Sunteți pe pagina 1din 7

MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Catedra de Ştiinţe ale Educaţiei

Disciplina: Etica profesională

Referat

,,Idealul moral al
pedagogului în
moştenirea lui Johan
Pestalozzi"
A elaborat: Belous Ana
A verificat: Ilona Ceapă

Chişinău - 2014
Motto: “Oricare specialist care a devenit sau va deveni cadru didactic, trebuie sa studieze in
mod aprofundat instructia si educatia ...” Jean Piaget

Johan Heinrich Pestalozzi a crescut cu mama, în condiţii grele fiind orfan. Începe să studieze
teologia şi dreptul dar le părăseşte şi se îndreaptă către agricultură. Înfiinţează o fermă-şcoala
în care elevii învaţă muncind, întreţinându-se din munca lor (Neuhof 1774 – 1780).

Această fermă şcoală nu-i reuşeşte şi începe să-şi scrie ideile pe care nu le putuse pune în
practică. Dinte lucrările sale cea mai relevantă este „Cum îşi educă Gertruda copiii”, scrisă în
1801. Originalitatea lui Pestalozzi se constată mai ales în ideile sale cu privire la didactică şi în
special cele care vizează principiile didactice, educaţia copilului. La ferma sa din Elveţia, el s-a
ocupat de copii săraci şi vagabonzi, pe care i-a instruit şi i-a învăţat cum să muncească pentru a
se descurca în viaţă. La fel ca şi J.J.Rousseau se pronunţa pentru o educaţie conformă cu natura,
dar el merge mai departe şi consideră rolul familiei ca fiind primordial în educarea copilului.

Care sunt marile probleme ale pedagogiei contimporane?

Şcoala activă! Dar şcoala activă aşa cum se discută astăzi este americanism unilateral.
Singura soluţie satisfăcătoare nu ne-o poate da decât concepţia şcolii active integrale, care
introduce în sfera noţiunii de activitate, pe lângă activitatea materială şi activitatea sufletească,
chiar când aceasta din urmă nu provoacă modificări în lumea externă, ci rămâne în conştinţa
noastră. Această concepţie cere ca şcoala să desvolte prin exerciţiu ,deci prin acţiunea proprie a
elevilor, toate funcţiunile sufleteşti şi fizice, cari împreună alcătuesc organismul psiho-fizic al
omului.

Dacă la aceasta adăugăm condiţia că întreaga activitate să fie subordonată unui ideal
suprem cu caracter moral religios ,ajungem exact la idealul educativ al lui Pestalozzi, după care
scopul educaţiei este cultivarea armonioasă a tuturor forţelor bazată pe iubire şi credinţă şi
realizată, prin exerciţiu, deci prin activitate. Sau ne gândim poate la necesitatea răspândirii
culturii în popor? Desigur. Statul trebue să asigure poporului folosinţa tuturor bunurilor. ,,Dar
ajutorul material, oricât de important ar fi, nu poate folosi decât dacă e susţinut de cel moral
adică de cultură. Fără aceasta, bunurile materiale sunt chiar periculoase, întrucât ele sunt
numai mijloace pentru realizarea unor scopuri, care vor fi impuse de pornirile egoiste, dacă nu
sunt determinate de cultura moralizatoare.
Pe de altă parte, adoagă Pestalozzi, datoria statului nu este de a dărui poporului bunurile
materiale necesare, ci de a-i da posibilitatea intelectuală, morală şi materială să se ajute singur.
Prin urmare,măsurile economice şi cele culturale merg simultan, cele din urmă însă având
preponderenţă. Cultura e deci factorul dominant în opera de înălţare a maselor populare" Şi
iată însfârşit marea problemă a personalităţii care frământă astăzi nu numai lumea pedagogică,
dar şi pe aceea interesată la nouile valori morale ale omenirei.

Nu e şi în aceasta privinţă Pestalozzi un precursor?

Căci el „nu admite nici atitudinea rezervată a personalităţilor, care nu se pot armoniza cu
viaţa socială a timpului lor şi de aceea stau retrase trăindu-şi viaţa lor proprie oarecum alături
de social, nici acea atitudine activă dar ofensivă, uneori revoluţioară a personalităţilor carecaută
să triumfe chiar cu sacrificiul ordinei sociale, ceeace ar duce, — ca în concepţia nietzscheiană,—
la ridicarea celor aleşi (supraomul) cu sacrificiul celor mulţi,deci la triumful egoist al persona-
lităţii, ci doreşte realizarea, prin educaţie a unor personalităţi puternice şi idealiste, capabile
saşi jertfească chiar viaţa pentru realizarea idealului lor ,dar fără tendinţa de a turbura ordinea
socială.

Astfel de personalităţi nu renuţă la ideal ci se sacrifică pentru ca prin sacrificiul lor să salveze
şi ordinea socială şi idealul, care rămâne astfel ca un far luminos pe orizontul îndepărtat al
vieţei sociale. Acesta e triumful altruist al personalităţii.

Principiul respectării particularităţilor de vârstă este întâlnit în literatura de specialitate şi


exprimă, în esenţă, necesitatea că desfăşurarea procesului de învăţământ să se realizeze în
concordanţă cu posibilităţile reale ale elevilor (potenţialul intelectual, fizic, nivelul pregătirii
anterioare) şi să stimuleze dezvoltarea lor ontogenetică. „Este vorba, în fond, de asigurarea
unor relaţii între cerinţe, structura personalităţii, efortul individului şi rezultate”, conchide I.
Nicola (1996, p.357).

Preocuparea pentru realizarea educaţiei în conformitate cu natura psihică a copilului


este veche, dar formularea ei explicită într-un „principiu” o regăsim mai întâi la I.Comenius şi
J.-J.Rousseau, fiind dezvoltată şi precizată apoi prin contribuţiile lui in special a lui Pestalozzi.
Multă vreme, problema accesibilităţii a fost înţeleasă şi aplicată unilateral, simplist, fiind
dominată de un „inductivism excesiv” (Paul Popescu Neveanu).

Astfel, prin accesibilitate se înţelegea, în general, stabilirea unei concordanţe între


sarcinile de învăţare şi particularităţile specifice unei vârste, iar aplicarea acestui principiu
însemna că orice secvenţă de învăţare are la bază trecerea de la inferior la superior, de la
apropiat la îndepărtat, de la simplu la complex, de la particular la general.

Respectarea particularităţilor individuale reprezintă a doua dimensiune a acestui


principiu şi este în consens cu exigenţele învăţământului modern centrat pe trecerea de la „o
şcoală pentru toţi” la „o şcoală pentru fiecare”. Fundamentul psihologic al acestei tratări
vizează raportul dintre ceea ce este elevul la un moment dat şi ceea ce el poate să devină şi
include factorii de personalitate, procesele şi capacităţile psihice, toate „condiţiile interne” care
mijlocesc acţiunea influenţelor externe.
Respectarea particularităţilor de vârstă şi individuale ale elevilor vizează toate
componentele procesului de învăţământ: finalităţile (vezi obiectivele formării pe cicluri de
şcolaritate, profiluri etc.), conţinuturile (ponderea disciplinelor în cadrul ariilor curriculare pe
cicluri de învăţământ, raportul dintre „curriculum nucleu” şi „curriculum la decizia şcolii” ş.a.),
metodologiile de predare – învăţare, standardele de performanţă . Tratarea individuală se
poate realiza prin intermediul mai multor procedee ( I. Nicola, 1996, pp. 359-360):

 acţiuni individualizate ce se desfăşoară pe fondul activităţilor frontale, cu întreaga clasă de


elevi; în această situaţie, tratarea individuală este subordonată celei frontale, în sensul că în
anumite momente profesorul poate avea în atenţie doar câţiva elevi, în timp ce ceilalţi
realizează sarcinile formulate anterior de către acesta;
 acţiuni individualizate sugerate şi impuse în cadrul procesului de învăţământ, dar care se
realizează în afara lui (de exemplu, temele diferenţiate pentru acasă, lectura şi bibliografia
suplimentară etc.);
 activităţi pe grupe de nivel (împărţirea clasei în grupe relativ apropiate sub raportul
potenţialului intelectual şi repartizarea unor sarcini diferite);
 activităţi în clase speciale, pentru elevi cu aptitudini deosebite sau pentru elevi cu
handicapuri (cu programe şi metodologii specifice).

De asemenea Pestalozzi spunea că una dintre cele mai mari achizitii ale cercetărilor
didactice actuale este intelegerea adevarului că simpla instruire (debitarea/depozitarea de
date) nu mai poate fi formulata ca ideal sau obiectiv exhaustiv de instruire si educare.
Implantarea rigida si fixă a unor cunoştinţe in spaţiul mintal al unor indivizi poate fi dăunatoare,
aşa cum debarasarea de aceste date poate constitui o premisa a creării elasticitatii necesare
adaptării la noi condiţii.
Dacă am avea elevul “ideal” care asimileaza in mod impecabil si durabil, reţine cunoştinţe
detaliate, putem spune că este iremediabil pierdut deoarece cunoştinţele desuete îi epuizeaza
resursele de inventivitate, ii ocupă creerul, îi întarzie asocierile noi, il epuizeaza tocmai atunci
cand este adus în pragul vîrstei de creativitate. Aşa cum arată Grigore Moisil, elevul ideal este
cel care peste 10 ani devine cetăteanul ideal.

Iată de ce, reevaluarea şi selectarea conţinutului învăţamantului, întroducerea in programele


şcolare numai a cunoştintţelor esenţiale, pentru a putea face faţă ritmului accelerat de achiziţie
al ştiinţei şi tehnicii şi a-l pregati pe tanăr pentru viitor, reprezintă o altă direcţie de studiu şi
acţiune pentru didactica modernă.
Pedagogia invăţării are obligaţia de a selecta mereu esenţialul si de a evita ceea ce este
trecător si perisabil in cunoasterea umană, de a nu îngloda memoria fizică a elevului cu ceea ce
este disponibil în memoria publică a centrelor de documentare si a bibliotecilor, a publicaţiilor
tiparite sau a filmelor care pot fi vizionate.

I.H.Pestalozzi susţine ideea autodezvoltării foţtelor din om, potrivit căreia fiecare aptitudine
are tendinţa de a se dezvolta, de a ieşi din starea de inerţie şi de a deveni o fortă in acţiune.

I.H.Pestalozzi a elaborat teoria învaţămintului elementar primar. Portrivit ideilor sale,


invaţatorul are o dublă sarcină: Asigurarea unui volum de cunostinţe si dezvoltarea
capacităţilor intelectuale. Pestalozzi a apreceat invaţatorul şi a demonstrat de ce calităti trebue
să dispună acesta: pregatire stiintifică şi didactică, iubire sinceră faţă de copii, o bună capacitate
de organizare a munci sale educative.

Activitatea pedagogic a lui Iohann Pestalozzi

Metode de Lucrari cu
Teoria Elemente Principii Orientari pentni instruire caracter
pedagogica definitorii didactice instruire didactic
promovate
recoman-
date

Teoria lui Johann - convingerea - necesitatea - -.intuitia „Orele de


Heinrich ca toti respectarii legilor invatamantul seara
elementar sa
cladeasca
Pestalozzi (1746- oamenii pot fi naturii in procesul in mod sigur - ale unui
1827), pedagog instruiti educatiei, si temeinic exercitiul sihastru'
cunostintele
si
care a incercat sa - ideea ca omul realizarea unei deprinderile „Cum isi
elaboreze o trebuie educatii in necesare invata
vietii si sa
teorie stiintifica dezvoltat ca conformitate cu contribuie la Gertmda
asupra educatiei, intreg, „trupul, natura, care sa dezvoltarea copiii '
fortelor
interne
a elaborat bazele spiritul si se desavarseasca in si a „Metoda'
invatamantului inima sa' scoala prin: dispozitiilor
copilului
elementar si a educatia fizica, - scopul „ Cartea
realizat pentru pregatirea instructiei pentru
elementare
este
prima data in istoria pentru munca, acumularea mame'
omenirii, educatia de catre
copil a
imbinarea intelectuala si cunostintelor „Abecedarul
organizata a muncii morala intemeiate pe
experienta
productive cu - respectarea senzoriala si intuitiei '
instructia, in particularitatilor formarea
unui
complex de
localitatea Neuhof. individuale si de priceperi si „ Cantecul
varsta ale deprinderi
copiilor - recomanda lebedei'
ca in
continutul
instructiei
- principiul elementare
intuitiei sa intre
disciplinele:
citit,
- principiul scris, socotit,
activitatii libere desen, cant,
activitati
- gradarea treptata practice,
si gimnastica,
elemente de
succesiunea geometrie
riguroasa in
instructie

În 1801 publică lucrarea care l-a făcut renumit ca pedagog “Cum îşi învaţă Gertruda copiii”,
în care subliniază rolul familiei, dar în special al mamei, în formarea copilului pentru viaţă. În
concepţia lui J.H.Pestalozzi “cel mai simplu element care putea stimula dezvoltarea forţelor
morale ale copilului era sentimentul de dragoste faţă de mama sa. Mai târziu, acest sentiment
se va extinde şi asupra celorlalţi membri ai familiei, iar odată cu intrarea copilului la şcoală, el va
simţi o apropiere şi o preţuire şi faţă de colegii săi. Extinzându-se şi mai mult acest sentiment va
constitui fundamentul pe care se va clădi conştiinţa apartenenţei sale la umanitate. (Eugen
David, 2001, pag.54)

Familia reprezintă primul mediu social de dezvoltare şi favorizează stabilirea contactelor


copilului cu societatea, el primeşte aici primele elemente de educaţie. O caracteristică
importantă a familiei este aceea că oferă stabilitate şi o afectivitate puternică, lucru ce
favorizează învăţarea. În general se spune că într-o familie, mama reprezintă afectul, iar tatăl
autoritatea. Problema care se pune din acest punct de vedere este aceea de a stabili un
echilibru şi un mediu securizant, favorabil dezvoltării armonioase a copilului.

Din păcate, condiţiile de viaţă ale copiilor din ţara noastră sunt stresante, părinţii sunt copleşiţi
de grija zilei de mâine, de nesiguranţa locurilor de muncă pe de o parte, iar pe cealaltă parte
divorţul, abuzurile şi agresivitatea manifestate asupra copiilor reprezintă câteva aspecte
negative în dezvoltarea normală, firească a copilului.

Pregătirea părinţilor sau a potenţialilor părinţi pentru realizarea competenţelor educative


constituie un obiectiv al sistemului şcolar.
Efortul pedagogiei din a doua jumătate a secolului nostru s-a îndreptat spre realizarea unui
echilibru între intervenţie şi nonintervenţie în procesul educativ, între o educaţie directivă şi
una nondirectiva.
BIBLIOGRAFIE:

1. Bunescu, V., Giurgea, M., 1982, Principii de organizare şi desfăşurare a procesului de învăţământ,

2. Nicola, I., 1996, Tratat de pedagogie şcolară, EDP, Bucureşti

3. Cerghit, I., Radu, I. T., Popescu, E., Vlăsceanu, L., 1999, Didactica

4. Haile Society Eugen David, 2001

5. Principiile didacticii în viziunea psihologiei educaţiei şi dezvoltării, în Didactica modernă (coord. M.


Ionescu, I. Radu), Editura Dacia, Cluj-Napoca

6. wikipedia.org

7. didactica. ro

8. regielive.ro