EDUCAŢIA PENTRU TIMPUL LIBER

Studente master DAIP, an I:

Polonic Domnica (căs. Parasca)
Chicuș Bianca
Miclăuș Florina

„Cel mai important în educaţie nu este să câştigăm timp, ci să-l pierdem cu

folos.”

I.A. Comenius

1
 Educația pentru timp liber

“Folosirea înțeleaptă a timpului liber este un produs al culturii și al educației” - Bertrand Russel

“Lucrul cel mai dificil pentru om este să-şi organizeze timpul liber”. (Goethe)

Problematica timpului liber în educație s-a dezvoltat din antichitate până în prezent, iar conceptul
de timp liber a evoluat de la un sistem de cunoștințe empirice până la rangul de „nouă educaţie.

În decursul evoluției sale, conceptul de timp liber a fost abordat din mai multe perspective – filosofică,
sociologică, psihologică și pedagogică, mai puțin în aspect axiologic. În aceste condiții, se reliefează
necesita și oportunitatea dezvoltării conceptuale a educației pentru timpul liber și din această
perspectivă, având în vedere „criza” de valori din societatea contemporană.
În contextul „noilor educaţii” şi al condiţiilor de dezvoltare a societăţii informaţionale, bazată pe
cunoaştere, valoarea timpul liber, implicit și a educației 13 pentru timpul liber „este în raport cu
rezultatul unui proces istoric asociat fenomenului civilizaţiei moderne, de câştigare a unei libertăţi mai
mare de către lucrătorul modern, de alocare specială a unui timp pentru refacere şi recreere”,
menţionează C. Cucoş. [2002, p. 93]
Conceptul de timp liber a evoluat în decursul secolelor în funcţie de diverse modele organizate
social. Astfel, s-a constatat că omenirea s-a bucurat întotdeauna de un anumit tip de organizare a
timpului liber, diverse forme şi activităţi de organizare. Civilizaţiile antice au pus la baza bunăstării
culturii lor dezvoltarea divertismentului, timp în care oamenii practicau sportul (luptele competitive,
gimnastica, jocurile olimpice, vânătoarea); artele (muzica, dansul, teatrul), forme de cult religios şi alte
domenii de cultură generală. Însă fiecare civilizaţie avea un specific de valorificare a timpului liber, de
ex., în Egipt templele erau dotate cu trupe de animatori; în Asiria şi Babilon muzica şi dansul erau
dominante la sărbători şi ansambluri de adunări regale; în Israel contribuţia majoră a populaţiei a fost să
respecte ziua a şaptea din săptămână numită „Sabatul” – un timp pentru odihna oamenilor şi venerarea
Divinităţii, fiind proclamată la nivel de Lege sau Poruncă (Legea Mozaică „Cele zece porunci”) . Totuşi,
în Grecia, comportamentele cetăţenilor antici au fost considerate modele mult mai desăvârşite graţie
interdependenţei timpului liber şi a educaţiei . La nivelul Civilizaţiei Greciei Antice, timpul liber era
considerat perioada de aur, fiind una din cele mai bune premise de favorizare a realizării omului.
Cetăţeanul grec avea menirea să trăiască timpul liber în stilul de loisir, adică pentru a-l petrece și
consuma raţional, cu sensul de dobândire a virtuţilor. Toate formele de muncă se opuneau modului de a

2
fi al cetăţenilor greci, deoarece acestea erau preluate de castele sclavagiste. Aristotel şi Platon
considerau timpul liber o categorie a educaţiei şi viceversa, fiindcă ambele făceau parte din acelaşi
conţinut cultural. Aceste noţiuni identice simbolizau în limba greacă shkolé – locul în care timpul liber
/loisir-ul era folosit pentru instruire şi învăţare, de unde provine şi termenul actual școală . De asemenea,
termenii corelativi de muncă şi timp liber /travail-loisir se regăsesc în etimologia le loisir din limba
greacă ce se traduce prin cuvântul scholé semnificând totodată timp liber şi instruirea /învăţarea.
Estimarea dezvoltării timpului liber şi profitul acestuia poate direcţiona egalitatea odată cu evoluţia
nivelului cultural. Aceste 14 concepte de elită privind timpul liber presupun singurul nivel de instruire,
care, în ansamblu este prezent şi selectează valorile timpului liber. ( Veronica, 2018, p.17)
În Evul Mediu, timpul liber nu poate fi comparat cu timpul liber din epoca antică şi modernă. În
această perioadă la fel nu a existat un timp omogen, în care să fie prevăzută dimensiunea de timp liber,
deoarece oamenii munceau din greu, aveau interdicţii din motive religioase privitor la organizarea
timpului liber. Această inactivitate forţată era mai mult o trăire neplăcută, considerată ca o sursă
eventuală de timp liber pentru zilele de „sărbătoare”. Perioada Renaşterii a marcat un interes deosebit
pentru timpul liber, în special, pentru dezvoltarea diverselor activităţi culturale ale timpului liber,
precum călătoriile, muzica, dansul, sculptura, pictura, dramaturgia, prezentate printr-o formă liberă de
gândire, de exprimare, raţionalizate ştiinţific şi extinse de comerţ în viaţa europenilor. Eseistul francez
M. de Montaigne şi scriitorii Fr.Rabelais, J.Loke, J.J.Rousseau au descris variate forme de jocuri ca
parte componentă a educaţiei copiilor şi tinerilor. De ex., J. J. Rousseau orientează spre o regulă utilă a
oricărei educații, care constă în a ști cum să pierdem timpul. Iar J.Locke descrie rolul educativ al
desfăşurării activităţilor de timp liber, care devine important prin cunoaşterea de sine a personalităţii
tânărului. I.A. Comenius afirmă că „cel mai important în educaţie nu este să câştigăm timp, ci să-l
pierdem cu folos”. În timpul liber se descoperă temperamentul şi înclinaţiile omului. Adevărata
distracţie depinde mai mult de imaginaţie decât de raţiune: de aceea, fiecare trebuie să se distreze în felul
său”. Perioada Reformei a dus de-a lungul istoriei la limite stricte asupra timpului liber şi de recreere a
omului, deoarece a fost o influenţă etică din partea mai multor culturi creştine. La apariţia societăţii
industriale, către secolul al XIX-lea, natura muncii a evoluat fără libertate, fiind remarcată lipsa de timp
liber. Munca salarizată în manufacturi a devenit o provocare de emigrări rurale. Condiţia vieţii a
transformat munca intermediară la nivel de urbanizare. Totodată, schimbarea legislaţiei sociale privind
munca obligatorie existentă pe o perioadă de timp îndelungată pune problema reducerii timpului de
muncă, care devine foarte progresivă. Un eveniment remarcat în geneza timpului liber a fost adoptarea

3
legii cu privire la limitatea muncii pentru copii (anul 1841) de 12-16 ani la 12 ore pe zi şi de 8 ore pentru
copii mai mici de 12 ani, comparativ cu 14-16 ore de muncă pe zi realizată înainte de copii şi minori.
Impactul Revoluţiei industriale a lansat o nouă perspectivă privind revendicarea timpului liber în
societatea modernă. Astfel de argumente sunt citate de R. Sue, prin lucrarea „La théorie de la classe de
loisir” a lui Th. Veblen elaborată în 1899, care evidențiază două viziuni:
1) timpul liber poate fi un simbol de clasă
2) redescoperirea activităţilor de timp liber în societatea modernă ca simbol de apartenenţă socială.
Societatea postmodernă, numită epoca informatizării sau societatea bazată pe cunoaștere pune accent pe
timpul liber subliniind importanţa schimbării stilului de viaţă al persoanei. (Veronica, 2018, 18)

Educaţia pentru timpul liber face parte din Noile educaţii şi are ca scop principal obişnuirea
elevilor în a-şi gestiona cât mai bine timpul. Ea vizează formarea unor deprinderi în rândul elevilor
astfel încât aceştia să îşi folosească timpul liber pe baza unor activităţi recreative menite să aducă
satisfacţii personale.

Educaţia pentru timpul liber – latură a noilor educaţii – include următoarele componente:
culturală, artistică, turistică, socială (participarea părinţilor la viaţa şcolii etc.); ea se dovedeşte a fi o
educaţie rentabilă sub raport economic, familial, sanitar şi social, iar importanţa ei sporeşte pe măsură ce
sporeşte timpul liber.
În opinia autoarei V.Clichici [14, p.57], educaţia pentru timpul liber reprezintă o acţiune
educativă transversală, care poate fi concepută şi realizată pe diverse forme şi dimensiuni ale activităţii
de formaredezvoltare integrală a personalităţii elevului ce vizează formarea-dezvoltarea competenţei de
gestionare raţională a timpului liber şi poatefi transpusă în învăţarea pe tot parcursul vieţii.
Specificul educaţiei pentru timpul liber este important şi necesarpentru întreaga societate, cel
puţin, din următoarele considerente:
→ Pentru a răspunde întrebării care se regăseşte în ochii oricărui elev: ,,cum să-mi
administrez timpul, astfel încât să mă pot relaxa câtmai mult”?
→ Pentru că centrul atenţiei sociale s-a schimbat de la globalul social spre individul-
persoană socială şi pe starea de bine a acestuia.
→ Pentru nevoia de a pătrunde în mecanismele economiei de piaţă care include educaţia
centrată pe nevoile individului, prin asumarea unor noi valori: individualitate, libera iniţiativă,
competenţă şi competitivitate, concurenţă loială, asumarea responsabilă a riscului, capacitatea de a
construi reuşita proprie.

4
 Constantin Cucoș menţionează faptul că în condiţiile în care timpul liber are tendinţa să crească,
adică să sporească în ceea ce priveşte durata lui, oamenii trebuie să fie învăţaţi a se bucura de acesta.
Fără o pregătire adecvată, timpul pentru sine poate deveni o povară, un motiv al decăderii, al alunecării
în plictiseală şi inactivism. În acest sens, autorul scoate în evidenţă patru traiectorii acţionale:
1) obişnuirea indivizilor de a-şi gestiona cât mai bine temporalitatea pentru a dispune şi de timp
liber;
2) încărcarea timpului liber cu activităţi recreative, productive etc., care ar aduce bucurii şi
împliniri persoanei în cauză, tonificând existenţa şi accentuând gustul de a trăi;
3) realizarea unor alternanţe şi complementarităţi adecvate între activităţile din cadrul timpului
liber (psihofizice/activităţi cu caracter sportiv; de practicare a culturii fizice, spirituale, morale, de
plăcere, de interacţiune, necesare, distractive, informative, obligatorii etc.);
4) corelarea activităţilor din timpul liber cu practicile formale sau cvasiformale, în perspectiva
valorificării lui la scară socială prin diferite tipuri de voluntariat şi participări în asociaţii, cluburi/şcoli
ale femeilor, persoanelor în etate, copiilor cu nevoi speciale etc.
Timpul liber, o problemă acută a societății contemporane

Alger prezintǎ pericolul reprezentat de timpul liber, spunând: "O civilizație care nu îşi
foloseşte rațional timpul liber este într-un pericol mai mare decât una care nu are timp liber deloc"

Problema cu care ne confruntǎm a fost întâlnitǎ şi la alte civilizaţii, ce au eşuat în rezolvarea ei.
Timpul liber însǎ, folosit constructiv, a constituit baza pe care s-a ridicat cultura grecilor, câteva sute de
ani mai târziu. Folosirea sa greşitǎ a însemnat însǎ factorul principal în decǎderea Greciei antice. Nici o
altǎ civilizaţie din istoria omenirii nu a fost capabilǎ sǎ "pǎstreze echilibrul între timp şi bani în mâinile
maselor". Oricum, pericolele nu sunt de neînlǎturat; considerǎm cǎ încǎ avem puterea de a ne controla
destinul. Alger prezintǎ aceastǎ provocare: "cea mai mare problemǎ cu care ne confruntǎm astǎzi, este
sǎ creǎm o societate ce nu degenereazǎ prin timpul liber.

Timpul liber în şcoalǎ.

Pornind de la afirmaţia lui Bertrand Russel „folosirea înţeleaptă a timpului este un produs al
culturii şi al educaţiei”, putem deduce că şcoala este un factor important în învăţarea elevului spre o
consumare eficientă a timpului liber.

5
 Dacǎ acceptǎm concepţia cǎ omul are puterea, cel puţin în parte, sǎ-şi controleze destinul şi dacǎ
avem încredere în educaţie cǎ poate influenţa vital acesta, importanţa şcolii ca instrument de dezvoltare
a timpului liber în avantaje cu semnificaţii nemǎsurate, devine imediat evidentǎ. Timpul liber reprezintǎ
momentul în care trebuie luate decizii. Selecţia unei acţiuni sau a alteia depinde în cea mai mare mǎsurǎ
de un sistem de valori, aprecieri şi înţelegeri, interese şi capacitǎţi ce sunt în principal promovate prin
educaţie.

Educarea timpului liber reprezintǎ principala responsabilitate permanentǎ a şcolii în relaţie cu

recreerea. Într-o ţarǎ în care timpul liber existǎ şi poate fi folosit, nu poate exista o justificare în cazul
eşecului şcolii în pregǎtirea tineretului în folosirea creativǎ a timpului liber. Iatǎ una din ocaziile cele
mai potrivite pentru a demonstra eficienţa sa ca forţǎ vitalǎ în eforturile omului de a atinge gradul unei
"vieţi fericite".

Dacǎ şcoala vrea sǎ aibǎ succes în dezvoltarea aptitudinilor pentru loisir şi a interesului pentru
acesta, precum şi pentru a avea aprecieri pozitive asupra achiziţiilor sale, şcoala nu trebuie sǎ lase la
voia întâmplǎrii misiunea sa, ci trebuie sǎ planifice şi sǎ o vizualizeze cu inteligenţa şi deliberarea
celorlalte scopuri pe care le urmǎreşte. De aceea, este clar cǎ una din sarcinile majore ale şcolii este sǎ
ajute elevii şi studenţii sǎ-şi gǎseascǎ interese pentru tot restul vieţii în artǎ, muzicǎ, teatru, meserii,
dans, sport şi jocuri sau în alte departamente dorite, inclusiv hobby-uri.

Educarea modului de petrecere a timpului liber nu e ceva ce trebuie ataşat educaţiei şi nici nu
trebuie spus oamenilor ce ar trebui sǎ facǎ în timpul liber. În principal, trebuie trezite şi stimulate
facultǎţile creative şi create posibilitǎţile de exprimare, încât ori de câte ori existǎ timp liber, ei sǎ aleagǎ
acele activitǎţi care îi satisfac.

Alte sugestii menite sǎ ajute şcoala sǎ-şi îndeplineascǎ efectiv rolul ca educator:

- alegerea unei comisii care sǎ studieze fiecare parte din curriculum pentru a determina posibilele
contribuţii la procesul educativ;

- prezentarea de exemplu a literaturii într-un mod mai plǎcut şi mai plin de înţelesuri în timpul cât elevii
sunt în şcoalǎ, tocmai pentru a fi atrǎgǎtoare pentru tot restul vieţii;

- stârnirea curiozitǎţii şi a interesului pentru domeniile de cercetare. Ar putea rezulta un interes, de

exemplu pentru botanicǎ sau zoologie, ce ar putea rǎmâne pentru toatǎ viaţa;

6
- oferte din partea şcolii, pentru ca în timpul recreaţiilor, sǎ fie aprofundate aptitudinile şi interesele.
Aceste posibilitǎţi pot include şi cluburi ce reunesc interesele comune, participǎri în comun, precum şi
pǎstrarea bunurilor ce faciliteazǎ practicarea acestor aptitudini. De exemplu, profesorii ar trebui sǎ ia
mai des studenţii şi elevii în excursii pe teren, precum şi sǎ stimuleze interesul acestora în sǎlile de curs
prin invitarea unor personalitǎţi sau lectori.

În cazul elevilor, timpul liber apare în afara perimetrului şcolii. Prin urmare, educarea optimizării
timpului nu este suficientă doar în cazul copiilor, ci este necesară şi în rândul părinţilor. Astfel, aceşti
din urmă trebuie să ţină cont de următoarele principii:

1. Principiul conştientizării ireversibilităţii valorii timpului, al necesităţii consumării lui

eficiente. Acesta orientează părinții spre înţelegerea temporalităţii sale şi îi îndeamnă spre
o conţientizare a necesităţii de a îndruma copiii în folosirea calitativă a timpului.
2. Principiul planificării, organizării şi monitorizării timpului în baza unui regim raţional
de viaţă. Acest regim trebuie să fie relativ stabil şi să fie adaptat particularităţilor de
vârstă, activităţilor şi aspiraţiilor acestuia. Pentru copii, se va ţine cont de anotimp,
activităţile şcolare şi cele opţionale, starea sănătăţii individului, interesele şi obligaţiile
şcolare şi familiale.
3. Principiul alternării şi îmbinării optime a activităţilor în cadrul timpului liber orientează
adulții și copiii spre gândirea şi folosirea optimă a timpului liber.
4. Principiul organizării timpului liber a copilului în baza promovării sistematice a
valorilor spirituale, morale, psihofizice, intelectuale, estetice, tehnologice va atenţiona
adulţii, părinţii şi pedagogii asupra cunoaşterii şi valorificării conţinuturilor generale ale
educaţiei continuu, atât în cadrul non- formal, cât şi în cel informal.
5. Principiul organizării eficiente şi interesante a timpului liber în conformitate cu
exigenţele modului sănătos de viaţă orientează familia și școala spre cunoaşterea şi
respectarea normelor, regulilor şi coordonatelor ce contribuie la formarea unei conduite
sănătoase.
Respectarea acestor principii capătă o mai mare importanţă cu cât cunoaştem faptul că
activităţile din timpul liber contribuie la relaxarea individului. Acest timp liber ocupă un loc important în
viaţa elevului având trei funcţii majore: regenerare, compensare şi dezvoltare. Prima funcţie se referă la
refacerea forţelor fizice şi spirituale epuizate în timpul îndeplinirii obligaţiilor şcolare sau familiale. Cea
de-a doua funcţie subliniază capacitatea timpului liber de a fi folosit în cazul exercitării insuficiente a
sarcinilor în timpul acordat obligativităţilor şcolare sau profesionale. Ultima funcţie arată faptul că
timpul liber poate fi folosit spre perfecţionarea individului oferindu-i o anumită orientare în domeniul
ideilor.

În decursul unei zile de lucru, elevul parcurge o serie de activităţi: somn, îngrijire personală,
masă, deplasări, cursuri, activităţi extraşcolare, activităţi recreative şi de divertisment. Educaţia pentru
timpul liber nu presupune realizarea unui nou program de organizare a acestuia, ci de organizare a unor

7
acţiuni şi activităţi la care elevul să participe cu plăcere şi interes, după preferinţe şi preocupări, în
funcţie de interesele şi aptitudinile pe care le are pentru anumite domenii ale vieţii sociale, artistice şi
culturale.

De menţionat faptul că timpul liber al fiecărui elev depinde într-.o mare măsură de familie. Unui
elev cu un ritm lent de muncă intelectuală, dar sârguincios care nu este susţinut de familie şi este obligat
să presteze activităţi gospodăreşti nu îi mai rămâne timp liber zilnic, ci doar la sfârşitul săptămânii. Pe
de altă parte, un copil care posedă un ritm alert de muncă, este susţinut de familie şi prestează activităţi
gospodăreşti mai putine, are mai mult timp liber. Nu trebuie pierduţi din vedere acei copii care nu îşi
gestionează bine timpul şi îl pierd inutil.

Prin urmare, timpul liber al elevului este preţios şi necesită o gestionare externă. Se impune o
dozare eficientă a acestuia atât din partea şcolii, cât şi din partea părinţilor prin implicarea lui în diverse
activităţi cu caracter educativ şi relaxant. Educaţia pentru timpul liber îşi propune instruirea elevilor spre
eficientizarea utilizării acestuia.

Importanţa recreerii pentru educaţie. Din nefericire, în parte datoritǎ şi spiritului în care am
fost educaţi, recreerea nu este acceptatǎ ca parte a vieţii egalǎ ca importanţǎ cu educaţia. Artele
recreative sunt puţin dezvoltate. O parte din vinǎ o au oamenii care sunt implicaţi direct în procesul de
recreere care nu au reuşit sǎ defineascǎ, sǎ stabileascǎ şi sǎ cadǎ de acord asupra valorilor cu adevǎrat
importante şi sǎ le facǎ cunoscute publicului larg. Activitǎţile lipsite de importanţǎ ce fac parte din
programul lor actual, ar trebui înlocuite cu experienţe de viaţǎ care sǎ implice mai mult persoanele,
performanţele urmând a fi evaluate în funcţie de pro- gresele fǎcute în direcţia obiectivelor anterior
propuse.

Relaţia educaţie-recreere este foarte strânsǎ. Multe din activitǎţile predate la şcoalǎ ca parte
integrantǎ a educaţiei ar trebui sǎ fie incluse în programe de recreere. Nu sunt diferenţe de fond între
recreerea prin lecturǎ sau prin voleiul învǎţat în şcoalǎ, iar finalitatea celor douǎ moduri de petrecere a
timpului liber este în fond acelaşi. Participarea adulţilor la activitǎţile pe care le-au deprins în şcoalǎ este
influenţatǎ de modul în care au fost predate. Profesorii din şcoli preferǎ o abordare formalǎ a subiectelor
având în vedere ţeluri educaţionale, în timp ce specialiştii pun accent pe satisfacţiile aduse de activitǎţile
recreative. Elevii pot fi obligaţi prin lege sǎ meargǎ la şcoalǎ, dar nu şi sǎ se recreeze. Lipsa
constrângerilor sporeşte rolul şi importanţa specialiştilor. Aceştia trebuie sǎ realizeze cǎ distracţia, deşi
foarte importantǎ, nu e suficientǎ; trebuie corelatǎ cu activitǎţi, trebuie sǎ contribuie la bunǎstarea şi
îmbogǎţirea vieţii individului, fǎrǎ a-i diminua bucuriile. Astfel conceputǎ, recreerea devine educaţie.
În prezent, se remarcă două probleme în ceea ce priveşte timpul liber: lipsa acestuia şi utilizarea

8
lui incorectă. Lipsa timpului liber este condiţionată de mai mulţi factori: utilizarea lui iraţională, volum
mare de teme pentru acasă, un ritm lent de învăţare, implicarea elevilor în numeroase activităţi
extracurriculare, exploatarea prin muncă a copiilor de către părinţi sau de alte persoane, distribuirea de
către părinţi a timpului copilului fără a-i solicita părerea etc. Folosirea incorectă a timpului ţine de
abilităţile de management care, de cele mai multe ori, nu sunt dezvoltate nici de părinţi, nici de şcoală.
De aici şi ideea de a conferi educaţiei pentru timpul liber statut de nouă educaţie, care ar avea drept
obiectiv încurajarea experienţei şi a succesului, întrucât între performanţele şcolare ale elevilor şi modul
de a-şi petrece timpul liber se atestă o legătură incontestabilă. Educaţia pentru timpul liber reclamă o
abordare atât la nivelul familiei, cât şi la nivelul şcolii. Familia acţionează ca un factor dinamizator al
îndeletnicirilor copilului după ore, în zilele de odihnă, în vacanţă. Într-un mediu familial sănătos, acesta
are posibilitatea de a-şi forma deprinderi de folosire a timpului liber. Însă în familiile incapabile să îşi
gestioneze timpul disponibil şi să-l dedice educaţiei copiilor, ei sunt lipsiţi de exemplul unui model de
familie şi al unei vieţi împlinite, şcolii revenindu-i rolul de a compensa măcar parţial acest vid prin
activităţi de diferit gen.
De fapt, de ce timp liber dispune copilul? Care sunt ocupaţiile oferite de părinţi şi şcoală
în acest sens? Trecerea la săptămâna de studiu de 5 zile pune în seama instituţiilor educaţionale şi a
familiei probleme complexe referitoare la organizarea activităţii copilului în afara programului şcolar.
Una dintre greşelile comise frecvent de către părinţi este impunerea unui program, pe când, de fapt, ei ar
trebui să se îngrijească de organizarea unor acţiuni la care copilul să participe cu plăcere şi interes, după
preferinţe şi preocupări, opţional, în funcţie de aptitudinile pe care le are pentru anumite domenii. Elevul
mic trebuie îndrumat chiar din primele zile de şcolarizare să se obişnuiască cu regimul zilei, fi ind
implicat în paralel în diferite forme de odihnă activă, inclusiv în aer liber. Este necesar să le oferim
copiilor pauze, posibilităţi de destindere şi repaus, de reconfortare, pentru a le permite să se regenereze,
să se ,,împrospăteze” , întrucât activitatea şcolară solicită îndeosebi intelectul. De aceea, e bine să le
ocupăm timpul liber cu activităţi ce ţin mai mult de educaţia fi zică şi cea estetică. La sfârşitul unei zile,
după un program şcolar încărcat, sportul, muzica şi arta pot fi acele ,,oaze” în care fiecare copil să se
regăsească. Dacă adolescenţii trebuie orientaţi spre conştientizarea noţiunii de timp liber în general şi
utilizarea lui raţională, apoi tinerii au nevoie de ajutor pentru a înţelege că acesta este un bun prilej de
pregătire pentru viaţă. Deprinderile de organizare a timpului liber contribuie la cultivarea atitudinii
pozitive faţă de acţiune şi decizie în viaţa socială ñ o autoevaluare în lupta cu timpul. Dacă gestionezi
corect timpul liber, câştigi ìbucuria de a şti să trăieşti. Această bucurie este legată nemijlocit de

9
creativitate. Se zice că lumea de mîine va fi lumea oamenilor de creaţie. Orice persoană cu o inteligenţă
normală este capabilă să îndeplinească sarcini care necesită creativitate, iar nivelul creativităţii depinde
de experienţă, talent, abilitatea de a gîndi într-un mod diferit decât cel uzual, capacitatea de a elimina
idei fără valoare. În plus, actul creativ reclamă timp. Cercetările în domeniu demonstrează că presiunea
timpului nu dezvoltă creativitatea, ba din contra, o inhibă, o reduce nu numai în ziua respectivă, ci şi în
următoarele zile. Astfel, constrânşi de cadrul temporal, elevii nu se pot angaja profund în rezolvarea
sarcinilor propuse. Creativitatea solicită o perioadă de incubaţie, un ,,răgaz” pentru a pătrunde în miezul
problemei şi a lăsa ideile să iasă la suprafaţă. În acest context, profesorii care proiectează sarcini creative
trebuie să evite orice insatisfacţie generată de insuficienţa de timp. Al doilea factor care condiţionează
creativitatea este motivaţia intrinsecă. De obicei, elevii lucrează creativ atunci când au un mobil, în
special intern. În lipsa acestuia, ei nu sunt în stare să îşi valorifice adecvat şi cu profit maxim potenţialul,
deoarece mediul în care activează împiedică apariţia motivaţiei intrinseci. Cercetările efectuate arată că
oamenii pun valoare pe un mediu de lucru în care ingeniozitatea, inventivitatea este susţinută, cultivată,
apreciată. De regulă, după o zi plină de voie bună urmează una foarte ,,inspirată”, prolifică. T. Amabile
afi rmă că, dacă oamenii fac ceea ce le place, atunci ei se dedică cu toată fiinţa acestui efort, iar dacă
munca lor este valorizată şi recunoscută, creativitatea prinde aripi. Pentru elevi, aceste sentimente se
amplifică îndoit. Un alt factor care impulsionează spiritul creativ este încrederea. Echipele în care elevii
îşi pot împărtăşi liber ideile şi convingerile sunt cele mai productive, ceea ce nu se întâmplă atunci când
ei sunt angajaţi într-o luptă pentru recunoaştere. Şi recompensa este considerată un promotor al
creativităţii, doar că cei care se întreabă mereu ce bonusuri vor primi pentru munca realizată sunt oameni
mai puţin creativi. În lista factorilor ce alimentează creativitatea se înscriu şi obiectivele, care au o
importanţă mare atât pentru viaţă, cât şi pentru fiecare demers în parte. Toţi indivizii, în anumite
perioade ale existenţei lor, plasează în prim-plan diferite aspiraţii şi dorinţe ñ obiective vitale. Acestea,
de fapt, ar trebui să servească drept bază în utilizarea raţională a timpului. Într-o cercetare realizată de
profesorul japonez I. Motohasi se demonstrează că oamenii care au scopuri şi obiective trăiesc mai mult,
lucrează creativ şi rareori sunt afectaţi de deficienţe cardiace.
Rezumând cele expuse, se recomandă profesorilor să ia în calcul factorii descrişi atunci când
proiectează activităţile curriculare şi cele extracurriculare.
,,Folosirea înţeleaptă a timpului liber este un produs al culturii şi al educaţiei”, afi rmă B. Russel,
idee ce conferă şcolii, familiei şi societăţii Ón ansamblu un rol important Ón procesul de educaţie pentru
timpul liber. (Lia, S., p.37)

10
Modalităţi de petrecere a timpului liber

Timpul liber este un factor dependent de societate, posibilităţile de organizare şi de conţinut ale acestuia
şi de aceea reflectă însăşi posibilităţile societăţii. Cercetările în domeniu au demonstrat că cea mai mare
parte a timpului liber se consumă la locul de trai sau în staţiuni de odihnă.

Evaluări privitoare la utilizarea timpului liber în România au fost făcute de Institutul Naţional de
Statistică; considerând timpul liber ca „timpul rămas din cele 24 de ore după efectuarea îngrijirii
personale, a activităţilor profesionale, a muncii în „gospodărie” s-a ajuns la concluzia că pentru
populaţia în vârstă de 7 ani şi peste, activităţile de timp liber sunt următoarele:

1. Vizionarea programelor de televiziune este modalitatea principală de petrecere a timpului liber nu

numai în România, satisfăcând atât nevoia de destindere şi/sau de distracţie cât şi preocupările
informative şi de dezvoltare a personalităţii.

- din totalul populaţiei de peste 7 ani, 93% privesc la televizor, dintre care 75% zilnic.

2. Citirea ziarelor şi revistelor este preocuparea de timp liber care ocupă locul doi după vizionarea
programelor de televiziune. Această preocupare a înregistrat unele scăderi faţă de începutul deceniului
nouă când interesul era mai mare, probabil din câteva motive: explozia de ziare şi reviste a constituit o
noutate pentru români după perioada comunistă; nivelul de trai nu scăzuse atât de mult încât să pună
problema imposibilităţii de a mai putea cumpăra ziare şi reviste, pentru anumite categorii de populaţie;
problemele economice şi şomajul au creat o dispoziţie a populaţiei mai puţin propice cumpărării şi citirii
de ziare şi reviste.

3. Ascultarea ştirilor la radio ocupă locul trei în topul preferinţelor de petrecere a timpului liber.
România se situează, din acest punct de vedere, printre ultimele locuri între ţările din UE.

4. Lectura cărţilor, ca preocupare de timp liber, a scăzut în România după 1989. După ultimele date,
cititul cărţilor este o preocupare pentru 21% din populaţia de 10 ani şi peste, care include – deci – şi
elevi.

Interesul pentru lectură este mai mare în celelalte ţări ale Uniunii Europene, deşi este diferenţiat de la o
ţară la ţară.

11
5. Computerul şi Internetul generează preocupări atât pentru timpul de muncă cât şi pentru timpul
liber. Pentru România, fenomenul are o anumită noutate, pătrunderea acestora începând să se producă
după 1990.

Dotarea cu computere a evoluat rapid, atât pentru instituţii, cât şi pentru persoanele particulare.
Scopurile folosirii Internetului sunt multiple şi vizează atât domeniul vieţii de muncă cât şi viaţa
personală şi timpul liber

Folosirea intensivă a calculatorului şi a Internetului a fost invocată, de multe ori, ca sursă a reducerii
interesului pentru lectură. Comparaţia dintre România şi celelalte ţări ale Uniunii Europene, mai ales cu
ţările nordice a evidenţiat faptul că aceştia din urmă, în ciuda faptului că folosesc cel mai mult
calculatorul şi Internetul, citesc mai mult, comparativ cu românii.

6. Vizionarea spectacolelor şi frecventarea cinematografelor sunt preocupări de timp liber cu o

prezenţă mai redusă la români: 18% merg la cinematografe şi 10% merg la teatru, în general în anii
1990–1993 interesul pentru spectacole de teatru şi cinematograf a scăzut mult, comparativ cu perioada
anterioară anului 1990; explicaţiile sunt diferenţiate în funcţie de tipurile de spectacol, dar sunt şi cauze
generale ale scăderii interesului: concurenţa televiziunii, scăderea nivelului de trai, schimbarea stării de
spirit a populaţiei şi a preocupărilor acesteia, apariţia altor preferinţe.

Începând cu anul 1998, teatrele şi instituţiile muzicale au cunoscut, un reviriment al activităţii: a început
să crească numărul de spectacole şi concerte, chiar şi de teatru, şi mai ales, numărul de spectatori; au
contribuit la acest reviriment şi instituţiile culturale de profil private şi, în general, adaptarea
repertoriului la cerinţele publicului.

Cinematografele continuă să fie în criză, numărul spectatorilor fiind în continuă scădere. În prezent, se
încearcă o creştere a numărului de cinematografe prin iniţiativa Ministerului Culturii, în localităţile unde
cinematografele au fost desfiinţate din raţiuni de eficienţă economică.

Pentru europenii din celelalte ţări ale Uniunii Europene frecventarea cinematografului este o preocupare
mai extinsă comparativ cu România; în medie, un european din UE merge pe an de 1–3 ori la
cinematograf; merg mai des spaniolii şi irlandezii. În Spania, un studiu realizat în iunie 2002 a ajuns la
concluzia că în ultimii zece ani a crescut numărul de cinematografe cu 93,8%, numărul de spectatori la
cinematografe, cu 71% şi veniturile din încasări, cu 188,3%.

12
Un alt sondaj realizat de Institutul Naţional de Statistică vrea să ofere date despre cum îşi petrec românii
seara. Astfel s-au obţinut următoarele răspunsuri spontane:

1. se uită la televizor 34%;

2. stau acasă cu familia 32%;

3. se întâlnesc/se distrează cu prietenii 10%;

4. se odihnesc 3%;

5. citesc 2%;

6. alte modalităţi de petrecere a timpului liber 18%.

Din structura răspunsurilor la întrebarea de mai sus, rezultă că românii preferă să-şi petreacă seara „în
tihnă cu familia”. La aceeaşi întrebare, răspunsurile americanilor evidenţiază unele particularităţi: spre
deosebire de români, americanii preferă într-o mai mică măsură „tihna în familie” şi
întâlnirile/petrecerile cu prietenii, dar sunt mai ridicate preferinţele pentru odihnă, citit, mers la
restaurant sau la cinema/teatru şi pentru activităţi sportive.

Modul de a petrece seara: românii-americanii :privesc la televizor 34-26; stau acasă cu familia 31-25;
întâlnire/distracţii cu prietenii 10-8; odihnă 3-9; citesc 2-9; restaurant 2-5; dans (discotecă) 1-1;
cinema/teatru 1-5; ascultă radio 1-0; activităţi religioase 1-1; croşetează, ţes etc. 1-1; activităţi sportive
0-3; alt răspuns 11-7.

Alte modalităţi de petrecere a timpului liber

1. Preocupările religioase sunt considerate, uneori, preocupări de timp liber. Trebuie menţionat
faptul că preocupările religioase sunt preocupări spirituale, care numai în anumite forme precum
frecventarea bisericii se exprimă în timpul liber. În acelaşi timp, prin sărbătorile religioase (la nivel
naţional, la nivelul unor confesiuni şi pentru anumite segmente de populaţie care respectă cu stricteţe
sărbătorile religioase) religia este producătoare de timp liber. La români, frecventarea bisericii a

13
înregistrat o anumită creştere după 1990, mai ales la persoanele cu studii medii şi cu studii superioare;
din totalul populaţiei de peste 18 ani, participă frecvent (în fiecare săptămână sau în fiecare lună) la
serviciul religios din biserică aproximativ o treime.

2. Excursiile la sfârşit de săptămână şi călătoriile mai lungi sunt puternic afectate de nivelul de
trai scăzut. În România, treptat, s-a format un segment de populaţie care are posibilităţi financiare pentru
călătorii, dar este neinteresat de excursiile la sfârşit de săptămână, şi un alt segment, care are posibilităţi
financiare numai pentru excursii la sfârşit de săptămână şi/sau călătorii în ţară.

Cei din primul segment, au posibilităţi financiare bune, posedă locuinţe extraurbane sau/şi în zone de
agrement unde îşi petrec sfârşitul de săptămână. Există şi segmente de populaţie neinteresate de
excursiile la sfârşitul de săptămână, din alte motive decât cele financiare: cei ce posedă gospodării rurale
unde îşi petrec cel puţin unele dintre sfârşiturile de săptămână, şi cei ce participă la muncile agricole, pe
pământurile ce le-au fost restituite după căderea regimului comunist.

Factori determinaţi ai conţinutului de timp liber la români

Ceea ce este caracteristic pentru români, comparativ cu locuitorii celorlalte ţări din UE este conţinutul
timpului liber mai sărac în preocupări şi activităţi. Situaţia este valabilă atât pentru preocupările de
informare cât şi pentru preocupările culturale şi distractive.

Principalele cauze ale acestei situaţii sunt:

standardul scăzut de viaţă - influenţează petrecerea timpului liber atât direct, prin accesul redus
la unele preocupări şi servicii corespunzătoare, cât şi indirect, printr-o stare sufletească, care inhibă
dorinţele şi preocupările din timpul liber.

mentalităţi, valori, obiceiuri - au determinat, la rândul lor, prezenţa unor deprinderi şi lipsa
altora: de exemplu, petrecerea timpului liber în tihna familială mai ales la persoanele căsătorite şi cu
copii

posibilităţi reale slabe de petrecere a timpului liber - din perspectiva ofertei trebuie să avem în
vedere cel puţin faptul că, aproximativ jumătate din populaţia României trăieşte în mediul rural, acolo

14
unde aceste posibilităţi/oferte sunt foarte reduse, dar nu se află într-o situaţie satisfăcătoare, din acest
punct de vedere, nici locuitorii micilor oraşe.

Ordinea de menţionare a cauzelor nu indică ierarhia acestora din punctul de vedere al importanţei, ele
influenţând diferenţiat preocupările de timp liber.

Concluzii

În concluzie îmbunătăţirea standardului de viaţă, oferta mai bogată şi mai diversificată de posibilităţi de
petrecere a timpului liber, modernizarea satului, creşterea urbanizării, în contextul deschiderii către
exterior a societăţii româneşti vor putea determina diversificarea şi îmbogăţirea conţinutului timpului
liber şi în România.

Bibliografie:

 Butnari, N., Noile educații, Universitatea de stat din Moldova Facultatea de Psihologie şi Știinţe
ale Educaţiei Departamentul Ştiinţe ale Educaţiei, Chișinău, 2017;
 Clichici, V., Educaţia pentru timpul liber din perspectivă axiologică, Ministerul Educației,
Culturii si Cercetării ll Republicii Moldova Institutul de Științe ale Educației, Chișinău, 2018;
 CUCOŞ, C. Timp şi temporalitate în educaţie. Elemente pentru un management al timpului
şcolar. Iaşi: Polirom, 2002;

 Cristea, S., Fundamentele ştiinţelor educaţiei. Teoria generală a educaţiei, Litera

Educaţional, Chişinău, 2003.

 Seinvert, Lothar J., Organizează-ţi bine timpul, Rentrop şi Straton, Bucureşti, 1997
 http://rocsir.goldenideashome.com/archiv/2002_1-2/9SoniaIonescu.pdf - R O C S I R- Revista
Românǎ de Studii Culturale (pe Internet)
 https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Educatia%20pentru%20timpul%20liber%20si%20creativ
itatea.pdf?fbclid=IwAR3fKAJqKM2WBxVak5FInJz1nwq5c43woRokJ-nClMWlfQdUjyzrGyDZ85o –
Didactica Pro, 2009.

15