Școala și biserica

În Europa, Evul Mediu a fost o perioadă în care, deși școala s-a dezvoltat, a
rămas un privilegiu pe care doar copii persoanelor bogate și-l permiteau. Pentru
cei mai multi, supravietuirea parea permanent mai importanta decat invatatura;
a avea ce manca a doua zi era mai important decat a sti sa scrii si sa citesti, ceea
ce ducea in mod fatal la segregare: cei mai saraci aveau nevoie de copiii lor ca
brate de munca si nu isi puteau ingadui sa-i trimita la scoala.Rolul principal a
revenit bisericii. De multe ori, preotii si calugarii erau cei mai invatati oameni ai
unei comunitati, iar una dintre misiunile lor era transmiterea cunostintelor catre
ceilalti membri ai comunitatii. 
În Evul Mediu şcoala a funcţionat, mai întâi, pe lângă mănăstiri şi biserici. Şcoli
elementare în care copiii învăţau să scrie, să citească şi să socotească au existat
în spaţiul românesc încă de la începutul epocii medievale. Treptat au apărut şi
şcoli de nivel mediu, iar pentru învăţături mai înalte tinerii se îndreptau către
universităţile din Polonia, Italia, Constantinopol, Viena, Paris şi Praga.
 
Limba de predare era latina, iar materiile de învăţământ erau grupate în două
cicluri: primar era numit trivium, cu trei materii (gramatică, retorică, dialectică),
iar al doilea quatrivium, cu patru materii (aritmetică, geometrie, astronomie,
muzică). Cei care voiau să-şi desăvârşească studiile urmau, într-un ciclu superior
filosofia şi teologia, considerate atunci ca o încununare a cunoştinţelor umane.
Au funcţionat, de asemenea, şcoli cu predare în limba germană la Oradea,
Sibiu,Brasov, Sighişoara, Sebeş şi Făgăraş. În Ţara Românească şi Moldova, pe
lângă şcolile româneşti au funcţionat şi şcoli pentru locuitorii minoritari, saşi şi
armeni.
 
‘’Şcoala nu este un institut de învăţătură, ci un templu ai cărui preoţi sunt
profesorii.’’-Regele Carol al II-lea
‘’Cel ce deschide o scoala inchide o temnita.’’-Victor Hugo
‘’ Scoala cea mai buna e aceea in care inveti inainte de toate sa inveti’’-Nicolae
Iorga
‘’ A fost un timp când religia conducea lumea. Acesta este cunoscut ca fiind Evul
Mediu Întunecat.’’-Ruth Hurmence Green
Pe masura ce societatea devenea mai complexa si comunitatile se mareau,
scoala incepea sa capete tot mai multa insemnatate. Faptul de a merge la scoala
se transforma intr-o ocupatie in sine, parintii devenind tot mai dispusi sa-si lase
copiii sa invete macar sa scrie si sa citeasca; a fi dascal devenea o profesie in
adevaratul inteles al cuvantului, cu norme si coduri specifice, iar educatia se
transforma ea insasi in obiect de studiu si domeniu de cercetare.
Invatamantul de nivel superior
Iacob Eraclide Despot incepe din1562 crearea scolii superioare de la Cotnari,
unde pregatea functionari de stat in spirit umanist, in greaca si latina, avand
profesori renumiti precum umanistul german Johann Sommer. InTransilvania
sub obladuirea dominicanilor apare la Sibiu in 1525 un „Studium generale”, iar
iezutii vor crea la Cluj in 1581 o universitate. In Tara Romaneasca apare in
timpul lui Sserban Cantacuzino oacademie domneasca(1678-1688) si la fel in
Moldova in 1707. Tipariturile insumeaza intre 1700-1800 circa 799 de carti
dintre care 617 romanesti. Fanariotii se vor ingrijii de dezvoltarea scolilior medii,
adresate tuturor doritorilor, scoli ce predau in greaca stiinte exacte si umaniste.
Se remarca aici initiativele domnilor: Grigore II Ghica – 1747, Mihail Sturdza –
1847 in Moldova si Alexandru ipsilanti – 1776, Ioan Gheorghe Caragea – 1814 in
Tara Romaneasca. 

Școala în România

În Evul Mediu şcoala a funcţionat, mai întâi, pe lângă mănăstiri şi biserici. Şcoli
elementare în care copiii învăţau să scrie, să citească şi să socotească au existat
în spaţiul românesc încă de la începutul epocii medievale. Treptat au apărut şi
şcoli de nivel mediu, iar pentru învăţături mai înalte tinerii se îndreptau către
universităţile din Polonia, Italia, Constantinopol, Viena, Paris şi Praga.
În secolul al XV-lea este atestată şcoala de pe lângă Biserica din Şcheii
Braşovului, apoi cea de la Biserica Sfântul Gheorghe Vechi din Bucureşti, cât şi
cele de pe lângă episcopii. Pentru a putea fi înţeleasă de popor, căruia i se
adresa, în Biserică, limba slavonă a trebuit să-si asocieze limba vorbită de obşte,
astfel încât învăţământul a devenit în mod necesar mixt, adică slavo-român.
Manualele folosite erau textele bisericeşti (ceasloave, psaltiri etc.), iar dascălii
erau recrutaţi din rândul preoţilor, cântăreţilor şi copiştilor de manuscrise.
În Transilvania, primele informaţii privind şcoala se află în legătură cu Biserica,
atât cea ortodoxă cât şi cea catolică. Cea dintâi şcoală atestată documentar este
cea din Cenad, unde exista o veche mănăstire şi episcopie ortodoxă care, după
ocupaţia maghiară, a fost înlocuită cu o mănăstire şi o episcopie catolică. Viaţa
Sfântului Gerard aminteşte de şcoala din Cenad, existentă în prima jumătate a
secolului al XI-lea, frecventată de 30 de elevi. Mai târziu sunt atestate şcoli şi în
celelalte reşedinţe episcopale catolice: Alba Iulia şi Oradea.
Limba de predare era latina, iar materiile de învăţământ erau grupate în două
cicluri: primar era numit trivium, cu trei materii (gramatică, retorică, dialectică),
iar al doilea quatrivium, cu patru materii (aritmetică, geometrie, astronomie,
muzică). Cei care voiau să-şi desăvârşească studiile urmau, într-un ciclu superior
filosofia şi teologia, considerate atunci ca o încununare a cunoştinţelor umane.
Au funcţionat, de asemenea, şcoli cu predare în limba germană la Oradea
(1447), Sibiu (1471), Braşov, Sighişoara, Sebeş şi Făgăraş. În Ţara Românească şi
Moldova, pe lângă şcolile româneşti au funcţionat şi şcoli pentru locuitorii
minoritari, saşi şi armeni.