Fișă – Elemente de civilizație romană

Citiți și răspundeți la întrebări:

„Educaţia copiilor în Roma antică era orientată în sens practic şi în acela de a-i forma în spiritul integrării lor în viata
colectivităţii; deci, şi în sensul de a şti cum să-şi exercite şi drepturile şi datoriile.Exerciţiile fizice nu deţineau un loc
de seamă în programul de educaţie. Echilibrul dintre dezvoltarea fizică a tânărului prin sport şi formaţia sa morală nu
era pentru romani – ca pentru greci – un ideal de educaţie.Analfabetismul era, la romani, un fenomen de proporţii
relativ reduse. Aproape fiecare cetăţean ştia să scrie, să citească şi să socotească; încât cetăţeanul obişnuit era primul
dascăl al copiilor săi, şi singurul, când n-avea posibilităţi să-i dea la şcoală.”

1. Stabiliți pe baza textului o deosebire între educația romanilor și cea a grecilor.

2. Ce fel de orientare avea educația copiilor în Roma antică?
3. Cum era privit analfabetismul la romani?

„Şcoala primară – la care băieţii şi fetele învăţau împreună – începea la vârsta de 7 ani. Din secolul II î.Hr. şcoala era
ţinută de un dascăl de profesie (ludi magister ), plătit de părinţi. În aer liber sau în localuri de ocazie, sărăcăcioase,
mizere chiar, în mijlocul zgomotului asurzitor al străzii, copiii învăţau să scrie, să citească şi să socotească, să repete
pe de rost şi să recite texte literare.. Pedepsele corporale se aplicau, până la abuz.Familiile bogate nu îşi trimiteau
copiii la şcoala populară a unui ludi magister, ci îi încredinţau unui pedagog, de obicei unul din sclavii cei mai instruiţi
ai casei.Cu un bagaj minim de noţiuni practice elementare, un număr restrâns de copii treceau – la vârsta de 12 ani – la
“şcoala de gramatică”. În această şcoală – de grad gimnazial – elevii studiau timp de patru ani limba latina şi mai ales
limba greacă, precum şi autorii clasici respectivi. Profesorul (gramaticus) prefera să-şi ţină lecţiile în limba greacă.
Elevii făceau exerciţii de lectură cu voce tare, recitau, li se dădeau lecţii de dicţie, învăţau figurile de stil; şi numai
accidental, în legătură cu textele literare analizate, căpătau şi câteva noţiuni vagi de istorie generală, de geografie şi
mitologie, de matematică, astronomie şi muzică. Spiritul practic execesiv al romanilor desconsidera aceste domenii
care nu prezentau un sens de utilitate imediată.Împlinind vârsta de 17 ani, tinerii din familiile înstărite puteau continua
studiile la şcoala, de grad superior, de retorică. Această şcoală era indispensabilă pentru o carieră politică.
Învăţământul era predat cu precădere în limba greacă. Consta din nesfârşite exerciţii literare de retorică, convenţionale
şi adeseori extravagante, cautând exclusiv artificiile verbale de efect oratoric; exerciţii lipsite de un conţinut
substanţial, vizând exclusiv însuşirea unei pedante virtuozităţi oratorice pur formale. Ştiinţele naturale, matematica
sau filosofia nu-şi găseau loc în şcoala de retorică.”

1. Prezentați în minim 10 rânduri modul în care era organizat învățământul la romani.

2. Precizați două discipline studiate la școală.

„Masa principală a unui roman era cina. Dimineaţa, romanii luau o mică gustare: pâine, brânză, măsline sau miere; iar
la prânz, mâncare rece, de obicei rămasă din seara precedentă. În casele celor bogaţi bucătarii erau recrutaţi dintre
sclavi; În straturile sociale medii şi superioare cina cu invitaţi era o plăcută ocazie de întâlnire, de conversaţie, de
destindere, de petrecere.O asemenea cină, un ospăţ, începea de obicei pe la ora 3 după amiaza. În sufragerie, în
triclinium erau aşezate de-a lungul pereţilor trei paturi-canapele – având în mijloc masa de servit -, pe care luau loc
întinşi pe o parte, cu cotul drept sprijinit pe o pernă, câte trei persoane de fiecare pat-sofa. Numărul perfect de
comeseni era de nouă. Invitaţii veneau însoţiţi de sclavi, care la intrare le scoteau încălţămintea înlocuind-o cu sandale
uşoare; iar la plecare le luminau stăpânilor calea, cu torţe.În epoca imperială a apărut faţa de masă. Şerveţele – care nu
serveau la altceva decât să acopere locul pe care se aşeza comeseanul – erau de obicei aduse de acasă de invitaţi.
Aceştia luau la plecare, înfăşurate în şervet, porţii din mâncările rămase – ceea ce era un compliment făcut
amfitrionului. Farfuria se ţinea cu mâna stângă. Resturile, oasele, scoica stridiilor, etc. se aruncau pe jos. Ca tacâmuri
– cuţite, linguri (bucăţile de carne se mâncau cu degetele) şi polonice pentru turnatul vinului în cupe, din castronul
mare în care vinul era totdeauna amestecat cu apă. Furculiţa, folosită cum o folosim noi astăzi, va rămâne necunoscută
până la sfârşitul secolului XVI – şi numai în secolul următor, la curtea franceză a Regelui-Soare, va apare furculiţa
(până atunci numai cu doi dinţi) cu trei sau patru dinţi.În timpul acestei ultime părţi a ospăţului comesenii, încununaţi
cu coroane de flori, închinau în cinstea celor absenţi sau a celor prezenţi, ascultau lecturile făcute de un sclav instruit,
sau jucau jocuri de noroc. La ospeţele date de cei foarte bogaţi seria divertismentelor putea fi eventual completată cu
performanţele cântăreţilor, instrumentiştilor, dansatoarelor, balerinilor, bufonilor sau acrobaţilor.”

1. Prezentați cina unui roman în minim 10 rânduri.

2. Stabiliți o relație de cauzalitate.