Educatia in antichitate

Educatia in Antichitate

Profesor coordonator: Ruxandra Nechifor

Elevi:Andrei Darius,Apetrei Norris Ștefan,Ciubotaru
Alin,Chelaru Alexandru,Apostol Alexandru
 Educatia in antichitate

Educația diferă de la o etapă istorică la alta în funcție de condițiile

materiale și spirituale ale societății. Educația este un fenomen social, specific
uman, care apare odată cu societatea, dintr-o anumită necesitate proprie
acesteia – aceea a dezvoltării omului ca om, ca forță de muncă și ființă
socială.
Educația are in antichitate un caracter de clasă. Acest caracter este
evident atât în statele din orientul antic – Egipt, China, India – cât și
în Grecia și Roma antică.
De-a lungul istoriei, educația și-a demonstrat rolul vital pentru
dezvoltarea civilizației, culturii umanității, pentru creșterea gradului de
ordine și raționalitate în viața socială, pentru cultivarea valorilor spirituale și
conferirea în acest fel a unui statut elevat condiției umane.
 Educatia in antichitate

Educatia ateniana

Homer a fost mentinut ca text de baza in educatie. Iliada si

Odiseea nu au fost doar o capodopera literara, ci si, datorita
continutului sau, un manual de etica, un tratat despre ideal.
Dupa cum ne spune Platon, Homer a fost educatorul Greciei.
Educatia literara greaca il va pastra ca text de baza, ca punct
central al tuturor studiilor.
Aspectele dominante ale vietii cotidiene dusa de eroii homerici
erau ceremoniile, jocurile, divertismentele muzicale, dansul,
concursurile de elocventa desfasurate la curte. Prin urmare,
educatia trebuia sa raspunda unor astfel de nevoi, indeosebi
rafinarea manierelor(de exemplu, politetea si curtoazia ce il
caracterizau atat de bine pe Ahile). O atentie deosebita era
aratata cultivarii abilitatilor privind tinuta in societate, privind
reactiile in situatiile neprevazute sau comportamentelor verbale.
Asa se prezinta, sumar spus, figura ideala a „cavalerului” epocii
homerice. Etica de tip cavaleresc ramanea, pentru multa vreme,
in centrul idealului grec de personalitate umana.

Valoarea ideala, dezirabila pentru intreaga antichitate greaca si

careia viata insasi ii este sacrificata. Superioritatea fizica si
intelectuala, nobletea si grandoarea tragica a vietii erau, de
asemenea, mult apreciate.
 Educatia in antichitate

Educatia persana

De educatia copilului se ocupa mama; iar de la vârsta de cinci pâna la sapte ani, tatal. Apoi copiii (celor
bogati) urmau scoala, care era tinuta de preoti fie în incinta templelor, fie la locuinta lor. În aceste scoli
studiile durau pâna la vârsta de 20, chiar 24 de ani. Se studiau texte din Avesta, cu respectivele
comentarii; elevii învatau scrierea cuneiforma, învatau legendele si traditiile referitoare la zeii si la eroii
iranieni capatau notiuni de religie, de medicina si de drept; în fine, erau initiati în treburile publice si în
practicile cancelariei regale.

Educatia astfel dirijata urmarea în principal

sa le asigure tinerilor pregatirea necesara în
vederea viitoarelor functii administrative
sau militare care îi asteptau. Iar pentru a-l
obisnui pe tânar cu viata grea a soldatului,
exercitiile si instructia la care erau supusi
erau foarte dure: tinerii executau lucrari
agricole istovitoare, faceau marsuri lungi pe
arsita si pe ger, calareau pe cai naravasi,
erau alimentati foarte prost; sau erau pusi
sa treaca înot un fluviu, cu tot echipamentul
si armamentul personal. Grecii admirau
educatia data tinerilor persani. "Tinerii
persi sunt învatati trei lucruri: sa citeasca, sa
traga cu arcul si sa spuna totdeauna
adevarul".
 Educatia in antichitate

Educatia romana

Cursurile începeau dimineaţa devreme şi durau 6 ore, cu o pauză pentru masa de prânz. Se scria pe
tăbliţe date cu ceară cu ajutorul unui stilet sau pe papirus cu ajutorul unei trestii tăiate (calamus)
înmuiată într-o cerneală neagră sau roşie. Pentru numărare se folosea un abac.

Evolutia pregatirii scolare

La începutul republicii romane, educaţia copiilor

a fost realizată în totalitate de către părinţilor lor.
Un copil este crescut de mama sa până la vârsta
de 7 ani, după care instruirea copilului intră în
atribuţiile lui pater familias, care îşi făcea timp
pentru a preda personal copiilor competenţe de
bază de aritmetică şi de scriere, precum şi, câteva
noţiuni de istorie şi de drept.
Educatia in antichitate

Dacă băieţii erau învăţaţi în mare măsură de către taţii lor,

educaţia fetelor a intrat în  sarcina mamele lor. Ele au
învăţat în primul rând datoria lor de viitoare mame. Fetele,
în vechea Romă, au învăţat să arate modestie, să toarcă lâna
şi să se supună soţilor lor. Trei calităţi pe care romanii le-au
aşteptat de la soţiile lor. Ulterior, fetele au început să
participe la şcoala primară unde au învăţat să citească, să
scrie şi numere.

După aceasta, fetele de condiţie modestă a revenit la

educaţia dată de mamele lor care le-a familiarizat cu regulile
de convieţuire casnică. Fetele de condiţie bogată au fost date
în sarcina unui tutore sau a unei şcoli private unde au
studiat latina şi greaca clasică, au învăţat să cânte la
instrumente, precum titera sau lira, şi să danseze.

Spre sfârşitul republicii romane, societatea romană prosperă

acordă educaţiei o importanţă crescândă. Nivelul pregătirii
şcolare a început să se îmbunătăţească, inclusiv,  prin
apariţia unei forme de învăţământ superior în domenii
precum filosofia şi oratoria.
 Educatia in antichitate

Educatia spartana

În statul spartan copilul aparţinea familiei numai până la vârsta

de 7 ani; după care un spartan era total la dispoziţia statului până
la vârsta de 60 de ani.

Educaţia spartană consta în exerciţii fizice dure şi antrenament

militar, urmărindu-se să i se formeze copilului sau tânărului un
desăvârşit spirit de disciplină, de supunere oarbă, precum şi
capacitatea de a suporta cele mai absurde privaţiuni fizice:
umblând desculţi şi cu capul ras, antrenându-se complet goi,
mâncând mizerabil şi insuficient, dormind pe o saltea de trestie şi
adeseori fiind biciuiţi numai pentru a se deprinde să suporte
durerea.

În rest, o instrucţie intelectuală absolut minimă (şi de care foarte

probabil că nu toţi copiii beneficiau); scris-citit, eventual câteva
noţiuni elementare de aritmetică şi de muzică militară. Viaţa
permanentă de cazarmă ducea la practica curentă şi în mod
deschis a pederastiei. Fetele primeau şi ele o instructie pre-
militară: alergări, marşuri, luptă, aruncarea discului şi a suliţei.