Educatia in Roma Antica

În Roma antică, educația copiilor era responsabilitatea părinților, cu

mamele ocupându-se de educația fetelor și tații de cea a băieților. Până
la vârsta de 7 ani, copiii erau crescuți de mame, după care băieții erau
preluați de tați pentru a învăța competențe de bază precum aritmetica,
scrierea și noțiuni de istorie și drept. Fetele, pe de altă parte, învățau
datorii casnice și abilități considerate esențiale pentru viitoarea lor rol
de soții și mame.

Ulterior, atât băieții cât și fetele aveau acces la școlile primare, unde
învățau să citească, să scrie și să numere. Fetele de condiție modestă se
întorceau apoi acasă pentru a învăța mai multe de la mamele lor, în
timp ce fetele bogate puteau avea tutore sau frecventa școli private
pentru a studia limba latină și greacă, muzică și dans.

Pe măsură ce Roma a cucerit teritorii noi, cei bogați au început să-și

trimită copiii la școli conduse de profesori sclavi greci. În timpul
sfârșitului republicii romane, educația a devenit tot mai importantă, iar
nivelul pregătirii școlare s-a îmbunătățit, incluzând și forme de
învățământ superior, cum ar fi studiul filosofiei și al oratoriei.

Școlile primare erau simple, cu un singur profesor și elevi aduși la școală

de un pedagog. Aici, copiii învățau valorile tradiționale romane și
primeau o educație de bază. În plus, utilizarea limbii grecești a devenit
obișnuită, iar băieții mai mari învățau filosofia greacă, influențând
gândirea și cultura romană. Astfel, educația în Roma antică a evoluat de
la o responsabilitate familială la o instituție mai formalizată și mai
diversificată, reflectând schimbările și influențele culturale din
societatea romană în expansiune.

În Roma antică, organizarea școlară presupunea începerea cursurilor dimineața devreme

și o durată de 6 ore, cu o pauză pentru prânz. Materialele folosite pentru scriere erau
tăblițele de ceară și papirusul, iar pentru numărare se folosea abacul.

Anul școlar începea în martie, după sărbătoarea Quinquatrus, dedicată zeiței Minerva, iar
nu existau cursuri în zilele festive sau în a noua zi (nundinae) din fiecare săptămână.

Învățarea în școlile publice a fost puternic disciplinată, cu bătaie pentru cea mai mică
greșeală. Acest lucru a fost pentru a încuraja credința că băieții ar învăța mai repede și
mai precis dacă ar fi în frica constantă de a face greșeli. Pentru elevii care au greșit
continuu lucrurile, au fost ținuți jos de doi sclavi și bătuți de tutore cu un bici de piele.

Nu au existat multe opțiuni de materii în Roma, așa că probabil copiii s-au plictisit destul
de repede. Zilele au fost, de asemenea, mult mai lungi decât școlile moderne, începând
de la răsărit cu o scurtă pauză de prânz în timpul zilei, apoi ajungând acasă până la
apusul soarelui. Lecțiile au fost învățate pe de rost și fără a comenta - copiii trebuiau să
cunoască faptele pentru a scăpa de bătăi. Cărțile erau prea scumpe, așa că lecțiile erau în
general dictate clasei.

O săptămână școlară a fost de șapte zile în loc de cinci, fără weekend. Cu toate acestea,
au existat multe s
ărbători religioase școlare, împreună cu zile de piață care au însemnat închiderea școlii și
chiar o vacanță de vară.