucă tă rie. Sunetele vă duvei care mișca o oală au zgomot
în tă cere.
Se întoarse spre el, cu buzele încă tremurâ nd de lacrimile care voiau să se reverse. Dar,
încet, golul a început să se umple de o posibilitate pașnică și glorioasă .
El i-a zâ mbit amabil. „Dacă te gă sești cu un copil, îl poți susține. Acest oraș ia astfel de
lucruri în pas. Nu vei fi cel
prima femeie care tră iește astfel.”
O pată de umezeală șerpui pe obrazul ei. Voia să mai plâ ngă , dar din diferite motive. O
ușurință minunată pe care a folosit-o în timp ce și-a închis ușa durerii pentru o vreme și a
redeschis o alta care să -i dea durerii motiv și sens atunci câ nd va apă rea din nou. O
dragoste împă rtă șită , cel puțin pentru o vreme. Amintiri pentru a le completa pe celelalte.
Poate suficientă fericire pentru a susține o viață întreagă .
El îi puse documentele în mâ ini și se ridică . Se îndreptă spre pasajul care ducea la bucă tă rie
unde vă duva aştepta. Oprindu-se, vorbea fara sa se uite inapoi la ea.
— Du-te acasă , Moira.
OceanofPDF.com

CAPITOLUL 17
LE-AM SPUS DOAR BĂ RBAȚ ILOR să vină unul câ te unul în urmă toarele zile, iar acum spui
că plecă m și mergem la ei. Nu ai niciun sens, spuse Richard.
Addis a continuat să -și împacheteze lucrurile în saci de cai, încercâ nd să -și înă bușe
gâ ndurile haotice și frustrarea aprinsă .
La naiba cu mâ ndria ei. La naiba cu realismul ei necruță tor. La naiba cu ea!
Că zuse întuneric. O dezbraca acum? Să -i ținem sâ nii plini și perfecti? Lisâ ndu-le vâ rfurile
dure sau în alte locuri în care propria lui limbă nu se aventurase decâ t în imaginația lui? Ș i-
ar lua acel zidar timp să -i facă plă cere sau pur și simplu o va folosi așa cum a fă cut-o
negustorul de lâ nă ? S-ar da ea cu adevă rat lui sau ar permite doar să -i revendice trupul?
„De ce să plă tești pentru un han din Southwark câ nd există tot acest spațiu aici? Dacă este
pentru că vrei să eviți să vezi copilul Mathilda, nu trebuie să -ți faci griji. Wake își trimite
familia din oraș pâ nă se termină toate astea.”
Îi vă zu lacrimile sclipind, sporind claritatea ochilor ei albaștri. Ca niște bazine pure
minuscule, se uitau în sus la el, reflectâ nd propria lui conștientizare a pierderii. Atâ t de trist
și atâ t de fericit că ultima privire fusese.
El a vă zut-o zâ mbind tremurâ nd în timp ce ea îi apă sa mâ na cu buzele pe care și-a dorit atâ t
de mult să le să rute. Ea plecase drept și puternică , luâ nd cu ea singurul lucru care conta cu
adevă rat pentru el, lă sâ ndu-l cu prima declarație despre ceea ce ar fi trebuit să recunoască
cu să ptă mâ ni în urmă . Te voi iubi mereu pentru că întrebi.
Ș i-a șters mintea de imaginile chinuitoare, dorind să -și poată cură ța inima la fel de ușor. Nu
a mai ră mas decâ t datoria. Nu există altceva decâ t să -și ducă la îndeplinire
responsabilită țile față de același sâ nge și onoare care formau un zid de fier între ei. Ar fi
reușit în numele tată lui să u, dar nu-i pă sa cu adevă rat dacă a reușit sau a eșuat chiar acum.
A deschis pieptul cu brațurile. „Este timpul să le schimbă m pentru monede. Doamna
dumneavoastră știa de niște negustori care să dea un preț cinstit?”
„Am întrebat-o, așa cum ai vrut. Am numele. Acum, despre această noțiune bruscă de a
trece peste râ u, nu este inteligent. Gandeste-te la asta.
Dacă nimic altceva, înseamnă că trebuie să trecem înapoi odată ce lucrurile încep să
că lă torească spre nord și sunt doar câ teva poduri și pot fi blocate.
Oricum, mai bine să fii în oraș, mai ales dacă ceva nu merge bine.”
„Nu sunt un scutier verde care are nevoie de lecții de strategie.”
— Desigur că nu, milord. Doar că nu înțeleg această decizie bruscă .”
Îi întinse lui Richard brațurile, apoi aruncă rubinul în mijlocul lor. Tentația de a-l pă stra, ca
un semn de la ea, l-a lovit.
Cel mai bine e să -l lași și amintirile să treacă . „Ș i asta. Mâ ine la prima lumină , vinde-le pe
toate.”
Richard se încruntă la bogă țiile din mâ na lui. A smuls rubinul. „Una dintre bijuteriile mamei
tale? Ar fi trebuit să -mi spună că ai avut-o. Am recrutat oameni care să plă tească cu aurul
este tot. Acest lucru va face o mare diferență .”
„Nu al mamei mele. a Moirei. Am schimbat casa asta pentru ea.”
„Al Moirei! Cine ar crede că o robică ar poseda așa ceva! Nu pare corect, cumva.”
„Nu este o sclavă . I-am dat libertatea astă zi. Ș i casa. Cred că plă nuiește să facă din el un
han.”
„Dacă da, ar trebui să fie bucuroasă că ră mâ nem. Ce cu ceilalți, vom ocupa locul.”
„Mă îndoiesc că s-ar bucura să mă lase să ră mâ n și știu că viitorul ei soț nu o va face.”
„Viitorul soț... te referi la zidar?”
„Da.”
Richard a mestecat această revelație. „Mi se pare că îți faci planuri de parcă ai cunoaște
mintea acelei femei în moduri în care s-ar putea să nu. Poate complici lucrurile degeaba.
Mai bine să stai aici și tu știi asta.”
„Ș tiu pă rerea ei la asta, îți promit. Plecă m la prima lumină .”
„Ei bine, dacă nu te superi, cred că o să verific cu ea doar ca să fiu sigur.
Dacă intenționează să facă din asta un han, sentimentele ei ar putea fi ră nite dacă îți duci
meseria în altă parte.”
„Nu o vei gă si. Ea a plecat.”
"Ce vrei sa spui?"
Addis a amestecat împreună pergamentele de pe masă . Mâ na lui se opri asupra celor mai
noi. „Ea este cu el.”
„Nu, ea nu este. La naiba, am vă zut-o chiar înainte să vin aici.
A înghețat. "Unde?"
„În curte. Tocmai a fugit înă untru și ne-am glumit despre cum aproape că a fost prinsă din
nou după stațion de acces și...”
„A fost singură ?”
„Din câ te am putut vedea, dar tocmai treceam pe lâ ngă poartă .”
„Cum ară ta ea?”
„La naiba, semă na cu Moira. Cum ar trebui să arate? Era amurg și greu de vă zut, dar mi s-a
pă rut destul de normală . Puțin fă ră respirație este tot. Despre ce este vorba?"
Addis se îndreptă spre uşă , certâ ndu-se împotriva unei speranţe disperate. La urma urmei,
locul era al ei. Avea tot dreptul să se întoarcă . El era intrusul și probabil că ea se așteptase
să plece pâ nă acum.
Rhys venise cel mai probabil cu ea. Probabil că au plă nuit să se bucure de luxul patului
solar în seara asta. Nu a avut probleme în a gă si multe motive pentru reapariția ei, dintre
care niciunul nu a avut
orice are de-a face cu el. Totuși, speranța se ră spâ ndea ca o emoție copilă rească pe care nu
o putea controla. Probabil că nu ar trebui să meargă la ea, dar bineînțeles că trebuia.
Vocea lui Richard îl urmă în jos pe scă ri. Afară , în curtea tă cută , se uită în jur. Instinctiv, el
știa că ea nu se afla în camera ei și nici în bucă tă rie. S-a dus la marginea gră dinii și a privit
în întuneric.
O gură ușoară se mișca în spate, alunecâ nd ca o fantomă între copaci. Merse liniștit de-a
lungul peretelui, încercâ nd să vadă dacă un bă rbat se plimba lâ ngă ea.
Era singură . S-a oprit și a privit-o din umbră , în timp ce ea se plimba gâ nditoare, mâ ngâ ind
o frunză aici și smulgâ nd un flori acolo. Pă rul i-a că zut în jurul corpului, fă câ nd dungi
întunecate pe rochia ei palidă , legă nâ ndu-se pentru a-și acoperi fața câ nd se aplecă pentru a
mirosi un trandafir.
Pă rea foarte senină în singură tatea ei. Ară ta ca o femeie mulțumită de felul în care au
decurs lucrurile. Speranța s-a pră bușit într-un zid al dezamă girii.
Chiar și așa, prezența ei l-a liniștit și fră mâ ntă rile și regretele din ultima oră s-au retras. El
stă tea aici puțin și savura pentru ultima oară darul pă cii, apoi îl aducea pe Richard și pleca.
Fluxul moale al halatului palid se opri. Câ teva bă tă i ale inimii nu s-a mișcat. Avea senzația
că întreaga gră dină se oprise în timp. Apoi a mai smuls un ower.
„Sunt îndră gostit de tine de câ nd aveam doisprezece ani.”
A spus-o de parcă ar fi continuat doar o conversație care trebuia încheiată înainte de a se
despă rți.
Se îndreptă spre ea, recunoscă tor că avea o scuză pentru a fi mai aproape. Ea se opri pe
potecă pâ nă câ nd el se trase lâ ngă ea. Nici speranță , nici dezamă gire acum, doar mâ ngâ iere
în a merge lâ ngă ea pentru o vreme.
„A fost crud din partea mea să nu vă d asta atunci, Moira. Mi-e teamă că te-am ră nit fă ră să
știu asta.”
„A fost mai multă bucurie decâ t durere. Nu voi nega durerea de a te vedea uneori pe tine și
pe Claire, dar m-am bucurat pentru fericirea ta.
Ș i pentru a ei. Chiar și cu durerea de inimă , am îmbră țișat dragostea. Mi-a dat tinerei mele
un scop vieții într-un fel.”
„M-am trezit să -mi fi dorit să fi spus ceva.”
„Umbra lui Claire își declară dragostea? Ai fi râ s sau ai fi tratat-o ca pe acel lucru copilă resc
care probabil a fost la început.”
"Pot fi. Aș vrea să cred că aș fi fost mai amabil decâ t atâ t.”
Au ajuns la peretele îndepă rtat și ea și-a sprijinit spatele de el. Ea mâ ngâ ia florile micului
buchet pe care-l adunase. „Tot timpul câ nd ai fost plecat te-am iubit. Nu m-am gâ ndit prea
mult la asta, dar era acolo.
Ciudat, nu-i așa? Mă așteptam să se estompeze odată ce ai murit, dar câ nd te-ai întors, am
știut că era încă în mine. Un lucru periculos, iubire. De asta am fugit la fel de mult ca
obligațiunile.”
Ș i de ce a fugit încă .
„A venit cu tine?”
„Rhys? Ba nu. A decis că nu mă vrea. Nici mă car valoarea acestei case nu l-a putut
influența.”
„Este un prost.”
"Deloc. De fapt, el poate fi cel mai bun om pe care l-am întâ lnit vreodată . El știe că încă te
iubesc. El știe că nicio bijuterie nu poate cumpă ra libertate din asta.”
Ș i-a rezemat umă rul de perete, dorind să -i vadă expresiile. Simțea atâ t angoasă , câ t și
mâ ndrie câ nd o auzea vorbind atâ t de calm despre dragostea lui. Vocea ei suna uniformă și
controlată , de parcă ar fi vorbit dintr-o hotă râ re interioară . Sâ ngele și emoțiile lui se agitau.
„Dacă documentul unui avocat ar putea stabili această libertate așa cum ai dorit-o, ți-aș
procura cu plă cere unul.”
Ea a râ s și a împuns florile în nasul lui. „Cred că ai face-o.”
„Va mai fi un bă rbat. Ești frumoasă și acum ești bine proprietate. Ș i ai o inimă bună . Vor fi o
mulțime de bă rbați care se vor considera norocoși să te aibă .”
— Nu cred că mă voi că să tori cu cineva, Addis.
Deci acolo era. Declarația care a ucis mica șansă ca ea să -și fi reconsiderat oferta lui la
catedrală . Nu-i venea să creadă câ t de gol îl fă cea din nou. Mâ ndră , practică Moira.
Descriind dintr-o respirație o iubire nesfâ rșită și rea rmâ nd în urmă toarea imposibilitatea
ei.
Ar fi un iad să plec, dar să mai ră mâ i promitea o tortură mai rea.
„M-am gâ ndit că nu te vei întoarce în seara asta. Plă nuisem să plec înainte să te întorci
mâ ine, dar Richard și cu mine vom pleca acum.
"Nu e nevoie. Solarul este al tă u, acum și oricâ nd te afli la Londra. În plus, ar fi foarte
necavaleresc din partea ta să pleci după ce mi-am lă sat deoparte mâ ndria și bunul simț și să
mă întorc.”
S-a uitat la profilul care observa florile, încercâ nd să -i vadă chipul în întuneric.
Aproape că nu îndră znea să întrebe pentru că se temea de ră spuns. — Te-ai întors la
proprietatea ta sau la mine?
Ea întoarse capul surprinsă , de parcă ră spunsul ar fi trebuit să fie evident. „Oh, cu siguranță
m-am întors la tine.” Ea și-a pus mâ na pe pieptul lui. „Pentru orice timp ne-a mai ră mas.”
Recunoștință și ușurare spă late într-un torent. El îi ridică mâ na și o să rută , apoi o prinse în
brațe. Un parfum dulce se ridica în timp ce florile se zdrobeau între trupurile lor. El și-a
îngropat fața în pă rul ei și a savurat senzația degetelor ei pe pieptul lui. Ultimele ei cuvinte
i-au temperat bucuria doar pentru o clipă , înainte ca plă cerea de a o ține din nou în brațe să
alunge îngrijorarea pentru o perioadă ulterioară .
Ea și-a înclinat capul pentru a invita un să rut și gestul de bună voie l-a desfă cut. O foame
mai mult sufletească decâ t fizică i-a determinat ră spunsul dur.
Gustul dulce al buzelor ei trimitea o dorință feroce încordâ ndu-l prin el. Vâ rful limbii ei îl
mă tura pe al lui în semn de acceptare simbolică .
A înconjurat-o, temâ ndu-se că ar putea dispă rea dacă își slă bi strâ nsoarea. Voia să o lege de
el, să le sigileze trupurile, să o absoarbă în el. Falusul lui expirat s-a apă sat pe burta ei și el i-
a sondat gura într-un simulacru al îmbină rii pe care o dorea. Cu un gâ fâ it ascuțit, ea rupse
să rutul devorator, dar și-a alunecat brațele dintre ele pentru a se ală tura îmbră țișă rii.
I-a mâ ncat gâ tul pâ nă câ nd a gă sit pulsul greu sub urechea ei. Gura lui s-a blocat pe ritmul
fierbinte, conectâ nd ritmul ei de viață la ambele inimi. Gâ fâ i din nou, ridicâ ndu-se pe degete
cu o întindere abandonată .
"Te vreau. Am nevoie de tine. Complet. Acum, mormă i el pe pielea ei.
„Da.”
Ră mația ei fă ră suflare l-a fă cut să ardă . Aproape a tras-o la pă mâ nt. "Unde? Camera ta?”
„Soarele. Patul tau."
„Patul tă u acum.”
„Patul nostru acum.”
A trebuit să o elibereze pentru a o duce acolo. El o luă de mâ nă și o conduse prin gră dină ,
fă ră să se deranjeze cu potecile, trecâ nd peste flori și împingâ nd prin gard viu.
Ea s-a împiedicat în spatele pasului lui hotă râ t la fel ca în drum spre catedrală . Rochia ei s-a
prins de un tufiș și o lanternă din curte îi lumina slab expresia câ nd el se întoarse și rupse
ramura cu degetele. Inima i-a tresă rit. Se simțise foarte îndră zneață și în siguranță în timp
ce alerga înapoi aici și își spunea dragostea în gră dină . Vă zâ nd-o dorința și așteptarea lui a
fă cut-o emoționată și nervoasă și deloc stă pâ nă pe sine.
O întinse pe scă ri și o urmă cu un pas în spate, tensiunea lui caldă pe spatele ei și o mâ nă
că lă uzitoare pe șoldul ei. Ea a intrat în solar și s-a dus spre centrul acestuia, observâ nd
bagajele împachetate
și armele legate. În ciuda deciziei ei, s-a simțit brusc conștientă și puțin înfricoșată . A închis
ușa și s-a uitat la ea, apoi a luat lumâ narea de pe masă și a înmuiat-o în alte câ teva din
cameră .
„Nu trebuie să -ți fie frică ”, a spus el cu un zâ mbet vag. „Nu am de gâ nd să te devor”.
„Am cuvâ ntul tă u de onoare în privința asta?” Ea a râ s.
Își înclină capul gâ nditor, apoi îl scutură . "Ba nu."
„Ei bine, nimeni nu te poate acuza vreodată că nu ai dat un avertisment corect.”
Amețită și clă tinată , ea s-a așezat pe marginea patului și a privit ame după ame iluminâ ndu-
i fața, exagerâ nd planurile dure și ochii luminați de aur. El purta piei de animale baltice și
ea era bucuroasă că se schimbase de la hainele domnișoare ale să rbă torii.
„Îmi amintești de obligațiile mele în cadrul cavalerismului. Presupun că , din moment ce te-
ai predat asta înseamnă că ar trebui să -ți dau termeni.” A pus lumâ narea pe masă . „Dar eu
nu mă simt prea mult ca un cavaler creștin în acest moment.”
Nici nu ară ta ca unul. „După un asediu atâ t de lung și ră bdă tor, nu mă așteptam să ajung la
sferturi.”
"Bun."
El și-a dezbră cat tunica și ea a devorat cu ochii.
S-a dus pâ nă câ nd a stat în fața ei. Fiecare pas îi gră bi sâ ngele, trecâ nd-o cu entuziasm.
Mușchii dă ltuiți ai pieptului lui pluteau la o distanță de mâ nă de nasul ei. Cel mai mic
decalaj îi despă rțea picioarele de coapsele lui. Ea ridică privirea la intensitatea lui severă . O
anticipare zgomotă toare tremura prin ea.
Ea se întinse cu mâ inile tremurâ nde și îi mâ ngâ ie pieptul, admirâ nd puterea lui slabă ,
iubind senzația pielii lui sub palmele ei. A lă sat-o, privind în jos. Ea se bucură de senzația
abdomenului și taliei lui încordate și își trecu mâ inile de-a lungul șoldurilor lui, întinzâ ndu-
și degetele peste pielea de că prioară . Aplecâ ndu-se înainte ea
și-a lipit buzele de el, închizâ nd ochii, strâ ngâ ndu-se cu o așteptare zguduită .
Își întinse degetele prin pă rul ei, ținâ ndu-i fața de corpul lui, să rutâ ndu-i vâ rful capului. „Nu
am luat niciodată o femeie îndră gostită pâ nă acum. Nu chiar."
Nu era adevă rat, dar dacă timpul și mâ nia i-ar fi tocit amintirea ultimei oară , ea nu i-ar fi
amintit acum. — Vrei să spui că mă iubești, Addis?
„Da, și trebuie spus. Te iubesc cu amâ ndouă sufletele mele. Sunt doar întreg cu tine.”
A ridicat-o și a întors-o ca să poată desface închiderea rochiei verde. El a lă sat haina în jos,
mâ inile lui strâ ngâ nd-o cu perii emoționante în timp ce o alunecă pe corp. Îi strâ nse pă rul
lung la spate și o întoarse cu fața la el. El i-a strecurat schimbul de pe umerii ei și acesta i-a
strecurat pe curbele pâ nă câ nd ea a ră mas goală la lumina lumâ nă rilor. Abia a atins-o în
timp ce se uita la ea, doar a zdrobit-o încet cu palmele. În cele din urmă , mâ nuind-o ca pe o
posesie fragilă , el o conduse pe pat și le aruncă restul hainelor pâ nă câ nd se întinseră piele
pe piele una lâ ngă alta.
Vâ rfurile degetelor și privirea au plutit peste sâ nii, șoldurile și coapsele ei.
— Ești foarte frumoasă , Moira.
Se simțea frumoasă . Cea mai frumoasa femeie din lume.
Valoros și rar și perfect în ochii lui. Egalul tuturor Claires și Mathildas ale regatului.
Dragostea de o jumă tate de viață s-a umflat, umplâ ndu-o de fericire.
O aborda cu să rută ri blâ nde, gustoase și mâ ngâ ieri lente, contemplative. Mâ inile și gura lui
s-au mișcat peste corpul ei de parcă ar fi savurat explorarea și ar fi memorat pasajele de
plă cere pe care le-a descoperit. Dorința a crescut în mici scâ ntei și tremură turi, o stimulare
delicioasă treptat. Ea se întinse și se arcui, îndreptâ ndu-și sâ nii spre atenția lui.
„Plă nuisem să -mi petrec jumă tate din noapte cu acest vis iubitor, tră indu-mi, dar se pare că
s-ar putea să nu mă lași.” El a zâ mbit, dă ruind
 mâ ngâ ierea pe care o că uta. Atingerea lui în cerc a provocat o plă cere cerească . — Nici
propria mea nevoie nu va fi, cred.
— Data viitoare, abia ră suflă ea.
El i-a strâ ns ușor sfarcul între degetul mare și degetul mare și s-a aplecat pentru a înțepa
vâ rful cu limba. O să geată de emoție încordată s-a aruncat în umezeala care mâ ncă rime
care deja pulsa tortura ei solicitantă . „Da, data viitoare. Ș i urmă torul. Ș i urmă torul. Am avut
multe vise.”
Chiar și așa, a luat o veșnicie, onorâ ndu-o cu mâ ngâ ieri intime, tachinandu-i sâ nii cu limba
și buzele lui, să rutâ nd-o cu fervoare controlată . El a condus-o într-un tumult frenetic de
senzualitate.
Ea l-a prins de ea și fiecare punct al corpului și a conștiinței ei a cerut mai mult. Ea întinse
mâ na spre el, luâ nd lungimea dură a falusului lui în mâ nă , folosindu-și cunoștințele despre
propriul să u corp ca pe o provocare împotriva reținerii lui. El a ră spuns mâ ngâ indu-i pâ nă
la despică tura dintre picioarele ei. O că ldură concentrată și o foame izbucniră odată cu
masarea blâ ndă a coapselor ei. Ș i-a pierdut controlul conștient asupra corpului. Ea se undui
cu abandon, implorâ nd frenetic pentru ceea ce el a reținut.
El întinse și îi îndoi picioarele, întinzâ ndu-le pâ nă câ nd palmele picioarelor ei se întâ lnesc.
Aerul rece și voracitatea disperată au produs fiori delicioase.
El i-a atins vulnerabilitatea deschisă și i-a scă pat un geamă t de uimire și recunoștință . Se
ridică și se uită în jos la ea, iar degetele lui au început să o înnebunească . Ea s-a legă nat în
atingerile și frecă rile blâ nde, trupul și mintea cunoscâ nd doar o singură poftă care se ridica
din ce în ce mai sus. Senzațiile rafinate au adâ ncit foamea goală care cerea să se potolească .
De parcă i-ar fi auzit îndemnul, și-a strecurat un deget în ea, iar ea a strigat o a rmation,
înclinâ ndu-și trupul în semn de acceptare recunoscă toare. Ușurarea a fost prea scurtă .
Aproape instantaneu a devenit o promisiune tentantă mai mult decâ t o împlinire, agravâ nd
foamea.
„Îmi place să vă d că ai nevoie de mine”, a spus el. „Îmi place să vă d că simți ceea ce simt eu
și vrei ceea ce vreau.”
I-a supt sâ nul și și-a folosit mâ na foarte deliberat. Ea s-a dat peste cap și a plâ ns cu o
explozie de delir. Cu siguranță nu mai suporta.
Se mişcă peste ea, aşezâ ndu-se între picioarele ei, luâ ndu-şi greutatea pe braţe. Ea se
întinse în jos și îl că lă uzi că tre ea, neră bdă toare de finalizare, aproape dezlă nțuită de o
dorință care amenința să o spulbere. Îi apucă fesele și își ridică șoldurile pentru a-l absorbi.
Un fir de control se rupse deasupra ei. El a împins cu o forță care le-a zguduit ambele
trupuri și ea a plâ ns de senzația uluitoare că fusese despă rțită . Ş ocul i-a limpezit simţurile.
El plutea deasupra ei, umerii și brațele încordate și expresia gravă . Corpul ei a început să se
relaxeze, gă zduind invazia. Probabil că a simțit asta pentru că vă lul îngrijoră rii i-a pă ră sit
ochii.
„Mă retrag la sfâ rșit, ca să nu ai un copil.”
Sentimentul de ră pire a dispă rut, lă sâ nd doar o plină tate fericită , de parcă ar fi pă truns fizic
fiecare gol din ea. Ea i-a mâ ngâ iat fața și i-a tras capul în jos pentru un să rut vesel și
primitor. "Ba nu. Nu face. După tot acest timp, să fie complet.”
Se mișcă cu grijă , ușurâ nd plină tatea înă untrul și în afara ei, accentuâ nd posesiunea lui cu
retrageri și avansuri controlate, fă câ ndu-se uneori pauze pâ nă câ nd corpul ei se mișcă cu
rugă ciuni pentru mai mult.
Simțirea lui în interiorul și în jurul ei, conexiunile dintre corp și piele și intimitate, îi lă sau
emoțiile atâ t de saturate încâ t voia să plâ ngă . Ea s-a ținut de forța lui, acceptâ nd, implorâ nd,
absorbind, cufundată în realitatea prețioasă a acestei iubiri mult așteptate.
Ea a crezut că el îi hră nise foamea, dar încetul cu încetul că ldura ei insistentă reapă ru,
tremurâ nd printre membrele ei, trezind senzații acolo unde se uneau. Oftele ei de
mulțumire s-au scurtat în gâ fâ ituri câ nd dorința ei a escaladat din nou. El i-a că utat gura
într-un să rut tatonă tor care se potrivea cu ritmurile corpului lui, apoi și-a lă sat capul în jos
pentru a-i lua sâ nul în gură , sugâ nd-o cu putere în timp ce el o atră gea într-o pasiune mai
înaltă .
El i-a îndoit picioarele și a fă cut pâ rghie în sus pentru a se mișca profund. Mai puțin blâ nd
acum, el îi fă cu plă cere în timp ce o gă si pe a lui. I-a ră spuns lui
propria nevoie în timp ce o chema din nou pe a ei. Corpul lui îl ră pi pe al ei cu un ritm
accelerat și o forță crescâ ndă . Eliberarea puterii a lă sat-o fă ră suflare, iar conștiința ei s-a
concentrat asupra vâ rfului de care se apropiau. A împins mai tare și mai repede. Solicitant.
Revendicarea.
Senzații profunde tremurau prin ea ca ră spuns. Tensiunea s-a revă rsat din el, în ea,
coborâ nd pâ nă la articulația lor. Excitația ei se cutremură de o fizicitate intensă care apoi s-
a înă lțat, s-a despă rțit și s-a ră spâ ndit, zguduindu-o cu o exaltare nepă mâ nteană . El i sa
ală turat în ea, predâ ndu-se cu un punct culminant care i-a devastat pe amâ ndoi.
Trupul lui uzat a acoperit-o și ea l-a înconjurat cu brațe și picioare, ținâ ndu-se de unire și
savurâ nd extazul ondulat, dâ ndu-și seama că nu cunoscuse niciodată o asemenea pace și
desă vâ rșire. O asemenea totalitate.
Mă simt ca și cum aș fi într-o lume nouă. Mă simt ca și cum pământul, aerul, fiecare planta s-
a schimbat.
Se ridică ușor cu o privire ciudată și ea își dă du seama că vorbise cu voce tare. Expresia lui
cercetă toare lă untrică trecu repede. Ea a zâ mbit la ceea ce a vă zut în ochii lui atunci. Cu
siguranță dragoste.
Cu siguranță mulțumire. Fă ră îndoială fericire. Dar și altceva. Posesia și proprietatea. Ai mei
, au declarat acei ochi.
Ș i așa a fost. A lui. Nu prin legă turi de naștere, ci prin libera alegere.
S-a mutat lâ ngă ea și a tras-o într-o îmbră țișare cuprinză toare. S-a ghemuit lâ ngă el,
ținâ ndu-l în continuare cu un braț și un picior. Au ră mas întinși în liniște mult timp înainte
ca el să vorbească .
„Cred că negustorul tă u de lâ nă s-a rugat prea bine. Dar pentru fecioara ai putea fi într-
adevă r vă duva fecioară . Nu ar fi trebuit să fii atâ t de neră bdă tor. Nu trebuia să te ră nesc.”
„Abia ai încurajat ră bdarea.” Ea a chicotit. „Eu și James ne-am că să torit în Postul Mare. De
aceea am fost numit așa. El a murit la scurt timp după Să ptă mâ na Mare și s-a presupus că
am renunțat la desă vâ rșire pâ nă la Paște, așa cum este obiceiul. Totuși, nu era atâ t de
evlavios ca asta.”
„Nu, nu cu cei ca tine în patul lui. Așa că a cedat în câ teva ocazii în fața plă cerii ireverente,
dar s-a asigurat că nu vă bucurați de pă cat. Omul nu-mi place prea mult. Nu doar pentru că
te-a avut mai întâ i,
deși voi recunoaște o oarecare resentimente pentru asta. În ciuda a ceea ce ai spus în
movila cu fâ n, cred că te-a ră nit, și nu pentru că ai fi neră bdă tor.
„Am fost soția lui.”
„Încă un motiv să nu-l placi.” El îi aruncă o privire ră ută cioasă . „Ar trebui să vă avertizez că
nu sunt deloc prea dat rugă ciunii. De fapt, s-ar putea să regreti că ai luat un cruciat și un
prizonier în patul tă u.”
„Nu voi regreta niciodată că l-am luat pe acesta. În plus, nu mă vei convinge că au trecut opt
ani.”
"Ba nu. Doar doi. Ceea ce este prea lung pentru orice bă rbat. Dar pentru darul tă u din
Southwark, s-ar putea să te fi pus în țeapă de zidul gră dinii în seara asta.
Ea se uită la profilul lui frumos. A avut ocazia pentru tot felul de cadouri în timp ce stă tea în
acea casă de prost. Tocmai a presupus...
S-a ridicat pe braț. El i-a mâ ngâ iat corpul și privirea lui gâ nditoare i-a urmă rit mâ na. „Dacă
vreodată doi oameni sunt împreună , noi suntem tu și eu, Moira. Dar n-ai de gâ nd să stai cu
mine, nu?
"Eu sunt aici acum."
„Totuși, nu intenționați să vii cu mine la Barrowburgh.”
„Voi veni să te vă d intrâ nd pe porțile ei, dar nu, nu voi locui acolo cu tine. Nu m-am
ră zgâ ndit despre asta, Addis. Îți voi fi iubit pâ nă câ nd o vei relua sau te vei că să tori, dar îmi
voi face viața aici.”
„Dacă -mi vei naște copilul?”
„Atunci îți voi crește copilul și mă voi bucura pentru asta.”
„Dacă este un fiu…”
„Dacă este un fiu, poate prefera viața de meșter sau de negustor.
Nu toți nă scuți din sâ nge sunt potriviți să fie cavaleri. Regele nostru este o dovadă în acest
sens.”
— Trebuie să -l lași să decidă asta, Moira. Si eu."
„Câ nd el este major pentru serviciu, el și tu poți decide. La vâ rsta la care ar pleca la ucenicie
în orice caz. Dar nu voi renunța la un copil înainte de asta, Addis. Nu vă așteptați să o fac.”
Nu face așteaptă-te să renunț la tot ce a mai rămas din tine înainte de a fi absolut necesar.
A mormă it un blestem. „Nu înțeleg mâ ndria ta în toate acestea.
Te dai mie dar cu conditii de timp si loc. Vei împă rți patul cu mine, dar nu mă lă sa să am
grijă de tine, fie ca soție, fie ca amantă . Spui că mă iubești, dar în respirația urmă toare
spune că mă vei pă ră si. Nu știu dacă pot accepta asta.”
„Trebuie să -mi promiți că o vei face. Trebuie să mă lași să plec câ nd va fi timpul. Ceea ce v-
am spus în ziua aceea în această cameră nu s-a schimbat. Nici datoria ta și viața pe care te-
ai nă scut să o tră iești.”
Ea i-a mâ ngâ iat fața încruntă și a zâ mbit. „Să ne bucură m de liniștea de a fi întregi în aceste
zile pe care le avem. Complet în acest timp și loc, fă ră să ne șoptească la ureche nici
trecutul, nici viitorul.
Cel puțin pentru o vreme sunt în întregime al tă u. Câ t putem, să fim doar Addis și Moira
iubindu-ne. Sunt așa de fericit. Nu lă sați ceea ce trebuie să se întâ mple într-o lună și așa
ceva să -l strice.”
„Așa că să -mi recâ știg onoarea înseamnă să te pierd. Atunci va fi o victorie amară .”
Ar avea probleme cu el câ nd va veni momentul. Totuși, pă rea să accepte, iar să rutul pe care
i-a dat a pecetluit acordul.
Intimitatea s-a adâ ncit și el s-a întă rit de șoldul ei.
„Am spus la Whitly că vreau să te cunosc pe deplin, fiecare parte din tine. Câ nd am spus că
vreau să te iau în tot felul în care un bă rbat poate avea o femeie, mă așteptam să am o viață
întreagă , nu câ teva să ptă mâ ni. Dacă vei fi al meu doar pentru o scurtă pasiune, atunci așa să
fie. Dar de data asta fă ră negocieri, Moira. Nici un sfert.”
El i-a întors ușor corpul și a îndoit-o înainte, astfel încâ t fundul ei să se ghemuiască de
șoldurile lui. A intrat din nou cu grijă în ea și a umplut-o nemișcat. El și-a îndoit corpul în
jurul ei, în timp ce mâ na lui i-a cuprins sâ nul.
„A fi în tine este atâ t de corect. Perfect. Mai bine decâ t orice vis, mormă i el lâ ngă umă rul ei.
„Spune-mi din nou, Moira. Spune că ești complet al meu.”
A fost corect și perfect. — Sunt complet al tă u, Addis.
Să rută rile lui pe spatele ei și pe ceafă și degetele lui jucâ ndu-se la sâ nii ei îi fă cură repede
dorința să se ră sucească din nou, că utâ nd alinare.
Senzațiile de a parcurge calea pasiunii cu el înă untrul ei de la început au uimit-o. Cu un
scâ ncet de nevoie, ea se mișcă pe șoldurile lui, încurajâ nd plină tatea să se miște.
O mâ nă i-a liniştit şoldul. „Nu, iubire. Lasă -mă să merg încet, ca să dureze.”
Ș i a mers încet. O iubire lungă , dulce, plină de vigilență una față de cealaltă , corpul ei s-a
curbat în al lui de parcă ar fi fă cut o singură formă . Îmbinarea a devenit normală , iar
separarea o despă rțire de neconceput. Frumusețea ei a liniștit-o la ceva mult mai profund
decâ t plă cerea, chiar și atunci câ nd el se întinse pentru a mâ ngâ ia locul cu siguranță pentru
a-i aduce eliberarea.
De trei ori a luat-o înainte ca ei să adoarmă , fiecare unire fiind un vis diferit cu propria ei
plă cere. După ultima ea se pră buși peste el, dezosată de epuizare saturată . Ultima ei
amintire fericită era întinsă cu obrazul ei la pieptul lui, brațele lui puternice ținâ nd-o strâ ns.
OceanofPDF.com

CAPITOLUL 18
MOIRA s-a strâ ns între trupurile care blocau crenelurile zidului și se uită în jos la Addis.
Stă tea lâ ngă primarul Londrei, înconjurat de consilieri și nobili, privind cu ră bdare în josul
Strand, spre Westminster.
Londonezii s-au înghesuit pe zidul angajâ nd Newgate, îngră mă dindu-i pe arcași, poziționați
pentru a-și oferi liderilor de sub protecție.
Era recunoscă toare că nu că lă rease spre nord, așa cum era planificat, câ nd a venit vestea că
Isabelle a aterizat. Primarul descoperise că Richard recrutase peste două sute de oameni
din comitatile din jurul orașului și hotă rî că această mică armată neașteptată ar fi mai utilă
pentru a proteja Londra decâ t să se ală ture baronilor care se gră besc de partea reginei.
Câ nd el și Thomas Wake i-au cerut lui Addis să ră mâ nă și să -și împrumute ajutorul gă rzii
cetă țenești, Addis a fost de acord.
Se dovedise o cerere inteligentă , dar nu din motivele preconizate. Orașul primise vestea
că derii iminente a regelui lor cu o orgie de jubilație. Dar un popor triumfă tor se poate
transforma cu ușurință într-o gloată ră vă șită și doar mulți bă rbați înarmați care purtau
culorile orașului pe mâ neci au ajutat la menținerea orică rei aparențe de ordine. Periodic,
armata din Addis de Valence fusese obligată să învingă violența. În ultimele două zile
plecase ore îndelungate, ajutâ nd la comanda și la desfă șurarea ceasului, întorcâ ndu-se doar
în casa baricadată pentru perioade scurte de somn. Câ nd el
venind, zi sau noapte, ea profitase de ocazie să se întindă lâ ngă el în timp ce el moțea.
Strand, strada care leagă Newgate de Westminster, pă rea pustie. Moira s-a împins lâ ngă un
arcaș înalt.
„Poți vedea ceva?”
"Ba nu. Nu încă . Dacă va veni, va trebui totuși să fie curâ nd. Ultimul mesager a spus că
regina este la doar o jumă tate de zi distanță .
„Poate că regele nu-și cunoaște pericolul.”
"El stie. Are spioni și mesageri la fel ca noi.”
— Poate că va lupta la castel.
Arcașul râ nji. "Cu cine? Cei care lucrează în oraș spun că , de îndată ce vestea despre
debarcarea reginei a ajuns la noi, curtenii au început să curgă sâ nge din Westminster, ca și
cum clă dirile ar fi fost în re.
Aproape nimeni nu a mai ră mas cu el acum și nicio armată nu-i așteaptă comanda. Nu, va
încerca să gă sească un sanctuar în acest oraș.”
Se uită în jos la capul de corb al bă rbatului înalt care stă tea ră bdă tor lâ ngă primar. Nu
purtase armură și singura lui armă era sabia antică a lui Barrowburgh legată de corp.
„Primarul și alții vor fi în siguranță , crezi?”
El a ridicat din umeri și a bă tut mâ na pe arbalete. „Porțile nu se deschid indiferent de ce se
întâ mplă jos. Noi, aici sus, suntem cele mai bune pe care le are orașul, doamnă , și avem
ordin să -i doborâ m pe toți, cu excepția regelui, dacă primarul și lorzii sunt atacați.
Ș tiind că Addis va fi ră zbunată prompt, nu o liniștea prea mult. Ș tia de ce primarul îl voia
acolo jos. A avut mai puțin de-a face cu faptul că a comandat două sute de oameni care au
ajutat la protejarea zidurilor orașului și mai mult cu faptul că era fiul lui Patrick de Valence
și rudă cu regretatul conte de Pembroke, ambii înalți nobili cu exploatații direct din
coroană .
Sâ ngele lui l-a fă cut o prezență formidabilă în orice confruntare cu regele Edward. Totuși,
ea și-ar fi dorit să nu fi fost în casă
câ nd a venit somația și că acum monitoriza evoluțiile la o altă poartă în afară de aceasta.
„Iată -i, doamnă . Vin încet, de parcă diavolul nu ar fi fost pe coada lor așa cum este el.”
Nu s-a obosit să corecteze felul în care el i se tot adresa. Ară ta ca o doamnă de peste o
să ptă mâ nă , deoarece Addis îi poruncise să poarte mă tă surile și catifea împă turite în pieptul
mamei sale. Ea miji la anturajul din depă rtare.
Grupul din afara porții îi observase pe că lă reți. Addis s-a ră sucit și și-a ridicat privirea, a
gă sit-o în mijlocul mulțimii și a fă cut o mișcare îndemnâ ndu-i să se întoarcă de la creneluri.
Ea l-a ignorat. Nu plă nuia să -l piardă din vedere nicio clipă . Inima ei s-a umflat de dragoste
și îngrijorare în timp ce îl privea pe rege și pe consilierii să i bogat împodobiți.
Fusese o să ptă mâ nă frumoasă de dragoste înainte ca orașul să înceapă să se tulbure. Timp
de două zile tocmai fuseseră ei doi, înainte ca Richard să înceapă să trimită oamenii din
Southwark. Chiar și atunci au avut timp împreună , bucurâ ndu-se de nopțile ră coroase care
se prelungesc în brațele celuilalt, strâ ngâ nd o viață întreagă de pasiune și vorbind în timpul
prețios care le-a fost alocat.
Anumite amintiri o fă ceau să roșească și să zâ mbească . Nopțile acelea fuseseră pline cu o
plă cere incredibilă , deoarece Addis a că utat într-adevă r să o cunoască în tot felul în care un
bă rbat ar putea avea o femeie. Uneori curtenitor, alteori primitiv. Frecvent uimitor.
Întotdeauna atent. Nu i-a ră nit-o niciodată , dar nici nu a fă cut nicio solicitare, deoarece i-a
comandat trupul și pasiunea ei și a explorat drepturile ce i-au fost cedate în timpul acestei
posesiuni temporare.
Îi fusese dor de el în ultimele două zile. Îi va fi mult mai dor de el foarte curâ nd. Chiar dacă
stă tea aici, Richard a fă cut pregă tirile pentru ca armata să pă ră sească orașul.
Îl putea vedea pe rege acum. Că lă rea între Despenseri, stră lucitor într-o haină lungă cu
bijuterii de culoarea safirelor. Se ținea drept pe montura lui, dar chiar și de la distanță se
putea vedea practic teama și indignarea tremurâ nd prin el.
Întregul zid a tă cut. Poate cincizeci de că lă reți s-au oprit la două zeci de metri de Addis.
Vestea s-a ră spâ ndit și pe stră zile din spatele ei zgomotul de să rbă toare s-a stins vizibil.
Lâ ngă ea, arcașul a împins să -și facă spațiu pentru coate și și-a ză rit arma.
Un vestitor l-a salutat pe primar. „Regele cere intrarea în oraș.”
„Nu o sfă tuiesc”, a ră spuns primarul. „A izbucnit dezordinea.
Persoana lui s-ar putea să nu fie în siguranță .”
„În casa ta va fi suficient de în siguranță .”
„Nu pot garanta asta. O gloată și-a ucis ieri prietenul episcopul de Exeter. L-a tâ râ t de pe cal
și l-a decapitat cu un cuțit de mă celar. Mă tem că nicio casă nu este suficient de sigură , nici
mă car a mea.”
Edward pă li la această veste. Bă trâ nul Despenser a devenit furios.
„Deschideți porțile! Regele tă u poruncește! Îi voi gă si și mă voi ocupa de ucigașii din
Exeter!”
„Orașul se va ocupa de ei”, a spus primarul lin. „Ș i porțile astea nu se deschid. Dacă trebuie
purtat un ră zboi, să fie purtat în altă parte.”
Hugh Despenser cercetă pereții. „Sunt soldați înă untru. Vă d câ teva”, i-a spus el regelui. I-a
examinat pe lorzii așezați în fața lui și privirea i s-a așezat asupra Addis. „Oamenii tă i?”
"Oamenii mei."
— Îndră znești să ridici o armată fă ră permisiunea regelui?
„Mă așteptam să am o utilizare bună pentru unul.”
Hugh și-a mestecat buza de jos. "Câ ți?"
„Mai mult decâ t suficient pentru a face față priceperii cavalerești a cincizeci de
administratori de curte.”
„Fă ră îndoială și suficient pentru a avea de-a face cu o gardă cetă țeană compusă din meșteri
și ucenici. Vino să stai lâ ngă regele tă u, Sir Addis, acolo unde îți este locul. Armata ta este
deja în porți.
Ordonează -le acestor negustori să -și facă datoria prin regele lor.”
Primarul tresă ri la asta și se uită îngrijorat la Addis.
„Regele meu a ales să aibă un alt suport ală turi de el, dar nu-l vă d acolo acum”, a spus
Addis.
Hugh fă cu o mutră de dezgust. „Simon este un laș. Nu am putut fugi suficient de repede.
Cunoaște-ți sâ ngele și pune un capă t scurt acestui concurs prostesc. Ruda dumneavoastră ,
contele, nu și-a pă ră sit niciodată regele.”
„Nici tată l meu. Ș i este adevă rat că Aymer a ales fidelitatea atunci câ nd opoziția a trecut la
revoltă și chiar a comandat armata care i-a zdrobit. Loialitatea lui i-a adus un pumnal în
inimă .”
„Pentru Dumnezeu, omule, fă -ți datoria prin regele tă u! Este o tră dare dacă nu o faci. Îți
cere asta!”
„Nu l-am auzit cerâ ndu-mi nimic.”
Edward tă cuse în timpul acestor negocieri pentru refugiul să u, dar acum vorbea. —
Barrowburgh este din nou al tă u, Sir Addis, și multe altele dacă ne ajuți. Cunosc loialitatea
față de prietenii mei.”
„Nu mă îndoiesc. Dar tată l și fiul care te închid acum cunosc loialitatea doar față de ei înșiși.
Uite la ce te-au adus.
Cerere de intrare în propriul oraș al coroanei.” A fă cut un pas înainte.
„Trimite-i. Sunt oameni morți, dar tu ești încă regele.
Dă -te în protecția mea și voi vedea că nu ți se va întâ mpla niciun ră u.
Sunt două sute înă untru care mă vor ajuta la comanda mea. Vă vom escorta la baronii
adunați.”
„Nu-l auzi”, șuieră Hugh. „Bă rbații loiali ți se pregă tesc. Ei se vor ridica și vor opri această
ultraj blasfemie.”
„Nimeni nu se ridică . Primim mesageri de multe ori în fiecare zi. Nicio armată nu se adună
pentru tine la vest sau la sud, iar regina ta că lă rește cu o armată proprie din nord.”
„Leoaica franceză !” strigă Edward. „O voi arde pentru o asemenea tră dare!”
„Dă -te în protecția mea. Vei fi în siguranță pâ nă câ nd o vei vedea, iar eu te voi preda
episcopilor și nu reginei însă și”.
Edward pă rea să contemple oferta.
„Da, el vă va oferi protecție”, a râ njit Hugh Despenser. „Așa cum ruda lui Aymer l-a protejat
pe Gaveston.”
„Regele nu este cel care trebuie să se teamă de soarta lui Gaveston”, a spus Addis.
Dar Hugh și-a dat amprenta referindu-se la iubitul de mult mort al regelui și ră pirea lui din
protecția lui Aymer și execuția ulterioară cu paisprezece ani în urmă . Expresia lui Edward
se strâ nse în ceva care aproape că se apropia de putere.
„Vom pă ră si aceste porți și ne vom aminti bine de insulta adusă persoanei noastre din
partea acestui oraș”, a spus el. „Ne vom ală tura oamenilor și baronilor loiali nouă și ne vom
zdrobi această rebeliune ca ultima. Fiecare om care blochează această poartă acum va
suferi soarta pe care a ales-o cu tră darea sa.”
Ș i-a întors calul. Suita lui s-a despă rțit pentru a-i permite trecerea și apoi a trecut în spatele
lui. Abia câ nd ultima haină opulentă a dispă rut în mijlocul clă dirilor care întorcea Strand a
început să se ridice grilajele grele din Newgate.
Moira îl așteptă pe Addis înă untrul porții. Primarul l-a ținut în conversație mult timp
înainte să se poată elibera și să vină după ea.
„Nu vrea să plecă m, dar i-am explicat că ce e mai ră u s-a terminat. Oamenii se vor întoarce
acum la meseriile lor”, a explicat el în timp ce mergeau spre casă . „Această zi a fă cut
diferența. Dacă Londra l-ar fi susținut pe Edward, poziția reginei ar fi fost mai dificilă . Este
un rege nebun care nu înțelege valoarea acestui oraș pentru puterea sa și se spune că
Edward și-a antagonizat cetă țenii de-a lungul domniei sale.”
„Deci s-a terminat?”
„Nu s-a terminat, ci gata. Nu se va termina pâ nă câ nd baronii vor decide ce să facă cu el.”
— Îl vei urma?
„Unii au sugerat să facem, dar nu este nevoie. Calea lui spre vest poate fi cartografiată de
moșiile lorzilor îndatoriți față de el și Hugh. Nu putem decâ t să speră m că oricine îl gă sește
își amintește că are de-a face cu un om care este încă regele legitim.”
 Au intrat în curte. Era plină de oameni care pregă teau arme și împachetau bunuri. În
centru, Sir Richard a strigat ordine că tre scutieri și servitori cu privire la aranjamentele
pentru transportul în că rucior de mâ ncare și echipament. Orașul gă sise paturi pentru mulți
dintre recruții lui Addis, dar cincizeci de oameni înghesuiseră camerele și holul și
tă bă raseră în curte în ultimele zile.
Richard s-a apropiat. „Le-am trimis vorbă celorlalți. Putem pleca în câ teva ore.”
Se întoarse șocată că tre Addis. Ea știa că pleacă , dar presupuse că avea să treacă peste o zi
sau două .
Brațul care îi ținea umerii se strâ nse în semn de liniștire. „Sună -mă câ nd totul este pregă tit.
Voi fi în soare.”
Câ nd au dispă rut pe scă ri, el a oprit-o și i-a cuprins fața cu palmele. „Nu va fi mai ușor
mâ ine.
Așa cum sunt, aș putea gă si o sută de scuze să nu plec niciodată de aici dacă mi-aș permite
această libertate.”
Ar fi trebuit să știe că o va face astfel pentru a încerca să o scutească de anticiparea durerii.
Fă cuse la fel câ nd l-a luat pe Brian.
„Nu ai fost prea mult aici în ultimele două zile. Nu ai dormit o noapte solidă , ci doar în
bucă ți în timp ce ai ajutat acest oraș. Cu siguranță nu poate strica să aștepte.”
„Vom pleca astă zi să ne ală tură m reginei. Aș vrea ca ea și prințul să vadă că Barrowburgh
este cu ei.
Ea a acceptat acest sens, dar totuși se simțea nefericită . El o luă de mâ nă și o conduse în sus.
„Vino să te culci cu mine, Moira. A fost o fericire să te ținem în timp ce am dormit scurtele
mele odihne în ultimele zile, dar acum vreau să te iubesc înainte de a pleca.”
A fost o dragoste sfâ șietoare. Dulce și încet, cu plă cerea înă bușită de alte emoții. Sufletul ei
savura fiecare atingere și senzație la fel de mult ca și corpul ei. Câ nd ei în cele din urmă
ală turat s-a mișcat de parcă plă cerea conexiunii ar însemna mai mult decâ t cea a
desă vâ rșirii.
Nu și-a gă sit eliberarea cu el, dar nu i-a pă sat. Ea îi ținu capul la sâ n câ nd el termină , cu
brațele ei înconjurâ ndu-i umerii și pur și simplu a absorbit actualitatea lui.
El s-a mișcat și i-a mâ ngâ iat coapsele, dar ea i-a stat mâ na. Se ridică și se uită în jos la ea.
„Nu ar fi cavaleresc din partea mea să te las așa.”
„Nu trebuie decâ t să te țin în brațe. Eu sunt mulțumit."
"Dar nu sunt." El îi ră suci mâ na la încheietura mâ inii și îi mâ ngâ ie pă rul de jos. „Mi-ar face
plă cere să te privesc în plă cerea ta, așa cum am fă cut în acea noapte în cabană și în ziua
aceea în Southwark.”
Ea și-a deschis picioarele. — Ei bine, nu am vrea să fii nemulțumit, milord.
„Nici nu te-am dori să fii prost mulțumit”.
El o privea, dar ea nu îl privea. Ochii ei s-au închis de surprindere la prima lui atingere. Nu a
mâ ngâ iat acel loc de plă cere, ci a ajuns mai jos, acolo unde se uniseră . Încă pulsa de la
presiunea lui. Extazul rapid a șocat-o și i-a dat simțurile zdruncinate pâ nă câ nd ea l-a strâ ns
cu gheare, încercâ nd să se întindă și să se îndepă rteze de intensitatea acestuia, gâ fâ ind
rugă minți că tre el și că tre cer.
Eliberarea a venit violent, tremurâ nd prin ea, stâ rnind un strigă t pe care trebuie să -l fi auzit
toată gospodă ria. Contracțiile extraordinare ră sunau prin burta ei mult timp după ce corpul
ei se relaxase.
„A fost cu adevă rat minunat”, a oftat ea, ghemuindu-se lâ ngă el.
„Da, nu-i așa. Va trebui să -mi amintesc asta pentru mai tâ rziu”, a spus el râ zâ nd. „Acum dă -
mi pacea iubirii tale, Moira. Poate că voi dormi puțin înainte de a fi nevoit să mă urc în șa.
El a dormit, dar ea nu. Ea i-a îmbră țișat umerii și s-a concentrat asupra greută ții capului lui
pe sâ nul ei, fă ră a slă bi niciodată strâ nsoarea, încercâ nd să întindă fiecare moment într-o
viață . Ș i așa timpul
a trecut încet, dar a trecut totuși. Două ore mai tâ rziu, ea stă tea lâ ngă el în timp ce bă rbații
de arme urcau.
„Richard a auzit că s-a îndreptat spre vest așa cum era de așteptat.
Nică ieri altundeva unde să meargă decâ t în Ț ara Galilor și pe ținuturile Despenserilor.”
spuse Addis în timp ce cerceta caii înghesuiti în curte.
Soldații să i de picior se învâ rteau afară , pe alee, așteptâ nd să plece din oraș. „Henry din
Lancaster va anticipa asta și îl va aștepta.”
Vorbea despre lucruri practice, ca și cum asta ar face această plecare mai puțin
semnificativă , dar Moira vă zu în ochii lui că simțea ceea ce simțea ea.
„Vă urmați pâ nă la urmă ?” Ea s-a cuibă rit sub brațul lui în pragul să lii, dorind că această
concediu poate fi mai privată . Voia să atâ rne peste el și să plâ ngă și să dea aer liber la
emoțiile care țipa sub comportamentul calm pe care încerca să o mențină .
„Vom merge în continuare spre nord, pâ nă la regina, dar apoi ne vom îndrepta spre vest
pentru a ne uni cu Lancaster. Henry tâ njește după ră zbunare din cauza execuției fratelui
să u. Mă voi simți mai bine știind că este prezentă o voce calmă câ nd regele este luat.
Trebuie să -l convingem pe Edward să abdice. Nu există precedent pentru executarea unui
rege, iar dacă acesta este ucis, întregul tă râ m va fi sfâ șiat de ră zboi. Ș i în timp ce sunt în
vest, trebuie să mă opresc la Hawkesford și Darwendon și să vă d cum stau lucrurile acolo.
S-a uitat în jurul clă dirilor și a zâ mbit. „Hanul tă u va fi brusc gol după ce va fi înghesuit cu
bă rbați. După toată munca din ultima să ptă mâ nă , poate că ar trebui să vă odihniți înainte
de a lă sa orice cameră .”
„Câ teva nopți bune de somn pentru o schimbare și ar trebui să -mi recuperez puterile.” Ea a
zâ mbit slab, încercâ nd să le umple despă rțirea iminentă . Intimitatea lor o lă sase să se simtă
visă toare și să turată , dar asta nu fă cea decâ t să adă ugați tristețe. Se temea de acele nopți
singură , fă ră ca dragostea lui să o țină . Nopți singuratice și zile goale de zgomotul pașilor lui
cizme.
A tras-o înapoi în umbra holului și a ridicat-o într-o îmbră țișare. „Mă voi întoarce câ t de
curâ nd voi putea. Ai spus că tu
sunt ai mei pâ nă câ nd voi relua Barrowburgh și te voi ține de asta. Vei veni cu mine câ nd
voi merge acolo, așa că fă aranjamente ca altcineva să -ți conducă hanul.”
Da, avea să se întoarcă , dar vor trece multe să ptă mâ ni între acum și atunci cu el plecat.
Pâ nă acum fusese atâ t de puțin timp pentru fericire și nu mai ră mă sese mult mai mult. Ar fi
de ajuns să dureze toată viața cu care s-a confruntat fă ră el?
— Îl vei aduce pe Brian înapoi cu tine?
„Nu m-am gâ ndit”.
„Ar trebui să vadă triumful tată lui să u câ nd va veni. Nu va sta în cale. Voi avea grijă de el.”
O încruntă tură îi încruntă expresia. „El este mai în siguranță acolo unde este.”
„Te rog, Addis. Nu-l voi mai vedea după ... El este moștenitorul tă u. Aș crede că l-ai vrea
lâ ngă tine câ nd vei reintra acele porți.” El nu pă rea mulțumit de cererea ei și ea a ezitat
înainte de a o urma. „Poate că dacă împă rtă șești asta cu el poți învă ța ceva dragoste pentru
el.”
Fața i s-a strâ ns, dar și îmbră țișarea. „Nu mă învinovă ți dacă nu mă pot încă lzi cu el. Câ nd
mă uit la fața lui, vă d tră dare.”
A vă zut că Claire a vrut să spună . Brian avea culoarea, chipul și stră lucirea ei. Toți ceilalți au
ră spuns la frumusețe cu un zâ mbet, dar ea știa motivele încruntaturilor lui Addis. Inima lui
se închisese pe Claire cu opt ani în urmă și învă țase să nu se gâ ndească niciodată la ea.
În ultimele zile el vorbise despre multe lucruri, despre cruciada și înrobirea lui, despre
femeia Eufemia, despre tată l și familia lui, dar nu pomenise niciodată de Claire și de ceea ce
se întâ mplase între ei. Nici nu fusese receptiv la discuțiile cu Brian, care a fost un
reamintire a acelei dureri. Sper că Lady Mathilda va iubi copilul, pentru că tată l lui nu ar
putea niciodată .
— Îți promit că îl vei mai vedea, Moira, dar nu-l voi aduce într-o tabă ră de asediu. E
periculos. Nici eu nu te-aș aduce, decâ t pentru nevoia mea de tine.”
Ea și-a aplecat capul pe pieptul lui și a inhalat parfumul lui și a savurat respirația lui pe
pă rul ei. „Voi primi un cuvâ nt de la tine?”
„Voi cere să ți se spună orice s-a aflat despre mine, dar mă confrunt cu puține pericole.
Întregul tă râ m l-a abandonat pe Edward. Avem acum doar tragedia unui rege ascuns în
propria sa țară .”
„Totuși, este o țară mare. S-ar putea să fii plecat mult timp.”
„Da, mult timp.”
El îi ridică bă rbia într-un să rut de tristețe blâ ndă . „Îmi las toată inima cu tine, Moira. Trupul
meu va fi în Wiltshire și Ț ara Galilor, dar gâ ndurile mele vor fi aici cu tine.”
Ea a abandonat orice pretenție de demnitate și s-a lipit de el în timp ce lacrimile ei liniștite
îi datorau. Ea ridică privirea la ochii arză tori umezi de dor. El a zâ mbit, i-a mâ ngâ iat fața și
s-a îndepă rtat. Asumâ ndu-și expresia de datorie și hotă râ re a unui ră zboinic, a intrat în
curte.
Rhys a fost cea care i-a adus vești în urmă toarele să ptă mâ ni. El a venit ca purtă tor de
mesaje, dar a doua oară ea l-a rugat să ră mâ nă la cină ca prieten. În timp ce așteptau masa,
ea îi ară tă hanul ei și schimbă rile pe care le fă cuse în camere. Câ nd ieșiră din nou în curte, îl
observă pe Henry care transporta apă în jgheab de lâ ngă grajduri.
„Ar trebui să te gâ ndești să scufundi o altă fâ ntâ nă aici. Dacă acele zece paturi vor avea
vizitatori, aducerea cu apă pentru toți caii va fi o povară .”
„Da, și fac economii pentru a extinde și grajdurile.
Vara viitoare pentru amâ ndoi, cred, dacă am moneda. Chiar acum, cu tribunalul desființat,
nu există prea mult comerț cu hanuri.”
„Asta se va schimba și în curâ nd. Se spune că Lancaster l-a împiedicat pe Edward să intre în
Ț ara Galilor. El și Despenserii sunt în comitatile vestice, iar plasa se închide asupra lor.
„Au o armată cu ei?”
„Îți faci griji pentru cavalerul tă u? Nu, doar un grup mic, nu este suficient pentru o bă tă lie.
Nu mai mult de șaptezeci, se raportează , și cu Ț ara Galilor închise pierd câ teva în fiecare zi.
Addis nu va face niciun ră u.”
Ea se rezemă de peretele hanului, bucuroasă că vorbea atâ t de ușor despre Addis.
El ezitase să accepte invitația ei, dar ea era fericită că a fă cut-o. Ea bă nuia că el a oferit să -i
aducă mesajele pentru a verifica cum se descurca singură și, poate, pentru a vedea dacă
avea nevoie de un prieten. Ea a facut.
„Pareți fericit”, a spus el.
"Sunt fericit. Si trist. Dar ai avut dreptate. Fericirea îi dă tristeții un motiv. Se va întoarce și
vreau să -l vă d, dar întoarcerea lui începe la sfâ rșit, nu-i așa? Aduce o durere sufletească să
te gâ ndești la asta.”
— Te-ai hotă râ t să ră mâ i aici?
„Voi merge cu el câ t se va lupta pentru casa lui. Îi va spune lui Thomas Wake că nu dorește
nicio logodnă pâ nă câ nd aceasta nu va fi recâ știgată , că nu o va lega pe Mathilda de un biet
cavaler, dar meciul a fost convenit și Wake își va acorda ajutorul din cauza asta. Dar odată
ce s-a terminat, odată ce se va așeza din nou pe scaunul domnului, mă voi întoarce aici.”
„Cu siguranță va vizita Londra.”
„Câ nd o face, solarul este al lui. Ș i prietenia mea va fi mereu aici pentru el. Dar știe că se
termină la Barrowburgh și cu că să toria lui.”
„Este un curs greu pe care l-ai stabilit, Moira. Ești sigur că este ceea ce vrei?”
Ș i-a pus aceeași întrebare frecvent în ultimele să ptă mâ ni. „Este singurul curs care îmi
permite să -i urez fericirea în viața pe care nu o voi vedea niciodată . Dragostea noastră a
fost frumoasă și întreagă și nu îmi voi tră i anii înțelegâ ndu-i ră mă șițele. Nici nu voi lă sa
umbra acelei iubiri să interfereze cu mulțumirea pe care ar putea-o gă si cu noua lui familie.
Da, este ceea ce vreau.” Ea s-a îndepă rtat de perete. „Acum vino să vezi cum ți se potrivește
bucă tarul pe care l-am angajat. Este un bă rbat și a venit recent dintr-un conac Kent.
Rhys ridică o sprâ nceană . „Un fugar?”
Ea a prefă cut surpriză . „Doamne, n-aș ști! Crezi ca este posibil? Nu m-am gâ ndit niciodată să
întreb. Tocmai am observat că plă cintele lui cu carne le depă șesc pe ale mele și știam că nu
m-ai ierta niciodată dacă nu l-aș lua pe el.”
A venit din nou să ptă mâ na urmă toare să spună că bă trâ nul Despenser se predase la Bristol,
dar că regele și Hugh plecaseră pe mare de la Chepstow, chiar înaintea armatei care avansa.
La scurt timp după aceea, a venit vestea că ambii fuseseră capturați câ nd au aterizat în
Glamorgan.
Hugh Despenser fusese trimis la nord, la Hereford, dar Lancaster îl aducea pe rege spre est.
Tră ise ca într-un vis treaz, ducâ ndu-și îndatoririle cu un spirit plictisitor și o conștientizare
inactivă . Acum inima și trupul ei s-au trezit. Ea nu știa câ t de mult i-ar trebui acelei armate
să că lă torească în lă țimea regatului, nici dacă ar fi venit la Londra, nici dacă Addis va avea
alte îndatoriri care l-ar putea întâ rzia după ce l-au predat pe rege baronilor. Ea știa doar că
se va întoarce. După două luni lungi, avea să -l revadă curâ nd.
A așteptat două să ptă mâ ni înainte de a-și permite să se aștepte la el. Apoi pregă tea solarul
și avea grijă de aspectul ei în fiecare zi, iar privirea ei se îndrepta spre poartă ori de câ te ori
intra în curte.
Timpul a încetinit din cauza câ t de mult a așteptat.
Ultimele frunze au că zut din meri. Înghețul a ofilit florile. A că zut prima ză padă . Orașul a
izbucnit cu povești despre execuția lui Hugh Despenser și întemnițarea lui Edward.
A mai așteptat ceva.
OceanofPDF.com
CAPITOLUL 19
MATTHEW, NOUL MIREA, a gă sit-o la fâ ntâ nă .
„Sunt patru cavaleri în curte care ne întreabă dacă avem paturi. Le-am spus că suntem plini,
dar au spus că vor dormi în hol dacă va fi nevoie.
Moira aşeză gă leata pe pă mâ nt şi îşi trase mantia împotriva vâ ntului muşcă tor. Rhys
avusese dreptate cu privire la îmbună tă țirea comerțului ei.
Cu regele Edward închis la Kenilworth, baronii începuseră să se adună la Westminster
pentru a-și dezbate soarta de îndată ce a trecut să rbă toarea Nașterii Domnului. Un
parlament fusese chemat să înceapă peste două să ptă mâ ni. Toate hanurile din Londra și
Southwark se umpluseră de mult.
Privi spre gră dina lipsită de flori și frunze și plină de frigul iernii. Barren, ca și viața ei. Si-a
muscat buzele si a luat o decizie cu curaj.
„Le vom pune în solar și voi folosi un palet în bucă tă rie.”
Ea se opusese să renunțe la acea cameră , dar acceptase în cele din urmă că bă rbatul pentru
care a salvat-o nu se va întoarce.
Excitarea ei distrusese cu disperare acea realitate. În să ptă mâ nile suplimentare de
așteptare pentru el, de a-i că uta trupul înalt de fiecare dată câ nd auzea un zgomot în
apropierea porții, nu se împotrise nici mă car.
Dar nu fusese niciodată el, nici Richard, nici cineva care știa despre sosirea lui așteptată .
Anticiparea se transformase în îngrijorare câ nd ea a aflat că el nu îl însoțise pe rege la
Kenilworth. După ce îl bă tuse în mod repetat pe Rhys pentru informații, zidarul
recunoscuse fă ră tragere de inimă că auzise că Addis își petrecea zilele sfinte la unul dintre
conacile lui Wake din Yorkshire. Atâ t entuziasmul, câ t și îngrijorarea dispă ruseră într-o
singură bă taie oribilă a inimii. Cu o acceptare bolnavă , tră sese concluzia evidentă .
Thomas Wake trebuie să fi fă cut presiuni pentru logodna timpurie pâ nă la urmă .
Câ nd Addis promisese că se va întoarce, nu anticipase asta.
Ar fi o nebunie să -l antagonizezi pe Wake pentru a ne mai bucura de câ teva să ptă mâ ni
ală turi de hangiul Moira. Ea decretase că va exista un sfâ rșit și nu-l putea învinovă ți dacă
circumstanțele l-ar fi forțat mai devreme decâ t se așteptase ea.
La urma urmei, ce alegere avea? Cursul a fost evident, sensibil și practic. Dacă ar fi fost
rugată , ea i-ar fi cerut asta. Desigur. Cu siguranță . Dacă a aruncat-o din rai în iad mai
devreme decâ t se așteptase, acesta era costul unor astfel de lucruri.
Inima ei nu admitea nicio furie, doar un gol de pierdere. Acceptarea sensului, a
inevitabilită ții, nu a fă cut dezamă girea mai ușor de absorbit. Purta o durere înă untrul ei ca
o greutate și începuse să se întrebe dacă se va mai ușura vreodată .
„Ar trebui să fie loc în grajd dacă au cai”, a spus ea, forțâ ndu-și mintea să se gâ ndească la
detaliile practice de care își axează acum viața. „Spune-le lui Jane și lui Henry să facă paleți
pentru solar.”
„Câ nd ai spus că acea cameră a fost întotdeauna a mea, nu mă așteptam să o împart cu alții
decâ t cu tine”, a spus o voce liniștită din prag.
Ea se întoarse, cu inima zvâ cnind de un val de bucurie pe care se lupta să -l stă pâ nească .
Abia și-a înă bușit impulsul de a se arunca în brațele lui.
Nu se așteptase niciodată să se întoarcă aici atâ t de curâ nd după ce s-a legat de Mathilda. Îl
înfruntă stâ njenită , hotă râ tă să -și pă streze demnitatea.
Stă tea înalt și întunecat, cu o mantie simplă care stă tea peste hainele din piele de că tim.
Pă rea puțin mai slab pentru că lă toriile lui, așa cum a fost câ nd s-a întors prima dată . Lumini
aurii au dansat în ochii lui adâ nci, în timp ce el îi inspecta cu atenție reacția.
„Du-te și spune-le oamenilor mei că vom ră mâ ne aici, în hol dacă va fi nevoie. Ș i spune-i lui
Henry să vadă că se pregă tește o baie în solar, îi ordonă el mirelui.
Matthew se gră bi și Addis se întoarse spre ea. — Amâ ndoi știam că va dura mult timp,
Moira.
„Da. Nu știam totuși că va dura atâ t de mult.”
„Nici eu, dar îndatoririle m-au ținut în vest.”
Atribuțiile.
„Nu am primit niciun cuvâ nt despre tine luna trecută . Doar zvonuri.”
„Ce zvonuri?”
„Că ai fost cu Wake și ai petrecut Nașterea cu el și
…”
Ea a muşcat sunetul amar al cuvintelor ei şi şi-a blocat mintea de la amintirile despre
propria ei să rbă toare singuratică , petrecută cu servitorii, în timp ce îl imagina pe el
fermecatoare pe micuţa Mathilda în faţa unei gospodă rii vesele.
Asta era exact ceea ce sperase să evite. Gelozia. Dorința disperată de a că uta reasigură ri. I-a
înjosit pe amâ ndoi.
Nu-și dă duse seama câ t de dificil va fi asta, dar apoi se așteptase să aibă mai mult timp să se
pregă tească pentru asta.
„Ea este doar un copil. O fată dră guță și frivolă . Am gasit-o …
plictisitor."
„Ea este doamna ta.” Și te va avea toată viața! Așa a fost Vrei să te fi așteptat la câteva
săptămâni mai înainte de asta?
Se ura așa. Combinația dintre ușurare surprinsă și resentimente aprinsă o ținea imobilă .
Addis o observă cu supă rare perplexă .
„Ești ră nită și îmi pare ră u pentru asta, Moira. Hai să mergem la solar și îți voi spune de ce
am întâ rziat.”
Ultimul lucru de care avea nevoie era să audă detaliile. „Soarele este al tă u, așa cum ți-am
promis. Ș tii unde este.” Ea îşi ridică gă leata şi se întoarse să o ducă în grajduri.
Trei pași l-au fă cut să -i blocheze drumul. El scoase gă leata din strâ nsoarea ei și o aruncă
deoparte.
"Ce este asta? Ț i-au ră cit trei luni?
„Nu mi-e frig. Mă bucur să te vă d, dar…”
„Te-a cortes vreun om? iar zidarul? Dacă da, poate aștepta al naibii de bine…”
„Rhys s-a dovedit a fi un prieten mai bun pentru tine decâ t pentru mine. A auzit unde ești,
cu cine ești și a încercat să nu-mi spună .”
„Nu puteam refuza să merg cu Wake, indiferent ce prefera inima mea.”
"Ș tiu că . Fac. Dar acele îndatoriri din vest, cum le numești tu, au schimbat lucrurile, nu-i
așa? Nu vă așteptați să tră iesc ca și cum nu s-ar fi întâ mplat. Ea este doamna ta acum. Nu te
aștepta să mă prefac că nu este și continuă ca și cum...
Întinse mâ na spre ea și o tă ie cu un să rut rm. — Încă ești a mea, Moira. Nu o întrebare. O
declarație. De fapt, o comandă .
„Ț i-am spus că nu voi...”
A să rutat-o din nou. „Vino la solar. Vei vedea că nimic nu s-a schimbat.”
Așa cum un bă rbat crede că plă cerea poate vindeca toate ră nile. "Nu voi. Ai fă cut că să toria,
Addis.
Se trase înapoi încruntat. „Îmi dau seama că am niște explicații de fă cut.”
"Deloc. Nu trebuie să explici nimic... Oh!”
Ea i-a confruntat fața într-o clipă și spatele lui în urmă toarea, în timp ce el a luat-o în
picioare și a aruncat-o peste umă r. Au intrat în bucă tă rie înainte ca ea să -și dea seama ce s-
a întâ mplat.
— Lasă -mă jos, Addis!
"Ba nu. Vă d că vom vorbi în cercuri și dacă o facem, va fi într-o cameră în care este cel puțin
o vatră .”
"Voi merge."
„O să vă certați.”
„Este jenant.”
„Acesta este eficient.”
El stră bă tu hol cu pași mari, iar ea și-a închis ochii împotriva privirilor uluite ale
servitorilor și cavalerilor. Jane se apropie în spate și își ridică fața.
„Matthew a spus că vrei un palet în bucă tă rie.”
„Da.”
— Nu o va face, spuse Addis, fă ră să piardă niciun pas.
Bă rbatul uitase cui era proprietarul acestei case. „Faceți unul.”
„Îți irosești munca”, a sfă tuit Addis.
"Fă -o." porunci Moira, încercâ nd să se ridice ca să nu se atâ rne atâ t de ignominios.
În curte acum. Noul mire și bucă tar se uitară cu gura că scată . — Apă pentru baie, ordonă
Addis în timp ce trecea cu vâ nt.
Sus, în soare, a aruncat-o pe pat. „Asta seamă nă mai mult. Dacă acest oraș nu și-ar fi închis
porțile noaptea, aș fi ajuns în timp ce voi erați culcat, gol așa cum v-a vă zut mintea mea pe
toți în ultimele zile de că lă rie.”
„Poate că nu m-ai fi gă sit singur.”
A fost un lucru ră ută cios să gră besc, dezvă luind că poate ea îl învinovă țea pentru acele
îndatoriri din vest pâ nă la urmă .
Ei bine, la naiba, a fă cut-o!
Expresia i se întă ri. — L-aș fi ucis pe bă rbat, Moira. Nu te îndoi de asta. Dacă aflu că vreun
iubit a furat ceea ce este al meu, voi...
„Nu am fost infidel”, a recunoscut ea cu mizerie.
Slujitorii au sosit cu gă leți cu apă la timp pentru a-i vedea furia tremurâ nd. Henry a zâ mbit
cu un semn de bun venit nervos, a aruncat o privire că tre Moira pentru a-l asigura și a
supravegheat rapid pregă tirile. N-au putut să iasă destul de repede și au lă sat niște apă care
se încă lzește lâ ngă vatra hohotitoare.
Moira începu să se ridice.
Addis și-a desfă cut centura cu sabia. "Stai aici."
— Nu o vei face, a anunţat ea încordată , foarte enervată de presupunerile lui. Ea se
așteptase ca el să argumenteze împotriva acordului lor câ nd va veni momentul, nu pur și
simplu să -l ignore de parcă ar fi avut un drept pe viață asupra ei. Lă sâ ndu-se să -l
învinovă ţească pentru că nu l-a întâ rziat pe Wake a ajutat-o să -şi menţină furia. Ș i ignoră
entuziasmul fierbinte de a sta întins pe acest pat cu el stâ nd deasupra ei.
"Nu încă . Sunt murdar de o să ptă mâ nă de viață de cai și de tabă ră . O să fac baie și apoi te
voi lua”.
Pur si simplu.
Într-un ochi de porc.
Ș i-a dezbră cat mantia și tunica.
Abstinența de trei luni și amintirile multiple și fericirea ascunsă de a-l revedea s-au
combinat pentru a înfiora dorința prin ea. Ea îi mâ ngâ ia mental mușchii expuși ai spatelui.
Își întinse mâ inile spre re. — Nu sunt logodită , Moira. Nu l-am vizitat pe Wake pentru a face
că să toria.”
izbucnirea reliefului. Dragostea s-a eliberat de constrâ ngerile pe care le fă cuse cu grijă luna
trecută . Doar o amâ nare, dar ea a primit-o cu o exuberanță amețitoare.
„A fost de acord ca fata să nu fie legată înainte să iau Barrowburgh. Chiar și cu ajutorul lui s-
ar putea să eșuez. M-am dus să discut și să planific acel ajutor, dar înainte de asta am vizitat
Darwendon și Hawkesford.
Am vorbit cu Raymond.”
„Ce mai face Raymond?”
"Furios. I-am spus despre noi. Dacă mi s-a ală turat pe teren, nu am vrut să învețe acolo.”
„Ș i ți se va ală tura?”
"Nu stiu. Câ nd am plecat nu pă rea așa. De fapt, nu m-ar surprinde să -l gă sesc sub culorile
lui Simon.
— Mă îndoiesc că era la fel de supă rat, Addis.
„Te vrea de zece ani. Pofta tineretului s-a transformat în altceva cu mult timp în urmă .”
„Nu iubire.”
El a ridicat din umeri. „Nu i-ar spune niciodată așa.”
— Nu, Raymond Orrick nu ar numi niciodată așa sentimentele pentru o femeie nă scută în
iobag.
„Nu pot vorbi în numele inimii lui. Doar a mea. Dacă simte doar o zecime din ceea ce fac eu,
atunci este iubire, indiferent cum o numește și s-ar putea să nu mă ierte.”
„Ar fi pă cat dacă te-aș face să -i pierzi prietenia și ajutorul lui.”
„Nu e vina ta dacă se întâ mplă . Oricum, vom vedea.” Ridică o gă leată și turnă apa ei caldă în
cadă . A fă cut să meargă să -l ajute.
"Stai aici."
Fă câ nd o față de supunere modestă , ea și-a pă strat locul. A golit restul apei, aruncâ ndu-i o
privire atentă .
„Nu mă pot decide”, a spus el râ zâ nd.
„Decizi ce?”
„Dacă să te pun să mă servești la baie sau să stai întins pe patul ă la unde te pot privi.”
Ideea de a-l mâ ngâ ia cu să pun îi suna ca o idee nouă . "Baia."
A studiat cada. „ „Ar fi o înmuiere lungă , dar o spă lare mică , cred, și nu pare suficient de
mare pentru noi amâ ndoi.”
I se pă rea destul de mare. Acum că îndoielile ei fuseseră învinse, tâ njea după îmbră țișarea
lui.
A început să -și împingă jambierele. „Patul, cred. Gol."
El s-a dezbră cat și ea a privit corpul dur ieșind, imaginâ ndu-și puterea sub mâ inile ei și pe
lungimea ei. Amintirile i-au scos înțepă turi pe membre.
S-a instalat în cadă și s-a spă lat pe pă r. El pieptă nă pletele umede înapoi cu degetele și
înclină o sprâ nceană spre ea. „Ești încă îmbră cat. am spus gol.”
Ea a îngenuncheat și a scos șireturile din față a rochiei ei de lâ nă . Sâ nii îi mâ ncă riu pentru a
fi eliberați de haine și încă lziți de ceva în afară de pâ nză .
El a înmuiat un braț și simțurile ei au experimentat indirect progresul mâ inii lui pe pielea
lui. Anticiparea de a-l atinge pe tot, de a-l simți cu ea și în ea... era aproape prea delicioasă și
o lă sa să tremură . Ș i-a uns cu să pun pe piept.
Pe ceșa sculptată stră lucea umezeală albă . Îi venea mâ ncă rime să deseneze modele în el.
Ea și-a alunecat rochia pe corp și privirea lui a urmă rit că lă toria țesă turii ca o mâ ngâ iere
de-a lungul lungimii ei. Ea s-a așezat și și-a strecurat furtunul de iarnă , mai întâ i un picior
apoi celă lalt, iar ochii lui au parcurs încet coborâ rea lungă a ciorapilor din tricot pâ nă la
picioarele ei.
Își propti un picior pe marginea că zii, fă ră să acorde atenție acțiunilor lui în timp ce o
observa. Ea invidia degetele care frecau piciorul îndoit și bine format, deplasâ ndu-se mai
sus pâ nă la genunchi și coapsă . A-l servi la baie chiar ar fi fost foarte plă cut.
Mâ inile ei s-au ridicat la curelele schimbă toarelor și pleoapele lui s-au coborâ t. Ea a
recunoscut acea intensitate serioasă . Ea a predat îndemnului de a-l batjocori. Ea a scos
curelele pe râ nd, pentru a-și putea menține corpul acoperit. Ea a coborâ t materialul pe sâ ni
câ t mai încet posibil.
— Chiar poți fi o femeie vicioasă , Moira, spuse el.
Ea a zâ mbit și nu a fă cut niciun e ort pentru a accelera procesul. Mâ ngâ ierea lui în baie ar fi
adus o satisfacție mai rapidă , dar această plă cere îndepă rtată era incredibil de stâ rnitoare.
În cele din urmă , goală , a îngenuncheat sus și și-a ridicat brațele pentru a-și desface pă rul.
Sâ nii i s-au ră spâ ndit și s-au ridicat odată cu mișcarea și ea și-a luat timp, privindu-l cum
privea, bucurâ ndu-se de efectul atâ t de evident în ochii lui. Treptele lungi i-au acoperit
corpul ca pe o mantie zdrențuită prin care i se înfige sâ nii și șoldurile. Ea s-a tâ râ t după o
pernă și pă rul i-a legă nat în jos, dezvă luind o altă perspectivă erotică . Întinse mâ na după o
pernă , o puse pe marginea patului și se întinse pe burtă în fața lui.
Mișcă rile de spă lat la trei metri distanță au continuat, dar atenția lui nu a pă ră sit-o
niciodată . — Ai auzit vreo veste despre Kenilworth? a întrebat el de parcă nu ar fi fă cut
dragoste mental pe toată lungimea care îi despă rțea.
„Zvonuri despre să nă tatea și spiritul regelui. Nimic altceva. Se spune că este într-o
melancolie profundă .”
Privirea lui șerpui de-a lungul umerilor și spatelui ei, peste fese și pe picioarele ei. Ea s-a
sprijinit pe coate și el nu i-a ratat umflarea laterală a sâ nilor pe care i-a expus-o.
„Cel puțin există zvonuri. Acesta este un semn bun.”
Ș i-a udat pieptul cu o câ rpă . Ea a fanteziat că limba i-a lins de-a lungul sternului lui. Apoi
mai jos. — Încă îți faci griji pentru siguranța lui?
„Moartea lui ar fi convenabilă . Întoarce-te.”
Ea a fă cut-o, întinsă afară , privindu-l cum se uită . — Ce vor face baronii cu el? A fost nevoie
de e ort pentru a menține un ton conversațional.
Tremură turi de emoție i-au ocupat atenția.
„Asta va depinde de el, cred. Trebuie să fie foarte speriat. Aş fi. Fă ră îndoială , a auzit cum
Hereford l-a executat pe Hugh. A fost la fel de brutal ca nedemnurile pe care le-a suferit
Gaveston. Arhiepiscopul de Canterbury a acceptat în cele din urmă inevitabilul
și și-a aruncat sprijinul reginei. Nu va fi rege peste o lună . Stai acum.”
Abia l-a auzit, dar corpul ei a ascultat. Picioarele ei atâ rnau pe marginea patului înalt. El a
spă lat corpul invizibil sub apă și ochiul minții ei a ajutat-o. Nu de mult acum. Nu credea că
este posibil să fie atâ t de flă mâ nd fă ră o singură atingere.
A pă ră sit cada și s-a uscat înainte de re. Ea s-a ospă tat cu vederea trupului lui stră lucind
lâ ngă vatră și a furnicat delicios la dovada magnifică a dorinței lui. Din expresia lui îşi dă dea
seama că problemele lui Edward dispă ruseră din gâ ndurile lui.
„În mintea mea te-am ținut în fiecare noapte câ nd eram plecată . Te-am imaginat astfel, pe
acel pat, cu ochii stră lucitori și sâ nii plini și duri, așteptâ ndu-mă . Nu a fă cut mare lucru
pentru odihna mea, dar toată ziua l-am așteptat cu neră bdare. Ai visat la mine?”
„Da.” Ea a aruncat privirea în jos la cele două sfarcuri tari ară tâ nd erotic, fă câ ndu-i semn. Ș i-
a acoperit umflă turile inferioare ale sâ nilor, direcționâ ndu-le plină tatea în ofertă . „Te-am
visat. Mâ inile tale, gura ta. Aici. Pretutindeni. Am visat la tot. Totul."
A lă sat deoparte prosopul și a trecut.
Își ținea încă sâ nii poftiți. A pastit un vâ rf protuberant cu degetele. „Așa, iubire?”
Senzația aproape că o ridică de pe pat. „Da.”
Degetul mare i s-a frecat ușor. "Ș i asta?"
Tensiune caldă se ră suci sub burta ei. „Da.”
Palma lui o tachina ușor în timp ce se aplecă să -i să rute buzele, mușcâ nd cu atenție și
cercetâ nd o etapă a reținerii pe care o intenționa. Toate aceste indicii ale îndelungatei
relații amoroase care așteptau a fă cut doar ca excitarea ei să se ră spâ ndească cu o explozie
delicioasă .
Capul i se aplecă la cererea ridicată . "Ș i asta?" Limba i-a trecut peste fiecare mamelon, apoi
a înconjurat unul seducă tor.
Ea a crezut că va muri. Îmbră țișâ ndu-i talia, ea îl îndemnă mai aproape. „Da. Ș i asta."
Anticipâ nd-o, el stă tea în picioare. Totuși l-a surprins câ nd ea și-a închis dorința dură în
valea dintre sâ nii ei, ținâ ndu-l lâ ngă bă tă ile inimii ei.
"Ș i asta." Limba ei îl tachina la fel cum o fă cuse cu ea.
„Ah, Moira, ești răutăcioasă ”, a spus el, oftâ nd, și și-a folosit mâ inile pentru a ară ta sâ nilor
ei legă nat mai multă atenție.
Ș i-au fă cut plă cere unul altuia pâ nă câ nd ea s-a legă nat de nevoie.
Ea l-a eliberat și l-a îmbră țișat, frecâ ndu-și obrazul de abdomenul lui și întinzâ ndu-și
mâ inile pe spatele lui. „Nu pot să mai aștept”, mormă i ea.
El îngenunche, desfă câ ndu-i picioarele astfel încâ t trupurile lor să fie aproape. Expunerea
locului în care pulsa ea nu fă cea decâ t să înră ută ţească situaţia, iar ea îl prinse de cap şi de
umerii într-o îmbră ţişare împletită şi un să rut feroce.
„Cred că va trebui să aștepți totuși. Am avut toate aceste vise, vezi. Luni din ele. Mi-ai refuza
șansa de a face chiar și una reală ?” El i-a luat sâ nii de data aceasta, ridicâ ndu-i la o gură și o
limbă care o treziră fă ră milă . Neră bdarea a fă cut loc unei acceptă ri delirante și ea a închis
ochii și a experimentat senzațiile de dragul lor.
— Ești atâ t de cald, Moira. El o mâ ngâ ie în jurul șoldurilor și peste coapse, periâ nd buclele
umede aproape apă sâ ndu-i pieptul. "Umed.
Gata. Spune-mi că ești complet al meu.”
Mai mult decâ t gata. Înfometat. Corpul ei pulsa cu o cerere uluitoare, lă sâ nd-o conștientă de
nimic altceva. îi spuse ea, abia auzindu-și propriile cuvinte.
El îi întinse coapsele mai larg. „Întinde-te pe spate.”
Ea a fă cut-o cu plă cere, apucâ ndu-l de umeri, îndemnâ ndu-l la ea.
El a râ s în liniște și i-a eliberat strâ nsoarea. "Nu încă . Nu pâ nă câ nd țipi pentru mine.”
Gura și mâ inile lui au gă sit modalitatea de a o face să facă asta. Curâ nd, din ea se revă rsă
sunete anxioase și necesare, un cor de pasiune atenuat de auzul ei plictisitor. Sunete
primitive transformate în
strigă te de cerșit. Au escaladat pâ nă câ nd el a venit peste ea pentru a da uniunea pentru
care trupul ei a țipat.
Se aşeză şi apoi îi îndoi genunchii la piept.
Întinzâ ndu-și brațele, s-a ridicat și a privit în jos praful dintre ele, urmă rindu-i intrarea.
Oftatele lor concomitente le tremurau trupurile.
„Te simți atâ t de bine, Moira. Perfect."
Din nou și din nou, s-a retras complet înainte de a pă trunde din nou.
Valuri puternice de ușurare și anticipare alternau, conducâ nd-o aproape de limita
rezistenței. Primele dâ re urlatoare de eliberare au început să se ră spâ ndească și ea l-a
îndemnat să coboare, dorind mai mult.
— Mă bucur că vei fi cu mine la sfâ rșit de data asta, spuse el, cu vocea joasă și zdrențuită la
urechea ei. „Completați împreună .”
Pasiunea lui s-a spart într-o explozie de intensitate, incitant-o pe a ei, tră gâ ndu-i într-o
uitare a senzației împă rtă șite.
A ră mas pe ea după aceea. Sâ nii ei s-au apă sat pe pieptul lui, iar picioarele ei i-au îmbră țișat
talia și el a savurat contactul corpului ei umed sub și în jurul lui. El nu fă cu nici un e ort să
se miște de ea, iar ea nu semnala nicio disconfort din cauza greută ții lui.
Ș i-a bă gat fața în curba gâ tului ei și a respirat adâ nc, inhalâ nd euforia împreună cu
parfumul ei. Acest lucru i-a determinat să facă dragoste la fel de mult ca și plă cerea. Era ca
un gust al raiului și slava calmului și a iubirii pe care preoții spuneau că se gă sește acolo.
Își înfă șura mâ na în treptele lungi care curgeau peste pat.
Dragoste, da, dar cu condițiile ei. Ș i-a amintit hotă râ rea ei rece câ nd a întâ lnit-o lâ ngă
fâ ntâ nă și s-a simțit dintr-o dată mai puțin liniștit.
Se încredea, nu, se rugase, că ea nu se va putea întoarce de la el câ nd va veni timpul. Astă zi
ară tase că ea a vrut să spună ceea ce spusese, ea îl va ține de acel acord pe care îl forțase.
Se ridică pe antebrațe și se uită în jos la ea. Pleoapele cremoase au rostit și ochii albaștri s-
au îngustat în timp ce ea zâ mbea. Brațele ei întinse, încă încercuind gâ tul lui, îi frecau
maxilarul. S-a întors să să rute
pielea lor moale și apoi i-a mâ ngâ iat fața de-a lungul vă ii sâ nilor ei.
Nu știa câ t de mult avea nevoie de ea. Dacă ar putea gă si cuvintele pentru a explica, ar
încerca, dar ceea ce exista în interiorul lui nu avea nume pe care le cunoaște. În tot timpul
în care că lă rease cu armata lui Lancaster, simțise un om depă rtat, urmă rind un vis care se
desfă șoară .
Corpul lui cunoștea mișcă rile potrivite, vocea spunea cuvintele potrivite, dar sufletul simțea
că printr-o oarecare magie fusese plasat în corpul greșit. Sentimentul de a fi stră in în patria
sa se uşurase de-a lungul lunilor în timp ce era cu ea. Că lă rețul în fruntea unei armate,
fiindu-i adresat Lordul de Barrowburgh, fiind separat de ea, o fă cuse din nou. Timpul nu
adusese familiaritatea pe care o crezuse. Asta devenise clar câ nd a pă ră sit această casă ,
oraș și ea.
Cel mai ră u a fost că sufletul lui nu știa că rui corp aparținea cu adevă rat. Nu Addis sclavul,
deși spiritele încă tră iau pentru el. Nu fiul lui Patrick de Valence, deși obiceiul și onoarea îi
dictau deciziile.
Numai cu Moira avea un sentiment sigur despre cine era și apoi pentru că imaginea lui
reflecta dragostea ei. El și-a acceptat chiar datoria mai ales pentru că ea se aștepta la asta
de la el, chiar dacă succesul în a-și recâ știga onoarea însemna pierderea ei. Cele două
jumă tă ți nu s-au transformat într-una singură câ nd el era cu ea, dar împă rțirea a încetat să
mai conteze deloc.
Pierzâ nd-o. Esența lui s-a ră zvră tit împotriva așteptă rii acestui lucru. Ar fi ca și cum ai fi
renunțat. El îi ținea fața cu mâ inile și încercă să privească prin acei ochi limpezi în sufletul
ei și să descopere dacă va gă si cu adevă rat puterea să plece câ nd va veni momentul. El a
vă zut doar dragostea pură a unei femei nă scute iobagi care fusese învă țată de viață să nu
aștepte nimic.
Felul în care se uită în spate îl atinse așa cum fă cuse atâ t de des de câ nd intrase în cabana ei
din Darwendon. Un ceva provocator fă ră nume îl înghiontă , de parcă ar fi o prietenie mai
veche decâ t aceste trecute
luni și o legă tură mai profundă decâ t această dragoste și plă cere îi lega. Îl neliniștea acum,
împingâ nd cu insistență .
O să rută cu o pasiune și o posesie care nu aveau nimic de-a face cu dorința, apoi se dă du
deoparte și, așa cum fă cea aproape întotdeauna, își puse capul pe sâ nul ei.
Nu putea să o lase să plece, desigur. Câ nd va veni timpul, avea să gă sească o modalitate de a
o pă stra. Câ nd ea era în apropiere, el tră ia într-o altă lume. Totul s-a schimbat. Pă mâ ntul,
stâ ncile, fiecare plantă ...
Brațele ei i-au cuprins umerii în acel obicei reconfortant al ei. Fața lui se lipi de moliciunea
sâ nului ei plin. ma simt ca pământul, stâncile, fiecare plantă s-a schimbat. Cuvintele ei,
șoptite în acea noapte după ce au fă cut dragoste pentru prima dată , îl încurcau pentru că îi
sunau atâ t de familiar.
Mintea i se întinse după ceva pierdut în spatele ceții. A remarcat din nou această
îmbră țișare frecventă .
Ea îl ținea așa cum s-ar putea ține un copil.
Sau o persoană care a jelit.
Sau cineva rupt de durere sau de disperare.
OceanofPDF.com

CAPITOLUL 20
ACEST NU VA MERȚ IONĂ .”
„Se pare că nu. Patutul este prea mic.”
— Nu este patul, Addis. Chiar și pe pă mâ nt... Începu să chicotească . „De unde ai aceste
noțiuni?”
"În visele mele." A râ s, descurcâ nd confuzia membrelor pe care le crease. A fost nevoie de
ceva de fă cut.
Ea s-a întins și l-a îmbră țișat peste trup și pe inimă . Îi plă ceau experimentele lui jucă ușe,
dar, de fapt, amâ ndurora le-a plă cut o plă cere deosebită în această formă simplă de a face
dragoste.
El s-a acomodat, urmâ nd-o. Primele mirosuri ale primă verii s-au infiltrat în cort cu prima
lumină a zorilor. „L-am vă zut pe stareț vorbind cu tine ieri. Te-a certat din nou?”
„O certare foarte ușoară . Din moment ce armata voastră tabă rează pe pă mâ nturile sale, el
se simte obligat să -și facă datoria de a condamna pă catul. Pă strează ceea ce este mai ră u
pentru curvele din tabă ră , dar nici atunci inima lui nu este în asta.”
Mulțumirea profundă de a fi în interiorul ei îl folosea așa cum a fă cut-o întotdeauna, iar el a
rezistat impulsului de a se mișca. „Vrea să scape de Simon ca vecin, destul de mult încâ t să
treacă cu vederea multe, garantez.
Nu s-a certat câ nd am adus scrisoarea de la Stratford prin care poruncea mă nă stirii să mă
lase să folosesc pă mâ nturile lor.
Îi trecu un deget pe spate, fă câ ndu-l să sugă aer prin dinți. „A fost norocos că episcopul a
ales să te ajute.”
— Nu doar noroc, Moira.
"Cum așa?"
Foamea i-a cucerit ră bdarea. „Voi explica altă dată .”
Mai tâ rziu, ea a mers cu el prin câ mpul umed și aerul curat pâ nă în vâ rful dealului, unde
șase santinelă așteptau. Îl prinseseră pe unul dintre oamenii lui Simon aseară . Spionii din
Barrowburgh se învâ rteau zilnic prin regiune pentru a încerca să localizeze armata despre
care Simon știa că trebuie să vină . Pâ nă acum, niciunul dintre bă rbații care gă siseră tabă ra
nu i s-a permis să se întoarcă și Simon nu știa că soarta îi aștepta literalmente în prag.
Addis l-a trimis pe prizonier la temnița abației după ce a fost interogat, apoi s-a întors și a
privit peste tabă ră .
— Este impresionant, spuse Moira, scanâ nd corturile și reîntinzâ ndu-se în depă rtare. El o
îmbră țișă și ea și-a cuibă rit spatele la pieptul lui și s-a ghemuit sub mantia lui
înconjură toare.
Împreună , au privit încețoșarea stră lucitoare a soarelui care ră sare ardea ceața joasă .
„Impresionant, dar nu decisiv.”
„Încă nu este suficient? Chiar și cu lacheii reginei?
„Barrowburgh este formidabil. Wake ar trebui să sosească curâ nd, dar chiar și cu armata pe
care o aduce și cu arcașii trimiși de Lancaster nimic nu este sigur.”
„Ajutorul atâ tor mulți este o onoare pentru familia ta.”
"În parte. Dar, la fel ca ajutorul lui Stratford, este, de asemenea, să mă ră splă tească și, în
mare parte, o ofertă pentru sprijinul meu dacă reușesc. Deja puterile din tă râ m se
realizează și se formează noi facțiuni. Așa va fi pâ nă câ nd tâ nă rul Edward va putea purta
coroana singur.”
„Deci, chiar și cu un rege plecat și altul încoronat, nimic nu s-a schimbat.” Ea clă tină din cap.
„Mi-a pă rut ră u pentru amâ ndoi, tată l înfruntâ nd sfâ rșitul și bă iatul înfruntâ nd
necunoscutul.”
Îi pă rea ră u pentru că îi vă zuse pe amâ ndoi. O adusese cu el câ nd a fost ales să se ală ture
anturajului care a că lă torit la Kenilworth pentru a cere abdicare. Nu numai nobilii l-au
înfruntat pe Edward în acea zi, ci și reprezentanți ai întregului tă râ m.
 Preoții și că lugă rii, ță ranii și negustorii, magnații și meșterii l-au îndemnat pe regele lor
izolat să se lase deoparte pentru fiul să u. Edward fusese de acord, din fericire, dar Moira nu
fusese singura care plâ nsese la vederea unui om distrus pentru că soarta îl condamnase să
se nască la o viață pentru care nu era potrivit.
„Bă iatul se confruntă cu necunoscutul, dar cred că are inima pentru asta.”
spuse Addis.
„Da. Doar cinci și zece, dar se poate vedea. L-am vă zut urmă rindu-și mama și Roger
Mortimer și felul în care au presupus că coroana era a lor, deși o purta. Nu pă rea să -i
lipsească mare lucru.”
Nici Moira. O adusese și pe ea la încoronare, îmbră cată în catifea mamei sale și ară tâ nd la
fel de mult o doamnă în grație și purtare ca soția orică rui lord. Ea nu dorise să meargă , dar
odată ajunsă , entuziasmul de a participa la un eveniment atâ t de grozav a șterse orice
stinghereală . Un accident de naștere, Rhys numise statutul unei persoane și nu fusese
niciodată mai adevă rat decâ t în acea sală mare sau dovedit mai clar decâ t prin
evenimentele din ultimele să ptă mâ ni.
„Este tă iat din aceeași pâ nză ca și bunicul să u. În curâ nd va ajunge la majoritate pentru a
conduce singur. Pâ nă atunci, regina și iubitul ei vor avea un consiliu de care să se ocupe.”
„Nu cred că vor asculta consiliul”, a spus ea.
Nici eu. Nici noul nostru rege. A vorbit cu mine și cu alții. A gă sit o modalitate de a
transmite câ teva cuvinte în privat.”
Ea se întoarse surprinsă . „Nu mi-ai spus niciodată asta înainte.”
„A spus foarte puțin. Era mai degrabă expresia și tonul lui. De fapt, a început prin a-ți
admira forma. Poate că are doar cinci și zece, dar are o apreciere pentru o femeie dră guță
câ nd o întâ lnește.”
Ea a râ s și l-a împins cu cotul. „Serios, ce a spus?”
„Că doamna mea pare să aibă cei mai mă reți sâ ni ca un bă rbat vreodată ...”
„Addis!”
„Jur că îl citez direct. Apoi s-a uitat la micuța lui Philippa și a spus că Mortimer l-a asigurat
că , deși ea nu provine dintr-o casă grozavă și nu era o frumusețe, șoldurile ei late însemnau
că va fi fertilă . A zâ mbit ca un bă trâ n și a adă ugat că Mortimer a apreciat greșit adevă rata
valoare a fiicei contelui, care ar sta în loialitatea și dragostea ei, și că soția lui va fi primul și
cel mai formidabil aliat al lui. Ș i apoi, după ce tocmai a menționat aliați, a întrebat cum au
progresat pregă tirile mele pentru Barrowburgh și a oferit să -i ceară mamei sale să ofere
ajutor.
Ea se uită spre corturile care au culorile regale. „Vrei să spui că era tâ nă rul Edward și nu
regina...”
„A fost regina, dar la sugestia lui. Mă îndoiesc că știe că mi-a menționat asta. Așa că ea crede
că mi-a cumpă rat loialitatea, câ nd de fapt cunosc adevă rata sursă .”
A condus-o în jos de deal și prin tabă ra de trezire. Stă teau lâ ngă cortul lor, iar el o înfă șura
din nou sub mantie. Se simțea atâ t de bine și chiar lâ ngă el. Se întrebă dacă ea a
experimentat aceeași dispoziție dulce-amă ruie câ nd au fă cut dragoste în dimineața asta. În
curâ nd această armată avea să se miște. Nu au vorbit niciodată despre despă rțirea despre
care ea încă presupunea că va avea loc câ nd va că dea Barrowburgh, dar nu a fost niciodată
departe de mintea lui. Întâ mpinase sosirea fiecă rui bă rbat cu o combinație de ușurare și
resentimente.
Un cal a strigat brusc prin dimineața liniștită . O santinelă a tras lâ ngă ei și a îndreptat spre
sud. „O trupă . Poate la o milă depă rtare. Se pare că s-a învâ rtit dinspre vest.”
Asta ar fi Wake. "Câ ți?"
„Poate cincizeci pâ nă la șaptezeci.”
Addis se încruntă . Thomas trebuia să aducă cel puțin două sute. Wake nu-i plă cuse
vizibilitatea Moirei în ultimele să ptă mâ ni la Londra, dar îi spusese lui Addis că a înțeles.
Totuși, deși alianțele matrimoniale erau aranjamente practice și multe
bă rbații și-au pă strat amante, Wake ar fi putut regâ ndi totul dacă ar fi ajuns la concluzia că
devotamentul lui Addis pă rea prea puternic.
Dacă da, de ce să vă deranjați deloc? Nu, mai probabil că își despă rțise oamenii, astfel încâ t
să atragă mai puțină atenție. O parte din el sa simțit dezamă gită de această explicație
evidentă . Avea nevoie de Wake, dar dacă bă rbatul însuși s-ar retrage din acord...
Fă cu semn că tre calul santinelei și partea care își dorea în secret să se întâ mple asta și la
naiba, consecințele au atras-o pe Moira spre el.
Ea a rezistat. „Voi aștepta în cort.”
"Vei veni. Ș tie deja despre noi. El va fi în această tabă ră câ teva zile înainte să ne mută m și
nu te voi lă sa să te ascunzi.” El a urcat și a tras-o în spate.
— Ești un prost să faci o astfel de declarație prin prezența mea în spatele tă u, șuieră ea în
spatele lui.
Poate. Dar, în timpul ră mas, ar fi al naibii dacă ar nega-o sau ar lă sa discreția să creeze vreo
separare sau ar fi tratat-o ca fiind mai puțin decâ t era pentru el.
Au stră bă tut tabă ra și el a așteptat la marginea de sud. Trupa care sosise a ieșit la vedere pe
creasta unei înă lțimi joase de pă mâ nt. Liderul i-a vă zut și a mers în galop înainte.
Pă rul lung și blond ie în spate din capul că lă rețului. A încetinit câ nd s-a apropiat și a pă șit
pâ nă câ nd s-a așezat lâ ngă Addis. Ochi albaștri au scanat, oprindu-se asupra lui Moira și au
trecut câ teva bă tă i ale inimii de liniște totală .
Raymond a zâ mbit și și-a aruncat brațul înapoi spre oamenii care se apropiau. „S-ar putea
strâ nge doar şaizeci, cu câ t se apropie timpul de plantare, dar cel puţin aceşti oameni sunt
experimentaţi în luptă . S-ar putea să te gâ ndești să duci urmă torul tă u ră zboi în lunile de
creștere, ca toți ceilalți, frate.
Addis nu ratase reacția conținută în acea privire cuprinză toare. Nu se mai supă ră , dar nici
nu aprobă . A întins mâ na pe a lui
braț și Raymond fă cu la fel, unindu-se într-o strâ nsă de prietenie. „Sunt recunoscă tor că ai
venit.”
„Nu puteam rata șansa de a vedea că șarpele este jupuit. Prea viclean la jumă tate. Nu mi-a
plă cut niciodată de el, nici mă car în tinerețe și ne-am temut de fiecare dată câ nd ne-am
gă sit împreună la consiliul tată lui tă u. În plus, amâ ndoi știm că Bernard și-ar pă ră si
mormâ ntul ca să mă bâ ntuie dacă familia noastră nu și-ar face datoria cu a ta.
— Mă bucur să te vă d din nou, Raymond, spuse Moira în timp ce se întorceau să se întoarcă
în tabă ră .
"Ș i tu. Dragostea îți face ochii și mai stră lucitori, Moira. Vă d că acest cavaler ți se
potrivește.”
S-a spus cu o jovialitate forțată , dar a rupt la fel de stâ ngă cie.
„Da, mi se potrivește bine”, a spus ea râ zâ nd.
La cort Moira și-a gă sit o scuză să plece. Raymond o privi plecâ nd. „Trebuie să -i convingi
foarte bine dacă te lasă să -i dai rochii de catifea. Nu mi-ar lua nimic.”
„Sunt lucrurile mamei mele.”
„Nu te enerva. Nu sugerez că ați cumpă rat-o. Dacă ar fi nevoie doar de câ teva rochii cu ea...
Este o femeie mâ ndră , asta e tot. Trebuie să fie o dragoste adevă rată dacă lasă mâ ndria
deoparte.”
Își lăsase mâ ndria deoparte. Ea a mers prin această tabă ră de parcă a tră i cu un bă rbat care
nu era soțul ei nu ar fi avut deloc rușine pentru ea. Cumva hotă râ se că acest scurt timp și
acest loc anume existau în afara lumii normale și a regulilor ei. El a fost cel care i-a supă rat
privirile ocazionale de dezaprobare i-au trimis calea, iar avertismentele penitenţiale ale
stareţului.
„Nu credeam că vei veni din cauza asta.”
Raymond a ridicat din umeri. „Întotdeauna a spus că mă consideră un frate. Dacă acestea nu
sunt cele mai descurajatoare cuvinte pe care femeile le-au spus vreodată bă rbaților, nu știu
care sunt. Ș i am bă nuit că ea a jurat să nu fie niciodată ca mama ei. Dar dacă ea s-a schimbat
cu tine, am decis că poate este cel mai bine. doamnă
Mathilda își va prefera în mod natural proprii copii atunci câ nd vor veni. Va fi bine pentru
Brian să aibă dragostea Moirei în casa ta.”
„Ea nu s-a schimbat. Intenționează să se întoarcă la Londra câ nd voi termina aici.”
Raymond se uită surprins. „Cu orice altă femeie, aș spune că a fost doar o vorbă . Îți vei
permite?”
„Abia o pot întemnița.” Nu că gâ ndul nu i-ar fi intrat în minte.
Raymond zâ mbi. „Oboară -o și ea va uita astfel de prostii.”
Dumnezeu știa că încercase cel mai mult și numai în parte pentru trucul pe care i-ar fi
putut-o oferi. Simțea că și ea spera în asta, de parcă un copil ar fi o manifestare a uniunii pe
care o cunoscuseră . Ar continua atunci și va tră i chiar dacă s-ar despă rți pentru totdeauna.
Câ nd ux-ul ei venise să ptă mâ na trecută , el împă rtă șise în tă cere dezamă girea ei.
Ră zboinicii nu au vorbit niciodată mult despre femei, iar Raymond a trecut la întrebă ri și la
discuții despre strategiile planificate de Addis. Dar tot timpul în care sa bucurat de
camaraderia vechiului să u prieten, o mică parte din mintea lui a urmat-o prin tabă ră . El
cunoștea tiparul ei de activitate la fel de sigur precum îl cunoștea pe al lui și i se ală tură
mental în el în fiecare zi, în timp ce soarele se mișca necruță tor și bă rbații continuau să
sosească , toate rutinele propulsâ ndu-l că tre victoria de care o tâ njea și se temea.
A așteptat pâ nă câ nd el s-a îmbră cat și a pă ră sit cortul a doua zi dimineață înainte de a se
ridica. Noaptea fusese dulce și emoționantă , doar ore de intimitate fericită în timp ce se
țineau unul pe celă lalt și vorbeau. El a vorbit despre planurile sale pentru urmă toarele
câ teva zile, dar subiectul nu contase atâ t de mult decâ t împă rtă șirea că ldurii și cuvintelor.
Era, bă nuia ea, felul bă rbatului să u de a încerca să calmeze tensiunile care au apă rut odată
cu sosirea mai întâ i a lui Raymond și apoi a lui Thomas.
Trezi. Ieri, atâ t trecutul, câ t și viitorul le pă trunseseră
"acum."
De câ teva ori noaptea trecută , ea vă zuse acea privire în ochii lui care apă ruse mai des pe
mă sură ce treceau zilele. Conținea întrebarea pe care el nu avea să o pună și la care ea nu
putea ră spunde. Voi chiar pleci și termini asta?
Mintea ei încă ținea de decizia ei, dar inima ei dusese o luptă strâ nsă împotriva bunului
simț cu care fusese fă cută .
Într-adevă r, ea ignorase acea despă rțire anticipată , astfel încâ t umbra ei să nu întunece
gloria a ceea ce aveau acum. Sosirea lui Thomas Wake îi amintise că va veni foarte curâ nd
momentul în care hotă râ rea ei va fi pusă la încercare. Ar fi un moment specific, ea nu se
îndoia. Un moment precis în timp câ nd era clar că trebuie fie să plece, fie să meargă înainte
cu el.
Ș i-a îmbră cat o haină simplă de lâ nă și o mantie și a rupt postul cu niște pâ ine și brâ nză .
Noaptea trecută , Addis insistase să cină cu el și cu ceilalți, dar știa că compania ei, compania
orică rei femei, devenise nepotrivită . Ea avea să se împră știe astă zi și să folosească această
ocazie pentru a face ceva ce plă nuise de ceva vreme.
Ea a adus un coș și s-a oprit la vagoanele de aprovizionare pentru a lua un ulcior cu vin,
apoi s-a îndreptat că tre tă râ murile aspre unde erau ținute animalele. Un mire a observat-o
și s-a apropiat. Ea și-a explicat cerințele. Câ nd soarele ră să rise complet, ea era pe drum,
îndreptâ ndu-se spre drumul mă nă stirii într-o că ruță mică trasă de un mă gar.
A fost nevoie de cea mai mare parte a dimineții pentru a ajunge la destinație, deoarece
armata lui Addis a tabă rat în partea sudice a ținuturilor abației. Ea a ajuns în satul Whitly
exact câ nd bă rbații veneau din câ mpii la cină .
Lucas Reeve pă și în pragul ușii lui la zgomotul că ruțului ei tră gâ nd. Surpriza încâ ntată i-a
luminat ochii. „Joan, să fie femeia domnului aici!” A legat frâ iele de un stâ lp și a ajutat-o să
coboare.
— Tocmai la timp să mă nâ nci, Moira. Intră și spune-ne cum iese Sir Addis.”
Ea a prezentat vinul și a acceptat locul de onoare la masa lor umilă , dar a mâ ncat cumpă tat
pentru ca cei doi fii ai lui Lucas să nu sufere de vizita ei neașteptată . Câ nd au aflat că a
petrecut ultimele luni la Londra, au pus-o cu întrebă ri despre evenimentele importante de
acolo.
„Ei bine, acum, mi se pare că , cu regele și prietenii să i plecați, aceste pă mâ nturi vor avea
domnul pe care a vrut Dumnezeu.” Lucas zâ mbi satisfă cut.
„Consiliul regelui a returnat proprietatea lui Addis, dar Simon nu a acceptat decizia”, a
explicat Moira.
"Sunt sigur. El a tră it ca un conte, sâ ngerâ nd oamenii și pă mâ ntul pentru a-și hră ni luxul.
Dacă îi dă totul înapoi, este din nou un biet cavaler, fă ră nimic. Ș i dacă vor exista represalii
împotriva porcilor care s-au ală turat lui Despenser la jgheaburi ale tă râ mului, el este mai
bine în spatele acelor ziduri.
„Acesta explică cuvâ ntul pe care l-am primit din celelalte sate”, a spus fiul să u cel mare. —
Că Simon îi cheamă pe cei cu obligații de pază . Trebuie să se pregă tească pentru un asediu.”
Ochii lor se întoarseră spre Moira cu așteptare.
„Nu este un secret pentru nimeni că Addis va veni”, a spus ea. „I-a spus lui Simon că o va
face”.
— Da, dar întrebarea este câ nd, gâ ndi Lucas zâ mbind. „Ș i dacă stai aici acum, mă întreb
unde stă domnul.”
Acesta era motivul pentru care venise, dar și-a ales cuvintele cu grijă . „Nu pe terenurile
Barrowburgh, dar destul de aproape.”
Informația le-a stâ rnit entuziasmul. „Lă udat să fie Dumnezeu”, mormă i Lucas. „A adus
destule? Bunicul să u a construit acolo o fortă reață infernală .”
„Spune că cu oameni ca Barrowburgh nu sunt niciodată destui.”
„Spune-ne unde se află și fiecare bă rbat care poate duce o bă taie va merge la el. Am servit
ca o știucă în ră zboaiele scoțiene și pot face acest lucru din nou în ciuda acestui pă r alb. La
naiba, ar fi trebuit să ne cheme.”
„Nu te va risca. Dacă nu reușește, vei fi la mila lui Simon.”
„Prefer să murim ca bă rbații decâ t să murim de foame încet. La naiba, o febră ne-ar putea
lua pe toți mâ ine. Vestea că derii regelui a venit cu să ptă mâ ni în urmă , iar oamenii sunt
mâ ncă rimi să o ia cu nenorocitul care se ascunde în acel foraj. Îndrumați-ne că tre Sir Addis
și pâ nă dimineață vor fi sute de oameni pe drum care se vor oferi să dă râ me acele ziduri cu
mâ inile goale.
"Eu nu pot să vă spun. Dacă vestea s-ar ră spâ ndi, Simon ar auzi și Addis vrea ca marșul să u
să fie o surpriză . Dar câ nd va veni, veți ști, și dacă s-ar trimite vești în celelalte sate...”
„Se va face, Moira. S-ar putea să nu-i fie de mare folos să -și escaladeze ziduri și altele, dar
fiecare pereche de brațe poate ajuta și o mie de oameni în plus care umplu acel câ mp vor
pune frica de Dumnezeu în Simon, ceea ce singur îl face să merite. Fiecare fermier care
încarcă balast va elibera un soldat antrenat pentru ziduri.”
A înmuiat o crustă de pâ ine în supă . „Nu știe că am venit aici. S-ar putea să nu-i placă
amestecul meu.”
El a zâ mbit și a bă tut-o pe braț. „Nimeni de la această masă nu va spune că cineva ne-a spus
să ne pregă tim. Cine să știe că ce arme avem au fost ascuțite în avans? Lorzii nu ne
consideră oameni întregi în ră zboaiele lor, dar noi am fă cut diferența înainte. Ești unul
dintre noi, Moira, și știi că pâ nă și bă rbații înscriși au drepturi pentru care merită să lupți.
„Va fi o nouă ră zbunare să fii ală turi de fiul lui Patrick, fie ca rezultat victoria sau moartea.
Poate că nu ne așteaptă sau crede că are nevoie de noi, dar câ nd vom veni, se va bucura
pentru asta.”
Lucas și fiii să i au început să facă planuri pentru mesageri, iar Moira sa îndreptat că tre Joan
pentru o conversație mai simplă . Bă rbații au început să treacă pe lâ ngă cabană pentru a se
întoarce în câ mpii, dar un zgomot brusc de cai a întrerupt banda.
Voci poruncitoare au chemat familiile să iasă din casele lor. Toți cei de la masă au tă cut și s-
au încordat. Lucas se uită în jurul unui oblon și înjură . „Din Barrowburgh. Ș ase dintre ei, cu
acel diavol roșu Owen în frunte.
Owen! S-ar putea să o recunoască . Ea aruncă o privire frenetică în jurul că suței mici, dar nu
avea loc unde să se ascundă .
„Toată Barrowburgh se leagă pe bandă .” Voci aspre strigau ordinul iar și iar. „Afară pe alee
sau casa ta va fi incendiată ”. Ală turâ ndu-se comenzilor, au auzit sunete de oameni împinși
și de femei care țipau.
— Ră mâ i în spatele nostru, Moira, spuse Lucas. „Orice vor ei ar trebui să se termine destul
de curâ nd.”
El și fiii să i au ieșit afară și au format un zid pentru a proteja femeile. Moira se aşeză uşor în
spatele lui Lucas şi îşi ţinu ochii în jos. Ea s-a rugat să arate ca oricare alt iobag, în ciuda
vâ rtei ei de in și a voalului și a lâ nii de culoare a rochiei ei. Cu noroc niciunul dintre acești
bă rbați n-ar fi vă zut-o.
Gâ tul i s-a uscat în timp ce aleea a că zut liniștit și Owen a pă șit pe lungime. S-a oprit în fața
grupului lor mic, dar apoi Lucas a fost administratorul lui Barrowburgh în acest sat. Ea
aruncă o privire rapidă la pă rul aming și la ochii gri oțel și încercă să se micșoreze și mai
mult în obscuritate.
— Bună ziua, Sir Owen, salută Lucas amabil, de parcă șase cavaleri i-ar trezi pe să teni în
fiecare zi.
— Am venit cu un mesaj de la domnul tă u, spuse Owen. „Oamenii din acest sat trebuie să
aducă toți caii, mă garii și animalele în Barrowburgh înainte de că derea nopții. De
asemenea, toate cerealele ră mase din recolta de anul trecut sunt încă depozitate aici.”
— Este o cerere ciudată , domnule.
— Nu este deloc o cerere, mâ râ i Owen.
„Nu face parte din obiceiuri și obligații...”
Legă narea lui Owen i-a tă iat cuvintele cu un impact care i-a dublat reeve peste genunchi.
Brie y expusă , Moira și-a lă sat încă capul în jos.
„Tot ce este aici este al lui. Viața ta este a lui dacă el o cere.
Orice să tean gă sit tezaurizat va pierde mâ na care a îndră znit să -i fure.”
A vorbit cu Lucas, dar să tenii s-au apropiat să asculte. Un cerc gros de ochi vigilenți se uita
peste să biile care le țineau înapoi.
Lucas se îndreptă și întâ lni privirea lui Owen. „Ș i ce și-ar dori Sir Simon cu toate cerealele și
animalele? Plă nuiește el o să rbă toare care să însemne înfometarea fiecă rui om care îl
slujește?”
„Motivele lui nu vă interesează . Fă -ți griji doar pentru ascultarea vecinilor tă i. În calitate de
om al domnului aici, vei fi responsabil pentru faptul că s-a fă cut.”
„Da, se va face. Ș i ai dreptate. Sunt cu siguranță omul Lordului Barrowburgh în acest sat și
sunt onorat să fiu considerat așa.”
Moira și-a mușcat limba la adevă ratul sens al acelei declarații.
Încuviințarea lui Lucas a ușurat belicositatea lui Owen. — Pâ nă la că derea nopții, repetă el
cu o voce mai calmă .
Îi putea vedea cizmele pe pă mâ nt. Au început să se întoarcă .
Ț inâ ndu-și ră suflarea, a așteptat cu o ușurare zdrobitoare să treacă pericolul.
El s-a oprit. Se pă rea că Lucas și fiul să u cel mare au încercat imperceptibil să -și apropie
corpurile. Cizmele s-au întors înapoi și au fă cut un pas înainte. Inima bă tâ nd cu o teamă
reînnoită , ea strâ nse din dinți și s-a rugat să dispară .
Cizmele s-au apropiat încă . Lucas și fiul să u au fost despă rțiți, creâ nd o pră pastie de
primejdie strigă toare cu care ea s-a confruntat brusc singură . O mâ nă i-a prins bă rbia și a
smucit pâ nă câ nd niște ochi cenușii i-au privit pe ai ei.
Cealaltă mâ nă a lui i-a tras vă lul atâ t de brusc, încâ t acei ieră în aer. Un zâ mbet amuzat i-a
izbucnit chipul ostil.
„Ei bine, acum. Mă întreb ce face prințesa sclavă baltică atâ t de departe de Londra și de
stă pâ nul ei.
A trecut la mijlocul după -amiezii pâ nă câ nd Addis și-a dat seama că Moira nu era în tabă ră .
Câ nd ea nu i s-a ală turat la cină , el a presupus că ea hotă râ se să pă ră sească cavalerii să
discute despre ră zboi fă ră o femeie prezentă . După cum era obiceiul lui, ochii lui o
că utaseră după aceea
ori de câ te ori trecea prin tabă ră , dar ea nu apă rea niciodată . Ș i-a spus că ea se ruga la
mă nă stire sau îi vizita pe bolnavi, dar cu fiecare oră creștea o îngrijorare care roade. În cele
din urmă , l-a condus la bă rbații care îngrijesc animalele.
Acolo a aflat că ea că lă rease dimineața devreme.
Amorțeala l-a înmuiat instantaneu. Chiar acolo, în fața mirelui nervos, corpul lui a devenit o
carapace lipsită de sentiment sau senzație. Mica parte a minții lui care nu a cedat exista
separată de orice conștientizare fizică .
Ea nu s-ar fi întors. El doar știa asta. Plecase așa cum spusese că va face, dar mai devreme
decâ t avertizase.
Se așteptase să simtă furie sau durere atunci câ nd se întâ mplase, nu acest loc vacant
îngrozitor. Se uită fix la mire, observâ nd vag disconfortul tot mai mare al bă rbatului.
Simțurile i se împră știară și mintea lui plictisită încerca să înțeleagă de ce ea nu așteptase
cele câ teva zile ră mase.
Nu ar fi trebuit să o pă ră sească în dimineața asta. Vă zuse cum prezența lui Raymond și a lui
Thomas Wake o tulbura la masa de seara trecută și își petrecuse noaptea încercâ nd să o
liniștească . Ambii bă rbați fuseseră foarte politicoși, dar fiecare reprezenta ceva în mintea ei
și o simțea retră gâ ndu-se spiritual în umbră , deși ea își menținea calmul zâ mbitor pâ nă la
sfâ rșitul cinei.
Cel puțin, se gâ ndi el, ambii bă rbați fuseseră politicoși. Dacă ar afla că fie Raymond, fie
Thomas au spus ceva care să gră bească plecarea ei, l-ar ucide pe bă rbat.
Fă câ nd asta chiar acum, nici mă car nu i-ar ridica sâ ngele. Pentru că nu avea sâ nge. Sau
oase. Sau substanta.
Mirele și-a ușurat greutatea de la un picior la altul, neră bdă tor să fie demis. Mișcarea l-a
adus înapoi la o oarecare înțelegere a locului în care se afla. „A luat ceva cu ea?”
„Doar un coș.”
Fă ră portbagaj sau haine. Nu, erau lucrurile mamei lui. Nu le-ar lua cu ea. Doar un coș.
Cunoașterea practică
Moira, ar putea tră i o lună dintr-un coș.
„A spus ea încotro s-a îndreptat?”
Mirele ar fi trebuit să întrebe, iar acum s-a micșorat în timp ce clă tină din cap.
Addis s-a îndepă rtat cu pași mari și picioarele lui fă ră trup l-au dus în vâ rful dealului. El a
scanat orbește, știind că oricum nu era nimic de vă zut. Era plecată de ore întregi. El ar
trimite un bă rbat la mă nă stire cu mica șansă ca ea să discute cu starețul, dar știa că nu va fi
acolo.
Simțurile lui au început să se redreseze. Pă rțile corpului să u au început să se trezească ,
gă sindu-se una pe cealaltă . Emoția se prelingea în gol. Miji ochii și privi spre drumul pe care
trebuie să -l fi parcurs ea.
O furie nesfâ ntă s-a despă rțit brusc, ca fulgerul care se strecoară pe pă mâ nt. Niciun cuvant.
Nu un semn. Îi datora asta, la naiba! Se datorau unul altuia. Chiar dacă ar fi ghicit că el va
lupta să o descurajeze, îi datora șansa de a face acest lucru. Credea ea că asta era doar
despre viața ei, viitorul și alegerile ei?
S-a apucat de mâ nie pentru că știa pericolul mă rii în care slujește ca plută . Mai simțise acea
amorțeală .
Recent la Barrowburgh. Odată ajuns în ţinuturile baltice. Cu mult timp în urmă în vise
amintite doar ca că lă torii în disperare. Nu o mare furtunoasă , ci una de un calm seducă tor,
cald și primitor, cu vâ rtejuri atâ t de liniștitoare încâ t ar putea să te amâ ne într-un somn
etern.
Își aminti că s-a uitat la ea înainte de a pă ră si cortul dimineața. Pă rease liniștită și senină ,
pielea ei luminoasă sub pă rul castaniu abundent. Ea se agitase și îl observase acolo și
ridicase o mâ nă moale pe care el o să rutase...
Dacă aceasta ar fi fost ultima atingere și ultima vedere a ei, avea dreptul să o știe. Dacă
noaptea trecută avea să fie ultima oră , ea ar fi trebuit să -i spună , ca să poată vorbi despre
lucruri care aveau sens.
Se uită cu privirea la sutele de oameni ră spâ ndiți sub el. Îi era teamă de această bă tă lie
pentru că victoria însemna pierderea ei, dar acum îi mâ ncă rise să o facă . Ar dă râ ma acei
ziduri dacă ar fi
însemna să fi terminat cu ea. S-a așezat pe scaunul tată lui să u și va revendica drepturile
nașterii sale. Își va asigura stă pâ nirea și își va face cunoscută puterea.
Ș i atunci, câ nd și-a fă cut datoria, o va gă si.
A coborâ t în tabă ră și a trezit câ țiva bă rbați să o caute și a trimis altul la mă nă stire. Fă ră
speranță , desigur, dar el avea să se asigure că ea nu se întorsese. Clocotind de frustrare și
dezamă gire, el a înconjurat tabă ra, informâ nd cavalerii și alaiele că se vor muta în ziua de
mâ ine. Ca o lingură care amestecă o oală , progresul să u a împins armata într-o activitate de
pregă tire.
Furia l-a susținut pâ nă noaptea, câ nd s-a trezit stâ nd cu Raymond lâ ngă cortul să u. Vechiul
lui prieten fusese destul de deștept ca să nu comenteze despre absența Moirei sau despre
schimbarea lui de temperament. Au vorbit despre dimineața și despre planul care urma să
fie executat, pâ nă câ nd Raymond a plecat.
Addis a ră mas lâ ngă re. Nu intrase în cort toată ziua și nu voia acum. Conținea haine cu
parfumul ei și alte obiecte din viața ei. Dacă vedea și atingea acele ră mă șițe ale prezenței ei,
ar putea să piardă stă pâ nirea plutei.
În depă rtare, un mic zgomot coborî dealul. Ca un mic vâ rtej, a intrat în tabă ră și s-a înghețat
între corturi și corturi. Addis îl privi venind, distras pentru o clipă de la gâ ndurile lui. Pe
mă sură ce se apropia, sa concretizat în Richard și Small John tră gâ nd un ță ran între ei.
— Am prins încă unul, se bucură Richard, aruncâ ndu-l pe bă rbat la pă mâ nt. „Simon trebuie
să fie fă ră spioni dacă își folosește fermierii. Nu ne-ar ră spunde la întrebă ri. A spus că este
de o legă tură cu Barrowburgh și că va vorbi numai cu tine.
Bă rbatul se uită în jur cu ochii mari, cu privirea fixată în final asupra lui Addis. Era un
bă rbat tâ nă r, nu mai mult decâ t un tâ nă r, iar Addis i se pă rea cunoscut. Spre surprinderea
lui, spionul s-a tâ râ t înainte și a îngenuncheat.
„Nu sunt din Simon, domnul meu. Sunt Gerald, fiul lui Lucas, din satul Whitly.”
"Îmi amintesc de tine. Ce faci aici?"
„Te caut pe tine și pe această armată .”
Acesta nu a fost un ră spuns binevenit. „De unde ai știut că armata este aici?”
— Nu am fă cut-o, milord. Nu sigur. Ea a spus că este aproape și că vom ști câ nd te vei muta
și m-am gâ ndit la asta și am decis că trebuie să fie la sud de Whitly dacă vom ști mai întâ i...
Încremeni câ nd cuvintele gră bite aveau sens. "Ea?"
„Da. Femeia Moira.” Gerald și-a bă gat mâ na pe sub tunică și a scos o câ rpă .
Addis o deschise peste genunchi. Un voal. Unul de-al ei. Ușurarea și teama au înecat
vestigiile furiei lui. "Unde este ea?"
„De aceea am venit să te caut, milord. Era în sat câ nd a venit Owen și el a recunoscut-o și a
luat-o. Ș i tată l meu…”
Addis se ridică și intră în noaptea dinaintea încheierii lui Gerald. Își lipi voalul de față și
inhală mirosul de umbră al pă rului ei. Ea nu plecase, ci plecase doar să viziteze satul de
unde începuse totul.
Ș i Owen o gă sise acolo. Simon o avea pe Moira și ea știa locația armatei. S-ar putea să
folosească tortura pentru a obține acea informație dacă ar ghici că ea o posedă .
O bucurie profundă se agita în el, amestecată cu vinovă ție sinceră că o judecase atâ t de
repede greșit și o teroare zguduitoare pentru pericolul ei.
L-a chemat pe Richard.
„Câ t timp să ajungi la Barrowburgh? Doar bă rbații. Vagoanele și proviziile pot urma. Un
marș forțat.”
„Aproximativ cinci ore.”
El a cercetat cerurile. Noaptea începuse neagră de nori, dar aceștia se sparseră pentru a
dezvă lui discul stră lucitor al lunii pline. „Înainte de zori, atunci, dacă plecă m curâ nd.”
„Cu siguranță înainte de zori, dar cu siguranță nu poți să te gâ ndești să mă rșă luiești
noaptea.”
„Cred că asta. Imprastie vestea. Vreau ca fiecare bă rbat să fie pregă tit câ t mai curâ nd
posibil. Nu așteptă m ziua de mâ ine. Mergem acum și ducem ceea ce ne trebuie.”
„A fost o ploaie amenință toare și chiar dacă ține, am putea pierde jumă tate din oameni în
întuneric.”
„A ieșit luna. Nu ne va lipsi lumină .”
Richard pă rea aproape exasperat. „Norii l-ar putea acoperi din nou într-o clipă .”
Addis ridică privirea spre Menulius. "Nu vor." S-a întors și i-a zâ mbit administratorului
nedumerit. „Luna va stră luci pentru noi în această noapte. După cum se întâ mplă , îmi
datorează această mică favoare.”
OceanofPDF.com

CAPITOLUL 21
A ÎNGENUNCHAT ÎN SOLAR ca un imploră tor. Simon se plimba în jurul ei cu o frustrare
furioasă .
— El este încă la Londra, spuse ea din nou. Cuvintele au venit ca un mormă it prin buzele ei
umflate.
I-a crescut temperamentul și i-a aruncat o privire semnificativă la Owen. Ea s-a pregă tit.
Cavalerul s-a legă nat și o altă palmă a că zut pe fața ei, dezechilibrâ nd-o cu forța sa.
În curâ nd va fi un st în loc de o palmă . Ei petrecuseră ore întregi încercâ nd să scoată
informațiile de la Lucas în timp ce ea privea. Ajunsese aproape să vorbească pentru a-l
scuti, dar ochii comisarului o rugaseră să tacă .
Îi luaseră trupul inconștient și apoi se întoarseră spre ea.
— Ea știe unde se află , spuse Owen. Se bucura de asta.
O stră lucire nesă nă toasă îi lumina ochii chiar dacă se comporta aproape plictisit de datoria
lui. „A fost curvă lui la Londra și, dacă este aici acum, a venit cu el.”
— Nu, a argumentat ea, luptă cu o frică nefericită care o îndemna să caute milă . „S-a să turat
de mine și mă întorc la Darwendon și acasă . M-am oprit să vizitez în sat, e totul și să caut
adă post pâ nă dimineața...”
O altă lovitură i-a izbit faţa. Durerea i-a pă truns prin cap și a simțit gust de sâ nge.
 Câ t mai mult pâ nă în zori? Dacă ea rezistă suficient de mult, poate că orice mișcare fă cută
de Simon nu l-ar prinde pe Addis pe nesimțite. Armata de la mă nă stire a depă șit cu mult
forțele lui Simon, chiar și s-au umflat de anticiparea problemelor lui, dar o armată
nepregă tită ar putea fi devastată de mult mai puțini oameni.
Ochii lui Simon o ră tă ciră . „Darwendon, nu? Atunci ești legat de el, dar nu pari a fi un iobag.
Dacă și-ar fi dat deoparte curva legată , ea nu ar mai purta pe gâ t acel halat de lâ nă , femeie
sau in.
„Au fost cadouri. M-a lă sat să le pă strez. El nu este negeneros.”
„Ei bine, mulțumit, nu-i așa? Da, îmi pot imagina că era.”
Sâ ngele i s-a ră cit din cauza zâ mbetelor urâ te care mâ njeau fețele ambilor bă rbați. „Se pare
că nu sunt suficient de mulțumit, din moment ce am fost lă sat să -mi croiesc singur drum
prin tă râ m, cu nimic altceva decâ t hainele pe spate.” Ea a încercat să pară supă rată și
supă rată . „Ș i această rochie este o mică compensație pentru câ t m-a costat. Am pierdut o
recoltă întreagă din cauza insistenței lui ca să -l servesc la Londra. Dacă s-ar afla undeva în
acest comitat, v-aș indica cu plă cere la el.”
Simon o studie în felul lui viclean. „Unde ai învă țat să vorbești așa? Manierele tale sunt mult
peste locul tă u.”
Nu se putea decide dacă explicarea ar ajuta sau ră ni, așa că nu a spus nimic. Owen a fă cut
un pas înainte și și-a smuls pă rul atâ t de crud încâ t a crezut că i se va rupe gâ tul. El s-a
ridicat pâ nă câ nd genunchii ei au pă ră sit pă mâ ntul.
— Hawkesford, icni ea. „Am locuit la Hawkesford ca o fată .”
— Hawkesford? Ră spunsul l-a surprins pe Simon. El o apucă de bă rbie și îi ridică fața. Ochi
periculoși și înțelepți au inspectat-o. Se uită suficient de mult încâ t ea să vadă ceva în acea
privire. Frică .
Sub furie și furie, între aceste ziduri și puterea lui, Simon a încercat să ascundă teroarea
unui om vâ nat. Perspicacitatea i-a dat inima.
— Hawkesford, gâ ndi el din nou. „Lady Claire avea o prietenă acolo care s-a nă scut din
iobag. Ea vorbea despre ea uneori. Asta ar fi
tu?"
Ea a refuzat să ră spundă . S-a dat înapoi și a zâ mbit. „Da, fii tu. Dacă ai fi din gospodă ria
aceea și prietena ei, cred că știi despre bă iat. Unde este el?"
„Ce bă iat?”
Owen a tras-o în picioare și a trâ ntit-o de perete.
Două fețe, una palidă și impasibilă , cealaltă oridă și neră bdă toare, se uitară la ea. „Bă iatul ei.
Brian. Unde este el?"
Se simțea recunoscă toare că Addis nu-i spusese niciodată unde se ascundea dulcea copilă .
S-ar putea să o rupă , dar slă biciunea ei nu i-ar putea ajuta niciodată să -l prindă în capcană
pe Brian. "Nu stiu."
Owen și-a trâ ntit stâ lpul în corpul ei și conștiința ei s-a zguduit. Dacă nu ar fi fost sprijinul
zidului, ar fi că zut. — Îți pierzi timpul, respiră ea. „Eu nu sunt nimeni. Nimeni. O sclavă fă ră
cont. Addis de Valence nu se confruntă cu curva lui câ nd armata lui se mută și unde este
ascuns fiul să u. Ș tii cum e cu cei ca mine. Dacă aș ști ceva, ți-aș spune și cel mult t-aș tâ rgui
pentru o monedă .”
Chipul lui Simon se strâ nse mai aproape. Mirosul de ceapă de pe respirația lui și de frică pe
corpul lui îi fă ceau stomacul învinețit să tremure. "Ş tii.
Claire a vorbit despre loialitatea ta. Câ nd s-a culcat pentru a naște acel bă iat, ea a cerut să fii
chemat să ai grijă de el dacă ea moare. Nă scut de iobagi sau nu, cred că știai lucrurile din
gospodă riile Valence și Orrick. Cred că încă îi cunoști. Ș i dacă minți pentru a-l ajuta acum,
mă întreb dacă nu ești mai mult decâ t o curvă pentru el.”
„Vorbii prostii și bateți degeaba o femeie neputincioasă .
O femeie ca mine ar putea fi vreodată mai mult decâ t o curvă pentru tine? Nașterea lui este
chiar mai mare decâ t a ta. Un fiu al lui Barrowburgh are o singură utilizare pentru femeile
nă scute.”
„Vorbește prea mult în timp ce nu ră spunde nimic”, a spus Owen. „Lasă -mă să mă ocup de
ea. Dacă a venit, ea îmi va spune.”
Simon se gâ ndi la ea, dezbă tâ nd opțiunile lui. O nă dejde plină de rugă ciune a cuprins-o,
periculoasă pentru că a recunoscut și a eliberat
teroare pe care o luptase de ore întregi. O schimbare în privința lui Owen spunea că
instinctele de pră dă tor au simțit noua vulnerabilitate pe care o crease șansa de amâ nare.
— Îmi va spune ea, repetă Owen.
Simon dă du din cap și se întoarse. „Totuși, nu o ucide. Ar putea fi de folos.”
Da, i-a plă cut. Prea mult. Sa dovedit bine exersat în a crea suferință fă ră a provoca pagubele
care ar face-o să cadă . S-a rugat pentru inconștiență , dar nu a venit niciodată .
Lovituri superficiale, metodice și palme au condus-o rapid la limita rezistenței. Descrierile
obscene ale a ceea ce avea să se întâ mple în continuare i-au atacat fermitatea. Durerea și
slă biciunea au început să o împingă pâ nă la punctul în care și-ar putea vinde sufletul pentru
a o opri.
Ș tiind că era pe cale să se rupă , vă zâ nd că vine, a gă sit un strop de curaj rebel. Strâ ngâ ndu-
și buzele cră pate, lă să să se ridice bila care o sufoca și scuipă în fața lui.
Un st de ră zbunare s-a izbit de ea. Camera se învâ rte și podeaua de piatră se repezi. Mintea
ei cunoștea roșu, apoi alb și apoi nimic.
Menulius le lumina drumul, reținâ nd norii care încercau să -i ascundă stră lucirea. Nu
foloseau torțe, dar picioarele și caii a șase sute de oameni fă ceau destul zgomot în noaptea
liniștită încâ t oricine privea le putea gă si cu ușurință . Câ nd a trecut milă după milă și nicio
grupă de raid din Barrowburgh nu a atacat, Addis a acceptat sumbru că Moira a refuzat să -i
spună lui Simon ce dorea.
Încercă să nu se gâ ndească la ce s-ar putea întâ mpla cu ea în acel fort. Abuzul nu ar veni de
la Simon. Ar fi Owen. Simonii lumii i-au gă sit întotdeauna pe Owen că rora le plă cea să facă
treaba murdară . Imaginea acelui bă rbat cu pă rul amei care o ră nea și el abia a rezistat
impulsului de a-și pinteni calul și de a lă sa această armată să o ajungă din urmă .
Se uită în stâ nga și în dreapta lui la umbrele groase care îi însoțeau. Bă rbații că zuseră în
tă cere câ nd trecuseră pe lâ ngă Whitly, trecâ nd ală turi în câ mpuri. Pe tot parcursul
drumului mai mult
ieșise din copaci și dealuri. Nimeni nu-i ceruse permisiunea. O mare de cadavre se formase
pur și simplu de fiecare parte a drumului. Unii purtau sta s sau stiuci aspre sau chiar coase,
dar majoritatea isi aduceau doar cele doua maini si picioare.
— Crezi că au auzit de preș și de femeie?
întrebă Thomas Wake de pe calul de lâ ngă el.
"Poate. Ar fi nedreptatea finală pentru un popor care a suferit pe mulți.”
„Ar trebui să -i trimiți acasă . Vor sta în cale.”
„Nu cred că s-ar supune dacă aș face acest lucru. Nu sunt în dezordine și par hotă râ ți. Simon
este Hugh Despenser al lor.
Fiecare dintre ei a fă cut o alegere grea, așa cum am fă cut-o nu cu mult timp în urmă .”
„Dar câ nd ajungem la Barrowburgh...”
„Nu vor perturba planul și ne putem bucura de numă rul lor dacă eșuă m.”
Un cal la galop a spart ritmul cizmelor de marș și Richard a tras lâ ngă el. „Încă o milă peste
acel deal dacă trecem prin pă dure.” A ară tat. „Asta ne va aduce din vest. Este timp să te
odihnești aici pentru o vreme.”
Addis se uită la cer. Trei ore pâ nă în zori, a judecat el. Privirea lui a că zut asupra umbrelor
înclinate, oprindu-se și strâ ngâ ndu-se pentru a forma o mare fantomă fă ră formă .
„O scurtă odihnă . Nu ne vom opri mult.”
„Schimbați planul? Dacă continuă m, vom ajunge prea devreme și pâ nă în zori își va fi
desfă șurat oamenii. Te-ai hotă râ t să faci tabă ră pâ nă la urmă ?”
„Nu, vom merge în continuare direct într-un atac.”
Raymond se plimba în jurul lui Wake pentru a se ală tura consiliului. — Ești nebun, Addis.
Chiar și cu lună , un atac de noapte este sinucidere. Nu vom vedea cu cine ne luptă m și...”
„Mergem înainte. Nu se va aștepta la asta chiar dacă a descoperit că venim, mai ales
noaptea.”
„Preocuparea ta pentru femeie îți afectează judecata. Dacă plă nuia să o omoare, ea a murit
deja”, a spus Thomas.
— Ș i dacă nu plă nuia să o omoare?
„Orice intenționa el, se face.”
Raymond ridică un braț. „Nu o va ajuta cu nimic dacă eșuezi pentru că te-ai comportat
nespus.”
„Ș tii că atacul în întuneric este o strategie a prostului”, interveni Richard.
Addis și-a întors calul și a început să -l plimbe spre umbrele de lâ ngă drum. „Este adevă rat,
dar nu vom ataca în întuneric, vechi prieten. Drumul nostru va fi luminat de toate vetrele
lui Barrowburgh.”
Ce naiba spui? Ai sens, omule.
Vocea aspră a pă truns în ceață de departe.
Există mișcare acolo, lângă copacii îndepărtați din vest. Bărbați si cai.
Spui că ai văzut bărbați lângă copaci? Câți?
Mai aproape acum. O voce familiară . a lui Simon.
Nu s-a văzut, exact, milord, nu cu luna intrând brusc ca.
Simțit mai mult decât văzut, deși par să fie umbre mai întunecate acolo, mai mari decât ar
trebui să fie.
Probabil doar noaptea îți joacă feste.
Nu doar eu. O simt și ceilalți paznici. Nu aș fi venit dacă nu am venit de acord.…
Trimite mai mulți oameni la porți atunci.
Vei veni, milord?
Conștientizarea camerei a revenit și ea a simțit deodată mirosul de vatră . Obrazul ei
recunoscu textura tare a pietrei pe care se întindea. Dureri țipă toare gemu prin corpul ei
din pete
unde fusese lovită . Alunecarea înapoi în inconștiență a avut un apel enorm. Auzi mișcă ri,
dar îi revenise suficient simț pentru a rezista nevoii de a privi.
„Mă duc în partea de sus a fortificației și voi vedea ce este”, a spus Simon.
„Întoarce-te pe perete.”
"Ce zici despre ea?" întrebă Owen în timp ce gardianul pleca. Ea ză cea complet nemișcată și
speră că o vor lă sa în gră mada în care că zuse.
„Vezi din nou dacă o poți trezi.”
Lichidul i-a stropit fața și ea s-a luptat cu reacția șocată , deși a inhalat o parte din el. Vinul îi
picura pe fața imobilă , arzâ ndu-i buzele rupte.
„Ești sigur că nu e moartă ? Ț i-am spus să nu o ucizi.”
„Ea încă respiră .”
"Las-o. Vom vedea despre această armată fantomă pe care a simțit- o gardianul și apoi vom
vedea dacă poate fi reînviată .”
A așteptat pâ nă câ nd tă cerea o înconjura înainte de a încerca să se ridice.
Întregul ei corp, de la gâ t pâ nă la picioare, se simțea profund dureros și o durea să -și miște
gura. În ciuda durerii, a întins mâ na spre perete și s-a tras în sus.
Cu greu putea scă pa, dar nu va aștepta în această cameră tortura plă nuită de Owen.
Raportul gardianului îi dă duse speranță . Poate că Addis venise.
Ea bâ jbâ i de-a lungul peretelui și se uită pe ușă . Bă rbați din vest, spusese gardianul. Ea a
trecut prin coridor că tre o cameră aproape de capă t. Încercâ nd să ignore agonia trunchiului
ei înnodat, ea simți drumul spre fereastră .
Era suficient de înaltă ca să vadă peste ziduri pâ nă la câ mpurile îndepă rtate și tă râ mul de
vâ nă toare. O briză puternică mișca norii peste Lună , destră gâ ndu-i din câ nd în câ nd pentru
a permite luminii cenușii să se ră spâ ndească . În timpul acelor iluminari scurte, pă rea că
mișcarea avea loc în apropierea copacilor, dar probabil că era doar noaptea fă câ nd feste cu
ochii, așa cum spusese Simon.
S-a odihnit de marginea ferestrei și a închis ochii dezamă gită . Bineînțeles că nu putea să
vină pâ nă nu era gata și nici atunci nu o facea noaptea. Ar fi neplă cut să riști atâ t de mult,
chiar dacă ar ști că ea este aici.
Pe care s-ar putea să nu știe deloc. Câ nd a descoperit-o plecată , probabil că a ajuns la
concluzia că se întorsese la Londra.
Ar fi putut-o crede atâ t de necredincioasă ? Confruntat cu absența ei, poate că ar fi gă sit
singura explicație.
Pieptul i se umplu de o durere îngrozitoare. Ea nu a vrut să -și imagineze asta. Ea se întoarse
spre fereastră și cercetă crenelurile zidului interior pentru a-și distrage mintea de la
imaginile cu el furios și ră nit, crezâ nd că îl pă ră sise atâ t de crud chiar înainte de sarcina lui
periculoasă . Zonele îndepă rtate au devenit foarte negre, în timp ce norii întunecau complet
luna.
Un icker i-a atras atenția și un punct mic de aur a apă rut departe.
S-a mutat. Două puncte acum. Ea miji. Brusc patru. Acum zece sau mai multe. Ea a privit cu
uimire cum petele se înmulțeau și se mă riau rapid, precum stelele care ieșeau și creșteau
nu pe cer, ci la orizont.
Zgomotul gospodă riei și al gardienilor s-a liniștit brusc și cetatea a tă cut complet. Alții
vă zuseră . Cel mai slab ritm curgea spre ea în briza, iar stelele, nu atâ t de mici acum,
continuau să crească în numă r și dimensiune. Au umplut câ mpul și au început să se
ră spâ ndească în dreapta și în stâ nga, încercuind tot Barrowburgh. S-a întins pe fereastră ,
fă ră să -și țină seama de ră nile ei, iar cele mai apropiate puncte s-au materializat în torțe și
apoi au dispă rut din vedere sub masa zidului. Lumina lor arunca o stră lucire galbenă în
toate direcțiile, afișâ nd sute de cadavre. Cel mai stră lucitor grup înconjura un cavaler
îmbră cat de steagurile Valencei.
Inima i se bloca în gâ t în timp ce îl privea venind. Sunetele armatei sale se pră bușiră prin
liniștea fortificației. Ș i-a ridicat brațul și mișcarea a încetat și a cercetat lă țimea
fortificațiilor. În loc să se grupeze pentru a face tabă ra, armata și purtă torii de fă clii care își
luminau drumul au așteptat.
Un alt gest și armata s-a despă rțit brusc, iar bă rbații au urcat înainte purtâ nd scă ri de scară .
Strigă tele lor au șocat toată cetatea. Ea ră mase cu gura că scată în timp ce iadul ră zboiului
înlocuia instantaneu tă cerea ciudată . Ataca!
Își că lă rea calul înainte și înapoi, țipâ nd ordine pierdute în urechile ei în zgomot. Torțele i-
au transformat armura în portocaliu, de parcă ar fi purtat oțel încă fierbinte din forjă . Un alt
bă rbat i s-a ală turat și ea a recunoscut chel lui Sir Richard. Stewardul a preluat comanda
atacului din vest și Addis a galopat spre sud, pâ nă unde se extindea zidul pentru a înconjura
orașul.
Ea și-a smuls ochii de la spectacol, pulsul i se accelera. El venise, dar sosirea lui ar fi putut
spori pericolul ei. Avea încredere că Simon va fi preocupat de apă rarea lui acum, dar nu
putea conta pe asta. Avea nevoie de un loc unde să se ascundă .
Se întoarse să alerge, dar o cifră groasă trecu pragul.
Simon se apropie și o apucă de braț, ră sucind-o cu spatele spre fereastră . Corpul lui i-a
apă sat obscen de-a lungul spatelui și un miros acru o asaltă . Frică . Mirosea.
„Ar trebui să fii mișcat. Trebuie să -l fi mulțumit foarte bine cu acel trup al tă u. El vine după
tine, șuieră el.
"Ba nu. El vine după tine.”
„Acești ziduri au rezistat mai mult decâ t poate avea el.”
„Are peste șase sute, toți bă rbați îndâ rjiți în luptă . Ș i se pare că fiecare ță ran capabil să
meargă ține o torță acolo. Ar trebui să cedezi, iar dacă nu ar trebui să te armuri.”
„Owen se va ocupa de el. L-a ucis înainte. O va face din nou.”
„A eșuat înainte și s-a dovedit a fi un laș fă câ nd acest lucru. Câ nd vine vorba de a se
confrunta cu Addis, el se va preda și te va lă sa să te confrunți singur.”
"El nu o sa. Owen este mai mult un frate pentru mine decâ t a fost vreodată Addis.”
„Dacă nu ți-a ară tat niciodată dragostea unui frate, a fost pentru că știa ce are în tine.”
„Era prea mâ ndru să se împrietenească ca mine! Pentru a împă rți bogă ția din
Barrowburgh. Am vă zut imediat că nu voi primi nimic de la el.
Owen a vă zut-o și el. Eram cu toții doar tineri, dar era clar că fiul lui Patrick mă disprețuia.”
„Așa că ai furat ceea ce nu s-ar fi dat gratuit!”
„Un bă rbat fie ia, fie moare pe un câ mp însâ ngerat pentru onoarea altcuiva.” A tras-o prin
cameră . „Vei veni cu mine în timp ce ne uită m la acest fondator de armată . El nu va sparge
peretele interior. Nimeni nu a fă cut-o vreodată . Câ nd se va termina asta, mă voi bucura să
te iau, așa cum am luat tot ce este al lui.”
Strâ nsoarea lui o strâ nse și ea încercă să țină pasul. „Nu trebuie să spargă peretele interior.
Animalele și cerealele sunt în afara primei porți. Trebuie doar să aștepte pâ nă câ nd
proviziile din interior dispar.”
Ră sucindu-i brațul la spate, el a împins-o pe scă ri pâ nă pe acoperiș. „Ș i te las să mori de
foame cu noi? De aceea nu l-aș lă sa pe Owen să te omoare. De dragul tă u, femeie, sper că i-ai
plă cut cu adevă rat.”
„Intră m?” întrebă Raymond în timp ce poarta orașului se larg.
Cifrele s-au îndepă rtat în fugă , iar torțele ară tau cinci paznici întinși în încurcă turi fă ră
viață . „S-ar putea să nu fie o idee bună să fii prins înă untru. Ar putea fi o capcană .”
„Aceia nu erau soldați care fugeau, ci meșteri. Orașul a deschis poarta, nu Simon”.
"Încă …"
Addis îşi îndreptă destrierul înainte. — Cea mai ușoară cale de intrare în orice fortă reață
este prin porți, Raymond.
„Sunt încă doi după acesta și niciun oră șean care să le deschidă .
Suntem aproape de a pă trunde spre est. Cel mai bine aștepți.”
Sunete aspre și stridente se revă rsau în jurul lor. Zidul exterior ar că dea, o victimă a
atacului surpriză , dar cel interior nu ar fi atâ t de sigur. Cercul gros de torțe care aprindeau
bă tă lia a fă cut să pară că întreaga scenă s-ar fi petrecut într-o vatră uriașă .
„Dacă atacă m poarta chiar dacă ei apă ră zidurile, i-ar putea încuraja să se retragă . Ș i îi va
forța să acopere și sudul.” Îi fă cu semn lui Marcus și îi spuse să permită unei sute de ță rani
să urmeze cu berbecul cu roți, apoi a condus o mică forță de cavaleri și oameni de arme în
oraș.
Aleile erau pustii si cladirile inchise. Mai aproape de poartă putea vedea mai clar progresul
de pe zid. Oamenii lui Simon erau cu mult depă șiți numeric și nu sosiseră întă riri.
Simon hotă râ se să sacrifice peretele exterior și garda lui. Pă rea că o secțiune la est ar fi fost
luată și asigurată , dar chiar și așa, poziția superioară a apă ră torilor a însemnat că acest
lucru ar putea dura multe ore.
A chemat berbecul înainte și a descă lecat. El și ceilalți au fă cut un baldachin de scuturi
ridicate pentru a-i proteja pe fermierii care tră geau uriașul cilindru de lemn. Restul
fermierilor au ră mas în afara razei să geții, pregă tiți să -și înlocuiască vecinii la nevoie.
Impactul repetat al berbecului a creat un sunet asemă nă tor celui mai mare tobă din lume,
izbindu-se în timpul nopții. Marea de ță rani din jurul zidului a început să aplaude
„Valence!” cu fiecare lovitură și zgomotul uriaș pă rea suficient pentru a pră buși pereții de la
sine. O ploaie de șuruburi și să geți izbucni în scuturi cu fiecare val înainte, melodia lor
șuieră toare absorbită de câ ntecul ritmic de luptă .
Deodată să gețile s-au oprit. Addis s-a uitat în sus și i-a vă zut pe Thomas Wake și oamenii lui
luptă pe crenelurile porții, dar unii paznici s-au redistribuit și s-au mutat înă untru. A
chemat scă ri și l-a condus pe Marcus și pe alții cinci în sus, în timp ce berbecul își continua
munca.
Nu știa câ t timp a luptat. Prezența lui pe perete a fost însă observată și cel puțin doi arcași
au fost aproape să -l doboare. La un moment dat, a aruncat o privire spre partea de sus a
fortificației și l-a vă zut pe Simon acolo, cu o femeie lâ ngă el. Moira.
Ceva asemă nă tor cu nebunia din pă dure l-a cuprins atunci și nu a știut decâ t haosul
sâ ngelui și al să biilor, pâ nă câ nd a că zut un calm de moarte care spunea că poarta era a lor.
Zgomotul grilei ridicâ ndu-se anunța victoria și toți paznicii încă în picioare s-au predat.
Addis a coborâ t în grabă în curtea exterioară , în timp ce oamenii lui au intrat.
Richard l-a gă sit și a fă cut semn în jurul curții. „Ați vă zut așa ceva?”
Curtea era plină de animale, vagoane și magazine, adunate pentru a susține fortul în caz de
asediu și pentru a se asigura că Addis nu putea gă si provizii în mediul rural din jur.
Simon ar fi ars pă durile de lâ ngă ca să scape de joc.
„Lă sați-l. Mută -l în oraș. Repede, sau va fi roșu de sus.”
Richard a strigat ordinul și oamenii au început să tragă animalele afară , în timp ce arcașii
ajutau să le acopere.
„Crezi să continui acum? Va fi dimineața în curâ nd și ne putem alege ora”, a întrebat
Richard.
"Ce îmi recomandați?"
Richard și-a șters niște sâ nge de pe cap și a râ s. „De parcă ai avea nevoie de consiliul meu,
sau ascultă câ nd îl dau. Ei bine, da, aș profita de confuzie. Bă rbații sunt încă proaspeți și pot
gusta victoria. Ș i dacă trebuie să fie ajutor din interior, le va fi mai ușor dacă ne mișcă m
înainte ca Simon să aibă timp să se gâ ndească ce este acum și să se gâ ndească prea mult la
cine este unde.”
Addis se uită la zidurile înalte pline de cavaleri și soldați. Grila interioară era din fier solid și
niciun berbec nu l-ar sparge.
Ar putea să -i înfometeze, dar ar putea dura luni de zile. Iar Moira ar suferi împreună cu
ceilalți.
Lasă -l să fie terminat. Acum.
El a dat ordinul și Richard a mers să organizeze atacul. Ridică privirea spre fort, dar nu mai
putu vedea unde stă teau Simon și Moira. A mormă it o rugă ciune pentru protecția ei. Oare s-
ar ajuta sfinții creștini, avâ nd în vedere pă catul iubirii lor?
Doar pentru a fi în siguranță , a fă cut aceeași cerere lui Kovas, zeul ră zboiului.
Puteau vedea totul de pe acoperișul donjonului. Asemenea zeilor care privesc de pe un
munte înalt, ei au vă zut vâ rful bă tă liei și apoi s-a terminat brusc câ nd s-a deschis poarta.
Oamenii lui Simon s-au lipit umă r la umă r de-a lungul crenelurilor zidului interior și au
aruncat cu să geți în armata care invada curtea exterioară , dar Moira își dă du seama din
expresia lui Simon că nu se aștepta la mai multe lupte în noaptea asta.
Ochii ei nu l-au pă ră sit niciodată pe Addis, chiar dacă el a luptat în vâ rful porții. Ea a vă zut
momentul în care a observat-o și apoi haosul să lbatic care a urmat.
„Va aștepta cel puțin pâ nă dimineața pentru a ataca din nou. Mă aștept că va dori mai întâ i
să vorbească , spuse Simon în timp ce priveau cum se scoteau proviziile de pe poartă . „Îmi
vor oferi câ teva ore să descopă r ce te face atâ t de valoros.”
Ea îl aruncă cu una dintre privirile trufașe ale lui Claire, dar asta nu îi stinge privirea. „Nu se
luptă pentru mine, Simon. Nu va exista parlay și nici termeni, iar el nu va aștepta pâ nă
dimineață . Vedeți care se formează tabere pe câ mp? Uită -te la Owen. El știe că nu s-a
terminat.”
Cavalerul cu pă rul roșu se plimba pe pasul zidului, verificâ nd desfă șurarea inamicului.
Privirea lui Simon l-a gă sit. „Va vedea că Addis nu intră sau nu tră iește mult dacă o face.”
„Ai mare încredere în prietenul tă u. Chiar crezi că va muri pentru a-ți proteja stă pâ nirea pe
Barrowburgh?
„Nu, probabil că nu. Dar se va lupta pâ nă la moarte pentru a se proteja de ră zbunarea lui
Addis.
O revă rsare bruscă de strigă te și țipete le-a atras atenția înapoi în curte. O linie de bă rbați
s-a ră sucit înainte și atacul a reluat.
Lupta era mai aproape acum, iar sâ ngele și durerea pă reau îngrozitor de reale. Putea vedea
fețe ridicâ ndu-se deasupra peretelui și expresiile lor câ nd să biile dă deau loviturile de
moarte. Dar au continuat să vină și mai multe, pâ nă câ nd unele trupuri au spart în zid și
lupta s-a extins de-a lungul plimbă rii.
Era ca o scenă din iad. Sâ ngele îi bă tea cu putere și ochii ei au lacrimat din scenele de
carnagiu. Ală turi de ea, Simon observă de parcă i-ar fi plă cut o distracție interesantă , dar ea
simțea încă acea frică asupra lui. Ea l-a că utat pe Addis pâ nă câ nd a vă zut culorile lui
Valence și a sabiei lui legă nă toare, unde el a luptat pentru un punct de sprijin pe peretele de
lâ ngă poartă . Raymond a luptat ală turi de el, și Micul John de asemenea. Ei încercau să ia
această intrare ca și ultima, dar Owen a observat și a condus întă ririle în direcția lor.
Addis și ceilalți care sparseseră zidul s-au trezit izolați, în timp ce oamenii lui Owen au
ză dă rnicit orice escaladă ulterioară . Depă șiți numeric acum, au ținut cu viteză atacurile din
ambele pă rți.
Ar fi ucis. Ea doar știa asta. Sabia i-a că zut cu precizie metodică , dar erau prea multe. Ea l-a
rugat în tă cere să se retragă , să gă sească o cale înapoi în jos și și-a întors privirea pentru a
evita să vadă lovitura de moarte care avea să -l gă sească în curâ nd.
Privirea ei a că zut în curtea interioară . În mijlocul umbrelor șovă itoare, un grup de nouă
bă rbați s-a deplasat în formație groasă , toți purtâ nd stacojul cavalerilor lui Simon. Au
coborâ t de-a lungul peretelui cu să biile scoase.
Au alunecat înainte. Trei au dispă rut în poartă , iar celelalte șase s-au urcat pe perete. Inima
aproape că i-a izbucnit de disperare câ nd și-a dat seama că se îndreptau spre Addis. Nu ar
mai fi nicio speranță acum.
S-au ală turat bă tă liei, dar nu în modul așteptat. Dintr-o dată acele brațe blindate împingeau
oamenii de pe zid, lovind capetele arcașilor de creneluri, degajâ nd calea că tre lupta cu
sabia. Owen aruncă o privire peste umă r și pă ru să presupună că erau cu el. Câ nd o sabie
din spate l-a că zut pe bă rbat lâ ngă el, el și-a dat seama de adevă r.
Ea uitase de Simon, dar blestemele lui livide i-au atras privirea spre expresia lui uluită .
„Sir Richard a spus că unii au ră mas în urmă ”, a spus ea.
„Vipere în propriul meu pat! O să le pră jesc de vii!”
„Nu se pare că vei avea șansa. Chiar și eu pot spune că ajutorul lor a schimbat valul pe acel
zid și că poarta va fi luată în curâ nd.”
Chiar și în timp ce vorbea, zgomotele zdrobite ale lanțurilor și roților se scurgeau prin
zgomotul luptei. Ochii lui Simon stră luciră .
„Trei au intrat înă untru. Erai atâ t de ocupat să te uiți la Addis, încâ t nu ai observat.”
Privirea i se fixa pe Owen, ghâ nd disperat, poziţia lui la fel de lipsită de speranţă ca cea a lui
Addis cu doar câ teva clipe înainte.
"Predare. El nu te mai poate ajuta pe tine sau chiar pe sine. Randament.
Addis nu este fă ră milă .”
Sprâ nceana lui Simon și pă rul mustaței îi împră știau mă rgele de sudoare.
O disperare furioasă îi aprinse ochii și se întoarse, tră gâ nd-o cu el. „Nu mă voi baza pe mila
lui.”
A dus-o la soare, unde a scos două poșete grase dintr-un cufă r. Cu o strâ ngere de fier pe
brațul ei, o forța să coboare scara. Sunetele care pluteau din curte s-au schimbat brusc.
Auzea sute de trupuri mișcâ ndu-se și țipete, dar nu mai țipetele morții și durerii.
"S-a terminat. Este înă untru, spuse ea, întrebâ ndu-se dacă Simon a observat.
A împins-o în jos cu hotă râ re. — Da, dar voi fi afară .
„Poți să te miști mai repede fă ră mine.”
„Cred că ești un scut mai bun decâ t oțelul și, prin urmare, merită osteneala.”
„Crezi că te plimbi pe aceste meleaguri și nu fii gă sit?”
„Caii așteaptă nu departe. Am avut mare încredere în Owen, dar nu sunt un om prost.”
A împins o ușă mică de la baza nordică a donjonului.
Curtea era puțin adâ ncă aici și era plină de baraci pentru gă ini și
porci. Sus, pe zid, oamenii lui Addis acceptau predarea lui Simon.
Simon a înconjurat-o într-un braț și a strâ ns-o cu mâ na.
Ră mâ nâ nd în umbra colibelor, el o tâ ră spre perete. Manipularea lui aspră i-a trezit din nou
ră nile și ea s-a supus pentru a evita mai multă durere.
Dacă a scos-o în afara pericolului ei, ar putea fi chiar mai ră u decâ t înainte.
Disperat și ră zbună tor, s-ar putea să o omoare câ nd nu mai avea de folos pentru ea. O frică
rebelă s-a ră spâ ndit. Ea s-a zbă tut și a luptat, iar el i-a ră sucit capul cu cruzime ca ră spuns.
Apă sâ ndu-se de perete, a că utat ușa postenului.
Un șir de lumini începu să se învâ rtă în jurul donjonului. Simon s-a micșorat și mai mult în
umbră , dar stră lucirea s-a extins pâ nă câ nd nu a mai existat umbre, lă sâ ndu-i pe cei doi
complet expuși. O figura înaltă , blindată , pă și printre torțe spre ei. Sâ ngele a mâ njit sabia
care îi drapa trupul și a colorat sabia strâ nsă în mâ nă . Se opri la zece pași depă rtare.
„Te duci undeva, Simon? M-aș putea gâ ndi să -l permit dacă nu ai încerca să iei cu tine ceea
ce era al meu.”
Putea simți corpul apă sat în spatele ei tremurâ nd.
Mâ na lui Simon s-a smucit lâ ngă el, iar cele două poşete au că zut pe pă mâ nt la picioarele lui
Addis. Unul dintre purtă tori de fă clii s-a ghemuit și și-a turnat conținutul. Monede de aur și
bijuterii stră lucitoare se zvâ cneau într-o gră madă .
„Nu vorbeam despre bogă ția pe care ați adunat-o și ați acumulat-o în ultimii ani.”
Brațul lui o îmbră țișă mai strâ ns și presiunea asupra vâ nă tă ilor ei o fă cea să se uite. „Ea va
ră mâ ne cu mine pâ nă câ nd voi pleca bine.”
„Ea va ră mâ ne aici, și tu la fel. Ai multe pentru care să ră spunzi.”
„Un rege mi-a dat Barrowburgh și un consiliu al regelui care mi l-a luat. Mă voi duce și le voi
ră spunde pentru că nu s-au supus, dar
Nu voi accepta nicio judecată de la tine!”
„Neascultarea ta față de consiliu este cea mai mică dintre ele.”
Întregul corp al lui Simon s-a stră bă tut, de parcă ar fi încercat să -și rețină un fior uriaș.
Moira nu-l putea învinovă ți. Addis stă tea acolo hotă râ t și periculos, un ră zboinic trezit de
sâ nge care tocmai obținuse o victorie imposibilă . Nu era puțin cavalerul bun pe care ea îl
cunoștea în acest bă rbat. Își scosese casca și furia se aprinse în ochi.
„Unde este Owen?” întrebă Simon. "E mort?"
„Vă rugați să fie, sunt sigur, dar câ nd s-a confruntat cu alegerea, a luat calea lașului, așa cum
a fă cut-o întotdeauna. Fă ră copaci sau ucigași care să se ascundă în spatele acelui zid. Nicio
armată inamică pe care să dea vina pe sabie sau pe suliță . Câ nd a venit la el și la mine într-o
luptă corectă , a cedat. Ș i apoi a vorbit de parcă viața lui ar depinde de asta, așa cum a fost
într-adevă r.”
Se îndreptă înainte și Simon încercă să o tragă în perete.
„Câ nd tată l meu s-a că să torit cu mama ta, nu a fost nevoit să te ia în casa lui, așa cum a fă cut
el. Dar generozitatea lui a să dit doar lă comia în tine și plă nuiește să -mi ia locul ca fiu al lui.
Moira a spus odată că am fost norocoasă în ră nile mele și a avut dreptate. În tinerețe, Owen
s-a dovedit inept. Un scutier dintre tovară șii mei ar fi trebuit să mă omoare, a doua oară ,
dacă nu prima.
Gâ fâ i și se ră suci pâ nă câ nd reuși să vadă chipul lui Simon cu coada ochiului. Se uita cu ochii
mari de groază , transpirația curgâ ndu-i pe față . Era adevă rat. Owen fusese cel care a marcat
acel cadavru, Owen a că rui suliță l-a lă sat pe Addis ca mort în timpul cruciadei.
Strigă tul lui sugrumat ră sună cu gâ ndurile ei. „A fost Owen!”
„Sabia lui. Mainile lui. Dar ideea ta și câ știgul tă u. Planul neră bdă tor al unui tâ nă r flă mâ nd.
Dar chiar și cu mine mort, tată l meu nu te-a îmbră țișat ca noul să u fiu, nu-i așa? Ș i astfel,
rebeliunea lui Lancaster a oferit o modalitate de a-ți face soarta, fă ră favoarea tată lui meu.
Addis a urmă rit cicatricea crestă de pe față . „S-ar putea să iert asta. Chiar și acei ani de
sclavie. Dar moartea tată lui meu nu a fost cauzată de febră naturală , cred. Nici Owen nu
crede așa.”
Brațul lui Simon devenise o strâ ngere de moarte, strâ ngâ ndu-i ră suflarea, zdrobindu-i
coastele și trunchiul dureroase. Pete mici de întuneric îi împră știau vederea. Cealaltă mâ nă
a bâ jbâ it. O margine ascuțită i-a apă sat gâ tul și un mâ ner de pumnal i-a lovit bă rbia.
— O vei elibera, spuse Addis.
"Ba nu. Vorbești nebunie și nu voi obține dreptate aici.
Nu ai nicio dovadă despre Patrick, dar nu va conta în timpul puterii victoriei tale.”
„Eliberează -o.”
„Ea vine cu mine. Dacă vrei să o vezi din nou în viață , nu o vei urma.”
Addis îşi întoarse privirea pentru o clipă , apoi se apropie încă .
Teroarea lui Simon a crescut într-un mod palpabil. Lama apă sată , brațul strâ ns și aproape
că a leșinat de durere.
„Nu ai uitat ceva?” întrebă Addis încet. „Nu știe unde este Brian. Poate că ai femeia mea, dar
eu am fiul tă u.”
Cuvintele lui au uimit-o. A încercat să se ră sucească și să vadă reacția lui Si-mon, dar gestul
a fă cut ca lama să -i ardă gâ tul. Se uită la Addis, sperâ nd să aibă un semn că el s-a înroșit, dar
el nici mă car nu a recunoscut reacția ei. Toată atenția lui s-a concentrat asupra feței care
tră gea respirația acru lâ ngă urechea ei.
„Niciodată nu vei face ră u bă iatului care ar putea fi al tă u”, a ră bufnit Simon.
"Nu e al meu. Ș i un cavaler creștin nu ar trebui să facă ră u niciunui copil, dar mă simt mai
puțin cu fiecare clipă care trece. Faceți ră u Moirei și s-ar putea să nu mai ră mâ nă o fă râ mă
de asemenea milă în mine.”
Simțea panica lui Simon. Propria ei minte a virat de la un gâ nd la altul, încercâ nd cu
disperare să se potrivească cu ceea ce spunea Addis și felul rece în care a spus-o. fiul lui
Simon! Îl folosise de la început pe Brian ca pion. Gâ tul i s-a strâ ns de o întristare jalnică ,
sugrunâ ndu-și respirația.
„Claire a spus că bă iatul era al tă u!”
„Ea a mințit, chiar și pentru tine se pare. Dar ai bă nuit adevă rul. Nu ar fi supraviețuit dacă
nu ai fi fă cut-o, oricâ t de bine au încercat Raymond și Moira să -l ascundă .
„Nu poți fi sigur…”
"Sunt sigur."
Simon se strâ nse mai tare, ultima strâ ngere a unui om disperat. Durerea o amețea. Prin
conștientizarea ei amorțită , ea l-a simțit împotrivindu-se, plutind și apoi plonjâ nd în
disperare.
O împingere violentă a trimis-o la Addis. Simțurile ei pă tate au absorbit impactul corpului
lui, sprijinul brațului lui puternic și apoi propria lui împingere în timp ce o alunga. Ea a
trâ ntit la pă mâ nt pe o pernă de semiconștiență , doar vag conștientă de activitatea furioasă
care ploua în jurul ei.
Deodată s-a lă sat o tă cere de moarte. Brațele puternice au ridicat-o și capul i s-a lă sat de un
cufă r de metal. În interiorul ei se simțea ca și cum ar fi fost lovite de acel berbec. Întunericul
a trecut cu viteză și ea s-a trezit așezată ușor pe un pat moale.
Strâ ngerea ei slabă asupra realită ții s-a întă rit, dar a rezistat deplină vigilență și durerilor
pe care le-ar aduce aceasta. Voci și mișcă ri se învâ rteau în jurul ei, dar mintea ei s-a plimbat
în sine și și-a urmat propriile că i prin amintiri și emoții pline de bucurie și tristețe.
Ea l-a vă zut pe Addis pe toate fețele lui, dar cel mai tare în cel nou dezvă luit în seara asta în
curte. O deziluzie profundă a fă cut-o să țină ochii închiși chiar și atunci câ nd o femeie a
venit să -și șteargă fața și să -și verifice ră nile.
Îl imagina pe Brian că lare lâ ngă bă rbatul despre care credea că este tată l lui. Dar el era fiul
lui Simon și Addis știa. Faptul că a tră it patru ani crezâ nd că a protejat copilul unui bă rbat,
câ nd de fapt bă iatul nu avea nevoie deloc de protecție, nu a consternat-o. Bucuria pe care o
cunoscuse dâ ndu-i dragoste lui Brian putea supraviețui științei că marele ei scop fusese o
fraudă . Dar faptul că Addis i-a luat acel copil și l-a ascuns printre stră ini, riscase să -l lase pe
Brian abandonat și singur dacă ar muri, despă rțise acel punct de lumină din viața ei, totul
pentru a amenința Simon... ea.
inima sa întors de la ceea ce însemna despre el. Ea nu credea că l-ar putea ierta că a folosit
copilul astfel.
Sunetele au pă truns mai insistent și și-a dat seama că stă întinsă în soare. Auzea bă rbați
vorbind, intrâ nd și iecâ nd, iar vocea joasă a lui Addis dâ nd ordine. Ea și-a întors capul spre
el și și-a forțat ochii să deschidă o fantă .
Își scoase armura și se aruncase pe o că suță . S-a aşezat pe scaunul lordului discutâ nd ceva
cu Sir Richard. Pă rea de parcă scaunul fusese construit pentru el. Mâ ndră și puternică și
puternică . O familie ca Valence nu și-a pă strat onoarea fiind slab la inimă și, fă ră îndoială , el
era fiul lui Patrick. Ea iubea pă rți ascunse din el care nu mai puteau fi recunoscute. Omul pe
care toți ceilalți îl vă zuseră și se temeau că va domina acum.
El a observat că se uită și îi fă cu un semn lui Richard să dea o parte. L-a privit venind pâ nă
câ nd a stat lâ ngă pat. El o mâ ngâ ie pe obraz.
„Ești grav ră nită , Moira, dar femeile spun că nu cred că sâ ngerezi înă untru. Te vei simți mai
bine în curâ nd.”
Nu credea că se va mai simți vreodată mai bine. „Simon?”
„A venit la noi amâ ndoi cu pumnalul ă la. Un lucru nebun, din moment ce purtam oțel. Lama
ți-a prins umă rul, dar nu este adâ nc.”
„L-ai omorâ t?”
„Ț ă ranii l-au ucis. S-au mutat de îndată ce s-a mutat el și era mort câ nd am ajuns la el.” S-a
aplecat și a să rutat-o pe frunte. „Trebuie să cobor în curte acum și să vă d că oamenii își
recuperează animalele și așa echitabil. Odihnește-te, iubire.”
— Îi vei cere lui Raymond să vină ? Vreau să vorbesc cu el.”
Dă du din cap și se întoarse să plece.
Ea ridică o mâ nă ca să -l oprească . — Să rută -mă , Addis.
"Te voi ră ni."
"Te rog saruta-ma."
El i-a periat cu grijă buzele despicate și umflate cu gura și a apă sat asupra lor cel mai blâ nd
să rut. Lacrimile ardeau în ea închisă
ochii, și nu din cauza vreunei dureri. A ză bovit acolo, Addis-ul ei, Addis-ul vulnerabil al
confuziei și singură tă ții care gă sise dragostea cu o sclavă . Că ldura lor i-a legat suficient de
mult încâ t aproape că și-a pierdut calmul. A savurat-o, marcâ ndu-și mintea cu această
amintire finală .
Un sunet i-a întrerupt. Se uită prin ochi umezi la Thomas Wake care stă tea la uşă . Addis s-a
îndreptat, deodată iar Lordul Barrowburgh, înfricoșă torul ră zboinic care putea cuceri o
fortă reață în trei ore nopți și ține ră scumpă rarea unui copil într-un joc de putere. Cei doi
bă rbați au lă sat-o singură în soare.
Era așa cum știa ea că va fi. Sforul vieții lui fusese relegat. Nu mai avea nevoie de ea, nu
chiar. Iar ideea venise, acel moment specific de care se temea, câ nd trebuia fie să plece, fie
să se întoarcă în umbră .
Respirațiile adâ nci cu care se lupta cu lacrimile îi zguduiau trupul învinețit. Ea a gă sit o
oarecare mâ ngâ iere doar câ nd și-a forțat gâ ndurile din trecut că tre viitor și că tre că utarea
care o aștepta.
Câ nd a venit Raymond, ea luase decizia ei.
„Ai auzit?” ea a intrebat.
S-a încruntat și a dat din cap. „El spune că este sigur.”
„Îți va da Brian? Ești unchiul lui.”
„Nu am întrebat încă , dar nu mă tem. Adevă rul nașterii sale va fi întotdeauna ambiguu.
Addis îl poate repudi, dar nu există nicio dovadă în afară de cuvâ ntul lui Addis. Câ nd va
ajunge la majoritate, Brian o poate contesta și va fi o amenințare la adresa orică rui viitor
fiu.”
„Un om nu și-ar repudi propriul sâ nge. Cu siguranță Addis are dreptate.”
Raymond a ridicat din umeri. "Probabil. Dar ar putea fi ră zbunarea lui finală pe Claire. Se
spune că l-a pă ră sit și știu că a luptat cu că să toria. Dacă o ura pentru asta, s-ar putea să nu-
și dorească fiul ei ca moștenitor.”
Ar putea face asta? Nu se încâ ntase de bă iat și spunea că ori de câ te ori îl vedea pe Brian
vedea tră dare. „Ș tii unde este?”
"Ba nu."
Nici ea. Dar ea știa direcția în care se îndreptaseră și timpul necesar să -l aducă pe Brian la
ascunză toarea lui.
— Vreau să plec de aici acum, Raymond. Mă vei ajuta?"
Asta l-a tresă rit. — Nu ești în condiție pentru o că lă torie, Moira.
Ș i Addis...”
„Astă zi, Raymond. Acum. De îndată ce poți aranja un vagon.
Unii dintre fermieri mă vor duce unde vreau eu. Nu trebuie să mă escortați.”
„Moira, ești ră nită și șocată . L-ai iubit pe bă iat și vestea asta te deranjează . Așteaptă să
vorbești cu Addis.”
„Da, această veste mă tulbură , la fel și conștientizarea că va dori să -l lase pe Brian oriunde
s-ar afla, un copil singur, fă ră dragoste de familie. Dar mereu am intenționat să plec. Am
spus că îl voi vedea intrâ nd pe aceste porți și să se așeze pe acel scaun și am fă cut-o. Vestea
despre Brian nu face decâ t să -mi întă rească decizia.”
Raymond oftă și clă tină din cap. „Întotdeauna ai avut suficientă mâ ndrie pentru trei femei și
este un lucru al naibii pe care îl faci. El nu te va ierta pe tine, nici pe mine că te-am ajutat.”
"Vei face asta?"
"O să îl fac eu. În numele prieteniei surorii mele pentru tine și pentru că ai sacrificat o parte
din viața ta pentru a-mi ajuta nepotul, îți datorez asta. Dar nu vei aștepta să -l vezi mai întâ i?
Să -ți ia ră mas bun?”
Dacă l-ar vedea din nou, s-ar putea să nu plece niciodată , chiar și cu dezamă girile și
îndoielile care îi cuprinse inima.
„Mi-am spus deja la revedere de la Addis-ul pe care-l iubesc.”
OceanofPDF.com

CAPITOLUL 22
NU L-a observat că intră în cameră . Era aplecată pe fereastra mică , lumina aurie a după -
amiezii tâ rzii colorâ ndu-i voalul și gă zduindu-și forma, lâ na subțire a rochiei ei drapâ ndu-i
atră gă tor peste șoldurile rotunjite. Îi putea vedea profilul din prag și a privit în tă cere cum
ochii ei albaștri se uitau cu așteptare, apoi scâ nteiau câ nd un zâ mbet minunat îi însufleți
chipul. Ea a ridicat o mâ nă de pe pervaz și a fă cut cu mâ na, apoi s-a îndreptat și a stat în
liniște ca o santinelă .
Ea îi apă rea ca o oază de moliciune într-o lume aspră , o rază de lumină iluminâ nd camera
mai mult decâ t razele de soare. Cele două suflete ale lui începuseră să se acomodeze, dar
prezența ei producea vechea senină tate și el salută grația liniștitoare fă cută și mai
puternică de amintirile atașate acesteia.
Ea nu s-a mișcat, dar el știa exact momentul în care și-a dat seama că nu era singură . Chiar
și așa, privirea ei nu a pă ră sit orice a privit.
„Cum m-ai gă sit?”
S-a dus la ea. „Nu erai la Londra și oamenii tă i de acolo nu te vă zuseră de câ nd am plecat
împreună în primă vară . Nu ai fost la Darwendon și Raymond m-a convins în cele din urmă
că nu te-a ascuns la Hawkesford. Apoi mi-am amintit că ai locuit în Salisbury câ nd ai fost
că să torit și m-am întrebat dacă poate ai aflat că și Brian a fost aici.
S-a uitat pe fereastră . Casa era sprijinită de zidul mă nă stirii și de aici ea putea vedea în
curtea ei. Un grup de bă ieți au lovit o minge între ei. Pă rul celui mai mic stră lucea palid și
blond.
„Frații nu m-au lă sat să -i vorbesc, dar îl privesc în fiecare zi de la această fereastră . Ș tie că
sunt aici acum și mă caută câ nd ies să joace. Fața lui micuță se aprinde cu un zâ mbet care
spune că știe că nu mai este singur.”
A privit cu dispreț copilul a că rui existență simboliza tră dă ri mult mai rele decâ t actul care
l-a conceput. Chiar nu mai conta. Nimic nu a mai fă cut de atunci, în afară de dragostea,
loialitatea și puterea pe care Umbra le dă duse în mod simplu.
„Nu este al meu, Moira. Nu o pedepsesc pe Claire respingâ ndu-l. Raymond m-a acuzat de
asta, dar nu este adevă rat.”
„Nu, nu este. Nu există nimic din tine în el. Vă d asta acum.
Puțin și din Simon, de altfel. El este tot fiul lui Claire. M-a mințit despre el. Despre tine. Ea a
spus că ai cerut...
înainte să pleci în cruciada pe care ai avut-o...”
„A forțat-o. Ș i ai crezut asta?”
„Pe atunci nu era atâ t de greu de crezut. Era un tâ nă r amar pe care l-au dus înapoi la
Barrowburgh, cu o fată amară lâ ngă el. Ați urâ t-o atunci, cred, chiar dacă nu vă amintiți
asta.
Ș i-a amintit. Partea aceea pe care nu o uitase niciodată .
„O cunosc pe Claire de câ nd s-a nă scut. Da, am urâ t-o, dar nu pentru că s-a întors de la mine
ca soție și femeie. S-a întors și de la mine ca prietenă . Acești ani ar fi trebuit să ne lase cel
puțin cu asta.”
„Era tâ nă ră și speriată .”
„Era superficială și zadarnică și nu se putea iubi decâ t pe sine. O femeie cu adâ ncul și inima
ta probabil că nu poate înțelege că oamenii pot fi așa. Începusem să vă d asta pe mă sură ce
îmi depă șeam tinerețea. Stră lucirea ei nu m-a putut orbi pentru totdeauna.
Comportamentul ei câ nd eram eu
ră nitul nu m-a fă cut decâ t să înfrunt ceea ce inima mea știa deja de ceva vreme.” Ea nu se
uitase la el. Ea încă îl urmă rea pe copil. „Ma deranjează să cred că ori de câ te ori te-ai uitat
la acel bă iat, ai vă zut un copil nă scut din violență . Că amintirea pe care ai avut-o despre
mine în acei ani a fost a unui bă rbat care și-ar ră ni soția.”
O mică încruntă i-a ră sucit sprâ nceana în timp ce privirea ei se întoarse spre interior.
"Nu chiar. Ea a descris-o astfel, dar nu am crezut că ați folosit violența. Era soția ta și am
presupus că i-ai cerut datoria față de tine. În mintea ei, ar fi fost forță , dar m-am gâ ndit că
poate fusese doar ca James și cu mine.
„Nici nu a fost ca James și tu. Ș tiu că nu este fiul meu pentru că , în ciuda nunții, nu m-am
culcat niciodată cu ea după întoarcerea mea. Nu am putut anula că să toria, dar ea era
moartă pentru mine și nu am vrut-o în patul meu.”
Ea dă du din cap, de parcă el tocmai și-ar fi confirmat propriile gâ nduri. „M-am întrebat de
ce a mințit despre așa ceva. Să pretinzi că copilul era al tă u avea sens, desigur. Dar de ce te
acuză de atâ ta cruzime?”
„Toată gospodă ria știa cum stau lucrurile între noi.
Poate că se temea că , dacă nu spunea o poveste care să spună acele fapte, unii s-ar întreba
despre descendența copilului. Cu siguranță tată lui meu i-ar fi pă rut curios, pentru că știa că
vorbim rar și că nu am atins-o. Un soț furios care își forța drepturile în ajunul plecă rii ar
explica copilul pe care nimeni nu se aștepta să -l vadă conceput.”
„De unde ai știut că este al lui Simon?”
„Am bă nuit câ nd a fost clar că nu l-a că utat deloc pe Brian foarte greu. Ș tia despre
Darwendon chiar dacă nu știa despre tine.
Brian a dat mingii o lovitură să lbatică . Bă ieții au alergat într-un colț al clă dirii ca să -l
prindă . Ea îl privi dispă râ nd și în cele din urmă se întoarse, ochii aceia limpezi că utâ ndu-i
pe ai lui. „Ai fi putut să o faci? L-ai folosit pentru a se ră zbuna împotriva tată lui să u?
„În adevă r, nu știu. Dacă Simon te-ar fi ucis, poate că da. Ce crezi, Moira?
„Cred că nu, dar nici eu nu știu. Ești o persoană complexă , Addis. Ai spus odată că simți că
două suflete există în tine, dar uneori simt mult mai multe, iar unele dintre ele mă sperie.
Sunt momente în care cred că nu te cunosc deloc și nu pot niciodată cu adevă rat.”
„Mă cunoști, Moira. Dacă cineva o face, tu o faci. Mă cunoști la fel de bine ca și eu însumi,
ceea ce recunosc că nu este foarte bine.”
Își lă să privirea spre podea dintre ei. — Mă bucur că ai venit să -mi explici, Addis.
„Nu numai de asta am venit.”
Pă rea puțin speriată și aruncă priviri orbește în jurul camerei, de parcă el o încolțise și ea ar
fi că utat o scă pare.
„Această cameră este prea caldă . Vino cu mine în gră dină , ca să putem vorbi.”
— Nu cred, Addis.
I-a luat mâ na în a lui. Că ldura delicată i-a fă cut inima să se umfle de ușurare și dragoste. Se
temea că nu o va mai simți niciodată atingerea ei.
Ea a rezistat cu prudență . El a convins-o cu o tragere armata, pregă tindu-se pentru o luptă
mai vitală pentru viața lui decâ t cea de la Barrowburgh.
Ea nu ar trebui să meargă . Ea ar trebui să -l trimită și să nu asculte cuvintele pe care le-a
avut pentru ea. Bunul ei simț a scandat asta în timp ce el o conducea în jos pe scă ri și în
mica gră dină cu ziduri plină de plante tinere.
Da, nu ar trebui să meargă , dar s-a uitat la spatele slab, puternic de sub că suța lui maro, și la
brațul ne, bronzat care se întindea spre al ei, și la chipul frumos care se uita înapoi. Inima i-
a bă tut ca de câ nd era o fată , iar partea din ea care abandonase cu mult timp în urmă bunul
simț cu el nu i se va refuza acest timp final, scurt, indiferent de durerea crudă pe care o
reînnoia.
A gă sit o bancă lâ ngă un perete unde un gard viu i-a ascuns de ochii curioși ai soției
aurarului care deținea casa. Își slă bi mâ na și își netezi neliniştită faldurile fustei. Ea a simțit
că o privea. Starea aproape de el a lă sat-o puțin fă ră suflare.
— E totul bine la Barrowburgh? întrebă ea slabă .
"Destul de bine. Recoltele arată bine și oamenii sunt mulțumiți.
Lucas Reeve și-a revenit, deși a pierdut din vedere într-un ochi în acea noapte. I-am dat
fiecă ruia dintre fiii să i câ te o fecioară și am spus că nu trebuie să plă tească moștenire câ nd
moare tată l lor.”
„Ești un domn generos și corect. Așa credeau și tică loșii de la Darwendon.
„A fost o generozitate ușoară .”
„Ș i Owen. Dar el?”
„La încurajarea mea, Owen a decis să -și ispă șească pă catele cu o altă cruciadă . Una foarte
lungă . Ș i mama lui Simon a întrebat dacă se poate retrage la o mă nă stire și mi-am dat
permisiunea.”
„Deci totul este gata. Ț i-ai revenit viața. Este așa cum ar trebui să fie. Mă bucur pentru tine,
Addis.”
Își înclină capul gâ nditor. "E gata. Ar trebui să fiu mai mult decâ t mulțumit. Ș i totuși, eu
însumi simt puțină bucurie, Moira. Mi-am revenit viața și nu sunt atâ t de prost sau ingrat
încâ t să uit valoarea ei. Dar acea clă dire este un loc rece, plin de umbre fă ră viață . Îmi fac
datoria așa cum am fost învă țat de la naștere, dar inima mea nu se poate încă lzi. Uneori mă
simt din nou ca un sclav, slujind acum fantomele stră moșilor mei.”
Își putea imagina asta și inima o durea pentru el. Singură tatea era ceva ce înțelesese și
reluase mult prea bine. „Se va schimba. Câ nd te că să torești și vei avea o familie, aceasta va
fi din nou o adevă rată casă . Lady Mathilda va aduce viață și că ldură în Barrowburgh.”
„Câ nd mă voi că să tori, nu va fi cu Lady Mathilda. Thomas Wake mi-a spus cu regret că fata
nu crede că ne potrivim.
Ș tia chiar și câ nd a adus acea armată că nu va exista
că să torie. Mathilda crede că nu sunt suficient de amabil și politicos.
Își dorește un cavaler care să -și scrie poezia și să atâ rne de fiecare dintre multele ei cuvinte,
ca și cum ar fi perle care îi scad din gura.”
„Este o gâ scă proastă !”
Întinse mâ na și dă du înapoi niște fire de pă r ră tă citoare care scă paseră din voalul ei. —
Poate că a bă nuit că tot timpul în care a vorbit în Yorkshire, fă ceam dragoste cu tine în
mintea mea.
Atingerea ușoară și privirea din ochii lui o fă cură să tremure. Abia a gă sit o voce. „Dacă da, a
fost cu adevă rat nepoliticos.”
Degetele lui s-au dus să -i mâ ngâ ie fața, mișcâ ndu-se cu blâ ndețe peste scai de parcă ar fi
învă țat structura ei. El a chemat în ea o dragoste angoasă , plină de dorințe uimitoare și
imposibile, care spuneau că va plă ti scump în zilele urmă toare pentru această vizită . În cele
trei luni de câ nd l-a pă ră sit, a învă țat în cele din urmă să atenueze durerea, dar a aflat și că
pedeapsa de a iubi persoana nepotrivită durează toată viața.
„Vreau să te întorci cu mine.”
„Oh, Addis...”
O îmbră țișă cu un braț și o să rută în tă cere, cu palma sprijinindu-i că lduros pe obrazul ei.
"Vei veni. Trebuie să vă ."
Atâ t de tentant să te scufundi în acea îmbră țișare pentru totdeauna. „Va fi o altă logodnă , o
altă Mathilda. Vorbești doar despre o amâ nare, iar inima mea poate suporta atâ tea astfel de
despă rțiri înainte să se rupă pentru totdeauna. Sunteți o dovadă suficientă că fiecare dintre
noi tră iește mai multe vieți înainte de a muri. Există înțelepciune în a accepta câ nd unul se
termină și altul începe. Te iubesc, Addis. Mereu voi. Dar nu este loc pentru mine în viața pe
care o ai acum.”
„Dacă aceasta este înțelepciune, atunci nu voi fi niciodată înțelept. Nu vreau o viață care să
nu aibă loc pentru tine în ea. Te vei întoarce cu mine și vei lua locul care este al tă u în inima
mea. Nicio obligație față de trecut nu sta în cale. Ne vom că să tori.”
Pă rea atâ t de serios, atâ t de hotă râ t, de parcă ar fi spus logică în loc de prostii. Ea îi mâ ngâ ie
fața și capul lui s-a plecat la atingerea ei
pâ nă s-au aşezat cu frunţile apă sate şi cu palmele unul pe faţa celuilalt.
"Este imposibil. Ș tii asta mai bine decâ t mine.”
„Nu este interzis. Odată gata, nimeni nu o poate anula.”
„Vei fi disprețuit de ai tă i și batjocorit pentru că ai ales soția. Chiar și ță ranii te vor crede
nebun.”
„Cei care te cunosc nu mă vor disprețui, ci mă vor invidia și nu-mi pasă ce se spune sau se
gâ ndește.”
— Sunt nă scut în iobag, Addis. Ar putea fi la fel de bine interzis.”
— Da, ai tră it ca iobag, Moira, cu tot ce înseamnă asta. Dar am tră it ca sclav. Gradul meu a
fost chiar mai mic decâ t al tă u.”
„A fost un accident. O greseala."
„Toate nașterile noastre sunt accidente, iar a ta o greșeală . Ș tiu că suntem învă țați că este
râ nduit de Dumnezeu, dar nu cred. Dintre toate credințele și obiceiurile pe care le-am pus
la îndoială de câ nd m-am întors, acesta știu că este greșit și nu voi fi legat de el. Mi se pare
că dacă un rege uns poate fi dat deoparte, o femeie nă scută iobag se poate că să tori cu fiul
unui baron. Pe mă sură ce ră zvră tirile împotriva ordinului legal al lui Dumnezeu vor avea
loc, a noastră va fi una mică .”
Ea nu știa cum să -i ră spundă . Oferta de la ușa bisericii fusese un impuls imprudent, dar
acest lucru fusese gâ ndit și planificat. Ideea era prea absurdă . Cu siguranță a vă zut asta.
S-a încruntat. — Te gâ ndești că nu ai putea suporta, Moira?
Dacă suntem batjocoriți, sau există dezaprobare? Femeile pot fi dure una cu cealaltă , știu, și
poate fi mai ră u pentru tine decâ t pentru mine. Dacă nu crezi că poți tră i în viața mea, eu
pot tră i mereu în a ta. Pot să dau Barrowburgh înapoi regelui și să devin hangiu cu tine.
Dragă Doamne, vorbea serios. "Ba nu. Oh, Addis, vorbești mai mult nebunie. Gâ ndi. Fiii tă i
vor avea iobagi pentru mamă și bunică . Dar ei?”
„Vor avea o mamă pe care o vor prețui ca mine și pe care vor să o protejeze. O femeie iubită
de soțul ei și o bunica care a fost iubită de domnul ei.”
Insistența lui îi epuiza spiritul și o fă cea să piardă stă pâ nirea adevă rurilor solide ale
propriului ei argument. Emoțiile ei s-au zbă tut, iar privirea lui iubitoare și acceptatoare a
dezlă nțuit-o. Ea clă tină din cap cu o negare finală , vagă , înainte de a se scufunda în brațele
lui.
El o ținea la piept cu capul ascuns sub bă rbie, mâ ngâ ind-o ușor pe spate. „Te vei întoarce cu
mine și vei aduce viață acelor umbre și că ldură inimii mele așa cum ai fă cut-o întotdeauna,
Moira. Ș i voi învă ța să vă dau așa cum mi-ați dat întotdeauna mie.”
„Ț i-aș aduce doar necazuri și rușine. Ești prea încă pă țâ nat și voinic să -l vezi. Sunt unele
lucruri pe care Lordul din Barrowburgh nu le poate ordona după bunul să u plac, mormă i
ea, ascunzâ ndu-și ochii plini în că suța lui. Nu putea ști câ t de mult a torturat-o cu acest vis
fă ră speranță . Fă cea să sune atâ t de posibil, atâ t de real, dar sâ ngele care curgea în corpul ei
fusese învă țat de secole că nu ar putea fi niciodată așa. Avea să vadă asta destul de curâ nd
și să -i fie recunoscă tor că nu fusese de acord. Dar, oh, gâ ndul la asta, atâ rnâ nd acolo chiar la
îndemâ nă , ispitind-o la o emoție ridicolă pe care adevă rul și bunul simț abia o puteau
înă buși...
El îi înclină fața spre a lui și îi trecu o lacrimă pe obraz. — Mă refuzi, Moira?
Gâ tul îi ardea și buzele îi tremurau. Pă rea atâ t de trist câ nd îi citi decizia în ochii ei.
„Atunci cer un cadou final înainte să ne despă rțim. Vreau să câ nți pentru mine.
Unul dintre câ ntecele de dragoste, așa cum ai fă cut la cină . Aș vrea ca câ ntecul să fie despre
tine și despre mine, astfel încâ t să mă gâ ndesc la tine ori de câ te ori îl aud din nou.”
„Nu, Addis. Vă rog …"
„Mi-ai refuza și mie asta? Această amintire finală ? Este un lucru mic.”
Nu a fost un lucru mic. O fă cea bucă ți și s-ar putea să nu mai fie niciodată întreagă .
Ea zâ mbi și și-a lins buzele și și-a sprijinit obrazul de pieptul lui. Doar bă tă ile inimii lui ar fi
însoțit-o. Ea a gă sit un punct de calm slab și s-a agă țat de ea și cumva, în mod miraculos,
melodia și cuvintele au șoptit.
Vocea ei putea să umple o sală , dar acum parcurgea doar distanța scurtă pâ nă la urechile
lui. Buzele lui i-au apă sat vâ rful capului și au ră mas acolo. Câ ntecul a îndurerat-o și a
înă lțat-o, iar îmbră țișarea lui a susținut un trup care nu cunoștea putere. Imaginile au
apă rut în spatele ochilor ei încețoșați, în timp ce vechile amintiri se profilau puternic în
starea grea a câ ntecului. O tâ nă ră doliu în brațele ei. Un cavaler care țipă de durere. Un
bă rbat cu ochi smeriți, lipsit de iluzii și voință .
Vocea i s-a clă tinat de câ teva ori înainte de sfâ rșit. Cuvintele finale s-au pierdut într-un
suspine pe care ea l-a îngropat în pieptul lui. El o ținea la sâ n în timp ce ea își striga inima și
și-a frecat obrazul de pă rul ei așa cum un tată ar putea mâ ngâ ia un copil.
Propria lui voce era joasă și aspră de emoție. „Te întrebi de ce nu voi tră i fă ră tine?
Dragostea și loialitatea voastră m-au susținut și m-au mâ ngâ iat în moduri pe care nici nu le
cunoșteam. Chiar și în sclavie, cred că pe tine te-am că utat spiritul meu câ nd m-am uitat în
sus, spre stele. Ai fost cel mai bun aliat al meu ani de zile, ajutâ ndu-mă chiar și în moarte
câ nd ți-ai grijă de bă iat, protejâ ndu-mă în acea noapte întunecată câ nd mi-am pierdut
voința de a mă proteja.”
Ea s-a ghemuit în sanctuarul liniștitor al brațelor lui și s-a stră duit să -și stă pâ nească
mizeria pe care o dezlă nțuise câ ntecul. „Câ nd ți-ai amintit?”
„Inima mea a știut de îndată ce te-am vă zut din nou. Amintirile au venit încet, în bucă ți. Au
început să prindă formă odată ce am avut din nou Barrowburgh. Dar începusem să înțeleg
unde trebuia să -i caut înainte de asta.”
Se simțea atâ t de aproape de el, încâ t credea că însă și esența ei se îmbinase cu a lui. A gă sit
acolo o liniște fericită și o că ldură iubitoare care îi mâ ngâ ia emoțiile agitate ca o mâ ngâ iere
liniștitoare.
— Uită -te la mine, Moira.
S-a tras înapoi pâ nă câ nd a putut să vadă chipul ră nit și cealaltă jumă tate perfectă .
"Aparținem unul celuilalt. Te vei întoarce cu mine și ne vom că să tori și restul lumii poate
merge în iad dacă nu le place.
Ș i câ nd vor veni copiii noștri, le voi spune povestea roabei care a iubit din umbră și nu
aștepta nimic în schimb.”
El nu îi cerea cu adevă rat să fie de acord. Așa trebuie să fie, spuse expresia lui. Ș i avea
dreptate. Respingerea a ceea ce au împă rtă șit ar fi un tip de pă cat.
O dâ ră de tristețe a despă rțit euforia care se revă rsa prin ea. Privirea ei se îndreptă spre
peretele îndepă rtat care se învecina cu mă nă stirea. El îi întoarse fața înapoi și o să rută .
„Brian va veni cu noi. Nu sâ ngele lui Simon va fi cel care va forma omul care devine, ci
iubirea ta. El nu este fiul meu și nu-l voi lă sa să -și înlocuiască propriii copii. Trebuie să i se
spună adevă rul, dar îl voi accepta ca pe propriul meu sâ nge. S-ar putea să decidă mai tâ rziu
că este potrivit pentru mă nă stire și să aleagă să se întoarcă aici, dar dacă nu, îi voi da
conacul baltic care este al meu.”
Aproape că a plâ ns din nou. — Nu este o generozitate ușoară , Addis. Ș i te iubesc cu atâ t mai
mult pentru asta.”
„Este un nevinovat și nu pot ră mâ ne rece cu cineva pe care-l iubești.”
El a crescut. „Vom merge să -l luă m acum, dacă vrei. Dar sper că există un palet de rezervă în
această casă pentru el. Nu vreau să -l am în patul nostru în seara asta.”
„Cred că putem gă si un loc într-o altă cameră pentru el.” Ea se va asigura că au fă cut-o. O
dragoste cu totul specială îi aștepta câ nd se lă sa noaptea.
El a privit-o în jos cu o dragoste atâ t de goală , încâ t ea s-a gâ ndit că ar putea ajunge la
ceruri.
„Atunci să vorbim cu că lugă rii. Dar mai întâ i ne vom opri la ușa bisericii.” Îi întinse mâ na.
„Vino și spune cuvintele cu mine, Moira. Fi al meu pentru totdeauna."
S-a uitat la acel gest care o fă cea semn că tre viitorul lor imposibil. Doar cea mai mare
dragoste și loialitate aveau să supraviețuiască a ceea ce îi aștepta. Sufletul iobagului ei știa
asta, chiar dacă niciunul dintre sufletele lui nu știa.
Ea și-a pus mâ na complet în a lui.
OceanofPDF.com

DESPRE AUTOR
MADELINE HUNTER a lucrat ca funcționar de bă că nie, angajat de birou, dealer de artă și
scriitor independent. Ea deține un doctorat. în istoria artei, pe care o predă în prezent la o
universitate din est. Ea locuiește în Pennsylvania împreună cu soțul ei, cei doi fii
adolescenți ai ei, un mut dolofan și adorabil și o pisică neagră cu o atitudine majoră . Ea
poate fi contactată prin intermediul site-ului să u web, www.MadelineHunter.com , unde
cititorii pot gă si, de asemenea, mai multe informații despre evenimentele istorice și
personajele folosite în acest roman.
OceanofPDF.com

Pierde-te în povești de farmec și pasiune

cu viitorul cvartet al lui Madeline Hunter de
romance istorice plasate în epoca Regenței.
SEDUCATORUL
ÎN VÂ NZARE OCTOMBRIE 2003
SFANTUL
ÎN VÂ NZARE NOIEMBRIE 2003
fermecatorul
ÎN VÂ NZARE ÎN DECEMBRIE 2003
și
PĂ CĂ TOSUL
ÎN VÂ NZARE ÎN IANUARIE 2004
Patru romanțe noi strălucitoare în patru luni consecutive de la un autor care este celebrat
drept „unul dintre cei mai strălucitori noi scriitori în acest gen.” (Publishers Weekly)
Citiți mai departe pentru o scurtă privire
SEDUCATORUL…
OceanofPDF.com

OMUL DIAVOLUL venise.

Madame Leblanc amenințase că va trimite după el și se pă rea că ea fă cuse asta.
Diane privi tră sura încetinind pâ nă la oprire în fața intră rii în școală . Verde și auriu, cu
sculptură abundentă , era desenat de patru că lă rii albi. Un prinț ar putea folosi o astfel de
tră sură .
Nu venise întotdeauna într-un stil atâ t de grandios. Ani de zile el a că lă rit pe un cal și o dată ,
bă nuia ea, a mers. Un an nu mai vizitase deloc. Doamna Leblanc fusese aproape să o trimită
la orfelinatul dominican pentru să raci, înainte ca o femeie să sosească în schimb, și a plă tit
pentru ea pă strarea pentru o vreme mai mult.
O senzație bilioasă se ră suci în stomacul lui Diane. Un tutore care vizitează anual din
serviciu nu ar aprecia să fie convocat din cauza unui dezastru.
Planul curajos pe care ea îl pusese la cale i-a pă rut dintr-odată fă ră speranță . Înfruntâ nd
inevitabilul, ajunsese la concluzia că soarta decretase un viitor pe care fusese prea lașă
pentru a-l îmbră țișa singură .
Privind tră sura, curajul ei fragil a abandonat-o. Sanctuarul acestei școli ar putea fi
singuratic și mic, dar era sigur. Că utarea care o fă cea semn ar putea aștepta.
Poate cu timpul ar putea fi chiar ignorat.
Omul Diavolul a coborâ t din tră sură , stră lucitor într-o mantie albastră -miezul nopții și
cizme stră lucitoare lustruite. Vâ ntul îi sufla prin pă rul întunecat. Nu purta pă lă rie.
Nu a fă cut-o niciodată .
Nu ară tase întotdeauna atâ t de bogat. Își amintea vag de ani în care el pă rea aproape rustic.
Fusese o vreme, cu secole în urmă , câ nd ea îl crezuse bolnav. Bogați sau să raci, întâ lnirile
lor au urmat întotdeauna același tipar. Îi arunca cu greu o privire și își punea întrebă ri.
Ești tratat bine? Aveți vreo reclamație? Îți înveți școala? lecții? Cati ani ai acum?
Nu-i pă sa de ră spunsuri. Ea i-a spus ce voia să audă . În afară de o dată .
Fusese biciuită pentru o greșeală pe care nu o comisese, iar umilința a fost foarte recentă
câ nd a fost în vizită . Ea i s-a plâ ns impulsiv. În mod uimitor, nu mai fusese niciodată
biciuită . Înainte de a pleca, el a interzis-o, spre frustrarea doamnei Leblanc.
De atunci ea nu putea fi pedepsită fizic fă ră permisiunea lui.
De aceea fusese chemat astă zi.
S-a îndreptat cu pași mari spre intrare. Abia îi ză ri chipul, dar vă zu destul din acea
înfă țișare severă pentru a ști sigur cine era.
„Denunță -mă și te voi ucide.”
Ș oapta ascuțită o scoase pe Diane din gâ nduri. Se întoarse și se îndreptă spre sursa lui.
Doamna Oiseau, profesoara de muzică , a privit-o cu privirea de la uşă , pe care a blocat-o cu
trupul. Scurtă și slabă în statură , ea încă constituia o barieră eficientă . Ochii ei stră luceau ca
doi că rbuni minuscoli pe chipul ei dezosat, dezosat. Pă rul ei închis la culoare, de obicei
îmbră cat cu mare grijă , pă rea zbuciumat, de parcă s-ar fi repezit prin toaleta ei de
dimineață .
„Nu te îndoi că o voi face, Diane. Luați pedeapsa, pă strați tă cerea și voi fi prietenul vostru.
Altfel... Ea ridică din sprâ ncene cu semnificație.
Un fior alunecă prin Diane, de parcă ră ul i-ar fi suflat pe ceafă .
— Nimeni nu te va crede, spuse madame. „Ș i câ nd se va termina, vom fi amâ ndoi în
continuare aici.
Ești suficient de inteligent pentru a face alegerea corectă .” Ea a deschis ușa. „Coboară câ nd
ești chemat. te voi aduce înă untru.”
Uimită de frică , Diane o privi plecâ nd.
Ea aruncă o privire în jurul camerei ei spartane, că utâ nd liniștire de la obiectele familiare.
Avea o pasiune ciudată pentru patul tare și cuvertura veche, precum și pentru scaunul de
lemn și biroul simplu. Dulapul avea nevoie de vopsit, iar vasul roz devenise foarte ciobit de-
a lungul anilor. Conforturile fizice erau puține, dar timpul fă cuse din camera îngustă centrul
vieții ei. Era singura casă de care își amintea.
Ea și-a imaginat tră ind în această cameră încă câ țiva ani. Nu fericit, dar mulțumit.
Un viitor nu atâ t de ră u, chiar și cu ceea ce s-a confruntat astă zi, chiar și cu madame Oiseau
în apropiere.
Alternativa se întindea în fața ei ca un gol nesfâ rșit, întunecat și insondabil.
Vechile întrebă ri au început să pă trundă , ră pâ nd încă perii de confortul ei slab.
Întrebă ri din copilă ria ei, veșnic fă ră întrebă ri și fă ră ră spuns. Cine sunt? De ce am vino aici?
Unde este familia mea? De câ țiva ani, ea încetase să se mai întrebe, dar de curâ nd s-au
întors, mai tare și mai insistent, pâ nă câ nd au alergat într-o câ ntare tă cută , ră sunâ nd într-o
parte goală a inimii ei.
Ră spunsurile nu au fost aici. A afla adevă rul însemna să abandonezi această lume mică .
Trebuia doar să profite de oportunitatea pe care soarta conspirase să o creeze.
Ar trebui să o facă ? Ar trebui să se arunce la mila Omului Diavol?
„... dacă ră mâ ne nepedepsită , trebuie să insist să plece. Nu pot avea virtutea fetelor mele
corupte...”
Madame Leblanc divaga mai departe pe tonuri severe. Distras de gâ ndurile legate de
afacerea nefinalizată pe care o lă sase la Paris, Daniel St. John ascultă doar pe jumă tate.
Ceva despre o carte. Bineînțeles că fata ar avea că rți. Era o școală .
Ș i-a forțat atenția asupra doamnei de școală cu pă rul că runt și desfă șurat și i-a rupt fluxul
neîncetat. „Somația dumneavoastră a spus că asta e grav, doamnă . Am presupus că s-a
îmbolnă vit și s-a întins pe ușa morții”.
Fusese un noroc bizar că scrisoarea îl gă sise deloc la Paris. Cu siguranță nu plă nuise să -și
întrerupă vizita acolo pentru a face această că lă torie la Rouen. Era enervat că fusese
deranjat pentru o chestiune atâ t de minoră . „Dacă a încă lcat regulile, ocupă -te așa cum faci
de obicei. Cum te plă tesc să faci. Nu era nevoie să trimiți după mine.”
Madame îşi lă să bă rbia în jos şi se uită la el. — Această încă lcare necesită mai mult decâ t
pâ ine și apă pentru câ teva zile, domnule, și ați dat ordine stricte să nu fie pedepsită cu
toiagul fă ră permisiunea dumneavoastră .
„Am fă cut-o? Câ nd a fost asta?”
"Cu ani în urmă . Ț i-am spus că o astfel de clemență ar duce la durere, iar acum a fă cut-o.”
Da, și-a amintit vag de expresia serioasă a unui copil cu fața gamin care îi cerea dreptate.
Nu-și amintea să fi dat instrucțiuni în acest sens. Dacă ar fi știut că s-ar dovedi acest al
naibii de incomod, nu ar fi fost atâ t de generos.
Se îndreptă pe scaun, pregă tit să anuleze ordinul. Privirea îi că zu asupra tijei de salcie care
se afla peste birou. Ochi înlă crimați și o voce sufocată care o acuza pe doamnă de
brutalitate nejustificată i se întoarse din nou.
„Ai spus ceva despre o carte. Hai să vedem.”
„Domnule, nu este necesar. Vă asigur că este de natură a fi interzis, cel puțin.”
„Asta ar putea însemna că este doar un volum de poezii grecești de Ovidiu sau un tratat
religios al unui disident. Mi-ar plă cea să -l vă d și să judec singur.”
"Nu cred-"
— Cartea, doamnă .
Ea se îndreptă spre dulap. Folosind una dintre mai multe chei de pe un cordon din jurul
gâ tului ei, a descuiat-o și a recuperat un volum mic, roșu. Ea l-a îndreptat spre el și s-a
retras la o fereastră . Ea a luat o poziție cu spatele la el, anunțâ ndu-și fizic condamnarea
literaturii în mâ inile lui.
A deschis-o și a vă zut imediat de ce.
Nu literatură . De fapt, fă ră cuvinte. Volumul subțire conținea doar gravuri care prezentau
relații carnale în toată inventivitate.
A că utat. Lucrurile au început destul de simplu, dar au devenit din ce în ce mai atletice.
Spre sfâ rșit au existat câ teva reprezentă ri care i s-au pă rut total imposibil de realizat.
— Înțeleg, spuse el, închisâ nd cartea.
"Într-adevă r." Tonul ei spunea că vă zuse mai mult decâ t era necesar.
— Sunați după copil, doamnă .
Satisfacția i-a luminat fața. „Aș vrea să fii aici câ nd se va termina. Ar trebui să știe că
aprobi.”
„Trimite după ea.”
Madame Oiseau a escortat-o pe Diane înă untru.
După cum era de așteptat, un vizitator a așteptat în biroul directoarei. Omul Diavol stă tea în
scaunul lui Madame Leblanc din spatele biroului din lemn de fructe. Madame stă tea lâ ngă el
cu rigiditate, un bastion al cenzurii. Două articole ză ceau pe biroul impecabil. Un toiag de
salcie și cartea .
De obicei, Daniel St. John abia arunca o privire la ea. Pă rea puțin supă rat și foarte plictisit.
Ea se aștepta pe jumă tate ca el să că scă și să -și scoată cutia de snu.
Nu prea ară ta ca un diavol. Ea îi dă duse acest nume câ nd era tâ nă ră din cauza ochilor lui.
Întunecate și intense, erau încadrate de sprâ ncene care atingeau vâ rful în puncte vagi
spre capete. Ochii aceia ar putea arde direct în tine dacă ar fi atent.
Din moment ce el nu a fă cut-o niciodată , ea nu le-a mai gă sit atâ t de înfricoșă toare.
Gura îi era așezată într-o linie dreaptă , dură , plină , dar așa era întotdeauna. Chiar și atunci
câ nd zâ mbea, era doar suficient de curbat încâ t să sugereze că orice l-a amuzat era o glumă
privată .
Împreună cu ochii și chipul cizelat, îl fă cea să arate crud. Poate că era. Ea nu ar ști. Totuși,
ea bă nuia că femeile îl considerau foarte frumos și poate chiar îi gă siseră asprimea
atră gă toare. O vă zuse pe doamna Oiseau venind în prezența lui.
El nu era atâ t de bă trâ n pe câ t crezuse ea câ ndva. El devenise mai tâ nă r pe mă sură ce ea se
maturiza. Acum își dă du seama că nu putea avea mai mult de treizeci de ani. Asta i s-a pă rut
ciudat. Toată viața ei fusese un adult și ar trebui să fie mai în vâ rstă .
Era ușor să uite câ t de greu putea să pară . În fiecare an, lunile îi tulburau memoria.
Vă zâ ndu-l acum, știa că planul ei fusese stupid. Nu avea să -și asume niciodată mai multe
inconveniente. Ș i va fi lă sată aici, să aștepte ră zbunarea doamnei Oiseau.
— Domnule a aflat despre comportamentul dumneavoastră rușinos, a intonat doamna
Leblanc. „Este șocat, așa cum s-ar fi așteptat.”
Ș i-a zbă tut unul dintre zâ mbetele lui sardonice la descrierea reacției sale. A bă tut pe carte.
„Există o explicație?”
Madame Oiseau se apropie, o amintire fizică a amenință rii ei. Madame Leblanc se uită cu
privirea, îndră znind-o să caute scuze. Omul Diavol pă rea indiferent, ca întotdeauna. El a
vrut să se facă asta pentru a putea fi plecat.
Diane a fă cut alegerea ei. Alegerea sigură , lașă . — Nicio explicație, domnule.
El ridică privirea spre ea, brusc atent. A durat doar o clipă . Se lă să pe spate în scaun și fă cu
un semn cu neră bdare că tre Madame.
Cele două femei au pregă tit camera pentru pedeapsă . Un prie-de-dieu a fost tâ râ t în centrul
încă perii. Un scaun a fost împins în fața lui. Madame ridică toiagul de salcie și îi fă cu semn
pă că tosului să ia poziția.
Omul Diavolul stă tea acolo, pierdut în gâ nduri, privind la birou, ignorâ nd activitatea.
Avea de gâ nd să ră mâ nă . Madame Leblanc insistase ca el să fie martor.
Diane știa că a ră mâ ne aici ar însemna o pedeapsă . Doamna credea cu tă rie că pă catele
merită biciuite și nu a rezervat toiagul elevilor să i. Cu câ teva luni în urmă , o femeie
slujitoare de ani maturi a fost surprinsă ieșind pe furiș să întâ lnească un bă rbat și aceeași
dreptate i se fă cuse.
Arzâ nd de umilință și rugâ ndu-se să ră mâ nă în amețeală , Diane s-a apropiat de prie-de-
dieu. Urcâ ndu-se pe îngenunchier, și-a îndoit șoldurile peste brațul ridicat și s-a echilibrat
apucâ nd scaunul.
Madame Oiseau ridică ceremonios fusta rochiei ei de sac. Doamna Leblanc a dat îndemnul
obișnuit ca să se roage pentru iertare.
Tija a că zut pe fundul ei expus. A că zut din nou. Strâ nse din dinți împotriva durerii, știind că
era inutilă . O vor biciui fă ră milă , pâ nă câ nd ea a cerut iertare de la cer.
"Stop." Vocea îi tă ia tensiunea din cameră .
Madame a primit o ultimă lovitură .
„Am spus să mă opresc.”
— Domnule, trebuie să ...
"Stop. Si pleaca."
Diane începu să se ridice.
Madame Oiseau o apă să pe spate. — Se pare că tutorele ei este atâ t de revoltat încâ t se
simte obligat să pună el însuși pedeapsa, madame Leblanc, spuse ea pe un ton uleios. Este
potrivit pentru un astfel de pă cat, nu?”
a dezbă tut madame Leblanc într-un șir de mormă ituri.
Doamna Oiseau ocoli prie-de-dieu. Cele două femei au plecat.
L-a auzit ridicâ ndu-se și mergâ nd spre ea. Ea spera că el va fi rapid în privința asta. Ea ar
accepta cu plă cere orice durere să fie terminată cu morticația pe care o simțea poziționată
aici, pe jumă tate goală .
Fusta rostită în jos. O strâ ngere rm a luat-o de braț. "Scoală -te."
Ea s-a îndreptat și a netezit rochia de sac. Mușcâ ndu-și umilința, ea l-a înfruntat.
Se aşeză din nou în spatele biroului. Nu se mai plictisește. Acordați neapă rat atenție. Ea se
zvâ rcoli sub privirea lui întunecată .
A bă tut cartea cu degetele. "De unde ai luat-o?"
"Conteaza?"
„Ar trebui să spun că da. Te-am bă gat într-o școală care este aproape închisă . Mi se pare
curios că ai ajuns la așa ceva.”
Amenințarea din camera ei îi ră suna în urechi. Ar putea s-o facă . Madame Oiseau ar putea
ucide pe cineva. Ș i câ nd s-a întâ mplat, Omului Diavol nu i-ar pă sa deloc. Ar fi recunoscă tor
să fie scutit de că lă torie în fiecare an.
"Am furat-o."
— De la un librar?
„Am furat-o, iar doamna Leblanc l-a gă sit printre lucrurile mele. Asta este tot ce contează .
Doamna spune că scuzele și explicațiile nu fac decâ t să înră ută țească pă catul.”
"Ea face? Ce nonsens. Înțelegi de ce Madame a fost atâ t de șocată că ai avut această carte?
„Femeile sunt dezbră cate, așa că presupun că este vorba despre pă catele din carne.”
Asta pă rea să -l amuze, de parcă s-ar fi gâ ndit la un ră spuns inteligent, dar l-a pă strat pentru
el. „Cred că ai furat această carte, dar cred că a fost de la cineva de aici. Doamnă Leblanc?
Ea clă tină din cap.
„Nu am crezut. A fost celă lalt, nu-i așa? Cel mai mult decâ t fericit să te lase singur cu mine.”
El a întins-o cu acei ochi. "Spune-mi acum."
Ea a ezitat. Lui chiar nu-i pă sa de ea. Era prima dată în ultimii ani câ nd se uitase cu adevă rat
la ea.
Cu siguranță fă cea asta. Brusc. Profund. O fă cea să se simtă inconfortabil.
O ajutase atunci câ nd ea s-a plâ ns. Poate că , dacă i-ar spune, el ar fi de acord să tacă și
lucrurile ar putea continua ca înainte. Sau poate, dacă s-ar plâ nge, doamna Leblanc l-ar
crede, iar doamna Oiseau ar fi concediată .
Era ceva în expresia lui care indica că va avea adevă rul, într-un fel sau altul. Ceva hotă râ t,
chiar nemilos, a ars în acei ochi de diavol.
Îl prefera cu mult pe el plictisit și indiferent.
— Aparține doamnei Oiseau, după cum ați ghicit, spuse ea. „Există o fată tâ nă ră , de cel mult
paisprezece ani, că reia ia ară tat-o. Fata mi-a povestit despre asta și cum a descris doamna
Oiseau bogă țiile pe care le avea pentru o femeie care a fă cut astfel de lucruri. Tâ nă rul meu
prieten s-a speriat. M-am dus în camera doamnei și am luat-o. Că utam o modalitate de a o
aduce în jos, dar doamna Oiseau a susținut că o broșă a dispă rut și toate camerele fetelor au
fost percheziționate. Cartea a fost gă sită la mine.”
— Ș i broșa nu a fost gă sită niciodată , nu-i așa?
"Nu."
Ochii lui se mijiră gâ nditori, în timp ce privirea lui se mișca peste ea, ză bovind pe fața ei.
Încerca să decidă dacă ea spunea adevă rul.
"Cati ani ai acum?"
Întrebarea anuală , care venea acum, a tresă rit-o. "Ş aisprezece."
— Ai vorbit despre prietena ta care are paisprezece ani câ nd era o fată tâ nă ră .
„Ea se comportă mai tâ nă ră decâ t atâ t.”
O cercetă cu atenţie. Nu se uitase niciodată la ea atâ t de mult sau atâ t de amă nunțit. Nimeni
nu a avut vreodată .
„Te-am adus aici, ce, acum zece ani? Doisprezece? A fost imediat după ... Erai o fată atunci,
dar nu un copil mic.” Privirea lui o întâ lni direct pe a ei. "Câ ți ani ai?"
Planul ei nebun se derula în ciuda lașită ții ei.
Numai că ea nu a vrut acum.
"Ş aisprezece."
„Nu-mi pasă de tinerele care încearcă să mă prostească . Cred că dacă îți lă să m pă rul din
acele împletituri copilă rești și te vedem în ceva în afară de acel sac, vom ști adevă rul.”
„Adevă rul este că am șaisprezece ani.”
"Într-adevă r? Ră sfă țați-mi curiozitatea atunci.” îi fă cu un gest spre cap. "Parul. Pune-o la
pamant."
Blestemâ ndu-se pentru că i-a atras atenția, ea și-a tras panglicile de la capetele
impletigurilor. Despletindu-se si pieptanindu-se cu degetele, si-a desprins parul. A că zut în
valuri în jurul feței și pe corp.
Ochii lui ascuțiți s-au încă lzit. Asta ar fi trebuit să o liniștească , dar a avut efectul opus. O
avertizare o înțepă pe spate.
"Câ ți ani ai?" vocea lui era mai liniştită de data aceasta, fă ră margini dure.
O avea foarte îngrijorată acum „Ș aisprezece”.
„Sunt sigur că nu. Bă nuiesc că ai concluzionat că a fost în interesul tă u să minți. Dar să fim
siguri. Rochia, mam'selle.”
„Rochia?”
„Rochia. Scoateți-l."
OceanofPDF.com

DIN POSIE
A Bantam Book / septembrie 2000 de Alan Ayers
Inserați arta copyright © 2000 de Franco Accornero
Nicio parte a acestei că rți nu poate fi reprodusă sau transmisă sub nicio formă sau prin
orice mijloc, electronic sau mecanic, inclusiv fotocopiere, înregistrare sau prin orice sistem
de stocare și recuperare a informațiilor, fă ră permisiunea scrisă a editorului.
Pentru informații adresa: Bantam Books.
eISBN: 978-0-307-48264-8
Bantam Books sunt publicate de Bantam Books, o divizie a Random House, Inc. Marca sa
comercială , constâ nd din cuvintele „Bantam Books” și reprezentarea unui cocoș, este
înregistrată la O ce de brevete și mă rci comerciale din SUA și în alte ță ri. Marca Registrada.
Bantam Books, New York, New York.
v3.0
OceanofPDF.com
Schița documentului
 Alte că rți ale acestui autor
 Pagina titlu
 Dedicare
 Prolog
 Capitolul 1
 capitolul 2
 capitolul 3
 capitolul 4
 capitolul 5
 Capitolul 6
 Capitolul 7
 Capitolul 8
 Capitolul 9
 Capitolul 10
 Capitolul 11
 Capitolul 12
 Capitolul 13
 Capitolul 14
 Capitolul 15
 Capitolul 16
 Capitolul 17
 Capitolul 18
 Capitolul 19
 Capitolul 20
 Capitolul 21
 Capitolul 22
 Despre autor
 Drepturi de autor